Judicial recusal: incompatibility requires formal criminal prosecution, not mere complaint, and impartiality doubts must be objectively evidenced

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 08 mai 2018 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, petenta A. a solicitat strămutarea judecăţii dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Timiş.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător B., formulată de petenta A., reţinându-se că doamna judecător a fost membru în completul de judecată ce a soluţionat cauzele nr. x/59/2016 şi nr. x/30/2015, iar prin considerentele deciziilor pronunţate în cauză a răspuns punctual susţinerilor formulate de petentă, neexistând elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea magistratului.

Prin încheierea de şedinţă din data de 2 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător B., formulată de petenta A..

În motivarea încheierii, s-a reţinut că motivele invocate sunt identice cu cele pe care s-a întemeiat cererea de recuzare a doamnei judecător B., formulată anterior, petenta precizând că urmărirea penală a doamnei judecător în dosarele nr. x/2018, nr. y/2018 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi, respectiv în Dosar nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş este în măsură să îi trezească bănuiala legitimă de favorizare a infractorului şi de imparţialitate a magistratului.

Instanţa a reţinut că cererea de recuzare a fost întemeiată în drept pe art. 42 alin. (1) pct. 6, 13, fără a fi depuse probe în sprijinul susţinerilor formulate.

Împotriva acestor două încheieri de şedinţă, prin care au fost respinse cererile de recuzare, petenta A. a formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., iar în motivarea acesteia, petenta a arătat că ambele cereri de recuzare au fost întemeiate.

Cu privire la încheierea de şedinţă din 27 iunie 2018, a arătat că în compunerea completului de judecată care a soluţionat cererea de recuzare a intrat domnul judecător C., care făcea parte dintr-un grup infracţional organizat, şi deci nu ar fi avut dreptul de a judeca această cerere.

Petenta a susţinut că a formulat plângere penală împotriva doamnei judecător B., care constituie obiectul dosarului nr. x/2018 pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunal Timiş şi a adus la cunoştinţa completului această împrejurare.

În această situaţie, soluţionarea cererii de recuzare s-a făcut cu încălcarea art. 42 alin. (1) pct. 6 şi pct. 13 C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Referitor la cea de-a doua încheiere de şedinţă, din data de 2 iulie 2018, petenta a susţinut că a formulat plângere penală atât împotriva domnului judecător C. şi a doamnei judecător B., constituindu-se Dosarul nr. x/2018 pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunal Timiş, în care petenta a atacat ordonanţa emisă, cauza înregistrându-se pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, sub nr. x/2018, cu termen la data de 17 septembrie 2018.

Dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I-a civilă, şi repartizat completului C5 la data de 27 iulie 2018.

La data de 29 octombrie 2018 a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care a fost comunicat părţilor prin rezoluţia din data de 8 noiembrie 2018, prin care

Niciuna din părţi nu a depus la dosar punct de vedere cu privire la raport.

În raport de dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., constatând împlinit termenul pentru depunerea punctelor de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (7) din acelaşi act normativ, completul de filtru, prin încheierea din 17 ianuarie 2019, a admis, în principiu, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierilor de şedinţă din data de 27 iunie 2018 şi din data de 2 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, fixând termen de judecată la data de 4 aprilie 2019.

Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează ipoteza în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Potrivit art. 174 C. proc. civ., nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă.

Dispoziţiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi vizează o simplă ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale; nulitatea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. proc. civ. este condiţionată de producerea unei vătămări.

Casarea unei hotărâri în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.este determinată după cum vizează încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, după cum suntem în prezenţa unei nulităţi absolute sau a uneia relative.

Recurenta, în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a invocat încălcarea art. 42 alin. (1) pct. 6 şi pct. 13 C. proc. civ.

Din această perspectivă, este de reţinut că art. 42 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevede că "Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii: (...)dacă între el, soţul său ori rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după caz, şi una dintre părţi a existat un proces penal cu cel mult 5 ani înainte de a fi desemnat să judece pricina. În cazul plângerilor penale formulate de părţi în cursul procesului, judecătorul devine incompatibil numai în situaţia punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa;".

Or, în condiţiile în care, în plângerea penală formulată de petentă, nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, curtea de apel în mod legal a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile privind incompatibilitatea judecătorului în soluţionarea cauzei.

Nefondate sunt şi criticile legate de încălcarea dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., în condiţiile în care, în cauză, nu s-a făcut dovada existenţei unor elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului.

Motivele invocate de petentă în susţinerea cererilor de recuzare, în vederea exercitării controlului legalităţii încheierii recurate, vizează, în principal, aspecte ce ţin de anumite măsuri procedurale pe care, în opinia petentei, instanţa nu le-a încuviinţat în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile în speţă.

Or, faptul că instanţa nu a dat curs susţinerilor petentei sau că nu a depus diligenţele solicitate de aceasta, în vederea suplimentării probatoriului, nu se poate constitui într-un veritabil motiv de recuzare, instanţa învestită cu soluţionarea cererilor de recuzare reţinând, în mod corect, că din actele dosarului nu rezultă că există motive care să conducă la susţinerea că magistratul care soluţionează cererea de strămutare ar fi imparţial.

Soluţionarea anumitor solicitări ale părţilor, în condiţii conforme cu cele impuse de C. proc. civ. reprezintă o prerogativă a judecătorului care este îndrituit să încuviinţeze acele cereri sau să dispună administrarea acelor probe pe care le consideră necesare în soluţionarea cauzei.

Respingerea unei anumite cereri, inclusiv neîncuviinţarea administrării unei anumite probe sunt măsuri procedurale ce pot fi dispuse în condiţii legale, fără a induce vreunei părţi concluzia că judecătorul şi-a exprimat deja o opinie asupra modului în care va soluţiona în final cauza sau că există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

Înalta Curte reţine că petenta a indicat ca temei de drept al cererii de recurs şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevede că se poate solicita casarea unei hotărâri atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din cuprinsul motivului de recurs, Înalta Curte reţine că petenta nu a indicat ce normă de drept a fost greşit aplicată sau încălcată de instanţa care a soluţionat cele două cereri de recuzare, situaţie în care va fi înlăturat şi acest motiv de recurs.

Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de instanţa învestită cu soluţionarea cererilor de recuzare, bazată pe analiza motivelor invocate în cerere, este una legală, fiind fundamentată pe o corectă aplicare şi interpretare a normelor legale incidente în cauză.

Pentru considerentele prezentate, constatând legalitatea încheierilor recurate, reţinând că, în cauză, nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierilor de şedinţă din data de 27 iunie 2018 şi din data de 2 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2019.

GGC - GV