Competence in forced execution against a guarantor: domicile of the executed party determines jurisdiction

Deliberând asupra cererii de faţă, are în vedere următoarele:

Prin cererea din 24 mai 2019, înregistrată sub nr. x/2019, petenta Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti A., la cererea creditoarei S.C. B. S.A., a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de arendă înregistrat la Consiliul Local Movila Miresii, jud. Brăila, sub nr. x/14.05.2018.

În drept, au fost invocate prevederile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

Prima instanţă învestită, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 6871 din 31 mai 2019 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 666, raportat la art. 651 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite revine instanţei de executare, care este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Sub acest aspect, este reglementată, ca regulă, unicitatea instanţei de executare, iar aceasta se stabileşte în funcţie de domiciliul debitorului, astfel cum s-a expus anterior.

Având în vedere că art. 644 alin. (1) C. proc. civ., enumerând participanţii la executarea silită reglementează distinct părţile (pct. 1), care sunt definite la art. 645 alin. (1) ca fiind creditorul şi debitorul, de terţii garanţi (pct. 2), s-a apreciat că art. 651 C. proc. civ. trebuie interpretat ca vizând domiciliul/sediul debitorului principal, iar nu pe cel al terţului garant.

Totodată, a considerat ca fiind incidente şi dispoziţiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., competenţa urmând a se stabili în funcţie de debitorul principal vizat de cererea creditorului de executare, iar nu în funcţie de fidejusor, care este obligat accesoriu.

Cum la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului principal, S.C. D. S.R.L. se afla în sat Comăneasca, comuna Tudor Vladimirescu, jud. Brăila, în temeiul prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei revine judecătoriei în raza căreia se afla domiciliul debitorului principal, respectiv Judecătoriei Brăila.

Învestită prin declinare, Judecătoria Brăila prin Sentinţa civilă nr. 4081 din 24 iunie 2019, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi l-a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre soluţionare.

Instanţa a reţinut că, în calitate de creditoare, S.C. B. S.A. a înţeles să se îndrepte împotriva fidejusorului C. care a dobândit în litigiu calitatea procesuală de debitor, câtă vreme cererea de încuviinţare a executării silite este formulată împotriva sa.

Întrucât actul de învestire a instanţei este formulat numai împotriva acestuia, instanţa a apreciat că nu se poate reţine incidenţa prevederilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ. ce au în vedere ipoteza în care cererea de chemare în judecată este îndreptată împotriva mai multor pârâţi.

Prin urmare, instanţa a apreciat că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Având în vedere că la data sesizării organului de executare domiciliul persoanei fizice împotriva căreia a fost formulată cererea de executare silită - C. - era în Bucureşti, în temeiul prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte are în vedere următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, la 24 mai 2019, sub nr. x/2019, Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti A. a solicitat încuviinţarea executării silite la cererea creditoarei S.C. B. S.A. împotriva lui C., în calitate de garant fidejusor al S.C. D. S.R.L., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de arendă înregistrat la Consiliul local Movila Miresii, judeţul Brăila.

Contractul de arendare a fost încheiat între S.C. B. S.A., în calitate de arendator, S.C. D. S.R.L., în calitate de arendaş, şi C., în calitate de fidejusor (garant).

Prin cererea de executare silită, creditoarea (arendatorul) a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu împotriva fidejusorului C.

Dispoziţiile art. 133 pct. (2) C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte reţine că cele două instanţe, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi Judecătoria Brăila şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a prezentei cauze, având ca obiect încuviinţarea executării silite, ceea ce a determinat ivirea conflictului negativ de competenţă cu a cărui soluţionare a fost învestită.

Se reţine că, aşa cum rezultă din contractul de arendare cu garanţie personală încheiat la 29 martie 2018, debitor principal este S.C. D. S.R.L., iar C. este debitor garant fidejusor, care şi-a asumat, prin acelaşi contract, obligaţia de a plăti în mod solidar şi indivizibil suma datorată în caz de neplată a arendei.

Din perspectiva fazei executării silite, debitorul poate fi reprezentat atât de împrumutat, cât şi de garant, aşadar nu numai de debitorul din raportul obligaţional.

În acest sens sunt dispoziţiile art. 645 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că sunt părţi în procedura de executare silită, creditorul şi debitorul, precum şi cele ale art. 648 alin. (1) din acelaşi act normativ, potrivit cărora creditorul, în condiţiile legii, poate urmări, în limita creanţei şi a accesoriilor acesteia, concomitent, sau, după caz, separat, şi bunurile terţilor care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispoziţiile privitoare la drepturile şi obligaţiile debitorului se aplică în mod corespunzător şi terţilor garanţi, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a unei cereri privind încuviinţarea executării silite, cum este cazul în speţa de faţă, aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În consecinţă, cum domiciliul persoanei fizice executată silit, C., în calitate de fidejusor, este în Sector 4 Bucureşti, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei nu poate aparţine decât judecătoriei în circumscripţia căreia se află domiciliul acesteia.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 4 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2019.

GGC - CL