Negative conflict of jurisdiction: union's choice of defendant's domicile precludes territorial incompetence exception under administrative litigation rules

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la 18.05.2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., toţi prin Sindicatul L., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Arhivele Naţionale, anularea, în parte, a Dispoziţiei colective nr. II/47 din 12.02.2018 cu anexele aferente reclamanţilor şi obligarea pârâtei la emiterea unor noi dispoziţii de încadrare a reclamanţilor în grila de salarizare prevăzută în Legea nr. 153/2017 Anexa VIII, Cap. I, lit. A), pct. 1, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 7549 din 16 noiembrie 2018, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

A reţinut instanţa dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său, şi faptul că reclamanţii domiciliază pe raza teritorială a Tribunalului Dolj.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Tribunalul Dolj, prin Sentinţa civilă nr. 271 din 13 februarie 2019, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti.

A reţinut instanţa că formularea art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost reţinută de Tribunalul Bucureşti nu era în vigoare la data înregistrării acţiunii, fiind introdusă prin Legea nr. 212/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658/30.07.2018.

La data formulării acţiunii, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevedea că reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau de la domiciliul pârâtului şi că, dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.

Astfel, la data introducerii acţiunii competenţa de soluţionare a cauzei era alternativă.

Constatând ivit conflict negativ de competenţă, Tribunalul Dolj a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte constată că, în cauză, acţiunea a fost formulată de Sindicatul L. în numele membrilor săi de sindicat. În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât reclamanţii sunt funcţionari publici, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora "Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

3.1. Astfel, fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în vigoare la data formulării acţiunii, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

Reclamantul sindicat a optat pentru instanţa de la sediul pârâtei Arhivele Naţionale, din Bucureşti, astfel că nu se mai putea invoca excepţia necompetenţei teritoriale.

3.2. De asemenea, în cauză, este de observat faptul că acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de sindicat, în numele membrilor de sindicat, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conform cărora:

"Art. 28. - (1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres".

În condiţiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 îşi aveau corespondentul în dispoziţiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat."

Chiar dacă decizia a fost pronunţată cu privire la litigiile de muncă, ea este pe deplin aplicabilă, în ceea ce priveşte calitatea procesuală a sindicatelor, şi în cazul raporturilor de serviciu, legitimarea procesuală a acestor entităţi având acelaşi izvor.

Întrucât Sindicatul L. are calitate procesuală activă, iar prezentul litigiu vizează raporturile de serviciu ale reclamanţilor, se constată că, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum era în vigoare la data formulării acţiunii introductive de instanţă, sindicatul reclamant a optat pentru instanţa de la sediul său din Bucureşti.

3.3. Prin urmare, competenţa de soluţionare a acţiunii în primă instanţă revine Tribunalului Bucureşti, competent atât după sediul reclamantului sindicat, cât şi după cel al pârâtei.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., toţi prin Sindicatul L., în contradictoriu cu pârâta Arhivele Naţionale în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 martie 2019.

GGC - GV