Territorial conflict of jurisdiction in execution objection: effective residence vs. registered domicile under Art. 651 CPC and Art. 87 Civil Code

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 4 iunie 2018 pe rolul Judecătoriei Braşov, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză, să dispună admiterea contestaţiei, anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare emise de BEJ C. în Dosarul execuţional nr. x/2018.

În motivare, contestatorul a arătat că actele de executare silită au fost efectuate cu încălcarea normelor care reglementează competenţa teritorială a executorului judecătoresc, dat fiind că domiciliul contestatorului la data sesizării organului de executare silită era în municipiul Râmnicu Sărat şi reşedinţa în municipiul Braşov, iar sediul executorului judecătoresc în Bucureşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 11554 din data de 11 decembrie 2018, Judecătoria Braşov a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că în procedura specială a contestaţiei la executare, regula aplicabilă în materia competenţei este o regulă derogatorie de la dreptul comun şi este reglementată de dispoziţiile art. 651 C. proc. civ., în conformitate cu care instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Se mai reţine că nu se regăseşte la dosarul cauzei o dovadă a faptului că reşedinţa contestatorului este în Braşov, iar la solicitarea expresă a instanţei, au fost prezentate dovezi doar cu privire la domiciliul contestatorului declarat la SCPLEP, din Râmnicu Sărat, B-dul x.

Raportat la aceste argumente, Judecătoria Braşov a reţinut că excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată din oficiu, este întemeiată, motiv pentru care a fost admisă, iar competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat, unde se află domiciliul debitorului.

Învestită prin declinare, Judecătoria Râmnicu Sărat a pronunţat Sentinţa civilă nr. 200 din data de 18 februarie 2019, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Braşov, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că, în accepţiunea C. proc. civ., noţiunea de domiciliu se referă la adresa unde partea locuieşte efectiv, scopul fiind acela de protejare a intereselor părţilor care trebuie să poată cunoaşte existenţa procesului, lucru ce se poate realiza, în concret, prin comunicări, citări la adresa unde partea locuieşte efectiv.

Se mai reţine în hotărâre că, în cuprinsul contestaţiei la executare formulate, contestatorul arată că avea reşedinţa în Braşov la data sesizării instanţei, iar în cererea de executare silită formulată de către creditoare adresa indicată a fi domiciliul contestatorului este în Braşov, str. x, jud. Braşov.

În cuprinsul hotărârii se mai reţine ca argument în motivarea soluţiei adoptate faptul că la data de 16 mai 2018 contestatorul a luat cunoştinţă de executarea silită cu ocazia comunicării făcute de către executorul judecătoresc, în dosar regăsindu-se dovada că actele au fost comunicate debitorului contestator în Braşov, prin depunere în cutia poştală.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 4 iunie 2018 pe rolul Judecătoriei Braşov, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză, să dispună admiterea contestaţiei, anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare emise de BEJ C. în dosarul execuţional nr. x/2018.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare.

Conform art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În speţă, instanţele în conflict au considerat în mod corect că sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 şi art. 651 C. proc. civ. ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul debitorul.

Conflictul negativ de competenţă a fost determinat de interpretarea diferită a noţiunii de domiciliu de către instanţele care şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionarea a cauzei.

Potrivit art. 87 C. civ. domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală, dispoziţii din care rezultă că ceea ce interesează în stabilirea competenţei teritoriale este locul unde contestatorul locuieşte efectiv, textul de lege vorbind nu numai de domiciliu, ci şi de reşedinţă.

Înalta Curte reţine că, în privinţa noţiunii de domiciliu, urmează a se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea în care trăieşte, deoarece scopul dispoziţiilor art. 87 C. civ. este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă principiilor dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil.

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte reţine că domiciliul debitorului contestator este în Braşov, str. x, jud. Braşov.

Astfel, în cuprinsul contestaţiei la executare formulate, contestatorul arată că, la data sesizării organului de executare silită, avea reşedinţa în Braşov şi că a luat cunoştinţă de executarea silită cu ocazia comunicării efectuate de executorul judecătoresc la adresa din Braşov, dovada comunicării actelor către debitorul contestator regăsindu-se la fila x verso din dosarul Judecătoriei Braşov.

De asemenea, în cererea de executare silită din data de 29 martie 2018, formulată de creditoarea B., adresa indicată drept domiciliu al debitorului este cea din Braşov, iar încheierea de încuviinţare a executării silite din data de 16 aprilie 2018 este pronunţată de Judecătoria Braşov, ca instanţă de executare competentă teritorial prin raportare la domiciliul debitorului.

Faţă de cele arătate mai sus, având în vedere că debitorul contestator locuieşte efectiv în Braşov, str. x, jud. Braşov, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2019.

GGC - GV