Revision for contradiction of judgments dismissed as time-barred; costs awarded to respondent
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the revizuire request as late, allowing the first-instance judgment of 25 April 2017 to stand and ordering the applicant to pay the respondent 1,785 RON in legal fees. The dispute centered on a request to revise a civil judgment based on the ground of contrariety of judgments (contradiction between two final decisions), where the applicant alleged that the challenged judgment violated the res judicata authority of an earlier, unrelated decision. The court held that the applicable one-month statute of limitations for such revisions began to run only from the date the challenged judgment became final (27 February 2018), and since the request was filed on 25 July 2018, it was time-barred under Article 511(1)(8) and Article 634 of the New Code of Civil Procedure; consequently, the court declined to analyze other procedural exceptions, such as lack of passive standing, which are not admissible in the revision procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 511 alin. (1) C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ; Revision for contradiction of judgments dismissed as time-barred; costs awarded to respondent: Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare". Or, Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, cu completările ulterioare a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 61/S din 25 aprilie 2017, Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a respins cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, în temeiul puterii de lucru judecat.
Prin Decizia nr. 226/Ap din 27 februarie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A., a respins excepţia puterii de lucru judecat şi a respins excepţia inadmisibilităţii. A admis excepţia tardivităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins contestaţia formulată şi precizată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata SC B. SA, privind notificarea nr. x/26.07.2016.
Prin cererea formulată la data de 25 iulie 2017 pe rolul Tribunalului Braşov, revizuentul A. a solicitat Sentinţei civile nr. 61/2017 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 322 pct. 7 vechiul C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, revizuentul a arătat că această sentinţă contravine Deciziei nr. 142/Ap din 22 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/2000, irevocabilă prin Decizia nr. 1134 din 28 martie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În cauză au formulat întâmpinare primarul municipiului Braşov - prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi intimata SC B. SA - prin care a invocat excepţiile necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov, tardivităţii şi inadmisibilităţii cererii de revizuire.
Prin Sentinţa civilă nr. 68/S din 8 martie 2018, Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov, invocată prin întâmpinare de SC B. SA şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată şi precizată de revizuentul A. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În raport de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 şi alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de revizuire este tardivă, urmând a fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Cu prioritate, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este îndreptată împotriva Sentinţei nr. 61S pronunţată la data de 25 aprilie 2017 de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016, pentru care se reclamă încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii indicate ca fiind contradictorie, astfel încât în speţă sunt incidente dispoziţiile noului C. proc. civ., cererea circumscriindu-se ipotezei reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Nu se poate susţine, în mod valabil, că sunt aplicabile în speţă prevederile C. proc. civ. din 1865 invocate de către revizuent, întrucât acesta solicită revizuirea unei hotărâri pronunţate în Dosarul nr. x/2016, înregistrat pe rolul Tribunalului Braşov la data de 16 septembrie 2016, deci după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ.
Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare". Or, Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, cu completările ulterioare a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.
Potrivit dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cazul în care se invoca ca temei juridic al cererii de revizuire contrarietatea de hotărâri, termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
În speţă, ultima hotărâre dintre cele pretins potrivnice, relativ la care se pot cerceta respectarea/încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii anterioare, în cadrul stabilit de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este Sentinţa nr. 61S din 25 aprilie 2017 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă, definitivă prin Decizia nr. 226/Ap din data de 27 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive deciziile date în apel fără drept de recurs, iar potrivit alin. (2) din acelaşi articol, hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării.
Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate rezultă că hotărârea supusă revizuirii în prezenta cauză, Sentinţa nr. 61S din 25 aprilie 2017 a rămas definitivă prin Decizia nr. 226/Ap a Curţii de Apel Braşov, pronunţată la 27 februarie 2018, de la această dată începând să curgă termenul de revizuire.
Termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) C. proc. civ. are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a exercita calea de atac.
Cum cererea de revizuire a fost formulată la data de 25 iulie 2018, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege, calculat de la data de 27 februarie 2018, instanţa constată că în cauză a intervenit sancţiunea decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca fiind tardiv introdusă cererea de revizuire formulată de revizuentul A., situaţie în care nu se mai impune a se analiza admisibilitatea cererii de revizuire, în condiţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ.
Cererea formulată de SC B. SA de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat urmează a fi admisă iar, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., va obliga pe revizuentul A. la plata sumei de 1.785 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata SC B. SA, conform extrasului de cont din data de 05.11.2018, care atestă efectuarea acestor cheltuieli.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată prin întâmpinare de primarul municipiului Braşov, aceasta nu poate fi analizată în calea extraordinară de atac a revizuirii, în care judecata se realizează în cadrul procesual stabilit în faţa instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei nr. 61/S din data de 25 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. x/2016.
Obligă pe revizuent la plata sumei de 1.785 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata SC B. SA
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 aprilie 2019.
GGC - GV