Influence-trading: Non-disclosure of public official intervention to purchaser renders acts preparatory and unpunished

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 31/F din 12 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a admis în parte cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public în privinţa inculpatului A..

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., din infracţiunile de complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă, fapte prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 48 raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunile de complicitate la trafic de influenţă şi participaţie improprie la cumpărare de influenţă, fapte prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 52 alin. (3) raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

A respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul B., din infracţiunea de trafic de influenţă, faptă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, faptă prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de participaţie improprie la cumpărare de influenţă, prev. de art. 52 alin. (3) raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul B. sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/2017 din 20 iulie 2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor A., avocat stagiar în cadrul Baroului Bucureşti, cercetat în stare de libertate cu privire la săvârşirea complicităţii la trafic de influenţă şi a complicităţii la cumpărare de influenţă, fapte prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 48 raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi B., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei faţă de C., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, faptă prev. şi ped. de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege. Cheltuielile judiciare în sumă de 50 RON au rămas în sarcina statului.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:

În luna noiembrie 2016, cu ajutorul inculpatului A., avocat stagiar în cadrul Baroului Bucureşti, inculpatul B. a pretins de la numitul C. suma de 10.000 euro, în schimbul influenţei pe care a lăsat să se creadă că o are asupra funcţionarilor din cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti şi promiţând că îi va determina pe aceştia să urgenteze eliberarea autorizaţiei de demolare a construcţiilor aflate în strada x, nr. 20 - 22, Bucureşti.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 5 octombrie 2017 dată în Dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală au fost respinse ca neîntemeiate cererile şi excepţiile invocate de inculpatul A., prin apărător ales, în procedura de cameră preliminară, constatându-se legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii în cauză.

Încheierea menţionată a rămas definitivă prin respingerea, ca nefondată, a contestaţiei formulate de inculpat, prin Încheierea de cameră preliminară nr. 20 din 9 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În şedinţa din data de 16 aprilie 2018 s-a dat citire actului de sesizare a instanţei, aducându-se la cunoştinţa inculpaţilor învinuirile ce li se aduc, drepturile prevăzute de art. 374 alin. (2) C. proc. pen., precum şi posibilitatea de a beneficia de dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în ipoteza în care recunosc în totalitate faptele reţinute în sarcina lor, situaţie în care judecata s-ar realiza numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate.

Poziţia inculpaţilor, după aducerea la cunoştinţă a dispoziţiilor menţionate, a fost în sensul că nu recunosc comiterea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată şi nu doresc să se prevaleze de procedura simplificată, aspecte consemnate în încheierea instanţei din data de 16.04.2018.

În aceste condiţii, la acelaşi termen, Curtea a procedat la audierea inculpaţilor B. şi A., declaraţiile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosarul cauzei.

În şedinţa publică din data de 1 octombrie 2018, la solicitarea apărătorului ales, inculpatul A. a fost reaudiat, ca urmare a schimbării componenţei completului de judecată, declaraţia dată de acesta fiind ataşată la dosar . În schimb, inculpatul B. a învederat la acelaşi termen că îşi menţine declaraţiile date în cauză şi că nu doreşte să dea o nouă declaraţie, ca urmare a schimbării componenţei completului de judecată.

De asemenea, în cursul cercetării judecătoreşti s-a procedat la audierea unuia dintre cei doi martori indicaţi în actul de sesizare a instanţei, respectiv C., declaraţia acestuia fiind consemnată în scris şi ataşată la dosarul cauzei.

Cu privire la celălalt martor menţionat în rechizitoriu, D., Curtea a făcut aplicarea disp. art. 381 alin. (7) C. proc. pen., dând citire declaraţiei date de acesta în cursul urmăririi penale, ca urmare a imposibilităţii audierii sale, cu toate că a fost citat în mod repetat la adresa de domiciliu cunoscută, inclusiv cu mandat de aducere, constatându-se în urma verificărilor efectuate de către organele însărcinate cu îndeplinirea mandatului de aducere că acesta este plecat din ţară pentru o perioadă nedeterminată.

De asemenea, la dosarul cauzei au fost depuse două suporturi optice cu declaraţiile inculpaţilor şi înscrisuri.

La termenul din data de 28 noiembrie 2018, reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice în privinţa faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., în sensul reţinerii participaţiei improprii prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. la cele două infracţiuni de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, respectiv a concursului ideal de infracţiuni şi nu a concursului real de infracţiuni.

Totodată, la termenul din data de 21 ianuarie 2019, inculpatul B., prin apărător ales, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa, din infracţiunea de trafic de influenţă, în infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă.

La dosar au fost depuse concluzii scrise de către Ministerul Public şi de către inculpatul A.

Pe parcursul procesului penal nu au fost dispuse măsuri preventive asupra inculpaţilor.

Prima instanţă a reţinut în fapt:

La data de 19 ianuarie 2017, având în vedere informaţiile obţinute în Dosarul penal x/2016, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. şi cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. de către B. şi numitul "A." (Dosarul penal x/2017).

Potrivit actului de sesizare, din actele de urmărire penală efectuate în Dosarul penal nr. x/2016 a rezultat că în cursul lunii noiembrie 2016, numitul B. a purtat convorbiri telefonice cu o persoană pe nume "A.", context în care au discutat despre pretinderea unei sume de bani de la un terţ, prin intermediul lui "A.", în vederea obţinerii cu celeritate a unei autorizaţii de demolare a unei construcţii, ca urmare a intervenţiilor lui B. pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Sectorului 2 - Bucureşti.

Prin Ordonanţa nr. 234/P/2017 din data de 25 ianuarie 2017, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (Dosarul penal x/2017) întrucât, din verificările efectuate s-a stabilit că persoana identificată iniţial cu numele de "A." este inculpatul A., avocat stagiar în cadrul Baroului Bucureşti.

Din probele administrate în cauză a rezultat că în cursul lunii noiembrie 2016, prin intermediul unui prieten comun din Timişoara, pe nume E., inculpatul A. l-a cunoscut pe martorul C. Acesta din urmă i-a relatat inculpatului că ar dori să facă nişte investiţii şi că ar fi interesat de existenţa unor hale sau spaţii comerciale pe care să le achiziţioneze. A. i-a spus că va încerca să identifice astfel de imobile, însă demersurile sale în acest sens au rămas fără rezultat.

În aceeaşi perioadă, cu ocazia unei întâlniri, C. i-a învederat inculpatului A. că vrea să demoleze nişte clădiri din spatele magazinului F. de pe bulevardul x, sens în care era interesat de demersurile legale ce trebuiau efectuate.

Inculpatul A. i-a explicat că este necesară autorizaţie de la primăria de sector, că el este avocat al cărui obiect principal de activitate îl constituie dreptul penal, însă se poate interesa de procedurile ce trebuiau îndeplinite pentru obţinerea unor asemenea autorizaţii.

Astfel, inculpatul A. l-a contactat pe inculpatul B., pe care îl cunoscuse în vara anului 2016 prin intermediul unui fost client, pentru a-i solicita detalii în legătură cu procedurile care trebuie urmate pentru obţinerea autorizaţiei de demolare, având în vedere că ştia despre acesta că are mai multe cunoştinţe în cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, cum inculpatul A. însăşi a recunoscut în declaraţia dată în faţa instanţei la data de 01.10.2018 ("Cunoscând faptul că B. frecventează cercurile administrative existente pe lângă Primăria Sectorului 2 Bucureşti, am hotărât să-i cer explicaţii acestuia în legătură cu procedurile care trebuie urmate pentru obţinerea autorizaţiei de demolare").

În aceste condiţii, în zilele următoare, cei doi inculpaţi s-au întâlnit la o cafenea, la această întâlnire participând şi martorul D., persoană pe care inculpatul A. o cunoscuse prin intermediul lui B. şi despre care ştia că are cunoştinţe în domeniul practicilor administrative legate de obţinerea autorizaţiilor de construire şi demolare.

În cadrul discuţiei purtate s-a ajuns la concluzia că inculpatul A. ar trebui să-i solicite martorului C. suma de 7.000 euro pentru demersurile efectuate în schimbul obţinerii autorizaţiei de demolare, sumă care ar fi acoperit cheltuielile necesare obţinerii avizelor, dar şi comisionul perceput de inculpaţi pentru ajutorul oferit martorului.

Cu toate acestea, inculpatul A. i-a solicitat martorului C. o sumă mai mare în schimbul demersurilor efectuate pentru obţinerea autorizaţiei de demolare, respectiv suma de 10.000 euro. Martorul C. nu a fost de acord cu oferta inculpatului A., considerând că suma solicitată este excesivă, motiv pentru care discuţiile între cei doi pe această temă s-au întrerupt. Ulterior, martorul C. a apelat la o firmă de arhitectură, iar costurile pentru proiectul de demolare şi documentaţia necesară au fost de 1.700 euro.

Astfel cum se va arăta în cele ce urmează, instanţa fondului a reţinut că probatoriul administrat în cauză nu demonstrează faptul că suma de 10.000 euro i-a fost solicitată martorului C. de către inculpaţi în schimbul influenţei pe care ar fi avut-o asupra funcţionarilor din cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti şi al promisiunii că-i vor determina pe aceştia să urgenteze eliberarea autorizaţiei de demolare a construcţiilor.

Curtea a reţinut că acuzaţiile Ministerului Public se fundamentează, în principal, pe declaraţiile celor doi inculpaţi şi pe unele fragmente din discuţiile purtate de către aceştia şi interceptate în baza mandatului de supraveghere tehnică emis în cauză.

Astfel, în declaraţia dată în calitate de suspect, A. a relatat următoarele: "(...) Pe parcursul timpului nu am găsit nimic care să realizeze obiectivul domnului C. însă, ulterior, acesta mi-a spus că vrea să demoleze nişte clădiri din spatele magazinului F. de pe bld. Colentina şi m-a întrebat care ar fi demersurile. Eu i-am explicat că trebuie autorizaţie de la primăria de sector, că eu sunt avocat al cărui obiect principal de activitate îl constituie dreptul penal, dar că mă pot interesa de procedurile ce trebuie întocmite pentru obţinerea unor asemenea autorizaţii.

Ştiind la momentul respectiv că B. lucrează în primărie alături de un alt domn, D., am luat legătura cu acesta şi l-am întrebat care ar fi procedurile pentru a se obţine autorizaţia de demolare.

El mi-a spus că procedurile sunt foarte complicate, dar că ei doi, având calităţile respective, pot face ca aceste autorizaţii să fie emise mai uşor, în schimbul unei sume de bani de 10.000 euro. La momentul respectiv, eu nu le-am spus că aş accepta aşa ceva, iar ulterior m-am întâlnit cu domnul C. şi i-am spus că cei de la primărie percep suma respectivă pentru a se uşura emiterea de autorizaţii. Eu am crezut că acesta din urmă, când aude de asemenea sume, mă va angaja pe mine ca avocat şi că îmi va plăti un onorariu, în mod cert mai mic decât suma respectivă, însă pentru a mă ocupa personal şi legal de documentaţia necesară.

Nu i-am spus lui B. că i-am pretins lui C. 10.000 euro pentru a se urgenta eliberarea autorizaţiei, ci doar că i-am comunicat că cei de la primărie vor banii ăia. Nu ştiu exact ce calitate aveau în cadrul primăriei sector 2 B. şi D., ştiu doar că erau funcţionari. B. mi-a spus prin toamna lui 2016 că, întrucât la Primăria Sectorului 2 este viceprimar unul D., el fiind prieten foarte bun cu acesta, va primi o funcţie în cadrul primăriei, iar prietenul său, D., va fi numit la pieţe. Eu l-am crezut pe cuvânt. În percepţia mea, cei doi au pretins suma de 10.000 euro de la C. cu titlu de mită, dar eu nu am vrut să se ajungă acolo."

Ulterior, în declaraţia dată în calitate de inculpat în cursul urmăririi penale, A. a revenit parţial asupra celor declarate anterior, susţinând următoarele: "Arăt că declaraţia dată în calitate de suspect nu este în concordanţă cu realitatea. Cred că a fost anormal cum am dat prima declaraţie, probabil că din cauza şocului de la acel moment am încercat să mă mulez pe starea de fapt conturată de către procuror, apreciind că o astfel de atitudine poate fi în beneficiul meu. În realitate, C. m-a contactat în noiembrie - decembrie 2016 pentru a mă ocupa de obţinerea unei autorizaţii de demolare, în calitate de avocat, ceea ce presupunea obţinerea unui certificat de la primărie, documentaţia tehnică de la arhitecţi şi alte avize pe care trebuia să le ia. Eu nu cunoşteam procedurile administrative de acest tip, însă la momentul respectiv i-am spus să-mi acorde un timp pentru a mă interesa. La momentul respectiv ştiam că B. se află la primărie, în toate discuţiile anterioare avute cu el lăsându-mi impresia că este funcţionar al primăriei, fără să-mi spună explicit acest lucru. Deşi am avut dubii cu privire la acest aspect, nu l-am întrebat niciodată dacă lucrează sau nu la primărie. Eu m-am întâlnit cu B. întrebându-l care sunt demersurile şi ce acte sunt necesare pentru obţinerea unei autorizaţii de demolare.

Acesta mi-a spus la momentul respectiv că este nevoie de documentaţie tehnică, de anumite avize, precum şi de un certificat de la primărie, de achitarea anumitor taxe şi că el cunoaşte şi arhitect şi o firmă care să strângă gunoiul care se face după demolare, nefiind vorba niciodată de vreun funcţionar public care să ajute în vreun fel obţinerea respectivei autorizaţii.

Tot el mi-a comunicat că toate aceste demersuri costă aproximativ 5000 de euro şi mi-a sugerat să mai punem 2000 de euro în plus ca să "mâncăm şi noi ceva", sumă totală pe care trebuia să i-o comunic clientului meu, ca onorariu pentru aducerea la îndeplinire a mandatului, lucru pe care l-am şi făcut. Ca să comunic această sumă ca onorariu, am hotărât să fac un onorariu total de 10.000 euro, pentru că erau şi taxele pe care trebuia să le plătesc, fiind cheltuielile menţionate cu arhitecţi şi taxe, iar ulterior i-am comunicat clientului meu că onorariul este de 10.000 euro, pentru a mă ocupa de la început până la sfârşit de obţinerea acelei autorizaţii. Ştiam la momentul respectiv că există oameni care decât să se ocupe ei şi să fie supuşi birocraţiei, mai bine plătesc un avocat pentru a se ocupa. Clientului i s-a părut prea mare onorariul meu şi mi-a spus că refuză. De la acel moment nu am mai luat legătura cu el.

C. nu mi-a cerut să apelez la un funcţionar care să mă ajute, să grăbească obţinerea autorizaţiei de demolare. Nu i-am transmis lui C. că am discutat cu o persoană care are "intrare la primărie". Nici măcar nu i-am spus de existenţa lui B. sau de faptul că m-aş fi întâlnit cu acesta. B. nu mi-a pomenit că vreun funcţionar ar ajuta la obţinerea autorizaţiei de demolare. El mi-a dat impresia şi m-a făcut să cred că cunoaşte aceste proceduri şi că se va ocupa personal. Referitor la discuţia avută în februarie 2017 cu B., care a fost înregistrată de acesta, la momentul respectiv eram în stare de ebrietate, era o perioadă în care B. îmi furniza clienţi şi am vrut să mă dau mare în faţa lui, cu scopul de a menţine în continuare această relaţie cu el şi de a-mi furniza în continuare clienţi. Nu voiam să-l dezamăgesc, considerându-l un apropiat, astfel încât acesta să nu mă mai recomande şi altor potenţiali clienţi."

În faza de judecată, A. şi-a menţinut, în ceea ce priveşte aspectele esenţiale, declaraţia dată în cursul urmăririi penale în calitate de inculpat, relatând că în luna noiembrie 2016 s-a întâlnit cu martorul D. şi cu inculpatul B., ocazie cu care a discutat cu aceştia despre procedura necesară pentru obţinerea autorizaţiei de demolare a imobilelor în discuţie, martorul D. spunându-i că solicitarea unui onorariu de 7.000 de euro, care să includă toate cheltuielile necesare obţinerii avizelor şi plăţii serviciilor de demolare, ar fi justificată. În aceste condiţii, în zilele următoare, inculpatul A. a stabilit o întâlnire cu martorul C., iar înainte de a se întâlni cu acesta a luat legătura telefonic cu B., care i-a confirmat faptul că onorariul pe care trebuie să-l solicite este de 7.000 euro.

A mai relatat inculpatul A. că, din calculele sale, cheltuielile necesare pentru obţinerea autorizaţiei de demolare se ridicau la suma 5.000 de euro, iar din onorariul pe care l-ar fi încasat trebuia să plătească o sumă de bani şi numiţilor B. şi D., având în vedere că a beneficiat de consultanţa acestora, realizând astfel că dacă i-ar fi cerut lui C. 7.000 de euro lui nu i-ar mai fi rămas nimic din această sumă. Din acest motiv, cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o cu C., i-a solicitat acestuia suma de 10.000 euro, cu titlu de onorariu avocaţial, şi care includea toate cheltuielile care trebuie efectuate pentru obţinerea autorizaţiei de demolare. A susţinut inculpatul A. că C. nu a fost de acord cu plata acestei sume, motiv pentru care discuţiile între cei doi pe această temă s-au întrerupt.

A. a arătat că nu i-a spus nimic lui C. despre B. sau despre D. şi nici că ar fi apelat la aceştia sau la alte persoane pentru a obţine informaţii în legătură cu procedura care trebuie urmată pentru obţinerea autorizaţiei de demolare. De asemenea, a precizat că niciodată nu a discutat cu B. ceva legat de vreo eventuală intervenţie pe care acesta ar putea să o aibă pe lângă vreun funcţionar public din cadrul Primăriei Sector 2 Bucureşti în legătură cu obţinerea autorizaţiei de demolare.

Referitor la inculpatul B., A. a declarat că la un moment dat a crezut că acesta este funcţionar în cadrul Primăriei Sector 2, însă ulterior, după ce l-a cunoscut mai bine, a realizat că acest lucru nu este real. Totodată, a precizat că la momentul întâlnirii pe care a avut-o cu D. şi B. nu mai avea percepţia că acesta din urmă ar deţine o funcţie publică, precum şi că ajutorul pe care B. îl oferea consta în informaţiile furnizate de acesta în legătură cu procedurile administrative care trebuie efectuate pentru obţinerea autorizaţiei de demolare, iar din această perspectivă se poate spune că ar fi obţinut mai repede autorizaţia de demolare cu ajutorul informaţiilor primite de la B.

La data de 22 februarie 2017, cu ocazia citării sale la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cadrul prezentului dosar, B. a depus la dosarul cauzei un înscris olograf redactat personal, având următorul conţinut: "În luna noiembrie 2016, împreună cu avocatul A., i-am pretins unui client de-al acestuia pe nume C. suma de 7.000 euro, în schimbul depunerii documentaţiei şi urgentării obţinerii unei autorizaţii de demolare de la Primăria Sectorului 2. Arăt că nu am primit până în acest moment suma de 7.000 euro. Sunt de acord să colaborez cu organele de urmărire penală pentru tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor vinovate."

În declaraţia dată în calitate de suspect, B. a afirmat că în anul 2016 l-a cunoscut pe inculpatul A., fiindu-i prezentat de un prieten ca fiind avocatul lui G., în perioada următoare legând cu acesta o relaţie de prietenie. La un moment dat, întrucât A. cunoştea faptul că B. are prieteni care se ocupă cu intermedierea de operaţiuni imobiliare, i-a spus acestuia că a găsit un investitor puternic din Timişoara, referindu-se la C., care doreşte să cumpere nişte hale. B. a mai arătat că i-a spus lui A. că va lua legătura cu prietenii săi, iar la un moment dat unul dintre aceştia a şi discutat cu A. despre posibilitatea ca C. să cumpere o hală, tranzacţie care nu s-a concretizat.

În continuare, B. a relatat că, după aproximativ o săptămână sau două, inculpatul A. i-a spus că C. a vândut un teren situat lângă magazinul F. de pe şoseaua x, având obligaţia de a demola construcţiile aflate pe acesta. În acest context, A. l-a întrebat ce autorizaţii i-ar trebuie lui C. şi ce ar trebui făcut pentru a fi obţinute mai repede. B. a susţinut că i-a spus lui A. că ştie pe cineva la Primăria Sectorului 2 Bucureşti şi că pot obţine autorizaţia mai repede, iar A. l-a întrebat câţi bani ar trebui să-i ceară lui C. pentru obţinerea mai rapidă a autorizaţiei, B. sugerându-i suma de 7.000 euro. Totodată, A. a spus că va discuta cu C. şi că îi va comunica dacă este de acord.

A mai declarat B. că nu cunoaşte dacă C. a fost de acord cu suma pe care i-a cerut-o, însă a precizat că el nu a primit nicio sumă de bani şi că nu l-a cunoscut vreodată pe C. Ulterior, cu ocazia discuţiei pe care a avut-o în apartamentul lui A. în luna februarie 2017, a aflat de la acesta că îi ceruse 10.000 de euro lui C. şi nu 7.000 euro, aşa cum s-au înţeles iniţial. A arătat B. că nu i-a spus niciodată lui A. că are calitatea de funcţionar în cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, acesta ştiind că acest lucru nici nu ar fi posibil, întrucât are antecedente penale. Totodată, B. a afirmat că martorul D. i-a explicat lui A. care este procedura concretă pentru obţinerea autorizaţiei de demolare, acesta având cunoştinţă despre suma de 7.000 euro pe care a pretins-o pentru urgentarea eliberării autorizaţiei şi depunerea actelor, fiind de faţă în momentul când s-a purtat discuţia respectivă.

În declaraţia dată de inculpatul B. în faza de judecată, acesta şi-a nuanţat afirmaţiile făcute în cursul urmăririi penale, relatând următoarele: "Nu recunosc învinuirea ce mi se aduce. Am fost luat de pe stradă la ora 9 dimineaţa de către poliţie şi ţinut la audieri la DNA până la ora 18, unde nu am avut acces la un avocat, stând pur şi simplu în sediul parchetului. Pe coinculpatul A. îl cunosc din anul 2015, întrucât m-a asistat într-un dosar pe care l-am avut într-o cauză penală care viza suspendarea permisului meu de conducere, prilej cu care ne-am şi împrietenit. El ştia că eu intermediez vânzarea de terenuri şi imobile, motiv pentru care, la un moment dat, printre alte discuţii telefonice, acesta mi-a spus că are o speţă vizând o autorizaţie de demolare şi am convenit să ne întâlnim. Pentru că nu eram familiarizat cu legea, am apelat la prietenul meu D., despre care ştiam că este familiarizat cu legislaţia care se cerea în această situaţie. Ne-am întâlnit toţi, adică eu, A. şi cu D., ocazie cu care am aflat de la A. că clientul său, despre care am aflat ulterior de la DNA că îl cheamă C., vânduse un teren către F., cu obligaţia de a ceda terenul fără construcţii, adică liber. D. i-a explicat lui A. ce presupun autorizaţiile necesare demolării imobilului pe care, însă, nu ştiu ce presupunea, avansându-i suma de aproximativ 1.000 euro. A. ne-a întrebat pe mine şi pe D. cât să-i ceară clientului, la care eu i-am spus că poate să-i ceară oricât, pentru că o să-i dea chitanţă pe acei bani. D. i-a spus lui A. să-i ceară lui C. 7.000 de euro, ca să ne rămână şi nouă ceva.

Ulterior acestei întâlniri, am aflat telefonic de la A. că C. nu este de acord cu suma cerută. Eu pe C. nu l-am văzut decât în pozele prezentate de anchetatori.

Consider că eu nu puteam să săvârşesc infracţiunile de care sunt acuzat pentru că nu am cu cine şi nici nu este posibil în concret. Nu i-am promis coinculpatului că urgentez sau că îi facilitez printr-o cunoştinţă de la primărie obţinerea autorizaţiei de demolare, după cum nici nu i-am spus că sunt angajat al Primăriei Sectorului 2 Bucureşti. De altfel, sub acest aspect, el ştia că nu pot să ocup o funcţie publică pentru că aveam o condamnare de 2 ani şi 6 luni cu suspendare. Anterior acestei întâlniri şi discuţii referitoare la autorizaţia de demolare, l-am mai ajutat pe coinculpat trimiţându-i clienţi, indiferent de natura cauzelor. Aveam înţelegere cu coinculpatul să mă cinstească cu o bere, cu o masă, pentru aceste recomandări. Acesta a încercat să-mi dea bani, dar eu am refuzat, pentru că atunci când m-a asistat într-un dosar personal nu mi-a luat bani. În condiţiile mai sus arătate, de presiune şi de ameninţare de către organele de anchetă că mă bagă la puşcărie, am formulat denunţul în prezenta cauză, scriind după cele dictate de organul anchetator. Ameninţarea consta în faptul că eram în perioada de suspendare a pedepsei de 2 ani şi 6 luni şi mi s-a spus că mi-i poate transforma în închisoare. Suma de 7.000 euro avansată de D., sugeraţi de acesta coinculpatului pentru a fi ceruţi lui C., ar fi reprezentat onorariul de avocat."

Relevante sub aspect probator sunt şi declaraţiile martorului C., care în cursul urmăririi penale a relatat următoarele: "În luna noiembrie 2016 aveam nevoie să obţin o autorizaţie de demolare pentru un imobil clădire pe care îl deţin în sectorul 2, pe str. x, în spatele magazinului F.. Având în vedere că nu sunt foarte deschis în a interacţiona cu funcţionarii din primărie, am considerat oportun să angajez pe cineva pentru a se ocupa de obţinerea autorizaţiei. Atunci când mi-a fost prezentat avocatul A. de o cunoştinţă comună, mi s-a spus că el se poate ocupa de toate demersurile necesare pentru obţinerea autorizaţiei. A. nu mi-a comunicat un preţ iniţial, spunându-mi doar că trebuie să studieze problema şi va reveni spunând exact care sunt costurile.

La o întâlnire ulterioară mi-a comunicat un cost de 10.000 euro pentru obţinerea autorizaţiei, cost care mi s-a părut exagerat, motiv pentru care nici nu am înaintat cu el. A. mi-a spus că cei 10.000 euro reprezintă comisionul lui pentru a obţine autorizaţia de demolare şi că se va ocupa de depunere, de documente, obţinere autorizaţie, ridicare de documente, urmând să factureze servicii de consultanţă. Suma mi s-a părut exagerată, de aceea nici nu am procedat şi am intuit că aceasta nu reprezenta doar contravaloarea serviciilor prestate de A..

După ce m-am întâlnit cu A. am apelat la o firmă de arhitectură care s-a ocupat efectiv şi de proiectul de demolare, iar costurile pentru proiect şi toată documentaţia necesară au fost de 1.700 euro, bani care includeau proiectul tehnic de arhitectură pentru demolare, în timp ce la discuţia cu A. pentru cei 10.000 euro asta nu includea şi partea de arhitectură care rămânea în sarcina mea. Nu îl cunosc şi nici nu am auzit de B."

În declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, martorul C. a reiterat aspectele relatate în cursul urmăririi penale, precizând că A. i-a solicitat suma de 10.000 de euro pentru a-l asista în vederea efectuării tuturor demersurilor legale pentru obţinerea autorizaţiei de demolare, înţelegând de la acesta că această sumă reprezintă exclusiv onorariul său, iar sumele necesare pentru plata taxelor le va achita suplimentar. A mai arătat că nu i-a cerut alte detalii lui A. şi nici nu a încercat să negocieze cu acesta, întrucât diferenţa dintre suma pe care o solicita şi suma pe care el era dispus să o plătească era prea mare.

A declarat martorul că A. nu a făcut niciun gest din care să rezulte că suma de 10.000 de euro ar include şi anume plăţi informale către funcţionari din cadrul Primăriei Sectorului 2, precum şi că atunci când a declarat în cursul urmăririi penale că A. i-a spus că suma de 10 000 de euro reprezintă comisionul său pentru a obţine autorizaţia de demolare, a înţeles că termenul "comision, semnifică onorariul acestuia pentru acordarea asistenţei juridice.

Totodată, martorul a susţinut că inculpatul A. nu a făcut nicio referire la faptul că el sau vreun apropiat de-ai săi ar cunoaşte funcţionari din cadrul Primăriei Sectorului 2. C. a confirmat susţinerile celor doi inculpaţi, în sensul că anterior a purtat discuţii cu A. în legătură cu achiziţionarea unor hale şi spaţii comerciale, discuţii care nu s-au materializat.

În cursul urmăririi penale a fost audiat şi martorul D., care a relatat că la sfârşitul anului 2016, în noiembrie sau decembrie, s-a întâlnit cu inculpaţii B. şi A.. Cei doi l-au întrebat dacă ştiu ce trebuie făcut pentru a demola un imobil, iar el le-a explicat care sunt paşii din punct de vedere tehnic, spunându-le totodată că toată documentaţia îi va costa aproximativ 1.000 de euro. Martorul a precizat că A. le-a spus că ar lua în calcul suma de 2.000 de euro pentru demolare şi l-a întrebat pe B. dacă poate să ceară şi el 5.000 de euro, în plus faţă de cei 2000 euro. B. i-a spus că n-ar fi o problemă să ceară 5.000 de euro onorariu, dacă taie chitanţă.

Totodată, martorul D. a susţinut că nu i-a spus lui A. că ar avea calitatea de funcţionar în cadrul Primăriei Sectorului 2.

În cauză s-a procedat la interceptarea convorbirilor şi comunicărilor celor doi inculpaţi, între aceştia având loc mai multe discuţii în legătură cu obţinerea autorizaţiei de demolare a construcţiilor aflate în strada x, nr. 20 - 22, Bucureşti. Astfel, la data de 23 noiembrie 2016, ora 21:57.41, B. a fost contactat telefonic de A., ocazie cu care acesta din urmă i-a relatat interlocutorului că a terminat întâlnirea cu acela cu halele, că tipul este foarte serios, stă pe foarte mulţi bani, şi că i-a dat o temă ca în următoarele zile să-i comunice, ce proceduri ar trebui să îndeplinească pentru a obţine o autorizaţie de demolare acolo în spate la F. unde a vândut".

În acest context, B. i-a comunicat lui A. că "asta ţine de noi, îi trebuie tot un urbanism de PUZ, dar de asta mă ocup eu la Sectorul 2". Totodată, B. s-a interesat dacă respectivul "e chitros sau bagă şi el mâna în buzunar" afirmând că "eu mâine sunt la Primărie ...o să vorbesc cu H.", pentru a stabili ce acte îi trebuie. În plus, B. a punctat faptul că dacă C. nu accepta să obţină autorizaţia prin intermediul lor ar fi putut aştepta foarte mult:

"cum ştiu eu şi să fie bine ori depun el dar ... o să dureze patru, cinci luni până îi dă".

În continuare, anterior unei întâlniri pe care urma să o aibă cu C. la data de 25 noiembrie 2016, A. l-a apelat pe B. întrebându-l "cât să-i ceară pentru", context în care B. i-a spus să îi ceară "şapte mii ca să îşi ia şi ei câte o mie", cu menţiunea ca jumătate din sumă să fie remisă înainte de eliberarea autorizaţiei şi jumătate după "când vine aia ca să meargă repede"

La data de 22 februarie 2017, a avut loc o întâlnire între inculpatul B. şi inculpatul A., care a fost înregistrată ambiental, prilej cu care avocatul a confirmat că a discutat anterior cu numitul C., pretinzându-i suma de 10.000 euro, propunere declinată de C., întrucât suma i s-a părut prea mare.

În cuprinsul rechizitoriului a fost redată şi o altă convorbire telefonică purtată între inculpaţi, respectiv cea din data de 23.11.2016, ora 12:45.32, în cursul căreia B., utilizator al postului telefonic cu nr. de apel x, l-a apelat pe A., utilizatorul postului telefonic cu nr. de apel x, întrebându-l "mai e cu treaba aia... cu clientul acela al tău cu hala ", avocatul confirmând "da, numai că aşteptam să facă ceva". Convorbire a continuat între inculpatul A. şi un prieten al inculpatului B. care găsise o "hală pe XX ... cu suprafaţa construită de 15.00 de metri ... chirie şi contract pe cinci ani . . . . . . . . . .7.500 euro pe lună". După aproximativ 10 minute, la ora 12:54:07, A. l-a contactat pe B. pentru a-l întreba "cam cât ar trebui să-i cer ...?, cât ar fi comisionul?", de comun acord stabilind să pretindă "trei ... ca să mâncăm toţi"..

Curtea a reţinut însă că această convorbire este lipsită de relevanţă în speţa dedusă judecăţii, întrucât nu are legătură cu suma de bani solicitată şi demersurile efectuate în vederea obţinerii autorizaţiei de demolare a construcţiilor aflate în strada x, nr. 20-22, Bucureşti, ci se referă la interesul manifestat de martorul C. pentru achiziţionarea unor hale sau spaţii comerciale, fără legătură cu acuzaţiile aduse inculpaţilor în prezenta cauză.

Raportat la probele administrate în cauză, astfel cum au fost prezentate anterior, Curtea a reţinut că este de necontestat faptul că, în cursul lunii noiembrie 2016, inculpatul A., după o înţelegere prealabilă cu inculpatul B., i-a solicitat martorului C. suma de 10.000 euro, asumându-şi în contrapartidă o obligaţie de rezultat, respectiv obţinerea autorizaţiei de demolare a construcţiilor aflate în strada x, nr. 20 - 22, Bucureşti. De asemenea, este cert că inculpatul B. i-a sugerat lui A. să-i solicite lui C. suma de 7.000 euro, aflând de abia la data de 22 februarie 2017 că A. i-a cerut martorului de fapt suma de 10.000 euro, însă acest aspect este mai puţin relevant sub aspectul analizei întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.

Ceea ce nu rezultă însă cu certitudine din probatoriul aflat la dosar este natura demersurilor pe care inculpaţii şi le-au asumat în faţa lui C., adică dacă acestea aveau un caracter licit sau, dimpotrivă, intrau în sfera ilicitului penal. Curtea a subliniat faptul că ceea ce este esenţial să se stabilească în cauză nu este conţinutul discuţiilor purtate între inculpaţi cu privire la modalitatea în care vor obţine autorizaţia de demolare a construcţiilor, ci natura demersurilor pe care inculpaţii şi le-au asumat în faţa lui C., întrucât infracţiunea de trafic de influenţă se consumă în momentul în care subiectul activ al acesteia pretinde bani sau alte foloase, pentru sine sau pentru altul, având influenţă sau lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, şi totodată promiţând celui pe lângă care îşi trafichează influenţa, direct sau printr-un intermediar, că îl va determina pe funcţionar să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Astfel, infracţiunea de trafic de influenţă presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii esenţiale:

- Existenţa unei acţiuni de pretindere, primire ori acceptare a promisiunii de bani sau alte foloase;

- Acţiunea de pretindere, primire ori acceptare a promisiunii să fie săvârşită de o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public;

- Autorul să promită celui pe lângă care îşi trafichează influenţa, direct sau printr-un intermediar, că îl va determina pe funcţionarul asupra căruia are influenţă să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Raportând aceste considerente de natură teoretică la speţa concretă dedusă judecăţii, Curtea a reţinut că în cauza de faţă infracţiunea de trafic de influenţă nu se putea consuma decât în momentul în care pretinsa rezoluţie infracţională luată de inculpaţii B. şi A., de a interveni pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti în schimbul unei sume de bani, ar fi ajuns la cunoştinţa martorului C., exteriorizată sub forma promisiunii de a-i determina pe aceştia să urgenteze eliberarea autorizaţiei de demolare. Aceasta deoarece în actul de sesizare se reţine că inculpaţii şi-au traficat influenţa pe lângă martorul C., astfel încât trebuie dovedit faptul că acestuia i s-a promis de către inculpaţi intervenţia asupra unui funcţionar în scopul urgentării eliberării autorizaţiei de demolare. Totodată, chiar în rechizitoriu se reţine că pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este esenţială percepţia martorului că prin intermediul inculpaţilor îşi putea atinge scopul ilicit.

Or, la dosarul cauzei nu există nicio probă concretă în sensul că inculpatul B., prin intermediul inculpatului A., i-ar fi transmis lui C. faptul că suma de bani a fost solicitată cu titlu de "preţ" al influenţei pe care o va exercita pe lângă un funcţionar, pentru eliberarea rapidă a autorizaţiei de demolare, astfel cum se susţine în rechizitoriu.

Teza acuzării se bazează în primul rând pe declaraţiile date de numiţii B. şi A. în calitate de suspecţi, coroborate cu procesele-verbale de redare în formă scrisă a discuţiilor purtate de către aceştia şi interceptate în baza mandatului de supraveghere tehnică emis în cauză.

Astfel, chiar şi admiţând că declaraţiile date de aceştia în calitate de suspecţi corespund adevărului, Curtea a apreciat că nici în această ipoteză nu sunt întrunite în mod cumulativ elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă, nefiind dovedită împrejurarea că martorului C. i s-a promis intervenţia pe lângă un funcţionar pentru urgentarea obţinerii autorizaţiei de demolare.

În acest sens, Curtea nu a achiesat la ideea că inculpaţii au recunoscut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, astfel cum se susţine în actul de sesizare, ci doar unele împrejurări de fapt, care însă nu sunt suficiente pentru a realiza conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni. În esenţă, cu ocazia audierii în calitate de suspect, A. a afirmat că B. şi D., despre care avea reprezentarea că lucrează în cadrul Primăriei Sectorului 2, i-au spus că pot face ca autorizaţia de demolare să fie obţinută mai uşor, în schimbul sumei de 10.000 euro. A mai declarat că nu a acceptat propunerea acestora, însă ulterior s-a întâlnit cu C., căruia i-a spus că "cei de la primărie percep suma respectivă pentru a se uşura emiterea de autorizaţii", în ideea că acesta, când aude de o sumă atât de mare, îl va angaja pe el ca avocat şi îi va plăti un onorariu mai mic decât suma solicitată de B., pentru a se ocupa personal şi legal de documentaţia necesară. Totodată, A. a precizat că nu i-a spus lui B. că i-a pretins lui C. 10.000 euro pentru a se urgenta eliberarea autorizaţiei, ci doar că i-a comunicat că cei de la primărie vor banii respectivi. A mai spus că, în percepţia sa, cei doi au pretins suma de 10.000 euro de la C. cu titlu de mită, dar el nu a vrut să se ajungă acolo.

Astfel, din declaraţia de suspect a lui A. nu rezultă că acesta ar fi formulat o solicitare concretă adresată lui C., în sensul de a-i da suma de 10.000 euro în schimbul influenţei pe care el sau o terţă persoană ar avea-o pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Sectorului 2, ci doar că i-a spus martorului că funcţionarii primăriei percep acea sumă pentru înlesnirea emiterii autorizaţiilor. Or, o asemenea formulare cu caracter general nu poate fi calificată drept o solicitare care să intre în sfera elementului material al infracţiunii de trafic de influenţă.

Cât priveşte faptul că inculpatul A. ar fi avut percepţia în acel moment că B. şi D. ar fi funcţionari în cadrul Primăriei Sectorului 2 şi că ar fi pretins suma de 10.000 euro de la C. cu titlu de mită, în mod evident această afirmaţie nu poate fi reţinută, în condiţiile în care toate celelalte probe administrate în cauză, inclusiv declaraţiile ulterioare ale lui A., infirmă această ipoteză. Este cert că inculpatul A. cunoştea faptul că B. şi D. nu au calitatea de funcţionari, astfel încât nu se punea problema ca aceştia să solicite mită de la martorul C.

Totodată, chiar acceptând ideea că inculpatul B. i-a transmis lui A. faptul că poate urgenta obţinerea autorizaţiei de demolare, ca urmare a influenţei pe care o are pe lângă funcţionari ai primăriei, înţelegându-se cu acesta în legătură cu suma pe care să i-o solicite lui C. în schimbul acestui "serviciu", Curtea a apreciat că infracţiunea de trafic de influenţă nu ar putea fi reţinută nici într-o atare ipoteză, câtă vreme nu există nicio probă care să releve faptul că inculpatul A. i-a transmis în mod efectiv martorului această promisiune de a interveni pe lângă un funcţionar.

Astfel, nici declaraţiile inculpaţilor A. şi B., nici cele ale martorilor D. şi C. şi nici procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate în cauză, nu certifică faptul că acestuia din urmă i s-ar fi transmis de către inculpaţi, direct sau indirect, că suma de 10.000 euro îi este solicitată în schimbul intervenţiei pe lângă un funcţionar, care are posibilitatea de a urgenta eliberarea autorizaţiei de demolare a construcţiilor.

Or, aşa cum s-a menţionat anterior, infracţiunea de trafic de influenţă se consumă în momentul în care subiectul activ al acesteia pretinde bani sau alte foloase, având influenţă sau lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, şi totodată promiţând celui pe lângă care îşi trafichează influenţa, direct sau printr-un intermediar, că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri (adică, în cauza de faţă, în momentul în care A. i-ar fi transmis martorului C. că suma de bani solicitată este destinată cumpărării influenţei pe care el sau o terţă persoană o are pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, pentru a-i determina pe aceştia să urgenteze eliberarea autorizaţiei de demolare). Cu alte cuvinte, faptele inculpaţilor ar fi căpătat relevanţă penală doar în situaţia în care C. ar fi aflat că suma de 10.000 euro îi este solicitată de către inculpaţi, care au influenţă sau lasă să se creadă că au influenţă pe lângă un funcţionar, în scopul prevăzut de art. 291 alin. (1) C. pen.

Nici declaraţia dată în calitate de suspect de către numitul B. nu este aptă să demonstreze faptul că i-ar fi promis lui C., prin intermediul coinculpatului A. şi în schimbul sumei de bani solicitate, că va interveni pe lângă un funcţionar din cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti pentru urgentarea eliberării autorizaţiei de demolare. Astfel, în declaraţia dată în calitate de suspect, B. a susţinut, în esenţă, că în contextul discuţiei legate de obţinerea autorizaţiei de demolare, i-a spus lui A. că ştie pe cineva la Primăria Sectorului 2 Bucureşti şi că pot obţine autorizaţia mai repede, iar A. l-a întrebat câţi bani ar trebui să-i ceară lui C. pentru obţinerea mai rapidă a autorizaţiei, B. sugerându-i suma de 7.000 euro. Totodată, a mai declarat B. că nu cunoaşte dacă C. a fost de acord cu suma respectivă, însă a precizat că el nu a primit nicio sumă de bani şi că nu l-a cunoscut vreodată pe C..

Aşadar, declaraţia dată de B. în calitate de suspect confirmă ideea că acesta i-a spus coinculpatului A. că are posibilitatea de a urgenta obţinerea autorizaţiei de demolare prin intermediul unui funcţionar al primăriei, sugerându-i să-i solicite martorului C. suma de 7.000 euro pentru a efectua demersurile necesare, însă nici aceasta nu este aptă să demonstreze faptul că inculpatul A. i-a transmis mai departe lui C. solicitarea respectivă, astfel încât infracţiunea de trafic de influenţă să se consume, în condiţiile în care acest inculpat nu a fost prezent la întâlnirea dintre coinculpatul A. şi pretinsul cumpărător de influenţă, nefiind în măsură să dea detalii cu privire la conţinutul discuţiilor.

Ministerul Public porneşte de la prezumţia că dacă inculpaţii s-au înţeles să-i solicite martorului o sumă de bani în schimbul influenţei reale sau imaginare pe care aceştia o aveau asupra unui funcţionar, atunci în mod cert această solicitare s-a şi materializat. Cu toate acestea, pentru a demonstra săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, nu este suficientă dovedirea doar a unora dintre împrejurările de fapt care caracterizează elementul material al infracţiunii (în speţa de faţă luarea rezoluţiei infracţionale şi pretinderea unei sume de bani), ci este necesar ca toate aspectele esenţiale pentru întrunirea conţinutului constitutiv al infracţiunii să fie evidenţiate de probele administrate în cauză (iar în speţa de faţă nu este dovedită o chestiune esenţială pentru tipicitatea infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv faptul că prezumtivului cumpărător de influenţă i s-a promis că în schimbul sumei de bani solicitate se va interveni pe lângă un funcţionar, pentru urgentarea eliberării autorizaţiei de demolare).

De asemenea, nici procesele-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor purtate de către inculpaţi nu sunt relevante sub aspectul pretinsei promisiuni adresate martorului C., în legătură cu realizarea unei intervenţii pe lângă funcţionari ai Primăriei Sectorului 2, pentru urgentarea eliberării autorizaţiei de demolare, ci exclusiv sub aspectul acţiunii de pretindere a sumei de 10.000 euro, precum şi a faptului că inculpaţii doresc să efectueze demersuri pentru obţinerea autorizaţiei în schimbul acestei sume de bani.

Astfel, expresiile utilizate de către inculpatul B. şi invocate în cuprinsul rechizitoriului ("asta ţine de noi, îi trebuie tot un urbanism de PUZ, dar de asta mă ocup eu la Sectorul 2", eu mâine sunt la Primărie ... o să vorbesc cu H.", "cum ştiu eu şi să fie bine ori depun el dar . . . . . . . . . .o să dureze patru, cinci luni până îi dă,", "şapte mii ca să îşi ia şi ei câte o mie") evidenţiază faptul că inculpaţii doreau să se implice, în schimbul unei sume de bani, în obţinerea autorizaţiei de demolare, însă gradul lor ridicat de ambiguitate nu permit să se tragă o concluzie cu privire la natura demersurilor pe care aceştia urmau să le întreprindă. Totodată, este de remarcat că aceste discuţii au avut loc în zilele de 23 noiembrie 2016 şi 25 noiembrie 2016, deci anterior întâlnirii dintre A. şi C., când se susţine că s-ar fi consumat infracţiunea de trafic de influenţă, astfel încât nu sunt apte să dovedească faptul că promisiunea intervenţiei s-ar fi realizat efectiv, ajungând la cunoştinţa destinatarului său, respectiv la C., pretinsul cumpărător de influenţă. De asemenea, referirea inculpatului B. la o persoană pe nume "H.", în contextul discuţiei despre deplasarea pe care acesta urma să o facă la primărie, are în opinia Curţii caracter echivoc, conversaţia fiind mult prea ambiguă pentru a fi valorificată în defavoarea inculpaţilor, având în vedere şi dispoziţiile art. 4 alin. (2) C. pen., potrivit cărora orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

Referitor la discuţia purtată între inculpaţi la data de 22 februarie 2017 şi înregistrată în mediul ambiental, din conţinutul acesteia rezultă că inculpatul A. i-a adus la cunoştinţă inculpatului B. faptul că i-a pretins lui C. suma de 10.000 euro, propunere declinată de acesta din urmă, întrucât suma i s-a părut prea mare. Totodată, în cursul discuţiei, inculpatul B. îşi exprimă nemulţumirea cu privire la faptul că C. nu a mai apelat la ei pentru efectuarea demersurilor necesare în vederea obţinerii autorizaţiei de demolare, bănuind că a depus actele necesare pe cont propriu ("Cred că a depus pe furiş jegosu. Ca să ştii de la mine. Tu i-ai spus paşii şi el s-a dus singurel"). După cum se observă, nici această conversaţie dintre inculpaţi nu evidenţiază faptul că inculpatul A. i-ar fi promis lui C., în cadrul discuţiei purtate cu acesta, că obţinerea autorizaţiei de demolare se va realiza ca urmare a folosirii influenţei asupra unor funcţionari.

De asemenea, Curtea a reţinut că în cuprinsul rechizitoriului se invocă o convorbire telefonică dintre inculpaţi, din data de 23 noiembrie 2016, ora 12:45.32, punându-se accentul pe expresiile "cam cât ar trebui să-i cer...?, cât ar fi comisionul?" şi "trei ... ca să mâncăm toţi", însă această discuţie nu poate fi avută în vedere, întrucât nu are nicio legătură cu pretinsa infracţiune de trafic de influenţă dedusă judecăţii, ci se referă la interesul manifestat de martorul C. pentru achiziţionarea unor hale sau spaţii comerciale, fiind o conversaţie exterioară cauzei.

De altfel, atât inculpaţii, cât şi martorul C. au confirmat că acesta din urmă şi-a manifestat intenţia de a identifica prin intermediul lui A. nişte hale sau spaţii comerciale pe care să le achiziţioneze, aceste discuţii având loc anterior celor privind obţinerea autorizaţiei de demolare a construcţiilor aflate în strada x, nr. 20- 22, Bucureşti.

Faptul că nu este dovedită împrejurarea că martorului C. i s-a promis intervenţia pe lângă un funcţionar pentru urgentarea obţinerii autorizaţiei de demolare, în schimbul sumei de 10.000 euro, rezultă inclusiv din declaraţiile lui C., acestea având în mod evident o relevanţă probatorie deosebită, de vreme ce constituie o probă directă cu privire la aspectul menţionat anterior. Astfel cum s-a reţinut mai sus, martorul C. a declarat că inculpatul A. i-a comunicat un cost de 10.000 euro pentru obţinerea autorizaţiei, care reprezenta contravaloarea comisionului său, acesta susţinând că-l va asista în vederea efectuării tuturor demersurilor legale pentru obţinerea autorizaţiei de demolare, urmând să factureze servicii de consultanţă.

De asemenea, în faţa instanţei, martorul C. a relatat că inculpatul A. nu a făcut niciun gest din care să rezulte că suma de 10.000 de euro ar include şi anume plăţi informale către funcţionari din cadrul Primăriei Sectorului 2, precum şi că atunci când a declarat în cursul urmăririi penale că A. i-a spus că suma de 10.000 de euro reprezintă comisionul său pentru a obţine autorizaţia de demolare, a înţeles că termenul "comision, semnifică onorariul acestuia pentru acordarea asistenţei juridice.

Totodată, martorul a susţinut că inculpatul A. nu a făcut nicio referire la faptul că el sau vreun apropiat de-ai săi ar cunoaşte funcţionari din cadrul Primăriei Sectorului 2.

Aşadar, Curtea a constatat că martorul C. a confirmat împrejurarea că inculpatul A. i-a solicitat suma de 10.000 euro pentru a-i acorda asistenţă juridică şi a realiza toate demersurile necesare pentru obţinerea autorizaţiei de demolare, negând faptul că inculpatul i-ar fi promis intervenţia pe lângă un funcţionar din cadrul primăriei. Totodată, trebuie menţionat că declaraţiile martorului C. nu pot fi catalogate ca părtinitoare sau subiective, în condiţiile în care între acesta şi inculpaţi nu exista o relaţie de prietenie, iar martorul nu avea un interes personal de a ascunde o eventuală faptă penală, câtă vreme a refuzat oferta de a plăti acestora suma solicitată, astfel încât nu se punea problema acuzării sale pentru cumpărare de influenţă.

Trebuie observat astfel că nu există nicio probă care să releve faptul că, în cadrul discuţiei dintre martorul C. şi inculpatul A., acesta din urmă i-a transmis promisiunea că, în schimbul sumei de 10.000 euro solicitate, îi vor determina pe funcţionarii din cadrul primăriei să urgenteze eliberarea autorizaţiei de demolare, în condiţiile în care cei doi au infirmat această ipoteză, iar discuţia respectivă nu a făcut obiectul măsurilor de supraveghere tehnică.

De asemenea, nici declaraţiile inculpatului B. nu sunt apte să confirme împrejurarea că martorului C. i-a fost adus la cunoştinţă faptul că suma de bani i-a fost solicitată ca "preţ" al traficului de influenţă, cu atât mai mult cu cât acesta nu a participat la discuţia dintre martor şi coinculpatul A., când se susţine că infracţiunea s-ar fi consumat, şi nici nu a afirmat în niciuna dintre declaraţiile date în cauză că ar fi aflat de la vreuna dintre cele două persoane implicate în discuţie că promisiunea intervenţiei pe lângă funcţionari, pentru a-i determina să elibereze cu celeritate autorizaţia, s-ar fi realizat în mod efectiv.

Prin urmare, discuţiile prealabile consumării presupusei infracţiuni ce au avut loc între inculpaţi, referitoare la posibilitatea obţinerii rapide a autorizaţiei de demolare şi la suma de bani pe care să i-o ceară martorului în acest sens, nu sunt suficiente pentru a justifica o soluţie de condamnare, câtă vreme nu este dovedită împrejurarea că inculpaţii i-au şi transmis în mod efectiv persoanei pe lângă care se presupune că şi-au trafic influenţa, direct sau indirect, promisiunea că îl vor determina pe funcţionarul asupra căruia au influenţă să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Sintetizând, Curtea a reţinut că probele administrate în cauză nu dovedesc mai presus de orice îndoială rezonabilă faptul că suma de 10.000 euro i-a fost solicitată martorului C. de către inculpaţi în schimbul promisiunii că-i vor determina pe funcţionarii din cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti să urgenteze eliberarea autorizaţiei de demolare a construcţiilor aflate în strada x, nr. 20 - 22, Bucureşti, nefiind astfel întrunite în mod cumulativ elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă.

Cu privire la încadrarea juridică, Curtea a arătat că la termenul din data de 28 noiembrie 2018, reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice în privinţa faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., în sensul reţinerii participaţiei improprii prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. la cele două infracţiuni de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, respectiv a concursului ideal de infracţiuni şi nu a concursului real de infracţiuni.

Totodată, la termenul din data de 21 ianuarie 2019, inculpatul B., prin apărător ales, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa, din infracţiunea de trafic de influenţă, în infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă.

În privinţa cererii de schimbare a încadrării juridice formulate de reprezentantul Ministerului Public, Curtea a apreciat că aceasta este întemeiată doar în parte, respectiv doar sub aspectul reţinerii participaţiei improprii la infracţiunea de cumpărare de influenţă. În acest sens, Curtea a reţinut că, deşi în cuprinsul rechizitoriului nu se detaliază în ce constă acuzaţia adusă inculpatului A. sub aspectul infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă, în mod evident aceasta nu poate fi reprezentată decât de pretinsul ajutor acordat de inculpat martorului C., cu privire la care s-a dispus prin actul de sesizare o soluţie de clasare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, apreciindu-se că nu a săvârşit fapta cu vinovăţia cerută de lege.

Or, în condiţiile în care s-a reţinut că presupusul autor al faptei de cumpărare de influenţă, respectiv martorul C., a acţionat fără vinovăţie, încadrarea juridică a faptei imputate inculpatului A., care ar fi ajutat la săvârşirea faptei comise de autor, nu poate fi decât cea de participaţie improprie la cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În schimb, Curtea nu a putut fi de acord cu teza reprezentantului Ministerului Public, în sensul că se impune reţinerea participaţiei improprii şi în raport de infracţiunea de trafic de influenţă.

Astfel, în condiţiile în care prin rechizitoriu s-a reţinut în sarcina inculpatului A. faptul că l-ar fi ajutat pe inculpatul B. să pretindă de la martorul C. suma de 10.000 euro, în schimbul influenţei pe care B. a lăsat să se creadă că o are asupra funcţionarilor din cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti şi promisiunii că îi va determina pe aceştia să urgenteze eliberarea autorizaţiei de demolare, precum şi faptul că inculpatul B. ar fi acţionat cu intenţie directă, în mod evident încadrarea juridică corectă a acestei fapte imputate inculpatului A. este aceea de complicitate la trafic de influenţă, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar nu de participaţie improprie la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.

De asemenea, Curtea a apreciat că, din punct de vedere formal, faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia constituie un concurs real de infracţiuni, conform art. 38 alin. (1) C. pen., iar nu un concurs ideal, conform art. 38 alin. (2) C. pen., întrucât pretinsul ajutor acordat la săvârşirea celor două infracţiuni, de trafic şi cumpărare de influenţă, s-a realizat, conform descrierii din actul de sesizare, prin acţiuni distincte, care nu se suprapun, respectiv prin intermedierea relaţiei dintre inculpatul B. şi martorul C., activitate care a presupus discuţii distincte cu cei doi.

Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul B., Curtea a considerat că aceasta este lipsită de temei, întrucât acţiunea care i se impută acestuia prin actul de sesizare se circumscrie elementului material al infracţiunii de trafic de influenţă, reţinându-se că acesta i-a pretins numitului C. suma de 10.000 euro, prin intermediul inculpatului A., în schimbul influenţei pe care a lăsat să se creadă că o are asupra funcţionarilor din cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti şi promiţând că îi va determina pe aceştia să urgenteze eliberarea autorizaţiei de demolare a construcţiilor aflate în strada x, nr. 20-22, Bucureşti. Cu toate că pretinderea sumei de bani nu s-ar fi realizat direct de către inculpatul B., ci cu ajutorul lui A., care ar fi intermediat discuţia cu acesta, acţiunile imputate lui B. nu pot fi calificate ca acte specifice complicităţii, întrucât în cazul infracţiunii de trafic de influenţă activitatea de pretindere a unor bani sau alte foloase, care constituie "verbum regens" al infracţiunii, poate fi săvârşită de autor direct sau indirect, în această ultimă ipoteză nereţinându-se forma de participaţie prevăzută de art. 48 C. pen.

În consecinţă, încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. este aceea de complicitate la trafic de influenţă şi participaţie improprie la cumpărare de influenţă, fapte prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 52 alin. (3) raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., iar încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului B. este cea dată în rechizitoriu, respectiv infracţiunea de trafic de influenţă, faptă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Raportat la considerentele reţinute cu ocazia analizei probatoriului, Curtea a apreciat că este incident temeiul de achitare prevăzut de art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. ("fapta nu este prevăzută de legea penală"), sub aspectul infracţiunilor de trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă, de care sunt acuzaţi inculpaţii. În cauză nu se pune problema reţinerii temeiului de achitare prevăzut de art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. ("fapta nu există") în privinţa infracţiunilor de trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă, astfel cum au solicitat inculpaţii, întrucât în raport de considerentele expuse anterior, nu se poate susţine că nu există nicio faptă în sens material.

Astfel, în mod evident a existat o acţiune de pretindere a unei sume de bani realizată de către inculpaţi, însă aceasta nu are caracter infracţional, câtă vreme nu a fost efectuată în modalitatea şi în scopul prevăzut de art. 291 alin. (1) C. pen. adică de o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite celui pe lângă care îşi trafichează influenţa, că îl va determina pe funcţionar să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

De asemenea, nu poate fi reţinut nici cazul de achitare prevăzut de art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. ("nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea"), deoarece acesta presupune săvârşirea unei fapte care este prevăzută de legea penală, cu forma de vinovăţie cerută de lege, nefiind însă suficiente probe care să conducă la concluzia că aceasta a fost comisă de inculpat. Or, în speţa de faţă, din moment ce s-a reţinut că fapta comisă de inculpaţi nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate pentru a avea caracter penal, nu se mai pune problema incidenţei art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât practica judiciară a stabilit că analiza aplicabilităţii temeiurilor care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) C. proc. pen., se face în ordinea prevăzută de acest articol.

Prin urmare, dacă se constată incidenţa vreunuia dintre temeiurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen., nu se mai pune problema reţinerii cazurilor prevăzute în continuare de acest text, respectiv art. 16 alin. (1) lit. c) şi următoarele C. proc. pen.

În schimb, în privinţa infracţiunii de participaţie improprie la cumpărare de influenţă reţinută în sarcina inculpatului A., Curtea a reţinut că se impune achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât în acest caz fapta în discuţie nu există în materialitatea sa. Astfel, infracţiunea de cumpărare de influenţă presupune, conform art. 292 alin. (1) C. pen., promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Or, în urma analizei probatoriului nu se decelează săvârşirea de către presupusul cumpărător de influenţă, respectiv martorul C., a uneia dintre variantele alternative ale elementului material specific infracţiunii în discuţie. Astfel, nici măcar în rechizitoriu nu se susţine că martorul C. le-ar fi promis, oferit sau dat inculpaţilor vreo sumă de bani ori alte foloase.

În aceste condiţii, fără a exista vreo acţiune a pretinsului cumpărător de influenţă (cu toate că soluţia de clasare faţă de acesta s-a dispus în mod surprinzător în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. - fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege), cu atât mai puţin una care să se circumscrie elementului material al infracţiunii prev. de art. 292 alin. (1) C. pen., nu se poate susţine ideea că inculpatul A. ar fi acordat ajutor la săvârşirea unei fapte inexistente. Spre deosebire de infracţiunea de trafic de influenţă, unde probele au relevat faptul că a existat o acţiune de pretindere a unei sume de bani de către inculpatul B., prin intermediul lui A., care însă nu îndeplineşte toate condiţiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare pentru a avea caracter penal, în cazul infracţiunii de cumpărare de influenţă, sub forma participaţiei improprii, nu există nicio acţiune de promisiune, oferire sau dare de bani comisă de către martorul C., şi cu atât mai puţin o activitate de înlesnire a acestora. Prin urmare, pentru infracţiunea de participaţie improprie la cumpărare de influenţă imputată lui A. este incident temeiul de achitare prev. de art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Împotriva Sentinţei penale nr. 31/F din 12 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Prin motivele de apel, Parchetul a criticat greşita achitare a inculpaţilor A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

Astfel, Parchetul a criticat sentinţa apelată sub aspectul greşitei interpretări a probatoriului de către instanţa de fond. În acest sens a arătat, cu referire la contextul relaţiilor dintre inculpaţi, că aceştia susţin că s-au cunoscut în 2016 prin intermediul unei cunoştinţe comune, I., fost client al inculpatului A., la acel moment avocat stagiar în cadrul Baroului Bucureşti. Despre I., inculpatul A. cunoştea că a fost trimis în judecată de două ori de Direcţia Naţională Anticorupţie.

Cu acest prilej, inculpatul A. a asigurat asistenţă juridică inculpatului B. în alte cauze, anterior şi după ocuparea de autorizaţia de demolare a martorului C..

Ulterior, în prezenta cauză, inculpatul A. a fost contactat de martorul C. care i-a solicitat sprijinul în procedura obţinerii unei demolări construcţii,"două bucătărioare de vară".

Apărarea inculpatului A. a vizat ipoteza că fiind specializat în domeniul dreptului penal a apelat la sprijinul inculpatului B., o persoană "importantă", cunoscută în Bucureşti, familiarizat la nivel informal cu astfel de proceduri. În acest sens, inculpatul B. cunoştea funcţionari din cadrul Primăriei sector 2 Bucureşti şi alte primării de pe raza municipiului Bucureşti. În consecinţă nu ar exista vreo tangenţă cu situaţia în care au interacţionat în contextul acuzaţiilor, ci doar a crezut că acesta cunoştea procedurile şi se va ocupa personal. În acest context, inculpatul B. i-a comunicat inculpatului A. că "asta ţine de noi, îi trebuie tot un urbanism de PUZ, dar de asta mă ocup eu la Sectorul 2".

Cu toate acestea nici inculpatul B., de fapt, nu era familiarizat cu legislaţia. Astfel, la întâlnirea dintre cei doi inculpaţi, a participat şi martorul D., prieten cu inculpatul B. care l-a informat pe avocat, inculpatul A., despre demersurile administrative în vederea obţinerii autorizaţiei de demolare şi costurile aferente.

Pentru estimarea onorariului, inculpatul A. s-a consultat la data de 25 noiembrie 2016 cu inculpatul B., întrebându-l "cât să-i ceară pentru...", context în care inculpatul B. i-a spus să îi ceară "şapte mii ca să îşi ia şi ei câte o mie", cu menţiunea că jumătate din sumă să fie remisă înainte de eliberarea autorizaţiei şi jumătate după "când vine aia ca să meargă repede".

Din această perspectivă inculpatul A. a realizat că de fapt suma de 7000 de euro nu acoperă efortul său personal, mai ales că trebuia s-o împartă cu inculpatul B. şi i-a cerut martorului C. suma de 10.000 de euro.

Pe de altă parte, justificarea inculpatului B. privind formularea denunţului, a fost că, l-a realizat la presiunea organelor de anchetă că: "îl bagă la puşcărie, deoarece se află în perioada de suspendare a unei pedepse de 2 ani şi 6 luni închisoare".

Parchetul a susţinut că această explicaţie este contrazisă de discuţiile purtate la data de 22 februarie 2017, când a avut loc o întâlnire între inculpatul B. şi inculpatul avocat A., prilej cu care, avocatul a confirmat că a discutat anterior cu numitul C., pretinzându-i suma de 10.000 euro pentru obţinerea cu celeritate a unei autorizaţii de demolare pentru imobilul din strada x, nr. 20 - 22, sector, 2 (în spatele magazinului F.), propunere declinată de C., întrucât suma i s-a părut prea mare.

Parchetul a mai susţinut că poziţia procesuală a inculpaţilor este nesinceră şi contrazisă de probe administrate în ambele faze ale procesului penal având în vedere următoarele argumente:

- cu ocazia primelor declaraţii în faza de urmărire penală inculpaţii au recunoscut situaţia de fapt, căreia au încercat ulterior să îi dea o altă conotaţie juridică, pentru a excede sferei dreptului penal;

- inculpaţii au invocat motive neplauzibile în raport de prezentarea înregistrărilor discuţiilor purtate în perioada 23 noiembrie 2016, 25 noiembrie 2016, 22 februarie 2017 în contextul acuzaţiilor, de exemplu inculpatul A. a susţinut că se afla în stare de ebrietate când a discutat despre suma de 10.000 de euro pentru obţinerea autorizaţiei de demolare;

- inculpaţii au avut în faza de urmărire penală tendinţa de a da vina unul pe celălalt, de exemplu inculpatul A. a susţinut că avea cunoştinţă de faptul că inculpatul B. lucra în primărie împreună cu D., care i-au confirmat că autorizaţiile pot fi obţinute mai repede pentru suma de 7.000 de euro, discuţie la care a participat şi martorul D.;

- inculpatul A. a susţinut la acel moment procesual că nu a făcut decât să îi transmită clientului său, martorul C., că suma de 10.000 de euro o vor cei de la primărie, pentru a se facilita emiterea autorizaţiei având în vedere calitatea de funcţionari la primărie, de viceprimar în persoana lui D. şi a prietenului inculpatului B., în persoana lui D.;

- inculpatul A. a recunoscut că inculpatul B. şi prietenul său D. au susţinut că sunt funcţionari la primărie, iar suma de 10.000 de euro era pretinsă cu titlu de mită, declaraţia sa de suspect a fost înregistrată de procuror audio/video conform dispoziţiilor art. 110 alin. (5) C. proc. pen.

- în declaraţia martorului D., persoană fără calitate în primărie, acesta confirmă întâlnirea la primărie cu inculpaţii, cu ocazia prezentării procedurii de obţinere a autorizaţiei de demolare, costul documentaţiei fiind de cel puţin 1.000 de euro; în această discuţie a intervenit şi inculpatul A. care a apreciat că suma de 2000 de euro revine pentru demolare, 5000 de euro pentru inculpatul B., plus onorariu 2000 de euro pentru el;

- înregistrarea convorbirilor telefonice purtate între inculpaţi, în special cele din data de 22 februarie 2017 sunt relevante în legătură cu confirmarea pretinderii sumei de 10.000 de euro de la martorul C. pentru obţinerea cu celeritate a autorizaţiei de demolare ca urmare a intervenţiilor inculpatului B. la primărie.

A mai susţinut că modificarea declaraţiilor inculpaţilor în cursul cercetării judecătoreşti, sub diverse motive, nu subzistă testului de verosimilitate, având în vedere convorbirile telefonice dintre inculpaţi, pregătirea profesională de avocat a inculpatului A., antecedentele penale ale inculpatului B., aspecte cunoscute inculpatului A. în calitate de avocat, astfel încât susţinerea că suma de 10.000 de euro reprezintă onorariu pentru asistenţă juridică este o simplă afirmaţie.

În consecinţă, Parchetul a apreciat că, în mod eronat, instanţa de fond a valorificat această apărare în sensul că suma de 10.000 de euro reprezintă onorariu pentru asistenţă juridică, deoarece în cazul infracţiunii de cumpărare de influenţă prin intermediar, respectiv inculpatul A., sunt îndeplinite elementele constitutive atâta timp cât promisiunea a ajuns la traficantul de influenţă, în speţă la inculpatul B..

A arătat că, în situaţia autorului infracţiunii de cumpărare de influenţă, la punctul III.2 din rechizitoriu, cu privire la C. s-a dispus clasarea cauzei pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, faptă prev. şi ped. de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege.

Activitatea de mijlocire între cumpărătorul de influenţă, C. şi vânzătorul de influenţă - traficantul de influenţă, inculpatul B., pe care a desfăşurat-o intermediarul inculpat A. constituie complicitate la cumpărare de influenţă, după cum a înţeles să ajute, prin acţiunile sale, pe cumpărătorul de influenţă la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală fără vinovăţie şi pe vânzătorul de influenţă.

În consecinţă, Parchetul a susţinut că este eronată concluzia instanţei de fond, faţă de cum s-a realizat sesizarea organelor judiciare şi soluţia de clasare dispusă faţă de cumpărătorul de influenţă C., cu privire la condiţia de existenţă a elementului material al infracţiunii de complicitate/autor la trafic de influenţă, în sensul că nu s-a dovedit că inculpaţii au promis cumpărătorului de influenţă martorul C. că îşi vor exercita influenţa pe lângă funcţionarii primăriei pentru urgentarea eliberării autorizaţiei de demolare în schimbul unei sume de bani.

În consecinţă, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 31 pronunţată la data de 12 februarie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II - a penală, în Dosarul penal nr. x/2017 şi rejudecând să se dispună condamnarea:

- inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă, fapte prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. şi art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 48 C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. şi art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. şi a propus în raport de criteriile generale de individualizare pentru fiecare infracţiune câte o pedeapsă de 3 ani închisoare, iar la pedeapsa pentru infracţiunea de complicitate la cumpărare de influenţă să se aplice şi pedeapsa complementară a exercitării unor drepturi prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe o durată de 3 ani, în final să se aplice un spor de 1 an închisoare, rezultând o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare în regim de detenţie şi pedeapsa complementară a exercitării unor drepturi prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe o durată de 3 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen.

- inculpatului B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a propus în raport de criteriile generale de individualizare o pedeapsă de 4 ani închisoare, la care să se aplice şi pedeapsa complementară a exercitării unor drepturi prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani, să se revoce în baza art. 96 alin. (4) C. pen. suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 284 din 8 februarie 2016 de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală definitivă prin Decizia penală nr. 706 din 21 aprilie 2016 pentru infracţiuni comise în perioada 2013 - martie - aprilie 2015, în final să se aplice o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie şi pedeapsa complementară a exercitării unor drepturi prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

De asemenea, a solicitat şi obligarea inculpaţilor în baza dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. pen. la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care în faza de urmărire penală în cuantum de 2.000 RON.

La termenul de judecată din data de 1 noiembrie 2019, reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice din cele două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului A. în concurs formal, într-o singură infracţiune de cumpărare de influenţă, Înalta Curte acordând un nou termen de judecată pentru a da posibilitatea părţilor să îşi pregătească apărarea în ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 15 noiembrie 2019, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 250/2019, Înalta Curte a respins cererea de schimbare a încadrării juridice ca nefondată. În esenţă, s-a reţinut că solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptelor de care este acuzat inculpatul A. din două infracţiuni, de complicitate la cumpărare de influenţă, presupus a fi fost comisă de C. şi respectiv de complicitate la trafic de influenţă, presupus a fi fost comisă de inculpatul B., într-o singură infracţiune de cumpărare de influenţă în forma autoratului nu este întemeiată, întrucât ar conduce la modificarea situaţiei de fapt şi a acuzaţiei formulată prin actul de sesizare a instanţei. Concret, prin rechizitoriu s-a reţinut că martorul C., faţă de care s-a dispus clasarea în baza art. 16 lit. b) C. proc. pen., ar fi comis, fără forma de vinovăţia cerută de lege, o infracţiune de cumpărare de influenţă, la care inculpatul A. a efectuat acte de ajutare sau înlesnire şi, acelaşi inculpat, a efectuat acte similare de ajutor şi în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă comisă de inculpatul B.. Or, întemeierea solicitării de schimbare a încadrării juridice pe aspectul privitor la faptul că inculpatul A., iar nu martorul C. ar fi avut iniţiativa cumpărării influenţei de care s-ar fi prevalat inculpatul B., aşa cum s-a reţinut iniţial, este de natură să modifice obiectul judecăţii, prin schimbarea faptelor cu care a fost învestită prima instanţă.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată ca nefondat apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, având în vedere următoarele considerente:

În raport cu ansamblul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt conformă cu realitatea şi a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente.

Realizând o proprie analiză a probelor administrate, Înalta Curte reţine următoarele:

În luna noiembrie 2016, prin intermediul unui prieten comun din Timişoara, martorul C. l-a cunoscut pe inculpatul A., avocat stagiar în cadrul Baroului Bucureşti. Din declaraţiile martorului a rezultat că în acea perioadă era interesat să obţină o autorizaţie de demolare pentru un imobil pe care îl deţinea în Bucureşti. Potrivit susţinerilor sale, martorul "nu era foarte deschis în a interacţiona cu funcţionarii din primărie", astfel încât a considerat oportun să angajeze pe cineva pentru a se ocupa de obţinerea autorizaţiei de demolare a imobilului.

Natura relaţiei dintre cei doi şi obiectul discuţiilor sunt confirmate şi de inculpatul A., acesta arătând că martorul C. l-a consultat având în vedere calitatea sa de avocat care ar fi demersurile de obţinere a autorizaţiilor de demolare a unui imobil. Inculpatul a arătat că i-a comunicat martorului că este specializat în domeniul dreptului penal şi că nu este familiarizat cu procedurile administrative, dar că va studia problema şi că îi va comunica ulterior care sunt etapele şi costurile de obţinere a acelei autorizaţii.

La acel moment, inculpatul A. avea o relaţie de prietenie cu inculpatul B., despre care credea că lucrează în cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti sau că are cunoştinţe în mediul acestei instituţii. În realitate, inculpatul B. era la acel moment fără ocupaţie şi fusese condamnat anterior pentru comiterea unei infracţiuni de trafic de influenţă prin Sentinţa penală nr. 284 din 8 februarie 2016 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 706 din 21 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti.

Din probele administrate a rezultat că la un interval de câteva zile, inculpatul A. l-a contactat pe inculpatul B. şi s-au întâlnit la o cafenea, la acea întâlnire participând şi martorul D.

Din declaraţia inculpatului A. a rezultat că i-a expus inculpatului B. problema obţinerii autorizaţiei de demolare a imobilului, iar acesta din urmă i-a spus că ştie pe cineva la Primăria Sectorului 2 Bucureşti şi că pot obţine autorizaţia mai repede. Astfel, inculpatul B. a declarat că "A. m-a întrebat ce autorizaţii i-ar trebui lui C. şi în plus ce ar trebui făcut să fie obţinute mai repede. Eu când am auzit, i-am spus lui A. că ştiu pe cineva la Primărie Sectorului 2 Bucureşti şi că putem obţine autorizaţia mai repede. A. m-a întrebat câţi bani ar trebui să îi ceară lui C. să obţină autorizaţia mai repede. Eu i-am spus că 7.000 de euro." Discuţia dintre inculpaţi a fost confirmată şi de martorul D. care a relatat că cei doi l-au întrebat cât ar costa documentaţia necesară pentru demolarea imobilului şi că în urma discuţiilor, inculpatul A. l-a întrebat pe inculpatul B. dacă ar putea să ceară 5.000 de euro onorariu.

Din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză a rezultat că la data de 23 noiembrie 2016, inculpatul B. a fost contactat telefonic de inculpatul A., ocazie cu care acesta din urmă i-a relatat interlocutorului că a terminat întâlnirea cu acela cu halele, că tipul este foarte serios, stă pe foarte mulţi bani, şi că i-a dat o temă ca în următoarele zile să-i comunice, ce proceduri ar trebui să îndeplinească pentru a obţine o autorizaţie de demolare acolo în spate la F. unde a vândut".

În acest context, B. i-a comunicat lui A. că "asta ţine de noi, îi trebuie tot un urbanism de PUZ, dar de asta mă ocup eu la Sectorul 2". Totodată, B. s-a interesat dacă respectivul "e chitros sau bagă şi el mâna în buzunar" afirmând că "eu mâine sunt la Primărie ...o să vorbesc cu H.", pentru a stabili ce acte îi trebuie. În plus, B. a punctat faptul că dacă C. nu accepta să obţină autorizaţia prin intermediul lor ar fi putut aştepta foarte mult:

"cum ştiu eu şi să fie bine ori depune el dar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .o să dureze patru, cinci luni până îi dă".

În continuare, anterior unei întâlniri pe care urma să o aibă cu C. la data de 25 noiembrie 2016, A. l-a apelat pe B. întrebându-l "cât să-i ceară pentru", context în care B. i-a spus să îi ceară "şapte mii ca să îşi ia şi ei câte o mie", cu menţiunea ca jumătate din sumă să fie remisă înainte de eliberarea autorizaţiei şi jumătate după "când vine aia ca să meargă repede".

În raport cu aspectele expuse, apare ca fiind certă împrejurarea, recunoscută de altfel de către inculpaţi, că în urma discuţiilor avute cu martorul C., inculpatul A. l-a întrebat pe inculpatul B. care sunt procedurile de obţinere a autorizaţiei de demolare a unui imobil şi că acesta din urmă este cel care a iniţiat rezoluţia comiterii unei infracţiuni, afirmând că poate obţine autorizaţia mai repede întrucât "ştie pe cineva" la Primăria Sectorului 2 Bucureşti şi a stabilit ca pentru acest serviciu să fie pretinsă suma de 7.000 de euro.

Referitor la susţinerile parchetului din cuprinsul motivelor de apel în sensul că inculpatul B. i-a comunicat inculpatului J. că "asta (autorizaţia de demolare) ţine de noi, îi trebuie tot un urbanism de PUZ, dar de asta mă ocup eu la Sectorul 2", Înalta Curte constată că acestea sunt întemeiate, fără însă ca acest lucru să modifice în vreun fel concluziile care urmează a fi expuse în continuare, privind faptul că martorul C. nu a luat la cunoştinţă de prevalarea de influenţa asupra unor funcţionari realizată de B..

În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la modificarea poziţiei procesuale şi a declaraţiilor date de către inculpatul A., care în prima declaraţie dată în calitate de suspect a afirmat că i-a spus martorului C. că suma de 10.000 de euro era cerută "de cei de la primărie pentru a se uşura emiterea de autorizaţii", pentru ca ulterior să revină asupra acesteia şi să arate că a solicitat această sumă cu titlu de onorariu, Înalta Curte reţine că doar aceasta din urmă se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Astfel, martorul C. a declarat în mod constant că suma de 10.000 de euro i-a fost solicitată de către inculpat cu titlu de onorariu pentru serviciile prestate şi nu i s-a spus şi nici nu a avut reprezentarea că aceasta ar urma să fie plătită vreunui funcţionar sau altei persoane.

Or, potrivit art. 103 C. proc. pen. probele nu au valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. În aceste condiţii, declaraţia suspectului sau a inculpatului poate şi trebuie să fie supusă examenului judiciar prin raportare la celelalte probe administrate în cauză, mai ales în situaţia în care intervine o modificare sau nuanţare a poziţiei procesuale.

În cauza de faţă, modificarea susţinerilor inculpatului A. cu privire la conţinutul discuţiilor purtate cu martorul C. sunt confirmate prin declaraţiile acestuia din urmă. De asemenea, şi din procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate de A. cu inculpatul B. a rezultat că implicarea acestuia din urmă nu i-a fost adusă la cunoştinţă martorului nici un moment şi nu i s-a comunicat că există disponibilitatea unei intervenţii asupra vreunui funcţionar din cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, toate aceste elemente fiind cunoscute exclusiv de către cei doi inculpaţi. În plus, Înalta Curte constată că inculpatul A. a oferit o explicaţie plauzibilă pentru modificarea declaraţiilor ulterioare celei dată în calitate de suspect, susţinând că la acel moment s-a aflat sub imperiul unei stări de emotivitate, explicabilă prin prisma vârstei şi a experienţei profesionale reduse de care dispunea.

Potrivit propriilor sale susţineri, inculpatul A. a hotărât singur, fără să comunice acest lucru inculpatului B., să îi ceară martorului C. o sumă mai mare de bani, respectiv 10.000 de euro, motivând acest lucru prin aceea că şi-a dat seama că va trebui să plătească şi taxe şi alte cheltuieli.

Ulterior, inculpatul A. s-a întâlnit cu martorul C.

Referitor la această întâlnire, martorul C. a arătat că A. "mi-a comunicat un cost de 10.000 de euro pentru obţinerea autorizaţiei, cost care mi s-a părut exagerat, motiv pentru care nici nu am înaintat cu el ... Mi-a spus că (suma de 10.000 de euro) reprezintă comisionul lui pentru a obţine autorizaţia de demolare şi că se va ocupa de depunere, de documente, obţinere autorizaţie, ridicare de documente, urmând să factureze servicii de consultanţă". Prin declaraţia dată în faţa primei instanţe, martorul a arătat că "am înţeles de la A. că suma de 10.000 de euro pe care mi-o solicită reprezintă exclusiv onorariul său, iar eventualele sume necesare pentru plata taxelor le voi achita eu suplimentar faţă de suma de 10.000 de euro...În cadrul discuţiilor purtate cu A., acesta nu a făcut nici o referire la faptul că el sau vreun apropiat de-al său ar cunoaşte funcţionari din cadrul Primăriei Sectorului 2...Nu îl cunosc pe B. Nicolae . . . . . . . . . .A. nu a făcut nici un gest din care să rezulte că suma de 10.000 de euro pe care mi-o solicită ar include şi anumite plăţi informale către funcţionari din cadrul Primăriei Sectorului 2." De asemenea, prin declaraţia dată în faţa instanţei de apel, martorul a arătat că "La ultima întâlnire am stabilit cu acesta un cost al onorariului, pe care l-am refuzat - precizez că suma pe care mi-a cerut-o pentru obţinerea autorizaţiei de demolare construcţie a fost de 10.000 euro, plata acestei sume a avut legătură strict cu onorariul dumnealui pentru a efectua demersurile ce mă interesau şi niciodată în acest onorariu nu a fost inclusă vreo sumă de bani, care să reprezinte o eventuală plată către alte persoane pentru a obţine cu prioritate sau cu avans autorizaţia pentru demolare construcţii. Nu numai că nu am purtat niciun fel de discuţie cu privire la o sumă de bani ce ar urma a fi plătită ca urmare a unei intervenţii în vederea obţinerii autorizaţiei de demolare, dar nici măcar nu am perceput că în plata acestei sume de 10000 euro ar urma să intre şi o sumă de bani pentru plata unei eventuale influenţe pe care urma să o exercite în vederea obţinerii autorizaţiei de demolare".

La rândul său, inculpatul A. a declarat că nu i-a spus martorului C. că a avut vreo discuţie cu o altă persoană în vedere obţinerii autorizaţiei de demolare sau care "ar avea intrare la primărie" şi nu i-a comunicat că a discutat cu inculpatul B.

Martorul C. a declinat oferta inculpatului A. întrucât suma solicitată i s-a părut excesivă şi nu s-a mai întâlnit ulterior cu acesta, rezolvând prin mijloace proprii obţinerea autorizaţiei de demolare a imobilului.

La data de 22 februarie 2017, a avut loc o întâlnire între inculpatul B. şi inculpatul A., care a fost înregistrată ambiental, prilej cu care avocatul a confirmat că a discutat anterior cu numitul C., pretinzându-i suma de 10.000 euro, propunere declinată de C., întrucât suma i s-a părut prea mare. Din conţinutul discuţiilor purtat de cei doi inculpaţi nu au rezultat aspecte suplimentare privind o eventuală comunicare către martorul C. a promisiunii de intervenţie pe lângă vreun funcţionar public şi condiţionarea acesteia de primirea vreunei sume de bani.

Referitor la motivele de apel invocate de parchet privind interpretarea ansamblului probator administrat în cauză, se reţine că acestea nu sunt fondate, întrucât din declaraţiile date de martorul C. atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa primei instanţe şi instanţei de apel a rezultat că acesta nu a avut nici un moment reprezentarea că suma de bani solicitată de inculpatul A. constituia altceva decât onorariul pe care urma să îl plătească acestuia pentru activitatea prestată în calitate de avocat. Astfel, martorul a arătat în mod explicit că "precizez că suma pe care mi-a cerut-o pentru obţinerea autorizaţiei de demolare construcţie a fost de 10000 euro, plata acestei sume a avut legătură strict cu onorariul dumnealui pentru a efectua demersurile ce mă interesau şi niciodată în acest onorariu nu a fost inclusă vreo sumă de bani, care să reprezinte o eventuală plată către alte persoane pentru a obţine cu prioritate sau cu avans autorizaţia pentru demolare construcţii. Nu numai că nu am purtat niciun fel de discuţie cu privire la o sumă de bani ce ar urma a fi plătită ca urmare a unei intervenţii în vederea obţinerii autorizaţiei de demolare, dar nici măcar nu am perceput că în plata acestei sume de 10.000 euro ar urma să intre şi o sumă de bani pentru plata unei eventuale influenţe pe care urma să o exercite în vederea obţinerii autorizaţiei de demolare".

În raport cu aspectele expuse, Înalta Curte constată că din probele administrate au rezultat cu caracter de certitudine următoarele împrejurări:

- existenţa unei relaţii între martorul C. şi inculpatul A., avocat stagiar în cadrul Baroului Bucureşti, în cadrul căreia martorul i-a cerut inculpatului să îl ajute să obţină o autorizaţie de demolare a unui imobil;

- inculpatul A. l-a întrebat pe inculpatul B. cum s-ar putea obţine autorizaţia de demolare;

- inculpatul B. i-a spus inculpatului A. să îi pretindă martorului C. suma de 7.000 de euro pentru obţinerea autorizaţiei şi a afirmat că "ştie pe cineva la Primăria Sectorului 2 Bucureşti şi că poate obţine autorizaţia mai repede"

- inculpatul A. i-a cerut martorului C. suma de 10.000 de euro, majorarea fiind hotărâtă de el, fără o înţelegere cu inculpatul B.;

- suma de 10.000 de euro a fost pretinsă de inculpatul A. şi percepută ca atare de către martor cu titlu de onorariu, fără a-i comunica acestuia implicarea inculpatului B. sau a vreunei alte persoane;

- inculpatul A. nu i-a transmis martorului C. promisiunea de intervenţie asupra funcţionarilor din primărie afirmată de inculpatul B..

În acord cu argumentele expuse de prima instanţă, Înalta Curte reţine că prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatului A. forma de participaţie a complicităţii atât la infracţiunea de cumpărare de influenţă, presupus a fi fost comisă de martorul C. şi respectiv, complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, presupus a fi fost comisă de inculpatul B..

Prin sentinţa penală atacată, pronunţată anterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 250/2019, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., din infracţiunile de complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă, fapte prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 48 raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunile de complicitate la trafic de influenţă şi participaţie improprie la cumpărare de influenţă, fapte prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 52 alin. (3) raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În raport de conţinutul legal al art. 291 din C. pen., Înalta Curte reţine că infracţiunea de trafic de influenţă presupune sub aspectul elementului material comiterea oricăreia dintre acţiunile de pretindere, primire ori acceptare a promisiunii de bani sau alte foloase, acţiuni care pot fi realizate atât direct, cât şi indirect, printr-un intermediar, pentru sine sau pentru altul.

De asemenea, elementul material al infracţiunii este întregit de îndeplinirea unor cerinţe esenţiale, respectiv:

- autorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public;

- influenţa, reală sau imaginară, trebuie să privească un funcţionar public care exercită atribuţiile de care depinde efectuarea actului solicitat de către cel care cumpără influenţa;

- autorul să promită, explicit sau implicit, că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri;

- pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii să se săvârşească înainte ca funcţionarul pe lângă care s-a promis intervenţia să fi îndeplinit actul sau cel mai târziu în timpul îndeplinirii acestuia ori imediat după îndeplinire, însă în acest din urmă caz numai dacă prevalarea de influenţă şi promisiunea de determinare au avut loc anterior acestui moment.

Întrucât infracţiunea de trafic de influenţă este instantanee şi de consumare anticipată, în cazul comiterii faptei în mod direct de către autor, respectiv în cadrul relaţiei dintre cumpărătorul de influenţă şi traficantul de influenţă, simpla pretindere, primire sau acceptare a promisiunii de bani sau alte foloase conduce la consumarea infracţiunii, în măsura în care sunt întrunite şi celelalte condiţii esenţiale care caracterizează latura obiectivă a infracţiunii.

Astfel cum s-a arătat, infracţiunea de trafic de influenţă poate fi comisă şi indirect, printr-un intermediar, care realizează contactul dintre cumpărătorul de influenţă şi traficantul de influenţă. În funcţie de momentul apariţiei rezoluţiei infracţionale şi de persoana căreia intermediarul îi acordă sprijin efectiv, în sarcina acestuia se poate reţine complicitatea la infracţiunea de cumpărare de influenţă sau complicitatea la infracţiunea de trafic de influenţă.

În cazul în care rezoluţia infracţională aparţine traficantului de influenţă, iar acesta comite fapta cu ajutorul unui intermediar, este necesar ca acesta din urmă să transmită în mod efectiv persoanei care ar urma să beneficieze de traficarea influenţei atât pretinderea unei sume de bani sau alte foloase, cât şi promisiunea de intervenţie asupra funcţionarului public asupra căruia există sau se pretinde că există o influenţă.

Tocmai natura juridică de infracţiune de consumare instantanee şi anticipată face ca infracţiunea de trafic de influenţă comisă prin intermediar să poată exista numai în condiţiile în care persoana care cumpără influenţa ia cunoştinţă de relaţia de condiţionare dintre plata unei sume de bani sau alte foloase şi promisiune de intervenţie pe lângă funcţionarul public de a cărui exercitare a atribuţiilor de serviciu depinde realizarea actului pe care îl urmăreşte.

De asemenea, în raport cu obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv relaţiile sociale care privesc ocrotirea funcţionarilor publici împotriva actelor de denigrare sau suspiciune referitoare la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, urmarea imediată a faptei, constând în starea de pericol pentru aceste relaţii sociale, nu s-ar putea produce decât în momentul în care promisiunea autorului de a influenţa modul de exercitare a îndatoririlor de serviciu în schimbul banilor sau a altor foloase este adusă la cunoştinţa persoanei care cumpără această influenţă.

În cazul comiterii faptei în una din formele participaţiei penale, comunicarea doar către instigator sau complice a faptului că autorul are influenţă asupra unui funcţionar public şi că promite să intervină asupra acestuia în schimbul unei sume de bani sau a altor foloase, neurmată de pretinderea efectivă a acestora de la potenţialul beneficiar, constituie acte de pregătire ale infracţiunii de trafic de influenţă, care nu se pedepsesc.

Cu alte cuvinte, existenţa infracţiunii de trafic de influenţă presupune nu numai rezoluţia infracţională a făptuitorului, ci şi aducerea la cunoştinţa persoanei care ar urma să beneficieze de modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarul asupra căruia se trafică influenţa, a faptului pretinderii unei sume de bani sau alte foloase şi a promisiunii de intervenţie pe lângă funcţionarul public, indiferent dacă acest lucru se realizează direct sau printr-un intermediar.

În cauza de faţă, apare ca fiind certă împrejurarea că inculpatul B. şi-a însuşit rezoluţia infracţională de a comite infracţiunea de trafic de influenţă, imediat după ce inculpatul A. i-a spus că are perspectiva de a fi angajat în calitatea sa de avocat de către martorul C. În acest sens sunt relevante declaraţiile inculpaţilor, dar şi aspectele rezultate din interceptarea convorbirilor acestora, din care a reieşit că B. a afirmat faţă de A. că "ştie pe cineva la primărie", că "o să vorbească cu H." şi că numai în acest fel se va obţine mai repede autorizaţia de demolare.

De asemenea, apare ca fiind certă împrejurarea că inculpatul A. a înţeles intenţia inculpatului B. şi a urmărit în mod efectiv să îi acorde sprijin acestuia, relevante în acest sens fiind discuţiile purtate între cei doi inculpaţi prin care conveneau ce sumă de bani să îi pretindă martorului şi chiar afirmând să ceară "şapte mii ca să îşi ia şi ei câte o mie".

Cu toate acestea, inculpatul A. nu i-a comunicat martorului C. că inculpatul B. are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, că promite să intervină asupra acestora pentru a obţine mai repede autorizaţia de demolare şi că pretinde vreo sumă de bani pentru acest lucru, ci i-a cerut suma de 10.000 de euro, afirmând că aceasta constituie onorariul său de avocat pentru demersurile pe care urma să le întreprindă. Elocventă sub aceste aspecte este declaraţia martorului C. care a afirmat că nu a cunoscut nici un moment faptul că inculpatul A. a avut discuţii cu inculpatul B., că nu i s-a promis că în schimbul sumelor de bani se va interveni asupra vreunui funcţionar şi că a avut reprezentarea clară că suma de 10.000 de euro constituia onorariul avocatului, sumă pe care a apreciat-o ca fiind excesivă.

În consecinţă, se impune constatarea că deşi au avut intenţia de a comite infracţiunea de trafic de influenţă, inculpaţii B. şi A. nu i-au comunicat martorului C. că suma de 10.000 de euro ar constitui preţul influenţei pe care ar fi urmat să o exercite asupra unor funcţionari din cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti pentru a obţine o autorizaţie de demolare a unui imobil.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reţine că acţiunile întreprinse de către inculpaţii B. şi A. au constituit acte pregătitoare ale comiterii infracţiunii de trafic de influenţă şi respectiv, complicitate la aceeaşi infracţiune, acte care însă nu au semnificaţie penală şi nu se pedepsesc, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi respectiv, de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Referitor la schimbarea încadrării juridice dispusă prin sentinţa atacată, Înalta Curte îşi însuşeşte în întregime argumentele expuse de prima instanţă, soluţia de clasare dispusă faţă de martorul C. în baza art. 16 lit. b) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu a fost comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, justificând reţinerea formei de participaţie improprie la comiterea infracţiunii.

Înalta Curte notează că prin actul de sesizare a instanţei s-a dispus clasarea faţă de martorul C., în baza art. 16 lit. b) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu a fost comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, soluţie care nu a fost atacată prin intermediul procedurii prevăzute de art. 340 C. proc. pen.

Astfel, în condiţiile în care faţă de martorul C., apreciat iniţial ca fiind autor al infracţiunii de cumpărare de influenţă, s-a reţinut că nu a săvârşit fapta cu forma de vinovăţie prevăzută de lege (intenţia directă), în mod evident în sarcina inculpatului A. nu poate fi reţinută decât participaţia improprie la comiterea acestei infracţiuni, potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Subsecvent însă, astfel cum s-a arătat anterior, din probele administrate în cauză a rezultat cu caracter de certitudine că iniţiativa comiterii infracţiunii de trafic de influenţă i-a aparţinut inculpatului B.

Din nici una din probele administrate nu a rezultat că la momentul discuţiei iniţiale dintre martorul C. şi inculpatul A., primul i-ar fi promis, oferit sau dat bani sau alte foloase direct sau indirect, inculpatului sau altei persoane, ori că s-ar fi discutat despre posibilitatea de a se interveni asupra vreunui funcţionar din cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti. Mai mult, din declaraţiile persoanelor audiate a rezultat că martorul C. nici nu a cunoscut existenţa sau posibila implicare a inculpatului B. şi nu a comis nici una dintre acţiunile care se circumscriu elementului material al infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Totodată, Înalta Curte reţine că forma de participaţie a complicităţii presupune prin însăşi esenţa sa comiterea unei fapte prevăzute de legea penală de către autor, cu sau fără vinovăţie, la a cărei comitere complicele, cu intenţie, să fi efectuat acte de înlesnire sau ajutare. În concret, participaţia penală, indiferent dacă este proprie sau improprie, presupune ca situaţie premisă comiterea unei fapte prevăzute de legea penală de către un autor.

Or, reţinând că soluţia de clasare dispusă prin actul de sesizare a instanţei nu are autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte situaţia juridică a inculpatului A., iar din probele administrate a rezultat că C. nu a comis nici una dintre acţiunile ce constituie elementul material al cumpărării de influenţă, apare ca fiind corectă constatarea primei instanţe că în lipsa oricărui act de autorat la infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, nu este posibilă reţinerea unei complicităţi la aceeaşi infracţiune, fie şi în forma participaţiei improprii.

Astfel, referitor la situaţia juridică a inculpatului A., constatând că în ceea ce priveşte complicitatea la infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 din probele administrate nu a rezultat săvârşirea vreunui act care să se circumscrie elementului material, iar în ceea ce priveşte complicitatea la infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii, fapta comisă având semnificaţia unor acte pregătitoare nepedepsite penal, Înalta Curte reţine că sunt corecte soluţiile de achitare întemeiate pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi respectiv, pe art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., dispuse faţă de inculpat prin sentinţa atacată în prezenta cauză.

De asemenea, Înalta Curte reţine că este corectă soluţia de achitare dispusă faţă de inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, nefiind întrunite elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni,având în vedere că din probele administrate a rezultat că faptele comise de acesta având semnificaţia unor acte pregătitoare nepedepsite penal.

În consecinţă, reţinând că susţinerile invocate de către parchet prin motivele de apel nu sunt întemeiate, iar prima instanţă a reţinut situaţia de fapt în baza unei interpretări judicioase a probelor administrate şi a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 31/F din 12 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de calea de atac formulată de parchet, vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B. şi A., în cuantum de câte 217 RON pentru fiecare, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 31/F din 12 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate de calea de atac formulată de parchet, rămân în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B. şi A., în cuantum de câte 217 RON pentru fiecare, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - LM