Inadmissibility of revision for conflicting judgments when seeking annulment of the earlier decision rather than the subsequent one violating res judicata
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible a petition for review filed by an applicant, thereby upholding the finality of a 1994 first-instance judgment. The dispute concerned the restitution of specific apartment units from a larger property that had been previously nationalized and subsequently partitioned, with the applicant arguing that the 1994 judgment, which transferred property rights to a third-party company, contradicted a 2018 final appellate decision in a related case regarding the legality of the nationalization process. The court ruled that the request was procedurally defective because Article 322(7) of the Code of Civil Procedure, which allows for revision based on conflicting judgments, is designed solely to annul the subsequent judgment that violates the res judicata of an earlier one; consequently, the applicant's attempt to use this extraordinary remedy to cancel the earlier, foundational 1994 judgment rather than the later 2018 decision was impermissible and contrary to the legal purpose of protecting the authority of pre-existing judicial decisions.
Legislator headnote
AI generatedart. 322 pct. 7 C. proc. civ; Inadmissibility of revision for conflicting judgments when seeking annulment of the earlier decision rather than the subsequent one violating res judicata: Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea este posibilă "dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Prin cererea de revizuire formulată la data de 31 iulie 2018 (astfel cum a fost precizată la data de 20.08.2018) şi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin declinarea dispusă prin Sentinţa nr. 4.011/02.05.2019 de Judecătoria Braşov, revizuentul A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea Sentinţei nr. 6.767/23.05.1994 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosar nr. x/1994, ca fiind contrară Deciziei nr. 1.134/28.03.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosar nr. x/2001.
În motivare, s-a arătat că B., a fost proprietara imobilului înscris în CF x Braşov, nr. top x, y din care a vândut cota de 1/5 familiei C., în speranţa că nu va fi naţionalizat, ea fiind exceptată de la naţionalizare potrivit art. II din DL nr. 92/1950.
La 6 luni după decesul proprietarei tabulare, Statul Român s-a intabulat ca şi proprietar al imobilului, acesta fiind dezmembrat ulterior naţionalizării prin Actul de ieşire din indiviziune nr. x/12 noiembrie 1960, în două corpuri separate, corpul A fiind atribuit familiei C. şi scos de sub naţionalizare, iar corpul B rămânând în proprietatea Statului Român. Corpul A a făcut obiectul notificării nr. x/14.09.2001, iar corpul B al notificării nr. x/14.09.2001 adresate Primăriei Braşov.
Prin Sentinţa nr. 6.767/23.05.1994 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în Dosarul civil nr. x/1994 şi Sentinţa nr. 4.244/01.04.1997 a Judecătoriei Braşov, corpul B a ajuns în posesia SC, D. SA, Braşov.
Revizuentul a arătat că această acţiune se referă la corpul A (adică acela vândut familiei C. de către autoarea sa), care a ajuns la intimata SC, E. SA.
Revizuentul este singurul moştenitori al defunctei sale bunici B., având calitatea de persoană îndreptăţită să solicite restituirea în natură a imobilului.
Revizuentul a mai arătat că prin acţiunea obiect a Dosarului nr. x/1996 a solicitat instanţei să decidă asupra modalităţii în care a fost naţionalizat corpul B, din CF x Braşov, nr. top x, y, obiect al notificării x/14.09.2001; că imobilul a fost cedat ilegal familiei C., astfel apartamentele nr. x şi y au fost cumpărate de intimaţii F. şi G.,iar ulterior înstrăinate intimatei SC, E. SA, după depunerea notificării; că prin Sentinţa nr. 101/s/26.05.2015 pronunţată de Tribunalul Braşov, în Dosarul civil nr. x/2013* nu s-a examinat fondul cauzei, nu s-a examinat cum a ajuns acest imobil în proprietatea Statului Român; că după depunerea notificării nr. x/14.09.2001 revizuentul a solicitat suspendarea judecării recursului declarat împotriva Deciziei nr. 142/Ap/22.11.2000 a Curţii de Apel Braşov, iar după încuviinţarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a depus la Dosarul nr. x/2001 copii a demersurilor efectuate în baza Legii 10/2001; că în acţiunea care a făcut obiectul Dosarului nr. x/1996 s-a pronunţat Decizia nr. 142/Ap/22.11.2000, a Curţii de Apel Braşov, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 1.134/28.03.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a solicitat revizuirea Sentinţei nr. 6.767/23.05.1994 a Judecătoriei Braşov şi obligarea intimatei SC, E. SA, să îi restituie cele două apartamente de sub nr. top x1 şi x2 din CF x şi y Braşov prin soluţionarea notificării nr. x/14.09.2001 formulate de revizuent în baza Legii nr. 10/2001, intabularea drepturilor în CF sau restituirea prin echivalent.
Prin precizarea depusă la data de 20.08.2018, revizuentul a arătat că Sentinţei nr. 6.767/23.05.1994 i se opune Decizia nr. 142/Ap/22.11.2000, a Curţii de Apel Braşov, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 1.134/28.03.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adică cele două sunt contradictorii, fără a indica însă în concret în ce constau dispoziţiile contrare.
Analizând cauza, Înalta Curte, constată următoarele:
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea este posibilă "dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".
Revizuirea întemeiată pe textul legal anterior menţionat presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, hotărârile judecătoreşti în cauză să fie potrivnice şi să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între litigiile finalizate prin hotărârile pretins contrare. Din raţiunea reglementării acestui caz special de revizuire se deduce că, de asemenea, o altă condiţie de aplicare a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., o constituie faptul de a nu se fi discutat şi verificat, în cel de-al doilea litigiu, autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate în cel dintâi litigiu, întrucât într-un astfel de caz revizuirea pentru contrarietate de hotărâri s-ar transforma într-un recurs deghizat împotriva dezlegărilor date chestiunii autorităţii de lucru judecat de către instanţa din cel de-al doilea litigiu.
Cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se întemeiază pe respectarea autorităţii de lucru judecat a celor statuate deja jurisdicţional şi are în vedere situaţia în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunţată în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane şi având aceeaşi calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă o sancţionare a nesocotirii lucrului judecat.
În cauză, revizuentul solicită anularea primei hotărâri dintre cele două referitor la care susţine că ar fi incidentă contrarietatea, respectiv, a Sentinţei nr. 6.767/23.05.1994 pronunţată de Judecătoria Braşov, în Dosar nr. x/1994, care este anterioară Deciziei nr. 1.134/28.03.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosar nr. x/2001, arătând că prima hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat a celei de-a doua.
Prin concluziile orale formulate cu prilejul dezbaterilor, la solicitarea instanţei de a preciza dacă o hotărâre judecătorească (Sentinţa nr. 6.767/23.05.1994 a Judecătoriei Braşov), poate nesocoti autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri inexistente la data pronunţării ei (Decizia nr. 1.134/28.03.2018 a Înaltei Curţi), revizuentul a arătat că este vorba de încălcarea autorităţii de lucru judecat de către prima hotărâre, respectiv, cea din 1994, solicitând în mod expres, anularea, prin intermediul căii extraordinare de atac, a acesteia.
Rezultă astfel, cu evidenţă, că manifestarea de voinţă în sens procesual a revizuentului este aceea de desfiinţare a primei hotărâri dintre cele presupus contradictorii, lucru care însă nu poate fi primit, fiind contrar sensului şi finalităţii art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Cazul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., sancţionează, aşa cum s-a arătat, încălcarea, de către a doua hotărâre, a autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, cu consecinţa anulării/desfiinţării ultimei hotărâri, nefiind posibil procedeul invers, respectiv, nu hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat este încălcată, adică prima, să fie desfiinţată, ci hotărârea care a ignorat cele statuate de aceasta, adică hotărârea ulterioară.
Anularea hotărârii care încalcă autoritatea de lucru judecat, respectiv, a ultimei hotărâri, este bazată pe anterioritatea hotărârii în raport de care operează autoritatea lucrului judecat şi reprezintă consecinţa sancţionată juridic a unei atare încălcări.
O astfel de interpretare rezultă din însăşi esenţa autorităţii de lucru judecat, care semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, în mod firesc ulterioară, cu scopul unei bune administrări a justiţiei şi a respectării principiului securităţii raporturilor juridice.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Sentinţei nr. 6.767 din 23 mai 1994, pronunţată de Judecătoria Braşov, în Dosarul nr. x/1994.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 octombrie 2019.
GGC - OB