Decizia nr. 301/A/2019 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra apelurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 30/F din data de 14 februarie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 a hotărât următoarele:

În baza art. 386 C. proc. pen. a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de inculpatul A., a faptei de luare de mită reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu, din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi (5) C. pen. (24 acte materiale), în infracţiunea de luare de mită în formă simplă, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 386 C. proc. pen. a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de inculpatul B., a faptei reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu, din infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) vechiul C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen. a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de inculpatul C., a faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, din 3 infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., în trei infracţiuni de neglijenţă în serviciu, prevăzute de art. 298 C. pen., cu aplicarea art. 38 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen. a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul C. şi cea formulată de instanţă din oficiu, şi a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor D., E., A., F., C., G., H., I. şi J., astfel:

În baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatei D., din trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., într-o infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului E., din trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., într-o infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului A., din trei infracţiuni de abuz în serviciu, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., într-o infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatei F., din trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., într-o infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului C., din trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., într-o infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului G., din trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., într-o infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului H., din trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., într-o infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului I., din două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., într-o infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului J. în actul de sesizare, din trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., într-o infracţiune de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi 5 C. pen.

A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi:

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 vechiul C. pen. raportat la art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpata D. (cercetată sub control judiciar, fără antecedente penale, cetăţenie română, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, la date comiterii faptelor) la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 65 vechiul C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita o funcţie publică) vechiul C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 861 vechiul C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.

Pe durata suspendării sub supraveghere, a dispus ca inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Bucureşti;

- va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

A pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 864 vechiul C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (5) - (6) alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita o funcţie publică) vechiul C. pen.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul E. (cercetat în stare de arest preventiv, fără antecedente penale, de cetăţenie română, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor) la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen.

În baza art. 89 C. pen. a anulat amânarea aplicării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) C. pen. prin Sentinţa penală nr. 619 din 10 octombrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 53/A/16 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A constatat că cele două fapte sunt concurente.

În baza art. 38 - 39 C. pen. a contopit pedeapsa de 4 ani aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 619 din 10 octombrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 53/A din 16 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni reprezentând o treime din pedeapsa concurentă, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen.

În baza art. 72 C. pen. a dedus reţinerea şi arestul preventiv de la 17 martie 2015 la 9 iulie 2015 inclusiv.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul A. (cercetat în stare de arest preventiv, fără antecedente penale, de cetăţenie română, fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, iar din data de 4 iulie 2008 Secretar de Stat la Ministerul Justiţiei, la data comiterii faptelor) la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen.

În baza art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen.

În baza art. 38 - 39 C. pen. a contopit pedepsele concurente şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an şi 4 luni închisoare reprezentând o treime din pedeapsa concurentă, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 9 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a aplicat pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen.

În baza art. 72 C. pen. a dedus reţinerea, arestul preventiv şi arestul la domiciliu de la 26 martie 2015 la 19 ianuarie 2016 inclusiv.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpata F., cercetată în stare de arest preventiv, fără antecedente penale, de cetăţenie română, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, la data comiterii faptelor, la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen.

În baza art. 72 C. pen. a dedus reţinerea de 24 de ore din 16 martie 2015 şi arestarea preventivă din 18 martie 2015 la 9 iulie 2015 inclusiv.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul C. (condamnat definitiv la pedeapsa de 5 ani pentru corupţie în altă cauză, cu antecedente penale, de cetăţenie română, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor) la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen.

A constatat că pedeapsa aplicată este concurentă cu pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., aplicată prin Sentinţa penală nr. 62/15 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 97/A/16 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 38 - 39 C. pen. a contopit pedepsele concurente şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an şi 4 luni închisoare reprezentând o treime din pedeapsa concurentă, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a contopit pedepsele complementare concurente şi a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a contopit pedepsele accesorii concurente şi a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen.

A menţinut măsura confiscării speciale de la inculpat a sumei de 1.134.900 RON luată prin Sentinţa penală nr. 62 din 15 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 97/A/16 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 72 C. pen. a dedus prevenţia şi perioada executată de la 27 august 2011 la 28 ianuarie 2012 şi de la 16 aprilie 2014 la 6 februarie 2017 inclusiv.

A anulat Mandatul de executare a pedepsei nr. 69 din 16 aprilie 2014 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul G. (cercetat în stare de arest preventiv, fără antecedente penale, de cetăţenie română, reprezentant al Ministerului Justiţiei la data comiterii faptelor) la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen.

În baza art. 72 C. pen. a dedus reţinerea de 24 de ore din 16 martie 2015 şi arestarea preventivă din 18 martie 2015 până la data de 9 iulie 2015 inclusiv.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul H. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen.

În baza art. 15 alin. (2) Legea nr. 187/2012 a anulat suspendarea condiţionată a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 248 vechiul C. pen. raportat la art. 2481 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen. prin Sentinţa penală nr. 715 din 28 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Buzău, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1179 din 26 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.

A constatat că faptele sunt concurente.

În baza art. 38 - 39 C. pen. a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 715 din 28 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Buzău, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1179 din 26 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală, şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an reprezentând o treime din pedeapsa concurentă, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) lit. a) C. pen. a contopit pedepsele accesorii concurente şi a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen.

În baza art. 399 C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive în lipsă.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul I. (cercetat în stare de arest preventiv, fără antecedente penale, de cetăţenie română, reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, la data comiterii faptelor) la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen.

În baza art. 72 C. pen. a dedus reţinerea de 24 de ore din 16 martie 2015 şi prevenţia de la 18 martie 2015 la 9 iulie 2015 inclusiv.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul L. (cercetat în stare de arest preventiv, fără antecedente penale, de cetăţenie română, evaluator autorizat, membru al Asociaţiei Naţionale al Evaluatorilor Autorizaţi din România) la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică şi de a exercita profesia de evaluator) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică şi de a exercita profesia de evaluator) C. pen.

În baza art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul L. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică şi de a exercita profesia de evaluator) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică şi de a exercita profesia de evaluator) C. pen.

În baza art. 38 - 39 C. pen. a contopit pedepsele aplicate, şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an reprezentând o treime din pedeapsa concurentă, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică şi de a exercita profesia de evaluator) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică şi de a exercita profesia de evaluator) C. pen.

În baza art. 72 C. pen. a dedus reţinerea, arestarea preventivă şi arestul la domiciliu de la 17 martie 2015 la 30 martie 2016 inclusiv.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) vechiul C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) vechiul C. proc. pen. raportat la art. 181 vechiul C. pen. a achitat pe inculpatul J. (cercetat în stare de arest preventiv, fără antecedente penale, de cetăţenie română, angajat al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor) sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 vechiul C. pen. raportat la art. 2481 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 181 vechiul C. pen. şi art. 91 lit. c) vechiul C. pen. a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 RON.

În baza art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 vechiul C. pen. raportat la art. 2481 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul B. (cercetat în stare de arest la domiciliu, fără antecedente penale, de cetăţenie română, evaluator în cadrul M. SRL) la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 65 vechiul C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b şi c (dreptul de a exercita profesia de evaluator) vechiul C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 861 vechiul C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

Pe durata suspendării sub supraveghere, a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Bucureşti;

- va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

I-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 vechiul C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (5)-(64) alin. (1) lit. a) teza a doua, b şi c (dreptul de a exercita profesia de evaluator) vechiul C. pen.

A constatat că inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore în data de 16 martie 2015, şi arestat preventiv de la 18 martie 2015 la 9 iulie 2015 inclusiv.

În baza art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 vechiul C. pen. raportat la art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul N. (cercetat în stare de arest la domiciliu, fără antecedente penale, de cetăţenie română, evaluator în cadrul O. SRL) la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 65 vechiul C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita profesia de evaluator) vechiul C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 861 vechiul C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

Pe durata suspendării sub supraveghere, a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Bucureşti;

- va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

I-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 vechiul C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (5) - (64) alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita profesia de evaluator) vechiul C. pen.

A constatat că inculpatul a fost reţinut 24 de ore în data de 16 martie 2015 şi arestat la domiciliu de la 18 martie 2015 la data de 22 aprilie 2015 inclusiv.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a anulat Decizia nr. 4764/FF din 25 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P. de emitere a titlului de despăgubire în favoarea intimaţilor K. (pentru cota de 71%), P. (pentru cota de 12%) şi Q. (pentru cota de 17%), în cuantum total de 375.050.942 RON, titlurile de conversie nr. 942 din 29 septembrie 2008 emis în favoarea intimatului Q., nr. 943 din 29 septembrie 2008 emis în favoarea intimatului P. şi nr. 944 din 29 septembrie 2008 emis în favoarea intimatului K.

A repus părţile în situaţia anterioară, şi a dispus restituirea, în cotele procentuale mai sus menţionate, de către intimaţii K. (71%), P. (12%) şi Q. (17%) a sumei de 375.050.942 RON către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

În baza art. 397 şi 25 C. proc. pen. a admis acţiunea civilă formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi i-a obligat în solidar pe inculpaţii D., E., A., F., C., G., H., J., I. (acesta în limita sumei de 82.857.750 euro echivalent RON la data plăţii), L. (acesta în limita sumei de 69.730.320 euro echivalent RON la data plăţii), B., acesta în solidar cu partea responsabilă civilmente M. (aceştia în limita sumei de 1.730.554 euro echivalent RON la data plăţii), şi N., acesta în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O. SRL (aceştia în limita sumei de 13.127.430 euro echivalent RON la data plăţii), la plata către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor a sumei de 84.588.304 euro echivalent RON la data plăţii, în măsura în care pretenţiile părţii civile nu sunt acoperite prin repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea sumei aferente deciziei desfiinţate, conform art. 25 alin. (3) C. proc. pen.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. şi art. 289 alin. (3) C. pen. a confiscat de la inculpatul L. suma de 10.000 euro şi de la inculpatul A. suma de 6.200.000 RON.

A menţinut măsurile asigurătorii luate prin Ordonanţele nr. 700/P/2014 din 2 aprilie 2015 şi 7 aprilie 2015 asupra bunurilor inculpaţilor D., J., I., G., A., E., B., F. şi H., şi a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare, altele decât cele menţionate în ordonanţele de mai sus, ale inculpaţilor D., J., I., G., A., E., B., F. şi H., până la concurenţa sumelor la care sunt obligaţi faţă de partea civilă, la care se va adăuga cuantumul sumelor confiscate, şi cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal, în fond şi căile de atac.

A dispus măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare, ale inculpatului L., şi părţilor responsabile civilmente M. şi SC O. SRL, până la concurenţa obligaţiilor faţă de partea civilă, la care se adaugă cuantumul sumelor confiscate, şi cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal, în fond şi căile de atac.

În baza art. 274 alin. (1), (2) şi 3 C. proc. pen. a obligat pe fiecare dintre inculpaţii D., E., A., F., C., G., H., I., J., L., B. în solidar cu partea responsabilă civilmente M. şi N. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O. SRL, la câte 18.500 RON cheltuieli judiciare către stat.

A obligat pe inculpaţii B., F., D., G., E., A. şi N., la plata sumei de 5.764 RON în contul Biroului Local de Expertize Tehnice, cu titlul de onorariu cuvenit Comisiei de experţi.

A respins cererea apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul H. de majorare a onorariului avocaţial.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul C., în cuantum de 500 RON, şi onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţii L. şi H., în cuantum de câte 520 RON, a dispus să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/2014 din data de 8 aprilie 2015, au fost trimişi în judecată inculpaţii: D. - pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; E. - pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; A.- pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; F. - săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.,cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; C. - pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; G. - pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; H. - pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; I. - pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; J. - pentru săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; L. - pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen.

şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.şi luare de mită, prev.de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; B. - pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev.de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., N. -pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen.

şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În fapt, prin actul de sesizare au fost reţinute şi expuse următoarele aspecte:

În ceea ce priveşte modalitatea de sesizare, se arată că, la data de 12 ianuarie 2015, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la faptul că, în decursul anului 2009, Curtea de Conturi a României a efectuat un control la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, control ce a avut ca obiect fundamentarea şi utilizarea fondurilor alocate pentru plata despăgubirilor în anul 2008, constatându-se că rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor.

Se arată că în baza Deciziei nr. 2 din 15 iunie 2009, Curtea de Conturi a României a obligat preşedintele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să verifice toate rapoartele de evaluare, iar prin încheierea nr. II/2 din 1 septembrie 2009, Curtea de Conturi a României, Departamentul II, a admis în parte contestaţia formulată de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în sensul reverificării doar a rapoartelor de evaluare al căror cuantum de despăgubiri depăşea valoarea de 500.000 RON, hotărârea Curţii de Conturi a României rămânând definitivă prin respingerea recursului Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În baza deciziei Curţii de Conturi a României şi în urma reevaluării de către societatea R. SRL a unui număr de 452 de dosare s-a constatat că într-un număr de 94 de dosare, valoarea stabilită iniţial a fost cu peste 20% mai mare decât cea stabilită de evaluatorul nou desemnat.

În conţinutul sesizării, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a arătat că prin Decizia nr. 10 din 10 octombrie 2013 a Curţii de Conturi a României s-a dispus Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi reevaluarea dosarelor în care s-au acordat despăgubiri în perioada 2009 - 2011 privind un număr de 1.812 de dosare, în aceste condiţii Autoritatea sesizând Direcţia Naţională Anticorupţie în vedere declanşării cercetărilor pentru stabilirea şi recuperarea prejudiciului produs bugetului de stat prin supraevaluarea unor imobile pentru care s-au acordat despăgubiri.

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat verificarea aspectelor sesizate, constatarea faptelor penale săvârşite în procesul de evaluare şi cel de aprobare a rapoartelor de evaluare, stabilirea şi recuperarea prejudiciului creat bugetului de stat, ataşând sesizării situaţia dosarelor reevaluate având o diferenţă de peste 20% faţă de evaluarea iniţială, situaţia dosarelor cu evaluări aprobate în anul 2008, fără reevaluare, situaţia rapoartelor de evaluare în baza Legii nr. 10/2001, care au stat la baza deciziilor emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în perioada 2009 - 2011 şi care au o valoare mai mare de 2.500.000 RON, situaţia rapoartelor de evaluare (fond funciar) care au stat la baza deciziilor emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în perioada 2009 - 2011 şi care au o valoare mai mare de 2.500.000 RON.

Ulterior, la data de 16 ianuarie 2015 şi în completarea plângerii iniţiale, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a transmis o situaţie cuprinzând un număr de 78 de dosare de despăgubire cu privire la care există suspiciuni referitor la modul în care a fost stabilită valoarea imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în perioada 2008 - 2009.

Se mai arată în actul de sesizare că, la data de 16 martie 2015, K. a formulat un denunţ în care a sesizat faptul că, pentru soluţionarea favorabilă a trei dosare privind drepturi litigioase, A., în calitate de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, i-a pretins 5% din totalul acţiunilor care urmau a fi obţinute în baza titlurilor de conversie obţinute, în schimbul sprijinului acordat pentru soluţionarea favorabilă şi cu celeritate a dosarelor.

Se arată în denunţ că în primul dosar, denunţătorul a cesionat, în baza Contractului autentificat sub nr. x din 27 august 2008, 17% lui Q. şi 12% lui P. contra sumei de 476.000 euro, respectiv 336.000 euro. Cu privire la cei doi cesionari, denunţătorul susţine că aceştia au avut la cunoştinţă la momentul semnării contractului că după acordarea despăgubirilor în acel dosar trebuiau să remită 5% din totalul acţiunilor sau contravaloarea acestora lui A., în vederea soluţionării fără probleme şi cu celeritate a acelui dosar.

În cursul anului 2008, denunţătorul declară că, împreună cu P., a concesionat drepturi litigioase în proporţie de 88%, iar restul de 12% a fost cumpărat de P.. Conform înţelegerii avută anterior cu A. şi pentru acest dosar trebuiau să îi remită acestuia 5% din totalul acţiunilor sau contravaloarea acestora.

Se arată în sesizare că, de la momentul achiziţionării drepturilor litigioase în cele două dosare aflate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, denunţătorul s-a întâlnit cu A. care l-a asigurat că dosarele vor trece de Comisie fără probleme, la momentul respectiv acesta îndeplinind funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

În luna septembrie 2008 au fost emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor decizii de acordare a despăgubirilor, precum şi titlurile de conversie aferente.

Denunţătorul afirmă că, împreună cu P., i-au remis fiecare acţiuni în procent de 2,5% din total sau echivalentul în bani al acestora, indiferent de cota parte deţinută.

Pentru cei 2,5% pe care denunţătorul trebuia să-i remită lui A., în perioada 2008 - 2013, i-a dat acestuia aproximativ 800.000 euro, în mai multe tranşe. Banii proveneau din vânzarea acţiunilor, fiind retraşi în numerar din bancă şi înmânaţi cu ocazia întâlnirilor acestuia cu A.. În vederea achitării echivalentului în bani a cotei de 2,5% din totalul acţiunilor, denunţătorul K. declară că a încheiat, în cursul anului 2010 sau 2011, cu A. un contract de comision, cu caracter fictiv, în baza căruia i-a virat o sumă de bani în RON, al cărei cuantum nu îl poate preciza exact.

Referitor la banii pe care trebuia să îi remită P. lui A., denunţătorul susţine că între aceştia exista o legătură directă, remiterea banilor efectuându-se fără participarea sa, existând posibilitatea ca P. să fi dat atât bani, cât şi acţiuni.

Cu privire la primul dosar de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pe care l-a achiziţionat de la familia S., denunţătorul declară că înainte de finalizarea raportului de evaluare întocmit de către expertul L. s-a întâlnit cu acesta şi i-a sugerat că în măsura în care va întocmi un raport de evaluare cât mai favorabil îl va recompensa, fără a preciza suma. După finalizarea raportului şi depunerea acestuia la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, s-a întâlnit cu evaluatorul L., căruia i-a remis suma de 10.000 euro.

Se arată în actul de sesizare, în mod similar, că la data de 16 martie 2015, P. a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei cu privire la faptul că, în cursul anului 2008, împreună cu K. şi Q., a achiziţionat drepturi litigioase de la proprietari îndreptăţiţi să primească despăgubiri de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în două dosare, iar pentru soluţionarea acestora cu celeritate şi fără impedimente, A., la momentul respectiv vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, le-a pretins 5% din totalul acţiunilor.

În dosarul de restituire ce face şi obiectul cauzei, denunţătorul a arătat că K. a fost cel care a fixat preţul tranzacţiei, precizându-i totodată că jumătate din acţiunile pe care urma să le dobândească trebuiau vândute la un preţ inferior preţului de tranzacţionare numitului A., la momentul respectiv vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Referitor la A., denunţătorul afirmă că K. i-a spus că acesta era persoana cu ajutorul căreia urma să rezolve dosarele la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Ulterior obţinerii titlurilor de conversie, în cele două dosare, denunţătorul P. i-a vândut prin contract autentificat lui A. o parte din acţiunile dobândite, la un preţ cu aproximativ o treime sub preţul pieţei.

După încheierea contractului de vânzare-cumpărare a acţiunilor, P. i-a remis lui A., în mai multe tranşe, sumele de bani rezultate din aplicarea procentului convenit anterior.

În cadrul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, A. i-a pretins denunţătorului să încheie un contract de comision, cu caracter fictiv, în baza căruia la data de 6 august 2009 i-a virat suma de 264.000 RON.

De asemenea, denunţătorul precizează că a primit de la T., naşul lui A., suma de 360.000 RON, reprezentând contravaloarea unui număr de 9 milioane de acţiuni deţinute la Fondul Proprietatea, pe care i le-a vândut acestuia, la solicitarea lui A., la un preţ inferior celui practicat pe piaţa liberă, respectiv la o treime din valoarea de piaţă, prin respectiva operaţiune A. considerând că a fost stinsă orice obligaţie pe care denunţătorul, împreună cu K., o aveau la el în urma rezolvării celor două dosare de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Se mai arată în actul de sesizare că la data de 16 martie 2015, Q. a formulat la rândul său un denunţ prin care a confirmat aspectele sesizate de către K. Astfel, acesta susţine că în cursul anului 2007 a achiziţionat împreună cu K. drepturi litigioase într-un dosar aflat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, K. precizându-i că din suma încasată va trebui să remită 5% lui A., la momentul respectiv vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, întrucât acesta îi sprijină în soluţionarea favorabilă şi cu celeritate a dosarului.

Valoarea despăgubirilor a fost stabilită la 12 milioane RON, iar în urma valorificării acţiunilor, împreună cu K., a încasat aproximativ 7.200.000 RON din care 5%, respectiv 350.000 RON, i-au fost remişi de către K. lui A.

De asemenea, denunţătorul declară că în cursul anului 2008 a achiziţionat, împreună cu P., de la K. o cotă parte de 17%, respectiv 12%, din drepturile litigioase deţinute de K. într-un dosar aflat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Tot de la K. şi P. a aflat că trebuiau să dea 5% din totalul acţiunilor lui A. în scopul soluţionării fără probleme şi cu celeritate a acestui dosar. Banii au fost remişi lui A. de către K. sau P.

În ceea ce priveşte cadrul legal şi circumstanţele generale de fapt, se arată că actul de sesizare de sesizare priveşte infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, infracţiunile comise producând consecinţe deosebit de grave în bugetul statului român în cuantumul total de 84.588.304 euro (304.837.796 RON) aferent a trei dosare de despăgubire şi asigurând unor cesionari de drepturi litigioase şi nu titularilor drepturilor de despăgubire foloase necuvenite, cuantificate în sume de bani sau acţiuni la Fondul Proprietatea.

Se arată că autorii acestei infracţiuni sunt D., E., H., F., C., I., A. şi G., acestora revenindu-le principala responsabilitate pentru acceptarea unor rapoarte de evaluare în care experţii evaluatori au folosit metode de evaluare inadecvate (oferte de vânzare publicate on-line sau în ziare nereale în loc de tranzacţii certe, efectiv efectuate, aşa cum impuneau dispoziţiile legale), care au condus la supraevaluarea imobilelor şi, pe cale de consecinţă, la acordarea unor despăgubiri fabuloase şi necuvenite către cesionarii unor drepturi litigioase.

Sub forma participaţiei penale a complicităţii, se susţine că cele 3 infracţiuni de abuz în serviciu au fost săvârşite de expertul evaluator angajat al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, J., care a avizat, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu din fişa postului, nerespectarea legii şi a Standardelor Internaţionale de Evaluare, rapoartele de evaluare, respectiv de către experţii evaluator B., N. şi L. - experţi evaluatori desemnaţi de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să întocmească rapoartele de evaluare în dosarele de despăgubire nr. x care, ignorând cu bună ştiinţă, Standardele Internaţionale de Evaluare şi Codul deontologic al experţilor ANEVAR, au supraevaluat imobilele prin folosirea unor comparabile nereale, nefundamentate obiectiv, prin aceasta contribuind la acordarea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a unor despăgubiri mult mai mari decât cele cuvenite unor cesionari de drepturi litigioase.

Se arată de asemenea că probele administrate în cauză au evidenţiat săvârşirea de către inculpatul A., vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că a pretins 5% din totalul acţiunilor cuvenite martorilor K., P. şi Q., ca urmare a soluţionării Dosarului de despăgubire nr. x/2008 şi a primit în perioada 2008 - 2013 de la aceştia suma de aproximativ 6.200.000 RON, reprezentând sume de bani şi contravaloarea acţiunilor.

În acelaşi context, în sarcina expertului evaluator L. s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că a primit de la K., în cursul anului 2008, suma de 10.000 euro, în scopul efectuării unei evaluări imobiliare favorabile asupra imobilului care făcea obiectul despăgubirii în Dosarul nr. x/2008 al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Se arată că infracţiunile au fost săvârşite de inculpaţi prin prisma funcţiilor deţinute de aceştia la un moment dat, respectiv de preşedinte şi vicepreşedinţi ai Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (funcţii asimilate secretarilor sau subsecretarilor de stat, reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Economiei şi Finanţelor sau Ministerului Justiţiei - concomitent deţinerii unor funcţii în cadrul acestora), membrii ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, expert evaluator angajat al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor cu atribuţii de avizare a rapoartelor de evaluare şi experţi evaluatori atestaţi ANEVAR care aveau încheiate contracte de prestări servicii cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Se menţionează de asemenea că pentru activitatea desfăşurată de inculpaţi în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au fost remuneraţi suplimentar activităţilor desfăşurate cu prilejul exercitării funcţiilor de bază, primind o indemnizaţie de şedinţă, reprezentând 50% din salariul de încadrare sau, după caz, din indemnizaţia lunară, într-o lună fiind acordată o singură indemnizaţie, indiferent de numărul şedinţelor de lucru.

În partea expozitivă a rechizitoriului sunt prezentate, cu titlu de caracterizare generală a cadrului instituţional, o serie de aspecte, respectiv:

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activităţile prevăzute în actele normative speciale, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acţiuni şi plata despăgubirilor în numerar.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor analiza şi stabilea cuantumul final al despăgubirilor, fiind şi cea care, pe baza listei de evaluatori autorizaţi pe care o avea la dispoziţie, desemna evaluatorii în dosarele de despăgubire pentru efectuarea rapoartelor de evaluare. De asemenea, această comisie funcţiona pe baza prevederilor legii şi a Regulamentului de Organizare şi funcţionare.

Se arată în actul de sesizare că, astfel, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu numai că aveau atribuţii şi sarcini de decizie, dar reprezentau singura autoritate cu competenţa expresă de a proceda fie la emiterea deciziei de despăgubire, fie la trimiterea dosarului pentru reevaluare.

Atribuţiile membrilor comisiei presupuneau o verificare riguroasă a rapoartelor de evaluare, a pertinenţei, verosimilităţii şi concludenţei metodelor folosite pentru evaluare, din punct de vedere al legii şi Standardelor Internaţionale de Evaluare, deoarece numai în aceste condiţii puteau decide fie emiterea deciziei,fie trimiterea dosarelor spre reevaluare. De altfel, aceştia avea posibilitatea legală de a solicita experţilor evaluatori lămuriri cu privire la rapoartele de evaluare în cadrul şedinţelor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, lucru care nu s-a întâmplat în niciunul din dosarele de despăgubire care fac obiectul cercetărilor în prezenta cauză.

Din analiza dispoziţiilor legale rezultă, fără echivoc, competenţa exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a analiza şi stabili cuantumul final al despăgubirilor, în baza rapoartelor de evaluare, urmând să procedeze fie la emiterea deciziei, reprezentând titlu de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Se mai arată în actul de sesizare că paleta de atribuţii a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor este mult mai amplă, începând de la stabilirea şi aprobarea ordinii de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, a deciziei de tratare cu prioritate a unui anumit dosar, până la fixarea termenelor pentru analizarea şi soluţionarea notificărilor/cererilor transmise Secretariatului comisiei de către preşedintele sau vicepreşedintele acestuia, respectiv desemnarea evaluatorilor.

De altfel, din analiza actelor celor 3 Dosare de despăgubire nr. x/2006, x/2006 şi x/2008, a rezultat că, anterior acordării despăgubirilor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, titularii drepturilor cesionaseră drepturile de despăgubire, cu titlu gratuit sau oneros, în acest din urmă caz pentru sume infime comparativ cu cuantumul despăgubirilor obţinute de cesionari.

În cazul Dosarului nr. x C. civ./2006, la data de 7 ianuarie 2008, U. a solicitat soluţionarea cu prioritate a dosarului, motivând cu "starea de sănătate foarte şubredă" a tatălui său şi cu vârsta înaintată, ataşând cererii un certificat medical, conform căruia V. suferă de mai multe afecţiuni, cererea fiind înregistrată la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor sub nr. x şi rezoluţionată "caz special x în aşteptare".

S-a menţionat, că acest dosar a fost considerat "caz special" la data de 7 ianuarie 2008, în condiţiile în care, la data de 6 noiembrie 2007, deci în urmă cu doar două luni, V. cesionase drepturile către fiul său U.

Se arată în rechizitoriu că finalitatea acţiunilor abuzive ale inculpaţilor ar fi fost aceea că au aprobat rapoartele de evaluare şi au emis deciziile de despăgubire, deşi rezulta în mod evident că imobilele erau supraevaluate, ceea ce impunea trimiterea spre reevaluare, că titularii drepturilor de despăgubire îşi cesionaseră drepturile, consecinţa imediată fiind prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 84.588.304 euro, echivalentul a 304.837.796 RON.

Validarea rapoartelor supraevaluate a determinat emiterea deciziilor reprezentând titlurile de despăgubire pentru cesionarii de drepturi litigioase care au primit sume de bani sau acţiuni la Fondul Proprietatea, realizând câştiguri exorbitante, în timp ce Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor s-a găsit în situaţia de a lăsa nesoluţionate alte mii de dosare de reconstituire, respectiv că suma plătită în acest dosar şi care reprezintă prejudiciul produs statului român de 304.837.796 RON (84.588.304 euro) este mai mare decât totalul despăgubirilor civile plătite de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în tot cursul anului 2011 care a fost de 249.882.000 RON (a se vedea Raportul Curţii de Conturi din anul 2013 din care rezultă că în anii 2009 - 2011 existau 9711 dosare rămase nesoluţionate).

Se arată că în situaţia tuturor celor trei dosare, evaluatorii desemnaţi de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru întocmirea rapoartelor de evaluare nu au respectat Standardele Internaţionale de Evaluare, cerinţele art. 771 din Codul fiscal, prevederile Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, respectiv Codul Deontologic al evaluatorilor.

Se arată că, cu prilejul audierii inculpaţilor evaluatori pe parcursul urmăririi penale, aceştia au acceptat faptul că nu au utilizat comparabilele adecvate pentru întocmirea rapoartelor de evaluare cu consecinţa stabilirii unor valori de piaţă denaturate, susţinând însă că diferenţele nu pot fi atât de mari, în sensul celor stabilite prin rapoartele de constatare ale specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Folosirea acestor comparabile, care reprezentau terenuri situate în alte zone, de suprafeţe mult mai mici în raport de cele evaluate şi care nu priveau tranzacţii certe, fără nici măcar o singură raportare la un criteriu obiectiv sau neutru, au determinat supraevaluări ale imobilelor, iar sumele rezultate din supraevaluări au fost aprobate de membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fără o minimă analiză, fără a-şi pune vreo problemă cu privire la eventualele consecinţe asupra bugetului statului român.

În privinţa activităţii inculpatului J., consilier în cadrul Direcţiei de contencios şi pentru coordonarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - Serviciul pentru stabilirea şi acordarea despăgubirilor, care începând cu data de 2 iunie 2008 a fost desemnat cu atribuţii în activitatea de verificare sub aspectul respectării Standardelor Internaţionale de Evaluare, se arată că acesta avea ca atribuţii analizarea dosarelor întocmite de societăţile de evaluare şi evaluatorii autorizaţi în vederea încheierii de contracte de prestări servicii de evaluare, întocmirea contractelor de prestări servicii de evaluare între societăţile de evaluare şi evaluatorii autorizaţi şi autoritate, organizarea şedinţelor periodice cu reprezentanţi ai societăţilor de evaluare şi evaluatorii autorizaţi care au contract cu autoritatea, transmiterea dosarelor către evaluator sau societatea de evaluatori anume desemnată de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - atribuţii care denotă contactul direct şi constant cu evaluatorii -, verificarea rapoartelor de evaluare sub aspectul respectării Standardelor Internaţionale de Evaluare şi formularea de observaţii pe care le transmite în vederea ataşării la dosarele în curs de soluţionare - atribuţie concretă de verificare a rapoartelor de evaluare -. Se arată că acesta a avizat rapoartele de evaluare din cele 3 Dosare de despăgubire (x/2006, x/2006 şi x/2008), deşi acestea nu respectau Standardele Internaţionale de Evaluare şi prevederile Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, acceptând folosirea de către evaluatori a unor metode inadecvate care au dus la denaturarea valorii de piaţă a imobilelor evaluate şi la prejudicierea bugetului de stat cu suma de 84.588.304 euro, respectiv 304.837.796 RON.

Se arată în actul de sesizare, cu privire la inculpatul A., că acesta, în calitate de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în perioada 2007 - 2013, a pretins şi primit de la K., P. şi Q. 5% din totalul acţiunilor cuvenite acestora, ca urmare a soluţionării dosarului de despăgubire nr. x/2008, suma de aproximativ 6.200.000 RON, reprezentând bani şi contravaloarea acţiunilor.

De asemenea, evaluatorul L. a primit de la K., în cursul anului 2008, suma de 10.000 euro în scopul efectuării unei evaluări imobiliare favorabile asupra imobilelor care au făcut obiectul Dosarului de despăgubire nr. x/2008.

În ceea ce priveşte cadrul legal încălcat de inculpaţii acuzaţi de abuz în serviciu şi respectiv complicitate la aceste infracţiuni, se arată următoarele:

Conform Hotărârii de Guvern nr. 361/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor cu modificările şi completările ulterioare, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei şi Finanţelor, înfiinţată prin preluarea activităţii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, structură fără personalitate juridică din cadrul Cancelariei Primului - Ministru.

Autoritatea a fost condusă de un preşedinte cu rang de Secretar de stat, numit prin decizie a Primului - Ministru. Preşedintele conduce întreaga activitate a Autorităţii, având calitatea de ordonator terţiar de credite. În conducerea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, preşedintele este ajutat de trei vicepreşedinţi cu rang de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a Primului Ministru.

Comisia Centrală este formată din 7 membri şi are următoarea componenţă: preşedintele A.N.R.P.; 2 reprezentanţi ai Cancelariei Primului-Ministru; 2 reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului; un reprezentant al Ministerului Justiţiei; un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice.

Comisia centrală îşi desfăşoară lucrările săptămânal şi ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui, sau, în lipsa acestuia, a vicepreşedintelui.

Comisia centrală procedează la analizarea dosarelor în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. În situaţiile în care Comisia centrală apreciază că, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, va desemna aleatoriu evaluatorul care va efectua raportul de evaluare şi, prin grija secretariatului, va transmite dosarele împreună cu documentaţia aferentă evaluatorului sau societăţii de evaluatori, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

În baza raportului de evaluare, Comisia centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Comisia centrală va analiza, de asemenea, cererile persoanelor îndreptăţite având ca obiect convertirea titlurilor de valoare nominală emise de Ministerul Finanţelor Publice în temeiul art. 30 din Legea nr. 10/2001 şi nevalorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil.

În cazurile prevăzute la alin. (4), Comisia centrală dispune, prin decizie, cu privire la convertirea titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubiri.

În actul de sesizare sunt menţionate dispoziţiile Standardelor Internaţionale de Evaluare, ediţia a opta - pct. 9.2.1.1. - Abordarea prin comparaţia vânzărilor - ... evaluarea imobiliară ia în considerare vânzările proprietăţilor similare sau substituibile şi informaţiile referitoare la piaţă şi stabileşte o estimare a valorii prin procese de comparaţie. În general, proprietatea este comparată cu proprietăţi similare vândute, tranzacţionat pe o piaţă deschisă.

Se arată că potrivit standardelor de evaluare a proprietăţii imobiliare - GN1:

- pct. 5.25.1 - Tehnica comparaţiei vânzărilor pentru evaluarea terenului implică o comparaţie directă a terenului evaluat cu loturile similare de teren, tranzacţionate recent pe piaţă şi pentru care există informaţii disponibile.

- pct. 5.25.2 - Tehnica parcelării şi dezvoltării presupune proiectarea unei parcelări a unui teren într-o serie de loturi, calcularea veniturilor şi cheltuielilor asociate parcelării… Această tehnică poate fi susţinută, în unele situaţii, dar presupune un număr prea mare de ipoteze care pot face dificilă asocierea cu definiţia valorii de piaţă. Se recomandă atenţie sporită în stabilirea ipotezelor fundamentale, pe care evaluatorul trebuie să le prezinte în întregime.

- pct. 5.7 - în parcurgerea etapelor înscrise în analiza preliminară şi în culegerea şi selectarea informaţiilor, solicitate în procesul de evaluare, evaluatorul se familiarizează…subpunctul 5.7.3. informaţiile privind cererea şi oferta.

Se arată că, potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, se prevede că: - art. 10 alin. (6):

"Valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă la data notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare, în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului" art. 10 alin. (7) - "Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare" Cap. V, art. 16 alin. (4) - "La cererea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societăţii de evaluare, băncile, notarii publici, agenţiile imobiliare, birourile de carte funciară, precum şi orice alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare sunt obligaţi să le comunice de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare efectuării evaluării..." cap. V, art. 16 alin. (7) - "În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare".

În Standardele Internaţionale de Evaluare se precizează "... Când comparaţia directă nu este posibilă, pot fi aplicate cu precauţie următoarele metode:

- pct. 5.27 - utilizarea abordării prin cost poate fi adecvată atunci când proprietăţile sunt noi sau relativ construite, prezentând estimări ale unor elemente ca valoarea terenului şi deprecierea, validate prin evidenţa pieţei.

- pct. 5.13 - Abordarea prin cost stabileşte valoarea prin estimarea costurilor de achiziţionare a terenului şi de construire a unei noi proprietăţi, cu aceeaşi utilitate, sau de adaptare a unei proprietăţi vechi la aceeaşi utilizare...Costul terenului se adaugă la costul total al construcţiei (dacă este cazul, în mod uzual la costurile de construcţie se adaugă şi stimulentul/profitul promotorului imobiliar). Abordarea prin cost stabileşte limita superioară până la care piaţa ar plăti în mod normal pentru o proprietate anumită, când aceasta ar fi nouă. În cazul unor proprietăţi vechi, pentru estimarea unui preţ care reflectă aproximativ valoarea de piaţă, se scad unele alocări (repartizări) pentru diferitele forme de depreciere cumulată...".

Sunt menţionate dispoziţiile Deciziei nr. 2 din 28 februarie 2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform cărora:

"Art. 1. Ordinea de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor este aleatorie.

Art. 2. Atât evaluatorul care efectuează lucrarea de specialitate, cât şi dosarul ce se înaintează evaluatorului, sunt stabilite în modul arătat la Art. 1.

Art. 4. În cazuri excepţionale, temeinic motivate, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va putea decide tratarea cu prioritate a unui anumit dosar.

Art. 6. Cererile înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor având ca obiect convertirea titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire în temeiul art. 29 alin. (1), (3) şi (4) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt analizate în ordinea înregistrării cererii".

În continuare sunt prezentate dispoziţiile Deciziei nr. 2447 din 30 iulie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform cărora:

Art. 1. Ordinea de soluţionare a dosarelor este ordinea înregistrării lor la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Art. 2. În cazuri excepţionale, temeinic motivate, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va putea decide, în baza cererilor persoanelor îndreptăţite, tratarea cu prioritate a unui dosar.

Art. 4. Cererile înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor având ca obiect convertirea titlurilor de valoare nominală în temeiul art. 29 alin. (1), (3) şi (4) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt analizate în ordinea înregistrării cererii".

În Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din 30 august 2005 s-au prevăzut următoarele:

Art. 2 alin. (1) - a) analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor titlului VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente;

b) emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire;

c) adoptarea măsurilor legale, necesare aplicării dispoziţiilor privind acordarea despăgubirilor.

Art. 7. (1) După primirea deciziilor/dispoziţiilor emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, a ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor, în care s-au consemnat sumele care urmează a se acorda ca despăgubire, precum şi după primirea deciziilor/dispoziţiilor/ordinelor conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, preşedintele Comisiei centrale sau, în lipsa acestuia, vicepreşedintele fixează un termen în vederea analizării şi soluţionării notificărilor/cererilor transmise Secretariatului Comisiei centrale.

(2) Comisia centrală va proceda la analizarea dosarelor în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. În situaţiile în care Comisia centrală apreciază că, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, va desemna în mod aleatoriu evaluatorul care va efectua raportul de evaluare şi, prin grija secretariatului, va transmite dosarele împreună cu documentaţia aferentă evaluatorului sau societăţii de evaluatori, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

(3) În baza raportului de evaluare Comisia centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

(4) Comisia centrală va analiza, de asemenea, cererile persoanelor îndreptăţite având ca obiect convertirea titlurilor de valoare nominală emise de Ministerul Finanţelor Publice în temeiul art. 30 din Legea nr. 10/2001, republicată, şi nevalorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil.

(5) În cazurile prevăzute la alin. (4) Comisia centrală dispune, prin decizie, cu privire la convertirea titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire.

(6) Deciziile prin care se dispune emiterea titlurilor de despăgubire pot fi individuale, caz în care se referă la o singură persoană despăgubită, sau cumulate pe şedinţă de lucru, caz în care se referă la mai multe persoane despăgubite, pe bază de listă alfabetică a titularilor de drept.

Punctual, în ceea ce priveşte dosarele de despăgubire ce fac obiectul cauzei, se arată următoarele:

A. Dosarul nr. x/2006:

Cu privire la acest dosar, se reţine că prin Decizia nr. A7203/02 septembrie 2002, Ministerul Apărării Naţionale a hotărât, pentru terenul în suprafaţă de 55.390 metri pătraţi situat în Bucureşti, şos. x, să îi facă lui W., moştenitor al proprietarilor X., o ofertă de restituire prin echivalent, constând în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital în valoare totală de 31.167.620.660 RON la data de 11 februarie 2002.

Dosarul a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. x/2006 la 15 februarie 2006.

În baza Deciziei nr. A 7203 din 2 septembrie 2002 a Ministerului Apărării Naţionale, a raportului de evaluare întocmit de O. SRL, prin expert evaluator N., în temeiul art. 13 alin. (1) şi al art. 16 alin. (7) din Titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin Decizia nr. 3781 din 4 decembrie 2008, a hotărât emiterea titlului de despăgubire în favoarea lui Y. în valoare de 42.273.000 RON, respectiv în favoarea lui W. în cuantum de 42.273.000 RON.

Decizia a fost semnată de preşedintele D., a fost redactată de consilierul Z. şi avizată de şeful de serviciu AA..

La data de 27 octombrie 2008, O. SRL, prin expertul evaluator N., a întocmit un raport de evaluare, conform căruia valoarea de piaţă estimată, la data de 27 octombrie 2008, pentru terenul situat în Bucureşti sector 4, şos. x (fostul Sector Agricol Ilfov, com. Dudeşti-Cioplea) în suprafaţă de 55.390 metri pătraţi este de 22.931.460 euro, respectiv 84.546.000 RON.

Evaluarea terenului prin metoda comparaţiei directe s-a bazat pe 3 oferte de vânzare terenuri cu "caracteristici comparabile cu terenul analizat", preţul de ofertă fiind de 950 - 1.100 euro/metru pătrat. Astfel, expertul a evaluat un metru pătrat la 414 euro.

Raportul de evaluare a fost avizat de expertul evaluator J. la 25 noiembrie 2008 şi de consilierii BB. la 24 noiembrie 2008 şi Z. la 25 noiembrie 2008.

Dosarul se regăseşte la poziţia nr. 59 din tabelul cu decizii ce urmează a fi emise în baza raportului de evaluare semnat de D., E., H., F., C., I., A. şi G., aceleaşi persoane semnând şi procesul-verbal de şedinţă din 04 decembrie 2008 în care s-a aprobat raportul de evaluare.

La data de 23 aprilie 2009, Y. a solicitat emiterea titlului de conversie, iar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, la data de 11 mai 2009 a emis Decizia nr. 6481, conform căreia s-a emis titlul de conversie în cuantum de 42.023.000 RON, reprezentând un număr total de 42.023.000 acţiuni la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune la Fondul Proprietatea.

La data de 23 aprilie 2009, W. a solicitat emiterea titlului de conversie, iar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, la data de 11 mai 2009, a emis Decizia nr. 6482, conform căreia s-a emis titlul de conversie în cuantum de 42.023.000 RON, reprezentând un număr total de 42.023.000 acţiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune la Fondul Proprietatea.

Tot la data de 23 aprilie 2009, W. a solicitat emiterea titlului de plată, iar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, la data de 11 mai 2009, prin Decizia nr. 762, a emis titlul de plată în cuantum de 250.000 RON.

La aceeaşi dată, Y. a solicitat emiterea titlului de plată, iar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, la data de 11 mai 2009, prin Decizia nr. 761 a emis titlul de plată în cuantum de 250.000 RON.

Conform extrasului de cont din 10 decembrie 2010 s-au efectuat către W., la aceeaşi dată, 2 plăţi de câte 125.000 RON fiecare, iar conform extrasului de cont din 30 noiembrie 2010 s-au efectuat către aceeaşi persoană 2 plăţi de câte 125.000 RON fiecare.

În urma unui control efectuat în cursul anului 2009 de Curtea de Conturi a României, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost obligată să procedeze la reevaluarea imobilelor din dosarele de despăgubire pe anul 2008. Astfel, prin raportul de evaluare din 29 martie 2013, SC R. SRL, prin expertul evaluator CC., s-a stabilit că valoarea de piaţă a imobilului în suprafaţă de 55.390 metri pătraţi, situat în Bucureşti, şos. x este de 77.771.210 RON, echivalentul a 21.093.930 euro (data de referinţă a evaluării fiind 23 octombrie 2008), faţă de 84.546.000 RON, echivalentul a 22.931.460 euro, cât stabilise evaluatorul N., prin raportul de evaluare în baza căruia s-a emis decizia de despăgubire în Dosarul nr. x C. civ./2006, diferenţa rezultată fiind de 1.837.530 euro, echivalentul a 6.774.790 RON.

Se arată în actul de sesizare că, prin raportul de constatare al specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie din data de 13 martie 2015, s-a stabilit că valoarea de piaţă la data de 27 octombrie 2008 a terenului situat în Bucureşti, şoseaua x, nr. 290 (fostul sector agricol Ilfov, comuna Dudeşti-Cioplea) este în realitate de 9.804.030 euro, respectiv 36.146.478 RON, faţă de 22.931.460 euro, respectiv 84.546.000 RON, cât a stabilit inculpatul N. cu prilejul evaluării terenului în dosarul de despăgubire nr. x/2006.

Se arată că imobilul a fost supraevaluat de inculpat cu suma de 13.127.430 euro, echivalentul a 48.399.522 RON, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul de stat, supraevaluarea imobilului fiind consecinţa nerespectării dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, art. 16 alin. (6)4 Titlul VII, a Standardelor Internaţionale de Evaluare (IVS), ediţia a opta pct. 25 din GAVP (Principiile de Evaluare General Acceptate), pct. 5.11, 5 noiembrie 5, 5.16, 5.20 din GN1 (Evaluarea proprietăţii imobiliare), respectiv a Codului deontologic al evaluatorilor pct. 1, 2.0, 4.0, 4.1.1., 4.1.2, 4.4.1, 5.3.4.

În raportul de evaluare întocmit de inculpatul N. din cadrul SC O. SRL s-a reţinut, nereal, că preţul proprietăţilor similare cu cea de evaluat se situează la nivelul de 950 - 1.100 euro/mp, afirmaţie nesusţinută de informaţiile de piaţă şi contrazisă chiar de raportul de evaluare din 29 septembrie 2014 întocmit de S.C R. SRL, cu prilejul reevaluărilor dispuse de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la solicitarea Curţii de Conturi a României, conform căruia "oferte de vânzare existente pentru terenuri cu suprafeţe apropiate, solicitările sunt de 400 euro/mp la 600 euro/mp, funcţie de deschidere, amplasament".

De altfel, nici măcar ofertele comparabile selectate de către evaluatorul SC R. SRL (Anexa 2 - Raportul de constatare al specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie - filele x) nu sunt reale, prin raportare la comparabilele tranzacţionate obţinute din baza de date a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prezentate în Anexa 3 a aceluiaşi raport.

Deşi, în raportul de evaluare întocmit de SC R. SRL s-a estimat că terenul în suprafaţă de 55.390 mp situat în Bucureşti, şoseaua x nr. 290 are o valoare de piaţă de 21.093.929, 85 euro, echivalentul a 77.771.210 RON - valoare care oricum nu este egală cu cea stabilită de inculpatul N. - aceasta nu este una reală şi nu poate fi acceptată, deoarece datele şi informaţiile reţinute de evaluator sunt insuficiente şi inadecvate, iar în grila de comparare a proprietăţilor imobiliare din Anexa 1 a aplicat în mod eronat corecţii la elementul de comparaţie "Suprafaţă teren", iar menţiunea conform căreia "ofertele de vânzare existente pentru terenuri cu suprafeţe apropiate, solicitările sunt de 400 euro/mp la 600 euro/mp, funcţie de deschidere, amplasament" este nereală întrucât nu există oferte de terenuri comparabile cu suprafaţa de 5,5 ha la preţurile reţinute de evaluator.

În ce priveşte raportul de evaluare întocmit de inculpatul N. în dosarul de despăgubire nr. x/2006, se constată că în Anexa 3 a raportului de evaluare, inculpatul a folosit trei comparabile, oferte de vânzare terenuri:

- anunţuri.ro, oferta din 28 iunie 2007, www.x.ro Olteniţei-Mărţişor, teren intravilan, construibil, în suprafaţă de 230 metri pătraţi, deschidere 10,5 ml, stradă asfaltată, zonă liniştită, vile, toate utilităţile, preţ 950 euro.

Cu privire la această comparabilă, specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în raportul de constatare întocmit la 13 martie 2015, au reţinut că strada x este localizată aproximativ paralel cu şoseaua x, între Parcul Tineretului şi Calea x, în dreptul complexului comercial DD. şi este o comparabilă inadecvată pentru a estima valoarea de piaţă a unui teren situat la ieşirea din Bucureşti, lângă Popeşti-Leordeni.

- teren Olteniţei (oferta 576) Bordeşti, teren intravilan cu o suprafaţă de 550 metri pătraţi, deschidere de 25 ml, intabulare, tip teren construcţii case, suprafaţă 550 metri pătraţi, front stradal 25 ml, preţ mp 1.000euro/mp, www.x.ro.

Cu privire la această comparabilă, specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au constatat că este de asemenea inadecvată, întrucât oferta nu este datată şi, în mod vădit, nu este una serioasă, preţul de vânzare fiind chiar mai mare decât terenul din zona rezidenţială Mărţişor, aceasta în condiţiile în care nici comparabilele reţinute de reevaluatorul SC R. SRL nu depăşesc 500 euro/metru pătrat.

- teren sector 4, Olteniţei, Bucureşti (ID 473), ofertă adăugată la data de 1 iulie 2008, suprafaţă 110 metri pătraţi, deschidere 0 ml, categorie lot pentru casă, tip teren intravilan, detalii Berceni - şos. x, vând teren 110 metri pătraţi intravilan, preţ/mp - 1.100 euro, preţ total 121.000 euro.

Cu privire la această comparabilă, în raportul de constatare al specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, s-a reţinut că aceasta este de asemenea, inadecvată, întrucât nu se ştie dacă şi unde a fost publicat anunţul, nu se cunoaşte locaţia terenului, iar suprafaţa terenului este foarte mică. Şoseaua Olteniţei pleacă din Bld. Pieptănari - şos. Giurgiului - Viilor şi continuă pe lângă Parcul Tineretului şi Lacul Văcăreşti până în DN 4, care leagă Bucureştiul de Olteniţa. Strict în interiorul limitei administrative a municipiului Bucureşti, şos. Olteniţei are 5,6 km, iar ofertele de vânzare terenuri variază în mod semnificativ, tocmai în funcţie de respectiva locaţie.

Se arată că, astfel, inculpatul N. a comparat suprafaţă de 55.390 mp cu suprafeţe de 110 mp, 230 mp şi 550 mp (aceste 3 ultime suprafeţe la preţuri cuprinse între 950 euro/mp şi 1.100 euro/mp). Totodată, inculpatul a considerat că un teren dintr-o zonă rezidenţială (Olteniţei-Mărţişor) poate fi comparată cu un teren de 55.390 mp situat la ieşirea din Bucureşti lângă Popeşti-Leordeni. Toate acestea, bazate pe comparabile publicate pe internet (nereale sau neverificabile) în detrimentul unor tranzacţii de vânzare certe, efective, aşa cum prevedeau dispoziţiile legale.

B. Dosarul nr. x/CC/2006. În legătură că acest dosar, se reţine că, prin Dispoziţia nr. x din 29 mai 2006, Primăria Municipiului Bucureşti a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti, Intrarea Apeductului nr. 17, formulată de V. şi s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul respectiv, compus din 1.535 metri pătraţi şi construcţie demolată.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin Decizia nr. 3333 din 10 noiembrie 2008, având în vedere Dispoziţia cu nr. x din 29 mai 2006 a Primăriei Municipiului Bucureşti, Contractul de cesiune nr. x din 6 noiembrie 2007 şi raportul de evaluare, în temeiul art. 13 alin. (1) şi al art. 16 alin. (7), Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea lui U. în cuantum de 7.837.696,31 RON.

Conform Contractului de cesiune nr. x din 6 noiembrie 2007, V. a cesionat drepturile ce i se cuvin în baza Dispoziţiei nr. x din 29 mai 2006 către U., cesiunea fiind cu titlu gratuit.

La data de 7 ianuarie 2008, U. a solicitat soluţionarea cu prioritate a dosarului, motivând cu "starea de sănătate foarte şubredă" a tatălui său şi cu vârsta înaintată, ataşând cererii un certificat medical, conform căruia V. suferă de mai multe afecţiuni.

Cererea a fost înregistrată la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor sub nr. x şi a fost rezoluţionată "caz special x/CC/în aşteptare".

La data de 20 iunie 2008, M. SRL, prin expert evaluator B., a efectuat evaluarea imobilului, stabilind o valoare de 2.137.636 euro, respectiv 7.851.965 RON.

Expertul evaluator, apreciind că proprietatea de evaluat avea destinaţie rezidenţială şi este demolată, a apreciat oportună evaluarea utilizând abordarea costului de înlocuire. De asemenea, expertul evaluator a apreciat că, întrucât oferta case/vile este aproape inexistentă (în locul casei existând blocuri), abordarea prin comparaţie directă de piaţă nu a putut fi aplicată.

După întocmirea raportului de evaluare la data de 15 octombrie 2008, consilierul EE. a avizat raportul cu menţiunea "raport complet" şi, la aceeaşi dată, expertul evaluator J. a avizat raportul cu menţiunea că "studierea preţului de piaţă este în sarcina evaluatorului".

Soluţia propusă de consilierul EE. a fost "pentru şedinţă".

Dosarul nr. x/CC/2006 a fost introdus pe tabelul cu decizii ce urmează a fi emise în baza raportului de evaluare, la data de 10 noiembrie 2008, tabelul fiind semnat de D., E., H., F., C., A. şi G..

În şedinţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din 10 noiembrie 2008, a fost aprobată lista cu decizii ce urmează a fi emise în baza raportului de evaluare, procesul-verbal fiind semnat de D., E., H., F., C., A. şi G..

În baza cererii de opţiune din 23 ianuarie 2009 formulată de U., în baza Deciziei nr. 103 din 28 ianuarie 2009, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a emis titlul de conversie în cuantum de 7.337.696,31 RON, reprezentând un număr total de 7.337.696 acţiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune.

În baza aceleiaşi cereri de opţiune, din aceeaşi dată, în baza Deciziei nr. 1171 din 25 august 2010, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a emis în completare titlul de conversie în cuantum de 500.000 RON, reprezentând un număr de 500.000 acţiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune.

În urma unui control efectuat în cursul anului 2009 de Curtea de Conturi a României, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost obligată să procedeze la reevaluarea imobilelor din dosarele de despăgubire pe anul 2008. Astfel, prin raportul de evaluare din 29 martie 2013, SC R. SRL prin expertul evaluator CC. a stabilit că valoarea de piaţă la data de 20 iunie 2008 a terenului compus din teren în suprafaţă de 1.535 metri pătraţi şi construcţie demolată este de 7.354.140 RON, echivalentul a 2.002.110 euro.

Prin raportul de constatare al specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie din data de 14 martie 2015 s-a stabilit că valoarea de piaţă la data de 19 iunie 2008 a imobilelor (teren şi construcţie de 1.535 mp) situate în Bucureşti, strada x nr. 17 era de 366.921 euro, din care s-a scăzut suma de 5.613 euro, reprezentând plăţile efectuate în anul 1974, respectiv 361.308 euro, echivalentul a 1.326.831 RON, faţă de 2.137.636 euro, echivalentul a 7.851.965 RON, cât a stabilit inculpatul B. cu prilejul evaluării imobilelor în Dosarul de despăgubire nr. x/2006.

În consecinţă, imobilul (teren) a fost supraevaluat de inculpat cu 1.730.554 euro, echivalentul a 6.510.865 RON, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul de stat datorită nerespectării dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, Standardelor Internaţionale de Evaluare şi Codului Deontologic al evaluatorilor.

Astfel, expertul evaluator B., din cadrul M., a întocmit raportul de evaluare în condiţiile în care:

- în notificarea conform Legii nr. 10/2001 înaintată de V. pentru restituirea în natură sau în echivalent a imobilului din str. x, aceasta a precizat că, casa de locuit avea 5 camere şi construcţia avea o valoarea de 33.250 USD, incluzând vie şi livadă, solicitând despăgubiri totale în valoare de 33.716 USD;

- raportul nu respectă standardele IVS 2007 şi nici Codul Deontologic, deoarece este întocmit lacunar, nu respectă cerinţele privind imparţialitatea, obiectivitatea profesională, transparenţa, normele legislative, metodele şi abordările aşa cum rezultă din standarde, evaluatorul făcând o compilaţie între abordarea prin comparaţia vânzărilor (atunci când evaluează terenul) şi costuri atunci când evaluează clădirile, supraevaluând imobilul expropriat;

- comparabilele folosite nu au fost verificate şi confirmate din punct de vedere al realităţii şi al veridicităţii;

- evaluatorul nu a respectat dispoziţiile art. 16 pct. 64 din Legea nr. 247/2005, în sensul că nu a solicitat de la bănci, notari publici, agenţii imobiliare, birouri de carte funciară informaţii cu privire la tranzacţiile de proprietăţi imobiliare;

- raportul nu a realizat identificarea proprietăţii în raport de actele de proprietate;

- evaluatorul a folosit trei comparabile nereale de pe un site de internet ce au condus la stabilirea valorii unui metru pătrat de teren la 1.377,36 euro, ignorând date şi informaţii ale biroului de cadastru şi publicitate imobiliară sector 6, date certe şi descrise în raportul specialistului Direcţiei Naţionale Anticorupţie la pagina 24 - 25.

De asemenea, inculpatul B. nu a ţinut cont de faptul că imobilul supus evaluării fusese expropriat în urmă cu peste 33 ani pentru cauză de utilizate publică, respectiv pentru sistematizarea zonei şi nici de faptul că la data exproprierii terenul se găsea la periferia municipiului Bucureşti.

În timp ce inculpatul a folosit pentru evaluare 3 comparabile nereale de pe un site de internet care i-au permis să stabilească valoarea unui metru pătrat de teren la 1377, 36 euro, prin ignorarea dispoziţiilor legale, nu a solicitat de la Biroul de cadastru şi publicitate imobiliară sector 6 Bucureşti date certe privind valoarea unor imobile (terenuri) similare, cele 8 comparabile fiind prezentate detaliat la paginile 24-26 în Raportul de constatare al specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Astfel, cu uşurinţă se pot constata diferenţele de preţ pentru un metru pătrat din comparabilele folosite de specialistul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, preţ cuprins între 75,7 euro/mp şi 250 euro/mp - date privind tranzacţii certe - şi preţul de 1.377,36 euro/mp stabilit de inculpat în urma analizării comparabilelor folosite în evaluare.

În aceste condiţii, se poate concluziona că raportul de evaluare semnat de inculpatul B., pe baza căruia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 3333 din 10 noiembrie 2008, a supraevaluat terenul care a făcut obiectul dosarului de despăgubire nr. x/2006, raportul de evaluare fiind incomplet, bazat pe metode şi tehnici inadecvate contrar standardelor, pe informaţii neverificabile.

În legătură cu raportul de evaluare întocmit de SC R. SRL, ca urmare a reevaluării dispusă de Curtea de Conturi a României, în Dosarul de despăgubire nr. x/2006 prin care s-a stabilit că la data de 20 iunie 2008 imobilul compus din teren în suprafaţă de 1.535 mp şi construcţie demolată avea o valoare de piaţă de 7.354.140 RON, echivalentul a 2.002.110 euro, se reţine că şi de această dată au fost utilizate informaţii nereale şi neverificate, iar comparabilele folosite la evaluarea terenului nu au fost verificate, în ceea ce priveşte corectitudinea lor.

În susţinerea acestui punct de vedere, în Raportul de constatare al specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (pag. 27), s-a arătat că dacă evaluatorul CC. ar fi verificat la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară sector 6, ar fi observat că terenul în suprafaţă de 316 mp din acte şi 313 mp din măsurători a fost cumpărat de SC FF. SRL, în data de 10 iunie 2001, pentru suma de 84.000 euro (265 euro/mp) ori oferta de pe internet era de 284.000 euro.

În cazul terenului de pe Valea Lungă, în urma verificărilor în baza de date a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, s-a constatat că există un teren de 347 mp, care a fost tranzacţionat în data de 23 ianuarie 2009 cu suma de 258.762 RON, echivalentul a 58.185 euro (167 euro/mp).

De asemenea, cu prilejul verificării comparabilei din strada x nr. 14 - 16, specialistul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a constat că la adresa respectivă există blocuri de locuinţe şi nu teren, ceea ce i-a permis să concluzioneze că expertul evaluator a folosit o comparabilă fictivă.

În aceste condiţii, valoarea de piaţă estimată a imobilului de către SC R. CSRL se apreciază ca fiind una nereală, supraevaluată.

C. Dosarul nr. x/2008 Cu privire la acest dosar, se reţin următoarele: prin Hotărârea nr. 935 din 16 aprilie 2008 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar, semnată de către prefectul de la acea dată, GG., s-au soluţionat cererile nr. x/1998 şi nr. y/2005 formulate de către numitele S. şi HH., propunându-se acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 20,5 ha, situat pe raza fostei comune Dudeşti - Cioplea, actualmente sector 3, Bucureşti.

Emiterea hotărârii în favoarea numitelor S. şi HH. s-a întemeiat pe calitatea acestora de moştenitoare ale defuncţilor II. ŞI JJ., conform Certificatelor de moştenitor nr. x din 5 ianuarie 1983 dat în Dosarul nr. x/1983 de Notariatul de Stat local al sectorului 3 şi nr. 50 din 21 mai 1996 dat în acelaşi dosar succesoral, eliberat de B.N.P. KK. din Bucureşti.

Anterior emiterii acestei hotărâri de către Primăria Mun. Bucureşti, prin contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. x din 25 februarie 2008, S., şi HH., au transmis lui K., drepturile prezente şi viitoare privind suprafaţa de 20,5 ha pătraţi, teren situat în Bucureşti, în zona fostei comune Dudeşti - Cioplea, actualmente sector 3.

Preţul dreptului litigios privind suprafaţa de 20,5 ha, conform contractului de cesiune de drepturi litigioase, a fost de 2.713.500 euro.

La data de 24 aprilie 2008, Guvernul României - Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti a trimis Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor extrasul Hotărârii nr. 935 din 16 aprilie 2008 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar, documentaţia doveditoare, înregistrată la Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti sub nr. x din 27 februarie 2008 şi y din 10 aprilie 2008

Dosarul a fost înregistrat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la data de 24 aprilie 2008 sub nr. x/2008.

La data de 6 mai 2008, s-a încheiat anexa la Contractul de prestări servicii nr. x/2007 având ca obiect realizarea unui raport de evaluare pentru proprietatea de 20,5 ha, teren situat pe raza fostei comune Dudeşti - Cioplea, actualmente sector 3, Bucureşti, de către evaluatorul L.

Acesta, prin referatul înregistrat la data de 30 iunie 2008 la Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor, a restituit dosarul, motivând faptul că amplasamentul celor 20,5 ha de teren ce urma a fi evaluat, nu "este clar definit".

La cererea numitului K., în calitate de cesionar al drepturilor asupra terenului de 20,5 ha, la data de 11 iulie 2008, s-a întocmit un raport de expertiză tehnică extrajudiciară de către expertul LL., având ca obiect identificarea suprafeţei de teren ce a făcut obiectul contractului de cesiune dintre S. şi HH., pe de o parte, şi K., pe de altă parte.

Conform acestui raport de expertiză tehnică judiciară, înregistrat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor cu nr. x din 17 iulie 2008, suprafaţa terenurilor aferente drepturilor litigioase transmise către numitul K. este de 21,30 ha - situată pe teritoriul administrativ al Municipiului Bucureşti, sector 3 şi de 4 ha pe teritoriul administrativ al comunei Cernica. Terenul este compus din 23 de parcele, grupate în 6 zone, astfel: zona 1 (Palladay - decembrie1918), zona 2 (Pallady-Anticorozivului), zona 3 (Drumul între tarlale), zona 4 (Splaiul Unirii - N. Grigorescu), zona 5 (Splaiul Unirii - Depoul Titan - N. Grigorescu) şi zona 6 (Splaiul Unirii - aproape de centură).

Având în vedere efectuarea identificării amplasamentului terenului mai sus menţionat, evaluatorul L. a întocmit raportul de evaluare având ca obiectiv estimarea valorii de piaţă a proprietăţii imobiliare, raportul fiind înregistrat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor cu nr. x din 8 august 2008.

Conform raportului de evaluare, valoarea terenului a fost estimată la suma de 104.640.072 euro, echivalentul a 375.050.942 RON la cursul de schimb al B.N.R. din data de 23 iulie 2008 (3,5842lei/1euro), preţul pe metru pătrat fiind stabilit astfel: pentru zona 1 (Palladay - decembrie1918) la valoarea de 1002,68 euro/mp, pentru zona 2 (Pallady-Anticorozivului) la valoarea de 615,13 euro/mp, pentru zona 3 (Drumul între tarlale) la valoarea de 332,50 euro/mp, pentru zona 4 (Splaiul Unirii - N. Grigorescu) la valoarea de 662,63 euro/mp, pentru zona 5 (Splaiul Unirii - Depoul Titan- N. Grigorescu) la valoarea de 330,74 euro/mp şi pentru zona 6 (Splaiul Unirii -centură) la valoarea de 144,64 euro/mp.

Pentru determinarea valorii de piaţă a fost aplicată metoda "abordării prin comparaţie", metoda cantitativă, prin procedeul analizei pe perechi de date, evaluatorul folosind pentru fiecare dintre cele 6 zone evaluate câte 3 comparabile selectate din rândul ofertelor de vânzare de imobile ale agenţiilor imobiliare din zonă precum şi din publicaţii cu rubrici de publicitate imobiliară.

Pe fila a treia a raportului de evaluare, la data de 5 august 2008, numitul K. a făcut menţinea că a primit sinteza evaluării şi este de acord cu valoarea de 104.640.071 euro stabilită în raport, semnând în acest sens.

Prin Adresa nr. x din 22 august 2008, expertul evaluator din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor J. a informat conducerea instituţiei, cu privire la conformitatea cu Standardele Internaţionale de Evaluare a Raportului nr. x din 8 august 2008 întocmit în dosarul x şi totodată a precizat că nu are nici un grad de rudenie cu numitul K., cesionar în acelaşi dosar.

La data de 27 august 2008, prin Contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. x din 27 august 2009, K. a transmis numiţilor P., şi Q., o cotă parte de 12 %, respectiv 17% din drepturile litigioase care făceau obiectul cererii de despăgubire în Dosarul x/2008, acesta păstrând la rândul său, o cotă parte de 71%.

Preţul cotelor părţi din dreptul litigios plătit de către cesionarii P. şi Q., conform contractului de cesiune de drepturi litigioase, a fost de 336.000 euro, respectiv 476.000 euro.

Dosarul nr. x/2008 a fost introdus pe agenda de lucru a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 2 septembrie 2008, regăsindu-se la poziţia nr. 312 din tabelul cu decizii ce urmează a fi emise în baza rapoartelor de evaluare, tabel semnat de către D., E., A., F., C., G., H. şi I..

În şedinţa din 2 septembrie 2008, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator L., procesul-verbal de şedinţă fiind semnat de către D., E., A., F., C., G., H. şi I..

În cadrul şedinţei din data de 16 septembrie 2008, având în vedere cele două Contracte de cesiune succesive, respectiv nr. 170 din 25 februarie 2008 şi nr. 3681 din 27 august 2008, având ca obiect transmiterea drepturilor privind imobilele ce fac obiectul cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate în Dosarul x/2008, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a aprobat printre altele, modificarea poziţiei nr. 312 din Anexa II la Raportul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din 2 septembrie 2008, prin înlocuirea persoanelor cedente, respectiv S. şi HH. cu persoanele cesionare, respectiv K., P. şi Q.

La data de 25 septembrie 2008, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 4764/FF, prin care s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea lui K. pentru cota de 71%, P. pentru cota de 12% şi Q. pentru cota de 17%, în cuantum total de 375.050.942 RON, conform raportului de evaluare întocmit. Decizia a fost întocmită de către consilier MM., verificată de către şef serviciu NN. şi semnată de preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - D.

La data de 25 septembrie 2008, Q. a solicitat convertirea titlului de despăgubire în titlu de conversie (despăgubiri în acţiuni). La data de 29 septembrie 2008, s-a emis titlul de conversie nr. 942, în favoarea lui Q., în cuantum de 63.758.660,14 RON, reprezentând un nr. total de 63.758.660 acţiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune, titlul fiind întocmit de către OO., avizat de către PP. şi semnat de către vicepreşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - E.

Decizia a fost ridicată de către acesta la data de 30 septembrie 2008.

La data de 25 septembrie 2008, P. prin mandatar, K., conform procurii autentificate prin Încheierea nr. 4050 din 16 septembrie 2008 la BNP QQ., a solicitat convertirea titlului de despăgubire în titlu de conversie (despăgubiri în acţiuni), iar la data de 29 septembrie 2014 s-a emis titlul de conversie nr. 943 în cuantum de 45.006.113,04 RON, reprezentând un nr. total de 45.006.113 acţiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune, titlul fiind întocmit de către OO., avizat de către PP. şi semnat de către vicepreşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - E. Decizia a fost ridicată la data de 30 septembrie 2008, prin mandatar K., conform procurii mai sus menţionate.

La data de 25 septembrie 2008, K. a solicitat convertirea titlului de despăgubire în titlu de conversie (despăgubiri în acţiuni) iar la data de 29 septembrie 2014 s-a emis titlul de conversie nr. 944 în cuantum de 266.286.168,82 RON, reprezentând un nr. total de 266.286.169 acţiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune, titlul fiind întocmit de către OO., avizat de către PP. şi semnat de către vicepreşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - E.. Decizia a fost ridicată de către acesta la data de 30 septembrie 2008.

Prin raportul de constatare al specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie din 16 martie 2015, s-a stabilit că valoarea de piaţă, la data 4 august 2008 a terenului în suprafaţă de 205.000 mp situat în sector 3, Bucureşti este în realitate de 34.909.752 euro, echivalentul a 125.123.533 RON, faţă de 104.640.072 euro, echivalentul a 375.050.942 RON, cât a stabilit inculpatul L. în Dosarul de despăgubire nr. x/2008.

Astfel, imobilul a fost supraevaluat de inculpat cu 69.730.320 euro, echivalentul a 249.927.409 RON, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul de stat, iar cauzele supraevaluării au fost determinate de nerespectarea dispoziţiilor art. 16 alin. (64) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, al pct. 2.5. din GAVP (Principiile de Evaluare General Acceptate), ale pct. 5.11, 5 noiembrie 5, 5.16 şi 5.20 din GN1 - Evaluarea proprietăţii imobiliare, ale pct. 1, 2.0, 4.0, 4.1.1, 4.1.2, 4.4.1, 5.3.4 din Codul Deontologic al evaluatorilor.

Pentru estimarea valorii de piaţă a activului prin metoda comparaţiilor de piaţă, inculpatul L. a folosit informaţiile provenite din ofertele de vânzare imobile ale agenţiilor imobiliare din zonă, precum şi datele şi informaţiile existente în publicaţiile ce conţin rubrici de publicitate imobiliară, pentru comparaţie la fiecare zonă fiind selectate 3 comparabile oferite spre tranzacţionare.

Astfel, inculpatul a stabilit următoarele valori de comparaţie: zona 1-1002,68 euro/mp, zona 2-615,13 euro/mp, zona 3-332,50 euro/mp, zona 4-662,63 euro/mp, zona 5-330,74 euro/mp şi zona 6-144,64 euro/mp, iar în final a stabilit valoarea finală de 104.640.071 euro, echivalentul a 375.050.942 RON.

În aceste condiţii este evident că inculpatul L., cu prilejul întocmirii raportului de evaluare în Dosarul de despăgubire nr. x/2008, nu a utilizat informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare de la bănci, notari publici, birouri de carte funciară, aşa cum impunea art. 16 alin. (64) din Legea nr. 247/2005, datele şi informaţiile selectate de evaluator fiind inadecvate pentru evaluarea efectuată.

Pentru stabilirea valorii de piaţă a terenului ce a făcut obiectul dosarului de despăgubire, specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au utilizat ca şi comparabile, tranzacţii şi oferte ale căror valori pentru zona 1 au fost cuprinse între 168 şi 571 euro/mp, pentru zona 2 între 138 şi 250 euro/mp, pentru zona 3 între 45 şi 250 euro/mp, pentru zona 4 între 55 şi 120 euro/mp, pentru zona 5 între 55 şi 115 euro/mp şi pentru zona 6 între 55 şi 115 euro/mp.

Pe baza acestor comparabile a rezultat că valoarea de piaţă la data de 04 august 2008 a terenului în suprafaţă de 205.000 mp este de 34.909.752 euro, respectiv 125.123.533 RON.

Din analiza suprafeţelor de teren, rezultă şi faptul că inculpatul L. a comparat pentru zona 1 suprafaţa de 19.000 mp cu suprafeţe cuprinse între 1.339 mp şi 3.000 mp, pentru zona 2 suprafaţa de 102.200 mp cu suprafeţe cuprinse între 516 mp şi 6.300 mp, pentru zona 3 suprafaţa de 9.050 mp cu suprafeţe cuprinse între 480 mp şi 12.500 mp, pentru zona 4 suprafaţa de 10.000 mp cu suprafeţe cuprinse între 750 şi 1.400 mp, pentru zona 5, suprafaţa de 20.000 mp cu suprafeţe cuprinse între 750 mp şi 8350 mp, pentru zona 6, suprafaţa de 44.750 mp cu suprafeţe cuprinse între 3.900 mp şi 30.000 mp.

S-a menţionat că, este evident că şi sub acest aspect, inculpatul L. nu a respectat prevederile punctului 9.2.1.1. privind "Abordarea prin comparaţia vânzărilor", conform căruia "...se ia în considerare vânzările proprietăţilor similare sau substituibile şi informaţiile referitoare la piaţă şi stabileşte o estimare a valorii prin procese de comparaţie. În general, proprietatea este comparată cu proprietăţi similare vândute tranzacţionate, pe o piaţă deschisă ...".

În aceste condiţii, consecinţa supraevaluării a fost determinată în mare măsură şi de faptul că inculpatul nu a comparat suprafeţe similare sau substituibile şi, cu atât mai puţin, nu a luat în considerare vânzările unor astfel de proprietăţi similare aşa cum impuneau Standardele Internaţionale de Evaluare.

Se arată în continuare următoarele aspecte, în caracterizarea situaţiei de fapt expuse anterior:

În perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2008, componenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost următoarea: D. - numită prin Decizia Primului - Ministru nr. 413/15 august 2005, în calitate de preşedinte a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, E. - numit prin Decizia Primului-Ministru nr. 242 din 10 septembrie 2007, în calitate de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, A. - numit prin Decizia Primului - Ministru nr. 131 din 26 iunie 2008, în calitate de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi, prin Decizia Primului - Ministru nr. 134 din 4 iulie 2008, în calitate de secretar de stat, reprezentant al Ministerului Justiţiei, F. - numită prin Decizia primului - Ministru nr. 131 din 26 iunie 2008, în calitate de vicepreşedinte a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, C. - numit prin Decizia Primului - Ministru nr. 27 din 13 februarie 2007, în calitate de vicepreşedinte a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, G. - numit prin Decizia Primului Ministru nr. 51 din 17 martie 2008, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei, H. - numit prin Decizia Primului Ministru nr. 413 din 15 august 2005, în calitate de secretar de stat - reprezentant al Secretariatului General al Guvernului - Departamentul pentru relaţii interetnice şi I. - numit prin Decizia Primului Ministru nr. 28 din 13 februarie 2007, în calitate de reprezentant al Ministerului de Finanţe.

Potrivit prevederilor art. 15 lit. d) din Legea 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au beneficiat de o indemnizaţie de şedinţă reprezentând 50% din salariul de încadrare sau, după caz, din indemnizaţia lunară, într-o lună fiind acordată o singură indemnizaţie, indiferent de numărul şedinţelor de lucru.

Astfel, conform situaţiei redate în Adresa Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nr. x din 8 aprilie 2015, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au încasat la nivelul anului 2008, un număr de 12 indemnizaţii brute, în cuantum total de 38.166 RON - D., 32.217 - E., 33.328 - F. şi 32.217 - C..

În ceea ce îi priveşte pe membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentanţi ai Ministerului de Finanţe, Ministerului Justiţiei şi Departamentul pentru Relaţii Interetnice, aceştia au beneficiat în anul 2008, conform situaţiei redate în adresa Secretariatului Guvernului nr. 20/3042 din 16 martie 2015, de următoarele indemnizaţii brute, astfel: H. - 26.835,50 RON, I. - 13.994 RON, G. - 2.972 RON iar A. - 19.551 RON.

În caracterizarea laturii subiective, se menţionează în actul de sesizare că în cauză sunt relevante, în sublinierea modului abuziv de lucru, dublat de indiferenţa profesională - ce reprezintă intenţie indirectă prin acceptarea rezultatului socialmente periculos, chiar declaraţiile inculpaţilor, redate in extenso în actul de sesizare.

Se precizează că inculpaţii D., E., H., F., C., I., A. şi G., membrii ai Comisiei Centrale au acţionat cu intenţie indirectă, deoarece rezultatul prejudicierii bugetului de stat ori al intereselor legitime ale unor persoane este cert, iar inculpaţii au acţionat în cunoştinţă de cauză, contrar obligaţiilor ce le reveneau potrivit reglementărilor legale, caracterul generalizat al declaraţiilor prin care se apără conduce la concluzia existenţei unei conivenţe infracţionale acceptate tacit.

Probele administrate în cauză au reliefat activitatea infracţională complexă a inculpaţilor care au îndeplinit diferite roluri în activitatea de aprobare a rapoartelor de evaluare, dar această activitate infracţională nu este distinctă ci dimpotrivă este rezultatul conivenţei infracţionale tacite demonstrată de scopul comun urmărit.

Săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu de către inculpaţi, membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-a caracterizat prin conivenţă infracţională tacită demonstrată prin probele administrate şi descrise dar şi prin declaraţiile inculpaţilor care relevă că, nu s-au aplecat deloc şi nu au studiat rapoartele de evaluare, pluralitatea actelor de executare, rezultând din faptul că au procedat în aceeaşi modalitate în toate cele trei dosare ceea ce decelează intenţia ca formă a vinovăţiei pentru întreaga activitate infracţională.

Se susţine în actul de sesizare că la aceeaşi concluzie, a conivenţei infracţionale tacite, se ajunge şi din examinarea obligaţiilor pe care şi le-au asumat încă de la momentul în care au acceptat să fie desemnaţi membrii al CCSD, deoarece simpla parcurgere a legii şi Regulamentului evidenţiază obligaţia acestora de a verifica existenţa în rapoartele de evaluare a unor informaţii sigure obţinute de la băncile, notarii publici, agenţiile imobiliare, birourile de carte funciară, precum şi orice alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare.

Se mai arată că în contextul acestor elemente, la rândul lor complicii, inculpaţii J., L., B. şi N. au acţionat cu intenţie directă deoarece au folosit pentru evaluare, numai date părtinitoare în scopul majorării valorii terenurilor. În aceste condiţii faptice devine evident că atât la nivelul inculpaţilor L., B., N. - evaluatorii ce au întocmit rapoartele de evaluare, al inculpatului J. - ce a avizat rapoartele întocmite, precum şi al inculpaţilor - membrii ai Comisiei Centrale s-a acţionat cu intenţie indirectă, deoarece rezultatul prejudicierii bugetului de stat ori al intereselor legitime ale unor persoane este cert, însă inculpaţii au acţionat în cunoştinţă de cauză contrar obligaţiilor ce le reveneau potrivit reglementărilor legale, ceea ce conduce la concluzia existenţei unei conivenţe infracţionale acceptate tacit.

Sub aspectul infracţiunilor de luare de mită, de către inculpaţii A. şi L., se mai fac următoarele precizări:

La data de 16 martie 2015, K. a formulat un denunţ în care a sesizat faptul că, la sfârşitul anului 2007, fără a putea preciza cu exactitate data, s-a întâlnit cu P. şi cu A., ultimul fiind la momentul respectiv şi vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, context în care cel din urmă i-a spus denunţătorului că, dacă va achiziţiona drepturi litigioase din dosare aflate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, îl va ajuta ca respectivele dosare să treacă prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor "fără probleme", în urma acestui demers urmând să primească contravaloarea a 5% din totalul numărului de acţiuni primite în urma conversiei, indiferent de preţul la care erau vândute acţiunile.

La începutul anului 2008, denunţătorul a achiziţionat două dosare privind drepturi litigioase, unul dintre dosare având ca cedenţi familia S. - Decizia Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nr. 4764 din data de 25 septembrie 2008, iar celălalt dosar având ca cedenţi, printre alţii, familiile RR., SS., în total 13 cedenţi - decizia Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nr. 4796/FF din 25 septembrie 2008.

Din aceste drepturi, în primul dosar a cesionat, în baza Contractului autentificat sub nr. x din 27 august 2008, un procent de 17% lui Q. şi 12% lui P., contra sumei de 476.000 euro, respectiv 336.000 euro.

Denunţătorul susţine că a cesionat aceste procente având o înţelegere anterioară cu cei doi cesionari, dar la momentul iniţial al achiziţionării drepturilor litigioase aceştia nu dispuneau de banii necesari. Totodată, K. susţine că cei doi cesionari au cunoscut, la momentul semnării contractului, că după acordarea despăgubirilor şi convertirea acestora în acţiuni, un procent de 5% din acestea vor trebui date lui A., în vederea soluţionării fără probleme şi cu celeritate a acelui dosar.

Deci după achiziţionarea drepturilor litigioase în acel dosar, denunţătorul, împreună cu P., a discutat cu A., pe care l-a înştiinţat că a achiziţionat respectivele drepturi, iar acesta a confirmat că înţelegerea anterioară referitoare la remiterea a 5% din numărul de acţiuni rămâne valabilă.

Cu privire la cel de-al doilea dosar, denunţătorul declară că, împreună cu P., au cesionat drepturile litigioase, într-un procent de 88%, respectiv 12% de la proprietarii de drept. Acesta susţine că şi pentru acel dosar urma să îi remită lui A. 5% din numărul total al acţiunilor care le reveneau.

După achiziţionarea drepturilor litigioase în cele două dosare, denunţătorul afirmă că, împreună cu P. şi Q., s-au întâlnit în cursul anului 2008 de mai multe ori cu A., care i-a asigurat că cele două dosare vor trece de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor fără probleme, la momentul respectiv acesta având funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Conform denunţului, în luna septembrie 2008, au fost emise decizii de acordare a despăgubirilor, fiind emise şi titluri de conversie.

Cu privire la modalitatea de remitere a procentului de 5% din totalul acţiunilor, denunţătorul declară că 2,5% trebuia să fie remise de către el, iar 2,5% de către P., indiferent de cota parte deţinută de fiecare.

Referitor la remiterea de către denunţător a sumelor de bani obţinute din vânzarea celor 2,5% acţiuni către A., acesta susţine că în perioada 2008 - 2013 i-a dat acestuia suma de aproximativ 800.000 euro, în mai multe tranşe după vânzarea acţiunilor. Astfel, banii erau retraşi în numerar, din bancă, şi înmânaţi lui A. cu ocazia întâlnirilor avute în diferite locaţii din Piteşti şi Bucureşti.

De asemenea, K. susţine că a încheiat cu A. şi un contract de comision, cu caracter fictiv, în baza căruia i-a virat o sumă de bani în RON.

Referitor la banii pe care trebuia să îi remită P. lui A., susţine că nu a participat efectiv la remiterea acestora.

În legătură cu acest dosar, denunţătorul precizează că înainte de finalizarea raportului de evaluare întocmit de către expertul L. s-a întâlnit cu acesta la biroul său şi i-a sugerat că, în măsura în care va întocmi un raport cât mai favorabil, îl va recompensa, dar fără a preciza o sumă.

După finalizarea raportului şi depunerea acestuia la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor s-a întâlnit cu evaluatorul L., tot la sediul acestuia din Bucureşti, situat în zona Piaţa Unirii, ocazie cu care a luat la cunoştinţă de valoarea stabilită, semnând că este de acord cu evaluarea şi i-a remis expertului suma de 10.000 euro.

În cadrul aceluiaşi denunţ, K. a susţinut că, în cursul anului 2007, în baza aceleiaşi înţelegeri infracţionale avute cu A. a achiziţionat un dosar de drepturi litigioase aflat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, dar l-a interpus pe Q., în realitate acesta având doar o cotă de 15%, P. o cotă de 15 - 20%, iar denunţătorul restul.

Deşi, valoarea despăgubirilor primite a fost de aproximativ 12 milioane RON, în urma valorificării acţiunilor s-au încasat aproximativ 7 milioane RON, din care A. a primit 5%, aproximativ 350.000 RON. Banii i-a remis denunţătorul sau P., în numerar, în RON sau euro, fără a putea preciza în câte tranşe, fiind remişi în cursul anului 2008.

La aceeaşi dată, Q. a formulat un denunţ în care a precizat că, în cursul anului 2007, K. i-a propus să achiziţioneze drepturi litigioase într-un dosar aflat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, având ca titulari moştenitori familia S. şi HH.

Deşi nu avea în totalitate banii pentru achiziţionarea acelor drepturi litigioase, dispunând doar de aproximativ 20%, denunţătorul afirmă că K. i-a dat diferenţa de bani, solicitându-i să figureze doar el în calitate de cesionar, fără a-i preciza motivul.

În aceeaşi perioadă, prin intermediul lui K. sau P., l-a cunoscut pe A., care la momentul respectiv era vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, iar raportat la respectiva situaţie de fapt, K. i-a spus că din numărul total de acţiuni pe care urma să-l primească va trebui ca un procent de 5% să fie remis lui A., pentru ca acesta să-i sprijine în soluţionarea favorabilă şi cu celeritate a dosarului de despăgubiri.

În legătură cu acel dosar de despăgubire, valoarea a fost de aproximativ 12 milioane de RON, dar în urma vânzării acţiunilor au încasat aproximativ 7 milioane de RON, din care 5%, respectiv 350.000 RON i-au fost daţi lui A. de către K., dar nu cunoaşte detalii privind remiterea banilor.

De asemenea, denunţătorul afirmă că în cursului anului 2008 a achiziţionat împreună cu P. de la K. o cotă parte de 17%, respectiv 12% din drepturile deţinute de K., care achiziţionase acele drepturi tot de la familia S..

De la K. şi P. a aflat că trebuie să dea 5% din numărul acţiunilor primite lui A. în scopul soluţionării "fără probleme şi cu celeritate" a respectivului dosar, dar personal nu i-a dat nicio sumă de bani lui A., de acest aspect ocupându-se K. sau P.

La data de 16 martie 2015, P. a formulat un denunţ în care a precizat că, în cursul anului 2008, K. i-a propus să cumpere, împreună cu el drepturi litigioase, sub condiţia ca o parte din acestea să fie cedate, după obţinerea titlurilor de conversie către o persoană a cărei identitate urma să îi fie adusă la cunoştinţă la un moment ulterior.

În primul contract în care a avut calitate de cesionar, a achiziţionat 12% din drepturile deţinute de proprietarii de drept, iar suma totală a tranzacţiei a fost de aproximativ 150.000 euro, pe care a achitat-o unuia dintre moştenitori în două tranşe, pentru aceasta primind, cu titlu de împrumut, 30.000 euro de la K. După cumpărarea drepturilor, K. i-a cerut denunţătorului să-l împuternicească în raporturile cu autorităţile. Pentru acel dosar titlurile de conversie au fost eliberate la sfârşitul anului 2008.

Denunţătorul declară că, tot în anul 2008, K. i-a propus să cumpere de la el 12% din drepturile litigioase dintr-un dosar aflat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ocazie cu care i-a spus că, în realitate, va primi un număr mai mare de acţiuni raportat la suma plătită, diferenţa urmând a fi vândută la un preţ mai mic decât cel al pieţei lui A., vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, despre care K. îi spusese că era persoana cu ajutorul căreia urma să rezolve dosarele la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

P. declară că, în momentul în care i-a cerut explicaţii lui K., acesta i-a spus că relaţia lui cu A. nu îl priveşte, urmând să facă ceea ce convenise anterior cu el. În aceste condiţii a acceptat, iar ulterior obţinerii titlurilor de conversie, i-a vândut prin contract autentificat lui A. o parte din acţiunile primite, la un preţ cu o treime sub cel al pieţei.

De asemenea, după încheierea respectivului contract de vânzare-cumpărare, i-a restituit lui A., în mai multe tranşe, suma pe care o primise pentru vânzarea acelor titluri de conversie.

Denunţătorul a mai susţinut că, în baza aceleiaşi înţelegeri cu K., la data de 21 iulie 2009, a încheiat un contract de comision cu A., care a avut un caracter fictiv, în baza căruia la data de 6 septembrie 2009 i-a plătit acestuia suma de 264.000 RON, iar la data de 15 iunie 2009 i-a vândut lui T., naşul lui A., pentru suma de 360.000 RON, un număr de 9 milioane de acţiuni. Vânzarea către T. s-a efectuat la cererea lui A., iar preţul unei acţiuni era cu aproximativ o treime sub valoarea de piaţă. În acele condiţii, A. i-a spus că în acel fel a fost stinsă orice obligaţie pe care K. o avea la acesta.

Se arată că, în urma administrării probatoriului, s-a concluzionat că dosarul de despăgubire, achiziţionat în cursul anului 2008, la care denunţătorii au făcut referire, în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 4764/FF, a fost înregistrat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor sub nr. x/2008.

Cu privire la Dosarul nr. x, se arată că martorul K. a cumpărat, în baza unui antecontract de cesiune întocmit la 12 decembrie 2007, drepturile litigioase aparţinând lui S. şi HH.. Preţul cesiunii a fost de 2.700.000 euro, plătit în parte în baza antecontractului de vânzare-cumpărare, diferenţa fiind achitată la data de 25 februarie 2008, când a fost încheiat contractul de cesiune.

Înainte de introducerea dosarului nr. x pe ordinea de zi a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la data de 27 august 2008, prin Contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. x din 27 august 2009, K. a transmis numiţilor P. şi Q. o cotă parte de 12 %, respectiv 17% din drepturile litigioase care făceau obiectul cererii de despăgubire în Dosarul x/2008, acesta păstrând la rândul său, o cotă parte de 71%.

Preţul cotelor părţi din dreptul litigios plătit de către cesionarii P. şi Q., conform contractului de cesiune de drepturi litigioase, a fost de 336.000 euro, respectiv 476.000 euro.

Se arată în actul de sesizare că, referitor la această cesiune, martorul K. a afirmat că Q. şi P. ştiau încă de la momentul perfectării contractului că 5% din totalul acţiunilor trebuiau date inculpatului A., aspect confirmat şi prin declaraţiile martorilor Q. şi P.

După ce a achiziţionat respectivele drepturi litigioase, martorul afirmă că dosarul a intrat în circuitul de soluţionare la Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, iar după ce a intrat pe ordinea de zi a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost trimis spre evaluare către expertul evaluator L..

După numirea evaluatorului, martorul K. a luat legătura cu acesta, iar evaluatorul i-a solicitat o expertiză topo a imobilelor care urmau a fi evaluate. Când a intrat în posesia expertizei topo, martorul K. i-a transmis-o expertului evaluator L. şi l-a rugat să întocmească evaluarea într-un timp cât mai scurt posibil şi într-o formă cât mai avantajoasă.

La finalizarea raportului de expertiză, expertul L. l-a contactat pe martorul K. pentru a semna de luare la cunoştinţă a conţinutului raportului, ocazie cu care a primit 10.000 euro.

Se menţionează că, deşi nu au fost identificate elemente probatorii cu privire la "repartizarea aleatorie" a Dosarului nr. x/2008 evaluatorului L., conform declaraţiei inculpatului, K. l-a contactat înainte de a-i fi repartizat dosarul pentru a-i solicita o opinie în legătură cu valoarea preliminară a imobilului care trebuia supus expertizei.

Se menţionează de asemenea că, martorul NN., angajat al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, a afirmat că, în primăvara anului 2008, a fost trimis împreună cu echipa de control a Direcţiei pentru coordonarea aplicării legislaţiei în domeniul proprietăţii funciare, compusă din TT. şi UU., din dispoziţia inculpatului A., la Instituţia Prefectului Bucureşti, pentru a constata existenţa unui dosar de despăgubire de aproximativ 20 de hectare constituit de Primăria sectorului 3, fără a primi alte amănunte, existând astfel indicii cu privire la interesul manifestat de către inculpatul A. în legătură cu Dosarul nr. x/2008

Conform raportului de evaluare, suma stabilită de expertul L. a fost de 104.640.072 euro, echivalentul a 375.050.942 RON.

Prin raportul de constatare al specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie din 16 martie 2015, s-a stabilit că valoarea de piaţă, la data 4 august 2008 a terenului în suprafaţă de 205.000 mp situat în sector 3, Bucureşti este în realitate de 34.909.752 euro, echivalentul a 125.123.533 RON. Astfel, imobilul a fost supraevaluat de inculpat cu 69.730.320 euro, echivalentul a 249.927.409 RON, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul de stat.

Dosarul nr. x/2008 a fost introdus pe agenda de lucru a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 2 septembrie 2008, iar în şedinţa din 2 septembrie 2008, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator L.

În cadrul şedinţei din data de 16 septembrie 2008, având în vedere cele două Contracte de cesiune succesive, respectiv nr. 170 din 25 februarie 2008 şi nr. 3681 din 27 august 2008, având ca obiect transmiterea drepturilor privind imobilele ce fac obiectul cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate în Dosarul x/2008, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a aprobat printre altele, modificarea poziţiei nr. 312 din Anexa II la Raportul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din 02 septembrie 2008, prin înlocuirea persoanelor cedente, respectiv S. şi HH. cu persoanele cesionare, respectiv K., P. şi Q.

La data de 25 septembrie 2008, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 4764/FF, prin care s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea lui K. pentru cota de 71%, P. pentru cota de 12% şi Q. pentru cota de 17%, în cuantum total de 375.050.942 RON, conform raportului de evaluare întocmit. Decizia a fost întocmită de către consilier MM., verificată de către şef serviciu NN. şi semnată de preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - D.

La data de 25 septembrie 2008, Q. a solicitat convertirea titlului de despăgubire în titlu de conversie (despăgubiri în acţiuni). La data de 29 septembrie 2008, s-a emis titlul de conversie nr. 942, în favoarea lui Q., în cuantum de 63.758.660,14 RON, reprezentând un nr. total de 63.758.660 acţiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune, titlul fiind întocmit de către OO., avizat de către PP. şi semnat de către vicepreşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - E.

Decizia a fost ridicată de către acesta la data de 30 septembrie 2008.

La data de 25 septembrie 2008, P. prin mandatar, K., conform procurii autentificate prin Încheierea nr. 4050 din 16 septembrie 2008 la BNP QQ., a solicitat convertirea titlului de despăgubire în titlu de conversie (despăgubiri în acţiuni), iar la data de 29 septembrie 2014 s-a emis titlul de conversie nr. 943 în cuantum de 45.006.113,04 RON, reprezentând un nr. total de 45.006.113 acţiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune, titlul fiind întocmit de către OO., avizat de către PP. şi semnat de către vicepreşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - E.. Decizia a fost ridicată la data de 30 septembrie 2008, prin mandatar K., conform procurii mai sus menţionate.

La data de 25 septembrie 2008, K. a solicitat convertirea titlului de despăgubire în titlu de conversie (despăgubiri în acţiuni) iar la data de 29 septembrie 2014 s-a emis titlul de conversie nr. 944 în cuantum de 266.286.168,82 RON, reprezentând un nr. total de 266.286.169 acţiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune, titlul fiind întocmit de către OO., avizat de către PP. şi semnat de către vicepreşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - E. Decizia a fost ridicată de către acesta la data de 30 septembrie 2008.

Se arată că, aşa cum reiese din înscrisurile existente la dosar, pentru Dosarul nr. x, cei trei martori au primit un număr total de 375.050.942 acţiuni la Fondul Proprietatea, iar în funcţie de cotele părţi stabilite anterior, martorul K. a obţinut un număr de 266.286.168 acţiuni, martorul P. a obţinut un număr de 45.006.113 acţiuni şi martorul Q., a obţinut un număr de 63.758.660 acţiuni.

În aceste condiţii, martorul K. a relatat că a avut mai multe întâlniri cu inculpatul A., care i-a comunicat modalitatea concretă în care va proceda cu privire la remiterea acţiunilor sau echivalentul acestora în bani, la una dintre aceste întâlniri inculpatul exprimându-şi dorinţa ca jumătate din acţiunile care i se cuveneau sa rămână la acesta, cealaltă jumătate urmând să intre în posesia lui P.

Astfel, pentru soluţionarea dosarului nr. x, lui A. ii reveneau un procent de 5% din totalul acţiunilor, respectiv aproximativ 18 milioane de acţiuni, dintre care 9 milioane s-au aflat în posesia lui K., iar 9 milioane în posesia lui P.

Având în vedere calitatea oficială deţinută de inculpat, la momentul obţinerii despăgubirilor, acesta a convenit cu martorul K. ca remiterea acţiunilor să se facă pe parcursul unei perioade mai lungi de timp, probabil pentru a nu atrage atenţia autorităţilor.

Referitor la modalitatea de remitere a acţiunilor sau echivalentul acestora în bani, se susţine în actul de sesizare că, având în vedere pregătirea juridică de care dispunea inculpatul, aceasta s-a realizat prin remiterea de bani cash, prin încheierea unor contracte fictive de comision, prin achiziţionarea directă de acţiuni la un preţ subevaluat, dar şi prin impunerea unui terţ cumpărător, care a achiziţionat acţiuni la un preţ cu mult subevaluat faţă de cel practicat pe piaţă. Cu privire la remiterea în numerar a sumelor de bani, încasate din vânzarea acţiunilor la Fondul Proprietatea, această modalitate a fost utilizată de către inculpatul A. exclusiv cu martorul K..

Se menţionează că, din declaraţia martorului K., a rezultat că în perioada 2009 - 2013 i-a remis lui A., în mai multe tranşe, atât direct, cât şi prin intermediul lui Q., sume de bani în RON sau euro, precum şi acţiuni la Fondul Proprietatea la un preţ subevaluat.

Se arată că martorul a prezentat un contract de comision, încheiat la 21 iulie 2009 la Piteşti, între acesta în calitate de vânzător şi A. în calitate de comisionar, ce are ca obiect împuternicirea comisionarului "să prospecteze piaţa şi să identifice cumpărători de acţiuni la SC Fondul Proprietatea SA şi să îi prezinte vânzătorului în vederea demarării negocierilor de vânzare a unui număr de cel puţin 100 milioane de acţiuni". Preţul stabilit de părţi a fost de 680.000 RON, sub condiţia ca "dacă vânzătorul nu reuşeşte să vândă minim 100 milioane acţiuni la preţul de cel puţin 21 bani/acţiuni, atunci nu datorează plata nici unei sume de bani comisionarului".

Din analiza acestui contract de comision, reiese că obiectul contractului, respectiv, prospectarea pieţei şi identificarea cumpărătorilor de acţiuni la Fondul Proprietatea, este unul generic, fără a avea particularităţile unui contract de comision real, preţul urmând a fi încasat doar dacă comisionarul perfectează vânzarea unui anumit număr minim de acţiuni.

Totodată, caracterul fictiv al contractului reiese şi din lipsa unui termen limită până la care comisionarul ar fi trebuit să identifice un potenţial cumpărător, acesta fiind sine die.

Se arată în actul de sesizare că susţinerile denunţătorului K. sunt confirmate şi de către declaraţiile martorilor VV. şi WW., care au declarat că pe parcursul negocierilor şi perfectării contractului de vânzare-cumpărare acţiuni la Fondul Proprietatea, încheiat de către K. cu XX., în baza căruia denunţătorul a plătit comisionul de 680.000 RON, inculpatul A. neavând vreun rol în identificarea cumpărătorului şi în încheierea respectivei tranzacţii.

Se arată în actul de sesizare că la data de 29 iulie 2009, la 8 zile de la momentul semnării contractului de comision, K. a încheiat cu XX. un contract de vânzare-cumpărare a unui număr de 70.241.340 acţiuni la un preţ de 0,24 RON/acţiune, care a fost înregistrat la Depozitarul Central sub nr. x la data de 4 august 2009.

În aceeaşi zi, martorul K. a încheiat cu YY. un contract de vânzare-cumpărare a unui număr de 35.000.000 acţiuni la un preţ de 0,24 RON/acţiune, care a fost înregistrat la Depozitarul Central sub nr. x la data de 4 august 2009.

Cu privire la cele două contracte de vânzare-cumpărare acţiuni, acestea cumulat, însumează vânzarea de către K. a unui număr de peste 100 milioane acţiuni, dar, aşa cum am arătat, din probatoriul administrat reiese că inculpatul A. nu a avut niciun rol în identificarea clienţilor, dar conform contractului de comision încheiat în mod fictiv a primit de la martor, la data de 6 august 2009, conform ordinului de plată nr. x în contul nr. x deschis la ZZ. suma de 680.000 RON.

Se concluzionează în actul de sesizare că primirea sumei de 680.000 RON de către inculpatul A., reprezintă un act material al infracţiunii de luare de mită săvârşită în formă continuată.

Se arată că în aceeaşi modalitate inculpatul A. a procedat şi cu martorul P. încheind cu acesta, în Piteşti, la data de 21 iulie 2009, un contract de comision. Prin acesta, inculpatul A., în calitate de comisionar, avea obligaţia "să prospecteze piaţa şi să identifice cumpărători de acţiuni la SC ... SA şi să-i prezinte vânzătorului în vederea demarării negocierilor de vânzare a unui număr de cel puţin 15 milioane acţiuni", preţul stabilit a fost de 264.000 RON, sub condiţia ca vânzătorul să vândă minim 15 milioane de acţiuni la preţul de cel puţin de 21 bani/acţiune.

La data de 29 iulie 2009, la 8 zile de la încheierea contractului de comision, P. a încheiat cu XX. un contract prin care au fost tranzacţionate 15 milioane de acţiuni la preţul de 0,24 RON/acţiune, tranzacţia fiind confirmată de către Depozitarul Central sub nr. x.

Cele două contracte de comision încheiate de inculpat cu martorii K. şi P. sunt identice ca formă şi conţinut, cu menţiunea că dacă pentru K., în condiţiile în care se obliga să identifice un cumpărător pentru minim 100 de milioane de acţiuni, percepând un "comision" de 680.000 RON, pentru P., în condiţiile în care s-a obligat să identifice potenţiali cumpărători pentru cel puţin 15 milioane de acţiuni, de aproximativ 6 ori mai puţin, a stabilit un "comision" de 264.000 RON, evidenţiindu-se fără dubiu că sumele datorate drept comision au fost stabilite aleatoriu, fără niciun criteriu, fiind menţionate în funcţie de cuantumul pe care acesta a dorit să îl primească de la K. din totalul mitei cuvenite.

Prin Ordinul de plată nr. x din 6 august 2009, martorul P. a virat în contul nr. x, aparţinând inculpatului A., suma de 264.000 RON.

Se arată că, în concluzie, primirea sumei de 264.000 RON de către inculpatul A., reprezintă un alt act material al infracţiunii de luare de mită săvârşită în formă continuată.

Anterior încheierii celor două contracte de comision şi încasării sumelor de bani menţionate, conform depoziţiei martorului P., la data de 12 mai 2009 a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare acţiuni între P., în calitate de vânzător şi A., în calitate de cumpărător pentru 9 milioane de acţiuni la Fondul Proprietatea pentru suma de 360.000 ron. Respectivul transfer de acţiuni a fost confirmat de către Depozitarul Central la data de 12 mai 2009, sub nr. x.

Se arată că martorul P., cu privire la această tranzacţie a declarat că inculpatul i-a plătit conform acestui contract, printr-un ordin de plată, suma contractului aferent acestor acţiuni fiind de 3 ori mai mică decât ar fi fost preţul pe piaţă, preţul unei acţiuni vândute lui A. fiind de 0,04 RON/acţiune.

Se arată că susţinerile martorului sunt confirmate de un calcul aritmetic al preţului plătit pe acţiune de către inculpatul A., acesta fiind de 0,04 RON/acţiune, de 6 ori mai mic decât următoarea tranzacţie a martorului P. care a avut loc la doar două luni după, respectiv în luna iulie 2009.

Se precizează că, raportat la preţul mediu de 0,04 RON/acţiune plătit de către inculpatul A., obligaţiile asumate de inculpat în faţa martorilor K. şi P. de a le identifica cumpărători pentru acţiunile la Fondul Proprietatea la un preţ de minim 0,21 RON/acţiune ar fi fost imposibil de îndeplinit, în condiţiile în care preţul acţiunilor la Fondul Proprietatea nu a oscilat atât de mult.

Conform extrasului de cont depus de către martorul P., la data de 13 mai 2009, inculpatul A. a virat în contul martorului P. suma de 100.000 RON, iar la data de 15 iunie 2009 a încasat suma de 260.000 RON. Conform aceleiaşi declaraţii a martorului P., după ce a primit prin cont banii de la inculpatul A., i-a restituit această sumă, astfel încât vânzare acţiunilor la Fondul Proprietatea a fost cu titlu gratuit.

În aceste condiţii, conform susţinerilor martorului P. şi a celorlalte tranzacţii ulterioare, pentru cele 9 milioane de acţiuni achiziţionate la un preţ subevaluat de către inculpatul A., acesta ar fi trebuit să plătească de 3 ori mai mult, respectiv 1.080.000 RON, diferenţa de 720.000 RON, neachitată, reprezentând mita primită de inculpatul A. de la K., prin intermediul lui P.

Se concluzionează că, astfel, suma de 720.000 RON reprezintă un folos necuvenit, obţinut de către inculpatul A. şi este rezultatul dobândirii unui număr de 9 milioane de acţiuni la un preţ subevaluat de 3 ori faţă de preţul pieţei la momentul respectiv, constituind un alt act material al infracţiunii de luare de mită săvârşită în formă continuată.

Se arată de asemenea că restituirea sumei de 360.000 RON inculpatului A., de către P., constituie un alt act material al infracţiunii de luare de mită săvârşită în formă continuată.

Referitor la interpunerea unui terţ cumpărător de către A., martorul P. a declarat că:

"la o diferenţă de încă o jumătate de an, a mai existat o a doua şi ultimă vânzare de acţiuni din partea mea către domnul T., naşul lui A.".

Se arată în actul de sesizare că la data de 15 iunie 2009 a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între P., în calitate de vânzător şi T., în calitate de cumpărător pentru un număr de 7 milioane de acţiuni la un preţ de 360.000 ron. Preţul a fost plătit de către cumpărător la data de 15 iunie 2009, conform extrasului de cont al martorului. Tranzacţia a fost confirmată de către Depozitarul Central la aceeaşi dată, sub nr. x.

Evaluând preţul mediu al unei acţiuni, se constată că acesta a fost de 360.000 RON, respectiv 0,051 RON/acţiune, mai mare cu 0,011 RON pe acţiune, dar cu mult sub preţul unei acţiuni obţinut de martor în urma unei tranzacţii efectuate aşa cum am descris mai sus, cu o lună mai târziu.

Raportat la susţinerile martorului, potrivit cărora faţă de valoarea unei acţiuni care se tranzacţiona la momentul respectiv T. ar fi trebuit să plătească aproximativ 1.080.000 RON, diferenţa de 720.000 RON reprezentând o altă parte din mita pretinsă de A.

Conform înscrisurilor depuse la dosar de către T. a rezultat că la data de 12 iunie 2009 a fost încheiată o convenţie autentificată la notariat sub nr. x. Obiectul respectivei convenţii îl constituia "prospectarea pieţei şi găsirea de proprietari de acţiuni la Fondul Proprietatea care doresc să înstrăineze acţiunile deţinute şi prezentarea acestora comitentului, în vederea demarării negocierilor de achiziţionare a acţiunilor respective". Totodată, se constată că şi această convenţie este lipsită de menţionarea unui termen limită până la care puteau fi întreprinse demersuri de către comisionar pentru atingerea scopului convenţiei.

În legătură cu preţul convenţiei, acesta nu era fix, fiind stabilit în urma unei diferenţe dintre aplicarea procentului de 14% din valoarea nominală a acţiunilor şi suma la care erau achiziţionate acţiunile.

În baza acestei convenţii, deşi martorul susţine că preţul plătit pe acţiune este de 0,14 RON, cel trecut în contractul de vânzare-cumpărare este de fapt de 0,051 RON/acţiune, diferenţa de 620.000 RON reprezentând în fapt comisionul plătit lui A.

Din depoziţia martorului T. trebuie relevat aspectul conform căruia martorul P., care avea şi calitatea de vânzător, a venit la Depozitarul Central având deja redactat contractul de vânzare şi preţul total al acţiunilor, acesta nefiind stabilit între vânzător şi cumpărător, ci de către inculpatul A., în folos propriu, acesta fiind în realitate impus vânzătorului aşa cum subliniat anterior.

Prin extrasul de cont depus de către martorul T., reiese că la data de 15 iunie 2009 i-a virat suma de 620.000 RON inculpatului A., conform convenţiei încheiate între aceştia.

Ca şi în cazul primului contract de vânzare-cumpărare acţiuni, încheiat cu A., cu toate că banii au fost viraţi de către T. prin bancă, ulterior martorul P. i-a restituit cash banii lui A.

Se concluzionează astfel în actul de sesizare că, faţă de cele expuse, suma de 620.000 RON obţinută de inculpatul A. de la T., cu titlu de comision intermediere tranzacţie, în urma impunerii lui P., în baza înţelegerii avute cu K., cu ocazia vânzării celor 7 milioane de acţiuni, a unui preţ pe acţiune subevaluat de aproximativ 3 ori, reprezintă un alt act material al infracţiunii de luare de mită.

Se arată de asemenea că restituirea sumei de 360.000 RON, provenită din contractul de vânzare-cumpărare mai sus enunţat, inculpatului A., de către P., constituie un alt act material al infracţiunii de luare de mită săvârşită în formă continuată.

Referitor la remiterea unor sume de bani cash, în RON şi euro, inculpatului A., martorul K. a declarat că a vândut 2 milioane de acţiuni în 2010 la preţul de 0,4 RON/acţiune, însumând aproximativ 800.000 RON, bani pe care i-a remis inculpatului în numerar, în RON şi euro, în câteva tranşe, fiind scoşi din bancă în tranşe de până în 15.000 euro sau echivalentul sumei în RON şi remişi în tranşe de până la 50.000 sau 70.000 euro ori contravaloarea lor în RON. Arată martorul că suma de 800.000 RON i-a remis-o inculpatului atât în cursul anului 2010, cât şi în cursul anului 2011, iar pentru cele 2 milioane de acţiuni vândute, A. şi-a dat acceptul cu privire la număr şi valoare.

Cu privire la modul de remitere a sumelor, în actul de sesizare se arată că, potrivit declaraţiilor martorului K., acesta a dat inculpatului sumele de bani cu ocazia întâlnirilor avute la biroul său din Piteşti sau cu ocazia deplasărilor sale în proximitatea casei părinţilor inculpatului A.

Se precizează de asemenea că din declaraţia martorului K. a rezultat că acesta a mai procedat în aceeaşi modalitate şi în alte dosare aflate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, respectiv pe dosarele în care s-au emis Deciziile nr. 540/FF din 18 octombrie 2007, nr. 1292 din 26 noiembrie 2007, nr. 4794/FF din 25 septembrie 2008, martorul susţinând că, pentru soluţionarea acestor dosare, i-a fost remisă lui A. suma totală de aproximativ 1,5 milioane RON, bani pe care denunţătorul i-a remis în perioada 2008 - 2013, atât direct, cât şi prin intermediul lui P.

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în legătură cu soluţionarea dosarelor Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor în care s-au emis Deciziile nr. 540/FF din 18 octombrie 2007, nr. 1292 din 26 noiembrie 2007, nr. 4794/FF din 25 septembrie 2008, s-a dispus prin rechizitoriu disjungerea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Se arată că, fapta inculpatului A. - constând în aceea că, în calitate de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (în perioada 2005 - 2008) şi membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (2008 - 2009), a pretins (între anii 2007 - 2008) 5% din totalul acţiunilor cuvenite martorilor K., P. şi Q. ca urmare a soluţionării dosarului de despăgubire nr. x/2008 şi a primit, în perioada 2009-2013, de la K. atât direct, cât şi prin intermediul lui Q. şi P., ca urmare a înţelegerii dintre K. şi inculpat, suma de aproximativ 6.200.000 RON, reprezentând sume de bani şi contravaloarea acţiunilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen. (24 acte materiale, respectiv: 1. primirea sumei de 680.000 RON, la data de 06 august 2009; 2. primirea sumei de 264.000 RON, la data de 06 septembrie 2009; 3. primirea unui folos necuvenit în cuantum de 720.000 RON, la data de 12 mai 2009; 4. primirea sumei de 360.000 RON în cursul anului 2009; 5. primirea sumei de 620.000 RON, la data de 15 iunie 2009; 6. primirea sumei de 360.000 RON, în cursul anului 2009; 7. primirea sumei de 70.000 euro în aprilie 2010; 8. primirea sumei de 56.000 euro în luna iunie 2010; 9. primirea sumei de 35.000 euro în luna octombrie 2010; 10. primirea sumei de 200.000 RON în luna decembrie 2010; 11. primirea sumei de 90.000 RON în luna martie 2011; 12. primirea sumei de 140.000 RON în luna aprilie 2011; 13. primirea sumei de 140.000 RON în luna iulie 2011; 14. primirea sumei de 120.000 RON în luna octombrie 2011; 15. primirea sumei de 205.000 RON în luna decembrie 2011; 16. primirea sumei de 70.000 RON în luna iunie 2012; 17. primirea sumei de 155.000 RON în luna iulie 2012; 18. primirea sumei de 390.000 RON în luna august 2012; 19. primirea sumei de 280.000 RON în luna octombrie 2012; 20. primirea sumei de 120.000 RON în luna decembrie 2012; 21. primirea sumei de 270.000 RON în luna aprilie 2013; 22. primirea sumei de 100.000 RON în luna iunie 2013; 23. primirea sumei de 70.000 euro în luna februarie 2013; 24. primirea sumei de 54.000 euro în luna iulie 2013).

În privinţa încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului L., se arată că fapta acestuia, constând în aceea că a primit de la K., în cursul anului 2008, suma de 10.000 euro, în scopul efectuării unei evaluări imobiliare favorabile asupra imobilului care făcea obiectul despăgubirii în Dosarul nr. x/2008 al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În cauză s-a dispus faţă de denunţătorul K. clasarea cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în legătură cu remiterea sumei de aproximativ 6.200.000 RON inculpatului A., şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în legătură cu remiterea sumei de 10.000 euro inculpatului L., întrucât există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.

Faţă de denunţătorii P. şi Q. - s-a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită, prev. de art. 48 raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în legătură cu remiterea sumei de aproximativ 6.200.000 RON inculpatului A., întrucât există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.

Situaţia de fapt expusă în actul de sesizare a fost reţinută în baza următoarelor mijloace de probă: declaraţiile suspecţilor şi ale inculpaţilor: I., B., G., L., E., N., F., J., C., D.; declaraţiile martorilor: AAA., BBB., PP., Z., HH., CCC., P., Q., NN., DDD., EEE., FFF., K., LL., W., Y., VV., GGG., T., HHH., WW.; înscrisuri transmise de Corpul de Control al Primului-Ministru în legătură cu controlul efectuat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor; înscrisuri transmise de Guvernul României în legătură cu indemnizaţiile primite de membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor;

înscris transmis de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor privind funcţiile deţinute de membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor; adrese O.C.P.I. şi înscrisurile aferente, reprezentând contracte de vânzare-cumpărare şi acte cadastrale; sesizare Corpul de Control al Primului Ministru şi anexe; Regulamentul de organizare şi funcţionare al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor; fişele posturilor ale angajaţilor Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor implicaţi în procedura soluţionării dosarelor de despăgubiri; proces-verbal din data de 08 aprilie 2015 privind observaţiile făcute de inculpatul J. la rapoartele de evaluare; proces-verbal din data de 07 aprilie 2015 privind observaţiile făcute de inculpatul J. la rapoartele de evaluare; comunicare înscrisuri ANRP privind activitatea lui J.; raportul Curţii de Conturi şi anexele aferente; agenda de lucru a şedinţei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din 2 septembrie 2008 şi tabelele cu dosarele aflate pe lista de şedinţă; agenda de lucru a şedinţei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din 16 septembrie 2008 şi tabelele cu dosarele aflate pe lista de şedinţă; raport de constatare al specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie din 16 martie 2015 privind Dosarul nr. x/2008 al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor; raport de constatare al specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie din 13 martie 2015 privind Dosarul nr. x C. civ./2006 al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor; raport de constatare al specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie din 14 martie 2015 privind Dosarul nr. x C. civ./2006 al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor; dosar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nr. x/2008; dosar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nr. x/2006; dosar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nr. x/2006;

înscrisuri predate de către martorul Q., reprezentând contracte încheiate cu ocazia vânzării de acţiuni Fondul Proprietatea; înscrisuri predate de către avocat III., reprezentând contracte încheiate cu ocazia vânzării de acţiuni Fondul Proprietatea de către K. şi Q.; înscrisuri predate de către martorul T., reprezentând contracte încheiate cu ocazia cumpărării de acţiuni Fondul Proprietatea; înscrisuri predate de către inculpatul B., reprezentând contract de prestări servicii cu JJJ., corespondenţă e-mail şi raport de evaluare orientativ;

înscrisuri predate de către martorul P., reprezentând contracte încheiate cu ocazia vânzării de acţiuni Fondul Proprietatea; înscrisuri predate de către martorul K., reprezentând contracte încheiate cu ocazia vânzării de acţiuni Fondul Proprietatea; înscrisuri predate de către martorul Q., reprezentând contracte încheiate cu ocazia vânzării de acţiuni Fondul Proprietatea; înscrisuri predate de către martorul K., reprezentând contracte încheiate cu ocazia vânzării de acţiuni Fondul Proprietatea; procese-verbale din şedinţele Comisiei Centrale din datele de 2 septembrie 2008, 16 septembrie 2008, 4 decembrie 2008 şi 10 noiembrie 2008; agenda de lucru a Comisiei Centrale din 10 noiembrie 2008 împreună cu documentele aferente; agenda de lucru a Comisiei Centrale din 4 decembrie .2008 împreună cu documentele aferente.

Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 9 aprilie 2015 sub numărul x/2015.

Prin Încheierea din 26 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în cursul procedurii camerei preliminare, a fost admisă excepţia necompetenţei după calitatea persoanei şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

S-a reţinut că în Monitorul Oficial nr. 352 din data de 21 mai 2015 s-a constatat încetată calitatea de deputat a inculpatului A. ca urmare a demisiei acestuia, începând cu data de 12 mai 2015, iar în Monitorul Oficial nr. 276 din 23 aprilie 2015 s-a constat încetat mandatul de deputat al inculpatului H., ca urmare a demisiei acestuia, la data de 1 aprilie 2015, iar acuzaţiile formulate de Ministerul Public nu au legătură cu atribuţiile decurgând din calitatea de deputat a celor doi inculpaţi. În raport de calitatea de avocaţi a inculpaţilor E., A. şi D., s-a constatat că instanţa competentă după calitatea persoanei este Curtea de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel, secţia I penală la data de 26 mai 2015 sub numărul x/2015.

Prin încheierea de şedinţă din 9 iunie 2015, definitivă prin Încheierea nr. 1195 din 14 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I penală, au fost respinse ca nefondate cererile şi excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de cercetare penală, formulate de inculpaţii E., G., A., I., B., C., F., B., D. şi N., şi a fost constatată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi efectuării actelor de cercetare penală şi s-a dispus începerea judecăţii.

Prin încheierea de şedinţă din 26 octombrie 2015 a fost încuviinţează cererea privind reaudierea martorilor W., Z., HH., CCC., P., Q., NN., EEE., FFF., K., LL., VV., GGG. şi WW., s-a dispus din oficiu audierea martorului KKK., şi a fost respinsă ca nefondată cererea de reaudiere a martorilor Y., BBB., PP., DDD., AAA. şi HHH..

Prin încheierea din 9 noiembrie 2015, au fost admise cererea inculpatului E. de audiere a martorilor LLL., MMM. şi NNN., cererea inculpatului G. de audiere a martorului AA., cererea inculpatului I. de audiere a martorului MMM., cererea inculpatei F. de audiere a martorilor MMM. şi CC., cererea inculpatului J. de audiere a martorului MMM., cererea inculpatului B. de audiere a martorilor OOO. şi PPP., cererea inculpatei D. de audiere a martorilor MMM. şi LLL., cererea inculpatului N. de audiere a martorilor MMM. şi CC.

În cursul judecăţii a fost încuviinţată proba testimonială.

Prin încheierea de şedinţă din 30 mai 2016 s-a dispus administrarea probei cu expertiza tehnică de verificare a evaluărilor efectuate în cauză de inculpaţii N., B., L., şi a rapoartelor de constatare specialitatea evaluare efectuate în cursul urmăririi penale. La solicitarea inculpaţilor, au fost reincluse în obiectul expertizei rapoartele de evaluare întocmite de SC R. prin evaluator CC.

În cursul cercetării judecătoreşti, au fost audiaţi inculpaţii: B., J., C., E., D., N., A., F.

Inculpaţii L., I. şi G. şi-au exercitat dreptul de a nu da declaraţii.

Probele încuviinţate au fost administrate, cu excepţia audierii martorei HH., cu privire la care instanţa a constatat imposibilitatea obiectivă de audiere a acesteia ca urmare a vârstei înaintate şi stării de sănătate precare, aspecte învederate de martorul EEE. cu ocazia audierii, şi confirmate de datele personale ale martorei, existente la dosar.

Sub aspectul acuzaţiilor de abuz în serviciu, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte cadrul legal ce reglementa funcţionarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a aparatului tehnic din cadrul ANRP la data faptelor:

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost înfiinţată prin Hotărârea de Guvern nr. 361/2005, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei şi Finanţelor. În structura reglementată de Hotărârea de Guvern nr. 361/2005, Agenţia preia activitatea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, anterior structură fără personalitate juridică din cadrul Cancelariei Primului-Ministru.

Autoritate Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este condusă de un preşedinte, cu rang de Secretar de stat, numit prin decizie a Primului-Ministru.

Preşedintele ANRP are calitatea de ordonator terţiar de credite, şi este sprijinit de trei vicepreşedinţi cu rang de subsecretar de stat, de asemenea numiţi prin decizie a Primului-Ministru.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor coordonează următoarele direcţii: Direcţia financiară, administrativă şi resurse umane; Direcţia pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/200; Direcţia de contencios şi pentru coordonarea secretariatului comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor; Direcţia pentru coordonarea secretariatelor tehnice ale comisiei speciale de retrocedare.

La rândul lor, fiecare dintre vicepreşedinţi coordonează câte una din următoarele direcţii: Direcţia pentru acordarea despăgubirilor în numerar; Direcţia pentru coordonarea şi controlul aplicării legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare; Direcţia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 393/2006.

Potrivit Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din 30 august 2005, în vigoare la data faptelor, Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor are, în principal, următoarele atribuţii relevante:

a) analizează şi stabileşte cuantumul final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor Titlului VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente;

b) emite deciziile referitoare la acordarea de titluri de despăgubiri;

c) adoptă măsurile legale, necesare aplicării dispoziţiilor privind acordarea despăgubirilor.

Comisia Centrală este formată din 7 membri în următoarea componenţă: preşedintele A.N.R.P.; 2 reprezentanţi ai Cancelariei Primului-Ministru; 2 reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului; un reprezentant al Ministerului Justiţiei; un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice.

Preşedintele Comisiei Centrale este şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Comisia Centrală lucrează în şedinţă în prezenţa a minimum 5 membri şi decide cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi.

Comisia Centrală îşi desfăşoară lucrările săptămânal şi ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui, sau, în lipsa acestuia, a vicepreşedintelui.

Secretariatul Comisiei centrale este asigurat de Cancelaria Primului Ministru prin Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, care pune la dispoziţie spaţiul, personalul şi serviciile administrative necesare în vederea bunei desfăşurări a activităţii Comisiei centrale şi a secretariatului acesteia.

În materia stabilirii despăgubirilor, după primirea deciziilor sau respectiv dispoziţiilor emise de entităţile competente, Comisia, prin Preşedinte sau vicepreşedinte fixează termenele în vederea analizării şi soluţionării notificărilor şi cererilor transmise Secretariatului Comisiei centrale.

În virtutea atribuţiilor ce îi revin conform Hotărârii de Guvern menţionate şi Regulamentului de funcţionare, Comisia centrală procedează la analizarea dosarelor în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. În situaţiile în care Comisia centrală apreciază că, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, desemnează aleatoriu evaluatorul care va efectua raportul de evaluare şi, prin grija secretariatului, trimite dosarele împreună cu documentaţia aferentă evaluatorului sau societăţii de evaluatori, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

În baza raportului de evaluare, Comisia centrală procedează fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Conform dispoziţiilor relevante din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, în vigoare la data faptelor:

Potrivit art. 13 din Lege:

"(1) Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, următoarele atribuţii:

a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire;

b) ia alte măsuri legale, necesare aplicării prezentei legi.

(2) Comisia Centrală este formată din 9 membri şi are următoarea componenţă:

a) preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor;

b) vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar;

c) vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează Direcţia pentru coordonarea şi controlul aplicării legislaţiei din domeniul proprietăţii funciare, şi vicepreşedintele Autorităţii pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată şi Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare;

d) un reprezentant al Secretariatului General al Guvernului;

e) doi reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi Finanţelor;

f) doi reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei.

(3) Componenţa nominală a Comisiei Centrale se stabileşte prin decizie a primului-ministru, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(4) Lucrările Comisiei Centrale sunt conduse de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(5) Secretariatul Comisiei Centrale se asigură de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, din subordinea Cancelariei Primului-Ministru.

(6) Comisia Centrală are la dispoziţia sa o listă de evaluatori autorizaţi. Condiţiile de înscriere în listă se stabilesc de către Comisia Centrală prin decizie şi vor fi afişate pe site-ul oficial al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(7) Comisia Centrală va desemna în mod aleatoriu evaluatorul care va efectua raportul de evaluare".

Potrivit art. 16:

(1) Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau după caz, a ordinelor.

(21) Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.

(22) Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.

(3) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(4) Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.

(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

(6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

(61) La cererea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societăţii de evaluare desemnate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deţinătorii bunurilor imobile ce fac obiectul procedurilor administrative prevăzute de prezenta lege vor permite accesul acestora la locul unde se află bunurile respective, pe perioada şi numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru efectuarea lucrării de evaluare.

(62) Deţinătorii bunurilor imobile prevăzute la alin. (61) vor fi înştiinţaţi în timp util despre efectuarea lucrării de evaluare.

(63) În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în reşedinţa persoanei fizice se face cu autorizarea instanţei judecătoreşti competente, dispoziţiile privind ordonanţa preşedinţială din C. proc. civ. fiind aplicabile.

(64) La cererea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societăţii de evaluare, băncile, notarii publici, agenţiile imobiliare, birourile de carte funciară, precum şi orice alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare sunt obligaţi să le comunice de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare efectuării evaluării, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. Evaluatorii au obligaţia de a asigura secretul datelor şi informaţiilor astfel primite.

(65) În cazul în care evaluatorul consideră necesar, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, după caz, sunt obligaţi să-i acorde concursul pentru obţinerea datelor şi informaţiilor necesare întocmirii raportului de evaluare, precum şi pentru îndeplinirea oricărei alte activităţi în acelaşi scop.

(7) În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

(8) Dispoziţiile alin. (1) - (2) şi (7) se aplică în mod corespunzător şi deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 32 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire.

(9) În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie.

În ce priveşte dispoziţii relevante din Standardele Internaţionale de Evaluare, ediţia a 8-a, aplicabilă la data faptelor, instanţa menţionează următoarele:

pct. 9.2.1.1. - Abordarea prin comparaţia vânzărilor - ...ia în considerare vânzările proprietăţilor similare sau substituibile şi informaţiile referitoare la piaţă şi stabileşte o estimare a valorii prin procese de comparaţie. În general, proprietatea este comparată cu proprietăţi similare vândute, tranzacţionat pe o piaţă deschisă.

Evaluarea proprietăţii imobiliare - GN1

- pct. 5.25.1 - Tehnica comparaţiei vânzărilor pentru evaluarea terenului implică o comparaţie directă a terenului evaluat cu loturile similare de teren, tranzacţionate recent pe piaţă şi pentru care există informaţii disponibile.

- pct. 5.25.2 - Tehnica parcelării şi dezvoltării presupune proiectarea unei parcelări a unui teren într-o serie de loturi, calcularea veniturilor şi cheltuielilor asociate parcelării... Această tehnică poate fi susţinută, în unele situaţii, dar presupune un număr prea mare de ipoteze care pot face dificilă asocierea cu definiţia valorii de piaţă. Se recomandă atenţie sporită în stabilirea ipotezelor fundamentale, pe care evaluatorul trebuie să le prezinte în întregime.

- pct. 5.7 - în parcurgerea etapelor înscrise în analiza preliminară şi în culegerea şi selectarea informaţiilor, solicitate în procesul de evaluare, evaluatorul se familiarizează...subpunctul 5.7.3. informaţiile privind cererea şi oferta.

În speţă, în perioada faptelor ce fac obiectul cauzei, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost constituită din: D., numită prin Decizia Primului-Ministru nr. 413 din 15 august 2005 în calitate de preşedinte a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor; F., numită prin Decizia Primului-Ministru nr. 131 din 26 iunie 2008 (şi având calitatea de vicepreşedintă a Autorităţii între 26 iunie 2008 şi 6 martie 2009); A., numit prin Decizia Primului-Ministru nr. 496 din 6 decembrie 2005 (având funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii între 01 octombrie 2007 - 28 mai 2008), revocat şi înlocuit cu inculpata F. prin decizia Primului-Ministru nr. 131 din 26 iunie 2008 şi ulterior numit prin Decizia Primului-Ministru nr. 134 din 4 iulie 2008, în calitate de secretar de stat, reprezentant al Ministerului Justiţiei; E. - numit prin Decizia Primului-Ministru nr. 242 din 10 septembrie 2007, (şi având calitatea de vicepreşedinte în perioada 1 octombrie 2007 - 6 martie 2009); C. - numit prin Decizia Primului - Ministru nr. 27 din 13 februarie 2007, şi având calitatea de vicepreşedinte a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor începând cu această dată; G. - numit prin Decizia Primului-Ministru nr. 51 din 17 martie 2008, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei; H. - numit prin Decizia Primului-Ministru nr. 413 din 15 august 2005, în calitate de secretar de stat - reprezentant al Secretariatului General al Guvernului - Departamentul pentru relaţii interetnice şi I. - numit prin Decizia Primului-Ministru nr. 28 din 13 februarie 2007, în calitate de reprezentant al Ministerului de Finanţe.

În baza probelor analizate, instanţa a reţinut că activitatea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost afectată, în perioada aferentă faptelor, de neregularităţi deosebit de grave ce au dobândit prin caracterul constant al abaterilor, consistenţă şi caracter infracţional, în forma încălcării constante a atribuţiilor ce reveneau conform Legii în sarcina inculpaţilor membri ai Comisiei.

Instanţa a reţinut că aspecte relevante atât cu privire la cadrul legal ce reglementa activitatea Comisiei Centrale în anul 2008, cât şi cu privire la modul în care se concretiza activitatea Comisiei se regăsesc în raportul Corpului de Control al primului Ministru din luna martie 2015.

Astfel cum se sintetizează aşadar în Raportul de Control al Corpului de Control al primului Ministru din 6 martie 2015, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin H.G. nr. 250/2007 (pct. 1 lit. a), în cazul în care restituirea în natură a imobilelor pentru care au fost formulate notificări în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 10/2001 nu era posibilă sau era expres înlăturată de la aplicare, se proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau propunerea de acordare de despăgubiri în cazul în care măsura compensării nu era posibilă sau aceasta nu era acceptată de persoana îndreptăţită.

Procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu puteau fi restituite în natură este reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 - "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv". Conform art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, este constituită, în acest scop, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, printre atribuţiile Comisiei, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile acestui titlu, privesc emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire, analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor acordate conform Titlului VII, şi adoptarea măsurilor legale, necesare aplicării dispoziţiilor privind acordarea despăgubirilor.

Etapele procedurii administrative de acordare a despăgubirilor sunt, în esenţă, următoarele: analizarea dosarelor în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, de către Secretariatul Comisiei Centrale, care este asigurat de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor; centralizarea dosarelor în care cererea de restituire în natură a fost respinsă întemeiat, de către Secretariatul Comisiei Centrale, după care dosarele urmează a fi trimise evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate aleatoriu, în vederea întocmirii raportului de evaluare; întocmirea raportului de evaluare de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnate, conform procedurii de specialitate, raportul întocmit, ce conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora erau acordate titlurile de despăgubire, fiind în continuare transmis Comisiei Centrale; în fine, în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare, potrivit art. 16 alin. (7) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În ceea ce priveşte ordinea de soluţionare, procedura a suferit modificări succesive, astfel:

Conform Deciziei nr. 2 din 28 februarie 2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ordinea de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariat era aleatorie, (extragerea numerelor de dosare de către calculator), iar în cazuri excepţionale, temeinic motivate, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor putea decide tratarea cu prioritate a unui anumit dosar;

Conform Deciziei nr. 2447 din 30 iulie 2008, emisă de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, ordinea de soluţionare a dosarelor este cea a înregistrării lor la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, în cazuri excepţionale şi temeinic motivate, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor putea decide, în baza cererilor persoanelor îndreptăţite, tratarea cu prioritate a unui dosar, acelaşi regim prioritar având şi dosarele conţinând solicitări privind compensarea creanţelor reciproce între stat şi persoanele îndreptăţite, precum şi cele conţinând hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii la care persoanele îndreptăţite aveau dreptul.

Conform Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dosarele transmise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor urmau a fi împărţite în două categorii, respectiv dosare transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi dosare transmise Secretariatului Comisiei Centrale după intrarea în vigoare a acestui act normativ; în cazuri temeinic motivate, Comisia Centrală putea decide, în baza persoanelor îndreptăţite, tratarea cu prioritate a unui dosar. Similar Deciziei anterioare, erau tratate cu prioritate şi dosarele conţinând solicitări privind compensarea creanţelor reciproce existente între stat şi persoanele îndreptăţite, precum şi cele conţinând hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii la care persoanele îndreptăţite aveau dreptul.

În concluzie, ordinea soluţionării dosarelor a fost una aleatorie în anul 2008, până la data de 30 iulie 2008, ulterior acestei date dosarele fiind soluţionate în ordinea înregistrării lor.

În ceea ce priveşte categoria dosarelor "cazuri excepţionale, temeinic motivate", instanţa de fond a reţinut, în baza constatărilor acestui raport, că nu au fost stabilite criterii clare pentru încadrarea în această categorie.

Din verificările efectuate şi sintetizate în Raportul Corpului de Control al Primului Ministru menţionat mai sus, la nivelul anului 2005 s-a propus, conform procesului-verbal din data de 16 decembrie 2005, soluţionarea cu prioritate a dosarelor de despăgubire pentru persoanele cu afecţiuni oncologice. În ceea ce priveşte anul 2008, din listele şedinţelor Comisiei din 8 iulie 2008, 14 octombrie 2008 şi 4 decembrie 2008, raportul menţionat identifică exemplificativ următoarele situaţii de aprobare a solicitărilor de soluţionare cu prioritate: "ca mandatară, motivat de faptul că este în vârstă de 50 de ani şi suferă de fibrom uterin", "paranoia", "atacuri panică recurente", "nu depune acte doveditoare dar susţine că are 82 de ani, suferă de HTA şi necesită 3 intervenţii chirurgicale costisitoare", "cetăţean german, declară că are 85 de ani şi grave probleme de sănătate", "titularul dreptului de dispoziţie a încheiat cu titularul cererii de urgentare contract de rentă viageră, prin care a transmis cu titlu oneros toate drepturile ce decurg din Dispoziţia nr. 4766/2005; se invocă în susţinerea cererii starea de sănătate a beneficiarului dreptului de rentă viageră, pe care o are în întreţinere", "susţine că are 86 de ani şi este foarte bolnavă", "susţine că are 85 ani, nu are moştenitori şi are venituri foarte mici", "boli cronice".

Instanţa a reţinut că în perioada 2008 - 2011, perioadă ce a făcut obiectul verificărilor raportului menţionat, la nivelul Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor au fost soluţionate un număr de 8.136 dosare constituite în temeiul Legii nr. 10/2001, dintre care 1.407 dosare au fost soluţionate la ordine, iar 2.269 dosare au fost soluţionate cu prioritate, fiind considerate cazuri speciale. Din acestea, 131 de dosare au fost soluţionate în favoarea cesionarilor de drepturi la măsuri reparatorii.

Sub aspectul procedurii de efectuare a rapoartelor de evaluare:

În ceea ce priveşte procedura de desemnare şi efectuare a evaluărilor imobilelor, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, aşa cum s-a arătat şi mai sus, dispoziţiile art. 13 alin. (6) şi (7) din lege stabilesc: Comisia Centrală are la dispoziţia sa o listă de evaluatori autorizaţi. Condiţiile de înscriere în listă se stabilesc de către Comisia Centrală prin decizie şi vor fi afişate pe site-ul oficial al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Comisia Centrală, va desemna în mod aleatoriu evaluatorul care va efectua raportul de evaluare.

Astfel cum rezultă din cuprinsul Raportului de control al Primului Ministru din februarie 2015, din verificările efectuate prin sondaj s-a stabilit că propunerea evaluatorilor a fost realizată de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor aproba în bloc aceste propuneri.

Un alt aspect relevant din punctul de vedere al reglementării legale îl constituie modalitatea de efectuare a rapoartelor de evaluare.

Astfel, potrivit art. 16 alin. (64) şi (65) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, "la cererea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societăţii de evaluare, băncile, notarii publici, agenţiile imobiliare, birourile de carte funciară, precum şi orice alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare sunt obligaţi să le comunice de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare efectuării evaluării, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. Evaluatorii au obligaţia de a asigura secretul datelor şi informaţiilor astfel primite.

În cazul în care evaluatorul consideră necesar, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, după caz, sunt obligaţi să-i acorde concursul pentru obţinerea datelor şi informaţiilor necesare întocmirii raportului de evaluare, precum şi pentru îndeplinirea oricărei alte activităţi în acelaşi scop."

Din verificările efectuate în cadrul aceluiaşi control, a rezultat că evaluatorii desemnaţi nu au purtat corespondenţă cu băncile, notarii publici, agenţiile imobiliare, birourile de carte funciară, precum şi cu orice alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile deja efectuate, certe, cu proprietăţi imobiliare similare. A rezultat faptul că evaluatorii au utilizat, în majoritatea cazurilor, comparabile constând în anunţuri de vânzare publicate în ziare, fără a purta corespondenţă cu deţinătorii de informaţii privind tranzacţii certe cu proprietăţi imobiliare, folosind, în procesul de evaluare, în medie 3 astfel de comparabile.

Inculpatul C. a declarat cu ocazia audierilor în faza cercetării judecătoreşti, următoarele:

În declaraţia dată la termenul din 27 octombrie 2015 inculpatul a declarat că nu îşi aminteşte exact ce s-a întâmplat în 2008, dar, din ceea ce i s-a prezentat în cursul urmăririi penale, acceptă faptul că în acel an, şi-a dat votul pentru aprobarea celor trei dosare prin semnarea unor liste care i s-au prezentat în cadrul CCSD.

A arătat, punctual, că: "am acceptat la acel moment, şi accept şi acum, că o evaluare se poate înscrie într-o marjă de eroare acceptată în procent de plus sau minus 10%, însă consider că această marjă de eroare era corectată de expertul parte al ANRP şi accept că poate exista în aceste condiţii o marjă de eroare finală de 2 - 3% marjă la care se reduce eroarea iniţială, în urma avizului dat de expert".

A arătat că la momentul numirii sale ca membru CCSD, nimeni nu i-a spus că trebuie să participe în această comisie ca specialist şi să cunoască Standardele Internaţionale de Evaluare.

Inculpatul a arătat că atribuţiile sale ca membru al Comisiei au fost stabilite la momentul numirii sale, făcând trimitere la ultimul decret de desemnare ca vicepreşedinte al ANRP, ce a fost semnat de primul-ministru la acea vreme, prin această numire dându-i-se atribuţii pe Legea nr. 9/1998 şi pe Legea nr. 290/2002 şi nu pe Legea fondului funciar.

Inculpatul a arătat că "a fost şi este jurist, că în perioada respectivă preda dreptul civil la ASE, că a avut şi calitatea de avocat până în anul 2000". A menţionat că: "numirea mea la ANRP şi în Comisie nu s-a făcut în baza calităţii mele de jurist, ci de demnitar, nu m-a întrebat nimeni atunci ce profesie am".

A menţionat inculpatul că în cazul celor două legi menţionate despăgubirile s-au stabilit în baza unor norme tehnice, de aceea, ca vicepreşedinte desemnat pe cele două legi, nu "avea de a face" cu rapoarte de expertiză.

Inculpatul a arătat că din punctul său de vedere natura CCSD era cea a unui for de validare, primul argument fiind că în Comisie erau desemnaţi demnitari nespecialişti, iar al doilea - acela că menţionata Comisie nu era un for permanent.

A declarat inculpatul că, similar celorlalţi inculpaţi membrii ai Comisiei, avea alt serviciu, iar pentru şedinţele Comisiei, care se desfăşurau o dată pe lună, primea o indemnizaţie de şedinţă.

A arătat inculpatul că, în opinia sa, nu se poate impune unui nespecialist să exercite atribuţii de verificare şi să refacă practic munca a patru instituţii, respectiv Primărie, Prefectură, ANRP şi evaluator.

Inculpatul a susţinut că în opinia sa, "raţiunea existenţei acestei Comisii era aceea că trebuia să existe un act de autoritate care să confirme munca a 4 instituţii distincte, Primărie, Prefectură, ANRP - Serviciul Tehnic şi Procedura de Specialitate, care nu era internă, ci îl implica şi pe beneficiar".

A arătat inculpatul că atât în legătură cu cele trei dosare din cauză, precum şi cu celelalte dosare aprobate, în opinia sa, întreaga procedură a fost legală, în sensul că "Prefectura a dat avizul de legalitate, Secretariatul Tehnic a considerat că se impune restituirea prin echivalent şi soluţia primită este legală, că evaluatorul a evaluat imobilele, a desfăşurat procedura de specialitate".

În ceea ce priveşte modalitatea de desemnare a experţilor, inculpatul a arătat: "cunosc din constatările proprii că evaluatorul era desemnat aleatoriu şi expertul ANRP a avizat rapoartele de evaluare şi nu a avut nici o obiecţie în legătură cu acestea. Cunosc că procedura de desemnare a evaluatorilor era aleatorie, în baza observaţiilor făcute în tabel şi a semnăturilor care existau acolo. Cunosc că procedura de desemnare a evaluatorilor era aleatorie, pentru că am văzut procesele-verbale întocmite de Secretariatul Tehnic prin care se atesta desemnarea făcută pe cale aleatorie."

A arătat de asemenea că: "Tocmai pentru că la începuturile activităţii CCSD, ne dădeam cu părerea în legătură cu valorile stabilite prin rapoartele de evaluare, s-a decis să fie angajat un expert permanent pentru ANRP, care să facă această evaluare, întrucât noi nu ne pricepeam."

În ceea ce priveşte modalitatea de desfăşurare a şedinţelor Comisiei, inculpatul a arătat că pe listele supuse spre aprobare erau între 200 şi 400 de dosare.

A arătat că: "nu am respins vreun dosar de despăgubire aflat pe listă, întrucât Comisia nu are dreptul să respingă aceste cereri de despăgubiri.

În opinia mea, decizia de a vota da pentru dosarele de despăgubire, inclusiv pentru cele din dosarul de faţă, este legală, deşi nu ştiu dacă este şi cea corectă. Conform H.G. nr. 1095/2005, Comisia putea trimite un raport spre reevaluare, doar în situaţia în care se considera nelămurită, ceea ce în opinia mea înseamnă că ar fi existat cel puţin 2 opinii de specialitate în dosarul respectiv. Din câte îmi amintesc, la şedinţele la care am participat, nu au existat astfel de situaţii. O astfel de evaluare putea avea loc în două situaţii punctuale, când ar fi existat o opinie diferită a expertului parte desemnat de beneficiar, sau când expertul ANRP, ar fi avut o poziţie diferită faţă de expertul evaluator".

Inculpatul a precizat că nu a parcurs nici unul din rapoartele de evaluare înscrise pe lista dosarelor spre aprobare în şedinţele CCSD, şi nici nu avea motiv să fac acest lucru, întrucât dosarele erau complete. Arată inculpatul că, dacă s-ar calcula un interval de 30 de minute pentru fiecare din cele 300 de dosare, ar fi trebuit să fie angajat permanent al Comisiei, pentru a le studia.

Inculpatul a arătat că în concret în cursul şedinţelor membrii CCSD aveau la îndemână doar tabelele, ce conţineau dosarele spre aprobare şi semnăturile celor implicaţi.

În declaraţia dată la termenul din 26 februarie 2016, inculpatul a reiterat că, în opinia sa, în calitate de demnitar, semnătura sa transforma actele funcţionarilor publici, care erau anterior verificate de alţi funcţionari publici, în acte ale instituţiei. A arătat inculpatul, punctual: "Consider că nu puteam refuza semnarea acestor acte, pentru argumente de temeinice şi veridicitate, pentru că nici un demnitar nu are competenţa de a face acest tip de verificări. În calitate de demnitar, pot impune funcţionarilor publici reguli cu privire la volumul de muncă, programul de lucru, pot impune sancţiuni cu privire la conduita acestora, dar nu pot impune conţinutul unui act administrativ".

Susţine inculpatul că, în opinia sa, în domeniul despăgubirilor, poate cere spre exemplu unui funcţionar să soluţioneze anumite dosare, dar nu îi poate impune să acorde sau nu despăgubiri şi nu poate majora sau micşora cuantumul acestora, iar singurul lucru pe care îl poate verifica este dacă actul acelui funcţionar a fost verificat funcţionarii publici cu atribuţii de control.

Arată că, făcând un calcul de timp prin raportare la toate actele semnate în calitate de demnitar, i-ar fi fost necesari 7 an pentru a verifica actele pe care le-a semnat în calitate de membru al Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În legătură cu rapoartele de evaluare, inculpatul a precizat: "consider că nu aveam obligaţia să verific nimic din dosarele de despăgubire. Administraţia avea obligaţia să pună la dispoziţie o decizie a primăriei, iar ANRP avea obligaţia să pună dispoziţie raportul de evaluare, verificat de ANRP, dar nu în baza legilor proprietăţii, ci în baza contractului de prestări servicii cu evaluatorul, iar eu în calitate de demnitar aveam obligaţia să unesc aceste două acte şi dacă toate formalităţile erau îndeplinite, să confirm prin semnătura mea decizia de despăgubire". În acest context, arată inculpatul că: "pentru că am fost contemporan cu emiterea legislaţiei în domeniu, cunosc că voinţa legiuitorului a fost acea de a externaliza activitatea de cuantificare a despăgubirilor, pe care să o dea în sarcina unor privaţi, care să o stabilească conform unor norme impuse, care erau de asemenea private".

A menţionat că în ceea ce priveşte votul în Comisie, acesta avea în vedere trei lucruri: confirmarea faptului că proba stabilită de lege pentru acordarea despăgubirilor, respectiv raportul de evaluare, exista, că procedurile, respectiv emiterea actelor în funcţie de competenţele legale erau îndeplinite şi în al treilea rând, avea rolul de a formaliza toate etapele prealabile şi de a le da efecte juridice prin emiterea unei decizii.

În legătură cu modul de derulare a şedinţelor, inculpatul a arătat că fiecare dintre listele supuse spre vot aveau un număr de câteva sute de poziţii, o şedinţă dura maxim o oră, o oră şi jumătate, iar timpul acordat efectiv exprimării votului pe aceste liste, erau de maximum 10 minute, restul timpului fiind ocupat de discutarea unor probleme de drept pe care Secretariatul le aducea în atenţia Comisiei, votul fiind acordat pentru întreaga listă de dosare şi nu pentru fiecare dosar în parte.

Inculpatul a precizat că nu ţine minte să fi existat situaţii în care să fie puse în discuţie separat dosare care aveau probleme, votul pe care l-a exprimat vizând doar listele în bloc.

Inculpatul a precizat că exista o listă specială cu dosare care trebuiau trimise la reevaluare, exemplificând că motivele reevaluărilor puteau fi întârzierile repetate ale evaluatorilor în exercitarea atribuţiilor contractuale, astfel încât reevaluarea coincidea practic cu o redistribuire.

În declaraţia dată, inculpatul A. a arătat, în ceea ce priveşte acuzaţiile de abuz în serviciu, că nu îşi aminteşte ca în ceea ce priveşte cele 3 dosare ce fac obiectul cauzei să fi existat discuţii particulare cu ocazia luării lor în Comisie, iar dacă secretariatul Comisiei ar fi identificat probleme speciale cu privire la aceste dosare, acestea ar fi fost evidenţiate separat în agenda Comisiei.

În ceea ce priveşte modalitatea desemnării sale, inculpatul a precizat că a fost numit în cadrul ANRP în luna octombrie 2005 prin decizie politică a primului-ministru, ca vicepreşedinte al acestei instituţii, cu atribuţii pe Direcţia de Fond Funciar, iar în Comisie a fost numit în acelaşi an, de asemenea prin decizie politică a Primului Ministru. Numirea sa în Comisie s-a făcut în temeiul funcţiei de vicepreşedinte al ANRP. Mandatul său de membru al Comisiei a încetat la data de 28 mai 2008, odată cu numirea sa ca secretar de stat al Ministerului Justiţiei, ceea ce a atras încetarea funcţiei de vicepreşedinte al ANRP şi membru al Comisiei în această calitate, iar din anul 2008 a fost membru al Comisiei ca reprezentant al Ministerului Justiţiei. Acest al doilea mandat a încetat în ianuarie 2009, prin demisia sa din funcţia de subsecretar de stat. Arată inculpatul că ulterior demisiei din această funcţie nu a ocupat o altă funcţie în aparatul administrativ de stat, în intervalul 2009 - 2012 a exercitat profesia de avocat în mediul privat, iar în anul 2012 a devenit deputat, în acest interval neavând vreo relaţie comercială cu statul român.

Cu privire la atribuţiile sale ca şi membru al Comisiei, inculpatul a arătat că, în ceea ce priveşte despăgubirile în echivalent, atribuţiile sale erau de a stabili dacă pot fi acordate şi cuantumul lor.

Punctual, arată inculpatul că: "Consider că atribuţiile mele efective, înainte de a-mi da votul în Comisie, erau de a verifica următoarele lucruri: dacă dosarul a fost înregistrat la Secretariatul General al Comisiei, dacă Secretariatul a stabilit că bunul nu poate fi restituit în natură şi dacă a fost întocmit raportul de evaluare de către expertul desemnat de Comisie şi acesta cuprinde suma în limitele căreia poate fi stabilită despăgubirea. Cuantumul final al despăgubirilor, conform legii, îl stabileam verificând urmare a temeiului juridic aplicabil, dacă despăgubirea va fi aceea stabilită de evaluator, sau va fi scăzută cu despăgubirile acordate anterior de stat. (...) Nu consider că aveam vreo atribuţie de a verifica conţinutul raportului de evaluare, pentru motivul că în interpretarea art. 22 alin. (4) nu aveam atribuţia de a elimina din apreciere raportul de evaluare".

În ceea ce priveşte modalitatea de lucru în Comisie, inculpatul a arătat că discuţiile în Comisia de Stabilire a Despăgubirilor, înainte de exprimarea votului, durau ore întregi, erau discutate pe larg atât sesizările Secretariatului Comisiei, care sesizări erau legate în majoritatea cazurilor de problemele de drept ridicate de dosare particulare.

Arată inculpatul că nu îşi aminteşte să fi existat discuţii cu privire la vreunul dintre cele 3 dosare care fac obiectul cauzei.

În ce priveşte modul de exprimare a votului, inculpatul a arătat că înainte de a vota, fiecare membru al Comisiei avea posibilitatea să parcurgă încă odată listele şi să scoată în evidenţă dosarul cu care nu este de acord, iar această procedură privea toate discuţiile care se purtau în Comisie, inclusiv cele referitoare la cererile de acordare a priorităţilor, la momentul votului, membrii Comisiei neavând la îndemână dosarul propriu - zis.

În ce priveşte cererile de acordare a priorităţilor, inculpatul a arătat că, personal, examina aceste cereri înainte de şedinţa Comisiei, mapa şi cererile de acordare a priorităţilor fiind puse la dispoziţia Comisiei cu două zile înainte de şedinţă.

Inculpatul a arătat că, din punctul meu de vedere, a examinat aceste cereri.

A arătat că listele în care erau consemnate aceste cereri cuprindeau atât numele persoanelor care le formulau, cât şi motivele medicale pe care se întemeiau, arătând punctual că: "Lecturam ca regulă aceste liste şi atunci când aveam posibilitatea, în majoritatea cazurilor când era posibil, lecturam cererile şi actele medicale în detaliu. Nu puteam înţelege în totalitate consemnările din actele medicale".

Arată de asemenea că nu existau motive pentru care dosarul fizic în care urma să se pronunţe decizia să fie pus la dispoziţia Comisiei, el era menţionat pe liste şi orice membru al Comisiei avea posibilitatea să-l consulte înainte de şedinţă.

A arătat inculpatul că, înainte de şedinţă, examina doar dosarele cu privire la care Secretariatul Comisiei Centrale sesiza că există nişte probleme.

A menţionat cu ocazia audierii că: "Nu era necesar să studiez acest dosare, pentru că în ceea ce priveşte legalitatea, primăria stabilise deja că bunul nu poate fi restituit în natură şi fusese aşadar efectuate verificările cu privire la legalitate, iar în ceea ce priveşte raportul de evaluare, consider că puteam verifica doar dacă acesta a fost întocmit de expertul desemnat de Comisie şi cuprindea o sumă clară ca şi despăgubire".

A precizat că nu au existat situaţii în care să voteze în sens negativ cu privire la acordarea despăgubirilor, însă au fost sesizări ale Secretariatului Comisiei Centrale, în care se învederau Comisiei probleme legate de rapoarte de evaluare, întotdeauna dând curs solicitărilor. A arătat că o a doua categorie de situaţii, care au existat până la numirea expertului K., când persoana îndreptăţită contesta rezultatul raportului de evaluare şi venea cu propriul raport, caz în care era sesizat ANEVAR, care comunica ce raport din cele două să fie reţinut.

În ceea ce priveşte cele trei dosare din cauză, inculpatul a arătat că le-a votat ca şi toate celelalte dosare în care nu au fost semnalate probleme.

Inculpatul a susţinut că în opinia sa Comisia putea refuza acordarea despăgubirilor în trei situaţii, respectiv dacă nu era îndeplinită procedura prevăzută de art. 16 alin. (3) - (6) din Lege, dacă raportul nu era întocmit de evaluatorul desemnat de Comisie şi dacă acest raport nu prevedea o sumă concretă pentru evaluare, în aceste trei cazuri fiind obligatorie şi reevaluarea.

În ceea ce priveşte conformitatea rapoartelor de evaluare cu standardele internaţionale de evaluare, inculpatul a menţionat, punctual, că în opinia sa "ca membru al Comisiei, pentru ca un raport de evaluare să fie conform cu standardele internaţionale de evaluare, era necesar ca expertul să fie autorizat conform legii şi să cunoască aceste standarde, despre care ţin să precizez că nu erau traduse şi publicate în Monitorul Oficial, singura variantă de luare la cunoştinţă de acestea fiind printr-o traducere neoficială a standardelor publicate la Londra şi consider că nu aveam obligaţia de a cunoaşte aceste standarde".

Inculpatul E. a declarat că a participat la şedinţele menţionate în rechizitoriu şi a votat în cadrul acestor şedinţe, în unanimitate alături de ceilalţi membrii ai Comisiei.

Inculpatul a arătat că a făcut parte din ANRP, începând cu luna iunie 2007, a fost numit ca vicepreşedinte în baza unei decizii emise de prim-ministrul, iar numirea sa în calitate de vicepreşedinte a avut ca scop coordonarea unei singure direcţii, respectiv Direcţia de Acordare a Despăgubirilor în Numerar, ale cărei singure două atribuţii erau emiterea titlurilor de plată pentru despăgubiri ce nu depăşeau 500 mii RON şi a titlurilor de conversie pentru acţiunile la Fondul Proprietate.

A arătat inculpatul că la momentul numirii mele în funcţia de vicepreşedinte al ANRP, avea vârsta de 27 ani şi lucrase anterior pentru câteva luni în Ministerul Justiţiei ca şi consilier al ministrului, profesia sa fiind aceea de jurist, anterior lucrând ca şi cadru didactic asociat al Universitatea Babeş Bolyai.

Inculpatul a arătat că iniţial nu a făcut parte din CCSD, şi a devenit membru al Comisiei în toamna anului 2007, în baza unei alte decizii ale primului-ministru, temeiul legal al acestei decizii fiind, conform inculpatului, că toţi vicepreşedinţii ANRP sunt membrii de drept ai Comisiei, inculpatul neavând posibilitatea să aleagă dacă face parte sau nu din Comisie.

Inculpatul a arătat că Direcţia pe care o conducea era ultima verigă în procedurile de despăgubire, în sensul că, după soluţionarea dosarului de despăgubire, beneficiarul putea opta pentru conversia acţiunilor.

În ceea ce priveşte atribuţiile sale în cadrul Comisiei, inculpatul a arătat următoarele: "ca membru al Comisiei, deşi nu decurge din lege, în interpretarea mea de la acel moment, rolul meu era de a informa Comisia cu privire la activitatea Direcţiei, numărul de acţiuni emise pe fiecare dosar de despăgubire, numărul total de acţiuni, numărul de acţiuni rămase, sumele care au fost acordate cu titlu de numerar şi pentru a previziona în funcţie de activitatea Comisiei, volumul de muncă ce urma să vină de la Direcţia pe care o coordonam".

Inculpatul a mai precizat că: "citeam dosarele de despăgubiri, erau şedinţe cu până la 700 de dosare pe listă, motiv pentru care, evident, nu le puteam citi pe toate. Le citeam din punct de vedere al documentaţiei juridice, adică în sensul de a fi complete şi legale, verificam existenţa tuturor documentelor necesare, verificam ca aceste documente să aibă toate semnăturile necesare. Doresc să precizez că din curiozitate am numărat semnăturile tuturor funcţionarilor care anterior şi-au dat avizul în anumite stadii şi am ajuns la un număr de aproximativ 15 semnături".

Inculpatul a arătat că în cele 3 dosare ce fac obiectul cauzei, niciunul dintre aceşti funcţionari nu a ridicat vreo obiecţie sau vreun semn de întrebare, şi că în general nici o obiecţiune nu era ridicată în majoritatea dosarelor ce ajungeau pe masa Comisiei.

Inculpatul a arătat că lectura dosarele şi pentru a vedea dacă există rapoarte de evaluare şi dacă există avizul expertului ANRP. Arată că, în opinia sa, "ca nespecialist, este foarte greu să-ţi dai seama dacă un raport de evaluare este sau nu corect, dar profan, încercam să-mi dau seama dacă o sumă este sau nu prea mare. În ceea ce priveşte imobilele din zona mun. Cluj puteam să-mi dau seama, întrucât locuiesc acolo, în celelalte situaţii, comparam cu grelele notariale. Grila notarială stabileşte preţurile minime de tranzacţionare".

A arătat inculpatul că îşi acorda votul în cazurile în care nu existau discrepanţe vădite faţă de grilă. A arătat că nu a exprimat niciodată un vot negativ în Comisie, întrucât nu avea această posibilitate, însă şi-a exprimat votul de trimitere a dosarului la reevaluare, şi a făcut acest lucru atunci când au existat observaţii de la expertul verificator şi Secretariatul Comisiei Centrale.

În legătură cu cele trei dosare ce fac obiectul cauzei, inculpatul a arătat că nu îşi aduce aminte dacă le-a verificat înainte de şedinţa Comisiei.

A menţionat punctual că: "În legătură cu dosarul x, îmi aduc aminte că s-a discutat în cadrul Comisiei o discuţie despre o eventuală legătură de rudenie dintre expertul ANRP şi beneficiar şi atunci ţin minte că domnul K. a spus că nu există vreun grad de rudenie şi că mai mult, raportul respectă standardele internaţionale de evaluare. Nu ştiu cum a fost întrebat inculpatul J. dacă există sau nu o relaţie de rudenie, dar ştiu că a răspuns printr-o adresă scrisă".

A arătat de asemenea că: "Procedura de lucru exista deja la momentul numirii mele la Direcţie şi a continuat, fiind îmbunătăţită de vicepreşedintele F. şi preşedintele D., ca persoane responsabile cu cele 2 Direcţii şi ţin minte, în legătură cu dosarele în care evaluare se făcea pe baza ofertelor de preţ, că s-a ridicat discuţia în Comisie dacă această procedură este în regulă şi s-a făcut o adresă către ANEVAR şi ţin minte că au fost şi întâlniri între persoanele direct responsabile, iar răspunsul ANEVAR în scris a fost că evaluarea, exclusiv în baza ofertelor de preţ, respectă standardele internaţionale".

A arătat inculpatul că în activitatea sa, anterior Comisiei, cât şi în activitatea ulterioară, a observat că şi evaluările făcute pentru cazurile de expropriere publică, cele făcute de bănci, instanţele de judecată, sau pentru acordarea de credite bancare, erau făcute toate doar pe oferte de preţ, pentru motivaţia că instituţiile care deţin date nu doresc să le comunice, pentru că le considerau confidenţiale.

A arătat inculpatul că, din câte a înţeles, evaluatorii au făcut cereri către instituţiile menţionate de lege, înainte de a ajunge el personal în Comisie, şi nu se răspundea acestor cereri, aflând aceste aspecte de la persoanele care aveau ca şi atribuţii de serviciu relaţiile cu evaluatorii, respectiv persoanele din cadrul Direcţiei pentru Secretariatul Comisiei Centrale, spre exemplu inculpatul J., directorul FFF. şi numitul QQQ.

Inculpatul a precizat că evaluatorul ataşa şi o declaraţie pe proprie răspundere în sensul că a respectat standardele internaţionale de evaluare şi a făcut toate demersurile pentru obţinerea acestor date concrete.

În ce priveşte opinia sa asupra atribuţiilor sale în cadrul Comisiei, inculpatul a arătat că: "La momentul intrării în Comisie, mi-am întrebat colegii care este rolul acestui organism. Cred că a fost un rol de validare a unei proceduri începute de la primărie, continuate la prefectură, apoi de Secretariatul ANRP. În privinţa stabilirii sumei, consider că legiuitorul a fost foarte neclar. Legea este nepredictibilă, pe de-o parte spune că evaluatorii trebuie să întocmească rapoarte conform standardelor, iar pe de altă parte, că, Comisia aprobă aceste rapoarte sau le trimite spre reevaluare fără a menţiona care sunt situaţiile în care acestea puteau fi trimise la reevaluare. (...) Consider că cenzurarea rapoartelor de evaluare presupunea doar retrimiterea la evaluator. (...) Puteam cenzura în această manieră, dacă exista observaţii din partea expertului verificator, o expertiză contrară, sau dacă exista un preţ cu o discrepanţă vădită faţă de grila notarilor publici".

În ceea ce priveşte circuitul administrativ al dosarelor, inculpatul a arătat că dosarul era înregistrat la Secretariatul General, după care cei care aveau atribuţii îl distribuiau unui consilier care îl lucra, procedură ce se făcea prin tragere la sorţi printr-un program în calculator, până la Decizia nr. 2815/2008, după care dosarele se distribuiau cronologic către consilieri, acestea fiind toate detaliile cunoscute de inculpat despre modalitatea de distribuire.

Inculpatul a arătat că dosarul era verificat dacă conţine toate documentele necesare pentru această fază, era trimis apoi la expertul evaluator, se reîntorcea la consilierii abilitaţi şi după verificarea lui şi sub aspectele de legalitate şi a concordanţei raportului cu standardele internaţionale ajungea pe masa Comisiei.

A arătat inculpatul că, din câte îşi aminteşte, atunci când existau observaţii pe un anumit dosar, consilierul participa pentru a da explicaţii.

În ceea ce priveşte procedura de repartizare a dosarelor către experţi, inculpatul a precizat că această procedură ţinea de departamentul de secretariat şi, din câte "i s-a explicat la acel moment, până la decizia din 2008, evaluatorii erau desemnaţi prin tragere la sorţi, iar după aceea, secretariatul întocmea un proces-verbal în care menţiona că evaluatorul a fost desemnat aleatoriu".

În declaraţia dată, inculpata D. a arătat că la momentul numirii sale în calitate de preşedinte al ANRP era avocat, începând cu anul 2005 activând ca avocat în cadrul unui cabinet profesional, iar din punct de vedere politic era membru al Curţii de Onoare şi Arbitraj din cadrul PNL.

Arată inculpata că a ocupat funcţia de preşedinte al Comisiei timp de 4 ani, între începutul lui 2005 - începutul lui 2009, iar motivul încetării mandatului său a fost politic, ca urmare a schimbării Guvernului.

A arătat inculpata că până la momentul înfiinţării ANRP în anul 2005 toate problemele legate de proprietate fuseseră rezolvate la nivel local, iar ANRP a fost prima instituţie centrală înfiinţată în acest scop, iar până la acel moment, nimeni la nivel central nu gestionase problemele legate de proprietate, concretizate în mii de dosare din întreaga ţară ce trebuiau structurate şi soluţionate.

Inculpata a precizat punctual că: "au fost adoptate normele metodologice, şi s-a încercat găsirea unor soluţii pentru structurarea dosarelor. Am încercat să ne adaptăm din mers şi să găsim soluţii".

În ce priveşte modalitatea de lucru a Comisiei, inculpata a precizat că aceasta a fost preluată de la Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor în cadrul Minorităţilor şi Cultelor, care lucra din anul 2002 în acest domeniu şi avea experienţă în acest sens.

Conform declaraţiilor inculpatei, această procedură avea două faze, dosarele fiind mai întâi repartizate unor consilieri sau experţi care întocmeau raport sau referat rezumativ şi tabele sau liste, şi o a doua fază în care aceste liste intrau împreună cu consilierii în şedinţele Comisiei unde se vota aprobarea lor; această modalitate de lucru a fost preluată identic şi în cadrul CCSD din cadrul ANRP.

În ceea ce priveşte desfăşurarea în practică a şedinţelor Comisiei, inculpata a menţionat şedinţa era pregătită de Secretariatul Comisiei, activitatea Secretariatului fiind asigurată de două direcţii, Direcţia de aplicare a Legii nr. 10/2001 - minorităţile şi cultele, şi o Direcţie privind Fondul funciar, cele două direcţii având atribuţii distincte şi ca urmare a naturii diferite a imobilelor pe care le vizau.

Inculpata a susţinut că, anterior angajării inculpatului K. la ANRP, directorul FFF. şi o parte din consilieri care aveau deja pregătire juridică, au urmat o serie de cursuri de evaluare în cadrul ANEVAR. Inculpata a revenit şi a menţionat că nu ştie sigur dacă directorul FFF. personal a urmat aceste cursuri, însă cunoaşte cu siguranţă că directorul RRR. care a avut această funcţie înaintea dânsului a urmat aceste cursuri, iar consilierii au urmat aceste cursuri cu siguranţă.

Arată inculpata că datorită complexităţii dosarelor primite de ANRP, a apărut nevoia de a face observaţii pe care, până la angajarea inc. K., le făceau consilierii care examinau dosarele.

A arătat inculpata că, în situaţia în care consilierii constatau că nu fuseseră respectate standardele internaţionale de evaluare, formulau observaţii care erau discutate în Comisie, sub forma unui referat şi se hotăra returnarea dosarelor, către expertul iniţial desemnat, iar, în situaţia în care acesta nu modifica şi respectiv, nu respecta standardele, era sesizat ANEVAR-ul sau era trimis dosarul unui alt expert.

A arătat inculpata că: "menţiunile făcute de Comisie către evaluator depindeau de situaţiile particulare; putea fi vorba de cerinţa de a respecta standardele, sau de menţiunea că a fost evaluată o suprafaţă mai mare sau mai mică decât cea în cauză. Din câte îmi amintesc, se poate să fi fost şi obiecţii cu privire la preţul evaluat".

A relatat inculpata că, "pentru că dosarele deveniseră din ce în ce mai complexe, iar observaţiile formulate de consilieri, deşi urmaseră cursurile de evaluare, rămâneau tot juridice, rigide, s-a simţit nevoia şi am discutat cu conducerea de la acel moment, respectiv inculpata F., care conducea Direcţia de Fond Funciar, să angajăm o persoană care să fie evaluator şi să vorbească un limbaj comun cu evaluatorii care întocmeau rapoartele. După angajarea sa, pentru că avea experienţă, fiind expert ANEVAR, dânsul a preluat practic sarcina de pe umerii consilierilor, a început să ţină direct legătura cu evaluatorii şi să formuleze aceste obiecţiuni".

Inculpata a precizat că au existat şi situaţii în care deşi li se atrăgea atenţia, evaluatorii nu se conformau şi continuau să redacteze rapoarte neconforme, situaţie în care inculpatul K. propunea înlocuirea acestora cu alţi experţi, ca urmare a neseriozităţii primilor.

Arată de asemenea că rapoartele neconforme erau aduse la cunoştinţa Comisiei prin referate în şedinţele de lucru, fiind de asemenea depuse tabele cu realocarea dosarelor de la unii evaluatori către alţi evaluatori, şi în plus mai erau efectuate adrese către ANEVAR.

Inculpata a menţionat că "referatele erau discutate în şedinţă, când erau prezenţi şi şeful direcţiei respective precum şi şeful de caz, iar deciziile luate erau de la caz la caz, de retrimitere a dosarului către evaluator care mai avea o şansă să întocmească un raport conform sau de trimitere a dosarului către un alt evaluator. Probleme semnalate în aceste referate puteau fi diverse, respectiv rapoarte neconforme standardelor, întârzierea în întocmirea acestora, evaluarea unor suprafeţe mai mare sau mai mici, sau stabilirea unui preţ peste preţul pieţii, întrucât aveam şi grilele notarilor publici".

Inculpata arată că au existat situaţii în care era sesizat ANEVAR-ul cu privire la conduita evaluatorilor, şi din câte cunoaşte au fost luate măsuri faţă de aceştia, respectiv suspendarea din funcţie sau ridicarea calităţii de membru ANEVAR şi a licenţei de funcţionare.

Inculpata a arătat că nu îşi aminteşte să fi existat discuţii cu privire la cele 3 dosare care fac obiectul prezentei cauze, nu a existat nici un referat prin care vreunul dintre directori să sesizeze Comisia cu vreo problemă în aceste dosare, şi nu a primit nici o notă în acest sens.

În ceea ce priveşte modalitatea practică de derulare a şedinţelor CCSD, arată inculpata că la şedinţele Comisiei participau membrii acesteia, directorul Direcţiei Secretariat, ambii directori ai celor două direcţii implicate, precum şi consilierii care susţineau dosarele şi consilierii care înmânau fizic dosarele către Comisie. Numărul dosarelor ce se regăseau pe ordinea de zi era de câteva sute în ce priveşte Legea nr. 10/2001 şi Legea fondului funciar, iar la şedinţele Comisiei participau consilierii care practic prezentau referatele cu probleme, şi consilierul care asigura secretariatul şedinţei şi întocmea procesele-verbale.

Inculpata a arătat că, din câte îşi aduce aminte, inculpatul K. participa la şedinţă doar în situaţiile în care prezenta un punct de vedere cu privire la repartizarea unor dosare atunci când erau trimise la alt evaluator, după ce primul nu-şi îndeplinise obligaţiile, sau în situaţiile în care semnala Comisiei neregularităţi cu privire la activitatea evaluatorilor, caz în care prezenta un tabel în care erau menţionaţi evaluatorii neserioşi, iar în celelalte situaţii chestiunile problematice legate de evaluatori erau susţinute de Directorul FFF.

Cu privire la procedura de repartizare şi soluţionare a dosarelor, inculpata a arătat că, iniţial, a fost stabilită o procedură de selectare aleatorie a dosarelor, s-a dorit o procedură cât mai transparentă, inclusiv prin chemarea asociaţilor de proprietari la momentul repartizării dosarelor, dosarele fiind selectate practic proporţional cu numărul judeţelor; ulterior, arată inculpata, instanţele au decis că dosarele trebuie soluţionate în ordinea depunerii şi la nivelul ANRP acestea au fost reluate de la judeţul Alba.

Arată inculpata că la nivelul instituţiei exista un sistem informatizat de repartizare aleatorie, la care singurul care avea acces era directorul FFF., acelaşi sistem desemnând aleatoriu şi evaluatorii, modalitatea de selecţie a evaluatorilor rămânând aceeaşi şi după hotărârea instanţelor judecătoreşti.

Tot în legătură cu etapa efectuării rapoartelor de evaluare, inculpata arată că, la nivelul anului 2008, cunoştea că inculpatul J. ţinea legătura cu evaluatorii şi le aducea la cunoştinţă obiecţiunile; în cazul dosarelor care erau conforme, inculpatul K. dădea o viză, iar în cazul celorlalte formula obiecţiuni.

Inculpata susţine că în şedinţele Comisiei, membrii acesteia aveau la îndemână o ordine de zi, iar dosarele problematice (care conţineau un referat) erau aduse fizic. Pentru soluţionarea dosarelor de despăgubire, membrii Comisiei aveau la îndemână un referat rezumativ unde erau inserate mai multe rubrici, respectiv numărul dosarului, descrierea imobilului şi localitatea în care se află, suma stabilită prin raportul de evaluare şi suma ce trebuia depusă în baza despăgubirilor acordate anterior, şi actualizarea cu indicele de inflaţie; aceste tabele erau semnate de către persoanele implicate în întocmirea dosarului, consilieri juridici şi respectiv alte persoane cu atribuţii. Conform inculpatei, membrii Comisiei verificau dacă existau aceste menţiuni, inclusiv semnăturile, dacă suma menţionată în tabel se încadra în cea menţionată în grila notarilor publici, dacă era menţionată suma ce trebuia dedusă.

În ce priveşte discuţiile în cadrul Comisiei, inculpata a declarat, punctual: "Practic, le luam punct cu punct pe cele de pe listă şi întrebam dacă vreunul dintre colegi are de făcut de observaţii, şi eventual dacă directorul are vreo observaţie sau doreşte să ne aducă ceva la cunoştinţă. Doresc să precizez că erau foarte multe dosare şi era imposibil ca colegii din Comisiei împreună cu mine să analizeze şi din punct de vedere juridic şi din celelalte puncte de vedere fiecare dosar în parte. Consider că nu intra în atribuţiile noastre să facem acest lucru. Comisia se întrunea lunar. Doresc să precizez că în mandatul meu s-au dat peste 25.000 de decizii".

Arată inculpata că au existat numeroase situaţii în care Comisia a dispus restituirea unor dosare, iar motivele restituirii acestor dosare erau multiple, putând privi de exemplu faptul că persoana nu avea calitatea pentru a fi despăgubită, că imobilul care fusese naţionalizat nu corespundea cu cel pentru care se făcea solicitarea, sau că fusese deja despăgubit anterior.

În ceea ce priveşte situaţia anului 2008, inculpata a făcut referire, exemplificativ, la o speţă din municipiul Vâlcea, când se propusese restituirea a jumătate din teritoriul municipiului, Comisia a constatat că persoanele fuseseră deja parţial despăgubite în natură, şi s-a dispus restituirea dosarului pentru acest motiv, ulterior petenţii dând în judecată Comisia, iar instanţele de judecată obligând ANRP să acorde întreaga despăgubire, respectiv 27 milioane de euro.

În acest context, inculpata a menţionat că în cazurile în care ANRP a fost acţionat în judecată de petenţii nemulţumiţi de sumele stabilite pe care le considerau mici, instanţele de judecată au stabilit valori mult mai mari. Inculpata a menţionat că în acest context au fost situaţii în care petenţii au formulat împotriva sa şi a altor membri ai Comisiei plângeri penale. Menţionează de asemenea că "au fost şi situaţii în care am sesizat organele de urmărire penală, de exemplu, situaţia unui dosar în care deşi exista o hotărâre irevocabilă a Curţii de Apel Braşov, s-a solicitat din nou restituirea pe acelaşi teren, am refuzat, iar o instanţă din Bucureşti ne-a obligat la o sumă enormă".

Tot în ce priveşte procedura de evaluare, inculpata a arătat că verificarea rapoartelor de evaluare era în sarcina inculpatului J., care avea sarcina de a tria rapoartele. Inculpata menţionează că îşi aduce aminte a existat o discuţie şi s-a emis o adresă către ANEVAR în acest sens, însă nu îşi aduce aminte detalii în legătură cu această corespondenţă. Arată inculpata că nu a remarcat vizele inculpatului J., întrucât aceste dosare erau verificate de director şi de consilieri, existau semnăturile lor şi se subînţelegea că exista şi viza inculpatului K..

În ceea ce priveşte procedura de întocmire a listelor pentru cazurile speciale, inculpata a menţionat că sintagma de "cazuri speciale", şi care erau trecute pe o listă specială pe ordinea de zi, se referea la situaţiile unor persoane aflate în situaţii deosebite, care spre exemplu erau evacuate din locuinţe, aveau probleme de sănătate sau vârstă înaintată.

Inculpata a arătat că persoanele care se considerau îndreptăţite formulau cereri de soluţionare a cauzelor lor ca şi cauze speciale, şi exista un consilier desemnat care se ocupa în special de aceste cazuri, verifica dacă există într-adevăr situaţia invocată, respectiv de evacuare, acte medicale, iar aceste cauze făceau parte dintr-o listă specială.

A susţinut inculpata că în cazul acestor cazuri speciale, dosarele erau aduse fizic atunci când consilierul desemnat aprecia că nu este clar că situaţia invocată există, respectiv nu existau acte mediale sau dovezi că persoana urmează să fie evacuată. Arată inculpata că soluţionarea cererilor de urgentare în cazuri speciale era prealabilă trimiterii dosarelor la evaluare, iar cererile erau luate punct cu punct şi dezbătute dacă directorul sau consilierul semnalau că nu există acte medicale doveditoare sau situaţii de evacuare.

În legătură cu procedura de vot, inculpata a arătat că dosarele care nu erau însoţite de observaţii erau votate în bloc.

În ce priveşte procedura de repartizare a dosarelor către evaluatori, inculpata a declarat că directorul FFF. prezenta o listă de evaluatori în privinţa cărora făcea recomandări din punctul de vedere al seriozităţii, aceste recomandări fiind aprobate prin vot de Comisie.

Inculpata F. a declarat că a fost detaşată în cadrul ANRP din decembrie 2007, din cadrul MJ unde deţinea funcţia de consilier juridic, în cadrul Direcţiei de Elaborare Acte Normative, iniţial pe funcţia de director al Direcţiei de Fond Funciar, iar la sfârşitul lunii iunie 2008, a acceptat, la propunerea inculpatei D., funcţia de vicepreşedinte al ANRP.

Inculpata a arătat în legătură cu acest context, punctual, următoarele: "La sfârşitul lunii iunie 2008, la propunerea inculpatei D., am acceptat funcţia de vicepreşedinte al ANRP. Aceasta mi-a spus că premierul de la acea dată, pe care nu-l cunoşteam şi nu l-am cunoscut nici ulterior, i-a spus că, fiind puţin până la sfârşitul mandatului său, doreşte ca în funcţia de vicepreşedinte, să fie numită o persoană care cunoaşte modul de lucru din ANRP, o persoană onestă şi din spusele inculpatei D., eu m-aş fi încadrat în acel profil. Premier la acel moment era . . . . . . . . . .Am acceptat această propunere pe care am condiţionat-o de rezolvarea a câteva probleme, prima legată de lipsa unei proceduri scrise şi clare de soluţionare a dosarelor în ANRP, a doua legată de problema evaluărilor şi a treia legată de ordinea de soluţionare a dosarelor".

Inculpata a precizat de asemenea că: "În legătură cu problema evaluărilor, arăt că în momentul în care a apărut Hotărârea nr. 1095/2005 privind normele de punere în aplicare a Legii nr. 247/2005, la Ministerul Justiţiei pentru a primi aviz, am constatat că nu sunt detaliate situaţiile în care CCSD poate trimite un dosar la reevaluare. (...) Am observat că hotărârea făcea trimitere la standardele internaţionale de evaluare, la fel ca şi Legea nr. 247/2005, însă acestea nu erau publicate.

În anul 2005 am discutat cu membrii CCSD deja formată, mai exact cei doi membrii reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, împreună cu care am încercat să identificăm situaţiile în care o comisie formată din jurişti ar putea decide să trimită un dosar la reevaluare. Am identificat soluţia contestării raportului de către parte, ceea ce am concretizat în art. 16.13 din norme. În acest articol menţionam că dacă partea contestă raportul de evaluare, Comisia are posibilitatea să cheme evaluatorul şi dacă se consideră în continuare nelămurită, poate să dispună reevaluarea".

În legătură cu atribuţiile sale în cadrul ANRP, inculpata a precizat că în viziunea sa de jurist, modalitatea la care a făcut referire era singura posibilitate în care se putea proceda la reevaluare, iar concepţia sa ca jurist era că CCSD este un arbitru între parte şi statul reprezentat prin ANRP, cele două părţi având interese contrarii. Inculpata a precizat că: "aceasta a fost de altfel şi concepţia pe care mi-au împărtăşit-o colegii din ANRP, respectiv Baciu, A. şi D., care mi-au spus că au şi participat la elaborarea Legii nr. 247/2005 pe partea referitoare la drepturile de proprietate".

A arătat inculpata că la momentul numirii sale în ANRP, a observat că doar partea poate contesta raportul de evaluare şi atunci a elaborat normele scrise în care a menţionat că raportul de evaluare va fi verificat de un evaluator autorizat ANEVAR, propunând angajarea unui evaluator în cadrul ANRP, care să fie practic un evaluator parte al statului în această procedură şi care urma să facă propriile observaţii cu privire la rapoarte.

A arătat inculpata că: "întrucât prin ordin nu puteam adăuga la hotărârea de Guvern că statul are posibilitate să formuleze contestaţie la raportul de evaluare, am apreciat că în situaţiile în care evaluatorul angajat nu îşi va da avizul pe raport, CCSD îl va trimite la reevaluare. În cele două ordine se menţiona că dacă evaluatorul nu îşi dă avizul, dosarul nu poate fi aprobat, atunci evident, singura soluţie era înscrierea acestuia pe o listă separată, care se referea fie la trimiterea dosarelor la reevaluare, fie la redistribuire".

În ceea ce priveşte procedura de distribuire a dosarelor, inculpata a arătat că la momentul numirii sale exista o procedură de selecţie a dosarelor, în cadrul unei proceduri aleatorii, ce consta în extragerea unui număr de dosare din baza de date printr-un program, fără a cunoaşte alte date despre modalitatea concretă de selecţie a dosarelor. A arătat inculpata că în a doua jumătate a anului 2007, în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată, ca urmare a acţiunilor formulate de părţi, instanţele au apreciat că această procedură nu respectă dreptul părţilor de a-şi vedea soluţionate cererile într-un termen rezonabil, conform art. 1 din Protocol, fiind emise sentinţe judecătoreşti prin care Autoritatea era obligată să soluţioneze dosarele, uneori prin sentinţe fiind stabilite şi sumele ce trebuiau acordate cu titlul de despăgubire şi uneori, şi cheltuielile de judecată.

A relatat că în vederea soluţionării problemei ordinii de soluţionare a dosarelor (explicitată mai pe larg în declaraţia consemnată la filele x instanţă), propunerea sa fost ca soluţionarea dosarelor să fie făcută în ordinea vechimii în ambele Direcţii, a fost discutată şi ulterior adoptată printr-o decizie din luna iulie 2008, moment în care dosarele care erau deja vechi, în număr de aproximativ 35.000, au fost repartizate consilierilor, care trebuiau să le soluţioneze cât mai repede, iar pentru celelalte dosare, noi, se aplica criteriul vechimii.

Inculpata a precizat punctual că: "dosarele se repartizau pe cifre, spre exemplu, de la 1 la 1000, de la 1000 la 2000 etc. şi fiecare consilier trebuia să soluţioneze o astfel de plajă de dosare. În ordinul care stabilea procedura de soluţionare a dosarelor, am stabilit o normă lunară de 80 de dosare pentru fiecare consilier, întrucât am apreciat că 4 dosare pe zi pot fi soluţionate în mod rezonabil. Dacă era atinsă această normă se acorda un spor, în caz contrar, sporul se acorda proporţional cu numărul de dosare soluţionate. Conform calculelor mele de atunci, dosarele vechi ar fi trebuit să fie soluţionate în anul 2012".

În ceea ce priveşte modalitatea de efectuare a rapoartelor de evaluare, inculpata a arătat că, devenind director al Direcţiei de Fond Funciar, "mi-am pus problema dacă rapoartele de evaluare sunt conforme cu standardele internaţionale de evaluare, am deschis dosare şi am văzut că se bazează doar pe oferte, am cerut o audienţă preşedintelui ANEVAR, acesta a şi venit la sediul ANRP, unde am purtat o discuţie, l-am întrebat dacă folosirea doar a ofertelor este conformă cu standardele, iar dânsul mi-a spus că orice sursă de informaţii poate fi folosită de evaluator. Am organizat şi dânsul a participat la câteva întâlniri cu consilierii, cărora le-a explicat chestiuni generale, ce anume trebuie să urmărească într-un raport de evaluare. Ne-a dat explicaţii şi în legătură cu metodele de evaluare, ţin minte clar că ne-a spus faptul că metoda bonitării nu respectă standardele".

Inculpata a arătat că: "consilierii au adresat şi punctual întrebări, prin adrese, către ANEVAR, am încercat să trimitem şi dosare concrete la ANEVAR pentru a fi verificate, dânşii ne-au explicat că nu au atribuţiile unui verificator din GN 11 şi că ne pot da doar informaţii generale legate de dosar".

A arătat inculpata cu ocazia audierii că doi dintre consilierii juridici din cadrul ANRP s-au înscris şi au fost selectaţi la cursurile de evaluare organizate de ANEVAR, după care, în baza unui referat întocmit de ei prin care explicau că au fost admişi la aceste cursuri şi în ce constau cursurile, ANRP a plătit taxele aferente acestor cursuri. În acest context, inculpata a făcut referire la două nume, SSS. şi TTT., arătând că aceste două persoane, cu calificări de economist şi jurist, verificând rapoartele de evaluare, au simţit ei înşişi nevoia să parcurgă aceste cursuri, au explicat că doresc să parcurgă aceste cursuri, iar inculpata a făcut mai departe propunere la nivelul conducerii din Direcţia de Fond Funciar unde funcţiona la acel moment, aceste situaţii având loc până la momentul angajării inculpatul J. în calitate de expert evaluator în cadrul ANRP.

În ce priveşte votul în Comisie şi votul cu privire la cele trei dosare în cauză, inculpata a menţionat următoarele: "Precizez că primind lista de şedinţă, făceam verificări cu privire la toate dosarele de pe listă, verificări primare şi de bun simţ, folosind datele de pe listă, accesam spre exemplu o bază de date pe care o aveam la dispoziţie în ANRP, în funcţie de adresa imobilului, suprafaţa lui, bază de date care conţinea preţuri referitoare la alte evaluări făcute în zona respectivă şi în acelaşi timp verificam şi grila notarilor publici. (...) Consider că, fără echivoc şi în ceea ce priveşte cele două dosare, privind pe beneficiarii UUU.

şi VVV., am făcut aceste verificări. Au fost situaţii în care am cerut şi dosarele pentru a le studia fizic, însă nu-mi aduc aminte dacă cele două dosare intră în aceste situaţii. La cele două dosare, am constatat că preţurile erau în limitele celor regăsite în baza de date pentru zonele respective şi cu siguranţă sub prima jumătate a preţurilor din grila notarială. În dosarul care a făcut obiectul verificării inculpatului B., am constatat că acum că se învecinează cu terenul care face obiectul dosarului ANRP 3 şi practic sunt aceleaşi valori cu cele reţinute de expertul din acel dosar.

Erau şi situaţii în care ceream dosarele fizic, respectiv cele de la Legea 10, de exemplu în situaţiile în care suprafeţe de teren erau foarte mari şi în aceste dosare mă uitam împreună cu inculpatul K., pentru că vroiam să aflu şi părerea unui evaluator şi în acelaşi timp, era şi un mod de a-l verifica pe evaluatorul K.. Mi s-a părut că dânsul este foarte competent şi că are răspunsuri la toate întrebările mele. Pe Fond Funciar, până la angajarea expertei WWW., dosarele unde erau suprafeţe mari purtam discuţii speciale pentru a fi verificate de inculpatul K..

Al treilea dosar, cel având ca beneficiari pe K., Q. şi P., mi-a atras atenţia pentru că era cea mai mare suprafaţă de evaluat. Acum am aflat că a fost cea mai mare suprafaţă retrocedată de ANRP vreodată. Când dosarul a intrat în ANRP, eram director la Direcţia de Fond Funciar. Dosarul mi-a atras atenţia când l-am văzut pe lista trimisă spre aprobare CCSD. Rectific şi arăt că prima dată mi-a atras atenţia atunci când am primit adresa evaluatorului L., în care menţiona că nu poate identifica terenul şi menţiona de asemenea că preţurile variază între 100 şi 1500 euro".

În legătură cu dosarul în care a fost efectuat raportul de evaluare de către inculpatul L., inculpata F. a precizat că, după reîntoarcerea dosarului în această modalitate, acesta a devenit un dosar incomplet şi a urmat procedura care se aplica în această situaţie, respectiv a fost efectuată adresă către Comisia Judeţeană în care erau solicitate relaţii întrucât terenul nu poate fi identificat, adresă ce a fost înaintată spre ştiinţă şi părţii, care la acel moment era S., urmând efectuarea expertizei topografice. A arătat inculpata cu privire la acelaşi dosar că nu cunoaşte cum a fost efectuată expertiza, şi a mai văzut dosarul după ce a fost făcută evaluarea. Arată inculpata că practic a văzut acest dosar pe listă în momentul în care urma să intre în Comisie.

A menţionat inculpata că înainte de a intra în Comisie a cerut fizic acest dosar, pentru a se uita pe el, pentru că suprafaţa era foarte mare, a observat răsfoindu-l că a fost împărţit în 6 parcele, l-a verificat pentru a constata dacă este complet, dacă consilierul nu a omis ceva.

Inculpata a menţionat că a trimis acest dosar direct inculpatului K., prin dispoziţie, pentru a verifica dacă este în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare, iar după alte 11 zile, inculpatul K. i-a trimis o adresă în care menţiona că acest dosar, împreună cu altele două, respectă standardele.

Inculpata a menţionat că, pentru că inculpatul are acelaşi nume cu beneficiarul, l-a rugat să scrie o declaraţie în sensul că nu se află în conflict de interese, inculpatul K. menţionând în scris că nu cunoaşte să fie rudă de gradul 3 cu beneficiarul.

În ceea ce priveşte lista de cazuri speciale, inculpata a arătat că: "în ceea ce priveşte votul exprimat pe lista de priorităţi, mă abţineam de fiecare dată. Nu doream să votez pentru că în opinia mea, această listă nu putea fi decât aprobată în totalitate, sau a doua variantă, eliminată cu totul. Mi-am format această opinie, având în vedere jurisprudenţa instanţelor de judecată, care ne sancţionau constant pentru soluţionarea cu întârziere a cauzelor şi consideram că acele situaţii erau detaliate în listă doar sub forma naturii afecţiunii sau a altor împrejurări, ar fi trebuit să includă şi această cauză, jurisprudenţa CEDO şi a instanţelor judecătoreşti. În opinia mea, aceste cauze prioritare nu trebuiau să existe, ci trebuiau să existe doar acele cauze în care erau formulate plângeri".

În ce priveşte modalitatea de exprimare a votului, inculpata a arătat că practic, preşedinta CCSD, inculpata D., întreba membrii Comisiei dacă sunt obiecţiuni cu privire la dosarele de pe listele cu dosare aprobate, iar dacă nu exista nici o observaţie, se supunea spre aprobare lista şi se trecea la următoarea, votul fiind dat pe întreaga listă.

Inculpata a arătat de asemenea că mai exista o listă, ce viza dosare cu probleme şi venea din partea inculpatului K., care avea în medie 20 - 30 de poziţii într-o şedinţă a Comisiei, şi care cuprindea o rubrică cu observaţii formulate de inculpatul K., în care se menţiona, spre exemplu: comparabile inadecvate, raport neconform standardelor internaţionale de evaluare, nerespectare termene, refuz refacere, primele două menţiuni inculpata declarând că le-a văzut în numeroase rânduri pe aceste liste speciale.

Arată inculpata că din punctul său de vedere, în măsura constatării acestor prime două observaţii, raportul trebuia automat trimis spre reevaluare, fără vreun vot, ci doar în baza ordinului. Inculpata precizează că această soluţie unică pentru toate dosarele menţionate pe această listă specială, toate fiind trimise spre reevaluare.

De asemenea, cu referire la şedinţele Comisiei, inculpata a precizat că numărul de dosare de pe listele ce erau supuse aprobării în Comisie, erau în medie de 200 - 300 pe Legea nr. 10/2001 şi aproximativ 400 pe Fond funciar. Inculpata a arătat că verificările cu privire la dosarele aflate pe lista de şedinţă a Comisiei le făcea înainte de şedinţă, la birou, în timpul programului de muncă, şi necesitau, în total, o zi de muncă completă, poate puţin peste program.

Inculpata a arătat că, la iniţiativa sa, începând cu luna februarie 2008 pe site-ul instituţiei erau publicate toate listele Comisiei, precum şi listele iniţiale care cuprindeau dosarele şi propunerile de evaluatori aşa cum intrau în Comisie şi listele de dosare trimise spre aprobare Comisiei.

A arătat inculpata că, în ceea ce priveşte rapoartele de evaluare, existau trei posibilităţi: refacerea, redistribuirea sau trimiterea spre reevaluare; refacerea era făcută administrativ de experţii K. şi WWW., inculpata afirmând că a participat personal la câteva discuţii aprinse între aceştia şi evaluatori, iar dacă nu se ajungea la un consens între evaluatorii ANRP şi cei ANEVAR, se întocmea un raport de verificare şi se trimitea la ANEVAR pentru sancţionare.

Arată inculpata că procedura legată de refacere putea consta într-o discuţie amiabilă cu expertul evaluator, iar dacă aceasta nu avea rezultat sau evaluatorului ANRP i se părea de la început problema foarte gravă, se putea face şi adresă scrisă către evaluator sau informare electronică pe e-mail.

Inculpatul B. a declarat cu ocazia audierii, că s-a angajat în cadrul SC M. din anul 2004, şi a lucrat în cadrul acestei societăţi până în luna martie 2015. A arătat inculpatul că în perioada 2007 - 2008 societatea era în dezvoltare şi avea între 8 şi 12 angajaţi, dintre care 6 aveau calitatea de experţi definitivi. A arătat inculpatul că a decis să colaboreze cu ANRP în urma unei conferinţe a ANEVAR. Inculpatul a arătat că a depus un dosar la ANRP în acest scop, nefiind necesară o altă procedură în plus faţă de procedura scrisă. În ce priveşte colaborarea cu ANRP; inculpatul a arătat că după ce în perioada 2006 - 2007 a primit spre evaluare un număr de 3 sau 4 dosare, în anul 2008 numărul acestora a crescut. Calitatea de societate agreată a încetat în anul 2009 printr-o decizie a ANRP, din cauza întârzierii în evaluarea unui teren, şi respectiv existenţa unei reclamaţii într-un alt dosar, ce a fost ulterior respinsă de către ANEVAR.

În ceea ce priveşte procedura de colaborare cu ANRP, inculpatul a arătat că inculpatul a arătat că, prin e-mail, societatea sa era înştiinţată că trebuie să ridice un dosar de la ANRP, o persoană din cadrul societăţii se prezenta la sediul autorităţii şi ridica pe un suport de memorie (stick sau cd) dosarul în format electronic; inculpatul arată că începând cu anul 2007 persoana din cadrul societăţii ce s-a ocupat de relaţia cu ANRP a fost OOO., audiată în cauză ca martor în faza cercetării judecătoreşti la solicitarea inculpatului. Arată inculpatul că martora OOO. primea dosarele de la ANRP, le analiza, convoca părţile la faţa locului, efectua inspecţia pe teren, după care analiza toate documentele din dosar şi inspecţia, şi întocmea raportul de evaluare.

Arată inculpatul că ulterior analiza personal dacă documentele trimise de ANRP coincid cu cele din raportul de evaluare, cu cele constatate în urma inspecţiei la faţa locului, dacă metodele de evaluare sunt adecvate şi în plus, având multă experienţă în domeniu, făcea o legătură mintal cu alte lucrări avute în zona respectivă, având de asemenea posibilitatea de a întreba şi alţi colegi dacă au avut lucrări în zona respectivă.

În legătură cu Dosarul nr. x ANRP, inculpatul a arătat, punctual, că nu a verificat personal ofertele imobiliare folosite de colega sa în raportul de evaluare, întrucât aceasta era atribuţia sa.

Arată inculpatul că în acea perioadă absenta mult de la birou, întrucât era director general şi administrator, iar în lipsa sa rapoartele de evaluare erau examinate de directorul tehnic XXX., însă acestea erau semnate în continuare de către inculpat, întrucât era reprezentantul societăţii în relaţia cu ANRP. Arată inculpatul că în cazul acestor rapoarte verificate de directorul tehnic, le citea, însă mai lejer.

Arată inculpatul că în luna ianuarie 2008 a fost discutat în cadrul ANRP în cadrul unei întâlniri la care nu a participat, un model de raport de evaluare, ce a fost şi trimis evaluatorilor ca şi model de raport, în vederea unificării practicii de evaluare, acest model servind drept ghid şi atunci când verifica rapoartele de evaluare întocmite în modalitatea arătată mai sus; în acest model era folosită metoda comparaţiei cu terenuri similare, metodă ce nu era însă obligatorie în toate cazurile, putând fi folosită după caz.

Inculpatul a arătat că: "în acea perioadă am făcut foarte multe adrese către instituţiile publice, însă în 99% din cazuri nu am primit nici un răspuns. În această situaţie am folosit ca şi elemente de comparaţie ofertele de pe piaţa imobiliară. Am făcut astfel de adrese la primării, la cabinete notariale, de exemplu am făcut o adresă la Camera Notarilor Publici din Constanţa, dar aceasta a cerut să ne adresăm primăriei, practic cele două instituţii ne trimiteau de la unii la alţii".

Arată inculpatul că în anul 2008 a înştiinţat printr-o adresă oficială ANRP cu privire la această situaţie, pentru a obţine sprijinul Autorităţii, însă nu s-a primit nici un răspuns.

În legătură cu procedura de evaluare, inculpatul a arătat că ofertele de vânzare folosite în evaluare erau obţinute de a site-uri de specialitate cu care societatea colabora de mai multă vreme, ex, imobiliare.run.ro, imobiliare.net. Inculpatul a precizat că utiliza între 3 şi 6 astfel de oferte în cadrul unui raport, pe care le corecta, în sensul că le diminua cu negocierea, dând telefon persoanei care postase anunţul, ca şi potenţial cumpărător, şi negociind cu aceasta scăderea preţului (inculpatul precizează că în Bucureşti marja de negociere era între 10 şi 15% iar în provincie mai mare), alte criterii de corectare fiind caracteristicile fizice şi economice precum deschiderea la stradă, poziţionarea proprietăţii în cartiere faţă de parcuri sau în căi de acces sau în zone mai puţin atractive, fiind important şi regimul de înălţime a terenului.

Arată inculpatul că procedura stabilită de ANRP, ce presupunea transmiterea raportului către petenţi, i s-a părut neobişnuită, întrucât punea evaluatorii într-o situaţie dificilă, întrucât în ipoteza neacceptării acestui raport de către petenţi, nu putea fi înaintat ANRP. Arată inculpatul că în numeroase situaţii petenţii nu au acceptat evaluarea, din această cauză societatea sa nefiind plătită de către ANRP, fără ca personal să cedeze însă presiunii petenţilor, şi fără să existe vreo situaţie în care să fi refăcut raportul de evaluare neînsuşit de petent. Arată inculpatul că rapoartele neînsuşite de petenţi erau trecute într-o listă şi trimisă către ANRP, aceste rapoarte rămânând în aşteptare, fără a cunoaşte ce se întâmpla ulterior cu ele.

Inculpatul N. a declarat că la întocmirea raportului de evaluare în Dosarul x/2006 a procedat la convocarea părţilor, prezentându-se numai beneficiarul W., care nu i-a cerut şi nu l-a rugat să facă evaluarea la un anumit preţ. A arătat că a doua oară când s-a întâlnit cu beneficiarul, a fost la momentul predării raportului la ANRP, la sediul instituţiei. Inculpatul a arătat că la momentul semnării procesului-verbal de aducere la cunoştinţă a raportului, beneficiarul s-a exprimat în sensul că evaluarea din raport este ridicol de mică. A arătat inculpatul că nu a avut nici o discuţie cu inculpatul J. legat de acest raport. Estimează că în relaţia cu ANRP a evaluat în anul 2008 - 41 de dosare, în anul 2009 - 87 de dosare, în anul 2010 - 12 dosare, în anul 2011 - 7 dosare, în total 147 de dosare.

A precizat că a existat o singură situaţie în care i s-a restituit spre refacere raportul de evaluare, în care realizase o estimare globală însă, întrucât existau doi petenţi, i s-a solicitat să facă evaluare separată pentru fiecare, întrucât fiecare deţinea 50% din teren.

În ceea ce priveşte modalitatea de evaluare, a arătat inculpatul că cea mai utilizată metodă de evaluare în rapoartele sale cea a comparaţiei directe. Inculpatul susţine că a folosit tranzacţii de la birourile notariale, în 25% din dosarele soluţionate în relaţia cu ANRP, sau oferte de pe piaţa imobiliară. Arată inculpatul că Standardele Internaţionale de Evaluare permit folosirea ofertelor de vânzare de pe piaţa imobiliară, întrucât motivaţia părţilor implicate în tranzacţii este subiectivă, folosirea ofertelor de vânzare fiind permisă şi atunci când tranzacţiile existente sunt inadecvate.

Arată că în dosarul evaluat pentru ANRP, a aplicat corecţii ofertelor de vânzare până când a ajuns la o valoare sub cea prevăzută de grila notarilor publici, grilă care prevedea un minim de 500 pentru terenul ocupat de construcţii şi 700 pentru terenul liber, pentru Şos. x, în anul 2008.

Inculpatul a arătat că nu a emis drese către Biroul Notarilor Publici sau alte instituţii, întrucât timpul era limitat, avea 3 săptămâni la dispoziţie pentru a face raportul şi la adrese s-ar fi răspuns după cel puţin o lună. Inculpatul a susţinut că a fost personal la un Birou Notarial din zona în cauză şi a întrebat dacă există tranzacţii încheiate în zona Şoseaua Olteniţei în anul 2008, şi i s-a răspuns negativ.

În ce priveşte intervalul de timp în care trebuia finalizat un raport de evaluare, inculpatul a precizat că, la primirea dosarului de la ANRP, i se preciza verbal că trebuie soluţionat în 10 zile, 2 săptămâni, 3 săptămâni, în funcţie de necesităţile instituţiei.

Inculpatul J. a declarat cu ocazia audierii că, în calitate de angajat al ANRP, a procedat la verificarea rapoartelor de evaluare efectuând o verificare de birou, în cadrul căreia aprecia acurateţea şi corectitudinea calculelor în funcţie de caracterul metodelor folosite şi obiectul şi scopul evaluării.

În ceea ce priveşte modalitatea de desemnare a evaluatorilor, inculpatul a arătat că aceştia erau propuşi de către directorul FFF. din cadrul Direcţiei de Secretariat din cadrul Comisiei Centrale; evaluatorii informau ANRP asupra ariei lor de acoperire teritorială şi capacităţii logistice, concretizată în numărul de rapoarte de evaluare pe care aveau capacitatea să le întocmească.

Arată inculpatul că în perioada anului 2008 nu a avut nici o informaţie de la evaluatorii care colaborau cu ANRP şi nimeni nu "s-a plâns" că instituţiile refuză să transmită date cu privire la tranzacţiile reale, iar ulterior, după anul 2009, un evaluator din Târgovişte i-a relatat că a făcut o astfel de adresă şi i s-a răspuns, dar nu a folosit această informaţie în evaluare întrucât era prea mare pentru preţul zonei.

Arată inculpatul că în perioada în care a fost angajat al ANRP pentru dosarele întocmite pe Legea 10, în perioada iunie - decembrie 2008, nu a văzut să se fi folosit ca şi comparaţii tranzacţii reale sau să fi fost efectuate adrese de solicitare a unor astfel de informaţii în dosarele pe care le-a examinat.

A arătat inculpatul că a restituit circa 2000 de rapoarte, pentru greşeli şi corecţii, ce ţineau de acurateţea calculelor, de lipsa declaraţiilor de conformitate cu standardele sau alte elemente legate de metodele folosite, folosirea unor metode de evaluare neadecvate, şi aproximativ 700 au fost anulate, ca urmare a lipsei răspunsurilor evaluatorilor la obiecţiunile formulate de inculpat în scris.

A arătat inculpatul că verifica în fiecare zi circa 27 - 40 de rapoarte.

În ce priveşte rapoartele de evaluare întocmite de inculpaţii L., B. şi N., inculpatul a arătat că le-a considerat conforme cu Standardele Internaţionale în vigoare, fără să le remarce în mod deosebit, mai puţin raportul de evaluare întocmit de inculpatul B. în Dosarul nr. x, cu privire la care a menţionat în fişa de observaţii, ce era ataşată raportului fizic, că "estimarea preţului cade în sarcina evaluatorului".

Arată inculpatul că în privinţa celor trei rapoarte de evaluare, i s-a părut că evaluatorii au aplicat întemeiat corecţiile, mai puţin în cazul raportului întocmit de inculpatul B., când crede că l-a anunţat pe directorul FFF., însă acesta i-a răspuns că stabilirea valorii nu este în sarcina sa. Arată inculpatul că directorul FFF. nu a indicat această obiecţie în fişa înaintată Comisiei.

În ceea ce priveşte raportul întocmit de inculpatul N., inculpatul a arătat că anterior lucrase la Institutul de Cercetare şi Producţie de Sisteme Militare, în calitate de şef Serviciul Tehnic, ocupându-se de evaluări, iar în perioada 2003 - 2004 o societate a evaluat şi s-a ocupat de privatizarea institutului, inculpatul folosind această valoare ca indiciu de orientare, ţinând cont de perioada scursă şi caracteristicile terenului.

Inculpatul precizează că în cursul colaborării cu ANRP, au fost situaţii în care a considerat că valoarea din raport este prea mare, însă în aceste cazuri a considerat că cenzurarea valorii nu este obligaţia sa, precizând că în astfel de cazuri "am căutat chichiţe în rapoartele respective, de care m-am legat din punct de vedere al standardelor şi am făcut adrese evaluatorilor", inculpatul exemplificând că unul din lipsurile constatate astfel era analiza insuficientă a pieţei: "ofertele nu mi se păreau în regulă, inclusiv prin comparaţie cu alte evaluări primite de la alţi evaluatori în condiţii similare".

În ce priveşte modalitatea concretă de relaţionare cu evaluatorii, inculpatul a arătat că, întrucât nu avea relaţii directe cu membrii Comisiei, încunoştinţa cu privire la obiecţiunile asupra rapoartelor de evaluare pe evaluatori, în scris, iar dacă aceştia nu răspundeau în 15 zile, informa pe Directorul FFF., rapoartele fiind date spre refacere unui alt evaluator.

Arată inculpatul că refacerea rapoartelor de evaluare în aceste condiţii nu era adusă la cunoştinţa membrilor Comisiei, şi nu exista o astfel de menţiune nici în raportul refăcut. Inculpatul a arătat că ţinea pe calculator o evidenţă a rapoartelor refăcute, şi la un moment dat, întrucât a observat la un consilier un doar conţinând acelaşi raport de evaluare pe care dispusese refacerea, a decis să taie cu foarfeca paginile rapoartelor ce erau trimise evaluatorilor spre refacere.

Inculpatul a arătat că în anul 2008 nu a participat niciodată la şedinţele Comisiei, singurul membru al Comisiei cu care inculpatul a discutat în această perioadă fiind inculpata F., ca vicepreşedinte ANRP. A arătat că inculpata era singura din cadrul Comisiei care cunoştea partea de evaluare şi modul de întocmire a rapoartelor, prin intermediul inculpatei sesizând ANEVAR asupra unor probleme legate de rapoarte de evaluare şi în legătură cu două probleme legate de SC M.

Tot în legătură cu relaţia generală cu evaluatorii, inculpatul a arătat că a făcut menţiunea că stabilirea valorii este în sarcina evaluatorului şi în alte dosare, în altă formulare, în urma unei consultări cu preşedintele ANEVAR de la acel moment, pe care l-a întrebat cum poate proceda dacă nu este de acord cu valoarea stabilită în raport. Inculpatul a arătat că în opinia sa putea spune doar neoficial evaluatorilor că preţul este prea mare sau prea mic, exemplificând că, în contextul unei astfel de discuţi, chiar inculpatul N. a refăcut raportul de evaluare, fără să se consemneze nicăieri predarea lui înainte de refacere. Inculpatul a arătat că în acest caz evaluatorul a majorat cu 10% corecţia negativă a preţului de piaţă. A arătat inculpatul că îl informa şi pe directorul FFF. despre situaţii în care observa că valorile stabilite sunt prea mari, însă acesta i-a răspuns că nu îl interesează acest aspect şi i-a cerut să verifice dacă rapoartele sunt în conformitate cu Standardele, despre această discuţie inculpatul precizând că ar fi avut loc în septembrie 2008.

A arătat inculpatul că a sesizat neregularităţi cu privire la toţi cei trei inculpaţi evaluatori din cauză, pentru probleme altele decât cele legate de dosarele din cauză, cu privire la inculpatul B. semnalând o problemă legată de evaluarea unui teren din zona Otopeni, cu privire la inculpatul L. făcând o sesizare ce privea 12 dosare, iar cu privire la inculpatul N. făcând o sesizare ce nu a apucat să fie discutată în Comisie.

Inculpatul a arătat că nu cunoaşte dacă în toate cazurile observaţiile sale au fost aduse la cunoştinţa Comisiei; arată că avizul său avea doar valoarea unei propuneri pentru Comisie, nu exista un funcţionar în cadrul ANRP cu atribuţii de a verifica valoarea raportului.

În ceea ce priveşte procedura încunoştinţării petenţilor, inculpatul J. a precizat că după întocmirea raportului, acesta era comunicat de către expertul evaluator petentului, iar dacă acesta nu îşi însuşea raportul, inculpatul personal trimitea evaluatorului observaţiile petentului, la care evaluatorul trebuia să răspundă; după primirea răspunsului de la evaluator, raportul îi parvenea pentru avizare. Arată inculpatul că însuşirea raportului de către petent nu era o condiţie pentru ca raportul de evaluare să intre în Comisie, întrucât după soluţia Comisiei petenţii puteau contesta rapoartele în instanţă.

În declaraţia dată în cursul urmăririi penale, inculpatul I. a arătat că nu a sesizat, la momentul aprobării lor, ilegalităţi privind cele două Dosare x/2006 şi x/2008, având în vedere că acestea au trecut prin filtrul procedural, şi nu a sesizat discrepanţe privind valorile din cele două dosare evaluate. A arătat inculpatul că personal se uita pe dosare în momentul în care erau semnalate probleme în cadrul Comisiei. Inculpatul a arătat cu această ocazie că la şedinţele Comisiei participau consilierii, personal tehnic, care aveau în gestiune dosarele şi care cunoşteau problematica fiecărui dosar în parte şi aveau obligaţia de a pune în discuţia Comisiei eventualele probleme legale de dosarele în lucru. Arată că numai un evaluator putea să facă o evaluare şi nu el însuşi, în calitate de membru al Comisiei Centrale.

În declaraţia dată în cursul urmăririi penale, inculpatul G. a arătat că nu a discutat niciodată cu ceilalţi membri ai Comisiei Centrale despre cele trei dosare în cauză şi nici nu a avut cunoştinţă de existenţa vreunor probleme. A menţionat că procedura de aprobare a acestor dosare era una lacunară, care nu i-a permis să urmărească suficient de atent miile de dosare care ajungeau pe masa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere că acestea aveau la bază rapoarte de evaluare întocmite de experţi autorizaţi. A precizat că în mod concret, era necesară o abordare mai atentă în sensul verificării aspectelor sesizate la momentul audierii sale, însă în nici un caz şi sub nici o formă nu a urmărit comiterea unei infracţiuni şi nici obţinerea de beneficii pentru sine sau altă persoană.

Inculpatul a menţionat că nu avea cunoştinţă de atribuţia principală a Comisiei de a analiza şi stabili cuantumul final al despăgubirilor, din perspectiva faptului că modul de lucru era determinat de procesarea dosarelor în cadrul ANRP şi a presupus că legalitatea este verificată de departamentele din cadrul instituţiei, şi că răspunderea era angajată de funcţionarii publici, angajaţi acolo.

A precizat că nu i-au fost înmânate regulamentul de funcţionare sau ordinele preşedintelui ANRP şi nici nu i-a fost indicată răspunderea exactă, ci doar enunţuri de către membri mai vechi ai Comisiei care spuneau că rapoartele de evaluare nu pot fi contestate şi singurul instrument existent era cel de trimitere la reevaluare. A arătat inculpatul că nu cunoaşte aspectele procedurale prin care evaluatorii autorizaţi erau desemnaţi să facă evaluări, şi nu ştie dacă Comisiei Centrale îi revenea obligaţia de desemnare a evaluatorilor.

Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, inculpatul L. a declarat că în ceea ce priveşte Dosarul nr. x/2008, înainte de a i se repartiza această lucrare, a fost contactat de K. care i-a cerut o consultaţie legată de obiectul acestui dosar, care se referea la cât ar fi ieşit evaluarea făcută de inculpat, precizând că ar dori să ştie cât ar ieşi o evaluare făcută foarte bine. A arătat că la ceva vreme dosarul i-a fost repartizat de către ANRP; suma de 10.000 de euro i-a fost oferită de martorul K. după ce a întocmit dosarul de evaluare şi l-a predat şi acestuia şi ANRP pentru că a fost mulţumit de rezultatul acestei evaluări.

A mai arătat inculpatul că a consultat agenţi imobiliari, fără a exista o dovadă în acest sens, şi admite că nu a respectat în totalitate Standardele Internaţionale de Evaluare, prin aceea că nu a introdus şi tranzacţii în afară de oferte şi este posibil ca din această cauză să fi făcut erori fără intenţie şi valoarea estimată să nu fie cea reală.

Martorii audiaţi, foşti şi actuali consilieri ANRP, au confirmat însă concluziile raportului Corpului de Control.

Astfel, martora Z. a declarat, că lucrează la ANRP din anul 2006 până în prezent, în cadrul Direcţiei de contencios şi pentru coordonarea Secretariatului Comisie Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, constituit în vederea acordării de despăgubiri persoanelor îndreptăţite în temeiul Legii nr. 10/2001, principalele sale atribuţii fiind de a verifica din punct de vedere juridic situaţia legală a imobilului ce face obiectul despăgubirii, calitatea de persoană îndreptăţită a celui ce solicită despăgubirea şi existenţa şi întinderea dreptului de proprietate.

Martora menţionează că îşi aduce aminte de o singură şedinţă a CCSD la care a asistat, în anul 2008, împreună cu alţi colegi, fără a semna procesul-verbal, şi fără a-şi aduce aminte subiectele dezbătute în acea şedinţă.

Martora a arătat că după verificarea laturii juridice a dosarelor de către consilieri, acestea erau trimise spre evaluare, martora necunoscând procedura de desemnare a evaluatorilor. După finalizarea procedurii de evaluare, dosarele se reîntorceau la consilieri, care le menţionau sub aspectul datelor esenţiale - numele persoanei îndreptăţite, adresa imobilului, numărul dosarului şi suma stabilită de expert, în tabele centralizate de unul dintre consilieri, în funcţie de frecvenţa şedinţelor CCSD. Martora a precizat că nu îşi aduce aminte ca în perioada 2007 - 2008 Comisia să fi dat vot negativ unul dosar sau să amâne luarea unei decizii, doar în prezent existând soluţii de amânare a unor dosare. A precizat că în aceeaşi perioadă nu a fost chemată de Comisie pentru a da lămuriri cu privire la vreun dosar.

În ceea ce priveşte cererile de soluţionare cu prioritate a cazurilor speciale, martora a precizat că procedura consta în primirea acestor cereri de la persoanele îndreptăţite şi centralizarea lor într-un tabel, ce cuprindea numele persoanei, numărul dosarului şi problemele medicale ce puteau fi descifrate din actele medicale, listele ca atare fiind înaintate în şedinţele Comisiei, martora neputând preciza dacă aceste liste erau sau nu însoţite de dosare şi nici discuţiile Comisiei asupra acestor cereri.

Martora CCC. a declarat la rândul său că a lucrat în cadrul ANRP din octombrie 2005 până în anul 2010, ca şi consilier juridic în cadrul aceleiaşi Direcţii de contencios şi coordonare privind Legea 10/2001.

Similar, martora a precizat că atribuţiile sale constau în examinarea părţii juridice a dosarelor de despăgubire, respectiv posibilitatea restituirii în natură pe baza actelor emise de instituţiile care soluţionaseră anterior cererile de despăgubire, dacă existau notificări în termen legal prin instanţă sau executor judecătoresc, dacă persoana solicitantă are calitatea de persoană îndreptăţită, întinderea dreptului de proprietate, justificarea eventualei calităţi de moştenitor.

În ceea ce priveşte cererile de soluţionare prioritară a unor cazuri speciale, martora a arătat că, după primirea cererilor şi eventual a actelor medicale ce le însoţeau, menţiona într-un tabel numele persoanei ce invoca situaţia specială, numărul dosarului, denumirea actului medical şi bolile ce reieşeau din acesta, tabelele, neînsoţite de cererile propriu-zise, fiind înaintate CCSD.

În ceea ce priveşte evaluarea propriu - zisă a imobilelor, martora a arătat că nu cunoaşte cum se desfăşura efectiv aceasta, cunoscând doar că după efectuarea rapoartelor, acestea erau verificate de inculpatul J., care menţiona o viză în acest sens pe raport, după care dosarul se reîntorcea la consilieri.

Şi această martoră confirmă faptul că în şedinţele Comisiei erau prezentate doar tabele conţinând datele dosarelor, tabele ce conţineau şi sumele stabilite de raportul de evaluare. Martora a precizat că singurul care participa ca regulă la şedinţele Comisiei era directorul FFF., nici ea şi nici alţi colegi neparticipând la acestea. Martora arată că soluţiile CCSD puteau consta şi în neaprobarea unui dosar din cauza raportului de evaluare, sau solicitarea de lămuriri expertului evaluator.

Martora infirmă susţinerile inculpaţilor în sensul organizării în ANRP a unor şedinţe cu participarea ANEVAR, arătând că nu ţine minte de existenţa unor astfel de întâlniri. Cunoaşte că au existat colege care au participat la cursuri organizate de ANEVAR, fără a putea preciza dacă au fost plătite din resursele instituţiei sau cele personale ale consilierilor.

Martora a arătat că au fost organizate şedinţe cu consilierii din Direcţia sa, în cursul cărora, însă, li se atrăgea atenţia că există foarte multe persoane care dau în judecată instituţia şi câştigă foarte des, astfel încât este necesar să dea o mai mare atenţie acestor persoane, în caz contrar instituţia putând fi obligată la despăgubiri şi cheltuieli. Martora arată că nu îşi aduce aminte situaţii în care membrii Comisiei să fi venit în birourile consilierilor pentru a consulta dosare, au existat doar situaţii în care dosare în care existau probleme erau cerute de şefii de serviciu. Martora a arătat că în două sau trei situaţii a întocmit referate cu privire la dosare - exclusiv partea juridică, întrucât după consultarea cu şeful de serviciu şi directorul direcţiei, se concluziona că soluţia nu este certă şi doreau să fie adusă în atenţia Comisiei.

Martora arată că, înainte de angajarea inculpatului J., consilierii erau cei care verificau rapoartele de evaluare, într-un mod empiric, sub aspectul datei anunţurilor de vânzare care serveau drept elemente de comparaţie, mai puţin sub aspectul locaţiei pe care consilierii nu aveau pregătirea de a-l analiza.

Martora LLL. a declarat că a funcţionat în cadrul ANRP începând cu anul 2005 în calitate de consilier, iar în anul 2008 a funcţionat şi ca Şef Serviciu Secretariat, iar începând cu anul 2006 a participat constant la şedinţele Comisiei.

În ce priveşte modul de pregătire a şedinţelor Comisiei, martora a arătat că înainte de aceste şedinţe, ce aveau loc, în anul 2008, în medie de două ori pe lună, se întocmeau mapele de şedinţă, ce conţineau dosarele ce intrau în Comisie împărţite pe categorii, respectiv dosare cu rapoarte de evaluare, dosare cu hotărâri judecătoreşti ce stabileau şi suma cu titlul de despăgubire, lista dosarelor cu titluri de valoare ce trebuiau convertite, dosare în care urma să fie desemnat evaluatorul în vederea efectuării evaluării, lista de cazuri speciale.

În ceea ce priveşte lista de cazuri speciale, martora arată că aceasta se referea la cererile de soluţionare cu prioritate, fiind menţionate în această listă toate cererile de acest gen introduse până la data şedinţei. Martora arată că listele de acest tip conţineau câte aproximativ 100 de dosare.

Martora arată că la sfârşit, mapele conţineau şi probleme mai deosebite de contencios, ce necesitau atenţie specială, nu îşi aduce însă aminte ca în anul 2008 să fi existat, între problemele semnalate Comisiei, şi chestiuni legate de rapoartele de evaluare.

În ceea ce priveşte votul, martora arată că acesta se exprima în bloc, pe fiecare categorie de liste, practic fiind întrebaţi membrii Comisiei dacă sunt de acord cu aprobarea, procedura fiind finalizată prin semnarea listelor din fiecare categorie. Martora nu şi-a adus aminte de nici o situaţie în care la şedinţele Comisiei să fi participat consilieri sau experţi ANRP care să fi discutat chestiuni legate direct de rapoartele de evaluare, sau dacă au existat situaţii în care membrii Comisiei să fi cerut sau avut în şedinţă vreun dosar pentru a fi discutat.

În ceea ce priveşte susţinerea unor inculpaţi în sensul că un număr de consilieri din cadrul ANRP ar fi participat la cursuri ANEVAR, martora a arătat că personal a participat la un astfel de curs, însă din propria sa iniţiativă şi achitând personal costurile. Martora a arătat că nu avea în fişa postului nici o atribuţie sau competenţă în analizarea rapoartelor de evaluare, însă a decis să urmeze aceste cursuri întrucât nu avea noţiuni de evaluare şi voia să înţeleagă rapoartele de evaluare ce însoţeau dosarele înaintate Comisiei.

Martora a arătat în plus că şi alţi consilieri ai ANRP, mai exact încă trei consilieri, au decis din proprie iniţiativă să participe la cursuri ANEVAR, pentru acelaşi motiv, deşi nu aveau în fişa postului atribuţii de analiză a rapoartelor de evaluare.

Martora a arătat că a frecventat aceste cursuri până la angajarea inculpatului J. în calitate de evaluator în cadrul ANRP.

Arată martora că până la angajarea inculpatului J., nimeni din instituţie nu verifica rapoartele de evaluare, dosarele fiind înaintate evaluatorilor şi ulterior, repartizate consilierilor care, dacă constatau că sunt complete, le introduceau în Comisie, sub forma listelor în mapele de şedinţă.

În ceea ce priveşte procedura de desemnare a experţilor evaluatori, martora arată că fiecare dintre experţii evaluatori în contract cu ANRP declara o anumită capacitate de lucru şi o arie geografică, iar unul dintre consilierii juridici din cadrul Secretariatului propunea, în funcţie de aceste date, un singur nume de expert, existând doar puţine situaţii în care Comisia să desemneze un alt expert decât cel propus - spre exemplu, atunci când evaluatorul propus înregistra întârzieri foarte mari în soluţionarea dosarului.

În ceea ce priveşte procedura de efectuare a rapoartelor, martora a relatat că în cadrul cursurilor ANEVAR la care a participat din proprie iniţiativă, li s-a spus (cursanţilor) că pot fi luate în considerare oferte de vânzare, însă acestea trebuie verificate de către evaluator, în sensul că expertul trebuie să contacteze telefonic ofertantul şi să încerce să negocieze preţul, aceasta fiind doar una din metodele ce puteau fi folosite. Martora a arătat că îşi aminteşte de o situaţie în care a fost formulată o plângere penală faţă de inculpata D., iar inculpata a fost afectată de acest fapt.

Martora YYY. a arătat cu ocazia audierii că a lucrat în cadrul ANRP începând cu anul 2008 până în anul 2014, în anul 2008 lucrând în cadrul Direcţiei pentru acordarea despăgubirilor în numerar. Martora a arătat că în perioada anului 2008, inculpatul E. a decis înfiinţarea unei Comisii ce a funcţionat şi după anul 2008, pentru soluţionarea cauzelor medicale şi sociale invocate în cererile de soluţionare cu prioritate.

Martora a arătat că în anul 2008, tatăl inculpatului E. a fost bolnav o perioadă, a fost transportat în Germania unde a decedat, inculpatul fiind afectat de această situaţie, şi lipsind semnificativ de la serviciu, unde se prezenta atunci când trebuia să semneze lucrări şi să ia parte la lucrările Comisiei.

Martorul AA. a arătat că este angajat al ANRP începând cu anul 2004, iar în perioada 2007 - 2008 a avut calitatea de coordonator şi şef Serviciu al Secretariatului CCSD, având atribuţii de a soluţiona dosare de despăgubire şi respectiv de a aviza dosare întocmite de alţi consilieri, aria sa de atribuţii limitându-se la chestiunile de natură juridică şi neincluzând raportul de evaluare.

În ce priveşte modalitatea de repartizare, martorul a relatat că iniţial dosarele erau repartizate aleatoriu, printr-un program pe calculator, în baza unei decizii a CCSD din anul 2005, pentru ca ulterior, în baza unei a doua hotărâri din anul 2007, dosarele să fie repartizate în funcţie de data înregistrării, mai exact, martorul arată că erau păstrate dosarele aflate deja în lucru, în plus fiind repartizate consilierilor dosare în funcţie de numărul de înregistrare, pe calupuri, atât din dosarele cu număr mic de înregistrare cât şi din cele înregistrate cu un număr mai mare, martorul arătând că nu cunoaşte cine se ocupa efectiv de această repartizare.

În ceea ce priveşte modalitatea de desemnare a evaluatorilor, martorul a arătat că pentru fiecare dosar considerat complet din punct de vedere juridic, şi menţionat în tabelele întocmite de consilierii anume desemnaţi, era indicat un singur evaluator; tabelele erau înaintate spre aprobate CCSD şi ulterior transmise către evaluator. A arătat martorul că, din câte cunoaşte, numele evaluatorului nu era menţionat pe site-ul instituţiei şi nu era public.

Arată martorul că, după reîntoarcerea dosarului de la evaluator, consilierii aveau obligaţia ca în termen de 5 zile să introducă dosarul în următoarea şedinţă a CCSD.

Cu privire la modalitatea de derulare a şedinţelor CCSD, martorul a arătat: "datorită numărului foarte mare de dosare, în jur de 2000, care intrau într-o şedinţă a Comisiei, era practic imposibil ca dosarele să fie aduse fizic în şedinţă". Arată martorul că nu a auzit de situaţii în care membrii Comisiei să ceară dosare spre studiu, înainte de şedinţe.

În ce priveşte cererile de soluţionare cu prioritate, martorul a arătat că acestea erau formulate de persoane care se considerau îndreptăţite la soluţionarea dosarelor lor cu prioritate, şi formulat petiţii în acest sens, însoţite de acte sau adeverinţe medicale. Aceste petiţii erau centralizate într-un tabel, iar documentele care le însoţeau erau păstrate într-un tabel împreună cu cererea.

A arătat martorul că tabelul conţinea absolut toate petiţiile formulate, existând între acestea spre exemplu şi cereri prin care se solicita soluţionarea cauzei cu prioritate întrucât persoana în cauză nu avea locuinţă; tabelul era supus spre aprobare CCSD. Martorul a arătat că: "Au fost cazuri în care astfel de cereri au fost şi respinse sau amânate de Comisie, dar în marea lor majoritate au fost aprobate, pentru că se bazau în cea mai mare parte pe motive medicale". Arată martorul că la nivelul Secretariatului a auzit discuţii în sensul eliminării cererilor de soluţionare cu prioritate, discuţii care posibil au avut loc în cadrul Comisiei.

În legătură cu atribuţiile inculpatului J., martorul a relatat că verificările acestuia se concretizat într-o fişă de observaţii, care însoţea dosarul fizic de despăgubire. A arătat martorul că observaţiile inculpatului conduceau de regulă spre scăderea sumei evaluate. A precizat de asemenea că inculpatul J. i-a relatat că martorul FFF. a făcut presiuni asupra acestuia, în sensul că, în situaţiile în care inculpatul K. nu dorea să avizeze rapoartele de evaluare, martorul FFF. (îi spunea să nu facă obiecţiuni, pentru că "oricum nu se poate pronunţa asupra sumei, ci doar asupra metodei folosite".

Martorul NN. a declarat, cu privire la aspectele ce privesc acuzaţiile de abuz în serviciu, că este angajat ANRP începând cu anul 2006 până în prezent, iar începând cu anul 2007 a avut atribuţii de soluţionare a dosarelor privind cererile de despăgubire pe legea fondului funciar, calitate în care verifica oportunitatea acordării despăgubirilor (dacă era sau nu posibilă restituirea în natură).

În ce priveşte modalitatea de desemnare a evaluatorilor, martorul a arătat că avea la cunoştinţă că în cadrul ANRP erau desemnaţi consilieri care ţineau o evidenţă a evaluatorilor şi ariei teritoriale acoperite de fiecare, şi era întocmită o listă ce conţinea numărul dosarului cu datele de identificare ale terenului şi propunerea de desemnare a evaluatorului (o singură persoană în cazul fiecărui dosar), listă care era înaintată Comisiei CSD, Comisia desemnând evaluatorul propus sau desemna un alt evaluator dacă considera că dosarul trebuie soluţionat de alt evaluator. Arată că după cunoştinţele sale obligaţia de a comunica raportul către beneficiar cădea în sarcina evaluatorului, dosarul ajungând la consilieri doar după ce era soluţionată eventuala contestaţie formulată de beneficiar.

Arată martorul că, după ce dosarul se întorcea de la evaluator, era întocmit un alt tabel, ce conţinea aceleaşi date cu cele din tabelul iniţial, la care se adăugau două coloane, una conţinea numărul raportului de evaluare şi a doua, suma stabilită în raport, dosarul intrând în şedinţa următoare a CCSD, care putea fie să aprobe raportul de evaluare, fie să decidă retrimiterea lui la evaluator.

Arată martorul că, în opinia sa, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor putea să trimită dosarul spre reevaluare dacă nu era lămurită cu privire la evaluarea făcută.

În acest context, martorul relatează că, conform amintirilor sale, după primirea rapoartelor de evaluare, acesta erau verificate formal de către consilierii care ţineau legătura cu evaluatorii, care constatau dacă a fost evaluată suprafaţa din dosar, dacă a fost comunicat beneficiarilor, dacă beneficiarii corespundeau cu cei din dosar.

Arată martorul că inculpatul J. lucra în cadrul Direcţiei contencios Legea 10/2001, singura persoană din cadrul acestei Direcţii cu competenţă pe verificarea rapoartelor de evaluare, în plus inculpatul verificând şi alte rapoarte de evaluare din dosarele de fond funciar, la solicitarea specială a conducerii Direcţiei de Fond Funciar care a fost asigurată o perioadă de inculpatul A., iar ulterior de inculpata F..

Arată martorul că astfel de solicitări veneau din partea inculpatei F. atunci când raportul de evaluare avea o complexitate mai mare, suma era mai mare sau suprafaţa de evaluat era mai mare şi necesita o eventuală parcelare.

A arătat martorul că în cadrul Direcţiei de Fond Funciar a fost angajată la sfârşitul anului 2008, începutul anului 2009, doamna WWW., cu atribuţii similare celor ale inculpatului K., aceasta verificând conformitatea cu Standardele Internaţionale ale rapoartelor de evaluare.

În ce priveşte timpul necesar soluţionării unui dosar, martorul a arătat că, pentru evaluatori, aceştia aveau obligaţia să întocmească raportul de evaluare în 45 zile, în timp ce pentru consilieri, timpul de verificare depindea de gradul de încărcare, martorul precizând că personal încerca să soluţioneze dosarele în termen de 30 de zile.

Cu privire la inculpata F., a arătat că nu îşi aduce aminte dacă inculpata a venit cu vreo ocazie să poarte discuţii cu reprezentanţii prefecturii, şi nu analiza dosarele pe parcursul circuitului lor, atunci când exista un dosar mai complex, era rugată împreună cu şefa de serviciu să sprijine soluţionarea a câte unui dosar, oferind o idee, o sugestie de specialitate.

A mai arătat, cu privire la dosarele de despăgubire privind hotărâri judecătoreşti întemeiate pe rapoarte de evaluare întocmite de experţii ANEVAR, că în perioada anului 2008 nu a soluţionat astfel de dosare, astfel de dosare existând în cadrul Autorităţii doar în prezent.

Martorul FFF. a declarat că a lucrat în cadrul ANRP începând cu anul 2006 până în anul 2011.

A arătat că în anul 2008 avea funcţia de Director al Direcţiei de contencios şi coordonarea secretariatului CCSD în materia Legii 10/2001, calitate în care coordona cele două servicii din cadrul Direcţiei, respectiv Serviciul juridic şi Contencios şi Secretariatul Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, care se ocupa de primirea dosarelor şi întocmirea materialelor pentru şedinţele Comisiei.

A arătat martorul că repartizarea dosarelor către consilieri se făcea în funcţie de încărcătura fiecăruia, dosarele fiind împărţite pe calupuri şi în ordine, însă ţinând seama de caracteristicile lor, respectiv dosare de despăgubiri în care sumele erau stabilite prin hotărâri judecătoreşti, dosare obişnuite şi titlurile de valoare nominală.

În ce priveşte modul de desemnare a evaluatorilor, martorul arată, similar, că consilieri anume desemnaţi întocmeau un tabel cu datele de identificare ale dosarului şi un evaluator sau societate de evaluatori, în funcţie de încărcătură şi zona geografică, fiind desemnat câte un singur evaluator per dosar. Înainte de trimiterea spre evaluator, tabelele astfel întocmite erau înaintate Comisiei în scopul aprobării dosarelor care urmau să plece la evaluare şi a evaluatorilor ce urmau să facă rapoartele. Martorul arată că, deşi nu exclude posibilitatea ca Comisia să fi desemnaţi şi alţi evaluatori decât cei propuşi prin tabel, regula era că se respecta propunerea consilierilor.

A arătat martorul că dosarele erau transmise evaluatorilor doar în format electronic, pe e-mail sau pe suport de memorie, intervalul de principiu pentru efectuarea evaluării fiind de 30 de zile. Arată martorul că ulterior rapoartele de evaluare erau verificate de un evaluator, respectiv inculpatul J.,

În ce priveşte poziţia inculpatului K. cu privire la atribuţiile sale de verificare, martorul a susţinut că: "Am purtat uneori discuţii cu inculpatul K. pe marginea rapoartelor de evaluare. Nu-mi aduc aminte în mod deosebit discuţii semnificative pe aceste probleme. Ţin minte că prin anul 2011, inculpatul K. a făcut afirmaţia în sensul că îi este frică să avizeze anumite rapoarte din cauza sumei. Nu-mi aduc aminte ca în anul 2008, inculpatul să fi făcut astfel de afirmaţii. Când am avut acest tip de discuţii în anul 2011, replica mea a fost care sunt argumentele pentru care nu este de acord, iar procedura era că dacă are obiecţii cu privire la rapoartele respective, le formulează în scris, în caz contrar, dosarele urmând să intre în Comisie".

Martorul a arătat că fiecărui dosar îi era ataşată o fişă care era semnată de inculpatul J. din punct de vedere al conformităţii raportului cu Standardele de Evaluare.

Martorul a relatat că din câte îşi aminteşte inculpatul a făcut obiecţiuni la o serie de rapoarte, însă nu multe, şi ca urmare a faptului că, atunci când avea nelămuriri sau constata că rapoartele nu erau întocmite conform Standardelor, avea posibilitatea să discute cu evaluatorii în mod direct. A arătat martorul că, în urma obiecţiunilor formulate de către inculpatul J., de regulă, rapoartele se întorceau cu valori mai mici.

Arată martorul că menţiunile cu privire la elementele ce constituiau nelămuriri erau întotdeauna notate, aceste menţiuni fiind păstrate de consilier însă neajungând la dosar.

În ceea ce priveşte modalitatea de lucru a Comisiei Centrale, la şedinţele căreia participa ca regulă în virtutea funcţiei sale, martorul a arătat că exista câte o ordine de zi pe fiecare categorie de dosare (spre exemplu Legea nr. 10/2001 şi Fond funciar), Comisia parcurgea ordinea de zi, confruntând-o cu tabelele anexate, după care se supunea la vot; votul era dat pe categorii, pe fiecare tabel în parte. Arată martorul că în fiecare şedinţă intrau sute de dosare, spre o mie, inclusiv cererile de soluţionare cu prioritate (în număr de aproximativ 100 - 150 pe lună) şi hotărârile judecătoreşti ce stabileau suma cu titlul de despăgubire.

A arătat martorul că nu îşi aduce aminte ca în anul 2008 Comisia să fi decis trimiterea spre reevaluare a unui dosar, ca membrii Comisiei să fi solicitat fizic vreun dosar pentru a-l examina, cu excepţia unor situaţii de audienţe cu beneficiarii.

A arătat martorul că din câte îşi aminteşte a existat o corespondenţă purtată cu ANEVAR asupra oportunităţii luării în considerare a anunţurilor din mica publicitate, ANEVAR precizând că pot fi luate în considerare astfel de anunţuri; de asemenea, martorul îi aduce aminte că un alt subiect de corespondenţă a fost acela că verificarea rapoartelor trebuie făcută tot printr-un raport, denumit raport de verificare, şi care trebuie întocmit tot de un expert ANEVAR, contra cost, fără însă ca martorul să îşi aducă însă aminte perioada aproximativă în care a fost purtată această corespondenţă.

A arătat martorul că există posibilitatea ca ANRP să fi ANEVAR rapoarte de evaluare punctuale pentru examinare, fără a putea menţiona cu certitudine.

Martorul W. a arătat că cererea de despăgubire pentru terenul din Şoseaua Olteniţei a fost făcută de tatăl său, prin avocat, în anul 1991, iar în anul 2008 a primit o decizie din partea ANRP, ulterior participând la proceduri ce au implicat şi convocarea sa de către expertul evaluator la faţa locului; martorul arată că după câteva luni a fost convocat la sediul ANRP, unde i s-a înmânat raportul de evaluare, sub semnătură. A menţionat martorul că a avut rezerve faţă de raportul de evaluare, întrucât considera că valoarea evaluată a imobilului era mult mai mică decât valoarea de piaţă la acel moment, însă nu ţine minte dacă a consemnat aceste rezerve la momentul semnării.

În ce priveşte procedura de evaluare, martorul a arătat că la momentul convocării de către expertul evaluator, i-a prezentat acestuia suma pe care o găsise în grila notarilor publici, conform căreia preţul zonei, pe metru pătrat, era de 1.100 euro, şi un număr de 6 - 7 anunţuri vânzări imobiliare, ce aveau în vedere un preţ mediu similar. Arată martorul că ofertele prezentate de el personal evaluatorului vizau terenuri cu construcţii şi fără, terenuri mai mici dar comparabile cu cel în cauză, şi menţionat preţuri între 1.000 şi 13.000 euro per metru pătrat. Nu consideră că ofertele prezentate de el au fost folosite de evaluator.

Martorul EEE. a declarat că împreună cu mama sa, martora HH., şi mătuşa sa, martora S., au hotărât să cesioneze drepturile litigioase la un interval de 10 ani după ce au formulat cererea de despăgubire, în condiţiile în care piaţa era "plină de samsari de drepturi litigioase", respectiv intermediari între cei ce doreau să cumpere şi cei ce doreau să vândă astfel de drepturi.

Martorul a afirmat că a făcut zeci de copii ale dosarului cuprinzând aceste drepturi pe care le-a distribuit "pe piaţă", "celor care credeau că cunosc pe cineva care ar dori să cumpere", martorul afirmând că a remis astfel de copii către zeci de astfel de persoane. A arătat că în final a vândut drepturile litigioase celui care a oferit mai mult, însă nu a fost în măsură să precizeze dacă cel către care a vândut a fost martorul K. personal, însă afirmă că a vândut drepturi litigioase asupra a două terenuri, în două rânduri, către, posibil, acelaşi tânăr. A relatat martorul că a existat o negociere, ce a durat aproximativ o lună, a avut loc un "consiliu de familie", urmat de semnarea unui contract, la bancă şi la un notar, iar preţul i-a fost virat prin transfer bancar. Martorul nu a fost în măsură să precizeze dacă în contextul vânzării drepturilor litigioase a auzit discuţii despre posibilitatea mituirii unor funcţionari ANRP.

Martora OOO., a cărei audiere a fost încuviinţată în cadrul probei testimoniale solicitată de inculpatul B., a declarat că a lucrat în cadrul SC M. SRL în perioada 2007 - 2009, în calitate de inspector specialitate geologie, conform cărţii de muncă. Martora a arătat că în acea perioadă nu deţinea atestat de evaluator, ci era doar stagiară, dobândind această calificare în luna martie 2009.

Martora a relatat că în cadrul societăţii, a lucrat la rapoartele de evaluare ANRP, începând de la primirea lor, redacta adrese către primării şi petenţi, mergea la inspecţii pe teren, redacta în general tot ce însemna raport de evaluare.

Arată martora că în mod practic, după ce primea dosarul de la ANRP, prelua oferte de pe internet, în funcţie de experienţa pe care o avea la acel moment în calitate de stagiară, redacta grila şi raportul de evaluare şi preda raportul inculpatului B.

Martora a susţinut că în redactarea rapoartelor de evaluare folosea şi informaţii de la cabinetele notariale atunci când acestea răspundeau la adrese, primăriile, notariatele şi internetul fiind cele trei surse pe care le folosea în evaluare, alături de un număr de cataloage conţinând devize.

Martora a arătat că din cunoştinţele sale, inculpatul B. verifica cu siguranţă rapoartele de evaluare întocmite de ea, arătând că nu cunoaşte exact în ce consta această evaluare, însă cunoaşte că inculpatul examina grilele şi îi transmitea dacă ceva este în neregulă, existând şi situaţii în care, urmare a verificărilor inculpatului, a modificat sau refăcut rapoarte de evaluare.

A precizat că la inspecţiile pe teren era întotdeauna însoţită de persoane din cadrul firmei, ce erau însărcinate cu atribuţii de curierat sau inspecţii, însă nu ţine minte să fi fost însoţită de inculpatul B. în vreuna din aceste activităţi.

În ceea ce priveşte informaţiile solicitate primăriilor şi cabinetelor notariale, martora a arătat că nu îşi aduce aminte să fi primit vreun răspuns; nu îşi aduce aminte să fi trimis adrese către primăriile din municipiul Bucureşti; ţine minte că nu s-a răspuns la nici una din adresele înaintate către cabinetele notariale din Bucureşti; îşi aduce aminte că au fost efectuate adrese către primării din ţară, la care însă nu s-a răspuns.

Martora a relatat cu ocazia audierii despre o convorbire avută în Constanţa, cu preşedintele de la acel moment al Uniunii Notarilor Publici, care i-a comunicat ei şi unui coleg că nu vor primi niciodată informaţii de la birourile notariale cu privire la contractele de vânzare-cumpărare. Mai exact, martora a relatat: "Am avut o experienţă în Constanţa în sensul că preşedinte UNNP, un domn de etnie tătară cred, ne-a primit pe mine şi pe un coleg şi ne-a spus că nu vom primi niciodată informaţii de la birourile notariale cu privire la contractele de vânzare-cumpărare, întrucât dânşii nu transmit aceste informaţii nici măcar premierului ZZZ. pentru a întocmi grila de impozitare, cu atât mai puţin ne vor da informaţii nouă. I-am spus acestui domn că există o ordonanţă care ne dă posibilitatea să obţinem aceste informaţii, dar că nu avem nevoie decât de date generale referitoare la preţ, putând fi şterse numele cumpărătorilor, vânzătorilor şi alte date personale, iar răspunsul a fost că există şi alte legi care contrazic această ordonanţă, este vorba de confidenţialitatea datelor şi în esenţă, nu vom primi astfel de relaţii".

Martora a arătat că l-a informat pe inculpatul B. despre situaţia acestor adrese şi lipsa răspunsurilor din partea primăriilor şi cabinetelor notariale.

În ce priveşte Dosarul nr. x/2006 ANRP privind Intrarea Apeductului nr. 17, martora a arătat că acest dosar nu îi spune nimic.

A relatat că au existat câteva dosare ANRP care i-au atras atenţia din punctul de vedere al sumelor stabilite, care erau mai mari, şi a precizat că toate dosarele ANRP i s-au părut dificile, întrucât de cele mai multe ori suprafeţele descrise în acte nu puteau fi identificate exact pe teren.

A arătat martora că avea şi atribuţii de a prelua şi preda dosare şi documente în relaţia cu ANRP, luând legătura cu consilieri juridici din cadrul instituţiei sau cu inculpatul J.

Afirmă că, în opinia sa, inculpatul J. verifica integral rapoartele de evaluare, întrucât au existat situaţii în care, după ce preda rapoartele la ANRP, secretariatul firmei sau inculpatul B. direct erau contactaţi de către inculpat, care solicita pe cineva din cadrul firmei pentru a-i prezenta fişe de observaţii cu privire la evaluări, inculpatul fiind prudent în ce priveşte valorile stabilite de evaluatori.

A arătat martora că de regulă observaţiile inculpatului J. erau corecte şi în urma lor "noi ne conformam şi revizuiam raportul".

Martorul MMM. a declarat că a avut calitatea de preşedinte al ANEVAR în perioada 2008 - 2009. A arătat martorul că îşi aduce aminte că în acea perioadă a existat o corespondenţă purtată cu ANRP, legată de rapoartele de evaluare întocmite în dosarele de despăgubire, în sensul că au fost primite o serie de întrebări metodologice, ce îmbrăcau forma unei adrese, la care s-a răspuns prin IROVAL (Institutul Român de Cercetări în Evaluare) ca parte din structura ANEVAR; întrebările vizau chestiuni legate de aplicarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, de traducerea cărora ANEVAR s-a ocupat începând din anul 2003, şi vizau o cazuistică destul de largă referitoare la abordările în evaluare şi metodele de evaluare.

Martorul menţionează de asemenea o conferinţă desfăşurată în vara anului 2008, la care au participat două persoane din cadrul ANRP (ulterior menţionând pe inculpata F. şi martorul FFF.), care au transmis aşteptările acestei instituţii cu privire la aplicarea standardelor de evaluare de către evaluatorii ANEVAR şi la relaţia dintre evaluatorii de pe listele ANRP cu această instituţie.

În contextul întâlnirilor directe cu membrii ANRP, martorul a rememorat că, la momentul primirii primei adrese din partea ANRP, întrucât fusese desemnat ca preşedinte ANEVAR de puţin timp, a solicitat chiar o întrevedere cu reprezentanţii ANRP, pentru a discuta problemele pe care aceştia le aveau. A arătat că o primă întâlnire a avut loc cu conducerea ANRP, şi ulterior a ţinut şi o prezentare a metodelor de evaluare, pentru ca dânşii să cunoască mai bine la ce să se uite la un raport.

Întrucât erau primite mai multe întrebări din partea ANRP; martorul precizează că a început să facă o listă cu principalele teme ce necesită clarificări.

În legătură cu inculpatul J., a arătat că acesta era activ în cadrul întâlnirilor ANEVAR şi a luat cuvântul pentru a transmite evaluatorilor aşteptări legate de relaţia cu ANRP, şi le atrăgea atenţia să respecte termenele stabilite de ANRP.

A mai menţionat existenţa unor solicitări din partea ANRP cu privire la rapoarte punctuale de evaluare, neputând menţiona exact obiectul solicitării, şi afirmând că în acest caz a fost aplicată, în mod automat, procedura statutară de către Comisia de Etică şi Disciplină. A menţionat că o parte din aceste sesizări se refereau la aplicarea de către evaluatori a metodei bonitării, despre care martorul a precizat că ANEVAR emisese anterior o decizie în sensul că nu este conformă cu Standardele Internaţionale, nefiind prevăzută de acestea. Martorul a descris mai pe larg această metodă şi a precizat că a fost interzisă explicit prin Standardele Internaţionale de Evaluare.

Martorul a precizat că îşi aduce aminte că a primit din partea ANRP punctual întrebarea dacă folosirea ofertelor de vânzare în metoda comparaţiei este conformă Standardelor Internaţionale de Evaluare, iar răspunsul a fost că în aplicarea abordării prin comparaţie, comparabilele pot să provină atât din tranzacţii cât şi din preţul de listă sau oferte de vânzare-cumpărare.

A precizat de asemenea că nu ţine minte să fi fost întrebat sau să fi discutat în prezenţa vreunui membru ANRP dacă rapoartele de evaluare pot fi întocmite exclusiv pe baza ofertelor de vânzare.

A arătat martorul că în opinia sa, astfel de oferte pot fi folosite în condiţiile concrete din România în care nu există o bază publică de date de tranzacţii, făcând precizarea că, pentru a fi folosită o ofertă, bunul din spatele ei trebuie să fie comparabil cu cel supus evaluării, şi în plus oferta trebuie să fie certă şi identificabilă; pentru a verifica aceste condiţii, evaluatorul ar trebui să se asigure că bunul există ori contactând telefonic persoana din anunţ ori alternativ, dacă este indicată adresa imobilului, printr-o vizită la faţa locului. În plus, pentru a folosi aceste oferte, un evaluator trebuia să ştie care este marja de negociere pe piaţă, care, aplicată, cobora oferta la o ipotetică tranzacţie reală.

A arătat martorul că în perioada 2007 - 2008 piaţa imobiliară era încă într-o perioadă de exuberanţă, iar impactul crizei a fost resimţit în anul 2009, moment în care băncile au stopat creditarea.

Martorul a precizat că o ofertă exagerată ca preţ nu ar putea influenţa un evaluator în măsura în care acesta aplică corect tehnicile de evaluare.

Martora CC. a arătat că a efectuat rapoarte de evaluare la cererea Curţii de Conturi în perioada 2012 - 2013, privind mai multe localităţi. A arătat martora că a utilizat comparabilele pe care le putea găsi pe internet, precum anunţuri de vânzări imobiliare provenind, spre exemplu, de la AAAA., în medie folosind câte 3 comparabile pentru a realiza un raport de evaluare. A arătat că internetul a fost singura sursă folosită, iar adresele emise către primării şi notariate nu au primit răspuns.

A arătat martora că, în general, informaţiile identificate pe internet sunt verificate telefonic, însă având în vedere perioada de timp scursă, nu s-au putut face astfel de verificări. A arătat că a apelat în acest sens la agenţia imobiliară ce oferise platforma pentru anunţuri, însă nu a putut fi verificată realitatea tranzacţiilor; întrucât trecuseră 5 ani de la data de referinţă, nu a putut identifica datele de contact ale persoanelor care făcuseră ofertele.

Analizând probele administrate, înscrisuri, declaraţiile martori funcţionari în cadrul ANRP, şi parţial declaraţiile inculpaţilor membrii ai Comisiei, instanţa a reţinut că modalitatea de soluţionare a dosarelor de despăgubire în cadrul ANRP era caracterizată de o serie de repere:

Astfel, instanţa a reţinut că dosarele de despăgubire, indiferent dacă vizau despăgubiri întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 sau a Fondului Funciar, erau repartizate spre soluţionare consilierilor juridici din cele două Direcţii competente, care verificau dacă erau îndeplinite condiţiile legale pentru despăgubirea prin echivalent (notificările instituţiilor implicate în procedura de despăgubire, existenţa dovezilor dreptului de proprietate, a calităţii de moştenitori, etc.), şi care, prin efectuarea de adrese sau solicitarea de informaţii, procedau la completarea dosarului cu actele necesare.

Ulterior şi în baza acestui filtru de natură juridică, dosarele erau transmise evaluatorilor desemnaţi pentru întocmirea rapoartelor de evaluare.

După întocmirea rapoartelor de evaluare, dosarele erau reverificate sub aspectele esenţiale de consilierii juridici şi, sub aspectul evaluării, de inculpatul J. în cazul dosarelor înregistrate în cadrul Direcţiei de contencios şi coordonare a secretariatului comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor constituit în vederea acordării de despăgubiri persoanelor îndreptăţite în temeiul Legii nr. 10/2001, şi la cererea conducerii în mod excepţional în cazul dosarelor înregistrate în cadrul Direcţiei Fond Funciar.

S-a apreciat ca fiind foarte relevant pentru modalitatea de lucru a Comisiei, faptul că rezultatul acestor activităţi era sintetizat în mai multe tabele, cel relevant fiind cel intitulat "lista conţinând sumele ce urmează a fi acordate ca titlu de despăgubire în dosarele evaluate de către evaluatorii desemnaţi de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor", ce conţinea între 200 - 350 de poziţii, căruia i se adăuga, de asemenea relevant, şi tabelul conţinând cererile de soluţionare cu prioritate a dosarelor, conţinând la rândul său între 100 - 150 de poziţii. În acest sens, instanţa a făcut trimitere la documentele aferente şedinţelor Comisiei din perioada septembrie - decembrie 2008, ce se regăsesc în volumele 12 şi 13 d.u.p.

Instanţa a mai constatat că mapa membrilor Comisiei cuprindea şi se limita la aceste tabele sintetice, declaraţiile martorilor, confirmate de altfel şi de declaraţiile inculpaţilor audiaţi, fiind fără excepţie în sensul că membrii Comisiei nu examinau nici anterior şedinţei şi nici în cadrul şedinţei nici unul din dosarele fizice, ale căror date figurau în aceste tabele.

Şedinţele Comisiei, care conform declaraţiilor inculpaţilor durau în jur de o oră, o oră jumătate, constau în exprimarea votului în bloc pe aceste liste şi eventual discutarea unor probleme de drept sau organizatorice (niciodată referitoare la rapoartele de evaluare) ridicate în atenţia Comisiei de către consilieri juridici prin şefii de departamente.

În raport de aceste date, instanţa a reţinut că activitatea membrilor Comisiei referitoare la aprobarea dosarelor de despăgubire era una formală, limitată la aprobarea, fără excepţie, a listelor de dosare ce se regăseau în mapele de şedinţe, fără a exista o examinare, şi nici intenţia vreunei examinări, a dosarelor punctuale asupra cărora membrii Comisiei erau chemaţi să decidă.

Este evident că încărcătura şedinţei Comisiei, de câteva sute de poziţii, împiedica examinarea exhaustivă a poziţiilor aflate pe listele Comisiei, aspect pe care fiecare dintre membrii acesteia l-au perceput şi conştientizat în perioada în care au funcţionat în această calitate, astfel cum reiese şi din relatările făcute de aceştia cu ocazia audierilor.

Pe de altă parte, instanţa de fond a considerat că această modalitate de lucru, care în mod evident nu asigura nici măcar un minim filtru asupra deciziilor emise, a fost acceptată şi asumată de fiecare dintre membrii Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor.

Instanţa a constatat că atât în baza dispoziţiilor legale cât şi practic membrii Comisiei aveau o largă libertate de a-şi stabili modalitatea de lucru, frecvenţa întrunirii Comisiei, timpul de lucru, dar mai ales maniera de examinare a dosarelor asupra cărora se pronunţau.

S-a remarcat de către instanţa de fond că, şi cu ocazia audierilor, o parte dintre inculpaţi au prezentat diferite argumente în susţinerea tezei lipsei obligaţiei lor de a examina aspecte de fond ale dosarelor de despăgubire.

Astfel, inculpatul C. susţine spre exemplu că emiterea deciziilor de despăgubire era din punctul său de vedere un act administrativ, emis în calitate de demnitar, de natură a valida şi oficializa deciziile unor instituţii implicate în proces, respectiv primăria, Prefectura şi Serviciul Tehnic al ANRP, el însuşi neavând obligaţia de a examina nici partea juridică şi nici cea tehnică, de evaluare, a dosarului de despăgubire, acest control căzând în obligaţia consilierilor juridici şi, de la momentul angajării sale, a evaluatorului ANRP, în speţă inculpatul J.. Mai mult, inculpatul susţine că nu ar fi avut nici măcar posibilitatea legală de a cenzura raportul de evaluare, singura sa atribuţie limitându-se la a verifica dacă "formalităţile erau îndeplinite", în acest caz, existenţa semnăturilor consilierilor juridici implicaţi în proces şi a raportului de evaluare, acesta din urmă, aşadar, fiind suficient să existe fizic, indiferent de valoarea stabilită. Din punctul de vedere al inculpatului, exprimat cu ocazia audierilor, retrimiterea dosarului spre reevaluare putea avea loc doar în ipoteza în care evaluatorii întârziau în efectuarea raportului, echivalând astfel în fapt cu o redistribuire.

Inculpatul A. susţine o teză similară, arătând că în opinia sa, rolul său ca membru al Comisiei era de a verifica dacă dosarul a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei, dacă Secretariatul a stabilit că bunul nu poate fi restituit în natură şi dacă a fost întocmit raportul de evaluare. Cu privire la raportul de evaluare, din declaraţiile inculpatului rezultă că singura sa atribuţie era de a constata dacă prin acest raport fusese stabilită o sumă.

De asemenea, instanţa a apreciat ca relevantă şi poziţia inculpaţilor care au dat declaraţii doar în cursul urmăririi penale: atât inculpatul I. cât şi inculpatul G. au precizat că nu au considerat că sunt ţinuţi să examineze aceste dosare; inculpatul G. menţionează chiar că nu i s-a adus la cunoştinţă că are astfel de atribuţii în calitate de membru al Comisiei, că nu a cunoscut regulamentul de funcţionare, iar modul în care şi-a exercitat atribuţiile s-a bazat pe relatările membrilor mai vechi.

Inculpaţii E. şi D., însă, au susţinut, cu ocazia audierilor, o teză sensibil diferită, aceşti inculpaţi arătând, în esenţă, că în ce priveşte rapoartele de evaluare, decizia lor s-ar fi bazat pe avizele favorabile ale inculpatului J..

Inculpata F. a prezentat explicaţii elaborate, dar contradictorii, în interpretarea dispoziţiilor legale ce reglementau activitatea Comisiei, menţionând în acelaşi timp şi că deciziile sale s-au bazat pe avizul - sau mai degrabă lipsa opoziţiei - inculpatului J.

Instanţa a constatat că, atât în baza dispoziţiilor legale ce reglementau activitatea Comisiei, cât şi în temeiul dispoziţiilor din Regulamentul de organizare şi funcţionare şi Ordinelor interne (emise de altfel chiar de Comisie pentru gestionarea propriei activităţi), inculpaţii au avut la momentul aprobării dosarelor din speţă, reprezentarea faptului că obligaţia lor de examinare nu are nicidecum un caracter formal, ci includea toate aspectele juridice şi tehnice ale dosarelor de despăgubire, însă, pentru raţiuni personale diferite, au ales să ignore aceste obligaţii şi răspunderi legale şi, într-un final, să acţioneze contrar lor.

Astfel, potrivit Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aprobat prin Decizia nr. 425 din 30 august 2005 publicată în M.O. nr. 801 din 2 septembrie 2005, Comisia Centrală are ca atribuţie analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor ce se acordă potrivit prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente (art. 2 alin. (1) pct. a din Regulament), iar potrivit art. 7 alin. (2) şi (3) din acelaşi Regulament: "Comisia centrală va proceda la analizarea dosarelor în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură; în situaţiile în care Comisia centrală apreciază că, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, va desemna în mod aleatoriu evaluatorul care va efectua raportul de evaluare şi, prin grija Secretariatului, va transmite dosarele împreună cu documentaţia aferentă evaluatorului sau societăţii de evaluatori, în vederea întocmirii raportului de evaluare. În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare".

Potrivit H.G. nr. 361/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în forma în vigoare în anul 2008, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, are atribuţia de a organiza şi asigura Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Între atribuţiile ANRP se numără acordarea sprijinului şi îndrumării metodologice autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, pentru aplicarea corectă şi unitară a prevederilor actelor normative de despăgubire sau restituire a proprietăţilor, monitorizarea procesului de aplicare a acestor acte normative, ţinerea situaţiile imobilelor restituite şi despăgubirilor acordate, ş.a.m.d., însă nu are atribuţii de a emite decizii de despăgubire, această atribuţie revenind exclusiv Comisiei Centrale.

Atribuţiile, destul de detaliate de altfel, ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, sunt de a oferi cadrul administrativ şi organizatoric şi logistica necesară pentru analiza deciziilor de restituire sau despăgubire, deciziile sub acest aspect revenind, sub toate aspectele, exclusiv Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Regulamentul de organizare şi funcţionare al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, aprobat prin Ordinul din 1 octombrie 2007 al Preşedintelui ANRP, la acea dată inculpata D., enumeră atribuţiile Autorităţii astfel cum sunt prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 361/2005, şi detaliază atribuţiile fiecărui compartiment, Direcţii de specialitate şi Servicii, fără însă a da în competenţa sau sarcina vreunuia din aceste compartimente luarea deciziilor în privinţa cererilor de despăgubire (ce fac punctual obiectul cauzei).

Această putere de decizie nu revine nici consilierilor juridici: fişele posturilor, aflate la filele x d.u.p., menţionează obligaţia de analiză a dosarelor, pregătire a materialelor, coordonarea sau supunerea spre analiză Comisiei a rapoartelor întocmite de evaluatori, transmiterea către evaluatori a dosarelor, ş.a.m.d., atribuţii de natură a facilita şi pregăti lucrările Comisiei, nu însă de a lua deciziile în locul membrilor Comisiei.

De altfel, şi martorii ce au avut sau au şi în prezent calitatea de consilieri juridici în cadrul ANRP au precizat punctual că în exercitarea atribuţiilor, Comisia avea posibilitatea de a amâna luarea unei decizii într-un dosar, de a cere lămuriri expertului evaluator, de a dispune refacerea unui raport de evaluare cu care nu este de acord.

Singura fişă a postului ce menţionează atribuţii referitoare la rapoartele de evaluare este cea emisă în privinţa inculpatului J., care menţionează ca atribuţie specifică postului "primirea rapoartelor de evaluare, verificarea sub aspectul respectării Standardelor de Evaluare, formulând observaţii atunci când este cazul, ce sunt transmise în vederea ataşării la dosarele în curs de soluţionare". Chiar şi în acest caz, este de remarcat că atribuţiile inculpatului K. erau limitate la formularea de observaţii, decizia de retrimitere a dosarului spre reevaluare revenind în continuare exclusiv Comisiei.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, Titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv -, art. 13, în forma în vigoare la data faptelor, "pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, următoarele atribuţii: a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire; b) ia alte măsuri legale, necesare aplicării prezentei legi".

Potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din acelaşi titlu, secretariatul Comisiei Centrale se asigură de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Potrivit art. 131, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor "coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activităţile prevăzute în acte normative speciale, precum şi activităţile necesare implementării prezentei legi, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acţiuni şi achitarea despăgubirilor în numerar".

Procedura de soluţionare a dosarelor de despăgubire este reglementată de dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, şi se finalizează prin decizia Comisiei Centrale: potrivit art. 16 alin. (7) din Titlul VII, "În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare".

Instanţa a reţinut şi că potrivit punctului 16.13 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, "Evaluatorii desemnaţi sunt datori să se înfăţişeze înaintea Comisiei Centrale spre a da lămuriri ori de câte ori li se va cere. Dacă Comisia Centrală nu este lămurită prin evaluarea făcută, poate decide efectuarea unei noi expertize."

Această prevedere detaliază şi exemplifică conţinutul dispoziţiei legale a art. 16 alin. (7) din Lege, în sensul că "În baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare."

Or, aceste dispoziţii legale şi modalitatea de reglementare a atribuţiilor Comisiei Centrale nu pot conduce, în opinia instanţei, decât la concluzia că deciziile acestei Comisii nu aveau un caracter formal, ci dimpotrivă, posibilitatea de a decide emiterea titlului de despăgubire sau de trimitere a dosarului spre reevaluare consacră din punct de vedere legal obligaţia acestui organism de a analiza temeinicia solicitării de despăgubire atât din punct de vedere juridic cât şi al valorii titlului de despăgubire.

În declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti, inculpata F. a susţinut că dispoziţiile legale ce reglementau activitatea Comisiei nu ar fi fost clare. A făcut referire la discuţii pe care le-ar fi avut în procesul de elaborare a Normelor Metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, şi a precizat că aceste discuţii s-ar fi concretizat în redactarea punctului 16.13 din Norme (prezentat anterior), şi care ar fi dat, în concepţia inculpatei, posibilitatea Comisiei de a trimite dosarul spre reevaluare doar atunci când beneficiarul ar fi contestat raportul întocmit de evaluatorul contractual.

Instanţa a constatat că sensul susţinut de inculpată este însă foarte îndepărtat de conţinutul dispoziţiilor din Normele metodologice, în redactarea de la punctul 16.13. În primul rând, posibilitatea Comisiei de a solicita lămuriri evaluatorului nu este în nici un mod condiţionată de existenţa vreunei contestaţii.

În al doilea rând, observând că practic prin aceste norme metodologice se dă posibilitatea beneficiarului de a participa printr-un evaluator parte, (o procedură practic similară expertizelor judiciare), apare evident în opinia instanţei că Comisia nu este legată în mod absolut de valoarea estimată de evaluatorul contractual, putând la rândul său să aprecieze dacă acest raport de evaluare este sau nu pertinent.

Ulterior, inculpata precizează că după angajarea sa în ANRP, ar fi observat că potrivit normelor (la redactarea cărora a contribuit) doar partea putea contesta raportul de evaluare, motiv pentru care a procedat la elaborarea normelor scrise care prevedeau că raportul de evaluare va fi verificat de un evaluator ANRP. În acest context, mai menţionează că potrivit ordinului intern, dacă acest evaluator ar fi formulat obiecţiuni la raportul de evaluare, trimiterea lui spre reevaluare ar fi fost obligatorie.

Instanţa a apreciat că şi în cazul acestei inculpate explicaţiile prezentate au fost rezultatul unei evaluări post factum a obligaţiilor sale. Argumentele prezentate se contrazic - dispoziţiile menţionate de inculpată nu susţin nici teza că raportul de evaluare poate fi contestat doar de beneficiar, şi nici cea conform căreia obiecţiunile evaluatorului ANRP ar fi atras automat decizia de reevaluare. Instanţa a reţinut că o astfel de obligaţie nu rezultă nici direct, nici indirect din Ordinele la care inculpata face referire. Nici una din dispoziţiile legale sau ale normelor interne nu dă o astfel de forţă opiniei evaluatorului angajat: Comisia avea conform normelor legale obligaţia de a discerne, în baza opiniei acestuia, şi cerând eventual lămuriri evaluatorului contractual, dacă se impune sau nu trimiterea dosarului spre reevaluare.

Cu privire la componenţa Comisiei Centrale, instanţa de fond a constatat că membrii acesteia erau stabiliţi prin decizie a primului-ministru. Desemnarea acestora în comisie este într-adevăr o decizie politică, însă în sensul larg al termenului, în baza unei selecţii in personam, independentă de organizarea unui concurs sau altei forme general reglementată de selecţie pe baza dovezilor concrete ale capacităţii profesionale; însă, activitatea propriu-zisă a membrilor Comisiei este independentă de vreun interes politic. Această concluzie decurge din analiza modalităţii de reglementare a atribuţiilor Comisiei Centrale, care era concepută ca for colectiv însărcinat cu soluţionarea unei cazuistici de interes social şi economic major în contextul problematicii despăgubirii (în natură sau echivalent) a persoanelor ale căror bunuri au fost confiscate abuziv anterior anului 1989.

Chiar dacă mandatul membrilor Comisiei depindea, în cele mai multe cazuri, inevitabil având în vedere modalitatea de desemnare, de componenţa şi culoarea politică a Guvernului, nu mai puţin însă aceştia au fost desemnaţi în baza unor calităţi personale şi profesionale ce îi recomanda pentru o astfel de funcţie publică de responsabilitate şi răspundere însemnată. Este de observat că deciziile Comisiei nu erau luate în considerarea apartenenţei politice a beneficiarilor, ci în aplicarea unor reglementări legale ce asigurau cadrul unei rezolvări echitabile a unor situaţii juridice generate de un comportament abuziv al statului faţă de un grup foarte larg de persoane. Este de remarcat de asemenea că toţi membrii Comisiei erau la momentul desemnării lor jurişti, calificare profesională ce le permitea să analizeze şi evalueze pertinent situaţiile juridice şi de fapt ce intrau în competenţa acestui organism.

De asemenea, instanţa a arătat că nu se poate ignora dificultatea sarcinii Comisiei Centrale în gestionarea atribuţiilor sale care, în definitiv, are rolul de a oferi soluţii unei probleme de larg interes social, însă modalitatea de abordare a acestor atribuţii din partea inculpaţilor - membri ai Comisiei Centrale în anul 2008 - se remarcă prin ignorarea completă a obligaţiilor lor legale şi se concretizează într-o atitudine de completă pasivitate în exercitarea atribuţiilor lor.

Instanţa a remarcat că, dincolo de argumentele juridice sau personale prezentate de inculpaţi individual, poziţia acestora este unanimă în sensul că, în opinia lor, avizele consilierilor juridici şi ale inculpatului - evaluator ANRP îi exonerau de obligaţia oricărei analize sau evaluări proprii a dosarelor de despăgubire pe care erau chemaţi să le soluţioneze prin emiterea unei decizii.

Această atitudine echivalează în fapt cu un veritabil transfer ilegitim al obligaţiilor legale ale membrilor Comisiei asupra consilierilor juridici însărcinaţi cu pregătirea dosarului de despăgubire şi asupra evaluatorului angajat în cadrul Direcţiei de contencios şi coordonare privind acordarea despăgubirilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001.

Este de observat că din declaraţiile consilierilor juridici din cadrul ANRP audiaţi în cauză rezultă cu claritate că aceştia au recepţionat ca atare acest transfer al responsabilităţii, aceştia depunând diligenţe apreciabile în pregătirea minuţioasă a dosarelor de despăgubire dar nu numai atât, ci şi în verificarea în anumite cazuri a dosarelor şi ulterior emiterii deciziilor, conform declaraţiilor martorului AA. existând şi situaţii în care, chiar ulterior emiterii deciziilor, au fost constatate erori suficient de semnificative pentru a determina reintrarea dosarului în Comisie.

Dovadă în acest sens sunt şi listele cuprinzând aprobarea unor decizii rectificative, aflate ca regulă în mapele de şedinţă ale Comisiei în perioada de referinţă, o astfel de situaţie fiind incidentă şi în cazul dosarului nr. x/2008, în care decizia a fost emisă iniţial pe numele beneficiarelor cedente.

Acest transfer al responsabilităţii este cu atât mai vizibil, din punctul de vedere al consilierilor juridici audiaţi, în perioada anterioară angajării inculpatului J. în calitate de evaluator în cadrul ANRP.

Martorii cu această calitate ce au fost audiaţi - CCC., LLL., AA. - au menţionat că anterior angajării inculpatului J., consilierii examinau, cel puţin la nivel empiric, rapoartele de evaluare, deşi o astfel de obligaţie nu intra în atribuţiile lor de serviciu conform fişei postului. De altfel, astfel cum rezultă din declaraţiile martorei LLL., atât această martoră cât şi alţi cel puţin trei colegi consilieri juridici din cadrul ANRP au urmat şi achitat personal cursuri de evaluare organizate de ANEVAR, întrucât simţea nevoia dobândirii unor cunoştinţe de specialitate pentru a verifica dosarul de despăgubire şi din punctul de vedere al raportului de evaluare.

Chiar dacă martora nu declară explicit, apare evident că un astfel de interes a fost generat nu de obligaţiile de serviciu, ce nu includeau verificarea dosarului de evaluare, ci de sentimentul de răspundere vis-a-vis de luarea unor decizii cu impact semnificativ, inclusiv din punct de vedere material, asupra bugetului de stat.

Din declaraţiile martorilor rezultă că această atitudine la nivelul consilierilor juridici ANRP era una generalizată, consilieri juridici din cadrul ambelor Direcţii urmând cursuri de evaluare pentru a dobândi cunoştinţele necesare verificării rapoartelor de evaluare, cursuri pe care le-au achitat personal (conform declaraţiei inculpatei F., ar fi existat câteva situaţii în cadrul Direcţiei Fond Funciar în care consilierii care le-au urmat au putut deconta ulterior aceste cheltuieli). Instanţa a apreciat că aceste declaraţii infirmă şi susţinerile inculpaţilor în sensul că ANRP ar fi oferit posibilitatea consilierilor juridici să participe la cursurile de evaluare organizate de ANEVAR; dimpotrivă, situaţiile în care consilierii juridici au urmat astfel de cursuri au avut la bază exclusiv interesul şi iniţiativa acestora şi au implicat în toate cazurile avansarea costurilor din salariile proprii, doar ulterior un număr mic de persoane având - conform susţinerii inculpatei menţionate - posibilitatea de a obţine rambursarea lor.

Declaraţia martorului AA. este relevantă în ceea ce priveşte contextul în care s-a luat decizia angajării inculpatului J. ca evaluator ANRP. Instanţa a reţinut că necesitatea angajării acestui inculpat în calitate de evaluator - cu atribuţii de verificare - a apărut ca urmare a solicitărilor repetate şi generalizate ale consilierilor însărcinaţi cu pregătirea dosarelor de despăgubire, şi nu ca urmare a iniţiativei unuia dintre inculpaţi: formalităţile parcurse de inculpata F. în vederea angajării acestui inculpat nu au fost rezultatul iniţiativei sale, ci concretizarea unei nevoi exprimate anterior de consilierii juridici.

În ce priveşte şedinţele Comisiei Centrale, martorii audiaţi au arătat că nu cunosc şi nu îşi pot aduce aminte de nici o situaţie în care membrii Comisiei Centrale să fi solicitat vreun dosar (fizic) înainte sau în timpul şedinţei, să fi amânat sau restituit spre reevaluare vreun dosar, să fi chemat punctual, un consilier juridic sau evaluator pentru a le solicita explicaţii.

Instanţa a reţinut de asemenea că martorii audiaţi, răspunzând la întrebările inculpaţilor, au arătat explicit că discuţiile oficiale sau semi-oficiale avute cu membrii Comisiei Centrale (mai exact inculpatele F. şi D., în calitate de vicepreşedintă şi respectiv preşedintă) au avut ca subiect nu discutarea unor probleme juridice (astfel cum au susţinut inculpaţii care au adresat aceste întrebări) ci îndemnuri de soluţionare mai rapidă a dosarelor ce le erau repartizate.

Conform declaraţiilor coroborate ale inculpaţilor, confirmate şi de către martori, şedinţele Comisiei Centrale aveau loc în perioada anului 2008 în medie de aproximativ două ori pe lună, durau în jur de o oră jumătate, iar votul membrilor Comisiei era dat în bloc, pe liste, şi nu pentru fiecare poziţie.

Astfel cum rezultă atât din declaraţiile inculpaţilor cât şi ale martorilor audiaţi, şi din înscrisurile aflate în vol. 12 şi 13 d.u.p., singurele acte aflate la dispoziţia Comisiei erau liste, sau tabele, în care erau consemnate date esenţiale despre dosare, respectiv numele părţilor, adresa terenului, valoarea stabilită de evaluator, eventualele despăgubiri acordate anterior beneficiarului, ce trebuiau scăzute din suma stabilită ca despăgubire.

Atitudinea de indiferenţă a membrilor Comisiei faţă de obligaţiile legale este cu atât mai evidentă în raport de modul de soluţionare a cererilor de tratare cu prioritate a unor dosare.

Martorii audiaţi, ale căror susţineri sunt confirmate de altfel şi de relatările inculpaţilor, au arătat că cererile de soluţionare cu prioritate înregistrate erau sintetizate în tabele având între 100 şi 150 de poziţii în medie, tabele ce cuprindeau numele persoanei, numărul dosarului, şi motivele invocate, în măsura în care se puteau deduce din cererile formulate şi actele anexate, iar aceste tabele erau de asemenea votate în bloc în şedinţele Comisiei, fără ca martorii audiaţi, şi de altfel nici inculpaţii, să fi putut menţiona vreo situaţie în care o astfel de cerere să fi fost respinsă.

Conform declaraţiilor martorilor consilieri, justificările persoanelor ce formulau astfel de cereri erau diverse, în majoritate fiind invocate motive medicale, dar şi situaţii sociale precum evacuarea iminentă, ş.a.m.d. Această situaţie este confirmată şi de rezultatul verificărilor Corpului de Control al Primului Ministru din martie 2015, care remarcă şi enumeră o serie de justificări, precum vârsta, calitatea de veteran de război, de persoană persecutată pentru motive etnice, participant la Revoluţia română, existenţa unui contract de rentă viageră între beneficiar şi cesionarul drepturilor litigioase.

Fără a minimiza relevanţa şi pertinenţa unora dintre justificări, este cert că, astfel cum rezultă din modul de soluţionare a acestor cereri de către membrii Comisiei, nu a existat nici o apreciere asupra pertinenţei şi cu atât mai puţin asupra realităţii motivelor susţinute. Dacă vârsta persoanelor îndreptăţite ar fi fost un argument cu pertinenţă generală, de principiu, nu mai puţin însă trebuie remarcat că acest argument ar fi fost valabil pentru majoritatea covârşitoare a potenţialilor beneficiari, având în vedere intervalul de timp scurs de la data deposedării lor abuzive şi momentul soluţionării cererilor.

Raportul Corpului de control menţionează că sintagma de "cazuri excepţionale, temeinic motivate" nu a fost niciodată definită de Comisia Centrală în nici una din componenţe, iar în perioada 2008 - 2011 numărul dosarelor soluţionate "la ordine" a fost de 1.407 dosare, în timp ce numărul celor tratate ca şi "cazuri speciale" a fost de 2.269, ceea ce conduce la concluzia pertinentă că în perioada verificată ce include anul 2008 situaţia cazurilor speciale a devenit în fapt regula în ordinea de soluţionare a dosarelor.

Din acest număr, conform aceluiaşi raport, 131 de dosare din cazurile considerate speciale au fost soluţionate în favoarea cesionarilor de drepturi litigioase.

Această observaţie se concretizează în speţă prin includerea şi tratarea ca şi caz special a Dosarului nr. x.600/CC/2006, în care beneficiarul, V., a cesionat cu titlu gratuit drepturile ce i se cuvin în baza Dispoziţiei nr. x din 29 mai 2006 către U., iar acesta din urmă a solicitat soluţionarea cu prioritate a dosarului motivat de "starea de sănătate foarte şubredă" şi vârsta înaintată a tatălui său.

Acest caz nu este singular de altfel, astfel cum rezultă din Raportul Corpului de Control al Primului - Ministru, în şedinţa din 8 iulie 2008 a CCSD fiind aprobate cererile de soluţionare cu prioritate a unor dosare între care se numără şi cererea formulată în calitate de mandatară motivată de vârsta de 50 de ani şi existenţa unei afecţiuni cronice comune, sau cererea motivată de faptul că titularul dreptului de dispoziţie a încheiat cu petentul contract de rentă viageră prin care a transmis cu titlu oneros toate drepturile litigioase, petentul invocând starea de sănătate a titularului dreptului de dispoziţie pe care îl are în întreţinere.

Concluziile reţinute mai sus, cu privire la atitudinea membrilor Comisiei în anul 2008 cu privire la atribuţiile legale ce le reveneau, Curtea de Apel Bucureşti a arătat că sunt confirmate şi de constatările Curţii de Conturi cu privire la activitatea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din anul 2008, concretizate în Decizia nr. 2 din 15 iunie 2009 a Curţii de Conturi a României.

Prin Decizia menţionată s-a reţinut că în anul 2008 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu respectă prevederile art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Se menţionează în Decizie că: "este de notorietate faptul că pe o piaţă liberă preţurile de ofertă din anunţurile publicitare sunt cu mult mai mari decât cele efectiv practicate, stabilite în urma negocierii dintre ofertant şi cumpărător; de altfel, o comparaţie între preţurile stabilite conform rapoartelor de evaluare stabilite prin rapoarte de expertiză utilizate de Camerele notarilor publici arată că primele sunt cu mult mai mari (în unele cazuri chiar de peste 8 ori) pentru aceleaşi zone urbane şi în aceeaşi perioadă, respectiv anul 2008. Acest aspect constituie indiciu temeinic că în rapoartele de evaluare a terenurilor întocmite de evaluatorii agreaţi de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este stabilită, de regulă, o valoare supraevaluată (...)".

Prin decizia menţionată Curtea de Conturi a stabilit obligaţia Preşedintelui ANRP de a lua măsuri de verificare a tuturor rapoartelor de evaluare ce au stat la baza celor 843 decizii emise de CCSD în cursul anului 2008 şi de a lua măsuri de expertizare şi reevaluare a imobilelor ce fac obiectul rapoartelor de evaluare care nu respectă cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare.

Instanţa a apreciat ca fiind relevante observaţiile făcute în cadrul raportului de control, ce se regăseşte în vol. 11 d.u.p.:

Constatările efectuate au pornit de la atribuţiile Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, astfel cum sunt prevăzute în art. 2 alin. (1) pct. a din Regulamentul din 30 august 2005, potrivit căruia principala atribuţie a Comisiei este:

"analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivii prevederilor Titlului VIl "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente."

Se reţine în raportul de control că: "Deşi, potrivit prevederilor Cap. V art. 16 alin. (64) din Legea nr. 247/2005, la cererea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societăţii de evaluare, băncile notarii publici, agenţiile imobiliare, birourile de carte funciară, precum şi orice alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare sunt obligaţi să ie comunice de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare efectuării evaluării, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel, niciun evaluator nu a solicitat vreunei societăţi de evaluare, bancă, notar public, birou de carte funciară informaţii despre tranzacţii imobiliare".

S-a reţinut de asemenea că, în cursul procedurii de control, în urma unui număr de 10 adrese, Camerele Notarilor Publici au transmis informaţii cu privire la preţurile efectiv practicate la tranzacţiile efectuate în anul 2008 pentru terenuri situate în zone similare celor evaluate în dosarele verificate punctual de controlorii Curţii de Conturi, explicitate în anexa la acest raport.

Prin Încheierea nr. II/2 din 1 septembrie 2009 a Curţii de Conturi a fost admisă în parte Contestaţia formulată de Preşedintele ANRP împotriva Deciziei nr. 2/15 iunie 2006 şi s-a stabilit în sarcina ANRP obligaţia de a reverifica rapoartele evaluatorilor autorizaţi al cărui cuantum al despăgubirilor depăşeşte valoarea de 500.00 RON, exclusiv deciziile care au avut la bază hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Prin Sentinţa civilă nr. 3128 din 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei ANRP de anulare a încheierii nr. II/2 din 01 septembrie 2009 a Curţii de Conturi, reţinându-se că:

"Conform dispoziţiilor art. 3 lit. e) din Titlul VII standardele internaţionale de evaluare sunt standardele editate de Comitetul pentru standarde internaţionale de evaluare în cuprinsul cărora sunt prevăzute mai multe metode de evaluare ale terenurilor.

În aceleaşi documente se precizează că atunci când se utilizează tehnica comparaţiei vânzărilor pentru evaluarea terenului este necesară o comparaţie directă a terenului evaluat cu loturile similare de teren tranzacţionate recent pe piaţă, iar evaluatorul trebuie să colecteze informaţii privind cererea şi oferta.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către părţi Curtea reţine că, aplicând această metodă, evaluatorii cu care reclamanta a încheiat contractele de prestări servicii menţionate au colectat informaţii reprezentând exclusiv oferte publicate în ziarele de specialitate, încălcând prevederile din Standardele internaţionale de evaluare care prevăd obligaţia de a verifica şi valoarea bunurilor prin referire la tranzacţiile recente, precum şi la cererea de pe piaţă.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 1 pct. 21, 22 din Legea nr. 247/2005 prevăd că valoarea terenurilor şi a construcţiilor preluate în mod abuziv care nu se pot restitui în natură se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.

În consecinţă, Curtea va respinge argumentele reclamantei potrivit cărora nu avea obligaţia de a cenzura evaluări făcute de persoanele cu care au încheiat contractele de prestări servicii, întrucât nu avea această posibilitate legală având în vedere dispoziţiile legale anterior menţionate.

În situaţia în care rapoartele de evaluare nu cuprindeau toate criteriile prevăzute de către standardele internaţionale de evaluare persoanele cu atribuţii stabilite în fişa postului în acest sens, din cadrul reclamantei, puteau solicita celeilalte părţi contractante refacerea rapoartelor ţinând cont de prevederile standardelor internaţionale de evaluare.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei potrivit căreia actul de control contestat porneşte de la prezumţia de nelegalitate a rapoartelor de evaluare, Curtea o apreciază de asemenea ca neîntemeiată, în condiţiile în care aceasta nu a făcut nici o probă din care să reiasă că aceste rapoarte de evaluare au fost întocmite cu respectarea criteriilor prevăzute în aceste standarde.

Totodată, nici argumentul referitor la faptul că selectarea metodelor de evaluare se face de către evaluator care are deplină responsabilitate pentru metoda selectată şi pentru modalitatea de aplicare a acesteia, nu poate reprezenta un indiciu de nelegalitate al actului contestat în condiţiile în care între părţi a fost încheiat un contract, iar reclamantei îi revenea obligaţia verificării respectării executării acesteia potrivit normelor legale.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005 se prevede în mod expres că evaluatorii desemnaţi sunt datori să se înfăţişeze înaintea Comisiei - Centrale pentru a da lămuriri ori de câte ori li se va cere, iar în situaţia în care Comisia nu este lămurită prin evaluarea făcută poate decide efectuarea unei noi expertize.

Astfel, este evident că în cadrul controlului pe care aceasta îl putea desfăşura în privinţa rapoartelor de evaluare, nerespectarea criteriilor prevăzute de standardele internaţionale de evaluare putea fi cenzurată prin refacerea acestora".

Recursul reclamantei împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia nr. 4109 din 15 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Din examinarea agendelor de lucru şi proceselor-verbale ale şedinţelor din 2 septembrie 2008, 16 septembrie 2008, 10 noiembrie 2008 şi 4 decembrie 2008 ale Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ce se regăsesc în vol. 12 şi 13 d.u.p., a rezultat că votul membrilor Comisiei era într-adevăr acordat în bloc, cu privire la listele de cereri supuse atenţiei lor, în integralitate, fără a exista cel puţin încercarea de a aborda punctual anumite dosare sau cereri. În acest context, instanţa a reţinut că sumele acordate în cele trei dosare ce formează obiectul cauzei se evidenţiau faţă de restul prin suma stabilită cu titlu de despăgubire, sub aspectul cuantumului, însemnătatea sumei fiind evidentă pentru un observator chiar şi prin numărul cifrelor ce compuneau aceste sume.

Pe rolul Comisiei Centrale s-au aflat, în cadrul şedinţelor menţionate, spre aprobare, tabele conţinând: lista de dosare în care s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură şi care urmau să fie înaintate evaluatorilor desemnaţi; lista dosarelor ce urmau a fi reatribuite unui alt evaluator; desemnarea evaluatorului în dosarele soluţionate în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, lista cu dosare parţial soluţionate ce urmau a fi transmise la evaluare pentru o parte din imobil; lista de decizii ce urmau a fi admise în vederea executării unor hotărâri judecătoreşti irevocabile, în cuantumul prevăzut în aceste hotărâri; lista de decizii ce urmau a fi emise în favoarea persoanelor îndreptăţite, foşti acţionari la societăţi comerciale sau moştenitori ai acestora; lista cu decizii de modificare sau rectificare; lista de decizii ce urmau a fi emise ca urmare a depunerii unor cereri de convertire a titlurilor de valoare nominală; lista conţinând sumele ce urmează a fi acordate ca titlu de despăgubire în dosarele evaluate de către evaluatorii desemnaţi de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi lista conţinând desemnarea evaluatorilor în vederea determinării contravalori pretenţiilor de restituire în echivalent a persoanelor îndreptăţite ce au formulat, conform art. 4 din Decizia CCSD nr. 2815 din 16 septembrie 2008, solicitări de soluţionare cu prioritate a unor dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale.

Aşa cum s-a arătat mai sus, listele cu cea mai mare relevanţă erau lista conţinând sumele ce urmează a fi acordate ca titlu de despăgubire în dosarele evaluate şi respectiv lista conţinând desemnarea evaluatorilor în vederea determinării contravalori pretenţiilor de restituire în echivalent a persoanelor îndreptăţite ce au formulat solicitări de soluţionare cu prioritate a unor dosare.

Instanţa a constatat că, în ce priveşte listele cu cererile de soluţionare cu prioritate a unor dosare, intrate pe rolul CCSD în şedinţele menţionate, acestea cuprindeau între 100 şi chiar 384 de poziţii (şedinţa din 16 septembrie 2008). Este de menţionat că aceste liste conţineau inclusiv evaluatorii propuşi, şi care erau aprobaţi de Comisie odată cu aprobarea, în bloc, a întregii liste.

Instanţa a mai reţinut că majoritatea acestor cereri se întemeiau pe motive medicale, însă astfel cum sunt menţionate acestea în rubricile corespunzătoare, nu vizau afecţiuni severe; instanţa remarcă şi faptul că, chiar şi la nivelul unei lecturi nu foarte aprofundate, o serie de motive invocate în aceste cereri nu par a prezenta caracter de urgenţă sau alt caracter de natură a da prioritate petentului, mai ales în detrimentul unor persoane care, la vârste similare, prezintă afecţiuni apropiate, precum: cardiopatie ischemică cronică, hernie de disc lombară, hipertensiune arterială, tulburare depresivă anxioasă, cataractă, fractură, ulcer duodenal, astenie psiho-fizică şi dispoziţie depresivă, ş.a.m.d.; este de reţinut că într-un număr de cazuri se menţionează explicit că cererile nu sunt susţinute de acte medicale doveditoare; o serie din aceste cereri se întemeiază pe calitatea de pensionar a petentului şi cuantumul mic al pensiei (or, o observaţie ce ar putea fi considerată cinică, însă nu mai puţin adevărată, este aceea că majoritatea persoanelor îndreptăţite la obţinerea acestor despăgubiri se regăseau în situaţii similare).

Având în vedere raportul dintre aceste cereri şi numărul de dosare de evaluare în care se emiteau decizii în baza rapoartelor de evaluare, practic cererile de soluţionare cu prioritate deturna ordinea de soluţionare bazată pe numărul de înregistrare, stabilită prin decizia Comisiei.

În acest context, instanţa a reţinut că în procesul-verbal al şedinţei din 10 noiembrie 2008 se menţionează cu privire la această listă că un număr de poziţii nu vor fi trimise la evaluator până în momentul depunerii actelor medicale doveditoare, fără însă a se stabili necesitatea reintrării lor în Comisie; de aici, se poate deduce că toate cererile erau aprobate de principiu, depunerea actelor având doar natura unei formalităţi; în acelaşi proces-verbal, se menţionează că vicepreşedinta Comisiei, F., a formulat opinie separată cu privire la aprobarea tuturor cererilor de soluţionare cu prioritate a cererilor înregistrate la Secretariatul CCSD - însă, nu rezultă dacă această opinie înseamnă un vot negativ în raport de o serie de poziţii sau în raport de existenţa în sine a unei liste de cereri de soluţionare cu prioritate; în măsura în care este incidentă a doua ipoteză, ce pare de altfel a fi susţinută şi de inculpată în apărare (aceasta a declarat că, de principiu nu era de acord cu existenţa acestei liste, cu privire la care se abţinea de fiecare dată) o astfel de poziţie ar fi fost, în sine, contrară Deciziei CCSD în vigoare care, dimpotrivă, prevedea posibilitatea formulării unor astfel de cereri.

În ceea ce priveşte listele cuprinzând dosarele în care urmau a se emite decizii pe baza rapoartelor de evaluare, instanţa a constatat că votul s-a limitat la aprobarea în bloc a acestor liste, într-un singur caz fiind formulate obiecţiuni, de către beneficiar şi de către verificatorul ANEVAR, la raportul de evaluare, din înscrisurile existente la filele x şi urm. vol. 13 dup rezultând că răspunsul evaluatorului contractual a fost acceptat de către verificatorul ANRP, inculpatul J..

Potrivit actelor înaintate de ANRP, listele cuprinzând dosarele în care urmau să se emită decizii după întocmirea rapoartelor de evaluare aveau în jur de 220 - 340 de poziţii.

Instanţa a reţinut că, în condiţiile în care declaraţiile martorilor audiaţi converg la stabilirea concluziei că nu au fost situaţii în care Comisia Centrală să solicite dosare punctuale, în şedinţa de lucru, pentru a le discuta, şi nici membrii Comisiei personal nu au solicitat astfel de dosare înainte de şedinţe, apărarea susţinută de inculpaţii F., E., D., în sensul că ar fi verificat anterior listele de şedinţă, este nereală şi pe cale de consecinţă nefondată. Cu privire la teza inculpatei F., în sensul că în cursul unei zile de lucru, în preziua şedinţei, ar fi verificat listele cu dosare supuse aprobării după întocmirea rapoartelor de evaluare, instanţa de fond apreciat-o ca fiind nesinceră, ca urmare a caracterului vădit nerealist al unei astfel de susţineri. Imobilele supuse evaluării erau situate în numeroase judeţe, fiind răspândite în ţară, caracteristicile lor erau diferite sub aspectul întinderii, situării, ş.a.m.d. Or din punctul de vedere al unui terţ, apare în opinia instanţei vădit nereală susţinerea că o singură persoană poate face verificări pertinente cu privire la un număr de 220 sau 350 de dosare, cu un timp calculat conform susţinerilor inculpatei de câteva minute pentru fiecare dosar.

Una dintre apărările susţinute unitar de inculpaţii - membri ai Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, a fost aceea că, de la momentul angajării inculpatului J. în calitate de evaluator, au considerat că avizul favorabil al acestuia îi exonerează sau, în opiniile exprimate de unii dintre inculpaţi, chiar îi obligă la emiterea deciziei de despăgubire.

Cu privire la inculpatul J., instanţa a constatat că, potrivit fişei postului, aflată la filele x dup, acesta a fost angajat începând cu data de 2 iunie 2008 pe postul de consilier, în cadrul Direcţiei pentru contencios şi coordonarea secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, constituit în vederea acordării de despăgubiri persoanelor îndreptăţite în temeiul Legii nr. 10/2001 şi al legislaţiei speciale privind restituirea către cultele religioase şi comunităţile minorităţilor naţionale.

Sub aspectul verificării rapoartelor de evaluare, inculpatul avea, conform fişei postului, atribuţia de a primi rapoartele de evaluare, de a le verifica sub aspectul respectării Standardelor Internaţionale de Evaluare, formulând observaţii atunci când este cazul.

Instanţa a reţinut, în primul rând, că atribuţiile inculpatului K. erau limitate la dosarele înregistrate în cadrul Direcţiei privitoare la Legea nr. 10/2001. Conform declaraţiilor martorilor consilieri, în cadrul Direcţiei Fond Funciar situaţia verificării rapoartelor de evaluare, empiric, de către consilieri, s-a perpetuat cu încă aproximativ 1 an de zile, doar excepţional, la cererea conducerii ANRP, inculpatul J. verificând şi rapoarte de evaluare privind dosare înregistrate pe rolul acestei a doua direcţii.

De asemenea, instanţa de fond a mai constatat că angajarea inculpatului J. cu aceste atribuţii, menţionate doar în fişa postului, nu modifică obligaţiile stabilite în sarcina Comisiei Centrale de dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Legea nr. 247/2005 şi nu realizează o exonerare a acestora din punctul de vedere al obligaţiei de control asupra rapoartelor de evaluare.

De altfel, se apreciază că această concluzie se impune şi prin prisma naturii concrete a atribuţiei menţionate în fişa postului: aceea de a aviza, şi nu de a aproba sau omologa. În raport de reglementarea legală a obligaţiilor Comisiei, şi în lipsa unei prevederi exprese, avizul inculpatului J. nu avea decât un rol informativ, consultativ, şi putea fi primit cel mult ca şi o analiză ajutătoare a rapoartelor de evaluare, decizia finală rămânând în toate cazurile, în sarcina şi obligaţia Comisiei.

Instanţa a mai observat că membrii Comisiei au constatat încă de la început faptul că rapoartele de evaluare aveau la bază exclusiv oferte de vânzare, şi nu respectau cerinţele art. 16 alin. (64) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005., faptul pentru care, a apreciat că acest lucru poate fi imputat inculpatului J.

Această practică a fost tolerată şi asumată la nivelul Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, argumentele aduse de inculpaţi cu privire la dificultăţile întâmpinate în obţinerea datelor cu privire la tranzacţii concrete fiind identificate de aceştia doar ulterior, după pornirea cercetărilor în cauză.

Acest caracter pro-causa al apărărilor cu privire la obţinerea datelor cu privire la tranzacţiile reale este cu atât mai evident în cazul inculpatului A.. Deşi apărările formulate cu ocazia audierii de acest inculpat ar conduce la concluzia că acesta a considerat, în ceea ce priveşte atribuţiile sale în Comisie, că este chiar în imposibilitatea legală de a solicita reevaluarea unui teren, în toate cazurile, totuşi, prin cererile de sesizare a CJUE şi a Curţii Constituţionale formulate, inculpatul susţine ideea că obţinerea datelor cu privire la tranzacţii reale ar fi încălcat normele europene de protecţie a datelor personale. Instanţa a expus pe larg considerentele avute în vedere la respingerea acestor cereri în încheierile premergătoare. Pe fondul ei, instanţa de fond a apreciat că această apărare nu este pertinentă, întrucât în primul rând, datele personale ale persoanelor menţionate în tranzacţiile ce ar fi fost obţinute puteau fi uşor anonimizate, cu respectarea cerinţelor Directivei nr. 95/46/CE privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, în al doilea rând, dosarele de despăgubire nu erau publice, la acestea având acces consilierii juridici, evaluatorii, membrii Comisiei şi petenţii beneficiari, fiind astfel în mod obiectiv exclusă posibilitatea ca anumite date să fie "exploatate" în media, astfel cum sugerează inculpatul.

De altfel, o astfel de solicitare de date intra în situaţia permisă de art. 7 lit. c) din Directiva 95/46/CE, se încadrează în excepţia prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. e) din Directivă, pot fi, prin anonimizare, prelucrate conform art. 16 şi 17 din Directivă, în plus, instanţa reţinând şi că datele ce figurează în mod obişnuit în contractele de vânzare-cumpărare nu fac parte din datele enumerate de art. 8 din categoriile speciale de date prevăzute de art. 8 din Directivă (datele sensibile).

De altfel, astfel cum se specifică chiar în rapoartele de evaluare întocmite de inculpaţi: spre exemplu, raportul de evaluare întocmit de inculpatul B. include o clauză de nepublicare, conform căreia: "prezentul raport de evaluare sau orice referire la acesta nu pot fi publicate nici incluse într-un document destinat publicităţii, fără acordul scris prealabil al SC M.", precum şi o clauză de responsabilitate faţă de terţi, conform căreia: "raportul este destinat doar uzului beneficiarilor (ANRP şi persoana îndreptăţită); raportul este confidenţial pentru evaluator şi beneficiari".

Mai mult decât atât, s-a reţinut că, în cadrul raportului de evaluare efectuat, urmare a controlului Curţii de Conturi, de către evaluator CC. din cadrul SC R. SRL, aceasta a efectuat o adresă către două birouri notariale, în care a solicitat "copii depersonalizate" de pe tranzacţiile disponibile.

Conformitatea legislaţiei naţionale cu dispoziţiile Directivei pre-citate este de altfel doar o preocupare actuală a inculpatului, în contextul învinuirilor aduse, această chestiune nefăcând niciodată subiectul discuţiilor oficiale sau neoficiale în cadrul Comisiei, întrucât membrii acesteia au ignorat în mod absolut faptul că rapoartele de evaluare nu se bazau pe tranzacţii reale.

Acceptând faptul că, astfel cum reiese din declaraţiile martorei OOO., şi ale inculpaţilor evaluatori audiaţi şi ale martorului MMM., la momentul anului 2008, instituţiile menţionate de art. 16 alin. (64) din Titlul VII al Legii erau reticente în a transmite date cu privire la contractele de vânzare-cumpărare efective, reticenţă ce decurgea nu dintr-o obiecţie legală, referitoare la justificarea solicitării acestora date, ci dintr-o atitudine de comoditate, întrucât obţinerea acestor date presupunea un efort suplimentar din partea notarilor, instituţiilor bancare, funcţionarilor Primăriilor, ale căror informaţii nu erau structurate în evidenţe clare, instanţa observă că, în ipoteza unor diligenţe reale din partea autorităţii interesate, respectiv Comisia Centrală, prin aparatul tehnic al ANRP, era posibilă facilitarea demersurilor evaluatorilor de a obţine astfel de date, prin emiterea directă de adrese. Aceasta a fost, conform martorilor audiaţi, una din modalităţile utilizate chiar de instanţele de judecată confruntate cu refuzuri similare; pentru facilitarea obţinerii lor, astfel de adrese au fost efectuate de instanţa de judecată chiar în speţa de faţă, la solicitarea experţilor evaluatori desemnaţi în cauză.

Instanţa apreciază că aceasta nu este o concluzie nerealistă nici raportat la momentul anului 2008, întrucât, astfel cum rezultă din cuprinsul raportului de control al Curţii de Conturi, Camerele Notarilor Publici solicitate au răspuns la adresele efectuate de controlorii Curţii de Conturi şi au înaintat informaţiile solicitate.

Inculpaţii, inclusiv inculpaţii evaluatori, au invocat faptul că tranzacţiile încheiate la momentul anului 2008 nu ar fi fost reale sub aspectul preţului, pentru evitarea taxelor notariale. Aceasta este în opinia instanţei o apărare lipsită de pertinenţă, în condiţiile în care inculpaţii evaluatori nu au înţeles să facă cel puţin efortul de a obţine astfel de informaţii, pentru a se pronunţa asupra sincerităţii clauzelor contractuale; de altfel, această apărare se contrazice cu o a doua teză susţinută de inculpaţi în justificarea neîndeplinirii obligaţiilor de verificare, şi anume aceea că valorile stabilite de aceştia în urma folosirii ofertelor de vânzare erau oricum sub limita minimă a grilelor notariale.

În plus, instanţa a reţinut că inculpaţii evaluatori B. şi N. susţin că au procedat la compararea ofertelor de vânzare cu grilele notariale, or conform opiniei prezentate de evaluatori, folosirea grilelor notarilor publici nu ar fi fost oricum conformă cu Standardele Internaţionale de Evaluare, pentru argumentul explicat de martorul MMM. în declaraţiile date, în sensul că în contextul unei pieţe dinamice, în care preţurile creşteau cu rapiditate, grilele notariale se situau semnificativ sub valoarea de piaţă a imobilelor, pentru că erau actualizate doar o dată pe an. Or, evaluatorii contractuali erau obligaţi să facă o estimare corectă a valorii imobilului, astfel încât această apărare este atât lipsită de sinceritate cât şi virtual o practică nelegală.

În ceea ce priveşte înscrisurile depuse de inculpaţi în susţinerea apărărilor formulate, instanţa a arătat următoarele aspecte:

Au fost depuse o serie de înscrisuri în combaterea tezei susţinută în acuzare, constând în pasivitatea Comisie Centrale în analiza rapoartelor de evaluare imobiliare, încercându-se să se acrediteze teza că, dimpotrivă, o parte dintre inculpaţi au efectuat diligenţe pentru a remedia dificultăţi sau deficienţe constate în activitatea evaluatorilor contractuali.

A fost depusă spre exemplu o corespondenţă ANEVAR - ANRP datând din lunile aprilie - mai 2008 din care instanţa a reţinut că prima instituţie a emis o opinie sumară şi de principiu cu privire la două rapoarte de evaluare ce i-au fost supuse atenţiei, adresa care este emisă de ANEVAR în atenţia inculpatului A.; nu s-a făcut nici o dovadă a modalităţii în care Comisia a apreciat aceste rapoarte, ulterior răspunsului ANEVAR.

Din înscrisurile depuse de inculpata F., aflate la filele x şi urm. vol. 10 instanţă, rezultă că aceasta ar fi participat împreună cu martorul FFF. la o conferinţă intitulată Evaluarea Activelor din Sectorul Public,ce ar fi avut loc în 28 iunie 2008. Din printurile power point ataşate (cu privire la care nu rezultă dacă au fost susţinute de inculpată personal sau de către martor) instanţa de fond reţinând că acestea abordează chestiuni punctuale referitoare la metodele de întocmire a rapoartelor de evaluare. Ar rezulta că persoanele ce au prezentat aceste probleme erau conştiente, la nivel teoretic, de vulnerabilităţile rapoartelor de evaluare întocmite în relaţia cu ANRP, aspect ce însă nu se reflectă şi în activitatea efectivă a Comisie Centrale. Această concluzie pare să fie întărită şi de copia adresei din 17 octombrie 2008 emisă de ANRP către Primăria Mun. Bistriţa, la solicitarea societăţii de evaluatori SC BBBB. SRL, prin care se solicitau informaţii efective. Existenţa acestei adrese, semnată pentru ANRP de inculpata F., în opinia instanţei de fond, ar sublinia faptul că cel puţin semnatara era la curent cu obligaţia evaluatorilor de a obţine date despre tranzacţii concrete. Adresa este emisă la solicitarea unei societăţi de evaluare, ceea ce indică faptul că, şi în luna octombrie 2008, chestiunea lipsei datelor concrete era considerată importantă de către cel puţin o parte din evaluatorii contractuali. Din înscrisul depus ulterior de inculpată, rezultă că Primăria solicitată a arătat că nu face parte din instituţiile enumerate de dispoziţiile art. 16 alin. (64) din Legea nr. 247/2005. În schimb, a indicat că a redirecţionat societatea de evaluatori către un alt destinatar, ce ar fi avut capacitatea de a răspunde la solicitările evaluatorilor. Instanţa a reţinut de aici că adresele depuse de inculpată dovedesc faptul că, în măsura în care s-ar fi depus într-adevăr diligenţe, era posibilă obţinerea unor date relevante; în plus, apare evident că instituţiile solicitate ar fi răspuns şi unor adrese formulate de ANRP.

Procesele-verbale de şedinţă din luna iulie 2008 depuse de inculpata F. nu relevă aspecte sau discuţii de natură diferită faţă de conţinutul obişnuit al proceselor-verbale aferente şi şedinţelor din septembrie - decembrie 2008. Este subliniată la pagina 32 o opinie separată formulată de inculpată în şedinţa din 2 septembrie 2008, însă din menţiunile procesului-verbal rezultă că această opinie vizează o problemă de procedură, şi nu de evaluare, de altfel fiind dificil de decelat pertinenţa în sine a opiniei separate consemnate în acest proces-verbal.

Practica judiciară depusă de aceeaşi inculpată la vol. 12 instanţă, filele x, dar şi la filele x, folosită ca argument în sensul că despăgubirile acordate de instanţele de judecată în urma promovării acţiunilor în instanţă de către beneficiari ar fi mult mai mari decât cele stabilite prin deciziile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, constă într-o hotărâre pronunţată în contradictoriu cu pârâta CCSD în anul 2012, aşadar la o distanţă semnificativă faţă de data faptelor, condiţii în care practica judiciară semnalată nu are pertinenţă în raport de situaţia de fapt reţinută în cauză. Raportul de evaluare întocmit în speţa prezentată datează din anul 2011, şi nu rezultă elemente de natură tehnică ce ar permite o comparaţie concretă cu datele de fapt incidente în cauză. Comunicatul de presă depus în acelaşi volum, filele x - 227, vizează perioada 2013 - 2015, pentru acest motiv fiind de asemenea lipsit de relevanţă în raport de faptele reţinute în cauză, ce datează din anul 2008. Similar, ghidul privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare din jud. Ilfov, depus şi la filele x din vol. 12 instanţă, se referă la anul 2011, fiind de asemenea nerelevant pentru acelaşi motiv.

Cu privire la lista sintetică a unor sentinţe judecătoreşti şi sumele stabilite cu titlu de despăgubire, prin care se susţine teza că sumele acordate de instanţele de judecată erau mult mai ridicate decât cele stabilite de evaluatorii contractuali ANRP, instanţa de fond a arătat că nu prezintă relevanţa intenţionată de inculpaţi şi nu poate constitui un argument de natură a justifica lipsa completă de diligenţă a membrilor Comisiei în perioada septembrie - decembrie 2008. În primul rând instanţa a reţinut că în lipsa unor date concrete nu poate specula asupra condiţiilor şi cauzelor care au condus (în măsura în care sinteza prezentată este reală) la stabilirea unor sume, aparent mai mari, în cursul proceselor civile; se poate observa, oricum, că sumele menţionate în tabel sunt semnificativ mai mici decât cele acordate în cele trei dosare ce fac obiectul cauzei.

Adresa Curţii de Conturi din anul 2008 vizează activitatea ANRP din anul 2007, situaţie distinctă faţă de cea ce face obiectul cauzei. Instanţa a apreciat că o decizie de descărcare de gestiune nu poate constitui însă în nici o condiţie un argument pertinent în a continua o activitate nelegală.

Corespondenţa ANRP - ANEVAR din noiembrie 2008, purtată în contextul controlului Curţii de Conturi, cuprinde, în realitate, o descriere pertinentă şi explicită din partea ANEVAR a exigenţelor ce trebuiau îndeplinite de evaluatorii contractuali, iar aceste explicaţii, în măsura în care ar fi fost într-adevăr parcurse, ar fi fost de natură a atrage atenţia Comisiei asupra obligaţiei sale de a se apleca efectiv asupra conţinutului rapoartelor de evaluare întocmite de evaluatorii contractuali. Conţinutul acestei adrese, depuse de inculpaţi, sprijină, în fapt, chiar acuzaţiile aduse împotriva acestora, şi confirmă atât concluziile Curţii de Conturi din anul 2009 cât şi cele ale raportului Corpului de Control al Primului-Ministru din 2015. Mai mult, demersul ANRP de a obţine aceste clarificări confirmă concluzia reţinută mai sus, în sensul că Comisia Centrală era ţinută legal să aprobe ea însăşi rapoartele de evaluare, această răspundere nerevenind nici consilierilor juridici şi nici evaluatorului verificator ANRP.

Denunţul datat 12 decembrie 2008 înaintat de ANRP către Parchetul general priveşte săvârşirea unor fapte de fals, ce nu au legătură cu aspecte legate de activitatea de evaluare derulată de SC M., care, conform acestui denunţ, era oricum reprezentată de altă persoană decât inculpatul B., astfel încât această sesizare nu constituie o probă pertinentă aptă să susţină teza unei diligenţe, chiar minime, în verificarea activităţii acestui inculpat de către anumiţi membri ai Comisiei.

Înscrisurile depuse la filele x instanţă vizează evaluări realizate începând cu anul 2009, schimbarea condiţiilor pieţei imobiliare lipsindu-se de relevanţă.

În ce priveşte înscrisurile depuse de inculpata F., constând în capturi de ecran ale unui site web, despre care se susţine că reprezintă o arhivă, în susţinerea tezei că la nivelul anului 2008 toate tabelele ce intrau pe şedinţa Comisiei, conţinând inclusiv numele persoanelor îndreptăţite şi numele evaluatorilor desemnaţi, erau publicate pe site-ul instituţiei, instanţa a constatat că, conţinutul acestor înscrisuri nu confirmă susţinerile inculpatei cu privire la natura şi întinderea informaţiilor ce puteau fi accesate de public în anul 2008. Aceste capturi conţin doar o listă de tabele, fără a se putea verifica ce informaţii se regăsesc în aceste tabele.

Însă, cu privire la teza probatorie, instanţa a reţinut că relevanţa punctuală a acesteia este legată doar de situaţia inculpatului A., care a negat faptul că ar fi comunicat martorului K. numele evaluatorului desemnat în Dosarul nr. x/2008 Or, din acest punct de vedere, instanţa a constatat, pentru argumente ce sunt expuse în partea considerentelor referitoare la acuzaţiile de luare de mită, că, indiferent dacă aceste afirmaţii erau sau nu accesibile pe site-ul instituţiei, inculpatul A. i-a comunicat martorului atât numele evaluatorului, cât şi numărul de telefon al acestuia (care nu ar fi putut fi oricum disponibil pe site).

Adresa depusă de aceeaşi inculpată în cadrul probei cu înscrisuri, emisă de Ministerul Economiei, cuprinde, în fapt, critici asupra unui proiect de ordonanţă de modificare a Legii nr. 247/2005 propus de către ANRP, cu consecinţa restituirii documentaţiei. Cuprinsul acestei adrese nu confirmă nici la nivel ipotetic teza probatorie susţinută în pct. 3 din notele scrise, în sensul că inculpata susţinea o modificare legislativă prin care cesionarii de drepturi litigioase nu ar mai fi putut obţine despăgubiri în procedura Legii nr. 247/2005; de altfel, interzicerea posibilităţii valorificării drepturilor de către cesionarii acestora, astfel cum acum sugerează inculpata, este o soluţie cel puţin problematică sub aspectul legalităţii ei.

Sub aspectul acuzaţiilor de abuz în serviciu, inculpatul A. a depus o serie de înscrisuri (ce se regăsesc în volumele 27 şi 28 instanţă) constând în expunere de motive, norme internaţionale şi practică judiciară.

Pasajele subliniate în expunerile de motive cuprind redactarea "se prevede un mecanism în care cuantumul despăgubirilor va fi stabilit de evaluatori autorizaţi care vor răspunde în faţa legii pentru corectitudinea evaluărilor făcute" această aserţiune constituie este de fapt un truism: evident, şi evaluatorii răspund pentru corectitudinea evaluărilor, ceea ce, la fel de evident, nu exclude nici răspunderea altor persoane cărora legea le impune obligaţii în legătură cu aceleaşi evaluări.

Practica judiciară depusă de inculpat priveşte, - spre exemplu hotărârea din 28 octombrie 2013 -, acţiuni promovate de beneficiari ai drepturilor de despăgubire, împotriva Comisiei, prin care se solicită obligarea pârâtei la soluţionarea cererilor lor.

Hotărârile depuse confirmă faptul că instanţele au apreciat că are calitate procesuală pasivă în aceste acţiuni Comisia Centrală, şi nu ANRP, prima fiind să soluţioneze cererile de despăgubire într-un anumit termen. Instanţa a constatat că aceste soluţii judiciare confirmă, pe de o parte, încărcătura aparatului tehnic, pe de altă parte, inabilitatea Comisiei în a găsi o soluţie adecvată şi echitabilă acestei situaţii. Există de asemenea posibilitatea ca inculpatul A. să fi luat în considerare chiar această practică judiciară atunci când a optat pentru a sprijini soluţionarea, mai rapidă, a dosarului de despăgubire a cesionarului K..

Hotărârea din 22 ianuarie 2008 (din care pasajul subliniat de la pagina 140 a fost considerat de inculpat relevant în susţinerea apărărilor susţinute şi cu ocazia audierii), priveşte o situaţie decelată la nivelul anului 2006 - ca atare nerelevantă pentru practica Comisiei Centrale din anul 2008. Hotărârile depuse la filele x instanţă privesc situaţia unor imobile evaluate în noiembrie 2009 şi ulterior, neavând astfel pertinenţă relativ la situaţia evaluărilor din anul 2008.

Celelalte înscrisuri depuse de inculpat în volumele menţionate au fost deja analizate anterior, fiind depuse de alţi coinculpaţi, sau respectiv nu prezintă relevanţă în raport de obiectul cauzei.

În ce priveşte înscrisurile depuse în filele x, instanţa a constatat că acestea constau în adrese răspuns ale unor instituţii cărora inculpatul li s-a adresat. Aceste adrese nu au valoarea unor opinii juridice, şi, de altfel, nu aduc în discuţie aspecte noi, care nu au fost deja abordate.

O serie din înscrisurile depuse de inculpatul A. au ca teză probatorie împrejurarea că Standardele Internaţionale de Evaluare nu erau publicate ca parte dintr-un act normativ la momentul faptelor. Instanţa subliniază că nici o parte sau participant în cauză nu a invocat la vreun moment dat că acestea ar fi fost publicate în Monitorul Oficial. Astfel cum rezultă şi din declaraţiile martorului MMM., ANEVAR a tradus aceste Standarde începând cu anul 2003, formă în care erau disponibile pentru a fi consultate, în măsura în care, bineînţeles, s-ar fi dorit acest lucru. Nu mai puţin, dispoziţiile Legii nr. 247/2005 fac referire directă la Standardele Internaţionale de Evaluare, ca şi set de norme pe care evaluatorii sunt ţinuţi să le respecte (acesta a fost şi motivul efectuării expertizei judiciare în cauză de către experţi ANEVAR, ca singur organism ai cărui membri sunt ţinuţi oficial să respecte acest set de norme).

Faptul că activitatea evaluatorilor trebuia să respecte Standardele Internaţionale de Evaluare era aşadar cunoscut de către inculpaţii membri ai CCSD la data faptelor. Mai mult, înscrisurile depuse de inculpata F. conduc la ideea că cel puţin acest membru al Comisiei participa la seminarii în care erau discutate punctual aceste norme. Corespondenţa purtată cu ANEVAR la momentul faptelor dovedeşte, de asemenea, că aplicabilitatea acestor norme era conştientizată de către Comisia Centrală.

În concluzie, instanţa de fond a apreciat că nepublicarea Standardelor Internaţionale de Evaluare în Monitorul Oficial nu are relevanţă cu privire la reţinerea răspunderii penale a inculpaţilor, cărora li se reproşează de altfel încălcarea altei obligaţii legale, prevăzute explicit de Legea nr. 247/2005.

În ceea ce priveşte practica judiciară depusă de inculpaţi în cursul întregii cercetări judecătoreşti, din examinarea hotărârilor şi deciziilor invocate, instanţa a reţinut o serie de elemente relevante:

În primul rând, practica judiciară depusă confirmă concluzia menţionată mai sus, în sensul că obligaţia de emitere a deciziilor de despăgubire cădea în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în toate cazurile fiind admisă excepţia lipsei calităţii procesuale a ANRP, cauza judecându-se în contradictoriu cu Comisia Centrală.

În al doilea rând, toate hotărârile depuse ce abordează chestiunea evaluărilor sunt pronunţate sau vizează situaţii ulterioare anului 2008 - aceste hotărâri nu erau cunoscute de către inculpaţi în momentul în care au apreciat asupra modului în care vor proceda la exercitarea atribuţiilor lor legale. În aceste condiţii, aceste hotărâri judecătoreşti, invocate în acest moment, nu au avut nici un impact asupra viziunii inculpaţilor asupra atribuţiilor lor, şi nici o influenţă, directă sau indirectă, asupra laturii subiective. În opinia inculpaţilor, aceste hotărâri, pronunţate ulterior săvârşirii faptelor, ar susţine una dintre tezele invocate în apărare, şi anume că instanţele judecătoreşti la rândul lor omologau rapoarte de evaluare bazate pe oferte de vânzare, şi care ar fi stabilit chiar valori semnificativ mai mari decât cele stabilite de Comisia Centrală.

Însă, instanţa a constatat că nici una din valorile stabilite de instanţele de judecată în speţele (puţine la număr, comparativ cu cele în care au sancţionat inactivitatea Comisiei Centrale în soluţionarea cererilor de despăgubire) nu este comparabilă, sub aspectul cuantumului, cu sumele acordate cu acest titlu de către CCSD în cele trei dosare ce fac obiectul cauzei. În plus, a reţinut că problematica realizării evaluărilor doar pe baza unor oferte de vânzare-cumpărare nu este exclusă de plano, dar este condiţionată de aspecte de ordin tehnic ce au fost deja expuse anterior: imposibilitatea obiectivă (şi nu prezumată) a obţinerii unor date asupra unor tranzacţii concrete; verificarea, în teren şi telefonic, a realităţii ofertei; negocierea preţului, pentru estimarea corectă a valorii reale la care oferta s-ar putea concretiza. Ca atare, pertinenţa şi corectitudinea rapoartelor de evaluare, inclusiv cele ce au stat la baza pronunţării hotărârilor judecătoreşti, poate fi evaluată doar de la caz la caz, şi punctual. În cazul în care instanţele judecătoreşti au pronunţat hotărâri în baza unor rapoarte de evaluare, înseamnă că aceste mijloace de probă au trecut printr-un filtru de apreciere, în mai multe grade de jurisdicţie - această situaţie este vădit diferită de cea în care s-a aflat Comisia Centrală în perioada de referinţă, întrucât probele dovedite, şi chiar declaraţiile inculpaţilor, confirmă faptul că aceştia, în calitate de membrii ai Comisiei, nu au aplicat în fapt nici un fel de filtru asupra acestora rapoarte.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare de verificare a evaluărilor, cu obiectivele menţionate în încheierile de şedinţă corespunzătoare.

Necesitatea efectuării acestei expertize, sub forma verificării evaluărilor, a fost generată de natura învinuirilor şi apărărilor formulate: pe de o parte, concluziile rapoartelor de constatare efectuate în cursul urmăririi penale contestă pertinenţa comparabilelor utilizate de inculpaţii evaluatori în rapoartele de evaluare întocmite; pe de altă parte, apărările inculpaţilor se axează pe pretinsa lipsă de pertinenţă a comparabilelor şi metodelor de evaluare folosite de specialiştii evaluatori DNA.

Fără a pune semnul egalităţii între cele două tipuri de evaluare - în bază contractuală în interesul ANRP în cazul celor efectuate de inculpaţi, şi în temeiul C. proc. pen., cu respectarea exigenţelor normelor procesual penale, instanţa a reţinut că, în esenţă, decelarea informaţiilor cuprinse în cele două categorii de constatări presupune o analiză a elementelor de comparaţie (comparabilelor) folosite de evaluatori pentru stabilirea unor valori de piaţă.

În condiţiile în care fiecare dintre cele trei imobile au fost evaluate de cel trei ori (în cazul Dosarelor x şi y) şi respectiv de două ori (în cazul dosarului x), efectuarea unui nou raport de evaluare în privinţa acestor imobile ar fi condus doar la situaţia în care instanţa va fi avut la dispoziţie un al patrulea (respectiv al treilea) set de comparabile, fără a fi şi în posesia noţiunilor fundamentale şi înţelegerii criteriilor ce au fundamentat, în fiecare caz, alegerea de către evaluatori a unor comparabile, preferinţa faţă de alte elemente similare, aplicarea unor corecţii la valorile oferite de aceste comparabile, sau alegea metodelor de evaluare.

În cauză, raportul de verificare a fost limitat la verificarea cu obiectiv restrâns - aşadar doar analiza comparabilelor şi metodelor de evaluare folosite în rapoartele de evaluare întocmite de inculpaţi şi specialiştii constatatori, fără a se proceda la o nouă evaluare a imobilelor.

Instanţa a subliniat faptul că o nouă evaluare a imobilelor nu era necesară pentru lămurirea învinuirilor aduse inculpaţilor, pentru argumente ce vor fi expuse pe larg.

În ceea ce priveşte rapoartele de evaluare întocmite de către inculpaţi, instanţa a reţinut, în baza raportului de expertiză judiciară de verificare a evaluării întocmit în cauză, următoarele:

În ceea ce priveşte raportul de evaluare întocmit de inculpatul B., cu privire la imobilul situat în Bucureşti, Şoseaua x:

Prin raportul de evaluare întocmit la data de 20 iunie 2008 de către inculpatul B., evaluator în cadrul M. SRL, cu privire la imobilul situat în str. x, (actual Aleea x) sector 6 Bucureşti, valoarea acestui imobil a fost estimată la suma de 2.137.636 euro, respectiv 7.851.965 RON.

Se reţine că imobilul este compus din construcţie demolată în suprafaţă desfăşurată de 134 mp şi teren în suprafaţă de 1.535 mp.

Instanţa a reţinut că valoarea imobilului a fost reţinută în baza a trei comparabile, constând în oferte de vânzare publicate pe internet, pe site-ul x.run.ro.

Prin raportul de expertiză judiciară de verificare a evaluării întocmit în cauză, s-a concluzionat că raportul de evaluare întocmit de inculpatul B. este incomplet şi conţine neconformităţi care au afectat rezultatele evaluării, iar nivelul de credibilitate este sub limita minimă admisibilă.

Se reţine că nu există date din care să reiasă că la momentul realizării raportului de evaluare au fost contactate bănci, notari publici, agenţii imobiliare, birouri de carte funciară, sau alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare.

Instanţa a reţinut că inculpatul a precizat de altfel că în perioada anului 2008 nu solicita astfel de informaţii în cadrul rapoartelor de evaluare.

Se reţine în raportul de verificare că, din cauza intervalului de timp mare între data evaluării şi data verificării, este imposibilă verificarea comparabilelor utilizate de inculpat şi obţinerea de informaţii suplimentare.

Se arată, în legătură cu comparabilele folosite de inculpat, că:

- Comparabila nr. 1 folosită constă în teren în suprafaţă de 1.700 mp, deschidere 40 m, preţ ofertă vânzare de 2.000 euro/mp, promovată în anul 2008:

Se precizează că în urma contactării reprezentanţilor companiei, nu s-a reuşit obţinerea de informaţii suplimentare cu privire la această ofertă de vânzare, întrucât sistemul de evidenţă al companiei se actualizează la un interval de 3 ani, iar ofertele vechi, precum cea în cauză, sunt şterse.

În raport de datele existente, se apreciază în raportul de verificare că această comparabilă era relevantă în raport de obiectul evaluării sub aspectele suprafeţei, amplasamentului şi potenţialului de dezvoltare.

- Comparabila nr. 2 folosită de inculpat constă în teren în suprafaţă de 2.000 mp, promovată în anul 2008.

Se reţine că nu s-a reuşit contactarea reprezentanţilor companiei care au promovat această ofertă.

Se menţionează că această comparabilă era relevantă în raport de obiectul evaluării sub aspectul suprafeţei, însă zona amplasării este insuficient precizată pentru aprecierea pertinenţei sub aspectul amplasamentului; în privinţa potenţialului de dezvoltare, comparabila este net superioară, CUT 7 faţă de CUT 1.4 în cazul proprietăţii de evaluat.

- Comparabila nr. 3 folosită de inculpat constă în teren în suprafaţă de 396 mp, promovată în anul 2008. Se arată că nu s-a reuşit verificarea acestui anunţ. Se reţine că în privinţa acestei comparabile nu pot fi identificate amplasamentul şi coeficienţii urbanistici, astfel încât nu poate fi formulată o concluzie cu privire la relevanţa şi pertinenţa acestei comparabile.

Ca observaţie comună în privinţa celor trei comparabile, se face observaţia că sub aspectul preţului solicitat acestea se plasează către limita superioară a intervalului înregistrat pentru proprietăţi similare promovate sau tranzacţionate.

Se menţionează în raportul de expertiză că în analiza datelor s-a urmărit modul de prezentare şi justificare a celei mai bune utilizări (CMBU), a abordărilor în evaluare utilizate sub aspectul selecţiei, aplicării şi argumentării, şi a relevanţei informaţiilor prezentate comparativ cu cerinţele standardelor de evaluare în vigoare la data realizării raportului de evaluare.

Sunt puse în evidenţă o serie de deficienţe minore ale raportului de evaluare întocmit de inculpat, respectiv:

- "Analiza CMBU (cea mai bună utilizare) este prezenta doar formal, nu se trage o concluzie privind CMBU a proprietăţii imobiliare evaluate. Realizarea analizei celei mai bune utilizări este o etapa foarte importantă în evaluarea unui teren. Totuşi, deoarece în selecţia comparabilelor se sesizează o orientare către comparabile teren cu dezvoltare rezidenţială cu regim mare de înălţime, am considerat aceasta neconformitate minora. Prevederile care nu au fost respectate aparţin Standardelor Internaţionale de Practică în Evaluare valabile la data evaluării, mai specific GN 1 «Evaluarea proprietăţii imobiliare»:

- Art. 5.8, pag 173: "(...) evaluatorul ar trebui sa determine utilizările posibile ale terenului aparţinând proprietăţii evaluate. Deoarece diferite loturi de proprietăţi imobiliare pot avea diferite utilizări potenţiale, în selectarea vânzărilor şi a altor informaţii comparabile, primul pas necesar este determinarea celei mai bune utilizări (CMBU) a proprietăţii evaluate."

- Art. 5.24, pag 182: "Cea mai buna utilizare susţine şi fundamentează analiza pentru toate misiunile al căror scop este valoarea de piaţa. O înţelegere a comportamentului şi dinamicii pieţei imobiliare este esenţială pentru determinarea celei mai bune utilizări a proprietăţii. Deoarece forţele pieţei creează valoarea de piaţă, interacţiunea dintre forţele pieţei şi cea mai bună utilizare este de o importanţa fundamentală. Cea mai bună utilizare identifică cea mai profitabilă utilizare dintre utilizările potenţiale pe care proprietatea le poate avea şi, ca urmare, este dictată de piaţă."

În ceea ce priveşte neconformităţile majore observate în analiza datelor, acestea sunt:

- Absenţa completă a oricăror prezentări şi argumentări privind metoda comparaţiilor directe aplicată pentru estimarea valorii terenului. Nu sunt prezentate în cadrul raportului comparabilele selectate şi nici raţionamentul care a condus la selectarea acestora. Similar, nu sunt descrise ajustările aplicate celor trei oferte comparabile pentru a ajunge la valoarea proprietăţii subiect. În absenţa oricăror argumentări privind corecţiile aplicate în grila de calcul şi având în vedere că este imposibilă obţinerea în prezent de informaţii suplimentare cu privire la comparabilele utilizate este dificil de apreciat dacă ajustările au fost sau nu corect aplicate.

Se apreciază că au fost astfel eludate prevederile Standardului IVS 3 "Raportarea evaluării", mai exact:

- Art. 5.1.8, pagina 101: "Orice raport de evaluare trebuie (...) sa includă o descriere a informaţiilor şi datelor analizate, a analizelor de piaţa efectuate, a abordărilor şi procedurilor de evaluare aplicate, ca şi raţionamentul care susţine analizele, opiniile şi concluziile din raport"

- Art. 6.3, pag 103 "Raportul trebuie sa comunice cititorului o înţelegere clară a opiniilor exprimate de evaluator şi, de asemenea, trebuie să fie bine tehnoredactat şi inteligibil pentru cineva care nu are cunoştinţe anterioare asupra proprietăţii evaluate.

- Sub aspectul încadrării urbanistice, se apreciază în raportul de expertiză că ar fi trebuit realizate o serie de verificări cu privire la comparabila 2 care figura în anunţ a avea un CUT de 7, coeficient atipic pentru această clasă de imobile (terenuri cu destinaţie rezidenţială). În grila de calcul se observă o ajustare aplicată comparabilei 3 despre care se afirmă ca ar fi pretabilă pentru realizarea unui imobil P+14 (în ciuda suprafeţei de numai 396 mp) fără a se indica sursa acestei informaţii.

Se apreciază că nu s-a ţinut cont de următoarele prevederi ale GN 1 «Evaluarea proprietăţii imobiliare»:

- art. 5.20, pag 178 "În orice analiză a informaţiilor comparabile este esenţial ca proprietăţile, de la care au fost colectate informaţiile comparabile, să aibă caracteristici similare cu cele ale proprietăţii evaluate. Acestea includ caracteristici legale, fizice, de localizare şi utilizare, care sunt compatibile cu cele ale proprietăţii de evaluat şi reflectă condiţiile de pe piaţa pe care concurează proprietatea de evaluat.

- art. 5.20.1, pag 178 "În abordarea prin comparaţia vânzărilor, informaţiile privind vânzările comparabile sunt corectate pentru a reflecta diferenţele dintre fiecare proprietate comparabila şi proprietatea de evaluat. Elementele de comparaţie includ drepturile de proprietate transmise, condiţiile de finanţare, condiţiile de vânzare, cheltuielile imediate după achiziţionare, condiţiile de piaţă, localizarea, caracteristicile fizice, caracteristicile economice, utilizarea şi componentele non-imobiliare ale proprietăţii vândute."

- art. 5.22.9 - pag 181 "Utilizarea. Zonarea şi alte restricţii sau limitări influenţează utilizarea proprietăţii. Dacă există o diferenţă între utilizarea existentă sau între cea mai bună utilizare a unei proprietăţi comparabile şi cea a proprietăţii evaluate, ar trebui luat în considerare, cu multă atenţie, impactul acestei diferenţe asupra valorii. În general, în analiza comparativă ar trebui utilizate numai proprietăţile care au cele mai bune utilizări identice sau similare."

În ceea ce priveşte estimarea valorii clădirii demolate, realizate prin abordarea prin cost, instanţa a arătat că nu va lua în considerare nici analiza, detaliată, făcută în raportul de expertiză, nici obiecţiunile ridicate de inculpat prin apărător cu privire la pertinenţa sau nu a modalităţii alese de inculpat pentru evaluarea clădirii demolate, întrucât, comparativ cu valoarea terenului, valoarea clădirii demolate (de aproximativ 23.000 euro) este mult mai puţin relevantă în raport de suma finală stabilită prin raportul de evaluare.

Instanţa a reţinut însă ca relevantă o altă neconformitate minoră observată prin raportul de expertiză în procesul de analiză a datelor:

Se arată astfel că: "analiza informaţiilor de piaţă disponibile la data evaluării, pentru terenuri cu destinaţie rezidenţială, regim mare de înălţime (blocuri de locuinţe/locuinţe colective), cu localizare în zona Militari sau zone similare arată un interval intre 1.100 - 2.300 euro/mp cu o valoare mediană de 1,464 euro/mp. Nu apare o argumentare explicită a faptului că ofertele selectate se încadrează într-o zona cu o pondere mai redusă în populaţia analizată a ofertelor şi tranzacţiilor existente, ofertele selectate fiind la limita superioară a intervalului".

Se mai arată că tranzacţiile şi ofertele identificate de experţi în procesul de verificare (sintetizate în Anexa 2 la raport) conduc spre concluzia că o estimare posibilă ar putea situa oferta de proprietăţi similare preponderent în intervalul de 1.200 - 1.400 euro/mp; prin raportare la suprafaţa proprietăţii subiect (de 1.535 mp şi încadrarea în zona urbanistică L4a), valoarea rezultată s-ar fi putut situa în intervalul 1.800.000 euro - 2.150.000 euro.

În raport de analiza comparabilelor utilizate de inculpat în evaluare, în baza observaţiilor expuse în raportul de verificare întocmit în cauză, instanţa a reţinut că inculpatul a folosit un număr redus de comparabile constând exclusiv în oferte de vânzare publicate pe internet, dintre care cel puţin două nu conţin informaţii suficiente pentru a justifica reţinerea lor ca şi elemente de comparaţie.

Inculpatul a susţinut că raportul de evaluare asupra acestui imobil a fost întocmit de martora OOO., stagiară în cadrul SC M. SRL la acel moment; instanţa a reţinut că martora confirmă în principiu faptul că în această calitate era însărcinată să realizeze evaluări imobiliare în relaţia cu ANRP, fără a putea preciza în concret dacă personal a efectuat evaluarea şi în cazul imobilului din Intrarea Apeductului, însă, în toate cazurile martora precizează, rapoartele de evaluare erau verificate de inculpat, aspect confirmat de altfel şi de acesta.

În oricare dintre ipoteze, chiar şi acceptând eventualitatea ca raportul să fi fost parcurs anterior şi de directorul tehnic din cadrul societăţii, astfel cum susţine inculpatul, instanţa a constatat că responsabilitatea pentru acurateţea şi temeinicia evaluării îi aparţine în întregime, în condiţiile în care acesta era persoana punctual responsabilă şi care îşi asuma conţinutul raportului prin semnarea lui.

Instanţa a observat însă că declaraţiile martorei OOO., confirmate de altfel de inculpatul B., conduc la concluzia că acesta a procedat de o manieră similară în cazul tuturor evaluărilor, inspecţia în teren, alegerea comparabilelor şi sintetizarea lor fiind transferată în sarcina martorei sau a altor stagiari, inculpatul verificând doar rapoartele de evaluare efectuate de persoane care, cum rezultă din probele administrate, nici nu aveau calitatea de evaluatori.

Acest mod de lucru superficial s-a concretizat în înaintarea către ANRP a unui raport de evaluare neconform, deficitar sub aspectul exactităţii şi realităţii comparabilelor folosite, vicii ce se adaugă oricum omisiunii inculpatului de a face vreun demers pentru obţinerea de date cu privire la tranzacţii concrete, date ce ar fi putut servi inclusiv ca element de analiză a realităţii preţurilor ce figurau în ofertele de vânzare existente pe site-urile de specialitate.

În urma controlului Curţii de Conturi, cu privire la terenul ce a făcut obiectul Dosarului ANRP x/2008, s-a dispus efectuarea unei noi evaluări, de către SC R. SRL, evaluator CC.

Şi cu privire la acest raport, în urma expertizei de verificare a evaluării efectuată în cursul cercetării judecătoreşti, realizată la solicitarea inculpaţilor, se reţine că este incomplet şi conţine neconformităţi care au afectat rezultatul evaluării; nivelul de credibilitate este sub limita minimă admisibilă.

Se reţine în raportul de expertiză că la momentul efectuării raportului de verificare doamna evaluator a pus la dispoziţie o copie a unei Adrese, nr. 33 din 21 ianuarie 2013, prin care SC R. SRL a solicitat copii depersonalizate de pe contracte de vânzare-cumpărare proprietăţi imobiliare (terenuri, case cu terenuri) şi de închiriere, încheiate în perioada 2006 - 2007 - 2008, pentru toate sectoarele Mun. Bucureşti, adresă ce ar fi fost transmisă către două birouri notariale, care nu au răspuns, neexistând vreo altă informaţie în sensul că evaluatorul s-ar fi adresat ş altor instituţii în vederea obţinerii de astfel de informaţii.

În ceea ce priveşte comparabilele utilizate de evaluatorul CC., se menţionează în raportul de verificare că au fost utilizate, cu privire la imobilul din Intrarea Apeductului, trei proprietăţi promovate spre vânzare în anul 2008, iar veridicitatea acestor oferte nu a putu fi confirmată, având în vedere perioada mare de timp.

Se arată că selecţia comparabilelor 1 şi 2 la limita inferioară a intervalului valoric, şi cu suprafeţe mult inferioare subiectului - în consecinţă şi cu posibilităţi de valorificare sau utilizare inferioare - este considerată insuficient fundamentată în cadrul raportului, neexistând niciunde precizat care a fost logica şi fundamentarea acestei alegeri, în condiţiile în care majoritatea preţurilor comparabilelor cu aceleaşi caracteristici se situează pe un palier mai înalt; comparabila 3, care în urma corecţiilor generează valoarea proprietăţii evaluate, se referă la un teren în suprafaţă de 1.230 mp, încadrare zona M2, preţ solicitat 1.400 euro/p, comparabilă care era relevantă în raport cu obiectul evaluării, însă anunţul nu a putut fi verificat întrucât numărul de telefon nu este valid.

Cu ocazia audierii, martora CC. la rândul său a confirmat că nu a putut verifica ofertele folosite, din cauza intervalului mare de timp.

Instanţa a observat, în privinţa evaluărilor efectuate de SC R., că au fost realizate în anul 2013 după finalizarea căilor de atac la decizia Curţii de Conturi din anul 2009, aspect care, evident, a îngreunat activitatea evaluatorului; în plus, a subliniat că această societate a procedat la evaluarea unui număr semnificativ de terenuri, într-o perioadă scurtă de timp, aspecte ce, în mod evident, au afectat calitatea lucrărilor. În ceea ce priveşte adresele efectuate către Birourile notariale, instanţa a constatat că acestea s-au rezumat la două birouri notariale, nu s-a insistat în obţinerea datelor şi nu au fost contactate alte instituţii. În plus, informaţiile solicitate erau generice, vizau o perioadă mare de timp, ambele aspecte de natură a descuraja destinatarii în a face eforturile necesare pentru a identifica astfel de informaţii în evidenţele lor, cel mai probabil nestructurate.

Instanţa a mai remarcat în plus, că vulnerabilitatea efectuării evaluării pe baza ofertelor de vânzare, neverificate, este subliniată de constatările specialistului DNA şi pe care le reţine ca pertinente.

În urma verificărilor efectuate în cadrul Raportului de constatare efectuat în cursul urmăririi penale, s-a constatat că două dintre ofertele de vânzare folosite în raportul de evaluare întocmit de SC R. SRL s-au concretizat în anul următor în tranzacţii la un preţ semnificativ mai mic, de 84.000 euro (comparativ cu oferta de 284.000 euro), şi respectiv de 58.185 euro, în timp ce a treia ofertă de vânzare folosită în acest raport de evaluare descrie un teren, în timp ce verificările la faţa locului realizate de specialistul DNA au identificat o zonă cu blocuri de locuinţe.

În ceea ce priveşte Raportul de constatare întocmit de specialistul DNA în cursul urmăririi penale cu privire la imobilul din Intrarea Apeductului nr. 17, observaţia esenţială a Raportului de expertiză de verificare a evaluării întocmit în cursul cercetării judecătoreşti priveşte metoda de evaluare folosită - cea a comparaţiei prin bonitare, metodă cu privire la care instanţa a reţinut că, într-adevăr, nu era prevăzută de Standardele Internaţionale de Evaluare în forma în vigoare la momentul faptelor.

Chiar dacă această metodă nu era explicit interzisă de Standarde, s-a reţinut că, potrivit unei cutume general acceptate, aspect confirmat şi de martorul MMM. cât şi de inculpaţii evaluatori, nu era folosită întrucât era considerată neconformă cu Standardele Internaţionale de Evaluare. Înscrisurile depuse în vol. 12 instanţă, filele x, confirmă optica ANEVAR la momentul faptelor, în sensul că metoda bonitării nu era permisă de Standardele Internaţionale de Evaluare.

Or, cum în cauză inculpaţilor se impută nerespectarea acestor Standarde, este firesc ca şi probatoriul tehnic propus în susţinerea învinuirilor să fie în concordanţă cu acest set de reguli şi principii. Folosirea acestei metode, inadecvate în raport de Standardele Internaţionale de Evaluare, este o chestiune de temeinicie a probei, ce împiedică instanţa în a reţine rezultatul stabilit prin folosirea ei.

În ceea ce priveşte raportul de evaluare efectuat de inculpatul N., din cadrul SC O. SRL, cu privire la terenul situat în Şoseaua x, la data de 27 octombrie 2008, în Dosarul ANRP x/2006, Raportul de expertiză de verificare a evaluării întocmit în faza cercetării judecătoreşti s-au reţinut următoarele:

S-a reţinut în primul rând că raportul de evaluare întocmit de inculpat se situează la limita încadrării ca satisfăcător şi nesatisfăcător, nivelul de credibilitate fiind la limita minimă admisibilă sau sub aceasta.

Şi cu privire la acest raport se reţine că nu există date din care să rezulte dacă inculpatul N. a solicitat informaţii cu privire la tranzacţii concrete băncilor, notarilor publici, agenţiilor imobiliare şi celorlalte entităţi enumerate de lege.

Cu ocazia audierii, inculpatul a susţinut că ar fi fost personal la un birou notarial situat în zonă, unde ar fi întrebat dacă existau tranzacţii efective în anul 2008 în zona Şoseaua x, şi i s-ar fi răspuns negativ.

Instanţa a apreciat că, chiar şi în ipoteza în care această susţinere ar fi reală, un astfel de demers, neconcretizat scriptic, nu era oricum suficient din punctul de vedere al obligaţiei inculpatului de a obţine date despre tranzacţii concrete.

Cu privire la cele trei comparabilele folosite de inculpat în evaluare, în raportul de expertiză s-a reţinut că:

- Comparabila 1, constând în teren în suprafaţă de 230 mp, deschidere 10,5 m, amplasată în zona Olteniţa - Mărţişor, zonă liniştită, vile, preţ ofertă de 970 euro/mp, promovată în iunie 2007, a cărei realitate nu a putut fi verificată, şi care, în urma corecţiilor a generat valoarea proprietăţii evaluate, nu este suficient de relevantă în raport cu obiectul evaluării sub aspectele suprafeţei, amplasamentului, potenţialului de dezvoltare, şi datei ofertei versus data evaluării;

- Comparabila 2 utilizată de inculpat, constând în teren în suprafaţă de 550 mp, în zona Olteniţei, deschidere 25 m, preţ ofertă 1.000 euro/mp, nu a putut nici ea fi verificată sub aspectul realităţii. Se precizează că informaţiile cu privire la acest anunţ sunt foarte sumare, lipsesc informaţii cu privire la data publicării, datele de contact ale agentului, localizarea exactă.

Se arată că, sub aspectul suprafeţei, această ofertă nu era suficient de relevantă în scopul evaluării - 550 mp versus 55.390 mp, şi nu poate fi apreciată sub aspectul amplasamentului, întrucât anunţul indică doar zona generică - Olteniţei.

- Comparabila 3 utilizată de inculpat este un teren de 110 mp, zona Olteniţei, preţ ofertă 1.100 euro/mp, şi este de asemenea prezentată de o manieră foarte sumară - fără date de contact, link către site-ul web, localizare exactă, deschidere, data publicării, etc.

Se arată în raportul de expertiză de verificare că această comparabilă nu era suficient de relevantă în raport cu obiectul evaluării sub aspectul suprafeţei şi implicit nu ar putea fi relevantă nici sub aspectul potenţialului de dezvoltare.

Se arată, cu privire la toate cele trei comparabile, că sunt prezentate sumar, ceea ce nu permite înţelegerea corespunzătoare a caracteristicilor proprietăţilor selectate ca şi comparabile.

Se menţionează că, în raport de tranzacţiile identificate în procesul de verificare (sintetizate în anexa 1 la raport), valoarea proprietăţii ar putea fi plasată la momentul octombrie 2008 în intervalul 378 - 422 euro/mp, iar raportat la suprafaţa proprietăţii subiect, valoarea rezultată se poate regăsi în intervalul 20.937.420 euro - 23.374.580 euro.

Sunt enumerate o serie de neconformităţi minore în privinţa modului de prezentare a datelor în raportul de evaluare întocmit de inculpatul N.:

- Absenţa informaţiilor privind inspecţia (în prezenţa cui a fost realizată, amploarea acesteia, etc);

- Nu sunt furnizate informaţii privind tipologia amplasamentului (ex. raportul laturilor, morfologia lotului); lipsesc indicaţii privind reperele locale relevante, nu sunt prezentate punctele forte şi punctele slabe ale amplasamentului;

- Descrierea proprietăţii evaluate este foarte sumară, limitându-se la indicarea adresei, şi nu prezintă caracteristicile importante ale subiectului, funcţie de care să se poată face selecţia comparabilelor, analiza şi fundamentarea corecţiilor asupra preturilor acestora. Se precizează că astfel sunt încălcate prevederile GN 1 art. 5.7.2, pag 173 « Informaţiile specifice despre proprietate, ... sunt, de asemenea, colectate şi examinate. Acestea includ informaţii despre amplasament, amenajări şi construcţii, informaţii despre costuri şi depreciere, (...), istoricul proprietăţii şi utilizării acesteia şi alte informaţii considerate a fi semnificative şi de avut în vedere de către cumpărători şi vânzători, în negocierile şi tranzacţiile lor ».

- Prezentarea analizei segmentului de piaţa specific este realizată într-o manieră foarte generală cu puţine informaţii relevante pentru tipul particular de proprietate evaluata şi zona studiată. Se precizează că astfel sunt încălcate prevederile GN 1 art. 5.7.1, pag 172 «Informaţiile economice generale sunt colectate la nivel de vecinătate, oraş, regiune şi chiar la nivel naţional şi internaţional, în funcţie de proprietatea implicată. Pentru o mai bună cunoaştere a unei proprietăţi sunt examinaţi factorii sociali, economici, guvernamentali şi de mediu, ce pot influenţa valoarea de piaţă».

Sunt prezentate de asemenea neconformităţi majore constatate în analiza datelor, respectiv:

- Analiza CMBU (cea mai bună utilizare) este prezentă doar formal, nu sunt realizate analize din care să rezulte care ar fi putut fi cea mai bună utilizare a terenului la data evaluării în cazul în care proprietatea ar fi fost vacantă. O astfel de analiză era necesară în acest caz prin raportare la natura particulară a terenului care datorită dimensiunilor (circa 5.5ha) şi amplasamentului (front direct la Şos Olteniţei) s-ar fi pretat pentru o gamă diversificată de utilizări.

S-a apreciat că omisiunea realizării analizei celei mai bune utilizări a generat o selecţie inadecvată a comparabilelor şi din acest motiv această neconformitate a fost considerată majoră. Se arată că prevederile încălcate aparţin Standardelor Internaţionale de Practică în Evaluare valabile la data evaluării, mai specific GN 1 « Evaluarea proprietăţii imobiliare »:

- art. 5.8, pag 173: "(...) evaluatorul ar trebui sa determine utilizările posibile ale terenului aparţinând proprietăţii evaluate. Deoarece diferite loturi de proprietăţi imobiliare pot avea diferite utilizări potenţiale, în selectarea vânzărilor şi a altor informaţii comparabile, primul pas necesar este determinarea celei mai bune utilizări (CMBU) a proprietăţii evaluate."

- art. 5.24, pag 182: "Cea mai bună utilizare susţine şi fundamentează analiza pentru toate misiunile al căror scop este valoarea de piaţă. O înţelegere a comportamentului şi dinamicii pieţei imobiliare este esenţială pentru determinarea celei mai bune utilizări a proprietăţii. Deoarece forţele pieţei creează valoarea de piaţa, interacţiunea dintre forţele pieţei şi cea mai bună utilizare este de o importanţa fundamentală. Cea mai bună utilizare identifică cea mai profitabilă utilizare dintre utilizările potenţiale pe care proprietatea le poate avea şi, ca urmare, este dictată de piaţă."

- În privinţa metodei de evaluare selectate se arată că în raport se regăseşte (cap 5, pag 13 - 14) o prezentare amplă a principiilor teoretice care guvernează metoda comparaţiilor directe. Nu sunt însă prezentate în cadrul raportului comparabilele selectate şi nici raţionamentul care a condus la selectarea acestora. Similar nu sunt descrise ajustările aplicate celor trei oferte comparabile pentru a ajunge la valoarea proprietăţii subiect. În absenţa oricăror argumentări privind corecţiile aplicate în grila de calcul şi având în vedere că este imposibilă obţinerea în prezent de informaţii suplimentare cu privire la comparabilele utilizate este dificil de apreciat dacă corecţiile au fost sau nu corect aplicate.

Se arată că astfel au fost astfel încălcate prevederile Standardului IVS 3 "Raportarea evaluării", mai exact:

- art. 5.1.8, pagina 101: "Orice raport de evaluare trebuie (...) sa includă o descriere a informaţiilor şi datelor analizate, a analizelor de piaţa efectuate, a abordărilor şi procedurilor de evaluare aplicate, ca şi raţionamentul care susţine analizele, opiniile şi concluziile din raport"

- art. 6.3, pag 103 "Raportul trebuie să comunice cititorului o înţelegere clară a opiniilor exprimate de evaluator şi, de asemenea, trebuie să fie bine tehnoredactat şi inteligibil pentru cineva care nu are cunoştinţe anterioare asupra proprietăţii evaluate".

În ceea ce priveşte modalitatea de selecţie a comparabilelor de către inculpatul N., în raportul de expertiză de verificare a evaluării s-au reţinut următoarele aspecte:

a) În privinţa suprafeţei:- s-a apreciat că toate comparabilele selectate au suprafeţe semnificativ mai mici faţă de cea a proprietăţii subiect (comparabilă 1 - 230 mp, comparabila 2 - 550 mp, comparabila 3 - 110 mp faţă de 55.390 mp proprietatea subiect). S-a arătat că, având în vedere informaţiile de piaţă la care evaluatorul ar fi putut avea acces la data evaluării (anunţurile de vânzare cu grad ridicat de relevanţă din acea perioadă sunt sintetizate în Anexa 3) se apreciază că evaluatorul ar fi putut opta pentru selectarea unei/unor comparabile cu un grad mai mare de similaritate cu proprietatea evaluată.

b) În privinţa datei promovării ofertelor: S-a arătat că, având în vedere data evaluării (octombrie 2008) nu este argumentat în raport de ce nu au fost selectate oferte promovate spre vânzare la data evaluării. Prezentarea raţionamentului ar fi fost în mod special necesară în cazul comparabilei 1 care reprezintă o ofertă promovată în iunie 2007 fără a exista informaţii dacă anunţul mai era sau nu valabil la data octombrie 2008.

În grila de calcul a fost aplicată o ajustare de -20% pentru criteriul "Condiţii de piaţă (data ofertei)" fără prezentarea raţionamentului avut în vedere de evaluator.

c) În privinţa încadrării urbanistice: se menţionează că, sub acest aspect, ar fi trebuit realizate o serie de verificări cu privire la potenţialul de dezvoltare pe care l-ar fi avut proprietatea subiect dacă ar fi fost vacantă la data evaluării. Comparabilele selectate reprezintă loturi mici de teren pretabile exclusiv pentru dezvoltări rezidenţiale de mici dimensiuni (case unifamiliale). Pe terenul subiect ar fi fost posibile dezvoltări rezidenţiale de dimensiuni mici, medii sau mari, dezvoltări comerciale sau dezvoltări de tip mixt (rezidenţial şi comercial).

Se apreciază că astfel nu s-a ţinut cont de prevederile GN 1 «Evaluarea proprietăţii imobiliare»:

- art. 5.20, pag 178 "În orice analiză a informaţiilor comparabile este esenţial ca proprietăţile, de la care au fost colectate informaţiile comparabile, să aibă caracteristici similare cu cele ale proprietăţii evaluate. Acestea includ caracteristici legale, fizice, de localizare şi utilizare, care sunt compatibile cu cele ale proprietăţii de evaluat şi reflectă condiţiile de pe piaţa pe care concurează proprietatea de evaluat.

- În grila de calcul s-a aplicat o corecţie negativă de "-20%" pentru a reflecta faptul că proprietatea subiect este un teren "ocupat" în vreme ce comparabilele sunt terenuri "libere". Aplicarea acestei corecţii este eronată. Evaluatorul ar fi trebuit să estimeze valoarea de piaţă a terenului în ipoteza în care la data evaluării ar fi fost vacant, această premiză fiind dictată chiar de contextul în care evaluarea fusese solicitată (estimarea valorii unei proprietăţi ce fusese naţionalizată în vederea acordării de despăgubiri)

Se precizează că, totalizând corecţiile aplicate proprietăţilor comparabile s-a ajuns la ajustări finale de -75%/-80% a valorilor de intrare ceea ce indică o selectare deficitară a comparabilelor.

În raport de constatările raportului de verificare, instanţa reţine că inculpatul N. a utilizat trei comparabile insuficient descrise ca şi amplasament, date de identificare ofertant, care nu au fost verificate sub aspectul realităţii lor, inclusiv în raport de faptul că, aşa cum s-a reţinut şi în raport, una din cele trei comparabile data din anul 2007, şi care, mai mult, sunt lipsite de pertinenţă în primul rând sub aspectul suprafeţei de comparat.

Aceste concluzii coincid de altfel şi cu menţiunile specialiştilor care au întocmit raportul de constatare efectuat în cursul urmăririi penale, care la rândul lor au reţinut că inculpatul N. a efectuat evaluarea în temeiul unor oferte pe care nu le-a verificat (datele de identificare ale ofertanţilor sunt insuficiente pentru încercarea de a-i contacta), folosind un număr mic de comparabile, cu suprafeţe mult mai mici.

Instanţa a reţinut că inculpatul a menţionat în declaraţia dată că intervalul de timp în care ANRP îi solicita să efectueze evaluările era de circa trei săptămâni, apărând evident că inculpatul a preferat să reducă propriile exigenţe profesionale la minim, pentru a se încadra în cerinţele de timp ale ANRP, în scopul continuării colaborării cu această instituţie - conform declaraţiilor inculpatului, numărul de dosare evaluate pentru ANRP în anul 2008 a fost de 41, iar în următorul an s-a dublat.

În ceea ce priveşte raportul de evaluare întocmit de SC R. prin evaluator CC. în anul 2013, raportul de verificare, efectuat la solicitarea inculpaţilor, a stabilit în esenţă concluzii similare:

S-a reţinut în primul rând că o adresă cu un conţinut generic, descrisă şi anterior, a fost înaintată către două birouri notariale din zona evaluată, fără a se primi răspuns şi fără a se insista în obţinerea lui, sau în solicitarea de date similare către alte entităţi din cele enumerate de lege.

Se arată că în raportul de evaluare întocmit de SC R. SRL au fost utilizate ca şi comparabile trei proprietăţi promovate spre vânzare în anul 2008, care nu au putut fi verificate, ca urmare a intervalului mare de timp scurs, din acelaşi motiv nefiind posibilă nici obţinerea de date suplimentare.

Se arată că selecţia tuturor comparabilelor folosite, cu suprafeţe mult inferioare terenului de evaluat (500 mp, 375 mp şi respectiv 1.000 mp, faţă de 55.390 mp cât reprezenta suprafaţa de evaluat), şi includerea lor în grila de comparaţii aferente tehnicii comparaţiei vânzărilor ca şi loturi similare de teren este insuficient fundamentată în cadrul raportului; selecţia tuturor comparabilelor din categoria teren cu destinaţie rezidenţială pentru dezvoltarea de locuinţe unifamiliale (teren de casă) în lipsa unei analize a celei mai bune utilizări este insuficient fundamentată.

Instanţa a observat că, în cazul rapoartelor de evaluare întocmite de inculpaţii B. şi N., faptul că valoarea stabilită de aceştia se situează într-o plajă estimativă stabilită în raportul de verificare în urma analizei tranzacţiilor obţinute de experţi este doar rezultatul unei întâmplări.

Reţine astfel că marja de 10 - 20 la sută eroare acceptată în practica evaluărilor imobiliare face teoretic posibil ca valoarea estimată de cei doi inculpaţi să poată fi încadrată în limitele minime şi maxime estimate de experţii verificatori, fără încă ca această încadrare să fie rezultatul, direct sau indirect, al pertinenţei raportului de evaluare întocmit de către inculpaţi.

În opinia instanţei este foarte relevantă observaţia făcută, în ambele cazuri, în concluziile raportului de verificare: poate exista o situaţie aparent contradictorie în care credibilitatea valorii estimate este mai ridicată decât credibilitatea raportului de evaluare, astfel încât valoarea estimată poate fi considerată corectă, avându-se în vedere faptul că teoria evaluărilor prezintă ca acceptabilă o marjă de estimare a valorii de piaţă de plus/minus 10 - 20% faţă de preţul de tranzacţionare.

Nu mai puţin relevant este însă şi faptul că valorile estimate de inculpaţi, în baza unor comparabile neconforme, se situează spre marginea superioară a intervalului estimat în raportul de verificare, or, în condiţiile unor valori atât de mari precum cele din cauză, o eroare de 20 la sută se concretizează în fapt într-o diminuare însemnată a bugetului de stat.

Astfel 20% în cazul unei valori de 2.150.000 euro reprezintă 430.000 euro, în timp ce în cazul unei valori de 23.374.580 euro reprezintă 4.647.916 euro.

Ceea ce rezultă în mod esenţial din concluziile raportului de verificare însă este faptul că după trecerea unui interval de timp de câţiva ani, este foarte dificilă sau respectiv imposibilă verificarea unor comparabile insuficient descrise şi analizate - ofertele de vânzare obţinute de către inculpaţi de pe diverse site-uri imobiliare fiind în primul rând incomplete din punctul de vedere al datelor esenţiale, referitoare la amplasament, deschidere, în al doilea rând, imposibil de verificat sub aspectul acurateţei.

În plus, instanţa a reţinut că, deşi inculpaţii aveau obligaţia de a verifica personal aceste oferte din punctul de vedere al realităţii lor, luând legătura cu ofertantul, stabilind situaţia imobilului la faţa locului, etc., inculpaţii nu au procedat în acest mod. Prin realizarea evaluării de această manieră, inculpaţii evaluatori B. şi N. au acceptat şi şi-au asumat posibilitatea ca valorile estimate în cazul imobilelor din Intrarea Apeductului şi Şoseaua Olteniţei să nu fie conforme cu realitatea.

Instanţa a mai reţinut că, potrivit declaraţiei martorei CC., efectuarea evaluării în anul 2013, aşadar la mai mult de 4 ani după data de referinţă a evaluării, a fost imposibil să verifice dacă ofertele de vânzare publicate în acel an sunt sau nu reale.

Maniera vădit superficială în care inculpaţii au realizat în anul 2008 evaluările imobiliare în Dosarele nr. x C. civ./2006 şi x/2006 este cu atât mai gravă, şi imputabilă acestora, cu cât, în calitate de evaluatori, inculpaţii erau la curent cu volatilitatea pieţei imobiliare în contextul declanşării crizei economice, sfârşitul anului 2008 constituind un punct de cotitură în evoluţia pieţei imobiliare, cu consecinţa scăderii accentuate a preţurilor de vânzare, astfel încât exista posibilitatea ridicată ca oferte de vânzare publicate pentru preţuri ridicate, să se concretizeze în tranzacţii la preţuri mult mai reduse.

În plus, lipsa de diligenţă a inculpaţilor în a verifica realitatea ofertelor de vânzare publicate pe internet putea avea drept consecinţă folosirea unor oferte publicate fictiv şi direct interesat chiar de către beneficiari, sau alte persoane implicate în procedura generală de obţinere a despăgubirilor. Instanţa a apreciat că o astfel de posibilitate a fost asumată implicit de către inculpaţi, prin folosirea unor oferte insuficient descrise inclusiv sub aspectul datelor de contact ale ofertanţilor.

În ceea ce priveşte raportul de evaluare întocmit de inculpatul L. la data de 23 iulie 2008, în Dosarul ANRP nr. x/2008, având ca obiect 21 de parcele de teren în suprafaţă totală de 20,5 ha, grupate în 6 zone din sectorul 3 Bucureşti, prin raportul de verificare a evaluării efectuat în cursul cercetării judecătoreşti s-au reţinut următoarele:

S-a consemnat în primul rând că inculpatul avea şi calitatea de agent imobiliar la momentul evaluării. Fără a subestima relevanţa acestei informaţii, şi posibilitatea ca în această calitate inculpatul să fi avut acces direct la surse de informaţii sau să fi folosit o bază de date proprii, nu mai puţin însă, observă că, comparabilele utilizate în cadrul raportului constau tot în, şi exclusiv în, oferte de vânzare, astfel încât calitatea de agent imobiliar a inculpatului L. nu îl absolvă pe acesta de obligaţia de informare stabilită de art. 16 din Legea nr. 247/2005. De altfel, sursele de informaţii prezentate în raportul inculpatului, pct. 2.6, la care experţii verificatori fac trimitere în consideraţiile de la fila x din raportul de verificare, sunt enumerate de principiu, ca posibilităţi, fără a însemna neapărat că inculpatul a folosit efectiv toate sursele indicate. Spre exemplu, în ceea ce priveşte informaţiile furnizate de beneficiar - instanţa a reţinut că martorul K. a negat că ar fi oferit inculpatului astfel de informaţii. Dacă într-adevăr inculpatul s-ar fi folosit de sursele de informaţii enumerate la pct. 2.6 din propriul raport, acest lucru s-ar fi regăsit în cuprinsul raportului; or, apare evident că şi în acest caz singurele surse de date au fost constituite de anunţurile de vânzare existente pe site-urile de profil. În plus, cu ocazia audierii, inculpatul L. a susţinut că ar fi solicitat informaţii unor agenţi imobiliari pe care îi cunoştea personal, fără să facă vreo referire la folosirea unei baze de date proprii create personal în această calitate - aceste contradicţii conduc la concluzia că justificările susţinute de inculpatul L. în cursul efectuării raportului de expertiză de verificare a evaluării nu sunt reale.

În raportul de verificare se reţin, în raport de fiecare dintre zonele terenului de evaluat, următoarele:

În privinţa zonei 1, se arată că:

- În ce priveşte Comparabila 1 constând în teren de vânzare cu suprafaţă 1.339 mp, preţ 1.300 Eur/mp - promovată în 25 iunie 2008, în cadrul procesului de verificare nu s-a reuşit verificarea acestei comparabile (demersurile făcute în acest sens sunt descrise pe larg în raport).

S-a apreciat că această comparabilă era suficient de relevantă în raport cu obiectul evaluării sub aspectele: suprafeţei - deşi substanţial mai mică decât subiectul evaluat, în lipsa altor comparabile de dimensiuni apropiate, prin aplicarea tehnicilor de evaluare ar fi putut fi estimate şi aplicate corecţii; potenţialului de dezvoltare - deşi substanţial mai mare decât subiectul, în lipsa altor comparabile cu potenţial apropiat, prin aplicarea tehnicilor de evaluare ar fi putut fi estimate şi aplicate corecţii; amplasamentului şi datei ofertei versus data evaluării.

- În ce priveşte Comparabila 2 constând în teren în suprafaţă de 2.142 mp, promovată în data de 30 iulie 2008, se arată că în procesul de verificare s-a reuşit contactarea proprietarului agenţiei de la acel moment, care a confirmat telefonic această ofertă de teren şi a precizat că nu dispune de nici un alt document ajutător legat de aceasta ofertă.

S-a apreciat că această comparabilă era suficient de relevantă în raport cu obiectul evaluării sub aspectele: suprafeţei - deşi substanţial mai mică decât subiectul evaluat, în lipsa altor comparabile de dimensiuni apropiate, prin aplicarea tehnicilor de evaluare ar fi putut fi estimate şi aplicate corecţii; potenţialului de dezvoltare - deşi mai mare decât subiectul, în lipsa altor comparabile cu potenţial apropiat, prin aplicarea tehnicilor de evaluare ar fi putut fi estimate şi aplicate corecţii; amplasamentului şi datei ofertei versus data evaluării.

- În ce priveşte Comparabila 3 (cea care în urma ajustărilor a determinat valoarea proprietăţii subiect) constând în teren 2.500 mp, preţ promovat 2.750.000 euro, promovată în 25 iunie 2008, se arată că s-a reuşit contactarea unuia din angajaţii agenţiei de la acel moment, care nu a putut sa ne ofere nici o informaţie suplimentară despre această ofertă.

S-a apreciat că această comparabilă era suficient de relevantă în raport cu obiectul evaluării sub aspectele: suprafeţei - deşi substanţial mai mica decât subiectul evaluat, în lipsa altor comparabile de dimensiuni apropiate, prin aplicarea tehnicilor de evaluare ar fi putut fi estimate şi aplicate corecţii; potenţialului de dezvoltare, amplasament şi data ofertei versus data evaluării.

În privinţa zonei 2, s-a reţinut în raportul de expertiză că, pentru toate comparabilele utilizate în estimarea valorii terenului aferent acestei zone, o concluzie completă privind adecvarea şi pertinenţa comparabilelor utilizate s-ar fi putut emite dacă în cadrul raportului ar fi fost realizată o analiză a celei mai bune utilizări a terenului în ipoteza în care acesta era liber de construcţii, care să fi avut o concluzie clară, bazată pe analiza utilizărilor posibile şi rezonabile din prisma filtrelor acestei analize.

Importanţa criteriului celei mai bune utilizări a terenului este argumentată în raportul de expertiză prin următoarele referinţe teoretice, prezentate pentru clarificare:

Conform Standardului GN 1 - Evaluarea proprietăţii imobiliare (SIE, ediţia a 8-a), în vigoare la data evaluării, conceptul CMBU se bazează pe ideea că, deşi două sau mai multe parcele de teren pot fi similare fizic şi localizate apropiat, pot exista diferenţe semnificative în ce priveşte modul în care acestea pot fi utilizate. Cea mai bună modalitate în care o proprietate poate fi utilizată este de bază în determinarea valorii ei de piaţă.

Factorii hotărâtori ai CMBU includ răspunsurile la următoarele întrebări:Utilizarea sugerată este una rezonabilă şi probabilă?; Utilizarea este legală sau există o probabilitate rezonabilă de a se obţine o aprobare legală pentru acea utilizare?; Proprietatea este fizic adecvată utilizării sau poate fi adaptată pentru acea utilizare; Este fezabilă financiar utilizarea propusă ?; Pentru utilizările care au trecut cele patru teste anterioare, CMBU selectată reflectă cea mai profitabilă utilizare a terenului?

În raport de celelalte criterii de pertinenţă, în analiza comparabilelor folosite pentru această zonă au fost reţinute următoarele aspecte:

- În ce priveşte Comparabila 1 constând în teren 516 mp, preţ 800 euro/mp - promovata la data de 9 iunie 2008, se arată că numerele de telefon din anunţul ataşat în raportul de evaluare nu sunt alocate în schimb există pe internet un alt anunţ ce pare a se referi la acelaşi teren; s-a reuşit contactarea unei persoane ce s-a declarat a fi fosta proprietară a terenului vândut cu circa 3 ani în urmă; terenul ar fi avut încadrare urbanistică pentru casă în zona fiind realizate şi mici blocuri cu 3 - 4 niveluri.

Se arată că sub aspectul suprafeţei, comparabila are 516 mp iar proprietatea subiect 102.200 mp (suprafaţa cumulată, respectiv două parcele, una de 60.000 mp - parcelele alipite A2 şi A11 din expertiza topografică şi a doua de 42.200 mp - parcelele alipite A23, A12 şi A23 din expertiza topografică) aspect ce ar fi putut determina o corecţie brută procentuală suficient de mare ca sa pună o îndoială asupra gradului de adecvare al comparabilei.

Sub aspectul amplasamentului aceasta comparabila se găsea la o distanta de circa 2 km (în linie dreaptă) faţă de proprietatea subiect într-o zonă cu un profil rezidenţial bine definit; este posibil ca această comparabilă să prezinte o relativă relevanţă ca amplasament şi potenţial de dezvoltare fiind în acest caz necesare o serie de explicaţii privind raţionamentul avut în vedere de evaluator.

- În ce priveşte Comparabila 2 constând în 3.500 mp, în zona Theodor Pallady, preţ 2.500.000 euro, promovată la data de 1 iulie 2008 de o persoană particulară, conform informaţiilor primite terenul este şi în prezent oferit spre vânzare.

S-a apreciat că această comparabilă era suficient de relevantă în raport cu obiectul evaluării sub aspectul: suprafeţei - deşi substanţial mai mică decât subiectul evaluat, în lipsa altor comparabile de dimensiuni apropiate, prin aplicarea tehnicilor de evaluare ar fi putut fi estimate şi aplicate corecţii; sub aspectul amplasamentului - se observă că această comparabilă se găsea la o distanta de circa 1.5 km (în linie dreaptă) faţă de proprietatea subiect, într-o zonă cu un profil rezidenţial incipient la momentul 2007/2008; E posibil ca această comparabilă să prezinte o relativă relevanţă ca amplasament şi potenţial de dezvoltare fiind în acest caz necesare o serie de explicaţii privind raţionamentul avut în vedere de evaluator; preţul solicitat pentru aceasta comparabilă (700 euro/mp) se situează în jumătatea superioară a intervalului de preţuri solicitate pentru terenuri comparabile ce ar fi impus o analiză cu privire la relevanţa comparabilei (fără ca acest aspect sa invalideze a priori comparabila selectată).

- În ce priveşte Comparabila 3 (cea care în urma ajustărilor a determinat valoarea proprietăţii subiect) în suprafaţă de 5.000 mp, deschidere 25 ml, promovată la data de 31 iulie 2008 cu preţ solicitat 700 euro/mp, se arată că anunţul a fost confirmat telefonic precizându-se că oferta a fost valabila, fără a mai exista siguranţa localizării.

S-a apreciat că această comparabilă era suficient de relevanta în raport cu obiectul evaluării sub aspectul: suprafeţei - deşi substanţial mai mică decât subiectul evaluat, în lipsa altor comparabile de dimensiuni apropiate, prin aplicarea tehnicilor de evaluare ar fi putut fi estimate şi aplicate corecţii (s-ar fi putut eventual opta pentru tehnica parcelarii ceea ce ar fi putut justifica această selecţie); sub aspectul potenţialului de dezvoltare - conform datelor ar rezulta că această comparabilă avea certificat de urbanism pentru P+9 etaje iar pentru terenul evaluat cu o suprafaţa de 102.200 mp (suprafaţa cumulată) ar fi fost necesar realizarea unui PUZ şi definirea coeficienţilor urbanistici corespunzători celei mai bune utilizări, fiind aşadar necesara estimarea şi aplicarea unor corecţii.

În ceea ce priveşte zona 3, se fac următoarele observaţii:

- În privinţa Comparabilei 1 (cea care în urma ajustărilor a determinat valoarea proprietăţii subiect) - cu o suprafaţă de 12.500 mp, cu preţ solicitat 350 euro/mp, s-a apreciat că această comparabilă era suficient de relevanta în raport cu obiectul evaluării având în vedere aspectele: suprafaţa - comparabila având 12.500 mp iar proprietatea subiect 9.050 mp; cea mai bună utilizare - ambele proprietăţi fiind pretabile pentru dezvoltări de tip industrial/hala cu spaţiu de prezentare; localizare, zona fiind suficient de relevantă cu cea a proprietăţii subiect.

- În privinţa Comparabilei 2 cu suprafaţă de 480mp, deschidere 16.6m şi preţ solicitat 365 euro/mp, s-a apreciat că această comparabilă era suficient de relevantă ca localizare şi potenţial de dezvoltare; din punct de vedere al suprafeţei însă este o diferenţă importanta între cele două proprietăţi, comparabila având 480 mp iar proprietatea subiect 12.500 mp; ca şi localizare şi potenţial de dezvoltare cele două zone erau relativ asemănătoare, prezentând un mix de locuinţe unifamiliale şi spatii de depozitare.

- În privinţa Comparabilei 3 cu suprafaţă de 745 mp, 60 m servitute, preţ solicitat 350 euro/mp, se arată că anunţul de vânzare este foarte sumar prin urmare proprietatea nu poate fi localizată, condiţii în care nu s-a putut preciza dacă era sau nu suficient de relevantă în raport cu obiectul evaluării, însă s-a remarcat că sub aspectul suprafeţei comparabila are 745 mp iar proprietatea subiect 12.500 mp.

Instanţa a reţinut şi argumentele expuse în raportul de expertiză ce au stat la baza aprecierii comparabilelor folosite de inculpat în privinţa zonelor 4, 5 şi 6, întrucât a considerat relevante aceste elemente de teorie şi tehnică a evaluării şi în privinţa înţelegerii de ansamblu a metodologiei specifice evaluărilor imobiliare:

Sunt prezentate astfel următoarele elemente de principiu urmărite în analiza comparabilelor:

a) Terenurile subiect ale evaluării ar fi trebuit evaluate în ipoteza că sunt terenuri libere, chiar dacă la data evaluării ele ar fi fost ocupate de clădiri;

b) Dacă la data preluării de către stat terenul nu avea restricţii de utilizare (de genul celor prezente pe teren la data evaluării, generate de prezenta liniilor electrice de înaltă tensiune care limitau utilizarea), atunci terenul ar fi trebuit evaluat ca un teren fără restricţii de utilizare (ca şi cum liniile electrice de înaltă tensiune nu ar fi fost prezente);

c) Analiza Celei Mai Bune Utilizări a terenului evaluat ar fi trebuit realizată în ipoteza terenului liber, fără restricţii de utilizare, adică să se analizeze care ar fi fost, la data evaluării, pentru acel teren, utilizările rezonabile, posibile fizic, permise legal, fezabile financiar şi care ar fi generat valoarea maximă a terenului, dacă terenul ar fi fost liber şi fără restricţii de utilizare;

d) Ţinând cont de cele trei argumente de mai sus, comparabilele utilizate în raportul de evaluare ar fi trebuit să fie de asemenea terenuri libere, neafectate de restricţii (de genul celor generate de prezenţa liniilor electrice de înaltă tensiune) şi să aibă aceeaşi Cea Mai Buna Utilizare cu a terenului evaluat.

În baza acestor elemente, s-au făcut următoarele observaţii:

În ceea ce priveşte zona 4:

- Cu privire la Comparabila 1 (cea care în urma ajustărilor a determinat valoarea proprietăţii subiect) cu o suprafaţă de 1.000 mp, deschidere de 20 m, preţ solicitat 750 euro/mp, s-a apreciat că această comparabilă era suficient de relevantă în raport cu obiectul evaluării sub aspectul: suprafeţei - deşi substanţial mai mică decât subiectul evaluat (două loturi a câte 5.000 mp fiecare), în lipsa altor comparabile de dimensiuni apropiate, prin aplicarea tehnicilor de evaluare ar fi putut fi estimate şi aplicate corecţii; sub aspectul localizării, accesului şi infrastructurii comparabila ar putea fi considerată relativ relevantă sub rezerva aplicării unor corecţii.

- În privinţa Comparabilei 2 - teren 750 mp, deschidere 23 m, preţ solicitat 867 euro/mp, se arată că nu se poate formula o opinie cu privire la adecvarea acestei comparabile având în vedere informaţiile sumare existente la dosar precum şi dificultatea obţinerii de informaţii consistente cu privire la aceasta comparabilă.

- În privinţa Comparabilei 3 în suprafaţă de 1.400 mp, deschidere 13 m, preţ solicitat 800 euro/mp, utilizare rezidenţială conform datelor analizate, s-a apreciat că această comparabilă era suficient de relevanta în raport cu obiectul evaluării sub aspectul localizării, accesului şi infrastructurii.

Se apreciază că pentru celei trei comparabile selectate pentru zona 4 preturile solicitate erau specifice la data evaluării pentru terenuri pretabile pentru dezvoltări rezidenţiale înalte (P+4 - P+8). În lipsa, în raportul de evaluare, a unei analize coerente a celei mai bune utilizări a terenului evaluat şi a unei concluzii clare a utilizării în care terenul a fost evaluat, se arată că nu se poate formula o opinie asupra adecvării şi relevanţei comparabilelor din punctul de vedere al celei mai bune utilizări.

În privinţa zonei 5, se reţin următoarele:

- În ce priveşte Comparabila 1 teren 750 mp îngrădit, preţ solicitat 340 euro/mp, se arată că sub aspectul suprafeţei comparabila are 750 mp în vreme ce loturile din zona 5 cumulează o suprafaţa de 20.000mp; în lipsa altor comparabile de dimensiuni apropiate, prin aplicarea tehnicilor de evaluare ar fi putut fi estimate şi aplicate corecţii; ca amplasament comparabila este apreciată relevantă în măsura în care terenul subiect a fost evaluat în ipoteza specială de teren fără restricţii.

- În ce priveşte Comparabila 2, teren 5.600 mp, preţ solicitat 350 euro/mp, se arată că comparabila este relevantă ca suprafaţa şi amplasament, o serie de analize ar fi trebuit realizate şi prezentate cu privire la coeficienţii urbanistici fără ca acest element să invalideze a priori comparabila.

- În ce priveşte Comparabila 3 - teren intravilan, 8.350 mp, deschidere 32 m, preţ solicitat 350 euro/mp, se arată aceasta este relevantă ca suprafaţă; o serie de analize ar fi trebuit realizate şi prezentate cu privire la amplasament, posibile restricţii de utilizare şi implicit coeficienţii urbanistici fără ca acest element sa invalideze a priori comparabilă; probabilitatea ca utilizarea să fie influenţată de prezenţa liniilor de înaltă tensiune (deci să existe restricţii de utilizare) este ridicată, deci o serie de analize în acest sens ar fi trebuit realizate.

Chiar dacă loturile evaluate nu au deschidere la o cale importantă de acces (spre deosebire de comparabila selectată) acest aspect ar fi putut fi reflectat prin corecţii aplicate comparabilei.

În lipsa, în raportul de evaluare, a unei analize coerente de cea mai bună utilizare a terenului evaluat şi a unei concluzii clare a utilizării în care terenul a fost evaluat, nu se poate formula o opinie asupra adecvării şi relevanţei comparabilelor din punctul de vedere al celei mai bune utilizări.

În ce priveşte zona 6,

Se arată că cele trei comparabile sunt sumar descrise, ca fiind terenuri de 3.900 mp, destinaţie centru afaceri, industrial, preţ 165 euro/mp, de 12.130 mp, deschidere 60 m, şi respectiv teren de 30.000 mp, parcelabil, preţ 150 e/mp.

Se apreciază că proprietăţile sunt relevante sub aspectul suprafeţelor. Deşi loturile evaluate nu au deschidere la o cale de acces importantă (spre deosebire de comparabilele selectate) acest aspect ar fi putut fi reflectat prin corecţii aplicate comparabilelor. Probabilitatea ca utilizarea să fie influenţată de prezenţa liniilor de înaltă tensiune (deci să existe restricţii de utilizare) este ridicată, deci o serie de analize în acest sens ar fi trebuit realizate.

Şi în acest caz se apreciază că, în lipsa în raportul de evaluare, a unei analize coerente a celei mai bune utilizări de cea mai buna utilizare a terenului evaluat nu poate fi formulată o concluzie asupra adecvării şi relevantei comparabilelor din punctul de vedere al celei mai bune utilizări.

În raportul de expertiză au fost identificate şi coroborate o serie de date cu privire la tranzacţii efective în privinţa a două din cele 6 zone analizate, concluzionându-se că analiza realizată a identificat în cazul celor şase zone:

a) evaluări care conţin neconformităţi însă pentru care valorile indicate în raportul de evaluare verificat apar ca rezonabile (este cazul terenurilor situate în zona 1 şi zona 3)

b) evaluări care conţin neconformităţi minore şi majore şi pentru care valorile indicate în raportul de evaluare nu apar ca suficient de credibile (este cazul terenurilor situate în zonele 2, 4, 5 şi 6).

În ceea ce priveşte obiecţiunile formulate de inculpaţi cu privire la constatările şi concluziile raportului de expertiză judiciară, instanţa a constatat că acestea nu sunt apte să conducă la înlăturarea, chiar şi în parte, a concluziilor acestui raport, cu excepţia precizărilor făcute mai sus.

De altfel, instanţa a menţionat că observaţiile făcute de inculpaţi constau practic în specularea concluziilor raportului de expertiză într-o manieră favorabilă. Instanţa a mai reţinut că, în mare parte, concluziile formulate de apărătorii inculpaţilor cu privire la acest aspect au făcut referire la propria estimare a experţilor evaluatori cu privire la posibilul interval al valorii de piaţă a imobilelor ce fac obiectul celor trei dosare ANRP, estimare realizată în baza datelor strânse în cursul efectuării expertizei.

Aşa cum s-a arătat şi mai sus, chiar în baza constatărilor raportului de expertiză, faptul că valorile estimate de inculpaţii evaluatori în rapoartele realizate în anul 2008 se situează - de altfel, la limita superioară - în intervalul apreciat de experţi ca fiind posibil, şi nu cert, este doar un fapt întâmplător, şi nu are nici o legătură cu pertinenţa estimărilor inculpaţilor.

Instanţa a constatat că expertiza judiciară a pus în evidenţă (aşa cum s-a prezentat exhaustiv anterior), punctual şi justificat, toate deficienţele, minore şi majore, constatate în analiza rapoartelor de evaluare întocmite de inculpaţii B., N. şi L.

De asemenea, s-a mai reţinut că, aşa cum rezultă şi din concluziile expuse pe larg, aprecierea experţilor evaluatori desemnaţi în cauză a fost una obiectivă, onestă şi echitabilă, formată în baza unor verificări concrete ale tuturor comparabilelor folosite de inculpaţii evaluatori. Instanţa a mai remarcat şi faptul că în concluziile prezentate, experţii au avut în vedere atât explicaţiile date de inculpaţi personal, cât şi împrejurările concrete ce au caracterizat perioada anului 2008, atât din punctul de vedere al condiţiilor economice şi evoluţiei pieţei imobiliare, cât şi al împrejurărilor concrete ce caracterizau activitatea de evaluare în aceeaşi perioadă.

Faptul că valorile estimate de inculpaţii evaluatori se încadrează teoretic într-o marjă de eroare de 20% nu le beneficiază acestora, pentru argumentele expuse deja mai sus; mai mult, din explicaţiile teoretice prezentate în cuprinsul raportului de expertiză, rezultă că însăşi această marjă de eroare este discutabilă, opinii de specialitate formulate indicând marje de eroare rezonabile între 7 şi 10%, astfel încât procentul de 20% invocat în apărare de inculpaţi este în fapt un maxim de eroare admis teoretic, fără însă a face abstracţie de pertinenţa intrinsecă a evaluărilor între care ar fi constatată o astfel de diferenţă.

În cazul raportului de evaluare întocmit de inculpatul L., care de altfel este şi cel mai detaliat ca urmare a întinderii terenului de evaluat şi necesităţii parcelării lui, se observă din constatările raportului de expertiză că, în concret, cel puţin în cazul a două din zonele evaluate, comparabilele folosite de acesta sunt, sub aspectul pertinenţei, faţă de cele utilizate de inculpaţii B. şi N.

Însă, instanţa a reţinut că inculpatul L. a fost impulsionat de promisiunea unei recompense materiale, suplimentare faţă de onorariul încasat în baza contractului încheiat cu ANRP - "cerinţele" beneficiarului constau în realizarea evaluări generoase, dar şi apte să treacă filtrul, este adevărat doar eventual şi minimal, al Comisiei Centrale, risc anticipat de martorul denunţător ca urmare a valorii foarte mari a evaluării în cazul acestui teren.

Din cuprinsul adresei instanţa a reţinut că prin adresa Cabinetului Vicepreşedintelui ANRP s-a solicitat inculpatului J. să verifice trei dosare de despăgubire înregistrate în Direcţia de Fond Funciar. Nu rezultă din cuprinsul adresei care a fost motivul pentru care s-a solicitat avizarea acestor trei dosare. Cu ocazia declaraţiilor, inculpata F. a susţinut că a observat că numele cesionarului este acelaşi cu cel al verificatorului ANRP, şi i-a cerut acestuia să precizeze că nu este în relaţie de rudenie cu cesionarul, însă din conţinutul adresei rezultă că, dimpotrivă, inculpatul J. a sesizat această coincidenţă şi a făcut această precizare suplimentară. În plus, dacă inculpata F. era la curent cu faptul că în acest dosar beneficiarul este cesionarul K., instanţa a constatat că această afirmaţie intră în contradicţie cu faptul că în tabelul Comisiei din 2 septembrie 2008 beneficiare figurau S. şi HH., abia în şedinţa din 16 septembrie 2008 fiind modificată poziţia 312 în sensul înlocuirii acestor două beneficiare cu cesionarii K., P. şi Q. În aceste condiţii, instanţa a reţinut că verificarea celor trei dosare de fond funciar nu a fost determinată de raţiuni speciale, ci a avut un caracter de rutină.

În plus, instanţa a reţinut că în adresa concepută de inculpatul J., acesta menţionează cu majuscule că verificarea sa a constat într-o verificare de birou - menţiune ce semnifica o asumare limitată a răspunderii asupra pertinenţei evaluărilor în cazul acestor dosare.

Instanţa a constatat că sub aspectul rapoartelor de constatare întocmite în cursul urmăririi penale cu privire la imobilele ce au făcut obiectul Dosarelor nr. x/2006, x/2006 şi x/2008, examinările făcute de experţii evaluatori în cadrul expertizei de verificare a evaluării au condus la concluzia că, comparabilele utilizate în rapoartele de constatare nu sunt suficient de relevante în raport de aceleaşi criterii avute în vedere în cazul evaluărilor realizate de inculpaţi, iar în cazul raportului de constatare întocmit cu privire la imobilul din strada x, dos. x/2006, metoda de evaluare în sine nu este conformă cu Standardele Internaţionale de Evaluare.

În sinteză, viciile constatate cu privire la comparabilele folosite în rapoartele de constatare privesc: atipicitatea a trei tranzacţii succesive cu privire la acelaşi imobil, de natură a afecta credibilitatea comparabilei; lipsa de pertinenţă în raport de criteriul celei mai bune utilizări; date semnificativ mai îndepărtate, mai vechi, faţă de perioada la care trebuie raportată evaluarea; imposibilitatea de localizare şi identificare a mai multor comparabile; împrejurarea că valoarea contractului de vânzare-cumpărare este valoare reziduală de leasing financiar efectuat inter - grup; diferenţe de localizare, cu consecinţa că utilizările permise de planul urbanistic şi cele rezonabile datorate localizării în zone de case să fie mai reduse decât cele ale proprietăţii evaluate; diferenţe de suprafaţă, prin alegerea unor comparabile cu dimensiuni semnificativ mai mici, afectând potenţialul tehnic de dezvoltare pe verticală; diferenţa de ipoteze de evaluare (teren liber versus teren afectat de construcţia edificată pe acesta); diferenţa potenţialului de dezvoltare între comparabilă şi proprietatea de evaluat, constând în regim de înălţime, zonă de dezvoltare de tip case unifamiliale.

Obiecţiunile şi observaţiile formulate de Parchet faţă de constatările şi concluziile raportului de expertiză au fost considerate nefondate, pentru argumentele expuse pe larg în încheierea de şedinţă corespunzătoare.

În notele constatatorii întocmite şi depuse de specialiştii ce au întocmit rapoartele de constatare în cursul urmăririi penale se învederează argumente de fond care, în fapt, combat un număr redus din constatările tehnice ale raportului de expertiză, în plus, prin relevanţa lor nu sunt apte să susţină de o manieră convingătoare valoarea finală estimată a evaluărilor realizate în cursul urmăririi penale.

Instanţa a mai reţinut că o serie de observaţii formulate de Parchet vizează tranzacţiile sau ofertele colectate în cursul efectuării expertizei judiciare, şi care au conturat un interval estimativ prezentat de experţi în concluziile formulate, în modalitatea menţionată mai sus.

Instanţa a observat că în cauză nu s-a procedat la efectuarea unei noi evaluări a celor trei proprietăţi ce au făcut obiectul dosarelor ANRP. Intervalele menţionate în raportul de expertiză sunt estimative, şi de altfel destul de largi. Pentru acest motiv, nici nu sunt considerate, nici de experţi, şi nici de instanţă, evaluări propriu-zise ale proprietăţilor sau respectiv parcelelor în care este împărţit terenul în Dosarul nr. x/2008

Cu privire la încadrarea formală a valorilor estimate în rapoartele de evaluare întocmite de inculpaţi în intervalele indicate în raportul de expertiză, instanţa de fond a apreciat că este lipsită de relevanţă sub aspectul răspunderii penale.

În ceea ce priveşte valorile estimate în rapoartele de constatare efectuate în cursul urmăririi penale, pentru argumentele expuse mai sus, reţinând că rapoartele de constatare sunt afectate de neregularităţi ce pun sub semnul întrebării corectitudinea valorilor de piaţă stabilite, instanţa arătând că nu va lua în considerare aceste evaluări în procesul de soluţionare a laturii civile.

În concluzie, instanţa, în raport de argumentele prezentate mai sus, a constatat că probatoriul administrat în cauză confirmă, dincolo de dubiu, întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în sarcina tuturor inculpaţilor membri ai Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, reţinând că în privinţa inculpaţilor G., E., F., I., D., A., C. şi H. sunt incidente următoarele consideraţii:

Fără excepţie, aceşti inculpaţi şi-au încălcat atribuţiile de serviciu ce le reveneau conform art. 16 alin. (7) din Legea nr. 247/2005.

Astfel cum s-a arătat mai sus, inculpaţii membri ai CCSD nu examinau nici unul dintre dosarele ce figura pe listele intitulate "liste conţinând sumele ce urmează a fi acordate ca titlu de despăgubire în dosarele evaluate de către evaluatorii desemnaţi de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor".

Aşa cum au arătat martorii consilieri, şi au admis şi inculpaţii audiaţi, votul cu privire la aceste liste (ca, de altfel, cu privire la toate celelalte liste ce intrau în Comisie) se acorda în bloc, iar martorii audiaţi confirmă că în perioada faptelor nu a existat nici o situaţie în care inculpaţii să decidă trimiterea vreunul dosar spre reevaluare, ca urmare a deficienţelor existente în raportul de evaluare.

Practic, întreaga răspundere a deciziei era transferată în sarcina consilierilor juridici, iniţial atât sub aspectul chestiunilor de ordin juridic cât şi al celor de natură tehnică - în privinţa rapoartelor de evaluare (ceea ce a determinat un număr de consilieri să urmeze, din proprie iniţiativă şi pe propria cheltuială, cursuri de evaluare organizate de ANEVAR). Din momentul angajării în cadrul Direcţiei Legii nr. 10/2001, răspunderea deciziei sub aspectul rapoartelor de evaluare a fost transferată în sarcina inculpatului J., angajat în calitate de evaluator cu atribuţii de verificare, membrii CCSD votând formal, fără o analiză proprie, toate dosarele ce parcurgeau complet ciclul administrativ.

Membrii CCSD luau în discuţie exclusiv chestiunile de ordin juridic prezentate sub formă de referat de consilierii juridici din cadrul aparatului tehnic, martorii audiaţi ce au avut această calitate precizând că aduceau la cunoştinţa Comisiei astfel de chestiuni doar atunci când, în urma discuţiilor la nivel de Secretariat, nu identificau ei înşişi o soluţie legală.

Astfel cum rezultă din agendele CCSD cu privire la cele trei şedinţe în care au fost aprobate dosarele ce fac obiectul cauzei, înscrisuri ce se regăsesc în vol. 12 şi 13 dup, alte chestiuni aduse în atenţia Comisiei erau aduse la cunoştinţa Comisiei sub forma unor referate de informare, cu privire la practica instanţelor de judecată, decizii în soluţionarea recursului în interesul legii, ş.a.m.d.

Practic, cel puţin la nivelul perioadei în care au avut loc şedinţele din septembrie - decembrie 2008, membrii aparatului tehnic al ANRP s-au aflat în situaţia în care au decis, singuri, asupra temeiniciei cererilor de despăgubire şi respectiv caracterului justificat sau nu al evaluărilor imobiliare efectuate de evaluatorii aflaţi în relaţii contractuale cu ANRP.

În legătură cu raţiunile pentru care membrii CCSD trimişi în judecată în prezenta cauză şi-au asumat această modalitate de acţiune, se pot face cel mult speculaţii, ce evident nu îşi găsesc locul în cadrul procesual strict al procesului penal.

O serie de elemente de fapt se evidenţiază în legătură cu activitatea unora dintre inculpaţi, respectiv:

Instanţa a reţinut că inculpatul C. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 62/F/15 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie în exercitarea funcţiei de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, faptă comisă ulterior perioadei ce face obiectul dosarului de faţă.

Cu privire la situaţia inculpatului C., instanţa a reţinut şi faptul că martora CCC. a menţionat cu ocazia audierii, că l-a văzut pe numitul CCCC., persoană cunoscută printre funcţionarii ANRP ca cesionar de drepturi litigioase în numeroase dosare, în biroul inculpatului C., birou ce era situat vis-a-vis de biroul martorei. Bineînţeles, având în vedere atitudinea de indignare exprimată de inculpatul Baciu, cu ocazia audierii, faţă de faptele de corupţie reprobabile reţinute în sarcina coinculpatului A., că această prezenţă în biroul său putea fi rodul unei simple întâmplări, spre exemplu că cesionarul indicat de martoră ar fi confundat birourile sau ar fi dorit o simplă audienţă, în calitate de beneficiar. Cum însă la nivelul unde se aflau funcţionarii ANRP erau situate doar câteva din birourile membrilor CCSD, iar inculpatul Baciu a precizat deja că activitatea sa în Comisiei era doar aceea a unui demnitar, cu singura atribuţie de a certifica existenţa numărului necesar de semnături pe actele aprobate, atribuţii ce evident nu includeau şi acordarea de audienţe, instanţa nu poate ajunge decât la concluzia că prezenţa cesionarului menţionat în biroul inculpatului era intenţionată.

S-a mai reţinut de asemenea că inculpatul H. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 715 din 28 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Buzău, secţia penală pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu calificat constând în aceea că, alături de alţi doi coinculpaţi, în calitate de membru al Comisiei speciale de restituire înfiinţată în baza O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, prin nerespectarea art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999 şi în baza unui extras de carte funciară nevalabil şi a unei cărţi funciare ce indicat alt proprietar, a întocmit o notă de constatare contrară realităţii, şi a dispus restituirea unui imobil către Eparhia Reformată din Ardeal, cu consecinţa deposedării statului român şi producerii unui prejudiciu acestuia de aproximativ 1.3 milioane euro.

În acelaşi context, instanţa a constatat că este relevantă şi situaţia inculpatului A.. S-a arătat că, având în vedere modalitatea de comitere a infracţiunii de luare de mită, şi în special detaliile relatate de martorul K. cu privire la modul în care a fost contactat de inculpat, şi în care au fost stabilite detaliile înţelegerii infracţionale dintre cei doi, inculpatul A. a privit desemnarea sa în cadrul CCSD ca o oportunitate de a obţine un profit material substanţial tocmai din specularea atitudinii de vădită indiferenţă a membrilor Comisiei faţă de îndatoririle lor în această calitate. Practic, pentru inculpatul A., activitatea CCSD a devenit o bună oportunitate de afaceri, prin colaborarea cu persoane la rândul lor interesate în valorificarea împrejurărilor ce caracterizau activitatea ANRP în perioada de referinţă - perioadele foarte lungi de soluţionare a dosarelor, piedicile administrative, superficialitatea examinării valorilor stabilite prin rapoartele de evaluare.

Datele evidenţiate de probatoriul administrat în cauză - declaraţiile martorului EEE., deciziile instanţelor judecătoreşti de obligare a CCSD la soluţionarea în termen util a dosarelor, ş.a.m.d., relevă faptul că un număr mare de beneficiari, decepţionaţi de termenele foarte lungi în care erau soluţionate dosarele de despăgubire, optau pentru înstrăinarea cu titlu oneros a drepturilor aflate în litigiu către persoane recomandate de intermediari sau "samsari", termen folosit de martorul EEE., ce acţionau în perioada anului 2008 în cercul persoanelor îndreptăţite la astfel de despăgubiri, cerc ce căpătase caracterul unei veritabile "pieţe" de drepturi litigioase.

Din punctul de vedere al cesionarilor de drepturi litigioase, astfel de operaţiuni puteau genera profit important (în cazul martorului K., acesta a cumpărat drepturile litigioase cu 2.713.500 euro, şi a obţinut personal o decizie de despăgubire în cuantum de 266.286.168,82 RON), care era însă condiţionat de cerinţa ca dosarele în care figurau în calitate de cedenţi să fie soluţionate de Comisie în timp util, astfel încât să poată beneficia de preţurile foarte mari vehiculate în piaţa imobiliară. În anul 2008, în perioada emiterii deciziilor ce fac obiectul cauzei, aceste valori erau chiar deosebit de mari, ca urmare a situaţiei pieţei imobiliare la momentul respectiv, acestea începând să scadă la debutul anului următor.

În cazul martorului K., această garanţie a fost oferită, din proprie iniţiativă, de inculpatul A..

Probatoriul administrat în cursul urmăririi penale nu a fost apt să releve dacă inculpatul A. a acţionat şi în vederea introducerii, mai repede, pe liste, a Dosarului nr. x/2008, o posibilă cauză fiind intervalul de timp foarte mare la care au fost iniţiate cercetările în cauză faţă de data faptelor.

Însă, declaraţiile martorului NN. confirmă că inculpatul A. s-a asigurat de temeinicia Dosarului nr. x/2008 în sine, trimiţând pe martor să verifice conţinutul dosarului sub pretextul unei activităţi de control la prefectura Mun. Bucureşti. Declaraţiile martorului confirmă faptul că inculpatul A. acţiona într-adevăr în virtutea înţelegerii stabilite cu martorul K., în scopul garantării obţinerii rapide a despăgubirilor.

În cazul celorlalţi inculpaţi membri ai Comisiei, instanţa a remarcat faptul că, astfel cum rezultă din declaraţiile acestora, au fost desemnaţi în cadrul CCSD la vârste sub sau puţin peste pragul vârstei de 30 de ani, ce nu indicau în mod necesar o experienţă vastă, nici măcar în domeniul juridic, iar actul desemnării lor a fost perceput, astfel cum rezultă spre exemplu din declaraţiile inculpaţilor E., F. şi D., ca un vot de încredere în capacităţile lor profesionale. Indiferent de parcursul profesional ulterior al inculpaţilor, instanţa a reţinut că desemnarea lor în Comisie presupunea şi acordarea lunară a unui spor de jumătate din veniturile primite în virtutea funcţiei deja deţinute; sumele dobândite cu acest titlu nu prezintă o semnificaţie deosebită, în contextul prejudiciului real cauzat bugetului de stat, însă, personal pentru membrii Comisiei puteau reprezenta, la acest moment, un argument pecuniar important pentru acceptarea acestor funcţii.

Instanţa a subliniat faptul că nu poate fi ignorată dificultatea sarcinii membrilor Comisei, însă abstenţiunea evidentă în exercitarea oricărui tip de control diminuează semnificativ relevanţa acestui argument.

Se mai reţine de către instanţa de fond că două dintre cele trei dosare de despăgubire ce fac obiectul cauzei se remarcau, chiar la o lecturare superficială a listelor de şedinţă, prin simplul fapt că valoarea despăgubirilor se concretiza într-un număr de 8 cifre, iar numărul dosarelor cu o astfel de valoare era foarte redus.

De asemenea, instanţa a subliniat că nu poate ignora nici faptul că dificultăţile întâmpinate de evaluatori în a obţine date despre tranzacţii concrete erau într-adevăr reale, fapt ce rezultă din declaraţiile evaluatorilor inculpaţi şi martori audiaţi în cauză; însă, constată că aceste dificultăţi fuseseră aduse la cunoştinţa Comisiei Centrale, care, în anul 2008, a ignorat această situaţie, deşi era de natură să ridice semne serioase de întrebare asupra realităţii sumelor stabilite cu titlul de despăgubire. Acceptând că obligaţia de a cere informaţii băncilor, cabinetelor notariale, şi altor instituţii indicate de art. 16 alin. (64) din lege, nu mai puţin însă Comisia Centrală era cea care avea, în virtutea dispoziţiilor art. 16 alin. (7), obligaţia de a verifica modalitatea de îndeplinirea acestor obligaţii, întrucât acest element punctual era de natură a vicia, de o manieră relevantă, rezultatul evaluării. Astfel cum în anul 2009 controlorii financiari din cadrul Curţii de Conturi au fost în măsură să emită adrese către Camera Notarilor Publici, obţinând efectiv date despre tranzacţii concrete, de o manieră similară putea proceda şi aparatul tehnic la ANRP, în baza deciziei Comisiei Centrale. În schimb, acceptarea unor rapoarte de evaluare întocmite în baza identificării unui număr mic, şi, în numeroase cazuri, neverificate, de oferte de vânzare, într-o perioadă problematică din punctul de vedere al evoluţiei pieţei imobiliare şi, pe cale de consecinţă, a discrepanţei între preţul solicitat în ofertă şi cel la care s-ar fi concretizat efectiv tranzacţia, a condus la acordarea unor despăgubiri stabilite de o manieră vădit aleatorie, fie că a fost în favoarea, fie în defavoarea beneficiarilor.

Membrii CCSD nu aveau nicidecum calitatea de "avocaţi" ai Statului în procedura de despăgubire, însă erau desemnaţi în această funcţie pentru a asigura echitatea procedurii de despăgubire, or aceasta însemna luarea într-o măsură egală în consideraţie a poziţiei tuturor părţilor implicate, deci şi a statului, ca debitor al obligaţiei de despăgubire.

Relevant cu privire la atitudinea inculpaţilor la momentul faptelor este împrejurarea că informaţiile pe care aceştia le prezintă despre activitatea Comisiei cu ocazia audierii nu au o sursă directă, ci provin din relatări ale colegilor, din discuţii ulterioare, şi din aprecieri personale făcute de inculpaţi cel mai probabil după demararea cercetărilor penale, de aici decurgând şi inexactitatea sau caracterul incert al aspectelor relatate cu ocazia audierilor.

S-a susţinut în apărare că în contextul unor discuţii informale s-a luat în vedere posibilitatea verificării punctuale a rapoartelor de evaluare întocmite de evaluatorii aflaţi în relaţii contractuale cu ANRP, însă din cauza faptului că o astfel de modalitate ar fi dublat costurile evaluărilor, ideea a fost abandonată; în măsura în care aceste discuţii au fost într-adevăr reale, şi nu reprezintă doar o evaluare post-factuală a atribuţiilor de serviciu, instanţa remarcă că membrii Comisiei ar fi avut posibilitatea de a imagina şi pune în practică orice tip de control ar fi considerat necesar - aleatoriu, prin sondaj, privitor la dosare cu valori peste un anumit cuantum, inclusiv prin efectuarea unor rapoarte de verificare a evaluărilor, posibilitate ce exista şi la momentul faptelor, aspect ce rezultă din declaraţiile martorului MMM., prin chemarea evaluatorilor pentru a da explicaţii de specialitate, ş.a.m.d.

Una dintre tezele susţinute de apărare a fost că, în urma unor adrese efectuate către ANEVAR, li s-a comunicat că întocmirea unui raport de evaluare exclusiv pe baza ofertelor de vânzare nu contravine Standardelor Internaţionale de Evaluare. Instanţa reţine că răspunsul oferit de ANEVAR este denaturat însă de inculpaţi: în realitate, posibilitatea efectuării evaluării numai pe baza ofertelor de vânzare este permisă conform Standardelor Internaţionale doar în anumite condiţii, anume lipsa oricăror date cu privire la tranzacţii concrete, ceea ce presupune şi efectuarea unor diligenţe în vederea obţinerii lor, şi nu numai prezumarea, abstractă şi absolută, că astfel de date nu vor fi furnizate, şi verificarea în concret a ofertelor de vânzare folosite, într-o modalitate pro-activă, ce asigura atât verificarea realităţii existenţei ofertei, cât şi marja posibilă de negociere, ce s-ar fi putut realiza prin contactarea telefonică a ofertantului şi negocierea preţului, însoţite de verificarea la faţa locului a imobilului în cauză.

În schimb, instanţa a reţinut că singurul element ce se evidenţia în poziţia inculpaţilor în calitate de membri ai CCSD, astfel cum a fost remarcat de martorii consilieri juridici, de evaluatorii inculpaţi, inclusiv inculpatul J., a fost cerinţa ca dosarele să fie soluţionate cât mai repede. Acest aspect este prezentat explicit de exemplu de către martora LLL., în răspunsul dat chiar la întrebarea inculpatei F., instanţa făcând în acest sens trimitere la declaraţia aflată la fila x instanţă.

Angajarea inculpatului J. în calitatea de evaluator în cadrul Direcţiei privind Legea nr. 10/2001, constituie, în acest context, doar un pretext cu aparenţă legală. Angajarea inculpatului J., determinată de solicitările consilierilor juridici, şi pusă în aplicare de inculpatele F. şi D. în calitate de vicepreşedintă şi preşedintă ANRP, nu constituie un argument pentru înlăturarea sau diminuarea răspunderii inculpaţilor faţă de modalitatea în care au înţeles să nu îşi exercite atribuţiile legale. Astfel cum rezultă din declaraţiile acestor inculpat, şi ale martorilor audiaţi, exercitarea sarcinilor de serviciu era în realitate pentru acest inculpat o sarcina aproape imposibilă.

Direct imputabil acestui inculpat este însă faptul că la rândul său a ignorat faptul că nici unul dintre evaluatorii contractuali nu îşi întemeia evaluarea pe date referitoare la tranzacţii concrete, sau cel puţin nu demonstra imposibilitatea reală de obţinere a unor astfel de date; la momentul angajării sale, aceasta era deja o practică acceptată la nivelul ANRP şi al Comisiei, motiv pentru care şi inculpatul evaluator a acceptat să acţioneze de aceeaşi manieră.

Instanţa a reţinut că, astfel cum se remarcă şi în parte expozitivă a rechizitoriului, inculpatul a încercat, în măsura posibilului, să îşi îndeplinească obligaţia de a verifica rapoartele de evaluare întocmite în dosarele de despăgubire. De asemenea, s-a mai reţinut că inculpatul se afla al rândul său în subordinea martorului FFF., director al direcţiei Secretariat, neavând la dispoziţie o cale de comunicare directă cu membrii Comisiei (şi nefiind de altfel niciodată solicitat de aceştia în şedinţe). Demersurile inculpatului erau în mod necesar limitate la o verificare de birou, fără a implica inspecţii în teren sau obţinerea de date suplimentare, ca urmare a volumului foarte mare de muncă şi al sarcinilor suplimentare ce i se trasau, spre exemplu redactarea argumentelor de natură tehnică în întâmpinările formulate de ANRP în instanţă, sau a verificărilor suplimentare ce i se solicitau în dosare repartizate Direcţiei de Fond Funciar.

În concret, verificările făcute de inculpat, chiar şi în aceste limite, tindeau spre cenzurarea valorilor de multe ori cel puţin foarte generoase, dacă nu supraevaluate, făcute de evaluatorii contractuali. Însă, modalitatea de concretizare a acestei cenzuri nu era una scriptică, ci consta în restituirea dosarului direct către evaluator, fără ca această operaţiune să fie consemnată în registre, sau, dacă această modalitate nu era suficientă, formularea unei adrese oficiale către evaluator, cu obligaţia de a răspunde punctual la obiecţiuni, cu sancţiunea pentru acesta de re-repartizare a dosarului. Însă, toate aceste demersuri, în măsura în care se concretizau, erau ataşate la dosarul de despăgubire în forma sa fizică, care nu era niciodată consultată de membrii Comisiei. Fişa de observaţii completată de inculpat, cu menţiunile de avizare, observaţii sau, cum este cazul dosarului nr. x, menţiunea că stabilirea preţului cade în sarcina evaluatorului, rămânea ataşată la dosar. Doar în cazuri excepţionale exista posibilitatea ca anumite observaţii ale inculpatului să fie menţionate în tabelele din mapele Comisiei.

În opinia instanţei sunt foarte relevante relatările acestui inculpat despre discuţiile avute cu martorul FFF. cu privire la măsura în care inculpatul K. avea posibilitatea de a cenzura rezultatul evaluării. Instanţa reţine că inculpatul a declarat - aspecte confirmate de altfel şi de către martorul FFF., chiar dacă de o manieră ezitantă - că în calitate de superior ierarhic, martorul i-a specificat că nu poate interveni în preţul stabilit de evaluator. Instanţa reţine că în situaţiile în care inculpatul nu era de acord cu evaluarea finală, considerând-o exagerată, însă nu identifica argumente de formă care să afecteze raportul de evaluare, menţiona în fişa de avizare că stabilirea preţului rămâne în responsabilitatea evaluatorului, astfel cum a procedat spre exemplu în cazul raportului de evaluare întocmit de inculpatul B. în Dosarul nr. x C. civ./2008.

Dacă inculpatul J. răspunde personal pentru deficienţele în activitatea sa, ce au sprijinit luarea deciziilor nelegate de către membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca şi corolar necesar, membrii CCSD sunt ţinuţi să răspundă personal pentru neîndeplinirea intenţionată a obligaţiilor lor de a decide personal asupra justificării emiterii deciziilor de despăgubire.

Teza inculpaţilor membri ai Comisiei converge spre ideea că, ulterior angajării sale, inculpatul J. era cel care avea sarcina de a verifica rapoartele de evaluare, ceea ce ar fi degrevat membrii Comisiei de această sarcină.

Această teză, ce caracterizează de altfel o anumită optică prezentă în entităţile ce presupun etapizarea activităţilor de verificare, nu corespunde însă atribuţiilor legale ale membrilor Comisiei. Astfel cum s-a arătat şi anterior, atribuţiile inculpatului K. erau, conform fişei postului, de avizare a rapoartelor de evaluare, neputând el însuşi decide acordarea despăgubirilor în cuantumul indicat de evaluator.

Din modalitatea în care membrii Comisiei au înţeles însă să îi îndeplinească sarcinile, aceştia au transferat practic această obligaţie de serviciu legală, de a decide emiterea hotărârilor de despăgubire, în sarcina chiar a inculpatului J.

Concluzionând, instanţa de fond a constatat că această modalitate este contrară obligaţiei stabilite de art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi constituie o încălcare a acestei obligaţii.

Sub aspectul formei de vinovăţie, instanţa a constatat că inculpaţii membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au acţionat cu intenţie indirectă.

În măsura în care această abstenţiune de a-şi îndeplini obligaţiile legale s-a concretizat într-un veritabil "mod de lucru", îmbrăţişat unitar şi fără excepţie de membrii CCSD, instanţa a reţinut că aceştia au acceptat posibilitatea producerii unui prejudiciu în bugetul statului, constând în despăgubiri acordate nejustificat, pe baza unor date nereale sau neverificate, pe care le-au lăsat la latitudinea evaluatorilor contractuali.

Instanţa a mai constatat că fapta de abuz în serviciu, în modalitatea săvârşită de inculpaţi, este sancţionată atât de dispoziţiile C. pen. anterior, cât şi de cele ale C. pen. actual, în interpretarea dată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 405/2016.

Atribuţia legală încălcată de inculpaţi este prevăzută de art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, articol potrivit căruia:

"În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare".

Instanţa a reţinut că această atribuţie era explicitată în Regulamentul de organizare al ANRP şi Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 247/2005, detaliate anterior; chiar dacă aceste acte nu au caracterul de lege în sensul Deciziei CCR pre-citate, nu mai puţin însă existenţa lor şi faptul că inculpaţii le cunoşteau şi aplicau conţinutul la momentul faptelor are relevanţă sub aspectul laturii subiectivă, înlăturând astfel apărarea invocată de inculpaţi, în sensul modalităţii în care au interpretat personal obligaţia de restituire spre reevaluare a dosarelor de despăgubire.

Sub aspectul rezultatului, instanţa a reţinut în primul rând existenţa scopului prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000, anume obţinerea unui beneficiu, atât pentru sine cât şi pentru alţii.

Beneficiul personal a constat în primirea unui venit suplimentar reprezentând jumătate din remuneraţia de bază, cuvenit pentru participarea la şedinţele lunare sau bilunare; caracterul necuvenit al acestui beneficiu decurge din împrejurarea că participarea la aceste şedinţe a avut pentru inculpaţi un caracter pur formal, ignorând atribuţiile stabilite în sarcina lor; astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor şi înscrisurile existente, inclusiv agendele de lucru din şedinţele din septembrie - noiembrie 2008 în care au fost emise şi cele trei decizii ce fac obiectul cauzei, lista de decizii a Comisiei se putea întocmi şi direct de către consilierii juridici, fără vreo contribuţie a membrilor Comisiei, întrucât aprobarea acestor liste se realiza oricum, întotdeauna, în bloc.

Fapta inculpaţilor a avut şi scopul obţinerii unor beneficii pentru alte persoane, respectiv beneficiarii pe numele cărora erau emise deciziile de despăgubire, pentru sume de cele mai multe ori exagerate sau supraevaluate.

În acest context, este relevant în opinia instanţei că o parte semnificativă a beneficiarilor acestor decizii se regăsesc pe listele conţinând cererile de soluţionare a dosarelor cu prioritate, aprobate anterior, de asemenea în bloc, în această situaţie fiind şi beneficiarul U., ce beneficia de o cesiune cu titlu gratuit a drepturilor litigioase, şi motiva cererea de soluţionare a cauzei cu prioritate prin starea de sănătate a cedentului, tatăl său, V.

În contextul despăgubirilor acordate în baza legilor speciale, obţinerea mai rapidă a despăgubirilor cuvenite era, la momentul anului 2008, un beneficiu real, persoanele pe numele cărora erau emise deciziile beneficiind de o poziţie privilegiată din mai multe puncte de vedere: situaţia pieţei imobiliare oferea posibilitatea ca evaluarea imobiliară să se concretizeze în sume semnificative; beneficiarii se puteau bucura de aceste sume de bani, şi le puteau folosi prin investiţii sau în alte modalităţi; se evita posibilitatea ca situaţia lor să fie afectată de modificări legislative viitoare.

În cazul cesionarilor de drepturi litigioase, beneficiul soluţionării mai rapide a dosarelor de despăgubire este şi mai evident, şi bine explicitat chiar în declaraţiile martorului K.

Faptul că la momentul faptei inculpaţii nu identificau punctual beneficiarii comportamentului lor ilicit, instanţa a arătat că nu are relevanţă din punctul de vedere al legii penale, dispoziţiile de incriminare cerând doar ca făptuitorul să prevadă că fapta sa va profita, nejustificat, unei alte persoane, condiţie ce este îndeplinită în speţă.

În ceea ce priveşte urmarea produsă, aceasta constă atât în prejudiciul concret cauzat bugetului de stat, şi care se concretizează, aşa cum se va detalia mai jos, în valoarea integrală a deciziilor de despăgubire emise în cele trei dosare ce fac obiectul cauzei, cât şi în perturbarea, tulburarea importantă a activităţii ANRP (conform reglementării anterioare) cu echivalent în cauzarea vătămării drepturilor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, conform C. pen. actual.

Astfel cum inculpaţii personal au precizat în debutul cauzei, aceştia nu erau funcţionari ANRP, nu acţionau în numele acestei instituţii (argument pentru care chemarea în cauză a ANRP în calitate de parte responsabilă civilmente era nejustificată). În schimb, în calitate de membri ai CCSD, numiţi direct de către primul - ministru, aceştia aveau la dispoziţie aparatul tehnic al ANRP pentru a coordona şi soluţiona situaţiile - de larg interes social - al acordării despăgubirilor, în natură sau echivalent, persoanelor îndreptăţite, sume ce proveneau din bugetul Ministerului Finanţelor.

Dincolo de prejudiciul cauzat direct, gestionarea nelegală, sau mai degrabă, lipsa oricărei gestionări, a cazuisticii legate de deciziile de despăgubire, a avut ca rezultat subsecvent îngreunarea activităţii ulterioare atât a ANRP cât şi a Ministerului Finanţelor în raport de obligaţiile sale de avansare a sumelor cu titlul de despăgubiri. Ca şi consecinţă intrinsecă a naturii activităţii de evaluare, reevaluarea unor imobile, la un interval de timp de câţiva ani (conform declaraţiilor martorei CC., în anul 2012 era deja practic imposibil a se verifica realitatea unor oferte de vânzare din perioada anului 2008), era extrem de dificilă, un interval de 4 ani fiind astfel suficient pentru îngreunarea sau imposibilitatea efectuării vreunui control sau reevaluări.

În al doilea rând, deficienţele majore constatate mai întâi de controlorii financiari din cadrul Curţii de Conturi, ulterior de Corpul de Control al primului - ministru, au generat, şi la nivelul opiniei publice, o optică de neîncredere, chiar desconsiderare a activităţii derulate de ANRP în acordarea despăgubirilor. La nivel concret, apare evident că martorii audiaţi - ce au calitatea de consilieri juridici - au fost concret afectaţi de modalitatea în care activitatea lor se reflectă la nivelul societăţii, situaţie neimputabilă lor însă, ci direct modului în care, în speţa de faţă, inculpaţii membrii ai CCSD, au acţionat.

Instanţa apreciază că nu poate ignora producerea şi acestui tip de efect, întrucât temeinicia activităţii unei instituţii depinde şi de gradul de implicare personală şi profesională a personalului său, iar gradul de implicare a funcţionarilor este influenţat, mai ales în domenii de activitate cu un larg impact social, cum este cea de faţă, şi de modalitatea în care rezultatul activităţii lor este perceput la nivelul publicului larg; în speţă, apare evident în opinia instanţei că efortul şi diligenţa manifestate de consilierii juridici în soluţionarea dosarelor de despăgubire nu au avut corespondent, ci, dimpotrivă, au fost subminate şi aruncate în derizoriu de activitatea inculpaţilor membri ai CCSD.

Instanţa a reţinut astfel că, în ceea ce priveşte pe inculpaţii membri ai CCSD, poziţia subiectivă este unică, iar maniera de acţiune, aceeaşi, constând în îndeplinea pur formală a atribuţiilor legale. Astfel, aceştia au emis deciziile de despăgubire printr-un vot formal şi în lipsa oricărei analize, astfel încât modalitatea în care au acţionat, aprobând emiterea deciziilor de despăgubire în toate cazurile, fără a evalua în mod real dacă este aplicabilă situaţia în care se impunea trimiterea dosarelor la reevaluare, se concretizează în încălcarea atribuţiilor de serviciu prevăzute explicit de lege.

În temeiul acestui specific al laturii subiective, instanţa a constatat că inculpaţii au acţionat în baza unei rezoluţii unice, asumate la momentul investirii lor în funcţia de membri ai CCSD şi menţinută până la încetarea efectivă a acesteia (reinvestirea spre exemplu a inculpatului A., printr-o nouă decizie a primului ministru, nu are ca efect întreruperea rezoluţiei, ci doar reluarea activităţii ilicite după o întrerupere nesemnificativă din punctul de vedere al factorului timp).

Pe cale de consecinţă, instanţa a reţinut că sub aspectul încadrării juridice, faptele de abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpaţilor, (două fapte de abuz în serviciu în cazul inculpatului I.) îmbracă forma unei infracţiuni unice continuate.

În acelaşi context, s-a mai constatat că solicitarea inculpatului C., de schimbare a încadrării juridice din faptele de abuz în serviciu în trei fapte de neglijenţă în serviciu este neîntemeiată, pentru următoarele considerente: astfel cum s-a arătat mai sus, forma de vinovăţie cu care acest inculpat a acţionat este aceea a intenţiei indirecte, manifestată prin atitudinea constantă şi repetată de încălcare a atribuţiilor de serviciu. Ca atare, culpa, ca formă de vinovăţie specifică faptei de neglijenţă în serviciu, nu este incidentă.

Însă, instanţa de fond a mai constatat că o a doua cerere de schimbare a încadrării juridice formulate de acelaşi inculpat vizează schimbarea încadrării juridice într-o singură infracţiune de abuz în serviciu în formă continuată, cerere pe care admis-o.

În ceea ce priveşte întinderea prejudiciului cauzat prin fapta reţinută în sarcina inculpaţilor, instanţa de fond a reţinut următoarele aspecte:

În ceea ce priveşte dosarele de despăgubire în legătură cu care a fost reţinută fapta de abuz în serviciu, s-a constatat că, sub aspectul cuantumului despăgubirilor, acestea se remarcă ca fiind printre cele mai mari sume acordate cu acest titlu cel puţin în perioada anului 2008. Sumele acordate depăşesc, atât cumulat cât şi individual, cuantumul circumstanţelor deosebit de grave, prevăzut atât legii penale noi cât şi celei anterioare.

Instanţa a reţinut că, prin maniera în care au decis să îşi îndeplinească obligaţiile legale, inculpaţii membri ai Comisiei Centrale au prevăzut şi acceptat posibilitatea ca deciziile de despăgubire emise să aibă ca obiect alte sume decât cele ce ar fi reprezentat o evaluare corectă, pertinentă a imobilelor ce nu se restituiau în natură.

Dacă rapoartele de evaluare, altele decât cele ce fac obiectul cauzei, au fost sau nu întocmite corect în toate cazurile, acesta este un aspect ce nu poate fi analizat decât de la caz la caz.

Instanţa a mai reţinut că, ca şi manieră generală de evaluare, evaluatorii nu solicitau date concrete cu privire la tranzacţii efective relevante pentru subiectul de evaluat. Una dintre posibilele explicaţii poate consta şi în faptul că, văzând lipsa de implicare a Comisiei Centrale, şi faptul că reprezentanţii ANRP - membri de drept în aceeaşi Comisie - erau interesaţi doar de soluţionarea dosarelor într-un termen cât mai scurt, au fost descurajaţi în a solicita sprijinul ANRP, instituţia care era în primul rând interesată, în concretizarea pârghiilor legale enumerate de art. 16 alin. (64), şi care, în opinia evaluatorilor, astfel cum instanţa a dedus şi din susţinerile inculpaţilor ce au această calitate, erau iluzorii în lipsa sprijinului acestei autorităţi.

Aceasta nu însemnă că, chiar şi în situaţiile în care nu au fost folosite tranzacţii efective, evaluatorii puteau cenzura, conform Standardelor Internaţionale, ofertele de vânzare existente, nu le puteau verifica, în teren şi luând legătura direct cu persoanele ce le promovau, nu puteau folosi mai multe astfel de oferte, ş.a.m.d. În esenţă, exista posibilitatea ca, chiar şi în aceste condiţii dezavantajoase, să realizeze o evaluare corectă şi apropiată de valoarea de piaţă a imobilului de evaluat.

În speţă însă, instanţa a apreciat că raportul de verificare a evaluării întocmit în cursul cercetării judecătoreşti a stabilit în mod just şi oferind argumente detaliate, ce nu au fost combătute pertinent în observaţiile formulate de inculpaţi, că rapoartele de evaluare întocmite de inculpaţii B., N. şi L. erau deficitare nu numai sub aspectul omisiunii de a depune diligenţe pentru a obţine date despre tranzacţii concrete, ci şi sub aspectul pertinenţei comparabilelor folosite din punctul de vedere al suprafeţei de evaluat, situării şi criteriului celei mai bune utilizări.

Instanţa a reţinut în primul rând că inculpaţii nu au procedat la verificarea ofertelor de vânzare folosite, au folosit anunţuri de vânzare care nu ofereau date minime asupra situării exacte, identităţii ofertanţilor, amplasamentului imobilelor. Sub aspectul conţinutului, rapoartele de evaluare întocmite de inculpaţi au cel mult valoarea unei estimări empirice care, total întâmplător, pot fi considerate că se situează la o limită maximă a unei estimări realizate la acest moment.

Acest element aleatoriu nu profită inculpaţilor şi nu înlătură răspunderea penală; în schimb, subliniază importanţa realizării unei evaluări corespunzătoare standardelor de profesionalism şi etică caracteristice activităţii de evaluare la un anumit moment, fiind evident că ulterior eventualele reevaluări sunt foarte dificile şi nu pot reflecta în mod corect elementele caracteristice unui anumit context economic existent la momentul la care evaluarea a fost necesară.

În continuarea acestui raţionament, instanţa a constatat că prejudiciul cauzat prin fapta inculpaţilor constă nu într-o diferenţă eventuală de evaluare, ci chiar în cuantumul sumelor acordate prin cele trei decizii de despăgubire ce fac obiectul cauzei.

Instanţa a arătat că a ajuns la această concluzie în considerarea următoarelor argumente: în cazul celor trei dosare, soluţia legală ar fi constat, în eventualitatea îndeplinirii corecte a atribuţiilor Comisiei, de trimitere a dosarelor spre reevaluare. În condiţiile în care inculpaţii nu au procedat astfel, reevaluarea imobilelor în prezent, la un interval de timp atât de mare, ridică dificultăţi substanţiale şi, mai ales, conduce la creşterea procentului de erori în estimare. În plus, prejudiciul s-a produs în bugetul statului chiar la momentul emiterii deciziilor în condiţii de nelegalitate. O nouă evaluare a celor trei imobile ar implica, la acest moment, cheltuieli şi eforturi substanţiale, fără o justificare însă pertinentă, în condiţiile în care fapta ilicită s-a consumat în anul 2008, cu consecinţele diminuării substanţiale a bugetului de stat.

O evaluare a imobilelor ar putea prezenta interes doar în situaţia în care recuperarea sumelor s-ar face direct din patrimoniul beneficiarilor, care, terţi fiind de situaţia infracţională dată (cu excepţia martorilor denunţători), s-ar vedea în situaţia de a-şi diminua patrimoniul fără a fi în culpă.

În ceea ce priveşte pe inculpaţii evaluatori J., B., N. şi L., instanţa fondului a constatat că probele administrate, analizate anterior, confirmă învinuirile şi dovedesc vinovăţia acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu.

În cazul inculpaţilor B. şi N., a constatat că ambii au întocmit, procedând, într-adevăr de maniere diferite, rapoarte de evaluare neconforme, cunoscând că acestea vor constitui baza tehnică pentru emiterea de către CCSD a unor decizii de despăgubire pentru sume necuvenite.

S-a mai reţinut că în cazul inculpatului B., acesta doar a verificat raportul de evaluare întocmit de martora OOO., asumându-şi conţinutul raportului de evaluare deficitar şi neconform.

În cazul inculpatului N., acesta a folosit comparabile a căror realitate nu a verificat-o, neadecvate în raport de subiectul de evaluat şi într-un număr insuficient pentru a avea aptitudinea de a contura chiar empiric valoarea de piaţă a imobilului.

În cazul inculpatului L., acesta a fost cointeresat în producerea unui raport de evaluare cât mai favorabil beneficiarului, căruia, conform propriilor declaraţii, i-ar fi acordat chiar consultanţă de specialitate în acest sens, cointeresare concretizată ulterior în primirea sumei de 10.000 euro. Procedând astfel, inculpatul a prevăzut şi urmărit ca raportul său de evaluare să stea la baza unei decizii de despăgubire nelegală din punctul de vedere al corectitudinii sumei.

În privinţa inculpatului B., instanţa a reţinut că acesta a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei de complicitate la abuz în serviciu reţinută în sarcina sa, în infracţiunea de neglijenţă în serviciu.

Instanţa de fond a apreciat cererea ca fiind nefondată, întrucât învinuirile aduse inculpatului nu privesc încălcarea unor atribuţii de serviciu proprii, ci faptul că, prin efectuarea defectuoasă a raportului de evaluare în Dosarul nr. x C. civ./2008, a sprijinit emiterea de către inculpaţii membri ai CCSD a unei decizii de despăgubire nelegală. Pe de altă parte, forma de vinovăţie cu care inculpatul a acţionat este cea a intenţiei, şi nu a culpei, pentru aceste motive a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de acest inculpat.

În cazul inculpatului J., instanţa a reţinut că inculpatul a examinat deficitar aceste rapoarte de evaluare, şi, în cazul particular al Dosarului nr. x C. civ./2006, deşi nu a fost de acord cu suma stabilită de inculpatul B. în raportul său, s-a limitat la a insera o menţiune în fişa de observaţii, menţiune ce nu avea însă natura unei obiecţiuni.

Considerentele expuse mai sus cu privire la unitatea legală de infracţiune instanţa a apreciat că sunt incidente şi în cazul inculpatului J., arătând că, la rândul său, acest inculpat a acţionat în baza unei rezoluţii infracţionale unice, acceptând că, prin modalitatea deficitară de analiză a tuturor rapoartelor de evaluare, va facilita emiterea de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor a unor decizi de despăgubire nelegale.

Pentru aceste motive, a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acestui inculpat într-o singură infracţiune de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată.

În cazul acestui din urmă inculpat, instanţa a mai reţinut că, dacă per ansamblu, activitatea de verificare a fost deficitară, dar mai ales, a fost nejustificat reţinută sub aspectul obiecţiunilor ce puteau fi formulate, sau a exprimării dezacordului clar în cazul în care nu era de acord cu rezultatele evaluărilor înaintate, iar aceste deficienţe se concretizează din punct de vedere obiectiv şi subiectiv în fapta de complicitate la abuz în serviciu, nu mai puţin însă, pentru considerentele ce vor fi expuse ulterior, şi în temeiul aplicării legii penale mai favorabile, nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.

Faţă de cele de mai sus, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu,

În baza art. 386 C. proc. pen. a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de inculpatul B., a faptei reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu, din infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) vechiul C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen. a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de inculpatul C., a faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, din 3 infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., în trei infracţiuni de neglijenţă în serviciu, prevăzute de art. 298 C. pen., cu aplicarea art. 38 C. pen.

A constatat că faptele inculpaţilor D., E., G., C., I., A., F. şi H., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În acest sens, în baza art. 386 C. proc. pen. a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul C. şi cea formulată de instanţă din oficiu, şi a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor D., E., A., F., C., G., H. şi I. din trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., (în cazul inculpatului I., din două infracţiuni de abuz în serviciu) într-o infracţiune de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

De asemenea, a constatat că faptele săvârşite de inculpatul J. corespund infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi 5 C. pen., sens în care a dispus şi schimbarea încadrării juridice conform art. 386 C. proc. pen.

A mai constatat că faptele inculpaţilor B., N. şi L. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, în formă calificată prin reţinerea circumstanţelor deosebit de grave.

Sub aspectul faptelor de luare de mită reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi L., au fost administrate probele constând în audierea inculpatului A., audierea martorilor denunţători K., P., Q., T., NN. şi LL..

În ceea ce priveşte acuzaţiile de luare de mită, inculpatul A. a precizat cu ocazia audierii următoarele:

A arătat că îl cunoştea pe martorul K. pentru că amândoi erau din Piteşti, care era un oraş mic, pe martorul P. cunoscându-l în condiţii similare, acesta fiind la rândul său din Piteşti. Pe martorul Q. a arătat că l-a cunoscut ulterior, probabil în condiţiile relatate chiar de martor.

A arătat că până în anul 2009 nu a avut nici un fel de relaţii, nici de afaceri, nici de altă natură cu martorii K. sau P., vorbind şi întâlnindu-se ocazional cu aceştia.

A relatat inculpatul că în primăvara anului 2009 martorul P. a venit la cabinetul său de avocatură din Piteşti pentru a se interesa de tranzacţiile cu acţiuni la Fondul Proprietatea şi posibilitatea listării la bursă a acestui Fond.

Inculpatul a susţinut că se va interesa cu privire la existenţa unor persoane interesate în cumpărarea de astfel de acţiuni, context în care personal a apreciat că o astfel de tranzacţie speculativă ar putea fi utilă şi lui însuşi.

Arată inculpatul că, în acest context, la următoarea întâlnire cu martorul P., l-a întrebat pe acesta ce preţ de vânzare stabileşte, şi întrucât martorul nu a ştiut să îi indice un preţ, inculpatul a luat ca model tranzacţiile de la bursa de valori Bucureşti, astfel că stabilirea preţului de 360.000 RON a avut ca bază de calcul preţul unei acţiuni la data la care martorul a achitat acţiunile, la care a adăugat un procent din variaţia pe piaţa bursieră a indicelui BEC - C, între 28 august 2008, dată la care a cumpărat acţiunile şi preţul de la închiderea bursei cu o zi înainte tranzacţiei.

Arată inculpatul faptul că ştia că martorul P. cumpărase acţiunile de la martorul K., întrucât i-a arătat acel contract ce vânzare-cumpărare atunci când au stabilit preţul.

Arată inculpatul că prin contractul încheiat la 11 sau 12 mai 2009, martorul P. a făcut un profit de 47 % din preţul iniţial al acţiunilor, în doar 8 luni de la data la care a intrat în posesia lor.

Inculpatul a negat faptul că după această tranzacţie martorul P. i-ar fi remis suma de 360.000 RON, arătând că dimpotrivă, din extrasele de cont depuse de acesta, rezultă că a constituit un depozit bancar.

Arată inculpatul că a făcut plata în baza acestui contract în două tranşe, prima dată 100 mii RON şi a doua oară 260 mii RON. Susţine că a observat din extrasele de cont că înainte de prima sa plată martorul avea în cont 87 mii RON iar după această plată martorul a retras în cash 15 mii RON, inculpatul arătând că a observat că după această retragere, toţi ceilalţi bani i-a pus în depozitul la termen, aceste operaţii având loc până în luna iunie 2009.

În ceea ce priveşte contractele de comision încheiate cu martorul K., inculpatul a susţinut că acestea au fost încheiate în condiţiile în care martorul P. l-a adus pe acesta la discuţii.

A relatat că în luna iunie 2009 numitul DDDD. sau altă persoană l-a prezentat inculpatului pe VV., care i-a spus că este interesat să cumpere acţiuni la Fondul Proprietatea şi l-a întrebat dacă cunosc oameni care vor să vândă astfel de acţiuni, convenind cu inculpatul că îi va achita un comision în măsura în care va găsi vânzători. Arată inculpatul că în urma acestei discuţii a luat legătura cu martorul P., care la rândul său a luat legătura cu martorii K. şi Q., pe care inculpatul susţine că i-a pus în legătură cu numitul martorul VV., aceştia convenind asupra tranzacţiei, în urma căreia inculpatul ar fi încasat comisionul cuvenit, în cuantum de câteva sute de mii RON.

Arată inculpatul că au existat trei contracte de vânzare-cumpărare încheiate în luna iunie, încheiate cu fiecare dintre cumpărători, care au fost: VV., NN. şi EEEE.

Arată inculpatul de asemenea că tot în luna iunie 2009, martorul T., naşul său, i-a spus că vrea să cumpere acţiuni la Fondul Proprietatea, întrucât în acea perioadă achiziţiona acest tip de acţiuni, inculpatul arătând că l-a sunat pe martorul P. şi l-a informat că a găsit un cumpărător care doreşte să achiziţioneze 7 milioane de acţiuni pentru suma de 360.000 RON. Arată că în ce priveşte preţul s-a raportat la tranzacţia lor anterioară, această sumă însemnând în opinia inculpatului pentru martorul P. un profit de 90% în 9 luni de zile.

Susţine inculpatul că a remis numărul de telefon al martorului P. naşului său şi cei doi au vorbit în mod direct.

A arătat inculpatul că a fost informat că tranzacţia a fost încheiată de către naşul său, martorul T., care i-a spus că îi va plăti comisionul, pentru că s-a finalizat tranzacţia. Arată inculpatul că a încheiat contractul de comision cu martorul T. în luna iunie 2009, cu câteva zile înainte de încheierea tranzacţiei între acesta şi martorul P..

Arată inculpatul că în contractul de comision a stabilit că preţul maxim pe care îl oferă cumpărătorul este maxim de 14 bani pe acţiune iar comisionul său reprezenta diferenţa dintre acest preţ şi preţul plătit efectiv. În acest context, inculpatul a negat că martorul P. i-ar fi restituit martorului T. sau inculpatului personal suma plătită de cel din urmă, toată suma rămânând la martorul P.

Susţine inculpatul cu ocazia audierii că în acea perioadă au fost foarte multe situaţii în care persoane cumpărau acţiuni la Fondul Proprietatea la un preţ mic şi după numai câteva zile, le revindeau la un preţ mult mai bun, spre exemplu unor investitori străini, aşa cum au procedat şi martorul VV. şi ceilalţi cumpărători cu care martorul P., le-a revândut mai târziu, un număr de acţiuni deţinându-l şi în prezent.

Susţine inculpatul că martorul VV. a fost "persoana esenţială" şi pentru tranzacţia ulterioară între martorii denunţători Q., K. şi P. pe de o parte şi societăţile cipriote off - shore, făcând legătura între aceştia şi martorul WW. şi societăţile cipriote, iar contractele de comision încheiate în luna iulie 2009 între inculpat şi martorul K. au fost o continuare a relaţiei contractuale anterioare.

Susţine inculpatul că în contractele de comision încheiate cu martorii K. şi P. a stabilit numărul aproximativ de acţiuni ce urmau a fi vândute şi, pentru că nu cunoştea preţul la care acţiunile urmau a fi vândute, a stabilit un preţ minim de 21 bani pe acţiune, în final tranzacţia având loc la preţul de 21 bani pe acţiune, condiţii în care comisionul său nu s-a modificat în funcţie de preţ. Arată inculpatul că, contribuţia sa la încheierea tranzacţiei a constat în aceea că a făcut cunoştinţă celor trei martori vânzători cu martorul VV..

Arată inculpatul punctual că: "Obligaţia mea contractuală, astfel cum era prevăzută în contract, era acea de a le face cunoştinţă cu persoane interesate. Nu mi-am asumat niciodată obligaţia de a negocia contractele şi cu atât mai puţin să acţionez ca reprezentant al persoanelor cu care am semnat contractele de comision. Obiectul contractului de Comision este inspirat din contractul cadru de intermedieri ocazionale editat de Camera de Comerţ şi Industrie Internaţională de la Paris".

Inculpatul a negat că ar fi purtat discuţii particulare cu martorii K., P. şi Q. în legătură cu dosarele în care figurau ca cesionari la Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor, în acea perioadă toată lumea mă întreba care era procedura în faţa Comisiei, arătând că este posibil ca cei trei să îl fi întrebat tot despre procedura în faţa Comisiei, în general, întrebare ce îi era adresată frecvent de diverse persoane în acea perioadă.

Arată inculpatul că la momentul la care dosarul în care martorul K. a ajuns în faţa Comisiei, el nu mai deţinea funcţia de vicepreşedinte, ştia că expertul evaluator refuza să facă evaluarea întrucât era necesară o expertiză topo, şi cunoştea numele evaluatorului din actele Comisiei la care participase.

Inculpatul a susţinut că nu cunoştea la ce teren se referă cererea de despăgubire a martorului K., şi a negat că ar fi trimis pe martorul NN. sau pe altcineva din cadrul ANRP la Primăria Sectorului 3 pentru a se interesa de acest teren.

Martorul K. a relatat cu ocazia audierii în faza cercetării judecătoreşti, că l-a cunoscut pe inculpatul A., aproximativ în anul 2007, prin intermediul martorului P., pe care îl cunoaşte de aproximativ 20 de ani, cu ocazia unei vizite a celor doi la biroul său din Piteşti, când cei doi i-au relatat despre "afacerea cu drepturi litigioase", în speţă cumpărarea de drepturi litigioase şi valorificarea lor prin acţiunile la Fondul Proprietatea.

A arătat martorul că, potrivit discuţiei, rolul inculpatului A., care la acel moment era membru ANRP, era de a "facilita trecerea dosarului prin Comisie".

Martorul a arătat că în cadrul discuţiilor cu cei doi nu s-a pus problema supraevaluării dosarelor, ci doar cea a facilitării, înlesnirii trecerii lor prin Comisie şi a aprobării lor.

Martorul a arătat că nu i s-a explicat, şi nici nu a întrebat exact ce anume urma să facă inculpatul A., menţionând că anterior auzise de afacerea cu drepturi litigioase, în care nu se implicase până atunci, şi bănuia că există o concurenţă între dosare şi că pot "trece prin Comisie" acele dosare ce "au o anumită susţinere în Comisie".

Martorul a precizat punctual că: "Condiţiile afacerii au fost în sensul că inculpatul A. primea un procent de 5% din acţiunile care se vând, iar martorul P. urma să cumpere drepturi litigioase de la mine", cea din urmă nefiind conform martorului o condiţie propriu-zisă, ci o concretizare a relaţiei sale apropiate cu acesta din urmă.

Martorul a arătat că ulterior au avut loc mai multe întâlniri la care a participat, alături de inculpatul A. şi martorul P., şi martorul Q., fără a putea preciza dacă aceste întâlniri au fost neapărat legate de chestiunea drepturilor litigioase.

A relatat că în decembrie 2007 a cumpărat pe baza unui antecontract drepturile litigioase de la S. şi HH., plătind în două tranşe, la încheierea antecontractului şi la momentul contractului final, după două sau trei luni.

A arătat martorul că a aflat că expertul evaluator L. a fost desemnat în acest dosar de la inculpatul A., pe care îl întreba succesiv, la un interval de o săptămână sau două, care este stadiul dosarului, context în care inculpatul l-a informat că a fost trimis la evaluator, comunicându-i numele acestuia şi numărul de telefon. În baza acestor date, martorul a relatat că s-a dus din proprie iniţiativă să vorbească cu inculpatul L., desemnat ca evaluator în dosarul în cauză, fără a fi convocat anterior de acesta din urmă. Arată martorul că a procedat în acest mod întrucât anul 2008 era un an electoral, fiind posibile schimbări politice, iar interesul său era ca dosarul să fie soluţionat cât mai repede, în condiţiile în care componenţa Comisiei putea fi schimbată de noul Guvern iar el personal să nu mai beneficieze de serviciile inculpatului A.

Martorul K. a precizat că i-a comunicat inculpatului L. să întocmească raportul repede şi bine, bine în sensul de a respecta regulile Comisiei astfel încât să nu fie respins de aceasta. Martorul a precizat că nu a fost convocat la o constatare la faţa locului, însă ţine minte că a fost necesară o expertiză topografică, martorul Q. fiind cel care s-a ocupat de găsirea expertului topograf şi de întocmirea expertizei.

Arată martorul că după finalizarea raportului de evaluare a fost solicitat de inculpatul L. pentru a-şi da acordul asupra sa, sens în care s-a deplasat la biroul evaluatorului, situat în zona Unirii, aici martorului prezentându-i-se o formă sintetică a raportului, acesta precizând că a apreciat suma stabilită prin raport ca fiind corectă. În acest context, martorul K. a menţionat că formaţia sa de bază este de constructor, iar în acea perioadă, caracterizată ca boom imobiliar, a cumpărat un teren unde a construit aproximativ 1.000 de locuinţe, teren pentru care a plătit o sumă similară, astfel încât a apreciat valoarea raportului prin cunoştinţele sale de dezvoltator imobiliar, fără a-l vizualiza la faţa locului.

A arătat martorul că după ce şi-a dat acordul asupra raportului, a remis inculpatului L. suma de 10.000 euro. A arătat martorul punctual: "Nu m-am gândit niciodată că suma este cu titlu de mită, m-am gândit că este un bacşiş practic, care în contextul afacerii nici nu ar fi fost unul mare".

Martorul a relatat că ulterior a fost anunţat, probabil tot de către inculpatul A., că dosarul a trecut de Comisia tehnică a ANRP şi urmează să intre în atenţia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar mai târziu, că a fost aprobat şi de către CCSD, în aceeaşi perioadă depunând şi cererea de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea.

Martorul a precizat că concomitent a avut o discuţie cu inculpatul A., în care acesta şi-a exprimat dorinţa ca jumătate din acţiunile ce îi reveneau personal, conform înţelegerii, să le primească de la martorul K., iar cealaltă jumătate de la martorul P..

Conform înţelegerii, arată martorul, 5% din numărul total de acţiuni însemnau aproximativ 9 milioane de acţiuni pe care urma să le remită personal inculpatului A., un număr egal urmând să fie remis inculpatului de către martorul P..

A arătat martorul că a făcut două tranzacţii cu acţiunile Fondului proprietatea înainte de a fi listate la Bursă, la preţul de 0,18 RON per acţiune şi respectiv 0,24 RON per acţiune, şi o altă tranzacţie după listarea la bursă în anul 2011, la preţul de 0,6 RON per acţiune, pentru un număr de aproximativ 4 milioane de acţiuni.

A relatat martorul că după efectuarea tranzacţiilor a remis inculpatului A. partea ce îi revenea, în tranşe, în mod egal, în numerar şi o parte printr-un contract de comision sau intermediere, ai cărui termeni au fost stabiliţi de inculpat personal, care probabil a şi redactat acest contract, conform căruia suma remisă cu titlul de comision era de aproximativ 500.000 RON. În ce priveşte acest contract de comision, martorul a mai precizat că a fost încheiat în contextul unei vânzări mai mari de acţiuni către un fond din Cipru, încheiată de el personal, şi de martorii P. şi Q., şi negociată de martorul VV.. A arătat că inculpatul A. nu a avut nici o implicare în aceste negocieri, însă a fost informat cu privire la ea, întrucât avea opţiunea de a vinde şi interesul de a vinde cât mai scump.

A arătat martorul că în ce priveşte sumele de bani în numerar, i le-a remis inculpatului cu ocazia întâlnirilor pe care le aveau (fără a fi de faţă alte persoane), în mai multe locuri, inclusiv în biroul său, atât în Piteşti cât şi în Bucureşti, în tranşe de câte 200.000 - 3000.000 RON, sau respectiv de 50.000 - 70.000 euro, între anii 2009 şi 2013.

A arătat martorul că, ulterior audierii sale în faţa organelor de urmărire penală, a refăcut calculele sumelor menţionate cu acea ocazie şi a ajuns la concluzia că în total a remis inculpatului suma de aproximativ 3.000.200 RON.

A arătat martorul K. că în cazul primei vânzări, cumpărătorul a fost identificat de martorul P. sau de inculpatul A., în persoana martorului VV. şi a încă două persoane, în acest context precizând şi că îl informa pe inculpatul A. ca principiu înainte de a decide să vândă acţiuni, pentru a verifica dacă doreşte să vândă şi dacă este de acord cu preţul.

Martorul a precizat că au mai existat trei sau patru dosare în care a cumpărat drepturi litigioase în baza unor înţelegeri similare cu inculpatul A.. În acest context, martorul a precizat că a cumpărat drepturi litigioase în aproximativ 7-10 dosare, dintre care un număr de două sau trei au eşuat, exemplificând mai detaliat aceste situaţii în declaraţia dată.

Instanţa de fond a constatat că declaraţiile martorului corespund celor date în cursul urmăririi penale, în declaraţia iniţială dată în această primă fază martorul fiind mai punctual şi dând declaraţii mai precise cu privire la o serie de aspecte de fapt, respectiv: a arătat că şi înainte de anul 2007 îl cunoştea, dar în mod vag, pe inculpatul A., fiind amândoi piteşteni; arată martorul că, la întâlnirea cu inculpatul L., l-a rugat pe acesta "să întocmească evaluarea într-un timp cât mai scurt posibil şi într-o formă cât mai avantajoasă".

De asemenea, martorul a efectuat un calcul sintetic al sumelor remise inculpatului A., astfel: din procentul de 5% datorat acestuia, 2,5% reveneau martorului K. (împreună cu martorul Q.), iar 2,5% martorului P., în număr de acţiuni, aceste procente reprezentând 9 milioane de acţiuni în sarcina martorului K., iar 9 milioane - în sarcina martorului P.; conform unui calcul estimativ făcut de martor, a vândut cele 9 milioane de acţiuni cu 0,35 RON în medie per acţiune, rezultând un total de 3,1 milioane RON noi.

Martorul a relatat în cursul urmăririi penale că în aceeaşi modalitate, şi în baza aceleiaşi înţelegeri stabilite cu inculpatul A., a procedat şi în alte trei dosare, în care au fost emise: Decizia nr. 540/FF din 18 octombrie 2007, în baza căreia personal a primit 11.478.730 acţiuni, iar martorul Q. - 12.570.831 acţiuni; Decizia nr. 4796/FF din 25 septembrie 2008 în baza căreia personal a primit 11.862.400 acţiuni iar martorul P. - 1.617.600 acţiuni; decizia nr. 4797/FF din 25 septembrie 2008, în baza căreia personal a primit 44.904.640 acţiuni, iar martorul P. - 6.123.360 acţiuni.

De asemenea, martorul a menţionat în cursul urmăririi penale că după listarea la bursă a Fondului Proprietatea, preţul celor 4 milioane acţiuni vândute în acest an a fost de 0,6 RON per acţiune, însumând 2.400.000 RON.

Martorul P. a declarat că l-a cunoscut pe inculpatul A. în împrejurările legate de cesiunea drepturilor litigioase, în anul 2007, anterior având contacte sporadice cu acesta.

A arătat martorul că în cursul unei discuţii ce a avut loc în biroul martorului K. din Piteşti, la care este posibil, afirmă martorul, să fi participat şi inculpatul A., i s-a comunicat că jumătate din procentul agreat cu inculpatul A. de 5% din totalul acţiunilor obţinute în dosarul de despăgubire privind drepturile litigioase cesionate de la S. şi HH. trebuie să i le remită personal inculpatului A.

Martorul a susţinut că nu cunoştea ce trebuie să facă inculpatul A. pentru acest procent de 5% din acţiuni. A precizat martorul că, aflând de la martorul K. că dosarele în care acesta cesiona drepturi litigioase sunt perfecte din punct de vedere juridic, s-a gândit că remiterea celor 5 procente către inculpat au ca scop asigurarea soluţionării dosarului cu celeritate.

În acest context, martorul arată că în acea perioadă era foarte apropiat de martorul K., cu care juca tenis aproape în fiecare zi, condiţii în care a aflat că martorul K. avea o "afacere" constând în cumpărarea de drepturi litigioase, scop în care colabora o casă de avocatură pentru ca aceste dosare să fie apte, din punct de vedere juridic, pentru a fi aprobate de CCSD. Arată martorul că la propunerea martorului K. a fost la rândul său de acord să ia parte în această afacere, întrucât i s-a părut o idee "bună", sens în care i-a comunicat martorului K. suma pe care o avea la dispoziţie la acel moment, urmând ca procentul efectiv de participare să fie stabilit ulterior. Arată martorul că în luna aprilie 2008, martorul K. l-a anunţat că a terminat negocierile cu un cumpărător şi s-a deplasat la un birou notarial pentru a cumpăra un procent din drepturile litigioase, unde a achiziţionat 10% din aceste drepturi, direct de la vânzători, respectiv o familie ce vindea drepturi litigioase.

Martorul arată că după încă două sau trei luni, a semnat un al doilea contract de cesiune, de data aceasta cumpărând, concomitent cu martorul Q., un procent de la martorul K., care achiziţionase anterior drepturile litigioase integral, motivul fiind acela că martorul nu dispusese de la început de suma necesară pentru a participa în tranzacţie. Martorul a precizat că l-a încunoştinţat pe martorul K. ce sumă are disponibilă, iar procentul efectiv a fost stabilit exclusiv de cel din urmă, martorul P. semnând contractul aşa cum fusese anterior redactat de martorul K.. În ce priveşte discuţia avută în legătură cu procentul de 5% din acţiuni agreat cu inculpatul A., martorul a arătat că nu îşi poate aduce aminte dacă a avut loc înainte de data semnării primului contract de cesiune, însă cu siguranţă a avut loc înainte de semnarea celui de-al doilea.

A arătat martorul că nu i s-au dat detalii în legătură cu stadiul dosarului la ANRP, iar martorul K. l-a asigurat că se ocupă personal de detalii şi i-a cerut să îi dea procură deplină de reprezentare în relaţiile cu ANRP.

Martorul a arătat că după emiterea titlului de conversie, martorul K. l-a anunţat că pe numele său au fost emise un număr mai mare de acţiuni decât cel la care era îndreptăţit conform sumei achitate, şi că este necesar ca diferenţa de acţiuni să o remită inculpatului A., conform înţelegerii anterioare cu inculpatul K.

A arătat martorul că după ce acţiunile au fost emise la sfârşitul anului 2008, în perioada martie - aprilie 2009 a discutat cu martorii K. şi Q. în legătură cu vânzarea de acţiuni către persoane sau fonduri de investiţii, fiind stabilit ca martorii K. şi Q. să se ocupe de găsire potenţialilor clienţi.

În luna mai 2009 martorul K. i-a comunicat că trebuie să se întâlnească cu inculpatul A. pentru a-i vinde un număr de acţiuni. Martorul P. a relatat că inculpatul A. s-a prezentat cu un contract deja redactat, în care era trecut numărul de acţiuni şi preţul lor, în total de aproximativ 300.000 RON, aceste acţiuni făcând parte din procentul de 2,5% care fusese emis suplimentar pe numele martorului P., cu scopul de a fi remis conform înţelegerii inculpatului A.

A arătat martorul că îşi aminteşte că în acea perioadă preţul acţiunilor la Fondul Proprietatea era de aproximativ 0,15 - 0,20 bani per acţiune.

Martorul a arătat că inculpatul A. i-a transferat bancar preţul contractului în două tranşe, pe care la rândul său i-a returnat inculpatului în totalitate, cash, în mai multe tranşe, în RON şi în euro, începând cu ziua în care primise primul transfer bancar din partea inculpatului.

Arată martorul că a remis inculpatului suma de 360.000 RON aferentă contractului de comision.

Martorul face referire de asemenea la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare acţiuni încheiat cu T., arătând că a fost informat de martorul K. că trebuie să încheie acest contract de asemenea în scopul îndeplinirii obligaţiilor faţă de inculpatul A., ceea ce martorul a şi făcut, semnând un contract de vânzare-cumpărare prezentat de inculpatul A., identic cu contractul anterior, diferind doar numele persoanei către care vindea şi preţul acţiunilor, care diferea de primul însă suma totală de vânzare era aceeaşi, contract pe care l-a semnat la depozitarul central, unde s-a întâlnit cu T. ce figura ca şi cumpărător.

Arată martorul că suma din acest contract de vânzare-cumpărare i-a fost remisă a doua zi prin ordin de plată, iar chiar în ziua în care a primit aceşti bani în cont, a schimbat o parte din ei în aproximativ 10.000 euro, a retras încă o sumă de 15.0000 RON, a completat-o cu o sumă de bani pe care o deţinea în cash şi i-a restituit inculpatului suma primită cu titlul de preţ, în mai multe tranşe, în RON sau euro. În ce priveşte remiterea sumelor de bani cash, martorul precizează că a avut loc în mai multe locaţii, una sau mai multe întâlniri având loc în apropierea casei părinţilor inculpatului A.

Arată martorul că ulterior, la sfârşitul lunii iulie 2008, martorul K. l-a informat că negociază vânzarea de acţiuni către un fond de investiţii din Cipru la un posibil preţ de peste 20 de bani pe acţiune, tranzacţie de care şi martorul a fost interesat personal; în acest context a aflat, în zilele următoare, de la martorul K., că inculpatul A. a solicitat încheierea unui contract de comision cu aparenţa că inculpatul ar fi intermediat vânzarea către fondul din Cipru. A arătat martorul P. că, din punctul său de vedere, acest contract de comision era unul fictiv, iar martorul K. îl informase că, prin încheierea acestui contract, urma să achite inculpatului şi ultima tranşă din procentul de acţiuni convenit cu inculpatul A.

A precizat martorul P. că inculpatul A. nu a avut nici o implicare în negocierile cu fondul de investiţii cipriot.

Martorul Q. a declarat că îl cunoaşte pe martorul K. de foarte multă vreme, fiind colegi de liceu, iar începând cu anii 2007 - 2008 sunt parteneri de afaceri.

A arătat martorul că în anul 2007 a cumpărat drepturi litigioase de la fam. S. şi HH., ideea aparţinând martorului K., care i-a prezentat posibilitatea şi riscurile valorificării drepturilor litigioase.

Martorul a precizat că la momentul cumpărării acestor drepturi sau ulterior, a aflat, posibil de la martorul K., că există posibilitatea de a fi ajutaţi din cadrul ANRP de către inculpatul A.

La momentul cumpărării drepturilor litigioase din al doilea dosar, a aflat că inculpatul urmează a primi "ceva" din partea lor.

A relatat martorul că în perioada septembrie - noiembrie 2007, l-a însoţit pe martorul K. pentru a discuta cu familia S., iar din momentul în care au plecat de la întâlnire, a discutat cu martorul K. în sensul de a participa cu un procent de 20% din preţul cumpărării, indiferent dacă dosarul urma să fie sau nu soluţionat. Întrucât nu dispunea de această sumă de bani la momentul cesiunii, familia S. nefiind de acord să mai aştepte, au stabilit ca martorul K. să figureze singur în contractul iniţial de cumpărare, care a fost încheiat în lunile ianuarie - martie 2008, iar ulterior, n toamna anului 2008, a fost încheiat şi contractul de cesiune privind aceste drepturi.

Martorul a precizat că, aproximativ două luni înainte de semnarea acestui contract de cesiune, martorul K. i-a comunicat că şi martorul P. urmează să cumpere o parte din drepturi; în acest context, i-a comunicat şi faptul că dosarul are şanse mai mari să fie soluţionat sau să fie soluţionat mai repede, dacă sunt de acord să cedeze inculpatului A. o parte din acţiunile pe care urma să le obţină.

A arătat martorul că în cadrul acestei discuţii cu martorul K. au stabilit ca procentul său de 20% să se calculeze după scăderea procentului ce urma să fie cumpărat de martorul P.. Cu aceeaşi ocazie, arată martorul Q., martorul K. i-a spus explicit că fiecare din ei trebuie să cedeze inculpatului A. 5% din acţiunile primite.

Martorul a declarat, cu privire la modul de calcul al acestui procent, punctual, că: "Această limită a procentului de 5% către inculpatul A. s-a concretizat diferit în cazul meu şi al martorului K. Practic eu nu cedam nimic direct către inc. A., primeam un procent mai mic calculat proporţional cu cei 5% pe care trebuia să îi cedez, care treceau astfel la martorul K. şi care urma să-i remită inc. A. într-un mod pe care nu mi l-a arătat atunci".

Martorul a arătat că nu cunoaşte cum au ajuns aceste procente la inculpatul A., însă a fost informat de martorul K. că procentul convenit a fost remis inculpatului, o perioadă mai mare de timp, în anii 2009 sau 2010.

Martorul a arătat că în momentul când a cumpărat drepturile litigioase în primul dosar, în anul 2007, martorul K. nu i-a spus că urmează să apeleze la ajutorul inculpatului A. pentru soluţionarea acestui dosar, însă arată că din cei 20% care îi reveneau în primul dosar, a primit efectiv 13 - 14%, spunându-i-se că au fost făcute nişte cheltuieli, fără a primi detalii concrete la acel moment, iar ulterior, cu ocazia discuţiei avute cu familia S. împreună cu martorul K., cel din urmă i-a spus că suma care a fost dată în primul dosar inculpatului A., a avut succes, ceea ce l-a încurajat pe martor să cumpere drepturi litigioase şi în al doilea dosar, ce privea o sumă mult mai mare.

Din aceste relatări, martorul a dedus că şi în cazul primului dosar, cheltuielile de care a luat cunoştinţă au privit aceeaşi persoană.

În ceea ce priveşte vânzarea acţiunilor, martorul a arătat că, cu excepţia unui pachet mai mic de acţiuni, vândut personal în anul 2013, celelalte pachete de acţiuni le-a vândut în cadrul unor tranzacţii încheiate împreună cu martorul K., unul dintre cumpărători fiind un fond mai mare de investiţii, iar un altul fiind VV., căruia acţiunile i-au fost cedate la depozitarul central.

A precizat martorul că inculpatul A. nu a participat ca intermediar la nici una din tranzacţiile cu acţiuni pe care le-a încheiat împreună cu martorul K., tranzacţiile încheiate cu fonduri de investiţii şi societăţi mai mari fiind asistate de Cabinetul de Avocatură "III. şi Asociaţii.

Arată martorul că nici K. nici P. nu i-au spus că ar fi încheiat un contract de comision cu inculpatul A., iar în cadrul unei discuţii particulare cu martorul P., înaintea unei tranzacţii cu un pachet mai mare de acţiuni, acesta i-a spus că trebuie să înstrăineze un număr de acţiuni, din care o parte sunt pentru inculpatul A.

În ceea ce priveşte preţul acţiunilor Fondul Proprietatea până la momentul listării lor la bursă, martorul a arătat că obţinea informaţii asupra preţurilor vehiculate de la diverse persoane, iar în momentul în care informaţia că martorul K. deţine astfel de acţiuni a devenit larg cunoscută, acesta primea numeroase oferte, de la persoane ce se prezentau ca şi intermediari; martorul a precizat că a participat la două întâlniri cu astfel de posibili clienţi şi a constatat că s-au prezentat 7 intermediari, ceea ce l-a convins că acest procedeu este greşit. Martorul a precizat că informaţiile au devenit mai sigure după ce l-a cunoscut pe martorul VV., care făcea parte dintr-un grup de brokeri şi avea informaţii de la clienţi reali.

În ce priveşte raportul de evaluare, martorul a arătat că personal a dus actele necesare expertului topo, iar de la martorul FFFF. a aflat că i-a dat o sumă de bani inculpatului L. pentru întocmirea raportului de evaluare.

Martorul GGG. a declarat că în anul 2008 şi în prezent este colaborator la firma de avocatură "III. şi Asociaţii", calitate în care a participat la o tranzacţie sau mai multe, între martorii K. şi Q., având ca obiect acţiuni la Fondul Proprietatea, posibil încheiate cu un fond de investiţii cipriote şi alţi cumpărători.

A arătat martorul că, în nici una dintre tranzacţiile finalizate sau nefinalizate, nu l-a văzut pe inculpatul A. să participe ca intermediar, şi nu i-a auzit pe martorii K., Q. sau P. să fi menţionat vreodată că s-au folosit de serviciile inculpatului A. ca intermediar în eventuale tranzacţii cu acţiuni la Fondul Proprietatea.

Martorul WW. a declarat că în anul 2009 avea calitatea de director general al GGGG. SA, şi în această calitate, la sfârşitul lunii iulie 2009, a participat în calitate de reprezentant pentru cumpărătorii YY. şi XX. la încheierea a patru contracte de vânzare-cumpărare acţiuni la Fondul Proprietatea.

A arătat martorul că cel care l-a abordat înainte de încheierea acestor contracte a fost VV., care i-a spus că vorbise cu persoanele ce doreau să vândă, fără a se prezenta ca reprezentant sau intermediar pentru aceştia. A arătat martorul că nu a discutat cu vânzătorii înainte de încheierea acestor tranzacţii, ci exclusiv cu numitul VV., vânzătorii cerând practic un preţ ce a fost acceptat ca atare de cumpărători, iar semnarea contractelor a avut loc la sediul biroului de avocatură într-o singură ocazie, când au fost prezenţi martorul şi cei trei vânzători.

Martorul a arătat că: "pentru cei trei vânzători nu a vorbit şi nu a acţionat în nici un moment vreo persoană în calitate de intermediar sau consultant". Martorul a arătat că nu l-a cunoscut pe inculpatul A. în anul 2009.

Martorul a arătat că societatea de avocatură pe care o reprezenta nu participa activ în negocierea preţului, ci prezenta ofertele de pachete de acţiuni şi de preţ celeilalte părţi, iar în contractele de intermediere nu s-a impus un preţ minimal sau maximal.

Martorul VV. a declarat că în anul 2009 lucra în cadrul unei societăţi de brokeraj, calitate în care acţiona ca intermediar pentru posibili cumpărători de acţiuni. A arătat că i-a cunoscut pe martorii K., Q. şi P. în anul 2009, prin intermediul a doi avocaţi, respectiv inculpatul A. şi DDDD., pe care, afirmă martorul, îi cunoscuse cu aproximativ o săptămână înainte de întâlnirea cu cei trei cumpărători, cei doi contactându-l în interesul vânzătorilor, ca reprezentanţi sau intermediari dar fără a avea un mandat în acest sens. Martorul a precizat că a fost o întâlnire de afaceri, martorii K., Q. şi P. fiind interesaţi să vândă acţiuni la Fondul Proprietatea, în timp ce el însuşi era interesat să cumpere astfel de acţiuni şi cunoştea şi alte persoane similar interesate.

Martorul VV. a arătat că întâlnirea a avut ca scop vânzarea unui pachet de aproximativ 20 milioane acţiuni la Fondul Proprietatea, iar la un interval de aproximativ două săptămâni de la întâlnirea cu cei trei, tranzacţia a fost încheiată, o parte din acţiuni fiind cumpărate de martor personal, iar celelalte de una sau două persoane fizice posibil numiţi EEEE. şi NN., pentru care a acţionat ca intermediar. Martorul a arătat că în ceea ce priveşte această tranzacţie, martorul K. a fost cel care a negociat preţul, acesta cunoscând şi piaţa de tranzacţionare a acestor acţiuni, inculpatul A. neavând o implicare activă.

A arătat că, în această ocazie, el sau unul dintre cumpărători a plătit inculpatului A. un comision în baza unui contract de intermediere.

A arătat în continuare că la sfârşitul verii 2009 a intermediat vânzarea unui pachet de acţiuni de aproximativ 120 - 130 milioane acţiuni către societatea XX., ca reprezentant pentru fondul de investiţii HHHH. din Suedia, vânzători fiind martorii K., Q. şi posibil P., pentru care martorul a acţionat ca intermediar, fără a încheia un contract în acest sens. În ceea ce priveşte modalitatea în care s-a ajuns la încheierea tranzacţiei, martorul a afirmat că mai întâi WW., care reprezenta societatea XX., a fost pus în legătură cu cei trei martori - vânzători, întâlnirea având loc la o cafenea, ocazie cu care s-a discutat doar despre intenţia de a vinde şi cumpăra, ulterior având loc încă una sau două întâlniri la care au participat martorii K., Q. şi P. şi o persoană care lucra în cadrul GGGG., când au avut discuţii referitoare la pachetul de acţiuni ce urma a fi tranzacţionat şi a fost încheiat contractul de cont escrow, ce a fost depus la ZZ., deschiderea acestui tip de cont fiind considerată de părţi ca o modalitate de transfer a banilor de către cumpărător de natură a confirma intenţia fermă de cumpărare, în condiţiile în care vânzătorii doreau o astfel de asigurare în condiţiile tranzacţionării unei sume mari. A arătat martorul că nu ţine minte să fi participat şi la întâlnirea când a fost semnat contractul propriu - zis de vânzare-cumpărare. Martorul a mai precizat că nu îşi aduce aminte ca inculpatul A. să fi participat la vreuna din întâlnirile la care el însuşi a fost parte, legate de încheierea acestui contract.

A arătat martorul că în cazul acestei tranzacţii a primit personal un comision de la K., sub forma posibilităţii de a cumpăra de la acesta acţiuni sub preţul pieţei.

A arătat martorul că, în anul 2009, preţul acţiunilor la Fondul Proprietatea s-a situat între un minim de 7% în februarie 2009, când a fost punctul culminant al crizei, şi 15 - 16% la sfârşitul anului 2009.

Martorul NN. a declarat, relevant cu privire la acuzaţiile de luare de mită reţinute în sarcina inculpatului A., că, în lunile martie - aprilie 2008, la cererea inculpatului A., împreună cu membrii ai corpului de control din cadrul Direcţiei de Fond funciar în cadrul căreia lucra la momentul faptelor, respectiv TT. şi UU., s-a deplasat la Prefectura Municipiului Bucureşti pentru a verifica dacă pe rolul acestei instituţii era constituit un dosar de despăgubire întocmit de Primăria Sectorului 3, cu privire la un teren de aproximativ 20 ha. Inculpatul a arătat că la acel moment nu făcea parte din Corpul de Control al Direcţiei.

Relatează martorul că la sediul Prefecturii au fost primiţi de doamna subprefect, care a recomandat ca echipa să vorbească cu doamna IIII., consilier în cadrul Prefecturii la acea dată şi avea atribuţii pe fond funciar.

Martorul a arătat că s-au deplasat în biroul doamnei IIII. şi au constatat că dosarul în cauză exista, era un dosar sigilat şi conţinea toate actele necesare, respectiv actul de proprietate, acte de moştenire şi acte administrative.

Martorul a precizat că a verificat sumar dosarul pentru a vedea dacă există actele esenţiale, precum cererea de despăgubire, martorul arătând că dorea să constate dacă existau actele ce atestau dreptul de proprietate, dreptul de moştenire, hotărârea de validare şi anexa de despăgubire validată.

A arătat că în ce priveşte restul echipei doar TT. părea că ştie de existenţa acestui dosar. A menţionat de asemenea că, în acest context, membrii echipei de control au purtat şi alte discuţii cu doamna subprefect, legate spre exemplu de punerea în aplicare a unor hotărâri judecătoreşti.

În ceea ce priveşte împrejurarea în care a fost desemnat să se deplaseze în scopul verificării acestui dosar la Prefectura Bucureşti, martorul a precizat că solicitarea din partea inculpatului A. de a verifica acest dosar a fost făcută în biroul inculpatului de la sediul ANRP, în prezenţa celorlalţi doi membri ai corpului de control, scop în care a fost chemat special de către inculpat. Arată martorul că această însărcinare i-a fost dată verbal, fără să existe un ordin scris.

A relatat că, reîntorcându-se la sediul ANRP, i-a relatat direct inculpatului A. verificările făcute, comunicându-i că dosarul de care inculpatul era interesat a fost constituit de primăria Sectorului 3 Bucureşti, că privea o suprafaţă de aproximativ 20 ha, şi cuprindea actele examinate de martor, respectiv titlul de proprietate, actele de moştenire, hotărârea de validare şi anexele. Martorul a arătat că, probabil, a fost desemnat de inculpatul A. să verifice situaţia acestui dosar întrucât acea cea mai mare experienţă în cadrul Direcţiei.

A arătat martorul că ulterior nu a mai avut alte discuţii cu inculpatul A. pe marginea acestui dosar, însă acesta i-a fost repartizat spre soluţionare lui personal. A precizat martorul că în mod sigur modul în care dosarul în cauză i-a fost repartizat nu a fost o întâmplare, întrucât atunci când dosarul a sosit în Direcţie, doamna JJJJ. s-a dus să vorbească cu conducerea (respectiv A. vicepreşedinte şi F., director) şi abia apoi i-a fost repartizat dosarul. Martorul a arătat că doamna JJJJ. i-a comunicat că în urma discuţiilor, consideră că martorul cunoaşte mai bine acest dosar şi prin urmare, i-ar fi mai uşor să îl soluţioneze.

Martorul a arătat, cu privire la Dosarul nr. x/2008, că i s-a părut deosebit faptul că, după primirea raportului expertului evaluator, şeful de serviciu, doamna JJJJ. şi directorul F. i-au cerut să predau acest raport, pentru că inculpatul J. a fost desemnat să verifice dacă a fost întocmit raportul de evaluare conform standardelor.

Martorul a precizat că ulterior a văzut nota întocmită de acesta, care era ataşată la raportul de evaluare, şi care cuprindea menţiunea că raportul de evaluare este întocmit conform Standardelor de evaluare.

Martorul T. a declarat cu ocazia audierii, că înainte de a deveni naşul inculpatului A. a fost prieten cu acesta. A arătat că a cumpărat acţiuni la Fondul Proprietatea în 8 sau 9 rânduri, în contextul în care s-a ocupat de vânzarea de acţiuni începând cu anul 1999, tranzacţiile cu acţiuni la Fondul Proprietatea fiind realizate începând cu toamna anului 2008 şi până la sfârşitul anului 2009. Martorul a specificat că din decembrie 2009 până în septembrie 2010 a avut calitatea de preşedinte al Fondului Proprietatea.

A arătat martorul că înainte de listarea acţiunilor Fondul Proprietatea la bursă, era necesar ca în cazul tranzacţionării lor cele două părţi să se prezinte la depozitarul central. În legătură cu condiţiile de tranzacţionare, martorul a precizat că: "În cazul acţiunilor care erau tranzacţionate la depozitarul central, problema era că transferul dreptului de proprietate al acţiunilor nu avea loc decât în condiţiile plăţii în numerar, mai exact, pentru ca şi cumpărătorul şi vânzătorul să aibă siguranţa tranzacţiei era stabilit ca plata să se facă la momentul înregistrării operaţiunii la depozitarul central şi aceasta se putea întâmpla doar dacă plata era făcută în numerar". Arată martorul că, în cazul său, dorea neapărat ca plata acţiunilor să se facă prin bancă, şi pentru îndeplinirea acestei intenţii, era necesar să găsească o persoană dispusă să vândă acţiuni la Fondul Proprietatea, şi să accepte totodată ca plata să nu se facă cash, sens în care se apela la diverse persoane.

Martorul a susţinut că l-a întrebat pe inculpatul A. dacă cunoaşte pe cineva care ar putea să vândă acţiuni la Fondul proprietatea, inculpatul i-a răspuns şi au stabilit să încheie şi un contract la notar.

A arătat martorul că personal oferea un preţ de 0,14 RON per acţiune, în contextul în care dorea să cumpere un număr de acţiuni, pentru care avea disponibilă o anumită sumă de bani; inculpatul i-ar fi propus ca, în situaţia în care identifică o persoană dispusă să vândă mai ieftin, diferenţa între preţul oferit şi cel la care se face tranzacţia să îi revină lui. A arătat martorul că astfel de contracte de comision se încheiau la acel moment şi a fost de acord cu propunerea inculpatului, cu atât mai mult cu cât urmau să încheie un contract la notariat.

Arată martorul că s-au întâlnit la depozitarul central el personal, inculpatul A. şi martorul P., cel din urmă venind cu un contract de vânzare-cumpărare acţiuni în care era trecut şi preţul acţiunilor şi numărul contului unde martorul T. trebuia să vireze banii. A arătat martorul că a plătit aproximativ 900.000 RON în această tranzacţie, comisionul inculpatului A. fiind de aproximativ 500.000 - 6.000.000 RON; susţine că a virat ambelor părţi sumele convenite ca preţ şi respectiv comision a doua zi după înregistrarea contractului la depozitarul central.

În ce priveşte preţul acţiunilor la Fond, martorul a arătat că au variat, tranzacţiile făcute de el personal situându-se între valorile de 0,12 şi 0,47 per acţiune. Arată martorul că dacă la început acţiunile la Fondul Proprietatea se vindeau la 0,50 per acţiune, ulterior au scăzut la puţin peste 0, după care au reînceput să crească.

A arătat martorul că celelalte tranzacţii cu acţiuni la Fondul Proprietatea le-a făcut direct, şi nu prin intermediari.

Martorul nu a putut preciza dacă îl cunoaşte pe numitul VV., sau dacă a încheiat o tranzacţie cu acţiuni cu această persoană.

Martora LL. a declarat, că în anul 2008 a întocmit un raport de expertiză topografică la cererea avocatului KKKK., care acţiona în numele lui K., şi privea terenul ce avea legătură cu contractul de cesiune între acesta şi beneficiarele S. şi HH.. A arătat martora că după redactarea raportului, i l-a înmânat lui Q., care a şi semnat de primire.

În ce priveşte fapta de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului A., instanţa a reţinut că aceasta este dovedită dincolo de dubiu, având în vedere următoarele:

Declaraţiile martorilor denunţători K., Q. şi P. se coroborează sub toate aspectele relevante, în timp ce apărările inculpatului A., ce se axează pe teza pretinsei sale calităţi de intermediar în efectuarea tranzacţiilor cu acţiuni, sunt infirmate atât de declaraţiile celor trei martori denunţători cât şi de declaraţiile martorilor WW. şi VV..

Instanţa a reţinut în fapt că martorul K. a luat hotărârea de a cumpăra drepturi litigioase în dosarele de despăgubire în urma unei discuţii directe cu inculpatul A., pe care l-a cunoscut în anul 2007 prin intermediul martorului P., discuţie în cadrul căreia a stabilit cu inculpatul A. înţelegerea ca, în schimbul facilitării soluţionării mai rapide a dosarelor în care martorul K. urma să figureze ca şi cesionar, acesta din urmă să îi remită inculpatului un procent de 5% din acţiunile la Fondul Proprietatea ce urmau să fie vândute de martor, urmare a valorificării deciziilor.

Din partea martorului K., această înţelegere a avut caracterul unei propuneri de afaceri, întemeiată pe informaţiile obţinute anterior de acesta, din care a dedus că, întrucât pe rolul Comisiei Centrale existau numeroase dosare de despăgubiri, era firesc să existe "o concurenţă" între acestea cel puţin din punctul de vedere al timpului de soluţionare, sprijinul obţinut în acest mod din partea inculpatului A. reprezentând pentru martor dacă nu o garanţie de certitudine, cel puţin un element de consistenţă în susţinerea demersului pe care îl urmărea. Relevant este că din declaraţiile martorului K. rezultă că nu acesta a avut iniţiativa întâlnirii, ci, probabil, chiar inculpatul A., aserţiune pertinentă în condiţiile în care prima discuţie a avut loc în biroul martorului K. şi a presupus deplasarea aici a inculpatului personal, însoţit de persoana ce le-a făcut celor doi cunoştinţă, respectiv martorul P..

Martorul K. a arătat că nu a urmărit supraevaluarea dosarelor de despăgubire, ci soluţionarea mai rapidă a dosarelor de despăgubire în care era interesat, element de altfel esenţial, având în vedere durata foarte mare în care aceste dosare erau soluţionate de către Comisie, ceea ce implica, pe lângă riscul schimbării componenţei Comisiei (risc menţionat de martor), şi eventuala modificare a condiţiilor de despăgubire. Dincolo de aceste riscuri, principalul element de interes major pentru orice beneficiar, direct sau cesionar, era, în mod firesc de altfel, obţinerea cât mai rapidă a sumei de despăgubire, de regulă însemnată ca şi cuantum, în scopul folosirii ei imediate, prin investiţii, sau satisfacerea unor deziderate materiale, necesare sau voluptorii.

Însă, instanţa a reţinut, în acest context, că, dacă într-adevăr interesul principal al martorului nu era acela al supraevaluării terenului, ci obţinerea mai rapidă a unei decizii, nu mai puţin însă, martorul era interesat în obţinerea unui raport de evaluare generos sub aspectul sumei estimate, sens în care a luat legătura cu evaluatorul L., al cărui nume şi date de contact i-au fost furnizate de inculpatul A., discutând cu acesta înainte de întocmirea raportului şi, ulterior redactării lui, remiţând acestui inculpat suma de 10.000 euro.

Declaraţiile martorului Q. confirmă declaraţiile martorului K., din punctul de vedere al modului în care cel din urmă a evaluat oportunitatea unei "colaborări" cu inculpatul A.. Martorul Q. a menţionat că, din discuţiile avute cu martorul K., a înţeles că acesta colabora cu persoane de specialitate juridică (case de avocatură de exemplu) pentru a estima, anterior cumpărării drepturilor litigioase, temeinicia drepturilor beneficiarilor, aspecte confirmate de altfel şi de martorul K.. Atitudinea pragmatică a celui din urmă este relevantă în speţă, inclusiv din punctul de vedere al caracterizării relaţiei ulterioare între acest martor şi inculpatul A., până la acoperirea procentului de 5% convenit cu acesta în urma valorificării succesive a pachetelor de acţiuni.

În baza înţelegerii stabilite cu inculpatul A., martorul K. a achiziţionat, singur sau împreună cu martorii P. şi Q., drepturi litigioase în mai multe dosare de despăgubire, pe care le-a valorificat în faţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Unul din aceste dosare este Dosarul nr. x/2008, ce face obiectul cauzei, şi care priveşte terenul în suprafaţă de 20,5 ha situat pe raza fostei comunei Dudeşti - Cioplea, în prezent sectorul 3, Bucureşti, dosar în care cererea de despăgubire a fost iniţial formulată de S. şi HH., întemeiată pe calitatea acestora de moştenitoare ale defuncţilor II. şi JJ., conform Certificatelor de moştenitor nr. x din 5 ianuarie 1983 eliberat în Dosarul nr. x/1983 de Notariatul de Stat local al sectorului 3 şi respectiv 50/21 mai 1996 eliberat de BNP KK. din Bucureşti în acelaşi dosar succesoral.

În acest dosar, prin contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. x din 25 februarie 2008, S. şi HH. au transmis lui K. drepturile prezente şi viitoare asupra suprafeţei de 20,5 ha situat în Bucureşti, zona fostei comune Dudeşti Cioplea, preţul dreptului litigios fiind de 2.713.500 euro.

La data de 27 august 2008, prin contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub numărul 3681 din 27 august 2009, martorul K. a transmis martorilor P. şi Q. cotele de 12% şi respectiv 17% din drepturile litigioase ce făceau obiectul cererii de despăgubire în Dosarul nr. x/2008, martorul K. păstrând astfel o cotă de 71%.

Astfel cum rezultă din declaraţiile martorului K., cel dintâi l-a întrebat pe inculpatul A., la intervale de o săptămână sau două, în legătură cu situaţia dosarului în circuitul ANRP.

S-a reţinut de către instanţă că aceste afirmaţi sunt confirmate şi de aspectele de fapt rezultate din declaraţiile martorilor NN. şi AA.

În acest sens, instanţa a constatat că inculpatul A. a avut o atitudine activă în raport de situaţia acestui dosar, cerând martorului NN. să se deplaseze, în primăvara anului 2008, împreună cu TT. şi UU., cei din urmă membri ai corpului de control din cadrul Direcţiei de fond funciar, la sediul Prefecturii Municipiului Bucureşti, pentru a verifica dacă pe rolul acestei instituţii era constituit un dosar de despăgubire întocmit de Primăria Sectorului 3, cu privire la un teren de aproximativ 20 ha, respectiv terenul ce făcea obiectul Dosarului nr. x/2008

Foarte relevant în cronologia soluţionării acestui dosar este în opinia instanţei faptul că datele furnizate de acest martor relevă că pretinsul control dispus de inculpatul A. a avut ca efect grăbirea soluţionării acestui dosar de către instituţia notificată, întrucât prin Hotărârea nr. 935 din 16 aprilie 2008 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar, semnată de prefect, - emisă aşadar chiar în perioada în care martorul NN. s-a deplasat din dispoziţia inculpatului A. la sediul Prefecturii, au fost soluţionate cererile beneficiarelor S. şi HH., datând din 2005, şi s-a propus acordarea de despăgubiri. La data de 24 aprilie 2008, dosarul vizând pe cele două beneficiare a fost trimis de Prefectura Mun. Bucureşti la ANRP.

Inculpatul a negat faptul că ar fi cerut martorului NN. să se deplaseze la sediul Prefecturii, susţineri ce sunt însă infirmate de relatările detaliate şi pertinente ale martorului, de natură a înlătura dubiile pe care inculpatul a încercat să le arunce asupra credibilităţii acestui martor, cu ocazia audierii.

În al doilea rând, inculpatul susţine că există o neconcordanţă în declaraţia martorului, cu privire la prezenţa numitului UU. în echipa de control, neconcordanţă care ar afecta credibilitatea acestuia. Inculpatul invocă în acest sens existenţa unui proces-verbal de inventariere a documentelor aflate în posesia numitului UU., act datând din 7 aprilie 2008, (şi efectuat ca urmare a lipsei acestuia de la serviciu), şi, folosind o interpretare a datelor emiterii unor acte în dosarul de despăgubire - expusă mai pe larg în notele de şedinţă de la fila x instanţă), susţine că trimiterea numitul UU. în acest control, alături de martor, ar fi fost imposibilă.

Instanţa a constatat însă că întreaga construcţie susţinută de inculpat se bazează pe afirmaţia martorului NN. că ar fi observat în dosarul consultat că acesta ar fi conţinut inclusiv acceptul pentru acordarea despăgubirilor din partea persoanelor îndreptăţite. Inculpatul susţine că această cererea ar fi fost transmisă de Primăria Sectorului 3 Bucureşti la data de 10 aprilie 2008, aşadar după dispariţia numitului UU.

Însă, premisa susţinută de inculpat este falsă în sine.

Din actele ce compuneau dosarul de despăgubire, aflate la vol. 15 dup, rezultă că toată documentaţia (109 file) a fost trimisă de Primăria Sectorului 3 către Prefectură la data de 27 februarie 2008 (data înregistrării la registratura Prefecturii), inclusiv cererea formulată de beneficiare, prin avocat, de acordare a despăgubirilor în echivalent . Acest înscris l-a şi îndreptăţit pe martor să afirme că a constatat că dosarul este complet, inclusiv sub aspectul acceptului beneficiarelor pentru acordarea despăgubirilor.

Prin adresa din 10 aprilie 2008, Primăria Sectorului 3 trimite în completare un alt înscris, care constituie în fapt o a doua cerere din partea beneficiarelor de acordare de despăgubiri în echivalent, cerere în care se şi menţionează chiar că acestea confirmă cererea preexistentă de solicitare a despăgubirilor băneşti.

Instanţa a reţinut în baza acestor observaţii că pretinsa neconcordanţă în declaraţiile martorului NN., invocată de inculpat, nu există.

Anterior înregistrării pe rolul ANRP, prin contractul de cesiune drepturi litigioase autentificat sub numărul 170 din 25 februarie 2008, S. şi HH. au transmis lui K. drepturile prezente şi viitoare privind suprafaţa de 20,5 ha teren situat în Bucureşti, zona fostei comune Dudeşti - Cioplea, actualmente sector 3, pentru preţul de 2.713.500 euro.

La data de 06 mai 2008 a fost încheiată anexa la Contractul de prestări servicii nr. x/2007 având ca obiect realizarea unui raport de evaluare pentru proprietatea de 20,5 ha, de către evaluatorul L..

Instanţa a reţinut în baza declaraţiilor martorului K., coroborate cu declaraţiile martorului AA., că inculpatul A. i-a indicat martorului K. atât numele evaluatorului desemnat în Dosarul nr. x/2008 cât şi numărul de telefon al acestuia.

Instanţa a mai reţinut din declaraţiile martorului AA. că la data soluţionării acestui dosar, datele cu privire la dosarele aflate pe rolul Comisiei Centrale sau în procedura derulată în faţa ANRP nu erau publice.

Inculpatul a susţinut sub acest aspect că aceste informaţii erau disponibile publicului şi la nivelul anului 2008, prin publicare pe site-ul instituţiei. În acest sens, au fost depuse - de inculpat şi de către coinculpata F. - înscrisuri ce conţin capturi ale unei posibile arhive, însă care nu dovedesc această susţinere a inculpatului. De altfel, datele de contact ale inculpatului L. nu s-ar fi regăsit pe site-ul ANRP (întrucât nu figurau nici în tabele), or aceste informaţii au fost cu certitudine transmise de inculpat direct martorului K.

Prin referatul înregistrat la data de 30 iunie 2008 la ANRP inculpatul evaluator L. a restituit dosarul, motivând că amplasamentul celor 20,5 ha nu este clar definit.

La solicitarea martorului K. în calitate de cesionar, la data de 11 iulie 2008, a fost întocmit un raport de expertiză tehnică extrajudiciară de către expertul LL., având ca obiect identificarea suprafeţei de teren.

Astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor denunţători, cel care s-a ocupat direct de contactarea expertului a fost martorul Q.. Martora LL. a relatat că într-adevăr a remis raportul de expertiză topografică către acest din urmă martor, care a şi semnat de primire.

După efectuarea identificării, inculpatul evaluator L. a întocmit raportul de evaluare, ce a fost înregistrat la ANRP sub numărul x din 8 august 2008, valoarea estimată fiind de 375.050.942 RON, echivalent a 104.640.072 euro.

Instanţa a reţinut că martorul K. a semnat acest raport anterior înregistrării la ANRP, la data de 5 august 2008, cu menţiunea că a primit sinteza evaluării şi este de acord cu suma estimată în raport. Această împrejurare confirmă şi declaraţiile martorilor consilieri care au arătat că comunicarea evaluărilor către beneficiari se realiza direct de către evaluatori, înainte de trimiterea lor către ANRP.

Semnarea raportului de evaluare a constituit şi ocazia folosită de martorul K. de a remite inculpatului L. suma de 10.000 euro.

Prin Adresa nr. x din 22 august 2008 expertul evaluator J. a informat conducerea instituţiei cu privire la conformitatea cu Standardele Internaţionale de Evaluare şi a precizat că nu are nici un grad de rudenie cu cesionarul K..

La data de 27 august 2008, prin Contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. x din 27 august 2008, K. a transmis lui P. şi Q. o cotă parte de 12% şi respectiv 17% din drepturile litigioase ce fac obiectul acestui dosar, pentru preţul de 336.000 euro şi respectiv 476.000 euro, martorul K. reţinând astfel o cotă de 71%.

Dosarul nr. x/2008 a fost introdus pe agenda de lucru a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din 02 septembrie 2008, figurând la poziţia 312 din tabelul cu decizii ce urmează a fi emise în baza rapoartelor de evaluare.

Întreaga listă, inclusiv acest dosar, a fost aprobată la data de 02 septembrie 2008, de către Comisia Centrală, procesul-verbal fiind semnat de către toţi inculpaţii membri ai Comisiei trimişi în judecată, respectiv D., E., A., F., C., G., H. şi I.

În şedinţa din 16 septembrie 2008, în baza contractelor de cesiune succesive din 25 februarie 2008 şi 27 august 2008, Comisia Centrală a aprobat printre altele şi modificarea poziţiei nr. 312 din Anexa II la Raportul CCSD din 2 septembrie 2008, prin înlocuirea persoanelor cedente, S. şi HH., cu persoanele cesionare, respectiv K., P. şi Q.

La data de 25 septembrie 2008, CCSD a emis Decizia nr. 4764/FF prin care s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea lui K., P. şi Q. pentru cotele de 71%, 12% şi respectiv 17%.

Instanţa a constatat că, imediat după emiterea acestei decizii, martorul K. a depus cerere de conversie acţiuni la Fondul proprietatea. Martorul a arătat în cursul cercetării judecătoreşti că este posibil ca această informaţie să fi provenit tot de la inculpatul A., însă nu poate fi sigur; în cursul urmăririi penale, martorul a explicat că în cursul lunii septembrie s-a întâlnit cu inculpatul care i-a spus că dosarul a fost aprobat şi că urmează să solicite convertirea sumei în acţiuni.

În aceeaşi zi în care a fost emisă decizia, anume la 25 septembrie 2008, cesionarii, personal sau prin mandatar K., au depus cereri de convertire a titlului de despăgubire în titlu de conversie.

Inculpatul A. a contestat afirmaţia martorului K., în sensul că ar fi primit informaţia în legătură cu emiterea deciziei de despăgubire de la inculpat.

În acest sens, în şedinţa de judecată din 27 septembrie 2016, inculpatul A. a depus un înscris - factură emisă de un hotel, prin care atestă că în perioada 23 - 26 august 2008 se afla în Franţa. Arată inculpatul că acest înscris ar infirma susţinerile martorului K., în sensul că ar fi avut o întâlnire cu inculpatul A. în care acesta i-ar fi comunicat să meargă să facă cererea de opţiune pentru conversia despăgubirilor în acţiuni la FP.

Instanţa a constatat că înscrisul depus de martor nu infirmă ipoteza unei întâlniri între acesta şi martorul K., şi cu atât mai puţin ipoteza că inculpatul i-a transmis martorului K. că a fost emisă decizia de despăgubire.

Instanţa a reţinut că în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martorul K. a menţionat că "în cursul lunii septembrie 2008, după aprobarea dosarului de despăgubire, s-a întâlnit cu inculpatul A., care i-a spus că dosarul a fost aprobat şi urmează să semnăm cererea de opţiune pentru conversia în acţiuni".

Instanţa a constatat că martorul nu specifică exact în ce zi din septembrie ar fi avut loc această întâlnire; dosarul de despăgubire a fost aprobat la începutul lunii septembrie, mai exact pe 2 septembrie, fapt cunoscut de inculpat care semnase procesul-verbal de şedinţă. Decizia Comisiei era aşadar luată, emiterea deciziei fiind doar o chestiune de formalitate. Este astfel foarte posibil ca întâlnirea relatată de martor să fi avut loc înainte de plecarea inculpatului în Franţa, la sfârşitul lunii septembrie, întrucât din relatările martorului rezultă că inculpatul i-a spus că dosarul a fost aprobat, şi nu, punctual, că decizia în sine a fost emisă. Această întâlnire i-a şi dat de altfel posibilitatea martorului să facă demersurile necesare pentru a obţine autentificarea procurilor prin care îi reprezenta pe ceilalţi doi cesionari în procedura de solicitare a conversiei sumei în acţiuni. Aceste procuri au fost emise la 16 septembrie 2008 - martorul cunoscând aşadar la această dată că dosarul a fost aprobat şi este necesar să se ajungă la etapa finală, aceea a conversiei. Mai mult chiar, data emiterii acestei procuri coincide cu cea a şedinţei CCSD când a fost modificată poziţia 312, în sensul modificării numelui beneficiarilor ca fiind cei trei cesionari.

Comunicarea datei exacte a emiterii deciziei în sine se putea face şi telefonic sau prin e-mail, modalităţi ce puteau fi întrebuinţate de inculpat şi din străinătate.

De altfel, prezentarea la sediul ANRP a martorului K., pentru a depune cererile de conversie, chiar în ziua emiterii deciziei, conduce chiar la această concluzie - că a fost informat de către inculpatul A., care putea folosi, pentru această informaţie punctuală, orice mijloc de comunicare la distanţă.

La data de 29 septembrie 2008 au fost emise titlurile de conversie nr. 942 în favoarea martorului Q., în valoare de 63.758.660,14 RON reprezentând 63.758.660 acţiuni (la o valoare nominală de 1 leu per acţiune), nr. 943 în favoarea lui P., în valoare de 45.006.113,04 RON reprezentând 45.006.113 acţiuni, şi nr. 944 în favoarea lui K., în cuantum de 266.286.168,82 RON, reprezentând un număr total de 266.286.169 acţiuni.

Conform declaraţiilor coroborate ale martorilor K. şi P., în cazul acestui dosar, martorul K. şi inculpatul A. au stabilit ca procentul de 5% din acţiunile ce reveneau conform înţelegerii iniţiale inculpatului, să fie remise acestuia, jumătate, de către martorul K., şi jumătate, de către martorul P.. Acest element a influenţat şi procentul în care au fost cesionate drepturile litigioase de către martorul K. către martorii Q. şi P., cel din urmă arătând că prin contractul de cesiune a figurat cu un procent mai mare decât cel ce ar fi corespuns sumei cu care participase în tranzacţie, tocmai în considerarea faptului că acţiunile dobândite în plus făceau parte din procentul de 5% ce trebuia remis inculpatului A.

Conform unui calcul aproximativ făcut de cei doi martori, inculpatului A. îi reveneau aproximativ 18.000.000 acţiuni, din care 9.000.000 erau în posesia martorului K. şi 9.000.000 în posesia martorului P.

Modalitatea de transmitere a banilor a fost stabilită, conform declaraţiilor martorilor implicaţi, de către inculpatul A., şi s-a realizat în cash, în RON şi euro, sau prin virament bancar în baza unor contracte de comision fictive.

Relevant este că, în baza înţelegerii iniţiale, martorul K. l-a consultat pe inculpat cu ocazia vânzării tuturor pachetelor de acţiuni, pentru ca inculpatul să îşi dea sau nu acordul asupra preţului de tranzacţionare.

În ce priveşte modalitatea practică de remitere a sumelor de bani echivalent al numărului de acţiuni menţionat mai sus, instanţa a reţinut că s-a realizat în decursul anilor 2009 - 2013, în următoarele modalităţi:

Conform declaraţiei martorului P., în data de 12 mai 2009 a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare acţiuni între P., în calitate de vânzător, şi inculpatul A., pentru un număr de 9 milioane acţiuni la Fondul Proprietatea, pentru suma totală de 360.000 RON, transferul de acţiuni fiind confirmat de către Depozitarul Central la data de 12 mai 2009, sub numărul x.

Martorul P. a declarat atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti că a încheiat acest contract ca urmare a instrucţiunilor date de martorul K. în legătură cu modalitatea de transfer al acţiunilor convenite către inculpatul A., motiv pentru care a încheiat cu acesta contractul menţionat, la un preţ de trei ori mai mic decât preţul pieţei, respectiv de 0,04 RON per acţiune. Instanţa reţine că, într-adevăr, toţi martorii audiaţi care au tranzacţionat acţiuni în perioada 2008 - 2010 au arătat preţul acţiunilor a variat mult, dar cel mai mic preţ indicat de aceştia (punctual, martorul T., naşul inculpatului), s-a situat la 0,12 RON per acţiune. Practic, având în vedere acest preţ minim, valoarea celor 9 milioane acţiuni dobândite de inculpat se ridica la 1.080.000 RON.

De altfel, următoarea tranzacţie încheiată de martorul P. (tranzacţie reală) a privit un preţ de aproximativ 6 ori mai mare - situat în marja de fluctuaţie indicată de toţi martorii - iar această tranzacţie a fost încheiată la un interval de aproximativ 2 luni.

Inculpatul A. a virat martorului suma de 360.000 RON ce figura în contract prin două ordine de plată, la data de 13 mai 2009, în sumă de 100.000 RON, şi la data de 15 iunie 2009, în sumă de 260.000 RON.

Conform declaraţiilor martorului P., acesta a i-a restituit inculpatului sumele de bani primite, în numerar, întrucât cele 9 milioane de acţiuni trebuiau transferate, conform înţelegerii iniţiale, cu titlu gratuit.

Ca şi în cazul contractului anterior, martorul P. a fost anunţat de martorul K. că trebuie să mai încheie un contract de vânzare acţiuni, în virtutea aceleiaşi înţelegeri cu inculpatul A..

Instanţa a reţinut în acest sens că la data de 15 iunie 2009 a fost încheiat un alt contract de vânzare-cumpărare acţiuni, de data aceasta între martorul P., în calitate de vânzător, şi T., naşul inculpatului A., în calitate de cumpărător, având ca obiect un număr de 7 milioane acţiuni, la preţul total de 360.000 RON. Tranzacţia a fost înregistrată la Depozitarul central şi preţul a fost achitat prin transfer bancar la aceeaşi dată, date confirmate de extrasul de cont bancar prezentat de martorul P. şi de martorul T.

De asemenea, s-a reţinut că şi în acest caz preţul unei acţiuni este mult mai mic decât preţul minim la care acţiunile la Fondul Proprietatea au fost tranzacţionate în perioada anului 2008: preţul unei acţiuni conform acestui contract ar fi de 0,05 RON per acţiune aproximativ, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat şi anterior, preţul minim la care acest tip de acţiuni au fost tranzacţionate a fost de aproximativ 0,12 RON.

Concomitent, legat de acest contract a existat contractul de comision încheiat între inculpatul A. şi martorul T., autentificată sub numărul 550 din 12 iunie 2009, în temeiul căruia martorul RR. a remis inculpatului suma de 620.000 RON, la data de 15 iunie 2009, conform extrasului de cont depus de către acesta.

Instanţa a reţinut că atât contractul de vânzare-cumpărare, cât şi cel de comision, sunt fictive, şi reprezintă modalităţi cu aparenţă legală de a disimula remiterea către inculpat şi respectiv de a crea o aparenţă de legalitate a intrării în patrimoniul inculpatului a sumelor de bani primite cu titlul de mită.

Conform declaraţiei martorului T., contractul de vânzare-cumpărare ar fi fost deja redactat la momentul semnării lui la sediul Depozitarului central, atât sub aspectul pachetului de acţiuni tranzacţionate, cât şi al preţului. Pe de altă parte, martorul P. a arătat că a fost informat de către martorul K. că este necesar să încheie acest contract de vânzare-cumpărare, în virtutea aceleiaşi înţelegeri cu inculpatul A., iar contractul de vânzare-cumpărare a fost redactat de inculpatul A., fiind identic cu cel anterior.

Astfel, instanţa a reţinut că într-adevăr, cele două contracte de vânzare-cumpărare succesive, din mai şi iunie 2009, au aceleaşi clauze, diferind doar numărul de acţiuni vândute, nu şi preţul. Martorul P. a arătat că a remis inculpatului A., în cash, suma de 360.000 RON primită ca preţ în baza acestui contract.

În ce priveşte contractul de comision, instanţa a constatat că şi acesta a avut un caracter fictiv, fiind menit să justifice intrarea în patrimoniul inculpatului a unei sume mari de bani, sumă care, în contextul datelor de fapt, instanţa a reţinut că provine din aceeaşi faptă penală.

Această concluzie este impusă de elemente de simplă logică: examinând contractul de comision, se poate constata că acesta avea ca obiect "prospectarea pieţei şi găsirea de proprietari de acţiuni la Fondul Proprietatea care doresc să înstrăineze acţiunile deţinute şi prezentarea acestora comitentului, în vederea demarării negocierilor de achiziţionare a acţiunilor respective.", iar preţul convenţiei de comision era stabilit prin aplicarea unei diferenţe de 14% din valoarea nominală a acţiunilor şi suma la care erau achiziţionate acţiunile.

Instanţa a mai reţinut că justificarea contractului de comision este ilogică, lipsită de orie justificare economică: practic cumpărătorul ar fi achiziţionat un pachet mare de acţiuni la un preţ foarte avantajos, (o treime din suma pe care martorul spune că era dispus să o ofere), în timp ce restul sumei, foarte importantă, i-a oferit-o inculpatului A. pentru un pretins serviciu, de care însă martorul nu avea în fapt nevoie, întrucât conform propriilor relatări tranzacţiona frecvent acţiuni, inclusiv la Fondul Proprietatea, astfel încât era acomodat mult mai bine cu piaţa specifică a acţiunilor.

Martorul T. a susţinut, cu ocazia audierilor, că tranzacţia a fost reală, iar suma mare remisă inculpatului cu titlul de comision s-ar fi datorat faptului că a acceptat propunerea inculpatului ca, în cazul în care va identifica un vânzător la un preţ mai mic, diferenţa de preţ să constituie comision.

Instanţa a menţionat că nu va reţine aceste declaraţii, şi le va înlătura din ansamblul probator, întrucât sunt lipsite de susţinere logică în condiţiile în care conform propriilor declaraţii ale martorului acesta avea o vechime mult mai mare în domeniul tranzacţiilor cu acţiuni, iar celelalte tranzacţii cu acţiuni la Fondul proprietatea (în număr de 7 sau 8) le-a încheiat fără a-i fi necesar un intermediar. În plus, instanţa a constatat că toate tranzacţiile cu acţiuni cu privire la care se face menţiune în dosar au fost însoţite de plata sumelor de bani prin transfer bancar, şi nu în numerar, astfel încât teza martorului, în sensul că în mod obişnuit tranzacţiile cu acţiuni se concretizau în plăţi în numerar, nu este plauzibilă.

În acest context, instanţa a reţinut că remiterea pachetului de 7 acţiuni pare să fi fost cu titlu gratuit (pretinsul preţ al vânzării de 360.000 RON fiind înapoiat inculpatului A.), condiţii în care martorul T. poate avea rolul de persoană interpusă pentru inculpat sub aspectul transferului acţiunilor. Există posibilitatea ca suma de 980.000 RON, despre care martorul T. spune că o avea la dispoziţie pentru cumpărarea pachetului de acţiuni, să fi reprezentat preţul la care martorul însuşi a cumpărat acţiunile de la inculpat (această sumă putând reprezenta o parte din preţ sau preţ mai redus stabilit în virtutea relaţiilor de rudenie spirituală), folosind acest mecanism cu aparenţă legală, care avea ca beneficiu şi oferirea unei justificări oficiale a intrării în patrimoniul inculpatului a sumei de 620.000 RON.

Indiferent însă de conţinutul concret al tranzacţiilor disimulate în forma contractelor menţionate mai sus, cert este că atât suma de 360.000 RON cât şi cea de 620.000 RON au intrat în patrimoniul inculpatului A., iar declaraţiile martorului P. confirmă faptul că temeiul acestor remiteri l-a constituit înţelegerea stabilită între martorul K. şi el însuşi cu inculpatul A., legată de sprijinirea soluţionării dosarelor de despăgubire.

În plus, luând în calcul suma de 980.000 RON intrată cu acest prilej în patrimoniul inculpatului, alături de celelalte sume remise inculpatului, este confirmată şi estimarea făcută de martorul K., în cursul urmăririi penale, în sensul că cele 18 milioane acţiuni datorate inculpatului A., valorificate la un preţ mediu de 0,35 RON, conduc la o sumă totală aproximativă de 6.200.000 RON.

Instanţa a reţinut în continuare că, în data de 4 august 2009 martorul K. a vândut aproximativ 105 milioane acţiuni la preţul de 0,24 RON per acţiune, către fondul de investiţii YY. şi XX., aspecte ce se coroborează cu documentele depuse de martor şi care se regăsesc în vol. 17 dup, filele x şi următoarele. Tranzacţia i-a implicat şi pe martorii Q. şi P., care la rândul lor au vândut o parte însemnată din acţiuni.

Martorul K. a arătat că din cele 105 milioane de acţiuni vândute, 3 aparţineau inculpatului A., reprezentând o parte din cele 9 milioane de acţiuni pe care martorul era ţinut să i le remită personal.

A arătat martorul că anterior tranzacţiei a cerut acordul inculpatului cu privire la preţul negociat cu cumpărători, şi au stabilit de comun acord numărul de acţiuni pe care inculpatul dorea să le vândă.

La data de 29 iulie 2009 martorul K. a încheiat cu XX. un contract de vânzare-cumpărare a 70.241.340 acţiuni la un preţ de 0,24 RON per acţiune, înregistrat la Depozitarul Central sub numărul x din 4 august 2009, şi în aceeaşi zi a încheiat cu YY. un contract de vânzare-cumpărare a 35.000.000 acţiuni la un preţ de 0,24 RON per acţiune, înregistrat la Depozitarul Central sub numărul x din 4 august 2009.

La propunerea inculpatului, ca modalitate de remitere a preţului obţinut pentru cele 3 milioane acţiuni, a încheiat cu acesta un contract de comision, în temeiul căruia a remis inculpatului suma de 680.000 RON ca preţ al acestui contract.

Conform contractului de comision, semnat cu doar 8 zile înaintea vânzării efective, inculpatul în calitate de comisionar ar fi fost împuternicit să prospecteze piaţa în scopul demarării negocierilor de vânzare pentru un număr de cel puţin 100 milioane acţiuni; preţul de 680.000 RON era condiţionat de vânzarea a cel puţin 100 milioane acţiuni pentru un preţ de cel puţin 0,21 RON per acţiune.

La rândul său, în acelaşi context, martorul P. a vândut către XX. un pachet de 15 milioane acţiuni, la preţul de 0,24 RON per acţiune, tranzacţie de asemenea înregistrată de Depozitarul Central.

Similar, cu 8 zile înainte de tranzacţia efectivă, martorul P. a încheiat cu inculpatul A. un contract de comision, cu conţinut aproape identic celui încheiat cu martorul K., în virtutea căruia inculpatul se obliga să identifice o propunere de vânzare a cel puţin 15 milioane de acţiuni, preţul comisionului fiind de 264.000 RON. Scopul acestui contract de comision era, conform martorului P., epuizarea procentului de 5% datorat de acest martor inculpatului. Relevant este că, potrivit martorului şi confirmat de altfel de modalitatea de încheiere a contractelor, cel ce ţinea practic evidenţa modului de îndeplinire a obligaţiilor către inculpatul A. ("ţinea calculele") era inculpatul K..

Instanţa a reţinut că ambele contracte de comision au avut, şi în acest caz, caracter fictiv: atât martorii K., P., Q. (care nu avea obligaţia de a remite direct acţiuni către inculpat), cât şi martorii VV. - care a făcut în realitate legătura între vânzători şi cumpărători -, WW. - care a reprezentat în calitate de avocat cumpărătorul -, şi GGG. - care a asistat în calitate de avocat la încheierea acestei tranzacţii pe K. -, atestă faptul că inculpatul A. nu a avut nici un rol în încheierea acestei tranzacţii.

În plus, preţurile stabilite în cele două contracte de comision sunt, comparativ, vădit disproporţionate în raport de valoarea pachetelor de acţiuni intermediate, sumele fiind stabilite după alte criterii decât cele legate de contractele de intermediere efective, un element de natură a întări concluzia de mai sus cu privire la caracterul fictiv al celor două contracte.

Prin Ordinele de plată nr. x din 6 august 2009 şi respectiv nr. 2 din 6 august 2009, martorii K. şi P. au remis inculpatului A. sumele de 680.000 RON şi respectiv 264.000 RON ce figurau în contractele de comision.

Instanţa a reţinut, în baza declaraţiilor martorului K., că acesta vândut în cadrul altor tranzacţii, în anul 2010 - 2 milioane acţiuni din cele cuvenite inculpatului A., la un preţ de 0,4 RON per acţiuni, adică un total de 800.000 RON, iar în anul 2011 - 4 milioane de acţiuni, după listarea la bursă a Fondului Proprietatea, pentru preţul de 0,6 RON per acţiune, aşadar 2.400.000 RON, cu acceptul prealabil al inculpatului atât în privinţa numărul de acţiuni vândute cât şi asupra preţului.

Sumele de bani aferente acestor vânzări au fost remise de martor inculpatului în mai multe tranşe, pe parcursul anilor 2010 - 2013, martorul relatând că a retras din conturile bancare în tranşe sume sub 15.000 euro sau echivalent (pentru a evita alertarea Oficiului pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor), în zile consecutive, sume pe care i le-a remis inculpatului, la un interval de o săptămână sau două după aceste retrageri, în tranşe de 50 sau 70.000 euro sau echivalent, cu ocazia a aproximativ 15 întâlniri, care au avut loc la biroul martorului din Piteşti, sau în locuri publice, martorul menţionând proximitatea casei părinţilor inculpatului, între străzile Prundu şi Craiovei.

Martorul a depus la dosarul cauzei în cursul urmăririi penale înscrisuri - extrase de cont, pe care afirmă că le-a examinat anterior împreună cu apărătorul său pentru a identifica extragerile de numerar efectuate în zile consecutive, acestea fiind destinate inculpatului A., care se deosebesc prin ritmicitate de cele făcute în interes personal, izolate, şi care nu erau mai dese de o dată sau de două ori pe lună.

Instanţa a reţinut din extrasele de cont depuse de martor, referitoare la două conturi LLLL., că în perioada 2010 -2013 au existat un număr de astfel de tranzacţii caracterizate prin ritmicitate şi cuantum sub limita observată de OPCSB, astfel:

- în luna aprilie 2010, în datele de 12, 13, 14, 15 ş 16, martorul a efectuat retrageri de câte 14.000 euro, însumând 70.000 euro;

- în perioada 31 mai - 8 iunie 2010, martorul a efectuat retrageri de câte 14.000 euro, însumând 56.000 euro;

- în luna octombrie 2010, în datele de 6, 14 şi 15, a retras câte 10.000, 14.000 şi respectiv 11.000 euro, însumând 35.000 euro;

- în luna decembrie 2010, în datele de 16, 17, 20 şi 21, martorul a retras câte 20.000 RON, în total 200.000 RON;

- în luna martie 2011, în datele de 24 şi 29, a retras 50.000, respectiv 40.000 RON, în total 90.000 RON.

- în luna aprilie 2010, în datele de 11, 12 şi 15, a retras câte 50.00 RON, şi respectiv 40.000 RON, în total 140.000 RON;

- în lunile iunie şi iulie 2011, în datele de 24 iunie şi 11 şi 12 iulie, a retras o sumă de 40.000 RON şi două sume de câte 50.000 RON, însumând 140.000 RON;

- în luna octombrie 2011, în datele de 11, 12 şi 13 a retras câte 40.000 RON, în total suma de 120.000 RON;

- în luna decembrie 2011, în datele de 5, 9, 15 şi 16 a retras sume de aproximativ 50.000 RON, în total 205.000 RON;

- în luna iunie 2012, în datele de 11 şi 12 a retras câte 20.000 RON, iar în data de 15 - 30.000 RON, însumând 70.000 RON;

- în luna iulie 2012, în data de 12, a retras 25.000 RON, în datele de 16 şi 17 a retras câte 50.000 RON, iar în data de 30 a retras 30.000 RON, însumând 155.000 RON;

- în luna august 2012, în datele de 3 şi 8 a retras 50.000 RON şi respectiv 15.000 RON, iar în datele de 16,17,20,21,22 a retras câte 65.000 RON, însumând 390.000 RON;

- în luna octombrie 2012, în datele de 19 şi 22 a retras câte 40.000 RON, iar în datele de 29, de două ori, 30 şi 31 a retras câte 50.000 RON, însumând 280.000 RON;

- în luna decembrie 2012, în data de 17 a retras 20.000 RON, iar în datele de 19 şi 20 a retras câte 50.000 RON, însumând 120.000 RON;

- în luna aprilie 2013, în datele de 23, 24, 25, 26 şi 29 a retras câte 50.000 RON, iar în 29 a mai retras 20.000 RON, însumând 270.000 RON;

- în luna iunie 2013, în data de 11 a retras 20.000 RON, în data de 12 a retras 30.000 RON, în data de 14 a retras 50.000 RON, însumând 100.000 RON.

- în luna februarie 2013, în datele 05, de două ori, 06, 07 şi 08 a retras câte 14.000 euro, însumând 70.000 euro;

- în luna iulie 2013 în datele 19, de două ori, 20 şi 26 a retras câte 10.000 euro, iar în data de 10 a retras suma de 14.000 euro, însumând 54.000 euro.

Astfel, instanţa a reţinut că suma totală a acestor retrageri, (având în vedere un curs de schimb mediu corespunzător perioadei 2010 - 2011), la care se adaugă sumele remise primite de inculpat în baza unor contracte de vânzare fictive sau contracte de comision fictive, conduc la o sumă aproximativă de 6.200.000 RON (în fapt, aproximativ 6.400.000 RON dacă se are în vedere un curs de schimb euro de 4 RON), ceea ce confirmă şi estimarea martorului K. în sensul că personal a remis inculpatului aproximativ 3,1 milioane RON pentru 9 milioane acţiuni, o sumă similară fiind remisă inculpatului şi de martorul P., în total aşadar 6,2 milioane RON.

Instanţa a reţinut acest calcul estimativ ca fiind dovedit prin înscrisurile, extrasele de cont şi declaraţiile analizate mai sus, subliniind în acelaşi timp că acest calcul nu poate fi exact, întrucât remiterea sumelor de bani s-a realizat într-un interval semnificativ de timp, a avut loc în etape, concomitent cu diverse vânzări de acţiuni, şi după o evidenţă care, pentru raţiuni ce pot fi uşor înţelese, nu putea fi una scriptică (astfel, martorul K. a făcut un calcul aproximativ al numărului de acţiuni datorat inculpatului A. (deşi un calcul exact ar fi indicat că acesta era "îndreptăţit" chiar la 18,7 milioane acţiuni).

Ca atare, s-a apreciat că diferenţele de calcul nu pot fi considerate, aşa cum opinează inculpatul, un argument favorabil acestuia, întrucât nu poate fi ignorat faptul că martorii atestă că înţelegerea stabilită cu inculpatul a funcţionat, identic, şi în alte trei dosare de despăgubire soluţionate în aceeaşi perioadă, fiind astfel firesc ca retragerile şi cumulul sumelor de bani remise în această perioadă să nu fie exact. Pe de altă parte, s-a reţinut că martorul K. a precizat că a făcut un calcul empiric al numărului de acţiuni şi sumelor totale remise inculpatului pentru fiecare dosar, iar în cazul acestui dosar, calculul de 18 milioane acţiuni ori un preţ mediu de 0,35 RON per acţiune (preţ ce corespunde practic valorii medii a acţiunilor la Fondul proprietatea în perioada 2009 şi 2011 - listarea la bursă, când au variat între 0,7 - 0,12 şi 0,6 RON per acţiune), conduce într-adevăr la suma de 6.200.000 RON.

S-a mai arătat de către instanţă că, modalitatea de remitere a sumelor de bani în numerar către inculpatul A. este confirmată şi de declaraţiile martorului HHH., ce nu au fost contestate de inculpat conform art. 374 alin. (7) C. proc. pen., nefiind solicitată reaudierea acestui martor în faza cercetării judecătoreşti. Martorul a declarat în cursul urmăririi penale că îl cunoaşte pe inculpatul A., întrucât sunt din acelaşi municipiu, şi l-a văzut, de maxim două sau trei ori, în timp ce efectua serviciul de pază la sediul MMMM. din strada x nr. 30, unde inculpatul urca la biroul martorului K., martorul afirmând că l-a condus personal pe inculpat la biroul secretarei lui K.

Inculpatul A. a susţinut în apărare şi că, contractele de comision încheiate cu martorii menţionaţi mai sus ar avea caracter real. În susţinerea acestei teza, a susţinut că obţinerea unor comisioane era o modalitate obişnuită de recompensare a persoanelor care făceau legătura între potenţiali cumpărători şi vânzători şi că, personal, la nivelul anilor 2009 - 2010, inculpatul s-ar fi ocupat efectiv cu operaţiuni de intermediere privind tranzacţii cu acţiuni la Fondul proprietatea, pentru care percepea comisioane. În susţinerea acestei teze, a depus înscrisuri, constând în corespondenţă electronică. Elementele ce pot fi identificate din această corespondenţă sunt scan-ul unui extras de cont al Depozitarului central, datat noiembrie 2008, şi mai multe referinţe la alte extrase de cont (fără a rezulta în ce constau la ce se referă acestea), şi un schimb de replici aparent având legătură cu modificarea unor clauze sau cu preţul unor acţiuni (fără a rezulta dacă sunt acţiuni la Fondul proprietatea). Instanţa a subliniat că, fără a exclude posibilitatea ca în perioada respectivă inculpatul să fi intenţionat să participe, în orice mod, în tranzacţii cu acţiuni, probele administrate în cauză dovedesc fără dubiu, că, contractele de comision punctuale ce fac obiectul cauzei sunt nereale, inculpatul neacţionând ca intermediar în nici unul din acest cazuri.

Inculpatul a susţinut de asemenea, atât cu ocazia audierii, cât şi prin detalierea în scris, că preţul plătit în cadrul primei tranzacţii încheiate cu martorul P. ar fi avut la bază o formulă precisă ce ar fi avut ca scop să garanteze martorului obţinerea unui profit, în raport de preţul plătit de acesta la achiziţia lor de la martorul K.. Dincolo de faptul că ipoteza susţinută de inculpat este infirmată de persoanele implicate în presupusa tranzacţie, complicata formulă prezentată de inculpat se fundamentează pe o premisă ce este infirmată de toate persoanele audiate implicate în tranzacţii cu acţiuni la Fondul proprietatea, anume că aceste acţiuni, chiar dacă Fondul nu era listat la bursă, erau tranzacţionate, astfel încât, chiar neoficial, acestea aveau un preţ de piaţă, ce a variat în timp conform declaraţiilor martorilor, cea mai redusă valoare indicată de cei audiaţi fiind de 0,7 RON, mult peste preţul pretins calculat de inculpat. Evident însă că acest preţ nu poate fi confirmat de instituţiile solicitate prin adresele formulate, pro causa, de către inculpat, şi depuse la filele x instanţă.

Inculpatul a mai depus un contract de comision încheiat în 18 iunie 2009 încheiat cu numitul VV.. Însă, acest contract pune cu atât mai mult în lumină caracterul simulat al celor încheiate cu martorii denunţători, prin discrepanţa vădită în suma inserată cu titlul de comision: aceasta este, pentru 9 milioane de acţiuni, de numai 38.500 RON, în condiţiile în care, în cazul contractului încheiat cu T., încheiat cu 6 zile înainte de cel depus ca probă, pentru 7 milioane de acţiuni, inculpatul primeşte cu acelaşi titlu, suma de 620.000 RON.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică, instanţa a apreciat că în mod corect în actul de sesizare a fost reţinută forma continuată a faptei, în conţinutul căreia intră toate actele materiale de primire a sumelor de bani în modalitatea reţinută de instanţă mai sus.

De asemenea, a mai reţinut că, dacă fapta de luare de mită s-a consumat la momentul stabilirii înţelegerii cu privire la remiterea către inculpat a celor 5 procente din acţiunile ce urmau să fie dobândite de denunţători, moment la care astfel sunt deja întrunite elementele constitutive, fapta s-a epuizat la momentul primirii ultimei tranşe de bani, moment situat în luna iulie 2013, aşa cum s-a arătat mai sus.

Instanţa a apreciat că această concluzie este firească în condiţiile în care atât în forma reglementată de C. pen. anterior cât şi în redactarea actuală, infracţiunea de luare de mită sancţionează primirea - ca act material, şi nu exclusiv acceptarea primirii de foloase necuvenite. Evident, primirea sumelor de bani pe parcursul anilor 2009 - 2013 reprezintă concretizarea unei înţelegeri unice, ce a avut loc chiar în anul 2007 spre sfârşit, însă la fel de important este că toate aceste remiteri de sume au şi acoperit valoarea aferentă înţelegerii anterioare, epuizând "datoriilor" denunţătorilor faţă de inculpat. Acceptarea tezei apărării care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei de luare de mită în sensul eliminării dispoziţiilor referitoare la forma continuată a infracţiunii cu consecinţa reţinerii unei date anterioare a săvârşirii faptei ar conduce la un rezultat contrar unei logici juridice ce interzice ca perpetuarea sau continuarea unei activităţi infracţionale în timp să beneficieze sau să profite inculpatului sub aspectul unor instituţii precum prescripţia penală, legea penală mai favorabilă, etc.

Faţă de aceste argumente, instanţa de fond, în temeiul art. 386 C. proc. pen. a respins ca nefondată cererea inculpatului A., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei de luare de mită reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu, din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi (5) C. pen. (24 acte materiale), în infracţiunea de luare de mită în formă simplă, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte fapta de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului L., instanţa a reţinut următoarele:

Inculpatul L. a recunoscut, în cursul urmăririi penale, faptul că a primit suma de 10.000 euro de la martorul K., iar în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul şi-a exercitat dreptul la tăcere.

Din declaraţiile date în cursul urmăririi penale, instanţa a reţinut că inculpatul a precizat faptul că martorul K. l-a contactat chiar înainte de repartizarea lucrării nr. x/2008, acesta cerându-i o consultaţie legată de obiectul dosarului, întrebându-l pe inculpat cât ar "ieşi" o evaluare făcută foarte bine, o estimare a valorii corectă pe care să o poată susţine ulterior. Inculpatul a arătat că a făcut această estimare. A arătat că ulterior i-a fost repartizat Dosarul nr. x/2008, a făcut evaluarea şi, după ce a predat-o, martorul K. a venit la cabinetul său şi i-a remis suma de 10.000 euro.

La rândul său, martorul K. a relatat, în cursul urmăririi penale (declaraţia din 18 martie 2015, că a luat legătura cu evaluatorul L., s-a întâlnit cu acesta, şi inculpatul i-a solicitat în scopul evaluării o expertiză topo a imobilului. După o perioadă, i-a pus acestuia la dispoziţie hărţile topo întocmite de un expert al cărui nume nu şi-l mai aminteşte, întrucât de realizarea acestei expertize s-a ocupat martorul Q., şi i-a cerut inculpatului să întocmească evaluarea într-un timp cât mai scurt şi într-o formă cât mai avantajoasă. La finalizarea raportului, a fost contactat de către inculpatul L. care i-a adus la cunoştinţă raportul şi pentru a se întâlni cu el pentru semnarea de luare la cunoştinţă, ocazie cu care i-a remis inculpatului suma de 10.000 euro.

Instanţa a constatat că declaraţiile martorului K., coroborate cu cele ale inculpatului L., stabilesc, dincolo de dubiu, atât săvârşirea faptei de luare de mită, cât şi vinovăţia inculpatului.

În plus, s-a reţinut că inculpatul L. a acceptat promisiunea remiterii unui folos material înainte de întocmirea raportului de evaluare, ceea ce exclude ipoteza reţinerii ca lege penală mai favorabilă a dispoziţiilor C. pen. anterior referitoare la primirea de foloase necuvenite.

Instanţa a constatat că acceptarea promisiunii unui folos material s-a produs anterior săvârşirii faptei, la momentul primului contact al martorului K.. Chiar dacă promisiunea a fost nedeterminată sub aspectul cuantumului sumei, instanţa reţine că, atât în varianta relatată de martorul K., mai explicit în cursul urmăririi penale, în sensul că i-a cerut inculpatului L. să facă o evaluare cât mai favorabilă, sau mai nuanţată din cursul cercetării judecătoreşti, în sensul că i-a solicitat să facă o evaluare cât mai bună, în sensul de a fi aprobată de Comisie, cât şi în varianta susţinută de inculpatul L. în cursul urmăririi penale, în sensul că martorul i-ar fi cerut iniţial o consultaţie în legătură cu evaluarea terenului în cauză, cert este că cei doi au discutat explicit valoarea estimativă a terenului în cauză şi inculpatul L. a perceput în mod clar că martorul K. este interesat să obţină o valoare cât mai mare. Posibilitatea primirii unui folos material era condiţionată de obţinerea unei astfel de estimări generoase - iar inculpatul L. a acţionat în temeiul acestui raţionament, realizând o evaluare ce corespundea cu cea comunicată martorului. În plus, pentru considerentele arătate mai sus, inculpatul nu a realizat, obiectiv şi corespunzător obligaţiilor sale profesionale şi etice, raportul de evaluare.

În concluzie, instanţa a reţinut că probele administrate stabilesc, dincolo de dubiu, vinovăţia inculpatului L. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile şi respectiv individualizării judiciare a pedepsei, instanţa a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte pe inculpaţii D., E., NNNN., G., F., I., H. şi A., sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu, instanţa a reţinut o serie de aspecte comune:

Sub aspectul laturii subiective a infracţiunilor, se caracterizează sub forma intenţiei indirecte: inculpaţii şi-au încălcat atribuţiile de serviciu prin faptul că au înţeles, pentru raţiuni personale sau profesionale distincte, să ignore obligaţiile de decizie şi implicit de apreciere şi control trasate în sarcina lor prin dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, emiţând, formal şi fără vreo apreciere proprie, decizii de despăgubire, în temeiul unor rapoarte de evaluare care, cum este cazul de faţă, erau lipsite de pertinenţă şi stabileau valori pur aleatorii.

Aşa cum s-a mai arătat şi anterior, instanţa a subliniat faptul că nu va face speculaţii asupra mobilului ce a determinat pe fiecare dintre inculpaţi să adopte această atitudine; probele administrate în cauză nu sunt suficiente pentru a contura, diferenţiat şi individual, resorturile interne ce au determinat pe fiecare dintre inculpaţi să procedeze de maniera formală, echivalentă cu o veritabilă abstenţiune, în exercitarea atribuţiilor lor legale.

Însă, cert este că aceste decizii interne s-au concretizat în hotărârea, concordantă, a inculpaţilor, de a se abţine de la a examina, în orice modalitate, fundamentul deciziilor pe care le emiteau. O astfel de optică generală la nivelul Comisiei Centrale era încurajată şi de caracterul colectiv al deciziilor luate, votul colectiv asupra listelor examinate integral având, la nivel psihic, rolul de disipa răspunderea personală, şi de a anihila simţul de responsabilitate profesională individual.

Instanţa a reţinut că această modalitate de a acţiona a caracterizat practic întreaga perioadă de funcţionare a Comisiei Centrale în această componenţă; împrejurarea că speţa de faţă priveşte trei dosare de despăgubire este rezultatul aprecierii organelor de urmărire penală, limitată de posibilităţile concrete de examinare şi de modalitatea de abordare a situaţiei mai largi existentă în anul 2008 la nivelul Comisiei Centrale, fiind însă evident că speţa de faţă priveşte dosare de despăgubire cu o valoare semnificativă, ca element de diferenţiere faţă de situaţia altor dosare de despăgubire.

Instanţa a mai reţinut că în acest mod, activitatea inculpaţilor în calitate de membri ai Comisiei Centrale a condus la prejudicierea concretă a bugetului de stat cu valoarea despăgubirilor acordate în cele trei dosare, şi prejudicierea gravă a activităţii Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Aşa fiind, instanţa fondului a apreciat că poziţia inculpaţilor faţă de învinuirile aduse este de negare a răspunderii, apărările formulate constând practic în argumente de drept sau de fapt analizate de inculpaţi doar post factum, fără însă a avea o susţinere în probatoriul existent, sau în situaţia concretă, legală şi factuală, în care Comisia şi ANRP funcţionau la data faptelor.

De asemenea, a apreciat că, deşi prejudiciul cauzat de inculpaţi este, pentru motivele arătat anterior, unul foarte important, totuşi, forma cu care au acţionat este cea a intenţiei indirecte, aspect ce nu poate fi ignorat în procesul de individualizare a pedepselor.

S-a mai reţinut că, în cazuistica faptelor de abuz în serviciu, dincolo de stabilirea întrunirii condiţiilor răspunderii penale, este relevant a se avea în vedere că, într-o anumită măsură, evaluarea unei conduite, la o perioadă de timp îndelungată după săvârşirea faptelor, are pe de o parte dezavantajul unei tendinţe de absolutizare a unor condiţii şi conduite, dar şi avantajul posibilităţii de a analiza conduita persoanelor supuse judecăţii în contextul mai larg şi mai bine conturat al evoluţiei domeniului de activitate în care inculpaţii au comis faptele ce li se impută.

Instanţa a avut în vedere de asemenea şi faptul că cercetarea penală a demarat la un interval de 7 ani după săvârşirea faptelor, iar complexitatea probatoriului a determinat pronunţarea unei soluţii în fond la un interval de 10 ani de la aceeaşi dată; or, sancţiunile aplicate inculpaţilor în aceste condiţii nu pot face abstracţie de aceste întârzieri, indiferent de factorii care le-au cauzat.

În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat că aplicarea unor sancţiuni penale trebuie să asigure un echilibru just, echitabil, între impactul faptelor cercetate asupra opiniei publice, impact ce este în continuare social, şi modului în care procesul penal se reflectă asupra inculpaţilor personal. Aplicarea unor pedepse supradimensionate ar genera, inevitabil, şi în mod injust, o situaţie prea oneroasă inculpaţilor, care s-ar vedea astfel traşi la răspundere pentru o conduită care, din nefericire, nu pare a fi nici într-un caz una singulară la nivelul intervalului de timp vizat, iar atingerea scopului de reeducare, ce are un caracter personal, ar deveni imposibilă. Pe de altă parte, aplicarea unor pedepse mult prea reduse ar trece în derizoriu importanţa şi periculozitatea conduitei infracţionale de care inculpaţii se fac vinovaţi, în detrimentul scopului de exemplaritate şi prevenţie.

De asemenea, s-a reţinut că, cu excepţia inculpatei D., a cărei situaţie personală impune o examinare distinctă a sancţiunii pedepsei din perspectiva principiului umanismului dreptului penal, în cazul celorlalţi inculpaţi membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu există date referitoare la faptă sau date personale care să aibă relevanţa şi forţa unor circumstanţe atenuante, legale sau judiciare.

În plus, Curtea a mai reţinut că, cu excepţia inculpatei menţionate, datele personale ale nici unuia din inculpaţii E., NNNN., G., F., I., H. şi A. nu sunt suficient de relevante pentru a conduce la realizarea unei diferenţieri între aceştia din punctul de vedere al individualizării pedepsei.

În acest sens, instanţa a reţinut punctual următoarele aspecte:

Inculpatul C. a formulat la debutul cercetării judecătoreşti, cerere de aplicare a procedurii prescurtate, cerere ce a fost respinsă ca nefondată, întrucât inculpatul neagă în realitate acuzaţiile sub aspectul laturii subiective, (poziţie ce nu depinde de încadrarea juridică a faptei, optica inculpatului cu privire la poziţia sa subiectivă fiind aceeaşi indiferent dacă este învinuit de săvârşirea a trei fapte de abuz în serviciu în concurs sau de săvârşirea unei infracţiuni de abuz în serviciu, în formă continuată, compusă din trei acte materiale).

Instanţa a reţinut că acest inculpat avea o vechime considerabilă în calitate de membru al Comisiei, şi, ulterior momentului 2008, a săvârşit o faptă infracţională în calitate de vicepreşedinte al ANRP, în legătură cu soluţionarea dosarelor de despăgubire.

S-a mai arătat că prin Sentinţa penală nr. 62/F din 15 februarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, constând în aceea că în perioada iunie - august 2011, ca urmare a intervenţiilor făcute de inculpata OOOO., inculpatul C., în calitatea menţionată mai sus, a întreprins demersuri pentru facilitarea derulării cu celeritate a procedurii de acordare a despăgubirilor în beneficiul titularilor PPPP., QQQQ., RRRR. şi SSSS., pentru un teren în suprafaţă de 7180 mp, situat în Bucureşti, cartierul Aviaţiei.

Întrucât fapta pentru care inculpatul a fost condamnat este ulterioară faptelor ce fac obiectul cercetării penale în cauză, instanţa a menţionat că nu poate reţine această condamnare ca element de individualizare în defavoare, şi nu va face mai oneroasă situaţia juridică a inculpatului.

De altfel, instanţa a arătat că va reţine că, indiferent de argumentele ridicate de inculpat cu ocazia audierilor, cu privire la natura juridică a atribuţiilor sale, argumente ce au fost respinse ca nefondate, acesta a avut o atitudine de continuă pasivitate şi indiferenţă în raport de sarcinile sale legale, atitudine similară cu cea a celorlalţi inculpaţi.

În privinţa inculpatului E., instanţa a reţinut că şi acesta a ignorat atribuţiile legale în calitate de membru al Comisiei Centrale, admiţând, cu ocazia audierilor, împrejurarea că a procedat la emiterea tuturor deciziilor de despăgubire în mod automat şi fără a-şi exercita obligaţia de apreciere.

Totodată, a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 619 din 10 octombrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală a fost admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de inculpatul E. cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA sub aspectul infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. Întrucât fapta este ulterioară celor ce fac obiectul cauzei, şi nu are legătură şi nu prezintă similitudini cu faptele ce fac obiectul speţei, instanţa a arătat că nu poate reţine această condamnare în procesul de individualizare, în defavoarea inculpatului.

A constatat că inculpatul a susţinut că în perioada faptelor era mai mult absent, dat fiind starea medicală gravă a tatălui său, al cărui deces a survenit anul următor. Aspectele relevate de inculpat sunt confirmate şi de martora YYY. ce a lucrat în subordinea directă a inculpatului. Instanţa a arătat că acest element care nu are natura unei cauze de înlăturare a răspunderii penale, nu poate primi în cauză nici valoarea unei circumstanţe atenuante judiciare. Toţi inculpaţii din prezenta cauză au fost afectaţi, inclusiv la momentul faptelor dar şi ulterior, de evenimente personale sau familiale negative; cu excepţia inculpatei D., a cărei condiţie medicală o diferenţiază de restul grupului procesual, astfel că instanţa a apreciat că nu poate da, în procesul de individualizare judiciară a pedepselor, relevanţă unor situaţii care, deşi sensibile sub aspect afectiv sau emoţional, nu caracterizează direct şi nemijlocit situaţia personală a inculpaţilor.

În ceea ce priveşte pe inculpatul H., Curtea a reţinut că acesta s-a sustras cercetării judecătoreşti, deşi iniţial în fazele procesuale ce s-au desfăşurat în faţa Înaltei Curţi acesta a fost reprezentat de apărător ales.

În plus, s-a reţinut că faţă de poziţia procesuală astfel caracterizată, inculpatul a fost condamnat, prin Sentinţa penală nr. 715 din 28 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Buzău pentru săvârşirea unei infracţiuni de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 - 2481 vechiul C. pen., faptă săvârşită în anul 2002, şi în legătură cu procedura de restituire a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale.

Însă, Curtea a considerat că nu va reţine nici unul din aceste două elemente în defavoarea inculpatului, pentru că, în condiţiile în care atât sustragerea de la cercetarea judecătorească cât şi existenţa unei condamnări penale concurente atrag sancţiuni procesuale şi respectiv de drept material distincte, aceste două împrejurări nu au gravitatea necesară pentru a genera în sarcina acestui inculpat o situaţie juridică mai oneroasă, în acest context apreciind de altfel că pedeapsa de 4 ani închisoare este, în cuantumul său, aptă să reflecte şi aceste două împrejurări defavorabile inculpatului.

În ceea ce priveşte pe inculpatul I., instanţa de fond a constatat că în sarcina acestuia sunt reţinute două acte materiale; această împrejurare este însă rezultatul absenţei, întâmplătoare, a inculpatului de la una din şedinţele Comisiei, şi nu rezultatul unei obiecţii personale faţă de dosarele de despăgubire votate; de altfel, declaraţiile inculpatului din cursul urmăririi penale sunt foarte relevante în legătură cu poziţia sa în raport de atribuţiile legale ce îi cădeau în sarcină ca membru al Comisiei.

Ca atare, s-a apreciat de către instanţă că nu există argumente pertinente şi suficient de consistente pentru a face o diferenţă în raport de ceilalţi membri ai grupului său procesual sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei.

În ceea ce priveşte pe inculpatul G., instanţa a reţinut că poziţia sa este similară celorlalţi inculpaţi - relevante fiind susţinerile inculpatului din cursul urmăririi penale, relatări ce ar contura ideea că inculpatul se considera îndreptăţit să fie avertizat explicit, prin aducere la cunoştinţă, în legătură cu atribuţiile sale legale concrete. Sub aspectul circumstanţelor personale, s-a constatat de asemenea că, la momentul debutului cercetării penale, la rândul său acest inculpat a fost afectat de evenimente familiale, de natură medicală, grave; însă, pentru aceleaşi argumente expuse şi în cazul inculpatului E., aceste aspecte nu au consistenţa şi valenţa juridică necesare reţinerii lor cu titlul de circumstanţe atenuante.

În cazul inculpatei F., instanţa a reţinut că în cursul cercetării judecătoreşti această inculpată a susţinut teza că, spre deosebire de ceilalţi membri ai grupului său procesual, s-a preocupat semnificativ de problematica dosarelor de despăgubire şi a evaluărilor efectuate în cadrul acestora. Din probatoriul administrat sub acest aspect, instanţa a observat că atitudinea manifestată de inculpată în contextul împrejurărilor concrete de fapt se apropie mai mult de un comportament ce ar putea fi caracterizat ca fiind unul oportunist, decât de o atitudinea de reală implicare în soluţionarea dosarelor de despăgubire. S-a mai reţinut că inculpata susţine că a participat la sesiuni de formare profesională în care a susţinut în calitate de prezentator chestiuni legate de problematica concretă a evaluărilor imobiliare; a fost depus în acest sens programul unei conferinţe ce a avut loc în anul 2008. Aşa cum s-a arătat mai sus, în măsura în care inculpata personal a susţinut prezentările referitoare la evaluările imobiliare, nu poate ajunge decât la concluzia că aceste preocupări s-au limitat la expunerile în cadrul unor evenimente publice, fără a fi folosite şi în cadrul activităţii sale de membru al Comisiei.

În acelaşi registru, s-a susţinut teza că inculpata a intenţionat să aducă modificări benefice activităţii Comisiei, susţinând, prin exprimarea constantă a poziţiei de abţinere, eliminarea completă a listelor de cereri de soluţionare cu prioritate (cu care nu era de acord de principiu) şi iniţierea unui proiect de ordonanţă de modificare prin care intenţiona eliminarea emiterii de decizii de despăgubire în favoarea cesionarilor de drepturi litigioase. Dincolo de faptul că aceste două exemple de reformă nu au legătură cu problematica evaluărilor în dosarele de despăgubire, instanţa a remarcat totuşi că ambele iniţiative au un caracter oarecum radical şi disproporţionat, dacă nu chiar nelegal, întrucât atât cererile de soluţionare cu prioritate aveau reglementare legală (şi, în măsura în care scopul lor nu ar fi fost denaturat, erau justificate prin prisma unor principii de echitate), iar includerea cesionarilor în categoria beneficiarilor era (aşa cum se arată şi în adresa depusă de inculpată) justificată şi chiar imperativ necesară din punct de vedere legal, întrucât ambele categorii aveau virtual aceleaşi drepturi (faptul că această formă de transmitere a drepturilor a fost denaturată şi convertită într-o modalitate de eludare a dispoziţiilor legale nu poate atrage o modificare, în mod egal nelegală, a dispoziţiilor legale).

Având în vedere toate aceste argumente, precum şi aspectele de fapt evidenţiate punctual mai sus, în momentul analizei probatoriilor, instanţa a apreciat că aceste apărări invocate de inculpată sunt nefondate. De asemenea a apreciat că nu există date suficient de semnificative pentru a face o diferenţă în situaţia acestei inculpate, din punctul de vedere al individualizării judiciare.

În raport de toate aceste considerente, instanţa a apreciat că aplicarea unor pedepse situate la minimul special în cazul inculpaţilor E., NNNN., G., F., H. şi I. va asigura un echilibru între scopurile reeducativ şi cel de exemplaritate, şi va reflecta în mod corect gravitatea conduitei infracţionale a inculpaţilor, din perspectiva formei de intenţie cu care aceştia au acţionat dar şi consecinţelor faptelor reţinute, şi impactul acestor fapte asupra opiniei publice.

În consecinţă, instanţa de fond a constatat că în cazul acestor inculpaţi legea penală mai favorabilă este legea penală nouă, care prevede un minim special mai redus, de 4 ani închisoare (faţă de 5 ani închisoare - minimul special prevăzut de dispoziţiile penale anterioare), pedeapsă ce va fi executată în regim de detenţie.

A aplicat inculpaţilor, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

A considerat că interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 lit. g) C. pen. este obligatorie în raport de dispoziţiile art. 297 C. pen. şi se justifică de altfel prin natura faptelor săvârşite.

A constatat că faţă de inculpatul E. a fost pronunţată, prin Sentinţa penală nr. 619 din 10 octombrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 53/A din 16 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, amânarea aplicării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi 35 alin. (1) C. pen.

În cazul inculpatului C., a constatat că fapta ce face obiectul cauzei este concurentă cu cea pentru care a fost aplicată pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., prin Sentinţa penală nr. 62 din 15 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 97/A din 16 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În cazul inculpatului H., a constatat că prin Sentinţa penală nr. 715 din 28 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Buzău, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1179 din 26 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală s-a dispus condamnarea acestui inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 248 vechiul C. pen. raportat la art. 2481 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi 76 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen.

În cazul inculpaţilor E., NNNN. şi H., a constatat că, prin efectul anulării amânării aplicării pedepsei, al reţinerii concursului de infracţiuni şi al anulării suspendării condiţionate a pedepsei, poate proceda la contopirea pedepselor concurente. Din punctul de vedere al legii penale mai favorabile, instanţa a reţinut că celor trei inculpaţi le este în continuare mai favorabilă legea penală actuală, care limitează sporul ce poate fi aplicat acestora la o treime din cuantumul pedepselor concurente. Chiar dacă conform legii penale vechi, aplicarea unui spor de pedeapsă nu este obligatorie, totuşi, în speţă, faţă de natura infracţiunilor în concurs, gravitatea lor concretă, situarea lor în timp, aplicarea unui spor de pedeapsă în cazul fiecăruia din cei trei inculpaţi este necesară pentru a reflecta gravitatea activităţii infracţionale de ansamblu. Având în vedere modalitatea concretă în care dispoziţiile ce reglementează contopirea pedepselor concurente se aplică în cazul fiecăruia din aceşti inculpaţi, constată că legea penală actuală garantează în speţă un regim de individualizare mai puţin oneros.

Ca atare:

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpaţii F., G. şi I. la pedepsele de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen.

A dedus prevenţia constând în reţinerea de 24 de ore din 16 martie 2015 şi arestarea preventivă din 18 martie 2015 la 9 iulie 2015 inclusiv în cazul inculpaţilor F., G. şi I.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul E. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

A constatat că faţă de inculpat a fost pronunţată, prin Sentinţa penală nr. 619 din 10 octombrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 53/A din 16 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, amânarea aplicării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi 35 alin. (1) C. pen. şi în temeiul art. 89 C. pen. a anulat amânarea aplicării acestei pedepse.

A constatat că cele două fapte sunt concurente.

În baza art. 38 - 39 C. pen. a contopit pedeapsa de 4 ani aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 619 din 10 octombrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 53/A din 16 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni reprezentând o treime din pedeapsa concurentă, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat acestuia pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen.

În baza art. 72 C. pen. a dedus reţinerea şi arestul preventiv de la 17 martie 2015 la 9 iulie 2015 inclusiv.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

A constatat că pedeapsa aplicată este concurentă cu pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) C. pen., aplicată prin Sentinţa penală nr. 62 din 15 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 97/A din 16 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 38 - 39 C. pen. a contopit pedepsele concurente şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an şi 4 luni închisoare reprezentând o treime din pedeapsa concurentă, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a contopit pedepsele complementare concurente şi a aplicat acestuia pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a contopit pedepsele accesorii concurente şi a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen.

A menţinut măsura confiscării speciale de la inculpat a sumei de 1.134.900 RON luată prin Sentinţa penală nr. 62 din 15 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 97/A din 16 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 72 C. pen. a dedus prevenţia şi perioada executată de la 27 august 2011 la 28 ianuarie 2012 şi de la 16 aprilie 2014 la 6 februarie 2017 inclusiv.

A anulat Mandatul de executare a pedepsei nr. 69 din 16 aprilie 2014 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II - penală şi a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul H. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 15 alin. (2) Legea nr. 187/2012 a anulat suspendarea condiţionată a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 248 vechiul C. pen. raportat la art. 2481 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi 76 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen. prin sentinţa penală nr. 715/28 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Buzău, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1179 din 26 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.

A constatat că faptele sunt concurente.

În baza art. 38 - 39 C. pen. a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 715 din 28 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Buzău, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1179 din 26 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală, şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an reprezentând o treime din pedeapsa concurentă, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) lit. a) C. pen. a contopit pedepsele accesorii concurente şi aplică inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen.

În baza art. 399 C. proc. pen., având în vedere gravitatea faptei reţinute în sarcina inculpatului prin prezenta sentinţă, şi poziţia procesuală a acestuia, care s-a sustras cercetării judecătoreşti, a menţinut măsura arestării preventive în lipsă.

În ceea ce priveşte pe inculpata D., instanţa a constatat că aceasta suferă o afecţiune cronică degenerativă ce afectează o parte importantă a populaţiei feminine; în cursul cercetării penale şi ulterior al cercetării judecătoreşti, inculpata a suferit intervenţii medicale de specialitate şi a urmat tratament medicamentos. În acest context, instanţa a reţinut că inculpata a fost prezentă la toate termenele de judecată şi după ridicarea măsurii controlului judiciar, în pofida stării vădite de disconfort fizic, manifeste îndeosebi la debutul cercetării judecătoreşti, iar lipsa inculpatei la un număr - foarte mic - de termene de judecată a fost justificată prin acte medicale relevante.

Instanţa a reţinut în plus că actele medicale depuse la ultimele termene de judecată relevă o posibilitate foarte ridicată de recidivă a afecţiunii de care inculpata suferă; chiar dacă documentaţia medicală depusă atestă în prezent identificarea unui risc de acest tip şi investigaţii medicale în curs, instanţa a apreciat că, în raport de informaţiile de notorietate aflate la dispoziţia publicului larg, referitoare a natura şi evoluţia acestui tip de afecţiune, apare evident că starea de sănătate a inculpatei s-a înrăutăţit în prezent, sau cel puţin există un risc real în acest sens.

Având în vedere data faptelor deduse cauzei, şi împrejurarea de ordin personal menţionată, instanţa a apreciat că principiul umanismului penal se opune aplicării unei pedepse în regim de executare în stare de detenţie, în cazul acestei inculpate. Instanţa a subliniat că elementul determinant în stabilirea concluziei de mai sus este împrejurarea că, esenţial în raport de condiţia medicală a inculpatei, este rămânerea acesteia în mijlocul familiei şi persoanelor apropiate, apte să îi asigure un sprijin moral şi psihic corespunzător.

De asemenea, a apreciat că starea deteriorată de sănătate a inculpatei pe parcursul procesului penal, apreciată coroborat cu eforturile depuse de aceasta de a se prezenta chiar şi în lipsa unei obligaţii impuse în acest sens la toate termenele de judecată pe parcursul procedurii penale destul de îndelungate, au substanţa şi relevanţa unei circumstanţe judiciare atenuante.

A mai reţinut că, sub aspectul efectelor reţinerii circumstanţelor atenuante, inculpatei îi este mai favorabilă legea penală veche, ce permite aplicarea unei pedepse mai reduse, mai accentuată decât reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, ca efect comparativ al legii penale noi. De altfel, regimul de executare al suspendării sub supraveghere sub reglementarea legii penale vechi este mai favorabil inculpatei atât sub aspectul efectului - reabilitarea de drept, cât şi al conţinutului (îndeosebi lipsa obligaţiei de impunere a muncii în folosul comunităţii, obligaţie ce ar putea deveni imposibil de executat în ipoteza înrăutăţirii situaţiei medicale a inculpatei în cauză).

Ca atare, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 vechiul C. pen. raportat la art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpata D. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 65 vechiul C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita o funcţie publică) vechiul C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 861 vechiul C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.

Pe durata suspendării sub supraveghere, a dispus ca inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Bucureşti;

- va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

A pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 864 vechiul C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (5) - (64) alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita o funcţie publică) vechiul C. pen.

În privinţa inculpatului J., instanţa a reţinut că legea penală mai favorabilă acestuia este legea penală veche, pentru următoarele considerente:

Infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu - în formă continuată în urma schimbării încadrării juridice pentru argumentele expuse mai sus - are o serie de particularităţi, dintre care unele sunt evidenţiate în chiar cuprinsul actului de sesizare:

Instanţa a reţinut că inculpatul era la momentul faptelor singura persoană din cadrul ANRP însărcinată cu verificarea rapoartelor de evaluare întocmite de evaluatorii contractuali. La această obligaţie principală se adăugau o serie de alte sarcini, menţionate de fişa postului: - atribuţia de a ţine evidenţa rapoartelor de evaluare, de a organiza întruniri cu evaluatorii contractuali, dar şi suplimentare acesteia: - de a verifica rapoarte de evaluare întocmite în dosare aparţinând Direcţiei de Fond funciar, la solicitarea conducerii ANRP sau întocmirea părţii tehnice a întâmpinărilor în diverse acţiuni în faţa instanţelor.

S-a mai reţinut că, în timp ce din punct de vedere juridic, legalitatea cererilor de despăgubire era analizată de consilierii juridici, fiecare având în medie o încărcătură de 30 de dosare pe lună, astfel cum au specificat martorii audiaţi, inculpatul era ţinut să analizeze toate dosarele în care erau întocmite rapoartele de evaluare, şi care urmau să intre în şedinţa Comisiei. Astfel, în condiţiile în care în perioada vizată, şedinţele Comisiei aveau loc cu o frecvenţă de aproximativ două ori pe lună, iar listele de dosare ce urmau a fi aprobate ca urmare a întocmirii rapoartelor de evaluare aveau în medie 200 - 220 de poziţii, apare evident că sarcina acestui inculpat era, comparativ, mult mai dificilă.

Instanţa a mai apreciat că, aşa cum rezultă din declaraţiile acestui inculpat, cât şi ale inculpaţilor - evaluatori TTTT. şi N.-, inculpatul J. nu a avut o atitudine pasivă în raport de atribuţiile sale, ci dimpotrivă, a ţinut legătura activ cu evaluatorii, a discutat cu aceştia chiar şi neoficial asupra seriozităţii rezultatului evaluărilor, a cenzurat în numeroase situaţii rapoarte de evaluare pe care le-a considerat neconform întocmite. Un număr semnificativ de astfel de situaţii a fost prezentat chiar în partea expozitivă a rechizitoriului, una din aprecierile făcute la adresa inculpatului fiind că în numeroase situaţii acesta a făcut observaţii pertinente şi justificate şi şi-a îndeplinit profesionist atribuţiile.

Dacă, în actul de acuzare însă, aceste elemente sunt prezentate ca având, comparativ cu situaţia celor trei dosare de despăgubire din cauză, caracter defavorabil inculpatului, instanţa a apreciat că, analizate în lumina tuturor datelor rezultate din cercetarea judecătorească, ele au un caracter favorabil inculpatului.

În acest context, s-a reţinut că, dacă asupra consilierilor juridici era exercitată o presiune în sensul soluţionării mai rapide a dosarelor (cu riscul afectării calităţii lucrării), acest inculpat a întâmpinat o reticenţă notabilă din partea persoanei care era şeful său ierarhic superior, martorul FFF., în ceea ce priveşte posibilitatea de cenzurare a rezultatului rapoartelor de evaluare. Chestiunea estimărilor pe care le considera exagerate, astfel cum rezultă din declaraţiile inculpatului, acesta încerca să o soluţioneze pe căi neoficiale, folosindu-se de obiecţiuni formale ce conduceau şi la reducerea rezultatului evaluării la un cuantum mai apropiat de valoarea de piaţă reală.

În plus, inculpatul a procedat la evaluarea de ansamblu a activităţii evaluatorilor contractuali, propunând, în anumite cazuri, rezilierea contractelor de evaluare, având astfel o atitudine activă şi din perspectiva atribuţiilor secundare ce îi reveneau conform fişei postului.

Ceea ce i se poate imputa inculpatului este faptul că, deşi a realizat, în perioada ce face obiectul cauzei, că nu are posibilitatea de a-şi îndeplini în totalitate şi de o manieră integral profesionistă atribuţiile de serviciu, a înţeles să continue activitatea în acest mod, asumându-şi şi acceptând toate deficienţele ce afectau partea tehnică, de evaluare, a dosarelor de despăgubire: lipsa datelor despre tranzacţii concrete, evaluări efectuate superficial, în detrimentul calităţii, stabilirea unor sume evident foarte generoase comparativ cu valoarea de piaţă reală. Inclusiv imposibilitatea de a cenzura direct, fără subterfugii, rezultatul evaluărilor constituia o limitare vizibilă a atribuţiilor sale în calitate de evaluator angajat al ANRP. În acest sens, relevant este că în măsura în care aprecia că rezultatul unei evaluări era exagerat, însă considera că nu existau argumente de ordin formal pentru a solicita refacerea raportului, inculpatul menţiona în fişă că stabilirea preţului cade în sarcina evaluatorului; o astfel de menţiune, chiar dacă inculpatul conştientiza că nu va ajunge la cunoştinţa CCSD, avea rolul din punctul său de vedere de negare a asumării răspunderii cu privire la suma estimată de evaluatorul contractual.

S-a mai reţinut în acest context şi faptul că, pentru inculpaţii membrii ai Comisiei, angajarea inculpatului J. în calitate de evaluator a constituit doar un argument pentru a se degreva - în mod absolut - de răspundere în ceea ce priveşte conţinutul rapoartelor de evaluare. Or, în condiţiile în care pentru orice terţ observator, s-ar fi născut un serios semn de întrebare în legătură cu posibilitatea reală ca un singur om să examineze un număr de cel puţin 200 de rapoarte de evaluare într-un interval de mai puţin de două săptămâni, acest transfer de răspundere era, dincolo de caracterul său nelegal, atât nerealist cât şi profund injust.

Aşa fiind, instanţa a constatat că, chiar dacă modalitatea în care inculpatul J. a înţeles să îşi continue activitatea în pofida acestor numeroase deficienţe ce puneau în pericol calitatea lucrărilor sale de verificare, a înlesnit săvârşirea de către membrii Comisiei a emiterii unor decizii de despăgubire nelegale cu privire la dosarele ce fac obiectul cauzei, diferenţa notabilă între atitudinea acestuia şi cea a membrilor Comisiei impune realizarea unei nete distincţii şi din punctul de vedere al tratamentului penal.

Pentru toate aceste argumente, şi având în vedere că instituţia lipsei de pericol al unei fapte penale, reglementată de C. pen. anterior în art. 181, este din punct de vedere al mitior lex evident mai favorabilă inculpatului, comparativ cu oricare dintre instituţiile nou reglementate (renunţarea sau amânarea aplicării pedepsei, atât prin natura cât şi prin conţinutul său concret), instanţa a aplicat inculpatului dispoziţiile art. 181 vechiul C. pen., dispunând achitarea acestuia în virtutea acestui text de lege şi aplicarea unei sancţiuni administrative - amenda administrativă în cuantumul ei maxim.

A apreciat astfel că, chiar dacă prejudiciul la care inculpatul a contribuit este într-adevăr substanţial, acţiunile (sau, mai degrabă, abstenţiunile) sale, evaluate în contextul activităţii sale profesionale de ansamblu, în raport de atribuţiile sale concrete, ce aveau doar natură consultativă şi nu decizională, şi comparativ cu răspunderea inculpaţilor membri ai CCSD cărora s-au aplicat pedepse la limita specială inferioară, o individualizare justă a răspunderii penale a acestui inculpat nu poate decât conduce la concluzia că fapta sa, ce constă punctual în aceea de a nu face formal observaţii cu privire la cele trei dosare în cauză, nu prezintă în concret gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Ca atare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) vechiul C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) vechiul C. proc. pen. raportat la art. 181 vechiul C. pen. a achitat pe inculpatul J. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 vechiul C. pen. raportat la art. 2481 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 181 vechiul C. pen. şi art. 91 lit. c) vechiul C. pen. a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 RON.

În ceea ce priveşte pe inculpaţii B. şi N., instanţa a reţinut următoarele:

Situaţia inculpaţilor din punctul de vedere al modalităţii de comitere a faptei este similară: ambii inculpaţi au înaintat ANRP dosare de evaluare întocmite neconform exigenţelor Standardelor Internaţionale de Evaluare, prin selectarea unor oferte de vânzare insuficient individualizate, neverificate, doar parţial pertinente, şi, per ansamblu, insuficiente pentru a evalua cât mai aproape de realitate valoarea de piaţă a imobilelor de evaluat; ambii inculpaţi au procedat în acest mod ştiind, bazat pe experienţa anterioară avută în relaţia cu ANRP, că rapoartele or vor fi aprobate şi vor sta la baza unor decizii de despăgubire nelegale prin valoarea cuantumului sumei stabilite ca şi valoare de piaţă a imobilului nerestituit în natură.

Din punct de vedere al datelor personale, instanţa a reţinut că nici unul dintre inculpaţi nu este cunoscut cu antecedente penale; ambii au avut poziţii procesuale similare în cursul cercetării judecătoreşti; chiar diferite sub date precum vârsta, starea de sănătate, relaţiile de familie, situaţia personală a inculpaţilor este de asemenea semnificativ apropiată sub aspectul elementelor de individualizare.

Un element important în procesul de individualizare al sancţiunilor penale în cazul acestor doi inculpaţi este participaţia lor concretă la comiterea faptelor de abuz în serviciu şi pe cale de consecinţă prejudiciul produs.

Instanţa a avut în vedere în acest sens că în cauză nu există probe în sensul că cei doi inculpaţi au fost cointeresaţi în realizarea rapoartelor de evaluare din cauză; reţine în plus că astfel cum rezultă din declaraţiile ambilor inculpaţi, un element important în păstrarea relaţiei contractuale cu ANRP era întocmirea rapoartelor de evaluare într-un interval de timp cât mai redus. A constatat că, conform dispoziţiilor legale aplicabile, activitatea acestora era supusă aprecierii şi pe cale de consecinţă controlului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ce avea posibilitatea, conform normelor de punere în aplicare, inclusiv de a chema evaluatorii contractuali pentru a da lămuriri în legătură cu rapoartele de evaluare. S-a mai reţinut că, astfel cum rezultă din declaraţiile evaluatorilor audiaţi în calitate de inculpaţi sau martori, inculpaţii au acceptat şi şi-au asumat practica de a întocmi rapoarte de evaluare exclusiv pe baza ofertelor de vânzare existente pe site-urile agenţiilor imobiliare. În plus însă de această deficienţă generalizată, inculpaţii nu au folosit nici una din modalităţile acceptate în practica de evaluare, de a verifica cel puţin aceste oferte sub aspectul identităţii ofertanţilor şi elementelor relevante ale imobilelor promovate.

De asemenea a apreciat că este nefondată teza susţinută de inculpaţii membri ai CCSD în apărare - şi explicitată de inculpatul C. în declaraţii - în sensul că intenţia legiuitorului a fost aceea de a externaliza activitatea de evaluare, şi de a o transfera în sfera privată, pentru evitarea unor suspiciuni de părtinire, apreciind că se tinde a se transfera întreaga răspundere asupra rapoartelor de evaluare în sarcina evaluatorilor contractuali.

În ipoteza în care sensul legii, în interpretarea dată oficial la momentul faptelor, ar fi fost cel susţinut de inculpatul C., atât dispoziţiile art. 16 alin. (64), (care puneau practic la dispoziţia evaluatorilor aflaţi în relaţii contractuale cu ANRP pârghii net superioare celor aflate la dispoziţia evaluatorilor ce realizat spre exemplu evaluări pentru bănci, alte instituţii, sau chiar instanţe judecătoreşti), cât şi angajarea inculpatului J. în calitate de evaluator ANRP, ar fi fost lipsite de sens.

Dimpotrivă, prin reglementarea art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 legiuitorul a manifestat o grijă deosebită pentru acurateţea evaluărilor, prevederi benefice de altfel ambelor părţi, stat ca şi debitor al sumelor stabilite cu titlu de despăgubire cât şi beneficiarii ca şi creditori ai acestora.

În lumina acestor dispoziţii, instanţa a reţinut că - contrar tezei apărării - Comisia Centrală era organismul care avea obligaţia de a cenzura, în măsura necesarului, rapoartele de evaluare întocmite, şi de a trimite dosarele, atunci când rapoartele de evaluare erau deficitare, în vederea reevaluării lor.

Pe cale de consecinţă, instanţa a apreciat că gradul de răspundere a inculpaţilor - evaluatori nu poate fi decât mult mai redus comparativ cu gradul de răspundere a inculpaţilor - membrii ai Comisiei Centrale.

Instanţa a considerat că, având în vedere aceste argumente şi particularităţile factuale prezentate mai sus, contextul concret al colaborării inculpaţilor evaluatori contractuali cu ANRP în perioada anului 2008, gradul mult mai redus de participaţie a inculpaţilor B. şi N. la producerea prejudiciului reţinut în cauză, constituie un element şi argument suficient de relevant pentru a fi reţinut cu titlul de circumstanţă atenuantă judiciară în favoarea acestora.

Pentru acelaşi raţionament expus anterior în cazul inculpatei D., având în vedere efectele mult mai largi ale circumstanţelor atenuante în reglementarea C. pen. anterior, a constatat că în cazul ambilor inculpaţi legea penală mai favorabilă este legea penală veche, în temeiul căreia a dispus aplicarea unor pedepse reduse sub minimul special, într-un cuantum apt să permită suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, şi pedeapsa complementară a interzicerii activităţii în exercitarea căreia inculpaţii au săvârşit faptele, aceea de evaluatori, considerând că necesitatea aplicării acestei pedepse complementare decurge din natura şi gravitatea faptelor săvârşite. În acest sens instanţa a apreciat că, în cazul ambilor inculpaţi, executarea pedepselor în regim de libertate este suficientă pentru atingerea scopului reeducativ, în acelaşi timp fiind asigurată şi atingerea scopului de exemplaritate şi prevenţie generală. Argumente importante în alegea acestei modalităţi de executare le constituie, în cazul inculpatului B., continuarea activităţii profesionale, existenţa unei familii închegate şi a unei vieţi sociale integrate, iar în cazul inculpatului N., vârsta foarte înaintată a acestuia, cu consecinţa inevitabilă a unei stări de sănătate precare.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 vechiul C. pen. raportat la art. 2481 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 65 vechiul C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita profesia de evaluator) vechiul C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 861 vechiul C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

Pe durata suspendării sub supraveghere, a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Bucureşti;

- va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 vechiul C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (5) - (64) alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita profesia de evaluator) vechiul C. pen.

A constatat că inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore în data de 16 martie 2015, şi arestat preventiv de la 18 martie 2015 la 9 iulie 2015 inclusiv.

În baza art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 vechiul C. pen. raportat la art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul N. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 65 vechiul C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita profesia de evaluator) vechiul C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 861 vechiul C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

Pe durata suspendării sub supraveghere, a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Bucureşti;

- va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 vechiul C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (5) - (64) alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita profesia de evaluator) vechiul C. pen.

A constatat că inculpatul a fost reţinut 24 de ore în data de 16 martie 2015 şi arestat la domiciliu de la 18 martie 2015 la data de 22 aprilie 2015 inclusiv.

În ceea ce priveşte pe inculpatul A., instanţa a reţinut în primul rând că poziţia sa în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu este similară celorlalţi inculpaţi, atât sub aspectul poziţiei subiective, cât şi a manierei în care şi-a încălcat atribuţiile legale.

În cazul Dosarului nr. x/2008, interesul inculpatului A. era unul direct; însă, având în vedere că modalitatea de lucru a Comisiei nu indica nici un element de natura unui potenţial risc în aprobarea acestui dosar, instanţa apreciind că acest unic element nu este suficient de relevant pentru a aplica o sancţiune mai drastică sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu.

Însă, sub aspectul infracţiunii de luare de mită, instanţa a reţinut o serie de elemente de individualizare de agravare: a constatat că iniţiativa acestei fapte a aparţinut inculpatului însuşi, care, prin intermediul martorului P., l-a abordat pe martorul denunţător K., prezentându-i condiţii precise referitoare atât la beneficiul său personal (ce consta în procentul de 5% din acţiunile obţinute) cât şi în modalitatea în care urma să primească aceste sume; datele ce rezultă din denunţurile formulate în cauză conduc la concluzia că această faptă nu este una singulară, inculpatul şi martorii stabilind înţelegeri similare în alte trei dosare de despăgubire; conform aceloraşi denunţuri, şi celelalte înţelegeri ilicite ar fi fost valorificate prin remiterea unei sume estimate la 1,5 milioane RON.

În acest context, instanţa a reţinut că inculpatul s-a folosit de calitatea sa de membru al CCSD ca de o oportunitate de afaceri, pe care a valorificat-o de o manieră foarte avantajoasă, beneficiul de 6,2 milioane RON fiind unul cel puţin semnificativ.

În aceste condiţii, a apreciat ca fiind necesar, sub aspectul infracţiunii de luare de mită, să aplice inculpatului o pedeapsă într-un cuantum mai ferm, peste mediu.

În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, în condiţiile concursului de infracţiuni, chiar dacă pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de luare de mită este una fermă, a apreciat că în continuare legea penală mai favorabilă inculpatului este legea penală nouă, pentru următorul argument: prin raportare la cuantumul de 4 ani al pedepsei concurente, aplicate pentru infracţiunea de abuz în serviciu, a constatat că sporul de pedeapsă ce poate fi aplicat sub regimul art. 38 - 39 din C. pen. în vigoare, şi care este limitat la o treime din 4 ani - aşadar 1 an şi 4 luni închisoare - este semnificativ mai mic decât sporul ce poate fi aplicat inculpatului sub regimul concursului de infracţiuni sub imperiul legii penale vechi, spor ce poate fi maximul pedepsei mai oneroase, la care se poate adăuga un spor de până la 5 ani, fără a se depăşi pedepsele aplicate cumulate. Or, instanţa a constatat că, în condiţiile în care infracţiunea de abuz în serviciu este constituită din trei acte materiale, că inculpatul a acţionat cunoscând în mod direct potenţialul infracţional al aprobării dosarelor de despăgubire fără o analiză efectivă, şi în cazul dosarului x a şi urmărit acest lucru, a apreciat că şi sub imperiul legii penale vechi aplicarea unui spor de pedeapsă era imperios necesară, într-un cuantum mai ridicat decât cel limitat la 1 an şi 4 luni închisoare conform legii penale noi. Aşa fiind, a aplicat pe lângă pedepsele concurente, (pentru argumente similare celor expuse mai sus), şi pedepsele complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

Ca atare, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi, pentru argumentele expuse în cazul inculpaţilor precedenţi, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 8 ani închisoare, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 38 - 39 C. pen. a contopit pedepsele concurente şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, pe care a sporito cu 1 an şi 4 luni închisoare reprezentând o treime din pedeapsa concurentă, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 9 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a aplica pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică) C. pen.

În baza art. 72 C. pen. a dedus reţinerea, arestul preventiv şi arestul la domiciliu de la 26 martie 2015 la 19 ianuarie 2016 inclusiv.

În cazul inculpatului L., instanţa a reţinut, în privinţa ambelor infracţiuni, următoarele aspecte: inculpatul a comis fapta de complicitate la abuz în serviciu cu intenţie directă, cunoscând caracterul denaturat al evaluării pe care a prezentat-o Comisiei; s-a avut în vedere de asemenea cuantumul sumei primite cu titlul de mită, unul nu foarte ridicat, dar şi valoarea prejudiciului cauzat prin comiterea acestei fapte. S-a avut în vedere lipsa antecedentelor penale în cazul acestui inculpat, şi vârsta la momentul pronunţării hotărârii. În aceste condiţii, instanţa de fond a aplicat inculpatului pedeapsa minimă pentru fapta de complicitate la abuz în serviciu, pe care a considerat-o suficientă; a aplicat o pedeapsă la minimul special şi în cazul infracţiunii de luare de mită, în lumina aceloraşi argumente. În acelaşi context, a apreciat că în cuantumul lor concret, pedepsele astfel individualizare sunt suficiente pentru a reflecta gravitatea lor, prin prisma împrejurărilor concrete în care au fost comise şi a rezultatului lor.

Şi în cazul acestui inculpat, pentru acelaşi raţionament expus în cazul inculpatului A., a constatat că legea penală mai favorabilă este legea penală nouă, ce limitează sporul ce poate fi aplicat la 1 an şi 4 luni închisoare.

Pentru argumente similare celor expuse mai sus, a aplicat inculpatului şi pedepsele complementare a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică, a cărei necesitate este atrasă de fapta de corupţie reţinută în sarcina sa, şi de a exercita profesia de evaluator, ca şi consecinţă necesară a naturii şi gravităţii faptei de complicitate la abuz în serviciu. A dispus aplicarea pedepselor complementare pe lângă fiecare din cele două pedepse principale, având în vedere că ambele infracţiuni au fost comise în aceleaşi circumstanţe.

Ca atare, în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul L. la pedeapsa de 4 ani închisoare, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică şi de a exercita profesia de evaluator) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul L. la pedeapsa de 3 ani închisoare, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică şi de a exercita profesia de evaluator) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică şi de a exercita profesia de evaluator) C. pen.

În baza art. 38 - 39 C. pen. a contopit pedepsele aplicate, şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an reprezentând o treime din pedeapsa concurentă, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică şi de a exercita profesia de evaluator) C. proc. pen. o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa o funcţie publică şi de a exercita profesia de evaluator) C. pen.

În baza art. 72 C. pen. a dedus reţinerea, arestarea preventivă şi arestul la domiciliu de la 17 martie 2015 la 30 martie 2016 inclusiv.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a reţinut următoarele:

Ministerul Finanţelor s-a constituit parte civilă în cauză cu diferenţa de evaluare dintre rapoartele de evaluare întocmite de inculpaţii trimişi în judecată şi rapoartele de constatare întocmite în cursul urmăririi penale, poziţie ce a fost menţinută, fără precizări suplimentare, până la finalizarea cercetării judecătoreşti.

Pentru argumentele expuse anterior, instanţa a arătat că nu va reţine rapoartele de constatare întocmite în cursul urmăririi penale ca probe pertinente în stabilirea prejudiciului.

Pentru considerentele dezvoltate mai sus, instanţa a reţinut că inculpaţii sunt răspunzători sub aspectul întinderii prejudiciului de întreaga valoare a acestor decizii de despăgubire.

Prin fapta de abuz în serviciu, inculpaţii au procedat la emiterea unor decizii de despăgubire nelegale, iar răspunderea lor din punctul de vedere al întinderii prejudiciului se raportează la valoarea integrală a acestor trei decizii de despăgubire, şi nu la o diferenţă de evaluare, care, având în vedere intervalul de timp îndelungat scurs de la momentul faptelor, nici nu poate fi de altfel stabilită de o manieră pertinentă.

A constatat că nu există în cauză date cu privire la modul în care s-a concretizat, în final, controlul Curţii de Conturi în anul 2009 şi modalitatea în care s-a procedat pe cale administrativă la recuperarea prejudiciului, datele aflate la dispoziţie în acest moment conducând la concluzia că până la acest moment nu s-a procedat efectiv la iniţierea unor demersuri de recuperare a prejudiciului în procedura administrativă.

Principiile răspunderii civile delictuale sunt însă mai oneroase şi impun reţinerea prejudiciului integral, în măsura în care a fost previzibil. Prin emiterea deciziilor de despăgubire, inculpaţii au acceptat că bugetul de stat va fi diminuat cu întreaga sumă menţionată în aceste decizii. Practic, prin lipsa oricărei forme de analiză, au considerat că toate valorile stabilite de evaluatorii contractuali sunt corecte şi şi-au asumat răspunderea în raport de cuantumul lor integral.

De asemenea, a constatat că, chiar dacă prejudiciul este constituit din valoarea integrală a tuturor celor trei dosare de despăgubire, în soluţionarea laturii civile instanţa este ţinută de principiul disponibilităţii şi nu poate obliga inculpaţii la plata unei sume mai mari decât cea solicitată de partea civilă, urmând a se limita la suma totală indicată în constituirea de parte civilă.

A constatat în acelaşi timp că în ceea ce priveşte decizia de despăgubire emisă în favoarea martorilor denunţători K., P. şi Q., în Dosarul nr. x/2008 această decizie este lovită de nulitate absolută, ca urmare a existenţei cauzei ilicite.

Decizia nr. 4764/F emisă în acest dosar de despăgubire a fost urmarea săvârşirii faptei de abuz în serviciu reţinută în sarcina tuturor membrilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar şi urmarea faptei de luare de mită săvârşită de inculpatul A..

Decizia de despăgubire în cauză este afectată fundamental, din punctul de vedere al legitimităţii şi temeiniciei, prin faptul că a fost rezultatul direct al infracţiunilor ce fac obiectul cauzei.

Cauza ilicită este reflectată şi în poziţia beneficiarilor, toţi cei trei martori fiind în cunoştinţă de cauză cu privire la caracterul ei nelegal. Instanţa a reţinut că toţi cei trei martori se află în poziţia unui dobânditor de rea - credinţă, în condiţiile în care toţi au admis, direct sau indirect, că au cesionat drepturile litigioase în cunoştinţa faptului că trecerea dosarului de despăgubire prin Comisia Centrală este facilitată de către inculpatul A.

În condiţiile în care această facilitare s-a concretizat (prin beneficiul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în forma intenţiei indirecte de către ceilalţi membri ai Comisiei), cei trei beneficiari nu pot invoca în speţă beneficiul bunei credinţe.

Acest element diferenţiază substanţial poziţia celor trei martori denunţători faţă de cea a beneficiarilor U. şi W., în privinţa cărora probatoriul administrat nu a relevat indicii în sensul că ar fi încercat să corupă, în orice mod, procedura de stabilire a despăgubirilor, nici la nivelul membrilor Comisiei, şi nici al evaluatorilor.

În cazul acestor beneficiari, instanţa a arătat că nu poate proceda la anularea deciziilor de despăgubire, întrucât pentru beneficiari acestea reprezintă un drept câştigat, intrat definitiv în patrimoniul lor, ocrotit de art. 1 din protocolul 1 al Convenţiei europene a drepturilor omului

Faţă de argumentele expuse, în temeiul art. 25 şi 256 C. proc. pen., urmare a anulării Deciziei nr. 4764/F din 25 septembrie 2008 şi a actelor subsecvente, respectiv titlurile prin care au fost convertite titlurile de despăgubire în acţiuni la Fondul proprietatea (nr. 942, 943 şi 944 din 30 septembrie 2008) instanţa a procedat la repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin obligarea numiţilor K., P. şi Q. la plata către Ministerul Finanţelor a sumei de 375.050.942 RON, reprezentând suma acordată cu titlul de despăgubire, în procentele menţionate în această decizie în baza contractului de cesiune, respectiv de: 71% în privinţa lui K., 12% în privinţa lui P. şi 17% în privinţa lui Q.

Instanţa a apreciat că anularea deciziei de despăgubire şi repunerea părţilor în situaţia anterioară nu poate avea ca obiect şi nu poate consta în numărul acţiunilor la Fondul proprietatea dobândite de fiecare dintre beneficiari.

Faptul că valoarea de conversie a titlurilor de despăgubire a fost de unu la unu, iar ulterior martorii au valorificat aceste acţiuni la o valoare mai mică decât cea nominală, valoare calculată la o medie de 0,36 RON per acţiune de către martorul K. este doar un element aleatoriu, ce nu poate avea efect asupra întinderii obligaţiei de restituire.

S-a reţinut că opţiunea de a valorifica acţiunile dobândite la preţul pieţei, imediat dobândirii lor, sau într-un interval de câţiva ani, a fost o decizie personală a martorilor, justificată de raţiuni personale sau economice; nu mai puţin însă, este de remarcat că martorii aveau de asemenea alegerea de a păstra acţiunile la acest Fond, pentru a le valorifica la un moment viitor la un preţ superior celui al conversiei iniţiale; în concluzie, evoluţia preţului acestor acţiuni pe piaţă sau pe bursă, după listarea lor, este un factor speculativ, incert, ce nu poate condiţiona în opinia instanţei obligaţia de restituire nici sub aspectul existenţei sau obiectului său, şi nici al întinderii sale.

A constatat în continuare că suma ce face obiectul dispoziţiei de repunere a părţilor în situaţia anterioară acoperă o parte importantă a sumei cu care Ministerul Finanţelor s-a constituit parte civilă.

Repunerea părţilor în situaţia anterioară este o operaţiune juridică ce are întâietate faţă de soluţionarea pretenţiilor civile, întrucât dispoziţiile art. 25 alin. (3) C. proc. pen. sunt aplicate de instanţă din oficiu şi nu sunt condiţionate de existenţa unei constituiri de parte civilă, potrivit acestor dispoziţii instanţa fiind obligată să procedeze la repunerea părţilor în situaţia anterioară şi atunci când nu există constituire de parte civilă.

În aceste condiţii, obligarea inculpaţilor în solidar la plata către partea civilă a unei sume virtual similare celei ce face obiectul repunerii părţilor în situaţia anterioară conform art. 25 alin. (3) C. proc. pen. ar avea ca efect îmbogăţirea fără justă cauză a părţii civile în măsura în care această a doua obligaţie, impusă în solidar inculpaţilor, ar putea fi executată concomitent cu cea ce decurge din repunerea părţilor în situaţia anterioară.

În consecinţă, soluţionarea legală a acţiunii civile impune în opinia instanţei ca obligaţia solidară a inculpaţilor de a achita părţii civile despăgubirile solicitate de aceasta să fie subsidiară obligaţiei de restituire determinată de repunerea părţilor în situaţia anterioară.

În ce priveşte cuantumul despăgubirilor solicitate de partea civilă Ministerul Finanţelor, instanţa de fond a constatat că acestea au fost echivalate în euro, la cursul aplicabil la momentul emiterii deciziilor de despăgubire.

Instanţa a apreciat că această modalitate de echivalare este legală şi are ca scop evitarea devalorizării sumelor de bani pretinse cu acest titlu.

Având în vedere că în intervalul de timp scurs moneda naţională a suferit într-adevăr o depreciere semnificativă, a admis acţiunea civilă formulată şi a stabilit despăgubirile solicitate astfel cum au fost cuantificate în moneda unică europeană, în echivalent în RON la data plăţii.

Instanţa a reţinut că în cuprinsul constituirii de parte civilă formulată în cursul urmăririi penale, partea civilă a solicitat şi plata "accesoriilor", fără a preciza, nici în cursul urmăririi penale şi nici al cercetării judecătoreşti, în ce pot consta acestea (dobândă legală, penalităţi, ş.a.m.d.).

Ca atare, a reţinut că singura formă de actualizare a sumei solicitată de partea civilă s-a concretizat în echivalarea prejudiciului în euro.

Instanţa a procedat la obligarea inculpaţilor I. şi a inculpaţilor evaluatori B., N. şi L. în limita participaţiei proprii, în funcţie de cuantumul despăgubirilor stabilite în cazul dosarelor ce îi vizează.

A constatat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta prepusului, în cazul inculpaţilor B. şi N., întrucât aceştia au întocmit rapoartele de evaluare în calitate de angajaţi ai societăţilor de evaluare citate în cauză în calitate de părţi responsabile civilmente, cei doi inculpaţi urmând să fie obligaţi în solidar, în limitele răspunderii lor, alături de părţile responsabile civilmente SC M. şi respectiv O. SRL

Faţă de cele de mai sus, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a anulat Decizia nr. 4764/FF din 25 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP de emitere a titlului de despăgubire în favoarea intimaţilor K. (pentru cota de 71%), P. (pentru cota de 12%) şi Q. (pentru cota de 17%), în cuantum total de 375.050.942 RON, Titlurile de conversie nr. 942 din 29 septembrie 2008 emis în favoarea intimatului Q., nr. 943 din 29 septembrie 2008 emis în favoarea intimatului P. şi nr. 944 din 29 septembrie 2008 emis în favoarea intimatului K.

A repus părţile în situaţia anterioară, şi a dispus restituirea, în cotele procentuale mai sus menţionate, de către intimaţii K. (71%), P. (12%) şi Q. (17%) a sumei de 375.050.942 RON către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

În baza art. 397 şi 25 C. proc. pen. a admis acţiunea civilă formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi a obligat în solidar pe inculpaţii D., E., A., F., C., G., H., J., I. (acesta în limita sumei de 82.857.750 euro echivalent RON la data plăţii), L. (acesta în limita sumei de 69.730.320 euro echivalent RON la data plăţii), B., acesta în solidar cu partea responsabilă civilmente M. (aceştia în limita sumei de 1.730.554 euro echivalent RON la data plăţii), şi N., acesta în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O. SRL (aceştia în limita sumei de 13.127.430 euro echivalent RON la data plăţii), la plata către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor a sumei de 84.588.304 euro echivalent RON la data plăţii, în măsura în care pretenţiile părţii civile nu sunt acoperite prin repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea sumei aferente deciziei desfiinţate, conform art. 25 alin. (3) C. proc. pen.

A menţinut măsurile asigurătorii luate prin Ordonanţele nr. 700/P/2014 din 2 aprilie 2015 şi 7 aprilie 2015 asupra bunurilor inculpaţilor D., J., I., G., A., E., B., F. şi H., şi a luat măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare, altele decât cele menţionate în ordonanţele de mai sus, ale inculpaţilor D., J., I., G., A., E., B., F. şi H., până la concurenţa sumelor la care sunt obligaţi faţă de partea civilă, la care se adaugă cuantumul sumelor confiscate, şi cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal, în fond şi căile de atac.

A dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare, ale inculpatului L., şi părţilor responsabile civilmente M. şi SC O. SRL până la concurenţa obligaţiilor faţă de partea civilă, la care se adaugă cuantumul sumelor confiscate, şi cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal, în fond şi căile de atac.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. şi art. 289 alin. (3) C. pen. a confiscat de la inculpatul L. suma de 10.000 euro şi de la inculpatul A. suma de 6.200.000 RON, sume primite de aceştia cu titlu de mită.

Sub aspectul cheltuielilor judiciare, a dispus obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include şi onorariul înaintat pentru efectuarea expertizei judiciare de verificare a evaluării. În acest context, instanţa a menţionat că acest cuantum nu a inclus şi taxa pe valoarea adăugată, întrucât faţă de specificul administrării expertizei judiciare, organele judiciare stabilesc onorariul în funcţie de complexitatea lucrărilor de expertiză, şi nu pot avansa şi taxele cuvenite sau reţinute de alte instituţii, precum Biroul Local de Expertize sau bugetul de stat, indiferent de forma fiscală în care se concretizează, ca taxă pe valoare adăugată sau impozit pe venit.

Având în vedere că în cauză o parte din inculpaţi s-au angajat explicit să suporte cheltuielile aferente rapoartelor de verificare vizând rapoartele de evaluare întocmite de SC R., avansând şi o parte din onorariul aferent acestor două verificări, instanţa a dispus obligarea inculpaţilor care şi-au precizat explicit această poziţie, respectiv inculpaţii B., F., D., G., E., A. şi N., la plata sumei de 5.764 RON în contul Biroului Local de Expertize Tehnice, cu titlul de onorariu cuvenit Comisiei de experţi.

Instanţa a mai reţinut că, după finalizarea dezbaterilor şi rămânerea cauzei în pronunţare, au fost depuse mai multe cereri de repunere a cauzei pe rol. Doar instanţa are posibilitatea de a proceda la repunerea cauzei pe rol atunci când constată, în urma examinării actelor cauzei, că nu au fost lămurite toate aspectele ce ţin de soluţionarea cauzei pe fond, şi este necesară în acest scop reluarea cercetării judecătoreşti, însă inculpaţii nu au în patrimoniul lor procesual dreptul de a cere şi obţine repunerea cauzei pe rol.

A respins ca nefondată cererea apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul H. de majorare a onorariului avocaţial, întrucât activitatea concretă de reprezentare a avut ca unic element de dificultate numărul mai mare al şedinţelor de judecată, or acest element era anticipabil având în vedere complexitatea cauzei, numărul mare de inculpaţi şi amploarea probatoriului de administrat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul C., în cuantum de 500 RON, şi onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţii L. şi H., în cuantum de câte 520 RON, a dispus să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva Sentinţei penale nr. 30/F din data de 14 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Q., P. şi K., inculpaţii H., F., E., L., G., A., I., C., J., B., D. şi N., precum şi partea responsabilă civilmente SC O. SRL.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a declarat apel împotriva hotărârii instanţei de fond pentru următoarele considerente:

1. Greşita schimbare a încadrării judiciare faţă de inculpaţii D., E., A., F., C., G., H., I., J..

2.a. Netemeinicia hotărârii judecătoreşti sub aspectul individualizării pedepselor faţă de inculpaţii A., F., C., G., H., I, E., L., D., B., N.

2.b. Nelegalitatea hotărârii judecătoreşti sub aspectul aplicării de pedepse nelegale inculpaţilor D., B., N.

3. Greşita aplicare a dispoziţiilor art. 18 ind.l C. pen. din 1969 inculpatului J..

În dezvoltarea motivelor apel, Parchetul a arătat următoarele:

1. Cu privire la greşita schimbare a încadrării judiciare faţă de inculpaţii D., E., A., F., C., G., H., I., UUUU.:

În motivarea schimbării încadrării judiciare reţinute faptelor inculpaţilor -membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor-, respectiv a consilierului - expert evaluator din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, instanţa de fond a reţinut în esenţă, ca argument, poziţia subiectivă unică raportat la acţiunea de îndeplinire formală, deficitară a atribuţiilor de serviciu.

S-a apreciat de către Parchet că este neîntemeiată această schimbare a încadrării judiciare, întrucât poziţia procesuală a inculpaţilor faţă de îndeplinirea atribuţiilor de serviciu care se susţine este diferită de la caz la caz.

Astfel, poziţia subiectivă a inculpatului J., în calitate de consilier evaluator în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a fost că dispoziţia art. 16 alin. (64) din Legea nr. 247/2005 nu era aplicabilă ca urmare a caracterului confidenţial al tranzacţiilor reale, deoarece îngreuna procedura, iar practica judiciară permitea utilizarea sistemului de oferte.

Poziţia procesuală a inculpatului C. a fost de judecare în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirilor, fără să îşi asume vreo vinovăţie în mod direct sub pretextul că acesta vota pe liste, această practică de lucru fiind stabilită de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de la data înfiinţării.

În ceea ce priveşte pe inculpatul A., deşi acesta nu recunoaşte expres acuzaţiile de abuz în serviciu a susţinut, că, în calitate de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, şi-a verificat atribuţiile şi a dat o importanţă deosebită obligaţiei de a verifica rapoartele de evaluare, suma în limitele căreia era stabilită despăgubirea. Inculpatul a recunoscut că au existat astfel de discuţii între membrii Comisiei, inclusiv după sesizarea ANEVAR, în sensul că evaluatorii nu respectă Standardele Internaţionale de Evaluare, precum şi că au fost situaţii în care s-a solicitat chiar înlocuirea experţilor.

Cu privire la procedura derulată de membrii Comisiei, inculpatul recunoaşte că, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu şi că, înainte de votul Comisiei, fiecare membru avea accesul la studiul dosarelor, se analizau cererile de acordare de prioritate în situaţii medicale, se verificau rapoartele de evaluare, iar pentru modalitatea de stabilire a sumei de despăgubire se aveau în vedere comparabilele folosite şi în practica judiciară a instanţelor de judecată, exclusiv pe bază de oferte de vânzare.

În acest context, inculpata F. era la fel de preocupată de responsabilitatea verificării rapoartelor de evaluare, sens în care a redactat o Circulară prin care se solicita evaluatorilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor să îşi asume răspunderea pentru respectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, aspect ce denotă o mare discrepanţă faţă de apărarea, în general comună a inculpaţilor membrii ai Comisiei Centrale de Stabilire de Despăgubiri, în sensul că nu ar fi avut atribuţii de aprobare/verificare a rapoartelor de evaluare, deoarece rapoartele de evaluare treceau prin filtrul obligatoriu de legalitate al Comisiei Centrale.

Inculpatul A., cu referire la Dosarul de despăgubire nr. x/2008, a recunoscut că avea cunoştinţă de persoana evaluatorului căruia i se încredinţase evaluarea în acest dosar, în persoana inculpatului L.

În egală măsură a atras atenţia acest teren prin suprafaţă şi nivel ridicat al despăgubirilor inclusiv inculpatei F., care 1-a atenţionat pe inculpatul A. inclusiv asupra unei posibile incompatibilităţi între inculpatul J. şi martorul - beneficiar K., care s-a dovedit o simplă coincidenţă de nume.

Prin urmare inculpatul A. avea cunoştinţă de interesul manifest al cesionarului - martorul K. sub forma informării înainte de repartizarea aleatorie a evaluării Dosarului nr. x/2008 la inculpatul, expertul L.

Acesta a explicat instanţei de fond că era o practică obişnuită la nivelul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor ca persoane interesate de procedura derulată de Comisia Centrală să vină în audienţă să se familiarizeze cu etapele procedurii.

În consecinţă, activitatea Comisiei Centrale de Stabilire de Despăgubiri nu este una de depozitare, de bifare a rapoartelor de evaluare, ci de analiză conformă dispoziţiilor legale care enumerau criteriile/condiţiile de evaluare pe bază de date şi informaţii de la bănci, notară publici, agenţii imobiliare, birouri de carte funciara, precum şi de la orice alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare, aceste instituţii îşi respectau obligaţia să comunice evaluatorilor de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare efectuării evaluării, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel, cu păstrarea secretului profesional care incumbă evaluatorilor.

Simpla afirmaţie comună a membrilor Comisiei Centrale de Stabilire de Despăgubiri că nu aveau atribuţii de verificare a respectării procedurii reglementate de dispoziţiile legale mai - sus enumerate, întrucât aceasta era strict responsabilitatea evaluatorilor, inculpaţii N., B., L., respectiv a inculpatului J., în calitate de consilier evaluator în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor- Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care aviza rapoartele de evaluare, este contrazisă chiar de inculpata F. în declaraţia dată în faţa instanţei de fond.

Poziţia inculpatei F. este de recunoaştere a problemelor acestei proceduri de evaluare/reevaluare, încă din 2005 a identificat posibilitatea contestării rapoartelor de evaluare doar de părţile interesate, cu această ocazie Comisia se comporta ca un arbitru care chema evaluatorul şi dacă partea rămânea nelămurită în continuare, Comisia dispunea reevaluarea.

Această opinie a fost susţinută şi de inculpaţii A., C., D.

O altă ipoteză teoretică identificată de inculpata F. era lipsa avizului inculpatului J., în calitate de consilier evaluator în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

În acest context inculpata F. îşi desfăşura atribuţiile de serviciu, care nu se rezumau la un simplu vot, ci la verificarea respectării Standardelor Internaţionale de Evaluare, astfel a constatat că rapoartele de evaluare se bazau doar pe oferte, iar în urma consultării cu Preşedintele ANEVAR, acesta i-a confirmat că evaluatorii pot folosi orice sursă de informaţii, iar ca metode de calcul este exclusă bonitarea.

În urma controlului Curţii de Conturi, inculpata F. a avut o corespondenţă cu ANEVAR în legătură cu respectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare şi s-a ajuns la concluzia că acestea nu pot fi verificate decât de un expert autorizat, aceştia fiind evaluatorii, adică inculpaţii N., B., L. şi inculpatul J., în calitate de consilier evaluator în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Cu prilejul verificării Dosarului nr. x/2008 inculpatei F. i-a atras atenţia faptul că expertul evaluator, inculpatul L. nu a putut identifica terenul, motiv pentru care a trimis dosarul spre reevaluare.

Ulterior, inculpata F. a reverificat acest dosar, după ce a reintrat în Comisie, 1-a înaintat pentru verificare inculpatului J., căruia i-a pus în vedere să depună o declaraţie care să lămurească posibilitatea de a fi rudă cu beneficiarul, martorul K., deşi dosarul figura pe numele foştilor beneficiari, martorii S., HH.

Inculpata F. a recunoscut în legătură cu obiecţiunile pe care inculpatul J. le avea privind neconformitatea Standardelor Internaţionale de Evaluare, prin utilizarea de comparabile inadecvate, că dosarele se trimiteau la reevaluare, dosarele dificile erau aduse fizic în şedinţele Comisiei, iar atitudinea inculpatei era una de studiu al dosarelor, ca măsură de precauţie.

Inculpata F. îşi asumă cunoaşterea legii, de a avea cunoştinţă de obligaţia de evaluatorilor conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 prevăzută de art. 16 alin. (64), care ar fi întreprins demersuri de a respecta legea prin verificarea de tranzacţii în care preţurile erau foarte mici şi în acest context au fost considerate simulate.

Cu toate acestea, inculpata F. se apără, în mod neplauzibil, invocând pe de o parte deficienţa Legii nr. 247/2005, lipsa mijloacelor necesare pentru a se aduce la îndeplinire prevederile art. 16 alin. (64), presiunile sub care lucra din partea Ministerului Finanţelor Publice din cauza tergiversării cauzelor, pe de altă parte se contrazice prin recunoaşterea riguroasă a prevederilor legale şi a activităţii de control a dosarelor, inclusiv a activităţii inculpatului J., un specialist foarte competent în opinia sa.

Aceeaşi este şi poziţia inculpatei D., fost Preşedinte al Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor, mai rezervată, însă recunoaşte competenţa Comisiei de a solicita reevaluarea în situaţiile în care preţul era prea mare în raport de Grila Notarilor Publici, dosarele dificile erau prezente în şedinţele Comisiei cu un referat din partea inculpatului J., precum şi în situaţia în care raportul de evaluare nu respecta Standardele Internaţionale de Evaluare.

Apărările inculpaţilor E., G., I. s-au menţinut în sensul lipsei prevederii în Legea nr. 247/2005 a competenţei şi a obligaţiei de control a verificării dacă rapoartele de evaluare respectă Standardele Internaţionale de Evaluare şi dispoziţiile Legii nr. 247/2005, fiind o responsabilitate exclusivă în sarcina evaluatorilor, inculpaţii N., B., L. şi a inculpatului J., în calitate de consilier evaluator în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Cu alte cuvinte inculpaţii îşi neagă competenţa exclusivă în cadrul Comisiei Centrale de Stabilire de Despăgubiri, de autoritate investită prin această lege în procedura descrisă anterior cu soluţionarea cauzelor. Activitatea Comisiei care se baza pe rapoartele de evaluare este redusă de inculpaţi la o procedură formală - standard de vot pe liste/tabele, cu toate că toţi membrii acestei Comisii sunt de acord că legea impunea imperativ experţilor respectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare şi a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, după un tipar prestabilit.

O altă explicaţie invocată de membrii acestei Comisii este aceea că nu aveau o specializare tehnică, fiind practic în imposibilitate de a analiza, verifica, cenzura astfel de rapoarte de evaluare, deşi nici acest argument nu are legătură cu fondul acuzaţiei.

În consecinţă, în activitatea membrilor Comisiei desfăşurată în perioada 4 decembrie 2008 - 10 noiembrie 2008 - 2 septembrie 2008 reţinută în actul de acuzare, în mod individual, faţă de aprobarea celor trei rapoarte de evaluare, prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu prin nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 şi alte norme legale secundare, nu se poate reţine o poziţie subiectivă unică raportat la acţiunea de îndeplinire formală, deficitară a atribuţiilor de serviciu. Astfel cu prilejul fiecărei şedinţe a Comisiei din perioada de referinţă, membrii acesteia îşi desfăşurau activitatea corespunzător etapelor legale prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în art. 16 alin. (64), cu consecinţe juridice asupra denaturării evaluării, care constituie legislaţie primară încălcată flagrant în exerciţiul atribuţiilor şi competenţei unice de către membrii Comisiei Centrale de Stabilire de Despăgubiri cu ocazia analizei şi stabilirii cuantumului despăgubirilor.

Conform art. 13 din Legea nr. 247/2005 pe baza acestor rapoarte de evaluare înaintate Comisiei Centrale de Stabilire de Despăgubiri conform art. 16 alin. (6) din Legea nr. 247/2005, aceasta îşi fundamenta decizia, fie trimitea dosarul spre reevaluare conform art. 16 alin. (7) din Legea nr. 247/2005.

Intre aceste două etape este prevăzută în mod expres activitatea de evaluare conform dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005:

- alin. (61) La cererea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societăţii de evaluare desemnate de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, deţinătorii bunurilor imobile ce fac obiectul procedurilor administrative prevăzute de prezenta lege vor permite accesul acestora la locul unde se află bilanţurile respective, pe perioada şi numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru efectuarea lucrării de evaluare,

- alin. (62) Deţinătorii bunurilor imobile prevăzute la alin. (61) vor fi înştiinţaţi în timp util despre efectuarea lucrării de evaluare,

- alin. (63) În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în reşedinţa persoanei fizice se face cu autorizarea instanţei judecătoreşti competente, dispoziţiile privind ordonanţa preşedinţială din C. proc. civ. fiind aplicabile,

- alin. (64) La cererea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societăţii de evaluare, băncile, notarii publici, agenţiile imobiliare, birourile de carte funciara, precum şi orice alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare sunt obligaţi să le comunice de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare efectuării evaluării, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. Evaluatorii au obligaţia de a asigura secretul datelor şi informaţiilor astfel primite,

- alin. (65) În cazul în care evaluatorul considera necesar, organele de politie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, după caz, sunt obligaţi să-i acorde concursul pentru obţinerea datelor şi informaţiilor necesare întocmirii raportului de evaluare, precum şi pentru îndeplinirea oricărei alte activităţi în acelaşi scop, ş.a.

În consecinţă, activitatea membrilor Comisiei Centrale de Stabilire de Despăgubiri nu este o formalitate de bifare a rapoartelor de evaluare, ci de analiză conformă dispoziţiilor legale care enumerau criteriile/condiţiile de evaluare pe bază de date şi informaţii de la bănci, notari publici, agenţii imobiliare, birouri de carte funciara, precum şi de la orice alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare, aceste instituţii îşi respectau obligaţia să comunice evaluatorilor de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare efectuării evaluării, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel, cu păstrarea secretului profesional care incumbă evaluatorilor.

Prin urmare, de fiecare dată membrii Comisiei analizau condiţiile legale, fără de care procedura nu putea fi finalizată, fiind exclusă ipoteza unei unităţi de rezoluţie infracţională unice. Din probele administrate nu a rezultat că inculpaţii aveau o reprezentare de ansamblu a activităţilor infracţionale înainte de comiterea primului act de executare care să realizeze în timp acţiunile din conţinutul aceleiaşi infracţiuni, nici că această rezoluţie infracţională s-a menţinut pe parcursul întregii activităţi infracţionale având în vedere existenţa altor cauze pe rolul şedinţelor Comisiei.

Aşadar, poziţia subiectivă a inculpatului J., în calitate de consilier evaluator în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, cu ocazia verificărilor rapoartelor de evaluare, a fost de încălcare a legii, atâta timp cât nu s-a uzat de mijloacele legale puse la dispoziţie de art. 16 alin. (65) Legea nr. 247/2005 care obliga instituţiile enumerate să ceară sprijinul autorităţilor, anume "organele de politie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, după caz, sunt obligaţi să-i acorde concursul pentru obţinerea datelor şi informaţiilor necesare întocmirii raportului de evaluare, precum şi pentru îndeplinirea oricărei alte activităţi".

Pentru aceste motive s-a solicitat menţinerea încadrării juridice din rechizitoriu privind reţinerea concursului real de infracţiuni, nu sunt îndeplinite condiţiile de existenţă ale unităţii legale de infracţiune continuată, printre care se semnalează lipsa unităţii de rezoluţie infracţională.

2. Cu privire la netemeinicia hotărârii judecătoreşti sub aspectul individualizării pedepselor faţă de inculpaţii A., F., C., G., H., I., E., L., D., B., N., a arătat următoarele:

Instanţa de fond a dispus soluţii de condamnare la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie pentru toţi membrii Comisiei, fără să se analizeze în concret, pentru fiecare inculpat în parte, circumstanţele personale, natura şi frecvenţa infracţiunilor comise într-un interval de timp, specializarea într-un anumit domeniu, intervalul de timp de la condamnările anterioare în care fie au reluat activitatea infracţională, fie au avut condamnări pentru fapte anterioare similare.

În principal, instanţa de fond a avut în vedere la individualizarea pedepselor şi termenul rezonabil al derulării procesului penal, demararea cercetărilor penale după 7 ani şi finalizarea în primă instanţă a procesului penal după 10 ani de la săvârşirea infracţiunilor.

Parchetul a susţinut că, fără a contesta vechimea infracţiunilor 2008 - 2013, totuşi instanţa de control judiciar nu poate face abstracţie de data sesizării Direcţiei Naţionale Anticorupţie la 12 ianuarie 2015 de către Guvernul României - Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor în urma controlului Curţii de Conturi din 2009 privind plata despăgubirilor în 2008 pe baza rapoartelor de evaluare a imobilelor conform Legii nr. 247/2005, procedură finalizată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4109 din 15 septembrie 2011 prin respingerea recursului declarat de Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor, ca nefondat.

Pe baza Deciziei nr. 2 din 15 iunie 2009 Curtea de Conturi a obligat Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor să verifice toate rapoartele de evaluare care au stat la baza celor 2843 de Decizii emise de Comisia Centrală de Stabilire de Despăgubiri şi să se reevalueze toate imobilele care fac obiectul rapoartelor de evaluare ce depăşesc 500.000 RON, care nu respectă Standardele de Evaluare Internaţionala.

Pe baza Deciziei nr. 10 din 10 octombrie 2013 Curtea de Conturi a dispus în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor reevaluarea celor 1812 de dosare ce depăşeau 2.500.000 RON în care s-au acordat despăgubiri în perioada 2009 - 2011.

Sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost completată de denunţurile din 16 martie 2015 formulate de K., P. Şi Q. împotriva inculpatului A., care, în calitate de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (în perioada 2005 - 2008) şi membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (2008-2009), a pretins (între anii 2007 - 2008) 5% din totalul acţiunilor cuvenite martorilor K., P. şi Q. ca urmare a soluţionării dosarului de despăgubire nr. x/2008 şi a primit, în perioada 2009 - 2013, de la martorii - denunţători, cesionarii K. atât direct, cât şi prin intermediul lui Q. şi P., ca urmare a înţelegerii dintre K. şi inculpat, suma de aproximativ 6.200.000 RON, reprezentând sume de bani şi contravaloarea acţiunilor.

La data de 3 aprilie 2015 inculpatul J. a formulat un denunţ, în care semnala că în perioada în care îşi desfăşura activitatea în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, mai multe persoane, printre care VVVV., WWWW., având interese în soluţionarea unor dosare, au exercitat presiuni prin FFF., pentru avizarea unor rapoarte de evaluare întocmite de evaluatorii, inculpaţii din prezenta cauza, N., L. ş.a., punându-i-se în vedere că stabilirea valorii unui imobil nu este în competenţa sa, ci a evaluatorului, responsabilitatea sa fiind verificarea respectării Standardele de Evaluare Internaţională.

Urmărirea penală s-a finalizat în termen de 3 luni, iar procesul penal la instanţa de fond a durat 2 ani şi 10 luni din momentul sesizării judecătorului de cameră preliminară, în condiţiile administrării complexe a probatoriilor propuse în apărare şi acuzare, a unei expertize de verificarea a tuturor rapoartelor întocmite în cauză şi cu renunţare expresă din partea inculpaţilor după respingerea obiecţiunilor comune pentru apărare şi acuzare, la efectuarea obiectivului 5 ce viza stabilirea valorii de piaţă a fiecărui imobil.

Din punctul de vedere al Direcţiei Naţionale Anticorupţie în raport de data sesizării procurorului, complexitatea cauzei şi a administrării probelor, comportamentul participanţilor la procesul penal termenul de 3 ani şi o lună nu a încălcat durata termenului rezonabil în care s-a desfăşurat procesul penal în aceste etape.

În continuare se analizează pentru fiecare inculpat în parte criteriile generale de individualizare prevăzute de C. pen., cu sublinierea că prejudiciul cauzat statului român urmare a consecinţelor juridice este unul mai mult decât considerabil şi a fost reţinut în modalitatea:

- în sarcina membrilor Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, inculpaţii A., F., C., G., H., D., E. şi a consilierului evaluator în cadrul Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor - Secretariatul Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, inculpatul J. 84.588.304 euro, echivalentul a 304.837.796 RON,

- în sarcina membrului Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, inculpatul I. 82.857.750 euro, echivalentul a 289.326.931 RON,

- în sarcina expertului evaluator, inculpatul L. care a întocmit raportul de evaluare în legătură cu Dosarul de despăgubire nr. x/2008, prin supraevaluarea terenului de 20,5 hectare cu suma de 69.730.320 euro,

- în sarcina expertului evaluator, inculpatul B. care a supraevaluat terenul în suprafaţă de 1.535 mp şi construcţie demolată cu suma de 1,730.554 euro, situate în Bucureşti, în raportul întocmit în acest fel în Dosarul de despăgubire nr. x/2006,

- în sarcina expertului evaluator, inculpatul N. care a supraevaluat terenul în suprafaţă de 55.390 metri pătraţi situat în Bucureşti sector 4, şos. x cu suma de 13.127.430 euro, iar raportul de evaluare întocmit în acest fel în Dosarul de despăgubire nr. x/2006.

Inculpatul E. a beneficiat de o amânare a aplicării pedepsei de 1 an închisoare tot pentru o infracţiune de corupţie prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în urma acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari - Direcţia Naţională Anticorupţie comisă în 2013 - 2014, în calitate de subprefect al judeţului Cluj prin comunicare directă către Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, XXXX. a datelor şi informaţiilor obţinute în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către PPPP., subofiţer cu grad militar de plutonier în cadrul Serviciului Român de Informaţii - Direcţia Judeţeană de Informaţii Cluj şi i-a înlesnit acesteia transmiterea celei dintâi de informaţii nedestinaţii publicităţii vizând acţiuni de supraveghere operativă a lui XXXX. sau alte persoane.

Prin urmare inculpatul E. a continuat să săvârşească infracţiuni de corupţie cu un grad de pericol social ridicat atât prin natura relaţiilor sociale afectate cât şi prin prisma înaltei calificări în calitate de subprefect al judeţului Cluj, fapt ce denotă un comportament periculos prin ignorarea consecinţelor juridice ale infracţiunilor comise. În condiţiile în care anterior în perioada decembrie - noiembrie - septembrie 2008 inculpatul E. a săvârşit alte trei infracţiuni, acesta a acceptat să încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei avantajos din punct de vedere al modalităţii de executare a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare în regim de amânare a aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani conform Deciziei nr. 53/A din 16 februarie 2015 pronunţată în Dosar nr. x/2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Faţă de acest comportament ce denotă perseverenţă infracţională Parchetul a apreciat că pedeapsa de 4 ani închisoare, situată la limita minimului special nu este de natură să îşi atingă scopul apărării interesului public, prin asigurarea echilibrului între protecţia societăţii de menţinere a ordinii de drept, prin prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi menţinerea în comunitate a persoanei care a comis mai multe fapte prevăzute de legea penală - Recomandarea Consiliului Europei 1921 16 privind Regulile Europene în domeniul sancţiunilor şi măsurilor comunitare.

Inculpatul A. a fost condamnat tot la o pedeapsă de 4 ani închisoare în condiţiile în care acesta, în aceeaşi cauză, a luat mită în valoare de 6.200.000 RON disimulată sub forma de tranzacţii încheiate cu beneficiarii cesiunii de drepturi litigioase în urma aprobării în Comisie a Dosarului de despăgubiri nr. x/2008 conform Legii nr. 247/2005.

Într-o situaţie similară este inculpatul C., condamnat definitiv la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare pentru trafic de influenţă în scopul de a întreprinde demersuri pentru facilitarea derulării cu celeritate prin prisma calităţii de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor, cu rang de subsecretar de stat pentru finalizarea procedurii de acordare de despăgubiri/compensaţii pentru cetăţenii români deposedaţi abuziv în 1940 în Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, Cadrilater şi Banat, ocazie cu care a primit de la beneficiarii despăgubirilor suma de 1.134.900 RON conform Deciziei nr. 97/A din 16 aprilie 2014 pronunţată în dosar nr. x/2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Prin urmare inculpatul C. a continuat în perioada iunie - august 2011 să săvârşească infracţiuni de corupţie cu un grad de pericol social ridicat atât prin natura relaţiilor sociale afectate cât şi prin prisma înaltei calificări de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor, cu rang de subsecretar de stat, fapt ce denotă perpetuarea unui comportament periculos folosindu-se de funcţia deţinută. În condiţiile, în care anterior, în perioada decembrie - noiembrie - septembrie 2008 inculpatul C. a săvârşit alte trei infracţiuni, acesta a pretins de la beneficiarii despăgubirilor un procent de 20%, diminuat la 15% din valoarea acestora stabilită prin Decizia nr. 3265 din 27 octombrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din care a primit în perioada 8 -14 - 26 august 2011 suma de 1.817.500 RON.

Faţă de acest comportament personal ce denotă o reală specializare infracţională într-un segment social cu grave consecinţe juridice, inclusiv sancţionate de CEDO, Parchetul a apreciat că pedeapsa de 4 ani închisoare situată la limita minimului special nu este de natură să îşi atingă scopul preventiv şi educativ conform apărării interesului public superior în susţinerea echilibrului între protecţia societăţii de menţinere a ordinii de drept şi interesele particulare persoanei de la caz la caz.

Inculpatul H. a fost condamnat tot la o pedeapsă de 4 ani închisoare în condiţiile în care acesta a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare condiţionată conform art. 81 C. pen. pe un termen de încercare de 5 ani pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiune comisă la data de 14 mai 2002 în calitate de secretar de stat din partea Departamentului pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale - Ministerul Finanţelor Publice din Comisia Specială de Retrocedare a imobilelor confiscate în 1940 conform Deciziei nr. 1179/A din 26 noiembrie 2014 pronunţată în Dosar nr. x/2011 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Pe lângă perseverenţa infracţională, la care se pretează o persoană cu studii superioare, cu responsabilităţi pe măsură care acţionează în numele Guvernului României, ulterior, în perioada decembrie - noiembrie - septembrie 2008 inculpatul H. a săvârşit alte trei infracţiuni în legătură cu aceleaşi atribuţii de serviciu de secretar de stat al Secretariatului General al Guvernului - Departamentul pentru relaţii interetnice şi, în plus, s-a sustras urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti.

Astfel, Parchetul a susţinut, ca şi în situaţia inculpatului C., că se impune şi în cazul inculpatului H. ca orientarea pedepsei să fie spre maximul special, întrucât nu se poate face abstracţie de situaţia altor inculpaţi, fără antecedente penale, ca de exemplu inculpaţii F., I., G..

Inculpatul L. a fost condamnat tot la o pedeapsă de 4 ani închisoare în condiţiile în care acesta, în aceeaşi cauză, a luat mită în valoare de 10.000 euro, fiind condamnat la o pedeapsă de 3 ani situată la tot la minimul special, întrucât, în calitate de expert evaluator, a întocmit raportul de evaluare în legătură cu Dosarul de despăgubire nr. x/2008, prin supraevaluarea terenului de 20,5 hectare cu suma de 69.730.320 euro, raport prezentat şi aprobat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, contribuind în acest fel la prejudicierea bugetului de stat şi la obţinerea unor avantaje patrimoniale necuvenite cesionarilor K., P., Q.

La fel ca inculpaţii anterior menţionaţi, în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul L. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, cu toate că în faza de urmărire penală a avut o atitudine procesuală corespunzătoare şi a contribuit la lămurirea mecanismului infracţional.

În consecinţă, Parchetul a apreciat că se impune a se lua în consideraţie la reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor A., C., H., L. şi aceste aspecte tangenţiale cu infracţiunile comise şi pedepsite definitiv în raport de profilul infracţional, în afara criteriilor generale vizavi de natura şi gravitatea rezultatului produs, conduita după săvârşirea infracţiunii.

Cu privire la inculpaţii F., I., G., de asemenea se solicită o reindividualizare judiciară care să aibă în vedere o diferenţiere plecând de la numărul infracţiunilor, continuând cu statutul din Comisie şi terminând cu celelalte criterii generale prevăzute de dispoziţiile art. 74 lit. a) - g) C. pen.

Astfel inculpata F. a acţionat în desfăşurarea atribuţiilor de serviciu în calitate de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor cât şi de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu implicaţii ample în procesul de analiză şi aprobare a rapoartelor de evaluare, cu preocupări de stabilire a responsabilităţii verificării rapoartelor de evaluare, sens în care a redactat o Circulară prin care se solicita evaluatorilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor să îşi asume răspunderea pentru respectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, deşi rapoartele de evaluare treceau prin filtrul obligatoriu de legalitate al Comisiei Centrale.

Cu alte cuvinte a existat, în această calitate de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor, o preocupare în mod deosebit manifestată de inculpata F. de încercare de mutare a responsabilităţii strict în sarcina evaluatorilor.

În urma controlului Curţii de Conturi, inculpata F. a avut o corespondenţă cu ANEVAR în legătură cu respectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare şi s-a ajuns la concluzia că acestea nu pot fi verificate decât de un expert autorizat, aceştia fiind evaluatorii, adică inculpaţii N., B., L. şi inculpatul J., în calitate de consilier evaluator în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Cu prilejul verificării Dosarului nr. x/2008 inculpatei F. i-a atras atenţia faptul că expertul evaluator, inculpatul L. nu a putut identifica terenul, motiv pentru care a trimis dosarul spre reevaluare.

Ulterior, inculpata F. a reverificat acest dosar, după ce a reintrat în Comisie, l-a înaintat pentru verificare inculpatului J., căruia i-a pus în vedere să depună o declaraţie care să lămurească posibilitatea de a fi rudă cu beneficiarul, martorul K., deşi dosarul figura pe numele foştilor beneficiari, martorii S., HH.

Inculpata F. a recunoscut în legătură cu obiecţiunile pe care inculpatul J. le avea privind neconformitatea Standardelor Internaţionale de Evaluare, prin utilizarea de comparabile inadecvate, că dosarele se trimiteau la reevaluare, dosarele dificile erau aduse fizic în şedinţele Comisiei, iar atitudinea inculpatei era una de studiu al dosarelor, ca măsură de precauţie.

Pe de altă parte inculpaţii I., G. au acţionat numai în calitatea de membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv la două şedinţe la care a participat inculpatul I. şi, respectiv la trei şedinţe la care a participat inculpatul G..

Inculpatul B. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere în condiţiile art. 86 ind.l vechiul C. pen. pe un termen de încercare de 4 ani, întrucât în calitate de expert evaluator, a supraevaluat terenul în suprafaţă de 1535 mp şi construcţie demolată cu suma de 1.730.554 euro, situate în Bucureşti, iar raportul întocmit în acest fel în Dosarul de despăgubire nr. x/2006, a fost prezentat şi aprobat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, contribuind în acest fel la prejudicierea bugetului de stat şi la obţinerea unor avantaje patrimoniale necuvenite cesionarului U.

Inculpatul N. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere în condiţiile art. 861 vechiul C. pen. pe un termen de încercare de 4 ani, întrucât în calitate de expert evaluator, a supraevaluat terenul în suprafaţă de 55.390 metri pătraţi situat în Bucureşti sector 4, şos. x cu suma de 13.127.430 euro, iar raportul de evaluare întocmit în acest fel în Dosarul de despăgubire nr. x/2006 a fost prezentat şi aprobat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, contribuind în acest fel la prejudicierea bugetului de stat şi la obţinerea unor avantaje patrimoniale necuvenite beneficiarilor Y. şi W.

Parchetul a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative pentru incidenţa suspendării sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpaţilor prevăzute de dispoziţiile art. 861 lit. a) - c) vechiul C. pen.

În al doilea rând, comportamentul procesual al inculpaţilor după comiterea faptei este unul contrar exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 861 lit. c) din vechiul C. pen., nefiind în măsură să creeze convingerea instanţei că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta ca să nu mai săvârşească pe viitor infracţiuni.

Astfel, s-a susţinut că inculpatul B. a avut o poziţie procesuală contradictorie faţă de nerecunoaşterea săvârşirii infracţiunii, în contextul în care a recunoscut că altă persoană a întocmit raportul de evaluare, un stagiar, fără drept de semnătură şi fără atestat ANEVAR, contribuţia rezumându-se la semnarea formală a raportului.

Inculpatul N. a avut de asemenea o poziţie procesuală de nerecunoaştere a faptei în sine, dar cu toate acestea pe textul legal comparabilele nu erau adecvate ca suprafaţă, iar verificările nu erau însoţite de documente justificative.

Prin urmare acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu nu corespunde dispoziţiilor legale prevăzute în mod expres de art. 16 alin. (64) din Legea nr. 247/2005 conform cărora la cererea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societăţii de evaluare, băncile, notarii publici, agenţiile imobiliare, birourile de carte funciară, precum şi orice alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare sunt obligaţi să le comunice de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare efectuării evaluării, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel, evaluatorii au obligaţia de a asigura secretul datelor şi informaţiilor astfel primite.

În urma încălcării acestor dispoziţii legale au fost supraevaluate imobilele din prezenta cauză, în sarcina inculpatului B. reţinându-se un prejudiciu de 1.730.554 euro şi în sarcina inculpatului N. s-a reţinut un prejudiciu de 13.127.430 euro.

Ca urmare a circumstanţelor reale de săvârşire a infracţiunilor de abuz în serviciu de către cei doi experţi evaluatori, complici la activitatea Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, Parchetul a apreciat că se impune înlăturarea suspendării sub supraveghere a executării pedepselor şi executarea în regim de detenţie, implicarea acestora fiind esenţială în comiterea infracţiunilor de către autori.

Cu privire la aplicarea altor circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) vechiul C. pen. experţilor evaluatori, inculpaţii B., N., Parchetul a arătat că nu are susţinere, faţă de situaţia de fapt reţinută conform probelor, în raport de argumentele reţinute de instanţa de fond, anume criteriul importanţei activităţii desfăşurate potrivit etapelor stabilite de Legea nr. 247/2005, vârsta înaintată cu consecinţa deteriorării stării de sănătate, lipsa dovedirii unui interes material faţă de realizarea rapoartelor de evaluare, păstrarea relaţiei contractuale cu Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor condiţionat de efectuarea rapoartelor de evaluare într-un termen cât mai scurt.

Ca urmare a desfăşurării activităţii infracţionale, inculpaţii membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi inculpaţii experţi evaluatori din cele 3 dosare de despăgubire, precum şi inculpatul - consilier J., au obţinut foloase patrimoniale sau nepatrimoniale, pentru sine sau pentru altul, după cum urmează:

- beneficiarii despăgubirilor au fost cesionarii drepturilor litigioase care au primit cu titlu de despăgubire acţiuni la Fondul Proprietatea pe care le-au valorificat ulterior, cuantumul acestor foloase fiind nejustificat de mare, beneficiind de un tratament preferenţial în raport cu alţi solicitanţi de despăgubiri ale căror solicitări nu au fost soluţionate nici până în prezent;

- membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au obţinut foloase nepatrimoniale decurgând din consolidarea poziţiei lor profesionale, dar şi patrimoniale, întrucât au primit lunar o indemnizaţie de şedinţă reprezentând 50% din salariul de încadrare sau, după caz, din indemnizaţia lunară, enumerate la filele nr. x - 108 din rechizitoriu;

- inculpaţii L., B. şi N. au obţinut venituri din contractele de prestări servicii încheiate cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Pentru toate argumentele arătate, Parchetul a solicitat instanţei de apel să constate că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 861 vechiul C. pen. şi, în subsidiar, a solicitat majorarea pedepselor în funcţie de criteriile analizate. În plus, din perspectiva analizei legii penale mai favorabile, pornind de la principiul proporţionalităţii pedepselor şi orientarea pedepselor sub minimul special de 5 ani închisoare, a apreciat că Noul C. pen. reprezintă lege penală mai favorabilă şi aplicarea pedepselor complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe o durată de 3 ani.

2.b. Cu privire la nelegalitatea hotărârii judecătoreşti sub aspectul aplicării de pedepse nelegale inculpaţilor D., B., N., Parchetul a arătat că instanţa de fond a avut în vedere pentru aceşti inculpaţi circumstanţe personale privind statutul social, lipsa antecedentelor penale, precum şi starea de sănătate a inculpatei D., afecţiunea gravă de care suferă şi care a fost depistată cu prilejul formulării de măsuri preventive în cauză, procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar. Pe parcursul cercetării judecătoreşti instanţa de fond a permis tratarea şi controlul stării de sănătate în străinătate într-o clinică din Italia.

Faţă de circumstanţele atenuante judiciare reţinute, parchetul a apreciat că pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare, de 2 ani închisoare sunt nelegale, întrucât în urma reducerii cu 1/3 din minimul special de 5 ani prevăzut de vechiul C. pen. rezultă o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare.

3. Cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 181 C. pen. din 1969 inculpatului J., a arătat că aplicarea sancţiunii administrative a amenzii de 1000 RON, în considerarea reţinerii lipsei pericolului social prin atingerea minimă adusă valorilor apărate de lege, prin conţinutul concret, este lipsită în mod vădit de importanţă nefiind incidentă în cauză.

Inculpatul J., în calitate de consilier evaluator în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a susţinut în faţa instanţei că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, dispoziţia art. 16 alin. (64) din Legea nr. 247/2005 tergiversa procedura, afecta caracterul confidenţial al tranzacţiilor reale, iar practica judiciară permitea utilizarea sistemului de oferte.

Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut în favoarea acestui inculpat pentru argumentarea achitării, volumul de activitate extrem de ridicat pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, implicarea activă în relaţiile de serviciu cu experţii evaluatori în legătură cu seriozitatea evaluărilor faţă de preţul pieţei, diferenţa notabilă de atitudine procesuală faţă de inculpaţii membri ai Comisiei Centrale, motive care, în opinia Parchetului, contrazic raţiunea acestei modalităţi de sancţionare cu caracter administrativ.

Astfel, a apreciat că aceste motive nu pot fundamenta o soluţie pe considerentul lipsei pericolului social conform dispoziţiilor art. 181 C. pen. din 1969 în raport de situaţia inculpaţilor experţi evaluatori L., B., N., precum şi responsabilităţile de control extinse în cazul inculpatului J..

Contrar atribuţiilor legale şi a celor prevăzute prin fişa postului, inculpatul J., în anul 2008, în calitate de consilier evaluator în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a avizat rapoartele de evaluare întocmite de experţii evaluatori - inculpaţii N., B. şi L. în Dosarele nr. x C. civ./2006, nr. x/2006 şi x/2008 şi a contribuit, în mod substanţial, la producerea unui prejudiciu bugetului statului român în cuantum de 84.588.304 euro (304.837.796 RON).

Potrivit prevederilor art. 10 alin. (6) şi (7) Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente "Valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului", respectiv "valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare."

Deşi potrivit prevederilor Cap. V "Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor" art. 16 alin. (64) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente "La cererea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societăţii de evaluare, băncile, notarii publici, agenţiile imobiliare, birourile de carte funciară, precum şi orice alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare sunt obligaţi să le comunice de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare efectuării evaluării, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel", aspect esenţial de verificat în sarcina inculpatului J..

În prezenta cauză nici un evaluator nu a solicitat vreunei societăţi de evaluare, bănci, notar public, birou de carte funciară informaţii despre tranzacţii imobiliare ..., context în care Curtea de Conturi a României a efectuat un control la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor cu privire la fundamentarea şi utilizarea fondurilor alocate pentru plata despăgubirilor la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în cursul anului 2008.

În concluzie, Parchetul a apreciat că nu pot fi acceptate apărările inculpatului J., în calitate de consilier evaluator în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor în sensul că legea era un obstacol, care nu permitea exercitarea atribuţiilor în calitate de specialişti, atâta timp cât nu s-a uzat de mijloacele legale puse la dispoziţie de art. 16 alin. (65) Legea nr. 247/2005 şi obliga instituţiile enumerate ca având sprijinul autorităţilor, anume "organele de politie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, după caz, sunt obligaţi să-i acorde concursul pentru obţinerea datelor şi informaţiilor necesare întocmirii raportului de evaluare, precum şi pentru îndeplinirea oricărei alte activităţi".

Faţă de aceste motive Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat înlăturarea achitării dispuse în baza art. 181 C. pen. din 1969, ca neîntemeiată faţă de neîndeplinirea criteriilor legale şi rejudecând să se dispună o soluţie de condamnare la o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenţie orientată spre maxim şi pedepse complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen.

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a solicitat desfiinţarea în parte a sentinţei primei instanţe, pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice sub aspectul încadrării juridice a infracţiunilor, al reindividualizării judiciare a pedepselor şi a regimului de executare precum şi al legalităţii pedepselor şi al înlăturării dispoziţiilor art. 181 din vechiul C. pen.

- Apelanţii inculpaţi K. şi Q., prin motivele de apel formulate în cauză, au solicitat în principal, în temeiul art. 421, pct. 2, lit. b) C. proc. pen., având în vedere şi dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO) admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

În subsidiar, în temeiul art. 421, pct. 2, lit. a) C. proc. pen., a solicitat instanţei de apel să dispună desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se constate caracterul nelegal şi netemeinic al unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei nr. 4764/FF din 25 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor din cadrul A.N.R.P. de emiterea a titlului de despăgubire în favoarea inculpaţilor apelanţi şi a coapelantului P., în cuantum total de 375.050.942 RON, a Titlurilor de conversie nr. 942 din 29 septembrie 2008 emis în favoarea inculpatului Q. şi a Titlului de conversie nr. 944 din 29 septembrie 2008 emis în favoarea inculpatului K.. De asemenea, au solicitat să se constate caracterul nelegal şi netemeinic al dispoziţiei de repunere a părţilor în situaţia anterioară şi de restituire, în cote procentuale, a sumei de 375.050.942 RON către Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

Criticile inculpaţilor de nelegalitate şi netemeinicie privind sentinţa penală nr. 30/F din 14 februarie 2018 sunt împărţite în două titluri:

Primul titlu (începând cu pagina 3 a motivelor de apel) prezintă argumentele pentru care inculpaţii solicită să se dispună rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Bucureşti.

Al doilea titlu (începând cu pagina 12 a motivelor de apel) analizează, pe fond, nelegalitatea şi netemeinicia dispoziţiilor primei instanţe. Al doilea titlu este împărţit în 4 secţiuni, respectiv următoarele:

Apelantul inculpat P. a declarat apel în temeiul disp. art. 408 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 409 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât, prin hotărârea pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus obligarea sa la plata sumei de 375.050.942 RON, reprezentând suma acordată cu titlu de despăgubire prin Decizia 4764/F din 25 septembrie 2008, ca efect al anulării deciziei şi a actelor subsecvente, respectiv titlurile de despăgubire în acţiuni la Fondul Proprietatea nr. 942, 943, 944, toate din 30 septembrie 2004, cu toate că, pe parcursul procedurilor, la judecata în fond, astfel cum s-a dispus prin încheierea din 2 octombrie 2015, a dobândit calitatea de intimat pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii.

În ceea ce priveşte dispoziţia instanţei prin care au fost vătămate drepturile legitime ale persoanei interesate P., a solicitat Înaltei Curţi să constate că, a fost obligat, în temeiul disp. art. 25 şi art. 256 C. proc. pen. împreună cu K. şi Q., către Ministerul Finanţelor Publice, la plata sumei de 375.050.942 RON, însemnând, nu o obligaţie solidară, ci o obligaţie în procente, respectiv 12% din totalul sumei, pentru motivul că decizia în baza căreia au fost emise titlurile de despăgubire, convertite mai apoi în acţiuni la Fondul Proprietatea, a fost anulată, iar în conformitate cu principiul accesorium sequitur principale, actele subsecvente au fost şi ele anulate.

A mai reţinut prima instanţă că efectele anulării Deciziei nr. 4767/FF din 25 septembrie 2008 au impus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în conformitate cu disp. art. 25 C. proc. pen., cu referire la art. 256 C. proc. pen., în sensul că instanţa de judecată, în cursul judecăţii, poate lua măsuri de restabilire a situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii când schimbarea acelei situaţii a rezultat din comiterea infracţiunii, iar restabilirea este posibilă.

Apelantul inculpat H., în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (4) din C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea Sentinţei nr. 30/F din 14 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II- a penală, în soluţionarea Dosarului nr. x/2015 şi să se dispună desfiinţarea sentinţei pronunţate şi achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., sau, în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. desfiinţarea sentinţei şi a încheierii din 19 octombrie 2017 şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.

Prin Sentinţa nr. 30/F din 14 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat soluţia de condamnare la o pedeapsă de 4 ani închisoare, în temeiul art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Inculpatul a apreciat că această soluţie este netemeinică şi nelegală, pentru considerentele enunţate în continuare şi a semnat personal motivele de apel.

În preambul, a redat a câteva elemente esenţiale asupra faptei şi vinovăţiei pentru care a fost trimis în judecată:

Nu a făcut parte din conducerea ANRP, el fiind membru numit din partea Departamentului pentru Relaţii Interetnice, astfel neavând contact cu activitatea zilnică a ANRP (analiză dosare, corespondenţe cu evaluatori şi solicitanţi, etc.), având contact doar cu ocazia şedinţelor CCSD;

Nu există nicio obligaţie legală ca membrii CCSD să cunoască şi să aplice Standardele Internaţionale de Evaluare, această obligaţie legală revenind exclusiv evaluatorului, respectiv controlorului evaluator angajat al ANRP - în concluzie aprobarea rapoartelor de evaluare nu presupune cenzurarea acestora din punct de vedere profesional, ci luarea deciziei politice de despăgubire în spiritul şi litera legii (aşa cum nici în cazul membrilor unui Consiliu local sau judeţean nu există obligaţia legală de a fi jurişti, experţi în construcţii, economişti, finanţişti, specialişti în educaţie, constructori de drumuri etc, în funcţie de conţinutul proiectelor de Hotărâre de pe agenda şedinţelor CL sau CJ);

Nu a cunoscut personal niciun evaluator ANEVAR şi niciun solicitant de despăgubiri.

Cu privire la soluţia dată fondului cauzei, a apreciat că în ceea ce priveşte soluţia de condamnare în fond, este pronunţată de o instanţă lipsită de imparţialitate, este pronunţată cu privire la o faptă pentru care el nu a fost trimis în judecată, nu este motivată corespunzător, prin raportare la probele administrate şi nu are niciun fundament probatoriu, dar nici legal.

Pentru primele trei motive inculpatul a apreciat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, iar pentru ultimul pronunţarea unei soluţii de achitare pe fond.

Apelanta inculpată F., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea Sentinţei penale nr. 30/F din 14 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, precum şi desfiinţarea încheierii din 19 octombrie 2017 şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Bucureşti.

În subsidiar, a solicitat desfiinţarea sentinţei pronunţate şi achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., sau, în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de apel, inculpata F. a arătat că, prin Sentinţa nr. 30/F din 14 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat soluţia de condamnare la o pedeapsă de 4 ani închisoare, în temeiul art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., apreciind că această soluţie este netemeinică şi nelegală, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte soluţia dată fondului cauzei, a apreciat că soluţia de condamnare în fond este pronunţată de o instanţă nelegal compusă (dintr-un judecător lipsit de imparţialitate şi prin vicierea repartizării aleatorii a cauzei), este pronunţată cu privire la o faptă pentru care NU a fost trimisă în judecată; este pronunţată pentru o faptă pentru care s-a schimbat încadrarea juridică a faptei DIRECT prin sentinţa de condamnare, cu încălcarea dreptului la apărare; nu este motivată, prin raportare la probele administrate şi la "acuzaţiile" aduse prin Rechizitoriu; nu are niciun fundament probatoriu, şi nici legal.

Apelanta inculpată a arătat că pentru primele patru motive se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, iar pentru ultimul pronunţarea unei soluţii de achitare pe fond.

Cu privire la nelegala compunere a instanţei prin lipsa de imparţialitate a judecătorului fondului a arătat următoarele:

1. Încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată

1.1. Potrivit art. 281 lit. a) C. proc. pen., este nulă hotărârea pronunţată de către un judecător incompatibil (art. 64 alin. (1) lit. f), care reprezintă o chestiune care afectează compunerea completului de judecată.

Regulile privind incompatibilitatea (ce fac parte din normele privind compunerea instanţei) sunt norme imperative care rezultă chiar din natura instituţiei incompatibilităţii, care constituie un remediu procesual pentru situaţiile în care prezumţia de obiectivitate şi imparţialitate ar fi pusă la îndoială şi chiar dacă subiectul suspicionat este apt de a lucra cu obiectivitate şi imparţialitate, este în interesul justiţiei ca el să nu participe la desfăşurarea procesului.

2. Aplicarea principiilor în cauza de faţă:

Imparţialitatea trebuie să denote lipsa prejudecăţii.

În cazul nostru, existenţa prejudecăţii este recunoscută în scris de către judecătorul care a soluţionat cauza.

Astfel, deşi este sesizată cu judecarea a trei cazuri concrete, instanţa trage concluzii privind întreaga activitate a unei instituţii, activitate care priveşte inclusiv situaţia unor oameni care nu au calitatea de inculpaţi în cauză, dar care au fost membrii ai C.C.S.D. anterior sau ulterior perioadei care face obiectul cauzei. Mai mult, deşi în decizia Curţii de Conturi se face referire la reverificarea rapoartele evaluatorilor autorizaţi al cărui cuantum al despăgubirilor depăşeşte valoarea de 500.000 RON, în unele dosare, pentru suspiciunea că ar fi supraevaluate, a fost realizată însă o reevaluare.

Aceasta s-a realizat şi s-a ajuns la concluzia că nu a existat supraevaluare în cea mai mare parte din dosarele analizate, însă în ciuda acestei evidenţe instanţa motivează prin menţionarea acelor concluzii ale Curţii de Conturi, ce au fost clarificate prin evaluări ce au arătat că aceştia s-au înşelat (neavând niciunul dintre controlori cunoştinţe de specialitate în materie de evaluare).

Opinia prezentată în scris a judecătorului este că:

- fila x - "Fapta inculpaţilor a avut şi scopul obţinerii unor beneficii pentru alte persoane, respectiv beneficiarii pe numele cărora erau emise deciziile de despăgubire, pentru sume de cele mai multe ori exagerate sau supraevaluate.

Faptul că la momentul faptei inculpaţii nu identificau punctual beneficiarii comportamentului lor ilicit nu are relevanţă din punctul de vedere al legii penale, dispoziţiile de incriminare cerând doar ca făptuitorul să prevadă că fapta sa va profita, nejustificat, unei alte persoane, condiţie ce este îndeplinită în speţă".

- fila x - " ... practic cererile de soluţionare cu prioritate au deturnat ordinea de soluţionare bazată pe numărul de înregistrare, stabilită prin decizia Comisiei.

... de aici, se poate deduce că toate cererile erau aprobate de principiu, depunerea actelor având doar natura unei formalităţi ..."

Această opinie nu are nicio legătură cu speţa dedusă judecăţii din următoarele motive:

a) afirmaţiile de la fila x din sentinţă se referă la despăgubiri exagerate (nu se înţelege ce înseamnă despăgubiri exagerate) sau supraevaluate, situaţie pe care instanţa nu o reţine cu privire la niciuna dintre despăgubirile ce fac obiectul prezentei cauze. De altfel, la DNA a mai întocmit încă un dosar în care s-a dispus urmărirea penală în continuare faţă de mine, tot în legătură cu o "supraevaluare" constatată de specialiştii DNA şi, după efectuarea unei expertize dispuse de DNA, realizată de un expert judiciar DESEMNAT de DNA s-a constatat că şi în acel dosar valoarea estimată este în marja de diferenţă acceptată de A.N.E.V.A.R . Mai mult, şi în acel dosar există un raport de reevaluare efectuată în urma controlului Curţii de Conturi, stabilindu-se şi în acel caz că valoarea estimată în cadrul A.N.R.P. este corectă. Practic, concluzia instanţei, vădit influenţată de opiniile publice exprimate, ce au rulat de-a lungul timpului în presă, cu caracter de certitudine, a influenţat atât de mult opinia judecătorului, încât nu s-a putut detaşa de acest fapt, pur speculativ, simţindu-se obligată să pronunţe condamnare ca pedeapsă pentru "întreaga activitate" a Comisiei şi pentru toţi cei care au fost vreodată membri ai acestei Comisii, chiar dacă nici parchetul nu a avut această idee "năstruşnică".

Se apreciază că lipsa de imparţialitate este evidentă din chiar cuprinsul motivării: dacă nu există nicio "supraevaluare" (rezultatul necesar a se prevedea în cazul săvârşirii unei infracţiuni de abuz în serviciu), cum s-ar fi putut "prevedea" ceva ce un există? Dacă niciunul dintre cei ce au făcut obiectul judecăţii nu s-a îmbogăţit pe nedrept dintre cei pe care îi avea în cauza dedusă judecăţii, cum poate estima judecătorul de fond că în alte dosare şi cu privire la alte persoane decât acestea, sigur s-au produs "supraevaluări", astfel că merită aplicate pedepse exemplare pentru ceva eventual şi improbabil? Dacă nici în al doilea dosar al DNA în care sunt suspectă nu s-a produs "supraevaluare", potrivit expertizei, este evident că percepţiile complet FALSE ale judecătorului, fundamentate pe zvonuri din mass-media denotă faptul că imparţialitatea acesteia era atât de grav afectată, încât orice probe s-ar fi propus şi administrat opinia sa era deja formată încă de la momentul la care a primit dosarul spre soluţionare (scopul pentru care a fost direcţionat spre soluţionare către aceasta fiind chiar această prejudecată, exprimată prin activităţile publice de pe o reţea de socializare), în prima zi de la primire, fără nicio probă putând foarte bine să pronunţe această soluţie generică, de principiu, fără corespondent în Rechizitoriu. De altfel, acesta a şi fost motivul pentru care a considerat că fapta este continuată, pentru a putea utiliza în motivare aprecieri generice, departe de adevărul judiciar care s-a stabilit în cauză.

b) nici a doua afirmaţie, că ar exista o problemă cu eliminarea selectării aleatorii şi soluţionarea în ordinea înregistrării, nu are legătură cu cauza dedusă judecăţii, deoarece dosarele în care inculpaţii L. şi N. au realizat evaluarea nu au fost soluţionate pe baza unei "cereri de prioritate" dosarul cu evaluarea efectuată de inculpatul L. a fost soluţionat în ordinea înregistrării (aşa cum au fost soluţionate întotdeauna dosarele de fond funciar de care răspundea inculpatul A. la acea dată), iar dosarul cu evaluarea efectuată de inculpatul N. (dosarul privind aplicarea Legii nr. 10/2001) a fost selectat aleatoriu, de softul special creat în acest scop.

Existenţa acestei prejudecăţi rezultă şi din comportamentul public al judecătorului de fond.

Astfel, cu o zi înainte de rămânerea în pronunţare, am aflat că judecătorul cauzei şi-a exprimat aprobarea, susţinerea şi satisfacţia cu privire la trimiterea în judecată a altor membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu acuzaţii identice, prin utilizarea butonului "Like" al aplicaţiei YYYY.. Cele 11 cereri de recuzare respinse la nivelul Curţii de Apel Bucureşti (aceste cereri sunt soluţionate, potrivit Regulamentului, de judecătorul imediat următor ca şi complet, astfel că orice cereri de recuzare deveniseră redundante la acel moment, cele 5 cereri de strămutare, toate respinse, fiind o dovadă în acelaşi sens).

3. Nelegala compunere a instanţei prin vicierea repartizării aleatorii a dosarului nr. x/2015 la nivelul Curţii de Apel Bucureşti

Astfel cum rezultă din Adresa nr. x din 16 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, repartizarea dosarului de fond a fost viciată.

Cu privire la înregistrarea Dosarului nr. x/2015 şi repartizarea aleatorie a dosarului între cele două secţii, Curtea de Apel Bucureşti arată că Dosarul nr. x/2015 declinat de ÎCCJ a ajuns fizic la Curtea de Apel Bucureşti înaintea orei 17:19, înscrisă pe ştampila de înregistrare a dosarului şi aflată pe fila nr. x din vol. 1 Instanţă fond, şi că aşa s-ar explica diferenţa dintre ora înscrisă în sistemul electronic şi cea inserată scriptic, pe rezoluţia de repartizare.

Toate argumentele obiective rezultate din chiar fişierele log comunicate de Curtea de Apel Bucureşti conduc spre concluzia manipulării sistemului informatic ECRIS în scopul direcţionării Dosarului nr. x/2015 către judecătorul ZZZZ..

4. Trimiterea spre rejudecare pentru nepronunţarea unei soluţii pentru fapta pentru care a fost trimisă în judecată

Acuzaţia adusă prin Rechizitoriul nr. x este una informă, imprecisă, având în vedere că nu se precizează în niciun mod:

• Dispoziţia legală încălcată

• Atribuţia legală în a cărei exercitare se afla funcţionarul ce ar fi fost îndeplinită cu încălcarea legii

• Dispoziţia care justifica un alt comportament legal obligatoriu şi care ar fi fost nesocotit

• Urmarea imediată

• Elementele care conturează latura subiectivă

Ar fi părut că acuzaţia ar fi fost cea sintetizată de judecător la citirea actului de sesizare: încălcarea standardelor internaţionale de evaluare, care ar fi instituit obligaţia (în opinia procurorilor) ca rapoartele de evaluare să fie realizate pe bază de contracte, iar nu cu oferte, împrejurare care ar fi fost cauzatoare de prejudicii, deoarece această neconformitate ar fi fost prevăzută şi acceptată de membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (denumită în continuare C.C.S.D.), prin acordarea unor sume mai mari decât s-ar fi cuvenit persoanelor îndreptăţite în cele trei dosare la care se referă actul de trimitere în judecată.

Deşi nu era foarte clar dacă aceasta era acuzaţia şi în ce mod s-ar fi putut perverti ea într-o faptă penală intenţionată, reţinută în sarcina unei persoane fără specializare în materie de evaluare, prin sentinţa de condamnare s-a ignorat chiar şi acuzaţia formulată de parchet şi nu a dat nicio soluţie acestei aşa-zise fapte penale.

În schimb, instanţa a pronunţat o soluţie de condamnare pentru o faptă care pare a fi una de pericol, sau poate o tentativă la fapta pentru care fusesem trimişi în judecată şi care nu a mai putut fi susţinută de probatoriul administrat în cauză, şi aceasta nereală. Astfel fiind, fără a schimba încadrarea juridică a faptei şi fără a reconfigura conţinutul infracţiunii pentru care am fost trimisă în judecată, instanţa de fond a înţeles să lase nesoluţionată acuzaţia formulată de parchet şi să identifice ea o alta, fără corespondent în Rechizitoriu şi fără a-mi da posibilitatea să formulez apărări în legătură cu noua faptă, creată direct de instanţă, prin soluţia de condamnare.

Astfel, instanţa de fond a inventat în cuprinsul motivelor sentinţei de condamnare o serie de ilegalităţi: ilegalitatea ordinului adoptat în aplicare normei primare, a propunerii mele de eliminarea a cererilor de prioritate, a propunerii mele de eliminare a cesionarilor din cuprinsul normei primare, etc.

Apoi, a inventat o presupusă selectare a dosarelor în ordinea de prioritate a înregistrării, deşi era clar din Rechizitoriu că nu exista o astfel de acuzaţie, ci din contră, acuzaţia din Rechizitoriu se referea la existenţa criteriului aleatoriu, care ar fi fost eludat de cererile de prioritate, aspect din actul de acuzare modificat de instanţă în afara cadrului procesual şi fără niciun probatoriu administrat în acest sens.

Se poate observa cu uşurinţă că nimic din acuzarea adusă prin Rechizitoriu nu a fost reţinut de instanţă şi nici nu s-a pronunţat asupra celor reţinute în actul de inculpare, condamnarea fiind dispusă în privinţa altor fapte decât cele reţinute de procuror.

Apelantul inculpat E., a solicitat, în principal, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. şi art. 6 par. 1 şi 3 CEDO, admiterea apelului declarat, desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În subsidiar, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea în parte a apelului declarat, desfiinţarea în parte a sentinţei atacate - cu menţinerea exclusiva a dispoziţiei privind schimbarea de încadrare juridica din trei infracţiuni de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. într-o singură infracţiune în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., şi soluţionarea cauzei cu pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi II C. proc. pen., pentru acuzaţia de a fi săvârşit, în formă continuată, infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplic art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen.

În considerentele motivelor de apel, inculpatul E. a arătat următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 30/F pronunţata în data de 14 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti - în primă instanţă, a dispus schimbarea de încadrare a faptelor reţinute prin actul de sesizare faţă de el, din trei infracţiuni de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. într-o singura infracţiune de abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., pronunţând cu privire la această nouă încadrare juridica o soluţie de condamnare cu pedeapsa închisorii în cuantum de 4 ani, sporita cu 6 luni - reprezentând o treime din pedeapsa concurentă, în final, stabilindu-se o pedeapsa rezultanta de 4 ani şi 6 luni închisoare.

Anterior enumerării şi prezentării motivelor de apel identificate vis-a-vis de soluţia pronunţata de prima instanţa, inculpatul a susţinut că acestea vizează deopotrivă atât chestiuni de nelegalitate cât şi de netemeinicie.

Astfel, deşi aparent extrem de bogată în motivare, beneficiind de aproximativ 100 de pagini de analiza, soluţia apelată nu reuşeşte să surprindă o serie de elemente extrem de importante. Dimpotrivă, abundenta detaliilor regăsite la nivelul considerentelor conduce discuţia într-o zona oarecum nouă, străină de tot ceea ce a cunoscut acuzaţia până la momentul închiderii dezbaterilor. Aceste circumstanţe mi-au vătămat dreptul la apărare, în mod substanţial, şi m-au privat de dreptul la un proces echitabil.

Cu privire la motivele de nelegalitate

În ceea ce priveşte criticile dezvoltate în legătura cu motivele de nelegalitate ale sentinţei apelate, acestea se evidenţiază prin raportare la patru chestiuni total diferite şi anume: în primul rând, suntem în prezenţa unei condamnări pentru o faptă diferită ca descriere şi împrejurări de comitere de cea identificata în dispoziţia de trimitere în judecată din cuprinsul Rechizitoriului,

- al doilea rând, sentinţa pronunţata s-a acordat cu motivarea doar parţial, lăsând neanalizate o serie dintre apărările formulate şi probate de inculpat în faţa primei instanţe.

- soluţia a fost pronunţata de către un complet din care a făcut parte un judecător aflat în stare de incompatibilitate, în sensul art. 64, alin. (1) lit. f) C. proc. pen.,

- judecarea cauzei a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate şi anume părţile responsabile civilmente.

I. Condamnarea inculpatului pentru o altă faptă:

Anterior expunerii prezentului motiv de apel se impune reţinerea acuzaţiei aduse inculpatului E., astfel cum aceasta a fost formulată şi imputată prin actul de sesizare al instanţei.

Aşadar, potrivit Rechizitoriului nr. x din data de 9 aprilie 2015 al PICCJ - DNA, inculpatul E., împreună cu alţi inculpaţi - în fapt toţi membrii ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost trimis în judecata sub acuzaţia de a fi săvârşit trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul E., în calitate de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), împreună cu ceilalţi membri ai CCSD, prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, respectiv cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), a Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nr. 27 din 24 iulie 2008 şi a deciziilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, am aprobat trei rapoarte de evaluare întocmite de experţii N. (în Dosarul x/2006), B. (în Dosarul x/2006), L. (în Dosarul x/2008), prin supraevaluarea acestora, prejudiciind în aceasta maniera bugetul de stat (presupusul prejudiciu constând în diferenţa dintre valoarea despăgubirilor acordate şi valoarea imobilului aşa cum acesta a fost calculata de către DNA).

În schimb judecătorul reţine nelegal şi prin adăugare la rechizitoriu următoarele aspecte, pe care procurorul nu le-a avut în vedere atunci când a creionat latura obiectivă a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului E.:

• ca membrii CCSD aveau simultan obligaţia de examinare a dosarelor de despăgubire sub toate aspectele tehnice şi juridice;

• ca membrii CCSD aveau simultan, obligaţia de control asupra rapoartelor de evaluare, corelativ cu cea de a decide personal asupra justificării emiterii deciziilor de despăgubire.

Se arata aşadar că membrii CCSD aveau simultan obligaţia de examinare a dosarelor de despăgubire sub toate aspectele tehnice şi juridice, precum şi obligaţia de control asupra rapoartelor de evaluare, corelativ cu cea de a decide personal asupra justificării emiterii deciziilor de despăgubire.

În acest context, obligaţii precum cea de examinare a dosarelor, de control a rapoartelor de evaluare precum şi de decizie asupra justificării emiterii titlurilor de despăgubire, sunt aduse în prim-planul motivării, fiind avute în vedere de către instanţa de fond la analiza situaţiei de fapt. Mai mult chiar, din considerentele regăsite în cuprinsul hotărârii se poale observa că identificarea soluţiei a fost ghidată şi întemeiata pe acest calup de obligaţii, distinct însă de faptele ce au făcut obiectul trimiterii în judecată. Inexplicabil este însă că aceste obligaţii atribuite de către instanţa de fond membrilor CCSD nu au fost avute în vedere la niciun moment anterior în formularea şi dezvoltarea acuzaţiilor în faza de urmărire penala.

S-a menţionat că aceste obligaţii atribuite de către instanţa de fond membrilor CCSD nu au fost avute în vedere la niciun moment anterior în formularea şi dezvoltarea acuzaţiilor în faza de urmărire penală sau rechizitoriu.

II. Motivarea parţială a soluţiei de condamnare

Nelegalitatea hotărârii de condamnare este dată şi de împrejurarea că judecătorul de fond a omis cu rea-credinţă, în detrimentul stabilirii adevărului în cauză, a analiza şi a se pronunţa cu privire la anumite argumente care indică faptul că inculpatul nu a săvârşit infracţiunile reţinute, lăsând neanalizate o mare parte dintre apărările formulate şi probate de el în faţa primei instanţe

Cea de-a doua critica identificată vis-a-vis de nelegalitatea soluţiei pronunţată de către prima instanţa vizează omisiunea acesteia de a analiza totalitatea apărărilor expuse de către apărătorii săi cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, ulterior reiterate prin intermediul concluziilor scrise.

Prima chestiune care nu a cunoscut o formă de motivare din partea instanţei priveşte discuţia referitoare la incidenţa legii penale mai favorabile, ca urmare a abrogării disp. art. 16 alin. (7) din Legea nr. 247/2005.

Cu privire la această chestiune, cu ocazia fondului, inculpatul a susţinut că din moment ce Legea nr. 165/2013 a abrogat disp. art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii 247/2005 şi a introdus noi texte la care un membru al CCSD se poate raporta în ordonarea conduitei sale - art. 21 alin. (6) "Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu". Textul în vigoare la momentul de faţă ar trebui socotit ca lege penală mai favorabilă. Raţionamentul dezvoltat pleacă de la ideea că art. 16 alin. (7) din Legea nr. 247/2005 face parte din conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu imputată inculpatului şi are la bază împrejurarea că sumele reprezentând rezultatele evaluărilor din dosarele în discuţie se situează sub pragurile indicate de grilele notariale în vigoare la momentele respective, sens în care nu s-ar putea discuta despre vreun prejudiciu.

Faţă de această poziţie - delimitată extrem de clar în raport cu celelalte direcţii de apărare, prima instanţă a omis să se pronunţe. Practic, nicăieri în cuprinsul hotărârii pronunţate nu se va regăsi vreun contraargument ori vreo analiză de orice natură faţă de poziţia expusă în apărare cu privire la inaplicabilitatea art. 16 alin. (7) din Legea nr. 247/2005 ca urmare a abrogării aduse de Legea nr. 165/2013.

Situaţia vizând omisiunea motivării este identică şi prin raportare la o altă apărare, potrivit căreia a susţinut că în ceea ce priveşte acuzaţia adusă există o problemă vis-a-vis de calitatea subiectului activ.

În acest sens, s-a arătat că intenţia legiuitorului naţional a fost extrem de clara, reglementând expres ipoteza privitoare la angajarea răspunderii evaluatorilor. Astfel, art. 25 alin. (2) din O.G. nr. 24/2011, aşa cum a fost ea modificată prin Legea de aprobare nr. 221/2013 " Răspunderea penală pentru producerea de prejudicii prin utilizarea, în orice formă, a unor date false în raportul de evaluare, cât şi prin incorecta aplicare a standardelor de evaluare adoptate de Uniune revine exclusiv evaluatorului".În esenţă, respectivul text de lege stabileşte că răspunderea cu privire la un raport de evaluare şi la toate consecinţele juridice şi economice ale evaluărilor poate aparţine exclusiv specialistului evaluator, singurul în măsură să cunoască şi să aplice din punct de vedere tehnic standardele internaţionale de evaluare.

III.Soluţia a fost pronunţata de către un complet din care a făcut parte un judecător aflat în stare de incompatibilitate, în sensul art. 64, alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Judecătorul care a făcut parte din completul de judecata care a pronunţat soluţia apelată, a făcut obiectul mai multor cereri de recuzare formulate pe parcursul judecaţii în prima instanţă. De o manieră absolut nelegală, majoritatea acestor cereri au fost respinse ca fiind inadmisibile, în temeiul art. 67 alin. (5) C. proc. pen. de către chiar completul în faţa căruia s-a formulat cererea de recuzare. S-a apreciat de către inculpat că nu se poate discuta despre incidenţa art. 67 alin. (5) C. proc. pen., astfel încât soluţiile pronunţate în atare condiţii sunt vădit nelegale.

A existat şi situaţia (legala) în care cererea de recuzare a fost soluţionata de către un alt judecător, fiind respinsa - aceasta soluţie fiind însă netemeinică, în condiţiile în care din elementele prezentate rezultă indubitabil că există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului era afectată în sensul art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ceea ce ar fi trebuit să determine admiterea cererii.

Nu în ultimul rând, cu prilejul motivării soluţiei pronunţate în Dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, s-a arătat că argumentele prezentate în susţinerea cererii de strămutare, argumente a căror validitate nu a fost la niciun moment contestată, ar fi de natură să justifice o cerere de recuzare şi nu de strămutare. Din nefericire, deşi cererea de strămutare a fost înregistrată anterior pronunţării soluţiei în prezenta cauză, soluţionarea cererii s-a realizat ulterior pronunţării sentinţei, astfel încât nu a mai existat posibilitatea obiectivă de a da curs indicaţiilor mai sus menţionate şi anume de a formula o cerere de recuzare. Astfel, problema legată de imparţialitatea judecătorului şi dreptul la o judecată din partea unui tribunal şi a unui judecător imparţial a rămas nerezolvată, aspect care nu se poate remedia în apel, singura soluţie fiind trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În sensul celor mai sus arătate s-a pronunţat în repetate rânduri CEDO, cu titlu pur exemplificativ s-a făcut trimitere la Findlay v. the United Kingdom, Micallef v. Malta, Wettstein v. Switzerland, Castillo Algar v. Spain, De Cubber v. Belgium, Şahiner v. Turkey, Hauschildt v. Denmark.

IV Judecarea cauzei a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate şi anume părţile responsabile civilmente. Inculpatul a arătat că a solicitat la termenul de judecata din data de 02 octombrie 2015 introducerea în cauză a următoarelor părţi responsabile civilmente: W. la Cab Av AAAAA. în Bucureşti sector 1, Bld Lazăr Catargiu nr. 1 IA., Y. la Cab Av AAAAA. în Bucureşti sector 1, Bld Lazăr Catargiu nr. 11 A., U., domiciliat în Canada P. domiciliat în Bucureşti, Q. domiciliat în Bucureşti, - cabinet de avocat BBBBB., K. domiciliat în Piteşti. În susţinerea cererii de introducere în cauza a părţilor responsabile civilmente a arătat că, potrivit construcţiei realizate în cuprinsul rechizitoriului inculpatul E. şi-ar fi exercitat abuziv atribuţiile de serviciu, şi a aprobat Raportul de Evaluare întocmit în Dosarul de despăgubire x/2006 de către expertul N., prin care se stabilise o valoare a terenului de 84.546.000 RON, prin supraevaluarea acestuia cu suma de 13.127.430 euro, echivalentul a 48.399.522 RON prejudiciind cu această sumă bugetul de stat şi facilitând obţinerea unor foloase patrimoniale de către Y. în suma de 6.563.715 euro echivalentul a 24.199.761 RON şi W. în suma de 6.563.715 euro echivalentul a 24.199.761 RON.

Cu privire la motivele de NETEMEINICIE, a criticat soluţia dispusă, deoarece din cuprinsul acesteia rezultă fără dubiu împrejurarea că judecătorul de fond a reţinut trunchiat doar acele aspecte care au fost apte a confirma măcar în parte rechizitoriul, omiţând în detrimentul stabilirii adevărului în cauză aspecte care indică faptul că inculpatul nu a achiesat şi nu a săvârşit infracţiunile reţinute, lăsând neanalizate o mare parte dintre apărările formulate şi probate de el în faţa primei instanţe. Distinct de argumentele mai sus dezvoltate cu privire la chestiunile de nelegalitate ce afectează sentinţa primei instanţe, nu se poate să nu sesizam că respectiva soluţie este criticabilă şi prin raportare la modalitatea propriu-zisa în care s-a înţeles interpretarea acuzaţiei adusă prin rechizitoriu, corelativ cu apărările dezvoltate şi susţinute cu ocazia dezbaterii fondului.

Apelantul inculpat E., în completarea motivelor de apel, a solicitat:

1. Admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea spre rejudecare a cauzei, aceasta fiind sancţionată cu nulitatea fiind încălcată Decizia CCR 250/2019 prin care s-a stabilit că instanţa trebuie să se pronunţe asupra schimbării de încadrare juridică prin hotărâre judecătorească, în caz contrar fiind încălcat dreptul la apărare:

2. Admiterea apelului şi dispunerea unei soluţii de încetare a procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) (a intervenit prescripţia), pentru acuzaţia de a fi săvârşit, în formă continuată, infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen.

Inculpatul E. a apreciat că soluţia care se impune a fi pronunţata în cauză vizează desfiinţarea Sentinţei penale nr. 30/F din 14 februarie 2018 ca nelegală, urmată de trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe. În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că nu ne regăsim în situaţia existentei unor neajunsuri vizând chestiunile de legalitate, a solicitat instanţei de apel să aibă în vedere criticile dezvoltate pe elementele de netemeinicie şi să dispună desfiinţarea în parte a sentinţei pronunţate, menţinând cele stabilite cu privire la schimbarea de încadrare juridica, procedând ulterior la rejudecarea cauzei cu pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi II C. proc. pen., pentru acuzaţia de a fi săvârşit, în forma continuată, infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen.

Apelantul inculpat L., a criticat hotărârea instanţei de fond cu privire la:

Netemeinicia condamnării pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, arătând că nu ştie la ce a folosit timpul de doi ani şi jumătate de cercetare judecătorească dacă în final s-a dat la gunoi şi probatoriul şi depoziţiile de martor şi expertiza comisiei de verificare. S-a reluat practic şirul alegaţiilor fără acoperire din rechizitoriul x Tot ce s-a verificat până când judecătorul a dat semnalul de oprire a procesului de verificare şi reevaluare (renunţând la data de 24 noiembrie 2017 la pct. 5 al obiectivelor stabilite de instanţa pe motivul ca e "neutil") a fost din punct de vedere al valorilor găsite de comisia de verificare aproape de rezultatele evaluărilor inculpaţilor evaluatori, eliminând ideea că există prejudiciu cauzat bugetului de stat.

Cu toate acestea, s-au pronunţat condamnări pe prejudiciul calculat în cadrul rapoartelor de constatare DNA. Aceste rapoarte pe care chiar în încheiere instanţa le caracterizează ca "afectate de neregularităţi care pun sub semnul întrebării corectitudinea valorilor de piaţa stabilite, instanţa nu va lua în considerare aceste evaluări în procesul de soluţionare a laturii civile"- pagina 109 din încheiere.

Apelantul inculpat L. a apreciat că încadrarea juridică de "luare de mita", este greşită, întrucât nu s-a probat nici prin declaraţia subsemnatului (autodenunţ) la urmărirea penală, nici prin declaraţia martorului denunţător K. şi nici prin alte declaraţii.

Aşadar, inculpatul a apreciat că încadrarea corectă ar fi fost infracţiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 din vechiul C. pen., susţinând că între luarea de mită şi primirea de foloase necuvenite există o diferenţă esenţială, care exclude egalitatea gravitaţii celor doua infracţiuni şi egalitatea pedepsei.

În cazul luării de mită, folosul necuvenit reprezintă o retribuţie, un contra-serviciu pretins, convenit sau promis pentru efectuarea actului sau serviciului dorit.

În cazul primirii de foloase necuvenite, folosul necuvenit reprezintă un act dezinteresat, un "bacşiş" aşa cum s-a exprimat chiar martorul denunţător K., prin care particularul îşi exprimă recunoştinţa, fără a fi avut înainte o discuţie despre asta şi fără nicio obligaţie.

În plus, raportul de cauzalitate se prezumă la luarea de mită, în timp ce la primirea de foloase necuvenite nu există cauzalitate, actul în sine este neaşteptat, ca un gest de politeţe.

În opinia inculpatului L., ar mai trebui analizată proporţionalitatea între valoarea folosului necuvenit şi valoarea actului/serviciului efectuat, fără a minimaliza infracţiunea de primire de foloase necuvenite. Există o vădita disproporţie între valoarea raportului de evaluare (peste o sută de milioane de euro) şi valoarea folosului necuvenit (zece mii de euro), chiar între pretinsul prejudiciu şi folosul necuvenit.

De asemenea, inculpatul L. a remarcat că lipsa de intenţie este limpede de observat, deoarece, dacă ar fi dorit să primească mită pentru a crea un avantaj în folosul martorului denunţător de mărimea a 70 de milioane, ar fi pretins cel puţin un procentaj din avantajul pe care l-ar fi creat beneficiarului-martor denunţător.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a solicitat desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi pronunţarea unei hotărâri drepte şi temeinice.

Apelantul inculpat G., a solicitat, în principal, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. şi art. 6 parag. 1 şi 3 CEDO.

În subsidiar, a solicitat admiterea acestuia şi desfiinţarea sentinţei penale nr. 30/F pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală la data de 14 februarie 2018 şi, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b), teza I achitarea, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., sau

- trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât sentinţa apelată a fost pronunţată de un judecător incompatibil, potrivit disp. art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Astfel, a arătat că la termenul din data de 15 octombrie 2015 inculpatul a formulat o cerere de recuzare a doamnei judecător ZZZZ., raportându-se la dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. f) şi art. 67 din C. proc. pen. Concluziile reprezentantului Parchetului cu privire la cererea de recuzare au fost de admisibilitate şi înaintare spre soluţionare la completul legal investit. Cu toate acestea, încălcând prevederile art. 68 din C. proc. pen., judecătorul cauzei a respins ca inadmisibilă cererea de recuzare, refuzând să o înainteze spre soluţionare unui alt complet de judecată.

În aceste condiţii, în temeiul art. 67 alin. (4) C. proc. pen., inculpatul a formulat o a doua cerere de recuzare, oral, solicitând consemnarea acesteia în încheierea de şedinţă, pentru alte motive de fapt (care nu erau cuprinse în cererea scrisă depusă iniţial). Această a doua cerere de recuzare a vizat încheierea de şedinţă din data de 2 octombrie 2015, despre al cărei conţinut părţile nu putuseră lua cunoştinţă până la termenul din data de 15 octombrie 2015, indicând temeiul juridic şi motivele de fapt care făceau admisibilă cererea. Soluţia a fost de respingere ca inadmisibilă şi a celei de-a doua cereri de recuzare tot de către judecătorul fondului.

Tot la termenul din data de 15 octombrie 2015 a formulat o cerere de recuzare şi inculpatul A., care, de asemenea, a fost respinsă ca inadmisibilă tot de către acelaşi judecător, refuzând să o înainteze spre legală soluţionare completului legal investit.

Ulterior, cererile de recuzare împotriva completului de judecată au fost numeroase, marea majoritate fiind respinse fără a se înainta spre soluţionare unui alt complet.

În luna ianuarie 2018, inculpata F. a formulat o cerere de strămutare a cauzei, înregistrată pe rolul ÎCCJ sub nr. x/2018. Obiectul acestei cereri viza comportamentul judecătorului fondului manifestat în spaţiul public - reţeaua de socializare YYYY. - prin care aceasta aprecia articole de presă şi postări ce aveau ca obiect dosarele ANRP, arestările efectuate în aceste dosare, precum şi alte titluri denigratoare la adresa unor persoane ce au avut calitatea de inculpaţi în dosare similare cu cel de faţă.

De asemenea, prin Adresa nr. x l/C din data de 29 ianuarie 2018 Vicepreşedintele Curţii de Apel Bucureşti - judecător CCCCC. îşi exprima, în mod oficial, opinia în legătură cu imparţialitatea judecătorului cauzei, prin raportare la faptele reclamate de către F. în cererea de strămutare: Deşi conţinutul acestora poate ridica anumite suspiciuni legate de imparţialitatea judecătorului cauzei (datorită aprecierii prin like pe YYYY., cu privire la cercetările penale efectuate în alt dosar cu acelaşi obiect - ANRP 4) la nivel formal se circumscriu unei cereri de recuzare şi nu de strămutare. Având în vedere, însă că cererile de recuzare formulate în cauză au fost respinse, urmează ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să aprecieze în ce măsură se poate asigura climatul de încredere absolut necesar privind obiectivitatea în judecarea cauzei

Faţă de aceste împrejurări, apelantul inculpat G. a solicitat a se observa că dacă însăşi conducerea Curţii de Apel Bucureşti îşi manifestă îndoiala în legătură cu obiectivitatea şi imparţialitatea doamnei judecător ZZZZ., în ce măsură o persoană, chiar neimplicată în actul de justiţie, şi-ar mai putea păstra încrederea în profesionalismul şi buna credinţă a unui magistrat ce îşi expune în mod public, pe o reţea de socializare de largă răspândire, dispreţul şi dezaprobarea faţă de partide politice, posturi de televiziune, ori persoane arestate preventiv, dar care se bucură de prezumţia de nevinovăţie? În ce măsură vreunul dintre inculpaţii trimişi în judecată în dosarul penal nr. x/2015 mai poate crede că magistratul investit cu soluţionarea cauzei lor este obiectiv, echidistant, imparţial, câtă vreme acest judecător încurajează şi chiar apreciază abuzurile reclamate de alţi inculpaţi în cauze similare (a se vedea postarea referitoare la dosarul ANRP 4)?

Chiar dacă prin actul de sesizare presupusa încălcare a atribuţiilor de serviciu de către inculpaţi se referea la nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în Standardele Internaţionale de Evaluare, instanţa de fond nu putea ignora incidenţa în cauză a Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a României.

Cu toate acestea, judecătorul fondului dă o interpretare proprie acestei decizii, apreciind că deşi nu se poate vorbi de o încălcare a legislaţiei primare în procesul de acordare a despăgubirilor, cu toate acestea, nu pot fi ignorate prevederi din Regulamentul de Organizare al ANRP şi Normele metodologice de Aplicare a Legii nr. 247/2005, care ar reglementa atribuţiile de serviciu ale membrilor CCSD.

Se arată că judecătorul, evocând generic dispoziţiile cuprinse în art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a apreciat că acestea constituie, în ultimă instanţă, prevederea legală încălcată de către inculpat.

Se arată de inculpat că membrii Comisiei odată primind raportul de evaluare în forma finală nu aveau atribuţii în sensul verificării modalităţilor de calcul cu privire la imobilele evaluate, şi nici nu puteau cunoaşte dacă pe parcursul derulării procedurii de evaluare experţii îndepliniseră toate exigenţele specifice.

Mai mult decât atât, pentru a putea face o verificare obiectivă în legătură cu modalitatea de calcul a despăgubirilor, inculpatul G. ar fi trebuit să aibă o pregătire specifică în domeniu, un atestat în acest sens care să îi confere abilităţile necesare calculării indicilor şi algoritmurilor care se folosesc în mod obişnuit într-o astfel de expertiză.

În plus chiar dacă, pe alocuri, se recunoaşte rolul evaluatorilor în procedura de stabilire a despăgubirilor, ca urmare a pregătirii acestora, cu toate acestea, instanţa evocă unele criterii personale, nefundamentate din punct de vedere legal, dar nici logic, în sensul că membrii CCSD ar fi putut refuza despăgubiri al căror cuantum era compus din mai multe cifre, chiar dacă nu existau dovezi certe că evaluarea nu este corespunzătoare (sumele acordate se evidenţiau faţă de restul prin suma stabilită, sub aspectul cuantumului, însemnătatea sumei fiind evidentă pentru un observator chiar şi prin numărul cifrelor ce compuneau aceste sume) dintre cele trei dosare de despăgubire ... se remarcau, chiar la o lecturare superficială a listelor de şedinţă, prin simplul fapt că valoarea despăgubirilor se concretiza într-un număr de opt cifre ... (pag. 112 sentinţă).

Concluzia generală în urma efectuării rapoartelor de expertiză judiciară de verificare a evaluărilor întocmite în cauză, este aceea că trecerea unui interval de timp destul de mare, face dificilă, dacă nu chiar imposibilă, verificarea comparabilelor folosite de către evaluatori.

Cu alte cuvinte, a afirma că suprafeţele de teren au fost supraevaluate, este o concluzie nefundamentată şi pur teoretică, care nu ar avea la bază decât aprecieri personale ale organelor de urmărire penală sau ale judecătorului fondului, în total dezacord cu Standardele Internaţionale de Evaluare.

Fata de toate cele mai sus prezentate, a solicitat admiterea apelului.

Apelantul inculpat A., prin avocatul său ales, a solicitat în principal, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţate de prima instanţă şi trimiterea spre rejudecare a cauzei, având în vedere motivele de nelegalitate arătate.

În subsidiar, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi rejudecând cauza, să se dispună, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. Pen, o soluţie de achitare a inculpatului cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi a infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., precum şi respingerea acţiunii civile.

A.Ca motive de casare cu trimitere spre rejudecare a învederat următoarele:

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată (art. 281 lit. a) C. proc. pen.), în sensul că hotărârea este pronunţată de către un judecător incompatibil (art. 64 alin. (1) lit. f), a) arătat că regulile privind incompatibilitatea sunt norme imperative care rezultă chiar din natura instituţiei incompatibilităţii, care constituie un remediu procesual pentru situaţiile în care prezumţia de obiectivitate şi imparţialitate ar fi pusă la îndoială şi chiar dacă subiectul suspicionat este apt de a lucra cu obiectivitate şi imparţialitate, este în interesul justiţiei ca el să nu participe la desfăşurarea procesului.

Aşa cum apărarea a arătat mai sus, imparţialitatea trebuie să denote lipsa prejudecăţii.

În cazul de faţă, existenţa prejudecăţii este recunoscută în scris de către judecătorul care a soluţionat cauza.

Astfel, deşi este sesizată cu judecarea a trei cazuri concrete, instanţa a tras concluzii privind întreaga activitate a unei instituţii, activitate care priveşte inclusiv situaţia unor oameni care nu au calitatea de inculpaţi în cauză, dar care au fost membri ai CCSD anterior sau ulterior perioadei care face obiectul cauzei.

Se susţine că prejudecata rezultă şi din limbajul folosit în motivarea hotărârii atacate (de altfel şi comportamentul în sala de judecată a denotat existenţa prejudecăţii).

Lipsa de imparţialitate a instanţei de judecată în această speţă a fost constată, de altfel, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia definitivă nr. 69 din 19 ianuarie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 care a arătat:

"... probele de natură să dovedească lipsa unor elemente constitutive au fost respinse de prima instanţă, deşi legea le impunea...".

Se arată că absolut toate interpretările pe care instanţa le dă probelor şi/sau situaţiilor de fapt sunt împotriva situaţiei inculpaţilor. Această situaţie nu se referă numai la circumstanţe în care ar putea exista un dubiu - care oricum ar trebui interpretat în favoarea persoanelor acuzate prin aplicarea principiului in dubio pro reo - ci chiar şi la circumstanţe în care nu există niciun mijloc de probă care ar putea arunca vreun dubiu cu privire la comportamentul inculpaţilor instanţa relativizează situaţia şi o interpretează în defavoarea acuzaţilor.

2. Instanţa nu s-a pronunţat cu privire la abuzul în serviciu reţinut prin actul de sesizare şi nici cu privire la fapta de pretindere în cazul luării de mită (art. 421 pct. 2 lit. b)) C. proc. pen.,), pronunţându-se, în schimb, pe o faptă care nu este imputată prin rechizitoriu (ceea ce contravine dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen.).

Conform dispoziţiilor art. 396 C. proc. pen., cu privire la "învinuirea adusă", instanţa poate condamna, achita, renunţa la aplicarea pedepsei, amâna aplicarea pedepsei sau pronunţa încetarea procesului penal.

a. în speţa dată, în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, învinuirea adusă, aşa cum a reţinut-o chiar instanţa chiar de la prima încheiere de şedinţă, este:

"... a aprobat raportul de evaluare întocmit de ... prin care a fost stabilită o valoare a terenului de ... prin supraevaluarea acestuia cu suma de ..., prejudiciind cu această sumă bugetul de stat...".

Cu privire la această acuzaţie, instanţa nu a pronunţat niciuna dintre soluţiile prevăzute de art. 396 C. proc. pen., fiind deci aplicabil motivul de casare prevăzut expres de art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

În schimb, instanţa a pronunţat o condamnare care priveşte un prejudiciu mai mare decât cel imputat prin rechizitoriu, având o altă justificare decât supraevaluarea, alte urmări şi alte circumstanţe decât cele reţinute în rechizitoriu şi care priveşte o faptă care nu se regăseşte în rechizitoriu.

b. în ceea ce priveşte pretinderea, instanţa nu o reţine ca act material, dar nici nu justifică de ce nu o reţine.

În ipoteza în care instanţa apreciază că pretinderea nu există, atunci, chiar dacă ar aprecia că ar exista o primire, aceasta nu ar putea fi o infracţiune de luare de mită, ci de primire de foloase necuvenite (dacă ar aprecia că este îndeplinită calitatea de subiect activ al infracţiunii, care este identică cu cea de la luare de mită) din vechiul Cod Penai, situaţie, evident, diferită, inclusiv din punct de vedere al prescripţiei.

Inculpatul a fost condamnat pentru primirea, în 24 de rânduri, între anii 2009 - 2013, a sumelor cu titlu de mită. Pretinderea a fost ignorată de judecătorul fondului când a pronunţat condamnarea, însă acesta a reţinut că perioada în care inculpatul a săvârşit infracţiunile este 2009 - 2013. Or, având în vedere că pretinderea nu este considerată de către judecător un act material (dovadă că instanţa nu s-a pronunţat asupra acesteia, reţinând doar actele de primire), ci s-a apreciat că este absorbită în primire, infracţiunea a debutat în anul 2009, ultimul act fiind comis în 2013.

În consecinţă, trebuia analizată îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru ca inculpatul să fie subiect activ al infracţiunii de luare de mită în intervalul mai sus expus. Or, aşa cum a arătat, în această perioadă, inculpatul nu a deţinut calitatea de funcţionar public. Instanţa nu s-a preocupat însă de analiza acestui aspect şi, deşi apărarea a invocat lipsa tipicităţii faptei, având în vedere calitatea cerută în mod expres de lege, nu se regăsesc în hotărârea primei instanţe argumente în acest sens. De altfel, nici asupra acestui aspect, instanţa nu s-a pronunţat.

Instanţa nu a descris fiecare act material, ci doar a enumerat, la pag. 141, 18 puncte cu diverse sume (5 în euro, 13 în RON) şi a reţinut că aceasta este suma totală remisă de K., în total 3,1 milioane de RON, "o sumă similară fiind remisă şi de P.".

3. Hotărârea nu este motivată

I. - în ceea ce priveşte acuzaţia de luare de mită, instanţa nu a motivat în niciun fel respingerea unor argumente juridice formulate în apărare şi care erau de natură a înlătura complet acuzaţia adusă:

a. lipsa calităţii de subiect activ pentru comiterea infracţiunii de luare de mită sub forma alternativă a primirii (24 de acte materiale) a unei persoane care la data niciunuia dintre actele materiale reţinute nu îndeplinea condiţia pentru a fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită.

b. lipsa legăturii de cauzalitate între sumele pretins remise şi atribuţiile de serviciu ale inculpatului.

În cazul de faţă, instanţa nu a identificat despre ce atribuţii de serviciu ar fi vorba.

În această situaţie, nu se poate stabili dacă există vreo legătură de cauzalitate între primire şi conduita pretins promisă, dar neidentificată, motiv pentru care fapta şi dacă ar fi reală, nu poate avea caracter penal.

Instanţa nu s-a pronunţat nici cu privire la acest argument.

Lipsa identificării conduitei pe care şi-ar fi asumat-o inculpatul în schimbul pretinsei mite ridică probleme inclusiv cu privire la aplicabilitatea sau nu a dispoziţiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Pentru a se putea reţine agravanta prevăzută de art. 7 lit. a), este necesar ca atribuţiile ce reprezintă scopul faptei imputate să corespundă unei funcţii de demnitate publică. Dacă demnitarul îndeplineşte şi atribuţii/funcţii ce nu sunt de demnitate publică, în cazul de faţă membru C.C.S.D., art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 nu este aplicabil.

c. lipsa pronunţării cu privire la apărările inculpatului privind lipsa oricărei pretinderi

Instanţa a reţinut că pretinderea a avut loc într-o întâlnire în trei, între inculpat şi denunţătorii K. şi P., întâlnire care ar fi avut loc la iniţiativa inculpatului şi a denunţătorului P.

În apărare, inculpatul a arătat că susţinerile denunţătorului K. sunt contrazise expres de denunţătorul P., iar denunţătorul Q. nici măcar nu îl cunoştea pe inculpat la data pretinsei pretinderi şi oricum, acesta din urmă a arătat că inculpatul nu i-a pretins niciodată nimic.

A mai arătat că însăşi existenţa întâlnirii este negată de doi (inculpatul şi P.) din cei trei pretinşi participanţi, apărare asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat, reţinând cu titlu axiomatic faptul că acea întâlnire ar fi avut loc.

A arătat, de asemeni, că şi dacă s-ar accepta, prin absurd, existenţa vreunei forme de înţelegere, instanţa nu poate stabili ce formă a îmbrăcat aceasta (pretind ere/accepta re/ne refuza re) din moment ce discuţia prin care s-ar fi realizat înţelegerea este negată de doi din trei pretinşi participanţi şi singurul care vorbeşte despre pretindere este denunţătorul contrazis de inculpat şi de celălalt denunţător. Nici cu privire la acest aspect, instanţa nu s-a pronunţat.

d. lipsa pronunţării cu privire la neconcordanţele declaraţiilor denunţătorilor.

e. lipsa pronunţării cu privire la posibila prescripţie a răspunderii penale în cauză.

Neanalizând toate apărările formulate, instanţa nu a putut verifica nici eventuala prescriere a răspunderii penale.

Astfel, dacă argumentele apărării privind lipsa calităţii de subiect activ al infracţiunii de luare de mită prin modalitatea primirii ar fi întemeiată, rezultă că singura modalitate care ar mai putea exista ar fi aceea a pretinderii (dacă instanţa aprecia că aceasta a avut loc).

Or, pretinderea se presupune că a avut loc în anul 2007, iar urmărirea penală cu privire ia faptă a început în martie 2015. Conform principiului in dubio pro reo, în lipsa unei identificări precise a momentului pretinsei pretinderi, instanţa trebuia să aleagă intervalul cel mai favorabil inculpatului: ianuarie- martie 2007, situaţie în care prescripţia răspunderii penale s-ar fi împlinit înainte de data încunoştinţării organului de urmărire penală prin denunţuri.

f. lipsa pronunţării cu privire la îndeplinirea condiţiei ca faptele pretins săvârşite să fie prevăzute de legea penală la momentul săvârşirii lor (art. 1 alin. (2) C. pen.)

În fapt, deşi, aşa cum s-a arătat deja mai sus, inculpatul a invocat lipsa identificării scopului luării de mită, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la acest aspect, neverificând astfel dacă faptele, aşa cum au fost reţinute în rechizitoriu, sunt prevăzute de legea penală în vigoare Ia momentul presupusei comiteri a lor.

g. lipsa pronunţării cu privire la faptul că intrarea în patrimoniul inculpatului a sumelor invocate ca remise şi contestate a fi primite nu se dovedeşte.

h. lipsa pronunţării cu privire la apărările inculpatului privind caracterul real al serviciilor de intermediere prestate inculpaţilor.

Instanţa nu s-a pronunţat cu privire la apărările noastre şi nici nu a motivat de ce a reţinut caracterul fictiv al contractelor.

Inculpatul a mai arătat că, în ceea ce priveşte pretinsele infracţiuni de abuz în serviciu, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la următoarele apărări esenţiale pentru soluţionarea cauzei:

a. nu s-a pronunţat cu privire la îndeplinirea condiţiei ca faptele pretins săvârşite să fie prevăzute de legea penală la momentul săvârşirii faptei (art. 1 alin. (2) C. pen.), argument invocat la filete 64, 65, 67 şi 71 din concluziile scrise.

b. deşi a reţinut ca unică dispoziţie legală expres încălcată art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la apărare conform căreia în cazul dosarului x, în care evaluarea a fost efectuată de inculpatul B., nu sunt aplicabile dispoz. art. 16 alin. (7). ci cele ale art. 22 alin. (4) şi urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 (argument invocat la filele x)

d. Instanţa nu s-a pronunţat cu privire la apărarea inculpatului conform căreia textul art. 16 alin. (64) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu se referă la contracte, ci la date şi informaţii, care nu reprezintă acte juridice, deci susţinerea acuzării că evaluările ar fi trebuit să cuprindă contracte nu are nicio bază legală (argument dezvoltat la fila x a concluziilor scrise).

e. Instanţa nu s-a pronunţat cu privire la mijloacele de probă care atestă corectitudinea (necondiţionată) a utilizării ofertelor în rapoartele de evaluare.

f. Instanţa nu se pronunţă cu privire la faptul că de la apariţia art. 25 alin. (2) din O.G. nr. 24/2011, legea penală mai favorabilă statuează că:

"Răspunderea penală pentru producerea de prejudicii prin utilizarea, în orice formă, a unor date false în raportul de evaluare, cât şi prin incorecta aplicare a standardelor de evaluare adoptate de Uniune revine exclusiv evaluatorului.".

g. Instanţa nu s-a pronunţat cu privire la argumentul apărării în sensul că inculpatul nu avea ce verificare tehnică să facă cu privire la evaluare din moment ce nu avea obligaţia să cunoască Standardele Internaţionale de Evaluare şi că, în conformitate cu legislaţia drepturilor de autor, inculpatul nu avea dreptul de utilizare a acestora.

i. Instanţa nu s-a pronunţat cu privire la valoarea acţiunilor ce au trecut în patrimoniul beneficiarilor, deşi inculpatul a dovedit cu înscrisuri faptul că inclusiv valoarea nominală (care oricum nu este valoare de piaţă!) a acţiunilor primite este mai mică cu 35 - 50% decât cea oficială.

j. Instanţa nu s-a pronunţat cu privire la legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu (pagina 125 concluzii scrise).

4. Hotărârea a fost pronunţată cu împiedicarea apărării să administreze probatoriul în favoarea inculpatului şi prin administrarea cu încălcarea legii a unor mijloace de probă.

Instanţa nu a aprobat niciun mijloc de probă cu excepţia înscrisurilor pe care inculpatul le-a depus în şedinţă.

Astfel, inculpatul a solicitat expertiză de verificare a evaluărilor, aşa cum a arătat mai sus, instanţa a respins-o, pentru ca, ulterior, după apariţia hotărârilor ÎCCJ citate mai sus, să dispună din oficiu exact o expertiză verificatorie.

A mai solicitat audierea ca martor a lui DDDD. în legătură cu contractele de comision, participant la tranzacţie aşa cum a fost identificat atât de inculpat, cât şi de martorul VV. (în ambele declaraţii), dar prin încheierile din 19 mai 2017, respectiv 27 septembrie 2016 a fost respinsă solicitarea inculpatului ca neutilă cauzei, fiind, practic, împiedicat inculpatul să se apere cu privire la aspectele de care este acuzat alături de ceilalţi coinculpaţi.

A mai solicitat emiterea de adrese către Ministerul Finanţelor Publice, P. şi DDDDD. pentru a verifica existenţa veniturilor şi retragerilor pe care P. le impută cu titlu de mită în denunţul său. La solicitarea acestui probatoriu a avut în vedere încheierea ÎCCJ nr. 234 din 27 martie 2015 (Dosar x/2015) prin care, raportat la situaţia denunţurilor s-a reţinut:

"...Pentru această diferenţă (sumele pretins remise în numerar, s.n.) probatoriul este impropriu la acest moment procesual. Astfel ar fi util a se studia conţinutul declaraţiilor de avere prin raportare la datele certe la care s-au remis sumele de bani, cuantumurile urmând a fi dovedite cu extrasele de cont furnizate de aceiaşi martori, pentru propriile conturi, ori cu alte mijloace de probă cu forţă juridică similară".

Instanţa a împiedicat audierea martorilor din acte, respingând întrebări care vizau aspecte ce ulterior au fost reţinute, aşa cum s-a întâmplat în cazul martorului NN.

Instanţa a împiedicat audierea inculpatului, nepermiţându-i să declare tot ce doreşte în legătură cu cauza, opunându-se mai ales la prezentarea argumentelor juridice (aşa cum le-a perceput) pe care le-a avut în vedere la momentul adoptării conduitei de care este acuzat.

5. încălcarea principiului nemijlocirii administrării probelor în legătură cu audierea martorului HHH.

Prima instanţă şi-a bazat în mod fundamental soluţia de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită pe declaraţia martorului HHH., aceasta fiind interpretată în sensul în care relevă fără niciun dubiu activitatea infracţională a inculpatului.

Acest martor, a cărui declaraţie este esenţială pentru argumentarea soluţiei pronunţate, nu a mai fost audiat în mod nemijlocit în faţa primei instanţe, cu toate că inculpatul a contestat această probă.

6. Hotărârea este pronunţată cu încălcarea vădită a prezumţiei de nevinovăţie.

Denunţătorul K. a susţinut că pretinderea a avut loc la iniţiativa denunţătorului P. şi a inculpatului, întâlnirea având loc la biroul său din Piteşti, în anul 2007.

Denunţătorul P. a negat acest aspect, arătând că oferta de a se implica în acest gen de afaceri i-a fost făcută de K. în anul 2008.

Inculpatul a negat afirmaţiile denunţătorului K. În concluzie, sunt trei mijloace de probă administrate cu privire la o singură situaţie de fapt, dintre care două neagă existenţa acestei întâlniri.

În această situaţie este evident că nu se poate susţine că existenţa întâlnirii este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă aşa cum cer dispoziţiile art. 103 alin. (2) C. proc. pen. şi, cel puţin aplicabilitatea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) C. proc. pen. ar fi impus instanţei să aprecieze că întâlnirea în cauză nu a avut loc.

În al doilea rând, denunţătorul K. a vorbit despre forma pretinderii ca element constitutiv al infracţiunii de luare de mită. Nicio altă probă pentru această afirmaţie, negată de inculpat, nu există.

Aşa cum inculpatul a arătat pe larg în concluziile scrise depuse la instanţa de fond, obiectul pretinderii, aşa cum a fost reţinut, nu corespunde calculelor matematice care rezultă din declaraţiile denunţătorilor, declaraţii care se mai şi contrazic.

S-a pretins în mod nereal că că remiterea a avut loc în următoarele modalităţi:

- remitere de numerar de către denunţătorul K. (18 acte materiale) şi de către denunţătorul P. (2 acte materiale) care s-ar fi materializat prin retragerea unor bani din bancă şi predarea lor inculpatului.

Aşa cum apărarea a arătat deja, însăşi Înalta Curte a apreciat că probatoriul cu privire la aceste remiteri este impropriu şi a dat indicaţii despre ce ar trebui să facă mai departe organul de urmărire penală.

Instanţa trebuia să aibă cel puţin un dubiu cu privire la faptul că există posibilitatea ca inculpatul să fi prestat un serviciu comercial denunţătorilor şi ar fi trebuit să interpreteze situaţia în favoarea inculpatului.

7. Inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare

Un alt motiv de nelegalitate al hotărârii atacate ce atrage desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În mod evident, solicitările apărării au rămas fără răspuns, nici instanţa şi nici Parchetul nefiind în măsură să aducă lămuriri cu privire la acuzaţia adusă, îngreunând aproape de imposibil apărarea inculpatului faţă de acuzaţiile aduse. Prin urmare, apărarea a considerat că dreptul la apărare, garanţie esenţială a procesului penal, i-a fost încălcat inculpatului în mod flagrant, fără a i se da posibilitatea de a aduce contraargumente punctuale cu privire la fiecare infracţiune ce ii este imputată.

Faţă de aceste aspect, apărarea a considerat că inculpatului i s-a refuzat dreptul la apărare prin faptul că nu a avut posibilitatea de a se apăra, având în vedere ambiguitatea şi lipsa de substanţă a acuzaţiei, iar când avea, în mod legal, ocazia să critice faptele pentru care a fost trimis în judecată, a fost cenzurat în mod nepermis şi abuziv de către instanţa de fond.

În altă ordine de idei, inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare prin nedescrierea faptei de luare de mită şi refuzul instanţei de a-l informa pe acesta cu privire la fapta a cărei săvârşire i se impută.

8. Judecarea cauzei fără citarea tuturor părţilor (art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen.)

a. Judecarea excepţiei de nelegalitate a art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1481/2005 raportat la art. 7 alin. (1) din Anexa H.G. nr. 1481/2005.

b. Judecata s-a făcut fără participarea părţilor responsabile civilmente, deşi la prima zi de înfăţişare s-a cerut introducerea lor în cauză.

Pe lângă motivele deja dezvoltate, inculpatul a susţinut că există şi alte motive de nelegalitate, care, însă, nu conduc neapărat la trimiterea cauzei spre rejudecare, ci la desfiinţarea sentinţei atacate.

I. în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită sunt următoarele motive de nelegalitate;

1. condamnarea pentru luare de mită sub modalitatea alternativă a primirii (24 de acte materiale) a unei persoane care la data nici unuia dintre actele materiale reţinute nu îndeplinea condiţia pentru a fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită.

2. nelegala soluţionare a cererii de schimbare a încadrării juridice din faptă în formă continuată, în fapta simplă şi greşita aplicare a legii prin faptul că instanţa a reţinut că infracţiunea de luare de mită ce face obiectul acuzaţiei este una continuată, în timp ce cauza se află în situaţia de unitate naturală a infracţiunii.

3. nepronunţarea asupra cererii de soluţionare a cererii de schimbare a încadrării juridice din art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen. (1968), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

4. aplicarea nelegală a principiului legii penale mai favorabile

5. instanţa a făcut greşită aplicare a dispoziţiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, reţinând în mod ilegal aplicabilitatea acestuia.

6. instanţa a condamnat pentru comiterea infracţiunii de luare de mită fără a identifica actul pe care inculpatul trebuia să îl facă în schimbul mitei.

7.prima instanţă atribuie în mod nelegal calitatea de martori, denunţătorilor:

II. În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu a învederat următoarele motive de nelegalitate (pe lângă cele prezentate deja mai sus):

1. Greşita interpretare a legii în ceea ce priveşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu.

2. Nelegala rezolvare a excepţiei de nelegalitate

În cursul judecăţii în faţa primei instanţe, apărarea a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1481/2005, raportate la dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Anexa H.G. nr. 1481/2005. Instanţa a respins în mod nelegal excepţia de nelegalitate, fără a stabili cadrul procesual impus de principiul contradictorialităţii care guvernează această procedură. Modul de soluţionare a excepţiei de nelegalitate, este prevăzut de dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004. Conform art. 52 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., această chestiune prealabilă trebuie să urmeze regulile din materia contenciosului administrativ.

3. Expertiză cu privire la valoarea bunurilor, respinsă ca neutilă

4. Legala soluţionare a laturii civile

În primul rând, având în vedere că inculpatul şi-a îndeplinit atribuţiile cu respectarea legii şi cu bună credinţă, acţiunea trebuia respinsă.

În al doilea rând, aşa cum acesta a expus mai sus, nu există un prejudiciu material, transferului acţiunilor corespunzându-i, corelativ, stingerea creanţei beneficiarilor împotriva statului.

Ca şi motive de casare cu trimitere spre rejudecare, apărarea a învederat următoarele:

1. încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată (art. 281 lit. a) C. proc. pen.) în sensul că hotărârea este pronunţată de către un judecător incompatibil (art. 64 alin. (1) lit. f). - pagina 2

2. Instanţa nu s-a pronunţat cu privire la abuzul în serviciu reţinut prin actul de sesizare şi nici cu privire la fapta de pretindere în cazul luării de mită (art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.), pronunţându-se, în schimb, pe o faptă care nu este imputată prin rechizitoriu (ceea ce contravine dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen.). - pagina 16

3. Hotărârea nu este motivată - pagina 18

4. Hotărârea este pronunţată cu împiedicarea apărării să administreze probatoriul în favoarea sa şi prin administrarea cu încălcarea legii a unor mijloace de probă - pagina 29.

5. încălcarea principiului nemijlocirii administrării probelor în legătură cu audierea martorului HHH. -pagina 30

6. Hotărârea este pronunţată cu încălcarea vădită a prezumţiei de nevinovăţie - pagina 31

7. Inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare - pagina 38

Alte chestiuni procedurale care conduc la casarea cu trimitere

8. Judecarea cauzei fără citarea tuturor părţilor (art. 421 alin. (2) lit. b))

C. proc. pen.) - pagina 42

Alte motive de nelegalitate

- Luare de mită - pagina 44

- condamnarea pentru luare de mită sub modalitatea alternativă a primirii (24 de acte materiale) a unei persoane care la data niciunuia dintre actele materiale reţinute nu îndeplinea condiţia pentru a fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită - pagina 44

- nelegala soluţionare a cererii de schimbare a încadrării juridice din faptă în formă continuată, în fapta simplă şi greşita aplicare a legii prin faptul că instanţa a reţinut că infracţiunea de luare de mită ce face obiectul acuzaţiei este una continuată, în timp ce ne aflăm în situaţia de unitate naturală a infracţiunii - pagina 45

- nepronunţarea asupra cererii de soluţionare a cererii de schimbare a încadrării juridice din art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen. (1968), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. - pagina 48

- aplicarea nelegală a principiului legii penale mai favorabile - pagina 50

- instanţa a făcut greşită aplicare a dispoziţiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, reţinând în mod ilegal aplicabilitatea acestuia - pagina 51

- instanţa a condamnat pentru comiterea infracţiunii de luare de mită fără a identifica actul pe care inculpatul trebuia să îl facă în schimbul mitei - pagina 53

- prima instanţă atribuie în mod nelegal calitatea de martori, denunţătorilor - pagina 54

- Abuz în serviciu - pagina 56

- Greşita interpretare a legii în ceea ce priveşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu - pagina 56

- Nelegala rezolvare a excepţiei de nelegalitate - pagina 69

- Expertiză cu privire la valoarea bunurilor - respinsă ca neutilă - pagina 72

- Ilegala soluţionare a laturii civile - pagina 74

- ilegala instituire de măsuri asigurătorii cu privire la latura civilă - pagina 74

- încălcarea Dreptului Uniunii Europene - pagina 75

Ca un corolar, instanţa a schimbat caracterul de infracţiune de rezultat ai abuzului în serviciu într-un caracter de infracţiune de pericol - pagina 77

Netemeinicia hotărârii apelate

- infracţiunea de luare de mită - pagina 77

- abuz în serviciu - pagina 93

C. NETEMEINICIA HOTĂRÂRII APELATE

1. Infracţiunea de luare de mită

Hotărârea atacată, dincolo de motivele de nelegalitate descrise mai sus, este şi profund netemeinică.

Faţă de toate motivele expuse mai sus, inculpatul a solicitat, în principal, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b), admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţată de prima instanţă şi trimiterea spre rejudecare a cauzei, având în vedere motivele de nelegalitate arătate, iar în subsidiar, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a), admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi rejudecând cauza, să se dispună în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc.pen, o soluţie de achitare a inculpatului cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi a infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., precum şi respingerea acţiunii civile.

Apelantul inculpat I. a solicitat instanţei de apel, în principal, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. şi art. 6 par. 1 şi 3 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În subsidiar, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi rejudecând, pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., fapta nu este prevăzută de legea penală, sau teza a II-a a aceluiaşi articol, fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, pentru acuzaţia, de a fi săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. şi respingerea ca neîntemeiată a acţiunii civile; ridicarea măsurii sechestrului asigurător; reţinerea cheltuielilor de judecată în sarcina statului.

S-a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate:

- pentru motive de nelegalitate, respectiv incompatibilitatea judecătorului, încălcarea dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen. cu denumirea marginală "Obiectul judecăţii" care statuează că "Judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei", a disp. art. 396 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora "Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat" şi a disp. art. 4 alin. (2) din C. proc. pen., conform cărora "După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau a inculpatului" precum şi pentru:

- motive de netemeinicie, respectiv greşita stabilire a situaţiei de fapt prin evaluarea greşita a probelor ce a condus judecătorul în mod eronat la concluzia existentei unor comportamente necorespunzătoare acceptate ale inculpaţilor şi a existentei unui prejudiciu şi corelativ, greşita condamnare a inculpatului şi obligare a sa la plata prejudiciului către partea civilă.

II. Motive de netemeinicie

A. Instanţa de fond, în mod nelegal şi totodată, nemotivat, a statuat că inculpatul a încălcat ca normă primară, dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deşi apărarea, în cuprinsul concluziilor formulate, a făcut ample referiri la incidenţa acestor dispoziţii legale prin raportare la Decizia CCR nr. 405/2016, referiri care au fost ignorate total de către instanţă, fără a le evalua în vreun fel.

B. Netemeinicia acuzaţiei reţinută de prima instanţă privind transferul ilegal de atribuţii de către CCSD către personalul tehnic şi evaluatorul intern al ANRP, J.

C. Netemeinicia acuzaţiei privind obligaţia membrilor CCSD de a verifica corectitudinea evaluărilor

O altă obligaţie pe care prima instanţă o reţine în mod netemeinic în sarcina membrilor CCSD, tot în virtutea dispoziţiilor art. 16 alin. (7), este "obligaţia de a verifica modalitatea de îndeplinire a acestor obligaţii (ale evaluatorilor - de a cere informaţii băncilor, cabinetelor notariale, şi altor instituţii indicate de art. 16 alin. (64) din lege), întrucât acest element punctual era de natura a vicia, de o manieră relevanta, rezultatul evaluării"

III. Nelegala stabilire a rezultatului socialmente periculos al infracţiunii de abuz în serviciu prin încălcarea disp. art. 396 alin. (2) C. proc. civ..pen care statuează că se pronunţă condamnarea dacă instanţa constată, dincolo ele orice îndoială rezonabilă că fapta exista, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat şi a disp. art. 4 alin. (2) din C. proc. pen., conform cărora orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului/inculpatului.

IV. Nelegalitatea hotărârii din perspectiva greşitei stabiliri a formei de vinovăţie a inculpatului

Fata de cele arătate, a solicitat, în principal, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. şi art. 6 parag. 1 şi 3 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, admiterea apelului declarat, desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În subsidiar, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului declarat, desfiinţarea sentinţei apelate şi, rejudecând, pronunţarea unei noi hotărâri prin care sa se dispună achitarea sa în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b), teza I, în principal, sau în subsidiar teza a II-a C. proc. pen., pentru acuzaţia de a fi săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu daca funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. Respingerea ca neîntemeiata a acţiunii civile. Ridicarea măsurii sechestrului asigurător. Reţinerea cheltuielilor de judecata în sarcina statului.

Apelantul inculpat C., prin avocat EEEEE., în completarea concluziilor orale formulate la data de 24 septembrie 2019, în temeiul disp. art. 420 alin. (11) raportat la art. 390 C. proc. pen., a solicitat:

În principal, admiterea apelului şi în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b), teza I şi teza a II-a C. proc. pen. achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen.,

În subsidiar, în temeiul disp. art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare de către Curtea de Apel Bucureşti pentru următoarele motive:

- I. Nelegalitatea sentinţei penale apelate circumscrisă unui caz de nulitate absolută şi anume încălcarea dreptului la apărare prin nepronunţarea în timpul judecăţii asupra schimbării încadrării juridice având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 250/2019.

- II. Judecătorul fondului a schimbat obiectul şi limitele judecăţii;

II) Schimbarea obiectului şi limitelor judecaţii

Astfel acuzaţia constă în aprobarea unui raport supraevaluat, iar împrejurarea ca inculpaţii nu l-au studiat într-un mod aprofundat era un factor favorizator. Nu s-au formulat acuzaţii cu privire la încălcarea obligaţiilor membrilor CCSD de studiu aprofundat al rapoartelor de evaluare ci acuzaţiile au fost cantonate în zona aprobării acestor rapoarte supraevaluate.

În aceste condiţii, a arătat că judecătorul fondului nu numai că a atras răspunderea penală pentru fapte pentru care nu s-a pus în mişcare acţiunea penală şi nu s-a dispus trimiterea în judecată, extinzând astfel obiectul acţiunii penale, în mod evident nelegal dar a omis să se pronunţe cu privire la faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată fiind incidente astfel disp. art. 421 alin. (2) lit. b) -"Instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare". Astfel, acuzaţia este circumscrisă existenţei situaţiei premisă respectiv de supraevaluare a raportului de evaluare. În asta consta prejudiciul aşa cum a fost descris de către parchet, obiectivat în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale şi în rechizitoriu. Or, judecătorul fondului a omis să se pronunţe asupra faptei aşa cum a fost descrisă de către parchet, supraevaluarea raportului fiind în speţa de faţă condiţie de tipicitate a infracţiunii de abuz în serviciu.

3. Netemeinicie

Referindu-se la obligaţia de studiu şi cenzură al rapoartelor de evaluare de către membrii CCSD, inculpatul a arătat că aceasta obligaţie nu exista nefiind obiectivată în niciun text de lege. Astfel, lipsa oricărui filtru profesional în numirea acestora, lipsa calificării de evaluator, chiar verificator, faptul că activitatea membrilor CCSD se desfăşura numai în plenul şedinţelor CCSD, împrejurarea că atribuţiile acestora erau de validare şi având în vedere şi disp. Legii nr. 165/2013 unde la articolele 17 şi 18 se arată:

"Comisia Naţionala pentru Compensarea Imobilelor preia atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi funcţionează până la finalizarea procesului de retrocedare adică: validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile investite de lege care conţin propunerea de acordare de masuri compensatorii, faptul că din punct de vedere administrativ era instituit un filtru prin care funcţionari calificaţi îşi exprimau opinia profesională inclusiv cu privire la conformitatea rapoartelor de evaluare cu standardele internaţionale de evaluare, reprezintă tot atâtea argumente care reclamă constatarea unei situaţii de fapt şi de drept favorabilă inculpatului C.

Apelantul inculpat J., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi achitarea inculpatului J., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) din vechiul C. proc. pen., pentru că fapta nu există, respingerea acţiunii civile în ceea ce-l priveşte pe inculpatul J. şi anularea obligaţiei acestuia de a suporta în solidar cheltuielile judiciare.

Inculpatul arată că a fost angajat pe postul de consilier în cadrul Direcţiei pentru Contencios sub coordonarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la Legea nr.

10. De asemenea, a arătat că atribuţiile clientului său se rezumau la primirea şi verificarea rapoartelor de evaluare cu privire la respectarea standardelor internaţionale de evaluare, iar acuzaţia formulată de parchet are legătură cu dispoziţiile art. 16 alin. (64) din Legea nr. 247/2005, care prevăd că "la cererea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societăţii de evaluare, băncile, notarii publici, agenţiile imobiliare, birourile de carte funciară, precum şi orice alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare sunt obligaţi să le comunice de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare efectuării evaluării".

În primul rând, textul de lege prevede că aceste informaţii sunt furnizate la cererea evaluatorilor, or, inculpatul J. nu a avut în cadrul ANRP-ului calitatea de evaluator, ci de consilier verificator al rapoartelor de evaluare cu privire la respectarea sau nerespectarea standardelor internaţionale de evaluare, neîntocmind niciun raport de evaluare. A arătat că în Standardele internaţionale de evaluare se precizează că "în general, proprietatea evaluată este comparată cu proprietăţi similare vândute, tranzacţionate pe o piaţă deschisă, că pot fi luate în considerare de asemenea cotaţiile şi ofertele de vânzare".

Astfel, cu privire la tranzacţiile concrete, aceste standarde prevăd că pot fi luate în calcul proprietăţile vândute şi tranzacţionate pe o piaţă deschisă. Or, în România post-decembristă, nu a existat şi nu există nici în prezent o piaţă imobiliară deschisă, piaţa deschisă fiind aceea în care în mod public ar fi prezentate aceste tranzacţii, dar, aşa cum a rezultat din probele administrate în instanţă, din documentele depuse chiar astăzi în faţa instanţei, entităţile care deţineau aceste informaţii, respectiv Camera Notarilor Publici, OCPI sau băncile, nu aveau până în 2016 o bază de date cu privire la aceste tranzacţii.

Mai mult decât atât, de fiecare dată când evaluatori, nu consilierul cu verificarea rapoartelor de evaluare, solicitau astfel de informaţii, aceştia au primit de fiecare dată un refuz, notarii prevalându-se de legea notarilor şi de confidenţialitatea datelor contractelor pe care le autentificau, băncile de confidenţialitatea operaţiunilor bancare, OCPI-ul aflându-se în imposibilitate de a furniza asemenea date. Pe de altă parte, aşa cum rezultă dintr-un înscris prezentat astăzi instanţei, aceste instituţii furnizau informaţii doar persoanelor în cauză sau persoanelor care dovedeau un interes în sensul legii, în sensul de a avea un interes în tranzacţia respectivă.

Referitor la motivele de apel ale parchetului, care fac referire la poziţia subiectivă a inculpatului K. ca fiind una deficitară, a solicitat să se aibă în vedere adresele pe care inculpatul K. le-a făcut, nu direct pentru că nu putea să semneze adrese, ci prin intermediul inculpatei F., către ANEVAR, Camera Notarilor Publici şi OCPI, prin care solicita ca aceste instituţii să acorde sprijin evaluatorilor în furnizarea de informaţii cu privire la tranzacţiile concrete.

De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere recomandarea făcută de ANEVAR de a nu se ţine cont de tranzacţii reale, chiar dacă într-un fel sau altul, evaluatorii obţineau date concrete despre anumite tranzacţii, pentru că în multe dintre situaţii tranzacţiile raportate sau menţionate în înscrisurile autentice, nu reflectau realitatea, multe dintre vânzările de imobile făcându-se între rude şi pentru neplata sau pentru reducerea taxelor şi impozitelor pe care aveau să le plătească, preţul era unul incorect şi în felul acesta, deformau rezultatul evaluării.

A susţinut că atribuţiile de serviciu ale inculpatului K. erau limitate la dosarele în legătură cu Legea nr. 10/2005, la verificarea respectării standardelor internaţionale de evaluare şi aflându-se în subordinea martorului FFF., director al Direcţiei Secretariat nu avea la dispoziţie o cale de comunicare cu membrii comisei. Cu toate acestea, este acuzat de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu cu membrii comisiei. Or, aşa cum a rezultat din probe, dar şi din declaraţia martorului FFF., dată astăzi în faţa instanţei, inculpatul K. efectua o verificare de birou, fără a implica inspecţii în teren sau obţinerea de date suplimentare, care urmare a unui volum foarte mare de muncă şi al sarcinilor suplimentare ce i se trasau. Inculpatul K. era cel care formula întâmpinările în dosarele care se aflau pe rolul instanţelor de judecată şi aşa cum rezultă din probele administrate în faţa instanţei de fond şi a instanţei de apel, acesta avea în plus faţă de aceste sarcini, de verificat un număr de aproximativ 40 de dosare pe zi. Prin urmare, în timpul unei zile normale de lucru, timpul alocat pentru verificarea unui dosar era de 10 - 12 minute, astfel că inculpatul verifica dacă acestea conţineau toate documentele cerute de standardele internaţionale de evaluare, dacă metodele folosite, aplicate în evaluare erau cele care se regăseau în standardele internaţionale de evaluare şi, nu în ultimul rând, dacă erau corect făcute calculele, corecţiile în baza acestor metode, dar fără a putea să intervină asupra preţului pe care evaluatorii îl evaluau.

Prima critică de nelegalitate a sentinţei apelate rezidă din lipsa de raportare a judecătorului de fond la dispoziţiile art. 103 alin. (2) din C. proc. pen., în pronunţarea soluţiei. Astfel, conform dispoziţiilor amintite, în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotărăşte motivat cu trimitere la toate probele evaluate, condamnarea dispunându-se doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Or, aşa cum rezultă din documente aflate la dosarul cauzei, din standardele internaţionale de evaluare a bunurilor, evaluarea nu este o ştiinţă exactă în care rezultatul este unic. Ca atare, niciodată două rapoarte de evaluare, întocmite de evaluatori diferiţi, nu pot să aibă aceeaşi valoare, fiecare apreciază în mod subiectiv, în funcţie de cunoştinţele sale, de reperele la care se raportează şi stabileşte o valoare. În speţă, au fost evaluate aceste bunuri de patru ori, primele rapoarte sunt cele criticate în baza cărora au fost trimişi în judecată inculpaţii. Al doilea raport a fost făcut la cererea Curţii de Conturi, iar rezultatele obţinute au fost în marja de eroare, unele sub 10%, 6%, 7% diferenţă. Un al treilea raport a fost făcut şi se află la dosar printr-o expertiză evaluatorie extrajudiciară, care a stabilit că rapoartele de evaluare sunt în marja prevăzută de standardele internaţionale de evaluare, calculată conform acestor standarde. De asemenea, există un raport de constatare întocmit de specialistul DNA şi o expertiză evaluatorie dispusă de către instanţa de judecată, care deşi găseşte anumite neconformităţi minore, stabileşte că rezultatul rapoartelor supuse cercetării este în limitele stabilite de experţii desemnaţi de instanţa de judecată, condiţii în care, din punctul său de vedere, nu se poate vorbi despre vreun prejudiciu.

A doua critică rezidă din faptul că judecătorul fondului nu a analizat elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, arătând că potrivit art. 48 din C. pen., complicele este persoana care cu intenţie înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Or, nici în rechizitoriu, nici în sentinţa apelată nu se face o analiză a modului în care, cu intenţie directă sau intenţie indirectă, inculpatul K. a înlesnit săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu comisă de către membrii comisiei, dimpotrivă, s-a dovedit prin probe că inculpatul K. nu a avut nicio legătură, niciun interes. Mai mult decât atât, în declaraţiile martorilor se găsesc aprecieri de genul "K. era poliţistul instituţiei", adică era un om care în mod activ se implica în realizarea unor rapoarte cât mai corecte.

A treia critică de nelegalitate a vizat lipsa de eficientizare în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, a imposibilităţii obiective de obţinere a datelor şi informaţiilor suplimentare conform art. 16 alin. (6).

O ultima critică de nelegalitate a vizat modalitatea de soluţionare a acţiunii civile, arătând că potrivit art. 19 alin. (1) din C. proc. pen., acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile. Aşa cum s-a stabilit în doctrina de specialitate, pentru exercitarea acţiunii civile trebuie ca infracţiunea comisă să fi produs un prejudiciu. Or, s-a stabilit prin cercetări că nu există diferenţe decât în marja de eroare, ceea ce este absolut normal, rolul inculpatului K. fiind doar unul consultativ. De asemenea, trebuie să existe o legătură de cauzalitate între infracţiunea săvârşită şi prejudiciul produs, să existe vinovăţie, or, nu se poate reţine în niciun fel vinovăţia inculpatului K. în raport cu faptele pentru care a fost trimis în judecată şi nici existenţa unei constituiri legale de parte civilă în cadrul procesului penal.

Apelantul inculpat B., a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat şi motivat şi în principal în temeiul disp. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu ref. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., achitarea inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, iar în temeiul disp. art. 397 alin. (1) C. proc. pen. respingerea acţiunii civile ca neîntemeiată pentru motivele expuse pe larg în cererea de apel.

A arătat că în rechizitoriu se reţine că inculpatul a fost complice cu membrii Comisiei de Stabilire a Despăgubirilor, însă în sentinţa penală apelată judecătorul fondului reţine că de fapt inculpatul nu a fost complice cu membrii comisiei, ci cu U., beneficiarul despăgubirilor propuse de către comisie pe baza raportului de evaluare întocmit de către OOO.. Din punctul său de vedere, această confuzie a fost generată în principal de faptul că instanţa de fond nu a analizat argumentele şi probele care au fost administrate în dosar.

A susţinut că iniţial, raportat la situaţia de fapt, prima instanţă a reţinut că inculpatul B. nu a întocmit raportul de evaluare, ceea ce este corect şi corespunde situaţiei reale, însă spre sfârşitul sentinţei criticate judecătorul fondului a spus că de fapt expertul B. a întocmit raportul de evaluare, solicitând să se aibă în vedere faptul că inculpatul B. a declarat în faţa organelor judiciare că nu a întocmit raportul de evaluare, iar prin această declaraţie nu a încercat să se sustragă de la răspundere, ci vrea să fie judecat pentru ceea ce a săvârşit.

A susţinut că din motivarea hotărârii rezultă indubitabil că inculpatul a săvârşit fapta, însă judecătorul fonului nu a spus şi în ce mod sau care au fost argumentele logico-juridice pe care le-a avut în vedere atunci când l-a condamnat pe inculpat. Dacă inculpatul a semnat raportul de evaluare în calitate de reprezentant al societăţii care avea contract încheiat cu ANRP, înseamnă că raportul de evaluare este corect întocmit şi nu poate fi găsit vinovat pentru că aceea a fost părerea lui, susţinând că inculpatul era un evaluator cu experienţă în domeniu.

A susţinut că toate rapoartele întocmite de societatea S.C M. la cererea FFFFF., ZZ.-ului şi a altor bănci care au apelat la serviciile acestei societăţii şi ale evaluatorului TTTT., toate rapoartele de expertiză întocmite şi puse la dispoziţia clienţilor care au solicitat rapoarte pe zona respectivă au aceleaşi valori. Până şi comisia de experţi desemnată de instanţă, în mod întâmplător sau nu, a reţinut aceiaşi valoarea, respectiv valoarea de 1377 euro/mp, nereprezentând o exagerare pentru că în anul 2008 piaţa imobiliară era într-o perioadă de "explozie".

Referitor la acuzaţia că nu au fost respectate standardele internaţionale de evaluare, a susţinut că este un derapaj pentru că aceste standarde nu erau obligatorii în anul 2007 şi nici în anul 2008, întrucât acestea reprezintă un ghid de bune practici, nu au caracter de act normativ, ci cu caracter facultativ pentru evaluatori şi nu puteau fi respectate în integralitatea lor. De altfel, standardele internaţionale de evaluare au devenit obligatorii în anul 2012, când Conferinţa Naţională a Evaluatorilor din România a aderat la aceste standarde şi a semnat Protocolul de aderare. Ca atare, nu se poate reţine în sarcina inculpaţilor, care nu aveau competenţa profesională necesară sau chiar şi în sarcina inculpatului B. care avea competenţa profesională necesară, nerespectarea unor standarde de evaluare care reprezentau un ghid de bune practici.

În ceea ce priveşte prejudiciul, a susţinut că judecătorul fondului a spus că prejudiciul este cauzat de valoarea stabilită de către inculpatul B., or, dacă imobilul deţinut de U. nu ar fi avut valoare atunci nici inculpatul nu ar fi avut ce evalua şi nici U. nu ar fi trebuit să beneficieze de despăgubiri, dar dacă a beneficiat de despăgubiri înseamnă că toate condiţii legale au fost îndeplinite.

A susţinut că, într-o primă fază se susţine că valoarea din raportul de evaluare întocmit de către specialiştii DNA nu se încadrează în standardele internaţionale de evaluare, întrucât s-a utilizat o metodă interzisă, respectiv metoda bonităţii. A solicitat să se aibă în vedere faptul că instanţa de fond spune că nu va avea în vedere acest raport de evaluare întocmit de specialişti DNA, care a fost declarat inadmisibil de către comisia de verificatori, însă la stabilirea prejudiciului scade din valoarea stabilită de către societatea SC M., fix valoarea pe care a stabilit-o specialistul DNA, suma de 1.743.000 euro reprezintă diferenţa între valoarea stabilită de inculpatul B. şi societatea SC M. - 2.150.000 de euro care se încadrează în limitele stabilite de către experţii verificatori minus valoarea stabilită de către specialistul DNA de aproximativ 300 000 de mii de euro pentru terenul situat în str. x.

Apelanta intimată inculpată D., a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. civ. penală, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi soluţionarea cauzei cu pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi II C. proc. civ. penală, pentru acuzaţia de a fi săvârşit, în concurs, trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Se arată că problema esenţială în prezenta cauză este clarificarea obiectului judecăţii, respectiv în ce limite şi care a fost acţiunea ilicită pentru care parte din inculpaţi, prin raportare la infracţiunea de abuz în serviciu, au fost trimişi în judecată.

În rechizitoriu se reţine că inculpata D., în calitate de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a votat în mod pozitiv pentru adoptarea unei decizii în vederea acordării despăgubirilor la o valoare supraevaluată. Ca atare, trebuie să se stabilească conduita definită de lege, conduita ce s-a urmat şi în ce măsură există abatere de la această conduită.

A susţinut că din probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti în fond şi în apel rezultă, raportat la circuitul rapoartelor de evaluare, că atât sub aspect normativ, cât şi sub aspect faptic, raportul de evaluare cunoştea o formă de comunicare către partea interesată -persoana solicitantă, exista o perioadă în care se puteau realiza contestaţii şi în măsura în care se realiza o contestaţie, aceasta urma un circuit de natură contencios-administrativă. În sensul că, se formula o contestaţie la conducerea secretariatului comisiei care emitea un răspuns, iar împotriva acestui răspuns, persoana interesată se adresa instanţei de judecată. Astfel, se segmentau din punct de vedere decizional procedurile, procesele şi raţionamentele.

În măsura în care această chestiune preliminară era lămurită şi raportul respectiv ajungea pe masa comisiei, în condiţiile date, membrii CCSD, potrivit disp. art. 16 alin. (7) din Legea nr. 247/2005, puteau fie să voteze pozitiv, fie să voteze negativ, neavând posibilitatea să se abţină de la vot şi trebuia să justifice votul negativ. Însă, jurisprudenţa a arătat de-a lungul timpului în materia civilă că voturile negative au fost infirmate de instanţele de judecată în materie civilă şi au fost confirmate soluţiile de despăgubire.

De altfel, sub aspectul competenţei determinată de lege, membrii CCSD nu aveau competenţă să cenzureze sub aspectul conţinutului rapoartele de evaluare, astfel că nu şi-au depăşit atribuţiile de serviciu, impunându-se achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că nu există o acţiune ilicită care să fie sancţionabilă şi pentru care să se pronunţe o hotărâre de condamnare.

În ceea ce priveşte ipoteza la care s-a făcut trimitere tot sub aspectul fondului, în sensul în care aveau posibilitatea să observe cumva că nu s-au folosit standardele de evaluare, a susţinut că inclusiv prin rechizitoriu se face trimitere la ipoteza că sarcina de a verifica aceste lucruri aparţinea experţilor.

Cu privire la acuzaţia că inculpaţii, în calitate de funcţionari publici, nu au dat dovadă de suficientă diligenţă în apărarea avutului public, a susţinut că nu poate fi primită această acuzaţie în forma simplistă, ci trebuie analizată prin prisma competenţei determinată de lege, respectiv dacă aveau competenţa să facă aceste lucruri, în condiţiile în care erau nişte membri, participanţi la procesul decizional într-un organism colegial.

Din punctul său de vedere, în situaţia în care se conturează o anumită abatere de la vreo anumită regulă, aceasta trebuie să fie în mod explicit reglementată şi nu prezumată, aşa cum s-a încercat de-a lungul timpului să se compileze tot felul de norme din proceduri infralegale, din ipoteze bănuite sau chiar interpretări ale competenţelor pe care le-ar fi avut fiecare dintre membri, în sensul că fiecare trebuia să-şi exercite aceste prerogative şi să se opună.

În situaţia în care conduita la care s-a făcut trimitere, ar constitui orice fel de abatere care să deschidă calea unui proces civil pentru recuperarea unor eventuale diferenţe de natură prejudicială între sumele pe care erau îndreptăţi să le primească beneficiarii şi surplusul de sumă, pentru a se menţine această posibilitate a statului de a reverifica în materie civilă o astfel de situaţie, a susţinut că, din punctul său de vedere, se impune examinarea şi a cazului prev. de art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., în sensul că orice fel de decizie au luat membrii comisiei, aceasta nu constituie acţiune cu caracter penal, nu se circumscrie unor dispoziţii din legea penală.

În subsidiar, a solicitat să se constate că decizia care a condus la alocarea acelor despăgubiri către persoanele solicitante este o faptă care nu se încadrează în dispoziţiile legii penale.

Cu privire la măsurile asigurătorii, a solicitat să se aibă în vedere că prin sentinţa apelată, judecătorul fondului a adoptat şi măsuri asigurătorii (sechestru, popriri pe conturi) care i-au afectat şi îi afectează viaţa personală a inculpatei şi modalitatea în care îşi încasează veniturile, iar în măsura în care se va pronunţa o soluţie de achitare să se dispună ridicarea măsurilor asigurătorii.

În situaţia în care se va dispune achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a susţinut că acţiunea civilă urmează a fi lăsată nesoluţionată, astfel încât persoanele interesate să poată derula acţiunile potrivite, pentru a se verifica dacă există diferenţe sesizabile de natură să impună cel puţin sub aspect parţial o restituire din partea persoanelor solicitante a sumelor suplimentare.

Apelantul inculpat N. a criticat sentinţa instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică atât în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii penale, cât şi în ceea ce priveşte modul de rezolvare al acţiunii civile.

1) Greşit instanţa de fond a dispus condamnarea apelantului inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu daca funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, în baza art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 vechiul C. pen. raportat la art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen., soluţia legală fiind aceea de achitare, în cauză neexistând probe din care să se confirme săvârşirea faptei incriminate.

Din probele administrate în cauză nu rezultă că infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu a fost săvârşită cu vinovăţie, inculpatul nu a sprijinit, înlesnit sau ajutat în sensul favorizării vreunei persoane fizice sau juridice îndreptăţite, să primească despăgubiri, iar în cauză nu există niciun prejudiciu.

S-a apreciat de către inculpat, că, instanţa de fond a făcut un examen selectiv şi incomplet al probelor administrate în cauză, făcând astfel o apreciere necorespunzătoare a acestora, ajungând la concluzii greşite şi astfel adoptând soluţia de condamnare a inculpatului N.

Apelantul inculpat a arătat că în mod greşit instanţa de fond a interpretat probele administrate în cauză, reţinând în esenţă maniera vădit superficială în care inculpatul a realizat în anul 2008 evaluarea imobiliară în dosarul x/2006. Astfel, în considerentele sentinţei apelate, instanţa de fond reţine faptul că evaluatorii nu solicitau date concrete cu privire la tranzacţii efective relevante pentru subiectul de evaluat, că rapoartele erau deficitare nu numai sub aspectul omisiunii de a depune diligente pentru a obţine date despre tranzacţii concrete, ci şi sub aspectul pertinenţei comparabilelor folosite din punctul de vedere al suprafeţei de evaluat, situării şi criteriului celei mai bune utilizări.

Apelantul inculpat a arătat că Rapoartele de verificare au confirmat faptul că rapoartele de evaluare întocmite de inculpaţi respectă Standardele Internaţionale de Evaluare şi Legea nr. 247/2005, iar rapoartele de constatare întocmite de specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt inacceptabile şi că au credibilitate 0.

Experţii evaluatori desemnaţi de către instanţa de judecată au arătat de asemenea că în cauză nu există prejudiciu, nu există interes, nu există atribuţii de serviciu şi legislaţie primară ori secundară încălcată, astfel că, analizând întreg materialul probator administrat în cauză, urmează să constataţi că nu există infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu.

Comisia de experţi în raportul de verificare din 16 ianuarie 2017 nu confirmă acuzaţiile aduse inculpatului N., care a constatat că valoarea estimată la data de 27 octombrie 2008, respectiv 22.931.460 euro poate fi considerată corectă în raport de obiectul evaluării (imobilul din Şos. x, Sector 4), pe cale de consecinţă aspectele referitoare la conivenţa infracţională fie ea şi tacită, nu pot fi reţinute, nicio persoană fizica sau juridică nefiind favorizată în vreo formă, în cauză neexistând vreun prejudiciu.

În concluzie, nu a fost săvârşită infracţiunea de complicitate la infracţiunea abuz în serviciu de către inculpatul N., rezultând cu certitudine că fapta nu există, deci este nevinovat.

Pentru considerentele mai sus arătate, inculpatul apelant N. a solicitat, în baza dispoz. art. 421 alin. (2) noul C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi achitarea sa conform art. 16 lit. a) C. pen.

Partea responsabilă civilmente SC O. SRL a solicitat admiterea apelului, astfel cum a fost motivat în scris, solicitând, totodată, să se aibă în vedere, că expertiza de verificare dispusă de instanţa de fond a stabilit fără echivoc lipsa oricărui prejudiciu. Prin urmare, singura soluţie legală este aceea de respingere ca neîntemeiată a acţiunii civile şi ridicarea sechestrului asigurător dispus de instanţa de fond.

S-a mai apreciat că probele administrate, dimpotrivă infirmă existenţa faptelor incriminate prin actul de inculpare, pentru care instanţa de fond a dispus soluţia de condamnare, arătând că în expertiza de verificare dispusă de instanţa de judecată, răspunsul specialiştilor a fost în sensul că toate rapoartele criticate de Ministerul Public au fost întocmite cu respectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, iar că valorile stabilite de către specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu sunt corecte.

Tot astfel suma reţinută ca prejudiciu efectiv în cuantum de 84.588.304 RON pentru care Statul Român prin Ministerul Finanţelor s-a constituit parte civilă nu este dovedită, în cauză nu s-a stabilit în ce măsură condiţiile răspunderii civile sunt întrunite, instanţa de fond nu a stabilit cu certitudine care este valoarea reală dovedită a imobilului expertizat, de aceea prejudiciul nu este cert, sigur şi dovedit, expertiza de verificare dispusă de instanţa de judecată stabilind fără echivoc lipsa oricărui prejudiciu.

De acest motiv, partea responsabilă civilmente a apreciat că singura soluţie legală este aceea de respingere ca neîntemeiată a acţiunii civile dar şi de înlăturare a măsurii sechestrului asigurător dispusă de instanţa de fond.

Pentru aceste considerente, partea responsabilă civilmente SC O. SRL a solicitat în baza dispoz. art. 421 alin. (2) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate, achitarea inculpatului conform art. 16 lit. a) C. proc. pen. şi respingerea acţiunii civile.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, examinând apelurile declarate de intimaţii apelanţi K., P. şi Q., de inculpaţii apelanţi G., F., N., L., C., D., A., J., H., E., I. şi B., precum şi de partea responsabilă civilmente SC O. SRL împotriva sentinţei penale nr. 30/F din data de 14 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, constată că acestea sunt fondate, urmând a fi admise, iar apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva aceleiaşi sentinţe penale, fiind apreciat ca nefondat, urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Cu titlu de premiză în demersul de examinare a acestor motive de critică prin apelurile promovate în cauza de faţă de către inculpaţii nominalizaţi, Înalta Curte reaminteşte că prin conformare la dispoziţiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen. care stabileşte "efectul devolutiv" al apelului şi limitele sale va proceda la examinarea apelurilor sub toate aspectele de fapt şi de drept.

Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 9 mai 2018 sub numărul x/2018.

La termenul din data de 26 februarie 2019 au fost audiaţi inculpaţii F., C., J., la termenul din data de 28 martie 2019 inculpaţii apelanţi G., B., N., la termenul din data de 17 ianuarie 2019 inc., D. la termenul din data de 18 octombrie 2018 inculpaţii apelanţi E. şi L. la termenul din data de 15 noiembrie 2018 inculpatul A., la termenul din data de 10 aprilie 2019 inculpatul I.

Prin încheierea de şedinţă din 28 martie 2019 în temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. s-a încuviinţat proba testimonială, constând în reaudierea martorului MMM., probă solicitată de apelanţii intimaţi inculpaţi G., F., E., I. şi D.

În temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. s-a încuviinţat proba testimonială, constând în audierea martorului GGGGG., probă solicitată de apelanta intimată inculpată F.

În temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. s-a încuviinţat proba testimonială, constând în audierea martorului XXX., probă solicitată de apelantul intimat inculpat B.

În temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., s-a încuviinţat proba testimonială, constând în:

- reaudierea martorilor W., P., Q., NN., FFF., K. şi VV.; precum şi audierea martorilor DDDD., HHH., TT., probă solicitată de apelantul intimat inculpat A.;

- reaudierea martorilor W., P., Q., NN., FFF. şi K., probă solicitată de apelantul intimat inculpat I.;

- reaudierea martorului NN., probă solicitată de apelanta intimată inculpată F.;

- reaudierea martorului FFF., probă solicitată de apelantul intimat inculpat E.;

- reaudierea martorilor FFF. şi NN., probă solicitată de apelanta intimată inculpată D.;

În temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., s-a admis proba cu înscrisuri, solicitată de apelanta intimată inculpată F., constând în efectuarea unei adrese:

- către A.N.R.P. prin care să se solicite acestei instituţii să precizeze:

1. Câte rapoarte de evaluare au fost redactate în 2007 - 2008 exclusiv cu oferte şi câte pe baza tranzacţiilor efective?

2. Care este data la care cele 3 dosare (VVV. - x, UUU. - x şi K. - x) au fost repartizate la evaluare?

În temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., s-a admis proba cu înscrisuri, solicitată de apelanţii intimaţi inculpaţi F., A. şi I. constând în efectuarea unei adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie, în care să se solicite răspuns la următoarele întrebări:

1. Dacă au existat echipe mixte/comune care să opereze în dosarul în care s-au cercetat cauzele ANRP?

2. Dacă au fost realizate planuri comune Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Român de Informaţii în legătură cu dosarele ANRP?

În temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., admite proba cu înscrisuri, constând în jurisprudenţă, respectiv sentinţe pronunţate în speţe similare, solicitată de apelanta intimată inculpată F..

În temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., s-a admis proba cu înscrisuri în circumstanţiere, solicitată de apelantul intimat inculpat N..

În temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., s-a admis proba cu înscrisuri, constând în corespondenţa dintre A.N.R.P. şi A.N.E.V.A.R., solicitată de apelanta intimată inculpată D..

În perioada 10 aprilie 2019 - 7 mai 2019 Înalta Curte a procedat la administrarea probatoriului constând în audierea martorilor fiind solicitate şi probele cu înscrisuri.

Înalta Curte a constatat că în actul de inculpare se reţine următoarea stare de fapt:

În data de 12 ianuarie 2015, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la faptul că, în decursul anului 2009, Curtea de Conturi a României a efectuat un control la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, control ce a avut ca obiect fundamentarea şi utilizarea fondurilor alocate pentru plata despăgubirilor în anul 2008, constatându-se că rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor.

Se arată că în baza Deciziei nr. 2 din 15 iunie 2009, Curtea de Conturi a României a obligat preşedintele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să verifice toate rapoartele de evaluare, iar prin încheierea nr. II/2 din 01 septembrie 2009, Curtea de Conturi a României, Departamentul II, a admis în parte contestaţia formulată de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în sensul reverificării doar a rapoartelor de evaluare al căror cuantum de despăgubiri depăşea valoarea de 500.000 RON, hotărârea Curţii de Conturi a României rămânând definitivă prin respingerea recursului Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În baza deciziei Curţii de Conturi a României şi în urma reevaluării de către societatea R. SRL a unui număr de 452 de dosare s-a constatat că într-un număr de 94 de dosare, valoarea stabilită iniţial a fost cu peste 20% mai mare decât cea stabilită de evaluatorul nou desemnat.

În conţinutul sesizării, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a arătat că prin Decizia nr. 10 din 10 octombrie 2013 a Curţii de Conturi a României s-a dispus Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi reevaluarea dosarelor în care s-au acordat despăgubiri în perioada 2009 - 2011 privind un număr de 1.812 de dosare, în aceste condiţii Autoritatea sesizând Direcţia Naţională Anticorupţie în vedere declanşării cercetărilor pentru stabilirea şi recuperarea prejudiciului produs bugetului de stat prin supraevaluarea unor imobile pentru care s-au acordat despăgubiri.

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat verificarea aspectelor sesizate, constatarea faptelor penale săvârşite în procesul de evaluare şi cel de aprobare a rapoartelor de evaluare, stabilirea şi recuperarea prejudiciului creat bugetului de stat, ataşând sesizării situaţia dosarelor reevaluate având o diferenţă de peste 20% faţă de evaluarea iniţială, situaţia dosarelor cu evaluări aprobate în anul 2008, fără reevaluare, situaţia rapoartelor de evaluare în baza Legii nr. 10/2001, care au stat la baza deciziilor emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în perioada 2009 - 2011 şi care au o valoare mai mare de 2.500.000 RON, situaţia rapoartelor de evaluare (fond funciar) care au stat la baza deciziilor emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în perioada 2009 - 2011 şi care au o valoare mai mare de 2.500.000 RON.

Ulterior, la data de 16 ianuarie 2015 şi în completarea plângerii iniţiale, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a transmis o situaţie cuprinzând un număr de 78 de dosare de despăgubire cu privire la care există suspiciuni referitor la modul în care a fost stabilită valoarea imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în perioada 2008 - 2009.

Se mai arată în actul de sesizare că, la data de 16 martie 2015, K. a formulat un denunţ în care a sesizat faptul că, pentru soluţionarea favorabilă a trei dosare privind drepturi litigioase, A., în calitate de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, i-a pretins 5% din totalul acţiunilor care urmau a fi obţinute în baza titlurilor de conversie obţinute, în schimbul sprijinului acordat pentru soluţionarea favorabilă şi cu celeritate a dosarelor.

Se arată în denunţ că în primul dosar, denunţătorul a cesionat, în baza contractului autentificat sub nr. x din 27 august 2008, 17% lui Q. şi 12% lui P. contra sumei de 476.000 euro, respectiv 336.000 euro. Cu privire la cei doi cesionari, denunţătorul susţine că aceştia au avut la cunoştinţă la momentul semnării contractului că după acordarea despăgubirilor în acel dosar trebuiau să remită 5% din totalul acţiunilor sau contravaloarea acestora lui A., în vederea soluţionării fără probleme şi cu celeritate a acelui dosar.

În cursul anului 2008, denunţătorul declară că, împreună cu P., a concesionat drepturi litigioase în proporţie de 88%, iar restul de 12% a fost cumpărat de P. Conform înţelegerii avută anterior cu A. şi pentru acest dosar trebuiau să îi remită acestuia 5% din totalul acţiunilor sau contravaloarea acestora.

Se arată în sesizare că, de la momentul achiziţionării drepturilor litigioase în cele două dosare aflate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, denunţătorul s-a întâlnit cu A. care l-a asigurat că dosarele vor trece de Comisie fără probleme, la momentul respectiv acesta îndeplinind funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

În luna septembrie 2008 au fost emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor decizii de acordare a despăgubirilor, precum şi titlurile de conversie aferente.

Denunţătorul afirmă că, împreună cu P., i-au remis fiecare acţiuni în procent de 2,5% din total sau echivalentul în bani al acestora, indiferent de cota parte deţinută.

Pentru cei 2,5% pe care denunţătorul trebuia să-i remită lui A., în perioada 2008 - 2013, i-a dat acestuia aproximativ 800.000 euro, în mai multe tranşe. Banii proveneau din vânzarea acţiunilor, fiind retraşi în numerar din bancă şi înmânaţi cu ocazia întâlnirilor acestuia cu A.. În vederea achitării echivalentului în bani a cotei de 2,5% din totalul acţiunilor, denunţătorul K. declară că a încheiat, în cursul anului 2010 sau 2011, cu A. un contract de comision, cu caracter fictiv, în baza căruia i-a virat o sumă de bani în RON, al cărei cuantum nu îl poate preciza exact.

Referitor la banii pe care trebuia să îi remită P. lui A., denunţătorul susţine că între aceştia exista o legătură directă, remiterea banilor efectuându-se fără participarea sa, existând posibilitatea ca P. să fi dat atât bani, cât şi acţiuni.

Cu privire la primul dosar de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pe care l-a achiziţionat de la familia S., denunţătorul declară că înainte de finalizarea raportului de evaluare întocmit de către expertul L. s-a întâlnit cu acesta şi i-a sugerat că în măsura în care va întocmi un raport de evaluare cât mai favorabil îl va recompensa, fără a preciza suma. După finalizarea raportului şi depunerea acestuia la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, s-a întâlnit cu evaluatorul L., căruia i-a remis suma de 10.000 euro.

Se arată în actul de sesizare, în mod similar, că la data de 16 martie 2015, P. a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei cu privire la faptul că, în cursul anului 2008, împreună cu K. şi Q., a achiziţionat drepturi litigioase de la proprietari îndreptăţiţi să primească despăgubiri de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în două dosare, iar pentru soluţionarea acestora cu celeritate şi fără impedimente, A., la momentul respectiv vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, le-a pretins 5% din totalul acţiunilor.

În dosarul de restituire ce face şi obiectul cauzei, denunţătorul a arătat că K. a fost cel care a fixat preţul tranzacţiei, precizându-i totodată că jumătate din acţiunile pe care urma să le dobândească trebuiau vândute la un preţ inferior preţului de tranzacţionare numitului A., la momentul respectiv vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Referitor la A., denunţătorul afirmă că K. i-a spus că acesta era persoana cu ajutorul căreia urma să rezolve dosarele la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Ulterior obţinerii titlurilor de conversie, în cele două dosare, denunţătorul P. i-a vândut prin contract autentificat lui A. o parte din acţiunile dobândite, la un preţ cu aproximativ o treime sub preţul pieţei.

După încheierea contractului de vânzare-cumpărare a acţiunilor, P. i-a remis lui A., în mai multe tranşe, sumele de bani rezultate din aplicarea procentului convenit anterior.

În cadrul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, A. i-a pretins denunţătorului să încheie un contract de comision, cu caracter fictiv, în baza căruia la data de 06 august 2009 i-a virat suma de 264.000 RON.

De asemenea, denunţătorul precizează că a primit de la T., naşul lui A., suma de 360.000 RON, reprezentând contravaloarea unui număr de 9 milioane de acţiuni deţinute la Fondul Proprietatea, pe care i le-a vândut acestuia, la solicitarea lui A., la un preţ inferior celui practicat pe piaţa liberă, respectiv la o treime din valoarea de piaţă, prin respectiva operaţiune A. considerând că a fost stinsă orice obligaţie pe care denunţătorul, împreună cu K., o aveau la el în urma rezolvării celor două dosare de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Se mai arată în actul de sesizare că la data de 16 martie 2015, Q. a formulat la rândul său un denunţ prin care a confirmat aspectele sesizate de către K.. Astfel, acesta susţine că în cursul anului 2007 a achiziţionat împreună cu K. drepturi litigioase într-un dosar aflat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, K. precizându-i că din suma încasată va trebui să remită 5% lui A., la momentul respectiv vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, întrucât acesta îi sprijină în soluţionarea favorabilă şi cu celeritate a dosarului.

Valoarea despăgubirilor a fost stabilită la 12 milioane RON, iar în urma valorificării acţiunilor, împreună cu K., a încasat aproximativ 7.200.000 RON din care 5%, respectiv 350.000 RON, i-au fost remişi de către K. lui A.

De asemenea, denunţătorul declară că în cursul anului 2008 a achiziţionat, împreună cu P., de la K. o cotă parte de 17%, respectiv 12%, din drepturile litigioase deţinute de K. într-un dosar aflat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Tot de la K. şi P. a aflat că trebuiau să dea 5% din totalul acţiunilor lui A. în scopul soluţionării fără probleme şi cu celeritate a acestui dosar. Banii au fost remişi lui A. de către K. sau P.

În ceea ce priveşte cadrul legal şi circumstanţele generale de fapt, se arată că actul de sesizare priveşte infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, infracţiunile comise producând consecinţe deosebit de grave în bugetul statului român în cuantumul total de 84.588.304 euro (304.837.796 RON) aferent a trei Dosare de despăgubire (x/2006, x/2006 şi x/2008) şi asigurând unor cesionari de drepturi litigioase şi nu titularilor drepturilor de despăgubire foloase necuvenite, cuantificate în sume de bani sau acţiuni la Fondul Proprietatea.

Se arată că autorii acestei infracţiuni sunt D., E., H., F., C., I., A. şi G., acestora revenindu-le principala responsabilitate pentru acceptarea unor rapoarte de evaluare în care experţii evaluatori au folosit metode de evaluare inadecvate (oferte de vânzare publicate on-line sau în ziare nereale în loc de tranzacţii certe, efectiv efectuate, aşa cum impuneau dispoziţiile legale), care au condus la supraevaluarea imobilelor şi, pe cale de consecinţă, la acordarea unor despăgubiri fabuloase şi necuvenite către cesionarii unor drepturi litigioase.

Sub forma participaţiei penale a complicităţii, se susţine că cele 3 infracţiuni de abuz în serviciu au fost săvârşite de expertul evaluator angajat al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, J., care a avizat, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu din fişa postului, nerespectarea legii şi a Standardelor Internaţionale de Evaluare, rapoartele de evaluare, respectiv de către experţii evaluator B., N. şi L. - experţi evaluatori desemnaţi de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să întocmească rapoartele de evaluare în Dosarele de despăgubire nr. x/2006, x/2006 şi x/2008 care, ignorând cu bună ştiinţă, Standardele Internaţionale de Evaluare şi Codul deontologic al experţilor ANEVAR, au supraevaluat imobilele prin folosirea unor comparabile nereale, nefundamentate obiectiv, prin aceasta contribuind la acordarea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a unor despăgubiri mult mai mari decât cele cuvenite unor cesionari de drepturi litigioase.

Se arată de asemenea că probele administrate în cauză au evidenţiat săvârşirea de către inculpatul A., vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că a pretins 5% din totalul acţiunilor cuvenite martorilor K., P. şi Q., ca urmare a soluţionării Dosarului de despăgubire nr. x/2008 şi a primit în perioada 2008 - 2013 de la aceştia suma de aproximativ 6.200.000 RON, reprezentând sume de bani şi contravaloarea acţiunilor.

În acelaşi context, în sarcina expertului evaluator L. s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că a primit de la K., în cursul anului 2008, suma de 10.000 euro, în scopul efectuării unei evaluări imobiliare favorabile asupra imobilului care făcea obiectul despăgubirii în Dosarul nr. x/2008 al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Se arată că infracţiunile au fost săvârşite de inculpaţi prin prisma funcţiilor deţinute de aceştia la un moment dat, respectiv de preşedinte şi vicepreşedinţi ai Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (funcţii asimilate secretarilor sau subsecretarilor de stat, reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Economiei şi Finanţelor sau Ministerului Justiţiei - concomitent deţinerii unor funcţii în cadrul acestora), membrii ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, expert evaluator angajat al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor cu atribuţii de avizare a rapoartelor de evaluare şi experţi evaluatori atestaţi ANEVAR care aveau încheiate contracte de prestări servicii cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Se menţionează de asemenea că pentru activitatea desfăşurată de inculpaţi în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au fost remuneraţi suplimentar activităţilor desfăşurate cu prilejul exercitării funcţiilor de bază, primind o indemnizaţie de şedinţă, reprezentând 50% din salariul de încadrare sau, după caz, din indemnizaţia lunară, într-o lună fiind acordată o singură indemnizaţie, indiferent de numărul şedinţelor de lucru.

De asemenea s-a reţinut în actul de sesizare că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activităţile prevăzute în actele normative speciale, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acţiuni şi plata despăgubirilor în numerar.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor analiza şi stabilea cuantumul final al despăgubirilor, fiind şi cea care, pe baza listei de evaluatori autorizaţi pe care o avea la dispoziţie, desemna evaluatorii în dosarele de despăgubire pentru efectuarea rapoartelor de evaluare. De asemenea, această comisie funcţiona pe baza prevederilor legii şi a Regulamentului de Organizare şi funcţionare.

Se arată în actul de sesizare că, astfel, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu numai că aveau atribuţii şi sarcini de decizie, dar reprezentau singura autoritate cu competenţa expresă de a proceda fie la emiterea deciziei de despăgubire, fie la trimiterea dosarului pentru reevaluare.

Atribuţiile membrilor comisiei presupuneau o verificare riguroasă a rapoartelor de evaluare, a pertinenţei, verosimilităţii şi concludenţei metodelor folosite pentru evaluare, din punct de vedere al legii şi Standardelor Internaţionale de Evaluare, deoarece numai în aceste condiţii puteau decide fie emiterea deciziei,fie trimiterea dosarelor spre reevaluare. De altfel, aceştia avea posibilitatea legală de a solicita experţilor evaluatori lămuriri cu privire la rapoartele de evaluare în cadrul şedinţelor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, lucru care nu s-a întâmplat în niciunul din dosarele de despăgubire care fac obiectul cercetărilor în prezenta cauză.

Din analiza dispoziţiilor legale rezultă, fără echivoc, competenţa exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a analiza şi stabili cuantumul final al despăgubirilor, în baza rapoartelor de evaluare, urmând să procedeze fie la emiterea deciziei, reprezentând titlu de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Se mai arată în actul de sesizare că paleta de atribuţii a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor este mult mai amplă, începând de la stabilirea şi aprobarea ordinii de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, a deciziei de tratare cu prioritate a unui anumit dosar, până la fixarea termenelor pentru analizarea şi soluţionarea notificărilor/cererilor transmise Secretariatului comisiei de către preşedintele sau vicepreşedintele acestuia, respectiv desemnarea evaluatorilor.

De altfel, din analiza actelor celor 3 Dosare de despăgubire nr. x/2006, x/2006 şi x/2008, a rezultat că, anterior acordării despăgubirilor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, titularii drepturilor cesionaseră drepturile de despăgubire, cu titlu gratuit sau oneros, în acest din urmă caz pentru sume infime comparativ cu cuantumul despăgubirilor obţinute de cesionari.

În cazul dosarului nr. x C. civ./2006, la data de 7 ianuarie 2008, U. a solicitat soluţionarea cu prioritate a dosarului, motivând cu "starea de sănătate foarte şubredă" a tatălui său şi cu vârsta înaintată, ataşând cererii un certificat medical, conform căruia V. suferă de mai multe afecţiuni, cererea fiind înregistrată la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor sub nr. x şi rezoluţionată "caz special x/CC în aşteptare".

S-a menţionat, că acest dosar a fost considerat "caz special" la data de 7 ianuarie 2008, în condiţiile în care, la data de 6 noiembrie 2007, deci în urmă cu doar două luni, V. cesionase drepturile către fiul său U.

Se arată în rechizitoriu că finalitatea acţiunilor abuzive ale inculpaţilor ar fi fost aceea că au aprobat rapoartele de evaluare şi au emis deciziile de despăgubire, deşi rezulta în mod evident că imobilele erau supraevaluate, ceea ce impunea trimiterea spre reevaluare, că titularii drepturilor de despăgubire îşi cesionaseră drepturile, consecinţa imediată fiind prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 84.588.304 euro, echivalentul a 304.837.796 RON.

Validarea rapoartelor supraevaluate a determinat emiterea deciziilor reprezentând titlurile de despăgubire pentru cesionarii de drepturi litigioase care au primit sume de bani sau acţiuni la Fondul Proprietatea, realizând câştiguri exorbitante, în timp ce Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor s-a găsit în situaţia de a lăsa nesoluţionate alte mii de dosare de reconstituire, respectiv că suma plătită în acest dosar şi care reprezintă prejudiciul produs statului român de 304.837.796 RON (84.588.304 euro) este mai mare decât totalul despăgubirilor civile plătite de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în tot cursul anului 2011 care a fost de 249.882.000 RON (a se vedea Raportul Curţii de Conturi din anul 2013 din care rezultă că în anii 2009 - 2011 existau 9711 dosare rămase nesoluţionate).

Se arată că în situaţia tuturor celor trei dosare, evaluatorii desemnaţi de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru întocmirea rapoartelor de evaluare nu au respectat Standardele Internaţionale de Evaluare, cerinţele art. 771 din Codul fiscal, prevederile Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, respectiv Codul Deontologic al evaluatorilor.

Se arată că, cu prilejul audierii inculpaţilor evaluatori pe parcursul urmăririi penale, aceştia au acceptat faptul că nu au utilizat comparabilele adecvate pentru întocmirea rapoartelor de evaluare cu consecinţa stabilirii unor valori de piaţă denaturate, susţinând însă că diferenţele nu pot fi atât de mari, în sensul celor stabilite prin rapoartele de constatare ale specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Folosirea acestor comparabile, care reprezentau terenuri situate în alte zone, de suprafeţe mult mai mici în raport de cele evaluate şi care nu priveau tranzacţii certe, fără nici măcar o singură raportare la un criteriu obiectiv sau neutru, au determinat supraevaluări ale imobilelor, iar sumele rezultate din supraevaluări au fost aprobate de membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fără o minimă analiză, fără a-şi pune vreo problemă cu privire la eventualele consecinţe asupra bugetului statului român.

În privinţa activităţii inculpatului J., consilier în cadrul Direcţiei de contencios şi pentru coordonarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - Serviciul pentru stabilirea şi acordarea despăgubirilor, care începând cu data de 2 iunie 2008 a fost desemnat cu atribuţii în activitatea de verificare sub aspectul respectării Standardelor Internaţionale de Evaluare, se arată că acesta avea ca atribuţii analizarea dosarelor întocmite de societăţile de evaluare şi evaluatorii autorizaţi în vederea încheierii de contracte de prestări servicii de evaluare, întocmirea contractelor de prestări servicii de evaluare între societăţile de evaluare şi evaluatorii autorizaţi şi autoritate, organizarea şedinţelor periodice cu reprezentanţi ai societăţilor de evaluare şi evaluatorii autorizaţi care au contract cu autoritatea, transmiterea dosarelor către evaluator sau societatea de evaluatori anume desemnată de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - atribuţii care denotă contactul direct şi constant cu evaluatorii -, verificarea rapoartelor de evaluare sub aspectul respectării Standardelor Internaţionale de Evaluare şi formularea de observaţii pe care le transmite în vederea ataşării la dosarele în curs de soluţionare - atribuţie concretă de verificare a rapoartelor de evaluare -. Se arată că acesta a avizat rapoartele de evaluare din cele 3 Dosare de despăgubire (x/2006, x/2006 şi x/2008), deşi acestea nu respectau Standardele Internaţionale de Evaluare şi prevederile Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, acceptând folosirea de către evaluatori a unor metode inadecvate care au dus la denaturarea valorii de piaţă a imobilelor evaluate şi la prejudicierea bugetului de stat cu suma de 84.588.304 euro, respectiv 304.837.796 RON.

Se arată în actul de sesizare, cu privire la inculpatul A., că acesta, în calitate de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în perioada 2007 - 2013, a pretins şi primit de la K., P. şi Q. 5% din totalul acţiunilor cuvenite acestora, ca urmare a soluţionării Dosarului de despăgubire nr. x/2008, suma de aproximativ 6.200.000 RON, reprezentând bani şi contravaloarea acţiunilor.

De asemenea, evaluatorul L. a primit de la K., în cursul anului 2008, suma de 10.000 euro în scopul efectuării unei evaluări imobiliare favorabile asupra imobilelor care au făcut obiectul dosarului de despăgubire nr. x/2008.

În ceea ce priveşte cadrul legal încălcat de inculpaţii acuzaţi de abuz în serviciu şi respectiv complicitate la aceste infracţiuni, se arată următoarele:

Conform Hotărârii de Guvern nr. 361/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor cu modificările şi completările ulterioare, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei şi Finanţelor, înfiinţată prin preluarea activităţii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, structură fără personalitate juridică din cadrul Cancelariei Primului-Ministru.

Autoritatea a fost condusă de un preşedinte cu rang de Secretar de stat, numit prin decizie a Primului-Ministru. Preşedintele conduce întreaga activitate a Autorităţii, având calitatea de ordonator terţiar de credite. În conducerea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, preşedintele este ajutat de trei vicepreşedinţi cu rang de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a Primului-Ministru.

Comisia Centrală este formată din 7 membri şi are următoarea componenţă: preşedintele A.N.R.P.; 2 reprezentanţi ai Cancelariei Primului-Ministru; 2 reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului; un reprezentant al Ministerului Justiţiei; un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice.

Comisia centrală îşi desfăşoară lucrările săptămânal şi ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui, sau, în lipsa acestuia, a vicepreşedintelui.

Comisia centrală procedează la analizarea dosarelor în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. În situaţiile în care Comisia centrală apreciază că, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, va desemna aleatoriu evaluatorul care va efectua raportul de evaluare şi, prin grija secretariatului, va transmite dosarele împreună cu documentaţia aferentă evaluatorului sau societăţii de evaluatori, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

În baza raportului de evaluare, Comisia centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Comisia centrală va analiza, de asemenea, cererile persoanelor îndreptăţite având ca obiect convertirea titlurilor de valoare nominală emise de Ministerul Finanţelor Publice în temeiul art. 30 din Legea nr. 10/2001 şi nevalorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil.

În cazurile prevăzute la alin. (4), Comisia centrală dispune, prin decizie, cu privire la convertirea titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubiri.

În actul de sesizare sunt menţionate dispoziţiile Standardelor Internaţionale de Evaluare, ediţia a opta - pct. 9.2.1.1. - Abordarea prin comparaţia vânzărilor - ... evaluarea imobiliară ia în considerare vânzările proprietăţilor similare sau substituibile şi informaţiile referitoare la piaţă şi stabileşte o estimare a valorii prin procese de comparaţie. În general, proprietatea este comparată cu proprietăţi similare vândute, tranzacţionat pe o piaţă deschisă.

Se arată că potrivit standardelor de evaluare a proprietăţii imobiliare - GN1:

- pct. 5.25.1 - Tehnica comparaţiei vânzărilor pentru evaluarea terenului implică o comparaţie directă a terenului evaluat cu loturile similare de teren, tranzacţionate recent pe piaţă şi pentru care există informaţii disponibile.

- pct. 5.25.2 - Tehnica parcelării şi dezvoltării presupune proiectarea unei parcelări a unui teren într-o serie de loturi, calcularea veniturilor şi cheltuielilor asociate parcelării... Această tehnică poate fi susţinută, în unele situaţii, dar presupune un număr prea mare de ipoteze care pot face dificilă asocierea cu definiţia valorii de piaţă. Se recomandă atenţie sporită în stabilirea ipotezelor fundamentale, pe care evaluatorul trebuie să le prezinte în întregime.

- pct. 5.7 - în parcurgerea etapelor înscrise în analiza preliminară şi în culegerea şi selectarea informaţiilor, solicitate în procesul de evaluare, evaluatorul se familiarizează...subpunctul 5.7.3. informaţiile privind cererea şi oferta.

Se arată că, potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, se prevede că: - art. 10 alin. (6):

"Valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă la data notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare, în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului" art. 10 alin. (7) - "Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare" Cap. V, art. 16 alin. (4) - "La cererea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societăţii de evaluare, băncile, notarii publici, agenţiile imobiliare, birourile de carte funciară, precum şi orice alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare sunt obligaţi să le comunice de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare efectuării evaluării ..." cap. V, art. 16 alin. (7) - "În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare".

În Standardele Internaţionale de Evaluare se precizează "... Când comparaţia directă nu este posibilă, pot fi aplicate cu precauţie următoarele metode:

- pct. 5.27 - utilizarea abordării prin cost poate fi adecvată atunci când proprietăţile sunt noi sau relativ construite, prezentând estimări ale unor elemente ca valoarea terenului şi deprecierea, validate prin evidenţa pieţei.

- pct. 5.13 - Abordarea prin cost stabileşte valoarea prin estimarea costurilor de achiziţionare a terenului şi de construire a unei noi proprietăţi, cu aceeaşi utilitate, sau de adaptare a unei proprietăţi vechi la aceeaşi utilizare...Costul terenului se adaugă la costul total al construcţiei (dacă este cazul, în mod uzual la costurile de construcţie se adaugă şi stimulentul/profitul promotorului imobiliar). Abordarea prin cost stabileşte limita superioară până la care piaţa ar plăti în mod normal pentru o proprietate anumită, când aceasta ar fi nouă. În cazul unor proprietăţi vechi, pentru estimarea unui preţ care reflectă aproximativ valoarea de piaţă, se scad unele alocări (repartizări) pentru diferitele forme de depreciere cumulată...".

Sunt menţionate dispoziţiile Deciziei nr. 2 din 28 februarie 2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform cărora:

"Art. 1. Ordinea de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor este aleatorie.

Art. 2. Atât evaluatorul care efectuează lucrarea de specialitate, cât şi dosarul ce se înaintează evaluatorului, sunt stabilite în modul arătat la Art. 1.

Art. 4. În cazuri excepţionale, temeinic motivate, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va putea decide tratarea cu prioritate a unui anumit dosar.

Art. 6. Cererile înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor având ca obiect convertirea titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire în temeiul art. 29 alin. (1), (3) şi (4) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt analizate în ordinea înregistrării cererii".

În continuare sunt prezentate dispoziţiile Deciziei nr. 2447 din 30 iulie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform cărora:

Art. 1. Ordinea de soluţionare a dosarelor este ordinea înregistrării lor la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Art. 2. În cazuri excepţionale, temeinic motivate, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va putea decide, în baza cererilor persoanelor îndreptăţite, tratarea cu prioritate a unui dosar.

Art. 4. Cererile înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor având ca obiect convertirea titlurilor de valoare nominală în temeiul art. 29 alin. (1), (3) şi (4) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt analizate în ordinea înregistrării cererii".

În Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din 30 august 2005 s-au prevăzut următoarele:

Art. 2 alin. (1) - a) analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor titlului VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente;

b) emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire;

c) adoptarea măsurilor legale, necesare aplicării dispoziţiilor privind acordarea despăgubirilor.

Art. 7. (1) După primirea deciziilor/dispoziţiilor emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, a ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor, în care s-au consemnat sumele care urmează a se acorda ca despăgubire, precum şi după primirea deciziilor/dispoziţiilor/ordinelor conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, preşedintele Comisiei centrale sau, în lipsa acestuia, vicepreşedintele fixează un termen în vederea analizării şi soluţionării notificărilor/cererilor transmise Secretariatului Comisiei centrale.

(2) Comisia centrală va proceda la analizarea dosarelor în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. În situaţiile în care Comisia centrală apreciază că, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, va desemna în mod aleatoriu evaluatorul care va efectua raportul de evaluare şi, prin grija secretariatului, va transmite dosarele împreună cu documentaţia aferentă evaluatorului sau societăţii de evaluatori, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

(3) În baza raportului de evaluare Comisia centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

(4) Comisia centrală va analiza, de asemenea, cererile persoanelor îndreptăţite având ca obiect convertirea titlurilor de valoare nominală emise de Ministerul Finanţelor Publice în temeiul art. 30 din Legea nr. 10/2001, republicată), şi nevalorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil.

(5) În cazurile prevăzute la alin. (4) Comisia centrală dispune, prin decizie, cu privire la convertirea titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire.

(6) Deciziile prin care se dispune emiterea titlurilor de despăgubire pot fi individuale, caz în care se referă la o singură persoană despăgubită, sau cumulate pe şedinţă de lucru, caz în care se referă la mai multe persoane despăgubite, pe bază de listă alfabetică a titularilor de drept.

Punctual, în ceea ce priveşte dosarele de despăgubire ce fac obiectul cauzei, se arată următoarele:

A. Dosarul nr. x/2006:

Cu privire la acest dosar, se reţine că prin Decizia nr. A7203 din 2 septembrie 2002, Ministerul Apărării Naţionale a hotărât, pentru terenul în suprafaţă de 55.390 metri pătraţi situat în Bucureşti, şos. x, să îi facă lui W., moştenitor al proprietarilor X., o ofertă de restituire prin echivalent, constând în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital în valoare totală de 31.167.620.660 RON la data de 11 februarie 2002.

Dosarul a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. x/2006 la 15 februarie 2006.

În baza Deciziei nr. A 7203 din 2 septembrie 2002 a Ministerului Apărării Naţionale, a raportului de evaluare întocmit de O. SRL, prin expert evaluator N., în temeiul art. 13 alin. (1) şi al art. 16 alin. (7) din Titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin Decizia nr. 3781 din 4 decembrie 2008, a hotărât emiterea titlului de despăgubire în favoarea lui Y. în valoare de 42.273.000 RON, respectiv în favoarea lui W. în cuantum de 42.273.000 RON.

Decizia a fost semnată de preşedintele D., a fost redactată de consilierul Z. şi avizată de şeful de serviciu AA..

La data de 27 octombrie 2008, O. SRL, prin expertul evaluator N., a întocmit un raport de evaluare, conform căruia valoarea de piaţă estimată, la data de 27 octombrie 2008, pentru terenul situat în Bucureşti sector 4, şos. x (fostul Sector Agricol Ilfov, com. Dudeşti-Cioplea) în suprafaţă de 55.390 metri pătraţi este de 22.931.460 euro, respectiv 84.546.000 RON.

Evaluarea terenului prin metoda comparaţiei directe s-a bazat pe 3 oferte de vânzare terenuri cu "caracteristici comparabile cu terenul analizat", preţul de ofertă fiind de 950 - 1.100 euro/metru pătrat. Astfel, expertul a evaluat un metru pătrat la 414 euro.

Raportul de evaluare a fost avizat de expertul evaluator J. la 25 noiembrie 2008 şi de consilierii BB. la 24 noiembrie 2008 şi Z. la 25 noiembrie 2008.

Dosarul se regăseşte la poziţia nr. 59 din tabelul cu decizii ce urmează a fi emise în baza raportului de evaluare semnat de D., E., H., F., C., I., A. şi G., aceleaşi persoane semnând şi procesul-verbal de şedinţă din 04 decembrie 2008 în care s-a aprobat raportul de evaluare.

La data de 23 aprilie 2009, Y. a solicitat emiterea titlului de conversie, iar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, la data de 11 mai 2009 a emis Decizia nr. 6481, conform căreia s-a emis titlul de conversie în cuantum de 42.023.000 RON, reprezentând un număr total de 42.023.000 acţiuni la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune la Fondul Proprietatea.

La data de 23 aprilie 2009, W. a solicitat emiterea titlului de conversie, iar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, la data de 11 mai 2009, a emis Decizia nr. 6482, conform căreia s-a emis titlul de conversie în cuantum de 42.023.000 RON, reprezentând un număr total de 42.023.000 acţiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune la Fondul Proprietatea.

Tot la data de 23 aprilie 2009, W. a solicitat emiterea titlului de plată, iar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, la data de 11 mai 2009, prin Decizia nr. 762, a emis titlul de plată în cuantum de 250.000 RON.

La aceeaşi dată, Y. a solicitat emiterea titlului de plată, iar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, la data de 11 mai 2009, prin Decizia nr. 761 a emis titlul de plată în cuantum de 250.000 RON.

Conform extrasului de cont din 10 decembrie 2010 s-au efectuat către W., la aceeaşi dată, 2 plăţi de câte 125.000 RON fiecare, iar conform extrasului de cont din 30 noiembrie 2010 s-au efectuat către aceeaşi persoană 2 plăţi de câte 125.000 RON fiecare.

În urma unui control efectuat în cursul anului 2009 de Curtea de Conturi a României, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost obligată să procedeze la reevaluarea imobilelor din dosarele de despăgubire pe anul 2008. Astfel, prin raportul de evaluare din 29 martie 2013, SC R. SRL, prin expertul evaluator CC., s-a stabilit că valoarea de piaţă a imobilului în suprafaţă de 55.390 metri pătraţi, situat în Bucureşti, şos. x este de 77.771.210 RON, echivalentul a 21.093.930 euro (data de referinţă a evaluării fiind 23 octombrie 2008), faţă de 84.546.000 RON, echivalentul a 22.931.460 euro, cât stabilise evaluatorul N., prin raportul de evaluare în baza căruia s-a emis decizia de despăgubire în Dosarul nr. x C. civ./2006, diferenţa rezultată fiind de 1.837.530 euro, echivalentul a 6.774.790 RON.

Se arată în actul de sesizare că, prin raportul de constatare al specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie din data de 13 martie 2015, s-a stabilit că valoarea de piaţă la data de 27 octombrie 2008 a terenului situat în Bucureşti, şoseaua x, nr. 290 (fostul sector agricol Ilfov, comuna Dudeşti-Cioplea) este în realitate de 9.804.030 euro, respectiv 36.146.478 RON, faţă de 22.931.460 euro, respectiv 84.546.000 RON, cât a stabilit inculpatul N. cu prilejul evaluării terenului în Dosarul de despăgubire nr. x/2006.

Se arată că imobilul a fost supraevaluat de inculpat cu suma de 13.127.430 euro, echivalentul a 48.399.522 RON, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul de stat, supraevaluarea imobilului fiind consecinţa nerespectării dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, art. 16 alin. (64) Titlul VII, a Standardelor Internaţionale de Evaluare (IVS), ediţia a opta pct. 25 din GAVP (Principiile de Evaluare General Acceptate), pct. 5.11, 5 noiembrie 5, 5.16, 5.20 din GN1 (Evaluarea proprietăţii imobiliare), respectiv a Codului deontologic al evaluatorilor pct. 1, 2.0, 4.0, 4.1.1., 4.1.2, 4.4.1, 5.3.4.

În raportul de evaluare întocmit de inculpatul N. din cadrul SC O. SRL s-a reţinut, nereal, că preţul proprietăţilor similare cu cea de evaluat se situează la nivelul de 950 - 1.100 euro/mp, afirmaţie nesusţinută de informaţiile de piaţă şi contrazisă chiar de raportul de evaluare din 29 septembrie 2014 întocmit de S.C R. SRL, cu prilejul reevaluărilor dispuse de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la solicitarea Curţii de Conturi a României, conform căruia "oferte de vânzare existente pentru terenuri cu suprafeţe apropiate, solicitările sunt de 400 euro/mp la 600 euro/mp, funcţie de deschidere, amplasament".

De altfel, nici măcar ofertele comparabile selectate de către evaluatorul SC R. SRL (Anexa 2 - Raportul de constatare al specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie - filele x) nu sunt reale, prin raportare la comparabilele tranzacţionate obţinute din baza de date a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prezentate în Anexa 3 a aceluiaşi raport.

Deşi, în raportul de evaluare întocmit de SC R. SRL s-a estimat că terenul în suprafaţă de 55.390 mp situat în Bucureşti, şoseaua x nr. 290 are o valoare de piaţă de 21.093.929, 85 euro, echivalentul a 77.771.210 RON - valoare care oricum nu este egală cu cea stabilită de inculpatul N. - aceasta nu este una reală şi nu poate fi acceptată, deoarece datele şi informaţiile reţinute de evaluator sunt insuficiente şi inadecvate, iar în grila de comparare a proprietăţilor imobiliare din Anexa 1 a aplicat în mod eronat corecţii la elementul de comparaţie "Suprafaţă teren", iar menţiunea conform căreia "ofertele de vânzare existente pentru terenuri cu suprafeţe apropiate, solicitările sunt de 400 euro/mp la 600 euro/mp, funcţie de deschidere, amplasament" este nereală întrucât nu există oferte de terenuri comparabile cu suprafaţa de 5,5 ha la preţurile reţinute de evaluator.

În ce priveşte raportul de evaluare întocmit de inculpatul N. în dosarul de despăgubire nr. x/2006, se constată că în Anexa 3 a raportului de evaluare, inculpatul a folosit trei comparabile, oferte de vânzare terenuri:

- anunţuri.ro, oferta din 28 iunie 2007, www.x.ro Olteniţei-Mărţişor, teren intravilan, construibil, în suprafaţă de 230 metri pătraţi, deschidere 10,5 ml, stradă asfaltată, zonă liniştită, vile, toate utilităţile, preţ 950 euro.

Cu privire la această comparabilă, specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în raportul de constatare întocmit la 13 martie 2015, au reţinut că strada x este localizată aproximativ paralel cu şoseaua x, între Parcul Tineretului şi Calea x, în dreptul complexului comercial DD. şi este o comparabilă inadecvată pentru a estima valoarea de piaţă a unui teren situat la ieşirea din Bucureşti, lângă Popeşti-Leordeni.

- teren Olteniţei (oferta 576) Bordeşti, teren intravilan cu o suprafaţă de 550 metri pătraţi, deschidere de 25 ml, intabulare, tip teren construcţii case, suprafaţă 550 metri pătraţi, front stradal 25 ml, preţ mp 1000euro/mp, www.x.ro.

Cu privire la această comparabilă, specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au constatat că este de asemenea inadecvată, întrucât oferta nu este datată şi, în mod vădit, nu este una serioasă, preţul de vânzare fiind chiar mai mare decât terenul din zona rezidenţială Mărţişor, aceasta în condiţiile în care nici comparabilele reţinute de reevaluatorul SC R. SRL nu depăşesc 500 euro/metru pătrat.

- teren sector 4, Olteniţei, Bucureşti (ID 473), ofertă adăugată la data de 1 iulie 2008, suprafaţă 110 metri pătraţi, deschidere 0 ml, categorie lot pentru casă, tip teren intravilan, detalii Berceni - şos. x, vând teren 110 metri pătraţi intravilan, preţ/mp - 1.100 euro, preţ total 121.000 euro.

Cu privire la această comparabilă, în raportul de constatare al specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, s-a reţinut că aceasta este de asemenea, inadecvată, întrucât nu se ştie dacă şi unde a fost publicat anunţul, nu se cunoaşte locaţia terenului, iar suprafaţa terenului este foarte mică. Şoseaua Olteniţei pleacă din Bld. Pieptănari - şos. Giurgiului - Viilor şi continuă pe lângă Parcul Tineretului şi Lacul Văcăreşti până în DN 4, care leagă Bucureştiul de Olteniţa. Strict în interiorul limitei administrative a municipiului Bucureşti, şos. Olteniţei are 5,6 km, iar ofertele de vânzare terenuri variază în mod semnificativ, tocmai în funcţie de respectiva locaţie.

Se arată că, astfel, inculpatul N. a comparat suprafaţă de 55.390 mp cu suprafeţe de 110 mp, 230 mp şi 550 mp (aceste 3 ultime suprafeţe la preţuri cuprinse între 950 euro/mp şi 1.100 euro/mp). Totodată, inculpatul a considerat că un teren dintr-o zonă rezidenţială (Olteniţei-Mărţişor) poate fi comparată cu un teren de 55.390 mp situat la ieşirea din Bucureşti lângă Popeşti-Leordeni. Toate acestea, bazate pe comparabile publicate pe internet (nereale sau neverificabile) în detrimentul unor tranzacţii de vânzare certe, efective, aşa cum prevedeau dispoziţiile legale.

B. Dosarul nr. 26.600/CC/2006. În legătură că acest dosar, se reţine că, prin Dispoziţia nr. x din 29 mai 2006, Primăria Municipiului Bucureşti a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti, Intrarea Apeductului nr. 17, formulată de V. şi s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul respectiv, compus din 1.535 metri pătraţi şi construcţie demolată.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin Decizia nr. 3333 din 10 noiembrie 2008, având în vedere Dispoziţia cu nr. x din 29 mai 2006 a Primăriei Municipiului Bucureşti, Contractul de cesiune nr. x din 6 noiembrie 2007 şi raportul de evaluare, în temeiul art. 13 alin. (1) şi al art. 16 alin. (7), Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea lui U. în cuantum de 7.837.696,31 RON.

Conform Contractului de cesiune nr. x din 6 noiembrie 2007, V. a cesionat drepturile ce i se cuvin în baza Dispoziţiei nr. x din 29 mai 2006 către U., cesiunea fiind cu titlu gratuit.

La data de 7 ianuarie 2008, U. a solicitat soluţionarea cu prioritate a dosarului, motivând cu "starea de sănătate foarte şubredă" a tatălui său şi cu vârsta înaintată, ataşând cererii un certificat medical, conform căruia V. suferă de mai multe afecţiuni.

Cererea a fost înregistrată la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor sub nr. x şi a fost rezoluţionată "caz special 26.600/CC/în aşteptare".

La data de 20 iunie 2008, M. SRL, prin expert evaluator B., a efectuat evaluarea imobilului, stabilind o valoare de 2.137.636 euro, respectiv 7.851.965 RON.

Expertul evaluator, apreciind că proprietatea de evaluat avea destinaţie rezidenţială şi este demolată, a apreciat oportună evaluarea utilizând abordarea costului de înlocuire. De asemenea, expertul evaluator a apreciat că, întrucât oferta case/vile este aproape inexistentă (în locul casei existând blocuri), abordarea prin comparaţie directă de piaţă nu a putut fi aplicată.

După întocmirea raportului de evaluare la data de 15 octombrie 2008, consilierul EE. a avizat raportul cu menţiunea "raport complet" şi, la aceeaşi dată, expertul evaluator J. a avizat raportul cu menţiunea că "studierea preţului de piaţă este în sarcina evaluatorului".

Soluţia propusă de consilierul EE. a fost "pentru şedinţă".

Dosarul nr. 26.600/CC/2006 a fost introdus pe tabelul cu decizii ce urmează a fi emise în baza raportului de evaluare, la data de 10 noiembrie 2008, tabelul fiind semnat de D., E., H., F., C., A. şi G..

În şedinţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din 10 noiembrie 2008, a fost aprobată lista cu decizii ce urmează a fi emise în baza raportului de evaluare, procesul-verbal fiind semnat de D., E., H., F., C., A. şi G.

În baza cererii de opţiune din 23 ianuarie 2009 formulată de U., în baza Deciziei nr. 103 din 28 ianuarie 2009, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a emis titlul de conversie în cuantum de 7.337.696,31 RON, reprezentând un număr total de 7.337.696 acţiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune.

În baza aceleiaşi cereri de opţiune, din aceeaşi dată, în baza Deciziei nr. 1171 din 25 august 2010, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a emis în completare titlul de conversie în cuantum de 500.000 RON, reprezentând un număr de 500.000 acţiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune.

În urma unui control efectuat în cursul anului 2009 de Curtea de Conturi a României, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost obligată să procedeze la reevaluarea imobilelor din dosarele de despăgubire pe anul 2008. Astfel, prin raportul de evaluare din 29 martie 2013, SC R. SRL prin expertul evaluator CC. a stabilit că valoarea de piaţă la data de 20 iunie 2008 a terenului compus din teren în suprafaţă de 1.535 metri pătraţi şi construcţie demolată este de 7.354.140 RON, echivalentul a 2.002.110 euro.

Prin raportul de constatare al specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie din data de 14 martie 2015 s-a stabilit că valoarea de piaţă la data de 19 iunie 2008 a imobilelor (teren şi construcţie de 1.535 mp) situate în Bucureşti, strada x nr. 17 era de 366.921 euro, din care s-a scăzut suma de 5.613 euro, reprezentând plăţile efectuate în anul 1974, respectiv 361.308 euro, echivalentul a 1.326.831 RON, faţă de 2.137.636 euro, echivalentul a 7.851.965 RON, cât a stabilit inculpatul B. cu prilejul evaluării imobilelor în Dosarul de despăgubire nr. x/2006.

În consecinţă, imobilul (teren) a fost supraevaluat de inculpat cu 1.730.554 euro, echivalentul a 6.510.865 RON, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul de stat datorită nerespectării dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, Standardelor Internaţionale de Evaluare şi Codului Deontologic al evaluatorilor.

Astfel, expertul evaluator B., din cadrul M., a întocmit raportul de evaluare în condiţiile în care:

- în notificarea conform Legii nr. 10/2001 înaintată de V. pentru restituirea în natură sau în echivalent a imobilului din str. x, aceasta a precizat că, casa de locuit avea 5 camere şi construcţia avea o valoarea de 33.250 USD, incluzând vie şi livadă, solicitând despăgubiri totale în valoare de 33.716 USD;

- raportul nu respectă standardele IVS 2007 şi nici Codul Deontologic, deoarece este întocmit lacunar, nu respectă cerinţele privind imparţialitatea, obiectivitatea profesională, transparenţa, normele legislative, metodele şi abordările aşa cum rezultă din standarde, evaluatorul făcând o compilaţie între abordarea prin comparaţia vânzărilor (atunci când evaluează terenul) şi costuri atunci când evaluează clădirile, supraevaluând imobilul expropriat;

- comparabilele folosite nu au fost verificate şi confirmate din punct de vedere al realităţii şi al veridicităţii;

- evaluatorul nu a respectat dispoziţiile art. 16 alin. (64) din Legea nr. 247/2005, în sensul că nu a solicitat de la bănci, notari publici, agenţii imobiliare, birouri de carte funciară informaţii cu privire la tranzacţiile de proprietăţi imobiliare;

- raportul nu a realizat identificarea proprietăţii în raport de actele de proprietate;

- evaluatorul a folosit trei comparabile nereale de pe un site de internet ce au condus la stabilirea valorii unui metru pătrat de teren la 1.377,36 euro, ignorând date şi informaţii ale biroului de cadastru şi publicitate imobiliară sector 6, date certe şi descrise în raportul specialistului Direcţiei Naţionale Anticorupţie la pagina 24 - 25.

De asemenea, inculpatul B. nu a ţinut cont de faptul că imobilul supus evaluării fusese expropriat în urmă cu peste 33 ani pentru cauză de utilizate publică, respectiv pentru sistematizarea zonei şi nici de faptul că la data exproprierii terenul se găsea la periferia municipiului Bucureşti.

În timp ce inculpatul a folosit pentru evaluare 3 comparabile nereale de pe un site de internet care i-au permis să stabilească valoarea unui metru pătrat de teren la 1.377, 36 euro, prin ignorarea dispoziţiilor legale, nu a solicitat de la Biroul de cadastru şi publicitate imobiliară sector 6 Bucureşti date certe privind valoarea unor imobile (terenuri) similare, cele 8 comparabile fiind prezentate detaliat la paginile 24 - 26 în Raportul de constatare al specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Astfel, cu uşurinţă se pot constata diferenţele de preţ pentru un metru pătrat din comparabilele folosite de specialistul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, preţ cuprins între 75,7 euro/mp şi 250 euro/mp - date privind tranzacţii certe - şi preţul de 1.377,36 euro/mp stabilit de inculpat în urma analizării comparabilelor folosite în evaluare.

În aceste condiţii, se poate concluziona că raportul de evaluare semnat de inculpatul B., pe baza căruia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 3333 din 10 noiembrie 2008, a supraevaluat terenul care a făcut obiectul Dosarului de despăgubire nr. x/2006, raportul de evaluare fiind incomplet, bazat pe metode şi tehnici inadecvate contrar standardelor, pe informaţii neverificabile.

În legătură cu raportul de evaluare întocmit de SC R. SRL, ca urmare a reevaluării dispusă de Curtea de Conturi a României, în Dosarul de despăgubire nr. x/2006 prin care s-a stabilit că la data de 20 iunie 2008 imobilul compus din teren în suprafaţă de 1.535 mp şi construcţie demolată avea o valoare de piaţă de 7.354.140 RON, echivalentul a 2.002.110 euro, se reţine că şi de această dată au fost utilizate informaţii nereale şi neverificate, iar comparabilele folosite la evaluarea terenului nu au fost verificate, în ceea ce priveşte corectitudinea lor.

În susţinerea acestui punct de vedere, în Raportul de constatare al specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (pag. 27), s-a arătat că dacă evaluatorul CC. ar fi verificat la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară sector 6, ar fi observat că terenul în suprafaţă de 316 mp din acte şi 313 mp din măsurători a fost cumpărat de SC FF. SRL, în data de 10 iunie 2001, pentru suma de 84.000 euro (265 euro/mp) ori oferta de pe internet era de 284.000 euro.

În cazul terenului de pe Valea Lungă, în urma verificărilor în baza de date a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, s-a constatat că există un teren de 347 mp, care a fost tranzacţionat în data de 23 ianuarie 2009 cu suma de 258.762 RON, echivalentul a 58.185 euro (167 euro/mp).

De asemenea, cu prilejul verificării comparabilei din strada x nr. 14 - 16, specialistul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a constat că la adresa respectivă există blocuri de locuinţe şi nu teren, ceea ce i-a permis să concluzioneze că expertul evaluator a folosit o comparabilă fictivă.

În aceste condiţii, valoarea de piaţă estimată a imobilului de către SC R. CSRL se apreciază ca fiind una nereală, supraevaluată.

C. Dosarul nr. x/2008 Cu privire la acest dosar, se reţin următoarele: prin Hotărârea nr. 935 din 16 aprilie 2008 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar, semnată de către prefectul de la acea dată, GG., s-au soluţionat Cererile nr. x/1998 şi nr. y/2005 formulate de către numitele S. şi HH., propunându-se acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 20,5 ha, situat pe raza fostei comune Dudeşti - Cioplea, actualmente sector 3, Bucureşti.

Emiterea hotărârii în favoarea numitelor S. şi HH. s-a întemeiat pe calitatea acestora de moştenitoare ale defuncţilor II. ŞI JJ., conform Certificatelor de moştenitor nr. x din 5 ianuarie 1983 dat în Dosarul nr. x/1983 de Notariatul de Stat local al sectorului 3 şi nr. 50/21 mai 1996 dat în acelaşi dosar succesoral, eliberat de B.N.P. KK. din Bucureşti.

Anterior emiterii acestei hotărâri de către Primăria Mun. Bucureşti, prin contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. x din 25 februarie 2008, S., domiciliată în Bucureşti, şi HH., domiciliată în Bucureşti, au transmis lui K., domiciliat în mun. Piteşti, drepturile prezente şi viitoare privind suprafaţa de 20,5 ha pătraţi, teren situat în Bucureşti, în zona fostei comune Dudeşti - Cioplea, actualmente sector 3.

Preţul dreptului litigios privind suprafaţa de 20,5 ha, conform contractului de cesiune de drepturi litigioase, a fost de 2.713.500 euro.

La data de 24 aprilie 2008, Guvernul României - Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti a trimis Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor extrasul Hotărârii nr. 935 din 16 aprilie 2008 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar, documentaţia doveditoare, înregistrată la Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti sub nr. x din 27 februarie 2008 şi y din 10 aprilie 2008

Dosarul a fost înregistrat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la data de 24 aprilie 2008 sub nr. x/2008.

La data de 6 mai 2008, s-a încheiat anexa la Contractul de prestări servicii nr. x/2007 având ca obiect realizarea unui raport de evaluare pentru proprietatea de 20,5 ha, teren situat pe raza fostei comune Dudeşti - Cioplea, actualmente sector 3, Bucureşti, de către evaluatorul L.

Acesta, prin referatul înregistrat la data de 30 iunie 2008 la Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor, a restituit dosarul, motivând faptul că amplasamentul celor 20,5 ha de teren ce urma a fi evaluat, nu "este clar definit".

La cererea numitului K., în calitate de cesionar al drepturilor asupra terenului de 20,5 ha, la data de 11 iulie 2008, s-a întocmit un raport de expertiză tehnică extrajudiciară de către expertul LL., având ca obiect identificarea suprafeţei de teren ce a făcut obiectul contractului de cesiune dintre S. şi HH., pe de o parte, şi K., pe de altă parte.

Conform acestui raport de expertiză tehnică judiciară, înregistrat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor cu nr. x din 17 iulie 2008, suprafaţa terenurilor aferente drepturilor litigioase transmise către numitul K. este de 21,30 ha - situată pe teritoriul administrativ al Municipiului Bucureşti, sector 3 şi de 4 ha pe teritoriul administrativ al comunei Cernica. Terenul este compus din 23 de parcele, grupate în 6 zone, astfel: zona 1 (Palladay - decembrie1918), zona 2 (Pallady-Anticorozivului), zona 3 (Drumul între tarlale), zona 4 (Splaiul Unirii - N. Grigorescu), zona 5 (Splaiul Unirii - Depoul Titan- N. Grigorescu) şi zona 6 (Splaiul Unirii - aproape de centură).

Având în vedere efectuarea identificării amplasamentului terenului mai sus menţionat, evaluatorul L. a întocmit raportul de evaluare având ca obiectiv estimarea valorii de piaţă a proprietăţii imobiliare, raportul fiind înregistrat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor cu nr. x/08 august 2008.

Conform raportului de evaluare, valoarea terenului a fost estimată la suma de 104.640.072 euro, echivalentul a 375.050.942 RON la cursul de schimb al B.N.R. din data de 23 iulie 2008 (3,5842 RON/1 euro), preţul pe metru pătrat fiind stabilit astfel: pentru zona 1 (Palladay - decembrie1918) la valoarea de 1002,68 euro/mp, pentru zona 2 (Pallady-Anticorozivului) la valoarea de 615,13 euro/mp, pentru zona 3 (Drumul între tarlale) la valoarea de 332,50 euro/mp, pentru zona 4 (Splaiul Unirii - N. Grigorescu) la valoarea de 662,63 euro/mp, pentru zona 5 (Splaiul Unirii - Depoul Titan - N. Grigorescu) la valoarea de 330,74 euro/mp şi pentru zona 6 (Splaiul Unirii -centură) la valoarea de 144,64 euro/mp.

Pentru determinarea valorii de piaţă a fost aplicată metoda "abordării prin comparaţie", metoda cantitativă, prin procedeul analizei pe perechi de date, evaluatorul folosind pentru fiecare dintre cele 6 zone evaluate câte 3 comparabile selectate din rândul ofertelor de vânzare de imobile ale agenţiilor imobiliare din zonă precum şi din publicaţii cu rubrici de publicitate imobiliară.

Pe fila a treia a raportului de evaluare, la data de 5 august 2008, numitul K. a făcut menţinea că a primit sinteza evaluării şi este de acord cu valoarea de 104.640.071 euro stabilită în raport, semnând în acest sens.

Prin Adresa nr. x din 22 august 2008, expertul evaluator din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor J. a informat conducerea instituţiei, cu privire la conformitatea cu Standardele Internaţionale de Evaluare a Raportului nr. x din 8 august 2008 întocmit în Dosarul x/ C. civ. şi totodată a precizat că nu are nici un grad de rudenie cu numitul K., cesionar în acelaşi dosar.

La data de 27 august 2008, prin Contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. x din 27 august 2009, K. a transmis numiţilor P., domiciliat în mun. Piteşti, şi Q., domiciliat în mun. Bucureşti, o cotă parte de 12 %, respectiv 17% din drepturile litigioase care făceau obiectul cererii de despăgubire în Dosarul x/2008, acesta păstrând la rândul său, o cotă parte de 71%.

Preţul cotelor părţi din dreptul litigios plătit de către cesionarii P. şi Q., conform contractului de cesiune de drepturi litigioase, a fost de 336.000 euro, respectiv 476.000 euro.

Dosarul nr. x/2008 a fost introdus pe agenda de lucru a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 2 septembrie 2008, regăsindu-se la poziţia nr. 312 din tabelul cu decizii ce urmează a fi emise în baza rapoartelor de evaluare, tabel semnat de către D., E., A., F., C., G., H. şi I.

În şedinţa din 2 septembrie 2008, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator L., procesul-verbal de şedinţă fiind semnat de către D., E., A., F., C., G., H. şi I..

În cadrul şedinţei din data de 16 septembrie 2008, având în vedere cele două Contracte de cesiune succesive, respectiv nr. 170 din 25 februarie 2008 şi nr. 3681 din 27 august 2008, având ca obiect transmiterea drepturilor privind imobilele ce fac obiectul cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate în Dosarul x/2008, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a aprobat printre altele, modificarea poziţiei nr. 312 din Anexa II la Raportul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din 2 septembrie 2008, prin înlocuirea persoanelor cedente, respectiv S. şi HH. cu persoanele cesionare, respectiv K., P. şi Q.

La data de 25 septembrie 2008, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 4764/FF, prin care s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea lui K. pentru cota de 71%, P. pentru cota de 12% şi Q. pentru cota de 17%, în cuantum total de 375.050.942 RON, conform raportului de evaluare întocmit. Decizia a fost întocmită de către consilier MM., verificată de către şef serviciu NN. şi semnată de preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - D.

La data de 25 septembrie 2008, Q. a solicitat convertirea titlului de despăgubire în titlu de conversie (despăgubiri în acţiuni). La data de 29 septembrie 2008, s-a emis titlul de conversie nr. 942, în favoarea lui Q., în cuantum de 63.758.660,14 RON, reprezentând un nr. total de 63.758.660 acţiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune, titlul fiind întocmit de către OO., avizat de către PP. şi semnat de către vicepreşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - E.

Decizia a fost ridicată de către acesta la data de 30 septembrie 2008.

La data de 25 septembrie 2008, P. prin mandatar, K., conform procurii autentificate prin Încheierea nr. 4050 din 16 septembrie 2008 la BNP QQ., a solicitat convertirea titlului de despăgubire în titlu de conversie (despăgubiri în acţiuni), iar la data de 29 septembrie 2014 s-a emis titlul de conversie nr. 943 în cuantum de 45.006.113,04 RON, reprezentând un nr. total de 45.006.113 acţiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune, titlul fiind întocmit de către OO., avizat de către PP. şi semnat de către vicepreşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - E. Decizia a fost ridicată la data de 30 septembrie 2008, prin mandatar K., conform procurii mai sus menţionate.

La data de 25 septembrie 2008, K. a solicitat convertirea titlului de despăgubire în titlu de conversie (despăgubiri în acţiuni) iar la data de 29 septembrie 2014 s-a emis titlul de conversie nr. 944 în cuantum de 266.286.168,82 RON, reprezentând un nr. total de 266.286.169 acţiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune, titlul fiind întocmit de către OO., avizat de către PP. şi semnat de către vicepreşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - E.. Decizia a fost ridicată de către acesta la data de 30 septembrie 2008.

Prin raportul de constatare al specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie din 16 martie 2015, s-a stabilit că valoarea de piaţă, la data 04 august 2008 a terenului în suprafaţă de 205.000 mp situat în sector 3, Bucureşti este în realitate de 34.909.752 euro, echivalentul a 125.123.533 RON, faţă de 104.640.072 euro, echivalentul a 375.050.942 RON, cât a stabilit inculpatul L. în Dosarul de despăgubire nr. x/2008.

Astfel, imobilul a fost supraevaluat de inculpat cu 69.730.320 euro, echivalentul a 249.927.409 RON, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul de stat, iar cauzele supraevaluării au fost determinate de nerespectarea dispoziţiilor art. 16 alin. (64) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, al pct. 2.5. din GAVP (Principiile de Evaluare General Acceptate), ale pct. 5.11, 5 noiembrie 5, 5.16 şi 5.20 din GN1 - Evaluarea proprietăţii imobiliare, ale pct. 1, 2.0, 4.0, 4.1.1, 4.1.2, 4.4.1, 5.3.4 din Codul Deontologic al evaluatorilor.

Pentru estimarea valorii de piaţă a activului prin metoda comparaţiilor de piaţă, inculpatul L. a folosit informaţiile provenite din ofertele de vânzare imobile ale agenţiilor imobiliare din zonă, precum şi datele şi informaţiile existente în publicaţiile ce conţin rubrici de publicitate imobiliară, pentru comparaţie la fiecare zonă fiind selectate 3 comparabile oferite spre tranzacţionare.

Astfel, inculpatul a stabilit următoarele valori de comparaţie: zona 1-1002,68 euro/mp, zona 2-615,13 euro/mp, zona 3-332,50 euro/mp, zona 4-662,63 euro/mp, zona 5-330,74 euro/mp şi zona 6-144,64 euro/mp, iar în final a stabilit valoarea finală de 104.640.071 euro, echivalentul a 375.050.942 RON.

În aceste condiţii este evident că inculpatul L., cu prilejul întocmirii raportului de evaluare în Dosarul de despăgubire nr. x/2008, nu a utilizat informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare de la bănci, notari publici, birouri de carte funciară, aşa cum impunea art. 16 pct. 64 din Legea nr. 247/2005, datele şi informaţiile selectate de evaluator fiind inadecvate pentru evaluarea efectuată.

Pentru stabilirea valorii de piaţă a terenului ce a făcut obiectul dosarului de despăgubire, specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au utilizat ca şi comparabile, tranzacţii şi oferte ale căror valori pentru zona 1 au fost cuprinse între 168 şi 571 euro/mp, pentru zona 2 între 138 şi 250 euro/mp, pentru zona 3 între 45 şi 250 euro/mp, pentru zona 4 între 55 şi 120 euro/mp, pentru zona 5 între 55 şi 115 euro/mp şi pentru zona 6 între 55 şi 115 euro/mp.

Pe baza acestor comparabile a rezultat că valoarea de piaţă la data de 04 august 2008 a terenului în suprafaţă de 205.000 mp este de 34.909.752 euro, respectiv 125.123.533 RON.

Din analiza suprafeţelor de teren, rezultă şi faptul că inculpatul L. a comparat pentru zona 1 suprafaţa de 19.000 mp cu suprafeţe cuprinse între 1.339 mp şi 3.000 mp, pentru zona 2 suprafaţa de 102.200 mp cu suprafeţe cuprinse între 516 mp şi 6.300 mp, pentru zona 3 suprafaţa de 9.050 mp cu suprafeţe cuprinse între 480 mp şi 12.500 mp, pentru zona 4 suprafaţa de 10.000 mp cu suprafeţe cuprinse între 750 şi 1.400 mp, pentru zona 5, suprafaţa de 20.000 mp cu suprafeţe cuprinse între 750 mp şi 8.350 mp, pentru zona 6, suprafaţa de 44.750 mp cu suprafeţe cuprinse între 3.900 mp şi 30.000 mp.

S-a menţionat că, este evident că şi sub acest aspect, inculpatul L. nu a respectat prevederile punctului 9.2.1.1. privind "Abordarea prin comparaţia vânzărilor", conform căruia "... se ia în considerare vânzările proprietăţilor similare sau substituibile şi informaţiile referitoare la piaţă şi stabileşte o estimare a valorii prin procese de comparaţie. În general, proprietatea este comparată cu proprietăţi similare vândute tranzacţionate, pe o piaţă deschisă...".

În aceste condiţii, consecinţa supraevaluării a fost determinată în mare măsură şi de faptul că inculpatul nu a comparat suprafeţe similare sau substituibile şi, cu atât mai puţin, nu a luat în considerare vânzările unor astfel de proprietăţi similare aşa cum impuneau Standardele Internaţionale de Evaluare.

Se arată în continuare următoarele aspecte, în caracterizarea situaţiei de fapt expuse anterior:

În perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2008, componenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost următoarea: D. - numită prin Decizia Primului-Ministru nr. 413 din 15 august 2005, în calitate de preşedinte a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, E. - numit prin Decizia Primului-Ministru nr. 242 din 10 septembrie 2007, în calitate de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, A. - numit prin Decizia Primului-Ministru nr. 131 din 26 iunie 2008, în calitate de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi, prin Decizia Primului-Ministru nr. 134 din 4 iulie 2008, în calitate de secretar de stat, reprezentant al Ministerului Justiţiei, F. - numită prin Decizia Primului-Ministru nr. 131 din 26 iunie 2008, în calitate de vicepreşedinte a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, C. - numit prin Decizia Primului-Ministru nr. 27 din 13 februarie 2007, în calitate de vicepreşedinte a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, G. - numit prin Decizia Primului Ministru nr. 51 din 17 martie 2008, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei, H. - numit prin Decizia Primului Ministru nr. 413 din 15 august 2005, în calitate de secretar de stat - reprezentant al Secretariatului General al Guvernului - Departamentul pentru relaţii interetnice şi I. - numit prin Decizia Primului-Ministru nr. 28 din 13 februarie 2007, în calitate de reprezentant al Ministerului de Finanţe.

Potrivit prevederilor art. 15 lit. d) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au beneficiat de o indemnizaţie de şedinţă reprezentând 50% din salariul de încadrare sau, după caz, din indemnizaţia lunară, într-o lună fiind acordată o singură indemnizaţie, indiferent de numărul şedinţelor de lucru.

Astfel, conform situaţiei redate în Adresa Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nr. x din 8 aprilie 2015, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au încasat la nivelul anului 2008, un număr de 12 indemnizaţii brute, în cuantum total de 38.166 RON - D., 32.217 - E., 33.328 - F. şi 32.217 - C.

În ceea ce îi priveşte pe membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentanţi ai Ministerului de Finanţe, Ministerului Justiţiei şi Departamentul pentru Relaţii Interetnice, aceştia au beneficiat în anul 2008, conform situaţiei redate în adresa Secretariatului Guvernului nr. 20/3042 din 16 martie 2015, de următoarele indemnizaţii brute, astfel: H. - 26.835,50 RON, I. - 13.994 RON, G. - 2.972 RON iar A. - 19.551 RON.

Înalta Curte va avea în vedere pentru reţinerea situaţiei de fapt din cauza de faţă imputată apelanţilor inculpaţi, mijloacele de probă administrate în cursul judecării apelului, dar şi cele administrate în fazele anterioare, respectiv în cursul judecării fondului şi în faza de urmărire penală.

Este important de menţionat faptul că starea de fapt în ceea ce priveşte infracţiunile de abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu este necontestată, singurul aspect contestat fiind acela că stabilirea valorii imobilelor nu intră în competenţa membrilor comisiei, evaluarea fiind făcută de experţi specializaţi în această materie.

Înalta Curte, reţine starea de fapt precizată mai sus şi constată că, urmare stabilirii unor diferenţele mari în ceea ce priveşte valoarea terenurilor care fac obiectul celor trei dosare de restituire, prin încheierea instanţei de fond din 30 mai 2016, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize, cu următoarele obiective:

"1. Dacă rapoartele de evaluare, reevaluare şi constatare menţionate au fost efectuate cu respectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare în vigoare la data întocmirii lor (ediţia a 8-a, GN1), şi cu observarea dispoziţiilor speciale reglementate de art. 10 alin. (6) din Titlul 1 şi 16 (îndeosebi alin. (6), (61), (62), (63), (64), (65)) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 în forma în vigoare în anul 2008.

2. Dacă, comparabilele folosite în fiecare din rapoartele de evaluare, reevaluare şi constatare menţionate sunt adecvate şi pertinente în raport de obiectul evaluării.

3. Dacă metodele de evaluare şi corecţiile folosite în fiecare din rapoartele supuse atenţiei sunt adecvate şi pertinente în raport de obiectul evaluării.

4. Dacă valorile de piaţă estimate de evaluatori prin folosirea acestor comparabile şi metode de evaluare sunt corecte în raport de obiectul evaluării.

5. Dacă nici una din valorile de piaţă estimate de rapoartele de evaluare analizate nu sunt corecte, care este valoarea de piaţă a fiecăruia dintre cele trei terenuri evaluate?".

Ulterior, prin încheierea din 7 iunie 2016, au fost modificate obiectivele 1 şi 5 ale expertizei verificatorii astfel:

"1. Dacă rapoartele de evaluare, reevaluare şi constatare menţionate au fost efectuate cu respectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare în vigoare la data întocmirii lor (ediţia a 8-a, 2007), şi cu referire specială la Standardul de Practică în Evaluare GN1: Evaluarea proprietăţii imobiliare din standardele Internaţionale de Evaluare (ediţia a 8-a, 2007), şi cu observarea dispoziţiilor speciale reglementate de art. I alin. (16) - (24) din Titlul I şi 16 (îndeosebi alin. (6), (61), (62), (63), (64), (65)) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 în forma în vigoare în anul 2008.

5. Dacă nici una din valorile de piaţă estimate de rapoartele de evaluare analizate nu sunt corecte, care este valoarea de piaţă a fiecăruia dintre cele trei terenuri evaluate? În estimarea valorii de piaţă, experţii vor urmări atât respectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare (ediţia a 8-a, 2007) cât şi prevederile Legii 247/2005 în vigoare în anul 2008, cu precădere a dispoziţiilor special reglementate de art. 16 (îndeosebi alin. (6), (61), (62), (63), (64), (65))".

În cauză au fost desemnaţi trei experţi evaluatori verificatori HHHHH., IIIII. şi JJJJJ., acreditaţi ANEVAR, care deţin specializarea VE (Verificări de rapoarte de evaluare) şi supraspecializările VE (VE-EI, VE-EPI, VE-EBM, VE-EIF).

Concluziile experţilor desemnaţi de către instanţă au fost, următoarele:

A. Cu privire la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică aferent Dosarului nr. x C. civ./2006 "În privinţa încadrării finale a raportului verificatorii am avut în vedere modul de definire a categoriilor Nesatisfăcător şi Inacceptabil.

Argumentele avute în vedere în încadrarea raportului ca fiind Inacceptabil în sensul în care raportul să nu poată fi completat de către autorul acestuia au fost:

• Selectarea unor comparabile inadecvate deşi este de presupus că autorul a avut acces la toate tranzacţiile relevante atât ca perioadă cât şi ca amplasament furnizate Comisiei de către Parchet

• Lipsa unui dosar al evaluării care să poată fi consultat şi care să permită înţelegerea raţionamentului avut în vedere de evaluator

• Tratarea superficială a proprietăţii având ca rezultat un raport din care lipseşte analiza de piaţă, descrierea imobilului, prezentarea modului de estimare a ajustărilor iar rezultatul este semnificativ afectat

• Utilizarea a trei comparabile ce nu pot fi identificate şi/sau verificate

Am optat pentru încadrarea cu rezerve a raportului în categoria Nesatisfăcător având în vedere în principal imposibilitatea Comisiei de a obţine un punct de vedere din partea autorului raportului de evaluare verificat cu privire la raţionamentul acestuia în selectarea anumitor comparabile şi în modul de calcul al ajustărilor aplicate.

În urma întâlnirii avute în data 24 noiembrie 2016 între membrii comisiei (Dl HHHHH. şi Dna IIIII.) cu autorul raportului verificat, Dl KKKKK. ni s-a confirmat că la momentul realizării raportului nu au fost contactaţi alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare (băncile, notarii publici, agenţiile imobiliare) suplimentar faţă de interogările realizate în baza de date a ANCPI.

Apreciem că trei din cele şase comparabile selectate şi utilizate nu erau suficient de adecvate şi pertinente în raport de obiectul evaluării pentru raţiuni ce se referă în principal la potenţialul de dezvoltare diferit, la existenţa unor indicii că preţurile din tranzacţii nu reprezentau o bază relevantă pentru estimarea valorii de piaţă, la situaţii particulare ale comparabilelor (ex. teren şi clădire la roşu utilizat ca şi comparabilă pentru determinarea valorii unui teren vacant), la intervalul mare de timp între data tranzacţiilor şi data evaluării etc. Cu privire la restul de 3 comparabile având în vedere informaţiile sumare prezentate în raportul de constatare acestea nu pot fi localizate şi prin urmare nu ne putem exprima cu privire la adecvarea lor.

Astfel, informaţiile de piaţă care au putut fi colectate până la data de 15 decembrie 2016 de către Comisie, plasează valoarea proprietăţii subiect la data octombrie 2008 în intervalul 378 - 422 euro/mp. Raportat la suprafaţa proprietăţii subiect (55.390 mp) valoarea rezultată se găseşte în intervalul 20.937.420 euro - 23.374.580 euro.

Rezultă că valoarea estimă în cadrul Raportului de constatare realizat de către Dl KKKKK. şi Dl LLLLL. cu privire la Imobilul situat în Şos Olteniţei nr. 290, Bucureşti la data 13 martie 2015, respectiv 9.804.030 euro nu este corectă în raport de obiectul evaluării.

B.Cu privire la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică aferent Dosarului nr. x C. civ./2006

Concluzia verificatorilor, privind clasificarea raportului de evaluare, este că acesta se încadrează în categoria inacceptabil, în sensul că neconformităţile raportului de evaluare sunt multiple, astfel încât acesta nu mai poate fi refăcut de către autorul acestuia. Se recomandă refacerea raportului de evaluare de către un alt evaluator. Nivelul de credibilitate este zero.

În privinţa conformităţii raportului de constatare cu dispoziţiile Legii nr. 247/2005, în mod particular în privinţa respectării art. (64) în informaţiile prezentate în raportul specialistului DNA (paginile 24 - 25) înţelegem că s-au solicitat şi obţinut o serie de informaţii de la biroul de cadastru şi publicitate imobiliară sector 6 privind posibile tranzacţii în zonă. Nu au fost însă solicitate copii ale contractelor iar informaţiile colectate nu au fost verificate sub aspectul relevanţei.

Menţionăm că în cuprinsul raportului de constatare sunt enumerate o serie de tranzacţii fără a exista în raport dovada sau afirmaţia că acestea ar fi fost verificate şi fără a se fi obţinut copii ale contractelor de vânzare-cumpărare. Aceste comparabile nu sunt adecvate în raport cu obiectul evaluării ele referindu-se la proprietăţi care fie au amplasamente semnificativ diferite, fie au specificaţii tehnico-urbanistice diferite sau exista o probabilitate rezonabilă să se refere la tranzacţii intra-grup.

Metoda de evaluare utilizată, respectiv Metoda comparaţiei prin bonitare, este neconformă cu Standardele Internaţionale de Evaluare, în consecinţă nu e adecvată şi pertinentă în raport cu obiectul evaluării.

Considerăm că rezultatul estimării realizate în Raportul de Constatare nu poate fi considerat valoare de piaţă. Utilizarea metodei de evaluare nu este corectă în raport cu obiectul evaluării.

C. Cu privire la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică aferent Dosarului nr. x/2008 "Cu privire la raportul de constatare realizat de către specialiştii DNA având ca obiect o serie de loturi de teren situate în Bucureşti, Sector 3 cu o suprafaţă cumulată de 20.5 ha şi vizând stabilirea valorii de piaţă a terenurilor la data 23 iulie 2008 am identificat o serie de neconformităţi (minore şi majore) în aplicarea prevederilor Standardelor de Evaluare în vigoare la data evaluării, neconformităţi care sunt pe larg prezentate în cuprinsul raportului de verificare.

Nu avem informaţii dacă la momentul realizării raportului de constatare au fost contactaţi şi alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare (bănci, notari publici, agenţiile imobiliare) suplimentar faţă de interogările realizate în baza de date a ANCPI.

Pentru toate cele 6 zone de evaluat aferente dosarului de despăgubire x/2008, comisia de experţi evaluatori verificatori a apreciat că niciuna din comparabilele utilizate de specialiştii DNA nu este adecvată şi pertinentă cu metoda de evaluare adoptată arătând, pentru fiecare comparabilă, că: fie apreciem că această comparabilă nu era relevantă în raport cu obiectul evaluării, această comparabilă nu poate fi localizată şi verificată, această comparabilă nu era suficient de relevantă în raport cu obiectul evaluării, proprietăţile nu pot fi localizate cu exactitate şi nici verificate, comparabilă nu a putut fi verificată, comparabilă nu este suficient de relevantă ca data a tranzacţiei, ţinând seama de localizare şi de asemenea sub aspectul datei tranzacţiei această comparabilă nu era relevantă, imposibilitatea obţinerii de informaţii suplimentare, comparabilă nu reprezintă o tranzacţie sau o ofertă de vânzare sau nu se bazează pe o evaluare independentă ori că proprietatea nu poate fi localizată şi nu pot fi obţinute informaţii suplimentare privind accesul, utilităţile, încadrarea urbanistică.

Concluzia verificatorilor în urma parcurgerii raportului de evaluare verificat este ca neconformităţile observate ar fi putut afecta rezultatul evaluării şi apreciem că pentru a putea fi estimată valoarea loturilor de teren situate în zonele 2, 4, 5 şi 6 este necesară realizarea unui raport de evaluare complet cu privire la aceste loturi. Referitor la zonele 1 şi 3, concluzia verificatorilor este că neconformităţile observate au afectat rezultatul evaluării.

Astfel Înalta Curte constată că valoare stabilită de evaluatorul N. în Dosarul x/2006, 22.931.460 euro, este în intervalul valoric stabilit de comisia de experţi desemnată de instanţă, respectiv, între sumele stabilite în expertiză, 20.937.420 - 23.374.580 euro, precum şi faptul că valoarea stabilită de evaluatorul B. în Dosarul x/2008, de 2.137.636 euro este în intervalul valoric stabilit de comisia de experţi desemnată de instanţă, 1.800.000 - 2.150.000 euro.(file x din expertiza privind imobilul de pe str. x, Dosar x/2006 şi filele x respectiv 1 - 27 din expertiza vizând Dosarul x/2008, imobilul de pe str. x 17).

În ceea ce priveşte valoarea stabilită de evaluatorul L. în Dosarul x/2008, de 104.640.071 euro faţă 34.908.752 stabilită prin raportul de evaluare efectuat de specialistul D.N.A. experţii desemnaţi de instanţa de judecată au ajuns la concluzia că din cele şase imobile care făceau obiectul acestui dosar valoarea corectă a fost cea avută în vedere de către evaluatorul L., respectiv pentru imobilele din zona Palady-1 decembrie, teren în suprafaţă de 19.000 mp şi pentru imobilul în suprafaţă de 9.050 mp din zona Tarlale.

Pentru restul de patru imobile experţii desemnaţi de instanţă nu au putut să ofere un punct de vedere cu privire la valoarea acestora numai după efectuarea unui raport de evaluare extins cu privire la aceste suprafeţe de teren.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va examina criticile formulate de inculpaţi, pe de o parte, din perspectiva dispoziţiilor procesual-penale pretins încălcate de către instanţa de fond, iar pe de altă parte din perspectiva îndeplinirii condiţiilor legii pentru infracţiunile de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, respectiv luare de mită reţinută în sarcina inculpaţilor A. şi L.

A.1. În ceea ce priveşte incompatibilitatea judecătorului fondului, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 64 lit. f) C. proc. pen. "judecătorul este incompatibil să judece cauza dacă există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată".

Suspiciunea că un judecător este părtinitor nu va fi verificată prin prisma unei realităţi factuale că judecătorul este sau nu imparţial ci, se va avea în vedere, întotdeauna, ca temeiurile care se invocă să fie suficient de pertinente pentru orice terţ care nu are vreun interes în cauză.

Modul în care judecătorul se comportă pe durata desfăşurării procedurii poate constitui un indiciu de imparţialitate dar nu orice mod de exprimare poate constitui un temei al recuzării. Admiterea sau respingerea unor probe, constatarea de către părţi a unor greşeli de procedură a judecătorului sau omisiuni ale acestuia ori o tonalitate inadecvată nu pot constitui suspiciuni rezonabile asupra imparţialităţii sale.

Din datele cauzei, Înalta Curte reţine că la termenul din 15 octombrie 2015 inculpatul G. a formulat o cerere de recuzare întemeiată pe dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cerere care a fost respinsă ca inadmisibilă de către judecătorul cauzei. Potrivit art. 67 alin. (5) C. proc. pen., judecătorul este obligat să verifice dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute în acelaşi text, la alin. (2) şi (4) şi doar în caz afirmativ face aplicarea dispoziţiilor art. 68 C. proc. pen.

În atare condiţii, constatând ca nefiind respectate exigenţele normei de procedură, judecătorul fondului a respins cererea de recuzare ca inadmisibilă.

În aceleaşi condiţii, inculpatul a formulat o a doua cerere de recuzare, oral, cu trimitere la încheierea de şedinţă din 12 octombrie 2015, constatându-se, de instanţă, ca nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru ca cererea de recuzare să fie trimisă, potrivit art. 68 C. proc. pen., la un alt complet.

La acelaşi termen şi inculpatul A. a formulat o cerere de recuzare, iar ulterior, părţile, în mod repetat, au formulat cereri identice, fiind respinse ca inadmisibile.

La termenul din ianuarie 2018, inculpata F. a formulat o cerere de strămutare, cauza formând obiectul Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin Sentinţa nr. 95 din 15 februarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus respingerea cererii de strămutare reţinându-se, în esenţă, că în cuprinsul informaţiilor înaintate Înaltei Curţi se fac aprecieri asupra imparţialităţii unui judecător, aspect care depăşeşte limitele informării solicitate, impunându-se a se observa că abţinerea/recuzarea şi strămutarea sunt instituţii diferite. Faptul că anterior au mai fost formulate mai multe cereri de recuzare împotriva judecătorului cauzei, iar acestea au fost respinse nu poate conduce la admiterea unei cereri de strămutare.

În acest sens, Înalta Curte a constatat că cele 35 de like-uri invocate de petentă în susţinerea cererii de strămutare privesc postări ale unor terţi din perioada 29 ianuarie 2014 - 3 decembrie 2017, iar ultimul termen în faţa instanţei de fond a avut loc pe 16 ianuarie 2018.

Analizând multiplele cereri de recuzare, Înalta Curte apreciază că acestea nu conduc la reţinerea unei veritabile stări de incompatibilitate a judecătorului cauzei în condiţiile art. 64 lit. f) C. proc. pen., măsurile dispuse de instanţă, la fiecare termen de judecată, fiind supuse controlului instanţei de apel.

2. Inculpaţii au criticat hotărârea instanţei de fond, susţinând că aceasta nu este motivată, sau motivarea este lacunară, fiind omisă pronunţarea cu privire la cererile apărării, inclusiv asupra celor care vizau administrare de probe, expertize privind evaluarea bunurilor.

Considerentele sentinţei penale reprezintă motivarea în fapt şi în drept a hotărârii pronunţate. În fapt, judecătorul este obligat să arate cauzele care au determinat judecata, fiind enunţate probele şi circumstanţele care i-au format convingerea de vinovăţie sau nevinovăţie a persoanei trimise în judecată. Instanţa este obligată să descrie fapta ce a făcut obiectul trimiterii în judecată, timpul şi locul săvârşirii infracţiunii, precum şi încadrarea juridică a acesteia.

De asemenea, este necesar şi obligatorie motivarea soluţiei atât sub aspectul laturii penale, prin analiza probelor care au stat la baza soluţionării acesteia, precum şi a celor ce au fost înlăturate, precum şi motivarea soluţiei sub aspectul laturii civile.

Motivarea hotărârii trebuie să fie reală şi completă, cuprinzătoare şi clară, în ceea ce priveşte rezolvarea conflictului de drept penal dedus judecăţii, de natură a permite exercitarea controlului instanţei de apel.

Înalta Curte, verificând hotărârea atacată, prin prisma elementelor la care s-a făcut referire anterior, reţine că motivarea instanţei de fond permite instanţei de control judiciar să verifice, în condiţii procesuale adecvate, legalitatea şi temeinicia acesteia.

Se constată că instanţa a analizat susţinerile inculpaţilor, prin prisma probelor administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, reţinând vinovăţia acestora sub aspectul infracţiunilor deduse judecăţii. De asemenea, latura civilă a cauzei este argumentată din perspectiva îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Atât sub aspectul modului de soluţionare al laturii penale cât şi sub aspectul laturii civile, instanţa de apel reţine raţionamentul juridic al judecătorului fondului, inclusiv în ceea ce priveşte cererile apărării cu privire la care se susţine că a omis a se pronunţa.

Pe de altă parte, criticile invocate nu se circumscriu unei nulităţi absolute, astfel cum sunt enumerate, în mod limitativ, în dispoziţiile art. 281 C. proc. pen., iar o eventuală nulitate relativă nu poate fi reţinută, decât în condiţiile prevăzute de art. 282 C. proc. pen.

Nulitatea relativă nu intervine decât dacă încălcarea a avut drept consecinţă o vătămare a drepturilor procesuale ale persoanei îndreptăţite de a o invoca.

Vătămarea nu coincide cu simpla existenţă a actului îndeplinit cu încălcarea legii, ci este determinată de conţinutul acestuia în raport cu interesele procesuale ale persoanei în favoarea căreia este instituită norma legală nesocotită.

Condiţia cerută de lege în cazul unei nulităţii relative este aceea ca dreptul procesual încălcat să nu poate fi restabilit.

În ceea ce priveşte vătămarea, se impune a se reţine că aceasta nu va opera atunci când poate fi înlăturată printr-o altă modalitate. Prin urmare, condiţia presupune, cu necesitate, găsirea unui procedeu de înlăturare a vătămării.

Constatarea caracterului relativ al unei nulităţi nu înseamnă că nelegalitatea nu trebuie înlăturată. Dimpotrivă, se impune îndepărtarea consecinţelor vătămătoare ale nelegalităţii, chiar dacă, în cazul nulităţii relative, actul nelegal nu este îndepărtat.

În materia mijloacelor de probă, Înalta Curte reţine că omisiunea instanţei de fond privind administrarea unor probe cum ar fi audieri de martori, efectuarea de expertize - astfel cum s-a invocat de apărare - poate fi suplinită în calea de atac, apelul fiind devolutiv. Prin urmare, nu se impune anularea actului, pretins nelegal, în condiţiile existenţei unei posibilităţi reale de înlăturare a pretinsei vătămări procesuale.

3. Inculpaţii apelanţi au solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind schimbat obiectul judecăţii, instanţa pronunţându-se pentru fapte care nu au fost descrise în actul de trimitere în judecată, reţinându-se şi alte dispoziţii legale ca fiind încălcate.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că inculpaţii Q., P. şi K., de inculpaţii H., F., E., L., G., A., I., C., J., B., D. şi N. au fost trimişi în judecată prin Rechizitoriul nr. x/2014 din data de 8 aprilie 2015, pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen., reţinându-se, în esenţă, că în calitate de membrii ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, respectiv cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, a dispoziţiilor Legii nr. 274/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor, a Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nr. 27 din 24 iulie 2008 şi a deciziilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, au aprobat trei rapoarte de evaluare întocmite de experţi evaluatori prin supraevaluarea acestor imobile, prejudiciind cu aceste sume bugetul de stat,facilitând obţinerea unor avantaje patrimoniale ale persoanelor care au solicitat aceste despăgubiri.

Parchetul susţine că inculpaţii G., F., I., D., A., C. şi H., membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin încălcarea standardelor internaţionale de evaluare, care ar fi instituit obligaţia ca rapoartele de evaluare să fie realizate pe bază de contracte şi nu pe oferte, au aprobat aceste rapoarte, faptă prin care s-a produs un prejudiciu cert.

Înalta Curte constată că prima instanţă nu a modificat obiectul judecăţii, trimiterile la alte aspecte ce ţin de nelegalitatea Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nr. 27 din 24 iulie 2008, dar şi la alte decizii, regulamente, nu schimbă, în esenţă, limitele rechizitoriului, din perspectiva legislaţiei primare pretins a fi fost încălcată.

Instanţa de fond a reţinut că inculpaţii şi-au încălcat atribuţiile de serviciu ce le reveneau potrivit art. 16 alin. (7) din Legea nr. 247/2005, în sensul că inculpaţii, membrii CCSD nu au examinat niciunul dintre dosarele care figurau pe listele intitulate "liste conţinând sumele ce urmează a fi acordate cu titlu de despăgubire în dosarele evaluate de către evaluatorii desemnaţi de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor".

S-a reţinut, de asemenea, că decizia internă a inculpaţilor, de a nu examina, deciziile pe care le emiteau, a avut rolul de a disipa răspunderea personală, şi de a anihila simţul de responsabilitate profesională individual.

În atare condiţii, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond s-a pronunţat exclusiv, cu privire la faptele reţinute prin actul de sesizare al instanţei. Cât priveşte atribuţiile membrilor CCSD, inculpaţi în prezenta cauză, Înalta Curte va face o analiză separată, ulterior, în cadrul examinării de către instanţa de apel a criticilor pe fondul căii de atac.

4. Încălcarea dispoziţiilor legale privind citarea părţilor responsabile civilmente, precum şi a Guvernului României, nelegalitate care determină casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Inculpatul apelant I. a solicitat la instanţa de fond chemarea în judecată a persoanelor la care se află pretinsul produs al infracţiunii ca părţi responsabile civilmente, în condiţiile în care, potrivit legii, dacă folosul este necuvenit şi se află în posesia unei părţi cunoscute, aceasta trebuie să răspundă pentru acest folos. Ca atare, aceste persoane trebuiau citate în calitate de părţi responsabile civilmente, necitarea conducând, în mod evident, la încălcarea dreptului la apărare.

Inculpatul apelant A. a solicitat la fond introducerea în cauză, în calitate de părţi responsabile civilmente, a apelanţilor MMMMM., NNNNN. şi Q., beneficiari ai măsurilor reparatorii, cu privire la care instanţa a reţinut că au obţinut un beneficiu în urma comiterii infracţiunii de abuz în serviciu şi în calitate de comitenţi responsabili pentru fapta prepuşilor, instituţiile sau autorităţile pe care inculpaţii le reprezentau în CCSD (ANRP, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor, Secretariatul General al Guvernului).

De asemenea, s-a invocat de acelaşi inculpat, omisiunea citării Guvernului României.

Din actele cauzei rezultă că la termenul de judecată din data de 2 octombrie 2015 instanţa, constatând ca nefiind îndeplinite condiţiile legale privind calitatea de părţi responsabile civilmente a autorităţilor indicate de inculpaţii I. şi A. a respins această cerere, dispunând însă, "introducerea în cauză a acestora în calitate de intimaţi."

Potrivit art. 29 din C. proc. pen. "participanţii în procesul penal sunt: organele judiciare, avocatul, părţile, subiecţii procesuali principali, precum şi alţi subiecţi procesuali".

De asemenea, potrivit art. 31 alin. (2) din C. proc. pen. "Părţile din procesul penal sunt inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente".

Subiecţii procesuali principali sunt suspectul şi persoana vătămată (art. 33 alin. (1) din C. proc. pen.), iar alţi subiecţi procesuali sunt:

"martorul, expertul, interpretul, agentul procedural ... şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege, având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale".

Prin urmare, în raport cu dispoziţiile legale enunţate anterior, Înalta Curte constată că susţinerile apărării sunt parţial întemeiate doar în ceea ce priveşte citarea persoanelor la care au făcut referiri în calitate de intimaţi, calitate care nu se regăseşte în categoria "participanţilor în procesul penal".

Dar, acestora nu li s-a încălcat dreptul la apărare în condiţiile în care au avut cunoştinţă de procedura desfăşurată la instanţa de fond, formulându-şi apărările pe care le-au considerat ca fiind necesare, exercitând ulterior calea de atac a apelului.

Cât priveşte calitatea de parte responsabilă civilmente, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 86 din C. proc. pen., potrivit cu care "persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces, este parte în procesul penal şi se numeşte parte responsabilă civilmente".

Printre persoanele care pot fi părţi responsabile civilmente, legea reţine, printre altele, comitenţii pentru pagubele produse de prepuşii lor.

Comitentul care, în procesul penal, poate avea calitatea de parte responsabilă civilmente este definit în art. 1373 alin. (2) C. civ. ca fiind persona (fizică sau juridică) care, în virtutea unui contract, sau în temeiul legii, exercită supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 1373 alin. (1) C. civ., comitentul este obligat să repare prejudiciul dacă fapta are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate. Prin urmare, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a comitentului este necesar ca: a) să existe un raport de prepuşenie între inculpat şi comitent; b) fapta ilicită să aibă legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor ori însărcinărilor încredinţate; c) să existe o legătură de cauzalitate între prejudiciul produs şi fapta ilicită a prepusului.

Comitentul nu răspunde atunci când fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu este comisă de prepus prin exercitarea abuzivă a funcţiei sau însărcinării încredinţate de comitent.

Prin urmare, constatându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale în raport de persoanele indicate de apelanţii I. şi A., în mod corect, instanţa de fond a respins această cerere.

În ceea ce priveşte omisiunea citării Guvernului României, Înalta Curte constată că statul român a fost reprezentat în proces prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice, constituită parte civilă.

5. Inculpaţii apelanţi au solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind încălcat dreptul la apărare, întrucât instanţa nu a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei din trei infracţiuni de abuz în serviciu, săvârşite în concurs real, într-o singură infracţiune în formă continuată, pronunţându-se direct prin dispozitivul hotărârii, iar pe de altă parte, apărarea nu a putut fi efectivă în condiţiile ambiguităţii şi lipsei de substanţă a acuzaţiilor.

Niciuna dintre critici nu poate conduce la casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

Sub primul aspect, Înalta Curte constată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 250/2019, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 377 alin. (4) teza I şi a art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. - în sensul că sunt constituţionale în măsura în care instanţa de judecată se pronunţă cu privire la schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluţionează fondul cauzei-, a fost publicată în Monitorul Oficial al României la 16 aprilie 2019, deci ulterior pronunţării sentinţei atacate, hotărârea fiind pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti la data de 14 februarie 2018.

Ca atare, cum deciziile instanţei de contencios constituţional produc efecte doar pentru viitor (art. 147 din Constituţie) şi cum în cauză nu s-a dovedit o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului pretins nelegal, critica este neîntemeiată.

Cât priveşte ambiguitatea acuzaţiilor penale, Înalta Curte constată că aceste aspecte sunt chestiuni care ţin esenţialmente de obiectul procedurii de cameră preliminată, fază epuizată prin constatarea, de către judecătorul de cameră preliminară, a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru începerea judecăţii.

6. Inculpaţii apelanţi au solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât a fost încălcat principiul repartizării aleatorii a Dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, cu consecinţa unei nelegale compuneri a completului de judecată.

Din actele cauzei rezultă că inculpata F. a invocat faptul că la data de 26 mai 2015 dosarul a fost înregistrat la registratura instanţei la ora 17:19:00. S-a efectuat transferul electronic pentru Dosarul nr. x/2015 şi s-a format Dosarul penal nr. x/2015 la ora 17:17:34. Ulterior, la ora 17:28:42, acest dosar a fost şters, aspect care rezultă din Adresa din 16 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti înaintată secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie în Dosarul nr. x/2019 aflat în curs de cercetare.

Dosarul a fost repartizat din nou şi s-a format Dosarul nr. x/2015, însă şi acesta are două ore de înregistrare diferite, respectiv 17:28:00 şi 17:28:48, deşi ar trebui să poarte un singur coeficient de complexitate şi o singură oră de înregistrare.

În ceea ce priveşte complexitatea cauzei, inculpata a susţinut că instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, a aprobat cereri pe aceeaşi dată şi pe acelaşi moment de înregistrare, stabilindu-se complexitatea dosarului de 116, iar inculpatei i s-a răspuns că s-a stabilit o complexitate de 122.

Înalta Curte, cu privire la criticile invocate, reţine două aspecte care conduc la netemeinicia acestora.

Primul are în vedere faptul că prin compunerea completului se înţelege alcătuirea lui conform legii.

Se subsumează acestei instituţii regulile privind numărul judecătorilor care alcătuiesc completul, regulile privind continuitatea completului şi cele privind compatibilitatea judecătorilor.

Nu intră în compunerea completului de judecată şi prin urmare nu se poate reţine o nulitate absolută în temeiul art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., o eventuală încălcare a dispoziţiilor administrative privind organizarea instanţei.

Ca atare, cum chestiunile invocate de inculpata apelantă se circumscriu esenţialmente unor chestiuni administrative nu este întemeiată critica privind casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cel de al doilea aspect are în vedere faptul că pe rolul secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie se află în curs de soluţionare Dosarul penal nr. x/2019 astfel încât în măsura în care se va stabili, prin hotărâre definitivă, vinovăţia unei persoane, în legătură cu Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, părţile au deschisă calea de atac extraordinară a revizuirii.

7. Atribuirea, în mod nelegal, a calităţii de martor, denunţătorilor din prezenta cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. pen., "poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală".

Persoana care are cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni şi care formulează un denunţ conform art. 290 C. proc. pen., poate fi audiată în cadrul procesului penal în calitate de martor, în condiţiile în care prevederile legale privind martorul nu impun vreo restricţie legală privind calitatea de martor a denunţătorului. Prin urmare, denunţătorul fiind o persoană care a luat cunoştinţă despre comiterea unei fapte prevăzută de legea penală, în mod nemijlocit, are dreptul dar şi obligaţia de a da declaraţii în calitate de martor.

În acelaşi sens sunt Deciziile Curţii Constituţionale nr. 59 din 22 ianuarie 2019 (paragrafele 46 - 54) publicată în M.Of. , Partea I nr. 639 din 1 august 2019 şi Decizia nr. 63/2019 publicată în M.Of. , Partea I nr. 650 din 6 august 2019.

În considerentele acestora (paragraful 47) se arată că "în cazul în care denunţătorul nu dobândeşte calitatea de martor protejat, disp. art. 103 alin. (3) C. proc. pen. nu sunt aplicabile, denunţătorul putând fi audiat în calitate de martor, într-o procedură publică şi contradictorie, cu respectarea dispoziţiilor referitoare la audierea martorilor".

Şi din perspectiva Convenţiei, orice persoană care dă o declaraţie ce poate servi ca temei pentru fundamentarea unei hotărâri, se încadrează în noţiunea de martor, în sensul autonom al art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenţie.

B.Cu privire la criticile pe fondul căii de atac în ceea ce priveşte infracţiunile de abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu.

Înalta Curte constată că prin Rechizitoriul nr. x/2014 din data de 8 aprilie 2015, au fost trimişi în judecată inculpaţii: D. - pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; E. - pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; A.- pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; F. - săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; C. - pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; G. - pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; H. - pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; I. - pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; J. - pentru săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; L. - pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen.

şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.şi luare de mită, prev.de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; B. - pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev.de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., N. - pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen.

şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

I. În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. s-a reţinut că membrii Comisiei Centrale pentru Stabilire Despăgubirilor, la data de 4 decembrie 2008, prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, respectiv cu nerespectarea Standardelor. Internaţionale de Evaluare, a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nr. 27 din 24 iulie 2008 şi a deciziilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator N., din cadrul SC O. SRL, în Dosarul înregistrat sub. nr. x/2006, prin care a fost stabilită o valoare a terenului în suprafaţă de 55.390 metri pătraţi de 84.546.000 RON (1526 RON/metru pătrat), prin supraevaluarea acestuia cu suma de 13.127.430 euro, echivalentul a 48.399.522 RON, prejudiciind cu această sumă bugetul de stat, cu consecinţele prevăzute de art. 309 C. pen. şi facilitând obţinerea unor avantaje patrimoniale de către Y., în sumă de 6.563.715 euro, echivalentul a 24.199.761 RON şi W. în sumă de 6.563.715 euro, echivalentul a 24.199.761 RON;

II. Membrii Comisiei Centrale pentru Stabilire Despăgubirilor la data de 10 noiembrie 2008, prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, respectiv cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nr. 27 din 24 iulie 2008 şi a deciziilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator B., din cadrul SC M. SRL în dosarul de despăgubire înregistrat sub nr. x, prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 1.535 metri pătraţi şi construcţie demolată de 2.137.636 euro, respectiv 7.851.965 RON, prin supraevaluarea acestora cu suma de 1.730.554 euro, echivalentul a 6.510.865 RON, prejudiciind cu această susţină bugetul de stat cu consecinţele prevăzute de art. 309 C. pen. şi facilitând obţinerea unor avantaje patrimoniale necuvenite de către cesionarul U. în sumă de l.730.554 euro, echivalentul a 6.510.865 RON;

III. Membrii Comisiei Centrale pentru Stabilire Despăgubirilor la data de 2 septembrie 2008, prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, respectiv cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi a deciziilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator L. în Dosarul de despăgubire nr. x/2008, prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 20,5 hectare, situat pe raza fostei comune Dudeşti - Cioplea, actualmente sector 3 Bucureşti, de 104.640.072 euro (375.050.942 RON) prin supraevaluarea acestuia cu suma de 69.730.320 euro, echivalentul a 249.927.409 RON, prejudiciind cu această sumă bugetul de stat cu consecinţele prevăzute de art. 309 C. pen. şi facilitând obţinerea unor avantaje patrimoniale necuvenite de către cesionarii K., P. şi Q. în cuantumul corespunzător procentelor aferente contractelor de cesiune."

Prin sentinţa penală nr. 30/F din data de 14 februarie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 a hotărât următoarele:

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 vechiul C. pen. raportat la art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpata D. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpaţii E., A. F. C. G. H. I. la pedepse cu închisoarea.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul L.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) vechiul C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) vechiul C. proc. pen. raportat la art. 181 vechiul C. pen. a achitat pe inculpatul J. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 vechiul C. pen. raportat la art. 2481 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 181 vechiul C. pen. şi art. 91 lit. c) vechiul C. pen. a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 RON.

În baza art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 vechiul C. pen. raportat la art. 2481 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 vechiul C. pen. raportat la art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) vechiul C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul N. 2 ani închisoare.

Instanţa de fond a reţinut că în privinţa inculpaţilor G., E., F., I., D., A., C. şi H., în calitatea lor de membrii C.C.S.D., sunt incidente următoarele consideraţii:

Se arată în motivare faptul că inculpaţii şi-au încălcat atribuţiile de serviciu ce le reveneau avându-se în vedere dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Legea nr. 247/2005.

Astfel se precizează că inculpaţii, membri ai CCSD, nu au examinat nici unul dintre dosarele ce figura pe listele intitulate "liste conţinând sumele ce urmează a fi acordate ca titlu de despăgubire în dosarele evaluate de către evaluatorii desemnaţi de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor".

Se arată că votul cu privire la aceste liste (ca, de altfel, cu privire la toate celelalte liste ce intrau în Comisie) se acorda în bloc, iar martorii audiaţi confirmă că în perioada faptelor nu a existat nici o situaţie în care inculpaţii să decidă trimiterea vreunui dosar spre reevaluare, ca urmare a deficienţelor existente în raportul de evaluare.

Se arată de asemenea că membrii C.C.S.D au transferat întreaga răspundere a deciziilor în sarcina consilierilor juridici, iniţial atât sub aspectul chestiunilor de ordin juridic cât şi al celor de natură tehnică - în privinţa rapoartelor de evaluare (ceea ce a determinat un număr de consilieri să urmeze, din proprie iniţiativă şi pe propria cheltuială, cursuri de evaluare organizate de ANEVAR).

Se reţine că din momentul angajării în cadrul Direcţiei Legii nr. 10/2001, răspunderea deciziei sub aspectul rapoartelor de evaluare a fost transferată în sarcina inculpatului J., angajat în calitate de evaluator cu atribuţii de verificare, membrii CCSD votând formal, fără o analiză proprie, toate dosarele ce parcurgeau complet ciclul administrativ.

De asemenea se reproşează membrilor CCSD faptul că luau în discuţie exclusiv chestiunile de ordin juridic prezentate sub formă de referat de consilierii juridici din cadrul aparatului tehnic.

După cum s-a mai arătat anterior, una din criticile aduse de mai mulţi inculpaţi hotărârii instanţei de fond constă în faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la fapta pentru care au fost trimişi în judecată, în sensul că rechizitoriul vizează o altă acuzaţie decât cea pentru care s-a pronunţat hotărârea judecătorească.

Înalta Curte constată că inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru că au aprobat trei rapoarte de evaluare cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi a deciziilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu consecinţa supraevaluării acestora.

Nu putem să ne însuşim susţinerile inculpaţilor apelanţi, în condiţiile în care în esenţă, instanţa de fond, a reţinut prin hotărârea de condamnare faptul că inculpaţii, membrii C.C.S.D., au aprobat cele trei rapoarte de evaluare, fără să le analizeze în detaliu.

Abuzul în serviciu contra intereselor publice reglementat în conţinutul art. 248 din C. pen. din 1969 avea următorul conţinut normativ "Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani."

Legiuitorul a definit calitatea de "funcţionar"în conţinutul art. 147 alin. (1) din C. pen. 1969, în sensul că"orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145."

În conţinutul art. 145 din C. pen. 1969 este definită noţiunea de "public", în sensul că "se înţelege săvârşirea tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public."

Infracţiunea de abuz în serviciu este reglementată în noul C. pen., în art. 297, după cum urmează:

"(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Noua reglementare a menţinut dispoziţiile relative la subiectul activ al infracţiunii, care, în continuare rămâne calificat, prin calitatea de funcţionar public, în sensul dispoziţiilor art. 175 C. pen., respectiv persoana asimilată funcţionarului public sau o persoană care exercită o însărcinare în cadrul unei persoane juridice, în sensul art. 308 C. pen.

Unica modificare de conţinut priveşte urmarea imediată a acţiunii/inacţiunii prin care se realizează elementul material al infracţiunii, în sensul că, în noua reglementare sunt vizate doar două urmări, în loc de trei, respectiv o vătămare, a intereselor legale ale unei persoane (art. 246 C. pen. 1968) sau o pagubă adusă patrimoniului unui organ sau instituţie de stat ori a unei alte unităţi dintre cele la care se referea art. 145 C. pen. 1968, legiuitorul eliminând din noua reglementare urmarea imediată constând în tulburarea însemnată adusă bunului mers al unui organ sau instituţie de stat ori a unei alte unităţi dintre cele la care se referea art. 145 C. pen. 1968.

Situaţia premisă, în structura infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, constă în preexistenţa competenţei unui serviciu funcţionând la o instituţie de stat de a efectua, din oficiu sau la solicitare, acte privitoare la interesele publice. Fără această situaţie premisă nu se poate concepe şi săvârşi infracţiunea.

Conţinutul constitutiv constă în ceea ce obiectiv şi subiectiv trebuie să realizeze făptuitorul pentru existenţa infracţiunii.

Latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu este compusă din elementul material însoţit de o cerinţă esenţială, o urmare imediată şi o legătură de cauzalitate.

Elementul material constă fie într-o inacţiune (omisiune) fie într-o acţiune (comisiune) şi anume: neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea defectuoasă a acestuia.

Noţiunea de "act" cuprinsă în norma de incriminare trebuie înţeleasă ca o operaţie ce trebuie efectuată de funcţionarul public potrivit solicitărilor făcute de o persoană şi conform atribuţiilor sale de serviciu. Solicitarea adresată serviciului respectiv poate privi constatarea unui act juridic ori întocmirea sau confirmarea unui înscris privind un act juridic, ori efectuarea unei constatări cu efecte juridice sau executarea unei hotărâri şi alte operaţii date în competenţa unui serviciu al unei instituţii de stat.

Sintagma "nu îndeplineşte un act " trebuie înţeleasă în sensul omiterii, neefectuarea unui act care trebuie să fie îndeplinit în virtutea îndatoririlor de serviciu, adică a unui act a cărui îndeplinire cădea în sarcina funcţionarului potrivit normelor care reglementează activitatea serviciului respectiv ori care sunt inerente acestui serviciu.

Prin expresia "îndeplineşte actul în mod defectuos" se înţelege îndeplinirea făcută altfel decât se cuvenea să fie efectuată.

Defectuozitatea în îndeplinirea actului poate privi conţinutul, forma sau întinderea îndeplinirii, momentul efectuării, condiţiile de efectuare.

Cele două sintagme cuprinse în norma de incriminare "nu îndeplineşte un act", respectiv, "îndeplineşte actul în mod defectuos", sunt expresii care cuprind situaţii multiple dar de fiecare dată trebuie verificate prin prisma celorlalte cerinţe impuse de lege.

Pentru existenţa elementului material este necesar şi obligatoriu ca omisiunea de a îndeplini un act sau comisiunea îndeplinirii actului în mod defectuos, să fie săvârşită de un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu. Această cerinţă este răsfrângerea în conţinutul infracţiunii a situaţiei premisă.

În fine, pentru ca neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea lui în mod defectuos de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu să întregească latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu, este necesar ca omisiunea sau comisiunea săvârşită să aibă o urmare imediată, şi anume atingerea adusă activităţii instituţiei de stat.

În ceea ce priveşte urmarea imediată, incriminarea infracţiunii de abuz în serviciu are două variante: una simplă care constă fie în cauzarea unui prejudiciu fie o vătămare, a intereselor legale ale unei persoane iar varianta agravată se reţine doar dacă faptele au produs consecinţe deosebit de grave, situaţie în care limitele se majorează cu jumătate.

Pentru a ne afla în prezenţa infracţiunii de abuz în serviciu legea cere existenţa unei legături de cauzalitate între inacţiune sau acţiunea care constituie elementul material şi urmarea imediată.

Sub aspectul laturii subiective este necesar ca inacţiunea sau acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii şi care a produs un prejudiciu să fie săvârşită cu intenţie, ceea ce înseamnă că făptuitorul, cu voinţă, a efectuat acţiunea sa ori a rămas în pasivitate, dându-şi seama că acţiunea sau inacţiunea sa este lipsită de îndreptăţire şi a prevăzut că, prin săvârşirea acesteia, se cauzează o vătămare sau prejudiciu, rezultat pe care l-a urmărit - (intenţie directă) - sau a acceptat producerea lui (intenţie indirectă).

Prin decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege" îndeplineşte prin încălcarea legii".

Curtea Constituţională a constatat că termenul "defectuos" nu este definit în C. pen. şi nici nu este precizat elementul în legătură cu care defectuozitatea este analizată, ceea ce determină lipsa de claritate şi previzibilitate a acestuia. Această lipsă de claritate, precizie şi previzibilitate a sintagmei "îndeplineşte în mod defectuos" din cadrul dispoziţiilor criticate creează premisa aplicării acesteia ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare.

Urmare acestei constatări se reţine că persoana care are calitatea de funcţionar în sensul legii penale trebuie să poată determina, fără echivoc, care este comportamentul ce poate avea semnificaţie penală, Curtea constată că sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul dispoziţiilor art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează "prin încălcarea legii".

Înalta Curte, în calitate de instanţă de apel urmează să verifice dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu pentru inculpaţii G., F., C., D., A., H., E. şi I.

a) Înalta Curte constată că inculpaţii G., F., C., D., A., H., E. şi I., în calitatea lor de membri ai Comisiei Centrale, aveau calitatea de funcţionari publici, în sensul dispoziţiilor art. 175 C. pen.

Referitor atribuţiile lor de serviciu şi îndeplinirea acestora în mod defectuos, Înalta Curte constată că în acuzaţie se face trimitere la faptul că aceste atribuţii au fost exercitate, cel puţin la nivel teoretic, "prin încălcarea legii".

Astfel s-a susţinut că din dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, coroborate cu art. 13 din aceiaşi lege, rezulta că membrii comisiei erau obligaţi fie să emită decizia de despăgubire în baza raportului de evaluare, fie să trimită dosarul la reevaluare, neexistând o altă variantă la nivel legal.

Înalta Curte constată că art. 13 din Legea nr. 247/2005, în vigoare la momentul reţinerii infracţiunilor, prevedea că pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor, se constituia în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală, care avea ca principală atribuţie, emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire.

Conform art. 16 alin. (7) din Legea nr. 247/2005, în baza raportului de evaluare întocmit de către experţii evaluatori, Comisia Centrală proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Înalta Curte reţine că atribuţia de serviciu în exercitarea căreia membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor decideau, potrivit art. 16 alin. (7) al Titlului VII al Legii nr. 247/2005, fie emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie trimiterea dosarului spre reevaluare, este cea rezultată din art. 13 din lege, respectiv "analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor".

Trebuie avut în vedere însă faptul că acuzaţia formulată prin rechizitoriu parchetului se întemeiază pe premisa existenţei unei atribuţii de serviciu de verificare a rapoartelor de evaluare din perspectivă tehnică, respectiv a corectitudinii metodelor de evaluare folosite, a comparabilelor utilizate, astfel că ar exista o încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin aceea că inculpaţii nu au trimis dosarul spre reevaluare de către un alt evaluator, ci au dispus emiterea titlului de despăgubire în condiţiile în care rapoartele întocmite nu ar fi respectat Standardele Internaţionale de Evaluare, cu consecinţa supraevaluării imobilelor şi implicit a despăgubirilor.

În aceste condiţii, Înalta Curte urmează să stabilească în ce măsură atribuţiile de serviciu ale membrilor Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, menţionate anterior, le permiteau şi îi obligau în acelaşi timp la o analiză detaliată din perspectivă tehnică.

Înalta Curte reţine că inculpaţii care au avut calitatea de membri ai Comisiei Centrale, au contestat tot timpul existenţa unei asemenea atribuţii de serviciu, pornind atât de la lipsa unei prevederi exprese în acest sens, continuând cu lipsa unei reglementări a situaţiilor în care trebuiau să dispună trimiterea dosarului pentru reevaluare.

De asemenea, inculpaţii apelanţi au susţinut că niciunul dintre membrii Comisiei Centrale nu avea competenţe profesionale pentru a analiza fondul rapoartelor de expertiză, neavând calitatea de expert evaluator, iar această verificare se făcea de către consilierul angajat din cadrul A.N.R.P.

Înalta Curte, examinând dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, constată că nu se detaliază situaţiile în care Comisia Centrală trebuia să dispună trimiterea dosarului spre reevaluare.

În schimb se constată că, în esenţă, dispoziţiile art. 16 din lege, reglementau modul în care evaluatorii numiţi procedau la aceste evaluări.

Astfel se preciza că după primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată efectua procedura de specialitate, şi întocmea raportul de evaluare pe care îl transmite Comisie Centrale. Acest raport conţinea cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

La cererea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societăţii de evaluare desemnate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deţinătorii bunurilor imobile ce fac obiectul procedurilor administrative prevăzute de lege trebuiau să permită accesul acestora la locul unde se află bunurile respective, pe perioada şi numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru efectuarea lucrării de evaluare.

Deţinătorii bunurilor imobile trebuiau să fie înştiinţaţi în timp util despre efectuarea lucrării de evaluare.

În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în reşedinţa persoanei fizice se făcea cu autorizarea instanţei judecătoreşti competente,

De asemenea se prevedea că la cererea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societăţii de evaluare, băncile, notarii publici, agenţiile imobiliare, birourile de carte funciară, precum şi orice alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare sunt obligaţi să le comunice de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare efectuării evaluării, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. Evaluatorii au obligaţia de a asigura secretul datelor şi informaţiilor astfel primite.

În cazul în care evaluatorul considera necesar, sesiza organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, care erau obligaţi să-i acorde concursul pentru obţinerea datelor şi informaţiilor necesare întocmirii raportului de evaluare, precum şi pentru îndeplinirea oricărei alte activităţi în acelaşi scop.

Înalta Curte constată că aceste reglementări priveau aproape în detaliu modalitatea şi posibilităţile legale de care dispuneau experţii evaluatorii pentru întocmirea unui raport cât mai exact, activitatea lor de evaluare fiind finalizată prin admiterea sau respingerea acestui raport de către membrii Comisiei Centrale.

De asemenea se constată că pentru numirea unor persoane, în funcţiile de conducere din cadrul A.N.R.P., care făceau parte de drept din comisie, nu era necesară vreo condiţie de studii sau specializare, numirile fiind făcute pe criterii politice.

Se observă că legiuitorul nu a impus vreo condiţie specială, de studii de specialitate, pentru persoanele care erau numite în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (reprezentantul Secretariatului General al Guvernului; câte doi reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi Finanţelor şi ai Ministerului Justiţiei).Astfel se reţine că majoritatea membrilor comisiei aveau la bază studii superioare în domeniul juridic.

În schimb se constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 247/2005, putea să fie evaluator doar persoana fizică sau juridică, cu experienţă semnificativă în domeniu, competentă în evaluare pe piaţa proprietăţilor imobiliare, care cunoştea, înţelegea şi putea pune în aplicare în mod corect acele metode şi tehnici recunoscute care sunt necesare pentru efectuarea unei evaluări credibile în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare. În plus evaluatorul trebuia să fie membru al unei asociaţii naţionale profesionale de evaluare recunoscute ca fiind de utilitate publică.

În acest context respectiv al lipsei totale de expertiză în ceea ce priveşte activitatea în sine de evaluare a membrilor Comisiei Centrale, a fost angajat la A.N.R.P, în calitate de evaluator, inculpatul J., acesta fiind un fel de supervizor. Astfel, după angajarea acestuia, rapoartele de evaluare erau supuse verificării de către acest consilier însărcinat cu verificarea conformităţii Standardelor Internaţionale de Evaluare şi numai cele care corespundeau acestor standarde erau supuse atenţiei Comisiei Centrale pentru emiterea titlului de despăgubire. În cazul contrar, acestea erau restituite direct de către consilier evaluatorului independent, iar dacă acesta nu se conforma, se formula propunere către Comisia Centrală de trimitere a dosarului spre reevaluare către un alt evaluator.

Se poate constata că situaţia membrilor Comisiei Centrale este relativ identică cu circumstanţele în care organele judiciare folosesc cunoştinţele unui specialist pentru a verifica un aspect tehnico-ştiinţific, respectiv o expertiză sau o constatare tehnico stiinţifică, cu alte cuvinte se apelează la cunoştinţele unui expert specializat într-un anumit domeniu.

Astfel expertiza se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte sau împrejurări în cauză este necesară şi opinia unui expert (art. 172 alin. (1) din C. proc. pen.).

Concluziile acestor experţi, materializate într-o expertiză judiciară, pot să fie corecte sau incorecte, în fond, dar acest lucru nu ar putea presupune, de plano, posibilitatea tragerii la răspundere penală pentru faptul că s-a ţinut cont de concluziile expertului. Dimpotrivă în momentul în care se înlătură concluziile expertului, judecătorul sau procurorul este obligat să-şi motiveze această atitudine.

În cauza dedusă judecăţii membrii C.C.S.D. în activitatea lor de analiză şi stabilire a cuantumului final al despăgubirilor, au ţinut cont de aceste opinii ale experţilor evaluatori, desemnaţi pentru fiecare dintre cele trei dosare de despăgubire.

Având în vedere cele menţionate anterior, Înalta Curte constată, că "analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor" la care membrii comisiei erau obligaţi conform art. 13 din lege, nu presupunea un examen de specialitate a raportului de evaluare, din perspectivă tehnică, întrucât, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu aveau pregătirea necesară pentru o astfel de analiză.

Astfel Înalta Curte constată că nu se poate reţine încălcarea atribuţiilor de serviciu de către inculpaţii G., F., C., D., A., H., E. şi I., având în vedere faptul că activitatea de analiză şi stabilire a cuantumului final al despăgubirilor, nu presupunea o verificare din perspectivă tehnică a rapoartelor de evaluare.

b)Înalta Curte reţine că un alt aspect important, indispensabil pentru se putea reţine existenţa infracţiunii de abuz în serviciu, îl constituie existenţa unui prejudiciu, a unei pagube.

Trebuie menţionat aici faptul că în nici un moment (urmărire penală sau la judecarea în fond a cauzei) nu s-a făcut trimitere la componenta referitoare la existenţa unei vătămări, a intereselor legale ale unei persoane, care era una din variantele alternative pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu ci doar la existenţa unei pagube, a unui prejudiciu material adus statului, în consecinţă, instanţa de apel, urmează să se pronunţe doar sub acest aspect.

După cum s-a menţionat anterior inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru că, prin supraevaluare şi fără să respecte Standardele Internaţionale de Evaluare, a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi a deciziilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, au aprobat trei rapoarte de evaluare cu consecinţa cauzării unor prejudicii materiale pentru fiecare dosar în parte.

Aşa cum s-a precizat în momentul analizării situaţiei de fapt, paguba adusă patrimoniului statului reprezentat de către Ministerul Finanţelor Publice, reclamată de parchet în momentul trimiterii în judecată a inculpaţilor, consta în presupusa supraevaluare a imobilelor care au făcut obiectul celor trei dosare.

Înalta Curte constată că această pagubă creată prin supraevaluare nu este însă certă.

Astfel Înalta Curte constată că valoare stabilită de evaluatorul N. în Dosarul x/2006, 22.931.460 euro, este în intervalul valoric stabilit de comisia de experţi desemnată de instanţă, respectiv, între sumele stabilite în expertiză, 20.937.420 - 23.374.580 euro, precum şi faptul că valoarea stabilită de evaluatorul B. în Dosarul x/2008, de 2.137.636 euro este în intervalul valoric stabilit de comisia de experţi desemnată de instanţă, 1.800.000 - 2.150.000 euro.(file x din expertiza privind imobilul de pe str. x, Dosar x/2006 şi filele x respectiv 1 - 27 din expertiza vizând Dosarul x/2008, imobilul de pe str. x 17).

În ceea ce priveşte valoarea stabilită de evaluatorul L. în Dosarul x/2008, de 104.640.071 euro faţă 34.908.752 stabilită prin raportul de evaluare efectuat de specialistul D.N.A. experţii desemnaţi de instanţa de judecată au ajuns la concluzia că din cele şase imobile care făceau obiectul acestui dosar valoarea corectă a fost cea avută în vedere de către evaluatorul L., respectiv pentru imobilele din zona Palady-1 decembrie, teren în suprafaţă de 19.000 mp şi pentru imobilul în suprafaţă de 9.050 mp din zona Tarlale.

Pentru restul de patru imobile experţii desemnaţi de instanţă nu au putut să ofere un punct de vedere cu privire la valoarea acestora precizând că ar putea face acest lucru doar după efectuarea unui raport de evaluare extins cu privire la aceste suprafeţe de teren.

Oricum, pentru aceste patru imobile, Înalta Curte reţine că rapoartele de constatare întocmite în cursul urmăririi penale sunt practic desfiinţate de către experţii judiciari solicitaţi de instanţă, care contestă modalităţile în sine de evaluare folosite de către specialiştii D.N.A.

Având în vedere aceste aspecte instanţa de apel constată că nu este îndeplinită condiţia privind existenţa unei pagube certe, condiţie esenţială pentru antrenarea răspunderii penale a inculpaţilor pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Acest caracter cert al pagubei(prejudiciului), necesar în civil, este cu atât mai necesar în penal, întrucât s-ar putea antrena răspunderea penală a persoanei fizice sau juridice responsabile.

În plus, Înalta Curte reţine că, nu se poate reţine existenţa unei diferenţe în ceea ce priveşte valorile stabilite pentru imobilele care fac obiectul celor trei dosare de despăgubire, respectiv între evaluările întocmite de inculpaţii evaluatori trimişi în judecată şi valorile la care au ajuns experţii în expertiza judiciară dispuse de către instanţa de judecată.

Cu privire la acest ultim aspect se constată că în acest moment există doar o diferenţă între evaluările inculpaţilor şi rapoartele de constatare întocmite în cursul urmăririi penale, diferenţe care au stat la baza sesizării acuzaţiilor formulate de parchet.

Or condiţiile în care aceste diferenţe au fost înlăturate de experţii judiciari prin considerarea constatărilor tehnice de evaluare efectuate în timpul urmăririi penale, ca fiind nepertinente în ansamblul lor(concluzii însuşite atât de către instanţa de fond cât şi de Înalta Curte) se constată că nu există o pagubă în sensul prevăzut de lege.

Având în vedere că nu pot fi reţinute două dintre condiţiile de tipicitate necesare pentru reţinerea infracţiunii de abuz în serviciu pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii apelanţi G., F., C., D., A., H., E. şi I., faţă de aceştia, Înalta Curte, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va dispune achitarea lor întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală ca infracţiuni.

În ceea ce priveşte situaţia celor patru inculpaţi experţi evaluatori B., N., L. şi J., dintre care ultimul avea calitatea de angajat ANRP, se reţin următoarele:

Cei patru au fost trimişi în judecată pentru participaţia penale sub forma complicităţii la infracţiunile comise de către membrii CCSD.

Astfel se susţine în acuzare că cele trei infracţiuni de abuz în serviciu pentru care a fost trimis în judecată expertul evaluator J. au fost săvârşite de acesta în calitatea sa de angajat al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, prin faptul că a avizat, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu din fişa postului, nerespectarea legii şi a Standardelor Internaţionale de Evaluare, rapoartele de evaluare, întocmite de către experţii evaluator B., N. şi L. - experţi evaluatori desemnaţi de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să întocmească rapoartele de evaluare în Dosarele de despăgubire nr. x/2006, x/2006 şi x/2008.

Cu privire la aceşti trei evaluatori respectiv B., N. şi L. se reţine că au ignorat cu bună ştiinţă, Standardele Internaţionale de Evaluare şi Codul deontologic al experţilor ANEVAR, cu consecinţa supraevaluării imobilelor, prin folosirea unor comparabile nereale, nefundamentate obiectiv, prin aceasta contribuind la acordarea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a unor despăgubiri mult mai mari decât cele cuvenite unor cesionari de drepturi litigioase.

Înalta Curte constată că infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice este susceptibilă de a fi comisă în participaţie principală atunci când printr-o contribuţie intrinsecă - participanţii (autor, instigator) realizează conţinutul obiectiv şi subiectiv al infracţiunii dar şi sub forma participaţiei secundare atunci când contribuţia unui participant - complicele - este extrinsecă acestui conţinut, constând doar în acte de înlesnire sau de ajutor la săvârşirea faptei prevăzută de legea penală.

Dat fiind faptul că, în speţa dedusă judecăţii parchetul a reţinut existenţa participaţiei penale secundare, în sarcina inculpaţilor B., N. şi L. şi J., ne vom referi, în continuare, la condiţiile cerute de lege pentru a se putea reţine complicitatea.

Pentru a exista complicitate legea cere a fi îndeplinite următoarele condiţii: a) să se fi săvârşit, de altcineva, o infracţiune; b) să existe o contribuţie din partea complicelui, care a servit la săvârşirea infracţiunii comise de altul; c) să existe o înţelegere (coeziune psihică) între autor şi cel care îl ajută.

Contribuţia complicelui poate fi materială sau morală. Complicitatea materială constă în orice activitate indirectă şi imediată care ajută, înlesneşte sau sprijină, în mod accesoriu, cauzalitatea fizică a infracţiunii.

Toate activităţile indirecte şi imediate care au concurat la săvârşirea infracţiunii constituie antecedenţa genetică a rezultatului, deci, a infracţiunii.

Complicitatea materială se poate produce în următoarele modalităţi:

a) procurarea mijloacelor care vor servi autorului faptei; prin mijloace se înţelege, în mod larg, tot ceea ce poate fi de folos celor care au luat hotărârea de a săvârşi infracţiunea.

Procurarea mijloacelor constă în actul cuiva de a pune la dispoziţia autorilor mijloacele de care aceştia au nevoie, fie prin preluarea efectivă a acelor mijloace, fie prin avansarea fondurilor de care au nevoie pentru a fi achiziţionate acele mijloace.

Prin procurare se mai înţelege şi căutarea, descoperirea şi obţinerea mijloacelor necesare autorilor, independent dacă obţinerea s-a făcut cu sau fără bani ori dacă banii au fost daţi de autor sau de o altă persoană.

b) Pregătirea mijloacelor de executare. Aceasta înseamnă punerea lor în stare de a fi folosite sau de a fi utilizate într-un anumit mod. Întotdeauna, va trebui să se ţină seama de conţinutul obiectiv al infracţiunii, pentru a se putea distinge între mijloacele de executare (pregătirea lor) de acte de executare (ceea ce înseamnă săvârşirea infracţiunii).

c) Darea de ajutor în timpul executării. Prin ajutor, în timpul executării se înţelege a îndeplini orice activitate indirectă sau imediată faţă de acţiunea tipică, dar care a sprijinit realizarea acesteia.

Se consideră a constitui un ajutor orice activitate care a avut rolul de a preveni sau înlătura un obstacol accidental, indirect şi înlăturabil.

Acest ajutor este extrinsec acţiunii tipice; el uşurează în mod direct, realizarea acţiunii, înlăturând acele piedici care, deşi nu ar împiedica săvârşirea infracţiunii, pot, totuşi, să dea loc la dificultăţi şi riscuri. Ajutorul poate să constea într-o activitate pozitivă (comisiune) sau într-o activitate negativă (omisiune), acesta considerându-se prestat în cursul executării, din momentul în care a început executarea şi până în momentul consumării.

În ceea ce priveşte coeziunea psihică - condiţie cumulativă cerută de lege pentru această formă de participaţie penală - complicele trebuie, să fi dorit, ca prin activitatea sa să contribuie la realizarea acţiunii întreprinse de autor.

În al doilea rând, complicele trebuie să fi cunoscut ceea ce urmărea autorul acţiunii pe care el a înţeles să-l sprijine, cu alte cuvinte legea cere să existe identitate în factorul intelectiv.

Pentru a putea reţine complicitatea nu este necesar ca autorul să fi comunicat, în mod expres, complicelui ce finalitate urmăreşte prin acţiunea sa; este suficient ca, complicele să fi putut cunoaşte intenţia autorului. Cu alte cuvinte, este suficient ca acela care a efectuat activitatea de înlesnire/ajutor să fi conceput că acţiunea autorului ar putea ajunge la un anumit rezultat, pentru ca să existe coeziune psihică şi, deci, să ne aflăm în prezenţa complicităţii ca formă a participaţiei penale.

Reţinerea sau dimpotrivă constatarea inexistenţei complicităţii, se examinează în raport de fiecare caz concret pentru a se vedea, în raport de felul în care a fost concepută infracţiunea şi condiţiile în care urma să fie săvârşită, de ce anume ajutor era nevoie pentru săvârşirea faptei. Se impune, astfel, a se stabili care erau actele de înlesnire/ajutor indispensabile care trebuiau să intervină pentru realizarea acţiunii tipice, care constituie elementul material al infracţiunii.

În cauza dedusă judecăţii, nu ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni de abuz în serviciu, nefiind întrunite elementele constitutive ale acesteia, şi ca atare nu putem vorbi nici de complicitate ca formă secundară de participaţie penală.

Cu toate acestea instanţa va face câteva menţiuni şi cu privire la situaţia inculpaţilor menţionaţi mai sus.

Aşa cum s-a precizat instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize judiciare de verificare inclusiv a evaluărilor efectuate de către cei trei inculpaţi.

1. În ceea ce priveşte raportul de evaluare întocmit de inculpatul B., cu privire la imobilul situat în Bucureşti, Şoseaua x:

Prin raportul de evaluare întocmit la data de 20 iunie 2008 de către inculpatul B., evaluator în cadrul M. SRL, cu privire la imobilul situat în str. x, (actual Aleea x) sector 6 Bucureşti, valoarea acestui imobil a fost estimată la suma de 2.137.636 euro, respectiv 7.851.965 RON.

În urma controlului Curţii de Conturi, cu privire la terenul ce a făcut obiectul dosarului ANRP x/2008, s-a dispus efectuarea unei noi evaluări, de către SC R. SRL, evaluator CC.

Cu privire la acest raport, în urma expertizei de verificare a evaluării efectuată în cursul cercetării judecătoreşti, realizată la solicitarea inculpaţilor, se reţine că este incomplet şi conţine neconformităţi care au afectat rezultatul evaluării; nivelul de credibilitate este sub limita minimă admisibilă.

Se reţine în raportul de expertiză că la momentul efectuării raportului de verificare doamna evaluator a pus la dispoziţie o copie a unei adrese, nr. 33 din 21 ianuarie 2013, prin care SC R. SRL a solicitat copii depersonalizate de pe contracte de vânzare-cumpărare proprietăţi imobiliare (terenuri, case cu terenuri) şi de închiriere, încheiate în perioada 2006 - 2007 - 2008, pentru toate sectoarele Mun. Bucureşti, adresă ce ar fi fost transmisă către două birouri notariale, care nu au răspuns, neexistând vreo altă informaţie în sensul că evaluatorul s-ar fi adresat ş altor instituţii în vederea obţinerii de astfel de informaţii.

În ceea ce priveşte Raportul de constatare întocmit de specialistul DNA în cursul urmăririi penale cu privire la imobilul din Intrarea Apeductului nr. 17, observaţia esenţială a Raportului de expertiză de verificare a evaluării întocmit în cursul cercetării judecătoreşti priveşte metoda de evaluare folosită - cea a comparaţiei prin bonitare, metodă cu privire la care instanţa reţine că, într-adevăr, nu era prevăzută de Standardele Internaţionale de Evaluare în forma în vigoare la momentul faptelor.

Înalta Curte constată că valoarea stabilită de evaluatorul B. în Dosarul x/2008, de 2.137.636 euro este în intervalul valoric stabilit de comisia de experţi desemnată de instanţă, 1.800.000 - 2.150.000 euro. (file x din expertiza privind imobilul de pe str. x, Dosar x/2006 şi filele x respectiv 1 - 27 din expertiza vizând Dosarul x/2008, imobilul de pe str. x 17).

2. În ceea ce priveşte raportul de evaluare efectuat de inculpatul N., din cadrul SC O. SRL, cu privire la terenul situat în Şoseaua x, la data de 27 octombrie 2008, în Dosarul ANRP x/2006, Raportul de expertiză de verificare a evaluării întocmit în faza cercetării judecătoreşti a reţinut următoarele:

S-a reţinut în primul rând că raportul de evaluare întocmit de inculpat se situează la limita încadrării ca satisfăcător şi nesatisfăcător, nivelul de credibilitate fiind la limita minimă admisibilă sau sub aceasta.

În raport de constatările raportului de verificare, se reţine că inculpatul N. a utilizat trei comparabile insuficient descrise ca şi amplasament, date de identificare ofertant, care nu au fost verificate sub aspectul realităţii lor, inclusiv în raport de faptul că, aşa cum s-a reţinut şi în raport, una din cele trei comparabile data din anul 2007, şi care, mai mult, sunt lipsite de pertinenţă în primul rând sub aspectul suprafeţei de comparat.

Înalta Curte constată că valoare stabilită de evaluatorul N. în Dosarul x/2006, 22.931.460 euro, este în intervalul valoric stabilit de comisia de experţi desemnată de instanţă, respectiv, între sumele stabilite în expertiză, 20.937.420 - 23.374.580 euro.

3. În ceea ce priveşte raportul de evaluare întocmit de inculpatul L. la data de 23 iulie 2008, în Dosarul ANRP nr. x/2008, având ca obiect 21 de parcele de teren în suprafaţă totală de 20,5 ha, grupate în 6 zone din sectorul 3 Bucureşti, prin raportul de verificare a evaluării efectuat în cursul cercetării judecătoreşti s-au reţinut următoarele:

În raportul de verificare se reţin, în raport de fiecare dintre zonele terenului de evaluat, următoarele:

În privinţa zonei 1, se arată că:

- În ce priveşte Comparabila 1 constând în teren de vânzare cu suprafaţă 1.339 mp, preţ 1.300 Eur/mp - promovată în 25 iunie 2008, în cadrul procesului de verificare nu s-a reuşit verificarea acestei comparabile (demersurile făcute în acest sens sunt descrise pe larg în raport).

S-a apreciat că această comparabila era suficient de relevantă în raport cu obiectul evaluării sub aspectele: suprafeţei - deşi substanţial mai mică decât subiectul evaluat, în lipsa altor comparabile de dimensiuni apropiate, prin aplicarea tehnicilor de evaluare ar fi putut fi estimate şi aplicate corecţii; potenţialului de dezvoltare - deşi substanţial mai mare decât subiectul, în lipsa altor comparabile cu potenţial apropiat, prin aplicarea tehnicilor de evaluare ar fi putut fi estimate şi aplicate corecţii; amplasamentului şi datei ofertei versus data evaluării.

- În ce priveşte Comparabila 2 constând în teren în suprafaţă de 2142 mp, promovată în data de 30 iulie 2008, se arată că în procesul de verificare s-a reuşit contactarea proprietarului agenţiei de la acel moment, care a confirmat telefonic această ofertă de teren şi a precizat că nu dispune de nici un alt document ajutător legat de aceasta ofertă.

S-a apreciat că această comparabilă era suficient de relevantă în raport cu obiectul evaluării sub aspectele: suprafeţei - deşi substanţial mai mică decât subiectul evaluat, în lipsa altor comparabile de dimensiuni apropiate, prin aplicarea tehnicilor de evaluare ar fi putut fi estimate şi aplicate corecţii; potenţialului de dezvoltare - deşi mai mare decât subiectul, în lipsa altor comparabile cu potenţial apropiat, prin aplicarea tehnicilor de evaluare ar fi putut fi estimate şi aplicate corecţii; amplasamentului şi datei ofertei versus data evaluării.

- În ce priveşte Comparabila 3 (cea care în urma ajustărilor a determinat valoarea proprietăţii subiect) constând în teren 2.500 mp, preţ promovat 2.750.000 euro, promovată în 25 iunie 2008, se arată că s-a reuşit contactarea unuia din angajaţii agenţiei de la acel moment, care nu a putut sa ne ofere nici o informaţie suplimentară despre această ofertă.

S-a apreciat că această comparabilă era suficient de relevantă în raport cu obiectul evaluării sub aspectele: suprafeţei - deşi substanţial mai mica decât subiectul evaluat, în lipsa altor comparabile de dimensiuni apropiate, prin aplicarea tehnicilor de evaluare ar fi putut fi estimate şi aplicate corecţii; potenţialului de dezvoltare, amplasament şi data ofertei versus data evaluării.

În privinţa zonei 2, s-a reţinut în raportul de expertiză că, pentru toate comparabilele utilizate în estimarea valorii terenului aferent acestei zone, o concluzie completă privind adecvarea şi pertinenţa comparabilelor utilizate s-ar fi putut emite dacă în cadrul raportului ar fi fost realizată o analiză a celei mai bune utilizări a terenului în ipoteza în care acesta era liber de construcţii, care să fi avut o concluzie clară, bazată pe analiza utilizărilor posibile şi rezonabile din prisma filtrelor acestei analize.

Importanţa criteriului celei mai bune utilizări a terenului este argumentată în raportul de expertiză prin următoarele referinţe teoretice, prezentate pentru clarificare:

Conform Standardului GN 1 - Evaluarea proprietăţii imobiliare (SIE, ediţia a 8-a), în vigoare la data evaluării, conceptul CMBU se bazează pe ideea că, deşi două sau mai multe parcele de teren pot fi similare fizic şi localizate apropiat, pot exista diferenţe semnificative în ce priveşte modul în care acestea pot fi utilizate. Cea mai bună modalitate în care o proprietate poate fi utilizată este de bază în determinarea valorii ei de piaţă.

Factorii hotărâtori ai CMBU includ răspunsurile la următoarele întrebări:Utilizarea sugerată este una rezonabilă şi probabilă?; Utilizarea este legală sau există o probabilitate rezonabilă de a se obţine o aprobare legală pentru acea utilizare?; Proprietatea este fizic adecvată utilizării sau poate fi adaptată pentru acea utilizare; Este fezabilă financiar utilizarea propusă?; Pentru utilizările care au trecut cele patru teste anterioare, CMBU selectată reflectă cea mai profitabilă utilizare a terenului?

În raport de celelalte criterii de pertinenţă, în analiza comparabilelor folosite pentru această zonă au fost reţinute următoarele aspecte:

- În ce priveşte Comparabila 1 constând în teren 516 mp, preţ 800 euro/mp - promovata la data de 9 iunie 2008, se arată că numerele de telefon din anunţul ataşat în raportul de evaluare nu sunt alocate în schimb există pe internet un alt anunţ ce pare a se referi la acelaşi teren; s-a reuşit contactarea unei persoane ce s-a declarat a fi fosta proprietară a terenului vândut cu circa 3 ani în urmă; terenul ar fi avut încadrare urbanistică pentru casă în zona fiind realizate şi mici blocuri cu 3 - 4 niveluri.

Se arată că sub aspectul suprafeţei, comparabila are 516 mp iar proprietatea subiect 102.200 mp (suprafaţa cumulată, respectiv două parcele, una de 60.000 mp - parcelele alipite A2 şi A11 din expertiza topografică şi a doua de 42.200 mp - parcelele alipite A23, A12 şi A23 din expertiza topografică) aspect ce ar fi putut determina o corecţie brută procentuală suficient de mare ca sa pună o îndoială asupra gradului de adecvare al comparabilei.

Sub aspectul amplasamentului aceasta comparabila se găsea la o distanta de circa 2 km (în linie dreaptă) faţă de proprietatea subiect într-o zonă cu un profil rezidenţial bine definit; este posibil ca această comparabilă să prezinte o relativă relevanţă ca amplasament şi potenţial de dezvoltare fiind în acest caz necesare o serie de explicaţii privind raţionamentul avut în vedere de evaluator.

- În ce priveşte Comparabila 2 constând în 3.500 mp, în zona Theodor Pallady, preţ 2.500.000 euro, promovată la data de 1 iulie 2008 de o persoană particulară, conform informaţiilor primite terenul este şi în prezent oferit spre vânzare.

S-a apreciat că această comparabilă era suficient de relevantă în raport cu obiectul evaluării sub aspectul: suprafeţei - deşi substanţial mai mică decât subiectul evaluat, în lipsa altor comparabile de dimensiuni apropiate, prin aplicarea tehnicilor de evaluare ar fi putut fi estimate şi aplicate corecţii; sub aspectul amplasamentului - se observă că această comparabilă se găsea la o distanta de circa 1.5 km (în linie dreaptă) faţă de proprietatea subiect, într-o zonă cu un profil rezidenţial incipient la momentul 2007/2008; E posibil ca această comparabilă să prezinte o relativă relevanţă ca amplasament şi potenţial de dezvoltare fiind în acest caz necesare o serie de explicaţii privind raţionamentul avut în vedere de evaluator; preţul solicitat pentru aceasta comparabilă (700 euro/mp) se situează în jumătatea superioară a intervalului de preţuri solicitate pentru terenuri comparabile ce ar fi impus o analiză cu privire la relevanţa comparabilei (fără ca acest aspect sa invalideze a priori comparabila selectată).

- În ce priveşte Comparabila 3 (cea care în urma ajustărilor a determinat valoarea proprietăţii subiect) în suprafaţă de 5.000 mp, deschidere 25 ml, promovată la data de 31 iulie 2008 cu preţ solicitat 700 euro/mp, se arată că anunţul a fost confirmat telefonic precizându-se că oferta a fost valabila, fără a mai exista siguranţa localizării.

S-a apreciat că această comparabilă era suficient de relevanta în raport cu obiectul evaluării sub aspectul: suprafeţei - deşi substanţial mai mică decât subiectul evaluat, în lipsa altor comparabile de dimensiuni apropiate, prin aplicarea tehnicilor de evaluare ar fi putut fi estimate şi aplicate corecţii (s-ar fi putut eventual opta pentru tehnica parcelarii ceea ce ar fi putut justifica această selecţie); sub aspectul potenţialului de dezvoltare - conform datelor ar rezulta că această comparabilă avea certificat de urbanism pentru P+9 etaje iar pentru terenul evaluat cu o suprafaţa de 102.200 mp (suprafaţa cumulată) ar fi fost necesar realizarea unui PUZ şi definirea coeficienţilor urbanistici corespunzători celei mai bune utilizări, fiind aşadar necesara estimarea şi aplicarea unor corecţii.

În ceea ce priveşte zona 3, se fac următoarele observaţii:

- În privinţa Comparabilei 1 (cea care în urma ajustărilor a determinat valoarea proprietăţii subiect) - cu o suprafaţă de 12.500 mp, cu preţ solicitat 350 euro/mp, s-a apreciat că această comparabilă era suficient de relevanta în raport cu obiectul evaluării având în vedere aspectele:suprafaţa - comparabila având 12.500 mp iar proprietatea subiect 9.050 mp; cea mai bună utilizare - ambele proprietăţi fiind pretabile pentru dezvoltări de tip industrial/hala cu spaţiu de prezentare; localizare, zona fiind suficient de relevantă cu cea a proprietăţii subiect.

- În privinţa Comparabilei 2 cu suprafaţă de 480 mp, deschidere 16.6 m şi preţ solicitat 365 euro/mp, s-a apreciat că această comparabilă era suficient de relevantă ca localizare şi potenţial de dezvoltare; din punct de vedere al suprafeţei însă este o diferenţă importanta între cele două proprietăţi, comparabila având 480 mp iar proprietatea subiect 12.500 mp; ca şi localizare şi potenţial de dezvoltare cele două zone erau relativ asemănătoare, prezentând un mix de locuinţe unifamiliale şi spatii de depozitare.

- În privinţa Comparabilei 3 cu suprafaţă de 745 mp, 60 m servitute, preţ solicitat 350 euro/mp, se arată că anunţul de vânzare este foarte sumar prin urmare proprietatea nu poate fi localizată, condiţii în care nu s-a putut preciza dacă era sau nu suficient de relevantă în raport cu obiectul evaluării, însă s-a remarcat că sub aspectul suprafeţei comparabila are 745 mp iar proprietatea subiect 12.500 mp.

În ceea ce priveşte zona 4:

- Cu privire la Comparabila 1 (cea care în urma ajustărilor a determinat valoarea proprietăţii subiect) cu o suprafaţă de 1.000 mp, deschidere de 20 m, preţ solicitat 750 euro/mp, s-a apreciat că această comparabilă era suficient de relevantă în raport cu obiectul evaluării sub aspectul: suprafeţei - deşi substanţial mai mică decât subiectul evaluat (două loturi a câte 5.000 mp fiecare), în lipsa altor comparabile de dimensiuni apropiate, prin aplicarea tehnicilor de evaluare ar fi putut fi estimate şi aplicate corecţii; sub aspectul localizării, accesului şi infrastructurii comparabila ar putea fi considerată relativ relevantă sub rezerva aplicării unor corecţii.

- În privinţa Comparabilei 2 - teren 750 mp, deschidere 23 m, preţ solicitat 867 euro/mp, se arată că nu se poate formula o opinie cu privire la adecvarea acestei comparabile având în vedere informaţiile sumare existente la dosar precum şi dificultatea obţinerii de informaţii consistente cu privire la aceasta comparabilă.

- În privinţa Comparabilei 3 în suprafaţă de 1.400 mp, deschidere 13m, preţ solicitat 800 euro/mp, utilizare rezidenţială conform datelor analizate, s-a apreciat că această comparabilă era suficient de relevanta în raport cu obiectul evaluării sub aspectul localizării, accesului şi infrastructurii.

Se apreciază că pentru celei trei comparabile selectate pentru zona 4 preturile solicitate erau specifice la data evaluării pentru terenuri pretabile pentru dezvoltări rezidenţiale înalte (P+4- P+8). În lipsa, în raportul de evaluare, a unei analize coerente a celei mai bune utilizări a terenului evaluat şi a unei concluzii clare a utilizării în care terenul a fost evaluat, se arată că nu se poate formula o opinie asupra adecvării şi relevanţei comparabilelor din punctul de vedere al celei mai bune utilizări.

În privinţa zonei 5, se reţin următoarele:

- În ce priveşte Comparabila 1 teren 750 mp îngrădit, preţ solicitat 340 euro/mp, se arată că sub aspectul suprafeţei comparabila are 750 mp în vreme ce loturile din zona 5 cumulează o suprafaţa de 20.000 mp; în lipsa altor comparabile de dimensiuni apropiate, prin aplicarea tehnicilor de evaluare ar fi putut fi estimate şi aplicate corecţii; ca amplasament comparabila este apreciată relevantă în măsura în care terenul subiect a fost evaluat în ipoteza specială de teren fără restricţii.

- În ce priveşte Comparabila 2, teren 5.600 mp, preţ solicitat 350 euro/mp, se arată că comparabila este relevantă ca suprafaţa şi amplasament, o serie de analize ar fi trebuit realizate şi prezentate cu privire la coeficienţii urbanistici fără ca acest element să invalideze a priori comparabila.

- În ce priveşte Comparabila 3 - teren intravilan, 8.350 mp, deschidere 32 m, preţ solicitat 350 euro/mp, se arată aceasta este relevantă ca suprafaţă; o serie de analize ar fi trebuit realizate şi prezentate cu privire la amplasament, posibile restricţii de utilizare şi implicit coeficienţii urbanistici fără ca acest element sa invalideze a priori comparabilă; probabilitatea ca utilizarea să fie influenţată de prezenţa liniilor de înaltă tensiune (deci să existe restricţii de utilizare) este ridicată, deci o serie de analize în acest sens ar fi trebuit realizate.

Chiar dacă loturile evaluate nu au deschidere la o cale importantă de acces (spre deosebire de comparabila selectată) acest aspect ar fi putut fi reflectat prin corecţii aplicate comparabilei.

În lipsa, în raportul de evaluare, a unei analize coerente de cea mai bună utilizare a terenului evaluat şi a unei concluzii clare a utilizării în care terenul a fost evaluat, nu se poate formula o opinie asupra adecvării şi relevanţei comparabilelor din punctul de vedere al celei mai bune utilizări.

În ce priveşte zona 6,

Se arată că cele trei comparabile sunt sumar descrise, ca fiind terenuri de 3.900 mp, destinaţie centru afaceri, industrial, preţ 165 euro/mp, de 12.130 mp, deschidere 60 m, şi respectiv teren de 30.000 mp, parcelabil, preţ 150 euro/mp.

Se apreciază că proprietăţile sunt relevante sub aspectul suprafeţelor. Deşi loturile evaluate nu au deschidere la o cale de acces importantă (spre deosebire de comparabilele selectate) acest aspect ar fi putut fi reflectat prin corecţii aplicate comparabilelor. Probabilitatea ca utilizarea să fie influenţată de prezenta liniilor de înaltă tensiune (deci să existe restricţii de utilizare) este ridicată, deci o serie de analize în acest sens ar fi trebuit realizate.

Şi în acest caz se apreciază că, în lipsa în raportul de evaluare, a unei analize coerente a celei mai bune utilizări de cea mai buna utilizare a terenului evaluat nu poate fi formulată o concluzie asupra adecvării şi relevantei comparabilelor din punctul de vedere al celei mai bune utilizări.

În raportul de expertiză au fost identificate şi coroborate o serie de date cu privire la tranzacţii efective în privinţa a două din cele 6 zone analizate, concluzionându-se că analiza realizată a identificat în cazul celor şase zone: evaluări care conţin neconformităţi însă pentru care valorile indicate în raportul de evaluare verificat apar ca rezonabile (este cazul terenurilor situate în zona 1 şi zona 3)

d. evaluări care conţin neconformităţi minore şi majore şi pentru care valorile indicate în raportul de evaluare nu apar ca suficient de credibile (este cazul terenurilor situate în zonele 2, 4, 5 şi 6).

În ceea ce priveşte valoarea stabilită de evaluatorul L. în Dosarul x/2008, de 104.640.071 euro faţă 34.908.752 stabilită prin raportul de evaluare efectuat de specialistul D.N.A. experţii desemnaţi de instanţa de judecată au ajuns la concluzia că din cele şase imobile care făceau obiectul acestui dosar valoarea corectă a fost cea avută în vedere de către evaluatorul L., pentru imobilele din zona Palady-1 decembrie, teren în suprafaţă de 19.000 mp şi pentru imobilul în suprafaţă de 9.050 mp din zona Tarlale.

Pentru restul de patru imobile experţii desemnaţi de instanţă nu au putut să ofere un punct de vedere cu privire la valoarea acestora această evaluare fiind posibilă în viziunea experţilor doar după efectuarea unui raport de evaluare extins cu privire la aceste suprafeţe de teren.

Trebuie menţionat aici faptul că teoria evaluărilor prezintă ca acceptabilă o marjă de estimare a valorii de piaţă de plus/minus 10 - 20% faţă de preţul de tranzacţionare.

Cu alte cuvinte deşi în evaluările efectuate, inculpaţii evaluatori nu au respectat toate Standardelor Internaţionale de Evaluare, valoarea pentru aceste imobile stabilită în acele rapoarte este cea corectă(cu menţiunea că experţii nu au putut să ofere un punct de vedere cu privire la valoarea a patru din cele şase imobile vizând terenurile aferente Dosarului x/2008).

Acest aspect este deosebit de relevant în condiţiile în care inculpaţii evaluatori au trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu, fiind reţinută supraevaluarea trenurilor, ceea ce presupune în mod obligatoriu şi necesar pentru reţinerea infracţiunii de abuz în serviciu în forma autoratului, respectiv complicitate la această infracţiune, existenţa unei pagube certe, după cum am precizat anterior.

Trebuie menţionat aici faptul că prin expertiza judiciară efectuată s-a stabilit că rapoartele de constatare întocmite în cursul urmăririi penale cu privire la imobilele ce au făcut obiectul Dosarelor nr. x/2006, x/2006 şi x/2008, experţii desemnaţi de instanţă au ajuns la concluzia că, comparabilele utilizate în rapoartele de constatare întocmite de specialiştii D.N.A., nu sunt suficient de relevante în raport de aceleaşi criterii avute în vedere în cazul evaluărilor realizate de inculpaţi, iar în cazul raportului de constatare întocmit cu privire la imobilul din strada x, dos. x/2006, metoda de evaluare în sine folosită de specialiştii D.N.A., nu este conformă cu Standardele Internaţionale de Evaluare.

Înalta Curte constată că nici unul dintre experţi nu este trimis în judecată pentru comiterea unei infracţiuni în calitatea sa de expert, ci pentru participaţie sub forma complicităţii la abuz în serviciu, abuz săvârşit de către membrii Comisiei Centrale în calitate de autori ai infracţiunii, ceea ce presupune că trebuia să demonstreze, legătura subiectivă avută cu autorii infracţiunii, conivenţa infracţională şi intenţia frauduloasă de supraevaluare a imobilului.

În ceea ce priveşte intenţia frauduloasă de supraevaluare a imobilelor, nu putem vorbi de această intenţie în condiţiile în care, după cum am precizat mai sus nu avem o pagubă certă, nefiind probată activitatea de supraevaluare a inculpaţilor experţi evaluatori, activitate pentru care au fost inculpaţii trimişi în judecată.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu s-a dovedit în nici un fel legătura subiectivă respectiv, conivenţa infracţională între membrii CCSD şi autorii infracţiunii de abuz în serviciu.

Având în vedere aceste considerente în baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. instanţa de apel urmează să achite pe inculpaţii experţi evaluatori B., N. şi L. J. pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 2481 C. pen. anterior. cu aplicarea cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

C. În ce priveşte fapta de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului A. şi L.

1. În ce priveşte fapta de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului A., instanţa de apel în acord cu instanţa de fond reţine că aceasta este dovedită dincolo de dubiu, având în vedere următoarele:.

În ceea ce priveşte acuzaţia de luare de mită, inculpatul A. a criticat hotărârea instanţei de fond afirmând că instanţa nu a motivat în niciun fel cererile formulate în apărare şi care erau de natură a înlătura complet acuzaţia reţinută prin rechizitoriu:

a. lipsa calităţii de subiect activ pentru comiterea infracţiunii de luare de mită sub forma alternativă a primirii (24 de acte materiale) a unei persoane care la data săvârşirii faptei reţinute nu îndeplinea condiţia pentru a fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită.

b. lipsa legăturii de cauzalitate între sumele pretins remise şi atribuţiile de serviciu ale inculpatului.

c. omisiunea instanţei de fond care nu s-a pronunţat cu privire la apărările inculpatului privind lipsa oricărei pretinderi

d. omisiunea instanţei de fond care nu s-a pronunţat privire la neconcordanţele declaraţiilor denunţătorilor,

e. omisiunea instanţei de fond care nu s-a pronunţat cu privire la posibila prescripţie a răspunderii penale în cauză.

f. omisiunea instanţei de fond care nu s-a pronunţat cu privire la îndeplinirea condiţiei ca faptele pretins săvârşite să fie prevăzute de legea penală la momentul săvârşirii lor (art. 1 alin. (2) C. pen.)

În fapt, deşi, aşa cum s-a arătat deja mai sus, inculpatul a invocat lipsa identificării scopului luării de mită, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la acest aspect, neverificând astfel dacă faptele, aşa cum au fost reţinute în rechizitoriu, sunt prevăzute de legea penală în vigoare Ia momentul presupusei comiteri a lor.

g. omisiunea instanţei de fond care nu s-a pronunţat cu privire la faptul că intrarea în patrimoniul inculpatului a sumelor invocate ca remise şi contestate a fi primite nu se dovedeşte.

h. omisiunea instanţei de fond, care nu s-a pronunţat cu privire la apărările inculpatului privind caracterul real al serviciilor de intermediere prestate inculpaţilor.

Înalta Curte constată că toate aceste invocate de inculpatul apelant fie nu se confirmă fie în măsura în care s-au confirmat parţial nu prezintă importanţă sub aspectul condamnării inculpatului pentru această infracţiune.

Înalta Curte reţine în fapt că martorul K. a luat hotărârea de a cumpăra drepturi litigioase în dosarele de despăgubire în urma unei discuţii directe cu inculpatul A., pe care l-a cunoscut în anul 2007 prin intermediul martorului P..

În cadrul acestei discuţii s-a stabilit că inculpatul A., în schimbul facilitării soluţionării mai rapide a dosarelor în care martorul K. urma să figureze ca şi cesionar, acesta din urmă să îi remită inculpatului A.,un procent de 5% din acţiunile la Fondul Proprietatea ce urmau să fie vândute de martor, urmare a valorificării deciziilor.

Din partea martorului K., această înţelegere a avut caracterul unei propuneri de afaceri, întemeiată pe informaţiile obţinute anterior de acesta, din care a dedus că, întrucât pe rolul Comisiei Centrale existau numeroase dosare de despăgubiri, era firesc să existe "o concurenţă" între acestea cel puţin din punctul de vedere al timpului de soluţionare, sprijinul obţinut în acest mod din partea inculpatului A. reprezentând pentru martor dacă nu o garanţie de certitudine, cel puţin un element de consistenţă în susţinerea demersului pe care îl urmărea.

Înalta Curte reţine că din declaraţiile martorului K. rezultă că nu acesta a avut iniţiativa întâlnirii, ci, probabil, chiar inculpatul A., a propus-o.

Această concluzie este plauzibilă în condiţiile în care prima discuţie a avut loc în biroul martorului K. şi a presupus deplasarea în acest loc a inculpatului personal, însoţit de persoana ce le-a făcut celor doi cunoştinţă, respectiv martorul P..

Astfel martorul K. a arătat că nu a urmărit supraevaluarea dosarelor de despăgubire, ci soluţionarea mai rapidă a dosarelor de despăgubire în care era interesat, element de altfel esenţial, având în vedere durata foarte mare în care aceste dosare erau soluţionate de către Comisie.

Martorul K. a luat legătura cu evaluatorul L., al cărui nume şi date de contact i-au fost furnizate de inculpatul A., discutând cu acesta înainte de întocmirea raportului şi, ulterior redactării lui, remiţând acestui inculpat suma de 10.000 euro.

Acesta a fost audiat de către Înalta Curte în şedinţa publică din 7 mai 2019, declarând următoarele: "Cred că în anul 2007, prin intermediul lui P. l-am cunoscut pe inc. A., ambii fiind din acelaşi oraş ca şi mine, respectiv din Piteşti. Înainte de a ne întâlni cu acest inc. nu am discutat împreună cu P. care ar fi obiectul acestei întâlniri. Cred că m-am întâlnit cu cei 2 în biroul meu din Piteşti, str. x, iar la întâlnire am participat doar noi 3.

Înainte de a avea această întâlnire, eu ştiam despre oportunitatea afacerii legată de cumpărarea unor drepturi litigioase, astfel încât la această întâlnire am venit cu aceste informaţii. Nu îmi amintesc dacă înainte de această întâlnire eu aveam deja cumpărate drepturi litigioase care urmau să treacă prin A.N.R.P., dar este cert că după această întâlnire, am depus eforturi pentru cumpărarea acestor drepturi litigioase.

Tacit, cred că ştiam toţi 3 de ce ne-am întâlnit, respectiv despre modalitatea în care aceste dosare să treacă mai repede prin filtrul A.N.R.P. Precizez aici că la momentul întâlnirii eu ştiam că A. este vicepreşedinte a acestei autorităţi.

În cadrul acestei întâlniri nu îmi amintesc exact dacă eu cu P. i-am cerut inc. A. să ne ajute, sau acesta s-a oferit să ne ajute prin poziţia sa la A.N.R.P., cert este că în cadrul discuţiilor avute, noi am stabilit ca pe viitor inculpatul A. să ne ajute ca dosarele privind drepturi litigioase să treacă mai repede prin A.N.R.P., eu cu P. urma să cumpărăm drepturi litigioase, iar din aceste drepturi procentul de 5% din drepturile litigioase pe care le dobândeam, reveneau inculpatului A. Nu ştiu cine a stabilit procentul din drepturile litigioase, nu îmi aduc aminte să se fi negociat acest procent şi doresc să precizez faptul că procentul de 5% dobândit de A. prin intermediul nostru viza chiar momentul în care lansam dosarul la A.N.R.P. urmând ca fiecare să-şi primească banii pe cota pe care o avea în momentul comercializării acţiunilor.

Nu îmi aduc aminte dacă procentul de 5% din drepturile litigioase a fost pretins de către A. sau a fost propus de către noi, eu şi P., cert este însă faptul că acest procent care viza ajutorul arătat mai sus a fost acceptat de noi trei.

Începând cu anul 2007 - 2008, cu ajutorul inc. A. am reuşit să trecem 5 dosare prin A.N.R.P., pentru aceste dosare noi am trecut prin A.N.R.P. şi am obţinut despăgubirile solicitate sub formă de acţiuni, iar inc. A. şi-a primit partea de 5% conform înţelegerii din 2007.

Unul dintre dosare respectiv x viza o sumă mai mare, respectiv aproximativ 375 de milioane de acţiuni la valoarea nominală de 1 leu, iar noi trei am împărţit aceste acţiuni conform înţelegerii, mie revenindu-mi 71%, Q. 17% şi P. 12%.,,

Declaraţiile martorului Q., audiat de către Înalta Curte în şedinţa publică din 10 aprilie 2019, confirmă declaraţiile martorului K., din punctul de vedere al modului în care cel din urmă a evaluat oportunitatea unei "colaborări" cu inculpatul A.. Martorul Q. a menţionat că, din discuţiile avute cu martorul K., a înţeles că acesta colabora cu persoane de specialitate juridică (case de avocatură de exemplu) pentru a estima, anterior cumpărării drepturilor litigioase, temeinicia drepturilor beneficiarilor, aspecte confirmate de altfel şi de martorul K.

În baza înţelegerii stabilite cu inculpatul A., martorul K. a achiziţionat, singur sau împreună cu martorii P. şi Q., drepturi litigioase în mai multe dosare de despăgubire, pe care le-a valorificat în faţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Unul din aceste dosare este Dosarul nr. x/2008, ce face obiectul cauzei, şi care priveşte terenul în suprafaţă de 20,5 ha situat pe raza fostei comunei Dudeşti - Cioplea, în prezent sectorul 3, Bucureşti, dosar în care cererea de despăgubire a fost iniţial formulată de S. şi HH., întemeiată pe calitatea acestora de moştenitoare ale defuncţilor II. şi JJ., conform Certificatelor de moştenitor nr. x din 5 ianuarie 1983 eliberat în Dosarul nr. x/1983 de Notariatul de Stat local al sectorului 3 şi respectiv 50/21 mai 1996 eliberat de BNP KK. din Bucureşti în acelaşi dosar succesoral.

În acest dosar, prin Contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. x din 25 februarie 2008, S. şi HH. au transmis lui K. drepturile prezente şi viitoare asupra suprafeţei de 20,5 ha situat în Bucureşti, zona fostei comune Dudeşti Cioplea, preţul dreptului litigios fiind de 2.713.500 euro.

La data de 27 august 2008, prin contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub numărul 3681/27 august 2009, martorul K. a transmis martorilor P. şi Q. cotele de 12% şi respectiv 17% din drepturile litigioase ce făceau obiectul cererii de despăgubire în Dosarul nr. x/2008, martorul K. păstrând astfel o cotă de 71%.

Astfel cum rezultă din declaraţiile martorului K., cel dintâi l-a întrebat pe inculpatul A., la intervale de o săptămână sau două, în legătură cu situaţia dosarului în circuitul ANRP.

Aceste afirmaţi sunt confirmate şi de aspectele de fapt rezultate din declaraţiile martorilor NN. şi AA..

Astfel martorul NN. audiat de către Înalta Curte în şedinţa publică din 7 mai 2019, declară următoarele: "În anul 2006 am fost angajat în calitate de consilier la A.N.R.P. În momentul angajării mele, inc. A. era vicepreşedinte A.N.R.P., preşedinte era D. şi un alt vicepreşedinte, C.. Atribuţiile mele de serviciu constau în verificarea dosarelor înregistrate la A.N.R.P., în sensul că trebuia să verific dacă este sau nu posibilă restituirea în natură, dacă dosarul cuprindea hotărârile de validare pentru dosarul de despăgubiri şi, dacă la dosar se afla toată documentaţia pe care se întemeia hotărârea de validare.

Eu din septembrie 2008 am devenit şef serviciu, calitate în care mă ocupam şi de repartizarea dosarelor. Revenind la anul 2008, înainte de a fi şef serviciu, arăt că eu eram subordonat în mod direct şefului serviciu, JJJJ. şi mai departe pe linie ierarhică directorului Direcţiei pentru Coordonarea şi Aplicarea Legislaţiei în domeniul Fondului Funciar şi, vicepreşedintelui A.

Cu doamna preşedinte D. nu am interacţionat niciodată în calitatea mea de angajat al A.N.R.P.

În martie 2008, dl vicepreşedinte A. m-a chemat la el la birou şi mi-a cerut să mă duc în control cu o echipă de control din cadrul Direcţiei noastre la Prefectura Bucureşti pentru a verifica dacă era constituit un dosar de despăgubire întocmit de Primăria Sectorului 3 cu privire la un teren de aproximativ 20 de hectare. Eu nu am cerut niciun fel de explicaţii vicepreşedintelui A.N.R.P. cu toate că nu am înţeles ce trebuie să fac eu în control şi în ce calitate urma să controlez persoanele de la Prefectura Bucureşti. Lipsa mea de reacţie se poate explica prin faptul că eram de puţin timp angajat şi nu voiam să comentez hotărârile şefilor mei ierarhici. Cert este că eu înainte de acest control şi după el, nu mi s-a cerut şi nu am mai fost în niciun fel de control.

În afară de mine au fost desemnaţi în echipa de control de conducere, respectiv de către vicepreşedintele A., colegii mei TT. şi UU.

În martie - aprilie 2008, urmare a ordinului mai sus arătat m-am deplasat la Prefectura Bucureşti unde am fost primit de doamna consilier IIII.. Eu am găsit dosarul în cauză la consilierul IIII., am verificat acest dosar, şi am văzut că era hotărârea de validare, dosarul fiind complet şi sigilat. Membrii Corpului de control m-au întrebat care era decizia de înaintare şi de ce nu a fost înaintat.

După ce ne-am întors la sediul A.N.R.P., am prezentat doar verbal rezultatul verificărilor noastre inc. A.. Nu îmi aduc aminte dacă am prezentat doar eu, sau m-au însoţit şi colegii care veniseră cu mine în control. După aproximativ 2-3 săptămâni, dosarul verificat de mine a venit la A.N.R.P. şi mi-a fost repartizat în lucru. După ce am primit dosarul, mi-a fost repartizat mie personal şi am întocmit documentaţia necesară în vederea supunerii atenţiei dosarului către CCSD.

S-a aprobat trimiterea dosarului către expertul evaluator L.

Înalta Curte constată astfel că inculpatul A. a avut o atitudine activă în raport de situaţia acestui dosar, cerând martorului NN. să se deplaseze, în primăvara anului 2008, împreună cu TT. şi UU., cei din urmă membri ai corpului de control din cadrul Direcţiei de fond funciar, la sediul Prefecturii Municipiului Bucureşti, pentru a verifica dacă pe rolul acestei instituţii era constituit un dosar de despăgubire întocmit de Primăria Sectorului 3, cu privire la un teren de aproximativ 20 ha, respectiv terenul ce făcea obiectul Dosarului nr. x/2008

Inculpatul a negat faptul că ar fi cerut martorului NN. să se deplaseze la sediul Prefecturii, susţineri ce sunt însă infirmate de relatările detaliate şi pertinente ale martorului, de natură a înlătura dubiile pe care inculpatul a încercat să le arunce asupra credibilităţii acestui martor, cu ocazia audierii.

Inculpatul A. susţine că există o neconcordanţă în declaraţia martorului, cu privire la prezenţa numitului UU. în echipa de control, neconcordanţă care ar afecta credibilitatea acestuia. Inculpatul invocă în acest sens existenţa unui proces-verbal de inventariere a documentelor aflate în posesia numitului UU., act datând din 7 aprilie 2008, (şi efectuat ca urmare a lipsei acestuia de la serviciu), şi, folosind o interpretare a datelor emiterii unor acte în dosarul de despăgubire - expusă mai pe larg în notele de şedinţă de la fila x instanţa de fond), susţine că trimiterea numitul UU. în acest control, alături de martor, ar fi fost imposibilă.

Instanţa de apel îşi însuşeşte concluzia instanţei de fond în sensul că întreaga construcţie susţinută de inculpat se bazează pe afirmaţia martorului NN. că ar fi observat în dosarul consultat că acesta ar fi conţinut inclusiv acceptul pentru acordarea despăgubirilor din partea persoanelor îndreptăţite. Inculpatul susţine că această cererea ar fi fost transmisă de Primăria Sectorului 3 Bucureşti la data de 10 aprilie 2008, aşadar după dispariţia numitului UU.. Din actele ce compuneau dosarul de despăgubire, aflate la vol. 15 dup, rezultă că toată documentaţia a fost trimisă de Primăria Sectorului 3 către Prefectură la data de 27 februarie 2008 (data înregistrării la registratura Prefecturii), inclusiv cererea formulată de beneficiare, prin avocat, de acordare a despăgubirilor în echivalent . Acest înscris l-a şi îndreptăţit pe martor să afirme că a constatat că dosarul este complet, inclusiv sub aspectul acceptului beneficiarelor pentru acordarea despăgubirilor.

Prin Adresa din 10 aprilie 2008, Primăria Sectorului 3 trimite în completare un alt înscris, care constituie în fapt o a doua cerere din partea beneficiarelor de acordare de despăgubiri în echivalent, cerere în care se şi menţionează chiar că acestea confirmă cererea preexistentă de solicitare a despăgubirilor băneşti.

Anterior înregistrării pe rolul ANRP, prin Contractul de cesiune drepturi litigioase autentificat sub numărul 170 din 25 februarie 2008, S. şi HH. au transmis lui K. drepturile prezente şi viitoare privind suprafaţa de 20,5 ha teren situat în Bucureşti, zona fostei comune Dudeşti - Cioplea, actualmente sector 3, pentru preţul de 2.713.500 euro.

La data de 06 mai 2008 a fost încheiată anexa la Contractul de prestări servicii nr. x/2007 având ca obiect realizarea unui raport de evaluare pentru proprietatea de 20,5 ha, de către evaluatorul L..

Înalta Curte reţine în baza declaraţiilor martorului K., coroborate cu declaraţiile martorului AA., că inculpatul A. i-a indicat martorului K. atât numele evaluatorului desemnat în Dosarul nr. x/2008 cât şi numărul de telefon al acestuia, în condiţiile în care la data soluţionării acestui dosar, datele cu privire la dosarele aflate pe rolul Comisiei Centrale sau în procedura derulată în faţa ANRP nu erau publice.

Inculpatul A. a susţinut sub acest aspect că informaţiile erau disponibile publicului la nivelul anului 2008, prin publicarea lor pe site-ul instituţiei. În acest sens, au fost depuse - de inculpat înscrisuri ce conţin capturi ale unei posibile arhive, însă care nu dovedesc această susţinere. De altfel, datele de contact ale inculpatului L. nu s-ar fi regăsit pe site-ul ANRP (întrucât nu figurau nici în tabele), or aceste informaţii au fost cu certitudine transmise de inculpat direct martorului K.

Prin referatul înregistrat la data de 30 iunie 2008 la ANRP inculpatul evaluator L. a restituit dosarul, motivând că amplasamentul celor 20,5 ha nu este clar definit.

La solicitarea martorului K. în calitate de cesionar, la data de 11 iulie 2008, a fost întocmit un raport de expertiză tehnică extrajudiciară de către expertul LL., având ca obiect identificarea suprafeţei de teren.

Astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor denunţători, cel care s-a ocupat direct de contactarea expertului a fost martorul Q.. Martora LL. a relatat că într-adevăr a remis raportul de expertiză topografică către acest din urmă martor, care a şi semnat de primire.

După efectuarea identificării, inculpatul evaluator L. a întocmit raportul de evaluare, ce a fost înregistrat la ANRP sub numărul x din 8 august 2008, valoarea estimată fiind de 375.050.942 RON, echivalent a 104.640.072 euro.

Înalta Curte constată că martorul K. a semnat acest raport anterior înregistrării la ANRP, la data de 5 august 2008, cu menţiunea că a primit sinteza evaluării şi este de acord cu suma estimată în raport. Această împrejurare este confirmată şi către martorii consilieri, care au arătat în declaraţiile lor că, comunicarea evaluărilor către beneficiari, se realiza direct de către evaluatori, înainte de trimiterea lor către ANRP.

Semnarea raportului de evaluare a constituit şi ocazia folosită de martorul K. de a remite inculpatului L. suma de 10.000 euro.

Prin Adresa nr. x din 22 august 2008 expertul evaluator J. a informat conducerea instituţiei cu privire la conformitatea cu Standardele Internaţionale de Evaluare şi a precizat că nu are nici un grad de rudenie cu cesionarul K..

La data de 27 august 2008, prin Contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. x din 27 august 2008, K. a transmis lui P. şi Q. o cotă parte de 12% şi respectiv 17% din drepturile litigioase ce fac obiectul acestui dosar, pentru preţul de 336.000 euro şi respectiv 476.000 euro, martorul K. reţinând astfel o cotă de 71%.

Dosarul nr. x/2008 a fost introdus pe agenda de lucru a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din 02 septembrie 2008, figurând la poziţia 312 din tabelul cu decizii ce urma a fi emise în baza rapoartelor de evaluare.

Întreaga listă, inclusiv acest dosar, a fost aprobată la data de 2 septembrie 2008, de către Comisia Centrală, procesul-verbal fiind semnat de către toţi inculpaţii membri ai Comisiei, respectiv D., E., A., F., C., G., H. şi I..

În şedinţa din 16 septembrie 2008, în baza contractelor de cesiune succesive din 25 februarie 2008 şi 27 august 2008, Comisia Centrală a aprobat printre altele şi modificarea poziţiei nr. 312 din Anexa II la Raportul CCSD din 2 septembrie 2008, prin înlocuirea persoanelor cedente, S. şi HH., cu persoanele cesionare, respectiv K., P. şi Q.

La data de 25 septembrie 2008, CCSD a emis Decizia nr. 4764/FF prin care s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea lui K., P. şi Q. pentru cotele de 71%, 12% şi respectiv 17%.

Înalta Curte reţine că, imediat după emiterea acestei decizii, martorul K. a depus cerere de conversie acţiuni la Fondul proprietatea. Martorul a arătat în cursul cercetării judecătoreşti că este posibil ca această informaţie să fi provenit tot de la inculpatul A., însă nu poate fi sigur; în cursul urmăririi penale, martorul a explicat că în cursul lunii septembrie s-a întâlnit cu inculpatul care i-a spus că dosarul a fost aprobat şi că urmează să solicite convertirea sumei în acţiuni.

În aceeaşi zi în care a fost emisă decizia, anume la 25 septembrie 2008, cesionarii, personal sau prin mandatar K., au depus cereri de convertire a titlului de despăgubire în titlu de conversie.

Inculpatul A. a contestat afirmaţia martorului K., în sensul că ar fi primit informaţia în legătură cu emiterea deciziei de despăgubire de la inculpat.

În acest sens, în şedinţa de judecată de la fond din 27 septembrie 2016, inculpatul A. a depus un înscris - factură emisă de un hotel, prin care atestă că în perioada 23 - 26 august 2008 se afla în Franţa. A arătat inculpatul că acest înscris ar infirma susţinerile martorului K., în sensul că ar fi avut o întâlnire cu inculpatul A. în care acesta i-ar fi comunicat să meargă să facă cererea de opţiune pentru conversia despăgubirilor în acţiuni la FP.

Instanţa de apel în acord cu cea de fond, constată că înscrisul depus de martor nu infirmă ipoteza unei întâlniri între acesta şi martorul K., şi cu atât mai puţin ipoteza că inculpatul i-a transmis martorului K. că a fost emisă decizia de despăgubire.

Înalta Curte reţine că în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martorul K. a menţionat că "în cursul lunii septembrie 2008, după aprobarea dosarului de despăgubire, s-a întâlnit cu inculpatul A., care i-a spus că dosarul a fost aprobat şi urmează să semnăm cererea de opţiune pentru conversia în acţiuni".

Înalta Curte constată că martorul nu a specificat exact în ce zi din septembrie ar fi avut loc această întâlnire. Dosarul de despăgubire a fost aprobat la începutul lunii septembrie, mai exact pe 2 septembrie, fapt cunoscut de inculpat care semnase procesul-verbal de şedinţă.

Decizia Comisiei era aşadar luată, emiterea deciziei fiind doar o chestiune de formalitate.

Este astfel foarte posibil ca întâlnirea relatată de martor să fi avut loc înainte de plecarea inculpatului în Franţa, la sfârşitul lunii septembrie, întrucât din relatările martorului rezultă că inculpatul i-a spus că dosarul a fost aprobat, şi nu, punctual, că decizia în sine a fost emisă. Această întâlnire i-a şi dat de altfel posibilitatea martorului să facă demersurile necesare pentru a obţine autentificarea procurilor prin care îi reprezenta pe ceilalţi doi cesionari în procedura de solicitare a conversiei sumei în acţiuni. Aceste procuri au fost emise la 16 septembrie 2008 - martorul cunoscând aşadar la această dată că dosarul a fost aprobat şi este necesar să se ajungă la etapa finală, aceea a conversiei. Mai mult chiar, data emiterii acestei procuri coincide cu cea a şedinţei CCSD când a fost modificată poziţia 312, în sensul modificării numelui beneficiarilor ca fiind cei trei cesionari.

Comunicarea datei exacte a emiterii deciziei în sine se putea face şi telefonic sau prin e-mail, modalităţi ce puteau fi întrebuinţate de inculpat şi din străinătate.

De altfel, prezentarea la sediul ANRP a martorului K., pentru a depune cererile de conversie, chiar în ziua emiterii deciziei, conduce chiar la această concluzie - că a fost informat de către inculpatul A., care putea folosi, pentru această informaţie punctuală, orice mijloc de comunicare la distanţă.

La data de 29 septembrie 2008 au fost emise Titlurile de conversie nr. 942 în favoarea martorului Q., în valoare de 63.758.660,14 RON reprezentând 63.758.660 acţiuni (la o valoare nominală de 1 leu per acţiune), nr. 943 în favoarea lui P., în valoare de 45.006.113,04 RON reprezentând 45.006.113 acţiuni, şi nr. 944 în favoarea lui K., în cuantum de 266.286.168,82 RON, reprezentând un număr total de 266.286.169 acţiuni.

Conform declaraţiilor coroborate ale martorilor K. şi P., în cazul acestui dosar, martorul K. şi inculpatul A. au stabilit ca procentul de 5% din acţiunile ce reveneau conform înţelegerii iniţiale inculpatului, să fie remise acestuia, jumătate, de către martorul K., şi jumătate, de către martorul P.. Acest element a influenţat şi procentul în care au fost cesionate drepturile litigioase de către martorul K. către martorii Q. şi P., cel din urmă arătând că prin contractul de cesiune a figurat cu un procent mai mare decât cel ce ar fi corespuns sumei cu care participase în tranzacţie, tocmai în considerarea faptului că acţiunile dobândite în plus făceau parte din procentul de 5% ce trebuia remis inculpatului A.

Conform unui calcul aproximativ făcut de cei doi martori, inculpatului A. îi reveneau aproximativ 18.000.000 acţiuni, din care 9.000.000 erau în posesia martorului K. şi 9.000.000 în posesia martorului P.

Modalitatea de transmitere a banilor a fost stabilită, conform declaraţiilor martorilor implicaţi, de către inculpatul A., şi s-a realizat în cash, în RON şi euro, sau prin virament bancar în baza unor contracte de comision fictive.

Relevant este că, în baza înţelegerii iniţiale, martorul K. l-a consultat pe inculpat cu ocazia vânzării tuturor pachetelor de acţiuni, pentru ca inculpatul să îşi dea sau nu acordul asupra preţului de tranzacţionare.

În ce priveşte modalitatea practică de remitere a sumelor de bani echivalent al numărului de acţiuni menţionat mai sus, instanţa reţine că s-a realizat în decursul anilor 2009 - 2013, în următoarele modalităţi:

Conform declaraţiei martorului P., în data de 12 mai 2009 a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare acţiuni între P., în calitate de vânzător, şi inculpatul A., pentru un număr de 9 milioane acţiuni la Fondul Proprietatea, pentru suma totală de 360.000 RON, transferul de acţiuni fiind confirmat de către Depozitarul Central la data de 12 mai 2009, sub numărul x.

Martorul P. a declarat atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti că a încheiat acest contract ca urmare a instrucţiunilor date de martorul K. în legătură cu modalitatea de transfer al acţiunilor convenite către inculpatul A., motiv pentru care a încheiat cu acesta contractul menţionat, la un preţ de trei ori mai mic decât preţul pieţei, respectiv de 0,04 RON per acţiune. Instanţa reţine că, într-adevăr, toţi martorii audiaţi care au tranzacţionat acţiuni în perioada 2008 - 2010 au arătat preţul acţiunilor a variat mult, dar cel mai mic preţ indicat de aceştia (punctual, martorul T., naşul inculpatului), s-a situat la 0,12 RON per acţiune. Practic, având în vedere acest preţ minim, valoarea celor 9 milioane acţiuni dobândite de inculpat se ridica la 1.080.000 RON.

De altfel, următoarea tranzacţie încheiată de martorul P. (tranzacţie reală) a privit un preţ de aproximativ 6 ori mai mare - situat în marja de fluctuaţie indicată de toţi martorii - iar această tranzacţie a fost încheiată la un interval de aproximativ 2 luni.

Martorul P. a fost audiat de către Înalta Curte în şedinţa publică din 10 aprilie 2019, confirmând toate declaraţiile anterioare. În plus acesta a precizat că:, M-am întâlnit o dată cu inc. A. şi cu K. anterior dobândirii hotărârii privind restituirea prin acţiuni la Fondul Proprietatea, iar în cuprinsul acestei întâlniri K. mi-a explicat că înţelegerea dintre noi rămâne în forma iniţială urmând ca eu să primesc acţiunile conform înţelegerii în funcţie de sumele plătite, iar la un moment pe care mi-l va comunica el va trebui să cedez acţiunile pe care mi le va da în plus conform înţelegerii pe care a avut-o cu inc. A.,înţelegere realizată la o dată anterioară la care eu nu am participat. La aproximativ 2 zile după această întâlnire m-am întâlnit din nou cu K. cerându-i să-mi clarifice ce s-a modificat din înţelegerea iniţială şi mi-a spus că nu este treaba mea întrucât era vorba de înţelegerea lui cu inc. A., de asemenea solicitându-mi să-i dau o împuternicire pentru a mă putea reprezenta în faţa tuturor instituţiilor pentru drepturile litigioase cumpărate. Prima întâlnire menţionată a avut loc la biroul numitului K., în Piteşti.,,

Inculpatul A. a virat martorului suma de 360.000 RON ce figura în contract prin două ordine de plată, la data de 13 mai 2009, în sumă de 100.000 RON, şi la data de 15 iunie 2009, în sumă de 260.000 RON.

Conform declaraţiilor martorului P., acesta a i-a restituit inculpatului sumele de bani primite, în numerar, întrucât cele 9 milioane de acţiuni trebuiau transferate, conform înţelegerii iniţiale, cu titlu gratuit.

Ca şi în cazul contractului anterior, martorul P. a fost anunţat de martorul K. că trebuie să mai încheie un contract de vânzare acţiuni, în virtutea aceleiaşi înţelegeri cu inculpatul A..

Înalta Curte reţine în acest sens că la data de 15 iunie 2009 a fost încheiat un alt contract de vânzare-cumpărare acţiuni, de data aceasta între martorul P., în calitate de vânzător, şi T., naşul inculpatului A., în calitate de cumpărător, având ca obiect un număr de 7 milioane acţiuni, la preţul total de 360.000 RON. Tranzacţia a fost înregistrată la Depozitarul central şi preţul a fost achitat prin transfer bancar la aceeaşi dată, date confirmate de extrasul de cont bancar prezentat de martorul P. şi de martorul T..

Înalta Curte reţine că şi în acest caz preţul unei acţiuni este mult mai mic decât preţul minim la care acţiunile la Fondul Proprietatea au fost tranzacţionate în perioada anului 2008: preţul unei acţiuni conform acestui contract ar fi de 0,05 RON per acţiune aproximativ, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat şi anterior, preţul minim la care acest tip de acţiuni au fost tranzacţionate a fost de aproximativ 0,12 RON.

Concomitent, legat de acest contract a existat contractul de comision încheiat între inculpatul A. şi martorul T., autentificată sub numărul 550 din 12 iunie 2009, în temeiul căruia martorul RR. a remis inculpatului suma de 620.000 RON, la data de 15 iunie 2009, conform extrasului de cont depus de către acesta.

Înalta Curte reţine că atât contractul de vânzare-cumpărare, cât şi cel de comision, sunt fictive, şi reprezintă modalităţi cu aparenţă legală de a disimula remiterea către inculpat şi respectiv de a crea o aparenţă de legalitate a intrării în patrimoniul inculpatului a sumelor de bani primite cu titlul de mită.

Conform declaraţiei martorului T., contractul de vânzare-cumpărare ar fi fost deja redactat la momentul semnării lui la sediul Depozitarului central, atât sub aspectul pachetului de acţiuni tranzacţionate, cât şi al preţului. Pe de altă parte, martorul P. a arătat că a fost informat de către martorul K. că este necesar să încheie acest contract de vânzare-cumpărare, în virtutea aceleiaşi înţelegeri cu inculpatul A., iar contractul de vânzare-cumpărare a fost redactat de inculpatul A., fiind identic cu cel anterior.

Înalta Curte reţine că, cele două contracte de vânzare-cumpărare succesive, din mai şi iunie 2009, au aceleaşi clauze, diferind doar numărul de acţiuni vândute, nu şi preţul. Martorul P. a arătat că a remis inculpatului A., în cash, suma de 360.000 RON primită ca preţ în baza acestui contract.

În ce priveşte contractul de comision, Înalta Curte reţine că şi acesta a avut un caracter fictiv, fiind menit să justifice intrarea în patrimoniul inculpatului a unei sume mari de bani, sumă care, în contextul datelor de fapt, instanţa reţine că provine din aceeaşi faptă penală.

Martorul T. a susţinut, cu ocazia audierilor, că tranzacţia a fost reală, iar suma mare remisă inculpatului cu titlul de comision s-ar fi datorat faptului că a acceptat propunerea inculpatului ca, în cazul în care va identifica un vânzător la un preţ mai mic, diferenţa de preţ să constituie comision.

Înalta Curte nu va reţine aceste declaraţii, şi le va înlătura din ansamblul probator, întrucât sunt lipsite de susţinere logică în condiţiile în care conform propriilor declaraţii ale martorului acesta avea o vechime mult mai mare în domeniul tranzacţiilor cu acţiuni, iar celelalte tranzacţii cu acţiuni la Fondul proprietatea (în număr de 7 sau 8) le-a încheiat fără a îi fi necesar un intermediar. În plus, constată că toate tranzacţiile cu acţiuni cu privire la care se face menţiune în dosar au fost însoţite de plata sumelor de bani prin transfer bancar, şi nu în numerar, astfel încât teza martorului, în sensul că în mod obişnuit tranzacţiile cu acţiuni se concretizau în plăţi în numerar, nu este plauzibilă.

În acest context, se constată că remiterea pachetului de 7 acţiuni a fost cu titlu gratuit (pretinsul preţ al vânzării de 360.000 RON fiind înapoiat inculpatului A.), condiţii în care martorul T. avea rolul de persoană interpusă pentru inculpat sub aspectul transferului acţiunilor.

Rezultă că suma de 980.000 RON, despre care martorul T. spune că o avea la dispoziţie pentru cumpărarea pachetului de acţiuni, să fi reprezentat preţul la care martorul însuşi a cumpărat acţiunile de la inculpat (această sumă putând reprezenta o parte din preţ sau preţ mai redus stabilit în virtutea relaţiilor de rudenie spirituală), folosind acest mecanism cu aparenţă legală, care avea ca beneficiu şi oferirea unei justificări oficiale a intrării în patrimoniul inculpatului a sumei de 620.000 RON.

Înalta Curte constată că indiferent de conţinutul concret al tranzacţiilor disimulate în forma contractelor menţionate mai sus, cert este că atât suma de 360.000 RON cât şi cea de 620.000 RON au intrat în patrimoniul inculpatului A., iar declaraţiile martorului P. confirmă faptul că temeiul acestor remiteri l-a constituit înţelegerea cu inculpatul A., legată de sprijinirea soluţionării dosarelor de despăgubire.

În plus, luând în calcul suma de 980.000 RON intrată cu acest prilej în patrimoniul inculpatului, alături de celelalte sume remise acestuia, se confirmă şi estimarea făcută de martorul K., în cursul urmăririi penale, în sensul că cele 18 milioane acţiuni datorate inculpatului A., valorificate la un preţ mediu de 0,35 RON, conduc la o sumă totală aproximativă de 6.200.000 RON.

Înalta Curte reţine, în continuare, că în data de 4 august 2009, martorul K. a vândut aproximativ 105 milioane acţiuni la preţul de 0,24 RON per acţiune, către fondul de investiţii YY. şi XX., aspecte ce se coroborează cu documentele depuse de martor şi care se regăsesc în vol. 17 dup, filele x şi următoarele. Tranzacţia i-a implicat şi pe martorii Q. şi P., care la rândul lor au vândut o parte însemnată din acţiuni.

Martorul K. a arătat că din cele 105 milioane de acţiuni vândute, 3 aparţineau inculpatului A., reprezentând o parte din cele 9 milioane de acţiuni pe care martorul era ţinut să i le remită personal.

A arătat martorul că anterior tranzacţiei a cerut acordul inculpatului cu privire la preţul negociat cu cumpărători, şi au stabilit de comun acord numărul de acţiuni pe care inculpatul dorea să le vândă.

La data de 29 iulie 2009 martorul K. a încheiat cu XX. un contract de vânzare-cumpărare a 70.241.340 acţiuni la un preţ de 0,24 RON per acţiune, înregistrat la Depozitarul Central sub numărul x din 4 august 2009, şi în aceeaşi zi a încheiat cu YY. un contract de vânzare-cumpărare a 35.000.000 acţiuni la un preţ de 0,24 RON per acţiune, înregistrat la Depozitarul Central sub numărul x din 4 august 2009.

La propunerea inculpatului, ca modalitate de remitere a preţului obţinut pentru cele 3 milioane acţiuni, a încheiat cu acesta un contract de comision, în temeiul căruia a remis inculpatului suma de 680.000 RON ca preţ al acestui contract.

Conform contractului de comision, semnat cu doar 8 zile înaintea vânzării efective, inculpatul în calitate de comisionar ar fi fost împuternicit să prospecteze piaţa în scopul demarării negocierilor de vânzare pentru un număr de cel puţin 100 milioane acţiuni; preţul de 680.000 RON era condiţionat de vânzarea a cel puţin 100 milioane acţiuni pentru un preţ de cel puţin 0,21 RON per acţiune.

La rândul său, în acelaşi context, martorul P. a vândut către XX. un pachet de 15 milioane acţiuni, la preţul de 0,24 RON per acţiune, tranzacţie de asemenea înregistrată de Depozitarul Central.

Similar, cu 8 zile înainte de tranzacţia efectivă, martorul P. a încheiat cu inculpatul A. un contract de comision, cu conţinut aproape identic celui încheiat cu martorul K., în virtutea căruia inculpatul se obliga să identifice o propunere de vânzare a cel puţin 15 milioane de acţiuni, preţul comisionului fiind de 264.000 RON. Scopul acestui contract de comision era, conform martorului P., epuizarea procentului de 5% datorat de acest martor inculpatului. Relevant este că, potrivit martorului şi confirmat de altfel de modalitatea de încheiere a contractelor, cel ce ţinea practic evidenţa modului de îndeplinire a obligaţiilor către inculpatul A. ("ţinea calculele") era inculpatul K..

Înalta Curte reţine că ambele contracte de comision au avut, şi în acest caz, caracter fictiv: atât martorii K., P., Q. (care nu avea obligaţia de a remite direct acţiuni către inculpat), cât şi martorii VV. - care a făcut în realitate legătura între vânzători şi cumpărători -, WW. - care a reprezentat în calitate de avocat cumpărătorul -, şi GGG. - care a asistat în calitate de avocat la încheierea acestei tranzacţii pe K. -, atestă faptul că inculpatul A. nu a avut nici un rol în încheierea acestei tranzacţii.

În plus, preţurile stabilite în cele două contracte de comision sunt, comparativ, vădit disproporţionate în raport de valoarea pachetelor de acţiuni intermediate, sumele fiind stabilite după alte criterii decât cele legate de contractele de intermediere efective, un element de natură a întări concluzia de mai sus cu privire la caracterul fictiv al celor două contracte.

Prin Ordinele de plată nr. x din 6 august 2009 şi respectiv nr. 2 din 6 august 2009, martorii K. şi P. au remis inculpatului A. sumele de 680.000 RON şi respectiv 264.000 RON ce figurau în contractele de comision.

Înalta Curte reţine, în baza declaraţiilor martorului K., că acesta vândut în cadrul altor tranzacţii, în anul 2010 - 2 milioane acţiuni din cele cuvenite inculpatului A., la un preţ de 0,4 RON per acţiuni, adică un total de 800.000 RON, iar în anul 2011 - 4 milioane de acţiuni, după listarea la bursă a Fondului Proprietatea, pentru preţul de 0,6 RON per acţiune, aşadar 2.400.000 RON, cu acceptul prealabil al inculpatului atât în privinţa numărul de acţiuni vândute cât şi asupra preţului.

Sumele de bani aferente acestor vânzări au fost remise de martor inculpatului în mai multe tranşe, pe parcursul anilor 2010 - 2013, martorul relatând că a retras din conturile bancare în tranşe sume sub 15.000 euro sau echivalent (pentru a evita alertarea Oficiului pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor), în zile consecutive, sume pe care i le-a remis inculpatului, la un interval de o săptămână sau două după aceste retrageri, în tranşe de 50 sau 70.000 euro sau echivalent, cu ocazia a aproximativ 15 întâlniri, care au avut loc la biroul martorului din Piteşti, sau în locuri publice, martorul menţionând proximitatea casei părinţilor inculpatului, între străzile Prundu şi Craiovei.

Martorul a depus la dosarul cauzei în cursul urmăririi penale înscrisuri - extrase de cont, pe care afirmă că le-a examinat anterior împreună cu apărătorul său pentru a identifica extragerile de numerar efectuate în zile consecutive, acestea fiind destinate inculpatului A., care se deosebesc prin ritmicitate de cele făcute în interes personal, izolate, şi care nu erau mai dese de o dată sau de două ori pe lună.

Înalta Curte reţine din extrasele de cont depuse de martor, referitoare la două conturi LLLL., că în perioada 2010 -2013 au existat un număr de astfel de tranzacţii caracterizate prin ritmicitate şi cuantum sub limita observată de OPCSB, astfel:

- în luna aprilie 2010, în datele de 12, 13, 14, 15 ş 16, martorul a efectuat retrageri de câte 14.000 euro, însumând 70.000 euro;

- în perioada 31 mai - 8 iunie 2010, martorul a efectuat retrageri de câte 14.000 euro, însumând 56.000 euro;

- în luna octombrie 2010, în datele de 6, 14 şi 15, a retras câte 10.000, 14.000 şi respectiv 11.000 euro, însumând 35.000 euro;

- în luna decembrie 2010, în datele de 16, 17, 20 şi 21, martorul a retras câte 20.000 RON, în total 200.000 RON;

- în luna martie 2011, în datele de 24 şi 29, a retras 50.000, respectiv 40.000 RON, în total 90.000 RON.

- în luna aprilie 2010, în datele de 11, 12 şi 15, a retras câte 50.00 RON, şi respectiv 40.000 RON, în total 140.000 RON;

- în lunile iunie şi iulie 2011, în datele de 24 iunie şi 11 şi 12 iulie, a retras o sumă de 40.000 RON şi două sume de câte 50.000 RON, însumând 140.000 RON;

- în luna octombrie 2011, în datele de 11, 12 şi 13 a retras câte 40.000 RON, în total suma de 120.000 RON;

- în luna decembrie 2011, în datele de 5, 9, 15 şi 16 a retras sume de aproximativ 50.000 RON, în total 205.000 RON;

- în luna iunie 2012, în datele de 11 şi 12 a retras câte 20.000 RON, iar în data de 15 - 30.000 RON, însumând 70.000 RON;

- în luna iulie 2012, în data de 12, a retras 25.000 RON, în datele de 16 şi 17 a retras câte 50.000 RON, iar în data de 30 a retras 30.000 RON, însumând 155.000 RON;

- în luna august 2012, în datele de 3 şi 8 a retras 50.000 RON şi respectiv 15.000 RON, iar în datele de 16,17,20,21,22 a retras câte 65.000 RON, însumând 390.000 RON;

- în luna octombrie 2012, în datele de 19 şi 22 a retras câte 40.000 RON, iar în datele de 29, de două ori, 30 şi 31 a retras câte 50.000 RON, însumând 280.000 RON;

- în luna decembrie 2012, în data de 17 a retras 20.000 RON, iar în datele de 19 şi 20 a retras câte 50.000 RON, însumând 120.000 RON;

- în luna aprilie 2013, în datele de 23, 24, 25, 26 şi 29 a retras câte 50.000 RON, iar în 29 a mai retras 20.000 RON, însumând 270.000 RON;

- în luna iunie 2013, în data de 11 a retras 20.000 RON, în data de 12 a retras 30.000 RON, în data de 14 a retras 50.000 RON, însumând 100.000 RON.

- în luna februarie 2013, în datele 05, de două ori, 06, 07 şi 08 a retras câte 14.000 euro, însumând 70.000 euro;

- în luna iulie 2013 în datele 19, de două ori, 20 şi 26 a retras câte 10.000 euro, iar în data de 10 a retras suma de 14.000 euro, însumând 54.000 euro.

Înalta Curte reţine că suma totală a acestor retrageri, (având în vedere un curs de schimb mediu corespunzător perioadei 2010 - 2011), la care se adaugă sumele remise primite de inculpat în baza unor contracte de vânzare fictive sau contracte de comision fictive, conduc la o sumă aproximativă de 6.200.000 RON (în fapt, aproximativ 6,400.000 RON dacă se are în vedere un curs de schimb euro de 4 RON), ceea ce confirmă şi estimarea martorului K. în sensul că personal a remis inculpatului aproximativ 3,1 milioane RON noi pentru 9 milioane acţiuni, o sumă similară fiind remisă inculpatului şi de martorul P., în total aşadar 6,2 milioane RON.

Înalta Curte va reţine acest calcul estimativ ca dovedit prin înscrisurile, extrasele de cont şi declaraţiile analizate mai sus, subliniind în acelaşi timp că acest calcul nu poate fi exact, întrucât remiterea sumelor de bani s-a realizat într-un interval semnificativ de timp, a avut loc în etape, concomitent cu diverse vânzări de acţiuni, şi după o evidenţă care, pentru raţiuni ce pot fi uşor înţelese, nu putea fi una scriptică (astfel, martorul K. a făcut un calcul aproximativ al numărului de acţiuni datorat inculpatului A. (deşi un calcul exact ar fi indicat că acesta era "îndreptăţit" chiar la 18,7 milioane acţiuni).

Ca atare, se apreciază că diferenţele de calcul nu pot fi considerate, aşa cum opinează inculpatul, un argument favorabil acestuia, întrucât nu poate fi ignorat faptul că martorii atestă că înţelegerea stabilită cu inculpatul a funcţionat, identic, şi în alte trei dosare de despăgubire soluţionate în aceeaşi perioadă, fiind astfel firesc ca retragerile şi cumulul sumelor de bani remise în această perioadă să nu fie exact. Pe de altă parte, reţine că martorul K. a precizat că a făcut un calcul empiric al numărului de acţiuni şi sumelor totale remise inculpatului pentru fiecare dosar, iar în cazul acestui dosar, calculul de 18 milioane acţiuni ori un preţ mediu de 0,35 RON per acţiune (preţ ce corespunde practic valorii medii a acţiunilor la Fondul proprietatea în perioada 2009 şi 2011 - listarea la bursă, când au variat între 0,7 - 0,12 şi 0,6 RON per acţiune), conduce într-adevăr la suma de 6.200.000 RON.

Modalitatea de remitere a sumelor de bani în numerar către inculpatul A. este confirmată şi de declaraţiile martorului HHH., ce nu au fost contestate de inculpat conform art. 374 alin. (7) C. proc. pen., nefiind solicitată reaudierea acestui martor în faza cercetării judecătoreşti. Martorul a declarat în cursul urmăririi penale că îl cunoaşte pe inculpatul A., întrucât sunt din acelaşi municipiu, şi l-a văzut, de maxim două sau trei ori, în timp ce efectua serviciul de pază la sediul MMMM. din strada x nr. 30, unde inculpatul urca la biroul martorului K., martorul afirmând că l-a condus personal pe inculpat la biroul secretarei lui K.

Inculpatul A. a susţinut că, contractele de comision încheiate cu martorii menţionaţi mai sus ar avea caracter real. În susţinerea acestei teza, a susţinut că obţinerea unor comisioane era o modalitate obişnuită de recompensare a persoanelor care făceau legătura între potenţiali cumpărători şi vânzători şi că, personal, la nivelul anilor 2009 - 2010, inculpatul s-ar fi ocupat efectiv cu operaţiuni de intermediere privind tranzacţii cu acţiuni la Fondul proprietatea, pentru care percepea comisioane. În susţinerea acestei teze, a depus înscrisuri, constând în corespondenţă electronică. Elementele ce pot fi identificate din această corespondenţă sunt scan-ul unui extras de cont al Depozitarului central, datat noiembrie 2008, şi mai multe referinţe la alte extrase de cont (fără a rezulta în ce constau la ce se referă acestea), şi un schimb de replici aparent având legătură cu modificarea unor clauze sau cu preţul unor acţiuni (fără a rezulta dacă sunt acţiuni la Fondul proprietatea). Instanţa subliniază că, fără a exclude posibilitatea ca în perioada respectivă inculpatul să fi intenţionat să participe, în orice mod, în tranzacţii cu acţiuni, probele administrate în cauză dovedesc că, fără dubiu, contractele de comision punctuale ce fac obiectul cauzei sunt nereale, inculpatul neacţionând ca intermediar în nici unul din acest cazuri.

Inculpatul a susţinut de asemenea, atât cu ocazia audierii, cât şi prin detalierea în scris, că preţul plătit în cadrul primei tranzacţii încheiate cu martorul P. ar fi avut la bază o formulă precisă ce ar fi avut ca scop să garanteze martorului obţinerea unui profit, în raport de preţul plătit de acesta la achiziţia lor de la martorul K..

Dincolo de faptul că ipoteza susţinută de inculpat este infirmată de persoanele implicate în presupusa tranzacţie, explicaţia prezentată de inculpat se fundamentează pe o premisă ce este infirmată de toate persoanele audiate implicate în tranzacţii cu acţiuni la Fondul proprietatea, anume că aceste acţiuni, chiar dacă Fondul nu era listat la bursă, erau tranzacţionate, astfel încât, chiar neoficial, acestea aveau un preţ de piaţă, ce a variat în timp conform declaraţiilor martorilor, cea mai redusă valoare indicată de cei audiaţi fiind de 0,7 RON, mult peste preţul pretins calculat de inculpat. Evident însă că acest preţ nu poate fi confirmat de instituţiile solicitate prin adresele formulate, pro causa, de către inculpat, şi depuse la filele x instanţă.

Inculpatul a mai depus un contract de comision încheiat în 18 iunie 2009 încheiat cu numitul VV.. Însă, acest contract pune cu atât mai mult în lumină caracterul simulat al celor încheiate cu martorii denunţători, prin discrepanţa vădită în suma inserată cu titlul de comision: aceasta este, pentru 9 milioane de acţiuni, de numai 38.500 RON, în condiţiile în care, în cazul contractului încheiat cu T., încheiat cu 6 zile înainte de cel depus ca probă, pentru 7 milioane de acţiuni, inculpatul primeşte cu acelaşi titlu, suma de 620.000 RON.

Având în vedere considerentele expuse anterior se constată că prezumţia de nevinovăţie a fost înlăturată, probele certe administrate în cauză au condus la convingerea instanţei cu privire la faptul că inculpatul a comis faptele prezentate mai sus.

Inculpatul A. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei de luare de mită, în sensul înlăturării formei continuate a infracţiunii de luare de mită, cu consecinţa reţinerii unei date anterioare a săvârşirii faptei.

Înalta Curte constată că este neîntemeiată această cerere, având în vedere modul în care s-au derulat faptele prezentate.

Interpretarea dată de inculpat ar oferi posibilitatea ca în sine, perpetuarea sau continuarea unei activităţi infracţionale în timp, să conducă la beneficii, să profite inculpatului sub aspectul unor instituţii precum prescripţia penală, legea penală mai favorabilă, aspect care nu poate fi acceptat de către Înalta Curte.

Faţă de aceste argumente, Înalta Curte constată că cererea inculpatului A. de schimbare a încadrării juridice a faptei de luare de mită reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu, din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi (5) C. pen. (24 acte materiale), în infracţiunea de luare de mită în formă simplă, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, nu poate fi primită.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică, Înalta Curte apreciază că în mod corect, în actul de sesizare a fost reţinută forma continuată a infracţiunii, în conţinutul căreia intră toate actele materiale de primire a sumelor de bani în modalitatea descrisă anterior.

Înalta Curte constată că, fapta de luare de mită s-a consumat la momentul stabilirii înţelegerii cu privire la remiterea către inculpat a celor 5 procente din acţiunile ce urmau să fie dobândite de denunţători, înţelegere care a avut loc la sfârşitul anului 2007. În acest moment inculpatul A. avea calitatea cerută de lege pentru a fi considerat subiect activ la infracţiunea de luare de mită, respectiv de vicepreşedinte al A.N.R.P., fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de mită la acea dată iar fapta s-a epuizat la momentul primirii ultimei tranşe de bani, moment situat în luna iulie 2013. Înalta Curte apreciază că această concluzie este firească în condiţiile în care atât în forma reglementată de C. pen. anterior cât şi în redactarea actuală, infracţiunea de luare de mită sancţionează primirea - ca act material, şi nu exclusiv acceptarea primirii de foloase necuvenite.

Primirea sumelor de bani în perioada 2009 - 2013 reprezintă concretizarea unei înţelegeri unice, ce a avut loc la sfârşitul anului 2007, însă la fel de important este că toate aceste remiteri de sume au şi acoperit valoarea aferentă înţelegerii anterioare, epuizând "datoriilor" denunţătorilor faţă de inculpat.

În aceste condiţii Înalta Curte nu identifică vreo imposibilitate a calculării termenelor de prescripţie sub aspectul datei de la care curge acest termen.

Totodată a solicitat instanţei de apel să constate că în cauză este îndeplinit termenul de prescripţie pentru infracţiunea de luare de mită.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 154 din C. pen. prevede termenele de prescripţie a răspunderii penale.

În acelaşi articol se stabileşte că termenele de prescripţie a răspunderii penale încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.

În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii.

În cazul infracţiunilor continuate, termenul curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act.

Conform art. 155 alin. (4) din C. pen. pentru inculpatul A., termenul special de prescripţie este de 20 de ani, termen care, fiind vorba despre o infracţiune continuă, se calculează de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni respectiv de la primirea ultimei tranşe de bani (anul 2o13), situaţie în care acesta se va îndeplini în anul 2023.

Inculpatul a invocat lipsa identificării scopului luării de mită, în condiţiile în care a apreciat tot timpul că din punctul său de vedere îi este aplicabilă legea veche care presupunea o condiţie în plus, primirea trebuia subsumată scopului, respectiv îndeplinirea unor atribuţii de serviciu.

Cu toate că art. 289 C. pen., nu mai presupune existenţa unui scop în ceea ce priveşte activitatea de pretindere sau/şi primire a unor foloase fiind folosită expresia, în legătură cu îndeplinirea ..., Înalta Curte apreciază că legea penală mai favorabilă inculpatului este cea nouă privită exclusiv prin prisma limitelor de pedeapsă, respectiv limita superioară a pedepse mai mare.

Astfel legea veche prevedea o pedeapsă între 3 şi 15 ani în timp ce legea nouă prevede limite între 4 ani şi 13 ani şi 4 luni închisoare (art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 5 C. pen.)

Înalta Curte reţine că legiuitorul nu a mai folosit noţiunea de scop, această expresie fiind înlocuită cu sintagma "în legătură cu îndeplinirea . . . . . . . . . .

În cauza prezentă Înalta Curte reţine că există şi acest scop în condiţiile în care s-a demonstrat că inculpatul A. a avut înţelegerea cu martorii denunţători la sfârşitul anului 2007, când ocupa funcţia de vicepreşedinte al A.N.RP. ocazie cu care a asigurat pe martorii denunţători de sprijinul său în vederea "trecerii, dosarelor de despăgubire.

Martorul K. declara în faţa instanţei de apel şi la fond că "noi am stabilit ca pe viitor inculpatul A. să ne ajute ca dosarele privind drepturi litigioase să treacă mai repede prin A.N.R.P . . . . . . . . . . . Începând cu anul 2007 - 2008, cu ajutorul inc. A. am reuşit să trecem 5 dosare prin A.N.R.P., pentru aceste dosare noi am trecut prin A.N.R.P. şi am obţinut despăgubirile solicitate sub formă de acţiuni, iar inc. A. şi-a primit partea de 5% conform înţelegerii din 2007.

În ceea ce priveşte faptul că instanţa de fond nu ar fi motivat de ce nu a reţinut şi pretinderea ca formă a actului material al infracţiunii de luare de mită.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a avut o exprimare uşor echivocă în legătură cu activitatea de pretindere a foloaselor.

Astfel martorul K. susţinea că "Nu îmi aduc aminte dacă procentul de 5% din drepturile litigioase a fost pretins de către inculpatul A. sau a fost propus de către noi, eu şi P., cert este însă faptul că acest procent care viza ajutorul arătat mai sus a fost acceptat de noi trei.

Înalta Curte constată că nu prezintă o deosebită relevanţă eventuala nereţinere a variantei pretinderii foloaselor de către inculpatul A., în condiţiile în care art. 289 din C. pen., sunt prevăzute două variante alternative ale infracţiunii de luare de mită, respectiv prin pretinderea şi/sau primirea foloaselor de către inculpat a foloaselor.

În condiţiile în care s-a demonstrat că foloasele s-au primit, astfel cum am arătat anterior, în cauza de faţă, ne aflăm în prezenţa infracţiunii de luare de mită sub forma primirii.

Referitor la lipsa legăturii de cauzalitate între sumele pretins remise şi atribuţiile de serviciu ale inculpatului Înalta Curte constată că nici această critică nu poate fi acceptată în condiţiile în care aşa cum rezultă din probele administrate inculpatul nu numai că avea posibilitatea să sprijine obţinerea despăgubirilor de către martorii denunţători prin prisma funcţiei deţinute(vicepreşedinte A.N.R.P.) ci s-a implicat activ inclusiv prin trimiterea acelei echipe din cadrul instituţiei pe care o conducea la sediul Prefecturii Municipiului Bucureşti.

Astfel inculpatul a cerut martorului NN. să se deplaseze, în primăvara anului 2008, împreună cu TT. şi UU., cei din urmă membri ai corpului de control din cadrul Direcţiei de fond funciar, ANRP, la sediul Prefecturii Municipiului Bucureşti, pentru a verifica dacă pe rolul acestei instituţii era constituit un dosar de despăgubire întocmit de Primăria Sectorului 3, cu privire la un teren de aproximativ 20 ha, respectiv terenul ce făcea obiectul Dosarului nr. x/2008

În ceea ce priveşte încălcarea principiului nemijlocirii administrării probelor privind audierea martorului HHH..

Este criticată hotărârea instanţei de fond şi pentru faptul că şi-ar fi întemeiat în mod fundamental soluţia de condamnare având în vedere doar declaraţia martorului HHH., aceasta fiind interpretată în sensul în care relevă fără niciun dubiu activitatea infracţională a inculpatului. Acest martor, a cărui declaraţie era apreciată ca fiind esenţială pentru argumentarea soluţiei pronunţate, nu a mai fost audiat în mod nemijlocit în faţa primei instanţe, cu toate că inculpatul a contestat această probă.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a fost sesizată cu judecarea dosarului pe fond la data de data de 26 mai 2015 sub numărul x/2015.

Prin încheierea de şedinţă din 09 iunie 2015, definitivă prin Încheierea nr. 1195 din 14 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I penală, au fost respinse ca nefondate cererile şi excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de cercetare penală şi s-a dispus începerea judecăţii.

Înalta Curte constată că nu poate fi acceptată nici această critică, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat de poliţie, martorul HHH. este decedat din august 2015, nefiind posibilă audierea acestui martor nici de către instanţa de fond şi nici de cea de apel.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei,Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate criticile parchetului cu privire la faptul că pedeapsa de 8 ani închisoare nu ar fi fost corect individualizată.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o a avut în vedere în momentul alegerii pedepsei, a cuantumului acesteia şi a modalităţii de executare toate împrejurărilor cauzei, astfel încât pedeapsa principală şi modalitatea de executare au fost corespunzător stabilite.

Se constată că la individualizarea judiciară a pedepsei înăuntrul limitelor legale, instanţa de fond a avut în vedere starea de pericol creată de inculpat pentru valoarea ocrotită de lege, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit de acesta, persoana inculpatului, nivelul de educaţie, vârsta, situaţia familială şi socială.

Având în vedere toate acest considerente Înalta Curte urmează să menţină pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 5 C. pen.

B. În ceea ce priveşte fapta de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului L., instanţa de apel reţine următoarele:

Înalta Curte reţine că inculpatul L. a recunoscut, în cursul urmăririi penale, faptul că a primit suma de 10.000 euro de la martorul K.. În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul şi-a exercitat dreptul la tăcere.

Din declaraţiile date în cursul urmăririi penale, instanţa de apel, în acord cu cea de fond, reţine că inculpatul a precizat faptul că martorul K. l-a contactat chiar înainte de repartizarea lucrării nr. x/2008, acesta cerându-i o consultaţie legată de obiectul dosarului, întrebându-l pe inculpat cât ar "ieşi" o evaluare făcută foarte bine, o estimare a valorii corectă pe care să o poată susţine ulterior. Inculpatul a arătat că a făcut această estimare. A arătat că ulterior i-a fost repartizat Dosarul nr. x/2008, a făcut evaluarea şi, după ce a predat-o, martorul K. a venit la cabinetul său şi i-a remis suma de 10.000 euro.

La rândul său, martorul K. a relatat, în cursul urmăririi penale (Declaraţia din 18 martie 2015, că a luat legătura cu evaluatorul L., s-a întâlnit cu acesta, şi inculpatul i-a solicitat în scopul evaluării o expertiză topo a imobilului. După o perioadă, i-a pus acestuia la dispoziţie hărţile topo întocmite de un expert al cărui nume nu şi-l mai aminteşte, întrucât de realizarea acestei expertize s-a ocupat martorul Q., şi i-a cerut inculpatului să întocmească evaluarea într-un timp cât mai scurt şi într-o formă cât mai avantajoasă. La finalizarea raportului, a fost contactat de către inculpatul L. care i-a adus la cunoştinţă raportul şi pentru a se întâlni cu el pentru semnarea de luare la cunoştinţă, ocazie cu care i-a remis inculpatului suma de 10.000 euro.

Înalta Curte reţine că declaraţiile martorului K., coroborate cu cele ale inculpatului L., stabilesc, dincolo de dubiu, atât săvârşirea faptei de luare de mită, cât şi vinovăţia inculpatului.

Reţine în plus că inculpatul L. a acceptat promisiunea remiterii unui folos material înainte de întocmirea raportului de evaluare, ceea ce exclude ipoteza reţinerii ca lege penală mai favorabilă a dispoziţiilor C. pen. anterior referitoare la primirea de foloase necuvenite.

Înalta Curte reţine că acceptarea promisiunii unui folos material s-a produs anterior săvârşirii faptei, la momentul primului contact al martorului K.. Chiar dacă promisiunea a fost nedeterminată sub aspectul cuantumului sumei, instanţa reţine că, atât în varianta relatată de martorul K., mai explicit în cursul urmăririi penale, în sensul că i-a cerut inculpatului L. să facă o evaluare cât mai favorabilă, sau mai nuanţată din cursul cercetării judecătoreşti, în sensul că i-a solicitat să facă o evaluare cât mai bună, în sensul de a fi aprobată de Comisie, cât şi în varianta susţinută de inculpatul L. în cursul urmăririi penale, în sensul că martorul i-ar fi cerut iniţial o consultaţie în legătură cu evaluarea terenului în cauză, cert este cei doi au discutat explicit valoarea estimativă a terenului în cauză şi inculpatul L. a perceput în mod clar că martorul K. este interesat să obţină o valoare cât mai mare. Posibilitatea primirii unui folos material era condiţionată de obţinerea unei astfel de evaluări - iar inculpatul L. a acţionat în temeiul acestui raţionament, realizând o evaluare ce corespundea cu cea comunicată martorului. În plus, pentru considerentele arătate mai sus, inculpatul nu a realizat, obiectiv şi corespunzător obligaţiilor sale profesionale şi etice, raportul de evaluare.

Înalta Curte constată că probele administrate stabilesc, dincolo de dubiu, vinovăţia inculpatului L. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate nici criticile parchetului cu privire la faptul că pedeapsa de 3 ani închisoare nu ar fi fost corect individualizată.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o a avut în vedere în momentul alegerii pedepsei, a cuantumului acesteia şi a modalităţii de executare toate împrejurărilor cauzei, astfel încât pedeapsa principală şi modalitatea de executare au fost corespunzător stabilite.

Astfel, se constată că la individualizarea pedepsei înăuntrul limitelor legale, instanţa de fond a avut în vedere starea de pericol creată de inculpat pentru valoarea ocrotită de lege, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit de acesta, persoana inculpatului, nivelul de educaţie, vârsta, situaţia familială şi socială.

Având în vedere toate acest considerente Înalta Curte urmează să menţină pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

De asemenea va menţine dispoziţia primei instanţe privind confiscarea de la inculpatul L. a sumei de 10.000 euro şi de la inculpatul A. a sumei de 6.200.000 RON, în baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. şi art. 289 alin. (3) C. pen.

LATURA CIVILĂ A CAUZEI

Intimaţii apelanţi K., P. şi Q., de inculpaţii apelanţi G., F., N., L., C., D., A., J., H., E., I. şi B., precum şi partea responsabilă civilmente SC O. SRL au declarat apel şi în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei.

Intimaţii apelanţi K., P. şi Q. au solicitat, în principal, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile art. 2 din Protocolul 7 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, admiterea apelului formulat, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

În subsidiar, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se constate caracterul nelegal şi netemeinic al dispoziţiilor primei instanţe, respectiv a dispoziţiei de anulare a deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de emitere a titlurilor de conversie şi a dispoziţiei de repunere a părţilor în situaţia anterioară şi de restituire a sumei de aproximativ 375 de milioane de RON către statul român, prin Ministerul Finanţelor.

Intimaţii-apelanţii au precizat că nu au cum să se refere în mod direct la latura civilă a cauzei, pentru că încă de la debutul acestei cauze, au avut exclusiv calitatea de martori, iar numai prin nişte dispoziţii, profund ilegale din punct de vedere procedural, au dobândit în cauză calitatea de intimaţi.

Inculpaţii apelanţi G., F., N., L., C., D., A., J., H., E., I. şi B. şi partea responsabilă civilmente SC O. SRL au solicitat inclusiv să se aibă în vedere, că expertiza de verificare dispusă de instanţa de fond a stabilit fără echivoc lipsa oricărui prejudiciu, prin urmare, singura soluţie legală era aceea de respingere ca neîntemeiată a acţiunii civile şi ridicarea sechestrului asigurător dispus de instanţa de fond.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Înalta Curte constată că instanţa fond a reţinut următoarele:

Ministerul Finanţelor s-a constituit parte civilă în cauză cu diferenţa de evaluare dintre rapoartele de evaluare întocmite de inculpaţii trimişi în judecată şi rapoartele de constatare întocmite în cursul urmăririi penale, poziţie ce a fost menţinută, fără precizări suplimentare, până la finalizarea cercetării judecătoreşti.

Cu toate că instanţa de fond nu a reţinut rapoartele de constatare întocmite în cursul urmăririi penale ca probe pertinente în stabilirea prejudiciului a reţinut că inculpaţii sunt răspunzători sub aspectul întinderii prejudiciului de întreaga valoare a acestor decizii de despăgubire.

S-a apreciat că prin fapta de abuz în serviciu, inculpaţii au procedat la emiterea unor decizii de despăgubire nelegale, iar răspunderea lor din punctul de vedere al întinderii prejudiciului se raportează la valoarea integrală a acestor trei decizii de despăgubire, şi nu la o diferenţă de evaluare, care, având în vedere intervalul de timp îndelungat scurs de la momentul faptelor, nici nu poate fi de altfel stabilită de o manieră pertinentă.

S-a constatat că, deşi prejudiciul este constituit din valoarea integrală a tuturor celor trei dosare de despăgubire, în soluţionarea laturii civile instanţa este ţinută de principiul disponibilităţii şi nu poate obliga inculpaţii la plata unei sume mai mari decât cea solicitată de partea civilă, urmând a se limita la suma totală indicată în constituirea de parte civilă.

A constatat în acelaşi timp că în ceea ce priveşte decizia de despăgubire emisă în favoarea martorilor denunţători K., P. şi Q., în Dosarul nr. x/2008 această decizie este lovită de nulitate absolută, ca urmare a existenţei cauzei ilicite.

Decizia nr. 4764/F emisă în acest dosar de despăgubire a fost urmarea săvârşirii faptei de abuz în serviciu reţinută în sarcina tuturor membrilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar şi urmarea faptei de luare de mită săvârşită de inculpatul A..

Faţă de cele de mai sus, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a anulat Decizia nr. 4764/FF din 25 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP de emitere a titlului de despăgubire în favoarea intimaţilor K. (pentru cota de 71%), P. (pentru cota de 12%) şi Q. (pentru cota de 17%), în cuantum total de 375.050.942 RON, titlurile de conversie nr. 942/29 septembrie 2008 emis în favoarea intimatului Q., nr. 943 din 29 septembrie 2008 emis în favoarea intimatului P. şi nr. 944 din 29 septembrie 2008 emis în favoarea intimatului K.

A repus părţile în situaţia anterioară, şi a dispus restituirea, în cotele procentuale mai sus menţionate, de către intimaţii K. (71%), P. (12%) şi Q. (17%) a sumei de 375.050.942 RON către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

În baza art. 397 şi 25 C. proc. pen. a admis acţiunea civilă formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi a obligat în solidar pe inculpaţii D., E., A., F., C., G., H., J., I. (acesta în limita sumei de 82.857.750 euro echivalent RON la data plăţii), L. (acesta în limita sumei de 69.730.320 euro echivalent RON la data plăţii), B., acesta în solidar cu partea responsabilă civilmente M. (aceştia în limita sumei de 1.730.554 euro echivalent RON la data plăţii), şi N., acesta în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O. SRL (aceştia în limita sumei de 13.127.430 euro echivalent RON la data plăţii), la plata către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor a sumei de 84.588.304 euro echivalent RON la data plăţii, în măsura în care pretenţiile părţii civile nu sunt acoperite prin repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea sumei aferente deciziei desfiinţate, conform art. 25 alin. (3) C. proc. pen.

A menţinut măsurile asigurătorii luate prin Ordonanţele nr. 700/P/2014 din 2 aprilie 2015 şi 7 aprilie 2015 asupra bunurilor inculpaţilor D., J., I., G., A., E., B., F. şi H., şi va lua măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare, altele decât cele menţionate în ordonanţele de mai sus, ale inculpaţilor D., J., I., G., A., E., B., F. şi H., până la concurenţa sumelor la care sunt obligaţi faţă de partea civilă, la care se adaugă cuantumul sumelor confiscate, şi cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal, în fond şi căile de atac.

A luat de asemenea măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare, ale inculpatului L., şi părţilor responsabile civilmente M. şi SC O. SRL până la concurenţa obligaţiilor faţă de partea civilă, la care se adaugă cuantumul sumelor confiscate, şi cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal, în fond şi căile de atac.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. şi art. 289 alin. (3) C. pen. a confiscat de la inculpatul L. suma de 10.000 euro şi de la inculpatul A. suma de 6.200.000 RON, sume primite de aceştia cu titlu de mită.

Înalta Curte constată că Ministerul Finanţelor s-a constituit parte civilă în cauză cu diferenţa de evaluare dintre rapoartele de evaluare întocmite de inculpaţii trimişi în judecată şi rapoartele de constatare întocmite în cursul urmăririi penale, poziţie ce a fost menţinută, fără precizări suplimentare, până la finalizarea cercetării judecătoreşti respectiv cu suma de 84.588.304 euro.

Aşa cum s-a precizat în momentul analizării situaţiei de fapt, paguba adusă patrimoniului statului reprezentat de către Ministerul Finanţelor Publice, reclamată de parchet în momentul trimiterii în judecată a inculpaţilor, nu este în acest moment certă.

Astfel Înalta Curte constată că valoare stabilită de evaluatorul N. în Dosarul x/2006, 22.931.460 euro, este în intervalul valoric stabilit de comisia de experţi desemnată de instanţă, respectiv, între sumele stabilite în expertiză, 20.937.420 - 23.374.580 euro, precum şi faptul că valoarea stabilită de evaluatorul B. în Dosarul x/2008, de 2.137.636 euro este în intervalul valoric stabilit de comisia de experţi desemnată de instanţă, 1.800.000 - 2.150.000 euro.(file x din expertiza privind imobilul de pe str. x, Dosar x/2006 şi filele x respectiv 1 - 27 din expertiza vizând Dosarul x/2008, imobilul de pe str. x 17).

În ceea ce priveşte valoarea stabilită de evaluatorul L. în Dosarul x/2008, de 104.640.071 euro faţă 34.908.752 stabilită prin raportul de evaluare efectuat de specialistul D.N.A. experţii desemnaţi de instanţa de judecată au ajuns la concluzia că din cele şase imobile care făceau obiectul acestui dosar valoarea corectă a fost cea avută în vedere de către evaluatorul L., respectiv pentru imobilele din zona Palady-1 decembrie, teren în suprafaţă de 19.000 mp şi pentru imobilul în suprafaţă de 9.050 mp din zona Tarlale.

Pentru restul de patru imobile experţii desemnaţi de instanţă nu au putut să ofere un punct de vedere cu privire la valoarea acestora precizând că ar putea face acest lucru doar după efectuarea unui raport de evaluare extins cu privire la aceste suprafeţe de teren.

Având în vedere faptul că în cauză cu privire la inculpaţii G., F., N., L., C., D., A., J., H., E., I. şi B. urmează să se dispună o soluţie de achitare în baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu, în condiţiile în care nu s-a constatat vreo încălcare a atribuţiilor lor de serviciu, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. va lăsa nesoluţionată latura civilă a cauzei.

Pentru aceste considerente instanţa de apel, va admite apelurile inculpaţilor, intimaţilor apelanţi K., P. şi Q., precum şi de partea responsabilă civilmente SC O. SRL şi în baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. va lasă nesoluţionată latura civilă a cauzei şi va înlătură dispoziţia vizând anularea Deciziei nr. 4764/FF din 25 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P. de emitere a titlului de despăgubire în favoarea intimaţilor K. (pentru cota de 71%), P. (pentru cota de 12%) şi Q. (pentru cota de 17%), în cuantum total de 375.050.942 RON, a Titlurilor de conversie nr. 942 din 29 septembrie 2008 emis în favoarea intimatului Q., nr. 943 din 29 septembrie 2008 emis în favoarea intimatului P. şi nr. 944 din 29 septembrie 2008 emis în favoarea intimatului K., precum şi dispoziţia vizând repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea, în cotele procentuale mai sus menţionate, de către intimaţii K. (71%), P. (12%) şi Q. (17%) a sumei de 375.050.942 RON către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

În baza art. 397 alin. (5) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., va menţine măsurile asigurătorii luate prin Ordonanţele nr. 700/P/2014 din 2 aprilie 2015 şi 07 aprilie 2015 asupra bunurilor inculpaţilor D., J., I., G., E., B., F. şi H., precum şi măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare, altele decât cele menţionate în ordonanţele de mai sus, ale inculpaţilor D., J., I., G., A., E., B., F. şi H., până la concurenţa sumelor pretinse de partea civilă, luată de prima instanţă prin sentinţa apelată, pentru 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, dacă partea civilă nu introduce acţiune în faţa instanţei civile.

Va menţine măsurile asigurătorii luate prin Ordonanţele nr. 700/P/2014 din 2 aprilie 2015 şi 7 aprilie 2015 asupra bunurilor inculpatului A. până la concurenţa sumelor confiscate, precum şi măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare, altele decât cele menţionate în ordonanţele de mai sus, ale inculpaţilor A. şi L., până la concurenţa sumelor confiscate de la cei doi inculpaţi, luată de prima instanţă prin sentinţa apelată.

Pentru aceste motive în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile declarate de intimaţii apelanţi K., P. şi Q., de inculpaţii apelanţi G., F., N., L., C., D., A., J., H., E., I. şi B., precum şi de partea responsabilă civilmente SC O. SRL împotriva Sentinţei penale nr. 30/F din data de 14 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, pe care o va desfiinţa în parte, în latură penală şi civilă, şi rejudecând:

I. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita pe inculpata D., pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 5 C. pen.

II. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului E. prin sentinţa apelată în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor, respectiv:

- 4 ani închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

- 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 619 din 10 octombrie 2014 a Curţii de Apel Cluj

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita pe inculpatul E. pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Va înlătura dispoziţia privind anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 619 din 10 octombrie 2014 a Curţii de Apel Cluj.

Va menţine amânarea aplicării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) C. pen. prin Sentinţa penală nr. 619 din 10 octombrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 53/A din 16 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Va constata că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la 17 martie 2015 la 9 iulie 2015.

III. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin sentinţa apelată în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor, respectiv:

- 4 ani închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

- 8 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita inculpatul A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Va menţine pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 5 C. pen.

Va menţine dispoziţiile cu privire la pedeapsa complementară şi accesorie.

În baza art. 72 C. pen. va deduce reţinerea, arestul preventiv şi arestul la domiciliu de la 26 martie 2015 la 19 ianuarie 2016 inclusiv.

IV. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita inculpata F., pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Va constata că inculpata a fost reţinută pentru 24 de ore în data 16.03 2015 şi arestată preventiv de la 18 martie 2015 la 9 iulie 2015.

V. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului C. prin sentinţa apelată în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor, respectiv:

- 4 ani închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

- 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 62 din 15 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita pe inculpatul C. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Va înlătura menţiunile referitoare la pedeapsa şi măsurile stabilite prin Sentinţa penală nr. 62 din 15 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 97/A din 16 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi dispoziţia vizând anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 69/16 aprilie 2014 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II - penală.

Va constata că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la 16 aprilie 2015 la 06 februarie 2017.

VI. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita pe inculpatul G., pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Va constata că inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore în data 16 martie 2015 şi arestat preventiv de la 18 martie 2015 la 9 iulie 2015.

VII. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului H. prin sentinţa apelată în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor, respectiv:

- 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

- 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 715 din 28 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Buzău, secţia penală.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita pe inculpatul H., pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Va înlătura dispoziţia privind anularea suspendării a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 2481 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior prin Sentinţa penală nr. 715 din 28 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Buzău, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1179 din 26 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.

Va înlătura dispoziţia privind menţinerea măsurii arestării preventive în lipsă.

VIII. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita pe inculpatul I., pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Va constata că inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore în data 16 martie 2015 şi arestat preventiv de la 18 martie 2015 la 9 iulie 2015.

IX. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului L. prin sentinţa apelată în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor, respectiv:

- 4 ani pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, prev. art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

- 3 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită prv. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita pe inculpatul L. pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, prev. art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Va menţine pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Va menţine dispoziţiile cu privire la pedeapsa complementară şi accesorie.

În baza art. 72 C. pen. va deduce reţinerea, arestarea preventivă şi arestul la domiciliu de la 17 martie 2015 la 30 martie 2016 inclusiv.

X. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita pe inculpatul J. pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 2481 C. pen. anterior. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.anterior şi art. 5 C. pen.

XI. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita pe inculpatul B. pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 2481 C. pen. anterior. cu aplicarea cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

Va constata că inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore în data 16 martie 2015 şi arestat preventiv de la 18 martie 2015 la 9 iulie 2015.

XII. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita pe inculpatul N. pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 2481 C. pen. anterior. cu aplicarea cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

Va constata că inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore în data 16 martie 2015 şi arestat preventiv de la 18 martie 2015 la 22 aprilie 2015.

În baza în baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. va lăsa nesoluţionată latura civilă a cauzei.

Va înlătura dispoziţia vizând anularea Deciziei nr. 4764/FF din 25 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P. de emitere a titlului de despăgubire în favoarea intimaţilor K. (pentru cota de 71%), P. (pentru cota de 12%) şi Q. (pentru cota de 17%), în cuantum total de 375.050.942 RON, a titlurilor de conversie nr. 942/29 septembrie 2008 emis în favoarea intimatului Q., nr. 943/29 septembrie 2008 emis în favoarea intimatului P. şi nr. 944 din 29 septembrie 2008 emis în favoarea intimatului K., precum şi dispoziţia vizând repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea, în cotele procentuale mai sus menţionate, de către intimaţii K. (71%), P. (12%) şi Q. (17%) a sumei de 375.050.942 RON către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

Va menţine dispoziţia primei instanţe privind confiscarea de la inculpatul L. a sumei de 10.000 euro şi de la inculpatul A. a sumei de 6.200.000 RON, în baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. şi art. 289 alin. (3) C. pen.

În baza art. 397 alin. (5) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., va menţine măsurile asigurătorii luate prin Ordonanţele nr. 700/P/2014 din 2 aprilie 2015 şi 7 aprilie 2015 asupra bunurilor inculpaţilor D., J., I., G., E., B., F. şi H., precum şi măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare, altele decât cele menţionate în ordonanţele de mai sus, ale inculpaţilor D., J., I., G., A., E., B., F. şi H., până la concurenţa sumelor pretinse de partea civilă, luată de prima instanţă prin sentinţa apelată, pentru 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, dacă partea civilă nu introduce acţiune în faţa instanţei civile.

Va menţine măsurile asigurătorii luate prin Ordonanţele nr. 700/P/2014 din 2 aprilie 2015 şi 7 aprilie 2015 asupra bunurilor inculpatului A. până la concurenţa sumelor confiscate, precum şi măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare, altele decât cele menţionate în ordonanţele de mai sus, ale inculpaţilor A. şi L., până la concurenţa sumelor confiscate de la cei doi inculpaţi, luată de prima instanţă prin sentinţa apelată.

Va respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 30/F din data de 14 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate în măsura în care nu sunt contrare prezentei.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga pe fiecare dintre inculpaţii A. şi L. la câte 500 RON cheltuieli judiciare către stat efectuate în faza apelului.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. restul cheltuielilor judiciare efectuate la urmărire penală, instanţa de fond şi apel, pentru inculpaţii achitaţi, G., F., N., C., D., J., E., I. şi B., H., vor rămâne în sarcina statului.

Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii - intimaţi inculpaţi G., F., N., C., D., A., J., E., I. şi B., în sumă de câte 320 RON, vor rămâne în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii - intimaţi inculpaţi L. şi H., în sumă de câte 1.253 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite apelurile declarate de intimaţii apelanţi K., P. şi Q., de inculpaţii apelanţi G., F., N., L., C., D., A., J., H., E., I. şi B., precum şi de partea responsabilă civilmente SC O. SRL împotriva sentinţei penale nr. 30/F din data de 14 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, pe care o desfiinţează în parte, în latură penală şi civilă, şi rejudecând:

I. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită inculpata D., pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 5 C. pen.

II. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului E. prin sentinţa apelată în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv:

- 4 ani închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

- 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 619 din 10 octombrie 2014 a Curţii de Apel Cluj

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită inculpatul E. pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Înlătură dispoziţia privind anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 619 din 10 octombrie 2014 a Curţii de Apel Cluj.

Menţine amânarea aplicării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) C. pen. prin Sentinţa penală nr. 619 din 10 octombrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 53/A din 16 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la 17 martie 2015 la 9 iulie 2015.

III. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin sentinţa apelată în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv:

- 4 ani închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

- 8 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită inculpatul A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Menţine pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 5 C. pen.

Menţine dispoziţiile cu privire la pedeapsa complementară şi accesorie.

În baza art. 72 C. pen. deduce reţinerea, arestul preventiv şi arestul la domiciliu de la 26 martie 2015 la 19 ianuarie 2016 inclusiv.

IV. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită inculpata F., pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Constată că inculpata a fost reţinută pentru 24 de ore în data 16 martie 2015 şi arestată preventiv de la 18 martie 2015 la 9 iulie 2015.

V. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului C. prin sentinţa apelată în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv:

- 4 ani închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

- 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 62 din 15 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită inculpatul C. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Înlătură menţiunile referitoare la pedeapsa şi măsurile stabilite prin Sentinţa penală nr. 62 din 15 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 97/A din 16 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi dispoziţia vizând anularea Mandatului de executare a pedepsei nr. 69 din 16 aprilie 2014 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II - penală.

Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la 16 aprilie 2015 la 6 februarie 2017.

VI. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită inculpatul G., pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Constată că inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore în data 16 martie 2015 şi arestat preventiv de la 18 martie 2015 la 9 iulie 2015.

VII. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului H. prin sentinţa apelată în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv:

- 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

- 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 715 din 28 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Buzău, secţia penală.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită inculpatul H., pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Înlătură dispoziţia privind anularea suspendării a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 248 C. pen. anterior. raportat la art. 2481 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior prin Sentinţa penală nr. 715 din 28 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Buzău, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1179 din 26 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.

Înlătură dispoziţia privind menţinerea măsurii arestării preventive în lipsă.

VIII. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită inculpatul I., pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Constată că inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore în data 16 martie 2015 şi arestat preventiv de la 18 martie 2015 la 9 iulie 2015.

IX. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului L. prin sentinţa apelată în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv:

- 4 ani pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, prev. art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

- 3 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită prv. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită inculpatul L. pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, prev. art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Menţine pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Menţine dispoziţiile cu privire la pedeapsa complementară şi accesorie.

În baza art. 72 C. pen. deduce reţinerea, arestarea preventivă şi arestul la domiciliu de la 17 martie 2015 la 30 martie 2016 inclusiv.

X. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită inculpatul J. pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 2481 C. pen. anterior. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.anterior şi art. 5 C. pen.

XI. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită inculpatul B. pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 2481 C. pen. anterior. cu aplicarea cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

Constată că inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore în data 16.03 2015 şi arestat preventiv de la 18 martie 2015 la 9 iulie 2015.

XII. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită inculpatul N. pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 2481 C. pen. anterior. cu aplicarea cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

Constată că inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore în data 16 martie 2015 şi arestat preventiv de la 18 martie 2015 la 22 aprilie 2015.

În baza în baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. lasă nesoluţionată latura civilă a cauzei.

Înlătură dispoziţia vizând anularea Deciziei nr. 4764/FF din 25 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P. de emitere a titlului de despăgubire în favoarea intimaţilor K. (pentru cota de 71%), P. (pentru cota de 12%) şi Q. (pentru cota de 17%), în cuantum total de 375.050.942 RON, a Titlurilor de conversie nr. 942 din 29 septembrie 2008 emis în favoarea intimatului Q., nr. 943 din 29 septembrie 2008 emis în favoarea intimatului P. şi nr. 944/29 septembrie 2008 emis în favoarea intimatului K., precum şi dispoziţia vizând repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea, în cotele procentuale mai sus menţionate, de către intimaţii K. (71%), P. (12%) şi Q. (17%) a sumei de 375.050.942 RON către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

Menţine dispoziţia primei instanţe privind confiscarea de la inculpatul L. a sumei de 10.000 euro şi de la inculpatul A. a sumei de 6.200.000 RON, în baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. şi art. 289 alin. (3) C. pen.

În baza art. 397 alin. (5) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., menţine măsurile asigurătorii luate prin Ordonanţele nr. 700/P/2014 din 2 aprilie 2015 şi 7 aprilie 2015 asupra bunurilor inculpaţilor D., J., I., G., E., B., F. şi H., precum şi măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare, altele decât cele menţionate în ordonanţele de mai sus, ale inculpaţilor D., J., I., G., A., E., B., F. şi H., până la concurenţa sumelor pretinse de partea civilă, luată de prima instanţă prin sentinţa apelată, pentru 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, dacă partea civilă nu introduce acţiune în faţa instanţei civile.

Menţine măsurile asigurătorii luate prin Ordonanţele nr. 700/P/2014 din 2 aprilie 2015 şi 7 aprilie 2015 asupra bunurilor inculpatului A. până la concurenţa sumelor confiscate, precum şi măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare, altele decât cele menţionate în ordonanţele de mai sus, ale inculpaţilor A. şi L., până la concurenţa sumelor confiscate de la cei doi inculpaţi, luată de prima instanţă prin sentinţa apelată.

Respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 30/F din data de 14 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate în măsura în care nu sunt contrare prezentei.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă pe fiecare dintre inculpaţii A. şi L. la câte 500 RON cheltuieli judiciare către stat efectuate în faza apelului.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. restul cheltuielilor judiciare efectuate la urmărire penală, instanţa de fond şi apel, pentru inculpaţii achitaţi, G., F., N., C., D., J., E., I. şi B., H., rămân în sarcina statului.

Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii - intimaţi inculpaţi G., F., N., C., D., A., J., E., I. şi B., în sumă de câte 320 RON, rămân în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii - intimaţi inculpaţi L. şi H., în sumă de câte 1.253 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM