Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1748/2019 AI generated

Appeal upheld: board member's resignation effective despite unregistered status, annulling €5,000 fine.

Case Number Decizia nr. 1748/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The appellate court admitted the claimant's appeal, quashed the lower court's judgment, and, re-deciding the case, upheld the action and annulled the contested administrative decision, thereby ruling in favor of the claimant (the appellant) and against the Financial Supervisory Authority (the respondent). The case concerned a challenge to a €5,000 fine imposed on the claimant as a member of a company's board of directors for failing to convene an extraordinary general meeting after the RASDAQ market was abolished. The decisive legal basis was that, under Article 5(1) and (2) of Law No. 26/1990 on the commercial register, registration is only a condition for opposability against third parties, not for validity; the claimant's resignation and subsequent shareholder assembly resolution in July 2013 had already terminated his membership well before the alleged violation period, so his personal liability could not be established based solely on the unregistered status of his resignation.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, art. 5 din Legea nr. 26/1990; Appeal upheld: board member's resignation effective despite unregistered status, annulling €5,000 fine: The case concerned a challenge to a €5,000 fine imposed on the claimant as a member of a company's board of directors for failing to convene an extraordinary general meeting after the RASDAQ market was abolished. The decisive legal basis was that, under Article 5(1) and (2) of Law No. 26/1990 on the commercial register, registration is only a condition for opposability against third parties, not for validity; the claimant's resignation and subsequent shareholder assembly resolution in July 2013 had already terminated his membership well before the alleged violation period, so his personal liability could not be established based solely on the unregistered status of his resignation.

Keywords

AI generated
shareholder status directors' liability registration of a company membership legal status administrative sanction

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
La termenul de judecată din data de 29 martie 2019, intimata-pârâtă a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Înalta Curte, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., apreciază că excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare este neîntemeiată, întrucât recurentul-reclamant a formulat critici ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
civ., apreciază că excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare este neîntemeiată, întrucât recurentul-reclamant a formulat critici ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind incidentă sancţiunea prevăzută de art.
art. 489 alin. (2) din C. proc. civ
civ., nefiind incidentă sancţiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.
art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990
Judecătorul fondului a apreciat incidente în cauză a prevederile art. 5 alin.
art. 5 din Legea nr. 26/1990
Dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 26/1990 reflectă opozabilitatea faţă de terţi a înmatriculării şi menţiunilor în registrul comerţului fără a avea legătură cu răspunderea personală a recurentului-reclamant, respectiv cu situaţia reţinută în actul de constatare.
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
Main ground for admitting the appeal and annulling the contested decision.
art. 496 alin. (2) C. proc. civ
554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Main ground for admitting the appeal and annulling the contested decision.

Art. 496 alin. (2) C. proc. civ. (2010)

Procedural basis for the court to admit the appeal and rejudge the case.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016, la data de 10.03.2016, pe rolul Judecătoriei Roşiorii de Vede reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a contestat Decizia nr. 373 din 12.02.2016 de respingere a plângerii prealabile împotriva Deciziei ASF nr. 2449/08.10.2015, prin care a fost amendat cu suma de 5000 RON.

Prin Sentinţa civilă nr. 890/01.06.2016, Judecătoria Roşiorii de Vede a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr unic de dosar.

2. Hotărârea supusă recursului

Prin Sentinţa civilă nr. 2754 pronunţată în data de 27 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Prin motivele de recurs reclamantul susţinut că i s-a aplicat sancţiunea amenzii prin Decizia A.S.F. nr. 2449/08.10.2015. În cuprinsul actului contestat s-a reţinut că, în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al societăţii B. SA, în perioada 01.01.2014 - 20.08.2015 nu a asigurat desfăşurarea A.G.A. extraordinară pentru a lua o hotărâre privind tranzacţionarea acţiunilor societăţii pe o piaţă reglementată întrucât piaţa RASDAQ s-a desfiinţat.

A susţinut că este nevinovat şi nu trebuia să fie sancţionat, întrucât a făcut parte din Consiliul de Administraţie al societăţii până în luna iunie 2013 când şi-a depus demisia din motive de sănătate, aspect dovedit cu cererea nr. x din 11.06.2013 depusă la registratura societăţii.

În motivarea sentinţei Curtea a reţinut doar documentele prezentate de Oficiul Registrului Comerţului, în cuprinsul cărora era menţionat ca făcând parte din Consiliul de Administraţie.

A apreciat că nu este vina sa că reprezentanţii din conducerea executivă a societăţii nu au dat curs cererii sale de demisie şi nu au depus la timp actele necesare la Registrul Comerţului. Mai mult, nu putea merge personal la Registrul Comerţului Teleorman cu cererea de demisie să îl scoată din evidenţa membrilor Consiliului de Administraţie, întrucât acest lucru trebuia făcut de un împuternicit stabilit de conducerea societăţii.

Apreciind necesar în dovedirea susţinerilor sale a solicitat conducerii societăţii o copie de pe procesul-verbal de şedinţa al A.G.A în care a fost dezbătută cererea sa de demisie, care a fost aprobata în unanimitate şi a fost eliberat din funcţia de membru în Consiliul de Administraţie începând cu data de 01.07.2013 conform Hotărârii AGA nr. 2 din 15.07.2013. De asemenea a solicitat societăţii B. SA o copie a procesului-verbal de şedinţa întocmit de Consiliul de Administraţie după aprobarea cererii de demisie în care nu se mai regăseşte ca membru în Consiliul de Administraţie.

Precizează că nu a mai participat la şedinţele Consiliului de administraţie de la sfârşitul anului 2012 când fiind salariat la B. SA a fost trimis în şomaj şi din anul 2013 s-a pensionat anticipat având o pensie de 554 RON/lună.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

La termenul de judecată din data de 29 martie 2019, intimata-pârâtă a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentului-reclamant, constată recursul fondat şi îl va admite, pentru considerentele ce urmează.

Controlul judiciar declanşat de recurentul-reclamant A. are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei ASF nr. 2449/08.10.2015.

Prin sentinţa recurată, prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A.

Înainte de a păşi la examinarea legalităţii acestei soluţii prin prisma criticilor formulate în recurs, se impune a se verifica excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Înalta Curte, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., apreciază că excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare este neîntemeiată, întrucât recurentul-reclamant a formulat critici ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind incidentă sancţiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 2449/08.10.2015 s-a dispus sancţionarea reclamantului A., în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al societăţii B. SA, cu amendă în cuantum de 5000 RON. Prin adresa înregistrată la A.S.F. sub nr. x/06.11.2015, reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva Deciziei nr. 2449/08.10.2015, solicitând anularea acesteia susţinând că nu mai este membru al Consiliului de Administraţie din anul 2013. Prin Decizia ASF nr. 373/12.02.2016, ASF a dispus respingerea plângerii prealabile formulate de către reclamant împotriva Deciziei ASF nr. 2449/08.10.2015.

Judecătorul fondului a apreciat incidente în cauză a prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, în sensul că înscrisul de care se prevalează reclamantul este lipsit de relevanţă juridică, întrucât retragerea sa din consiliul de administraţie produce efecte faţă de terţi doar de la efectuarea modificărilor în registrul comerţului.

Din analiza şi interpretarea prevederilor art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului rezultă că înregistrarea în registrul comerţului constituie o formalitate necesară exclusiv pentru opozabilitatea actului, iar nu şi pentru valabilitatea sa, în sensul că actul îşi produce efecte încă de la data întocmirii sale, dar nu va putea fi opus unor terţi decât după îndeplinirea formalităţilor de înregistrare sau în condiţiile alin. (2).

În opinia instanţei de control judiciar, dacă s-ar aprecia că menţionarea în registrul comerţului este o condiţie de validitate a actului, iar nu de opozabilitate, atunci prevederile alin. (2) ar fi lipsite de efecte, întrucât actul nevalabil nu poate fi opus societăţii sau asociaţilor săi şi cu atât mai puţin unor terţi.

Înalta Curte reţine, că, în fapt şi în drept, calitatea reclamantului de membru în Consiliul de Administraţie al societăţii B. SA, a încetat la data la care a fost adoptată Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. 2 din 15 iulie 2013, ale cărei înregistrare şi legalitate nu au fost contestate de către pârât.

În mod eronat nu s-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că trebuie acordată eficienţă şi prevederilor alin. (2) al art. 5 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, potrivit cărora persoana care are obligaţia de a cere o înregistrare nu poate opune terţilor actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceştia, condiţie îndeplinită în cauza de faţă.

În condiţiile în care demisia sa a fost înregistrată în registrul societăţii la data de 11.06.2013, ulterior fiind emisă şi Hotărârea A.G.A. nr. 2 din 15 iulie 2013, ambele reprezentând acte certe şi serioase în raport de documentele încheiate ulterior de societate, în care nu ar mai fi trebuit să figureze reclamantul ca membru în Consiliul de Administraţie al societăţii B. SA,

Astfel, demisia şi-a produs efectele în planul răspunderii personale, de la acea dată, 15 iulie 2013, neavând importanţă, data înscrierii acestei menţiuni în Registrul Comerţului.

Mai mult din extrasul ONRC de furnizare a unor informaţii extinse emis în data de 1 februarie 2016, depus în dosarul de fond, rezulta că mandatul recurentului-reclamant de acţionar, persoană fizică, a expirat la 1 iulie 2009 .

Înalta Curte constată că în mod greşit a fost menţinută Decizia ASF nr. 2449/2015 de către judecătorul fondului, deoarece recurentul-reclamantului i-a încetat calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al societăţii B. SA, la data de 11 iunie 2013, conform demisiei înregistrate sub nr. x/11.06.2013 în registrul societăţii, moment care constituie data de la care aceasta şi-a produs efectele, respectiv data manifestării de voinţă unilaterală şi nu data înregistrării la Registrul Comerţului.

Dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 26/1990 reflectă opozabilitatea faţă de terţi a înmatriculării şi menţiunilor în registrul comerţului fără a avea legătură cu răspunderea personală a recurentului-reclamant, respectiv cu situaţia reţinută în actul de constatare.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ. (2010), Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, va admite acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară şi va anula Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 2449 din 8 octombrie 2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata - pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 2754 din 27 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând cauza:

Admite acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Anulează Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 2449 din 8 octombrie 2015.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2019.

GGC - GV