Validity of service of ex officio tax assessments: failure to notify legal representative bars start of 30-day objection deadline.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/12.09.2014, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, a solicitat anularea Deciziei nr. 432/10.06.2014 emisă de pârâtă în soluţionarea contestaţiei împotriva următoarelor decizii de impunere din oficiu emise de D.G.F.P.M.B: nr. x1/06.12.2012, pentru perioada de raportare 2/2007, în valoare de 1.387.208 RON; nr. x2/06.12.2012, pentru perioada de raportare 4/2007, în valoare de 1.216.642 RON; nr. x3/06.12.2012, pentru perioada de raportare 5/2007, în valoare de 1.216.642 RON; nr. x4/06.12.2012, pentru perioada de raportare 7/2007, în valoare de 1.248.094 RON; nr. x5/06.12.2012, pentru perioada de raportare 8/2007, în valoare de 1.248.094 RON; nr. x6/06.12.2012, pentru perioada de raportare 10/2007, în valoare de 1.863.494 RON; nr. x7/06.12.2012, pentru perioada de raportare 11/2007 în valoare de 1.863.494 RON; totodată, reclamanta a solicitat şi anularea deciziilor de impunere anterior menţionate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 1325 din 12 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea privind pe reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti; a fost anulată Decizia nr. 432/10.06.2014 emisă de pârâta DGRFP Bucureşti; a fost obligată pârâta să soluţioneze contestaţia reclamantei formulată împotriva deciziilor de impunere nr. x1, x2, x3, x4, x5, x6, x7 emise la data de 06.12.2012 de către AFPCM Bucureşti şi s-au respins restul pretenţiilor ca nefondate.

3. Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâta Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond prin prisma motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătându-se că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

S-a apreciat de către recurentă că prezentei speţe îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 68, 205, 207 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , republicat, precum şi prevederile art. 185 alin. (1) şi art. 217 alin. (1) din acelaşi cod.

Recurenta a susţinut că rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei faptul că deciziile de impunere din oficiu i-au fost comunicate societăţii în data de 28.12.2012, iar contestaţia a fost depusă la registratura organului fiscal la data de 28.05.2013, nefiind astfel respectat termenul de contestare de 30 de zile prevăzut de legea specială în materie, respectiv art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. .

A mai susţinut că nu prezintă importanţă faptul că domnul B. nu avea împuternicire să primească sub semnătură de primire corespondenţa adresată societăţii, având în vedere că, aşa cum reiese chiar din acţiunea formulată, la data comunicării deciziilor de impunere, sediul societăţii era în B-dul x nr. 23 - 25 şi singurul angajat care îşi desfăşura activitatea la acest sediu era domnul B., în calitate de contabil al societăţii.

În opinia recurentei, nerelevante sunt şi susţinerile societăţii referitoare la faptul că a formulat o plângere penală împotriva acestuia şi că a prejudiciat societatea cu suma de 130.000 RON, având în vedere că plângerea penală a fost formulată abia în anul 2014.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare la data de 29 februarie 2016, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.

5. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 13 martie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, a dispoziţiilor legale incidente în cauză şi a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, în raport de considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ legalitatea Deciziei nr. 432/10.06.2014 emisă de ANAF - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Serviciul soluţionare contestaţii, prin care aceasta a respins, ca nedepusă în termenul legal, contestaţia formulată de SC A. SRL împotriva deciziilor de impunere nr. x1, x2, x3, x4, x5, x6, x7 emise la data de 06.12.2012.

Instanţa de primă jurisdicţie a admis, în parte, acţiunea reclamantei şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 432/10.06.2014 emisă de pârâtă, obligând-o să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamantă.

Soluţia pronunţată de Curtea de Apel este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor normative pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză, instanţa de fond în mod corect infirmând soluţia administrativă de respingere ca tardiv formulată a plângerii prealabile.

Conform art. 207 alin. (1) C. proc. fisc. , "Contestaţia se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii".

Procedura de comunicare a actului administrativ fiscal este reglementată de art. 44 C. proc. fisc. care prevede următoarele: "(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situaţia contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care şi-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în condiţiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz. (2) Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (21) Actul administrativ fiscal poate fi comunicat şi prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanţă, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia şi dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru. (22) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (21), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate. (3) Comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afişarea se face, concomitent, la sediul acestora şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judeţean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului. (4) Dispoziţiile C. proc. civ. privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător".

Prin Decizia nr. 536/2011, Curtea Constituţională a statuat că art. 44 C. proc. fisc. instituie, în mod obligatoriu, o regulă a ordinii de comunicare.

Mai precis, în considerentele deciziei s-a reţinut că: "procedând la o interpretare teleologică a acestor dispoziţii legale, Curtea observă că enumerarea pe care o conţine nu este întâmplătoare, ci modalităţile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menţionate într-o ordine de prioritate în ceea ce priveşte aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoştinţă a contribuabilului de conţinutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a), constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl oferă şi modalitatea prevăzută la lit. b), şi anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c), comunicarea prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d) se menţionează comunicarea prin publicitate, a cărei descriere se regăseşte în textul de lege criticat în cauza de faţă."

Curtea Constituţională a explicitat şi faptul că "în mod evident, intenţia legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalităţile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menţionată la lit. a) - d), obligaţia organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora, prevăzută în art. 44 alin. (2)."

În plus, s-a precizat şi faptul că: "prevederile art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă şi subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalităţi de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective"

"Art. 44 alin. (4) din aceeaşi ordonanţă prevede că dispoziţiile C. proc. civ. privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător şi în materia comunicării actelor administrative fiscale, ceea ce înseamnă că este incident art. 95 alin. (4) din C. proc. civ., în sensul că, în cazul comunicării cu rea-credinţă prin publicitate a actului administrativ fiscal, vor fi anulate actele săvârşite ulterior acestui moment"

"Interesul organelor fiscale de aducere la cunoştinţa contribuabilului a existenţei unei obligaţii fiscale al cărei creditor este însuşi statul implică necesitatea comunicării actului administrativ în care aceasta este consemnată prin modalităţi care să asigure aducerea efectivă la cunoştinţa contribuabilului despre existenţa unor obligaţii fiscale în sarcina sa".

Această regulă se regăseşte şi în C. proc. civ. care, la art. 154 alin. (4) stabileşte că numai în cazul în care comunicarea nu se poate face potrivit alin. (1), se procedează la comunicarea prin poştă, cu scrisoare recomandată.

Or, în speţa de faţă, după cum în mod pe deplin justificat a evidenţiat prima instanţă, emitentul deciziilor de impunere contestate nu a procedat la comunicarea acestora cu respectarea ordinii de prioritate statuate prin art. 44 din C. proc. fisc. .

În ceea ce priveşte decizia de impunere nr. x/06.12.2012, din înscrisul depus de recurentă din dosar rezulta ca aceasta nu a fost comunicata reclamantei, iar confirmarea de primire conţine menţiunea oficiului poştal "expirare termen de păstrare", ceea ce a determinat practic returnarea actului expediat către recurenta-pârâtă.

În această situaţie, recurenta-pârâtă era obligată, potrivit dispoziţiilor alin. (22) din art. 44 C. proc. fisc. , să recurgă la comunicarea prin publicitate, dovadă pe care aceasta nu a făcut-o.

În ceea ce priveşte deciziile de impunere nr. x1, nr. x2, nr. x3, nr. x4, nr. x5/06.12.2012 şi nr. x7/06.12.2012, din înscrisurile aflate la dosarul de fond, prima instanţă corect a constatat că dovada comunicării acestora către reclamantă nu conţine numele şi prenumele primitorului actului şi, cu excepţia a doua comunicări - a Deciziei nr. x3 şi a Deciziei nr. x7, nici menţiunea calităţii primitorului actului, ci exclusiv o semnătură de primire şi data primirii, 28.12.2012.

Nu prezintă nicio relevanţă juridică susţinerea recurentei referitoare la faptul că domnul B., persoana căreia i s-au comunicat deciziile de impunere, era singurul angajat care îşi desfăşura activitatea la sediul societăţii, atât timp cât din probatoriul administrat în cauză nu reiese dovada calităţii acestuia de împuternicit al societăţii.

Noţiunea de împuternicit al contribuabilului este reglementată prin dispoziţiile art. 18 din O.U.G. nr. 92/2003 (C. proc. fisc. ).

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 18 din C. proc. fisc. :

"(1) În relaţiile cu organul fiscal contribuabilul poate fi reprezentat printr-un împuternicit. Conţinutul şi limitele reprezentării sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de lege, după caz.

(2) Împuternicitul este obligat să înregistreze la organul fiscal actul de împuternicire, în formă autentică şi în condiţiile prevăzute de lege. Revocarea împuternicirii operează faţă de organul fiscal de la data înregistrării actului de revocare."

Societatea comercială supusă inspecţiei fiscale este o persoană juridică ce-şi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile sale potrivit normelor legale ce-i reglementează capacitatea de exerciţiu şi funcţionarea, cuprinse în dispoziţiile art. 209 din C. civ. şi în prevederile Legii comerciale nr. 31/1990.

Din cuprinsul normelor legale anterior menţionate se relevă faptul că persoana juridică are, potrivit actului de constituire sau statutului său, un reprezentant legal pentru a acţiona în raporturile juridice cu terţii, iar comunicarea unui act fiscal către contribuabil este cea efectuată către reprezentantul legal al persoanei juridice în cauză.

Ori, organul fiscal n-a dovedit existenţa unei comunicări a deciziilor de impunere contestate către reprezentantul legal al societăţii reclamante.

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar apreciază că modul în care s-a realizat comunicarea actelor administrativ fiscale nu poate fi opozabil intimatei, întrucât încalcă dispoziţiile cu caracter imperativ ale art. 44 C. proc. civ. fiscală.

Prin urmare, instanţa de fond în mod corect a reţinut că dreptul la formularea contestaţiei administrative în condiţiile art. 207 din O.G. nr. 92/2003 nu s-a născut la data de 28.12.2012, ci ulterior, la momentul efectivei luări la cunoştinţă de către reclamantă de existenţa şi conţinutul actelor atacate, anume la data de 28.05.2013, când, potrivit propriilor afirmaţii, necontestate de către pârâtă, s-a prezentat la sediul administraţiei financiare şi i s-au comunicat sumele de plata ca urmare a emiterii deciziilor de impunere ce au făcut obiectul contestaţiei.

În aceste condiţii, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, apreciază că recursul administrativ formulat de intimat la data de 28.05.2013 a respectat termenul reglementat de art. 207 alin. (1) C. proc. fisc. .

Ca atare, în raport de considerentele anterior arătate, Decizia nr. 432/10.06.2014, prin care recurenta-pârâtă a respins ca nedepusă la termen contestaţia formulată de intimata-reclamantă SC A. SRL, este nelegală.

Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 1325 din 12 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2018.

GGC - GV