International divorce jurisdiction under Romanian Civil Procedure Code Art. 915 when defendant resides abroad

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, secţia a II a civilă, la data de 31.10.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., desfacerea căsătoriei părţilor din culpă comună, sau prin acordul soţilor, revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei, acela de "C." şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa nr. 3.971/02.04.2019, Judecătoria Timişoara, secţia a II a civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, ca instanţă competentă în raport de ultimul domiciliu comun al părţilor, care, potrivit actelor dosarului şi susţinerilor părţilor, a fost în Germania, în oraşul Nurnberg, unde au locuit împreună în perioada 2014 - 2017, până în luna septembrie 2017, când acestea s-au separat în fapt, reclamantul plecând din domiciliul conjugal şi întorcându-se în ţară.

Prin Sentinţa nr. 4.128/19.06.2019, Judecătoria Sector 1 Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, a constatat ivit conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.259/2010 al Consiliului de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorţului şi separării de corp, potrivit cărora soţii pot conveni să desemneze legea aplicabilă divorţului, cu condiţia ca aceasta să fie una dintre următoarele legi: legea statului pe teritoriul căruia soţii îşi au reşedinţa obişnuită la data încheierii acordului, sau legea statului pe teritoriul căruia au avut ultima reşedinţă obişnuită, cu condiţia ca unul din ei să aibă încă această reşedinţă la data încheierii acordului, sau legea statului de cetăţenie a unuia dintre soţi la data încheierii acordului, sau legea forului. Alineatul 2 al aceluiaşi text stipulează că, dacă legea forului permite, soţii pot desemna legea aplicabilă în faţa instanţei judecătoreşti, pe parcursul procedurii.

Având în vedere că pârâta a formulat întâmpinare, prin care s-a declarat de acord cu divorţul, şi a invocat dispoziţiile art. 374 şi urm. C. civ., aceasta a desemnat în mod expres şi neechivoc, în acord cu reclamantul, că legea aplicabilă divorţului este legea română.

Potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care pârâtul nu-şi are reşedinţa în ţară, iar instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.

Dispoziţiile art. 1081 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., prevăd că instanţele judecătoreşti române sunt competente să judece cererile de divorţ, dacă la data introducerii cererii reclamantul domiciliază pe teritoriul României de cel puţin un an, condiţie îndeplinită în speţă faţă de împrejurarea că reclamantul a revenit în România în luna septembrie 2017, după separarea în fapt a soţilor, aspect confirmat de susţinerile pârâtei din întâmpinare şi reţinut în considerentele hotărârii de Judecătoria Timişoara.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 1067 alin. (2) C. proc. civ., instanţa română în faţa căreia pârâtul este chemat rămâne competentă de a judeca cererea, dacă pârâtul se prezintă în faţa instanţei şi formulează apărări în fond, fără a invoca excepţia de necompetenţă, cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului în faţa primei instanţe. În cauză, pârâta a acceptat în mod expres şi neechivoc competenţa Judecătoriei Timişoara, prin formularea întâmpinării prin care s-a declarat de acord cu divorţul.

Întrucât reşedinţa actuală a reclamantului este în judeţul Timiş, iar pârâta nu a invocat excepţia de necompetenţă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Timiş.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, secţia a II a civilă, pentru următoarele argumente:

Prin prezentul demers judiciar instanţa de judecată a fost învestită a se pronunţa asupra unei cereri de divorţ şi a cererii accesorii privind revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei, în condiţiile în care părţile nu mai au domiciliu comun şi desfăşoară activităţi lucrative în străinătate.

Potrivit art. 915 alin. (1) "Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul".

Reclamantul a depus la dosar copia contractului de muncă încheiat la 19.11.2018, din care rezultă că începând cu data menţionată acesta desfăşura activităţi lucrative pe teritoriul Germaniei.

Pârâta a depus dovada de înregistrare a domiciliului în Germania, începând cu data de 24.07.2018.

Din susţinerile părţilor şi din actele dosarului a rezultat că la data învestirii instanţei, respectiv 31.10.2018, acestea nu mai aveau domiciliu comun.

Dovezile cu privire la domiciliu au atestat că pârâta locuieşte la adresa din Germania, astfel cum a fost indicată, din 24.07.2017 (anterior învestirii instanţei), însă prin contractul de muncă datat 19.11.2018, pârâtul nu a putut face dovada că la data înregistrării acţiunii nu mai locuia în România.

Rezultă astfel că la data demersului judiciar (moment procesual ce are relevanţă în stabilirea competenţei), reclamantul locuia la domiciliul indicat în cererea de chemare în judecată, respectiv în localitatea Ghiroda, judeţul Timiş.

Această împrejurare, coroborată cu aceea că pârâta a făcut dovada domiciliului din Germania, atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la competenţa instanţei de la domiciliul reclamantului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, secţia a II a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 octombrie 2019.

GGC - OB