Civil servant salary claims: Union representative status undercuts exclusive plaintiff-domicile jurisdiction in administrative litigation

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, în data de 19 octombrie 2018, reclamanţii A., B., C., D. prin SAP "E." în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, au solicitat obligarea pârâtei să stabilească şi să acorde reclamanţilor majorarea salariului de bază lunar cu 15% pentru complexitatea muncii, începând cu data executării sentinţei şi să le acorde despăgubiri în consecinţă, constând în diferenţele salariale, începând cu data de 1 ianuarie 2017 până la data executării sentinţei, actualizat, plus dobânda legală.

Prin Sentinţa nr. 67 din data de 16 ianuarie 2019 Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D. PRIN SAP "E.", în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, în favoarea Tribunalului Maramureş.

Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Dolj a reţinut că Sindicatul Administraţiei Publice "E.", în calitate de reprezentant legal al funcţionarilor publici A., B., C., D., a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, solicitând obligarea pârâtei să stabilească şi să acorde reclamanţilor majorarea salariului de bază lunar cu 15% pentru complexitatea muncii, începând cu data executării sentinţei şi să le acorde despăgubiri în consecinţă, constând în diferenţele salariale, începând cu data de 1 ianuarie 2017 până la data executării sentinţei, actualizat, plus dobânda legală.

Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011 "(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi. (2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres. (3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă".

Conform dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe", iar conform art. 117 din Legea nr. 188/1999 care reglementează statutul funcţionarilor publici "Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice".

La data de 2 august 2018 a intrat în vigoare Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, aducând noutăţi substanţiale în materia competenţei teritoriale, prin modificările la art. 10 alin. (3) potrivit cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (...)".

Aşadar, prin modificările operate, s-a urmărit renunţarea la norma de competenţă alternativă din vechea reglementare, în care reclamantul putea alege între instanţa de la domiciliul/sediul său şi instanţa de la sediul autorităţii pârâte, care era considerată, în teorie, o normă de favoare pentru reclamant, derogatorie de la principiul competenţei de la sediul pârâtului.

Noile prevederi legale referitoare la competenţa teritorială (cu aplicabilitate şi în cazul în speţă ce priveşte un litigiu privind raportul de serviciu al funcţionarului public) tind să se apropie de reglementările în materia litigiilor referitoare la plata drepturilor salariale cuvenite salariaţilor cuprinse în Codul Muncii care reprezintă conflicte de muncă, aşa cum sunt acestea definite de art. 231 din Codul muncii "Prin conflicte de muncă se înţelege conflictele dintre salariaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă". Astfel, potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) din Legea 53/2003 prevede: "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Având în vedere că acţiunea pendinte a fost înregistrată pe rolul instanţei în data de 19 octombrie 2018, aşa cum rezultă din rezoluţia aplicată pe cererea de chemare în judecată, devin incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, forma în vigoare la momentul introducerii acţiunii, competenţa teritorială fiind una exclusivă şi ea aparţine instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul reclamanţilor, în speţă funcţionarii publici care reclamă drepturi salariale.

Ca atare, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine secţiei contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Maramureş în a cărui rază teritorială îşi au domiciliul reclamanţii funcţionari publici, indiferent de faptul că aceştia sunt reprezentaţi printr-un sindicat ce are sediul în municipiul Craiova, jud. Dolj, unde reclamanţii înţeleseseră să îşi aleagă domiciliul procesual, explicite fiind în acest sens dispoziţiile alin. (4) al art. 10 din Legea nr. 554/2004 care dispune expres "Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia în proces".

Faţă de toate aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj, secţia CAF şi a declinat cauza spre competentă soluţionare în favoarea tribunalului de la domiciliul reclamanţilor - Tribunalul Maramureş, în conformitate cu art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. raportat la art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

2. A doua instanţă învestită

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 4 februarie 2019, sub nr. x/2018.

Prin Sentinţa civilă nr. 430 din data de 25 martie 2019, Tribunalul Maramureş a admis excepţia de necompetenţă teritorială ridicată de reclamantul Sindicatul Administraţiei Publice E. şi a declinat competenţa teritorială pentru soluţionarea cererii formulată de reclamantul Sindicatul Administraţiei Publice E. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Maramureş a reţinut că potrivit art. 111 C. proc. civ. la care face "trimitere" art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile îndreptate împotriva autorităţilor şi instituţiilor locale pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.

Reclamantul cu legitimarea procesuală a acestei calităţi dată de art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a formulat cerere de chemare în judecată a instituţiei angajatoare, Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, alegând competenţa de la sediul său, respectiv Tribunalul Dolj.

Pe de altă parte, Legea nr. 53/2003 prin art. 269 face trimitere la instanţa competentă potrivit legii, iar art. 117 din Legea nr. 188/1999 trimite la prevederile Legii nr. 53/2003.

Prin urmare, sindicatul a acţionat în calitate de reclamant, reprezentarea membrilor de sindicat A., B., C., D. fiind o consecinţă subsecventă şi implicită "competenţei" legale a sindicatului de a deţine calitatea procesuală activă care nu are consecinţe sub aspectul competenţei teritoriale.

În condiţiile în care sindicatul a ales ca fiind competentă instanţa de la sediul său, instanţa învestită nu poate cenzura această alegere, fără a goli de conţinut dreptul legal consacrat de art. 111 respectiv art. 116 C. proc. civ.

În altă ordine de idei speţa este similară celei care a fundamentat "interogarea" Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soldată în Decizia RIL nr. 1/2013 la care de altfel face referire instanţa de trimitere dându-i o interpretare contrară sensului ei, lipsit de echivoc.

Astfel, Curtea conchide faptul că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitatea procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul Muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Reţinând şi prevederile art. 130, 133, 134 şi 138 C. proc. civ., Tribunalul Maramureş a admis excepţia de necompetenţă teritorială ridicată de reclamantul Sindicatul Administraţiei Publice E. şi a declinat competenţa teritorială pentru soluţionarea cererii formulată de reclamantul Sindicatul Administraţiei Publice E. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, în favoarea Tribunalului Dolj.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Maramureş să stabilească şi să acorde reclamanţilor majorarea salariului de bază lunar cu 15% pentru complexitatea muncii, începând cu data executării sentinţei şi să le acorde despăgubiri în consecinţă, constând în diferenţele salariale, începând cu data de 1 ianuarie 2017 până la data executării sentinţei, actualizat, plus dobânda legală.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că în mod corect ambele instanţe aflate în conflict negativ de competenţă au reţinut că pentru soluţionarea acestor tipuri de acţiuni competenţa de soluţionare aparţine completurilor specializate în judecarea cauzelor de contencios administrativ raportat la calitatea de funcţionar public.

Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social:

"(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi. (2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres."

Însă, în privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcţionari publici, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30 iulie 2018, anterior sesizării primei instanţe - 27 septembrie 2018), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (...)".

Competenţa stabilită de textul de lege mai sus menţionat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

De asemenea, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora:

"(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Or, în cauza de faţă, deşi prin acţiunea pendinte se urmăreşte plata unor drepturi băneşti în favoarea membrilor de sindicat, reclamantul Sindicatul Administraţiei Publice E., nu are calitate de reclamant, ci are calitate de reprezentant al membrilor de sindicat (aspect ce rezultă şi din petitul acţiunii deduse judecăţii), iar calitatea de reclamant revine membrilor de sindicat deoarece titularul dreptului pretins, precum şi interesul promovării acţiunii aparţine acestora.

Înalta Curte, având în vedere că reclamanţii au solicitat plata unor drepturi băneşti, izvorâte din raporturi de muncă, precum şi faptul că aceştia au domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Maramureş, constată că acestei instanţe îi aparţine competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

4. Soluţia Înaltei Curţi

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii B., A., C. şi D., prin SAP "E.", în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2019.

GGC - MM