Jurisdiction over accessory restitution claims in real estate restitution litigation: application of legal prorogation under Article 123(1) CPC to attach incidental requests to the main action against the National Commission

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04 iulie 2017 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României - Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Oraşul Săcuieni, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză, să dispună admiterea contestaţiei, anularea Deciziei de invalidare nr. 14706/31.03.2017 şi, în principal, obligarea Oraşului Săcuieni la emiterea unei decizii de restituire în natură a cotei de 1/2; din imobilul teren cu nr. topo x situat în Săcuieni, jud. Bihor, obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unei decizii de validare parţiale a Dispoziţiei Primarului Oraşului Săcuieni nr. 90/26.09.2001 privind acordarea despăgubirilor aferente clădirilor demolate cu nr. Top. x Săcuieni.

În subsidiar, a solicitat obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unei decizii de validare a Dispoziţiei Primarului oraşului Săcuieni nr. 90/26.09.2001 şi stabilirea cuantumului despăgubirilor în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 165/2013.

Prin Sentinţa civilă nr. 41/C/2018 pronunţată la data de 14 martie 2018, Tribunalul Bihor a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

În motivarea soluţiei pronunţate se reţine că, potrivit dispoziţiilor legale în materie, respectiv art. 33, 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti, aspect reţinut şi la art. 2 din Decizia de invalidare nr. 14706/31.03.2017 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor în care se menţionează faptul că decizia poate fi atacată în conformitate cu art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 la secţia civilă a Tribunalului Bucureşti.

Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, la termenul din data de 14 iunie 2018, a disjuns capătul de cerere privind obligarea Oraşului Săcuieni la emiterea unei decizii de restituire în natură a cotei de 1/2; din imobil teren cu nr. topografic x Săcuieni şi a apreciat necesară judecarea separată a acestuia faţă de contestaţia care vizează decizia de invalidare, care este de competenţa Tribunalului de la locul în a cărei rază teritorială îşi are sediul Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Prin Sentinţa civilă nr. 1168 din data de 14 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, în privinţa cererii de emitere a deciziei de restituire în natură, formulată în contradictoriu cu Oraşul Săcuieni, competenţa de soluţionare aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare.

Se mai reţine în motivarea sentinţei că cererea reclamantului are natura unei contestaţii faţă de dispoziţia primarului Oraşului Săcuieni, competenţa de soluţionare aparţinând Tribunalului Bihor.

Raportat la aceste argumente, Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect obligarea Oraşului Săcuieni la emiterea unei decizii de restituire în natură a 1/2; din terenul cu nr. topografic x Săcuieni în favoarea Tribunalului Bihor, fără a menţiona în dispozitiv că se constată ivit conflictul negativ de competenţă şi se dispune înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Bihor care, prin adresa din data de 20 octombrie 2018, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie menţionând că s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Bihor şi Tribunalul Bucureşti.

Prin adresa emisă la data de 29 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a restituit Tribunalului Bihor Dosarul nr. x/2018 întrucât prin niciuna din hotărârile pronunţate în aceste dosare nu este învestită instanţa supremă.

În urma restituirii dosarului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Sentinţa civilă nr. 22/C/2019 din data de 20 februarie 2019, Tribunalul Bihor a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. A constatat conflict negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestui conflict.

S-a reţinut, în motivarea soluţiei adoptate, că solicitarea de obligare a Oraşului Săcuieni la emiterea unei decizii de restituire se încadrează, de fapt, în cererea de anulare a Deciziei de invalidare nr. 14706 din data de 31 martie 2017 a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, iar judecarea capătului de cerere disjuns, respectiv obligarea Oraşului Săcuieni la restituire în natură a cotei de 1/2; din imobil, ar echivala cu o reanalizare a legalităţii Dispoziţiei nr. 90 din data de 20 septembrie 2001 emisă de Primarul Oraşului Săcuieni şi o repunere nelegală în termenul de contestare a dispoziţiei.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04 iulie 2017 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României - Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Oraşul Săcuieni, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză, să dispună admiterea contestaţiei, anularea Deciziei de invalidare nr. 14706/31.03.2017 şi, în principal, obligarea Oraşului Săcuieni la emiterea unei decizii de restituire în natură a cotei de 1/2; din imobilul teren cu nr. topo x situat în Săcuieni, jud. Bihor, obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unei decizii de validare parţiale a Dispoziţiei Primarului oraşului Săcuieni nr. 90/26.09.2001 privind acordarea despăgubirilor aferente clădirilor demolate cu nr. Top. x Săcuieni.

În subsidiar, a solicitat obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unei decizii de validare a Dispoziţiei Primarului oraşului Săcuieni nr. 90/26.09.2001 şi stabilirea cuantumului despăgubirilor în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 165/2013.

Conflictul negativ de competenţă ivit în cauză între cele două instanţe a fost generat de modul de stabilire a obiectului litigiului, în întregul său.

Astfel, Tribunalul Bihor a apreciat că solicitarea de obligare a Oraşului Săcuieni la emiterea unei decizii de restituire în natură a cotei de 1/2; din terenul cu nr. top x Săcuieni se încadrează în cererea de anulare a Deciziei de invalidare nr. 14706 din data de 31 martie 2017 a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.

Tribunalul Bucureşti a reţinut că litigiul are ca obiect atât obligarea Oraşului Săcuieni la emiterea unei decizii de restituire în natură a cotei de 1/2; din imobilul teren cu nr. topo x Săcuieni, chestiune ce ţine de soluţionarea notificării de către unitatea deţinătoare, adică oraşul Săcuieni, cât şi contestaţie împotriva Deciziei de invalidare nr. 14706 din data de 31 martie 2017 emisă de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că, prin demersul său judiciar, reclamantul tinde să obţină anularea Deciziei de invalidare nr. 14706 din data de 31 martie 2017 emisă de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ceea ce reprezintă o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, temei de drept invocat, de altfel, şi de către reclamant în acţiune.

Faptul că s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea Oraşului Săcuieni la emiterea unei decizii de restituire în natură a cotei de 1/2; din imobilul teren cu nr. topo x Săcuieni şi obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unei decizii de validare parţiale a Dispoziţiei Primarului Oraşului Săcuieni nr. 90/26.09.2001 privind acordarea despăgubirilor aferente clădirilor demolate cu nr. Top. x Săcuieni, nu schimbă obiectul cererii de chemare în judecată, acestea fiind capete de cerere accesorii, prin raportare la dispoziţiile art. 30 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că Tribunalul Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 1168 din data de 14 iunie 2018, a disjuns capătul de cerere privind obligarea Oraşului Săcuieni la emiterea unei decizii de restituire în natură a cotei de 1/2; din imobilul cu nr. topografic x Săcuieni, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei către Tribunalul Bihor în a cărui rază teritorială se află sediul unităţii deţinătoare.

Potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale, se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120 din acelaşi act normativ (cererile în materia insolvenţei sau concordatului preventiv, care sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul).

Prin urmare, norma de la art. 123 alin. (1) C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenţei, în sensul că instanţa competentă să soluţioneze o cerere principală devine competentă a soluţiona şi cererile accesorii formulate în aceeaşi cauză, chiar dacă, în mod obişnuit, acestea nu ar fi intrat în competenţa sa materială sau teritorială.

Aceste prevederi legale speciale, ce reglementează o prorogare de competenţă în ceea ce priveşte judecata cererile accesorii, adiţionale şi incidentale în favoarea instanţei învestite cu soluţionarea cererii principale, sunt norme speciale de competenţă, imperative, astfel încât se aplică prioritar, constituind o derogare de la normele generale de competenţă materială sau teritorială exclusivă, de asemenea, norme imperative.

Din modul de formulare a pretenţiilor deduse judecăţii şi în raport de dispoziţiile art. 30 alin. (4) C. proc. civ., se reţine caracterul accesoriu al capetelor de cerere privind obligarea Oraşului Săcuieni la emiterea unei decizii de restituire în natură a cotei de 1/2; din imobilul teren cu nr. topo x situat în Săcuieni, jud. Bihor şi obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unei decizii de validare parţiale a Dispoziţiei Primarului Oraşului Săcuieni nr. 90/26.09.2001 privind acordarea despăgubirilor aferente clădirilor demolate cu nr. Top. x Săcuieni.

Prorogarea legală de competenţă produce efecte pe tot parcursul procesului, indiferent de măsura disjungerii unui capăt de cerere.

Din această perspectivă, verificarea competenţei instanţei sesizate, în aplicarea dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., poate viza doar cererea principală, nu şi cererile accesorii sau incidentale, în privinţa cărora, ca regulă generală, sunt aplicabile dispoziţiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., în cauză, judecarea capătului de cerere ce a fost disjuns este de competenţa instanţei competente să soluţioneze cererea principală întrucât operează prorogarea legală de competenţă, indiferent de competenţa care ar fi fost atrasă în situaţia în care acesta ar fi fost formulat pe cale principală.

Potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior redate rezultă că raţiunea avută în vedere de legiuitor a fost aceea de a stabili, în privinţa litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013, competenţa absolută în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii.

Noţiunea de "entitate" învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deţinătoare, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România; f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii.

Faţă de obiectul cauzei, prin care se solicită anularea Deciziei de invalidare nr. 14706/31.03.2017, în raport de textele de lege invocate şi de sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2019.

GGC - GV