Decizia nr. 166/RC/2018 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 342/D din 24 octombrie 2013, Tribunalul Bacău au fost condamnaţi, printre alţii, inculpaţii:

1. A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. (1969) cu referire la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 18 ianuarie 2008), la pedeapsa de 3 ani închisoare; art. 254 alin. (2) C. pen. (1969) în referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (3 acte materiale), la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969); art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. (1969) (persoana vătămată B.), la pedeapsa de 7 ani închisoare; art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. (1969) (persoană vătămată C.), la pedeapsa de 7 ani închisoare; art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (7 acte materiale), la pedeapsa de 4 ani închisoare; art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969) (fapta din 7 aprilie 2011), la pedeapsa de 3 ani închisoare; art. 254 alin. (2) C. pen. (1969) în referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapta din luna octombrie 2010) la pedeapsa de 3 ani închisoare şi de 4 ani interzicerea exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969); art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (două acte materiale, în datele de 19 februarie 2011 şi 14 aprilie 2011), la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi de 4 ani interzicerea exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a şi lit. b) C. pen.

2. D., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 255 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 14 aprilie 2011), la pedeapsa de 2 ani închisoare; art. 313 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), la pedeapsa de 7 ani închisoare; art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (3 acte materiale din datele de 10 iunie 2010, 15 septembrie 2010 şi 13 aprilie 2011), la pedeapsa de 3 ani; art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (trei acte materiale din datele de 10 iunie 2010, 15 septembrie 2010 şi 13 aprilie 2011), la pedeapsa de 6 luni închisoare;

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite aplicate pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

3. E. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969) (fapta din 13 aprilie 2011), la pedeapsa de 3 ani închisoare; art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 13 aprilie 2011), la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

4. F. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969) (fapta din 13 aprilie 2011), la pedeapsa de 3 ani închisoare; art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 13 aprilie 2011), la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 88 C. pen. (1969), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestului preventiv de la 22 iunie 2011 la 7 septembrie 2012 pentru inculpatul A. şi a reţinerii de 24 ore din data de 22 iunie 2011 pentru inculpatul D..

În temeiul art. 861 C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere privind pe inculpaţii E., F., stabilindu-se, conform art. 862 C. pen. (1969), un termen de încercare, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii, de câte 5 ani şi atrăgându-se atenţia acestora asupra prevederilor art. 864 C. pen. (1969).

S-a dispus încredinţarea supravegherii inculpaţilor, pe durata termenului de încercare, Serviciului de Probaţiune Galaţi, şi au fost obligaţi inculpaţii să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen. (1969), respectiv: să se prezinte de câte ori sunt chemaţi la Serviciul de Probaţiune; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii cu privire la mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.

Au fost obligaţi inculpaţii A., la plata sumei de 2.000 RON şi pe inculpaţii A. la plata sumei de 209.000 RON despăgubiri civile cu acordarea de majorări, penalităţi şi dobânzi aferente debitului, până la achitarea debitului către partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

În baza art. 118 alin. (1) lit. a), f) C. pen. (1969), s-a dispus confiscarea de la inculpaţii D. şi SC G. SRL Galaţi, a sumei de 426.166,51 RON.

În temeiul art. 163 şi următoarele C. proc. pen. cu referire la art. 118 alin. (1) lit. a) şi alin. (5) C. pen. (1969), a fost menţinut sechestru asigurătoriu dispus prin Ordonanţa nr. 82/P/2010 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Galaţi, din data de 27 octombrie 2011, instituit pentru suma de 10.850 euro ridicată de la inculpatul D. şi asupra apartamentelor nr. x şi 23 din bloc J2, Bd. x, mun. Galaţi aparţinând inculpatului D..

În temeiul art. 163 şi următoarele C. proc. pen. în referire la art. 118 alin. (1) lit. a) şi alin. (5) C. pen. (1969), a fost menţinut sechestrul asigurătoriu dispus prin Ordonanţa nr. 82/P/2010 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Galaţi, din data de 28 octombrie 2011, pentru suma de 2605 euro ridicată de la inculpatul A., şi asupra apartamentului nr. x din bloc V3B, strada x, mun. Galaţi aparţinând inculpatului A.

În baza art. 170 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 15 iunie 2006 a imobilului situat în Galaţi str. x şi aducerea acestuia în domeniul public al statului.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea către O.R.C. Galaţi a hotărârii la rămânerea definitivă.

În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi D. la câte 110.000 RON cheltuieli judiciare către stat, iar pe ceilalţi inculpaţi la câte 6.300 RON.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin Rechizitoriul nr. x/2010 din 4 noiembrie 2011 al D.N.A., Serviciul Teritorial Galaţi, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- A. - pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 18 ianuarie 2008); art. 254 alin. (2) C. pen. (1969) în referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (3 acte materiale); art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. (1969) (persoana vătămată B.); art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. (1969) (persoană vătămată C.); art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (7 acte materiale); art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969) (fapta din 7 aprilie 2011), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969);

- D. - pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 255 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 14 aprilie 2011); art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969) (act material din data de 13 aprilie 2011 - inculpata H.); art. 313 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969).

Prin acelaşi act de sesizare, s-a dispus şi punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, printre alţii, a inculpaţilor:

- A. - pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. (1969) în referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapta din luna octombrie 2010); art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (două acte materiale, în datele de 19 februarie 2011 şi 14 aprilie 2011), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969) (cu privire la aceste infracţiuni au fost extinse cercetările şi s-a dispus începerea urmăririi penale prin rezoluţia din data de 4 august 2011, fără a mai fi pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpat);

- D. - pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (3 acte materiale din datele de 10 iunie 2010, 15 septembrie 2010 şi 13 aprilie 2011), art. 26 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (trei acte materiale din datele de 10 iunie 2010, 15 septembrie 2010 şi 13 aprilie 2011), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969) (cu privire la aceste infracţiuni au fost extinse cercetările şi s-a dispus începerea urmăririi penale prin rezoluţia din data de 4 august 2011, fără a mai fi pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpat).

- E. - pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969) (fapta din 13 aprilie 2011); art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 13 aprilie 2011), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969);

- F. - pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969) (fapta din 13 aprilie 2011); art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 13 aprilie 2011), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969).

În urma analizării materialului probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, prin raportare şi la apărările formulate de inculpaţi, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, printre altele, că:

I. Fapta inculpatului A., care, în calitate de director executiv al DSVSA Galaţi, în data de 18 ianuarie 2008, a oferit patru sacoşe cu produse alimentare inspectorilor ANSVSA Bucureşti, inculpaţilor I. şi J., pentru ca aceştia să nu consemneze în Nota de control nr. x din 28 ianuarie 2008, aspecte imputabile inculpatului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Fapta aceluiaşi inculpat, care, în data de 3 februarie 2011, a condiţionat acordarea calificativului "Foarte bine" în Raportul de evaluare anual a performanţelor profesionale pe anul 2010 al martorei C. de faptul că aceasta să-şi scrie şi să îi înmâneze "demisia în alb", în caz contrar inculpatul precizându-i că îi va acorda calificativul "nesatisfăcător" şi ameninţând-o că o va elibera din funcţia publică deţinută, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. (1969).

S-a mai reţinut că activitatea inculpatului A., care, în calitate de director executiv al DSVSA Galaţi, în anul 2010, a dispus, în mod nelegal, scoaterea din evidenţa contabilă a DSVSA Galaţi, a imobilului situat în Galaţi, strada x nr. 73, ce fusese preluat de către SC K. SRL Galaţi, administrată de soţia sa, L., iar, în perioada 19 februarie - 14 aprilie 2011, a asigurat protecţia activităţilor ilicite desfăşurate de unii agenţi economici (învinuiţii M., N., O., SC P. SRL Galaţi, SC Q. SRL Galaţi şi SC R. SRL Odobeşti - Vrancea), care produc şi/sau comercializează produse alimentare, obţinând pentru sine sau pentru aceştia avantaje patrimoniale şi nepatrimoniale, agenţilor economici nemaifiindu-le aplicate sancţiunile contravenţionale corespunzătoare din H.G. nr. 984/2005, cauzând în acelaşi timp un prejudiciu la bugetul de stat în cuantum de 207.000 RON (limita minimă a amenzii), dar şi o vătămare a intereselor persoanelor fizice (consumatorii produselor alimentare) şi obţinându-se pentru agenţii economici menţionaţi un avantaj patrimonial în sumă de 207.000 RON, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei şi contra intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (7 acte materiale).

În plus, s-a reţinut că fapta aceluiaşi inculpat, care, în ziua de 7 aprilie 2011, la solicitarea inculpatului S., administrator al SC T. SRL Galaţi, a intervenit pe lângă directorul DSVSA Brăila, învinuitul U., pentru a nu se aplica sancţiunea contravenţională prevăzută în art. 4 alin. (1) lit. a) pct. 6 din H.G. nr. 984/2005, cu privire la un transport de produse din carne neetichetate, către Bucureşti, transport ce era efectuat de către autoizoterma cu nr. x, aparţinând învinuitei SC T. SRL Galaţi, cauzând în acelaşi timp un prejudiciu la bugetul de stat în cuantum de 2.000 RON (limita minimă a amenzii), dar şi o vătămare a intereselor persoanelor fizice (consumatorii produselor alimentare), şi obţinându-se pentru inculpata SC T. SRL Galaţi un avantaj patrimonial în sumă de 2.000 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei şi contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969).

Fapta aceluiaşi inculpat, care în calitate de director al DSVSA Galaţi, a pretins şi a primit miei, direct sau prin intermediul inculpatei V., şef Serviciu Contabilitate în cadrul DSVSA Galaţi, în perioada Sărbătorilor Pascale din anii 2008 şi 2011, de la subordonaţii săi, inculpata H. şi martorii W. şi X., precum şi produse alimentare în valoare de 750 RON, în toamna anului 2010, de la martora W., condiţionând îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu de pretinderea acestor foloase necuvenite (în cazul refuzului, exista riscul unor repercusiuni pe linie profesională din partea inculpatului), dar şi fapta de a pretinde, în data de 14 aprilie 2011, cantitatea de 19 kg de carne, în valoare de 300 RON, de la inculpatul D., pentru ca reprezentanţii DSVSA Galaţi să nu îl sancţioneze contravenţional pentru contravenţiile comise, dar şi pentru a asigura protecţia SC G. SRL Galaţi, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. (1969) în referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (4 acte materiale).

Fapta inculpatului A. care, în calitate de director al DSVSA Galaţi, în cursul lunii martie 2009, a ameninţat-o pe martora B., consilier juridic în cadrul instituţiei, că o va destitui din funcţia publică pe care o ocupa, dacă nu va întocmi un referat de scoatere din evidenţa contabilă a DSVSA Galaţi a imobilului situat în Galaţi, strada x nr. 73, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. (1969).

S-a mai reţinut că fapta aceluiaşi inculpat care, în aceeaşi calitate, în data de 19 februarie 2011, a solicitat subordonatei sale, martora Y., care efectua un control sanitar veterinar la sediul SC P. SRL Galaţi, cu punct de lucru în comuna Tudor Vladimirescu, să stopeze controlul şi să nu mai consemneze, în procesul-verbal nr. x, faptul că societatea valorifica produse expirate (dacă s-ar fi consemnat acest aspect, societatea ar fi trebuit sancţionată contravenţional, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 984/2005 cu amendă de la 45.000 RON la 50.000 RON), iar în data de 14 aprilie 2011, a intervenit în aceeaşi modalitate pe lângă subordonata sa, martora W., medic veterinar în cadrul CSVSA Tecuci, care efectua un control la rulota - magazin alimentar aparţinând inculpatei SC R. SRL Odobeşti, administrată de către inculpatul N., solicitându-i să stopeze controlul, motiv pentru care martorii W., Z. şi AA. nu au consemnat în Nota de inspecţie seria x nr. x, faptul că în rulotă se comercializau carne proaspătă neambalată şi produse din carne neambalate (art. 6 alin. (1) lit. b) pct. 9 din H.G. nr. 984/2005 (amendă de la 40.000 RON la 50.000 RON), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual săvârşit în realizarea scopului urmărit printr-o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen..(2 acte materiale).

II. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul D., s-a arătat că fapta sa, constând în aceea că, în data de 13 aprilie 2011, în urma controlului efectuat de către reprezentanţii DSVSA Galaţi la magazinele aparţinând învinuitei SC G. SRL Galaţi, situate în Piaţa Centrală din Galaţi, a remediat sau a încercat să remedieze neregulile constatate (etichetare necorespunzătoare, declaraţii de conformitate necompletate, etc.), punând în aplicare indicaţiile din partea inculpatei H. şi contribuind astfel la neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale acesteia, prin neaplicarea sancţiunilor contravenţionale agentului economic, respectiv art. 4 lit.

a) pct. 6 şi ale art. 10 din H.G. nr. 984/2005, cauzând în acelaşi timp un prejudiciu la bugetul de stat în cuantum de 20.000 RON (limita minimă a amenzii), dar şi o vătămare a intereselor persoanelor fizice (consumatorii produselor alimentare) şi obţinându-se pentru agentul economic menţionat un avantaj patrimonial în sumă de 20.000 RON, iar, în datele de 10 iunie 2010 şi 15 septembrie 2010, a semnat şi şi-a însuşit conţinutul Proceselor-verbale de constatare nr. x din 10 iunie 2010 şi y din 15 septembrie 2010, încheiate de către inculpatele H. şi BB., în care s-a omis cu ştiinţă să se consemneze existenţa în depozitul frigorific al agentului economic SC G. SRL Galaţi a unor cantităţi de carne alterată, degradată şi în stare de descompunere, precum şi a unor cantităţi de carne neetichetată, ambalată şi depozitată în condiţii improprii şi neigienice, contribuind, astfel, la neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale inculpatelor H. şi BB., prin neaplicarea sancţiunilor contravenţionale agentului economic, respectiv art. 4 lit.

a) pct. 6 şi 8 din H.G nr. 984/2005, cauzând în acelaşi timp un prejudiciu la bugetul de stat în cuantum de 2.000 RON (limita minimă a amenzii), dar şi o vătămare a intereselor persoanelor fizice (consumatorii produselor alimentare), şi obţinându-se pentru agentul economic menţionat un avantaj patrimonial în sumă de 2.000 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi a intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (3 acte materiale), şi complicitate la fals intelectual săvârşită în realizarea scopului urmărit printr-o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 17 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (3 acte materiale).

S-a constatat că, prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969) (act material din data de 13 aprilie 2011 - inculpata H.) şi punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (3 acte materiale din datele de 10 iunie 2010, 15 septembrie 2010 şi 13 aprilie 2011). Cum în cauză au fost reţinute prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), instanţa de fond a constatat că infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969) (act material din data de 13 aprilie 2011 - inculpata H.), pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, se regăseşte în conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (3 acte materiale din datele de 10 iunie 2010, 15 septembrie 2010 şi 13 aprilie 2011), pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, fapta comisă de inculpata H. regăsindu-se în această încadrare juridică, nefiind necesar a se dispune o schimbare de încadrare juridică.

S-a mai reţinut că fapta inculpatului D., administrator la SC G. SRL Galaţi, care în data de 14 aprilie 2011, a dat cantitatea de 19 kg carne martorului CC., prin intermediul martorei DD., la solicitarea inculpatului A., director al DSVSA Galaţi, pentru ca reprezentanţii instituţiei să nu îi aplice sancţiunile contravenţionale, ca urmare a contravenţiilor comise şi pentru a fi asigurată protecţia SC G. SRL Galaţi de către inculpatul A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Fapta aceluiaşi inculpat care, în perioada martie - iunie 2011, în calitate de administrator al SC G. SRL Galaţi, având protecţia inculpatului A. şi a inculpaţilor H., BB., E. şi F., în temeiul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a preparat produse din carne (salamuri, cârnaţi, etc.) falsificate şi alterate (inculpatul a modificat compoziţia produselor respective, iar, în alte cazuri, a folosit produse expirate şi alterate, pentru prepararea acestor alimente), vătămătoare sănătăţii consumatorilor (rezultatul analizelor a confirmat că produsele expuse la vânzare erau alterate sau aveau bacteria E.coli, deşi erau în termenul de valabilitate), în fabrica firmei, produse pe care ulterior, le-a expus spre vânzare, în magazinele societăţii amplasate în municipiul Galaţi sau le-a vândut prin intermediul acestor magazine ori le-a livrat altor agenţi economici spre comercializare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de falsificare de alimente sau alte produse, prevăzută de art. 313 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

S-a reţinut că, în perioada menţionată, s-au produs şi s-au vândut produse alimentare falsificate şi alterate, vătămătoare sănătăţii consumatorilor, în cantitate de 61.830,79 kg, având o valoare de 426.166,51 RON.

Având în vedere că în depozitul frigorific aparţinând SC G. SRL Galaţi s-a găsit cantitatea totală de 202.877 Kg (202,8 tone) carne alterată, degradată şi în stare de descompunere care a fost achiziţionată de inculpatul D., în timp, pentru a o folosi la fabricarea unor produse alimentare alterate, pe care ulterior să le expună spre vânzare şi să le vândă, s-a apreciat că acestea reprezintă tot acte de executare a infracţiunii de falsificare de alimente sau alte produse, dar în forma tentativei. S-a arătat că, deşi tentativa este pedepsită potrivit art. 313 alin. (6) C. pen. (1969), în sarcina inculpatului D. nu poate fi reţinută şi aceasta în mod separat, deoarece ea este absorbită în mod natural în forma consumată a infracţiunii de falsificare de alimente sau alte produse, prevăzută de art. 313 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

III. În sarcina inculpatei E., medic veterinar în cadrul DSVSA Galaţi, s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969), şi fals intelectual săvârşit în realizarea scopului urmărit printr-o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969), constând în aceea că, în ziua de 13 aprilie 2011, împreună cu inculpata F., a efectuat un control la magazinele SC G. SRL Galaţi din Piaţa Centrală, iar, pentru a nu dispune împotriva societăţii măsurile de sancţionare contravenţională prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a) pct. 6 şi ale art. 10 din H.G. nr. 984/2005 (amendă între 20.000 RON - 40.000 RON), nu a mai consemnat în Nota de inspecţie seria x, nr. x din 13 aprilie 2011, neregulile constatate cu privire la etichetele necorespunzătoare, aplicate pe 47 de sortimente de produse fabricate de agentul economic SC G. SRL, cu privire la faptul că declaraţiile de conformitate ale produselor expuse la vânzare nu erau completate, în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar produsele congelate nu erau incluse în declaraţiile de conformitate şi cu privire la faptul că o parte din produse nu corespundeau organoleptic, respectiv ciolanul afumat care era foarte închis la culoare, iar tenta de la marea majoritate a salamurilor era spre maroniu închis, cauzând în acelaşi timp un prejudiciu la bugetul de stat în cuantum de 20.000 RON (limita minimă a amenzii), dar şi o vătămare a intereselor persoanelor fizice (consumatorii produselor alimentare) şi obţinându-se pentru agentul economic menţionat un avantaj patrimonial în sumă de 20.000 RON.

IV. Totodată, s-a arătat că fapta inculpatei F., medic veterinar în cadrul DSVSA Galaţi, care în ziua de 13 aprilie 2011, împreună cu inculpata E., a efectuat un control la magazinele SC G. SRL Galaţi din Piaţa Centrală, iar pentru a nu dispune împotriva societăţii măsurile de sancţionare contravenţională prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a) pct. 6 şi ale art. 10 din H.G. nr. 984/2005 (amendă între 20.000 RON - 40.000 RON), nu a mai consemnat în Nota de inspecţie seria x, nr. x din 13 aprilie 2011, neregulile constatate cu privire la etichetele necorespunzătoare, aplicate pe 47 de sortimente de produse fabricate de SC G. SRL, cu privire la faptul că declaraţiile de conformitate ale produselor expuse la vânzare nu erau completate, în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar produsele congelate nu erau incluse în declaraţiile de conformitate şi cu privire la faptul că o parte din produse nu corespundeau organoleptic, respectiv ciolanul afumat care era foarte închis la culoare, iar tenta de la marea majoritate a salamurilor era spre maroniu închis, cauzând în acelaşi timp un prejudiciu la bugetul de stat în cuantum de 20.000 RON (limita minimă a amenzii), dar şi o vătămare a intereselor persoanelor fizice (consumatorii produselor alimentare) şi obţinându-se pentru agentul economic menţionat un avantaj patrimonial în sumă de 20.000 RON, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969), şi fals intelectual săvârşit în realizarea scopului urmărit printr-o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969).

Analizând apărările formulate, instanţa de fond a apreciat nefondate susţinerile inculpaţilor cu privire la nulitatea absolută a interceptărilor şi înregistrărilor audio, aceştia solicitând achitarea deoarece nu au fost respectate prevederile art. 911 C. proc. pen., în sensul că, la momentul în care au fost făcute înregistrările ambientale şi cele telefonice, nu era începută urmărirea penală, iar aceste înregistrări făcute nelegal au constituit baza tuturor probelor efectuate în cauză, în special cele constituind audierea inculpaţilor şi a martorilor din lucrări.

Astfel, s-a arătat că, din examinarea dosarului, a rezultat că, prin Autorizaţia nr. x din 7 februarie 2011 dată de Tribunalul Galaţi, s-a încuviinţat interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicărilor efectuate în mediu ambiental între martora denunţătoare C. şi făptuitorul A. şi cu orice alte persoane care au legătură cu cauza şi înregistrarea de imagini. Instanţa a apreciat, însă, că interceptările şi înregistrările telefonice se coroborează cu declaraţiile martorilor sau ale inculpaţilor, care, într-o accepţiune mai largă în cauza Curţii Europene a Drepturilor Omului "Spînu împotriva României", sunt consideraţi martori. S-a arătat că infracţiunile săvârşite erau prevăzute în Legea nr. 78/2000, enumerate în textul art. 911 alin. (2) C. proc. pen. şi a existat autorizarea judecătorului pentru interceptări şi înregistrări. Or, în cauză aceste "tehnici speciale de anchetă" au fost folosite exact în scopul arătat în recomandare, condiţii în care s-a apreciat că excepţia invocată de apărători, pentru inculpaţi, nu poate fi primită.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpaţilor în sensul că infracţiunea prevăzută în art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) este absorbită în conţinutul celei prevăzută de art. 246 C. pen. (1969) raportat la art. 248 C. pen. (1969), analizând obiectul juridic al infracţiunii de abuz în serviciu, instanţa de fond a constatat că această infracţiune are ca obiect juridic special relaţiile sociale care asigură buna desfăşurare a activităţii de serviciu prin îndeplinirea cu corectitudine de către funcţionarii publici a îndatoririlor de serviciu, pe când infracţiunea de fals intelectual are ca obiect juridic alterarea adevărului în înscrisul oficial cu prilejul întocmirii înscrisului, iar obiectul material constă tocmai înscrisul oficial al cărui conţinut este alterat în momentul în care acesta este întocmit. Ca urmare, s-a constatat că, deşi ambele fapte impun ca subiect activ o anumită calitate a făptuitorului - acea de funcţionar public -, ele au ca modalităţi de comitere laturi obiective diferite, una fiind în legătură cu serviciul, iar cealaltă intrând în conţinutul complex al infracţiunilor de serviciu.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor, aşa cum au fost descrise mai sus, persoana inculpaţilor care nu au mai fost condamnaţi, poziţia acestora, care, în general, nu au recunoscut faptele săvârşite.

Susţinerile inculpatului A. au fost apreciate ca neîntemeiate, întrucât din probele administrate în cauză rezultă în mod cert că acesta a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa. Astfel, s-a arătat că, din coroborarea declaraţiilor martorilor B., EE. şi FF., cu înregistrarea video-audio de pe suportul magnetic, tip CDR marca X nr. x/1 şi cu concluziile Notei nr. x din 28 ianuarie 2008 a ANSVSA Bucureşti, a rezultat că inculpatul A. a oferit patru sacoşe cu produse alimentare inspectorilor ANSVSA Bucureşti, învinuiţii I. şi J., pentru ca aceştia să nu consemneze în Nota de control aspecte imputabile inculpatului. Înregistrarea audio-video a momentului în care sacoşele sunt introduse în autoturismul inspectorilor ANSVSA s-a efectuat datorită intenţiei inculpatului A. de a o folosi împotriva celor doi inspectori, în cazul în care aceştia ar fi consemnat aspectele negative din activitatea inculpatului, în calitate de director executiv al DSVSA Galaţi (pct. A.I din rechizitoriu).

În plus, faptul că inculpatul A. a condiţionat acordarea calificativului "foarte bine" în Raportul de evaluare anual a performanţelor profesionale pe anul 2010 al martorei C. de scrierea "demisiei în alb" a acesteia, rezultă din declaraţia martorelor C. şi GG., din Nota de informare nr. x/31 ianuarie 2011 şi din procesul-verbal de redare a convorbirilor înregistrate în mediu ambiental în ziua de 04 februarie 2011 (pct. A.II din rechizitoriu).

În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că, în perioada 19.02-14 aprilie 2011, inculpatul A. a asigurat protecţia activităţilor ilicite desfăşurate de unii agenţi economici (învinuiţii M., S., N., O., SC P. SRL Galaţi, SC T. SRL Galaţi, SC Q. SRL Galaţi şi SC R. SRL Odobeşti - Vrancea), care produc şi/sau comercializează produse alimentare, obţinând pentru sine sau pentru aceştia avantaje patrimoniale şi nepatrimoniale, agenţilor economici nemaifiindu-le aplicate sancţiunile contravenţionale corespunzătoare. Aceste aspecte au rezultat din declaraţiile martorilor Y., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., W., Z. şi AA., din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, din actele solicitate diferitelor instituţii şi autorităţi ale statului, dar şi din declaraţiile învinuiţilor M., S., N., O., U., PP., QQ. şi H..

Cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), s-a constatat că, în data de 19 februarie 2011, în urma intervenţiei inculpatului A., pentru stoparea controlului efectuat la SC P. SRL, martora Y. nu a mai consemnat în procesul-verbal nr. x faptul că societatea valorifica produse expirate şi că nu deţinea documentul de înregistrare sanitară veterinară. Dacă s-ar fi consemnat acest aspect, societatea ar fi trebuit sancţionată contravenţional, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 984/2005. Martora nu a făcut acest lucru, deoarece i-a fost teamă că va suporta represalii din partea inculpatului A..

De asemenea, din cercetări s-a stabilit că, în data de 14 aprilie 2011, în urma intervenţiei inculpatului A., pentru stoparea controlului efectuat la rulota SC R. SRL Odobeşti, aflată în municipiul Tecuci, martorii W., Z. şi AA. nu au consemnat, în nota de inspecţie seria x nr. x, faptul că în rulotă se comercializau carne proaspătă neambalată şi produse din carne neambalate, de teamă să nu atragă sancţionarea contravenţională a societăţii pentru art. 6 alin. (1) lit. b) pct. 9 din H.G. nr. 984/2005.

În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. (1969) în referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), s-a arătat că, din declaraţiile învinuitelor V. şi H., dar şi ale martorilor W., FF., RR., X. şi OO., rezultă că inculpatul A., în calitate de director al DSVSA Galaţi, şi-a format un obicei din a condiţiona îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu de pretinderea unor foloase necuvenite de la subordonaţii săi (miei sau produse alimentare).

De asemenea, în data de 14 aprilie 2011, inculpatul A. a pretins în schimbul asigurării protecţiei de la inculpatul D. cantitatea de 20 kg carne, pe care urma să o ridice un reprezentant al postului SS. În cursul aceleiaşi zile, în urma discuţiilor purtate, un angajat al postului TV, respectiv DD., s-a deplasat la sediul SC G. SRL Galaţi şi a ridicat cantitatea de 19 kg, împrejurările primirii acestei cantităţi de carne fiind detaliate la punctul B-III din rechizitoriu.

S-a subliniat, totodată, că, în cauză, au fost administrate probe din care a rezultat că inculpatul A. a ameninţat-o pe martora B. că o va destitui din funcţia publică pe care o ocupa în cadrul DSVSA Galaţi, dacă nu întocmeşte un referat pentru scoaterea ilegală din evidenţa contabilă a instituţiei, a imobilului situat în Galaţi, strada x nr. 73. Inculpatul A. a ocupat funcţia de director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi la momentul săvârşirii infracţiunilor şi nu a recunoscut comiterea faptelor reţinute în sarcina sa.

S-a mai reţinut că inculpatul D. a avut o conduită nesinceră, nerecunoscând comiterea faptelor, că, la momentul săvârşirii infracţiunilor, a fost administrator al SC G. SRL Galaţi, precum şi că nu are antecedente penale.

La rândul său, inculpatul D. a declarat că învinuirile care i se aduc nu corespund realităţii şi constituie o interpretare eronată a situaţiei de fapt, că nu a oferit niciodată mită în forma reţinută în învinuire, nu a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 313 alin. (1) C. pen. (1969) şi că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Susţinerile inculpatului D. au fost apreciate ca neîntemeiate, arătându-se că, din discuţiile purtate în perioada martie - iunie 2011, între acesta şi TT., inginer tehnolog în cadrul fabricii de preparate, al căror conţinut a fost înregistrat şi redat în procese-verbale, rezultă faptul că în fabrica UU. era modificată compoziţia produselor alimentare. În plus, cercetările au mai relevat că produsele expirate (unele încă din anii 2002, 2003) şi alterate erau achiziţionate de la SC VV. SRL Şindriliţa, comuna Găneasa, Ilfov, precum şi de la alte societăţi comerciale menţionate anterior, relevante fiind procesul-verbal de redare a convorbirilor din data de 26 mai 2011, ora 15:41, referitor la comanda pe care inculpatul D. o face la firma menţionată anterior, dar şi Nota de Inspecţie seria x nr. x din 22 iunie 2011 întocmită de către reprezentanţii DSVSA Galaţi, cu ocazia percheziţiei efectuate de către organele de urmărire penală, la fabrica UU.. În cuprinsul acestei Note de inspecţie, s-a menţionat că au fost descoperite pulpe de pui, expirate din luna februarie 2011 şi care fuseseră achiziţionate la începutul lunii iunie 2011 de la SC VV. SRL. Acest aspect a fost constatat şi de organele de urmărire penală la data de 19 septembrie 2011, când au găsit cantitatea de 1881,9 kg aripi pui congelate, pentru care administratorul WW. a prezentat factura nr. x din 8 iunie 2010, emisă de SC XX. SRL către SC G. SRL Galaţi, pentru a induce în eroare organele judiciare, având în vedere că etichetele de pe produs aparţineau SC VV. SRL Bucureşti.

S-a mai evidenţiat că, la data de 22 iunie 2011, organele de urmărire penală au efectuat o percheziţie în incinta fabricii UU., în prezenţa reprezentanţilor DSVSA Galaţi, ocazie cu care au fost descoperite într-un depozit frigorific, mari cantităţi de carne alterată, degradată şi în stare de descompunere, în cantitate totală de 202.877 Kg (202,8 tone), precum şi ambalată şi depozitată în condiţii improprii şi neigienice. Astfel, pe lângă cantităţi de alimente ce aveau termenul expirat de foarte mult timp, la faţa locului au mai fost descoperite produse în stare avansată de putrefacţie, toate aceste produse fiind depozitate la un loc şi folosite ca materie primă în procesul tehnologic de fabricaţie.

Din probele administrate a rezultat că inculpatul D. folosea în procesul de fabricare materii prime alterate, iar produsele finite astfel obţinute erau introduse în circuitul comercial, punând în pericol sănătatea publică, acest lucru petrecându-se pe o durată mare de timp, aspect care rezultă şi din discuţiile purtate de acesta cu doi dintre salariaţii săi, învinuiţii YY. şi ZZ., care îl anunţau periodic despre calitatea necorespunzătoare a produselor comercializate şi despre refuzul clienţilor de a le primi.

De asemenea, s-a arătat că martorul AAA., administrator la SC BBB. SRL şi care desfăşurase relaţii comerciale cu Grupul de firme UU., aparţinând inculpatului D., a declarat că inculpatul folosea în procesul de fabricare conserve de carne, expirate de un an, pe care le dădea şi salariaţilor ca hrană rece. Martorul a mai relatat că inculpatul se aproviziona cu carne de cal, pe care o introducea în procesul de fabricare a preparatelor, amestecând-o cu sare şi silitră (azotat de potasiu) sau achiziţiona, de la abatoarele de păsări din CCC., calupuri îngheţate ce conţineau pieliţă de pasăre şi "căzături" de la procesul de tranşare a păsărilor, subproduse care ar fi trebuit distruse, dar care erau utilizate de inculpat în diferite proporţii la preparatele din carne de pasăre. Martorul DDD. a declarat că, în anul 2008, inculpatul a folosit, în procesul de fabricare, carne de la 200 de ovine, care consumaseră grâu verde otrăvit, la EEE. din jud. Galaţi.

Cât priveşte infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 14 aprilie 2011), s-a arătat că, din procesul-verbal de redare a convorbirilor interceptate din data de 14 aprilie 2011, orele 12:50 şi 14:48, a rezultat că inculpatul D. a dat cantitatea de 19 kg carne unui reprezentant al postului SS., în urma discuţiilor purtate cu coinculpatul A.. Din procesul-verbal de redare a rezultat că martora DD., angajată a postului SS., "vine din partea domnului dr. A. şi îi comunică, din partea acestuia, că vrea 20 de kg carne, azi".

Din discuţiile purtate nu a reieşit că s-ar fi încheiat un contract de publicitate între postul TV şi inculpatul D., martora DD. menţionând că postul de televiziune doreşte să îi mulţumească acestuia "pentru favoarea făcută şi aşteaptă un clip pentru a face reclamă produselor UU." Faptul că inculpatul A. a trimis un reprezentant al postului TV la inculpatul D. pentru a lua carne, imediat după ce a purtat o discuţie cu acesta pe tema controlului efectuat la magazinele SC G. SRL din ziua anterioară şi s-a asigurat că inculpatul D. nu are nimic de reproşat pe tema aceasta, l-a determinat pe cel din urmă să ofere produsele respective, în ideea că nu i se vor aplica sancţiuni contravenţionale de către reprezentanţii DSVSA Galaţi şi i se va aplica protecţie în continuare.

S-a mai arătat că săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), a rezultat din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, din data de 13 aprilie 2011, orele 10:40 şi 11:22, discuţiile fiind purtate între inculpatul D. şi inculpata H., şefa Circumscripţiei Sanitare Veterinare din Piaţa Centrală Galaţi, dar şi din declaraţiile inculpatei F., E. şi H., precum şi din Nota de control întocmită de primele două învinuite, în ziua de 13 aprilie 2011.

S-a reţinut că, deşi dispoziţiile art. 4 lit. a) pct. 6 şi ale art. 10 din H.G. nr. 984/2005 o obligau pe inculpata H. să aplice sancţiunile contravenţionale corespunzătoare, aceasta nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, solicitându-i inculpatului să schimbe etichetele vechi, în cursul aceleiaşi zile şi să-i trimită avizele de expediţie a mărfurilor, precum şi declaraţiile de conformitate completate corespunzător. Prin punerea în aplicare a acestor indicaţii din partea inculpatei H., inculpatul D. a contribuit la neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale învinuitei, creându-se învinuitei SC G. SRL şi inculpatului, ca asociat, un avantaj, constând în neplata contravalorii amenzilor ce trebuiau aplicate şi în veniturile realizate ca urmare a activităţilor comerciale ilicite desfăşurate.

Totodată, prin semnarea Notei de control întocmite de către inculpata F. şi E., inculpatul D. şi-a însuşit starea de fapt reţinută de către cele două (care nu au mai menţionat că se descoperiseră sortimente de produse cu etichete necorespunzătoare) şi a contribuit la neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale învinuitelor.

S-a subliniat că, pentru a nu dispune măsurile legale de sancţionare contravenţională, inculpatele H. şi BB. au omis cu ştiinţă să consemneze în Procesele-verbale de constatare nr. x din 10 iunie 2010 şi y din 15 septembrie 2010, existenţa în depozitul frigorific a unor cantităţi de carne alterată, degradată şi în stare de descompunere, precum şi a unor cantităţi de carne neetichetată, ambalată şi depozitată în condiţii improprii şi neigienice, săvârşind infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), şi fals intelectual săvârşită în realizarea scopului urmărit printr-o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), situaţie care a fost însuşită şi de inculpatul D. prin semnarea proceselor-verbale. Astfel, inculpatul le-a ajutat la neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu pe învinuitele H. şi BB..

Inculpatele E. şi F. au recunoscut că nu au mai consemnat în nota de inspecţie seria x, nr. x din 13 aprilie 2011, neregulile constatate cu privire la etichetele necorespunzătoare aplicate pe 47 de sortimente comercializate într-unul din magazinele aparţinând SC G. SRL Galaţi, situat în Piaţa Centrală din Galaţi, dar nu au oferit o justificare plauzibilă cu privire la acest aspect (pct. B.II din rechizitoriu).

Faţă de toate aspectele arătate, instanţa de fond a considerat că scopul educativ al pedepselor pentru inculpaţii A. şi D. nu poate fi atins decât prin executarea pedepselor aplicate în regim de detenţie întrucât aceştia au săvârşit fapte grave de corupţie, respectiv de dare şi primire de mită, au comis fapte care au dus la încălcarea atribuţiilor specifice de serviciu şi au atentat la sănătatea populaţiei prin alterarea produselor alimentare şi oferirea acestora spre consum populaţiei. De asemenea, instanţa a considerat că pentru inculpaţii E., F. se poate dispune luarea măsurii suspendării sub supraveghere.

Având în vedere cererea de constituire de parte civilă de la fila x, a fost obligat inculpatul A., la plata sumei de 2.000 RON, pentru care inculpatul U. la solicitarea inculpatului A., director al DSVSA Galaţi, nu a dispus măsurile legale, prevăzute de art. 4 lit. a) pct. 6 din H.G. nr. 984/2005 (amendă între 2000 RON - 10.000 RON), cu privire la un transport de produse din carne neetichetate, către Bucureşti, transport efectuat de către autoizoterma cu nr. x, aparţinând agentului economic SC T. SRL Galaţi.

De asemenea, s-a dispus obligarea inculpaţilor A. şi H. la plata sumei de 209.000 RON despăgubiri civile cu acordarea de majorări, penalităţi şi dobânzi aferente debitului, până la achitarea debitului către partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat prin neaplicarea dispoziţiilor legale cu privire la săvârşirea unor contravenţii.

La data de 19 octombrie 2011, s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice de natură financiar-contabilă, stabilindu-se, pe baza facturilor de livrare, ridicate de la SC G. SRL Galaţi, că în fabrica firmei s-au produs şi s-au vândut, în perioada 23 martie - 22 iunie 2011 (momentul percheziţiei), preparate falsificate şi alterate, vătămătoare sănătăţii consumatorilor, în cantitate de 61.830,79 kg, având o valoare de 426.166,51 RON. S-a menţionat că inculpata SC G. SRL Galaţi a refuzat să pună la dispoziţia organelor de urmărire penală rapoartele de producţie şi de vânzare, constatarea limitându-se doar la facturile care au fost identificate cu ocazia percheziţiei efectuate pe cale de consecinţă în baza art. 118 alin. (1) lit. a), f) C. pen. se va dispune confiscarea de la inculpaţii D. şi SC G. SRL Galaţi a sumei de 426.166,51 RON.

Împotriva acestei sentinţei au declarat apel, printre alţii, inculpaţii F., D., A. şi E., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.

La data de 9 decembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea formulată de petenta TT. pentru strămutarea judecării cauzei şi a strămutat judecarea la Curtea de Apel Iaşi, menţinând actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a dispus strămutarea, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi la 18 decembrie 2014.

Prin Decizia penală nr. 945 din 23 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de inculpaţii D. şi A., împotriva Sentinţei penale nr. 342/D din 24 octombrie 2013, pronunţate de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/2011.

În temeiul art. 423 C. proc. pen., a fost desfiinţată, în parte, pe latură penală şi în totalitate pe latură civilă, sentinţa apelată şi rejudecând:

I. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare şi 4 ani pedeapsă complementară constând în interzicerea exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) şi repuse în individualitate pedepsele componente, constatându-se că legea penală mai favorabilă acestuia este noul C. pen.

1. A fost înlăturată dispoziţia de condamnare a inculpatului A. pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. (1969) cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în varianta modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

2. A fost înlăturată dispoziţia de condamnare a inculpatului A. pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. (1969), cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (3 acte materiale).

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în varianta modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale).

3. A fost înlăturată dispoziţia de condamnare a inculpatului A. pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. (1969), cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (un act material).

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în varianta modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (un act material).

4. A fost înlăturată dispoziţia de condamnare a inculpatului A. pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969) (fapta din 7 aprilie 2011).

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, în varianta modificată prin Legea nr. 187/2012, raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (fapta din 07 aprilie 2011).

5. A fost înlăturată dispoziţia de condamnare a inculpatului A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (7 acte materiale).

În temeiul art. 132 din Legea nr. 78/2000, în varianta modificată prin Legea nr. 187/2012, raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. şi a Deciziei CCR nr. 405/2016, a fost condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu - 4 acte materiale (în legătură cu M. - 29 martie 2011, N. şi SC R. SRL Odobeşti Vrancea, SC P. SRL Galaţi, şi cu imobilul din str. x Galaţi).

În temeiul art. 67 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa funcţii de conducere în cadrul serviciilor sanitar veterinare de stat), pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) - dreptul de a ocupa funcţii de conducere în cadrul serviciilor sanitar - veterinare de stat, pe o durată de 3 ani.

6. A fost redus cuantumul pedepsei stabilite în sarcina inculpatului A. pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000, în varianta modificată prin Legea nr. 187/2012, raportat la art. 207 C. pen. (persoană vătămată B.), de la 7 ani închisoare la 1 an şi 4 luni închisoare.

7. A fost redus cuantumul pedepsei stabilite în sarcina inculpatului A. pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000, în varianta modificată prin Legea nr. 187/2012, raportat la art. 207 C. pen. (persoană vătămată C.), de la 7 ani închisoare la 1 an şi 4 luni închisoare.

8. A fost majorată pedeapsa stabilită în sarcina inculpatului A. pentru infracţiunea de instigare la participaţie improprie la fals intelectual prevăzută de art. 47 raportat la art. 52 alin. (3) raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (două acte materiale), de la 1 an închisoare la 1 an şi 4 luni închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 3 ani închisoare, 1 an şi 4 luni închisoare, 1 an şi 4 luni închisoare şi 1 an şi 4 luni închisoare, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care a fost adăugat sporul de 1 an şi 4 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa funcţii de conducere în cadrul serviciilor sanitar - veterinare de stat), pe o durată de 3 ani, drepturi care au fost interzise şi ca pedeapsă accesorie conform art. 65 alin. (1) C. pen.

II. În privinţa inculpatului D., a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare şi repuse în individualitate pedepsele componente şi s-a constatat că legea penală mai favorabilă acestuia este C. pen. din 1969.

1. A fost înlăturată dispoziţia de condamnare a inculpatului D. pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 14 aprilie 2011).

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (fapta din 14 aprilie 2011).

2. A fost respinsă ca nefondată cererea Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. - S.T. Iaşi de schimbare a încadrării juridice privind infracţiunea de falsificare de alimente.

A fost înlăturată dispoziţia de condamnare a inculpatului D. pentru infracţiunea de falsificare de alimente prevăzută de art. 313 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. pentru infracţiunea de falsificare de alimente prevăzută de art. 313 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 alin. (1) C. pen.

3. A fost înlăturată dispoziţia de condamnare a inculpatului D. pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea 78/2000, art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) - 3 acte materiale (13 aprilie 2011, 10 iunie 2010 şi 15 septembrie 2010).

În temeiul art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 5 alin. (1) C. pen. şi a Deciziei CCR nr. 405/2016, a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice - 2 acte materiale (10 iunie 2010 şi 15 septembrie 2010).

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele de 3 ani închisoare şi 6 luni închisoare, stabilită pentru infracţiunea de complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (trei acte materiale din datele de 10 iunie 2010, 15 septembrie 2010 şi 13 aprilie 2011), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Pe latură civilă, a fost înlăturată dispoziţia de obligare a inculpatului A. la plata sumei de 2. 000 RON către partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva inculpaţilor A., U. şi SC T. SRL Galaţi.

A fost înlăturată dispoziţia de obligare a inculpatului A. la plata sumei de 209.000 RON despăgubiri civile cu acordarea de majorări, penalităţi şi dobânzi aferente debitului, până la achitarea debitului, către partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva inculpatului A.

A fost înlăturată dispoziţia privind confiscarea de la inculpatul D. a sumei de 426.166,51 RON.

În temeiul art. 397 C. proc. pen., s-au ridicat măsurile asigurătorii dispuse prin:

- Ordonanţa nr. 82/P/2010 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, din data de 27 octombrie 2011, instituit pentru suma de 10.850 Euro ridicată de la inculpatul D. şi a apartamentelor nr. x şi nr. 23 din bloc J2, Bd. x, mun. Galaţi aparţinând inculpatului D.;

- prin Ordonanţa nr. 82/P/2010 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, din data de 28 octombrie 2011, pentru suma de 2605 Euro ridicată de la inculpatul A., şi asupra apartamentului nr. x din bloc V3B, strada x, mun. Galaţi aparţinând inculpatului A.

În temeiul art. 397 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul D. a sumei de 10.850 Euro, depusă la FFF. SA conform chitanţei nr. x/1 din 28 octombrie 2011.

În temeiul art. 397 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul A. a sumei de 2.605 Euro, depusă la FFF. SA conform chitanţei nr. x/1 din 31 octombrie 2011.

S-a înlăturat dispoziţia privind desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/15 iunie 2006 privind a imobilului situat în Galaţi, judeţul Galaţi.

A fost redus cuantumul cheltuielilor judiciare la care au fost obligaţi inculpaţii A. şi D. de la suma de câte 110.000 RON la suma de câte 5.500 RON şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate în măsura în care nu contravin deciziei.

B. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpatele F. şi E., acestea fiind obligate la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat efectuate pentru soluţionarea apelurilor.

Pentru a se pronunţa astfel, analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, în raport de criticile formulate de apelanţi, dar şi din oficiu, Curtea a constatat că inculpaţii D., A. şi E., prin motivele scrise de apel, au invocat, în esenţă, următoarele motive de nelegalitate:

I. Au fost formulate critici din perspectiva nemotivării hotărârii atacate în sensul că aceasta nu este rezultatul activităţii de judecată, respectiv a analizei acuzaţiei, a stabilirii faptelor pe bază de probe, a examenului personal al probelor ce au fost administrate, al aplicării la fapte a legii şi a pronunţării unei soluţii care să pună în acord probele, situaţia de fapt şi textele de lege aplicabile. În speţă, apărarea a arătat că instanţa de fond a copiat rechizitoriul în întregime, neexistând nici un considerent, argument personal al instanţei nici pe situaţia de fapt, nici pe analiza probelor, nici pe vinovăţie. S-a mai arătat că, deşi art. 421 C. proc. pen., aşa cum nici art. 379 C. proc. pen. (1968) nu reglementează expres desfiinţarea hotărârii pentru lipsa motivării acesteia, în fapt lipsa motivării echivalează cu o nerezolvare a fondului cauzei, dar şi cu imposibilitatea instanţei de apel de a face o judecată în apel, iar nu în primă instanţă, drept pentru care se impune într-o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 421 C. proc. pen. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ca singur remediu procesual, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare acesteia.

Analizând aceste susţineri, Curtea a observat că, în concret, inculpaţii apelanţi nu au invocat că sentinţa penală apelată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată, ci că motivarea este insuficientă şi greşită, iar situaţia de fapt este aceeaşi cu cea reţinută în rechizitoriu. Sub acest aspect, Curtea a arătat că reţinerea aceleiaşi situaţii de fapt ca şi în rechizitoriu nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, având în vedere că prima instanţă poate să-şi însuşească starea de fapt expusă în actul de inculpare atunci când aceasta nu este modificată de probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti.

Mai mult, s-a subliniat că, în cuprinsul motivării, instanţa de fond a prezentat apărările inculpaţilor, a redat integral declaraţiile acestora, a efectuat o analiză a mijloacelor de probă, acestea fiind precizate, atât separat, prin enumerare, dar şi cu ocazia prezentării situaţiei de fapt, unde a fost redat conţinutul declaraţiilor de martor, al proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice ori ambientale, precum şi al înscrisurilor relevante, fiind prezentată şi relevanţa acestora.

Aşa fiind, Curtea a apreciat neîntemeiate susţinerile apelanţilor inculpaţi sub acest aspect, reţinând că sentinţa penală apelată respectă conţinutul prevăzut de art. 356 C. proc. pen. (1969) (art. 403 C. proc. pen.), respectiv cuprinde descrierea faptelor pentru fiecare inculpat, cu arătarea timpului şi locului unde au fost săvârşite şi încadrarea juridică date acestora prin actul de sesizare, analizarea probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, precum şi analiza altor elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză. S-a mai arătat că, în cuprinsul hotărârii, probele au fost analizate din perspectiva apărării fiecărui inculpat, iar în expunere au fost prezentate faptele reţinute de instanţă în sarcina acestora, precum şi temeiurile de drept care a justificat soluţia pronunţată în cauză.

În ceea ce priveşte pertinenţa argumentelor reţinute ori faptul că acestea au fost prezentate în rechizitoriu, fiind însuşite de către prima instanţă, s-a arătat că aceste împrejurări nu conduc la o nemotivare a hotărârii, instanţa de control judiciar având posibilitatea de a complini aceste eventuale deficienţe, în condiţiile în care calea de atac a apelului are efect devolutiv integral.

II. În ceea ce priveşte nelegalitatea mijloacelor de probă obţinute prin mijlocirea S.R.I., raportat la cele statuate prin decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, s-a invocat faptul că, atât în actul de sesizare, cât şi în sentinţă, acuzaţiile de întemeiază, în cvasitotalitate, pe interceptările telefonice, transcriptul eronat în unele situaţii, probă administrată de către un organ necompetent să efectueze urmărirea penală. Astfel, inculpaţii au solicitat constatarea nelegalităţii şi nulităţii tuturor mijloacelor de probă constând în note de redare a interceptărilor de tip voce, sms (şi toate celelalte asemenea mijloace de probă) obţinute prin mijloace probatorii nelegale (prin intermediul sau cu contribuţia S.R.I.) şi, în consecinţă, excluderea de la dosarul cauzei a acestora subliniindu-se că Serviciul Român de Informaţii nu poate efectua acte de urmărire penală în cauză.

S-a arătat că, întrucât la data efectuării urmăririi penale în cauză erau în vigoare dispoziţiile art. 912 C. proc. pen. (1968), interceptările puteau fi obţinute numai de procuror şi de organul de urmărire penală, textul fiind clar, previzibil, nesusceptibil de o altă interpretare. În sprijinul acestei solicitări, apelanţii inculpaţi au invocat decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. (care a preluat şi modificat prevederile art. 912 C. proc. pen. 1968) este neconstituţională şi s-a statuat că Serviciul Român de Informaţii nu putea efectua acte de urmărire penală sau pune în executare dispoziţii date de procuror în cursul procesului penal, iar realizarea supravegherii tehnice, ca procedeu probator, cu încălcarea condiţiilor legale prevăzute la art. 912 C. proc. pen. (1968), inclusiv a celor referitoare la organele abilitate să pună în executare mandatul de supraveghere, are ca efect nulitatea probelor astfel obţinute şi, în consecinţă, imposibilitatea folosirii lor în procesul penal, conform art. 102 alin. (3) C. proc. pen..

Apelanţii au mai susţinut că mijloacele de probă nelegal obţinute trebuie excluse prin raportare la principiul legalităţii procesului penal, care impune ca proba să fie legală la momentul administrării ei nemijlocite în faţa judecătorului cauzei în condiţii de contradictorialitate.

Referitor la convorbirile telefonice interceptate în cauză, la solicitarea instanţei de control jurisdicţional, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Galaţi, prin Adresa cu nr. x/2010 din 12 aprilie 2016, a comunicat că "înregistrările telefonice au fost realizate din punct de vedere tehnic, de către ofiţeri din cadrul SRI, dar aceştia au asigurat doar suportul logistic, actele procedurale de redare a acestor convorbiri şi comunicările telefonice, respectiv procesele-verbale, au fost întocmite, în conformitate cu prevederile art. 913 din C. proc. pen. anterior, în vigoare în anul 2010, de către ofiţerii de poliţie judiciară ai Serviciului Teritorial Galaţi din cadrul DNA, în baza solicitărilor şi ordonanţelor de delegare emise de procurorul de caz (...)".

Cu privire la acest aspect, Curtea a constatat că măsurile de supraveghere tehnică dispuse în dosar au fost efectuate sub imperiul C. proc. pen. din 1969, în vigoare la data respectivă, cu respectarea dispoziţiilor în materie şi cu autorizarea judecătorului. Analizând dispoziţiile art. 281 şi art. 282 C. proc. pen., Curtea a constatat că realizarea supravegherii tehnice ca procedeu probator, cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare, nu se află printre dispoziţiile a căror nesocotire poate atrage nulitatea absolută, putând fi, însă, analizată doar prin prisma normelor care reglementează nulitatea relativă.

Analizând, din această perspectivă, criticile apărării, Curtea a arătat că, pentru a se putea reţine nulitatea relativă, este necesar nu doar să se constate încălcarea unei dispoziţii legale, în speţă competenţa organului care a pus în executare mandatele de supraveghere tehnică (aspect sub care Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 este pe deplin aplicabilă), ci şi să se stabilească existenţa unei vătămări concrete a drepturilor părţilor prin această încălcare, care să nu poată fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului procesual şi procedural, această ultimă condiţie nefiind îndeplinită în cauză. Astfel, s-a arătat că, în cauză, nu se poate reţine o vătămare cât timp probele sunt la dispoziţia părţilor, au fost supuse dezbaterii contradictorii a părţilor şi au putut fi combătute de acestea prin solicitarea de administrare a unor noi probe şi, mai mult, inculpaţii au fost interpelaţi cu privire la conţinutul convorbirilor telefonice atât de către instanţa de fond, cât şi de instanţa de control jurisdicţional, fiecare necontestând că au folosit numerele de telefon interceptate ori conţinutul convorbirilor, conţinut pe care l-au explicat în declaraţiile date. În aceste condiţii, s-a constatat că declaraţiile inculpaţilor, de recunoaştere a conţinutului convorbirilor telefonice, confirmă proba obţinută prin procedeul de supraveghere tehnică şi, astfel, conţinutul respectivelor discuţii este obţinut de această dată printr-un procedeu probator necontestat de către inculpaţi, respectiv prin audierea lor de către instanţă.

S-a subliniat că, nici măcar din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor omului (cauzele GGG. contra României, Khan contra Marii Britanii, P.G. şi J.H. contra Marii Britanii, Heglas contra Republicii Cehe, Bykov contra Rusiei), excluderea unor probe nu este automată, ci este necesar să se analizeze dacă încălcarea dispoziţiilor legale are caracter substanţial şi semnificativ şi dacă aceasta, în împrejurările concrete ale cauzei, face ca menţinerea mijloacelor de probă astfel administrate să aducă atingere caracterului echitabil al procesului penal în ansamblul său. Judecătorul naţional are obligaţia de a evalua necesitatea aplicării sancţiunii excluderii prin raportare la gravitatea încălcării drepturilor inculpaţilor în procesul de administrare a probatoriului, la impactul pe care caracterul nelegal al probei îl poate avea cu privire la credibilitatea mijlocului de probă, precum şi la importanţa pe care mijlocul de probă o prezintă în susţinerea acuzării. Aşadar, Curtea europeană a statuat, de principiu, că nu este interzisă folosirea în procesul penal a unei probe obţinute în mod nelegal, dacă procedura în ansamblul ei este una echitabilă, iar inculpatul a avut posibilitatea contestării ei.

S-a mai arătat că, potrivit jurisprudenţei menţionate, utilizarea de înregistrări nelegale aduce atingere dispoziţiilor art. 8 din Convenţie privind respectarea vieţii private şi de familie, însă nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 6 din Convenţie privind dreptul la un proces echitabil deoarece stabilirea admisibilităţii unor probe este atributul instanţelor naţionale.

În raport cu aceste aspecte, Curtea a constatat că, la acest moment procesual, nu se impune o înlăturare a mijloacelor de probă obţinute prin măsuri de supraveghere tehnică deoarece, chiar dacă ar exista o încălcare a dispoziţiilor art. 8 din Convenţie în ceea ce-i priveşte pe inculpaţi, lezarea dreptului la viaţă privată şi de familie s-a produs deja şi nu poate fi înlăturată de instanţă prin înlăturarea acestor probe.

Mai mult, s-a subliniat că inculpaţii au avut posibilitatea de a contesta probele obţinute prin interceptarea convorbirilor telefonice şi, aşa cum s-a precizat mai sus, au recunoscut conţinutul discuţiilor purtate, iar Curtea a apreciat importanţa acestor probe raportat la tot ansamblul materialul probator, constatând că nevinovăţia ori vinovăţia inculpaţilor rezultă, în mod preponderent, din declaraţiile acestora, ale coinculpaţilor, ale martorilor audiaţi ori din înscrisurile administrate în cauză.

III. O altă critică formulată de apelanţii inculpaţi a vizat faptul că mijloacele de probă prevăzute de art. 911 C. proc. pen. (1968) nu puteau fi administrate în faza actelor premergătoare (aşa cum s-a petrecut în cauza pendinte), această chestiune fiind, de altfel, tranşată în noua codificare care impune necesitatea începerii urmăririi penale pentru a se putea administra astfel de probe. Făcându-se trimitere la Decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, care a statuat caracterul obligatoriu al considerentelor deciziilor Curţii Constituţionale, s-a susţinut că instanţa de fond a criticat aceste prevederi şi a efectuat o analiză proprie, prin raportare la instituţia percheziţiei, din care a conchis că mijloacele intruzive de probă se pot administra în faza actelor premergătoare şi, deci, sunt câştigate cauzei. Apărarea a concluzionat că, la momentul administrării acestor probatorii, nu au fost respectate condiţiile legale (respectiv o urmărire penală legal începută) şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 102 alin. (2) C. proc. pen., a solicitat sa se dispună nefolosirea acestora în procesul penal pendinte.

Analizând aceste critici, Curtea a constatat, în primul rând, că acestea au făcut obiectul sesizării Curţii Constituţionale de către instanţa de fond, prin încheierea din 10 aprilie 2012, în urma cererii formulate de inculpatul A., care a invocat că art. 911 C. proc. pen. (1968) încălcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie întrucât nu prezintă garanţii suficiente care să-l protejeze pe cetăţean de abuzurile sau excesul de putere din partea autorităţilor care nu respectă practica instanţei de contencios constituţional prin care s-a statuat că interceptarea convorbirilor telefonice trebuie să se facă numai în cadrul unei proceduri judiciare, adică a unei urmăriri penale începută. Prin Decizia nr. 1017 din 29 noiembrie 2012, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpatul A., arătând că aspectele criticate au fost deja analizate prin alte decizii ale sale, ale căror considerente îşi păstrează valabilitatea şi în speţă.

Totodată, instanţa de apel a constatat că dispoziţiile art. 911 şi următoarele C. proc. pen. (1968) nu impun obligativitatea începerii urmăririi penale pentru ca judecătorul să autorizeze interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare. De altfel, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în cazul actelor premergătoare, mijlocul de probă îl constituie, potrivit art. 224 alin. (2) C. proc. pen. (1968), procesul-verbal prin care se constată efectuarea respectivului act premergător, în speţă procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate, mijloc de probă care a putut fi contestat atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti.

Nu au fost primite nici susţinerile inculpaţilor privind imposibilitatea de a lua cunoştinţă despre conţinutul interceptărilor efectuate şi, eventual, de a se apăra de abuzurile sau excesul de putere din partea autorităţilor pentru a demonstra că înregistrările şi interceptările sunt nejustificate ori neîntemeiate, deoarece, potrivit art. 913 alin. (4) C. proc. pen. (1968), la prezentarea materialului de urmărire penală, procurorul este obligat să prezinte învinuitului sau inculpatului procesele-verbale în care sunt redate convorbirile înregistrare şi să asigure, la cerere, ascultarea acestora. De asemenea, potrivit art. 916 alin. (1) din acelaşi cod, mijloacele de probă referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau video pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părţilor interesate sau din oficiu de către instanţa de judecată.

IV. Alte critici formulate de apărare au vizat inexistenţa la dosar a autorizaţiilor pentru interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare emise în baza Legii nr. 51/1991, cu excepţia mandatelor din perioada martie - 21 iunie 2011. În legătură cu acest aspect, s-a arătat că, în condiţiile în care cel puţin 85% din cuprinsul rechizitoriului este reprezentat de interceptări telefonice întemeiate pe siguranţa naţională şi faţă de împrejurarea că acestea nu pot fi decelate cele făcute în baza unui mandat de drept comun, nu se poate verifica legalitatea acestora din prisma numerelor ce urmau a fi interceptate, perioada de interceptare etc. ori stabili asupra certitudinii probelor, condiţie esenţială de natură a garanta legalitatea procesului penal, aşa încât se impune constatarea nulităţii acestor mijloace de probă. S-a apreciat că informaţiile care vizează acte de corupţie şi alte fapte de drept comun nu vor putea fi utilizate în dosare drept probe dacă au fost obţinute în baza mandatului de siguranţă naţională.

Analizând toate procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice ce se regăsesc în dosarele de urmărire penală, Curtea a constatat că respectivele convorbiri au fost interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiilor emise de către Tribunalul Galaţi în cauză, nefiind emise autorizaţii pentru interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare în baza Legii nr. 51/1991, astfel încât, susţinerile apelanţilor inculpaţi nu se confirmă. Totodată, a fost apreciată vădit nefondată şi critica privind faptul că nu poate fi decelat dacă înregistrările ce au fost redate în cuprinsul rechizitoriului au făcute în baza unui mandat de drept comun ori întemeiate pe siguranţa naţională, arătându-se că fiecare convorbire redată se regăseşte în procesele-verbale ataşate la dosarul de urmărire penală, iar, din verificarea acestor procese-verbale, rezultă fără echivoc că respectivele convorbiri telefonice redate integral au fost interceptate şi înregistrate doar în baza autorizaţiilor emise de către Tribunalul Galaţi.

V. Inculpatul D. a mai invocat nelegalitatea probei cu interceptările telefonice efectuate în perioada martie - 21 iunie 2011, în legătură cu fapta prevăzută de art. 313 C. pen. (1969), respectiv art. 357 C. pen., arătând că acestea au fost obţinute cu încălcarea art. 68 C. proc. pen. (1968), respectiv art. 101 alin. (3) C. proc. pen., întrucât, în măsura în care se constata că, din convorbirea purtată în martie 2011 cu coinculpata TT., rezultă că din acel moment debutează activitatea infracţională constând în modificarea compoziţiei produselor cu consecinţa falsificării acestora, autorităţile statului erau obligate să intervină imediat pentru a stopa pretinsa activitate ilicită, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă. S-a arătat instanţa de fond trebuia să observe încălcarea dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen. şi să înlăture cu desăvârşire proba obţinută prin nesocotirea unei norme imperative.

Curtea a constatat că aceste critici sunt vădit neîntemeiate, întrucât atât dispoziţiile art. 68 C. proc. pen. (1968), cât şi cele ale art. 101 alin. (3) C. proc. pen., se referă strict la acţiunile de determinare ori de provocare a unei persoane să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, acţiuni ce nu se regăsesc în cauză, nefiind, de altfel, nici invocate de inculpat. S-a subliniat că normele menţionate se referă la acţiunile realizate de investigatorii sub acoperire, care nu se limitează la a investiga activitatea infracţională în mod pasiv, ci exercită o anumită influenţă asupra subiectului astfel încât să îl incite la săvârşirea unei fapte penale, care, altfel nu ar fi fost comisă, cu scopul de a face posibilă stabilirea infracţiunii, şi anume de a oferi probe şi de a începe urmărirea penală, situaţie premisă ce nu se regăseşte în speţă.

În continuare, Curtea a reţinut că inculpatul A. a criticat sentinţa apelată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei raportat la infracţiunile de dare şi luare de mită descrise la lit. A).I. din sentinţă, presupus săvârşite în perioada 14 -18 ianuarie 2008. Astfel, acesta a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere datele şi elementele noi ce au rezultat din cercetarea judecătorească, pe baza cărora să facă o evaluare totală a probelor, iar, în final, să stabilească dacă acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, respectiv nu a lămurit dacă B. a avut un interes personal în a filma în cazul pretinsei dări de mită şi a păstra înregistrarea mai mulţi ani şi apoi să o prezinte organelor de anchetă; dacă inspectorii I. şi J. au primit efectiv pretinsele produse şi care era valoarea lor; dacă actul de control al celor doi inspectori a fost validat de A.N.S.V. şi este în continuare în vigoare; care erau relaţiile între B. şi A. În dovedirea nevinovăţiei sale a considerat relevante declaraţiile martorei B., care a arătat, în faza de urmărire penală, că sacoşele ce au fost date inspectorilor provin de la agenţi economici şi nu de la H., iar, în faţa instanţei de fond, că a tras concluzia că sacoşele s-ar da pentru ca inculpatul A. să forţeze mâna inspectorilor, a făcut înregistrarea nu pentru că îi era teamă, ci pentru interesul ei pentru a o folosi când va considera necesar, şi, de asemenea, că inspectorii, în speţă, nu ştiau că vor fi puse sacoşele în maşină, precum şi faptul că martorul EE. a primit cheile pentru a spăla maşina. Totodată, instanţa de fond nu a avut în vedere înscrisurile care atestă relaţiile tensionate între apelant şi B. şi interesul acesteia din urmă de a-i face rău.

Audiat fiind de către instanţa de apel, la termenul din 28 ianuarie 2016, inculpatul A. a învederat referitor la infracţiunea de dare de mită că martora B. a realizat filmuleţul din duşmănie, dorind să-l folosească împotriva lui, aspect ce rezultă din faptul că martora avea mai multe litigii cu instituţia pe care o conducea şi i-a adresat numeroase ameninţări.

Curtea a constatat că, prin sentinţa apelată, inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, reţinându-se, în esenţă, în sarcina acestuia că, în calitate de director executiv al DSVSA Galaţi, în data de 18 ianuarie 2008, a oferit patru sacoşe cu produse alimentare inspectorilor ANSVSA Bucureşti, inculpaţilor I. şi J., pentru ca aceştia să nu consemneze în Nota de control nr. x din 28 ianuarie 2008, aspecte imputabile inculpatului.

Analizând materialul probator administrat în cauză, inclusiv în calea de atac, Curtea a constatat că judecătorul fondului a realizat o interpretare necorespunzătoare a probelor, reţinând în mod greşit situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului A. în ceea ce priveşte infracţiunea analizată.

Curtea a apreciat că infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată şi, ulterior, condamnat în primă instanţă inculpatul A. nu este dovedită, probele în acuzare neavând caracter cert, decisiv, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, iar, în cauză, nu a fost probat elementul material al infracţiunii de dare de mită, în nici unul dintre modalităţile alternative prevăzute de lege.

Astfel, s-a arătat că, în actul de sesizare şi în sentinţa apelată, s-a reţinut că infracţiunea de dare de mită a fost săvârşită de inculpatul A. prin acţiunea de oferire a patru sacoşe cu produse alimentare inspectorilor ANSVSA Bucureşti, inculpaţii I. şi J., pentru ca aceştia să nu consemneze în Nota de control nr. x din 28 ianuarie 2008, aspecte imputabile inculpatului. Însă, din descrierea faptei, a rezultat că infracţiunea de dare de mită a fost săvârşită atât prin modalitatea promisiunii, reţinându-se, atât în rechizitoriu cât şi în sentinţa instanţei de fond că "(...) inculpatul A. a chemat-o în biroul său pe martora B., consilier juridic în cadrul DSVSA Galaţi, căreia i-a adus la cunoştinţă ceea ce intenţionează să facă şi că sacoşele cu produse alimentare urmează să fie încărcate în autoturismul inspectorilor, menţionând totodată că aceştia ar fi fost de acord cu primirea bunurilor", cât şi prin modalitatea predării efective către funcţionarii publici a sacoşelor cu produse alimentare, reţinându-se că inculpatul A., prin intermediul martorilor B. şi EE., ar fi introdus sacoşele în portbagajul autoturismului cu care se deplasau inspectorii I. şi J., aceştia din urmă plecând imediat cu produsele în portbagaj.

Referitor la prima modalitate de săvârşire, prin promisiunea făcută de inculpatul A. faţă funcţionarii publici de a remite produse alimentare, Curtea a constatat că singura probă invocată de acuzare în susţinerea acestei ipoteze este declaraţia martorei B. din cursul cercetărilor, care, însă, în faţa primei instanţe, a declarat în sens contrar.

Analizând cele două declaraţii contradictorii în raport cu dispoziţiile art. 103 C. proc. pen., Curtea a reţinut că depoziţia iniţială a martorei referitoare la promisiunea inculpatului A. de a da bunuri alimentare inspectorilor I. şi J., promisiune acceptată de cei din urmă, are o valoare probatorie scăzută, pe de o parte, întrucât însăşi martora a revenit asupra acestei afirmaţii, iar, pe de altă parte, pentru că, potrivit propriei declaraţii, confirmată de inculpatul A., aceasta se află într-o stare de duşmănie dovedită cu cel din urmă, împrejurare care este de natură a afecta credibilitatea afirmaţiilor sale.

În acest sens, s-a arătat că, din actele dosarului, a rezultat că martora B. a formulat împotriva inculpatului A. o plângere penală, în care a reclamat săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi şantaj, constând în aceea că acesta ar fi dispus, în luna mai 2009, personalului din subordine să-i modifice cererea de concediu şi să emită, la data de 19 mai 2009, o decizie de încetare a raporturilor de serviciu ale martorei cu instituţia, decizie ce a fost revocată după formularea şi înregistrarea unei plângeri penale la parchet pentru infracţiunea de fals; inculpatul A. a întocmit pentru anul 2008 un nou raport de evaluare modificând calificativul din "foarte bine" în "nesatisfăcător", raport abuziv şi ilegal fără a fi susţinut de referate, fiindu-i luate, astfel, stimulente de aproximativ 6.000 RON, pentru luna octombrie 2008; inculpatul a dispus emiterea de acte administrative pentru a fi eliberată din funcţia publică, pe care martora le-a contestat în instanţă, prin decizia nr. 106 din 18 ianuarie 2011 Curtea de Apel Galaţi dispunând reintegrarea în funcţia deţinută; inculpatul a emis, în aproximativ 6 luni ale anului 2009, trei decizii de încetare a raporturilor muncă, toate acestea motivat de faptul că a refuzat să întocmească un raport prin care să propună compartimentului financiar-contabil scăderea din scriptele instituţiei a imobilului situat în Galaţi, str. x, cumpărat ilegal de inculpat.

S-a observat, din datele şi împrejurările relevate în plângerea penală formulată de martora B., că starea de duşmănie este una de durată, că martora se consideră prejudiciată atât profesional, cât şi pecuniar de acţiunile inculpatului, că a formulat plângeri penale împotriva acestuia, dar şi acţiuni civile împotriva actelor administrative emise de el, condiţii în care Curtea a constatat că, în ceea ce priveşte credibilitatea martorei, aceasta scade proporţional cu starea conflictuală dintre ea şi inculpatul A.

În plus, s-a avut în vedere faptul că, potrivit declaraţiilor proprii, martora a păstrat imaginile incriminatoare aproape doi ani de zile şi, abia după apariţia situaţiei conflictuale ce a condus la desfacerea locului de muncă şi contestarea în civil a dispoziţiei inculpatului A., a înţeles să o ducă la D.N.A. pentru a o folosi împotriva inculpatului, împrejurare din care rezultă că aceasta nu a fost de bună credinţă. Altfel spus, martora, având calitatea de funcţionar public cu studii juridice a omis să sesizeze organele judiciare de îndată după ce a luat la cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul, ci a păstrat o probă pentru a o folosi ulterior, aşa cum s-a dovedit, împotriva inculpatului. Mai mult, imaginile înregistrate au ajuns publice în anul 2010, fiind încărcate pe aplicaţia x, fapt ce dovedeşte din nou reaua credinţă a martorei în a le folosi în conflictul personal cu inculpatul.

Pe de altă parte, s-a subliniat că, din situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu, ar reieşi că martora B. este participant la infracţiunea de dare de mită, fiind complice, şi, din această perspectivă, valoarea probatorie în sine a declaraţiilor unui participant, indiferent că procurorul apreciază să nu înceapă urmărirea penală împotriva acestuia (prin rechizitoriu apreciindu-se că martora a acţionat alături de martorul EE., fără vinovăţia cerută de lege, sub imperiul constrângerii psihice din partea inculpatului A.), este relativă, având în vedere că participantul, care este audiat în calitate de martor, va fi înclinat să dea răspunsuri dezirabile anchetatorilor, pentru a-şi menţine situaţia juridică favorabilă, ajungând astfel să nu dezvăluie întreagă realitate ori să o redea trunchiat. Din această perspectivă, s-a apreciat necesar ca declaraţiile martorei B. referitoare la promisiunea inculpatului A. de a da bunuri alimentare inspectorilor I. şi J., promisiune ce ar fi fost acceptată de cei din urmă, date în faza de urmărire penală, să fie examinate raportat la întreg ansamblul probator.

Curtea a constatat, însă, că declaraţia martorei B. cu privire la aspectul anterior menţionat nu se coroborează cu vreo probă directă şi nici cu alte probe indirecte. Astfel, aspectele relatate de martoră cu privire la existenţa promisiunii inculpatului A. de a da bunuri alimentare celor doi inspectori nu au fost confirmate de martorul EE., care a ajutat-o pe martora B. să introducă patru sacoşe în portbagajul autoturismului cu care se deplasau inspectorii I. şi J., iar inculpaţii A., I. şi J. au negat, în mod constant, existenţa vreunei discuţii în acest sens. Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea a concluzionat că declaraţia martorei B. referitoare la existenţa promisiunii inculpatului A. de a da bunuri alimentare inspectorilor I. şi J. nu pot conduce la o concluzie certă şi decisivă de vinovăţie.

Referitor la cea de a doua modalitate de săvârşire, prin predarea efectivă către funcţionarii publici a sacoşelor cu produse alimentare, Curtea a constatat mijloacele probatorii invocate de acuzare şi însuşite de instanţa de fond sunt declaraţiile martorilor B. şi EE., precum şi imaginile înregistrate cu telefonul mobil de către martora B. Or, în opinia Curţii, acestea nu fac dovada decât a introducerii, pe perioada ce face obiectul înregistrării cu telefonul mobil, în maşina celor doi inspectori a unor sacoşe cu produse alimentare, nu şi dovada faptului că acele bunuri au şi rămas în portbagaj, respectiv că au fost predate efectiv ori că aceştia au cunoscut de existenţa lor şi au acceptat luarea acestora.

Având în vedere motivele mai sus prezentate, din care rezultă că martora B. prezintă o credibilitate scăzută, dar raportat şi la contradicţiile din depoziţiile sale, Curtea a constatat că este necesar ca declaraţiile acesteia cu privire la discuţiile cu inculpatul A., anterioare introducerii în portbagajul maşinii inspectorilor I. şi J., cât şi cele de după acest moment, să fie examinate raportat la întreg ansamblul probator.

Astfel, s-a arătat că, referitor la discuţia dintre martora B. şi inculpatul A. anterioară introducerii produselor în portbagajul maşinii, în faza de urmărire penală, martorul EE. a declarat că inculpatul l-a chemat în biroul său şi, de faţă cu martora, i-a pus să ia maşina inspectorilor veniţi în control, să o ducă pe o stradă din apropierea instituţiei şi să pună în portbagajul acelei maşini sacoşele cu produsele alimentare, pe care tot martorul le luase cu o oră înainte dintr-un frigider din incinta circumscripţiei sanitare veterinare Piaţa Centrală, precizându-i că martora va merge pentru a filma cu telefonul mobil, pentru ca, în cursul judecăţii în fond, martorul să prezinte diferit acest aspect, precizând în mod clar "nu am ştiut iniţial pentru ce martora trebuia să meargă cu mine". În plus, s-a observat că, în mod constant, inculpatul A. a negat că le-ar fi solicitat martorilor B. şi EE. să introducă produse alimentare în portbagajul autoturismului inspectorilor I. şi J.

Întrucât martorul EE. a revenit asupra declaraţiei iniţiale cu privire la discuţiile dintre martora B. şi inculpatul A., Curtea a constatat că nu este dovedit în cauză cu certitudine şi fără echivoc faptul că inculpatul i-a solicitat martorei B. să efectueze o filmare cu introducerea sacoşelor cu bunuri alimentarea în autoturismului inspectorilor I. şi J.

De asemenea, s-a observat că, referitor la discuţiile dintre inculpatul A. şi martora B., ulterioare introducerii produselor alimentare în portbagajul autoturismului celor doi inspectori, martorul EE. a declarat că nu cunoaşte nimic despre o astfel de discuţie, context în care s-a apreciat că afirmaţiile martorei B. în sensul că i-a spus inculpatului în acea zi că a efectuat filmarea nu se coroborează cu nici un mijloc de probă direct sau indirect.

S-a mai arătat că o altă împrejurare care nu este dovedită cu caracter de certitudine este dacă inculpatul A. a înmânat cheile de la maşina autoturismului inspectorilor I. şi J. către martorul EE. şi cine a restituit aceste chei, reţinându-se că declaraţiile martorilor B. şi EE. nu pot conduce la stabilirea adevărului cu privire la respectiva împrejurare, fiind plauzibilă şi varianta prezentată de inculpatul I., care a fost confirmată de inculpata J.. S-a constatat, totuşi, că faptul introducerii a patru sacoşe cu produse alimentare în autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, condus de inculpatul I., este dovedit de declaraţiile martorilor B. şi EE., ce se coroborează cu imaginile înregistrate de prima.

Inculpatul A. a solicitat, prin motivele de apel, înlăturarea probei constând în înregistrarea de 1 minut şi 21 de secunde, aflată pe un CD ataşat la dosar, din care rezultă transferul realizat de martorul EE. a patru sacoşe cu produse alimentare, din autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, în autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, de culoare gri metalizat, proaspăt spălat, arătând că înregistrarea este efectuată de către o altă persoană decât cele autorizate, iar mijlocul de probă nu poate fi expertizat întrucât la dosar se află o copie a capturii originale audio-video, realizată pe un CD, motiv pentru care imaginile nu pot fi expertizate.

Curtea a constatat nefondată această solicitare, arătând că înregistrarea efectuată de martora B. nu este interzisă de lege, fiind făcută cu consimţământul martorului EE., şi priveşte exclusiv propria lor activitate de a introduce sacoşele cu produse alimentare într-un autoturism aflat într-un loc public, astfel că întruneşte cerinţele prevăzute de art. 916 alin. (2) C. proc. pen. (1968) (art. 139 alin. (3) C. proc. pen.). Împrejurarea că respectivele imagini nu pot fi expertizate întrucât organele de urmărire penală nu au reţinut telefonul cu care a fost efectuată filmarea, nu poate conduce, în opinia instanţei de control judiciar, la excluderea probei în condiţiile în care veridicitatea aspectelor relevate de imaginile filmate a fost verificată prin coroborarea cu alte mijloace probatorii, inculpaţii I. şi J. confirmând că maşina care apare în filmare este cea cu care s-au deplasat la Galaţi, iar bagajele din portbagajul autoturismului sunt cele cu care au venit atunci de la Bucureşti. Aşa fiind, s-a constatat că inculpaţii nu au contestat, în fapt, veridicitatea imaginilor şi nici nu au acuzat faptul că acestea au fost trucate, ci că acestea nu sunt concludente, în contextul în care nu există şi o continuare a momentului în care inspectorii au venit la autoturism şi au plecat cu acesta, în portbagajul căruia se aflau cele 4 pungi cu alimente.

Referitor la forţa lor probantă, Curtea a constatat că imaginile înregistrate de martora B. fac dovada doar a împrejurărilor de fapt surprinse în filmare, respectiv a faptului că, la un moment dat, martorul EE. a introdus patru sacoşe cu produse alimentare în portbagajul autoturismului cu care se deplasau inculpaţii I. şi J., în care se aflau două geamantane, după care martorul a închis uşa, toate aceste acţiuni derulându-se timp de 1 minut şi 27 de secunde.

Curtea a constatat, însă, că nu există probe certe care să demonstreze univoc şi indubitabil dacă produsele alimentare au fost predate efectiv inculpaţilor I. şi J.. Astfel, din imaginile filmate cu telefonul mobil de martora B., rezultă că în intervalul de 1 minut şi 27 de secunde cei doi inculpaţi nu au venit la maşină, iar, după momentul opririi înregistrării şi până la momentul intrării autoturismului în posesia inculpatului I., singurele probe invocate în dovedirea faptului că sacoşele au şi rămas în portbagaj, iar inculpaţii, cunoscând acest fapt, au plecat cu bunurile, sunt declaraţiile martorilor B. şi EE., care, însă, în opinia instanţei de control judiciar, sunt confuze şi contradictorii, iar din coroborarea acestora nu se poate ajunge la o concluzie univocă. În plus, Curtea a avut în vedere că, în mod constant, inculpaţii I. şi J. au negat faptul că au avut cunoştinţă de introducerea sacoşelor cu produse alimentare în portbagaj şi au declarat că nu au găsit în momentul în care au deschis portbagajul pentru a scoate geamantanele nicio sacoşă ce apare în imaginile înregistrate.

Având în vedere contradicţiile dintre declaraţiile martorilor B. şi EE., fiecare modificându-şi declaraţia dată în faza de urmărire penală, în sensul că au precizat că nu au văzut momentul în care inculpaţii I. şi J. au venit şi au urcat în autoturism, dar şi contradicţiile mai sus analizate cu privire la restituirea cheii către inculpatul A., Curtea a constatat că există un dubiu serios asupra faptului că bunurile introduse în autoturismul inculpaţilor au şi rămas în autoturism, fiind plauzibilă şi varianta inculpaţilor cu privire la o înscenare, respectiv ca aceste bunuri să fie introduse în autoturism doar pe perioada filmării cu telefonul mobil, după care au fost scoase, urmărindu-se doar a se face acea filmare, variantă care nu poate fi înlăturată de instanţă, în condiţiile în care probele existente sunt contradictorii şi nu pot conduce la o concluzie certă şi univocă. În plus, pentru motivele mai sus prezentate, s-a subliniat şi credibilitatea scăzută a afirmaţiilor martorei B., raportat şi la starea de duşmănie cu inculpatul A., care a avansat ipoteza existenţei unei înscenări din partea martorei, ipoteză care, de asemenea, nu poate fi înlăturată de instanţă.

Curtea a mai reţinut că apelanţii inculpaţi A. şi D. au invocat nelegalitatea şi netemeinicia soluţiilor de condamnare pentru infracţiunile de luare de mită, complicitate la luare de mită şi dare de mită, descrise la lit. A).IV. şi lit. B). III. din sentinţa apelată, cu privire la care, în opinia apărării, instanţa de fond nu a avut în vedere aspectele relevate de probatoriul administrat în cauză în cursul cercetării judecătoreşti care conduc la concluzia că faptele imputate nu întrunesc toate condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute de normele de incriminare.

În legătură cu aceste fapte, Curtea a constatat că, prin sentinţa apelată, inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. (1969), în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (3 acte materiale), reţinându-se, în esenţă, în sarcina acestuia că, în calitate de director al DSVSA Galaţi, a pretins şi primit miei, direct sau prin intermediul inculpatei V., şef Serviciu Contabilitate în cadrul DSVSA Galaţi, în perioada Sărbătorilor Pascale din anii 2008 şi 2011, de la subordonaţii săi, inculpata H. şi martorii W. şi X., condiţionând îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu de pretinderea acestor foloase necuvenite (în cazul refuzului, exista riscul unor repercusiuni pe linie profesională din partea inculpatului), şi a pretins, în data de 14 aprilie 2011, cantitatea de 19 kg de carne, în valoare de 300 RON, de la inculpatul D., pentru ca reprezentanţii DSVSA Galaţi să nu îl sancţioneze contravenţional pentru contravenţiile comise, dar şi pentru a asigura protecţia SC G. SRL Galaţi.

- luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. (1969), în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, reţinându-se, în esenţă, în sarcina sa că, în calitate de director al DSVSA Galaţi, a pretins şi primit, în luna octombrie 2010, de la martora W., produse alimentare în valoare de 750 RON, condiţionând îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu de pretinderea acestor foloase necuvenite (în cazul refuzului, exista riscul unor repercusiuni pe linie profesională din partea inculpatului).

S-a mai constatat că, prin sentinţa apelată, inculpatul D., administrator la SC G. SRL Galaţi, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, reţinându-se, în esenţă, în sarcina acestuia că, în data de 14 aprilie 2011, a dat cantitatea de 19 kg carne martorului CC., prin intermediul martorei DD., la solicitarea inculpatului A., director al DSVSA Galaţi, pentru ca reprezentanţii instituţiei să nu îi aplice sancţiunile contravenţionale, ca urmare a contravenţiilor comise şi pentru a fi asigurată protecţia SC G. SRL Galaţi de către inculpatul A.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, inclusiv în calea de atac, Curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o interpretare necorespunzătoare a probelor, reţinând în mod greşit situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor A. şi D. în ceea ce priveşte infracţiunile de luare şi, respectiv, dare de mită pentru care au fost trimişi în judecată, fapte care, în opinia instanţei de control judiciar, nu sunt dovedite de probe certe, decisive.

Astfel, s-a constatat că, în cazul fiecărui act material al infracţiunii de luare de mită, nu este dovedită cerinţa esenţială pe care trebuie să o îndeplinească acţiunea care constituite elementul material al infracţiunii de luare de mită, şi anume ca pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase să fie în scopul (varianta normativă din C. pen. din 1969) sau în legătură (varianta normativă din noul C. pen.) cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

În legătură cu acest aspect, s-a arătat că, prin actul de sesizare, s-a reţinut că, în cursul anului 2011, înaintea Sărbătorilor Pascale, inculpatul A. ar fi pretins, prin intermediul inculpatei V., şef Serviciu Contabilitate, mai mulţi miei de la subordonaţii săi, H. şi X., aspect ce rezultă, în opinia acuzării, din declaraţiile inculpatelor V. şi H. şi ale martorilor GG. şi X.. S-a reţinut că, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, inculpatul A. a negat această acuzaţie.

Curtea a constatat că declaraţia inculpatei V. referitoare la solicitarea inculpatului A. de a cere, într-o primă fază, de la inculpata H., iar după refuzul acesteia, de la martorul X., un miel, se coroborează cu declaraţiile martorei oculare GG. şi ale inculpatei H., această împrejurare fiind, astfel dovedită fără echivoc, motivele de apel ale inculpatului A. referitoare la această împrejurare, fiind astfel nefondate. Cu toate acestea, s-a apreciat că declaraţia martorului X. nu poate face dovada solicitării inculpatului A., întrucât inculpata V. nu i-a adus la cunoştinţă martorului pentru cine solicitat mielul, însă confirmă faptul că inculpata V. a depus diligenţe pentru a face rost de un miel, astfel cum i s-a solicitat de A.

Deşi s-a dovedit că inculpatul A. a pretins un miel prin intermediul inculpatei V., Curtea a constatat că nu există nicio probă în cauză care să dovedească că acţiunea de pretindere a bunului a fost făcută în scopul (varianta normativă din C. pen. din 1969) sau în legătură (varianta normativă din noul C. pen.) cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Prin actul de sesizare şi prin sentinţa apelată, s-a reţinut că inculpatul ar fi condiţionat îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu de pretinderea acestor foloase necuvenite, iar, în cazul refuzului, exista riscul unor repercusiuni pe linie profesională, fapt dedus din următoarele împrejurări: din cercetări ar fi rezultat că subordonaţii care nu dădeau curs solicitărilor ilegale ale inculpatului suportau diferite abuzuri din partea acestuia pe linie profesională; inculpatul crea o stare de temere subordonaţilor săi, care se simţeau intimidaţi şi executau dispoziţiile acestuia, indiferent de natura lor (sens în care s-a făcut trimitere cu titlu de exemplu declaraţia martorei GG.).

Curtea a apreciat, însă, că aceste supoziţii nu pot constitui probe certe şi concludente în învinuirea inculpatului A., care să îi formeze convingerea că acesta ar fi condiţionat îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu de pretinderea unor foloase necuvenite, în condiţiile în care nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză. S-a arătat că declaraţiile martorei GG. şi ale altor angajaţi privesc alte împrejurări de fapt şi, deşi fac dovada unui comportament abuziv şi agresiv al inculpatului A., care face obiectul şi a două infracţiuni de şantaj cu care a fost sesizată instanţa, nu pot demonstra că acesta a condiţionat îndeplinirea atribuţiilor sale de pretinderea respectivelor foloase, în condiţiile în care împrejurările nu sunt similare şi vizează infracţiuni sau fapte ilicite diferite.

În plus, s-a arătat că supoziţiile organului de urmărire penală sunt contrazise de însuşi comportamentul inculpatului A. care, în momentul pretinderii bunului necuvenit, nu a făcut referire direct sau indirect la îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, de atitudinea inculpatei H. şi a martorului X., care au nu au avut nicio reţinere sau temere de a refuza solicitarea inculpatului făcută prin intermediul inculpatei V. şi nici nu au avut reprezentarea că această solicitare a fost făcută în scopul sau în legătură cu acţiunea cerută de norma de incriminare, precum şi de atitudinea pasivă a acuzatului ulterior primirii refuzului.

Totodată, prin actul de sesizare s-a reţinut că, în cursul anului 2008, înaintea Sărbătorilor Pascale, inculpatul A. i-a comunicat martorei W. că îi va trimite un şofer de la DSVSA Galaţi, care "îi va spune despre ce e vorba", la scurt timp, la sediul CSVSA Tecuci, prezentându-se martorii FF. (conducător auto) şi HHH. (medic veterinar), ambii din cadrul DSVSA Galaţi. Martora W. a menţionat că medicul veterinar i-a spus că inculpatul A. i-a cerut miei, "după posibilităţi", şi, pentru a nu avea probleme pe linie profesională, conform propriei declaraţii, a cumpărat, cu banii săi (aproximativ 400 de RON), doi miei de la o măcelărie din Piaţa Centrală Tecuci (PFA RR) pe care i-a dat medicului veterinar HHH.

S-a mai reţinut că, în perioada octombrie - noiembrie 2010, inculpatul A. i-a solicitat martorului FF. să se deplaseze la sediul CSVSA Tecuci, la martora W., pentru a aduce "ceva de la aceasta". Anterior, inculpatul luase legătura cu martora W., căreia îi ceruse să îi trimită cinci kg specialităţi de porc, cinci kg specialităţi vită, şase kg pulpă şi piept dezosate de pui şi cinci kg de caşcaval, pe care, şi de această dată, martora le-a cumpărat din banii săi, cheltuind suma de 750 RON, şi pe care le-a înmânat martorului FF. în cinci sacoşe. Sacoşele au fost încărcate în portbagajul autoturismului de serviciu, marca x, cu nr. x, iar, la sediul DSVSA Galaţi, autoturismul a fost preluat de către inculpatul A.

Referitor la aceste două acte materiale, inculpatul A. nu a contestat faptul că a pretins şi a primit, în cursul anului 2008, doi miei şi apoi, în perioada octombrie - noiembrie 2010, specialităţi de carne din carne de la martora W., însă a susţinut că nu i-a solicitat nimic acesteia, fapt confirmat de declaraţia martorei date în faţa instanţei, martora fiind de acord să remită aceste produse pentru o anumită recunoştinţă ce ar avea faţă de apelant pentru o chestiune ce s-a petrecut cu ani în urmă. Curtea a constatat întemeiată această apărare a inculpatului, reţinând că nu există nicio probă care să facă dovada că primirea acestor bunuri necuvenite ar fi fost făcută să fie în scopul (varianta normativă din C. pen. din 1969) sau în legătură (varianta normativă din noul C. pen.) cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Condiţionarea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu de pretinderea foloaselor necuvenite, în cazul refuzului existând riscul unor repercusiuni pe linie profesională, au fost deduse de procurorul redactor al rechizitoriului şi de instanţa de fond din aceea că martora W. a declarat că a fost nevoită să accepte remiterea celor doi miei şi produse alimentare, având convingerea că nu îi va crea probleme pe linie profesională, ţinând cont de funcţia pe care acesta o îndeplinea; din cercetări ar fi rezultat că subordonaţii care nu dădeau curs solicitărilor ilegale ale inculpatului suportau diferite abuzuri din partea acestuia pe linie profesională; inculpatul crea o stare de temere subordonaţilor săi, care se simţeau intimidaţi şi executau dispoziţiile acestuia, indiferent de natura lor (sens în care s-a făcut trimitere cu titlu de exemplu la declaraţia martorei GG.); inculpatul obişnuia să ceară de la subalternii săi miei şi alte produse alimentare (cozonaci şi cofraje ouă), aspecte ce rezultă din însemnările pe care inculpatul le-a făcut într-o agendă descoperită cu ocazia percheziţiei efectuate în biroul său, în care se afla o listă cu persoane care urmează să primească astfel de bunuri, în diferite cantităţi, şi alături se află o listă cu persoanele de la care urmează să obţină produsele respective, printre care se află şi martora W.

Curtea a constatat că declaraţiile martorei W. nu pot face dovada faptului că inculpatul A. ar fi condiţionat îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu de pretinderea acestor foloase necuvenite, pe de o parte, întrucât sunt contradictorii, iar, pe de altă parte, pentru că nu se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în cauză. În plus, s-a avut în vedere şi împrejurarea că, din situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu, ar reieşi că martora W. ar fi autor al infracţiunii de dare de mită, iar din această perspectivă, valoarea probatorie în sine a declaraţiilor sale, în condiţiile în care procurorul a decis să nu înceapă urmărirea penală împotriva sa (prin rechizitoriu apreciindu-se că sunt incidente dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. pen. (1969), faptele fiind săvârşite sub imperiul unei constrângeri morale din partea inculpatului A.), este foarte scăzută, deoarece făptuitorul, fiind audiat în calitate de martor, va fi înclinat să dea răspunsuri dezirabile anchetatorilor, pentru a-şi menţine situaţia juridică favorabilă, ajungând astfel să nu dezvăluie întreaga realitate ori să o redea trunchiat.

În ceea ce priveşte celelalte supoziţii prezentate în actul de sesizare, care au fost însuşite de instanţa de fond, Curtea a constatat că sunt valabile aceleaşi argumente prezentate anterior la analizarea primelor două activităţi presupus infracţionale, acestea neputând constitui probe certe şi concludente în învinuirea inculpatului A., care să îi formeze convingerea că acesta ar fi condiţionat îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu de pretinderea şi primirea acestor foloase necuvenite, în condiţiile în care nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză.

S-a apreciat, totodată, că însemnările din agenda inculpatului nu pot face dovada faptului că acesta condiţiona îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de primirea acestor produse, fiind nerelevante sub acest aspect.

Prin rechizitoriu s-a mai reţinut că, la data de 14 aprilie 2011, inculpatul A., la rugămintea martorului CC., unul dintre asociaţii postului de SS., de a-i recomanda o persoană care poate să asigure livrarea de produse alimentare pentru organizarea Congresului Naţional de Istorie a Presei ce urma să aibă loc la Constanţa, a luat legătura telefonic cu inculpatul D. şi i-a comunicat că va trimite o persoana la el, care îi va explica ce solicitare are, cel din urmă acceptând să-l primească.

În cursul aceleiaşi zi, la orele 14:48, un angajat al postului TV amintit, respectiv martora DD., a luat legătura telefonic cu inculpatul D., i-a comunicat că vine din partea inculpatului A. şi că ar vrea 20 de kilograme de carne de porc şi de vită ce urmează să fie preparată pentru masa organizată în cadrul unei conferinţe internaţionale, solicitare cu care inculpatul D. este de acord. După aproximativ 30 de minute, inculpatul D. i-a comunicat, tot telefonic, martorei DD. să meargă la fabrică şi să ceară de la o doamnă "III." cantitatea de carne, convorbire în care s-a discutat şi cu privire la modalitatea de plată a produselor, aceştia convenind ca postul de televiziune să facă un clip de promovare fie a produselor, fie a magazinelor aparţinând SC G. SRL Galaţi. Martora DD. s-a prezentat la sediul SC G. SRL Galaţi şi a ridicat cantitatea de 19 kg de carne. S-a reţinut prin actul de sesizare că inculpatul A., după ce a purtat o discuţie cu inculpatul D. pe tema controlului efectuat la magazinele SC G. SRL Galaţi, din ziua anterioară, şi s-a asigurat că cel din urmă nu are nimic de reproşat pe tema aceasta, l-a determinat pe acesta să ofere produsele respective, pentru a nu i se aplica sancţiuni contravenţionale, ţinând cont şi de relaţiile existente între părţile implicate.

Instanţa de fond a apreciat ca fiind dovedit acest act material al infracţiunii de luare şi, respectiv, dare de mită şi a dispus condamnarea inculpaţilor A., reţinând că acesta a pretins, în data de 14 aprilie 2011, cantitatea de 19 kg de carne, în valoare de 300 RON, de la inculpatul D., pentru ca reprezentanţii DSVSA Galaţi să nu îl sancţioneze contravenţional pentru contravenţiile comise, dar şi pentru a asigura protecţia SC G. SRL Galaţi, şi D., reţinând că, în data de 14 aprilie 2011, a dat cantitatea de 19 kg carne martorului CC., prin intermediul martorei DD., la solicitarea inculpatului A., director al DSVSA Galaţi, pentru ca reprezentanţii instituţiei să nu îi aplice sancţiunile contravenţionale, ca urmare a contravenţiilor comise şi pentru a fi asigurată protecţia SC G. SRL Galaţi de către inculpatul A..

Analizând apărările celor doi inculpaţi în legătură cu aceste infracţiuni, Curtea le-a constatat întemeiate, reţinând că nu este îndeplinită condiţia specială de existenţă a infracţiunilor de luare de mită şi, respectiv, dare de mită ca acţiunea incriminată să fie, în mod obligatoriu, anterioară sau concomitentă îndeplinirii, neîndeplinirii ori îndeplinirii cu întârzie a unui act determinat privitor la îndatoririle de serviciu.

Astfel, Curtea a apreciat că, în mod eronat, s-a reţinut în actul de inculpare şi în sentinţa penală atacată faptul că inculpatul D. a dat cantitatea de 19 kg martorului CC., prin intermediul martorei DD., la solicitarea inculpatului A., director al DSVSA Galaţi, pentru ca reprezentanţii instituţiei să nu aplice SC G. SRL Galaţi sancţiunile contravenţionale, ca urmare a contravenţiilor comise. Astfel, s-a reţinut că, în speţă, controlul declanşat la data de 13 aprilie 2011, la ordinul martorului HHH., şeful Biroului de Inspecţie şi Control din cadrul DSVSA Galaţi, a avut loc la magazinele societăţii SC G. SRL Galaţi din Piaţa Centrală, din Micro 39 şi Micro 19, şi s-a finalizat în aceeaşi zi, când au fost întocmite şi notele de inspecţie cu seria x nr. x, seria x nr. x şi seria x nr. x din data de 13 aprilie 2011 de către numitele E. şi F., prin care s-a consemnat că nu s-au identificat neconformităţi şi nu s-a impus aplicare vreunui sancţiuni contravenţionale. În acest context, s-a arătat că nu se poate reţine că acţiunea de pretindere ar fi avut loc în scopul menţionat, atâta timp cât controlul a fost declanşat în data de 13 aprilie 2011 şi a fost finalizat în aceeaşi zi în care au fost întocmite şi notele de control.

Este adevărat că, în cazul inculpatului A., pretinderea şi primirea de foloase după ce a fost efectuat controlul la magazinele societăţii SC G. SRL Galaţi, poate constitui infracţiunea de primire de foloase necuvenite, potrivit art. 256 alin. (1) C. pen., infracţiune ce, în noua reglementare, a fost absorbită în conţinutul infracţiunii de luare de mită, conform art. 289 C. pen., însă s-a apreciat că nici elementele constitutive ale acestei infracţiuni nu sunt întrunite, întrucât, aşa cum rezultă din materialul probator, cu ocazia declanşării şi efectuării controlului magazinele societăţii SC G. SRL Galaţi, precum şi la întocmirea notelor de control şi evaluarea aplicării sau nu a unei sancţiuni contravenţionale, inculpatul A. nu a avut vreun rol, respectiv nu a avut de îndeplinit şi nu a îndeplinit vreun act în virtutea funcţiei sale.

Referitor la cel de-al doilea scop invocat de către acuzare şi însuşit de către instanţa de fond, respectiv pentru a fi asigurată protecţia SC G. SRL Galaţi de către inculpatul A., Curtea a constatat că aceste susţineri sunt simple speculaţii, nefiind dovedite în cauză de nicio probă, din convorbirea telefonică interceptată în data de 14 aprilie 2011, orele 12:50, rezultând că între inculpaţii A. şi D. nu a existat vreo referire directă sau aluzivă cu privire la asigurarea unei astfel de protecţii societăţii menţionate.

Totodată, s-a arătat că aspectele reţinute în actul de sesizare cu privire la relaţie apropiată dintre inculpaţii D. şi A. nu fac dovada asigurării unei protecţii a societăţii SC G. SRL Galaţi, ca urmare a remiterii unei cantităţi de 19 kg, în valoare de 300 RON, martorului CC., prin intermediul martorei DD., la solicitarea inculpatului A.. Aşa cum a rezultat din convorbirea telefonică interceptată în cauză dintre inculpaţii A. şi D., din 14 aprilie 2011, orele 12:50, aceştia se cunoşteau de dinaintea acestei convorbiri telefonice, astfel că nu se poate susţine că inculpatul D., ca urmare a remiterii celor 19 kg de carne, cu o valoare modică, şi-a "cumpărat" un statut special în relaţia cu inculpatul D. Mai mult, din convorbirea telefonică dintre inculpatul A. şi martora JJJ., interceptată la data de 20 iunie 2011, nu rezultă fără echivoc că s-a încercat de către inculpat favorizarea societăţii SC G. SRL Galaţi, aprecierea procurorul de caz, însuşită de instanţa de fond, că sfatul inculpatului de a se vorbi politicos cu respectiv consumator care a făcut reclamaţie era în scopul să renunţe la reclamaţie, fiind o pură speculaţie, nefiind probată de vreo altă probă.

Curtea a apreciat ca fiind doar o presupunere şi afirmaţia acuzării în sensul că inculpatul A. l-ar fi informat, cu o zi înainte, pe inculpatul D. despre controlul ce urma să se efectueze la data de 22 iunie 2011 la punctul de lucru al SC G. SRL Galaţi, având în vedere că din nicio probă administrată în cauză nu rezultă ce anume au vorbit cei doi inculpaţi cu prilejul menţionat, faptul că nu s-a găsit la control produsul reclamat a fi alterat putând fi explicat prin aceea că au trecut 48 de ore de la primirea reclamaţiei, timp în care produsul din lot fie s-a epuizat, fie a fost retras.

Totodată, s-a arătat că, deşi declaraţia martorului AAA., împrejurarea că inculpatul D. a încercat să-l contacteze pe primul chiar în momentul efectuării percheziţiei la depozitul aparţinând SC G. SRL Galaţi, conţinutul convorbirilor telefonice interceptate în cauză, purtate de inculpaţii A. şi D., dar şi vizitele efectuate de cel din urmă la sediul DSVSA Galaţi fac dovada clară a unor relaţii apropiate între cei doi inculpaţi, nu există vreo probă care să facă dovada că această relaţie s-a creat ca urmare a remiterii celor 19 kg de carne, de vreme ce aceasta exista înainte de remiterea produselor, şi nici că şi-a asigurat protecţia SC G. SRL.

Pe de altă parte, s-a subliniat că, din convorbirea telefonică din 14 aprilie 2011 dintre inculpaţii A. şi D., redată fidel în sentinţa apelată, nu rezultă că primul ar fi pretins produse, pentru altcineva, cu titlu gratuit, ci doar faptul că acesta a facilitat întâlnirea dintre martora DD. şi inculpatul D., neputând fi reţinută această afirmaţie a acuzării.

Deşi concluzia acuzării şi a instanţei de fond a fost trasă din împrejurarea că martorul CC. nu a plătit produsele de carne, iar între postul de televiziune SS. şi SC G. SRL Galaţi nu a fost încheiat un contract de publicitate sau de sponsorizate, Curtea a constatat că între inculpatul D., ca reprezentant al SC G. SRL Galaţi, şi martora DD., ca reprezentant al SS., s-au purtat discuţii cu privire la modalitatea de plată a produselor de carne, părţile convenind efectuarea unui clip de promovare a produselor sau magazinelor aparţinând SC G. SRL Galaţi. Faptul că nu au încheiat la momentul livrării produselor şi un contract de publicitate nu înseamnă că nu a existat o înţelegere între părţi pentru plata produselor în sistem barter, înţelegere care, aşa cum s-a arătat mai sus, a avut loc chiar la momentul livrării produselor, iar, potrivit principiului consensualismului, voinţa de a contracta poate fi exprimată şi verbal. În acelaşi sens, s-a avut în vedere şi faptul că inculpatul D. avea un interes propriu în relaţia cu mass-media, constând în promovarea produselor şi a imaginii societăţii pe care o conducea, context care face plauzibilă intenţia acestuia, exteriorizată, de altfel, cu ocazia convorbirii telefonice, din ziua de 14 aprilie 2011, orele 15:13:35, cu martora DD., reprezentantul SS., de a fi făcut un clip de promovare şi de fi difuzat de această televiziune, cu care SC G. SRL Galaţi mai avusese relaţii de colaborare în domeniul publicitar.

Totodată, s-a constatat că factura fiscală nr. x din 14 aprilie 2011 emisă de SC G. SRL Galaţi invocată de către inculpat în apărare, care nu a fost însuşită de către debitor, întrucât nu cuprinde nicio semnătură de primire, nu poate dovedi, doar prin ea însăşi, raporturile juridice existente între părţi, şi pe cale de consecinţă, nici asumarea de către debitor a obligaţiei de a plăti sumele evidenţiate în facturi.

Concluzionând, Curtea a constatat că, materialul probator mai sus analizat, nu face dovada clară şi certă a îndeplinirii condiţiei speciale de existenţă a infracţiunilor de luare şi, respectiv, dare de mită, şi anume ca acţiunea incriminată să fie făcută să fie în scopul (varianta normativă din C. pen. din 1969) sau în legătură (varianta normativă din noul C. pen.) cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle inculpatului A. de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, apreciind întemeiate sub acest aspect motivele de apel ale inculpaţilor apelanţi D. şi A.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că, în cauză, probele în acuzare nu au un caracter cert şi nu sunt decisive, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpaţilor D. şi A., s-a dat eficienţă regulii potrivit căreia orice îndoială este în favoarea inculpatului (in dubio pro reo), motivele de apel referitoare la aceste infracţiuni fiind, astfel, fondate, cu consecinţa achitării inculpaţilor, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru infracţiunile de dare de mită, imputată inculpatului D., şi luare de mită (două infracţiuni, din care una săvârşită în formă continuată - 3 acte materiale), imputate inculpatului A.

Analizând, în continuare, apărările inculpatului A. vizând infracţiunea de şantaj, descrisă la lit. A), pct. II. din sentinţa apelată, Curtea a reţinut că acesta a fost condamnat prin sentinţa penală apelată pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), reţinându-se, în esenţă, că, în calitate de director executiv al DSVSA Galaţi, în data de 3 februarie 2011, a condiţionat acordarea calificativului "Foarte bine" în Raportul de evaluare anual a performanţelor profesionale pe anul 2010 al martorei C. de faptul ca aceasta să-şi scrie şi să îi înmâneze "demisia în alb", în caz contrar, inculpatul precizându-i că îi va acorda calificativul "nesatisfăcător" şi ameninţând-o că o va elibera din funcţia publică deţinută.

Făcând propria analiză a materialului probator administrat în cauză, inclusiv în calea de atac, Curtea a constatat că judecătorul fondului a făcut o interpretare corespunzătoare a probelor, reţinând în mod corect atât situaţia de fapt, cât şi vinovăţia inculpatului A. în ceea ce priveşte săvârşirea acestei infracţiuni.

S-a mai constatat că inculpatul A. a negat în mod constant săvârşirea faptei de şantaj, iar, în vederea aflării adevărului, instanţa de fond a administrat toate probele utile şi concludente necesare şi care au condus la lămurirea cauzei sub toate aspectele. În plus, prima instanţă a analizat în detaliu şi temeinic probele care au servit ca temei al reţinerii vinovăţiei inculpatului A. şi a răspuns exhaustiv la apărările acestuia, argumentare pe care instanţa de control şi-o însuşeşte, în cauză nefiind relevate date noi de respingere a acesteia.

Astfel, s-a apreciat nefondată solicitarea apelantului de a se constata că înregistrarea convorbirii ambientale dintre apelant şi C. este nelegală, întrucât a avut ca temei fapta de luare de mită şi nu pentru şantaj, Curtea arătând, sub acest aspect, că, deşi este adevărat că în ordonanţa din data de 4 februarie 2011, prin care s-a autorizat cu titlu provizoriu interceptarea şi înregistrarea, pe o durată de 48 de ore a convorbirilor şi comunicărilor efectuate în mediu ambiental, şi apoi prin încheierea din 7 februarie 2011 a Tribunalului Galaţi, prin care a fost confirmată această ordonanţă, s-a consemnat că cercetările privesc comiterea de către făptuitorul A. a infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. (1969) cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, la descrierea faptei au fost reţinute împrejurările de fapt cu care, ulterior, a fost sesizată şi instanţa de judecată, rezultând astfel, că doar încadrarea juridică a fost modificată în infracţiunea prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. (1969).

Curtea a constatat că apărările inculpatului din declaraţia dată în apel, la 28 ianuarie 2016, în sensul că nu i-a cerut martorei C. să-şi dea în scris demisia în alb, ci să-i dea "ceva scris că nu va mai crea lucruri negative în cadrul direcţiei", sunt infirmate de conţinutul convorbirii dintre cei doi, din care reiese că acesta i-a explicat martorei că îi va acorda calificativul "foarte bine" numai dacă ea solicită suspendarea raporturilor de serviciu începând cu data înregistrării cererii, cerere ce va fi folosită de inculpat în situaţia în care îl va trăda şi o va face să plece din instituţie, din aceeaşi convorbire rezultând şi că inculpatul i-a dictat martorei conţinutul cererii şi, întrucât nu cunoştea temeiul legal al încetării raporturilor de muncă, a chemat-o în biroul său pe martora GG., referent de specialitate în cadrul instituţiei, căreia i-a solicitat să-i prezinte articolul corespunzător din Legea nr. 188/1999.

Curtea a mai constatat nu poate fi contestat faptul că martora a avut un interes propriu în condiţiile în care calificatul privea evaluarea anuală a performanţelor profesionale pe anul 2010, însă, din actele dosarului, nu rezultă că acest interes era unul nelegitim, ci dimpotrivă. În plus, s-a subliniat că încetarea raporturilor de muncă în mod abuziv, respectiv în condiţiile în care martora îl "trădează" pe inculpat, este o ameninţare serioasă, care este obiectiv susceptibilă de a conduce la o de stare de teamă pentru orice persoană încadrată în muncă.

Nefondată a fost apreciată şi susţinerea inculpatului în sensul că nu a urmărit nici un folos, Curtea reţinând că, deşi solicitarea inculpatului nu a avut, la acel moment, legătură cu întocmirea vreunui raport de audit, din declaraţia martorei C. şi, aşa cum s-a demonstrat cu ocazia analizării faptei de abuz în serviciu în legătură cu scoaterea de către inculpat, în mod nelegal, din evidenţa contabilă a DSVSA Galaţi a imobilului situat în Galaţi, strada x nr. 73, atribuţiile acesteia nu priveau doar întocmirea rapoartelor de audit, inculpatul solicitându-i în anul 2010 să întocmească un referat împreună cu martora B. şi numitul KKK. cu privire la scoaterea imobilului menţionat anterior din evidenţele contabile. Cum din nota de informare pe care a întocmit-o martora reieşea că legal nu era posibil ce i-a fost solicitat de către inculpat, acesta a dat o decizie, pe care a semnat-o doar el, martora refuzând se semneze. Ca urmare, s-a apreciat că este evident că, urmare a semnării unei demisii în alb, o astfel de conduită profesională a martorei C. de opunere prin mijloacele regulamentare şi legale la unele iniţiative, dovedite a fi abuzive ale inculpatului, nu ar mai putea fi urmată fără temerea ca inculpatul să se folosească de cererea, în alb, semnată de martoră, de încetare a raporturilor de muncă, în acelaşi sens declarând şi martora GG.

Mai mult, s-a apreciat că solicitarea inculpatului A. ca martora C. să-i fie loială ("... în situaţia în care mă trădezi pe mine, înseamnă că pleci de aici") reprezintă, în sine, un folos injust pentru inculpat în condiţiile în care excede conduitei deontologice şi profesioniste a oricărui funcţionar public. Prin cererea de loialitate, inculpatul şi-a depăşit atribuţiile şi responsabilităţile prevăzute în fişa postului, dar şi în Regulamentul de organizare şi funcţionare al direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, şi a încercat să-şi urmărească interesele proprii şi controlul unor funcţionari, ce s-au dovedit "incomozi", prin şantajarea, cu ocazia evaluării anuale, cu demiterea.

Este adevărat că un funcţionar trebuie sa aibă o conduită care presupune şi loialitate şi ataşament (public), dar faţă de instituţia în care persoana îşi desfăşoară activitatea şi unde este remunerată, iar nu faţă de persoanele care reprezintă sau conduc acea instituţie la un moment dat.

Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat că, în mod corect, instanţa de fond a constatat că vinovăţia inculpatului A. în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de şantaj este dovedită fără echivoc şi a dispus condamnarea acestuia. Totodată, Curtea a constatat că pedeapsă aplicată inculpatului este legal dozată şi adaptată gravităţii faptei comise, dar şi persoanei inculpatului A., fiind individualizată la minimul special prevăzut de lege, cuantumul acesteia fiind redus ca urmare a stabilirii ca lege penală mai favorabilă a dispoziţiilor din noul C. pen. şi din Legea nr. 78/2000, în varianta modificată prin Legea nr. 187/2012, tot la minimul special prevăzut de legea penală mai favorabilă.

Totodată, Curtea a constatat că inculpatul A. a mai fost condamnat prin sentinţa apelată pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), reţinându-se, în esenţă, că, în calitate de director executiv al DSVSA Galaţi, în cursul lunii martie 2009, a ameninţat-o pe martora B., consilier juridic în cadrul instituţiei, că o va destitui din funcţia publică pe care o ocupa, dacă nu va întocmi un referat de scoatere din evidenţa contabilă a DSVSA Galaţi, a imobilului situat în Galaţi, strada x nr. 73.

Făcând propria analiză a întregului material probator administrat în cauză, inclusiv în calea de atac, Curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o interpretare corespunzătoare a probelor, reţinând, în mod corect, atât situaţia de fapt, cât şi vinovăţia inculpatului A. în ceea ce priveşte această infracţiune. S-a observat că inculpatul A. a negat, în mod constant, săvârşirea acestei fapte de şantaj, apărările sale fiind reluate prin motivele de apel, dar, în vederea aflării adevărului, instanţa de fond a administrat toate probele utile, concludente şi necesare şi care au condus la lămurirea cauzei sub toate aspectele. Mai mult, prima instanţă a analizat detaliat şi temeinic probele care au servit ca temei al reţinerii vinovăţiei inculpatului apelant A. şi a răspuns exhaustiv la apărările inculpatului, argumentare pe care instanţa de control şi-o însuşeşte, atâta timp cât în cauză nu s-au relevat date noi de respingere a acesteia.

Astfel, Curtea a apreciat neîntemeiată solicitarea apelantului de a se înlătura, în temeiul art. 102 alin. (2) coroborat cu art. 101 C. proc. pen., declaraţiile martorei B., întrucât convorbirile telefonice neredate prin proces-verbal în faza de urmărire penală din care ar rezulta că martora ar fi săvârşit infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă, reprezentau dovezi serioase pentru necredibilitatea acesteia. Faptul că martora B. se află, potrivit propriilor declaraţii, într-o stare de duşmănie cu inculpatul A., nu poate fi contestată, fiind dovedită, în primul rând, de aceea că martora a formulat plângerea penală în acest dosar pentru infracţiunea de şantaj săvârşită de inculpat, dar şi de acţiunile în justiţie declanşate de aceasta împotriva deciziilor luate de inculpat, în calitate de director al D.S.V. Galaţi şi care au fost redate corect în hotărârea atacată, stare de duşmănie care este de natură a afecta credibilitatea celor afirmate de către martoră.

S-a subliniat, însă, că împrejurarea că martora prezintă o credibilitate scăzută nu determină automat şi înlăturarea declaraţiei acesteia, ci, aşa cum s-a arătat anterior, cu prilejul analizării faptelor de dare şi luare de mită (inculpaţii A., J. şi I.), descrise la lit. A).I. din sentinţa apelată, era necesar ca declaraţiile martorei B. cu privire la ameninţarea inculpatului A. că o va destitui din funcţia publică pe care o ocupa, dacă nu va întocmi un referat de scoatere din evidenţa contabilă a DSVSA Galaţi, a imobilului situat în Galaţi, strada x nr. 73, să fie examinate raportat la întreg ansamblul probator administrat în legătură cu această faptă.

Analizând acest material probator, Curtea a constatat că declaraţia martorei B. cu privire la aspectul anterior menţionat se coroborează cu: înregistrarea discuţiei purtate în mediul de ambiental, la data de 18.03.2011, între martora denunţătoare şi inculpatul A., în care rezultă că toate problemele de serviciu ale martorei (emiterea rapoartelor de evaluare repetate cu calificatul "nesatisfăcător" şi a deciziilor de eliberare din funcţia publică, iar după anularea acestora în justiţie, modificarea de către inculpat a organigramei şi transformarea postului martorei din consilier juridic în medic veterinar, determinând, astfel, transferarea martorei la altă instituţie publică) au fost determinate de refuzul acesteia de a întocmi referatul de scoatere din evidenţa contabilă a DSVSA Galaţi, a imobilului situat în Galaţi, strada x nr. 73, reproşul inculpatului fiind "(...) trebuia căutat exact actul, care e soluţia", iar la întrebarea martorei de ce inculpatul s-a răzbunat pe ea, acesta a răspuns "(...) Da, e adevărat! Nu ştiu ce a fost în capul meu sau cum mi s-a căşunat sau ce mi-a rămas mie în minte, habar nu am ..." declaraţia martorei C. din faţa instanţei de fond, din care rezultă că, fiind solicitată, alături de martora B.

şi numitul LLL., să întocmească un referat cu privire la scoaterea unui imobil din evidenţele contabile ale DSVSA Galaţi, a efectuat verificări, a constatat că nu este posibil, a fost întocmită o informare care a fost dată inculpatului A. care a refuzat să o înregistreze; declaraţiile martorului LLL., din care rezultă că, fiind desemnat să întocmească un referat din care să rezulte situaţia juridică a imobilului în discuţie, a citit referatul întocmit de martorele B. şi C. şi, apreciind că situaţia prezentată este reală şi fiind şi în conformitate cu legea, l-a semnat, aducându-i, totodată, la cunoştinţă inculpatului că acel imobil putea fi scos din patrimoniul DSVSA Galaţi numai prin hotărâre de guvern; martorul a mai arătat că după prezentarea informării, între inculpat şi martora B. s-a instalat o situaţie tensionată, primul considerând că referatul nu este corect întocmit; informarea întocmită şi semnată de martora C., în calitate de Director Executiv Adj Ec. , de martora B., în calitate de consilier juridic, şi de LLL., din partea Compartimentului Achiziţii, din care rezultă că scoaterea imobilului în cauză poate fi făcută doar în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 213/1998, respectiv de "ministere, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile publice centrale", informare care nu este înregistrată în evidentele DSVSA Galaţi; declaraţiile martorei MMM., din care rezultă că după prezentarea informării întocmită de cele trei persoane, B. i-a povestit, în aceeaşi zi că, inculpatul A. nu a fost de acord cu informarea; totodată, martora a declarat şi faptul că a fost chemată de către inculpatul A. care i-a solicitat să modifice statutul nominal de funcţii privind-o pe martora B., în sensul trecerii acesteia din funcţia de consilier juridic în cea de medic veterinar, martora neavând specializarea necesară pentru această din urmă funcţie; a mai învederat că starea tensionată între inculpat şi martora B. a început din momentul în care a refuzat să întocmească acel referat solicitat de inculpat;

Decizia nr. 424 din 20 august 2010, semnată de inculpatul A., în calitate de Director executiv, prin care s-a dispus, în mod nelegal (a se vedea argumentele prezentate la analizarea infracţiunii de abuz în serviciu comise de inculpat în legătură cu acest imobil) scoaterea din inventarul DSVSA Galaţi a bunului imobil cu numărul de inventar 1004, situat în str. x.

Apărarea inculpatului vizând existenţa contractului autentic de vânzare cumpărare între A.D.S. şi o societate comercială, în baza căruia, A.D.S. a făcut mai multe adrese către D.S.V. Galaţi pentru scoaterea imobilului din evidenţa acestei instituţii, a fost apreciată de Curte ca nefondată, în condiţiile în care conduita abuzivă a inculpatului cu privire la scoaterea din evidenţe a acestui imobil a fost dovedită, dispunându-se şi condamnarea inculpatului pentru această faptă, folosul injust urmărit de inculpat fiind de a rămâne în proprietatea familiei sale cabinetul veterinar şi locuinţa de serviciu, deşi dreptul de proprietate a fost dobândit nelegal de SC K. SRL, aparţinând numitei L., soţia inculpatului.

Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat că instanţa de fond a reţinut corect că vinovăţia inculpatului A., în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de şantaj, este dovedită fără echivoc şi a dispus condamnarea acestuia. Curtea a mai constatat că pedeapsa aplicată inculpatului este legal dozată şi adaptată gravităţii faptei comise, dar şi persoanei inculpatului A., aceasta nefiind criticată de către inculpat, în condiţiile în care a fost individualizată la minimul special prevăzut de lege, cuantumul fiind redus, ca urmare a stabilirii ca lege penală mai favorabilă a dispoziţiilor din noul C. pen. şi din Legea nr. 78/2000, în varianta modificată prin Legea nr. 187/2012, tot la minimul special prevăzut de legea penală mai favorabilă.

Inculpatul D. a mai criticat sentinţa apelată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei soluţiei de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de alimente, descrisă la lit. B). I. din hotărâre, care, în opinia sa, se sprijină exclusiv pe mijloace de probă obţinute prin supraveghere tehnică, care nu se coroborează cu nicio altă probă, fiind ignorată practica constantă a instanţei supreme în materie (Deciziile nr. 948 din 12 martie 2010, nr. 364 din 24 ianuarie 2014, nr. 347/A din 29 octombrie 2014 aşa cum sunt prezentate în Decizia nr. 42/A din 3 februarie 2016 a ÎCCJ, secţia penală, Dosar nr. x/2014), arătându-se, de asemenea, că modalitatea de prelevare a probelor este nelegală întrucât, la momentul analizării acestora, laboratorul din cadrul DSVSA Galaţi, nu avea autorizaţie legală de funcţionare, dar şi pentru că a fost încălcată legislaţia naţională şi comunitară specifică. În plus, s-a arătat că, sentinţa ignoră situaţia de fapt rezultată din înscrisurile ataşate la dosar şi încalcă normele ce reglementează domeniul aprovizionării/depozitării/procesării şi desfacerii produselor alimentare.

Analizând actele dosarului, Curtea a constatat că, prin sentinţa apelată, inculpatul D. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de alimente sau alte produse, prevăzută de art. 313 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), reţinându-se, în esenţă, că, în perioada martie - iunie 2011, în calitate de administrator al SC G. SRL Galaţi, având protecţia inculpaţilor A., H., BB., E. şi F., în temeiul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a preparat produse din carne (salamuri, cârnaţi, etc.) falsificate şi alterate (inculpatul a modificat compoziţia produselor respective, iar în alte cazuri, a folosit produse expirate şi alterate, pentru prepararea acestor alimente), vătămătoare sănătăţii consumatorilor (rezultatul analizelor a confirmat că produsele expuse la vânzare erau alterate sau aveau bacteria E.coli, deşi erau în termenul de valabilitate), în fabrica firmei, produse pe care, ulterior, le-a expus spre vânzare, în magazinele firmei, amplasate în municipiul Galaţi, sau le-a vândut prin intermediul acestor magazine ori le-a livrat altor agenţi economici, spre comercializare.

S-a reţinut că, în perioada menţionată, s-au produs şi s-au vândut produse alimentare falsificate şi alterate, vătămătoare sănătăţii consumatorilor, în cantitate de 61.830,79 kg, având o valoare de 426.166,51 RON.

Având în vedere că în depozitul frigorific aparţinând SC G. SRL Galaţi s-a găsit cantitatea totală de 202.877 Kg (202,8 tone) carne alterată, degradată şi în stare de descompunere, care a fost achiziţionată de inculpatul D., în timp, pentru a o folosi la fabricarea unor produse alimentare alterate, pe care ulterior să le expună spre vânzare şi să le vândă, s-a apreciat că acestea reprezintă tot acte de executare a infracţiunii de falsificare de alimente sau alte produse, dar în forma tentativei, care, însă, sunt absorbite în mod natural în forma consumată a infracţiunii prevăzută de art. 313 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

Întrucât această infracţiune ar fi fost comisă de către inculpatul D., în calitate de administrator al SC G. SRL Galaţi, în numele, în interesul şi în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice, inculpata persoană juridică a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de alimente sau alte produse, prevăzută de art. 313 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

Analizând întregul material probator administrat în cauză, inclusiv în calea de atac, Curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o interpretare necorespunzătoare a probelor, reţinând în mod greşit situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului D. în ceea ce priveşte infracţiunea de falsificare de alimente sau alte produse, care, în opinia sa, nu este dovedită pe bază de probe certe şi decisive.

S-a observat că, în sarcina inculpatului D., au fost reţinute ambele modalităţi alternative de săvârşire a infracţiunii de falsificare de alimente, apreciindu-se că este îndeplinită şi condiţia specială, respectiv că produsele falsificate sau alterate sunt vătămătoare sănătăţii, precum şi tentativa la această faptă penală, care, însă, este absorbită în mod natural în forma consumată a infracţiunii.

Comparând textul incriminator din cele două reglementări succesive, s-a constatat că legiuitorul actual a împărţit în două articole conţinutul art. 313 C. pen. (1969), în art. 357 a incriminat falsificarea sau substituirea de produse, iar în art. 358 comercializarea de alimente alterate, iar în actuala codificare nu a mai fost incriminată tentativa. Astfel, s-a observat că, potrivit noul C. pen., activităţile presupus infracţionale reţinute în sarcina inculpatului D. sunt încriminate atât de art. 357 alin. (1) C. pen., respectiv activităţile de preparare în fabrica firmei a produselor din carne falsificate şi alterate, vătămătoare sănătăţii consumatorilor, produse pe care ulterior, le-a oferit şi le-a expus spre vânzare, în magazinele firmei, amplasate în municipiul Galaţi, cât şi de art. 358 alin. (1) C. pen., activităţile de vânzare a produselor alterate prin intermediul magazinelor proprii ori către agenţi economici, spre comercializare.

În ceea ce priveşte actele de executare a infracţiunii de falsificare de alimente sau alte produse, constând în achiziţionarea cantităţii totale de 202.877 Kg (202,8 tone) carne alterată, degradată şi în stare de descompunere de către inculpatul D., în timp, pentru a o folosi la fabricarea unor produse alimentare alterate, pe care ulterior să le expună spre vânzare şi să le vândă, executare care a fost întreruptă, reţinându-se forma tentativei prevăzute de C. pen. din 1969, instanţa a constatat că aceste acte nu mai constituie infracţiune în noua codificare, care a dezincriminat tentativa la infracţiunile de falsificare sau substituire de alimente ori alte produse şi de comercializarea de alimente alterate.

Tot în legătură cu încadrarea juridică faptelor de falsificare de alimente, s-a precizat şi faptul că D.N.A. - S.T. Iaşi a solicitat, la termenul de judecată din data de 29 septembrie 2016, schimbarea încadrării juridice privind infracţiunea de falsificare de alimente, în sensul de a se reţine forma continuă a acestei infracţiuni în loc de forma continuată, având în vedere natura infracţiunii, precum şi faptul că prelungirea în timp a activităţii infracţionale s-a datorat naturii acţiunii ce constituie verbum regens al infracţiunii şi anume prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de alimente falsificate, vătămătoare sănătăţii. Având, însă, în vedere că D.N.A. nu a formulat apel în cauză, ci doar inculpaţii, Curtea a apreciat că, potrivit art. 418 alin. (1) C. proc. pen., nu trebuie să creeze o situaţie mai grea pentru inculpaţii care au declarat apel, motiv pentru care a respins, ca nefondată, cererea parchetului de schimbare a încadrării juridice care ar conduce la o eventuală individualizare judiciară a pedepsei nefavorabilă apelanţilor inculpaţi, în condiţiile în care se solicită a se reţine o activitate infracţională continuă pe o durată de aproximativ 4 luni, durată care, raportat la natura infracţiunii de falsificare de alimente, se constituie într-o împrejurare de agravare a răspunderii penale, faţă de presupusele consecinţe foarte grave ale unei astfel de fapte continue, faţă de forma continuată care este circumscrisă doar actelor materiale descrise în rechizitoriu.

Analizând întregul material probator administrat în cauză prin raportare la elementele constitutive ale infracţiunii de falsificare de alimente, Curtea a constatat că nu este dovedit în cauză elementul material al acestei infracţiuni, respectiv faptul că inculpaţii au preparat alimente falsificate ori/şi alterate şi că au expus spre vânzare sau au vândut astfel de alimente, şi nici cerinţa esenţială ca astfel de alimente să fie vătămătoare sănătăţii.

În ceea ca priveşte acţiunile presupus infracţionale, s-a reţinut că inculpatul D., administrator al SC G. SRL Galaţi, fie ar fi modificat compoziţia produselor din carne (salamuri, cârnaţi, etc.), fie au folosit produse expirate şi alterate pentru prepararea acestor alimente, fiind descrise următoarele împrejurări:

1. În ziua de 29 martie 2011, ora 16:52, inculpata TT. i-a adus la cunoştinţă telefonic inculpatului D. că la fabricarea cârnaţilor cu şuncă a folosit "MDM şi sângerat vechi", apreciindu-se de instanţa de fond că această convorbire telefonică, coroborată cu declaraţia inculpatei TT. din data de 24 iunie 2011, în care a precizat că MDM (masă dezosată mecanic) se foloseşte doar la parizerul Popular, face dovada faptului că în fabrica UU., aparţinând inculpatei SC G. SRL Galaţi, era modificată compoziţia produselor alimentare.

2. În 30 mai 2011, ora 13:38, şi 8 iunie 2011, la ora 12:57:38, inculpatul D. şi inculpata TT. au discutat telefonic despre folosirea unor conserve de fasole la prepararea salamului Harghita (convorbirea telefonică din 30 mai .2011; convorbirea telefonică din 8 iunie 2011), apreciindu-se de către instanţa de fond că, şi dacă ar fi vorba despre carnea din aceste conserve, ea nu ar trebui introdusă în compoziţia acestui salam, reţeta prezentată de către inginerul tehnolog nefăcând vreo menţiune cu privire la această materie primă.

3. La 1 iunie 2011, inculpatul D. şi inculpata TT. au discutat telefonic pe tema folosirii anumitor materii prime la prepararea salamurilor, apreciindu-se de către instanţa de fond că cei doi se refereau materii prime ce nu prezentau un aspect organoleptic corespunzător (în sentinţa apelată, ce a fost redată integral în decizie, fiind redată integral discuţia telefonică, drept pentru care nu va mai fi reluată în această analiză);

4. În zilele de 1 aprilie 2011, orele 07:29, şi 2 aprilie 2011, orele 14:45, inculpatul D. şi inculpata TT. au discutat telefonic pe tema folosirii anumitor materii prime la prepararea diverselor produse, în prima convorbire folosindu-se cuvântul "vechi", instanţa de fond apreciind că inculpaţii s-au referit la folosirea unor produse vechi sau expirate, adică alterate, la prepararea alimentelor.

5. La data de 2 aprilie 2011, inculpatul YY. l-a contactat telefonic pe inculpatul D. şi i-a adus la cunoştinţă că a început să scoată din depozitul frigorific pentru a fi introduse în fabrică, în scopul preparării de produse din carne, pulpe de x, apreciindu-se de către instanţa de fond că aceste pulpe sunt expirate şi alterate, inculpatul D. cerându-i inculpatului YY. să dea în continuare astfel de pulpe.

6. În ziua de 6 iunie 2011, ora 10:47:58, inculpata TT. l-a contactat telefonic pe inculpatul D. şi l-a întrebat cum să procedeze, discuţia dintre cei doi fiind reluată, tot telefonic, în după amiaza zilei respective, la ora 14:35:06, când inculpata i-a comunicat referitor la produsul scăriţă:

"Da, a fost urâtă tare, am spălat-o mereu aşa în saramură, mereu mi-am pregătit-o da’ asta chiar n-am putut să-i fac nimica de data asta, nu ştiu de ... cât am mestecat-o pe-acolo", apreciindu-se prin sentinţa apelată că, în cazul în care scăriţa era alterată, inculpatul D. şi TT. o "preparau" prin spălare şi punere în saramură pentru a o putea vinde ulterior.

7. În convorbirile telefonice purtate între inculpatul D. şi inculpatul YY., gestionar în cadrul fabricii, S-a mai apreciat că, pentru a nu se observa de către clienţi produsele alterate, inculpatul şi inculpata TT. introduceau în preparate atât carne alterată, cât şi carne bună

8. În convorbirile telefonice purtate între inculpatul D. şi ZZ., director de vânzări la SC G. SRL, au avut discuţii cu privire la calitatea necorespunzătoare a produselor, ce a fost reclamată de clienţi, respectiv convorbirile din datele de: 28 aprilie 2011, orele 18:19:05, în care inculpatul ZZ. i-a adus la cunoştinţă lui D. că produsele "cârnaţii de bere care s-au dus la Berlin (...) au fost toţi de o calitate îndoielnică, adică spre vineţiu", inculpatul precizând că "eu cred că a fost mai mult de o săptămână şi ceva de când stau acei cârnaţi, pentru că altfel nu puteau să prindă o culoare din asta, dubioasă". Cu privire la cauza pentru care produsele au ajuns în această stare, inculpatul D. a avut o convorbire telefonică în data de 29 aprilie 2011, orele 11:51:45, cu inculpata TT., care i-a comunicat că motivul pentru care cârnaţii de bere ajunseseră în acea stare era că pasta "e făcută de marţi", inculpatul D. apostrofând-o pe aceasta "...Păi, nu faci măi fato, decât să faci prostii. (...) Păi cum să faci aşa ceva..." 4 mai 2011, în care inculpatul ZZ. i-a adus la cunoştinţă inculpatului D. că "Şefu, m-a sunat acum NNN. şi mi-a zis că a primit ieri mici sub orice ...critică...vineţi...şi cârnaţii proaspeţi tot la fel, dar micii sunt într-o stare ... foarte degradată", inculpatul D. răspunzându-i "Îi dă înapoi, să facă retur" 06 iunie 2011, orele 17:26:36, în care inculpatul ZZ. i-a adus la cunoştinţă inculpatului D. că "...Şefu’? Eu am fost să mă conving să văd de codiţele ălea. Aşa este. Deci era pă... prins mucegai deasupra. Erau proaspete da’... mi-a ieşit femeia şi asta... doamna III. mi-a zis că nu ştie ce s-a întâmplat... cu ele. Deci erau proaspete, nu era că... se vedeau că erau vechi, dar au prins mucegai deasupra." 14 iunie 2011, orele 16:28:31 în care inculpatul ZZ. i-a adus la cunoştinţă inculpatului D. că "Avem o problemă legată la... Şunculiţa ardelenească. Deci eu am văzut toate ă...condiţiile în care ţin ei lada, lada este acoperită... deci nu este descoperită cu pernă de aer. (...) Condiţiile sunt superoptime. Eu am luat o bucată de Şunculiţă ardelenească plină de mucegai. Deci nu e că... ei nu primesc. ..."

9. Inculpaţii D. şi ZZ., director de vânzări la SC G. SRL, au avut discuţii şi cu privire la folosirea unei etichete cu denumirea unei alte societăţi, respectiv SC OOO. SRL Galaţi, şi nu a denumirea inculpatei SC G. SRL Galaţi, care era producătorul mărfii - convorbirea din 02 iunie 2011, ora 17:42:22 " - Aţi... la banderolă, aţi modificat acolo, şefu’, cu OOO.? Sau G . . . . . . . . . .? - Nu, mai am... mai am la vreo două trei... până...mai am în stoc vreo 1000 două de etichete, da’ nu-i o problemă. 1.000, două înseamnă 1 tonă de...nici 1 tonă... 500 de kile de salam."

10. În zilele de 10 iunie 2011, orele 12:00:34, inculpatul D. şi soţia sa, WW., care se ocupa cu vânzările la un magazin aparţinând inculpatei SC G. SRL Galaţi, au discutat telefonic pe tema livrării unor produse alimentare alterate, stricate, aceasta din urmă solicitându-i să nu-i mai livreze la magazin astfel de produse:

"- (...)Mi-ai dat pe ofertă nişte scăriţă din aia, da’... - Ştiu, ştiu... - De unde era, măi PP.? - Ştiu de... p...a mă-sii, de la... din vechi, de la noi, o să mai avem să-ţi dau câte 2 lăzi. - Da’ nu mai îmi da, mă, că am aicea... panaramă de...! - Dă-i şi tu uşor la ...50.000, dă-o drumul! - Ce 50.000 de mii? La 10.000, s-o dau la câini că pute! - Hai lasă! - E stricată!". S-a apreciat prin sentinţa apelată că este vorba de scăriţa alterată, stricată, pe care inculpatul D. şi inculpata TT. au "preparat-o" prin spălare şi punere în saramură, în ziua de 6 iunie 2011, pentru a o putea vinde ulterior.

11. Şi în ziua de 11 aprilie 2011, la ora 10:21:31, soţia sa, WW., l-a contactat pe inculpatul D., spunându-i că salamul tradiţional "Nu-i moale, e . . . . . . . . . .acru, e verde, pe margine, a venit una cu el înapoi acuma...", inculpatul răspunzându-i "Îi de mult, îi de mult, ce vrei? Îl şi ţin ălea acolo, de 100 de ani, nu . . . . . . . . . ."

13. În zilele de 13 iunie 2011, orele 14:24:10, 15 iunie 2011, orele 16:13:38, şi 06 iunie 2011, orele 08:12:12, inculpatul D. a vorbit la telefon şi a solicitat salariaţilor să trimită la fabrică pulpele primite de la SC VV. SRL Şindriliţa (pulpe de la Bordeaux);

14. La data de 22 iunie 2011, procurorii şi ofiţerii anticorupţie au efectuat o percheziţie în incinta fabricii UU., în prezenţa reprezentanţilor DSVSA Galaţi, ocazie cu care au fost descoperite într-un depozit frigorific, mari cantităţi (câteva sute de tone) de carne alterată, degradată şi în stare de descompunere, precum şi ambalată şi depozitată în condiţii improprii şi neigienice, o mare cantitate de carne fiind depozitată pe jos, în fabrică. Astfel, pe lângă cantităţi de alimente ce aveau termenul expirat de foarte mult timp, la faţa locului au mai fost descoperite produse în stare avansată de putrefacţie, toate aceste produse fiind depozitate la un loc şi folosite ca materie primă în procesul tehnologic de fabricaţie a produselor alimentare (a se vedea, planşa fotografică, anexă a rechizitoriului). În sala de producţie, au fost descoperite mari cantităţi de carne de porc şi pasăre vizibil alterată şi depozitată în condiţii necorespunzătoare procesului de fabricaţie, acestea fiind depozitate inclusiv pe jos (pardoseala halei de producţie) pentru dezgheţare. Au fost recoltate şi ridicate de la faţa locului probe şi contraprobe pentru analizele de laborator (analize fizico-chimice, bacteriologice, etc.), de către reprezentanţii DSVSA Galaţi. Totodată, aceştia au întocmit Note de inspecţie, acte sanitare-veterinare de confiscare şi sechestrare a materiei prime existentă în incinta fabricii, precum şi procese-verbale de recoltare probe pentru laborator.

15. La data de 22 iunie 2011, au fost efectuate percheziţii la toate magazinele aparţinând învinuitei SCG. SRL Galaţi, ce comercializau produse din carne sub emblema UU. pe raza municipiului Galaţi, fiind ridicate mai multe probe şi contra probe pentru efectuarea de analize de laborator. În Buletinele de analiză nr. x din 29 iunie 2011, x din 29 iunie 2011 şi x din 29 iunie 2011, s-au constatat modificări ale caracterelor organoleptice (produsele din care se recoltaseră probele aveau suprafeţe lipicioase sau încreţite, acoperite cu zone de mucegai, prezentau goluri de aer sau miros acru).

Probele nr. 1, 2 şi 4 - reprezentate din Salam de porc, Salam Picant x şi Salam y din B.A nr. x, conţin o cantitate mare de şoric în compoziţie, fapt ce duce la scăderea valorii nutritive a produsului, având drept consecinţă modificarea consistenţei pastei, care devine elastică, semi - tare, conform menţiunilor din adresa nr. x din 26 octombrie 2011 a DSVSA Galaţi. S-a avut în vedere conţinutul adresei DSVSA Galaţi nr. x din 26 octombrie 2011, potrivit căruia utilizarea în procesare a materiilor prime vechi, nerespectarea condiţiilor de igienă pe întreg fluxul tehnologic şi a tratamentelor termice recomandate, care să asigure distrugerea florei bacteriene şi depozitarea în condiţii necorespunzătoare a produselor finite conduc la obţinerea unor preparate cu modificări organoleptice evidente.

Consumul acestor produse poate produce toxiinfecţii alimentare la om. De asemenea, s-au constatat valori depăşite ale raportului colagen (proteină cu valoare biologică inferioară)/proteină la probele analizate, după cum rezultă din buletinele de analiză nr. x din 29 iunie 2011, x din 29 iunie 2011, x din 30 iunie 2011, x din 29 iunie 2011, x din 29 iunie 2011 şi x din 30 iunie 2011. Din analiza probelor ridicate (buletin de analiză nr. x din 29 iunie 2011) a rezultat că unele preparate expuse spre vânzare erau alterate şi, ce este foarte grav, aveau bacteria E. coli, care are efecte dezastruoase asupra sănătăţii oamenilor, aspect ce este de notorietate, fiind menţionate cu titlu de exemplu cazurile recente de deces din Germania, Suedia etc..

În adresa DSVSA Galaţi nr. x din 26 octombrie 2011 s-a menţionat că bacteriile din grupul E. coli sunt prezente în produsele de origine animală, mai ales în carne, în procesul de descompunere a acestora, adică în produse alterate. E.coli reprezintă un indicator igienico-sanitar, care oferă date despre condiţiile de prelucrare, manipulare, cât şi despre eficienţa tratamentelor termice aplicate produselor alimentare.

16. Prin Adresa nr. x din 20 iulie 2011, C.J.P.C. Galaţi a înaintat la dosar procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x din 30 martie 2011, în care se menţiona că în magazinul firmei din Piaţa Micro 19 se comercializează tobă de casă - producător SC OOO. SRL Galaţi, precum şi spinări de pui, pastramă muşchi vită şi cârnaţi semiafumaţi, care prezintă modificări organoleptice, motiv pentru care firma SC G. SRL Galaţi a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 4000 RON pentru încălcarea dispoziţiilor art. 18 din O.G. nr. 21/1992 şi cu avertisment pentru încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi art. 5 alin. (2) din O.G. nr. 21/1992. Totodată, au fost retrase de la comercializare spinările afumate de pui, pastrama muşchi vită şi Şunca x. Acest control al reprezentanţilor C.J.P.C. Galaţi s-a efectuat ca urmare a reclamaţiei formulate de către martora PPP., care arătase că, în ziua de 27 martie 2011, cumpărase de la magazinul aparţinând SC G. SRL Galaţi din Micro 19, cantitatea de 0,585 kg parizer din piept de pui, iar acest produs prezenta mucegai pe membrană, avea gust de mucegai, era rânced şi nu putea fi consumat. După ce reprezentanţii C.J.P.C. Galaţi s-au prezentat la faţa locului şi au prezentat produsul cu eticheta, martorei PPP. i s-a restituit contravaloarea produsului. S-a apreciat, prin actul de sesizare, că, din acest Proces-verbal de constatare a contravenţiei nr. x din 30 martie 2011 şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, ar rezulta, în mod clar, că inculpatul D. folosea în procesul de fabricare materii prime alterate, iar produsele finite astfel obţinute erau introduse în circuitul comercial, punând în pericol sănătatea publică, acest lucru petrecându-se pe o durată mare de timp.

17. În ziua de 22 iunie 2011, orele 15:43:09, inculpatul D., după ce au fost efectuate percheziţiile la magazinele aparţinând SC G. SRL Galaţi, i-a comunicat telefonic soţiei sale că "(...) - Da. Eu am probleme la depozit aici, ştii că mi s-a bulit depozitul ălă ... - Am probleme aici. Asta este."

18. Potrivit declaraţiei martorului AAA., administrator la SC BBB. SRL care desfăşurase relaţii comerciale cu Grupul de firme UU. aparţinând inculpatului D., cel din urmă folosea în procesul de fabricare conserve de carne expirate de un an, pe care le dădea şi salariaţilor ca hrană rece. Martorul a mai menţionat că inculpatul se aproviziona cu carne de cal, pe care o introducea în procesul de fabricare a preparatelor, amestecând-o cu sare şi silitră (azotat de potasiu) sau achiziţiona de la abatoarele de păsări din CCC., calupuri îngheţate ce conţineau pieliţă de pasăre şi "căzături" de la procesul de tranşare a păsărilor. Aceste subproduse ar fi trebuit distruse, dar inculpatul le utiliza în diferite proporţii la preparatele din carne de pasăre. Martorul DDD. a declarat că, în anul 2008, inculpatul a folosit în procesul de fabricare, carne de la 200 de ovine, care consumaseră grâu verde otrăvit, la EEE. din jud. Galaţi.

20. În ziua de 13 aprilie 2011, orele 07:45, inculpata TT. i-a comunicat telefonic inculpatului D.: D.I.R. "- Astăzi trebuie să-i dau probe lu` doamna doctor de cârnaţi proaspeţi", D.N. "-Faci din ceva proaspăt? Faci ...5 kile, nu ştiu ... 10, da?", D.I.R. "- CPL (carne porc lucru) bun şi nu mai pune altceva, nici expirate...", prin actul de sesizare şi hotărârea atacată apreciindu-se că probele pentru analize erau recoltate numai din produse proaspete, la indicaţia inculpatului pentru a evita descoperirea neregulilor din procesul de producţie şi, în consecinţă, aplicarea sancţiunilor corespunzătoare.

21. În zilele de 22 aprilie 2011, orele 13:18:12, şi 23 aprilie 2011, orele 06:53:45, au avut loc discuţii telefonice între inculpatul D. şi o angajată din cadrul fabricii UU., cu privire la marcarea prin ştampilare a carcaselor de miei sau de porci, prin sentinţa apelată apreciindu-se că astfel se oferea garanţia că produsele respective erau corespunzătoare din punct de vedere sanitar veterinar.

Curtea a constatat că atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti în fond şi apel, inculpatul D. a negat învinuirea ce i s-a adus în legătură cu această infracţiune, arătând că percheziţia efectuată s-a desfăşurat într-un depozit în care se aflau doar produse neconforme, care-şi schimbaseră aspectul întrucât se defectase unul dintre agregatele frigorifice, precum şi că prelevarea de probe nu s-a făcut cu respectarea legii, având în vedere că cei care au prelevat probe nu purtau echipamentul specific - bonetă, mască, halt, mănuşi şi trusă sterilizată. A adăugat că deşi s-au prelevat probe atât din materiile prime existente în depozit, dar şi în fabrica societăţii, din buletinele de analiză reiese că produsele erau conforme, inclusiv la parametrul de prospeţime, ceea ce a determinat ca medicii veterinari, după 7 zile să dispună ca marfa sechestrată să fie introdusă în fabricaţie. Referitor la prelevarea probelor de la magazinele societăţii, a precizat că doar de la un singur magazin probele au fost prelevate de un medic veterinar, iar de la celelalte de către poliţistul QQQ., poliţist care a luat produsele cu mâna şi le-a pus într-o pungă. A mai adăugat că bacteria E. coli, existentă în analizele a două batoane de salam, de sortimente diferite, putea apărea de la manipularea acestor produse de diferite persoane, inclusiv de angajaţii din magazin, iar nu şi din procesul de fabricaţie, de vreme ce în buletinele de analiză pentru probele din aceeaşi şarjă nu a fost depistată respectiva bacterie.

În ceea ce priveşte activităţile de preparare a unor alimente prin modificarea compoziţiei produselor, dar şi prin folosirea de ingrediente a căror valabilitate a expirat sau care s-au alterat, Curtea a constatat că acestea au fost prezentate doar prin redarea conţinutului unor convorbiri telefonice, fiind menţionate la punctele 1 - 7, 10 şi 13 din decizie, singurul probatoriu în raport de care s-a argumentat prin actul de sesizare existenţa vinovăţiei inculpaţilor apelanţi D., TT., YY. şi RRR., SC G. SRL Galaţi, fiind reprezentat de conţinutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi cu D., care avea şi calitatea de administrator al persoanei juridice inculpate, în raport cu care s-au formulat diferite deducţii şi presupuneri de către procurorul de caz, ce au fost ulterior însuşite de către instanţa de fond.

S-a subliniat că, deşi este adevărat că, în procesul coroborării şi evaluării probelor, instanţa poate să stabilească cu caracter de certitudine o anumită situaţie de fapt pe baza recurgerii la anumite silogisme, acest procedeu trebuie să se bazeze pe elemente certe şi să conducă la o concluzie univocă.

Cu toate acestea, în cazul infracţiunii de falsificare de alimente, adevărul judiciar nu se poate stabili numai pe baza interpretărilor conţinutului convorbirilor telefonice a prezumtivilor participanţi la falsificarea de alimente. Aceasta deoarece valoarea probatorie în sine a convorbirilor telefonice a unui suspect ori inculpat este relativă, în condiţiile în care acesta, fiind în cursul pregătirii sau săvârşirii unei fapte ilicite, poate avea un interes să nu dezvăluie întreaga realitate, căutând fie să ascundă adevărul, fie să denatureze unele aspecte de fapt, pentru a se sustrage răspunderii penale ori pentru a îngreuna ca organele judiciare să descopere adevărul.

Tocmai din cauza acestor eventualităţi este necesar ca discuţiile telefonice ale inculpaţilor D., TT., YY. şi RRR. să fie examinate prin raportare şi la alte mijloace probatorii, mijloace probatorii care în cauză nu au fost administrate. În plus, s-a subliniat că elementele de fapt ale convorbirilor conţin relatări ale unor fapte, iar cuvintele, ca mod de transmitere ale unor gânduri sau idei, nu pot, prin ele însele, conduce la concluzia că faptele au fost în mod obiectiv transpuse în practică. În consecinţă, s-a apreciat că necoroborarea relatărilor inculpaţilor menţionaţi cu alte probe duce la concluzia că relatarea verbală a unei împrejurări nu poate fi verificată dacă a fost sau nu precedată ori urmată de respectivele fapte.

Mai mult, s-a constatat că acuzarea nu a invocat şi nici instanţa de control jurisdicţional nu a identificat vreo probă directă din care să rezulte că, în perioada martie- iunie 2011, un produs alimentar fabricat de SC G. SRL Galaţi ar fi fost preparat folosindu-se ingrediente a căror valabilitate a expirat sau care s-au alterat, nefiind identificat în fizic niciun astfel de produs. Mai mult, conţinutul convorbirilor telefonice redate nu este suficient de clar, în sensul că termenii folosiţi de inculpaţi, respectiv vechi, rău, conservă, slănina tare, colţuri, resturi, proaspete, apar în convorbiri în care propoziţiile sunt eliptice, datorită faptului că informaţia transmisă de emiţător se pliază peste existenţa unor informaţii preexistente ale receptorului, ambele informaţii având un caracter tehnic, specific domeniului procesării produselor din carne, ceea ce face ca fiind plauzibile şi interpretările date aceloraşi convorbiri de inculpaţii D., TT., YY.

şi RRR.. De asemenea, s-a arătat că probatoriile obţinute ca urmare a interceptării convorbirilor telefonice nu pot conduce singular la stabilirea vinovăţiei unei persoane, concluzie care este în acord cu jurisprudenţa constantă a ICCJ (Deciziile nr. 948 din 12 martie 2010, nr. 364 din 24 ianuarie 2014, nr. 347/A din 29 octombrie 2014, nr. 42/A din 3 februarie 2016 a ÎCCJ, secţia penală, prin această ultimă hotărâre statuându-se că "într-adevăr nu este rezonabil ca o întreagă urmărire penală să se bazeze exclusiv pe interceptări telefonice şi că aceste probe trebuie să se coroboreze cu alte probe pe care organul de urmărire penală este obligat să le administreze la momentul formulării acuzaţiei pentru a demonstra vinovăţia unei persoane şi pentru a nu face loc abuzului").

Deşi se pot face, în mod logic, speculaţii şi raţionamente de genul celor folosite de procurorul de caz în cuprinsul rechizitoriului, ce au fost însuşite de instanţa de fond, acestea nu sunt suficiente pentru formarea unei convingeri clare şi neîndoielnice din partea instanţei cu privire la existenţa elementului material al infracţiunii de falsificare de alimente în modalitatea alternativă de săvârşire a folosirii unor ingrediente a căror valabilitate a expirat sau care s-au alterat.

Totodată, Curtea a constatat că, pentru a se stabili că un produs din carne este obţinut prin falsificare sau substituire sau este suspect de alterare, este necesară efectuarea unor examene sanitar veterinare de laborator, examene care se puteau face în cadrul unei constatări ori a unei expertize de specialitate, ce puteau fi realizate, potrivit dispoziţiilor art. 119 C. proc. pen. (1969), de către specialiştii ori experţii oficiali din laboratoarele sau instituţiile de specialitate ori de către experţii independenţi autorizaţi din ţară sau străinătate, dar care nu au fost dispuse în cauză, deşi din convorbirile telefonice menţionate existau indicii în acest sens, cu excepţia celor efectuate după percheziţia din data de 22 iunie 2011.

Aşa fiind, Curtea a constatat că indiciile prezentate prin actul de sesizare şi menţionate la punctele 1 - 7, 10 şi 13, nu pot constitui probe certe şi concludente în stabilirea vinovăţiei inculpatului D., care să îi formeze convingerea că inculpaţii ar fi falsificat alimente, în condiţiile în care nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză.

Referitor la activităţile de expunere spre vânzare, în magazinele aparţinând SC G. SRL Galaţi, amplasate în municipiul Galaţi, sau de vânzare prin intermediul acestor magazine ori de livrare către alţi agenţi economici spre comercializare a unor alimente falsificate şi alterate, Curtea a constatat că acestea au fost prezentate, în aceeaşi manieră, respectiv prin redarea conţinutului unor convorbiri telefonice şi a analizei acestor convorbiri, fiind menţionate la punctele 8, 10,11, excepţie făcând pct. 16 din decizie. În cazul acestor convorbiri telefonice, faptul că inculpaţii vorbesc despre existenţa unor produse din carne de o "calitate îndoielnică", "degradate", "stricate", "cu o culoare dubioasă", cu "mucegai deasupra" sau "pline de mucegai", ori care "put", nu poate fi pus la îndoială, nefiind contestat acest lucru nici de inculpaţii apelanţi.

Referitor la Procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x din 30 martie 2011 întocmit de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Comisariatul Judeţean Galaţi, s-a constatat că inculpata SC G. SRL a fost sancţionată contravenţional pentru expunerea la vânzare în cadrul magazinului alimentar UU. din cadrul Pieţii Micro 19 a produselor spinări de pui, pastramă muşchi vită şi cârnaţi semiafumaţi care prezentau modificări organoleptice, cu avertisment pentru încălcarea dispoziţiilor art. 7 lit. b) prima liniuţă din O.G. nr. 21/1992, care prevede că distribuitorii sunt obligaţi să se asigure că produsele oferite spre comercializare sunt sigure şi respectă condiţiile prescrise sau declarate. Cu toate acestea, s-a subliniat că existenţa unor produse cu modificări organoleptice evidente poate avea ca şi cauză, potrivit Adresei nr. x din 26 octombrie 2011 a DSVSA Galaţi, utilizarea în procesare a materiilor prime vechi (nu de prima prospeţime), nerespectarea condiţiilor de igienă pe întreg fluxul tehnologic şi a tratamentelor termice recomandate, care să asigure distrugerea florei bacteriene, păstrarea produselor finite în condiţii necorespunzătoare de temperatură, umiditate şi ventilaţie, din spaţiile de depozitare.

S-a arătat, însă, că, pentru a se stabili cauza concretă a modificărilor organoleptice, respectiv dacă produsele prezentau modificări organoleptice ca urmare a utilizării în procesarea acestora a materiilor prime vechi sau alterate (acuzaţie ce se aduce inculpaţilor) sau dacă aceste modificări organoleptice au apărut ca urmare a condiţiilor necorespunzătoare de păstrare a produselor finite în spaţiile de depozitare din cadrul magazinelor de desfacere, în faza de urmărire penală nu a fost administrată nicio probă, prin rechizitoriu arătându-se doar că, din materialul probator, rezultă că inculpaţii foloseau în procesul de fabricare materii prime alterate, iar produsele finite obţinute erau introduse în circuitul comercial.

Această apreciere a acuzării, însuşită şi de către instanţa de fond, a fost apreciată de Curte ca fiind vădit nefondată, în condiţiile în care cu privire la folosirea în procesul de fabricare de materii prime alterate materialul probator, în speţă convorbirile telefonice interceptate, nu a relevat decât indicii, care, aşa cum s-a menţionat mai sus, nu pot constitui probe certe şi concludente stabilirea vinovăţiei inculpaţilor.

Curtea, însă, a constatat că, deşi din convorbirile telefonice rezultă în mod clar ce produse prezentau modificări organoleptice şi la ce comercianţi au fost livrate aceste produse ori că acestea au fost livrate la magazinele proprii ale inculpatei SC G. SRL, organul de urmărire penală nu a procedat la ridicarea acestor produse pentru a le supune unor analize de laborator, nu a identificat lotul sau şarja de produs şi nu a identificat ce materii prime au fost folosite în procesarea acestor produse din carne, iar după stabilirea acestor materii prime nu a stabilit dacă erau alterate, evident tot prin analize de laborator. Totodată, şi în cazul convorbirilor telefonice menţionate la punctele 1 - 7, 10 şi 13 din decizie, din care rezultau indicii cu privire la folosirea în procesul de fabricaţie de materie primă alterată sau expirată, organul de urmărire penală nu a administrat nicio probă pentru a stabili ce lot sau şarjă de produse au fost procesate în ziua convorbirii telefonice sau imediat după şi unde au fost livrate sau distribuite şi nici nu a ridicat aceste produse pentru a le supune unor analize de laborator în vederea stabilirii faptului că produsele expuse spre vânzare erau alterate din faza de preparare.

În aceste condiţii, aprecierea acuzării, însuşită şi de către instanţa de fond, că materialul probator se coroborează şi demonstrează folosirea de materii prime alterate şi apoi vânzarea produselor finite, a fost considerată nefondată, arătându-se că nu poate fi reţinută nici măcar la nivel de presupunere, având în vedere că produsele despre care inculpaţii vorbesc în convorbirile menţionate la punctele 1 - 7, 10 şi 13 din decizie nu sunt aceleaşi, adică de acelaşi tip, din acelaşi lot sau şarjă de producţie cu produsele expuse spre vânzare ce prezentau modificări organoleptice, şi care au fost menţionate la punctele 8, 10, 11 şi 16 din decizie (de altfel, nici prin rechizitoriu nu se reţine ca fiind aceleaşi), motiv pentru care aceste mijloace de probă nu se coroborează, cu atât mai mult cu cât privesc produse alimentare diferite, procesate şi expuse spre vânzare în zile diferite.

În lipsa dovedirii ipotezei reţinute de acuzare, Curtea a constatat că modificările organoleptice ale produselor finite expuse spre vânzare sau vândute are ca şi cauză păstrarea acestora în spaţiile de depozitare în condiţii necorespunzătoare de temperatură, umiditate şi ventilaţie, singura ipoteză ce rămâne plauzibilă.

Totodată, s-a arătat că punerea pe piaţă, ce în concret înseamnă oferirea spre vânzare sau orice alt formă de transfer, gratuit sau nu, precum şi vânzarea, distribuţia şi ale forme propriu-zise de transfer (a se vedea art. 4, lit. j) din Legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale, modificată şi completată care defineşte termenul de punere pe piaţă) de alimente care prezintă semne organoleptice de alterare evidentă, miros şi gust străine de natura produsului sau pete de mucegai, cu excepţia mucegaiurilor selecţionare admise, constituie contravenţie, fiind sancţionată de art. 23 din Legea nr. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică, în vigoare până la data de 1 iunie 2011, contravenţie ulterior preluată de art. 44 lit. a) din H.G. nr. 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii public; art. 7 lit. b) prima liniuţă din O.G. nr. 21/1992, completată şi modificată privind protecţia consumatorilor.

Ca urmare, Curtea a constatat că, în cauză, nu s-a dovedit cu certitudine că inculpatul D. a preparat produse din carne alterate pe care, ulterior, le-a expus spre vânzare în magazinele firmei sau le-au vândut prin intermediul acestor magazine ori le-au livrat altor comercianţi, iar faptele de expunere spre vânzare sau vânzarea unor produse alimentare cu modificări organoleptice, menţionate la punctele 8, 10, 11 şi 16 din prezenta, ce au intervenit ca urmare a păstrării acestora în spaţiile de depozitare în condiţii necorespunzătoare de temperatură, umiditate şi ventilaţie, astfel cum au fost săvârşite, nu sunt prevăzute legea penală, fiind sancţionate contravenţional, sancţiune (în speţă avertismentul) care a şi fost aplicată în cazul faptei menţionate la punctul 16 din decizie.

Referitor la convorbirea telefonică din 2 iunie 2011, ora 17:42:22, dintre inculpaţii D. şi ZZ., director de vânzări la SC G. SRL, în care aceştia au discutat despre folosirea unei etichete cu denumirea unei alte societăţi, respectiv SC OOO. SRL Galaţi, şi nu a denumirea inculpatei SC G. SRL Galaţi, care era producătorul mărfii, menţionată la pct. 9 din prezenta, Curtea a constatat că aceasta nu are vreo relevanţă probatorie cu privire la săvârşirea faptei de falsificare de alimente, etichetarea necorespunzătoare a unui produs constituind contravenţie, fiind sancţionată atât de art. 20 din O.G. nr. 21/1992, modificată şi completată, cât şi de art. 4, lit. a), pct. 6 din H.G. nr. 984/2001.

S-a arătat că achiziţionarea, în data de 2 iunie 2011, de către SC G. SRL Galaţi de la SC SSS. SRL Pantelimon, judeţul Ilfov, potrivit facturii fiscale seria x, nr. 1467, a cantităţilor de 2231 kg aripi de pui congelate, 940 kg pulpă de pui fără os fără piele congelată, 225 kg ficat de pui congelat, 216 kg pulpă superioară de pui congelată şi 2063 kg pulpă de pui cu spate congelată, la preţul unitar fără TVA de 1,94 RON/kg, menţionată la pct. 12 din decizie, este dovedită, în primul rând de factura fiscală, anterior menţionată, ce se regăseşte la dosar urmărire penală.

Cu ocazia percheziţiei efectuate de către organele de urmărire penală, la fabrica UU., au fost descoperite aripi de pui congelate, expirate din luna februarie 2011, având pe etichetă consemnat că produsul este ambalat de VV., producătorul fiind TTT. (a se vedea conţinutul Notei de inspecţie seria x nr. x din 22 iunie 2011 întocmită de către reprezentanţii DSVSA Galaţi, precum şi procesul-verbal privind activităţile din depozit frigorific al SC G. SRL). Deşi prin actul de sesizare s-a reţinut că toate produsele achiziţionate ar fi fost expirate, cu ocazia percheziţiei a fost identificată doar cantitatea de 1881, kg aripi pui, având pe etichetă consemnat că produsul este ambalat de VV., producătorul fiind TTT., nefiind identificate şi celelalte produse. Cum nici din datele facturii nu a rezultat data de expirare pentru celelalte produse achiziţionate, iar, din discuţiile telefonice dintre inculpaţii D. şi RRR., rezultă că oferta solicitată de primul privea şi materie primă "bună", Curtea a constatat că nu este dovedit în cauză că şi celelalte produse aveau termenul de valabilitate expirat.

Din convorbirile telefonice interceptate a rezultat că inculpatul D. a solicitat să fie aduse la fabrică marfă achiziţionată de la SC SSS. SRL, însă referirile acestuia privesc: pulpe cu spată de la Bordeaux (convorbirea din data de 6 iunie 2011, orele 08:12); pulpe Bordeaux fără menţionarea tipului (convorbirea din data de 13 iunie 2011, orele 14:24) şi pulpe de Bordeaux, din nou fără menţionarea tipului. S-a observat că nu există vreun indiciu că vreo cantitate de aripi pui congelate, având pe etichetă consemnat că produsul este ambalat de VV. şi cu termenul de valabilitate februarie 2011 a fost introdusă în procesul de fabricaţie, iar în legătură cu celelalte produse achiziţionate de la SC SSS. SRL nu s-a făcut dovada că erau expirate. Mai mult, s-a subliniat că, şi în acest caz, deşi din convorbirile telefonice rezultau indicii cu privire la falsificarea de alimente, organul de urmărire penală nu a administrat şi alte probe în dovedirea acestui fapt, respectiv nu a identificat vreun produs preparat în ziua ori perioada imediat următoare convorbirilor telefonice, pe care să-l supună unei constatări ori a unei expertize de specialitate pentru a se dovedi caracterul falsificat ori alterat, precum şi faptul dacă este dăunător sănătăţii.

În ceea ce priveşte achiziţionarea de către inculpatul D. a cantităţii de 2.231 kg aripi de pui congelate cu termen de valabilitate expirat şi depozitarea acesteia în depozitul frigorific al societăţii, s-a constatat că, prin actul de sesizare, s-a reţinut că aceasta constituie o formă tentată a săvârşirii infracţiunii de falsificare de alimente. Cu toate acestea, faţă de elementul material al acestei infracţiuni care constă în acţiune de preparare, respectiv de a introduce în procesul tehnologic ingrediente care nu fac parte din reţetă, modificând astfel compoziţia produsului sau de materie primă expirate ori alterată, Curtea a constatat că acţiunile de aprovizionare şi depozitare a unor materii prime neconforme nu constituie un act de punere în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, întrucât nu se poate considera că a început acţiunea de preparare, ci doar poate constitui un act de pregătire, ce nu este incriminat de legiuitor, nefăcând parte din latura obiectivă sau subiectivă a infracţiunii. Mai mult, depozitarea acestor reziduuri şi deşeuri de origine animală în afara locurilor special amenajate, precum şi neasigurarea evacuării acestora către societăţile comerciale abilitate pentru procesarea lor constituie contravenţie potrivit art. 4 lit. b) pct. 9 din H.G. nr. 984/2005, modificată şi completată. Şi dacă s-ar reţine că acţiunile de aprovizionare şi depozitare a unor materii prime neconforme ar constitui acte de executare, ce au fost întrerupte de intervenţia organului de urmărire penală, acestea nu constituie infracţiune în condiţiile în care tentativa la infracţiunea de falsificare de alimente a fost dezincriminată, nemaifiind prevăzută de noul C. pen.

Referitor la constatările efectuate de către organele de urmărire penală împreună cu reprezentanţii DSVSA Galaţi, cu ocazia percheziţiei din data de 22 iunie 2011, efectuată la sediul persoanei juridice inculpate SC G. SRL Galaţi, ce au fost menţionate la pct. 14 din decizie, Curtea a observat că acestea privesc depozitul frigorific în care s-a constatat cantităţi de alimente ce aveau termenul expirat de foarte mult timp, produse în stare avansată de putrefacţie, un peşte morun în stare de putrefacţie, mai multe animale sălbatice vânate, de asemenea în stare de putrefacţie, în cantitate totală de 202,8 tone deşeuri care au fost direcţionate, ulterior, către incinerare; în acelaşi depozit era depozitată şi materie primă aflată în termenul de valabilitate etichetate sau fără elemente de identificare (a se vedea Nota de inspecţie seria x nr. x din 22 iunie 2011 întocmită de DSVSA Galaţi).

Curtea a subliniat, totodată, că depozitarea cantităţii de alimente ce aveau termenul expirat de foarte mult timp, produse de carne în stare avansată de putrefacţie, precum şi produse alimentare neetichetate şi neambalate depozitate, ce a avut loc în aceeaşi încăpere cu materie primă conformă şi în condiţii de igienă total necorespunzătoare, constituie contravenţii, fiind sancţionate ca atare prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor cu nr. x din 18 iulie 2011 întocmit de DSVSA Galaţi, prin care s-au reţinut următoarele contravenţiile prevăzute de art. 4 lit. a) pct. 6, pct. 8 şi art. 2 lit. c) pct. 3.

S-a apreciat, prin actul de sesizare, concluzie însuşită şi de instanţa de fond, că achiziţionarea de produse din carne alterate, cu termenul de valabilitate expirat de mult timp, la un preţ foarte mic, a avut ca scop folosirea lor la fabricarea unor produse alimentare alterate, pe care ulterior le-a expus spre vânzare şi chiar le-a vândut, fiind de neconceput şi acceptat un alt scop, deoarece firma administrată de inculpat nu era autorizată să achiziţioneze, să depoziteze şi să incinereze deşeuri de origine animală, concluzie ce a fost însuşită de instanţa de fond. Curtea, însă, a constatat că, aşa cum s-a reţinut mai sus, în cauză nu există vreo probă că ar fi fost folosite aceste deşeuri şi produse neconforme la fabricarea unor produse alimentare alterate dăunătoare sănătăţii, ce ulterior să fi fost expuse spre vânzare şi chiar le-a vândute, această susţinere fiind o simplă supoziţie.

Inculpatul D. a prezentat o explicaţie a faptului că a cumpărat şi depozitat deşeuri în depozitul frigorific al fabricii, respectiv pentru o vinde ca materie primă pentru bio-gaz (depunând la dosar fotocopia Contractului de furnizare nr. x din 11 ianuarie 2010 încheiat cu SC UUU. SRL, prin care SC G. SRL se obliga să furnizeze o cantitate de 200 tone subproduse, deşeuri şi grăsimi animale), vânzări care nu au mai avut loc întrucât societatea achizitoare nu a mai primit autorizaţiile prevăzute de lege, explicaţie care, în lipsa unor probe care s-o infirme, nu poate fi înlăturată.

Mai mult, cu ocazia percheziţiei efectuate la data de 22 iunie 2011, au fost recoltate, potrivit Notei de inspecţie seria x nr. x din 22 iunie 2011 întocmită de DSVSA Galaţi, probe din produsele preambalate, aflate în termene de valabilitate, etichetare corespunzător, precum şi din produsele dezambalate şi fără elemente de identificare (ex: pulpe pui congelate,carne curcan, bucăţi bader vită, slănină congelată, ficat de pui congelat, ceafă porc şi pipote congelate) pentru a se stabili dacă mediul ambiant impropriu a afectat calitatea şi salubritatea acestor produse dar şi pentru stabilirea gradului de prospeţime şi a gradului de contaminare microbiologică (a se vedea procesele-verbal de recoltare nr. x)

Potrivit buletinelor de analiză cu nr. x toate din data de 27 iunie 2011 efectuate de Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi, la examenul microbiologic solicitat s-a constatat absenţa infestării cu Salmonella, iar potrivit buletinelor de analiză nr. x, toate din 29 iunie 2011 la examenul pentru determinarea azotului uşor hidrozabil (NUH mg NH 3%) şi reacţia Kreiss, teste necesare pentru evaluarea integrităţii biologice şi gradului de prospecţiune, parametrii fizico-chimici fiind în limitele admise de legislaţia în vigoare, rezultate care, astfel, infirmă acuzaţia că inculpaţii ar fi încercat să prepare alimente folosind materie primă contaminată microbiologică.

Cu ocazia percheziţiei din data de 22 iunie 2011, potrivit Notei de inspecţie seria x nr. x din 22 iunie 2011 întocmită de DSVSA Galaţi, în spaţiul de tranşare s-au găsit pe mesele de lucru: carne de porc în bax cu etichetă de identificare a lotului x, data expirării 9 martie 2011; sferturi posterioare ambalate şi etichetate cu termenul de valabilitate 18 luni, data producerii 4 iunie 2010, lot x; guşă porc cu şoric în cantitate de 300 kg; piept de pui x în cantitate de 114 kg; fleică porc în cantitate de 394 kg, iar în sala de procesare carne s-au găsit aripi pui fără elemente de identificare, produse din care au fost recoltate probe pentru determinare examen fizico-chimic, prospeţime şi bacteriologic (a se vedea procesele-verbal de recoltare nr. x). Potrivit buletinelor de analiză cu nr. x, din data de 27 iunie 2011 efectuate de Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi, la examenul bacteriologic rezultatele au fost negative, iar potrivit buletinelor de analiză nr. x, din 27 iunie 2011, la examenul pentru determinarea azotului uşor hidrozabil (NUH mg NH 3%), pentru evaluarea integrităţii biologice, parametrii fizico-chimici fiind în limitele admise de legislaţia în vigoare, rezultate care, astfel, infirmă acuzaţia că inculpaţii ar fi încercat să prepare alimente folosind materie primă folosind materie primă alterată, respectiv contaminată microbiologică.

S-a observat că la controlul inopinat al organelor de urmărire penală, nu a fost identificată materie primă care să nu corespundă parametrilor microbiologici ori care să conţină reziduuri ori contaminanţi peste limita admisă, altfel, spus alterată, presupunerea acuzării în acest sens fiind, infirmată de examenele bacteriologice şi fizico-chimice efectuate.

Totodată, Curtea a constatat că, cu ocazia percheziţiei nu au fost recoltate probe şi din produsele finite aflate în fabrică, pentru a se putea proba atât caracterul presupus falsificat a acestor produse, precum şi dacă sunt alterate, şi pentru a se stabili şi dacă sunt vătămătoare sănătăţii.

S-a precizat şi faptul că inculpaţii D. şi SC G. SRL Galaţi au contestat atât procedura de prelevare de probe, cât şi legalitatea examenelor de laborator, însă Curtea a constatat că, deşi aceste contestări sunt fondate (pe înregistrările video efectuate cu ocazia recoltării aflate pe CD-ul cu denumirea "Imagini foto-video percheziţii SC G. SRL Galaţi - 22.-26 iunie 2011", folderul "Percheziţii depozit" SC G. SRL, video x şi video x, este surprins chiar inculpatul D. care cu mâna liberă ia probele şi le pune în pungi), având în vedere că rezultatele nu au fost incriminatoare, ci dimpotrivă, nu se poate aprecia că aceste încălcări ale normelor legale ar fi condus la vicierea rezultatelor în defavoarea inculpaţilor.

Referitor la constatările efectuate de către organele de urmărire penală, cu ocazia percheziţiei din data de 22 iunie 2011, efectuate la toate magazinele aparţinând persoanei juridice inculpate SC G. SRL Galaţi, ce au fost menţionate la pct. 14 din prezenta, Curtea a constatat că procedura de prelevare de probe trebuie să respecte cadrul legal stabilit de Ordinul nr. 13/2005 emis de ANSVSA privind aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor (art. 2 pct. 5 şi 14), norme care, însă, au fost încălcate, în speţă, la momentul prelevării de probe de produse de origine animale identificate în magazinul din Piaţa Micro 19 aparţinând persoanei juridice inculpate SC G. SRL Galaţi. Astfel, au fost încălcate următoarele reguli: recoltarea probelor se face de către medicul veterinar oficial care are în raza lui de activitate obiectivele supuse controlului sau de către personalul auxiliar autorizat sub supravegherea şi pe răspunderea medicului veterinar (art. 3 pct. 2); pentru examenul microbiologic se vor folosi instrumente sterilizate şi se vor ambala în recipiente sterilizate sau în pungi de polietilenă de uz alimentar, iar recoltarea succesivă a mai multor probe trebuie să se facă în aşa fel încât să nu se amestece părţi dintre acestea sau să nu se contamineze între ele (art. 3 pct. 4); recoltarea, concomitent cu probele reprezentative, de contraprobe la probele recoltate (art. 3 pct. 16)

Din vizionarea imaginilor video înregistrate cu ocazia percheziţiilor, s-a constatat că, la un magazin alimentar al inculpatei SC G. SRL Galaţi, recoltarea probelor s-a făcut, în prima fază, fie de către vânzătoarea magazinului, fie de lucrătorul de poliţie judiciară, fără a folosi instrumente sterilizate, direct cu mâna liberă, produsele din carne fiind introduse într-o pungă comună şi apoi scoase din nou şi manipulate cu mâna pentru a fi filmat fiecare produs (a se vedea înregistrările video aflate pe CD-ul cu denumirea "Imagini foto-video percheziţii magazine SC G. SRL Galaţi - 22 iunie 2011", folderul "Percheziţii pieţe", video 1, 2, 3,4, 6,7, 11 şi 12 din 22 iunie 2011).

Din analiza proceselor-verbale de recoltare a probelor nr. x de la punctul de lucru aparţinând SC G. SRL Galaţi din Piaţa Micro 19, rezultă că, în a doua fază, din fiecare probă iniţială, medicul veterinar a secţionat câte două probe, o probă pentru a fi supusă examenului organoleptic şi celui microbiolog, iar cealaltă probă examenului fizico chimic, fără a se recolta şi contra-probe.

Din procesul-verbal de percheziţie la acelaşi punct de lucru, precum şi din procesele-verbale de recoltare a probelor a rezultat că cele două probe recoltate din fiecare produs au fost puse în pungi din plastic sterile şi s-au aplicat sigilii, martorii asistenţi, precum şi reprezentantul societăţii semnând aceste procese-verbale.

Contraprobe nu au fost recoltate nici la probele recoltate din magazinele:

"9A" şi "10", situate în Piaţa Centrală -Hala Veche, "G13-tronson 4" situat în Piaţa Centrală şi "11B" situat în Hala Centrală - Hala preparate, din procesul-verbal de percheziţie, aflat la dosar urmărire penală, reieşind aceeaşi modalitate de recoltare în doi paşi, respectiv într-o primă fază "produsele au fost selectate şi ambalate separat în pungi în vederea efectuării de analize ... şi predate echipei formate din dr. VVV. şi asistent WWW. din cadru DSVSA", iar în a doua fază medicul veterinar a secţionat probe pentru examenele de laborator, întocmind în acest sens procese-verbale de recoltare probe.

În aceste condiţii, Curtea a constatat că, deşi Norma sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor ce stabileşte regulile pentru prelevare de probe de produse de origine animala pentru examenul de laborator prevede în mod expres că recoltarea probelor se face doar de medicul veterinar oficial, recoltare care presupune şi faza iniţială în care potrivit art. 3 pct. 3 din Ordinului nr. 13/2005 emis de ANSVSA, medicul veterinar trebuie să se informeze despre originea produsului, data fabricării, condiţiile de fabricare, depozitare, manipulare, transport sau desfacere, despre aspectul general al produsului sau a lotului, starea ambalajului, modul de etichetare sau ştanţare, dacă produsul se află în termenul de valabilitate, în cauză, produsele ce urmau a fi supuse examenelor de laborator au fost selectate de organul judiciar sau, la indicarea acestuia, de către lucrătorul comercial, selecţie care s-a făcut prin manipularea produsului cu mâna liberă şi apoi au fost introduse într-o pungă comună, fapt ce nu poate fi pus la îndoială, în condiţiile în care această activitate a fost înregistrată audio-video şi a fost consemnată şi în procesul-verbal de percheziţie.

Pentru cea de a doua fază, respectiv de secţionare a fiecărui produs şi de recoltare propriu-zisă de probe, singurele dovezi sunt procesele-verbale de recoltare a probelor, care au fost semnate şi de reprezentanţii societăţii SC G. SRL, şi din care rezultă că s-au respectat regulile de ambalare, etichetare şi sigilare, dar nu s-au recoltat contraprobe identice.

Referitor la validitatea buletinelor de analiză emise de Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi, ce a fost contestată de inculpatul D., s-a observat că, din conţinutul tuturor buletinelor de analiză emise de Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi, rezultă că, la datele de 27 şi 29 iunie 2011, pentru acest laborator era emisă Autorizaţia sanitară veterinară de funcţionare cu nr. x din 20 iunie 2003, autorizaţie care a şi fost comunicată în copie la dosarul de fond. La data de 25 iulie 2011 a fost emisă Autorizaţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor cu nr. x, autorizaţie care a şi fost comunicată în copie la dosarul de fond.

Analizându-se dispoziţiile legale, a rezultat că Laboratorul Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi, aparţinând DSVSA Galaţi, ce era autorizat potrivit legislaţiei anterioare intrării în vigoare a noii Norme sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind autorizarea laboratoarelor, avea obligaţia ca într-un termen de 1 an de la intrarea în vigoare a Ordinului cu nr. 48/2010, respectiv de la data de 28 mai 2010, să solicite în scris autorităţii competente, respectiv Direcţiei de coordonare tehnică a institutelor de referinţă, LSVSA, farmacovigilenţă şi nutriţie animală din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, reevaluarea acestuia.

Din conţinutul Autorizaţiei sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor cu nr. x din 25 iulie 2011, a rezultat că cererea şi documentaţia pentru reevaluarea Laboratorul Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi a fost depusă la autoritatea competentă la data de 16 iunie 2011, deci după termenul limită de un an, care s-a împlinit la data de 28 mai 2011. În consecinţă, s-a constatat că Autorizaţia de funcţionare a Laboratorul Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi cu nr. x/20 iunie 2003 şi-a încetat valabilitatea la data de 28 mai 2011, dată de la care, nemaifiind autorizat, era interzisă desfăşurarea tuturor activităţilor de testare şi analiză tehnică şi emiterea buletinelor de analiză până la obţinerea autorizaţiei de funcţionare (art. 110 alin. (2) şi (5) din Ordinul nr. 48/2010). În aceste condiţii, Curtea a constatat că rezultatele examenelor efectuate de către Laboratorul Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi în cauză, ce au avut loc în perioada 23 iunie - 30 iunie 2011, perioadă în care laboratorul nu era autorizat, nu pot fi considerate a avea valoarea ştiinţifică, fiind lipsită de valoarea probatorie pe care o are o constatare tehnico-ştiinţifică.

Deşi în cazul contestării rezultatului analizelor de laborator obţinute într-un laborator sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor judeţean, art. 109 alin. (2) din Ordinul 48/2010 prevede că se vor analiza contraprobele/probele de referinţă în cadrul laboratorului naţional de referinţă, s-a subliniat că în situaţia de faţă acest lucru nu este posibil întrucât nu s-au recoltat probe din produsele ridicate din magazinele aparţinând persoanei juridice inculpate SC G. SRL Galaţi.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat că nu se mai impune a se analiza şi a celorlalte motive de apel privind interpretarea rezultatelor examenelor efectuate de acest laborator pe probele recoltate din magazinele aparţinând persoanei juridice inculpate SC G. SRL Galaţi.

S-a subliniat că o situaţie aparte o au examenele organoleptice pentru care nu este necesară efectuarea vreunui examen de laborator, însă în cazul în care trebuie stabilit dacă produsul este bun pentru consum, adică nu este vătămător sănătăţi, art. 2 pct. 4 din Ordinului nr. 13/2005 prevede obligativitatea efectuării unui examen sanitar veterinar de laborator. Astfel, în cazul produselor pentru care s-au constatat modificări ale caracterelor organoleptice (produsele menţionate în Buletinele de analiză nr. x din 29 iunie 2011, x din 29 iunie 2011 şi x din 29 iunie 2011, din care se recoltaseră probele aveau suprafeţe lipicioase sau încreţite, acoperite cu zone de mucegai, prezentau goluri de aer sau miros acru), în lipsa unor rezultate de laborator omologate, nu se poate verifica dacă acestea au fost cauzate de folosirea în procesul de fabricaţie a materiilor prime alterate, dar şi faptul dacă aceste produse sunt dăunătoare sănătăţii, şi din această perspectivă aceste constatări nu au valoare probatorie în cazul infracţiunii de falsificare de alimente.

În aceste condiţii, Curtea a constatat că singura ipoteză validă cu privire la cauzele modificărilor organoleptice constatate la unele din produsele ridicate din magazinele persoanei juridice inculpate SC G. SRL Galaţi este cea a neasigurării condiţiilor de temperatură, umiditate şi ventilaţi în staţiile de depozitare, precum şi a deficienţelor igienice din magazine, iar punerea în vânzare sau vânzarea unor astfel de produse constituie contravenţie potrivit art. 7 lit. b) prima liniuţă din O.G. nr. 21/1992.

Referitor la convorbirea telefonică din datele de 22 iunie 2011, dintre inculpatul D. şi soţia sa, menţionată la pct. 17 din decizie, Curtea a constatat că aceasta nu are relevanţă probatorie, în condiţiile în care inculpatul comunică faptul că are probleme la depozit, făcând trimitere la percheziţiile efectuate în acea zi, dar şi la consecinţele nefuncţionării unui depozit frigorific, aspecte neincriminatorii.

De asemenea, şi convorbirea telefonică din data de 10 septembrie 2011, dintre inculpatul YY. şi mama sa, menţionată la pct. 19 din decizie, în care inculpatul se plânge de mizeria şi condiţiile insalubre din depozitul frigorific, depozit în care lucra la înlăturarea deşeurilor şi produselor neconforme, nu poate face dovada calităţii îndoielnice a materiilor prime folosite în procesul de fabricaţie, aşa cum a reţinut instanţa de fond, întrucât, aşa cum s-a precizat mai sus, nu a fost administrată nicio probă care să releve că aceste deşeuri şi produse neconforme au fost folosite ca materie primă.

Curtea a constatat, totodată, că împrejurările învederate de martorul AAA., pct. 18 din decizie, sunt din anul 2007-2008 şi nu sunt dovedite, astfel că nu pot avea relevanţă probatorie asupra presupusei săvârşiri în perioada martie - iunie 2011 a infracţiunii de falsificare de alimente, neputându-se reţine vreun modus operandi.

În ceea ce priveşte convorbirea telefonică din data de 13 aprilie 2011, dintre inculpatul D. şi inculpata TT., menţionată la pct. 20 din decizie, referitoare la modul de recoltare periodică a probelor, Curtea a constatat că, deşi constituie un indiciu cu privire la manipularea acestor controale obligatorii efectuate de medicii veterinari, nu poate servi la aflarea adevărului cu privire la acuzaţia de falsificare de alimente. Aceeaşi concluzie este valabilă şi pentru convorbirile din data de 22 aprilie 2011, dintre inculpatul D. şi o angajată a fabricii, pe tema marcării prin ştampilare a carcaselor de miei sau porci, menţionată la pct. 20 din decizie.

S-a subliniat că, în cauză, nu este îndeplinită nici condiţia specială prevăzută de lege ca produsele suspectate în cauză ca fiind falsificate sau alterate să fie vătămătoare sănătăţii, deşi, prin actul de sesizare, s-a arătat că această condiţie specială este dovedită de rezultatul analizelor care a confirmat că produsele expuse la vânzare erau alterate sau aveau bacteria E. coli.

Cum aceste analize de laborator au fost efectuate doar pentru produsele ridicate la data de 22 iunie 2011, s-a constatat că pentru actele materiale reţinute în sarcina inculpaţilor din perioada martie şi 22 iunie 2011, organul de urmărire penală nu a administrat vreo probă, în speţă constatare tehnico-ştiinţifică (buletinul de analiză întocmit cu ocazia examenelor efectuate de medicii veterinari în laboratoarele oficiale constituie o constatare tehnico -ştiinţifică) sau/şi o expertiză de specialitate.

Este adevărat că urmarea imediată a infracţiunii de falsificare de alimente constă în existenţa unei pericol de vătămare a sănătăţii persoanelor care ar putea consuma produse falsificate şi alterate, iar, în cazul în care s-ar şi produce o astfel de vătămare, s-ar fi dovedit, implicit, şi existenţa pericolului, însă, în speţa de faţă, nu este nicio dovadă a faptului că, în perioada martie - 22 iunie 2011, s-a înregistrat vreun caz de toxiinfecţie alimentară, inclusiv din cauza germenului E. coli, în oraşul Galaţi ori în alte localităţi în care s-au comercializat produsele fabricii SC G. SRL Galaţi, în condiţiile în care astfel de cazuri se raportează în mod obligatoriu prin sistemul rapid de alertă la Autoritatea Naţional Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, care, după o anchetă epidemiologică, ar fi trebuit să identifice sursa care produs intoxicaţia. Mai mult, aşa cum s-a precizat anterior, Ordinul nr. 13/2005 ce stabileşte regulile pentru prelevare de probe de produse de origine animală pentru examenul de laborator, emis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prevede în mod expres obligativitatea examenului sanitar veterinar de laborator (art. 2 pct. 4, 5, 13 şi 14).

Analizând adresa Laboratorului Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor din cadrul DSVSA Galaţi cu nr. x din 26 octombrie 2011, la care s-a făcut trimitere în acuzare, Curtea a constatat că medicii veterinari la solicitarea organului de urmărire penală au interpretat rezultatele de laborator ale probelor recoltate de la magazinele aparţinând SC G. SRL Galaţi, însă, aşa cum s-a demonstrat mai sus, aceste rezultate nu sunt omologate, nu au valoare ştiinţifică, fiind lipsite de valoare probatorie în condiţiile în care laboratorul care a efectuat aceste examen nu avea eliberată autorizaţia de funcţionare şi, astfel, şi interpretarea unor astfel de rezultate nu are valoare probatorie.

Ca urmare, s-a constatat că, şi în situaţia în care s-ar reţine validitatea rezultatelor de laborator, concluzia că în cazul acestor produse consumul poate produce toxiinfecţii alimentare la om nu priveşte produsele suspectate a fi falsificate şi alterate, astfel că această concluzie nu are relevanţă în cauza de faţă.

În ceea ce priveşte presupusa prezenţă la două produse a bacteriilor din grupul E. coli, Curtea a constatat că, suplimentar de faptul că rezultatele analizelor nu sunt valide, aceste sunt şi viciate prin încălcarea procedurii legale de recoltare a probelor.

S-a subliniat că, asupra lipsei probelor privind îndeplinirea condiţiei speciale prevăzută de lege ca produsele suspectate în cauză ca fiind falsificate sau alterate să fie vătămătoare sănătăţii, s-au pronunţat şi instanţele care au soluţionat propunerea de arestare a inculpatului D., în fond şi în recurs (a se vedea Încheierea din 23 iunie 2011 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. x/2009), care au reţinut că indiciile cu privire la caracterul vătămător al alimentelor suspectate a fi alterate ori falsificare nu sunt temeinice, considerând că se impune suplimentarea probatoriului cu privire la îndeplinirea acestei cerinţe. Ulterior, cu ocazia verificării din nou a materialului probator administrat de organul de urmărire penală, la data de 08 august 2011, moment la care erau finalizate şi depuse la dosar buletinele de analiză, Curtea de Apel Galaţi, soluţionând recursul în Dosarul nr. x/2011, privind cererea formulată de DNA de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Galaţi cu măsura arestării preventive, a constatat din nou că "nu există probe certe că alimentele fabricate de SC G. SRL Galaţi sunt vătămătoare sănătăţii, aspectele constatate în spaţiile de depozitare reprezentând doar încălcarea unor norme sanitar veterinare şi de igienă publică, ce sunt sancţionate ca şi contravenţii de legislaţia în domeniu".

Cum după data de 8 august 2011 organul de urmărire penală nu a administrat alte probe prin care să se stabilesc în mod cert şi indubitabil cerinţa specială a caracterului vătămător sănătăţii al produselor alimentare suspectate a fi falsificate şi alterate cu ocazia preparării, Curtea a reţinut aceeaşi concluzii ca şi instanţele anterior precizate.

În ceea ce priveşte expertiza contabilă judiciară dispusă şi efectuată în cauză în etapa cercetării judecătoreşti în apel, în faţa Curţii de Apel Iaşi, cu obiectivele fixate prin încheierea de şedinţă din data de 9 martie 2016, faţă de motivele mai sus expuse, s-a constatat că nu se mai impune analizarea concluziilor stabilite, întrucât nu mai prezintă nicio concludenţă şi relevanţă în cauză.

Concluzionând, Curtea a constatat că materialul probator analizat nu face dovada clară şi certă a existenţei elementului material al acestei infracţiuni, respectiv a faptului că inculpatul apelant a preparat alimente falsificate ori/şi alterate şi că a expus spre vânzare sau a vândut astfel de alimente, şi nici a cerinţei esenţiale ca, astfel de alimente să fie vătămătoare sănătăţii, apreciind întemeiate, sub acest aspect, motivele de apel, urmând a se dispune achitarea inculpaţilor, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu privire la infracţiunea de falsificare de alimente, în forma autoratului în ceea ce-i priveşte pe inculpatul D..

Având în vedere că faptele inculpatului D. nu sunt prevăzute de legea penală, a fost înlăturată dispoziţia instanţei de fond privind confiscarea de la inculpata SC G. SRL Galaţi a cantităţii de 202.877 kg carne, dar şi a sumei de 426.166,51 RON, ce ar reprezenta contravaloarea sumelor obţinute din vânzarea, în perioada 23 martie - 22 iunie 2011, a preparatelor falsificate şi alterate, vătămătoare sănătăţii, în cantitate totală de 61.830,79 kg, nefiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de lege pentru a se dispune confiscarea specială.

Totodată, Curtea a constatat că dispoziţia de confiscare nu se impunea în cauză şi din perspectiva faptului că această cantitate de 202,877 kg deşeuri şi produse neconforme a fost deja confiscată prin Actele de confiscare cu nr. x şi y, ambele din 22 iunie 2011 încheiate de DSVSA Galaţi, ca sancţiune complementară dispusă prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor nr. x din 18 iulie 2011, aceste deşeuri fiind, în acest moment, incinerate.

Referitor la măsura sechestrului asigurătoriu dispusă prin Ordonanţa nr. 82/P/2010 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, din data de 27 octombrie 2011, instituit pentru suma de 10.850 Euro ridicată de la inculpatul D. şi a apartamentelor nr. x şi nr. 23 din bloc J2, Bd. x, mun. Galaţi aparţinând inculpatului D., dispusă în vederea confiscării speciale a sumei de 426.166,51 RON, Curtea a constatat că faţă de soluţia ce se va dispune cu privire la măsura confiscării speciale, se impune ridicarea acestei măsuri asigurătorii, cu consecinţa restituirii, în temeiul art. 397 alin. (3) C. proc. pen. către inculpatul D. a sumei de 10850 euro, depusă la FFF. SA, conform chitanţei nr. x/1 din 28 octombrie 2011.

S-a constatat, de asemenea, că o parte însemnată dintre inculpaţi au fost trimişi în judecată şi condamnaţi în primă instanţă pentru infracţiuni de abuz în serviciu, respectiv A., D., E., F.. Având în vedere că pe parcursul judecăţii în faza apelului a fost pronunţată Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale a României referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 C. pen. 1969, ale art. 297 alin. (1) C. pen. şi ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României în data de 15 iulie 2016, instanţa de control judiciar a analizat şi aplicabilitatea acestei decizii în cauza de faţă.

Curtea a reţinut că inculpaţii menţionaţi au contestat sentinţa instanţei de fond cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, în esenţă, pe lângă aspectul de noutate intervenit în faza de judecată a apelului reprezentat de decizia nr. 405/2016, pentru greşita analiză şi interpretare a probatoriului administrat, lipsa probelor care să susţină învinuirile pe acest palier faptic, greşita individualizare a pedepselor cu nerespectarea criteriilor de individualizare, solicitarea de schimbare a modalităţilor de executare a pedepselor, încălcarea dreptului la apărare, nemotivarea hotărârii, instituirea nelegală a măsurilor asigurătorii şi greşita admiterea acţiunilor civile motivat de inexistenţa unui prejudiciu material.

Instanţa de control judiciar a reţinut mai întâi aspectele cu caracter general aplicabile, în principiu, tuturor inculpaţilor din cauză trimişi în judecată pentru infracţiuni de abuz în serviciu, cu forma specială prevăzută de Legea nr. 78/2000, inclusiv din perspectiva jurisprudenţei CEDO, analizând apoi distinct aspectele particulare pentru fiecare inculpat în parte, raportat la cele statuate prin decizia Curţii Constituţionale nr. 405/15 iunie 2016.

Analizând actele dosarului, din perspectiva infracţiunilor de abuz în serviciu imputate inculpaţilor, Curtea a constatat următoarele:

I. În ceea ce priveşte fapta din data de 07 aprilie 2011, instanţa de control judiciar a constatat că inculpatul A., director executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi de Siguranţă a Alimentelor Galaţi la data faptelor, a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei şi contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969), constând în aceea că, în ziua de 07 aprilie 2011, la solicitarea inculpatului S., administrator al SC T. SRL Galaţi, a intervenit pe lângă directorul DSVSA Brăila, învinuitul U., pentru a nu se aplica sancţiunea contravenţională prevăzută în art. 4 alin. (1) lit. a) pct. 6 din H.G. nr. 984/2005, cu privire la un transport de produse din carne neetichetate, către Bucureşti, transport ce era efectuat de către autoizoterma cu nr. x, aparţinând învinuitei SC T. SRL Galaţi, cauzând în acelaşi timp un prejudiciu la bugetul de stat în cuantum de 2.000 RON (limita minimă a amenzii), dar şi o vătămare a intereselor persoanelor fizice (consumatorii produselor alimentare) şi obţinându-se pentru inculpata SC T. SRL Galaţi un avantaj patrimonial în sumă de 2.000 RON.

Examinând fiecare act material în parte, instanţa de control judiciar a constatat, cu privire la acest act material, că acuzarea a susţinut că inculpatul A. l-ar fi determinat pe inculpatul U., directorul DSVSA Brăila, a intervenit pe lângă acesta pentru a nu fi aplicată o sancţiune contravenţională, prin aceasta cauzând în acelaşi timp un prejudiciu la bugetul de stat în cuantum de 2.000 RON (limita minimă a amenzii prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. a) pct. 6 din H.G. nr. 984/2005), dar şi o vătămare a intereselor persoanelor fizice (consumatorii produselor alimentare) şi obţinându-se pentru inculpata SC T. SRL Galaţi un avantaj patrimonial în sumă de 2.000 RON.

Aşa cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, produsele din carne neetichetate care erau transportate în data de 07 aprilie 2011 către Bucureşti cu autoizoterma cu nr. x, aparţinând inculpatei SC T. SRL Galaţi, nu erau destinate comercializării, ci urmau a fi prezentate la o expoziţie de specialitate. În plus, probatoriul administrat nu a relevat că după ce inculpatul U. a fost sunat de inculpatul A., primul ar fi întreprins vreun act sau fapt prin care să-şi fi încălcat atribuţiile de serviciu şi să fi dispus inculpatului PP., inspector în cadrul DSVSA Brăila, să nu aplice legea în cazul constatat.

Curtea a apreciat că, în cauză, nu se poate vorbi despre cauzarea vreunui prejudiciu la bugetul de stat urmare a neaplicării unei amenzi contravenţionale, indiferent care ar fi fost cuantumul acesteia, deoarece o astfel de amendă sau un astfel de cuantum nu aveau caracter cert.

S-a menţionat că, într-adevăr, art. 4 lit. a) pct. 6 din H.G. nr. 984/2005 prevede amenda minimă în cuantum de 2.000 RON pentru contravenţia constând în ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare în vederea transportului, însă trebuie avut în vedere şi art. 14 din acelaşi act normativ care arată că prevederile vizând contravenţiile în acest domeniu se completează cu prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Or, art. 5 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 prevede ca sancţiune contravenţională principală, pe lângă amenda contravenţională, şi avertismentul, iar, în alin. (5), se statuează că sancţiunea trebuie stabilită proporţional cu gradul de pericol social al faptei săvârşite. Aşadar, nu era obligatoriu ca, în ipoteza aplicării unei sancţiuni contravenţionale, inspectorii de specialitate să fi aplicat amenda contravenţională pentru a se putea susţine cu putere de certitudine că cel puţin cuantumul minim al amenzii reprezintă prejudiciul cauzat bugetului statului.

Totodată, s-a subliniat că, potrivit art. 31 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei putea fi contestat cu plângere contravenţională la instanţa de judecată, existând şi posibilitatea anulării acestuia ori a înlocuirii sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului. Aşadar, nu poate fi reţinută în cauză pe bază de probe nicio vreo lezare a intereselor persoanelor fizice, consumatoare ale produselor alimentare în cauză, câtă vreme nu s-a arătat de către acuzare cum anume şi dacă au intrat în consum aceste produse, raţionamentul faptic şi juridic nefiind prezentat în această direcţie de către parchet.

Prin urmare, s-a apreciat că nu există latura obiectivă a infracţiunii, iar analiza în continuare şi a laturii subiective nu se mai justifică.

Nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pe latura obiectivă a infracţiunii, Curtea a apreciat că se impune achitarea inculpatului A. conform art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, în varianta modificată prin Legea nr. 187/2012, raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (fapta din 7 aprilie 2011). Faţă de dispoziţia de achitare pentru actul material din data de 7 aprilie 2011, Curtea a înlăturat dispoziţia de obligare a inculpatului A. la plata sumei de 2.000 RON către partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentând pretinsul prejudiciu creat prin neaplicarea amenzii contravenţionale în cuantum de 2.000 RON.

În consecinţă, Curtea, în temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva inculpaţilor A., U. şi SC T. SRL Galaţi.

II. Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu formată din 7 acte materiale (perioada 2010 - 14 aprilie 2011) pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă inculpatul A., director executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi de Siguranţă a Alimentelor Galaţi la data faptelor, Curtea a constatat că, în sarcina acestuia, s-a reţinut că, în anul 2010, a dispus, în mod nelegal, scoaterea din evidenţa contabilă a DSVSA Galaţi, a imobilului situat în Galaţi, strada x nr. 73, ce fusese preluat de către SC K. SRL Galaţi, administrată de soţia sa, L., iar, în perioada 19 februarie - 14 aprilie 2011, a asigurat protecţia activităţilor ilicite desfăşurate de unii agenţi economici (învinuiţii M., N., O., SC P. SRL Galaţi, SC Q. SRL Galaţi şi SC R. SRL Odobeşti - Vrancea), care produc şi/sau comercializează produse alimentare, obţinând pentru sine sau pentru aceştia avantaje patrimoniale şi nepatrimoniale, agenţilor economici nemaifiindu-le aplicate sancţiunile contravenţionale corespunzătoare din H.G 984/2005, cauzând în acelaşi timp un prejudiciu la bugetul de stat în cuantum de 207.000 RON (limita minimă a amenzii), dar şi o vătămare a intereselor persoanelor fizice (consumatorii produselor alimentare) şi obţinându-se pentru agenţii economici menţionaţi un avantaj patrimonial în sumă de 207.000 RON, activitate care realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei şi contra intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (7 acte materiale).

Examinând fiecare act material în parte, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:

Cu privire la scoaterea, în cursul anului 2010, din evidenţa contabilă a DSVSA Galaţi, a imobilului situat în Galaţi, strada x nr. 73, ce fusese preluat de către SC K. SRL Galaţi, administrată de soţia sa, L., Curtea a apreciat fondată acuzaţia.

Suplimentar argumentelor expuse de instanţa de fond, Curtea a mai punctat următoarele aspecte: inculpatul A. a indus în eroare, cu bună ştiinţă, autorităţile statului cu privire la inexistenţa în patrimoniul DSVSA Galaţi a imobilului situat în Galaţi, strada x nr. 73, acesta cunoscând foarte bine sau trebuind să cunoască, în virtutea atribuţiilor pe care le avea în calitate de director executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi de Siguranţă a Alimentelor Galaţi, situaţia juridică a imobilului situat în str. x în suprafaţă construită de 90 mp, regim P+1, suprafaţă desfăşurată 180 mp şi suprafaţă curte 1600 mp.

S-a arătat că inculpatul A. cunoştea faptul că a scos imobilul din patrimoniu în mod ilegal, cu atât mai mult cu cât i s-a pus în vedere să întreprindă demersurile necesare pentru readucerea imobilului în patrimoniu, aşa cum rezultă din Adresa nr. x din 22 aprilie 2011 a preşedintelui - secretar de stat din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru siguranţa Alimentelor, prin care s-a atras atenţia inculpatului, în calitate de director executiv, asupra ilegalităţii scoaterii întregului imobil din inventarul DSVSA Galaţi şi i s-a pus în vedere să ia măsurile necesare pentru reîntregirea domeniului public al statului cu imobilul înstrăinat şi cu terenul aferent.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în anul 1990, conform H.G. nr. 477 din 5 mai 1990, Inspectoratele Sanitare Veterinare din cadrul Direcţiilor generale pentru agricultură şi industrie alimentară s-au organizat în direcţii sanitare veterinare aflate în subordinea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, iar în subordinea acestor direcţii au luat fiinţă Circumscripţiile sanitare veterinare, prin reorganizarea dispensarelor comunale. În aplicarea dispoziţiilor H.G. nr. 477/1990, la data de 21 septembrie 1990, Direcţia Generală pentru Agricultură şi Industrie Alimentară a Judeţului Galaţi a predat în baza unui Protocol, Direcţiei Sanitare Veterinare Galaţi, patrimoniul (activul şi pasivul), existent la data de 30 iunie 1990, împreună cu documentele de evidenţă, în anexă fiind menţionat şi dispensarul veterinar cu locuinţă, având nr. de inventar 10.004. În baza acestui protocol, a fost înregistrat în evidenţa contabilă a Direcţiei Sanitare Veterinare Galaţi, imobilul CSV Galaţi.

Prin H.G. nr. 446/1999 a fost reglementat cadrul legal pentru aprobarea concesionării unor activităţi sanitare veterinare de interes naţional şi a unor bunuri proprietate publică a statului.

În baza acestei hotărâri de guvern, a fost încheiat Contractul de concesiune nr. x din 1 noiembrie 1999, între Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în calitate de concedent şi SC K. SRL Galaţi, prin administratorul L., în calitate de concesionar (soţia inculpatului A.) având ca obiect parterul imobilului de pe str. x, în suprafaţă desfăşurată de 90 mp, precum şi o parte din terenul aferent, în suprafaţă de 665 mp, exclusiv suprafaţa de sub construcţie, acestea fiind valorile menţionate expres în Anexa 2 la H.G. nr. 466/1999. În contract s-a prevăzut expres că se concesionează clădirea în suprafaţă desfăşurată de 90 mp şi terenul aferent clădirii, exclusiv suprafaţa ocupată de clădire, 665 mp situat în localitatea Galaţi, la adresa din str. x, amplasamentul conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din contract. Diferenţa de suprafaţă desfăşurată de 90 mp (etajul construcţiei) şi terenul aferent în suprafaţă de 935 mp din imobilul de pe str. x din Galaţi erau la nivelul anului 1999 în patrimoniul Ministerului Agriculturii şi în administrarea DSVSA Galaţi.

Cu toate acestea, deşi era un imobil aflat în proprietatea publică a statului, inculpatul A. a închiriat SC K. SRL Galaţi, prin administratorul L., diferenţa neconcesionată din imobilul de pe str. x, respectiv etajul construcţiei în suprafaţă desfăşurată de 90 mp şi terenul aferent în suprafaţă de 935 mp, fiind încheiat Contractul de închiriere nr. x din 2 noiembrie 1999. S-a arătat că acest contract a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi art. 15 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, potrivit cărora o astfel de închiriere putea fi aprobată numai prin hotărâre de Guvern (fiind vorba despre un bun aflat în patrimoniul unui minister), şi numai prin organizarea unei licitaţii publice, în condiţiile legii. Or, în speţă nu a existat o hotărâre de Guvern în acest sens, motiv pentru care imobilul menţionat nu putea fi închiriat, Contractul de închiriere nr. x din 2 noiembrie 1999 fiind nul absolut, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

Ulterior, prin O.U.G. nr. 89/2004 a fost creat cadrul legislativ pentru vânzarea bunurilor imobile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar veterinară. În anexa la O.U.G. nr. 89/2004, Circumscripţia Sanitar Veterinară Galaţi 1 figura cu clădire în suprafaţă desfăşurată de 90 mp şi teren aferent, exclusiv suprafaţa de sub construcţie de 665 mp, adică imobilul care forma obiectul Contractului de concesiune nr. x din 1 noiembrie 1999 între Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în calitate de concedent şi SC K. SRL Galaţi, prin administratorul L., în calitate de concesionar. În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 89/2004, "concesionarii bunurilor imobile prevăzute în anexă pot cumpăra, în baza solicitării scrise, în condiţiile ordonanţei de urgenţă, un singur imobil - clădire şi teren aferent - dintre cele aflate în concesiunea lor". De asemenea, dispoziţiile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 89/2004, prevăd că "vânzarea bunurilor imobile - clădiri şi terenuri aferente - prevăzute în anexă, se face de către Agenţia Domeniilor Statului, prin atribuire directă către concesionarii activităţilor sanitare veterinare publice de interes naţional, care îşi desfăşoară activitatea în aceste imobile".

În prealabil, dispoziţiile H.G. nr. 446/1999 au fost modificate prin H.G. nr. 661/2004, în sensul trecerii bunurilor concesionate din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în scopul vânzării acestora. Astfel, dispoziţiile art. II din H.G. nr. 661/2004, prevăd:

"Se aprobă trecerea bunurilor imobile - clădiri şi terenuri de incintă, prevăzute în anexă, din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, fiind astfel posibilă vânzarea acestor imobile".

În mod clar şi evident vânzarea putea privi doar acele imobile care formaseră obiectul contractelor de concesiune, chiar şi după modificările aduse prin O.U.G. nr. 115/2005, prezentate pe larg de instanţa de fond.

Cu toate acestea, prin inducerea în eroare a Agenţiei Domeniilor Statului, a fost încheiat Contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 2049 din 15 iunie 2006 la Biroul Notarului Public Dr. XXX. Bucureşti, între Agenţia Domeniilor Statului, în calitate de vânzător, şi SC K. SRL Galaţi, în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul din Galaţi, str. x, compus din dispensar medical + locuinţă de serviciu cu o suprafaţă construită de 89,25 mp şi o suprafaţă desfăşurată de 178,50 mp, precum şi teren intravilan în suprafaţă de 1997,87 mp. Prin urmare, au fost vândute cu încălcarea art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998, din domeniul public al statului etajul clădirii cu suprafaţa desfăşurată de 89,25 mp (suprafaţa de 90 mp rezultată din măsurătorilor cadastrale) şi terenul aferent în suprafaţa de 1243,62 mp (suprafaţa de 935 mp din contractul de închiriere rezultată din măsurătorilor cadastrale).

Cunoscând situaţia juridică reală a acestui imobil, inculpatul A. a încercat să ascundă faptul vânzării ilegale a etajului şi terenul aferent al imobilului din Galaţi, str. x, faţă de ANSVSA şi să obţină astfel scoaterea din evidenţele contabile ale DSVSA Galaţi a imobilului în discuţie, activitate ilicită demonstrată prin adresele emise de acesta către autorităţile superioare, prin declaraţiile martorilor B., C. şi LLL. şi prin Decizia inculpatului nr. 424 din 10 august 2010.

S-a subliniat că inculpatul A. nu poate invoca în apărare necunoaşterea atribuţiilor pe care le avea în funcţia ocupată şi nici necunoaşterea legii pentru a justifica scoaterea ilegală din patrimoniu DSVSA Galaţi a imobilului situat în str. x din Galaţi, întrucât, în calitatea sa de director executiv al DSVSA Galaţi, respectiv conducătorul instituţiei, răspunde, potrivit legii, de administrarea patrimoniului acesteia, aşa cum prevede art. 10 pct. 33 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al direcţiilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti. Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, titularul dreptului de administrare a bunului aflat în proprietatea publică a statului dispune cu privire la acesta, în condiţiile actului prin care acesta i-a fost dat în administrare, iar potrivit art. 56 alin. (3) din Ordonanţa nr. 42/2004, inculpatul era funcţionar public.

Prin urmare, activitatea inculpatului A. finalizată cu scoaterea din patrimoniul DSVSA Galaţi şi din evidenţele contabile ale instituţiei a bunului imobil constând în etajul clădirii cu suprafaţa desfăşurată de 89,25 mp (suprafaţa de 90 mp rezultată din măsurătorilor cadastrale) şi terenul aferent în suprafaţa de 1243,62 mp (suprafaţa de 935 mp din contractul de închiriere rezultată din măsurătorilor cadastrale), creând prin aceasta un avantaj material soţiei sale L. şi păgubind instituţia pe care o conducea, reprezintă un act material al infracţiunii de abuz în serviciu, impunându-se menţinerea dispoziţiei de condamnare a acestuia.

Curtea a dispus, însă, înlăturarea dispoziţiei privind desfiinţarea contractului de vânzare - cumpărare nr. x/15 iunie 2006 având ca obiect imobilul situat în Galaţi, judeţul Galaţi, deoarece instanţa nu a fost sesizată cu vreo faptă de abuz privind încheierea acestui contract. Aşadar, încheierea acestui contract nu formează obiectul acuzaţiei de abuz în serviciu adusă inculpatului A., acesta fiind trimis în judecată pentru scoaterea ilegală a imobilului din patrimoniul DSVSA Galaţi şi din evidenţele contabile ale instituţiei.

Referitor la activitatea inculpatului A. din perioada 19 februarie - 14 aprilie 2011, Curtea a reţinut că sunt probate şi reprezintă acte materiale în structura formei continuate a infracţiunii de abuz în serviciu doar cele în legătură cu M. - 29 martie 2011, N. şi SC R. SRL Odobeşti Vrancea, SC P. SRL Galaţi (3 acte materiale).

Astfel, în legătură cu inculpatul M. şi inculpata H., acuzarea a reţinut două acte materiale de abuz în serviciu (corelativ instigare la abuz în serviciu pentru inculpatul M.), primul din data de 29 martie 2011 şi cel de-al doilea din 30 mai 2011.

Curtea a reţinut că actul material din data de 29 martie 2011 este pe deplin dovedit, instanţa de fond prezentând pe larg situaţia de fapt. Astfel, inculpatul A., la solicitarea inculpatului M., i-a cerut inculpatei H., medic veterinar în cadrul Circumscripţiei Sanitare Veterinare nr. 1 Galaţi, organ de conducere, coordonare şi control, să permită numitei YYY., soţia inculpatului M., să comercializeze produse lactate în Hala de produse lactate din Piaţa Centrală din Galaţi, deşi aceasta nu deţinea toate documentele necesare pentru desfăşurarea acestei activităţi, respectiv documentul de înregistrare sanitar veterinară care ar fi trebuit să fie eliberat de DSVSA Tulcea, în acord cu dispoziţiile art. 11 alin. (4) lit. a) din Ordinul ANSVSA nr. 111/2008.

Prin intervenţiile făcute pentru "prietenul său" M., inculpatul A. şi-a încălcat grav obligaţiile legale de a coordona activitatea DSVSA Galaţi în sensul aplicării legislaţiei sanitar - veterinare, conform art. 14 alin. (3) şi alin. (1) lit. a) raportat la art. 11 din Ordonanţa nr. 42/2004, prin imixtiune nejustificată legal în atribuţiile subordonatei sale directe, inculpata H., în competenţa căreia intra luarea măsurilor necesare pentru protecţia sănătăţii publice, conform atribuţiilor prevăzute de art. 14 din Ordonanţa nr. 42/2004 şi dezvoltate în fişa postului acesteia. Prin această activitate inculpatul A. a cauzat o vătămare însemnată a intereselor persoanelor fizice consumatoare de astfel de produse lactate, dar şi un avantaj patrimonial cert pentru inculpatul M. care, prin intermediul soţiei, a comercializat astfel de produse la piaţă, obţinând diverse sume de bani din această activitate.

Prin urmare, soluţia de condamnare pentru actul material din data de 29 martie 2011 dispusă pentru inculpatul A., a fost apreciată ca fiind legală şi temeinică, fiind menţinută.

Instanţa de control judiciar nu a reţinut ca fondate apărările formulate de inculpaţi. Astfel, Curtea a constatat că inculpatul A. îşi desfăşura activitatea de director executiv al DSVSA Galaţi după bunul plac, arbitrar, stabilind reguli inventate chiar de el, ducând practic în derizoriu atât dispoziţiile legale care reglementau domeniul de activitate, cât şi rolul în viaţa societăţii a existenţei direcţiei pe care o conducea. La rândul său, inculpata H., direct subordonată inculpatului A., a achiesat la solicitarea acestuia de nesocotire a legii pentru a-l favoriza pe inculpatul M. în activitatea comercială, acesta din urmă fiind cât se poate conştient de natura intervenţiei făcute la inculpatul A. şi finalitatea urmărită prin favorul solicitat.

Totodată, s-a constatat că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut cu titlu de autorat la abuz în serviciu în sarcina inculpatului A. actul material din data de 14 aprilie 2011, context în care a fost menţinută soluţia de condamnare acestuia, cu următoarele precizări.

Astfel, s-a observat că probatoriul administrat în cauză, respectiv convorbirile telefonice, interceptate în mod legal, purtate de către inculpatul A. cu inculpatul N., administratorul inculpatei SC R. SRL Odobeşti Vrancea, coroborate cu cele purtate de către martorul W. cu martorul OO., precum şi cu declaraţiile date de aceşti martori, confirmă dincolo de orice dubiu faptul că inculpatul A., la solicitarea inculpatului N., a interferat în activitatea martorului W., medic veterinar la CSVSA Tecuci, reproşându-i efectuarea controlului de specialitate la rulota aparţinând inculpatei SC R. SRL Odobeşti Vrancea şi a achiesat la dorinţa acestuia de a opri controalele sanitar veterinare la societatea inculpatului N., contrar tuturor atribuţiilor pe care un medic veterinar le are, conform art. 14 din Ordonanţa nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.

Curtea nu a apreciat pertinente apărările inculpatului A. cu privire la acest act material, chiar în declaraţia dată în faţa Curţii de Apel Iaşi acesta reconfirmând activitatea săvârşită şi încercând să dea o interpretare acţiunilor sale dincolo de orice explicaţie plauzibilă pentru o persoană care ocupa funcţia de conducere executivă a DSVSA Galaţi. Astfel, inculpatul a confirmat că dispunea discreţionar medicilor din subordine efectuarea sau neefectuarea unor activităţi de control pe linie sanitar-veterinară, dincolo de un cadru legal bine precizat, pentru a favoriza pe diverşii săi prieteni. Deşi a susţinut că medicul veterinar W. ar fi efectuat în mod abuziv controlul din data de 14 aprilie 2011 la rulota inculpatei SC R. SRL Odobeşti Vrancea, amplasată în Piaţa Centrală din Tecuci, inculpatul A. a confirmat că nu a luat nicio măsură prevăzută de lege faţă de aceasta, nu a luat nicio măsură concretă faţă de angajaţii DSVSA Galaţi pentru pregătirea acestora în domeniul legislaţiei care le guvernează activitatea.

Nu au fost reţinute ca pertinente nici apărările inculpatului A. prin care a încercat discreditarea martorilor W. şi OO. În faţa instanţei de apel au fost audiate şi redate în cuprinsul unui proces-verbal aflat la dosar C.A. Iaşi, diverse convorbiri telefonice purtate între aceşti martori, convorbiri interceptate în mod legal în faza de urmărire penală, în cadrul cărora martorii menţionaţi discutau despre situaţia juridică a inculpatului A., printre altele. Acest fapt, însă, nici nu justifică activitatea infracţională a inculpatului, nici nu atrage vreo atenuare a răspunderii penale şi nici nu alterează adevărul faptic imputat inculpatului rezultat din probatoriul administrat. Aceste convorbiri telefonice oferă simple indicii în sensul că martorii W. şi OO., la rândul lor funcţionari publici în cadrul DSVSA Galaţi, nu aveau un comportament profesional impecabil, indicii care, însă, în lipsa oricăror alte probe, nu pot conduce la concluzia că acestea ar fi săvârşit fapte grave, inclusiv penale, în legătură cu activitatea imputată inculpatului A. care să altereze probatoriul care fundamentează acuzaţiile aduse acestuia.

Curtea a arătat că există şi rezultatul faptei săvârşite, acesta constând în vătămarea adusă dreptului consumatorilor de carne şi produse din carne pe care le-au achiziţionat de la rulota menţionată, în condiţiile în care toţi aceştia au dreptul la prezervarea sănătăţii. De asemenea, s-a reţinut că a existat neîndoielnic şi un avantaj material pentru societatea comercială şi administratorul său câtă vreme nu au distribuit aceste produse gratuit celor doritori, ci contra unui preţ. Or, aceste aspecte reliefează o vătămare importantă a drepturilor şi intereselor publice ale celor care au achiziţionat astfel de produse de la societatea amintită.

De asemenea, dacă a considerat că martorul W. a efectuat controale abuzive la societatea sa, inculpatul N. avea posibilitatea de a formula sesizări, pe cale legală, în scris, la DSVSA Galaţi, lucru pe care nu l-a făcut, aşa cum rezultă din dosarul cauzei.

Prin urmare, s-a apreciat că soluţia instanţei de fond privind condamnarea inculpatului A. pentru actul material din data de 14 aprilie 2011 este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută.

S-a mai arătat că actul material din 19 februarie 2011 privind pe SC P. SRL Galaţi, reţinut în sarcina inculpatului A., în calitate de autor al infracţiunii de abuz în serviciu, descris pe larg şi în mod corect de către instanţa de fond în hotărârea apelată, a fost pe deplin dovedit (înregistrarea convorbirilor telefonice purtate între inculpat şi martorul QQ., între inculpat şi martorul Y., între QQ. şi ZZZ., declaraţiile martorilor Y., HH., II., QQ. şi ZZZ., coroborate şi cu declaraţiile inculpatului A. care nu neagă situaţia de fapt, ci doar dă o interpretare distorsionată, cu bună ştiinţă, a acţiunilor sale) şi antrenează răspunderea penală a inculpatului.

Curtea a ţinut să puncteze doar faptul că apărările prezentate de inculpatul A. în justificarea acţiunii sale sunt nefondate şi denotă o obişnuinţă a acestuia de a acţiona empiric, în afara oricăror dispoziţii legale care reglementează domeniul de activitate sanitar-veterinară, haotic, în totală contradicţie cu rigoarea pe care un şef de instituţia ar trebui să şi-o însuşească.

Astfel, inculpatul A., deşi a susţinut că Y., în calitatea sa de medic veterinar zonal în localităţile Lieşti - Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi, care îi era subordonată, şi-a depăşit atribuţiile din fişa postului prin efectuarea controlului la SC P. SRL Galaţi (aspect nereal, dovedit fără dubiu prin Programul de activitate nr. 2384 pentru luna februarie 2011, dar şi a Ordinului de serviciu nr. 191 din 14 februarie 2011), totuşi a recunoscut că nu a luat nicio măsură legală împotriva acesteia şi nici nu a sesizat direcţia competentă din cadrul DSVSA Galaţi pentru a fi luate măsuri, deşi avea obligaţia legală în acest sens, conform art. 14 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa nr. 42 din 29 ianuarie 2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, cu atât mai puternică măsură cu cât în calitatea sa de şef al direcţiei era direct răspunzător de modul în care se derulează activitatea medicilor veterinari din subordine. S-a arătat că în speţă nu prezintă importanţă, din perspectiva activităţii infracţionale a inculpatului A., dacă Y. avea competenţa de a controla magazinul aparţinând SC P. SRL Galaţi, ci are extremă importanţă comportamentul acestuia faţă de activitatea medicului veterinar inspector din subordine.

Nu a fost reţinută ca pertinentă nici susţinerea inculpatului că ar fi intervenit asupra activităţii medicului veterinar inspector Y. deoarece a primit o "reclamaţie", neputându-se accepta, nici măcar la nivel rudimentar, că un telefon primit de acesta de la numita QQ. în care aceasta îşi manifesta nemulţumirea că un medic veterinar îşi permite să-i controleze magazinul, folosindu-se expresii total lipsite de respect faţă de persoana şi activitatea medicului veterinar inspector, ar putea avea semnificaţia unei reclamaţii.

De asemenea, nu a fost apreciată pertinentă nici susţinerea inculpatului că ar fi intervenit în activitatea numitei Y. pentru a preîntâmpina un litigiu cu numita QQ., acesta din urmă ameninţând că va da DSVSA Galaţi în judecată pentru efectuarea apreciată abuzivă a controlului din data de 19 februarie 2011.

Inculpatul a încercat o distorsionarea a afirmaţiilor făcute în cadrul discuţiilor telefonice purtate cu QQ. în data de 19:02.2011 în cadrul cărora aceasta a afirmat "O dau în judecată, să ştiţi." referindu-se în mod clar la persoana fizică Y., nicidecum că ar fi ameninţat că va da în judecată instituţia, aşa cum a încercat că ateste inculpatul în faţa instanţei de fond, afirmând că, QQ. ar fi ameninţat că "ne va da în judecată".

În consecinţă, Curtea a apreciat că dispoziţia de condamnare a inculpatului A. a fost pe deplin fundamentată, condiţii în care a dispus condamnarea acestuia pentru infracţiunea de abuz în serviciu - cele patru acte materiale, la pedeapsa de 3 ani închisoare. Faţă de natura şi specificul faptei săvârşite, Curtea, în temeiul art. 67 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g), pe o durată de 3 ani, iar, în baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g), pe o durată de 3 ani.

Referitor la celelalte acte materiale reţinute în conţinutul formei continuate al infracţiunii de abuz în serviciu (în concret fiind vorba despre trei acte materiale), Curtea a apreciat că acestea fie nu realizează latura obiectivă a infracţiunii, fie nu au fost probate.

Curtea a reţinut, în acest context, că, în ceea ce priveşte actul material din data de 30 mai 2011 (prezentat pe larg în sentinţa apelată), nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu pe latură obiectivă deoarece, aşa cum rezultă din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din 30 mai 2011 şi 31 mai 2011, inculpatul A. îi explică inculpatului M. că trebuie să repete analizele şi că "trebuie să aducă un document aşa cum se cere pentru toată lumea.", aspecte care, necoroborate cu alte fapte concrete ale inculpatului A. nu pot conduce la concluzia certă că acesta a desfăşurat o activitate contrară atribuţiilor sale legale pentru a crea un beneficiu inculpatului M..

În plus, tot în ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, nu se poate reţine existenţa unui rezultat al faptei, o consecinţă, o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor de produse lactate, deoarece numita YYY., soţia inculpatului, nu a fost lăsată să comercializeze produse lactate în Piaţa Centrală din Galaţi, în perioada 25 mai - 7 iunie 2011, date fiind rezultatele neconforme la analizele pentru produse lactate, la dosar neexistând probe că aceasta ar fi a desfăşurat activitate comercială în locaţia menţionată în acest interval.

Faţă de considerentele prezentate, Curtea a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu pe latură obiectivă, acest act material neputând intra în structura formei continuate a infracţiunii pentru inculpaţii A., M. şi H..

În ceea ce priveşte actele materiale din data de 2 aprilie 2011 şi 7 aprilie 2011 privind pe numitul O. şi SC Q. SRL Galaţi, în legătură cu activitatea inculpaţilor A. şi H., în sensul că numitul O., administrator la SC Q. SRL Galaţi, a intervenit pe lângă inculpatul A., pentru ca acesta să-i solicite inculpatei H. să nu închidă magazinul, respectiv să nu fie dispuse măsurile legale urmare a comercializării cărnii de pasăre fără etichete, Curtea a constatat că nu există probe că inculpatul A. ar fi desfăşurat vreo activitate prin care să influenţeze sau să încerce să influenţeze activitatea inculpatei H. în legătură cu controalele pe care le-a efectuat la datele menţionate la SC Q. SRL din Piaţa Centrală din Galaţi.

S-a subliniat că, în cauză, există doar două convorbiri telefonice purtate de O. cu A. din care nu rezultă că cel din urmă i-ar fi promis că intervine pe lângă H. pentru a nu fi sancţionată societatea, şi nu există probe care să ateste că după ce au fost purtate aceste convorbiri, inculpatul A. ar fi interferat cu activitatea inculpatei H. în sensul de a-i solicita să nu aplice legea faţă de la SC Q. SRL Galaţi.

În aceste condiţii, nici cele două acte materiale nu pot intra în structura formei continuate a infracţiunii de abuz în serviciu pentru inculpatul A., impunându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Ca o consecinţă a soluţiei de achitare a inculpatului A. pentru actele materiale din datele de 30 mai 2011, 2 aprilie 2011 şi 7 aprilie 2011 din structura infracţiunii de abuz în serviciu, Curtea a dispus înlăturarea dispoziţiei de obligare la plata sumei de 209. 000 RON despăgubiri civile cu acordarea de majorări, penalităţi şi dobânzi aferente debitului, până la achitarea debitului, către partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, acesta reprezentând pretinsul prejudiciu creat bugetului statului prin neaplicarea amenzii contravenţionale în cuantum de 207.000 RON (aşa cum s-a menţionat în încadrarea juridică, deşi prima instanţă a obligat în final inculpaţii la plata sumei de 209.000 RON).

În consecinţă, Curtea, în temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva inculpaţilor A. şi H.

Prin urmare, Curtea, în temeiul art. 397 C. proc. pen., a ridicat măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa nr. 82/P/2010 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Galaţi, din data de 28 octombrie 2011, pentru suma de 2605 Euro ridicată de la inculpatul A., şi asupra apartamentului nr. x din bloc V3B, strada x, mun. Galaţi aparţinând inculpatului A.

Totodată, în temeiul art. 397 alin. (3) C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpatul A. a sumei de 2.605 Euro, depusă la FFF. SA conform chitanţei nr. x/1 din 31 octombrie 2011.

Cu privire la acuzaţiile de complicitate la abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatului D. (actele materiale din datele de 10 iunie 2010, 15 septembrie 2010 şi 13 aprilie 2011), Curtea a constatat că instanţa de fond a reţinut că, în datele de 10 iunie 2010 şi 15 septembrie 2010, inculpatul D., în calitatea sa de administrator al inculpatei SC G. SRL Galaţi, a semnat şi şi-a însuşit conţinutul Proceselor-verbale de constatare nr. x din 10 iunie 2010 şi y din 15 septembrie 2010, încheiate de inculpatele H. şi BB., în care s-a omis cu ştiinţă să se consemneze existenţa în depozitul frigorific al agentului economic SC G. SRL Galaţi a unor cantităţi de carne alterată, degradată şi în stare de descompunere, precum şi a unor cantităţi de carne neetichetată, ambalată şi depozitată în condiţii improprii şi neigienice, contribuind astfel la neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale inculpatelor H. şi BB., prin neaplicarea sancţiunilor contravenţionale agentului economic, respectiv art. 4 lit. a) pct. 6 şi 8 din H.G 984/2005, cauzând în acelaşi timp un prejudiciu la bugetul de stat în cuantum de 2.000 RON (limita minimă a amenzii), dar şi o vătămare a intereselor persoanelor fizice (consumatorii produselor alimentare) şi obţinându-se pentru agentul economic menţionat un avantaj patrimonial în sumă de 2.000 RON.

S-a mai reţinut că, în data de 13 aprilie 2011, în urma controlului efectuat de către reprezentanţii DSVSA Galaţi la magazinele aparţinând inculpatei SC G. SRL Galaţi, situate în Piaţa Centrală din Galaţi, inculpatul D. a remediat sau a încercat să remedieze neregulile constatate (etichetare necorespunzătoare, declaraţii de conformitate necompletate, etc.), punând în aplicare indicaţiile din partea inculpatei H. şi contribuind astfel la neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale învinuitei, prin neaplicarea sancţiunilor contravenţionale agentului economic, respectiv art. 4 lit. a) pct. 6 şi ale art. 10 din H.G. nr. 984/2005, cauzând în acelaşi timp un prejudiciu la bugetul de stat în cuantum de 20.000 RON (limita minimă a amenzii), dar şi o vătămare a intereselor persoanelor fizice (consumatorii produselor alimentare) şi obţinându-se pentru agentul economic menţionat un avantaj patrimonial în sumă de 20.000 RON.

S-a apreciat de prima instanţă că cele trei acte materiale prezentate realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi a intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

Instanţa de control judiciar, examinând fiecare act material în parte, a reţinut ca fiind probate şi realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu doar actele materiale din datele de 10 iunie 2010 şi 15 septembrie 2010. În acest sens, Curtea a constatat că cele două acte materiale au fost descrise pe larg şi în mod corect de către instanţa de fond în hotărârea apelată, au fost pe deplin dovedite şi antrenează răspunderea penală a inculpatului D.

Astfel, s-a reţinut că inculpatul D. a cunoscut faptul că Procesele-verbale de constatare nr. x din 10 iunie 2010 şi y din 15 septembrie 2010, încheiate de inculpatele H. şi BB., nu reflectau adevărul prin omiterea cu bună ştiinţă de către acestea a consemnării existenţei în depozitul frigorific a unor cantităţi de carne alterată, degradată şi în stare de descompunere, precum şi a unor cantităţi de carne neetichetată, ambalată şi depozitată în condiţii improprii şi neigienice, a fost prezent cu ocazia efectuării controalelor la depozitul frigorific al societăţii sale, cunoştea cu exactitate problemele sanitar - veterinare şi, cu toate acestea, şi-a însuşit cele două procese-verbale, acţionând şi în numele şi interesul persoanei juridice inculpate, deşi nu corespundeau adevărului. Prin activitatea sa a contribuit pentru ca inculpata H. să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi obligaţiile pe care aceasta le avea în calitatea sa de medic veterinar oficial şi şef al Circumscripţiei Sanitar Veterinare din Piaţa Centrală Galaţi, conform art. 14 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) şi alin. (3) raportat la art. 11 lit. a), b), c) şi k) din Ordonanţa nr. 42/2004, pe lângă celelalte acte normative menţionate de instanţa de fond.

Curtea a punctat şi faptul că apărările prezentate de inculpatul D. în justificarea acţiunii sale sunt nefondate întrucât a susţinut că nu ar fi existat neregularităţi în depozit la momentul efectuării celor două controale, deşi s-a dovedit cu factura nr. x din 10 februarie 2010 că societatea inculpată a achiziţionat carne alterată şi deşeuri din pastă de carne, iar inculpatul nu a arătat ce s-au întâmplat cu acestea pe parcursul perioadei de până la data de 27 iulie 2011 când au fost trimise la incinerare. Prezumţia serioasă şi credibilă în contextul cauzei este aceea că produsele s-au aflat în depozit în tot acest interval de timp.

Prin urmare, s-a apreciat că soluţia de condamnare pentru aceste două acte materiale a inculpatului D. este corectă şi fundamentată, sens în care Curtea a dispus în temeiul art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 5 alin. (1) C. pen. şi a Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, condamnarea inculpatului D., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice - 2 acte materiale (10 iunie 2010 şi 15 septembrie 2010).

În ceea ce priveşte actul material din data de 13 aprilie 2011, însă, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite elementele pe latura obiectivă a infracţiunii în sensul existenţei unei consecinţe specifice infracţiunii de abuz în serviciu.

Astfel, în actul de sesizare s-a reţinut că, în data de 13 aprilie 2011, în urma controlului efectuat de către reprezentanţii DSVSA Galaţi la magazinele aparţinând inculpatei SC G. SRL Galaţi, situate în Piaţa Centrală din Galaţi, inculpatul D. a remediat sau a încercat să remedieze neregulile constatate (etichetare necorespunzătoare, declaraţii de conformitate necompletate, etc.), punând în aplicare indicaţiile din partea inculpatei H. şi contribuind astfel la neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale acesteia, prin neaplicarea sancţiunilor contravenţionale agentului economic, respectiv art. 4 lit. a) pct. 6 şi ale art. 10 din H.G. nr. 984/2005, cauzând în acelaşi timp un prejudiciu la bugetul de stat în cuantum de 20.000 RON (limita minimă a amenzii), dar şi o vătămare a intereselor persoanelor fizice (consumatorii produselor alimentare) şi obţinându-se pentru agentul economic menţionat un avantaj patrimonial în sumă de 20.000 RON.

Situaţia de fapt în evoluţia sa cronologică a fost apreciată de Curte ca fiind corect prezentată şi amplu de către instanţa de fond în hotărârea apelată, însă interpretarea acesteia prin prisma dispoziţiilor legale care consacră conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu este, în aprecierea Curţii, eronată.

Privită în ansamblul faptic s-a constatat că inculpatul D. a procedat la remedierea neregulilor constatate de DSVSA Galaţi, la indicaţiile inculpatei H., fiind, astfel, înlăturată vătămarea intereselor consumatorilor. În ceea ce priveşte avantajul material obţinut de inculpata persoană juridică, Curtea a analizat în precedent aspectele vizând situaţia aplicării unor sancţiuni contravenţionale, aserţiunile prezentate fiind pe deplin aplicabile în speţa de faţă. În esenţă, aşadar, şi în acord cu Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, nu poate fi reţinută o gravitate a faptei inculpatei H. care să îmbrace forma vinovăţiei penale, şi în raport de care să poată fi reţinută participaţia sub forma complicităţii din partea inculpaţilor D. şi SC G. SRL Galaţi.

În plus, sub aspect probatoriu există la dosar doar convorbirile telefonice purtate în data de 13 aprilie 2011 între inculpata H. şi inculpatul D., iar inculpata H. nu a făcut parte din echipa de control care a efectuat controlul la magazinele inculpatei SC G. SRL Galaţi, neavând ordin de serviciu în acest sens, motiv pentru care nici nu avea în competenţă încheierea unor note de control sau procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.

În consecinţă, Curtea a apreciat că acest act material nu poate intra în conţinutul formei continuate a infracţiunii de abuz în serviciu fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Cu privire la inculpatele E. şi F., Curtea a constatat că acestea au fost condamnate în primă instanţă pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969) şi de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, reţinându-se, în fapt, că, în data de 13 aprilie 2011, au efectuat un control la magazinele aparţinând inculpatei SC G. SRL Galaţi din Piaţa Centrală, iar pentru a nu dispune împotriva societăţii măsurile de sancţionare contravenţională prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a) pct. 6 şi ale art. 10 din H.G. nr. 984/2005 (amendă între 20.000 RON - 40.000 RON), nu au mai consemnat în Nota de inspecţie seria x, nr. x din 13 aprilie 2011, neregulile constatate cu privire la etichetele necorespunzătoare, aplicate pe 47 de sortimente de produse fabricate de agentul economic SC G. SRL Galaţi, cu privire la faptul că declaraţiile de conformitate ale produselor expuse la vânzare nu erau completate, în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar produsele congelate nu erau incluse în declaraţiile de conformitate şi cu privire la faptul că o parte din produse nu corespundeau organoleptic, respectiv ciolanul afumat care era foarte închis la culoare, iar tenta de la marea majoritate a salamurilor era spre maroniu închis, cauzând în acelaşi timp un prejudiciu la bugetul de stat în cuantum de 20.000 RON (limita minimă a amenzii), dar şi o vătămare a intereselor persoanelor fizice (consumatorii produselor alimentare) şi obţinându-se pentru agentul economic menţionat un avantaj patrimonial în sumă de 20.000 RON.

Curtea a constatat că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, în sensul că, în virtutea obligaţiilor legale de serviciu, în calitatea lor de medici veterinari oficiali, aflaţi în control potrivit ordinelor de serviciu, cele două inculpate erau ţinute să consemneze în mod real situaţia constatată la faţa locului şi să dispună, după caz, măsurile legale care s-ar fi impus, indiferent care ar fi fost discuţiile pe care le-ar fi purtat cu inculpata H., şefa Circumscripţiei Sanitare Veterinare din Piaţa Centrală din Galaţi, căreia îi erau subordonate.

Curtea a precizat că infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina celor două inculpate se raportează, pe latura obiectivă - rezultatul faptei, doar la vătămarea intereselor persoanelor fizice consumatori ai produselor alimentare comercializate de societatea inculpată, nu şi la crearea unui prejudiciu bugetului de stat şi obţinerea unui folos material pentru agentul economic pentru motivele prezentate mai sus cu privire la aspectul sancţionării contravenţiilor din care ar rezulta aceste sume de bani.

Nu au fost reţinute în apărare aspectele prezentate de inculpata F. în declaraţia dată în faţa Curţii conform cărora, deşi nu ar fi fost competentă în domeniu, totuşi a mers în control şi a semnat notele de control. Aceasta întrucât, prin semnare, inculpata, în calitate de funcţionar public, şi-a asumat întregul conţinut al înscrisului, atât în forma sa, cât şi conţinutul său, ba mai mult, a declarat în faza de urmărire penală că inculpata E. i-a explicat aceste deficienţe. Nici faptul că nu a citit notele de inspecţie întocmite de colega sa nu poate reprezenta o justificare pentru încălcarea atribuţiilor legale, conform art. 14 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) şi alin. (3) raportat la art. 11 lit. a), b), c) şi i) din Ordonanţa nr. 42 din 29 ianuarie 2004 privind organizarea activităţii sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

De altfel, inculpata E. a recunoscut încă din faza de urmărire penală că a convenit cu inculpaţii F., H. şi D. să nu menţioneze în nota de inspecţie că au găsit produse cu etichete SC OOO. SRL deoarece inculpata H. controla zilnic aceste unităţi şi dacă aceste nereguli legate de etichetare s-ar fi perpetuat ar fi dispus măsuri de sancţionare. Această justificare, însă, în mod evident, nu poate fi primită de la un funcţionar public care trebuie să cunoască atribuţiile pe care le deţine în funcţia publică.

În consecinţă, Curtea a menţinut soluţia de condamnare a celor două inculpate, constatând nefondate motivele de apel ale acestora. Totodată, a fost menţinută şi modalitatea de individualizare a executării pedepsei având în vedere tocmai gravitatea faptelor din perspectiva calităţii oficiale pe care o deţineau inculpatele la data săvârşirii faptelor.

Referitor la infracţiunile de fals intelectual reţinute în sarcina unora dintre inculpaţi, respectiv: A., D., E., F., Curtea a arătat că aceştia au criticat sentinţa instanţei de fond pentru aceleaşi motive invocate cu privire la acuzaţiile de abuz în serviciu, susţinând, în esenţă, că fie s-a realizat o greşită interpretare a probatoriului, fie lipseşte motivarea hotărârii.

În sarcina inculpatului A. s-a reţinut de către instanţa de fond faptul că, în calitate de director executiv al DSVSA Galaţi, în data de 19 februarie 2011, a solicitat subordonatei sale, martorul Y., care efectua un control sanitar veterinar la sediul SC P. SRL Galaţi, cu punct de lucru în comuna Tudor Vladimirescu din judeţul Galaţi, să stopeze controlul şi să nu mai consemneze în procesul-verbal nr. x, faptul că societatea valorifica produse expirate (dacă s-ar fi consemnat acest aspect, societatea ar fi trebuit sancţionată contravenţional, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 984/2005 cu amendă de la 45.000 RON la 50.000 RON), iar în data de 14 aprilie 2011, a intervenit în aceeaşi modalitate pe lângă subordonata sa, martorul W., medic veterinar în cadrul CSVSA Tecuci, care efectua un control la rulota - magazin alimentar aparţinând inculpatei SC R. SRL Odobeşti, administrată de către inculpatul N., solicitându-i să stopeze controlul, motiv pentru care martorii W., Z. şi AA. nu au consemnat în Nota de inspecţie seria x nr. x, faptul că în rulotă se comercializau carne proaspătă neambalată şi produse din carne neambalate (art. 6 alin. (1) lit. b) pct. 9 din H.G. nr. 984/2005 (amendă de la 40.000 RON la 50.000 RON), activitate care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual săvârşit în realizarea scopului urmărit printr-o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (2 acte materiale).

Curtea a arătat că activitatea infracţională a inculpatului A. cu privire la cele două acte materiale din data de 19 februarie 2011 şi 14 aprilie 2011, corelative actelor materiale reţinute în structura infracţiunii de abuz în serviciu, au fost deja analizate în precedent cu ocazia analizei acestei infracţiuni.

S-a dovedit astfel, dincolo de orice îndoială, că urmare a dispoziţiei inculpatului A. de a stopa controlul la SC P. SRL Galaţi şi de a pleca, la cererea martorului QQ., în data de 19 februarie 2011, numita Y., în calitatea sa de medic veterinar zonal în localităţile Lieşti - Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi, şi care îi era subordonată inculpatului, deşi a continuat controlul şi a întocmit proces-verbal, totuşi nu a mai consemnat în Procesul-verbal de constatare nr. x din 19 februarie 2011, cele constatate cu ocazia controlului efectuat la SC P. SRL Galaţi, respectiv că a găsit în această unitate produse cu origine animală expirate. Martorul Y. a arătat că nu a făcut această menţiune ca urmare a intervenţiei directorului A. şi că ar fi fost obligată să aplice o sancţiune contravenţională dacă ar menţionat şi această deficienţă. Prin urmare, s-a considerat că este cert că Procesul-verbal de constatare nr. x din 19 februarie 2011, înscris oficial, nu cuprinde menţiunile pe care persoana care l-a întocmit a omis, cu ştiinţă, să le insereze, deşi se afla în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu.

În cauză, Curtea a constatat că forma de participaţie penală imputabilă inculpatului A. este cea a instigării, activitate desfăşurată cu intenţie directă pentru a o determina pe numita Y. să întocmească în fals înscrisul oficial reprezentat de Procesul-verbal de constatare nr. x din 19 februarie 2011 (art. 47 C. pen.). Y. a săvârşit fapta de fals intelectual fără vinovăţie penală, în accepţiunea dispoziţiilor art. 52 alin. (3) C. pen. care consacră forma participaţiei improprii, motiv pentru care în sarcina inculpatului A. s-a reţinut infracţiunea de instigare la participaţie improprie la fals intelectual.

Situaţia este similară şi în ceea ce priveşte cel de-al doilea act material reţinut în sarcina inculpatului A., respectiv actul material din data de 14 aprilie 2011. Astfel, s-a stabilit pe bază de probe certe că, urmare a intervenţiei inculpatului în activitatea martorului W., medic veterinar în cadrul CSVSA Tecuci, care efectua un control la rulota - magazin alimentar aparţinând inculpatei SC R. SRL Odobeşti, administrată de către inculpatul N., cu solicitarea de a stopa controlul, aceasta, împreună cu martorii Z. şi AA., toţi trei făcând parte din echipa de inspecţie şi control fiind medici veterinari oficiali, nu au consemnat în Nota de inspecţie seria x nr. x din 14 aprilie 2011, faptul că în rulotă se comercializau carne proaspătă neambalată şi produse din carne neambalate. W., Z. şi AA. au săvârşit fapta de fals intelectual fără vinovăţie penală, în accepţiunea dispoziţiilor art. 52 alin. (3) C. pen. care consacră forma participaţiei improprii, motiv pentru care în sarcina inculpatului A. s-a reţinut infracţiunea de instigare la participaţie improprie la fals intelectual.

S-a arătat că încadrarea juridică dată faptei de instigare la participaţie improprie, în formă continuată, este cea prevăzută de art. 47 raportat la art. 52 alin. (3) raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (două acte materiale), urmare a reţinerii ca lege penală mai favorabilă pentru inculpatul A. a noii codificări şi a gravităţii faptei. Faţă de acest aspect, a fost majorată pedeapsa stabilită în fond pentru această infracţiune de la 1 an închisoare la 1 an şi 4 luni închisoare.

Faţă de inculpatul D. au fost reţinute trei acte materiale în conţinutul constitutiv al infracţiunii de complicitate la fals intelectual săvârşită în realizarea scopului urmărit printr-o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) în referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (13 aprilie 2011 - în legătură cu activitatea inculpatelor E. şi F.; 10 iunie 2010 şi 15 septembrie 2010 - în legătură cu activitatea inculpatei H.).

Curtea a arătat că atât activitatea specifică încălcării atribuţiilor de serviciu corespunzătoare infracţiunii de abuz în serviciu în raport de inculpatele E., F. (Nota de inspecţie seria x, nr. x din 13 aprilie 2011) şi H. (Procesele-verbale de constatare nr. x din 10 iunie 2010 şi y din 15 septembrie 2010, încheiate de către inculpatele H. şi BB.), cât şi activitatea de complicitate la abuzul în serviciu imputată inculpatului D. au fost analizate mai sus pentru fiecare inculpat.

Falsificarea înscrisurilor oficiale cu ocazia întocmirii lor de către cele trei inculpate, în calitate de medici veterinari oficiali, respectiv medic uman, aflaţi în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin omisiunea inserării, cu bună ştiinţă, a unor date şi împrejurări care atestau încălcarea legislaţiei sanitar-veterinare de către unii agenţi economici care îşi desfăşurau activitatea în domeniu, a reprezentat mijlocul concret prin care s-a realizat conţinutul laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu. Acordul tacit al inculpatului D. de a semna procesele-verbale întocmite de cele trei inculpate, deşi cunoştea că nu sunt în totalitate în acord cu realitatea, a reprezentat ajutorul dat acestora la falsificarea înscrisurilor oficiale.

Pentru aceste motive, Curtea a apreciat că în mod corect instanţa de fond a dispus condamnarea inculpaţilor menţionaţi mai sus, soluţia urmând a fi menţinută.

În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă inculpaţilor, Curtea a reţinut următoarele:

1. Inculpatul A. a fost condamnat în primă instanţă la pedeapsa rezultantă principală de 7 ani închisoare pentru săvârşirea unui concurs de infracţiuni format din opt infracţiuni, conform codificării anterioare. Faţă de situaţia juridică reţinută de Curte în sarcina acestui inculpat, dispunându-se/menţinându-se soluţii de condamnare doar pentru un număr de patru infracţiuni, printre care şi cele două infracţiuni de şantaj săvârşite faţă de persoanele vătămate B. şi C., s-a apreciat că noua codificare este legea penală mai favorabilă atât din perspectiva regimului sancţionator al concursului de infracţiuni, cât mai ales al regimului sancţionator stabilit de lege pentru infracţiunea de şantaj.

Astfel, pentru încadrarea juridică pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă inculpatul A. referitoare la infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. (1969), limitele de pedeapsă erau de la 7 la 12 ani închisoare. La data săvârşirii celor două infracţiuni de şantaj, respectiv martie 2009 şi 3 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 78/2000 fără modificarea survenită prin Legea nr. 187/2012. La data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 186/2009 privind C. pen., prin care a fost modificat art. 131 al Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, astfel: În cazul infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 C. pen., în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. Textul legii speciale face trimitere la art. 207 C. pen. care prevede pentru infracţiunea de şantaj în forma de bază pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani. Prin urmare, aceste limite speciale se majorează cu o treime, rezultând noile limite speciale cuprinse între 1 an şi 4 luni şi 6 ani închisoare, în mod evident limite de pedeapsă mai mici decât pedeapsa minimă de 7 ani închisoare prevăzută în lege anterior modificării din 2014.

Curtea a avut în vedere că pedeapsa pentru infracţiunea de şantaj este cea mai grea în limita sa minimă din întregul ansamblu faptic pentru care a fost condamnat în primă instanţă inculpatul A.. Or, datorită acestei modificări legislative pedeapsa rezultantă principală la care poate ajunge inculpatul în raport de noua situaţia juridică reţinută de instanţa de control judiciar este mai mică decât pedeapsa rezultantă stabilită de prima instanţa. În aceste condiţii, ţinând seama că nu a intervenit nicio schimbare în situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului pentru cele două infracţiuni de şantaj, soluţia pe acest palier fiind contestată doar de către inculpatul A., Curtea a redus pedeapsa stabilită pentru fiecare dintre cele două infracţiuni de şantaj de la 7 ani închisoare (pedeapsa minimă pe legea veche), la 1 an şi 4 luni închisoare (pedeapsa minimă pe legea nouă).

Situaţia este similară şi în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu care în varianta nemodificată a art. 132 din Legea nr. 78/2000 prevedea limite de pedeapsă cuprinse între 3 şi 15 ani închisoare, iar după modificarea adusă prin Legea nr. 187/2012 s-a stabilit ca limitele speciale de pedeapsă prevăzute de art. 297 C. pen. să fie majorate cu o treime. În concret, limitele prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. de la 2 la 7 ani închisoare ajung la închisoare de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani prin adăugarea unei treimi, rezultând limite speciale mai mici decât în legea veche.

Prin urmare, regimul sancţionator al concursului de infracţiuni săvârşit de inculpat s-a stabilit potrivit noii codificări, conform art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., sens în care Curtea a contopit pedepsele de 3 ani închisoare, 1 an şi 4 luni închisoare, 1 an şi 4 luni închisoare şi 1 an şi 4 luni închisoare, stabilite pentru cele patru infracţiuni reţinute în structura concursului de infracţiuni, a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care va adăuga sporul de 1 an şi 4 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g), pe o durată de 3 ani, iar, în baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g), pe o durată de 3 ani.

2. Inculpatul D. a fost condamnat în primă instanţă la pedeapsa rezultantă principală de 7 ani închisoare pentru săvârşirea unui concurs de infracţiuni format din patru infracţiuni, conform C. pen. din 1969.

Faţă de situaţia juridică reţinută de Curte în sarcina acestui inculpat, dispunându-se/menţinându-se soluţii de condamnare doar pentru un număr de două infracţiuni, respectiv infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice (două acte materiale) şi infracţiunea de complicitate la fals intelectual (trei acte materiale), s-a apreciat că reglementarea anterioară este legea penală mai favorabilă din perspectiva regimului sancţionator al concursului de infracţiuni sub forma cumulului juridic, cu spor facultativ. Aceasta chiar dacă infracţiunea de abuz în serviciu în forma anterioară modificării art. 132 din Legea nr. 78/2000 prin Legea nr. 187/2012 prevedea limite de pedeapsă de la 3 la 15 ani închisoare, faţă de limitele de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani în varianta modificată (aşa cum s-a arătat la inculpatul precedent). Potrivit noului C. pen. pedeapsa rezultantă s-ar fi cuantificat la 3 ani şi 2 luni închisoare, faţă de 3 ani închisoare potrivit C. pen. din 1969.

Prin urmare, regimul sancţionator al concursului de infracţiuni săvârşit de inculpat a fost stabilit potrivit reglementării anterioare, conform art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), sens în care Curtea a contopit pedepsele de 3 ani închisoare şi 6 luni închisoare, stabilită pentru infracţiunea de complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (trei acte materiale din datele de 10 iunie 2010, 15 septembrie 2010 şi 13 aprilie 2011), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

3. Inculpatele F. şi E. au fost condamnate în primă instanţă pentru un concurs de infracţiuni la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere conform C. pen. din 1969 şi a Legii nr. 78/2000 în varianta anterioară modificării aduse prin Legea nr. 187/2012. Faţă de situaţia juridică reţinută în sarcina acestora, dispunându-se menţinerea soluţiei de condamnare pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual, s-a apreciat că reglementarea anterioară este legea penală mai favorabilă din perspectiva regimului sancţionator al concursului de infracţiuni sub forma cumulului juridic, cu spor facultativ, dar şi al modalităţii de individualizare a executării pedepsei. În acest sens, Curtea a apreciat că reglementarea anterioară permite, pentru o pedeapsă de 3 ani închisoare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere în condiţiile art. 861 C. pen. (1969), măsurile de supraveghere intrinseci fiind apte să conducă la reeducarea şi reintegrarea socială a inculpatei, fără obligaţia de a presta muncă în folosul comunităţii, ca în cazul dispoziţiilor art. 91 C. pen.

Având în vedere soluţia de achitare parţială dispusă în privinţa inculpaţilor A. şi D., Curtea a redus cuantumul cheltuielilor judiciare la care au fost obligaţi aceştia în primă instanţă de la suma de câte 110.000 RON la suma de câte 5.500 RON.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, au declarat recurs în casaţie inculpaţii D., A., F. şi E..

I. Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul D. a arătat, în esenţă, că fapta de complicitate la abuz în serviciu (două acte materiale) în modalitatea reţinută de instanţa de apel nu este prevăzută de legea penală întrucât, în realitate, nu a existat contravenţia prevăzută de art. 4 din H.G. nr. 984/2005, din înscrisurile dosarului rezultând că evenimentul ce a determinat mutarea materiei prime conforme în depozitul frigorific în care se aflau materiile prime păstrate spre valorificare pentru energie neconvenţională, respectiv defectarea utilajului frigorific, a intervenit la 6 iunie 2011. Ca urmare, inspectorii sanitari nu puteau să constate, în lunile iunie şi septembrie 2010, ceea ce nu exista la acel moment, evenimentul generator şi obiectiv şi de forţă majoră producându-se la începutul lunii iunie 2011. În aceste condiţii nici semnarea actelor de control de către inculpat nu ar putea constitui infracţiunea de fals intelectual.

Pe de altă parte, s-a susţinut că faptele autorilor infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual (H. şi BB.) nu sunt prevăzute de legea penală întrucât lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv producerea unei pagube (contravaloarea amenzii minime care ar fi trebuit să fie aplicată).

Totodată, făcându-se trimitere la cele statuate prin decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, s-a arătat că întrucât, atât în rechizitoriu, cât şi în sentinţă, s-a susţinut că autorii faptei de abuz în serviciu au încălcat dispoziţiile art. 4 lit. a) pct. 6 şi pct. 8 din H.G. nr. 984/2005, iar nu şi prevederi din legislaţia primară, conduita imputată nu întruneşte condiţia de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare.

În plus, s-a susţinut că, în condiţiile în care prin rechizitoriu şi sentinţă nu i s-a imputat că ar fi influenţat în vreun fel controlul, acţiunea de semnare a proceselor-verbale de control nu reprezintă înlesnire sau ajutor în sensul art. 26 C. pen. (1969) sau art. 48 C. pen., ci luare la cunoştinţă despre cele consemnate, cu atât mai mult cu cât este ulterioară săvârşirii faptelor de către autori.

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpatului D., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), precum şi pentru complicitatea la fals intelectual, faptele imputate neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de legea penală. Totodată, în baza art. 441 C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate până la soluţionarea recursului în casaţie.

II. În cuprinsul căii de atac, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat, în esenţă, că, în mod greşit, a fost condamnat pentru infracţiunile de abuz în serviciu în condiţiile în care, pe de o parte, nu s-a reţinut producerea unei pagube, iar, pe de altă parte, printre atribuţiile sale de serviciu nu se numără şi întocmirea proceselor-verbale de contravenţie.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu constând în scoaterea din evidenţele D.S.V. Galaţi a imobilului situat în str. x, Galaţi, a apreciat că fapta nu este prevăzută de legea penală atâta vreme cât imobilul a fost înstrăinat prin act autentic, în anul 2006, de A.D.S., iar conform legii şi somaţiilor făcute de această autoritate şi de echipele de control ale primului ministru către D.S.V. Galaţi, exista obligaţia legală de a scoate acest imobil din evidenţa direcţiei pe care o conducea.

Ca urmare, existând această obligaţie legală, numita B. era obligată, potrivit legii, să întocmească referatul în acest sens, neputându-se reţine existenţa unei constrângeri, ameninţări, violenţi, pentru ca respectiva persoană să şi îndeplinească o sarcină de serviciu şi, implicit, nici existenţa infracţiunii de şantaj.

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a solicitat, admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpatului A., pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa, iar, în baza art. 441 C. proc. pen., suspendarea executării hotărârii atacate până la soluţionarea recursului în casaţie.

Prin completarea la motivele de recurs în casaţie depusă la 23 noiembrie 2017, prin prisma aceluiaşi caz, recurentul A. a mai susţinut, cu privire la scoaterea abuzivă a imobilului din Galaţi, str. x, din evidenţa DSVSA Galaţi, că fapta nu este prevăzută de legea penală întrucât lipseşte obţinerea unui avantaj material pentru soţia sa, cu atât mai mult cu cât acte juridice au fost încheiate anterior datei pretinsei fapte de abuz în serviciu.

Recurentul a mai arătat că actul material al infracţiunii de abuz în serviciu comis la data de 14 aprilie 2010 nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, întrucât nu avea atribuţii de serviciu legale care să vizeze activitatea de control sanitar veterinar şi încheierea proceselor-verbale de contravenţie.

Referitor la actul material din 19 februarie 2011 privind intervenţia telefonică pe care ar fi făcut-o pe lângă martora Y. care controla magazinul SC P. SRL Galaţi, recurentul a apreciat că prin respingerea, de către instanţa de apel, a acţiunii civile, privind suma de 207.000 RON, reprezentând amenzi neaplicate de către medicii veterinari, a dispărut prejudiciul ca şi element constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu. De altfel, medicul veterinar Y. era în exercitarea unui control abuziv, întrucât nu avea competenţă în domeniul securităţii alimentelor, ci al sănătăţii animalelor, iar intervenţia recurentului a stopat acest act abuziv.

S-a susţinut că şi în ceea ce priveşte fapta de abuz în serviciu din data de 29 martie 2011, recurentul a intervenit pentru a stopa actul abuziv de control efectuat de medicul veterinar H., întrucât aceasta pretindea un document ce nu era necesar pentru producătorii agricoli care îşi comercializau produsele lactate în piaţă, aşa cum era cazul numitului M..

S-a mai arătat că nici fapta de şantaj reţinută în sarcina recurentului nu este prevăzută de legea penală, întrucât, atâta timp cât martora B. a întocmit un referat care nu corespundea solicitării sale, iar imobilul a fost scos din evidenţa D.S.V. Galaţi prin Decizia nr. 424 din 20 august 2010 la care aceasta nu a participat, nu se poate reţine existenţa unei constrângeri sau ameninţări a martorei în modalitatea imputată. În plus, a subliniat că instanţa de apel a dispus înlăturarea măsurii privind desfiinţarea contractului de vânzare cumpărare, dispoziţie prin care, în opinia sa, a fost înlăturat şi unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv urmărirea, în mod injust, a unui folos material.

A apreciat că nici acţiunile sale din datele de 19 februarie 2011 şi 14 aprilie 2011, circumscrise de procuror instigării la participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, nu întrunesc condiţiile de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, având în vedere că, pentru a exista un act oficial, acesta trebuie completat de către un funcţionar competent să procedeze în acest sens. Or, actul din 19 februarie 2011 a fost întocmit de medicul Y., care nu avea competenţa materială să întocmească procese-verbale în domeniul securităţii alimentare, procesul-verbal din 14 aprilie 2011 a fost întocmit în mod abuziv de către W. În plus, atâta vreme cât instanţa de apel a respins acţiunea civilă vizând amenzile neaplicate de către medici, prin intervenţia recurentului nu s-a produs nici un efect juridic al actului întocmit în fals.

Recurentul inculpat a mai invocat şi cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., arătând că, prin majorarea pedepsei aplicată pentru instigarea la participaţia improprie la infracţiunea de fals intelectual de la 1 an închisoare la 1 an şi 4 luni închisoare, instanţa de apel i-a creat, în propria cale de atac, o situaţie mai grea.

III. Recurenta inculpată F. a susţinut, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., că instanţele de fond şi apel au pronunţat soluţii nelegale şi netemeinice deoarece, pe de o parte, fapta, aşa cum a fost prezentată, nu întrunea elementele constitutive ale contravenţiei, iar, pe de altă parte, sancţionarea contravenţiei nu reprezenta o obligaţie imperativă a legii, astfel că nu a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu. În legătură cu acest aspect, a învederat că, la momentul controlului, a considerat că, în speţă, era vorba doar de o eroare de etichetare, produsă în compartimentul de specialitate la grupului de societăţi "UU.", prin folosirea etichetelor pe care era menţionat SC OOO. SRL în locul celor conţinând numele SC G. SRL, un singur cuvânt diferenţiind denumirea celor două societăţi.

În plus, a arătat că nota de inspecţie întocmită nu conţinea elemente de natură a prezenta ca adevărată o împrejurare mincinoasă, etichetele aplicate pe produse respectând toate cerinţele şi elementele necesare prevăzute de art. 5 din H.G. nr. 106/2002, nefiind întrunite, aşadar, elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii de fals intelectual.

Pe de altă parte, s-a mai arătat că, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu sub aspectul laturii obiective, în sensul că a fost limitat domeniul său de aplicare prin excluderea tuturor cazurilor în care norma a cărei încălcare este imputată subiectului activ al infracţiunii nu este o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă. Cum, în sarcina sa, cele două instanţe au reţinut doar încălcarea prevederilor H.G. nr. 106/2002, care, însă, nu se regăseşte printre actele a căror nesocotire conduce la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, recurenta a opinat că fapta imputată nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale acestei infracţiuni.

A subliniat că, în condiţiile în care legiuitorul nu a intervenit în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale pentru a pune în concordanţă cu legea fundamentală textele art. 246 C. pen. (1969), art. 248 C. pen. (1969) şi art. 297 C. pen., în opina sa fapta a fost dezincriminată.

Un alt argument în susţinerea recursului în casaţie a vizat inexistenţa prejudiciului, ca element constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, raportat la faptul că, prin decizia atacată, a fost înlăturată dispoziţia de obligare a sa şi a celorlalţi inculpaţi la acoperirea sumei de 2.000 RON, reţinută în actul de sesizare ca fiind paguba produsă.

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârilor pronunţate de instanţele inferioare şi achitarea inculpatei F. pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

IV. În recursul formulat, inculpata AAAA. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. cu argumentarea că faptele pentru care a fost condamnată nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât a intervenit dezincriminarea acestora ca efect al Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, având în vedere că acuzaţia imputată nu vizează încălcarea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a unor norme cu putere de lege, ci a art. 4 alin. (1) lit. a) pct. 6 şi a art. 10 din H.G. nr. 984/2005. A precizat că nu i se poate reţine nesocotirea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) şi alin. (3) raportat la art. 11 lit. a), b), c) şi i) din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii veterinare deoarece au fost menţionate pentru prima dată în apel.

Deopotrivă, neprevederea în legea penală a fost invocată de recurenta E. şi prin prisma faptului că nu există rezultatul specific, respectiv producerea unei pagube ori vătămarea intereselor persoanelor, atâta timp cât s-a dispus înlăturarea dispoziţiei, pe latură civilă, de obligare a sa la plata sumei de 2000 RON, iar acuzarea nu a dovedit că produsele considerate neconforme au intrat în circuitul civil, fiind achiziţionate pentru consum.

În plus, a mai învederat că nu avea competenţa materială să dispună sancţionarea contravenţională a SC G. SRL, pentru pretinsa neetichetare a 47 de sortimente de produse (competenţa revenind exclusiv A.N.P.C.), în ceea ce priveşte acuzaţia vizând necontestarea faptului că declaraţiile de conformitate a produselor nu erau completate conform nu a existat o încălcare a dispoziţiilor art. 10 din H.G. nr. 984/2005 (care se referă la o altă ipoteză decât cea indicată de acuzare), nu există vreo normă legală primară care să îi impună obligaţia de a consemna în Nota de Inspecţie din 13 aprilie 2011 şi faptul că produsele în legătură cu care a verificat termenul de valabilitate, care era respectat, aveau culoarea maroniu închis.

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi art. 448 alin. (3) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârilor pronunţate de instanţele inferioare şi achitarea inculpatei E., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Totodată, în baza art. 441 C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate până la soluţionarea recursului în casaţie, în considerarea argumentelor de nelegalitate a decizie recurate, a împrejurării că are în întreţinere un copil minor, iar specializarea şi vârsta sa determină dificultăţi majore în găsirea unui alt loc de muncă.

Prin încheierea din 12 aprilie 2018, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii D., A., E. şi F. împotriva Deciziei penale nr. 945 din 23 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi a trimis cauza în vederea judecării recursurilor în casaţie, completului C4, fixând, în acest sens, termen de judecată în şedinţă publică la data de 26 aprilie 2018. În esenţă, Înalta Curte a reţinut că, în speţă, sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., pentru motivele circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 (invocat de toţi recurenţii) şi 12 C. proc. pen. (invocat de inculpatul A.).

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen., după caz, Înalta Curte apreciază recursurile în casaţie formulate de inculpaţii D., A., E. şi F. ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Rezultă, aşadar, că pe calea recursului în casaţie prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu pot fi examinate criticile recurenţilor inculpaţi F., D., A. şi E. privind neîntrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă a infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea (lipsa vinovăţiei calificată prin scop pentru faptele de abuz în serviciu, în forma autoratului şi a complicităţii, şi, respectiv, de şantaj) ori netemeinicia acestei soluţii (ca urmare a greşitei interpretări a probatoriului şi, implicit, a reţinerii unei situaţii de fapt eronate), textul de lege menţionat nepermiţând Înaltei Curţi să cenzureze modalitatea de interpretare a materialului probator aflat la dosar cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt care să conducă la o soluţie de achitare, aşa cum s-a solicitat prin motivele scrise, acest atribut aparţinând exclusiv instanţei de fond şi, respectiv, de apel.

Ca urmare, rămân a forma obiectul controlului de legalitate, conform art. 447 C. proc. pen., doar criticile formulate de recurenţi referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă prevăzute de normele ce incriminează infracţiunile de abuz în serviciu, respectiv lipsa urmării socialmente periculoase constând în producerea unei pagube ori în vătămarea intereselor unor persoane (invocată de toţi cei patru inculpaţi) şi lipsa atribuţiilor de serviciu privind activitatea de control sanitar veterinar (invocată de inculpaţii A. şi F., cea din urmă prin raportare la calitatea de medic uman, ia nu veterinar), cea de fals intelectual (vizând lipsa acţiunii care să poată fi încadrată în verbum regens al infracţiunii) şi cea de şantaj imputată inculpatului A. (respectiv inexistenţa constrângerii şi lipsa folosului injust), precum şi aspectele invocate în legătură cu dezincriminarea faptei de abuz în serviciu ca urmare a intervenirii Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016.

În ceea ce priveşte critica formulată de inculpatele F. şi E. vizând lipsa rezultatului socialmente periculos cerut de lege ca element constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu (fapta din 13 aprilie 2011), Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, constată că aceasta nu este întemeiată, instanţa de apel reţinând că faptele de abuz în serviciu săvârşite de recurente au avut ca rezultat vătămarea intereselor persoanelor fizice, consumatori ai produselor alimentare comercializate de societatea inculpată, nefiind reţinută şi crearea unui prejudiciu bugetului de stat şi obţinerea unui folos material pentru agentul economic, însă această împrejurare nu prezintă relevanţă din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii, întrucât urmarea imputată este expres prevăzută de norma de incriminare (art. 246 C. pen. 1969).

Chiar dacă inculpata F. avea calitatea de medic uman şi nu veterinar, întrucât făcea parte din echipa ce efectua controlul din punctul de vedere al normelor sanitar veterinare, era obligată să respecte dispoziţiile O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii veterinare, aspect explicat pe larg de instanţa de condamnare, aşa încât se apreciază că apărările acesteia vizând lipsa atribuţiilor în legătură cu activitatea de control veterinar nu sunt fondate.

Nu pot fi primite nici criticile formulate de către recurentul D. în legătură cu lipsa pagubei cu referire la actele materiale de complicitate la abuz în serviciu din 10 iunie 2010 şi 15 septembrie 2010, instanţa de apel reţinând în sarcina acestuia că, în calitatea sa de administrator al inculpatei SC G. SRL Galaţi, a semnat şi şi-a însuşit conţinutul Proceselor-verbale de constatare nr. x din 10 iunie 2010 şi y din 15 septembrie 2010, încheiate de inculpatele H. şi BB., în care s-a omis cu ştiinţă să se consemneze existenţa în depozitul frigorific al agentului economic pe care îl administra a unor cantităţi de carne alterată, degradată şi în stare de descompunere, precum şi a unor cantităţi de carne neetichetată, ambalată şi depozitată în condiţii improprii şi neigienice, contribuind astfel la neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale inculpatelor H. şi BB., prin neaplicarea sancţiunilor contravenţionale agentului economic, respectiv art. 4 lit. a) pct. 6 şi 8 din H.G. nr. 984/2005, cauzând în acelaşi timp un prejudiciu la bugetul de stat în cuantum de 2.000 Ron (limita minimă a amenzii), dar şi o vătămare a intereselor persoanelor fizice (consumatorii produselor alimentare) şi obţinându-se pentru agentul economic menţionat un avantaj patrimonial în sumă de 2.000 RON, cele două urmări fiind reglementate în dispoziţiile art. 246 C. pen. (1969) cu referire la art. 248 C. pen. (1969).

Neîntemeiate sunt şi criticile recurentului A. vizând lipsa rezultatului cerut de lege ca element constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, având în vedere că, în privinţa sa, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că activitatea acestuia, finalizată cu scoaterea din patrimoniul DSVSA Galaţi şi din evidenţele contabile ale instituţiei a bunului imobil constând în etajul clădirii cu suprafaţa desfăşurată de 89,25 mp (suprafaţa de 90 mp rezultată din măsurătorilor cadastrale) şi terenul aferent în suprafaţa de 1.243,62 mp (suprafaţa de 935 mp din contractul de închiriere rezultată din măsurătorilor cadastrale), a creat un avantaj material soţiei sale L. şi a păgubit instituţia pe care o conducea. Contrar susţinerilor recurentului, înlăturarea dispoziţiei privind desfiinţarea Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 15 iunie 2006, având ca obiect imobilul situat în Galaţi, judeţul Galaţi, nu conduce la inexistenţa obţinerii avantajului material de către L., instanţa de apel procedând în această manieră doar pentru că nu a fost sesizată cu vreo faptă de abuz privind încheierea acestui contract.

În mod similar, se constată că şi pentru celelalte trei acte materiale (faptele din 19 februarie 2011, 29 martie 2011 şi 14 aprilie 2011) ale infracţiunii de abuz în serviciu imputată inculpatului A. instanţa de apel a reţinut existenţa rezultatului socialmente periculos, care constă în vătămarea intereselor consumatorilor (din perspectiva afectării sănătăţii acestora), folosul material injust obţinut fiind reprezentat de banii obţinuţi de pe urma comercializării produselor.

Aceste urmări au fost determinate de activitatea inculpatului A. în privinţa căruia s-a reţinut că, încălcându-şi grav obligaţiile legale de a coordona activitatea DSVSA Galaţi în sensul aplicării legislaţiei sanitar-veterinare, a intervenit, prin imixtiune nejustificată legal, în atribuţiile subordonaţilor săi, Y., H. şi W., pentru ca aceştia să nu ia sau să stopeze luarea măsurilor necesare pentru protecţia sănătăţii publice, atribuţii ce le reveneau potrivit art. 14 din O.G. nr. 42/2004. Se observă, astfel, că acesta întrunea condiţia specială cerută de lege subiectului activ al infracţiunii, neputând fi primite criticile inculpatului sub acest aspect.

Chiar dacă în apel, în ceea ce priveşte actul material din 29 martie 2011 (M.), s-a reţinut participaţia penală a instigării, această împrejurare nu prezintă relevanţă din perspectiva dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât inculpatului A. i s-a imputat săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, ca autor, formă principală de participaţie care absoarbe în conţinutul său atât instigarea, cât şi complicitatea. De altfel, în examinarea recursului în casaţie, instanţa supremă este ţinută, aşa cum s-a arătat anterior, atât de situaţia de fapt reţinută, cât şi de calificarea juridică dată de instanţele inferioare, niciunul din aceste aspecte neputând fi cenzurat în calea extraordinară de atac de faţă.

Înalta Curte apreciază nefondate şi criticile formulate de recurenţi în legătură cu dezincriminarea faptei de abuz în serviciu ca urmare a intervenirii Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016.

Astfel, prin decizia menţionată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 246 C. pen. (1969) şi ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii", statuându-se, astfel, că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară ori a unor acte interne ale angajatorului se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. Această soluţie a fost adoptată, ulterior, de Curtea Constituţională şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 248 C. pen. (1969), prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, reţinându-se valabilitatea considerentelor avute iniţial în vedere.

Aşadar, în raport cu cele statuate de instanţa de contencios constituţional, sfera atribuţiilor de serviciu în virtutea cărora funcţionarului public îi incumbă obligaţia de a îndeplini anumite acte trebuie să îşi găsească o reglementare expresă în lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă a Guvernului, în situaţia neîntrunirii acestei exigenţe conduita funcţionarului neputând fi inclusă în sfera ilicitului penal. Ca urmare, întrucât prin decizia Curţii Constituţionale invocată de recurenţi s-a realizat o reconfigurare a laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu sub aspectul elementului material, restrângându-i-se sfera de incidenţă, Înalta Curte apreciază că, în măsura în care faptele săvârşite nu respectă tiparul stabilit de norma de incriminare în interpretarea dată de instanţa de contencios constituţional, decizia menţionată are caracterul unei legi de dezincriminare cu consecinţele ce decurg din reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 4 C. pen.. În acelaşi sens, s-a pronunţat şi Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul instanţei supreme în considerentele Deciziilor nr. 18 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 18 noiembrie 2016, şi nr. 6 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 284 din 24 aprilie 2017 (cu referire la efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unei norme de incriminare).

În condiţiile anterior expuse, se constată că neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu nu va putea fi reţinută ca element material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu atunci când se raportează la menţiuni sau obligaţii regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor, regulamente de organizare şi funcţionare interne, coduri deontologice, proceduri interne, norme metodologice ori fişa postului, în esenţă, orice acte normative subsecvente legii sau documente interne ale angajatorului.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, aşa cum s-a reţinut şi în hotărârea atacată, din actele dosarului (rechizitoriu şi hotărârea primei instanţe), rezultă că, în cauză, recurentului A. i s-a reproşat, în legătură cu scoaterea nelegală a imobilului din str. x din Galaţi din patrimoniul DSVSA Galaţi şi din evidenţele contabile ale instituţiei, faptul că a încălcat dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. a), art. 14 alin. (1) şi art. 15 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi cele ale O.U.G. nr. 89/2004, privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară, iar, în ce priveşte celelalte acte materiale, faptul că a nesocotit obligaţiile legale de a coordona activitatea DSVSA Galaţi în sensul aplicării legislaţiei sanitar - veterinare, obligaţii ce erau prevăzute de art. 14 alin. (3) şi alin. (1) lit. a) raportat la art. 11 din O.G. nr. 42/2004.

În sarcina inculpatelor E. şi F. s-a reţinut încălcarea atribuţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) şi alin. (3) raportat la art. 11 lit. a), b), c) şi i) din O.G. nr. 42/2004, iar în privinţa inculpatelor H. şi BB., autoarele infracţiunii de abuz în serviciu la care a participat în calitate de complice şi inculpatul D., nesocotirea prevederilor art. 14 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) şi (3) raportat la art. 11 lit. a), b), c) şi k) din O.G. nr. 42/2004, respectiv neaplicarea prevederilor legislaţiei sanitar-veterinare cu prilejul controalelor efectuate, neluarea măsurilor necesare şi neasigurarea supravegherii aplicării acestora de către persoanele fizice şi juridice, pentru apărarea şi îmbunătăţirea sănătăţii animalelor, protecţia sănătăţii publice, protecţia animalelor, protecţia mediului şi siguranţa alimentelor.

Aceste dispoziţii ale O.G. nr. 42/2004 reţinute a fi fost încălcate impuneau funcţionarilor publici menţionaţi luarea unor măsuri legale în situaţia identificării unor neconcordanţe între activitatea societăţilor/persoanelor verificate şi dispoziţiile legale ce reglementează, din punct de vedere sanitar-veterinar, activitatea de producere/comercializare a unor produse destinate alimentaţiei publice/consumatorilor persoane fizice, măsuri concretizate în întocmirea notelor de control/proceselor-verbale de constatare, care trebuiau să cuprindă toate menţiunile prevăzute de lege şi constatările făcute, în mod direct, de către semnatari.

Aşadar, în prezenta cauză, faptele de abuz în serviciu pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de instanţa de apel, vizează încălcări ale legislaţiei primare, acestea fiind menţionate în hotărârea atacată, astfel cum s-a arătat anterior.

Împrejurarea că în rechizitoriu şi în hotărârea primei instanţe se face trimitere la hotărârile de guvern ce reglementează sancţiunile contravenţionale ce trebuiau a fi aplicate în urma activităţilor de control sanitar-veterinar nu este de natură a justifica concluzia incidenţei deciziei invocate şi, corespunzător, soluţia achitării în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (dezincriminarea faptelor/faptele nu sunt prevăzute de lege), atâta timp cât în legislaţia primară (legi, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă) sunt prevăzute obligaţii/îndatoriri fundamentale, de esenţă pentru unele domenii de activitate a autorităţilor şi instituţiilor publice, care revin funcţionarilor publici ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestora şi, respectiv, pentru anumite categorii de funcţionari publici, iar detalierea/concretizarea acestora pentru fiecare funcţionar/funcţie intervine ulterior, prin intermediul actelor normative subsecvente legii (hotărâri de guvern, ordine al ministrului, norme de aplicare, etc.) ori a celor interne (ordine, ordine de serviciu, decizii, norme interne, fişa postului, etc.). De altfel, în elaborarea legislaţiei se utilizează frecvent metoda prevederii în chiar legea, ordonanţa ori ordonanţa de urgenţă respectivă, a unui text care stabileşte expres obligaţia emiterii unui act normativ subsecvent (unei legislaţii secundare) prin care să se detalieze, printre altele, obligaţiile/îndatoririle de serviciu ori profesionale, aşa cum este cazul şi în speţă.

Aşa fiind, în condiţiile în care condamnarea inculpaţilor F., D., A. şi E. a avut în vedere săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în forma încălcării legislaţiei primare, nu pot fi primite aspectele invocate de aceştia prin cererile de recurs în casaţie, faptele comise, astfel cum au fost reţinute în mod definitiv de instanţa de apel, întrunind elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi, respectiv, de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969) şi art. 248 C. pen. (1969), în forma autoratului şi, după caz, a complicităţii. Prin urmare, se constată că dispoziţiile deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale nu operează în prezenta cauză de vreme ce acuzaţia de abuz în serviciu a vizat încălcarea unor norme cu putere de lege, iar nu doar a atribuţiilor menţionate în fişa postului.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (1969), imputată, în forma complicităţii, în sarcina recurentului inculpat D., Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut că falsificarea înscrisurilor oficiale s-a realizat cu ocazia întocmirii lor de către inculpatele F., E. şi H., în calitate de medici veterinari oficiali, respectiv medic uman, aflaţi în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin omisiunea inserării, cu bună ştiinţă, a unor date şi împrejurări care atestau încălcarea legislaţiei sanitar-veterinare de către unii agenţi economici care îşi desfăşurau activitatea în domeniu, această activitate reprezentând mijlocul concret prin care s-a realizat conţinutul laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, iar ajutorul dat celor trei inculpate de către D. a constat în acordul tacit al acestuia de a semna procesele-verbale întocmite, deşi cunoştea că nu sunt în totalitate în acord cu realitatea, întrucât se aflase la punctul de control împreună cu cele trei. Ca urmare, nu pot fi primite criticile acestuia cu referire la neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de fals intelectual, faptele sale încadrându-se în descrierea dată de norma de incriminare a complicităţii.

Înalta Curte nu poate valorifica în sensul solicitat de apărare nici criticile inculpatului A. cu referire la instigarea la participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual săvârşită la datele de 19 februarie 2011 şi 14 aprilie 2011, pe de o parte, întrucât argumentele sale vizează netemeinicia acuzaţiei, aspect care, aşa cum s-a arătat nu poate fi cenzurat pe calea recursului în casaţie, iar, pe de altă parte, deoarece fapta reţinută de instanţa de apel corespunde descrierii cuprinse în art. 321 C. pen., medicii Y. şi W. întrunind, în persoanele lor, condiţia specială cerută subiectului activ al acestei infracţiuni, fără a avea vreo relevanţă sub acest aspect respingerea acţiunii civile vizând amenzile aplicate de autori, atâta timp cât fapta incriminată este una de pericol, iar nu de rezultat.

Nefondate sunt şi criticile apărării privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 C. pen., imputată inculpatului A., atâta timp cât, în sarcina acestuia, instanţa de apel a reţinut că, în calitate de director executiv al DSVSA Galaţi, în cursul lunii martie 2009, a ameninţat-o pe martora B., consilier juridic în cadrul instituţiei, că o va destitui din funcţia publică pe care o ocupa, dacă nu va întocmi un referat de scoatere din evidenţa contabilă a DSVSA Galaţi, a imobilului situat în Galaţi, strada x nr. 73, care, anterior, fusese cumpărat cu nesocotirea dispoziţiilor legale de către SC K. SRL Galaţi, administrată de soţia inculpatului, L., şi care, astfel, reprezintă folosul injust obţinut în urma activităţii de constrângere, faptă care corespunde descrierii din norma de incriminare în baza căreia s-a dispus condamnarea.

Împrejurarea că persoana ameninţată cu destituirea din funcţie nu s-a speriat şi nu a întocmit un act nelegal nu conduce la lipsa, din descrierea faptei, a acţiunii ce constituie obiectul material a infracţiunii de şantaj, cum nu are această consecinţă nici dispoziţia instanţei de apel de a înlătura soluţia de anulare a contractului de vânzare cumpărare, aceasta operaţiune fiind determinată, aşa cum s-a arătat în cuprinsul hotărârii atacate, de împrejurarea că nu s-a dispus sesizarea instanţei cu o infracţiune în legătură cu încheierea respectivului contract.

Ca urmare, în raport cu aspectele expuse mai sus pe larg, Înalta Curte apreciază nefondate criticile formulate de recurenţii inculpaţi F., D., A. şi E. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., neidentificând aspecte de nelegalitate a hotărârii date în apel din perspectiva neprevederii în legea penală a infracţiunilor pentru care cei patru inculpaţi au fost condamnaţi.

Înalta Curte constată, totodată, că, prin motivele formulate în scris, recurentul A. a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că, prin majorarea pedepsei aplicată pentru instigarea la participaţia improprie la infracţiunea de fals intelectual de la 1 an închisoare la 1 an şi 4 luni închisoare, instanţa de apel i-a creat, în propria cale de atac, o situaţie mai grea.

Examinând dispoziţiile legale aplicabile în speţă, se constată că art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevede că hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Verificând, din această perspectivă, hotărârea atacată, Înalta Curte constată că prin decizia pronunţată în apel, ce a modificat sentinţa primei instanţe, s-a reţinut că pentru inculpatul A. mai favorabilă este legea penală în vigoare, astfel că s-a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (4 acte materiale), şi la trei pedepse de câte 1 an şi 4 luni închisoare pentru comiterea a două infracţiuni de şantaj şi a unei infracţiuni de instigare la participaţie improprie la fals intelectual, în formă continuată (2 acte materiale), în urma contopirii cărora a rezultat o pedeapsă principală de 4 ani şi 4 luni închisoare.

Din examinarea dispoziţiilor 47 C. pen., art. 52 alin. (3) C. pen. şi art. 321 alin. (1) C. pen., rezultă că instigarea la participaţia improprie la infracţiunea de fals intelectual, faptă reţinută în sarcina inculpatului A. în formă continuată, poate fi sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani, maximul putând fi majorat cu cel mult 3 ani închisoare. Rezultă, aşadar, că pedeapsa de 1 an şi 4 luni aplicată acestui inculpat de instanţa de apel pentru infracţiunea menţionată se încadrează în limitele prevăzute de norma incriminatoare, fiind orientată către minimul prevăzut de lege.

Împrejurarea că, prin decizia dată în apel, pedeapsa pentru această infracţiune a fost majorată de la 1 an la 1 an şi 4 luni închisoare nu reprezintă o încălcare a principiului non reformatio in pejus, aşa cum a susţinut apărarea, ci expresia aplicării, în cauză, a dispoziţiilor art. 5 C. pen., de vreme ce instanţa de control judiciar, reţinând că, în speţă, mai favorabilă inculpatului este noua codificare şi păstrând criteriile de individualizare utilizate de judecătorul fondului (care a stabilit o pedeapsă orientată către minim), a avut în vedere limita minimă de pedeapsă prevăzută de noua normă de incriminare (art. 321 C. pen., respectiv 1 an închisoare) care este mai mare decât cea din reglementarea anterioară (ce prevedea un minim de 6 luni închisoare). De altfel, elementul în raport cu care se verifică, în cazul unei pluralităţi de infracţiuni, încălcarea principiului non reformatio in pejus într-o cauză dată nu poate fi sancţiunea stabilită doar pentru una din infracţiunile aflate în concurs, ci pedeapsa finală aplicată şi care trebuie efectiv executată.

Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază că, în apel, pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. a fost redusă de la 7 ani închisoare, cât a stabilit judecătorul fondului, la 4 ani şi 4 luni închisoare, aşa încât nu se poate reţine că, în propria cale de atac, acuzatului i-a fost îngreunată situaţia, aşa cum a susţinut prin motivele de recurs, ci, dimpotrivă, se observă că acestuia i s-a creat o situaţie mai bună, întrucât pedeapsa finală aplicată este mai mică.

Faţă de considerentele de mai sus, nefiind identificate aspecte de nelegalitate care să conducă la reformarea soluţiilor de condamnare, Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii F., D., A. şi E. împotriva Deciziei penale nr. 945 din 23 decembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Totodată, faţă de culpa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 65 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii F., D., A. şi E. împotriva Deciziei penale nr. 945 din 23 decembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 65 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2018.

Procesat de GGC - LM