Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 398/RC/2019 AI generated

Scope of cassation review limited to statutory penalty limits, excluding merit of legal mitigating circumstances and civil damages

Case Number Decizia nr. 398/RC/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the cassation appeal filed by the civil party, thereby upholding the Court of Appeal’s decision which had reduced the moral damages awarded to 8,000 RON and corrected the suspension of the prison sentence; the underlying dispute concerned a conviction for grievous bodily harm, where the civil party challenged the application of the legal mitigating circumstance of provocation and the resulting reduction in both the penal and civil liability. The Court held that cassation under Article 438(1)(12) of the Code of Criminal Procedure is strictly limited to verifying if the imposed penalty falls within the statutory limits for the established legal qualification, precluding any review of the factual or legal merit of the mitigation argument, and confirmed that the final sentence of 1 year and 9 months of imprisonment (suspended for a 2-year supervision period with 60 days of unpaid community service) remained within the legally prescribed limits after the one-third reduction.

Legislator headnote

AI generated

art. 396 alin. (2) C. proc. pen, art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen, art. 76 alin. (1) C. pen, art. 91 C. pen, art. 93 alin. (1) C. pen, art. 93 alin. (2) C. pen; Scope of cassation review limited to statutory penalty limits, excluding merit of legal mitigating circumstances and civil damages: The Court held that cassation under Article 438(1)(12) of the Code of Criminal Procedure is strictly limited to verifying if the imposed penalty falls within the statutory limits for the established legal qualification, precluding any review of the factual or legal merit of the mitigation argument, and confirmed that the final sentence of 1 year and 9 months of imprisonment (suspended for a 2-year supervision period with 60 days of unpaid community service) remained within the legally prescribed limits after the one-third reduction.

Keywords

AI generated
scope of review in cassation statutory limits moral damages criminal sentence mitigating circumstances article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 396 alin. (2) C. proc. pen
123 din 23 noiembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Negreşti Oaş, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.
art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen
pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art.
art. 76 alin. (1) C. pen
a) şi art. 76 alin. (1) C. pen.
art. 91 C. pen
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare, sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
art. 93 alin. (1) C. pen
Conform art. 93 alin. (1) C. pen.
art. 93 alin. (2) C. pen
În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune Satu Mare sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
art. 93 alin. (3) C. pen
Conform art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile, la Primăria comunei Oraşu Nou sau în cadrul unei alte entităţi, aleasă de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
art. 96 C. pen
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen.

Basis for rejecting the cassation appeal as unfounded.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for obligating the appellant to pay judicial costs to the state.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Basis for determining that the honorarium for the ex officio lawyer remains the responsibility of the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 123 din 23 noiembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Negreşti Oaş, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare, sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Conform art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) se va prezenta la Serviciul de probaţiune Satu Mare la datele fixate de acesta;

b)va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) va anunţa în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) va comunica schimbarea locului de muncă;

e) va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune Satu Mare sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

Conform art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile, la Primăria comunei Oraşu Nou sau în cadrul unei alte entităţi, aleasă de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă B., şi a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 13.000 de RON reprezentând daune morale.

În temeiul art. 272 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 700 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Prin Decizia penală nr. 267/A din data de 16 mai 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul apelant A., împotriva Sentinţei penale nr. 123 din 23 noiembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Negreşti Oaş, pe care a desfiinţat-o în parte şi în rejudecare:

A fost reformată dispoziţia instanţei de fond privind aplicarea art. 91 alin. (1) C. pen. şi art. 93 alin. (3) C. pen., în sensul că:

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 9 luni închisoare sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul A. ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă 60 de zile la Primăria comunei Oraşu Nou, jud. Satu Mare sau la Primăria comunei Vama, jud. Satu Mare.

Au fost reformate dispoziţiile instanţei de fond privind latura civilă a cauzei, în sensul că a fost redus cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul apelant A. în favoarea părţii civile apelante B. de la suma de 13.000 RON la suma de 8.000 RON.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă apelantă B. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva Deciziei penale nr. 267/A din data de 16 mai 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, partea civilă apelantă B. a declarat recurs în casaţie, invocând incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Prin încheierea din 10 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul parte civilă B. şi s-a trimis cauza completului competent, în vederea judecării recursului în casaţie.

Examinând recursul în casaţie declarat de partea civilă B. împotriva Deciziei penale nr. 267/A din 16 mai 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală. Pe calea recursului în casaţie nu se poate invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Conform cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."

În temeiul cazului de casare menţionat, recurentul parte civilă B. a invocat, în esenţă, că latura penală a cauzei a fost soluţionată în mod nelegal, prin reţinerea scuzei provocării, ceea ce a determinat, atât aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, cât şi greşita soluţionare a laturii civile a cauzei.

Criticile formulate de recurentul parte civilă B. nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care vizează strict nelegalitatea pedepsei. Prin intermediul acestui caz de casare se permite doar o verificare a cuantumului sau a tipului pedepselor aplicate, comparativ cu pedepsele prevăzute de dispoziţiile legale, dar pe baza încadrării juridice stabilite prin hotărârea atacată.

În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, sfera controlului judiciar este limitată, întrucât pot fi examinate numai chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a se putea analiza şi critici de netemeinicie a hotărârii atacate - cum este şi aceea privind greşita reţinere a circumstanţei atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului A., de 1 an şi 9 luni închisoare, se constată că aceasta se situează în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen. (închisoarea de la 2 la 7 ani), reduse cu o treime, conform art. 76 alin. (1) C. pen., ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Cât priveşte criticile referitoare la soluţionarea laturii civile a cauzei, se constată că acestea nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs în casaţie, în lipsa unui caz de casare care să permită acest lucru.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de partea civilă B. împotriva Deciziei penale nr. 267/A din 16 mai 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de partea civilă B. împotriva Deciziei penale nr. 267/A din 16 mai 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM