Criminal qualification of sub-threshold tobacco possession: whether customs fraud under Art. 270(3) of the Customs Code requires a minimum in customs value when goods are proven to have illicit origin

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 293 din data de 19 aprilie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti pronunţată în Dosarul nr. x/2015, printre altele, în temeiul art. 377 alin. (4) din C. proc. pen. raportat la art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru inculpatul A. din infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, în infracţiunea de contrabandă, în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., art. 43 alin. (5) din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, în stare de recidivă postexecutorie.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 din C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe perioada executării pedepsei principale.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a 20 pachete ţigări x şi 30 pachete ţigări x, ridicate de la inculpat potrivit dovezii seria x nr. x din data de 2 noiembrie 2015.

În temeiul art. 397 raportat la art. 23 alin. (3) din C. proc. pen., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu privire la inculpatul A. şi a fost obligat acesta la plata sumei de 44 RON reprezentând taxe vamale, respectiv contravaloarea prejudiciului neachitat, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere, până la data plăţii efective.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin procesul-verbal din data de 22 octombrie 2015 întocmit de organele de cercetare penală s-a stabilit că la imobilul situat în municipiul Bucureşti, Str. x, sectorul 1 sunt depozitate ţigarete de contrabandă de provenienţă Republica Moldova şi Ucraina de către numitul A. şi că ţigaretele sunt comercializate de către această persoană, din interiorul curţii imobilului de domiciliu, în cantităţi de minim 30 de pachete de ţigarete pe zi.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la imobilul din municipiul Bucureşti, Str. x, unde locuieşte inculpatul A., activitate materializată în procesul-verbal din data de 29 octombrie 2015, acesta a pus la dispoziţia organelor de poliţie cantitatea de 50 pachete de ţigarete (5 cartuşe) neintroduse în circuitul fiscal al României, despre care inculpatul cunoştea că provin din contrabandă, în speţă 20 de pachete de ţigarete marca "x" netimbrate şi 30 pachete de ţigarete marca "x" netimbrate.

Din declaraţia inculpatului A., astfel cum aceasta a fost consemnată în cuprinsul procesului-verbal de percheziţie domiciliară, a rezultat faptul că acesta a cumpărat ţigaretele identificate la percheziţie în data de 28 octombrie 2015 din Complexul Europa, zona Colentina, de la o persoană necunoscută de sex femeiesc, pentru a i le duce nepotului său B., care se află în penitenciar.

Inculpatul A. nu a mai dorit să dea declaraţii cu privire la fapta reţinută în sarcina sa.

Instanţa de fond a pus în discuţie din oficiu încadrarea juridică a faptei inculpatului.

Nu au fost reţinute în sarcina inculpatului A. dispoziţiile art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, ci doar cele ale art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, astfel cum a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 17/2013, pronunţată într-un recurs în interesul legii.

Instanţa de fond a reţinut că inculpatul A. a săvârşit fapta în stare de recidivă postexecutorie, fiind aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (1) din C. pen., care sunt incidente în raport de antecedentele sale penale.

Ca urmare, instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, din infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, în infracţiunea de contrabandă, în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A., care la data de 29 octombrie 2015 a deţinut şi depozitat în imobilul din municipiul Bucureşti, Str. x, cantitatea de 50 pachete de ţigarete, neintroduse în circuitul fiscal al României, care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă, în stare de recidivă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.

Cu privire la încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului A. s-a precizat că, potrivit menţiunilor din fişa de cazier judiciar, inculpatul figurează cu o condamnare de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 24 din 14 ianuarie 2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 1556 din 22 august 2011, fiind condamnat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Inculpatul a fost arestat la data de 28 octombrie 2009, fiind eliberat condiţionat la data de 26 iunie 2013, cu un rest neexecutat de 306 zile închisoare.

Astfel, s-a constatat că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea de contrabandă în stare de recidivă postexecutorie.

La individualizarea sancţiunii şi proporţionalizarea acesteia, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 74 din C. pen. şi anume gravitatea infracţiunilor săvârşite şi periculozitatea infractorului, împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, precum şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a inculpatului.

În privinţa circumstanţelor personale ale inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere antecedentele penale ale acestuia, profilul socio-moral, situaţia familială şi existenţa sau nu a unor surse licite de venit, atitudinea procesuală, precum şi eventualele eforturi realizate în vederea acoperirii prejudiciului produs prin activitatea infracţională dedusă judecăţii.

Astfel, inculpatul A. a mai fost anterior condamnat pentru fapte de furt calificat, a avut o atitudine sinceră şi a colaborat cu organele judiciare.

Cu privire la latura civilă, instanţa a reţinut că a fost calculat un prejudiciu în valoare de 584 le,i format din 44 RON taxe vamale, 412 RON acciza şi 128 RON TVA.

La termenul din data de 12 aprilie 2016, inculpatul A. a depus la dosarul cauzei o chitanţă prin care a achitat suma de 412 RON, reprezentând acciza şi suma de 128 RON, reprezentând TVA şi a învederat că în cursul urmăririi penale a mai achitat o parte din sumă, dar nu a putut da alte detalii. Instanţa de fond a reţinut că la dosar nu există nicio dovadă din care să reiasă că inculpatul a achitat prejudiciul în integralitate.

Împotriva Sentinţei penale nr. 293 din data de 19 aprilie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti pronunţată în Dosarul nr. x/2015 a formulat apel, printre alţii, inculpatul A.

Inculpatul A. nu a fost prezent la dezbateri şi nici nu a depus motive de apel; apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea apelului şi reducerea pedepsei.

În faza procesuală a apelului nu s-a solicitat administrarea altor probatorii şi nu s-au formulat cereri noi sau excepţii.

Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi susţinerile şi cererile apelantului inculpat, în contextul prevederilor art. 408 şi următoarele din C. proc. pen., instanţa de apel a reţinut următoarele:

Instanţa de fond a făcut o analiză corectă şi completă a materialului probator administrat, stabilind dincolo de orice dubiu rezonabil săvârşirea de către inculpat a infracţiunii reţinute în sarcina sa şi vinovăţia acestuia.

Pe de altă parte, încadrarea juridică dată activităţii infracţionale este cea legală, astfel cum instanţa de fond a dispus din oficiu.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a răspunderii penale, au fost avute în vedere, în mod coroborat, criteriile instituite prin art. 74 din C. pen., adecvate în raport de ansamblul circumstanţelor concrete, reale şi personale, incidente în cauză.

S-a constatat că este corectă individualizarea judiciară a răspunderii penale a inculpatului apelant A. şi s-a apreciat că statutul său de recidivist postexecutoriu, după o condamnare pentru furt calificat, justifică pe deplin pedeapsa de 2 ani închisoare

De principiu, instanţa de apel a apreciat că solicitarea inculpatului de a fi judecat în condiţiile prevăzute de art. 374 alin. (4) din C. proc. pen., cu beneficiul reducerii semnificative a limitelor de pedeapsă, conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., exclude reţinerea şi a circumstanţei atenuante judiciare a "sincerităţii". Ar fi cu totul inadmisibil ca recunoaşterea faptelor, ceea ce constituie în sine un aspect pozitiv, să aducă celui în cauză un dublu beneficiu, concretizat printr-o reducere cu 2/3 a limitelor de pedeapsă.

Drept urmare, prin Decizia nr. 994/A din data de 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală pronunţată în Dosarul nr. x/2015, printre altele, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., fiind menţinută sentinţa penală nr. 293 din 19 aprilie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Împotriva Deciziei penale nr. 994/A din data de 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, recurentul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., susţinând că fapta constând în deţinerea a 50 de pachete de ţigări era contravenţie, în mod greşit reţinându-se că este infracţiune.

Prin încheierea din data de 8 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2015, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A.

S-a reţinut că motivul formulat de recurentul A. nu se circumscrie cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. (care este incident în situaţia în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), însă acesta poate fi analizat în cadrul cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (care este incident în situaţia în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că recursul în casaţie este admisibil în ceea ce priveşte soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, sub aspectul chestiunii de drept invocată, în sensul că fapta săvârşită este o contravenţie, critică care se circumscrie cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În esenţă, prin motivele de recurs în casaţie, recurentul A. a susţinut că a fost trimis în judecată pentru infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, întrucât a deţinut 50 de pachete de ţigări, prejudiciul fiind de 584 RON. Prin Sentinţa nr. 293 din 19 aprilie 2016 s-a constatat că încadrarea este greşită, s-a făcut aplicarea Deciziei nr. 17/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată într-un recurs în interesul legii şi s-au reţinut doar dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.

Recurentul a făcut trimitere la dispoziţiile art. 2961 lit. l) din Codul fiscal din 2003 şi la dispoziţiile art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal şi a considerat că nu putea fi judecat pentru infracţiunea de contrabandă, întrucât cuantumul ţigărilor era sub valoarea în vamă a bunurilor stabilite de lege pentru a fi infracţiune.

Drept urmare, recurentul a considerat că în mod greşit s-a reţinut că fapta care i s-a imputat este infracţiune şi nu contravenţie.

Examinând cauza prin prisma criticii circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că recursul în casaţie este nefondat.

Potrivit art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Critica formulată de recurent, în sensul că fapta săvârşită este o contravenţie, este analizată, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.

Verificând hotărârea din această perspectivă, instanţa reţine următoarele:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Înalta Curte constată că, în esenţă, s-a reţinut că inculpatul A., la data de 29 octombrie 2015, a deţinut şi depozitat în imobilul din municipiul Bucureşti, Str. x, cantitatea de 50 de pachete de ţigarete, neintroduse în circuitul fiscal al României, care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă.

Potrivit dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, "(3) Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia."

Prin Decizia nr. 32/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 62 din 28 ianuarie 2016), s-a statuat că noţiunea de "contrabandă" utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă", priveşte contrabanda constând în introducerea în ţară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "se consideră că infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu este condiţionată de existenţa infracţiunii de contrabandă incriminate în art. 270 alin. (1) şi de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal:

- să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora;

- să fie destinate săvârşirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora. (...)

În ambele situaţii, făptuitorul cunoaşte provenienţa sau destinarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal.

Cunoaşterea provenienţei din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ca şi cunoaşterea destinării acestora, respectiv pentru săvârşirea contrabandei, înseamnă cunoaşterea caracterului ilicit al provenienţei sau destinării lor, a faptului că a fost ocolit controlul vamal ori că bunurile sau mărfurile de acest tip sunt menite să eludeze controlul vamal, aspecte care pot rezulta din diferite împrejurări de fapt, instanţa urmând să ţină seama de aceste circumstanţe în procesul de stabilire a încadrării juridice a faptei în infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României."

În speţă, prin hotărârea recurată, s-a reţinut deja, cu titlu definitiv, că bunurile provin din contrabandă, iar inculpatul A. cunoştea această împrejurare.

Prin urmare, critica recurentului, în sensul că cuantumul ţigărilor era sub valoarea în vamă a bunurilor stabilite de lege pentru a fi infracţiune, este neîntemeiată, având în vedere că, astfel cum s-a menţionat anterior, infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal presupune ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că fapta reţinută în sarcina recurentului, astfel cum a fost descrisă în cuprinsul hotărârii recurate, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.

Drept urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 994/A din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 994/A din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - LM