Accrual of penalty interest on dividends: requirement of General Assembly resolution fixing dividend distribution before creditor claim arises under Law 31/1990

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 august 2015, sub nr. x/2015, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamantul Municipiul Bucureşti a solicitat obligarea pârâtei SC A. SA la plata de dobânzi penalizatoare pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente anilor 2011, 2012 şi 2013, după cum urmează: 293.341,27 RON, dobândă pentru plata cu întârziere a dividendelor pentru anul 2011, calculate pentru perioada 28 noiembrie 2012 - 27 decembrie 2013; 96.787,67 RON, dobândă calculată pentru întârzierea plăţii dividendelor aferente anului 2012, pentru intervalul 5 ianuarie 2014 - 21 aprilie 2014; 68.966,85 RON, dobândă datorată pentru neplata la scadenţă a dividendelor pentru anul 2013, calculate pe perioada 27 noiembrie 2014 - 19 februarie 2015.

Prin Sentinţa civilă nr. 1876 din 15 martie 2016, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul Municipiul Bucureşti, înregistrat la data de 13 ianuarie 2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin Decizia nr. 1305/A din 8 septembrie 2017, apelul a fost respins, ca nefondat.

A fost obligat apelantul Municipiul Bucureşti să plătească intimatei SC A. SA suma de 3.807,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Intimata-pârâtă A. SA este constituită ca societate pe acţiuni, apelantul-reclamant Municipiul Bucureşti având calitatea de acţionar şi deţinând 50% din capitalul social, celălalt acţionar cu 50% fiind SC B. SRL, aspecte care reies din analiza clauzelor de la art. 7 - 10 din Actul constitutiv al A. SA.

Prin hotărârea AGA a intimatei-pârâte A. SA din data de 28 mai 2012, au fost aprobate situaţiile financiare aferente exerciţiului financiar 2011.

Prin hotărârea AGA a intimatei-pârâte A. SA din data de 24 decembrie 2013, s-a decis repartizarea profitului net aferent anului 2011 în valoare de 7.354.881,27 RON sub formă de dividende - 85%, adică suma de 6.031.002,64 RON (art. 1) şi amânarea pentru data de 28 ianuarie 2014 a discutării repartizării profitului net aferent anului 2012 (art. 2).

La data de 27 decembrie 2013, conform extrasului de cont aflat la fila 23 - dosar tribunal, a fost plătită apelantului-reclamant suma de 3.015.501,32 RON, cu titlu de dividende aferente anului 2011 (1/2 din suma de 6.031.002,64 RON).

Prin hotărârea AGA a intimatei-pârâte A. SA nr. 1 din data de 5 iulie 2013, au fost aprobate situaţiile financiare aferente exerciţiului financiar 2012.

Prin hotărârea AGA a intimatei-pârâte A. SA din data de 8 aprilie 2014, s-a decis repartizarea profitului net aferent anului 2012 în valoare de 8.590.094 RON în 100% dividende distribuite către cei doi acţionari.

La data de 27 noiembrie 2014, conform extrasului de cont aflat la fila 32 - dosar tribunal, a fost plătită apelantului-reclamant suma de 4.295.047 RON, cu titlu de dividende aferente anului 2012 (1/2 din suma de 8.590.094 RON), plus suma de 37.081,35 RON, reprezentând "dobândă capitalizată dividende".

Prin hotărârea AGA a intimatei-pârâte A. SA din data de 27 mai 2014, au fost aprobate situaţiile financiare aferente exerciţiului financiar 2013.

Prin hotărârea AGA a intimatei-pârâte A. SA din data de 19 februarie 2015, s-a decis repartizarea profitului net aferent anului 2013 în valoare de 8.879.058 RON în 100% dividende distribuite către cei doi acţionari.

La data de 20 februarie 2015, conform extrasului de cont aflat la fila 39-dosar tribunal, a fost plătită apelantului-reclamant suma de 4.439.529 RON, cu titlu de dividende aferente anului 2013 (1/2 din suma de 8.879.058 RON).

A remarcat instanţa de apel că temeiul invocat de către apelantul-reclamant pentru a fundamenta demersul procesual îl constituie prevederile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Conform acestor dispoziţii legale, "Dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Acestea se plătesc în termenul stabilit de adunarea generală a asociaţilor sau, după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat. În caz contrar, societatea datorează, după acest termen, dobândă penalizatoare calculată conform art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acţionarilor care a aprobat situaţia financiară aferentă exerciţiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare".

Analizând aceste prevederi legale, a evidenţiat, Curtea achiesând la punctul de vedere exprimat în literatura de specialitate relevantă (S.David, în Legea societăţilor. Comentariu pe articole, ediţia 5, Editura CH Beck, 2014, paginile 357 - 360) - că:

Până la momentul la care adunarea generală a acţionarilor decide cu privire la acordarea dividendelor, acţionarii nu au un drept real sau de creanţă cu privire la a cere stabilirea şi/sau plata dividendului, ci o simplă vocaţie pentru a beneficia de distribuţia profitului societăţii sub formă de dividende.

Abia prin stabilirea dividendului de către adunarea generală a acţionarilor, vocaţia fiecărui acţionar cu privire la participarea la beneficiile societăţii devine un drept de creanţă asupra societăţii, în legătură cu suma dividendului stabilită în adunarea generală a acţionarilor.

Acţionarul nu are un drept la dividende plătit periodic, neexistând vreo dispoziţie legală care să prevadă dreptul acţionarilor la beneficii în fiecare an.

Plata dividendelor devine scadentă la împlinirea a 6 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente, în cazul în care adunarea generală a acţionarilor nu a stabilit data plăţii dividendului sau nu există o lege specială care să prevadă un termen-limită mai scurt.

Dobânzile curg de la data stabilită de adunarea generală a acţionarilor pentru plata dividendelor sau, în lipsa ei, de la expirarea termenului de 6 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente.

Transpunând aceste consideraţii teoretice la particularităţile cauzei deduse judecăţii, a constatat Curtea, în consens cu punctul de vedere îmbrăţişat de judecătorul primei instanţe, că, anterior datelor la care s-a hotărât de către adunarea generală a acţionarilor societăţii intimate-pârâte A. SA distribuirea profitului aferent anilor financiari 2011, 2012, 2013 sub formă de dividende către acţionari, niciunul dintre aceştia nu poate pretinde dobânzi.

Aceasta, întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, până la datele sus-evocate, acţionarii nu au un drept real sau de creanţă cu privire la a cere stabilirea şi/sau plata dividendului, ci o simplă vocaţie pentru a beneficia de distribuţia profitului societăţii sub formă de dividende.

Or, neexistând dreptul de creanţă asupra dividendelor până la momentul aprobării repartizării profitului net aferent anilor 2011, 2012, 2013 sub formă de dividende (la 24 decembrie 2013, la 8 aprilie 2014, respectiv la 19 februarie 2015), acţionarul (apelantul-reclamant) nu poate pretinde, cu temei, plata unor dobânzi penalizatoare calculate pentru o perioadă anterioară acestor date, deoarece, înainte de a se naşte dreptul principal (adică, dreptul de a încasa dividende) nu se poate naşte nici dreptul accesoriu (respectiv, dobânda penalizatoare).

Prin urmare, a apreciat Curtea că, în situaţia particulară înfăţişată pe larg în cele ce preced, prevederile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu sunt aplicabile.

O astfel de concluzie se impune cu atât mai mult cu cât dispoziţiile sus-amintite au caracter dispozitiv, neexistând nici un argument pentru care, prin acordul asociaţilor, să nu se poată deroga de la prevederile sale.

Or, în cauză, este important de subliniat că, acceptând distribuirea profitului net sub formă de dividende la un interval de timp mai mare de 6 luni de la data aprobării situaţiilor financiare anuale, apelantul-reclamant, în calitatea sa de acţionar cu 50% din capitalul social al societăţii intimate-pârâte, a fost de acord cu derogarea de la prevederile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, neputând pretinde dobânzi penalizatoare în lipsa vreunei culpe a societăţii intimate-pârâte.

Cu privire la dobânda pretinsă de către apelantul-reclamant aferent perioadei 8 aprilie 2014 - 21 aprilie 2014, a notat că, la data de 27 noiembrie 2014, conform extrasului de cont aflat la dosar tribunal, a fost plătită apelantului-reclamant şi suma de 37.081,35 RON, reprezentând "dobândă capitalizată dividende".

Or, aşa cum corect a reţinut tribunalul, având în vedere că apelantul-reclamant, nici chiar în faza apelului, nu a solicitat efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate, nu se poate stabili de către instanţă dacă este real datorată diferenţa dintre cele două sume de bani, respectiv cea pretinsă de apelantul-reclamant (96.787,69 RON) şi cea plătită de intimata-pârâtă (37.081,35 RON).

Printr-o adresă, societatea intimată-pârâtă a încunoştinţat apelantul-reclamant că "a procedat la indisponibilizarea şi consemnarea într-un cont aparţinând societăţii (sub formă de depozit bancar) a sumei de 293.341,27 RON, reprezentând dobânzi penalizatoare calculate pentru întârzierea în distribuirea dividendelor aferente anului 2011 (...) până la soluţionarea de către instanţa de executare a situaţiei executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 387/2014" al BEJA C..

Rezultă, aşadar, că intimata-pârâtă a realizat consemnarea sumei amintite mai sus în calitate de terţ poprit, la cererea executorului judecătoresc, în contextul derulării unui proces (contestaţie la executare).

Prin urmare, nu este fondată aserţiunea apelantului-reclamant conform căreia "nu există niciun diferend/nicio contradicţie între cele două părţi cu privire la calculul penalităţilor, iar niciodată nu a fost contestată valoarea penalităţilor pentru modul de calcul al penalităţilor".

Prin urmare, pentru considerentele expuse mai sus, Curtea a constatat că, în speţă, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, cu observarea prevederilor art. 480 alin. (1) C. proc. civ., a respins, ca nefondat, apelul promovat de către reclamantul Municipiul Bucureşti, prin reprezentant legal Primar General.

În temeiul art. 482, coroborat cu art. 453 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligat apelantul Municipiul Bucureşti - fiind partea care a pierdut procesul, întrucât apelul declarat în cauză a fost respins - să plătească intimatei A. SA suma de 3.807,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat achitat, în baza facturii seria x nr. x din 5 aprilie 2016, prin ordinul de plată nr. x din 14 aprilie 2016.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul Municipiul Bucureşti, prin primar general, înregistrat la data de 27 octombrie 2017 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, au fost încălcate prevederile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, din care rezultă că dobânzile penalizatoare sunt datorate ca urmare a depăşirii unui termen de 6 luni de la data aprobării situaţiilor financiare. Câtă vreme nici una din hotărârile adunării generale a acţionarilor nu a stabilit o dată a plăţii dividendelor, se aplică teza dobânzilor curse de la expirarea unui termen de 6 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale.

Recurentul-reclamant a făcut, în continuare ample referiri la conţinutul hotărârilor adunării generale a acţionarilor prin care s-a decis, pe de o parte, aprobarea situaţiilor financiare anuale, iar, pe de altă parte, la conţinutul hotărârilor AGA (altele decât cele de aprobare a situaţiilor financiare), prin care s-a aprobat distribuirea profitului sub formă de dividende.

Ulterior, a concluzionat că societatea era obligată, conform textului de lege precitat, precum şi potrivit literaturii de specialitate citate, să plătească dividendele în cele 6 luni de la data aprobării situaţiilor financiare, depăşirea acestui termen fiind sancţionată prin aplicarea de dobânzi penalizatoare.

A mai relevat recurentul că, contrar celor reţinute de către instanţa de apel, prevederile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată au caracter dispozitiv numai în ceea ce priveşte cuantumul dobânzii, nu şi în ceea ce priveşte natura termenului de 6 luni, apreciat de către recurent ca fiind unul imperativ.

Mai mult, în sensul interpretării propuse textului de lege prin prezenta acţiune s-a exprimat şi directorul general al societăţii pârâte (punct de vedere consemnat în procesul-verbal al şedinţei AGA din 24 decembrie 2013, pct. 1), precum şi Ministerul Finanţelor Publice (prin Adresa din 31 martie 2014).

În speţă, recurentul a susţinut că instanţa de apel face confuzie între dobânda penalizatoare pretinsă pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente anului 2012 şi dobânda remuneratorie, acordată de bancă pentru suma ce a fost depusă în depozitul bancar deschis la D., la data de 22 aprilie 2014. În dezvoltarea acestui punct de vedere, recurentul a reluat, pe larg, împrejurările de fapt în care a fost constituit acest depozit (o executare silită, în care intimata-pârâtă a avut calitatea de terţ poprit).

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât decizia pronunţată în apel este temeinică şi legală. A susţinut, în esenţă, că instanţa de prim control judiciar a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 67 din Legea nr. 31/1990.

Potrivit art. 493 alin. (1) - (4) C. proc. civ., a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2019, recursul a fost admis în principiu şi s-a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului, cu citarea părţilor, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Apreciem că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, în forma în vigoare în perioada în care s-a născut raportul juridic dedus judecăţii (28 mai 2012 - 19 februarie 2015). Avem în vedere că legea, în forma actuală (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 163/2018), a modificat instituţia plăţii dividendului către asociaţi/acţionari, în sensul existenţei opţiunii de repartizare trimestrială a profitului, în cursul exerciţiului financiar. Aşadar, în cuprinsul celor ce succed, ori de câte ori se va face trimitere la acte normative incidente speţei (Legea contabilităţii, nr. 82/1991, reglementări contabile ş.a.m.d), vor fi avute în vedere formele în vigoare la data la care se pretinde, de către reclamantă că s-a născut creanţa, pe de o parte, iar, pe de altă parte, că aceasta a devenit exigibilă.

Astfel, potrivit dreptului comun (art. 1535 din C. civ.), în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la data exigibilităţii şi până la momentul plăţii. Aşa cum rezultă din norma specială în materie, pentru plata cu întârziere a cotei-părţi din profit ce se cuvine asociatului (a dividendului), societatea datorează dobânda penalizatoare prevăzută de art. 3 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, numai dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acţionarilor nu s-a stabilit o dobândă mai mare.

Potrivit recurentei-reclamante, creanţa constând în dividendele cuvenite acţionarului este exigibilă fie la data stabilită, în mod explicit, în hotărârea adunării generale a acţionarilor, fie, în lipsa stabilirii unui atare termen de către organul deliberativ al societăţii, după curgerea unui termen de 6 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat.

Apreciem că o astfel de interpretare este corectă numai în situaţia în care, odată cu aprobarea situaţiilor financiare anuale, se aprobă de către adunarea generală a acţionarilor şi distribuirea profitului, sub formă de dividende cuvenite acţionarilor. Or, în speţă, prin unele hotărâri AGA s-au aprobat situaţiile financiare anuale aferente anilor 2011, 2012 şi 2013 şi prin alte hotărâri, mult ulterioare celor de aprobare a situaţiilor financiare anuale, s-a decis distribuirea unei părţi din profit sub formă de dividende.

În acest context, urmează a reţine că Legea contabilităţii nr. 82/1991, în forma în vigoare în perioada de referinţă obligă societăţile comerciale să întocmească, să aprobe şi să depună la autorităţile administraţiei publice competente situaţiile financiare, în termen de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar anterior, însă aceste situaţii nu includ propunerea de distribuire a profitului. Astfel, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, situaţiile financiare anuale se compun din bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, politici contabile şi note explicative.

De asemenea, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz, şi de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile. Prin urmare, legea nu obligă societăţile să întocmească şi să aprobe repartizarea profitului concomitent cu aprobarea situaţiilor financiare anuale. Potrivit Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale, în contabilitate se evidenţiază destinaţia profitului doar după ce adunarea generală a acţionarilor a aprobat repartizarea acestuia, care poate fi destinat nu numai dividendelor cuvenite acţionarilor, ci şi rezervelor sau altor destinaţii prevăzute de lege.

De altfel, şi prevederile art. 111 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 31/1990 republicată distinge între hotărârea adunării generale a acţionarilor de aprobare sau modificare a situaţiilor financiare anuale, pe de o parte, şi cea de fixare a dividendului, pe de altă parte.

În consecinţă, a interpreta prevederile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată în sensul că sumele de bani datorate acţionarilor cu titlu de dividende devin scadente în termen de 6 luni de la aprobarea situaţiilor financiare anuale şi că de la acea dată creditorul are dreptul la daune moratorii, deşi nu exista încă o hotărâre AGA care să fi aprobat repartizarea profitului sub formă de dividende (de "fixare a dividendului" în terminologia Legii nr. 31/1990 republicată) ar însemna să se considere că o creanţă a devenit exigibilă înainte de naşterea acelui drept de creanţă. Or, anterior adoptării hotărârii AGA privind modul de repartizare a profitului, acţionarul nu deţine o creanţă, ci o simplă vocaţie de a beneficia de distribuţia profitului, sub formă de dividende.

Faţă de cele de mai sus arătate, constată că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, astfel că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primit.

Cât priveşte celelalte critici, referitoare la lipsa de utilitate a unei expertize contabile, la conţinutul probator al unor aspecte consemnate fie într-un proces-verbal al şedinţei adunării generale a acţionarilor, fie într-o adresă a Ministerului Finanţelor Publice ş.a.m.d., constată că nu pot fi analizate în cadrul căii extraordinare de atac a recursului. Fiind aspecte de netemeinicie, acestea nu pot face obiectul unei căi de atac limitate la examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În consecinţă, potrivit art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti - prin primar general împotriva Deciziei civile nr. 1305A/2017 din 8 septembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2019.

Procesat de GGC - LM