Cassation appeal dismissed: accessory penalty for driving ban validly applied to aggregate sentence despite drafting deficiency
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed as unfounded the cassation appeal filed by the prosecution, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that imposed a supplementary accessory penalty on the defendant. The dispute concerned whether the Court of Appeal violated procedural law by applying the accessory penalty of driving ban directly to the aggregate sentence for concurrent offenses (drunk driving without a license and negligent homicide) without explicitly establishing it alongside the individual primary sentence for the pending charge first, as required by the two-step sentencing methodology. The Supreme Court held that while the appellate court’s drafting technique regarding the accessory penalty was deficient, it did not constitute a legal violation of sentencing limits under Article 438(1)(12) of the Code of Criminal Procedure because the penalty was logically derived from the primary sentence for the pending offense and naturally completed the sanction regime within the context of the entire judgment. Consequently, the Court of Appeal’s order imposing the accessory penalty of prohibition on driving any category of vehicles for three years and the obligation to attend a vocational training course remains in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 396 alin. (2) C. proc. pen, art. 335 alin. (2) C. pen, art. 396 alin. (10) C. proc. pen, art. 67 alin. (2) C. pen, art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen, art. 85 alin. (1) din C. pen; Cassation appeal dismissed: accessory penalty for driving ban validly applied to aggregate sentence despite drafting deficiency: The dispute concerned whether the Court of Appeal violated procedural law by applying the accessory penalty of driving ban directly to the aggregate sentence for concurrent offenses (drunk driving without a license and negligent homicide) without explicitly establishing it alongside the individual primary sentence for the pending charge first, as required by the two-step sentencing methodology. The Supreme Court held that while the appellate court’s drafting technique regarding the accessory penalty was deficient, it did not constitute a legal violation of sentencing limits under Article 438(1)(12) of the Code of Criminal Procedure because the penalty was logically derived from the primary sentence for the pending offense and naturally completed the sanction regime within the context of the entire judgment. Consequently, the Court of Appeal’s order imposing the accessory penalty of prohibition on driving any category of vehicles for three years and the obligation to attend a vocational training course remains in force.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the cassation appeal as unfounded.
Provision applied to leave the judicial costs incurred by the cassation procedure in the charge of the state.
Full text
Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 255 din 23 martie 2018, Judecătoria Miercurea-Ciuc, secţia penală a hotărât următoarele:
În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., respectiv dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.
În temeiul art. 85 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi art. 16 din Legea nr. 187/2012 a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 754 din 27 septembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Miercurea-Ciuc în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 116/A din 14 martie 2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, constatând că infracţiunea de ucidere din culpă este concurentă cu infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere dedusă judecăţii.
În temeiul art. 40 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de 2 ani închisoare, stabilită pentru infracţiunea de ucidere din culpă, şi de 1 an şi 6 luni închisoare, stabilită pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celeilalte pedepse, respectiv 6 luni, în total 2 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. şi art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen. şi art. 67 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., respectiv dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.
În temeiul art. 91 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare sub supraveghere.
În temeiul art. 92 C. pen. a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art. 97 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei comunei Lunca de Jos, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 96 C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, a nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse ori a neîndeplinirii obligaţiilor civile.
În temeiul art. 71 alin. (5) teza a II-a C. pen. din 1969, cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 300 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 de RON, aferentă fazei de urmărire penală.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., onorariul interpretului de limbă maghiară a fost lăsat în sarcina statului.
II. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc, criticând faptul că prima instanţă nu a aplicat inculpatului A., alături de pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., şi pedeapsa accesorie similară.
Deopotrivă, parchetul a criticat omisiunea primei instanţe de a stabili în sarcina inculpatului una sau mai multe dintre obligaţiile prev. de art. 93 alin. (2) C. pen.
III. Prin Decizia penală nr. 557/A din 29 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc împotriva sentinţei penale nr. 255 din 23 martie 2018 pronunţată de Judecătoria Miercurea-Ciuc, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată, iar în rejudecare:
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen., s-a impus inculpatului A. obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii din hotărârea atacată, care nu contravin deciziei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, în condiţiile în care, pentru infracţiunea cercetată în cauză - conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., pe o perioadă de 3 ani de la rămânerii definitive a hotărârii, se impunea ca, raportat la modalitatea în care a săvârşit fapta, comportamentul pe care l-a adoptat la momentul opririi de către organele de poliţie şi gradul de alcoolemie pe care l-a avut la momentul comiterii infracţiunii, acestuia să i se aplice şi pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen.
Totodată, a notat că, având în vedere caracterul imperativ al disp. art. 93 alin. (2) C. pen., se impunea a se stabili în sarcina inculpatului una dintre obligaţiile prevăzute de textul de lege menţionat, respectiv aceea de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Harghita sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, inculpatul exprimându-şi acordul în acest sens.
*
Împotriva Deciziei penale nr. 557/A din 29 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş.
În motivarea căii extraordinare de atac exercitate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a invocat un unic motiv de recurs în casaţie, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
În argumentarea acestuia, evocând jurisprudenţa instanţei supreme şi doctrina de specialitate în materia cazului de recurs în casaţie invocat, în considerarea cărora a susţinut că recursul în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. este apt să remedieze nelegalităţile în materia pedepselor, indiferent de categoria acestora: principale, complementare sau accesorii, parchetul a arătat că soluţia curţii de apel, care, admiţând apelul declarat de procuror, în rejudecare a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a conduce vehicule (decurgând din pedeapsa complementară omonimă), direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă (corespunzătoare concursului între infracţiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi ucidere din culpă), fără să o fi stabilit, în prealabil, pe lângă pedeapsa principală corespunzătoare infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. - corespunde unei nelegale aplicări a pedepsei. Practic, modalitatea de impunere, de către instanţa de apel, în sarcina inculpatului A., a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării dreptului de a conduce vehicule s-a realizat cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 65 alin. (1), cu referire la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. şi a art. 45 alin. (5), cu referire la alin. (2) C. pen.
În acest sens, parchetul a arătat că dispoziţiile legale precitate instituie două reguli, respectiv:
- se stabilesc pentru infracţiunile concurente nu doar pedepse principale şi, eventual, complementare, ci şi pedepse accesorii; numai după ce o pedeapsă accesorie se stabileşte pe lângă o pedeapsă principală iniţială, aceasta (pedeapsa accesorie) se aplică pe lângă pedeapsa principală rezultantă;
- dacă există o pluralitate de pedepse accesorii cu un conţinut diferit, ele se aplică, toate, pe lângă pedeapsa principală rezultantă.
Prima dintre cele două reguli exprimă ideea că impunerea pedepsei accesorii presupune o dublă operaţiune: mai întâi, stabilirea ei pe lângă o pedeapsă principală, iar apoi, aplicarea ei pe lângă pedeapsa principală rezultantă.
Or, în pofida acestor reguli, în speţă, curtea de apel a făcut o referire singulară la pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a conduce vehicule (decurgând din pedeapsa complementară omonimă), respectiv în contextul aplicării ei pe lângă pedeapsa principală rezultantă corespunzătoare concursului între infracţiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi ucidere din culpă, fără ca aceasta să fi fost stabilită iniţial pe lângă pedeapsa principală corespunzătoare infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., care a făcut obiectul cercetărilor în cauză.
În consecinţă, în considerarea argumentelor prezentate, parchetul a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea, în parte, a hotărârii atacate, iar în rejudecare, înlăturarea greşitei aplicări a art. 65 alin. (1), cu referire la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. şi a art. 45 alin. (5), cu referire la alin. (2) C. pen., urmând ca:
1. În temeiul art. 65 alin. (1), cu referire la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., să se stabilească, pe lângă pedeapsa principală de un 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. în cauză, corespunzătoare infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a conduce vehicule (decurgând din pedeapsa complementară omonimă);
2. În temeiul art. 45 alin. (5), cu referire la alin. (2) C. pen., să se aplice, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, corespunzătoare concursului între infracţiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi ucidere din culpă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii publice elective, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat (pedeapsă accesorie care a fost stabilită pe lângă pedeapsa principală de 2 ani închisoare, corespunzătoare infracţiunii de ucidere din culpă) şi de a conduce vehicule.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 4 februarie 2019, fixându-se termen pentru verificarea admisibilităţii cererii de recurs în casaţie, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 15 martie 2019.
Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 15 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o, în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării ei pe fond.
La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casaţie, respectiv, 24 mai 2019, constatând că intimatul inculpat A. a depus la dosar o cerere de judecare a cauzei în lipsă şi că, raportat la dispoziţiile art. 90 C. proc. pen., asistenţa juridică a acestuia nu este obligatorie, Înalta Curte a luat concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.
*
Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În acest context, Înalta Curte notează că recursul în casaţie formulat în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş se fundamentează exclusiv pe cazul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. potrivit căruia hotărârea este supusă casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casaţie, instanţa supremă a stabilit că el este incident numai în situaţia în care pedeapsa stabilită de instanţa de apel, prin raportare la toate normele de drept penal substanţial relevante pentru tratamentul sancţionator, este nelegală.
Altfel spus, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar şi a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancţiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator permis de lege.
În contextul acestor consideraţii teoretice, evaluând susţinerile parchetului prin prisma datelor particulare ale cauzei, Înalta Curte notează că, potrivit considerentelor deciziei recurate, constatând că prima instanţă a aplicat inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (pentru care a fost cercetat în prezenta cauză), pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii, fără a-i impune însă şi pedeapsa accesorie corespunzătoare prevăzută de textul de lege anterior menţionat, în considerarea dispoziţiilor art. 65 alin. (1) C. pen., instanţa de apel a aplicat inculpatului această din urmă pedeapsă, dispunând ca atare prin dispozitivul deciziei pronunţate.
Considerând că, raportat la conţinutul deciziei recurate, în lipsa vreunei alte menţiuni cu privire la pedeapsa accesorie de referinţă, instanţa de apel a aplicat inculpatului această pedeapsă direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, corespunzătoare concursului între infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (pentru care a fost cercetat în cauza pendinte) şi ucidere din culpă (pentru care a fost condamnat definitiv prin Sentinţa penală nr. 754 din 27 septembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Miercurea-Ciuc în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 116/A din 14 martie 2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş), fără ca anterior să o fi stabilit pe lângă pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză, parchetul critică această soluţie, susţinând că, raportat la jurisprudenţa invocată a instanţei supreme în materia de referinţă, aceasta constituie o nelegală aplicare a pedepsei.
Practic, antamând caracterul ambiguu şi incomplet al soluţiei Curţii de Apel Târgu Mureş, parchetul invocă nelegala aplicare a pedepsei accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., dată fiind existenţa unei referiri singulare cu privire la aceasta în dispozitivul deciziei recurate, iar nu a două menţiuni, cum opinează că ar fi fost normal.
În acest context, Înalta Curte constată că, astfel cum este formulată, critica parchetului aduce în discuţie, în concret, exclusiv tehnica judiciară a instanţei de apel în stabilirea pedepsei accesorii prev. art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. în sarcina inculpatului A., iar nu chestiunea distinctă a aplicării acesteia în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Într-adevăr, astfel cum s-a statuat jurisprudenţial, procesul individualizării sancţiunilor (principale, complementare şi accesorii) în cauzele penale vizând un concurs de infracţiuni presupune parcurgerea obligatorie a două etape: o primă etapă, care vizează stabilirea pedepselor individuale pentru fiecare dintre infracţiunile concurente şi o a doua etapă, în care se efectuează contopirea pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente.
Or, deşi, raportat la aceste consideraţii teoretice, tehnica instanţei de apel de impunere, în sarcina inculpatului A., în maniera prezentată, a pedepsei accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., este deficitară, aceasta nu are, însă, semnificaţia unei încălcări a limitelor legale în care poate fi aplicată pedeapsa secundară menţionată.
Aceasta întrucât, în contextul particular al cauzei, în care concursul de infracţiuni reţinut în sarcina inculpatului A. vizează infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, care a făcut obiectul judecăţii în cauză, şi infracţiunea de ucidere din culpă, pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv în anul 2017, este incontestabil faptul că pedeapsa accesorie aplicată acestuia în apel (decurgând din pedeapsa complementară corespondentă) este consecinţa pedepsei principale aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.. Deopotrivă incontestabil este şi faptul că, având în vedere ansamblul hotărârii primei instanţe, menţinută în apel, dispoziţia de referinţă a Curţii de Apel Târgu Mureş completează în mod natural regimul sancţionator aplicat inculpatului la fond pentru pluralitate de fapte reţinute în sarcina acestuia.
În consecinţă, raportat la efectele juridice pe care le produce în concret, neaducând în discuţie vreo încălcare a limitelor legale în care poate fi aplicată pedeapsa accesorie prev. art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., tehnica instanţei de apel de stabilire în sarcina inculpatului A. a pedepsei accesorii anterior menţionată nu poate fi cenzurată eo ipso prin prisma cazului de recurs în casaţie invocat, destinat exclusiv cenzurării aspectelor de nelegală aplicare a pedepselor, în limitele menţionate în debutul prezentelor considerente, şi nici prin prisma vreunui alt caz limitativ prevăzut de art. 438 C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile formulate în prezentul demers judiciar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş împotriva Deciziei penale nr. 557/A din 29 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privindu-l pe intimatul inculpat A..
Ca urmare, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor fi lăsate în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş împotriva Deciziei penale nr. 557/A din 29 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privindu-l pe intimatul inculpat A.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2019.
Procesat de GGC - LM