RCA liability: integral repair of harm, legal interest from accident date, and periodic compensation for loss of maintenance

Asupra cauzei de faţă, văzând şi dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată depusă la data de 29 iunie 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au solicitat daune, astfel: 250.000 euro pentru A., câte 250.000 euro pentru fiecare copil: B. şi C., precum şi prestaţie periodică de 250 euro/lunar fiecăruia până la împlinirea vârstei de 26 de ani, 10.000 euro daune materiale şi 200.000 euro pentru D. şi 150.000 euro pentru E..

Prin Sentinţa civilă nr. 6290 din 12 noiembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Prin Sentinţa civilă nr. 1429 din 23.05.2016, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia a civilă s-a admis în parte cererea de chemare în judecată: a fost obligată pârâta SC F. SA la plata către reclamanţi a următoarelor sume: suma de 10.000 de euro cu titlu de daune materiale şi suma de 20.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din data plăţii cu titlu de daune morale reclamantei D.; suma de 40.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din data plăţii cu titlu de daune morale reclamantei A.; suma de 40.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din data plăţii cu titlu de daune morale reclamantei B.; suma de 40.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din data plăţii cu titlu de daune morale reclamantului C.; suma de 5.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din data plăţii cu titlu de daune morale reclamantei E. A fost respinsă în rest cererea.

În considerente, s-a arătat că, potrivit actelor de stare civilă şi de legitimare depuse la dosar, reclamanţii sunt soţia defunctului B., copiii acestuia, mama şi sora; că, în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, existând probe în susţinerea faptei ilicite a numitului G., fiind dovedită producerea unui prejudiciu reclamanţilor, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia autorului; că, obligaţia de reparare a prejudiciului material şi moral suferit de către reclamanţi revine societăţii de asigurare emitente a poliţei RCA, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 49 şi 50 din Legea nr. 136/1995.

Cu privire la daunele materiale, prima instanţă a reţinut că reclamanta D., mama victimei B., a solicitat daune materiale în cuantum de 10.000 de euro, probate de facturile depuse la dosar care indică cheltuieli legate de transportul decedatului, monumentul funerar şi ritualurile religioase în cuantum de aproximativ 126.317 grivne; având în vedere paritatea dintre euro şi moneda ucraineană la nivelul anului 2013, Tribunalul a admis cererea, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.000 de euro.

În ce priveşte prestaţiile periodice în cuantum de 250 de euro ce s-au solicitat pentru reclamanţii minori B. şi C., copiii defunctului B., tribunalul le-a apreciat neîntemeiate raportat la prevederile art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA 14/2011, dispoziţii care indică sumele la care poate fi obligată pârâta, asigurătorul RCA, în cazul decesului unei persoane ca urmare a accidentului şi care nu prevăd plata unor astfel de prestaţii periodice.

Cu privire la daunele morale, tribunalul a avut în vedere faptul că stabilirea cuantumului despăgubirilor morale înseamnă, pe de o parte, dreptul reclamanţilor de a primi o compensaţie materială faţă de prejudiciul moral suferit, iar, pe de altă parte, această compensaţie materială nu poate conduce la o îmbogăţire fără justă cauză.

Faţă de aceste aspecte, a apreciat că sumele de 50.000 euro pentru reclamanta A., 50.000 de euro pentru reclamanta B., 50.000 de euro pentru reclamantul C., 20.000 de euro pentru reclamanta D. şi suma de 5.000 de euro pentru reclamanta E. reprezintă o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral produs acestora.

Reţinând că obligaţia asigurătorului devine exigibilă la momentele precizate de art. 37 alin. (5) (şi nu la momentul producerii accidentului), Tribunalul a respins cererea de actualizare a sumelor acordate, astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentinţe, atât reclamanţii B. şi C., cât şi pârâta SC F. SA au declarat apel.

Prin Decizia nr. 1917 din 21 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate împotriva Sentinţei nr. 1429 din 23 mai 2016 a Tribunalului Ilfov.

Prin Decizia nr. 1910 din 24.11.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, s-a constatat nul recursul declarat de pârâta SC F. SA împotriva Deciziei nr. 1917 din 21 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă. A fost admis recursul formulat de reclamanţii B. şi C. împotriva Deciziei nr. 1917 din 21 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

S-a reţinut în decizia de casare că, în vederea stabilirii pensiei de întreţinere, potrivit dreptului român, trebuia să se ţină seama de criteriile de stabilire a despăgubirii la care are dreptul victima prin ricoşeu pentru repararea prejudiciului patrimonial suferit ca urmare a pierderii întreţinerii pe care victima imediată, tatăl lor, avea obligaţia de a o presta ori le-o acorda în fapt recurenţilor-reclamanţi.

În cauză, reclamanţii minori au invocat acest prejudiciu patrimonial ce constă în pierderea de către ei a întreţinerii pe care le-o presta victima imediată care a decedat urmare a faptei ilicite a conducătorului auto, iar un asemenea prejudiciu dă dreptul victimei indirecte să ceară repararea lui, cum prevede art. 1390 alin. (1) din C. civ.

În ceea ce priveşte cuantumul pensiei de întreţinere, acesta urmează a fi stabilit în conformitate cu prevederile art. 1390 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "La stabilirea despăgubirii se va ţine seama de nevoile celui păgubit, precum şi de veniturile pe care în mod normal cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea. Dispoziţiile art. 1387 - 1389 se aplică în mod corespunzător."

Instanţa a constatat că este fondată şi critica referitoare la aspectul obligării pârâtei la plata dobânzii legale şi actualizarea sumelor cu rata inflaţiei începând cu data producerii evenimentului rutier, în raport de art. 1381 C. civ.

În aceste condiţii, instanţa de recurs a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 1.385 alin. (1) C. civ. şi ale art. 1531 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligaţiei, conform cărora prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans).

În cazul de faţă, pierderea efectivă suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, poate fi remediată prin actualizarea sumelor acordate de prima instanţă cu indicele de inflaţie.

De asemenea, principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.

În privinţa dobânzii legale, legiuitorul a clasificat cele două tipuri de dobânzi prin Legea nr. 71/2011, act normativ care a modificat O.G. nr. 9/2000.

În speţă, dobânda a fost solicitată de reclamanţi pentru neîndeplinirea la scadenţă a reparării prejudiciului produs persoanei păgubite prin accidente de circulaţie şi nu ca o plată pentru restituirea unui împrumut este de necontestat că dobânda legală solicitată este una penalizatoare.

În privinţa datei de la care se va calcula dobânda legală, instanţa de recurs a reţinut că, potrivit art. 1381 alin. (2) şi (3) coroborat cu art. 1535 alin. (1) C. civ., în cazul răspunderii civile delictuale, dobânda curge de drept, de la data comiterii producerii faptei ilicite, iar nu de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, cum în mod nelegal s-a reţinut de instanţa de apel, întrucât, în privinţa reparării prejudiciului produs persoanei păgubite prin accidente de circulaţie trebuie avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, or, acest prejudiciu s-a produs în patrimoniul persoanei păgubite chiar de la data producerii accidentului, în speţă, 2 august 2013, şi trebuia reparat chiar cu începere de la această dată.

A stabilit totodată că, în rejudecare, se va stabili acordarea şi cuantumul prestaţiilor periodice pentru recurenţii-reclamanţi în raport de legea aplicabilă, în cauză, respectiv legea română, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei.

De asemenea, instanţa de trimitere va avea în vedere data producerii accidentului rutier în ce priveşte capătul de cerere privind dobânzile legale şi actualizarea cu rata inflaţiei a daunelor recunoscute reclamanţilor şi a eventualelor prestaţii periodice ce vor fi stabilite pentru recurenţii-reclamanţi.

Prin Decizia nr. 1212 din data de 24 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC F. SA A admis apelul declarat de reclamanţii A., B., C., D. şi E. împotriva Sentinţei civile nr. 1429/23.05.2016, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă. A schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a obligat pe pârâtă la plata către reclamanţii B. şi C. a unei prestaţii periodice în cuantum de câte 384,44 RON lunar, pentru fiecare reclamant, începând cu data producerii evenimentului rutier, 02.08.2013, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, cu condiţia continuării studiilor; a obligat pe pârâtă la plata către reclamanţii B. şi C. a sumelor acordate acestora, cu titlu de daune (despăgubiri) morale, prin Sentinţa civilă nr. 1429/23.05.2016, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, cu aplicarea dobânzii legale şi actualizarea cu rata inflaţiei a daunelor recunoscute şi acordate celor doi reclamanţi, începând cu data producerii accidentului rutier, respectiv data de 02.08.2013, şi până la momentul plăţii efective. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate. A obligat pe apelanta pârâtă la plata către apelanţii reclamanţi a cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 3000 de RON, reprezentând onorariu de avocat.

În motivare, cu privire la apelul pârâtei, a reţinut, în raport de situaţia de fapt şi de decizia de casare, că daunele materiale au fost acordate în mod legal şi temeinic de către instanţa de fond, conform dovezilor administrate în cauză.

Cu privire la daunele morale, a apreciat, de asemenea, că soluţia instanţei de fond este corectă.

Cu privire la apelul reclamanţilor, curtea de apel a arătat că sunt fondate criticile acestora, în raport de cele reţinute prin decizia de casare şi de dispoziţiile art. 1381, art. 1385 şi art. 1531 C. civ., pierderea efectivă suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, poate fi remediată prin actualizarea sumelor acordate de prima instanţă cu indicele de inflaţie.

De asemenea, principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.

Curtea a mai arătat că data de la care se va calcula dobânda legală este data producerii accidentului rutier, în raport de cele reţinute prin decizia de casare, întrucât, în privinţa reparării prejudiciului produs persoanei păgubite prin accidente de circulaţie trebuie avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, or, acest prejudiciu s-a produs în patrimoniul persoanei păgubite chiar de la data producerii accidentului, în speţă, 2 august 2013, şi trebuia reparat chiar cu începere de la această dată.

Cu privire la prestaţia periodică solicitată de reclamanţii minori, curtea a reţinut că în rejudecare, s-a depus dovada veniturilor obţinute de către tatăl minorilor. A avut în vedere prevederile art. 529 C. civ., precum şi împrejurarea că prestaţia periodică pretinsă de copiii minori ai defunctului, deşi nu este echivalentă cu pensia de întreţinere, are rolul de a acoperi prejudiciul cauzat minorilor prin lipsirea acestora de contribuţia lunară pe care defunctul o avea la întreţinerea lor.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta SC F. SA a formulat recurs, solicitând casarea ei în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel vizează următoarele aspecte:

Astfel, se susţine că este greşită soluţia instanţei de apel cu privire la acordarea unor sume de bani cu titlu de pensie de întreţinere către cei doi copii minori, fiind încălcate prevederile art. 529 alin. (1) şi (2) C. civ., întrucât nu au fost coroborate cu art. 1393 C. civ.

A susţinut că reclamanţii nu au făcut dovada că în prezent primesc şi o pensie de urmaş de la autorităţile din Ucraina, precum şi cuantumul exact al acesteia. Totodată, a apreciat că obligarea pârâtei la plata acestor prestaţii periodice către reclamanţi, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, cu condiţia continuării studiilor, priveşte o situaţie ipotetică, despre care pârâta nu are cunoştinţă, ceea ce ar impune casare cu trimitere, pentru administrarea probatoriului suplimentar.

Pârâta a criticat şi măsura instanţei de acordare a dobânzii legale de la momentul producerii evenimentului rutier, întrucât dimensiunea prejudiciului a putut fi cuantificat doar la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti în cauză.

A susţinut că instanţa de apel nu a coroborat prevederile art. 529 alin. (1) şi (2) C. civ., cu cele ale art. 1393 C. civ., omiţând să observe că reclamanţii nu au făcut dovada că în prezent primesc şi o pensie de urmaş de la autorităţile din Ucraina, care este cuantumul acesteia, pentru a se aprecia dacă era îndestulătoare, în raport de nevoile reclamanţilor.

Astfel, în prezent, reclamanţii cumulează atât prestaţia din dosarul pendinte cu pensiile de urmaş, ceea ce, în raport de textele de lege mai sus indicate, este inadmisibil.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâta a arătat că instanţa de apel nu a motivat dispoziţia privind obligarea la plata prestaţiilor periodice până la împlinirea vârstei de 26 de nai de către minori, cu condiţia continuării studiilor şi că această situaţie nu va putea fi verificată în viitor.

În ceea ce priveşte dispoziţia de obligare la plata dobânzii legale şi a actualizării cu rata inflaţiei a sumelor stabilite prin Sentinţa nr. 1429 din 23 mai 2016 a Tribunalului Ilfov, pârâta a învederat că, deşi raţionamentul instanţei este în sensul în care prejudiciul s-a produs în dauna reclamanţilor la momentul producerii accidentului, 2 august 2013, totuşi dimensiunea acestui prejudiciu nu a putut fi cuantificată decât la momentul la care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă în cauză.

Se arată că, în condiţiile în care reclamanţii au solicitat despăgubiri în cuantum de 1.000.000 euro, nu se poate constata caracterul de certitudine al prejudiciului şi, drept urmare, obligarea pârâtei la plata dobânzii este făcută cu încălcarea normelor de drept material, nefiind aplicabile în cauză dispoziţiile art. 10 din O.G. nr. 13/2011.

Dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I-a civilă, şi repartizat completului C5 la data de 27 iulie 2018.

La data de 30 octombrie 2018 a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care a fost comunicat părţilor prin rezoluţia din data de 8 noiembrie 2018.

Părţile nu au depus punct de vedere la raport.

În raport de dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., constatând împlinit termenul pentru depunerea punctelor de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (7) din acelaşi act normativ, completul de filtru, prin încheierea din 17 ianuarie 2019, a admis, în principiu, recursul declarat de pârâta SC F. SA împotriva Deciziei civile nr. 1212 din data de 24 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, fixând termen de judecată la data de 4 aprilie 2019.

Examinând hotărârea recurată, din perspectiva motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva susţinerilor pârâtei, ce vizează nemotivarea dispoziţiei privind obligarea la plata prestaţiilor periodice pentru minori, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, Înalta Curte reţine că acesta este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia, şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum şi la susţinerile pârâtei legate de nemotivarea hotărârii în ce priveşte dispoziţia de obligare la plata prestaţiilor periodice până la împlinirea vârstei de 26 de ani, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în argumentarea în drept şi în fapt a soluţiei pronunţate, a reţinut că reclamanţii minori au încercat un prejudiciu patrimonial, care constă în pierderea susţinerii ce le-a fost prestată de victima ce a decedat; or, asemenea prejudiciu dă dreptul victimei indirecte să ceară repararea lui.

În acest sens, art. 1390 C. civ. dispune "Despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptăţiţi, potrivit legii, la întreţinere din partea celui decedat", aşadar, reclamanţii au dreptul la reparaţie, în temeiul acestui text de lege, şi cu acest titlu, în primul rând acele victime prin ricoşeu, care primeau sau ar fi primit întreţinere de la victimă, având un drept subiectiv la întreţinere, prevăzut expres de lege.

În argumentarea în drept a dispoziţiei de obligare la plata prestaţiei periodice către minori, instanţa de apel a mai arătat că "în ceea ce priveşte cuantumul pensiei de întreţinere, acesta urmează a fi statuat în conformitate cu prevederile art. 1390 C. civ., potrivit cărora "la stabilirea despăgubirii se va ţine seama de nevoile celui păgubit, precum şi de veniturile pe care în mod normal cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea. Dispoziţiile art. 1387- 1389 se aplică în mod corespunzător, astfel cum s-a reţinut în considerentele deciziei de casare".

Din perspectiva celor expuse, în condiţiile în care instanţa de apel şi-a argumentat în drept şi în fapt soluţia adoptată, susţinerile pârâtei legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

Nefondate sunt şi criticile legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 529 alin. (1) şi (2) C. civ., care, în opinia pârâtei trebuiau coroborate cu art. 1393 C. civ.

Astfel, dispoziţiile art. 529 C. civ. prevăd că "Întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti".

Din această perspectivă, este de reţinut că, prin decizia de casare nr. 1910 din 24 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015, a fost dezlegată problema de drept ce vizează stabilirea pensiei de întreţinere potrivit dreptului român, că minorii reclamanţi au suferit un prejudiciu patrimonial ce constă în pierderea întreţinerii pe care le-o presta victima imediată care a decedat; că un asemenea prejudiciu dă dreptul victimei indirecte să ceară repararea lui.

În acest caz, art. 1390 C. civ. dispune "Despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptăţiţi, potrivit legii, la întreţinere din partea celui decedat".

Prin decizia de casare s-a statuat că în ceea ce priveşte cuantumul pensiei de întreţinere, acesta urmează a fi stabilit în conformitate cu prevederile art. 1390 C. civ., mai sus citat.

Or, în condiţiile în care prin decizia de casare enunţată a fost dezlegată problema de drept ce vizează incidenţa dispoziţiilor art. 1390 alin. (3) C. civ., în ce priveşte cuantumul pensiei de întreţinere, instanţa de apel s-a conformat acesteia, în condiţiile prevăzute de art. 501 C. proc. civ., motiv pentru care criticile legate de greşita aplicare a dispoziţiilor art. 529 C. civ. raportat la art. 1390 C. civ. sunt nefondate.

Prin aceeaşi decizie de casare a fost dezlegată şi problema de drept referitoare la obligarea pârâtei la plata dobânzii legale şi actualizarea sumelor cu rata inflaţiei, începând cu data producerii evenimentului, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 1381 şi art. 1385 alin. (1) C. proc. civ. şi că în cauza de faţă pierderea efectivă suferită de reclamanţi, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, poate fi remediată prin actualizarea sumelor acordate cu indicele de inflaţie; că în privinţa dobânzii legale, legiuitorul a clasificat cele două tipuri de dobânzi prin Legea nr. 71/2011, act normativ care a modificat O.G. nr. 9/2000; că prin O.G. nr. 13/2011 a fost abrogată O.G. nr. 9/2000, iar dobânzile au fost clasificate în două categorii: remuneratorii şi penalizatoare.

Prin decizia de casare s-a statuat că, în speţă, dobânda a fost solicitată de reclamanţi pentru neîndeplinirea la scadenţă a reparării prejudiciului produs persoanei păgubire prin accidentul de circulaţie şi nu ca o plată pentru restituirea unui împrumut, aşa încât se reţine că dobânda legală solicitată este una penalizatoare.

În ceea ce priveşte data de la care se va calcula dobânda legală, prin decizia de casare s-a stabilit în mod obligatoriu pentru instanţă în rejudecare că "potrivit art. 1381 alin. (2) şi (3) coroborat cu art. 1535 alin. (1) C. civ., în cazul răspunderii civile delictuale, dobânda curge de la drept de la data comiterii faptei ilicite, iar nu de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, întrucât în privinţa reparării prejudiciului produs persoanei păgubite prin accidente de circulaţie, trebuie avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului", or, acest prejudiciu s-a produs în patrimoniul persoanei păgubire chiar de la data producerii accidentului, în speţa de faţă data de 2 august 2013, şi trebuie reparat cu începere de la această dată.

Din perspectiva celor statuate prin decizia de casare enunţată, instanţa de apel, în condiţiile prevăzute de art. 501 alin. (2) C. proc. civ., s-a conformat statuărilor şi problemelor de drept dezlegate de instanţa de recurs, motiv pentru care sunt nefondate şi susţinerile pârâtei legate de acordarea dobânzii legale de la momentul pronunţării hotărârii în cauză.

Faţă de cele expuse, cum nici una din criticile pârâtei nu se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de pârâta SC F. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC F. SA împotriva Deciziei civile nr. 1212 din data de 24 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2019.

GGC - GV