Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 739/2019 AI generated

Suspension of civil proceedings for absence of parties without request for trial in absentia

Case Number Decizia nr. 739/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed as unfounded the appeal against two appellate court orders that suspended the civil proceedings for the absence of the parties, thereby upholding the lower courts' decisions and leaving the suspension in force. The dispute concerned the procedural validity of suspending an appeal in a civil case due to the failure of both the claimant and defendant to appear at two consecutive hearing dates, despite lawful summons, with the appellant arguing that objective medical reasons prevented attendance and requesting the case be resumed and tried in absentia. The decisive legal basis was Article 411(1)(2) of the Code of Civil Procedure, which mandates suspension when none of the legally summoned parties appear and no party has requested a trial in absentia in writing, combined with Article 415(1), which permits resumption of a case suspended for party absence only through a specific request by a party; the court held that since neither party requested a trial in absentia at the initial hearing and the appellant failed to clarify their intent regarding resumption at the subsequent hearing, the suspension was procedurally correct.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 415 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Suspension of civil proceedings for absence of parties without request for trial in absentia: Potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata "când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă".

Keywords

AI generated
trial in absentia article of civil procedure procedural orders hearing of the parties summons suspension of bankruptcy proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din data de 23 ianuarie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a suspendat judecata apelului formulat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 3362 din 10 august 2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, s-a menţinut măsura suspendării dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 23 ianuarie 2018 a aceleiaşi instanţe, întrucât reclamanta nu a precizat dacă înţelege să solicite repunerea cauzei pe rol şi judecarea cauzei în lipsă.

Împotriva acestor încheieri de şedinţă, reclamanta A. a formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.

Prin cererea de recurs, care nu a fost întemeiată în drept, reclamanta a criticat soluţia instanţei de suspendare a cauzei, arătând totodată că a fost în imposibilitate obiectivă de prezentare la termenul de judecată, din motive medicale. A solicitat repunerea cauzei pe rol şi judecarea cauzei în lipsă.

Dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I-a civilă, şi repartizat completului C5 la data de 23 iulie 2018.

La data de 29 octombrie 2018 a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care a fost comunicat părţilor prin rezoluţia din data de 8 noiembrie 2018.

Recurenta reclamantă a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul arătat de instanţă şi a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În raport de dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., constatând împlinit termenul pentru depunerea punctelor de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (7) din acelaşi act normativ, completul de filtru, prin încheierea din 17 ianuarie 2019, a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierilor de şedinţă din data de 23 ianuarie 2018 şi din data de 27 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, fixând termen de judecată la data de 4 aprilie 2019.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata "când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă".

Lipsa părţilor, legal citate, nu împiedică judecarea cauzei, sub condiţia ca, cel puţin una dintre acestea, să fi solicitat judecarea în lipsă.

În cauză, se constată că la termenul de judecată din 23 ianuarie 2018, procedura de citare a fost legal îndeplinită atât cu reclamanta A., cât şi cu pârâta SC B. SA, reţinându-se, totodată, că niciuna dintre părţi nu a solicitat judecarea în lipsă.

De asemenea, la termenul de judecată din 27 martie 2018, procedura de citare a fost legal îndeplinită cu ambele părţi, reţinându-se că reclamanta nu a răspuns solicitării instanţei, de a preciza dacă prin cererea depusă a solicitat şi repunerea cauzei pe rol.

Înalta Curte reaminteşte părţilor dispoziţiile art. 415 C. proc. civ., care la pct. 1 prevede că "Judecata cauzei suspendate se reia: (...) prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor".

Aşadar, cel nemulţumit de soluţia de suspendare a cauzei, pentru lipsa nejustificată a părţilor, are posibilitatea legală de a solicita repunerea cauzei pe rol, printr-o simplă cerere.

Pentru motivele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierilor de şedinţă din data de 23 ianuarie 2018 şi din data de 27 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierilor de şedinţă din data de 23 ianuarie 2018 şi din data de 27 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2019.

GGC - GV