Cassation appeal dismissed for lack of interest due to Constitutional Court ruling rendering preliminary ruling on pre-trial detention thresholds moot

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 664 din 12 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia I civilă, a fost admisă excepţia de netimbrare şi a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 657 din 20.04.2017 a Judecătoriei Dorohoi.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs.

Prin încheierea de şedinţă din 15 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a fost suspendată judecarea cauzei până la soluţionarea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ.

Împotriva încheierii de şedinţă de mai sus, reclamantul A. a formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.

Cererea de recurs formulată de reclamantul A. a fost motivată succint, fără a se indica vreun temei de drept.

Reclamantul şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la suspendarea cauzei până la pronunţarea de către Înalta Curte asupra hotărârii prealabile.

Recursul a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 18 ianuarie 2019.

Raportul a fost comunicat părţilor la data de 3 mai 2019, conform dovezilor aflate la dosar.

Analizând excepţia lipsei de interes a reclamantului în recursul declarat în cauză, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Excepţia lipsei de interes este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, care, în caz de admitere, face de prisos cercetarea pe fond a cererii, motiv pentru care, având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa are obligaţia să se pronunţe cu prioritate asupra acesteia.

Astfel, interesul, ca şi condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, reprezintă folosul pe care îl are o persoană, pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare, iar în cvasitotalitatea doctrinei, s-a statuat că interesul trebuie să fie legitim, respectiv corespunzător cerinţelor legii materiale şi procesuale; actual, respectiv să existe la momentul la care a fost formulată cererea şi, nu în ultimul rând, direct şi personal, respectiv să aparţină celui care a formulat cererea.

Interesul procesual este o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, în timp ce apelul şi/sau recursul sunt forme de manifestare a acţiunii civile, ce presupun exercitarea dreptului de a face uz de căile de atac şi se înscriu în ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege, prin care se urmăreşte protecţia unui drept subiectiv ori a unui interes legitim şi pentru a căror realizare recurgerea la instanţă este obligatorie.

Ca atare, interesul procesual actual, legitim şi personal este o condiţie de exerciţiu ce trebuie să se justifice în fiecare etapă procesuală, inclusiv în recurs.

În cauză, la data de 4 ianuarie 2019, reclamantul A. a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 15 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, prin care a fost a fost suspendată judecarea cauzei până la soluţionarea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, anterior declarării recursului în cauză, la data de 18 decembrie 2018, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 874/2018, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituţionale.

În motivarea acestei decizii, instanţa de control constituţional a avut în vedere că prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 582/20.07.2017 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederii legale care limita exerciţiul căii de atac a recursului, în funcţie de un anumit prag valoric, şi s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituţională.

Totodată, Curtea Constituţională a mai reţinut că, prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în M. Of. nr. 836/1.10.2018, instanţa de contencios constituţional a dezvoltat considerentele cu privire la efectele Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, cu prilejul analizării obiecţiei de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, între altele, în legătură cu prevederile art. III pct. 3 [cu referire la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013] şi pct. 4 [cu referire la art. XVIII din Legea nr. 2/2013] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

De asemenea, a avut în vedere că prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată, de către de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept, ulterior deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, (prin care s-a statuat că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea acestei din urmă decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis sesizările formulate privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).

Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit interpretării date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prevederilor art. 27 din C. proc. civ., legea aplicabilă căii de atac exercitată împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 este legea în vigoare la data începerii procesului, deşi, înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti susceptibile de reformare, a fost declarat neconstituţional chiar textul de lege care reglementa exercitarea căii de atac, în vigoare la data începerii procesului.

Cu alte cuvinte, potrivit interpretării date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin intermediul hotărârii prealabile, deşi dispoziţia legală care suprima în mod expres calea de atac a recursului, în privinţa hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cererile evaluabile în bani de până la 1.000.000 de RON inclusiv, a fost constatată neconstituţională, aceasta continuă să fie aplicabilă tuturor litigiilor în curs, înregistrate pe rolul instanţelor anterior datei publicării deciziei de constatare a neconstituţionalităţii.

Or, Curtea Constituţională a reţinut că o asemenea soluţie interpretativă are semnificaţia prelungirii, în timp, a efectelor unei norme constatate neconstituţionale, cu consecinţa aplicării acesteia în cadrul proceselor în curs, ceea ce conduce la încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră efectul imediat şi general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.

S-a arătat că problema de drept care a făcut obiectul hotărârii prealabile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a vizat un conflict de drept intertemporal, din perspectiva aplicării în timp a normei, în cauză fiind incidente, pe de o parte, prevederile art. 27 din C. proc. civ., potrivit căruia "Hotărârile rămân supuse căilor de atac (...) prevăzute de legea sub care a început procesul.", şi, pe de altă parte, prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, care reglementează efectele deciziilor Curţii Constituţionale.

Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din actele normative constatate ca fiind neconstituţionale încetează să mai producă efecte juridice, de la momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial. Astfel, aceste prevederi constituţionale, coroborate cu cele cuprinse în art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, instituie o regulă de aplicare în timp a normelor legale constatate neconstituţionale, regulă care se aplică în mod prioritar, dată fiind forţa juridică superioară a normei constituţionale, în raport cu normele generale de drept tranzitoriu, cuprinse în acte normative cu forţă juridică inferioară (în speţă, C. proc. civ.), în acord cu principiul supremaţiei Legii fundamentale, cuprins în art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Mai mult, potrivit art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea este garantul supremaţiei Constituţiei, ceea ce obligă instanţa constituţională la o atitudine activă, în sensul aplicării şi respectării acestui principiu în limitele competenţei sale (a se vedea şi Deciziile nr. 1533 din 28 noiembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 905/20.12.2011 şi nr. 1615 din 20 decembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 99/8.02.2012).

Totodată, interpretarea dată prevederilor art. 27 din C. proc. civ., prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este contrară şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la efectele de ordin constituţional ale deciziilor sale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, anterior citată, paragraful 61, şi jurisprudenţa acolo invocată, respectiv, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în M. Of. nr. 104/12.02.2007, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 256/18.04.2012, Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în M. Of. nr. 84/4.02.2015, parag. 28, sau Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în M. Of. nr. 190/14.03.2016, parag. 52).

Astfel, aşa cum s-a arătat anterior, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la efectele unei decizii prin care se constată neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale, o decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate se va aplica în privinţa raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României - facta futura; de asemenea, decizia va fi aplicabilă în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, precum şi, în mod excepţional, acelor situaţii care au devenit facta praeterita - respectiv cauzelor în care a fost invocată excepţia, indiferent dacă până la publicarea acesteia au fost soluţionate în mod definitiv, cauze în care este incident motivul de revizuire prevăzut în art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

Prin urmare, Curtea Constituţională a reţinut că incidenţa efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 şi în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, este în acord cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, dispoziţii constituţionale pe care se întemeiază expresia obligativităţii erga omnes a interpretării şi soluţiei pronunţate de instanţa de contencios constituţional, care implică obligaţia constituţională a tuturor autorităţilor de a aplica întocmai deciziile Curţii, la situaţiile concrete în care normele constatate neconstituţionale au incidenţă (a se vedea şi Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în M. Of. nr. 69/1.02.2016). Aşa cum Curtea Constituţională a reţinut în mod expres în Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, anterior citată, parag. 61, art. 147 din Constituţie este, în privinţa normelor procedurale, de imediată aplicare, având caracter sancţionatoriu. Prin urmare, în interpretarea acestui text constituţional, raportat la normele de procedură civilă, Curtea a constat că acesta se aplică atât situaţiilor pendinte, cât şi celor ce se vor naşte în viitor, sfera de aplicare a art. 147 alin. (4) din Constituţie neputând fi condiţionată de faptul că procesul civil a fost pornit anterior sau ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017.

De aceea, interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie textelor de lege criticate, care este în mod expres contrară considerentului nr. 32 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, referitoare la efectele deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, este de natură a contraveni efectelor de ordin constituţional ale deciziilor Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme legale, iar o înlăturare a acestor efecte, în cauzele deduse soluţionării instanţelor de judecată, echivalează cu nerespectarea principiului constituţional al valorii obligatorii şi opozabilităţii erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale, consacrată de art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală.

De asemenea, având în vedere că decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, din ordinea juridică normativă, realizarea, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a unui control de constituţionalitate implicit al efectelor acestei decizii, prin raportare la alte norme constituţionale incidente, în speţă principiul neretroactivităţii legii civile, echivalează cu încălcarea competenţei specifice exclusive a instanţei de contencios constituţional, reglementată în art. 146 din Legea fundamentală.

În concluzie, în ceea ce priveşte efectele constatării ca neconstituţionale a unei soluţii legislative cuprinse într-o normă de procedură, respectiv sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 de RON inclusiv", cuprinsă în dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, Curtea Constituţională a reţinut că nu devin incidente prevederile art. 27 din C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac (...) prevăzute de legea sub care a început procesul" dat fiind faptul că neconstituţionalitatea este o sancţiune de drept constituţional care se aplică imediat situaţiilor pendinte.

Astfel, nu se poate ajunge la concluzia că decizia Curţii s-ar aplica numai proceselor pornite după publicarea sa, caz în care, în mod evident, hotărârea susceptibilă a fi recurată este pronunţată după publicarea deciziei.

Art. 27 din Cod constituie o normă de procedură de natură legală şi nu poate restrânge sfera de aplicare a art. 147 alin. (4) din Constituţie. Acceptarea unei asemenea teze ar echivala cu prevalenţa unei norme legale faţă de una de rang constituţional şi s-ar înfrânge în mod indirect efectul imediat şi general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale.

Or, într-un stat de drept, toate autorităţile publice, atât în aplicarea, cât şi în interpretarea normelor infraconstituţionale, trebuie să respecte deciziile Curţii Constituţionale din moment ce acestea materializează şi explicitează exigenţele Constituţiei.

În speţa ce face obiectul prezentului dosar, în raport de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională după declararea recursului în cauză, precum şi de ampla motivare a acesteia, parţial redată mai sus, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamant a rămas fără finalitate juridică.

Înalta Curte reţine şi că, din verificările efectuate, s-a constatat că Dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, a fost repus pe rol, fiind suspendat la termenul de judecată din 13 iunie 2019, în baza dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. .

Având în vedere toate considerentele mai sus arătate, Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat în cauză, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din 15 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 octombrie 2019.

GGC - NN