Reimbursement of foreign medical treatment costs for a minor: failure to analyze constitutional and human rights basis and limit procedural scope

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş la 7 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Direcţia de Sănătate Publică Maramureş şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Maramureş la plata despăgubirilor în cuantum de 119.092,3 RON, reprezentând diferenţa nerambursată din suma achitată pentru tratamentele medicale din străinătate de care a beneficiat minorul B.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, art. 6 pct. 1 şi 2 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, art. 22, art. 34 şi art. 50 din Constituţia României, art. 46 alin. (1) - (2) şi art. 50 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 488/2006.

Prin întâmpinarea depusă la 9 noiembrie 2016, pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Maramureş a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă la 10 noiembrie 2016, pârâtul Ministerul Sănătăţii a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă la 21 noiembrie 2016, pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la 12 decembrie 2016, reclamantul A. şi-a restrâns pretenţiile la suma 115.220 RON.

Prin notele scrise depuse la 8 martie 2017, Direcţia de Sănătate Publică Maramureş a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin Sentinţa civilă nr. 268 din 22 martie 2017, Tribunalul Maramureş, secţia I civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta Direcţia de Sănătate Publică Maramureş; a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Direcţia de Sănătate Publică Maramureş şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Maramureş.

Împotriva sentinţei primei instanţe, A. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea din 1 noiembrie 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a invocat, din oficiu, excepţia decăderii apelantului-reclamant din dreptul de a mai depune precizări sau completări la motivele de apel şi excepţia inadmisibilităţii cererilor noi din apel.

Prin Decizia civilă nr. 394/A/2017 din 8 noiembrie 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva încheierii din 1 noiembrie 2017 şi a Deciziei civile nr. 394/A/2017 din 8 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a hotărârilor recurate şi, în urma rejudecării, admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei primei instanţe în sensul admiterii acţiunii.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a prezentat istoricul litigiului dintre părţi, după care a arătat, în sinteză, că instanţa de apel a admis excepţiile, invocate din oficiu, cu încălcarea dispoziţiilor art. 476 alin. (1) şi (2), art. 477, art. 478 alin. (1), (2) şi 4 şi art. 481 C. proc. civ. În acest sens, recurentul-reclamant a învederat că apelul său a fost declarat şi motivat în termenul legal, nefiind formulate cereri noi în apel.

Astfel, declararea apelului a avut ca efect învestirea instanţei de control judiciar cu devoluţiunea întregii cauze, nefiind schimbat cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe, ci doar explicitate pretenţiile din cererea de chemare în judecată. Or, înlăturarea motivelor de apel înainte de cercetarea fondului cauzei, prin calificarea în mod arbitrar a motivelor de apel de la pct. 1 la pct. 9 ca fiind pretenţii noi, precum şi extinderea temeiului juridic la toate reglementările din domeniu reprezintă o încălcarea gravă a dreptului la apărare şi a dreptului la exercitarea căilor de atac.

Recurentul-reclamant a mai arătat că instanţa de apel a nu a răspuns criticilor privitoare la imposibilitatea parcurgerii procedurii reglementate de Ordinul nr. 50/2004.

Autorul recursului a învederat că temeiul juridic al acţiunii introductive îl reprezintă dispoziţiile art. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 22, art. 34 şi art. 50 din Constituţia României.

Atât din expunerea detaliată a situaţiei de fapt, cât şi din actele normative indicate în cuprinsul acţiunii introductive, rezultă că prima instanţă a fost învestită cu analizarea încălcării dreptului la viaţă şi a dreptului la ocrotirea sănătăţii.

Contrar limitelor învestirii stabilite de către reclamant prin acţiunea introductivă, prima instanţă a schimbat temeiul juridic al acţiunii, soluţionând cauza în temeiul răspunderii civile delictuale.

Recurentul-reclamant a mai învederat că statul român, prin Ministerul Sănătăţii, se află în culpă pentru neasigurarea serviciilor medicale şi neluarea măsurilor de preîntâmpinare a unui deces iminent generat de lipsa unui tratament medical adecvat.

Autorul recursului a criticat considerentele prin care instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu a arătat din ce se compune suma pretinsă prin acţiunea introductivă. În acest sens, a subliniat că întinderea pretenţiei deduse judecăţii a fost detaliată în opisul acţiunii, fiind structurată pe perioade şi categorii de cheltuieli şi dovedită cu înscrisurile depuse la dosar.

Prin cererea de recurs s-a mai arătat că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât instanţa de apel reţine, pe de o parte, că reclamantul nu a folosit procedura rambursării prevăzută de Ordinul nr. 50/2004, pentru bolile care nu se tratează în ţară, iar pe de altă parte, că sunt incidente dispoziţiile Ordinului nr. 729/2009, care se referă la o altă situaţie juridică.

Titularul recursului a învederat că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că neparcurgerea procedurii de punere în aplicare a O.G. nr. 28/2013 conduce la nerecunoaşterea dreptului său la rambursarea cheltuielilor efectuate în străinătate, în perioada cuprinsă între anii 2013 şi 2016, pentru salvarea vieţii minorului.

În partea finală a cererii de recurs, s-a arătat că hotărârile instanţelor devolutive au fost pronunţate cu aplicarea greşită a legii, atât prin schimbarea temeiului juridic indicat de reclamant, cât şi prin aplicarea prioritară a unor norme cu forţă juridică inferioară celor din Constituţie şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Maramureş a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă Direcţia de Sănătate Publică Maramureş a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare la dosar, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de către intimaţii-pârâţi şi admiterea recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 6 noiembrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurentul-reclamant a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea în principiu a recursului.

Intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Maramureş a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

Prin încheierea din 19 februarie 2019, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului şi a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la 7 mai 2019, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Criticile referitoare la depăşirea limitelor învestirii, sub forma schimbării temeiului juridic al acţiunii, se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor. Aşadar, limitele învestirii instanţei de judecată sunt stabilite de către părţile în litigiu, prin cererile şi apărările lor.

Se constată că prima instanţă a reţinut în soluţionarea cauzei dispoziţiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, ca temei juridic al cererii de chemare în judecată, fără exercitarea rolului activ prevăzut de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care acest temei de drept a fost invocat de pârâte prin întâmpinare.

Sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată şi al temeiului juridic al acesteia, instanţa supremă reţine că prima instanţă nu a exercitat rolul activ pentru a lămuri cele două elemente ale acţiunii civile, iar instanţa de apel a validat prin hotărârea pronunţată o atare neregularitate.

În acest sens, relevantă este încheierea din 22 februarie 2017 primul termen de judecată, când prima instanţă a rămas în pronunţare doar asupra excepţiei necompetenţei material procesuale, însă, după două amânări succesive, s-a pronunţat asupra fondului cauzei.

În considerentele deciziei care face obiectul recursului se reţine, contrar încheierilor din dosarul primei instanţe, că reclamantul a prezentat precizări la 20 februarie 2017, cu nesocotirea prevederilor art. 204 C. proc. civ., fără a observa că primul termen de judecată a fost stabilit la 22 februarie 2017.

Instanţa de apel a reţinut, fără temei, că s-a efectuat de către prima instanţă o calificare a acţiunii, realizând o devoluţiune a cauzei atât pe temeiul răspunderii civile delictuale, cât şi pe temeiul dispoziţiilor legale speciale privind procedura aplicabilă activităţii de trimitere la tratament medical în străinătate a bolnavilor, respectiv Ordinul nr. 50/2004 al Ministerului Sănătăţii şi a prevederilor Ordinului nr. 729/17.07.2009 emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate privind rambursarea cheltuielilor reprezentând asistenţa medicală acordată în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte.

Este întemeiată şi critica reclamantului subsumată cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căreia instanţa de apel nu a ţinut seama şi nu a analizat cauza prin prisma prevederilor legale invocate de reclamant în cererea de chemare în judecată şi prin precizările depuse până la primul termen de judecată.

Instanţa de prim control judiciar a considerat, în mod greşit, că o parte din criticile formulate de reclamant au natura unor cereri noi formulate pentru prima dată în apel, lăsându-le astfel neanalizate.

De asemenea, nu s-au analizat criticile potrivit cărora prima instanţă a omis să analizeze argumentele reclamantului privind imposibilitatea parcurgerii procedurii reglementate de Ordinul nr. 50/2004 din cauza urgenţei care a impus plecarea la tratament în străinătate, în absenţa unei diagnosticări corecte în ţară şi a riscului vital generat de afecţiunea gravă de care suferea minorul.

Instanţa de apel, în contextul dat, nu a analizat susţinerile reclamantului privind incidenţa unor prevederi legale care se aplică cu prioritate în raport cu normele juridice interne şi legislaţia secundară dată în aplicarea acestora, mai exact incidenţa art. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, art. 6 pct. 1 şi 2, art. 24 pct. 2 lit. a) şi b) din Convenţia cu privire la drepturile copilului, art. 22, art. 34 şi art. 50 din Constituţia României.

Raportat la considerentele ce preced, instanţa supremă reţine că instanţa de prim control judiciar nu a efectuat o devoluţiune totală a cauzei prin stabilirea cu prioritate a limitelor învestirii şi nu a verificat stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă prin raportare la motivele de fapt şi de drept invocate de reclamant.

Motivarea deciziei instanţei de apel nu corespunde exigenţelor prevăzute de art. 422 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind astfel incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, casarea încheierii şi deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel potrivit art. 496 alin. (2) coroborat cu art. 497 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2017 şi a Deciziei civile nr. 394/A/2017 din 8 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează încheierea şi decizia atacate şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2019.

GGC - NN