Suspension of tax enforcement: requirement of "fumus boni iuris" bars merits-based attacks on administrative legality

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Inspecţia Fiscală, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/4656/30.07.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală persoanelor juridice; a Dispoziţiei nr. x/4656/30.07.2015 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x din 30.07.2015, acte comunicate la data de 05.08.2015 de către AJFP Prahova-Inspecţie Fiscală, anexat adresei nr. x, până la pronunţarea pe fond a instanţei de judecată cu privire la anularea actelor administrativ-fiscale contestate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 220 din 22 octombrie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SRL (societate aflată în insolvenţă) prin administrator judiciar B. IPURL, în contradictoriu cu pârâta ANAF - DGRFP Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Inspecţia Fiscală şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/4656/30.07.2015, a Dispoziţiei nr. x/4656/30.07.2015 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală, precum şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/30.07.2015 până la pronunţarea instanţei de fond contencios administrativ fiscal cu privire la anularea actelor administrativ fiscale sus-amintite.

3. Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, respingerea cererii de suspendare, susţinând în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, recurenta a susţinut că reclamanta, prin argumentele invocate, nu a făcut decât să antameze fondul cauzei.

4. Examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 iulie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 13 martie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată raportat la criticile ce i-au fost aduse, faţă de probatoriul administrat, dar şi prin prisma prevederilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în considerarea celor în continuare înfăţişate.

Conform celor expuse anterior, reclamanta SC A. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere având ca obiect suspendarea executării, până la pronunţarea instanţei de fond, a deciziei de impunere nr. x/4656/30.07.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală persoanelor juridice, a Dispoziţiei nr. x/4656/30.07.2015 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x din 30.07.2015.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a admis cererea formulată de reclamantă, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente.

Soluţia de admitere a cererii de suspendare a executării actului de impunere nu este corectă, nefiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

În practica judiciară, s-a reţinut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.

Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiţii este verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanţă.

Cazul bine justificat, ca cerinţă indispensabilă pentru a obţine protecţia juridică a măsurii suspendării executării unui act administrativ contestat, reprezintă, conform definiţiei cuprinse la art. 2, alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, "acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ."

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.

În speţă, se observă că, în susţinerea cererii de suspendare a executării actelor administrative contestate, reclamanta a formulat critici detaliate cu privire la nelegalitatea actelor contestate, referindu-se în realitate la aspecte de nelegalitate în fond cu privire la acestea.

În atare situaţie, motivele de nelegalitate circumscrise de intimata-reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care impun îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, inexistenţa cazului bine justificat face inutilă analizarea aspectelor referitoare la abordarea condiţiei pagubei iminente în sentinţa atacată.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova împotriva Sentinţei nr. 220 din 22 octombrie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanta SC A. SRL, prin administrator judiciar B. IPURL, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2018.

GGC - GV