Industrial design registration annulled for lack of novelty; appeal rejected and cancellation upheld

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1200A din 20 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâta A. SRL împotriva sentinţelor civile nr. 723/16.05.2017 şi nr. 1309/18.10.2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu reclamanta B. şi pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, precum şi cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 08.08.2014 reclamanta B. a chemat în judecată pârâţii A. SRL şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea certificatului de înregistrare a modelului industrial cu titlul "UMBRELE", obligarea pârâtei A. SRL la publicarea hotărârii judecătoreşti într-un cotidian de circulaţie naţională, pe cheltuiala sa şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 1309 din 18.10.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea, dispunând anularea înregistrării modelului industrial cu titlul "UMBRELE" - nr. de depozit f 2005 0964/25.11.2005 şi obligarea pârâtei A. SRL să publice, pe cheltuiala sa, într-un ziar de largă circulaţie, dispozitivul prezentei hotărâri, într-un termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive, precum şi la plata către reclamantă a sumelor de 1300 RON şi 1000 euro (în echivalent în RON, la cursul BNR, la data plăţii) cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 723 din 16.05.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte cererea formulată de expert C. şi a dispus majorarea onorariului de expertiză cu suma de 3000 RON, obligând-o pe reclamantă să plătească onorariul suplimentar de 3000 RON şi pe pârâtă la plata către reclamantă a acestuia.

Împotriva deciziei de apel a declarat recurs pârâta A. SRL, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

1. Instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, cu aplicarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin cererea de apel a arătat că expertul desemnat de instanţă nu a răspuns la două obiective încuviinţate de prima instanţă, reţinându-se în decizie că acestea nu au fost încuviinţate şi, în plan secundar, nici nu ar fi putut fi încuviinţate.

Instanţa de apel trebuia să aprecieze că proba nu a fost încă administrată cu respectarea dispoziţiilor instanţei şi să procedeze în consecinţă, punând în vedere expertului să răspundă la obiectivele stabilite, fiind obligat în acest sens de dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Lipsa răspunsului expertului la toate obiectivele stabilite de instanţă echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

2. Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-au interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 1171/2003, care prevăd că aducerea la cunoştinţa publicului a unui desen sau model poate fi luată în considerare numai dacă aceasta are dată certă şi cele ale art. 278 C. proc. civ., care definesc data certă.

A arătat în faţa ambelor instanţe că materialele depuse de reclamantă în dovedirea lipsei caracterului noutăţii nu întrunesc cerinţele prevăzute de lege, lipsindu-le data certă, iar instanţa de apel a reţinut în mod greşit că materialele de probă vizate ar putea fi doar înscrisurile sub semnătură privată.

Au fost interpretate în mod eronat şi dispoziţiile Legii nr. 105/1992, reţinându-se că fiind vorba despre documente emise în străinătate, atât puterea doveditoare, cât şi faptul publicării s-ar face conform dispoziţiilor art. 161. Actul normativ a fost abrogat, iar prevederile art. 161 se referă la acte juridice, prevăzând şi că administrarea probelor se face potrivit legii române.

În ceea ce priveşte capturile web, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că nu au dovedit că acestea ar putea fi ulterioare datei arhivării pretinsă de către intimata reclamantă. Susţinerea administratorului paginii de arhivare este necesară şi suficientă pentru a înlătura acest document din categoria materialelor distructive de noutate. Proba administrată de către recurentă este una credibilă, cerinţa instanţei de a dovedi că imaginile respective au fost încărcate ulterior fiind, de fapt, o probatio diabolica.

Şi în ceea priveşte Anexa 12, Katalog 2002, instanţa de apel a interpretat greşit normele legale întrucât: nu a fost depusă nicio dovadă cu privire la data la care acest catalog a fost făcut public; datorită mijloacelor tehnologice disponibile în prezent, oricine poate realiza un document cu orice dată doreşte; simpla menţionare a anului 2002 nu este suficientă să probeze că acest material a fost într-adevăr produs atunci şi nici data aducerii acestuia la cunoştinţa publicului; dacă s-ar valida raţionamentul instanţei de fond, ar însemna că orice persoană interesată să anuleze un desen ar putea să o facă în baza unui simplu catalog, pe care îl poate realiza oricând, indicând ca dată de referinţă orice dată ar servi intereselor sale.

Au fost interpretate în mod greşit şi dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 129/1992, potrivit cărora întinderea protecţiei este determinată de reprezentările grafice ale desenelor sau modelelor înregistrate. Întrucât desenele opuse de intimata-reclamantă nu cuprind şi reprezentări grafice schematice, nu se poate realiza o analiză comparativă corectă şi completă, neputându-se astfel stabili care sunt limitele protecţiei deţinute de fiecare desen în parte, şi, în consecinţă, dacă desenele considerate a fi anterioare înfrâng sau nu caracterul noutăţii desenului a cărui anulare se solicită.

În faţa instanţei de fond au fost prezentate pe larg elementele distinctive ale desenului a cărui anulare se solicită, atât de către recurentă, cât şi de către expertul parte ales de aceasta, aspect reţinut greşit de către instanţa de apel.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:

1. În ceea ce priveşte critica de apel similară primului motiv de recurs, instanţa de apel a reţinut că cele două obiective nu au fost încuviinţate de prima instanţă prin încheierea prin care a fost admisă proba cu expertiză şi, în plus, a apreciat că acestea nu puteau fi admise - primul întrucât pârâtei îi revine obligaţia să invoce acele caracteristici ale modelelor pe care le-a înregistrat pe care le consideră ca fiind de natură să diferenţieze aceste modele de alte modele, expertul urmând să verifice dacă aceste diferenţe invocate sunt sau nu impuse de o funcţie tehnică şi, totodată, dacă pot fi considerate semnificative şi de natură să confere un aspect general diferit în raport cu alte modele, ţinând seama şi de gradul de libertate a autorului; al doilea întrucât nu se solicita expertului o constatare de specialitate concretă, ci o expunere de ordin teoretic.

Deşi prin încheierea din 23 iunie 2015 prima instanţă a reformulat obiectivele încuviinţate, dispunând ca expertul să aibă în vedere şi obiectivele propuse de pârâtă, iar la termenul de judecată a cauzei s-au respins obiecţiunile formulate în acelaşi sens, cu motivarea că li s-a răspuns, Înalta Curte nu va reţine incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în analiza acestui motiv de recurs (din perspectiva tuturor aspectelor procedurale valorificate) faţă de argumentarea în subsidiar a instanţei de apel. Aceasta din urmă se subsumează însă temeiniciei deciziei şi nu este supusă cenzurii instanţei de recurs, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Nu este fondat nici al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea ce face obiectul dosarului a fost analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 9 alin. (1) - (3) din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale (Legea nr. 129/1992), în numerotarea de la data constituirii depozitului, care reglementează două dintre condiţiile de înregistrare a unui desen sau model industrial, noutatea şi caracterul individual.

Astfel, un "desen sau model industrial este considerat nou dacă nici un desen sau model industrial identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate. Se consideră că desenele sau modelele industriale sunt identice dacă trăsăturile lor caracteristice diferă numai în ceea ce priveşte detaliile nesemnificative.

Se consideră că un desen sau model industrial are caracter individual dacă impresia globală pe care o produce asupra utilizatorului avizat este diferită de cea produsă asupra unui asemenea utilizator de orice desen sau model industrial făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înainte de data de prioritate."

Probatoriile reţinute în fundamentarea soluţiei au fost contestate, cu prioritate, sub aspectul lipsei datei certe, cerută de dispoziţiile art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 1171/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale (H.G. nr. 1171/2003), care prevede că aducerea la cunoştinţă publicului, în condiţiile art. 10 alin. (1), a unui desen sau model industrial poate fi luată în considerare dacă există materiale de orice natură, cu dată certă, cu sublinierea prin recurs că definiţia datei certe este cuprinsă în art. 278 C. proc. civ.

Instanţa de apel a înlăturat în mod corect norma din C. proc. civ. întrucât aceasta se referă la data certă a înscrisurilor sub semnătură privată, în categoria cărora nu se încadrează probele vizate - capturi de ecran de pe arhivele unor site-uri web şi copii de pe catalog. Se observă, oricum, şi o incompatibilitate totală a ipotezelor pe care le reglementează cu înscrisurile în cauză.

Contrar cererii de recurs, domeniul de aplicare al art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 1171/2003 a fost reţinut astfel cum acesta este fixat de normă, ca nereferindu-se exclusiv la înscrisuri sub semnătură privată, care să fie supuse regimului reglementat de art. 278 C. proc. civ., ci şi la orice materiale, a căror verificare a datei certe nu intră sub regimul special al normei procedurale.

Aplicarea legii române a fost confirmată de instanţa de apel şi din perspectiva elementului de extraneitate probator, cu referire la art. 161 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. Pentru critica formulată recurenta pârâtă nu justifică un interes atât timp cât prin cererea de recurs nu s-au indicat dispoziţii legale care să înlăture aplicarea legii române, dispoziţiile acesteia fiind valorificate inclusiv în susţinerea cererii de recurs.

Procedând la verificarea îndeplinirii cerinţelor legale, în limitele criticilor de apel formulate, instanţa de apel a reţinut că apărarea în sensul că imaginile din capturile web ar putea fi ulterioare datei arhivării paginii nu a fost dovedită, prezumând, motivat, că întreaga pagină web arhivată corespunde imaginii pe care aceasta o avea la data arhivării.

Aplicarea în cauză a prezumţiei nu a fost contestată sub aspectul admisibilităţii, iar apelarea la aceasta a fost determinată şi de modul de apreciere a unicei probe administrată de către recurentă - afirmaţiile administratorului site-ului de arhivare de capturi de pagini web, invocată şi prin cererea de recurs, a cărei reapreciere din partea prezentei instanţe nu este permisă de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la Anexa 12 - Catalogul din 2002, reduse faţă de cele valorificate în apel, se constată că instanţa de apel i-a confirmat în mod corect acestuia reperele legale de referinţă, ţinând seama că a fost editat de o societate terţă, de menţiunile pe care cuprinde, de scopul tipăririi catalogului şi de rolul pe care un catalog de produse îl are în strategia de marketing a unei societăţi comerciale producătoare. Recurentei îi revenea sarcina să demonstreze contrariul prezumţiilor de care beneficiau materialele de referinţă, cu atât mai mult cu cât prima instanţă le confirmase deja relevanţa în context.

Curtea de apel a apreciat că este greşit sensul dat de recurentă dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 129/1992, acelaşi cu cel susţinut prin cererea de recurs, întrucât acesta nu se referă la elementele de comparaţie în cadrul examinării din procedura de înregistrare sau în cadrul unei acţiuni în anulare, elementele de comparaţie fiind cele prevăzute de art. 24 alin. (2)-(4) din H.G. nr. 211/2008 şi de Regula 26 pct. B alin. (2)-(4) din H.G. nr. 1171/2003, din care nu rezultă că acestea ar putea fi doar "reprezentări grafice schematice", aşa cum se pretinde. Regulile de comparaţie în cadrul procedurii de examinare sunt aplicabile, pentru identitate de raţiune, şi în cazul acţiunii în anularea înregistrării. Dacă textul art. 31 alin. (1) ar fi interpretat în modul propus de apelantă, nu ar putea fi probată contrafacerea unui model decât dacă actul de contrafacere ar consta în reproducerea reprezentării grafice a modelului, însă contrafacerea unui model se realizează de regulă prin realizarea unui produs al cărui aspect exterior este identic şi nu diferă decât prin detalii nesemnificative faţă de modelul contrafăcut, iar nu prin realizarea de reprezentări grafice asemănătoare.

Critica de recurs formulată vizează numai formal interpretarea textului legal întrucât aceasta nu cuprinde argumente prin care să se demonstreze nelegalitatea modului de dezlegare al instanţei de apel, anterior redat, aşa cum impune art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte ultima critică de recurs, instanţa de apel a reţinut că atât cu privire la noutate, cât şi cu privire la caracterul individual, pârâta a susţinut că modele pe care le-a înregistrat îndeplinesc aceste exigenţe legale, fără a arăta însă care sunt acele elemente pe care le consideră a fi diferite şi distinctive în raport cu modelele din anexa 10 şi anexa 12, reţinute de prima instanţă ca fiind distructive de noutate şi de caracter individual. Curtea a acceptat că în cazul umbrelelor de tipul celor înregistrate de reclamantă nu există un grad de libertate foarte mare pentru autori în crearea de modele noi, având în vedere pe de o parte multitudinea de umbrele deja existente pe piaţă, precum şi cerinţele de ordin tehnic şi funcţional care condiţionează în mare măsură aspectul exterior, concluzionând că acest grad limitat nu justifică însă înregistrarea unor modele care să nu conţină elemente diferite, elemente care să poată fi calificate ca fiind semnificative şi care să confere un aspect exterior diferit de un aspectul unui model anterior.

Prin cererea de recurs s-a contestat decizia, susţinându-se că în faţa instanţei de fond au fost prezentate pe larg elementele distinctive ale desenului a cărui anulare se solicită, atât de către recurentă, cât şi de către expertul parte ales de aceasta.

Înalta Curte constată că recurenta pârâtă justifică această critică făcând referire la elemente valorificate în faţa primei instanţe, deşi acestea trebuiau a fi arătate prin cererea de apel. Articolul 470 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. impune ca cererea de apel să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, iar art. 479 alin. (1) C. proc. civ. obligă instanţa de apel să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

În considerarea acestor argumente, Înalta Curte constată caracterul nefondat al motivelor de recurs, urmând să dispună în consecinţă, cu aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligată recurenta pârâtă la plata către intimata reclamantă B. a sumei de 3279,84 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. SRL împotriva Deciziei nr. 1200A din data de 20 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă A. SRL la plata către intimata-reclamantă B. a sumei de 3279,84 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 aprilie 2019.

GGC - GV