Complicity extinguished by definitive acquittal of principal perpetrator: absence of underlying offense precludes accessory liability

Asupra apelului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 101/F din 20 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru complicitate la infracţiunea de delapidare în forma participaţiei improprii, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen., art. 308 alin. (1) şi (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 52 alin. (3) C. pen. şi art. 5 C. pen.

S-a luat act că persoana vătămată Liga Profesionistă de Fotbal nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2016 din 16 mai 2017, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în temeiul art. 327 lit. a) C. proc. pen., trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului A. (avocat în cadrul Baroului Bucureşti), sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de complicitate la delapidare în forma participaţiei improprii, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 308 alin. (1), (2) C. pen., art. 52 alin. (3) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., în sarcina inculpatului reţinându-se că, în cursul anului 2011, a acordat sprijin de natură să întărească rezoluţia infracţională a numitului B., preşedinte al persoanei vătămate Liga Profesionistă de Fotbal, de a determina Adunarea Generală a acestei asociaţii să aprobe plata către S.C. C. S.R.L., cu titlu de "comision", a sumei de 12.102.648 RON, aferentă unor servicii neprestate în realitate, de către această societate cu privire la intermedierea încheierii de către persoana vătămată a contractului de cesiune nr. x/28.06.2011 cu S.C. D. S.R.L.. Sprijinul acordat numitului B. s-a materializat în redactarea şi semnarea împreună cu acesta a unui înscris care să susţină legalitatea plăţii de către Liga Profesionistă de Fotbal a acestor servicii de intermediere către S.C. C. S.R.L., respectiv procesul-verbal de şedinţă al Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal din 21.06.2011 în care a menţionat, în mod nereal, că acest for a aprobat apelarea la intermediari în vederea atragerii unei oferte pentru achiziţionarea pachetelor nr. 3, 4, 5, 6, 7 şi 9 privind drepturile de televizare ale meciurilor de fotbal din Liga I din sezoanele competiţionale 2011/2012, 2012/2013 şi 2013/2014, la un preţ minim de 45.000.000 euro plus TVA.

În cursul urmării penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: rechizitoriul nr. x/2012 din 07.11.2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti; sentinţa nr. 1568/F/23.06.2016 a Tribunalului Bucureşti; declaraţiile inculpatului; declaraţiile martorilor E., F., G., H., I., J., K., L., M., procese-verbale de transcriere a dezbaterilor din şedinţele Adunării generale a Ligii Profesioniste de Fotbal din 21.06.2011, 27.06.2011; declaraţiile martorilor N., O., P. şi Q.; statutul LPF; procura nr. x/17.06.2011; contract de mandat nr. x/27.06.2011; raport de activitate al S.C. C. S.R.L. în legătură cu procura nr. x din 17.06.2011; contractul de cesiune dintre Liga Profesionistă de Fotbal şi S.C. D. S.A. numărul 2980 din 28.06.2011; facturile nr. x/08.08.2011, nr. y/24.05.2012 şi nr. x/15.05.2013 şi ordinele de plată ale acestora.

Prin încheierea din 20 iulie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, definitivă prin încheierea penală nr. 1012 din 06 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus începerea judecăţii, fiind constată legalitatea actelor de urmărire penală, a probelor administrate în faza de urmărire penală şi a rechizitoriului nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

S-a mai reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2012 din 07.11.2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată, printre alţii, a inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunilor de: delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 308 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 52 alin. (3) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., faptele constând în esenţă, că în perioada 2011 - 2013, în calitate de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, cu ajutorul substanţial al inculpatului R. - administratorul iniţial al S.C. C. S.R.L., cu intenţie, a determinat membrii Ligii Profesioniste de Fotbal să aprobe acordarea/plata unui comision în valoare de 12.102.648 RON (aproximativ 2.800.000 euro) în favoarea S.C. C. S.R.L. - cu titlu de contravaloare a unor servicii de intermediere aparent prestate de S.C. C. S.R.L. în beneficiul acestui for sportiv, servicii care, în realitate, nu s-au efectuat vreodată. Sumele de bani astfel încasate de S.C. C. S.R.L. de la Liga Profesionistă de Fotbal au fost transferate în mod repetat în conturile mai multor societăţi comerciale cu comportament de tip fantomă - în final, fiind retrase în totalitate în numerar şi restituite reprezentanţilor societăţii (inculpaţii R. şi S.).

Prin sentinţa penală nr. 1568 din 23 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus condamnarea inculpatului B. la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi de evaziune fiscală, prevăzute de art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen..(1969) şi art. 5 C. pen., respectiv de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Prin decizia penală nr. 1515 din 13 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, printre altele, a fost admis apelul declarat de inculpatul B., a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată (în forma instigării), prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen..(1969) raportat la art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen..(1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen..(1969) şi art. 5 C. pen., întrucât fapta nu există.

Acelaşi inculpat a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., în baza dispoziţiilor art. 16 lit. b) teza a II- a C. proc. pen.

Având în vedere soluţia definitivă de achitare a inculpatului B., instanţa de fond a apreciat că nu există nici complicitate la infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în forma participaţiei improprii, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 308 alin. (1), (2) C. pen., art. 52 alin. (3) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, întrucât dacă nu există fapta autorului, nu există nici actul de complicitate.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitându-se admiterea căii de atac, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, întrucât achitarea inculpatului A., pe temeiul inexistenţei faptei, este nelegală şi netemeinică, nefiind fundamentată pe probele administrate în faza de urmărire penală şi cea a cercetării judecătoreşti, iar o soluţie de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. dispusă într-o cauză penală nu poate avea autoritate de lucru judecat în acest dosar.

Examinând sentinţa apelată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., şi în limitele impuse de art. 418 şi art. 419 C. proc. pen., Înalta Curte constată că apelul parchetului este nefondat pentru următoarele considerente:

În conţinutul art. 48 C. pen. este definită noţiunea de complicitate ca fiind acea formă a participaţiei penale în care o persoană, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, inclusiv prin promisiunea tăinuirii lucrurilor provenite din săvârşirea faptei, chiar dacă, după săvârşirea faptei, promisiunea nu este îndeplinită sau de a favoriza pe făptuitor, promisiune făcută anterior începerii executării sau în timpul realizării acesteia. Cu alte cuvinte, complicele este acea persoană (participant secundar) care înlesneşte, sprijină realizarea acţiunii tipice de către autor (participant principal), fiind inclus aici şi instigatorul.

Pentru a exista complicitate este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: a) să se fi săvârşit de altcineva o infracţiune (în formă tipică sau tentantă atunci când tentativa este pedepsibilă); b) să existe o contribuţie (materială sau psihică) din partea complicelui care a servit, folosit în orice mod la săvârşirea infracţiunii comise de altul; c) să existe o înţelegere (coeziune psihică) între autor şi cel care ajută, ceea ce presupune ca cel din urmă să fi voit ca activitatea sa să contribuie la realizarea acţiunii autorului şi să fi cunoscut ceea ce urmărea autorul acţiunii pe care el înţelege să o sprijine.

Pornind de la acest considerente de ordin teoretic în analiza criticilor Parchetului, se constată că în sarcina inculpatului A. s-a reţinut comiterea faptei de complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, constând în aceea că, în cursul anului 2011, a acordat sprijin de natură să întărească rezoluţia infracţională a numitului B., preşedinte al persoanei vătămate Liga Profesionistă de Fotbal, de a determina Adunarea Generală a acestei asociaţii să aprobe plata către S.C. C. S.R.L., cu titlu de "comision", a sumei de 12.102.648 RON aferentă unor servicii neprestate în realitate, de către această societate cu privire la intermedierea încheierii de către persoana vătămată a contractului de cesiune nr. x/28.06.2011 cu S.C. D. S.R.L.. Sprijinul acordat numitului B. s-a materializat în redactarea şi semnarea împreună cu acesta a unui înscris care să susţină legalitatea plăţii de către Liga Profesionistă de Fotbal a acestor servicii de intermediere către S.C. C. S.R.L., respectiv procesul-verbal de şedinţă al Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal din 21.06.2011 în care a menţionat, în mod nereal, că acest for a aprobat apelarea la intermediari în vederea atragerii unei oferte pentru achiziţionarea pachetelor nr. 3, 4, 5, 6, 7 şi 9 privind drepturile de televizare ale meciurilor de fotbal din Liga I din sezoanele competiţionale 2011/2012, 2012/2013 şi 2013/2014, la un preţ minim de 45.000.000 euro plus TVA.

Or, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că faţă de autorul infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave (inculpatul B.) s-a dispus printr-o hotărâre definitivă (decizia penală nr. 1515 din 13 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală) o soluţie de achitare, întrucât fapta nu există, reţinându-se că nu există niciun temei legal pentru tragerea la răspundere penală a autorului.

În acest context, inexistenţa infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, se răsfrânge nu numai asupra autorului (instigatorului), ci şi în ceea ce îl priveşte pe complice, a cărui contribuţie accesorie depinde de existenţa faptei pe care se presupune că a sprijinit-o, întrucât actele complicelui susţin o faptă comisă de către autor (instigator). Aşa fiind, inexistenţa faptei conduce nu numai la achitarea autorului (instigatorului) în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (aşa cum s-a şi stabilit, în mod definitiv faţă de inculpatul B. prin decizia penală nr. 1515 din 13 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală), dar şi la achitarea pentru acelaşi temei a complicelui (inculpatul A.), având în vedere că pentru a exista complicitatea se presupune ca autorul să fi săvârşit o infracţiune, ipoteză care nu se regăseşte în cauză.

În procesul de deliberare, instanţa trebuie să aprecieze mai întâi asupra chestiunilor de fapt care se referă la temeinicia acuzaţiei aduse inculpatului şi apoi asupra chestiunilor de drept care vizează condiţiile de tragere la răspundere penală a inculpatului. Stabilirea cu precădere a situaţiei de fapt asigură identificarea textelor legale incidente, întrucât ceea ce judecă şi la ce se raportează instanţa sunt faptele, iar nu dispoziţiile legale. Aşa cum s-a arătat în doctrină (Achitarea, condamnarea şi absolvirea, în Pandectele Române, partea IV, anul 1925, p. 65-70), orice acţiune publică care se încheie printr-o condamnare trece, în ordine, prin trei faze: a faptelor, a calificării lor legale şi a proporţionalizării pedepsei. Achitarea, în schimb, se aplică adesea fără nicio discuţie juridică. Ea opreşte procesul în prima lui fază, a faptelor, şi arată pur şi simplu că împrejurarea reclamată nu există, sau dacă există, că inculpatul nu este autorul ei şi că este străin de acest fapt.

Pe cale de consecinţă, critica parchetului privind lipsa unei analize de către instanţa de fond a mijloacelor probatorii administrate care să susţină soluţia de achitare a inculpatului nu poate fi primită şi nu poate conduce la trimiterea cauzei spre rejudecare astfel cum s-a solicitat de către acuzare.

În ceea ce priveşte critica parchetului potrivit căreia, în mod greşit instanţa de fond a reţinut ca temei al achitării pentru inculpatul A., dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în condiţiile în care a apreciat că soluţia de achitare dispusă într-o altă cauză faţă de autor/instigator (inculpatul B.) are autoritate de lucru judecat, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată. Proba privind lipsa faptei autorului este suficientă pentru a conduce la achitarea tuturor celor acuzaţi de a fi participat la fapta respectivă, adică a complicelui, împrejurare în care, în mod corect, s-a dispus şi faţă de inculpatul A. o soluţie de achitare în temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare în forma participaţiei improprii prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen., art. 308 alin. (1) şi (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 52 alin. (3) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În acest sens, Înalta Curte apreciază că principiile generale aplicabile participaţiunii principale sunt, deopotrivă, aplicabile şi participaţiunii secundare, întrucât acţiunile indirecte şi mediate contribuie la realizarea infracţiunii, fac parte din antecedenţa cauzală a acesteia, astfel că lipsa, inexistenţa acţiunii tipice a autorului/instigatorului nu poate avea ca rezultat decât inexistenţa actelor de înlesnire, ajutor în realizarea ei. Ca atare, proba privind lipsa faptei autorului este suficientă pentru a susţine aprecierea lipsei faptei complicelui şi a justifica o soluţie de achitarea a participantului secundar întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. Inexistenţa împrejurărilor faptice relevate de acuzare, stabilită în mod definitiv printr-o hotărâre judecătorească cu privire la autor, are aceleaşi consecinţe juridice şi asupra acţiunilor de ajutor, înlesnire date de presupusul complice la acţiunea tipică şi, pe cale de consecinţă, justifică un raţionament juridic similar în sensul că, dacă nu există un fapt penal, nu există nici complicitate la acesta.

Totodată, împrejurarea că instanţa de fond a făcut referire la autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive de achitare a autorului infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, nu justifică schimbarea temeiului juridic al soluţiei de achitare a inculpatului A., astfel cum a solicitat parchetul pentru considerentele enunţate în cele ce preced.

Ca urmare, constatând legală şi temeinică hotărârea primei instanţe, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 101/F din 20 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul A., şi, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de parchet vor rămâne în sarcina statului, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 217 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 101/F din 20 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul A..

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 217 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2019.