Revision for contradictory decisions rejected due to lack of triple identity in enforcement objections

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

La 25 iulie 2014, A. a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cerere de revizuire a Deciziei civile nr. 2142 R din 27 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2012.

În motivarea căii extraordinare de atac, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., autoarea a arătat că hotărârea atacată este potrivnică Deciziei civile nr. 466 R din 19 februarie 2014, pronunţată de acelaşi tribunal în Dosarul nr. x/2011, ambele hotărâri judecătoreşti fiind irevocabile.

Prin Decizia civilă nr. 567 din 10 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea de revizuire ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de revizuire a reţinut cu titlu preliminar că, într-adevăr prin cele două hotărâri judecătoreşti, instanţele s-au pronunţat în mod irevocabil asupra unor contestaţii formulate de A.N.R.P. împotriva executării silite demarate împotriva sa în Dosarul nr. x/2011 al B.E.J. B., la cererea creditoarei A., moştenitoarea defunctei C., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1338 din 21 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/2005 şi a încheierii din 20 iunie 2006, date în acelaşi dosar.

Cu toate acestea, în continuare, a notat că prin Sentinţa civilă nr. 16399/2012 din 26 septembrie 2012, menţinută prin Decizia civilă nr. 466R din 19 februarie 2014, nu s-a răspuns nici explicit şi nici implicit vreunei critici de nelegalitate privind adresa de înfiinţare a popririi, pentru a se putea reţine încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii irevocabile date asupra contestaţiei la executare ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2011

Împotriva acestei decizii, revizuenta A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 74 din 25 ianuarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis recursul, reţinând ca fiind fondat cazul de de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., apreciind că în considerentele deciziei recurate nu au fost analizate motivele formulate în cererea de revizuire, instanţa rezumându-se la expunerea obiectului celor două decizii pretins contradictorii. Faţă de cele constatate, instanţa supremă a reţinut pronunţarea hotărârii atacate cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., astfel că, în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ., a admis recursul şi a casat cu trimitere spre rejudecare decizia recurată.

Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2014* la 16 mai 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care prin Decizia nr. 363 din 27 iunie 2017 respins cererea de revizuire.

Pentru a decide astfel, în rejudecare, curtea a reţinut în esenţă că în cadrul celui de-al doilea litigiu, ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2012, au fost dezbătute efectele autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în Dosarul nr. x/2011, inclusiv sub aspectul efectului pozitiv al acestora. Din această perspectivă a notat că cererea de revizuire nu poate fi admisă deoarece efectele puterii de lucru judecat vizând hotărârile pronunţate în Dosarul nr. x/2011 au fost analizate exhaustiv prin Decizia nr. 2142 din 27 iunie 2014, care a intrat, la rândul său, în puterea lucrului judecat cu privire la cele statuate asupra efectului negativ/pozitiv al Sentinţei civile nr. 16399/2012 din 26 septembrie 2012, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 466R din 19 februarie 2014.

Mai mult, a reţinut că nu există nicio contrarietate între hotărârile menţionate deoarece, în cadrul litigiului ce a format obiectul Dosarului nr. x/2011, contestaţia împotriva adresei de înfiinţare a popririi a fost respinsă motivat de împrejurarea că făcea obiectul examinării în Dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, potrivit competenţei teritoriale exclusive în materie, în lipsa oricărei analize asupra fondului criticilor invocate referitor la evocatul act de executare.

De asemenea, lipsa contrarietăţii dintre hotărârile pretins potrivnice a fost argumentată pe împrejurarea că în litigiul înregistrat sub nr. x/2012, contestaţia împotriva adresei de înfiinţare a popririi a fost admisă în considerarea puterii de lucru judecat a soluţiei cuprinse în Sentinţa civilă nr. 16399/2012 din 26 septembrie 2012 vizând somaţia din 28 noiembrie 2011, procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 17 octombrie 2011 şi procesul-verbal din 21 februarie 2012.

Astfel, a notat că existenţa potrivniciei între cele două decizii, susţinută de revizuentă în considerarea dispozitivului hotărârilor invocate, este doar aparentă şi nu poate fi speculată prin ignorarea considerentelor care au justificat soluţiile pronunţate de instanţe în privinţa adresei de înfiinţare a popririi şi care în Dosarul nr. x/2011 au constat în simpla desesizare a instanţei, faţă de competenţa teritorială exclusivă a unei alte instanţe deja învestite cu soluţionarea unei cereri identice, iar în Dosarul nr. x/2012 au constat în valorificarea puterii de lucru judecat.

Pentru toate aceste argumente, curtea a respins cererea de revizuire.

Împotriva Deciziei nr. 363 din 27 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, revizuenta A. a formulat recurs, indicând cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea căii extraordinare de atac, în sensul admiterii cererii de revizuire.

După expunerea amplă a parcursului procesual al litigiului, autoarea a reprodus soluţiile instanţelor anterioare, invocând doar cazurile de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., potrivit celor ce succed.

Astfel, a arătat că instanţa de revizuire nu a analizat motivele invocate în susţinerea căii extraordinare de atac de retractare, situaţie pe care a apreciat-o ca echivalând cu nesoluţionarea cererii şi de natură să aducă atingere dreptului la apărare consfinţit de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, a susţinut că prin hotărârea pronunţată, curtea a nesocotit principiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce în opinia sa impune instanţei supreme evocarea fondului şi admiterea cererii de revizuire.

În continuare, recurenta a apreciat decizia atacată ca fiind pe de o parte nemotivată în fapt şi în drept, iar pe de altă parte cuprinzând motive contradictorii şi străine de naturi pricinii. Din această ultimă perspectivă, a notat că, deşi instanţa a reţinut ca fiind întrunită condiţia triplei identităţi, a respins cererea sa de revizuire ca neîntemeiată, situaţie pe care a apreciat-o ca fiind ireconciliabilă.

Astfel, recurenta a susţinut că din interpretarea prin deducţie logică a considerentelor Sentinţei civile nr. 16399/2012 din 26 septembrie 2012, în cuprinsul cărora Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut că "prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe s-a solicitat anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în Dosarul de executare nr. x/2011 al B.E.J. B., respectiv anularea procesului-verbal din 17.10.2011, somaţia şi adresa de înfiinţare a popririi", rezultă că instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a adresei de înfiinţare a popririi.

Faţă de cele anterior expuse a arătat că prin Decizia nr. 2142 din 27 iunie 2014, tribunalul, admiţând recursul, a dispus anularea restului actelor de executare silită efectuate în Dosarul de executare nr. x/2011 al B.E.J. B. (cu excepţia procesului-verbal de cheltuieli din 17 octombrie 2011 pentru care s-a reţinut autoritatea de lucru judecat), deci şi a adresei de înfiinţare a popririi.

Din această perspectivă, a susţinut că cele două hotărâri sunt potrivnice, încadrându-se în cazul de revizuire statuat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., aspectele semnalate nefiind analizate de curte în rejudecarea cererii de revizuire.

Subsumat cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a dezvoltat în majoritate critici vizând Sentinţa civilă nr. 16972 din 4 decembrie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi Decizia civilă nr. 2124 R din 27 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2012 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În considerarea celor anterior expuse, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, evocând fondul, instanţa supremă să admită cererea de revizuire aşa cum a fost formulată.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi normelor legale incidente, Înalta Curte urmează să îl respingă în considerarea celor ce succed:

Cererea de revizuire fondată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., soluţionată prin Decizia nr. 363 din 27 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ce formează obiectul prezentului recurs, a vizat anularea Deciziei civile nr. 2142 R din 27 iunie 2014, dată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2012, anulare solicitată în considerarea pretinsei contrarietăţi dintre aceasta şi Sentinţa civilă nr. 16399/2012 din 26 septembrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 466 R din 19 februarie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În calea extraordinară de atac de retractare, instanţa a verificat îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe existenţa unor hotărâri potrivnice, reţinând că în cauză nu este întrunită decât aparent tripla identitate, de părţi, contestatoarea A.N.R.P. şi intimata A., în aceleaşi calităţi, având aceeaşi obiect - contestaţii la executarea silită pornite la cererea intimatei în Dosarul de executare nr. x/2011 al B.E.J. B. şi parţial aceeaşi cauză, constând în suspendarea executării silite, anularea unor acte de executare şi a executării silite înseşi.

În cadrul primei contestaţii la executare formulate, ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2011, la 15 decembrie 2011 contestatoarea-debitoare Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat, în contradictoriu cu intimata-creditoare A., anularea actelor de executare silită efectuate în Dosarul de executare nr. 2301/2011 al B.E.J. B., respectiv anularea procesului-verbal din 17 octombrie 2011, somaţia şi adresa de înfiinţare a popririi emise la 5 decembrie 2011.

Prin Sentinţa civilă nr. 16399/2012 din 26 septembrie 2012, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis în parte cererea, a anulat somaţia din 28 noiembrie 2011, procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de judecată din 17 2011 şi procesul-verbal din 21 februarie 2012. În rest contestaţia la executare a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru anularea acestor acte, instanţa a reţinut, în esenţă, că întrucât titlul de care se prevalează intimata-creditoare este Sentinţa civilă nr. 1388 din 21 noiembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în aplicarea dispoziţiilor reparatorii cu caracter special prevăzute de Legea nr. 10/2001, şi punerea în executare a acestei sentinţe este reglementată tot de dispoziţiile speciale, respectiv, de prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. A mai reţinut instanţa pe de o parte, că sumele datorate în baza Legii nr. 10/2001 presupun parcurgerea unor proceduri speciale, nefinalizate în cauză, iar pe de alta parte, că există un impediment legal, de valorificare a creanţei afirmate de intimată, generat de dispoziţiile art. III din O.U.G. nr. 62/2010, potrivit cărora emiterea oricărui titlu este suspendată până la 15 mai 2013.

Pentru justificarea soluţiei de respingere a restului contestaţiei, prima instanţa a reţinut că adresa de înfiinţare a popririi din 5 decembrie 2011 prin care au fost poprite conturile contestatoarei aflate la Trezoreria Sectorului 1 este un act execuţional ce face obiectul examinării sub aspectul, legalităţii sale în Dosarul nr. x/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, potrivit competenţei teritoriale exclusive în aceasta materie.

Raţionamentul primei instanţe a fost confirmat prin Decizia civilă nr. 466 R din 19 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în recursul declarat de A., calea extraordinară de atac fiind respinsă ca nefondată.

În cea de a doua contestaţie la executare, ce a format obiectul Dosarului nr. x/2012, la 19 ianuarie 2012 contestatoarea-debitoare Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în contradictoriu cu intimata-creditoare A., a solicitat Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti suspendarea executării silite dispuse în Dosarul nr. x/2011 al B.E.J. B., suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse sau care ar putea fi dispuse, inclusiv a popririi asupra conturilor deschise la Trezoreria Sectorului 1 Bucureşti, anularea procesului-verbal încheiat la 17 octombrie 2011 şi anularea executării silite dispuse în dosarul execuţional menţionat.

Prin Sentinţa civilă nr. 16972 din 4 decembrie 2012, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a respins această contestaţie ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, contestatoarea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a declarat recurs, care a fost soluţionat de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 2142 R din 27 iunie 2014, în sensul modificării în parte a sentinţei atacate, cu consecinţa respingerii contestaţiei la executare în privinţa procesului-verbal de cheltuieli din 17 octombrie 2011 pentru autoritate de lucru judecat şi admiterii în rest a contestaţiei, cu anularea celorlalte acte de executare silită.

În argumentarea acestei soluţii, tribunalul a dat eficienţă autorităţii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 16399/2012 din 26 septembrie 2012, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 466 R din 19 februarie 2014, ambele date în Dosarul nr. x/2011, în ceea ce priveşte procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 17 octombrie 2011, încheiat de B.E.J. B. în Dosarul de executare nr. x/2011 şi contestat în ambele litigii.

De asemenea s-a reţinut puterea de lucru judecat, ca efect pozitiv al lucrului judecat, a aceleiaşi hotărâri, pentru soluţia de admitere în rest a contestaţiei şi de anulare a restului actelor de executare silită (inclusiv a adresei de înfiinţare a popririi), în considerarea impedimentelor la executare, constând în procedura prevăzută de legea specială pentru valorificarea dreptului la măsuri reparatorii în echivalent, în cuantumul stabilit prin Sentinţa civilă nr. 1388 din 21 noiembrie 2005.

Prin decizia atacată în recursul pendinte, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în rejudecare, a respins ca nefondată cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 2142 R din 27 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2012, în considerarea aspectelor detaliate anterior.

În memoriul depus la dosar, recurenta a expus amplu parcursul procesual al litigiilor purtate între părţi şi, deşi a indicat ca temei de drept dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., a dezvoltat critici pe care le-a subsumat exclusiv cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere atunci "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".

În speţă, instanţa supremă constată că criticile circumscrise acestui motiv de recurs, în sensul că instanţa de revizuire, în rejudecare, a argumentat insuficient soluţia pronunţată, au fost invocate în mod nefondat, în condiţiile în care verificarea considerentelor deciziei atacate exhibă o motivare judicioasă a acesteia.

De asemenea, analiza deciziei recurate relevă respectarea cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în considerentele hotărârii regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.

Totodată, expunerea argumentelor instanţei cuprinde elemente suficiente de natură să permită controlul instanţei superioare asupra hotărârii în calea de atac, fiind respectate în acelaşi timp limitele trasate prin decizia de casare.

Prin urmare, faţă de împrejurarea că în rejudecarea căii extraordinare de atac de retractare, curtea a dezvoltat argumente în susţinerea soluţiei pronunţate, instanţa supremă impune concluzia că recurenta a expus strict formal critici circumscrise prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reiterând practic susţinerile formulate în recursul anterior, concluzie în considerarea căreia le va înlătura.

Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută nici incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea greşită a legii.

Subsumat cazului de nelegalitate evocat, recurenta a dezvoltat în majoritate critici vizând Sentinţa civilă nr. 16972 din 4 decembrie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi Decizia civilă nr. 2124 R din 27 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2012 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, iar nu împotriva Deciziei nr. 363 din 27 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ce constituie obiectul prezentului recurs.

În acest sens, a invocat încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 184/2002 referitor la modalitatea de actualizare a creanţei şi a O.G. nr. 22/2002, în sensul că nu a fost respectat termenul de 6 luni prevăzut de acest act normativ în care instituţia este oblicată să dispună toate măsurile pentru efectuarea plăţii.

Or, având în vedere că criticile menţionate vizează aspecte ce ţin de fondul contestaţiilor la executare, iar nu de revizuirea hotărârii ce a format obiectul deciziei recurate, instanţa supremă impune concluzia că acestea nu pot forma obiectul analizei în calea extraordinară de atac de faţă.

Restul criticilor dezvoltate de autoare subsumat aceluiaşi motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează, în esenţă, greşita evaluare de către instanţă a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., apreciind că cele două hotărâri pronunţate în litigiile dintre părţi sunt contradictorii.

Din această perspectivă, examinând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că decizia recurată este la adăpost de orice critică, constatarea potrivit căreia nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate, respectiv lipsa identităţii de obiect dintre cele două cauze, fiind temeinică şi legală şi făcând practic imposibil demersul examinării pretinsei contradictorialităţi a celor două hotărâri.

În acest sens, este de reţinut că, în primul dosar, s-a notat că adresa de înfiinţare a popririi din 5 decembrie 2011, prin care au fost poprite conturile contestatoarei aflate la Trezoreria Sectorului 1 Bucureşti, constituie un act execuţional ce este examinat sub aspectul legalităţii în cel de-al doilea dosar, respectiv în Dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, potrivit competenţei teritoriale exclusive în aceasta materie.

Or, în acest context rezultă că obiectul primei contestaţii nu a vizat şi adresa de înfiinţare a popririi din 5 decembrie 2011, spre deosebire de cea de-a doua.

Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 16399/2012 din 26 septembrie 2012, menţinută prin Decizia civilă nr. 466R din 19 februarie 2014, nu s-a răspuns nici explicit şi nici implicit vreunei critici de nelegalitate privind adresa de înfiinţare a popririi, pentru a se putea reţine încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii irevocabile date asupra contestaţiei la executare ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2011

Totodată, este de remarcat că pentru a se da eficienţă prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul admiterii unei cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri este necesar să fie îndeplinită şi condiţia ca în cel de-al doilea proces să nu fi fost invocată excepţia puterii de lucru judecat sau chiar dacă a fost invocată să nu se fi discutat. Din această perspectivă, se notează că, în speţă, condiţia nu este îndeplinită, în contextul în care excepţia a fost invocată, astfel cum atestă Decizia civilă nr. 2142 R din 27 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care s-a dat eficienţă autorităţii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 16399/2012 din 26 septembrie 2012, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 466 R din 19 februarie 2014, ambele date în Dosarul nr. x/2011, în ceea ce priveşte procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 17 octombrie 2011, încheiat de B.E.J. B. în Dosarul de executare nr. x/2011 şi contestat în ambele litigii.

În raport cu cele anterior expuse, Înalta Curte subliniază că situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele dezvoltate de recurentă nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate, fiind chestiuni ce ţin de administrarea şi interpretarea probatoriilor, aspecte ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de recurs.

Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 363 din 27 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva Deciziei nr. 363 din 27 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2017.

GGC - NN