Forged will annulment quashed and remanded for retrial; limitations ruling upheld

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 563/PI din 5 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, a fost încetat procesul penal împotriva inculpatului A., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 321 C. pen., participaţie improprie la înşelăciune prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen. şi participaţie improprie la uz de fals prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 323 C. pen., totul cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 20 alin. (2) C. proc. pen. a fost respinsă acţiunea civilă exercitată de partea civilă DGRFP Timişoara - AJFP Timiş.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen. a fost anulat testamentul întocmit de o persoană necunoscută la data de 16 iunie 2011, atestat în privinţa datei, a identităţii părţii şi a conţinutului prin Încheierea nr. 7 din 16 iunie 2011 întocmită de inculpatul A.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen. a fost anulat Certificatul de moştenitor nr. x din 31 august 2011 autentificat de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici Asociaţi Sânnicolau Mare - Jud. Timiş.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen. a fost respinsă cererea Ministerului Public privind anularea Certificatelor de moştenitor nr. x din 31 august 2011 şi nr. y din 6 septembrie 2011 autentificate de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici Asociaţi Sânnicolau Mare - Jud. Timiş, precum şi contractul de vânzare-cumpărare încheiat între numita C., în calitate de vânzător, şi numitul D., în calitate de cumpărător, autentificat sub nr. x din 11 februarie 2014 de către notarul public E., din cadrul Biroului Individual Notarial E..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe Curtea de Apel Timişoara din data de 20 aprilie 2018, emis în dosarul cu nr. x/2014, a fost trimis în judecată inculpatul A., în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., participaţie improprie în forma instigării la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen. şi uz de fals prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 323 C. pen.

În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului A. - avocat în cadrul Baroului Mehedinţi, că a atestat fapte necorespunzătoare adevărului în privinţa datei, identităţii părţilor şi conţinutului unui testament, prin Încheierea numărul 7 din 16 iunie 2011 întocmită în cadrul Cabinetului de Avocat A., respectiv împrejurarea că testamentul a fost scris şi semnat de către defunctul F. la data de 16 iunie 2011.

De asemenea, în sarcina inculpatului s-a reţinut că a determinat-o pe numita C. să folosească acest înscris falsificat la dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului F. la BNP Asociaţi Sânnicolau Mare, inducându-l astfel în eroare pe notarul public B. cu privire la caracterul real al testamentului şi care, în aceste condiţii, a emis Certificatul de moştenitor nr. x din 31 august 2011 şi certificatele suplimentare de moştenitor cu numerele 468 din 31 august 2011 şi 481 din 6 septembrie 2011, înlăturând în acest mod de la succesiune Statul Român.

În probaţiune, s-a ataşat la dosarul cauzei Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin testamentul autentificat la BNP G. sub numărul 377 din 29 martie 2010, numitul F. a testat în favoarea numitei H. întreaga avere mobiliară şi imobiliară ce se va găsi în patrimoniul său la data decesului şi a instituit-o legatara sa universală.

Ulterior, la data de 22 martie 2011, prin declaraţia autentificată la BNP Asociaţi Sânnicolau Mare sub numărul 1532 din 22 martie 2011, numitul F. a revocat în întregime testamentul indicat mai sus.

După decesul numitului F. survenit la data de 5 august 2011, inculpatul, în calitate de avocat, a înmânat numitei C. un testament olograf ce prezenta aparenţa scrierii şi a semnării lui de către numitul F., prin care acesta din urmă îi lăsa întreaga sa avere mobiliară şi imobiliară. După cum s-a arătat deja, acest testament, prin încheierea numărul 7 din data de 16 iunie 2011, a fost atestat în privinţa datei, a identităţii părţilor şi a conţinutului, de către inculpat în calitate de avocat din cadrul Baroului Mehedinţi.

Acest testament, ce prezenta aparenţa scrierii şi a semnării lui de către numitul F., a fost supus unor constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize.

Potrivit concluziilor Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 28 februarie 2013 întocmit de IPJ Timiş - Serviciul Criminalistic, nu s-a putut stabili dacă scrisul din cuprinsul testamentului a fost executat de numitul F., dar, în acelaşi timp, expertul a concluzionat că semnătura depusă în cuprinsul testamentului nu a fost executată de către numitul F., fiind contrafăcută prin copiere.

Ulterior, prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 63 din 12 mai 2014 INEC - Laboratorul Interjudeţean Timişoara, s-a stabilit că scrisul din cuprinsul testamentului nu a fost executat de numitul F., după cum nici semnătura nu a fost executată de acesta.

Aceleaşi concluzii au fost reiterate şi prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 147 din 24 octombrie 2014 întocmit de INEC Bucureşti.

Testamentul a fost înmânat martorului C. la data de 10 august 2011 la Cabinetul de avocat al inculpatului A. din jud. Timiş, în prezenţa martorilor I. şi J., întocmindu-se cu acest prilej un proces-verbal.

Ulterior, testamentul a fost folosit de către numita C. cu prilejul dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului F. la BNP Asociaţi Sânnicolau Mare, fiind emis Certificatul de moştenitor numărul 469 din 31 august 2011 autentificat de notarul B..

La termenul de judecată din data de 5 noiembrie 2018 instanţa, din oficiu, a invocat excepţia prescripţiei răspunderii penale.

Instanţa a constatat că faptele reţinute în sarcina inculpatului au fost comise în perioada iunie - august 2011. La data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul C. pen., situaţie în care, raportat la inculpatul A. trebuie analizată incidenţa dispoziţiilor art. 5 C. pen. referitoare la legea penală mai favorabilă.

În ceea ce priveşte infracţiunile de fals intelectual şi participaţie improprie la uz de fals prevăzute de art. 321 C. pen. şi art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 323 C. pen., instanţa a constatat că, sub aspectul limitelor de pedeapsă, sunt mai favorabile dispoziţiile vechiul C. pen.

Însă, în ceea ce priveşte infracţiunea de participaţie improprie la înşelăciune prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen., sub aspectul sancţiunilor, sunt mai favorabile dispoziţiile noului C. pen.

De asemenea, pentru determinarea legii penale mai favorabile, instanţa s-a raportat la condiţiile de tragere la răspundere penală a inculpatului, inclusiv sub aspectul prescripţiei răspunderii penale, putându-se constata, sub acest aspect, că în ceea ce priveşte infracţiunile de fals, termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt identice, însă în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, termenul de prescripţie a răspunderii penale este mult mai mic potrivit legii penale intrate în vigoare la data de 1 februarie 2014, motiv pentru care legea nouă poate fi considerată ca fiind mai favorabilă inculpatului.

Ca atare, în privinţa inculpatului A., încadrarea juridică stabilită prin rechizitoriu este corectă, iar tragerea la răspundere penală a acestuia se va realiza conform C. pen. intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.

Prescripţia răspunderii penale presupune în mod esenţial stingerea raportului juridic penal după trecerea unui anumit interval de timp de la data săvârşirii faptei sancţionate penal, drept consecinţă a nesoluţionării cauzei în mod definitiv.

Înlăturarea răspunderii penale se produce în condiţiile prevederilor art. 153 şi următoarele C. pen., legiuitorul limitând dreptul statului de a trage la răspundere persoanele care săvârşesc infracţiuni, respectiv de a aplica pedepse, la împlinirea termenelor de prescripţie prevăzute de legea penală.

Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt determinate în funcţie de natura şi gravitatea pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile comise.

Ţinând seama de infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, respectiv fals intelectual prevăzută de art. 321 C. pen., participaţie improprie la înşelăciune prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen. şi participaţie improprie la uz de fals prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 323 C. pen., instanţa, prin raportare la dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., a constatat că termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani.

Conform art. 154 alin. (2) C. pen. termenele de prescripţie încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.

În cuprinsul actului de sesizare se reţine că inculpatul a săvârşit infracţiunea de fals intelectual la data de 16 iunie 2011, data întocmirii de către numitul A., în calitate de avocat, a încheierii nr. 7, prin care a atestat data, identitatea părţii şi conţinutul testamentului presupus întocmit de către numitul F.

Referitor la celelalte două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, respectiv participaţie improprie la înşelăciune prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen. şi participaţie improprie la uz de fals prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 323 C. pen., tot în cuprinsul actului de sesizare se indică faptul că acestea au fost comise la data de 31 august 2011, dată la care testamentul a fost folosit de către martorul C. la dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului F. şi la care notarul public a fost indus în eroare în legătură cu calitatea de moştenitor a martorului, emiţând Certificatul de moştenitor nr. x din 31 august 2011.

Ca atare, se poate constata că în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual termenul de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani a început să curgă la data de 16 iunie 2011, iar în cazul celorlalte două infracţiuni acelaşi termen de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani a început să curgă la data de 31 august 2011

Cursul prescripţiei răspunderii penale poate fi întrerupt, determinând astfel curgerea unui nou termen de la momentul întreruperii.

Întreruperea se produce, sub imperiul actualului C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 155 alin. (1) C. pen., respectiv prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.

Însă, în această materie, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, Curtea Constituţională a statuat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională.

Conform dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României deciziile Curţii Constituţionale se publică în MO al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 28 iunie 2018, dată de la care a devenit general obligatorie.

De la data publicării au devenit incidente prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţia României, în conformitate cu care dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.

Pe de altă parte, instanţa a apreciat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât dispozitivul, cât şi considerentele pe care se sprijină decizia Curţii Constituţionale se bucură de putere de lucru judecat, fiind general obligatorii şi impunându-se cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.

Pe cale de consecinţă, faţă de lipsa de intervenţie a legiuitorului pentru modificarea prevederilor neconstituţionale, respectiv a soluţiei legislative cuprinse în dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., instanţa a apreciat că în prezent întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale se produce în condiţiile reţinute la paragraful 34 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal, în mod asemănător soluţiei legislative prevăzute la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., instanţa a reţinut că prin Ordonanţa nr. 287/P/2014 din data de 14 mai 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a fost începută urmărirea penală în cauză "in rem".

Abia prin Ordonanţa nr. 287/P/2014 din data de 12 decembrie 2017 procurorul a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale "in personam" faţă de numitul A., acesta dobândind calitatea de suspect.

Ca atare, până la data de 12 decembrie 2017 inculpatul nu a avut calitatea de suspect sau inculpat, această din urmă calitate dobândind-o doar la data de 12 februarie 2018, odată cu punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, motiv pentru care niciunul dintre actele de procedură îndeplinite înainte de data de 12 decembrie 2017 nu a întrerupt cursul prescripţiei răspunderii penale, neexistând nici un suspect sau inculpat în cauză căruia să-i fie comunicate aceste acte în desfăşurarea procesului penal.

Pe cale de consecinţă, nefiind întrerupt cursul prescripţiei răspunderii penale până la data de 12 decembrie 2017, instanţa a constatat că anterior acestui moment, la datele de 16 iunie 2016, respectiv 31 august 2016, s-au împlinit termenele de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani stabilite conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen.

În acest context, datorită trecerii timpului, s-a stins dreptul statului de a mai solicita tragerea la răspundere penală a inculpatului, motiv pentru care, observând şi manifestarea de voinţă a inculpatului, care a precizat că nu solicită continuarea procesului penal, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi a Deciziei nr. 297 din 26 iunie 2018 a Curţii Constituţionale, instanţa a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea celor trei infracţiuni reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare.

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa a reţinut că DGRFP Timişoara - AJFP Timiş s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând transmiterea în natură a activelor nete succesorale din proprietatea numitului F. în proprietatea statului român ca urmare a succesiunii vacante.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (2) C. proc. pen. constituirea de parte civilă se face cu indicarea naturii şi întinderii pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază.

Partea civilă nu a respectat aceste dispoziţii legale. Pretenţiile civile nu au fost individualizate, partea civilă limitându-se să arate că solicită întregul activ net succesoral, fără a indica în ce constă acest activ. Este incontestabil faptul că partea civilă nu cunoaşte activul net succesoral pentru simplul motiv că succesiunea de pe urma numitului F. nu a fost declarată vacantă.

Decesul numitului F. a intervenit la data de 5 august 2011, situaţie în care regimul juridic al succesiunii este cel reglementat de vechiul C. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 680 din vechiul C. civ. în lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului. Ca atare, statul dobândeşte succesiunea vacantă în calitate de moştenitor doar dacă nu există moştenitori legali sau testamentari, şi numai în urma unei proceduri reglementate de legiuitor.

Potrivit dispoziţiilor art. 68 din Legea nr. 36/1995 procedura notarială succesorală se deschide, la cererea oricărei persoane interesate, a procurorului, precum şi a secretarului consiliului local al localităţii în raza căreia defunctul şi-a avut ultimul domiciliu, atunci când are cunoştinţă că moştenirea cuprinde bunuri imobile.

Dacă a fost legal sesizat, notarul are obligaţia de a dispune citarea celor care au vocaţie la moştenire, iar în succesiunea ce urmează a fi declarată vacantă, notarul citează autoritatea administraţiei publice competentă a prelua bunurile.

Abia după epuizarea procedurii succesorale, conform art. 85 din Legea nr. 36/1995, în lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constată că moştenirea este vacantă, eliberând certificat de vacanţă succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a moştenirii.

Or, în prezenta cauză, nu a fost eliberat nici un certificat de vacanţă succesorală, după cum nu există nicio cerere a reprezentantului statului pentru constatarea moştenirii vacante.

De asemenea, nu au fost efectuate verificări pentru a se stabili dacă există alţi moştenitori cu vocaţie la moştenire.

În acest context, bunurile defunctului F. nu s-au aflat niciodată în patrimoniul părţii civile, în condiţiile în care moştenirea numitului F. nu a fost niciodată declarată vacantă, astfel că nu se poate constata existenţa vreunei pagube în patrimoniul părţii civile care să se impună a fi reparată.

În situaţia în care partea civilă consideră că moştenirea este vacantă, şi, pe cale de consecinţă, are vocaţie succesorală, are obligaţia de a se adresa notarului public cu o cerere pentru constatarea moştenirii vacante şi eliberarea certificatului de vacanţă succesorală, după epuizarea procedurilor notariale succesorale.

Pentru aceste considerente, în baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 20 alin. (2) C. proc. pen. instanţa a respins acţiunea civilă exercitată de partea civilă DGRFP Timişoara - AJFP Timiş.

Procurorul a solicitat şi anularea testamentului olograf întocmit de către o persoană necunoscută la data de 16 iunie 2011, precum şi a certificatului de moştenitor eliberat ca urmare a acestui testament.

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen. instanţa este obligată să se pronunţe asupra desfiinţării totale sau parţiale a unui înscris sau restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, chiar dacă nu există constituire de parte civilă.

De asemenea, conform art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen. instanţa este obligată să se pronunţe asupra restabilirii situaţiei anterioare.

În prezenta cauză este incontestabil faptul că testamentul atribuit numitului F. şi întocmit la data de 16 iunie 2011 de către o persoană necunoscută este fals. Instanţa şi-a întemeiat opinia pe concluziile celor două expertize grafice efectuate în cursul urmăririi penale, respectiv Raportul de expertiză criminalistică nr. 63 din 12 mai 2014 INEC - Laboratorul Interjudeţean Timişoara şi Raportul de expertiză criminalistică nr. 147 din 24 octombrie 2014 întocmit de INEC Bucureşti, care au stabilit că scrisul din cuprinsul testamentului nu a fost executat de numitul F., după cum nici semnătura nu a fost executată de acesta.

Potrivit dispoziţiilor art. 859 din vechiul C. civ. testamentul olograf este valabil doar dacă este scris în tot, datat şi semnat de mâna testatorului. Testamentul olograf este un act solemn. Scrierea integrală, datarea şi semnarea de mâna testatorului sunt prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.

În prezenta cauză probele administrate în cauză au confirmat împrejurarea că testamentul datat 16 iunie 2011 şi atribuit numitului F., nu a fost scris şi nici semnat de acesta.

În acest context, testamentul este lovit de nulitate absolută şi, pe cale de consecinţă, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen. urmează a fi anulat.

Pornind de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial, în temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen. instanţa a procedat şi la anularea certificatului de moştenitor eliberat în baza testamentului fals, respectiv a Certificatului de moştenitor nr. x din 31 august 2011 autentificat de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici Asociaţi Sânnicolau Mare - Jud. Timiş.

Procurorul a solicitat şi anularea Certificatelor de moştenitor nr. x din 31 august 2011 şi nr. y din 6 septembrie 2011 autentificate de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici Asociaţi Sânnicolau Mare - Jud. Timiş, fără însă a preciza motivele anulării acestor certificate. Cele două certificate au fost eliberate ca urmare a dezbaterii succesiunii numitului F. după părinţii săi, F. şi K., decedaţi la datele de 30 iulie 2001 şi 13 octombrie 2001. Cele două certificate de moştenitor nu au nicio legătură cu testamentul întocmit la data de 16 iunie 2011, nefiind eliberate în baza acestuia, motiv pentru care, în temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen. cererea Ministerului Public privind anularea acestor certificate de moştenitor a fost respinsă.

De asemenea, procurorul a solicitat şi anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BIN E. sub numărul 127 din 11 februarie 2014. Prin acest contract numita C. a înstrăinat o parte din bunurile dobândite în calitate de moştenitor al numitului F. către numitul D.

De la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial există şi anumite excepţii, una dintre acestea vizând cazul aplicării art. 901 C. civ. Organele de urmărire penală nu au efectuat nici un fel de verificări privind buna credinţă a dobânditorului D., pe care nici măcar nu l-au audiat, în contextul în care, potrivit art. 14 alin. (2) C. civ., buna credinţă se prezumă până la proba contrarie.

Procurorul a apreciat că numita C. a fost de bună-credinţă, necunoscând împrejurarea că testamentul de care s-a folosit era fals, motiv pentru care a dispus clasarea cauzei faţă de această persoană. În acest context, dacă vânzătorul a fost considerat de bună-credinţă, cu atât mai puternică este prezumţia de bună-credinţă a cumpărătorului, respectiv a numitului D.. Prezumţia de bună-credinţă poate fi răsturnată, însă prin administrarea unor probe, probe care nu au fost administrate de către organele de urmărire penală, situaţie în care cererea privind anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între numita C. şi D. nu poate fi admisă întrucât nu s-a făcut dovada relei-credinţe a celor două părţi.

Împotriva Sentinţei penale nr. 563/PI din 5 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală au formulat apel partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara şi persoana interesată C.

Prin apelul formulat, Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara a solicitat admiterea ca temeinic şi legal a apelului, desfiinţarea/schimbarea în parte a Sentinţei penale nr. 563/PI/2018 pronunţata de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. x/2018 al Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, rejudecarea cauzei cu privire la latura penală şi civilă şi admiterea acţiunii civile pentru recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat în natură, prin transmiterea în natură a activelor nete succesorale din proprietatea defunctului F. în proprietatea Statului Roman- moştenitor vacant, şi, doar în situaţia în care această transmitere nu mai este posibilă a solicitat acordarea de despăgubiri în echivalent bănesc actualizat la valoarea de piaţă pentru activele nete succesorale în cauză.

În esenţă, a susţinut că NU se poate omite faptul ca înstrăinarea bunurilor defunctului s-a efectuat având la baza un act fals şi un act anulat.

Buna-credinţă, deşi prezumată, a considerat că nu poate fi invocată în condiţiile în care testamentul din 16 iunie 2011 constatat ca fiind fals a produs efecte juridice având ca şi consecinţe înlăturarea Statului Roman de la succesiunea vacantă şi în condiţiile în care nu există moştenitori de drept

Or, în condiţiile în care instanţa anulează Certificatul de moştenitor nr. x din 31 august 2011 prin care defunctul F. lasă întreaga sa avere mobiliară şi imobiliară numitei C., aceeaşi instanţă trebuia să constate că şi actele de dispoziţie încheiate ulterior de numita C. în baza unui testament fals şi în baza unui certificat de moştenitor anulat sunt nule de drept, instanţa de fond încălcând principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anularii actului iniţial prin care s-a dobândit succesiunea, principiu pe care, deşi îl invocă, nu îl respectă, interpretându-l vădit eronat.

Instanţa care a constatat actul fals trebuia să dispună pe cale de consecinţă şi anularea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 februarie 2014 care a avut la baza testamentul constatat ca fiind fals.

Pentru aceleaşi considerente trebuiau anulate şi Certificatele de moştenitor nr. x din 31 august 2011 şi nr. y din 6 septembrie 2011 autentificate de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici Asociaţi Sânnicolau Mare - Jud. Timiş.

Prin apelul formulat, persoana interesată C. a solicitat admiterea apelului şi, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în ceea ce priveşte dispoziţiile sentinţei penale prin care s-a dispus anularea testamentului încheiat de F. şi atestat în privinţa datei, identităţii părţii şi conţinutului prin Încheierea nr. 7 din 16 iunie 2011 de A., şi în ceea ce priveşte anularea Certificatului de moştenitor nr. x din 31 august 2011 autentificat de notarul public B., iar în subsidiar, rejudecând cauza, respingerea cererii de anulare a testamentului încheiat de F. şi atestat în privinţa datei, identităţii părţii şi conţinutului prin Încheierea nr. 7 din 16 iunie 2011 de A., şi de anulare a Certificatului de moştenitor nr. x din 31 august 2011 autentificat de notarul public B.

A susţinut, cu privire la solicitarea principală, că instanţa a dispus anularea testamentului şi a Certificatului de moştenitor nr. x din 31 august 2011 fără ca aceasta să fi fost citată pentru judecarea acestei cauze. Având în vedere că prin anularea testamentului şi a certificatului de moştenitor a fost afectat un drept de proprietate al acesteia, fiind anulate drepturi de proprietate, instanţa de fond trebuia sa dispună citarea sa pentru a efectua apărări pentru apărarea dreptului său de proprietate. În aceste condiţii se impune desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond a dispoziţiilor privind anularea testamentului olograf şi a certificatului de moştenitor.

Înalta Curte, analizând apelurile de faţă, raportat la actele dosarului şi la criticile formulate, constată că acestea sunt întemeiate având în vedere următoarele considerente:

Înalta Curte va analiza apelurile formulate în cauză prin prisma a trei paliere: calitatea de persoană interesată a apelantei C., vătămarea adusă persoanei interesate prin necitare şi raportarea la dispoziţiile generale privind procedura de desfiinţare a unui înscris.

Astfel, cu titlu preliminar, instanţa va analiza calitatea de persoană interesată a apelantei C..

Astfel, potrivit art. 353 alin. (1) C. proc. pen., Judecata poate avea loc numai dacă persoana vătămată şi părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită. Inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente şi, după caz, reprezentanţii legali ai acestora se citează din oficiu de către instanţă. Instanţa poate dispune citarea altor subiecţi procesuali atunci când prezenţa acestora este necesară pentru soluţionarea cauzei(...);

Art. 34 C. proc. pen., cu titlu marginal "Alţi subiecţi procesuali" prevede că, în afara participanţilor prevăzuţi la art. 33, sunt subiecţi procesuali: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale.

Raportând aceste consideraţii la speţa de faţă, se constată că apelanta C. are calitatea de persoană interesată întrucât aceasta este beneficiara testamentului olograf al numitul F., prin care acesta din urmă îi lăsa întreaga sa avere mobiliară şi imobiliară, testament ce a fost folosit de către numita C. cu prilejul dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului F. la BNP Asociaţi Sânnicolau Mare, fiind emis Certificatul de moştenitor numărul 469 din 31 august 2011 autentificat de notarul B.

În ceea ce priveşte vătămarea adusă persoanei interesate ca urmare a necitării acesteia în Dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, Înalta Curte constată că aceasta nu a avut posibilitatea de a-şi face niciun fel de apărări în vederea protejării dreptului său de proprietate în condiţiile în care instanţa dispune anularea testamentului întocmit la data de 16 iunie 2011, atestat în privinţa datei, a identităţii părţii şi a conţinutului prin Încheierea nr. 7 din 16 iunie 2011 întocmită de inculpatul A., cât şi a Certificatului de moştenitor nr. x din 31 august 2011 autentificat de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici Asociaţi Sânnicolau Mare - Jud. Timiş fără ca persoana interesată să fi fost încunoştinţată despre existenţa unui dosar penal ce ar putea avea drept consecinţă afectarea dreptului său de proprietate.

Această vătămare se constată cu atât mai mult cu cât procurorul a reţinut că numita C. a fost de bună-credinţă, necunoscând împrejurarea că testamentul de care s-a folosit era fals, motiv pentru care a dispus clasarea cauzei faţă de această persoană.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 264 din 21 aprilie 2015 în care, din perspectiva contradictorialităţii, ca element definitoriu al egalităţii de arme şi al dreptului la un proces echitabil, Curtea Constituţională a apreciat că norma legală trebuie să permită comunicarea către toate părţile din procesul penal a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi să prevadă posibilitatea tuturor acestor părţi de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse instanţei.

Înalta Curte apreciază cu atât mai mult că se impunea citarea părţii interesate în situaţia din speţa de faţă având în vedere procedura de desfiinţare de înscrisuri în care art. 5491 alin. (3) din C. proc. pen. prevede că "pentru termenul fixat se dispune încunoştinţarea procurorului şi se citează persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate",

Astfel, având în vedere cele reţinute de către Curtea Constituţională în decizia anterior menţionată referitor la art. 5491 C. proc. pen., aplicând prin analogie raportat la situaţia particulară din speţa de faţă, Înalta Curte constată că, în cauză, instanţa avea obligaţia de a dispune citarea beneficiarului testamentului, respectiv persoana interesată C.

Întrucât instanţa a pronunţat o dispoziţie care viza şi interesele altei persoane, avea obligaţia de a face aplicarea art. 353 alin. (1) raportat la art. 34 C. proc. pen.

În lipsa încunoştinţării părţii interesate şi desfiinţării înscrisurilor în lipsa acesteia, instanţa constată că au fost încălcate interesele legitime ale persoanei beneficiare a testamentului fără că aceasta din urmă să beneficieze de posibilitatea de a-şi face apărări în cauză.

În consecinţă, prin anularea înscrisurilor s-a încălcat dreptul unei persoane care avea un interes cert şi real în cauză, aceasta din urmă neavând nicio posibilitate de a efectua apărări, fiindu-i încălcat astfel dreptul la un proces echitabil.

Faţă de cele anterior menţionate, văzând şi dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelurile declarate de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara şi de persoana interesată C. împotriva Sentinţei penale nr. 563/PI din 5 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, va desfiinţa în parte sentinţa penală apelată, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei şi a dispoziţiei de anulare a înscrisurilor şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Timişoara.

De asemenea, va menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 267 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara şi de persoana interesată C. împotriva Sentinţei penale nr. 563/PI din 5 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală.

Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei şi a dispoziţiei de anulare a înscrisurilor.

Dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Timişoara.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 267 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM