Execution objection for sentence calculation ambiguity rejected as non-impediment under Art. 598 C. proc. pen.

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 43 de la 15 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2011, printre altele, în baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. zis "B." la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. zis "B." să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată şi s-a contopit restul rămas neexecutat cu pedeapsa rezultată, în final inculpatul urmând să execute 5 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 228 din 14 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, printre altele, s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 43 din 15 iulie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2011.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată, în privinţa inculpatului A., sub aspectul laturii penale.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitate, şi restul de 988 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1449 din 3 aprilie 2002 a Judecătoriei Craiova.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003, rap. la art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., art. 61 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin decizie şi restul de 988 zile închisoare, pentru care s-a menţinut revocarea liberării condiţionate, în pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare.

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 856 din data de 7 martie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2012, printre altele, s-a admis recursul formulat de inculpatul A..

S-a casat, în parte, Decizia penală nr. 228 din 14 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală pentru cauze cu minori şi Sentinţa penală nr. 43 din 15 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj şi, rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă, de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 din C. pen. anterior, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior;

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) din C. pen. anterior, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior;

- restul, de 988 zile, rămas de executat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1449 din 3 aprilie 2002 a Judecătoriei Craiova.

În baza art. 17 rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. cu aplic. art. 3 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 4 din C. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 din C. pen.

În baza art. 61 din C. pen. anterior, s-a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) din C. pen. anterior cu restul de 988 zile, rămas de executat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1449 din 3 aprilie 2002 a Judecătoriei Craiova, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) din C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.

La data de 3 decembrie 2018 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. x/2018 sesizarea formulată de judecătorul delegat din cadrul Biroului de Executări penale al Tribunalului Dolj cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 554 alin. (2) teza I C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen.

Prin Sentinţa penală nr. 39 din 23 ianuarie 2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, în baza art. 598 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reţinut, în esenţă, că, prin adresa nr. x din 22 noiembrie 2018 din data de 28 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înaintat spre soluţionare Tribunalului Dolj, ca instanţă competentă, cererea Penitenciarului Târgu Jiu din data de 20 noiembrie 2018, prin care se solicită lămuriri cu privire la cuantumul pedepsei aplicate deoarece în urma contopirii pedepsei de 2 ani închisoare cu restul de 988 zile, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Tribunalul a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 598 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., dar şi faţă de împrejurarea că nelămurirea priveşte o dispoziţie pronunţată în recurs, prin Decizia cu nr. 856 din data de 7 martie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2012, în cauză, competenţa de a analiza sesizarea revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 februarie 2019, având fixat prim termen de judecată la data de 1 martie 2019.

Examinând contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat din cadrul Biroului Executări Penale al Tribunalului Dolj în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Contestaţia la executare este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până la acest moment, în cursul executării, dacă incidentul s-a ivit în perioada executării şi chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea ei.

Prin urmare, prin contestaţia la executare se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Prin intermediul contestaţiei la executare se asigură punerea în executare şi executarea propriu - zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi drept procesual penal care se referă la executarea unei hotărâri.

Cu rang de principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situaţii apare necesitatea de a se pune de acord conţinutul hotărârii puse în executare cu situaţia obiectivă şi a se aduce modificările corespunzătoare în desfăşurarea executării.

Totodată, Înalta Curte arată că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se impune respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa (cauza Brumărescu împotriva României).

În cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. "când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare", nelămurirea sau împiedicarea la executare trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea acesteia.

În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, Înalta Curte constată că motivele invocate de judecătorul delegat din cadrul Biroului Executări Penale al Tribunalului Dolj nu pot constitui un temei pentru exercitarea contestaţiei la executare împotriva hotărârii penale de condamnare, întrucât nu este vorba despre o nelămurire sau o împiedicare la executare, câtă vreme prin sesizarea formulată se solicită lămuriri cu privire la cuantumul pedepsei aplicate deoarece, în urma contopirii pedepsei de 2 ani închisoare cu restul de 988 zile, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Înalta Curte constată că argumentele formulate de judecătorul delegat din cadrul Biroului Executări Penale al Tribunalului Dolj nu se circumscriu dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât, prin prezenta contestaţie la executare, nu sunt relevate nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută şi nici piedici în calea punerii ei în executare.

Astfel, se constată că nici hotărârea atacată, nici mandatul de executare emis nu prezintă elemente care să determine imposibilitatea executării dispoziţiilor instanţei, neexistând lipsuri, omisiuni sau alterări care să reprezinte piedici la executare.

Natura pedepsei aplicate, durata acesteia, modalitatea de individualizare, infracţiunea pentru care s-a aplicat pedeapsa, natura şi conţinutul pedepsei accesorii sunt prevăzute în mod clar şi fără echivoc, astfel încât nu există nici un impediment la executarea vreunei dispoziţii din decizia penală atacată.

În consecinţă, constatând că în cauză nu există nicio nelămurire cu privire la executarea Deciziei penale nr. 856 din data de 7 martie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2012, în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată privind pe condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 856 din data de 7 martie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2012.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia la executare privind pe condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 856 din data de 7 martie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2012.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 martie 2019.

GGC - MM