Inadmissibility of appeal against appellate execution objection due to lack of statutory remedy for Court of Appeal decisions

Deliberând asupra admisibilităţii contestaţiei formulate, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 682/Ap. din data de 8 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, s-a respins contestaţia la executare formulată de petentul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 191/Ap din 7 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, în Dosarul penal nr. x/2017 A fost obligat petentul condamnat la plata către stat a sumei de 100 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa astfel, curtea a reţinut că prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Vaslui la data de 13 martie 2019, sub număr de Dosar x/2019, petentul A. a formulat contestaţie la executare împotriva Sentinţei penale nr. 1107 din 7 iunie 2018 pronunţate de Judecătoria Braşov, în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 191 din 7 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov.

În motivarea cererii, în esenţă, petentul a susţinut că "instanţa de apel a efectuat în mod greşit operaţiunea de contopire a pedepselor aplicate contestatorului, prin nereţinerea stării de concurs cu exactitate, fapt care a dus la efectuarea contopirii în mod eronat", criticând, totodată, aspectul constând în crearea pentru acesta a unei situaţii mai grele cu ocazia judecăţii în apel în lipsa căii de atac a parchetului.

Mai mult, a mai arătat petentul, în cuprinsul mandatului de executare a pedepsei închisorii în executarea căreia se află, s-a menţionat că "nu este cunoscut cu antecedente penale", ca urmare tocmai a acestui "fapt care derivă din efectuarea operaţiunii de contopire, prin reţinerea stării de concurs, care acum nu se regăseşte pe noul mandant, datorită greşelilor menţionate mai sus, în condiţiile în care situaţiile sunt aproape similare".

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. privind existenţa unei cauze de micşorare a pedepsei.

Prin Sentinţa penală nr. 916/2019 pronunţată la data de 7 iunie 2019 de Judecătoria Vaslui, în Dosarul nr. x/2019, instanţa a calificat cererea ca fiind contestaţie la executare formulată în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., a admis excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei sesizate şi, în baza art. 47, art. 50 şi art. 598 alin. (2) teza I C. proc. pen., a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Braşov. Pentru a dispune în acest sens, instanţa a reţinut că, petentul solicită deducerea unor perioade executate, invocând în acelaşi timp nelămuriri privitoare la modul de efectuare a contopirii, solicitând ca, ulterior lămuririi modalităţii de contopire, să se deducă perioadele executate (raportat şi la minuta şedinţei de unificare a practicii în materie penală a Curţii de Apel Iaşi din şedinţa din 30 martie 2018 potrivit căreia deducerea oricărei perioade de deţinere de încadrează în dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.), motiv pentru care a apreciat că încadrarea juridică corectă a cererii astfel formulate se încadrează în cuprinsul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen.

Judecătoria Braşov a constatat că nu ea este instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, sentinţa pronunţată de această instanţă fiind desfiinţată în apel, în baza art. 50 raportat la art. 598 alin. (2) C. proc. pen. şi ca urmare, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Braşov.

S-a dispus ataşarea Dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Braşov, în care s-a pronunţat hotărârea contestată.

Analizând contestaţia formulată, Curtea a reţinut că prezenta contestaţie la executare formulată de condamnat a fost calificată ca întemeindu-se pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., potrivit cărora contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face, printre altele, în cazurile când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută.

În ceea ce priveşte natura juridică a contestaţiei la executare, Curtea a subliniat faptul că aceasta nu reprezintă o cale de atac, ordinară sau extraordinară, ci o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii după rămânerea definitivă a acesteia privind numai incidente ivite în legătură cu executarea hotărârii definitive, fără însă a putea să fie repuse în discuţie chestiuni intrate în puterea lucrului judecat.

Cu privire la cazul invocat referitor la existenţa vreunei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, Curtea a constatat că petentul critică deducerea greşită a perioadelor executate, nu din cauza unor erori de calcul, ci a modalităţii în care a fost încadrată juridic pluralitatea de infracţiuni din sarcina acestuia, cu reţinerea stării de recidivă. Or, deducerea perioadelor executate a fost dispusă tocmai în considerarea formei pluralităţii de infracţiuni astfel reţinute şi motivate de instanţa de apel, constituind un aspect de legalitate necesar a fi fost avut în vedere de către instanţa de judecată. În acest sens, s-a arătat că petentul nu invocă şi nici instanţa de apel nu regăseşte vreo nelămurire cu privire la pluralitatea de infracţiuni în modalitatea în care a fost constatată, raţionamentul fiind impus şi prin trimiterea pe care a făcut-o atunci instanţa de apel la dispoziţiile unei decizii date în recurs în interesul legii.

De altfel, însuşi petentul a recunoscut caracterul special al situaţiei sale juridice, pe care a calificat-o ca fiind "atipică", sub aspectul posibilităţii de calificare juridică a pluralităţii de infracţiuni, dat fiind tocmai momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare pentru una dintre infracţiunile ce se vor a fi reţinute în concurs. S-a mai arătat că nu există nicio nelămurire cu privire la aspectul ţinând de esenţa operaţiei de contopire, ca pedepsele pentru infracţiuni concurente să fie avute în vedere în mod individual, iar nu ca pedepse rezultante, indiferent dacă faţă de acestea s-a mai dispus anterior contopirea lor în mod definitiv, instanţa trebuind mai întâi să descontopească toate pedepsele rezultante şi, numai apoi, să procedeze la contopirea lor în mod individual, iar eventualul spor de pedeapsă să fie menţinut şi adăugat, ca atare.

Instanţa a mai reţinut că nici critica privind încălcarea principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac (non reformatio in pejus), nu poate fi primită în condiţiile în care situaţia nu comportă vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, Curtea analizând toate aspectele supuse judecăţii prin raportare la limitele sesizării, pedeapsa aplicată în apel fiind mai redusă în cuantum decât cea aplicată de instanţa de fond, deducerea perioadelor executate fiind dispuse în baza legii conform formei pluralităţii de infracţiuni stabilite în sarcina condamnatului, aspect care nu a suferit critici din partea petentului condamnat în ceea ce priveşte corecta şi precisa lor calculare.

În fine, aspectul invocat de contestator privind menţiunea din cuprinsul mandatului de executare a pedepsei închisorii în executarea căruia se afla anterior, în sensul că, "condamnatul nu este cunoscut cu antecedente penale", ţine de faza executării hotărârii şi nu leagă instanţa de judecată astfel sesizată, mandatul de executare a pedepsei închisorii fiind un act subsecvent emis în baza şi conform hotărârii ce se execută.

Pentru toate aceste motive, curtea a reţinut caracterul nefondat al criticilor susţinute prin raportare la cazul de contestaţie invocat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie condamnatul A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 7 noiembrie 2019.

În ceea ce priveşte admisibilitatea căii de atac contestatorul condamnat a solicitat să fie avute în vedere prevederile art. 597 alin. (7) din C. proc. pen. care prevăd calea de atac a contestaţiei în termen de 3 zile de la comunicare şi art. 598 alin. (2) lit. c) din C. proc. pen., atunci când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută.

Examinând contestaţia formulată, în mod prioritar, sub aspectul excepţiei inadmisibilităţii invocate de Ministerul Public, instanţa constată următoarele:

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Dispoziţiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. prevăd că, la instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută, se poate face contestaţia la executare, iar în cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Contestaţia la executare nu reprezintă o cale de atac, ci un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei.

În prezenta cauză, titlul împotriva căruia contestatorul a formulat contestaţia la executare în temeiul art. 598 lit. c) C. proc. pen.., este reprezentat de Decizia penală nr. 191 din data de 7 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, hotărâre pronunţată ca instanţă de apel, ultim grad de jurisdicţie ordinară.

Înalta Curte constată că, prin decizia contestată s-a admis apelul formulat de apelantul inculpat A. împotriva Sentinţei penale nr. 1107 din 7 iunie 2018 pronunţate de Judecătoria Braşov, pe care a desfiinţat-o sub aspectul soluţiei privind pluralitatea de infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului apelant şi a rejudecat cauza în aceste limite.

În practica constantă a instanţelor, s-a statuat că, în condiţiile în care hotărârea primei instanţe a fost modificată în căile de atac, în speţă în apel, ceea ce se execută este hotărârea instanţei de apel, care a desfiinţat sentinţa sub aspectul la care se face referire prin contestaţia la executare, astfel că instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută este instanţa de apel, competentă să soluţioneze contestaţia le executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (Decizia nr. 949 din 26 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014).

Titlul reprezentat de o decizie pronunţată în calea ordinară a apelului nu poate fi lămurit decât printr-o hotărâre judecătorească de acelaşi tip, cu aceeaşi forţă juridică, pronunţată de instanţa ce a pronunţat şi hotărârea a cărei lămurire se solicită.

Astfel, Înalta Curte constată că hotărârea judecătorească a cărei lămurire se solicită (Decizia penală nr. 191 din data de 7 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov) nu este supusă vreunei căi de atac, nefiind o hotărâre a primei instanţe, ci a instanţei de apel, iar hotărârile pronunţate în apel sunt definitive, sens în care şi hotărârea pronunţată în contestaţia la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 lit. c) C. proc. pen., este definitivă.

Pe cale de consecinţă, dispoziţiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen. în raport cu care hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, nu au incidenţă în prezenta cauză.

În speţă, condamnatul a formulat contestaţie împotriva unei decizii penale pronunţate de curtea de apel, ca instanţă de apel, şi nu în primă instanţă. Prin urmare, contestatorului nu îi este recunoscută calea de atac formulată în cauză, nefiind admisibil a se recunoaşte o cale de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 597 coroborat cu art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 682/Ap. din data de 8 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 100 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 682/Ap din data de 8 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - LM