Inadmissibility of appeal against final non-interlocutory competence declination and lack of connection between unconstitutionality challenge and procedural incident

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 la data de 1 septembrie 2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi precizată la data de 15 martie 2018, reclamanţii A. şi B. au solicitat intimatului Guvernul României să le comunice diferite de informaţii de interes public conform Legii nr. 544/2001 şi să le acorde despăgubiri conform art. 22 din Legea nr. 544/2001.

Prin Sentinţa civilă nr. 1437 din 27.03.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin cererea înregistrată la data de 14 mai 2018 sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii au formulat contestaţie în anulare împotriva Sentinţei civile nr. 1437 din 27.03.2018, întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ.

Printr-o cerere înregistrată la data de 19.06.2018, contestatorii-reclamanţi au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 429 din C. proc. civ., prin raportare la art. 16 şi 21 din Constituţia României.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 4056 pronunţată în data de 11 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia netimbrării, a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B., în contradictoriu cu intimatul Guvernul României, ca inadmisibilă şi a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au declarat recurs contestatorii A. şi B.

Prin calea de atac formulată la data de 12 octombrie 2018, s-a susţinut că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa pronunţând o soluţie nelegală şi ignorând temeiul de drept al cererii: art. 16, art. 21 din Constituţie.

Au susţinut că instanţa a respins nelegal excepţia de neconstituţionalitate a art. 429 C. proc. civ. faţă de prevederile art. 16 şi art. 21 din Constituţie, deoarece s-a încălcat principiul egalităţii de tratament, o gravă discriminare precum şi încălcarea dreptului la un proces echitabil, întrucât această prevedere nu este supusă căilor de atac şi astfel erorile materiale nu mai pot fi corectate.

Hotărârea nr. 1437/27.03.2018 este tardivă şi lovită de nulitate absolută şi instanţa este obligată să constate nulitatea hotărârii atacate conform art. 425 şi art. 426 C. proc. civ., dispoziţii cu caracter imperativ.

S-a mai susţinut că hotărârea atacată nu este semnată de judecător şi de grefier.

Au apreciat că citaţiile emise de C41 sunt lovite de nulitate absolută, având în vedere că în citaţie obiectul cererii a fost trecut fals "obligaţia de a face" în loc de "comunicare de informaţii de interes public cf Lg 544/2001".

Conform art. 21 alin. (3) din Constituţie au dreptul la un proces echitabil şi astfel, solicită admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale depusă la Curtea de Apel Bucureşti şi casarea hotărârii atacate conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 15 octombrie 2018 (comunicat prin mail), a fost înregistrat recursul declarat de A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 4056 din 11 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra contestaţiei în anulare.

În cuprinsul motivelor au susţinut că hotărârea atacată nu este semnată de judecător şi de grefier şi citaţiile emise de C41 sunt lovite de nulitate absolută întrucât conţin la rubrica obiect al cererii "obligaţia de a face" în loc de "comunicare de informaţii de interes public conform Legii nr. 544/2001".

Conform art. 21 alin. (3) din Constituţie ar dreptul la un proces echitabil şi astfel, solicită admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale depusă la Curtea de Apel Bucureşti şi casarea hotărârii atacate conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului şi a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

II. Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului invocată pe cale de întâmpinare de intimatul-pârât Guvernul României şi recursurile declarate de A. şi B., Înalta Curte reţine următoarele:

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului invocată pe cale de întâmpinare de intimatul-pârât Guvernul României, Înalta Curte constată că aceasta este fondat, doar în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra contestaţiei în anulare.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În raport cu principiile statuate prin textele menţionate, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

În speţă, însă, se constată că aceste condiţii nu sunt îndeplinite.

Astfel, recursul a fost declarat împotriva Sentinţei civile nr. 4056 pronunţată în data de 11 octombrie 2018 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins contestaţia în anulare, ca inadmisibilă, întrucât prin aceasta s-a urmărit anularea unei sentinţe de declinare de competenţă, care nu este supusă nici unei căi de atac, potrivit art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Având în vedere că hotărârea atacată este definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 6 coroborat cu art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., recursul dedus judecăţii este inadmisibil.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de pe cale de întâmpinare de intimatul Guvernul României şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva soluţiei date asupra contestaţia în anulare prin Sentinţa civilă nr. 4056 din 11 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cu privire la cererea de recurs formulată de A. şi B., în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că aceasta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării criticilor invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că acestea se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., întrucât se invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, nulitatea citaţiilor şi nulitatea hotărârii pentru nemotivare.

Excepţia de neconstituţionalitate este un incident apărut în cursul unui proces, asemănător chestiunilor prejudiciale obişnuite, şi, în principiu, invocarea ei trebuie să reclame justificarea unui interes, motiv pentru care prin dispoziţiile art. 29 (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 s-au stabilit condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale.

Verificarea condiţiilor prevăzute de lege a fost stabilită în competenţa instanţei în faţa căreia a fost ridicată această excepţie, aşa încât Curtea de Apel Bucureşti respectând aceste dispoziţii, a verificat cererea contestatorilor oprindu-se mai întâi asupra admisibilităţii sesizării potrivit reglementării din alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În concret, art. 29 alin. (1) din lege prevede că pot face obiect al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor, legi sau ordonanţe, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Rezultă din aceste prevederi că dispoziţiile normative puse în discuţie trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, înţelegând prin aceasta fondul litigiului şi orice alte dispoziţii care au legătură cu fondul litigiului.

Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reţinute de judecătorul fondului, că dispoziţiile art. 429 C. proc. civ. nu au legătură cu verificarea admisibilităţii contestaţiei în anulare, respectiv nu s-a găsit relaţia dintre dezînvestirea instanţei şi cercetarea îndeplinirii cerinţelor art. 503 C. proc. civ.

Motivarea instanţei de fond care a reţinut că neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 429 C. proc. civ. prin raportare la art. 16 şi 21 din Constituţia României nu au legătură cu soluţionarea contestaţiei în anulare sunt, prin urmare, corecte.

Înalta Curte nu poate reţine critica recurenţilor vizând nesemnarea hotărârii judecătoreşti, întrucât din verificarea lucrărilor dosarului de fond nr. x/2018, respectiv filele x, rezultă că exemplarul original este semnat de preşedinte şi grefier, conform prevederilor legale.

Nici susţinerea vizând nulitatea absolută a citaţiilor emise de C41 nu poate fi reţinută de instanţa de control judiciar, deoarece în conformitate cu prevederile art. 157 alin. (3) C. proc. civ. sunt prevăzute cu sancţiunea nulităţii încălcarea/lipsa următoarelor cerinţe prevăzute la art. 157 alin. (1): lit. a) - denumirea instanţei, sediul ei şi, când este cazul, alt loc decât sediul instanţei unde urmează să se desfăşoare judecarea procesului, c) - numărul dosarului, d) - anul, luna, ziua şi ora înfăţişării, e) - numele şi prenumele sau denumirea, după caz, ale/a celui citat, precum şi locul unde se citează şi k) - ştampila instanţei şi semnătura grefierului.

În ceea ce priveşte susţinerea că hotărârea atacată nu este motivată fiind lovită de nulitate, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se poate susţine incidenţa niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, în speţă fiind respectate exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se, atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Considerentele hotărârii atacate fac referire în mod convingător la aspectele de fapt şi de drept relevante pentru soluţionarea cauzei.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că soluţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale respectă dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel că sunt neîntemeiate motivele de nelegalitate invocate de recurenţi, motiv pentru care, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată pe cale de întâmpinare de intimatul Guvernul României.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 4056 din 11 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, împotriva soluţiei privind contestaţia în anulare.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B., împotriva soluţiei privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Sentinţei civile nr. 4056 din 11 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2019.

GGC - GV