Scope of cassation review for contractual interpretation of media restitution obligations and factual assessment of damaged goods

Deliberând, în condiţiile art. 395 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 14.08.2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei să-i restituie 1.792 CD-uri, iar în subsidiar să-i plătească suma de 242.532 RON (echivalentul sumei de 53.760 de euro) plus T.V.A., cu titlu de despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa nr. 402/02.04.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 29 din 25 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins cererea de repunere în termenul de apel şi a respins, ca tardiv, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinţei primei instanţe.

Prin Decizia civilă nr. 1925/5 decembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia de apel şi a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.

În rejudecare, prin Decizia nr. 578A din data de 16 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul formulat de reclamantă şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtă să restituie reclamantei 1752 CD-uri. Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta Societatea Română de Radiodifuziune (S.R.R.), invocând că aceasta a fost dată cu greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

Hotărârea este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a art. 969 şi următoarele din C. civ. (1865), art. 563 şi următoarele din Noul C. civ., art. 43 alin. (2), art. 105 alin. (1) lit. b), art. 1066 şi art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare - dispoziţii legale reţinute de instanţa de apel ca fiind temeiul juridic al cererii.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 969 C. civ. (1865), art. 9 din cele două contracte încheiate de părţi, nr. 95022/01.07.2003 şi nr. 95023/01.07.2003, prevede că recurenta avea obligaţia ca la încetarea contractelor să restituie colecţiile B. şi C. în original, nu şi exemplarele deteriorate, iar prin decizia de apel este modificat înţelesul vădit neîndoielnic al clauzelor contractuale.

Interpretând greşit procesele-verbale de predare-primire din 25.07.2012, 17.07.2010, 03.08.2006, 26.07.2007, 15.07.2008,16.07.2008, 17.07.2008, 07.07.2011 şi 25.07.2012, instanţa de apel a reţinut că recurenta a mai primit pe perioada de derulare a contractelor, pe lângă cele 12.920 CD-uri, încă 4.451 exemplare CD-uri.

Fiecare proces-verbal de predare-primire prevede că CD-urile predate fac obiectul celor două contracte şi, prin urmare, cele 4451 de CD-uri reprezentau înlocuirea CD-urilor defectate din cele 12.920 stabilite prin contracte, condiţii în care în mod greşit instanţa le adună şi stabileşte că a primit în total 17.185 CD-uri.

Listele anexate cererii de chemare în judecată, care conţin cele 1.792 unităţi fizice compact discuri, indicate ca fiind nereturnate de recurentă, sunt întocmite unilateral de către intimată, după data semnării procesului-verbal de predare primire nr. x din data de 17.10.2013.

Or, câtă vreme predarea primirea CD-urilor din data de 17.10.2013 s-a făcut pe unităţi fizice compact discuri şi nu pe coduri CD-uri, aceste liste, nesemnate de recurentă, nu îi sunt opozabile şi, pe cale de consecinţă, nu pot constitui mijloace de probă.

Instanţa de apel o obligă să returneze şi CD-urile deteriorate, fapt ce contravine prevederilor art. 9 din cele două contracte, ce prevede că la data încetării acestora recurenta avea obligaţia să returneze reclamantei toate colecţiile complete în original, iar nu numărul CD-urilor predate iniţial, întrucât era posibil ca CD-urile să se defecteze, procedura predării şi înlocuirii lor urmând a se derula pe parcursul contractului, iar nu la finalul acestuia. CD-urile sunt obiecte perisabile, iar utilizarea prin mijloace tehnice poate duce la ruperea lor.

Nu s-au administrat probe din care să rezulte că recurenta nu a predat integral colecţiile C. şi B. în original, conform art. 9 din cele două contracte. La data încetării contractelor, potrivit acestui articol, a predat intimatei 16.089 CD-uri, din care 1.615 în original şi restul copiilor CD-urilor, conform procesului-verbal nr. x din data de 17.10.2013, în care intimata nu a avut nicio obiecţie.

Nu s-au administrat probe din care să rezulte că cele 656 de CD-uri din Colecţiile C. şi B., refuzate de intimată prin adresa nr. x/18.10.2013 pe motiv că "sunt CD-uri de zgomote", nu fac obiectul celor două contracte. În mod eronat, instanţa de apel a reţinut că recurenta a recunoscut acest lucru, în condiţiile în care prin întâmpinare a arătat că fac obiectul celor două contracte deoarece nu au mai existat alte raporturi contractuale între părţi, fapt necontestat de intimată.

În cauză a fost întocmit raport prin care s-a concluzionat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege, cu excepţia criticilor ce vizează modul de apreciere a probelor [ce nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.], iar acesta a fost admis în principiu prin încheierea din camera de consiliu din 26 februarie 2019.

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed.

Recurenta pârâtă reclamă aplicarea greşită a art. 969 C. civ. (C. civ. din 1865), cu referire la art. 9 al convenţiilor, susţinând că din acesta rezultă că avea obligaţia să restituie colecţiile B. şi C. în original, nu şi exemplarele deteriorate.

Instanţa de apel a reţinut că acest articol a obligat-o pe recurenta pârâtă să restituie inclusiv CD-urile care se vor defecta pe parcursul derulării contractului, concluzie care este urmarea interpretării clauzei contractuale de referinţă şi a cărei reanalizare, în sensul solicitat, nu îi permisă instanţei de recurs de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest context, instanţa de apel a mai reţinut că reclamanta a predat 12.773 CD uri, iar ulterior, în anul 2012, încă 4451 CD- uri, cu referire la materialul probator avut în vedere sub acest aspect, respectiv procesele-verbale încheiate la datele din 25.07.2012, 17.07.2010, 03.08.2006, 26.07.2007, 15.07.2008, 16.07.2008, 17.07.2008, 07.07.2011 şi 25.07.2012, rezultând un total de 17.185 bucăţi - în stabilirea acestei situaţii de fapt fiind înlăturată apărarea pârâtei, în sensul că în derularea raporturi contractuale reclamanta a înlocuit CD- urile uzate cu altele noi, cu motivarea că procesele-verbale ulterioare datei de 12.08.2003 nu conţin vreo menţiune în acest sens.

Prin cererea de recurs se susţine că s-au interpretat greşit procesele-verbale cu privire la cele 4451 de CD-uri, deoarece acestea reprezentau înlocuirea anuală a CD-urilor defectate din cele 12.920 stabilite prin contracte, acestea neputându-se totaliza în obligaţia de restituire, precum şi că, potrivit art. 9 din contracte, i-a predat intimatei 16.089 CD-uri (1.615 în original şi restul copii), conform procesului-verbal nr. x din data de 17.10.2013, în care intimata nu a avut nicio obiecţie.

Pe lângă faptul că o reanalizare a materialului probator nu se circumscrie controlului judiciar în faţa instanţei de recurs, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., concluzia instanţei de apel a fost că obligaţia recurentei pârâte include şi CD- urile care se vor defecta pe parcursul derulării contractului, iar aceasta nu a putut fi înlăturată în limitele criticii de recurs formulată - concluzie care face să fie nerelevantă şi neconfirmarea de către recurenta pârâtă a listei anexă la cererea de chemare în judecată, referitoare la cele 1792 unităţi compact discuri, diferenţă de restituit, susţinută prin cererea de recurs.

Recurenta contestă şi situaţia celor 656 CD-uri care i-au fost restituite, însă din decizie rezultă că instanţa de apel a avut în vedere în concluzia referitoare la acestea preluarea prin proces-verbal, cu menţiunea că nu au făcut obiectul contractelor încheiate între părţi, aspect necontestat de pârâtă - context în care partea nu poate reclama o altă poziţie, ulterioară, ca semnatar al procesului-verbal, cum s-a arătat în cererea de recurs.

Prin urmare, faţă de drepturile şi obligaţiile părţilor, generate de raporturile juridice reţinute ca derulându-se între acestea, şi de limitele de control judiciar permise instanţei de recurs de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate reţine o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 969 C. civ. - puterea de lege între părţi a convenţiilor, astfel cum acestea au fost confirmate de instanţa de apel, nefiind încălcată prin punerea în sarcina recurentei pârâte a obligaţiei de restituire contestată.

Din cele anterior reţinute rezultă că decizia de apel este fundamentată pe convenţia părţilor şi clauzele care generează obligaţiile acestora, context în care nu au fost analizate şi reţinute celelalte norme legale indicate ca fiind încălcate prin cererea de recurs, acestea fiind menţionate, de altfel, în decizie, ca invocate în susţinerea cererii de apel.

Constatând, prin urmare, caracterul nefondat al criticilor ce au putut fi supuse controlului judiciar în faţa instanţei de recurs din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună în consecinţă, făcând aplicarea şi a art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Societatea Română de Radiodifuziune (S.R.R.) împotriva Deciziei nr. 578A din data de 16 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 aprilie 2019.

GGC - GV