Sale annulled for lack of consent and immoral cause; hospital-bound owner's transfer to sister struck down, registration canceled, appeal rejected.

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23.09.2015 pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă, reclamanţii A., în nume propriu şi în calitate de moştenitoare a soţului predecedat B. şi C., în calitate de moştenitor al tatălui său, B., au chemat în judecată pe pârâţii D. şi E., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea contractului de vânzare autentificat sub nr. x/23.11.2012 de Biroul Notarului Public F., cu privire la cota de 1/2 din dreptul de proprietate deţinut de reclamantă din imobilul situat în Râşnov, str. x, jud. Braşov, invocând lipsa discernământului şi natura fictivă şi derizorie a preţului vânzării. Reclamanţii au mai solicitat să se constate nulitatea absolută a aceluiaşi contract, pentru cota de 1/2 din imobil, ce a aparţinut defunctului B., pentru frauda la lege şi lipsa consimţământului liber al defunctului, să se dispună revenirea la situaţia juridică anterioară, cu consecinţa radierii din evidenţele de carte funciară a dreptului de proprietate ce a fost intabulat în favoarea pârâtei D. în temeiul acestui act juridic, cu obligarea pârâţilor la cheltuielile de judecată ocazionate de proces.

Prin Sentinţa civilă nr. 252/S/21.12.2016, Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a admis acţiunea, a anulat contractul de vânzare autentificat sub nr. x/23.11.2012 de Biroul Notarului Public F., în ceea ce priveşte transmiterea de către reclamanta A. a cotei de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Râşnov, str. x, jud. Braşov, către pârâta D., a constatat nulitatea absolută a actului juridic mai sus identificat, în ce priveşte transmiterea de către numitul B. (în prezent decedat) a cotei de 1/2 din dreptul de proprietate asupra aceluiaşi imobil, pârâtei D.; prima instanţă a dispus revenirea la situaţia anterioară încheierii contractului, prin radierea din evidenţele de publicitate imobiliară a dreptului de proprietate ce a fost intabulat în favoarea pârâtei în temeiul acestui act juridic. A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul E., ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, pârâta a fost obligată să achite reclamanţilor suma de 378 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi s-a instituit în sarcina pârâtei obligaţia de a achita statului suma de 7.218,09 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă acţiunii, de la plata căreia reclamanţii au fost scutiţi.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel, care a fost respins prin Decizia civilă nr. 1810/Ap/31.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea sa în parte şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curţii de apel.

În motivare, a arătat că înţelege să critice hotărârea instanţei de apel în limita constatării nulităţii absolute a Contractului de vânzare autentificat sub nr. x/23.11.2012 de B.N.P. F., în ce priveşte transmiterea de către numitul B. (în prezent decedat) a cotei de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Râşnov, str. x, jud. Braşov, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Râşnov, către recurentă.

Recurenta a precizat că, pentru a hotărî astfel, instanţele au considerat că sunt incidente prevederile art. 1.236 alin. (3) C. civ. şi au reţinut o stare de fapt care nu corespunde realităţii, potrivit căreia, profitând de starea fratelui său, l-a determinat să fie de acord cu înstrăinarea imobilului mai sus descris, astfel încât acesta să nu poată face parte din masa succesorală ce urma a se stabili ca urmare a decesului (previzibil, altminteri) al înstrăinătorului.

Recurenta a apreciat că nu poate fi acceptată teza că adevărata cauză a contractului ar fi înlăturarea intimaţilor-reclamanţi de la succesiunea defunctului B. Orice persoană poate dispune, prin acte între vii, de bunurile pe care le are şi o interpretare în sensul arătat de reclamanţi ar constitui o veritabilă limitare a acestui drept de dispoziţie şi a circulaţiei juridice a bunurilor. În acest sens, prevederile art. 555 C. civ. sunt neechivoce şi nu limitează dreptul de dispoziţie juridică al proprietarului cu privire la bunurile aflate în proprietatea sa. Cel mult, s-ar putea pune problema încălcării rezervei succesorale prevăzute de art. 1.086 C. civ.

În contextul în care s-a dovedit prin înscrisul depus odată cu cererea de apel că s-a încercat vânzarea imobilului încă din 28.01.2011, nu pot fi incidente în cauză prevederile art. 1.236 alin. (3) C. civ., respectiv nu se poate reţine că actul translativ de proprietate ar avea o cauză imorală, constând în scoaterea bunului din masa succesorală ce urma a se stabili ca urmare a decesului înstrăinătorului.

Numitul B. a fost internat la Hospice "G." în 26.03.2012, la cinci luni de la semnarea actului, decedând la 28.04.2013.

Recurenta a mai arătat că în faţa instanţei de apel, a afirmat că, în cazul în care ar putea fi reţinute dispoziţiile art. 1.236 alin. (3) C. civ., devin aplicabile prevederile art. 1.260 alin. (1), coroborat cu prevederile art. 1.034, art. 1.074, art. 1.088 şi art. 1.089 C. civ., însă prin hotărârea pronunţată instanţa nu a făcut nicio referire la aceste aspecte.

În subsidiar, în eventualitatea în care s-ar putea reţine incidenţa art. 1.236 alin. (3) C. civ., autoarea căii de atac a susţinut că ar deveni aplicabil art. 1.260 alin. (1) C. civ., care reglementează conversiunea contractului nul.

În acest caz, voinţa legiuitorului este aceea de a da eficienţă manifestării de voinţă exprimată printr-un act juridic. Este de subliniat aspectul că textul de lege statuează că "Un contract lovit de nulitate absolută va produce totuşi efectele actului juridic pentru care sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege", deci conversiunea contractului nul se poate realiza în orice act juridic care îndeplineşte condiţiile legale. În lumina celor arătate anterior devin incidente prevederile art. 1.034, art. 1.074, art. 1.088 şi art. 1.089 C. civ.

Dacă se acceptă raţionamentul că actul translativ de proprietate a fost încheiat cu scopul ca bunul să nu mai facă parte din masa succesorală, cauza imorală nu poate privi decât rezerva succesorală, nu şi cotitatea disponibilă, având în vedere prevederile art. 1.074 C. civ.

În acest caz, manifestarea de voinţă făcută de B. produce efecte juridice în ceea ce priveşte cotitatea disponibilă şi s-ar fi impus constatarea nulităţii parţiale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 13.02.2019, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fixat termen în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia.

La 06.02.2019, intimatul-reclamant C. a declarat că renunţă la judecată.

Analizând decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Prealabil, este util de subliniat că recursul conţine critici care vizează hotărârea pronunţată în apel exclusiv din perspectiva modului de soluţionare a capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare autentificat sub nr. x/23.11.2012, în ceea ce priveşte transmiterea de către numitul B. (în prezent decedat) a cotei de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Râşnov, str. x, jud. Braşov, către recurentă.

În aceste condiţii, analiza va privi legalitatea hotărârii recurate numai în aceste limite.

În motivare, recurenta a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 555 şi a art. 1.086 C. civ., precum şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1.260 alin. (1), coroborat cu art. 1.034, art. 1.074, art. 1.088, art. 1.089 C. civ.

Argumentul recurentei, în sensul că, prin hotărârea recurată au fost încălcate prevederile art. 555 C. civ. şi că în cauză nu este incident art. 1.236 alin. (3) C. civ., nu poate fi reevaluat, deoarece aceste susţineri nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, nefiind altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Nici criticile ce privesc incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1.260 alin. (1) C. civ., coroborat cu art. 1.034, 1.074, 1.088 şi 1.089 C. civ. nu pot fi reţinute.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de recurs nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Această regulă este o aplicare a principiului reglementat de art. 459 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că o cale de atac nu poate fi exercitată omisso medio.

Recurenta invocă, pentru prima oară în recurs, conversiunea contractului nul, reglementată de dispoziţiile art. 1.260 alin. (1) C. civ., prin raportare la art. 1.034, 1.074, 1.088 şi 1.089 C. civ.

Aşadar, această critică nu poate fi analizată de instanţa de recurs, fiind formulată omisso medio, fără să fi fost invocată şi în apel, aspect nepermis în materia căii extraordinare de atac a recursului.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În calea de atac însă, la 06.02.2019 intimatul-reclamant C. a declarat că renunţă la judecată.

Potrivit art. 406 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţa de judecată, fie prin cerere scrisă, iar în conformitate cu alin. (5) al aceluiaşi articol, când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.

Având în vedere dispoziţiile evocate mai sus, Înalta Curte va lua act de renunţarea intimatului-reclamant C. la judecată şi, faţă de prevederile alin. (5) ale art. 406 C. proc. civ., va anula în parte Sentinţa civilă nr. 252/S/21.12.2016, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, şi Decizia civilă nr. 1810/Ap/31.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în ceea ce priveşte soluţiile date pretenţiilor reclamantului renunţător C., în limita cotei sale succesorale.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata sumei de 500 RON, către intimata-reclamantă A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă D. împotriva Deciziei civile nr. 1810/Ap/31.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, ca nefondat.

Ia act de renunţarea intimatului-reclamant C. la judecată.

Anulează în parte Sentinţa civilă nr. 252/S/21.12.2016, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, şi Decizia civilă nr. 1810/Ap/31.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în ceea ce priveşte soluţiile date pretenţiilor reclamantului renunţător C., în limita cotei sale succesorale.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 500 RON, către intimata-reclamantă A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05 iunie 2019.

GGC - NN