Extrajudicial revision of final judgment barred by untimely filing and res judicata conflict over 1974 expropriation decree

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă, sub nr. x/2018 la data de 30.03.2018 (declinată pentru soluţionare către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 37/29.05.2019 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă), revizuenta AN Apele Române-Administraţia Bazinală de Apă Siret a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., anularea Deciziei nr. 200/29.11.2017 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în Dosar nr. x/2011*, ca fiind contradictorie cu Decizia nr. 489/28.01.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În motivare, revizuenta a arătat că prin Decizia nr. 200/29.11.2017 pronunţată de Tribunalul Suceava, în Dosarul nr. x/2011*, definitivă şi irevocabilă, având ca obiect fond funciar, instanţa a respins recursul formulat de către instituţia revizuentei reţinând că apărările acesteia vizând natura juridică a dreptului de proprietate publică aparţinând Statului Român asupra terenurilor aflate sub luciul de apă în Acumularea Şomuz II Moara, prin raportare la dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 18/1991, nu justifică participarea celui arătat ca titular al dreptului în prezentul litigiu, deoarece titlul valabil al statului constituie o chestiune ce se verifică în contextul analizei dreptului persoanelor solicitante la reconstituirea proprietăţii. Instanţa de recurs a reţinut că nu ar fi existat un titlu valabil statului în momentul preluării terenurilor in litigiu, aspect care ar fi fost verificat şi constatat prin numeroase hotărâri judecătoreşti, după aprecierea instanţei.

În Dosarul nr. x/2009, soluţionat pe fond de către Curtea de Apel Suceava, şi în recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 489/2011, instanţa s-a pronunţat asupra solicitării de constatare a nelegalităţii HCM nr. 1.395/01.11.1974 formulată de către A., reprezentata de acelaşi vicepreşedinte B., reţinând că aceasta este conformă legii, soluţie menţinută şi de către Înalta Curte, ca instanţă de recurs.

Cele două hotărâri contradictorii vizează aceeaşi problemă de drept, respectiv nelegalitatea HCM nr. 1.395/1974, dar în dosare diferite, existând aşadar între ele tripla identitate de elemente specific autorităţii de lucru judecat constând în părţi, obiect şi cauză, situaţie faţă de care sunt motive ca instanţa să constate că ultima a nesocotit puterea de lucru judecat a celei pronunţate mai întâi.

Prin pronunţarea deciziei a cărei revizuire se solicită, instanţa a interpretat greşit HCM nr. 1.395/1974 şi a schimbat natura acestuia, desconsiderând autoritatea de lucru judecat dată prin Decizia nr. 489/28.01.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Mai mult, instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor legalitatea HCM nr. 1.395/1974 la nici unul din termenele de judecată de-a lungul celor peste doi ani de rejudecare a prezentei cauze.

În atare situaţie, în mod vădit nelegal, instanţa de fond a admis cererea reclamantului şi a apreciat că HCM nr. 1.395/1974 nu poate constitui titlul valabil de care să se prevaleze statul român deoarece a avut caracterul unui act de expropriere care nu a fost niciodată publicat în Buletinul oficial al RSR, contrar dispoziţiilor art. 79 din Constituţia României de la acea dată.

Instanţa de fond nu a avut în vedere că art. 17 din HCM nr. 1.395/1974 reprezintă manifestarea de voinţa a autorităţii publice centrale (fostul Consiliu de Miniştri al RSR) care statuează asupra unor drepturi determinate, respectiv cu privire la situaţia juridică a suprafeţei de 423.450 mp teren şi 377.100 mp teren, ambele situate în judeţul Suceava şi identificate în planurile de situaţie şi tabelul anexă a HCM, ceea ce determină ca actul administrativ să fie calificat drept unul administrativ individual.

Aceleaşi instanţe au reţinut, cu autoritate de lucru judecat, că HCM nr. 1.395/1974 a fost semnată de preşedintele Consiliului de Miniştri, lipsa ştampilei autorităţii emitente nefiind o condiţie care să afecteze validitatea actului, hotărârea fiind emisă în baza dispoziţiilor Legii nr. 12/1968, ale Codului silvic şi ale Decretului nr. 244/1955 şi avizată de către Ministerul Agriculturii Industriei Alimentare şi Apelor, Ministerul Economiei Forestiere şi Materialelor de Construcţie, Ministerul Finanţelor şi Comitetelor Executive a Consiliilor populare judeţene interesate.

În aceeaşi sentinţă, cu autoritate de lucru judecat, Curtea de Apel Suceava, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-au pronunţat, irevocabil, că prevederile art. 17 din HCM nu pot fi calificate drept exproprieri abuzive fără a exista aprobarea CAP-ului, întrucât la acea data terenul se afla deja în proprietatea Statului şi administrarea C., dispoziţiile HCM vizând doar schimbarea folosinţei terenurilor nominalizate, din agricol în neproductiv şi afectarea acestora de lucrarea de investiţii "Acumulare Zonală complexă Moara".

Analizând cauza, Înalta Curte, constată următoarele:

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 14.06.2019, urmare a declinării de competenţă dispusă prin Decizia nr. 37/29.05.2019 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă.

Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti "în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 alin. (2) de la pronunţarea ultimei hotărâri.

Având în vedere dispoziţiile legale anterior citate, Înalta Curte, constată că termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a fost depăşit, întrucât decizia a cărei revizuire se solicită şi cu care a fost învestită prin hotărârea de declinare a competenţei (Decizia nr. 200/29.11.2017 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă, pronunţată în Dosar nr. x/2011*) este pronunţată la data de 29.11.2017, în condiţiile în care cererea de revizuire a fost înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Suceava, la data de 30.03.2018, conform vizei de înregistrare.

Decizia nr. 200/29.11.2017 a Tribunalului Suceava, a fost pronunţată în recursul îndreptat împotriva Sentinţei nr. 3.969/26.10.2016 a Judecătoriei Suceava, iar Decizia nr. 489/28.01.2011 a Înaltei Curţi, este pronunţată în recursul declarat împotriva Sentinţei nr. 83/19.03.2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Faţă de această împrejurare, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 322 pct. 7 teza a II a C. proc. civ., în sensul că termenul de o lună se calculează de la data pronunţării ultimei hotărâri.

Împrejurarea că la o dată ulterioară revizuenta a precizat cererea în sensul că solicită şi revizuirea Sentinţei nr. 3.969/26.10.2016 a Judecătoriei Suceava nu are relevanţă, întrucât prezenta instanţă a fost învestită, prin declinare de competenţă, cu soluţionarea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., îndreptată împotriva Deciziei nr. 200/29.11.2017 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă, neputând fi depăşite limitele învestirii.

Legea sancţionează cu decăderea nerespectarea termenelor procedurale stabilite pentru exercitarea căilor de atac, sens în care sunt de observat şi dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.

În speţă, revizuenta a încălcat prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deoarece a formulat cererea cu depăşirea termenului legal prevăzut de textul menţionat, împrejurare faţă de care, dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei de tardivitate, celelalte aspecte învederate prin cererea de revizuire nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) din acelaşi cod, excepţia tardivităţii cererii fiind o excepţie procesuală absolută şi dirimantă, peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

Pentru aceste considerente, cererea de revizuire va fi respinsă, ca tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv formulată, cererea de revizuire formulată de AN Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Siret- Bacău împotriva Deciziei nr. 200 din 29 noiembrie 2017 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 octombrie 2019.

GGC - OB