Cassation appeal challenging statutory limits of complementary penalty under applicable penal code version for continued intellectual falsification

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 168 din data de 29 august 2017, Judecătoria Urziceni, în baza art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., printre altele, a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv de a de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an de la data rămânerii definitive a sentinţei.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. legalităţii 2151 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale stabilite, în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 4 luni (1/3 din cealaltă pedeapsă), urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 1 an de la data rămânerii definitive a sentinţei.

În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă.

În baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere şi a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ialomiţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen., a impus inculpatului să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate.

Conform art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Şcolii Gimnaziale din comuna Manasia şi Grădiniţei din comuna Manasia, pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Împotriva acestei sentinţe, printre alţii, a declarat apel inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 470/A din data de 28 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 168 din 29 august 2017 a Judecătoriei Urziceni.

Împotriva Deciziei penale nr. 470/A din data de 28 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 7 septembrie 2018, prin apărător ales.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, prin încheierea din 18 ianuarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 470/A din data de 28 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală şi a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării hotărârii recurate formulată de acelaşi recurent şi a acordat termen la data de 1 martie 2019, cu citarea inculpatului şi asigurarea apărării.

Examinând cauza, în raport cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

Prin cererea de recurs în casaţie, s-a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv inculpatului i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În cadrul motivelor de recurs în casaţie formulate, inculpatul a arătat, în esenţă, că, prin aplicarea noului C. pen., s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv pedepsele complementare, având şi efecte cu privire la executarea pedepsei sub supraveghere şi a obligaţiilor sale în cadrul măsurilor de supraveghere, prestarea muncii neremunerată, frecventarea programului de reintegrare socială, prevăzute în noul C. pen., deşi era aplicabil C. pen. anterior, în opinia recurentului inculpat.

S-a apreciat că nu s-a făcut aplicarea corectă a regulilor de drept, a legii penale mai favorabile, întrucât art. 321 C. pen. prevede, ca limite de pedeapsă, închisoarea de la 1 la 5 ani, iar art. 289 C. pen. anterior prevedea, ca limite de pedeapsă, închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Astfel, recurentul inculpat a apreciat că vechiul C. pen. constituie legea penală mai favorabilă, cu atât mai mult cu cât, prin pedeapsa complementară aplicată de instanţă în baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., i s-a interzis dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, însă, faţă de acesta ar fi fost incidente prevederile art. 65 C. pen. anterior.

S-a opinat că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi este condiţionată în primul rând de minimul pedepsei principale de cel puţin 2 ani, iar pedeapsa principală aplicată inculpatului este de 1 an şi 6 luni, pedeapsa în urma contopirii fiind de 1 an şi 10 luni închisoare.

În aceste condiţii, fiind sub minimul legal de 2 ani prevăzut de legiuitor pentru aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi, recurentul a apreciat că instanţa a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, a constatat că Decizia penală nr. 470/A din data de 28 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, iar calea de atac a fost formulată de către recurentul inculpat în termenul prevăzut de lege, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434-436 din C. proc. pen.. De asemenea, din examinarea cererii de recurs în casaţie a rezultat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) C. proc. pen., fiind menţionate: numele şi prenumele părţii care a exercitat recursul în casaţie, semnătura apărătorului ales, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestuia.

Înalta Curte, constatând că motivele expuse de către recurentul inculpat A. prin cererea de recurs în casaţie se circumscriu în conţinut cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., iar cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., a admis în principiu, cererea formulată, în baza art. 440 C. proc. pen.

Cât priveşte cererea formulată de recurentul inculpat A. privind suspendarea executării hotărârii recurate, Înalta Curte a constatat că suspendarea executării hotărârii nu reprezintă o dispoziţie imperativă ce trebuie aplicată în cauză, ci rămâne la libera apreciere a instanţei oportunitatea admiterii unei astfel de solicitări. În acest context, a apreciat că, în cauză, nu se impune suspendarea executării hotărârii, motivele invocate de recurentul inculpat A. nefiind de natură a justifica o astfel de măsură, astfel că s-a apreciat ca nefondată cererea formulată de inculpatul A. de suspendare a executării hotărârii atacate.

Analizând recursul în casaţie în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. are în vedere respectarea principiului legalităţii sancţiunilor, iar Înalta Curte nu poate proceda la o reapreciere a probelor din perspectiva individualizării pedepsei sau a modului de executare, acestea neîncadrându-se în chestiunile de drept, singurele ce pot fi analizate de instanţa de recurs.

Dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sunt de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei, cum ar fi cel de determinare a legii penale mai favorabile, ci strict încadrarea acesteia în limitele prevăzute de legea care a fost aplicată în cauză.

Se constată că prin recursul în casaţie se urmăreşte verificarea unor aspecte de drept ce presupun analizarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În aceste coordonate, în raport de motivele de recurs în casaţie astfel formulate, de dispoziţiile incidente şi scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casaţie, recurentul inculpat a invocat, în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nelegalitatea aplicării pedepsei complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 1 an de la data rămânerii definitive a sentinţei, urmare aplicării greşite a legii penale mai favorabile cu privire la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată.

În contextul concret al cauzei, Înalta Curte constată că, din considerentele hotărârii recurate rezultă că infracţiunea săvârşită de inculpat are, ca moment al epuizării, luna martie 2014, sub imperiul noului C. pen., astfel încât dispoziţiile art. 5 alin. (1) C. pen. care au în vedere situaţiile în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, nu sunt incidente în cauză.

Aşadar, se constată că, în realitate, prin motivele de recurs în casaţie formulate, recurentul inculpat A. solicită aplicarea legii penale anterioare, ca lege penală mai favorabilă, cu referire la pedeapsa complementară, în contextul în care infracţiunea de fals intelectual a fost comisă sub imperiului Noului C. pen., critici care, însă, apar ca nefondate.

În raport de starea de fapt reţinută în cauză cu titlu definitiv de către instanţa de apel, cât şi soluţia de condamnare dispusă faţă de recurentul inculpat A., Înalta Curte constată că, în mod legal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv de a de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an de la data rămânerii definitive a sentinţei.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul-inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 470/A din 28 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6), onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 157 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul-inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 470/A din 28 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 157 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 martie 2019.

Procesat de GGC - LM