Bank performance guarantee upheld; debtor’s restitution claim rejected and insolvency clawback inapplicable.

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a, civilă sub nr. x/2011, reclamanta S.C. A. S.A. Spania Sucursala Bucureşti Sector 2 a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., obligarea pârâtei la plata sumei de 427.308,96 euro în contul de lichidare deschis pe numele debitoarei S.C. A. Sa Spania Sucursala Bucureşti Sector 2, sumă indisponibilizată conform Sentinţei civile nr. 7091/11.09.2013 şi aflată în contul S.C. B. S.A. deschis la C. - Sucursala Judeţeană Botoşani.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 584 şi art. 2495 C. civ.

La data de 03.02.2014 reclamanta-debitoare a depus la dosar o precizare a cererii prin care a arătat că solicită restituirea la masa credală a sumei de 721.729,08 euro reprezentând diferenţa dintre suma rezultată ca urmare a executării scrisorii de garanţie de către creditoare şi suma achitată pentru lucrările de remediere efectuate.

Prin încheierea din 05.02.2014 pronunţată de Tribunal, secţia a VII-a civilă, s-a admis cererea reclamantei-debitoare astfel cum a fost precizată şi s-a dispus obligarea creditoarei să vireze suma de 721.729,08 euro în contul de lichidare deschis pe numele debitoarei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A., acesta fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub acelaşi număr unic x/2011.

Prin Decizia civilă nr. 1083/R/06.05.2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins excepţia prematurităţii recursului ca nefondată, a admis recursul, a casat încheierea atacată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată la data de 16.06.2014, sub nr. x/2014.

La data de 19.08.2014 reclamanta SC. A. S.A. Spania Sucursala Bucureşti Sector 2, prin D. a depus cerere precizatoare prin care a solicitat obligarea creditoarei pârâte S.C. B. S.A.. Botoşani la virarea sumei de 721.729.08 euro, reprezentând diferenţa dintre suma rezultată ca urmare a executării scrisorii de garanţie şi suma achitată pentru lucrările de remediere efectuate în contul de lichidare nr. x deschis la E. Sucursala 13 septembrie Bucureşti pe numele debitoarei S.C. A. S.A. Sucursala Sector 2 Bucureşti - în procedură secundară de insolvenţă transfrontalieră.

Prin Sentinţa nr. 336/27.01.2015 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins cererea formulată de SC. A. S.A. Spania Sucursala Bucureşti Sector 2 ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe la data de 07.07.2016 a declarat apel reclamanta SC. A. S.A. Spania Sucursala Bucureşti Sector 2, prin D., apelul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 04.08.2016.

Prin Decizia nr. 1968/25.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, apelul a fost admis şi modificată în parte sentinţa în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de: 721.729,08 euro echivalent în RON la data plăţii (minus 270.904,80 RON).

Împotriva acestei soluţii a formulat recurs pârâta S.C. B. S.A.. Botoşani.

Prin Decizia civilă nr. 1757/23.11.2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A.. Botoşani şi a trimis cauza spre rejudecare.

Cauza a fost înregistrată sub nr. de dosar x/2014

La termenul din data de 16.02.2018 apelanta şi-a restrâns pretenţiile la suma de 296.168,1 euro, reprezentând suma rămasă după finalizarea lucrărilor din contravaloarea scrisorii de garanţie.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 734 din 30 martie 2018, în rejudecare, a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A. Spania - Sucursala Sector 2 Bucureşti prin D. membru UNPIR - Filiala Bucureşti, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 336/27.01.2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2014, ca nefondat.

Împotriva Deciziei civile nr. 734 din 30 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. Spania - Sucursala Sector 2 Bucureşti prin D. membru UNPIR - Filiala Bucureşti.

Recurenta-reclamantă apreciază că decizia atacată nu respectă prevederile legale aplicabile, speciale şi derogatorii ale Legii nr. 85/2006, precum şi principiul obligativităţii efectelor contractului.

Astfel, se arată că în rejudecarea apelului instanţa a reţinut în mod netemeinic şi nelegal faptul că înscrierea creanţei pârâtei la masa credală în dosarul de insolvenţă nu o împiedică să urmărească realizarea creanţei în afara procedurii de insolvenţă.

Această apreciere contravine prevederilor exprese ale Legii nr. 85/2006, care stabileşte o procedură colectivă de acoperire a creanţelor debitorului aflat în insolvenţă. Starea de insolvenţă împiedică debitorii să mai realizeze executări individuale.

În acest context se susţine că pârâta, după deschiderea procedurii de insolvenţă a formulat şi depus declaraţie de creanţă pentru suma de 1.266.558,22 RON, ce include şi contravaloarea Facturii nr. x/21.01.2913 respectiv daunele interese rezultate din consumul suplimentar de energie.

Ulterior înscrierii la masa credală, pârâta a extras din contul scrisorii de garanţie suma de 287.459,99 euro, iar faptul că această sumă a achitat-o ca urmare a executării scrisorii de garanţie, nu poate justifica plata ei în cadrul procedurii.

În acest sens sunt dispoziţiile art. 64 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora înscrierea la masa credală şi executarea ei nu pot coexista, creditorul fiind obligat ca pentru toate creanţele deţinute, chiar şi nescadente, chiar şi supuse unor condiţii să se înscrie la masa credală.

În raport de aceste considerente, recurenta apreciază că plata propriei creanţe a fost făcută cu încălcarea prevederilor legale şi cu fraudarea interesului concursual al creditorilor înscrişi la masa credală şi nu poate fi considerat justificat refuzul de a restitui această sumă în vederea distribuirii ei conform prevederilor speciale ale legii insolvenţei.

Dintr-un alt punct de vedere, recurenta-reclamantă apreciază că în mod nelegal instanţa a reţinut că au fost respectate dispoziţiile contractuale ce îndreptăţeau pârâta să pretindă suma reprezentând daune contractuale.

Consideră că nu a fost îndeplinită temeinicia reţinerii sumei reprezentând consum suplimentar de energie, nefiind dovedită îndeplinirea condiţiilor contractuale, a cărei analiză a fost dispusă prin decizia de casare.

Mai mult decât atât se arată că scrisoarea de garanţie a fost executată pentru ajungere la termen şi nu pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale.

În consecinţă, faţă de cele arătate consideră că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor legale în materie, suma rezultată ca urmare a executării scrisorii de garanţie neputând fi utilizată decât pentru finalizarea lucrărilor de remediere conform contractului de lucrări, iar excedentul nu poate avea altă destinaţie decât returnarea sa de către cel care a constituit garanţia.

În raport de aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., acesta fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 13 iunie 2019, în unanimitate, a fost admis în principiu recursul potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În cadrul examenului de legalitate care priveşte decizia instanţei de apel, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Recursul reclamantei a fost fundamentat în drept pe dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. şi supune analizei instanţei de recurs greşita aplicare a normelor de drept speciale şi derogatorii de la dreptul comun ale Legii nr. 85/2006, precum şi regulile generale ale obligativităţii efectelor contractelor.

În analiza recursului, Înalta Curte reţine sub un prim aspect că în rejudecare, în acord cu prevederile art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa de apel a reluat cercetarea judecătorească în raport de toate motivele invocate înaintea instanţei supreme.

Recurenta-reclamantă a solicitat Înaltei Curţi să aibă în vedere că plata propriei creanţe în cuantum de 1.232,226 RON de către B. S.A. a fost făcută cu încălcarea prevederilor legale şi cu fraudarea interesului concursual al creditorilor înscrişi la masa credală a debitoarei S.C. A. S.A.

Se mai susţine că ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, creanţa nu poate fi acoperită în procedură în lipsa unui plan de distribuire, în condiţiile în care daunele pretinse de pârâtă şi reflectate în factura emisă în 28.01.2013 sunt anterioare deschiderii procedurii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia de casare a apreciat ca întemeiată susţinerea pârâtei că după executarea scrisorii de garanţie, sumele astfel obţinute au intrat în patrimoniul acesteia, astfel încât nu se poate aprecia că plăţile efectuate din aceste sume sunt ale debitoarei aflate în insolvenţă şi prin urmare nu sunt supuse regulilor instituie de art. 46 coroborat cu art. 49 din Legea nr. 85/2006.

Instanţa de apel a stabilit punctual, în limitele casării, faptul că această creanţă a fost înscrisă şi la masa credală, ceea ce conferă dreptul creditorului să urmărească realizarea creanţei sale prin intermediul căilor puse la îndemână sa de către lege.

Executarea scrisorii de garanţie bancară cât şi emiterea facturii referitoare la daunele contractuale sunt anterioare momentului deschiderii procedurii insolvenţei reclamantei, iar efectele garanţiei autonome între emitent şi beneficiar s-au consumat la data de 30 ianuarie 2013.

În consecinţă, pe de o parte, nu se poate aprecia că plata scrisorii de garanţie bancară emisă cu destinaţia specială de a garanta executarea obligaţiilor asumate de reclamantă faţă de pârâtă a intrat în patrimoniul pârâtei falite şi prin urmare acest drept potestativ al beneficiarului pentru executarea garanţiei nu se supune regulilor instituite de Legea nr. 85/2006.

În procedura concursuală prevăzută de Legea nr. 85/2006, valorificarea patrimoniului debitorului se efectuează în mod colectiv şi organizat sub supravegherea judecătorului sindic. Protejarea creditorilor vizează nu protecţia dreptului de creanţă, ci acordă garanţia că anumite părţi din patrimoniul debitorului nu vor fi exceptate de la valorificare, ori în speţa de faţă s-a reţinut că suma în litigiu nu a făcut parte din patrimoniul pârâtei.

Cea de a doua critică a vizat neîndeplinirea condiţiilor contractuale care îndreptăţeau pârâta să pretindă suma reprezentând daune contractuale.

Ceea ce instanţa de apel a analizat în rejudecare a fost stabilirea caracterului datorat sau nedatorat al sumelor constând în daune interese pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către antreprenor.

Beneficiarul a reclamat executarea scrisorii de garanţie cu respectarea prevederilor acordului contractual primar, întrucât antreprenorul a eşuat în prelungirea valabilităţii garanţiei de bună execuţie anterior obţinerii certificatului de recepţie finală, situaţie în care, potrivit art. 4.2 alin. (4) lit. a) din Condiţiile generale, beneficiarul era îndreptăţit să reclame întreaga valoare a garanţiei.

În mod corect a reţinut instanţa de apel că au fost respectate dispoziţiile contractuale, notificarea emisă către reclamantă fiind semnată conform convenţiei părţilor.

Motivele pentru executarea scrisorii de garanţie au constat în ajungerea la termen a valabilităţii scrisorii de garanţie şi deficienţele constatate în executarea lucrărilor.

În conformitate cu prevederile art. 91 din H.G. nr. 925/2006 autoritatea contractantă are dreptul de a emite pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie, oricând pe parcursul îndeplinirii contractului, în limita prejudiciului creat, în cazul în care contractantul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contract. Anterior emiterii unei pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie, autoritatea contractantă are obligaţia de a notifica pretenţia contractantului, obligaţie îndeplinită de beneficiar.

Beneficiarul a reclamat executarea garanţiei de bună execuţie cu respectarea prevederilor acordului contractual primar, fiind îndreptăţit să reclamante întreaga valoare a garanţiei în temeiul art. 4.2 alin. (4) lit. a) din Condiţiile generale.

Lucrările nu au fost executate adecvat şi astfel s-au creat prejudicii în patrimoniul pârâtei prin depăşirea valorilor maxime garantate, fiind stabilite în mod legal daune contractuale în sarcina reclamantei.

În concluzie, pentru fiecare dintre cele două plăţi efectuate din scrisoarea de garanţie bancară, a existat un temei legal şi contractuale.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. Spania - Sucursala Sector 2 Bucureşti prin D. împotriva Deciziei civile nr. 734 din 30 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. Spania - Sucursala Sector 2 Bucureşti prin D. împotriva Deciziei civile nr. 734 din 30 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2019.

GGC - NN