Jurisdictional conflict resolved: Bucharest Court of Appeal to hear entire warranty, discrimination, and damages claim as related claims.

Are în vedere următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 octombrie 2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Preşedintele Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, domnul B., Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului Bucureşti, S.C. C. S.A. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, obligarea pârâtei S.C. C. S.A.:

- la restituirea produsului D., ridicat la 10 august 2018, aflat în garanţie la reparat şi nerestituit nici până la data de 22.10.2018, la o legală despăgubire morală şi materială în cuantum de 10.000 RON pentru lipsa de folosinţă şi prejudicierea stării sale de sănătate prin stresul provocat intenţionat prin discriminare,

- la formulare răspuns în scris la notificarea înregistrată la S.C. C. S.A. cu nr. x/16.09.2018;

- obligarea pârâtului Preşedintele Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, domnul B., la o despăgubire morală de 10.000 RON pentru discriminare prin nesoluţionare şi răspuns în termenul legal prevăzut de lege la petiţia înregistrată la A.N.P.C. cu nr. x/30.08.2018;

- obligarea pârâtului Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului Bucureşti la 10.000 RON daune morale discriminatorii pentru nesoluţionarea lucrării remise de A.N.P.C., cât şi pentru neformularea răspunsului în termenul legal prevăzut de lege, precum şi faţă de provocarea de daune prin nefolosinţă şi stres, cu degradarea intenţionată a stării sale de sănătate.

În drept, reclamantul a invocat art. 27 din O.G. nr. 137/2000, art. 9-16 din O.G. nr. 21/1992 şi dispoziţiile art. 1-21 din Legea nr. 554/2004.

Prin Decizia nr. 850 din 6 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii cererii de disjungere, ca neîntemeiată, şi a disjuns capătul de cerere privind obligarea pârâtului B., preşedintele ANPC, la o despăgubire morală de 10.000 RON pentru discriminare şi nesoluţionare în termen legal a petiţiei, înregistrate la ANPC cu nr. x/30.08.2018, de celelalte capete ale cererii de chemare în judecată.

A dispus formarea unui nou dosar în privinţa capătului de cerere privind obligarea pârâtului B., preşedintele A.N.P.C., la o despăgubire morală de 10000 RON pentru discriminare şi nesoluţionare în termen legal a petiţiei înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului cu nr. x/30.08.2018.

A admis excepţia de necompetenţă materială în privinţa celorlalte capete ale cererii de chemare în judecată şi a declinat competenţa de soluţionare a acestora în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării cererii de disjungere, Curtea a constatat că această excepţie este neîntemeiată deoarece, potrivit art. 139 alin. (5) C. proc. civ., solicitarea disjungerii unor capete de cerere nu este de ordine privată şi, spre deosebire de excepţia conexităţii, nu trebuie formulată într-un anume termen, singura condiţie impusă de lege fiind aceea ca numai unul (sau unele) dintre acestea să fie în stare de judecată or, în prezenta cauză, s-a invocat excepţia de necompetenţă materială doar în privinţa unora dintre capetele cererii de chemare în judecată, iar, conform art. 131 alin. (2) C. proc. civ., chestiunea competenţei trebuie soluţionată la primele două termene de judecată, astfel că, în situaţia prezentă, în care cauza se afla la al doilea termen de judecată, numai capetele de cerere vizate de excepţia de necompetenţă se aflau în stare de judecată (pe excepţie), rezultând că era îndeplinită cerinţa prevăzută de lege pentru a se lua în discuţie operaţiunea juridică a disjungerii.

Curtea a disjuns capătul de cerere privind obligarea pârâtului B., preşedintele ANPC, la o despăgubire morală şi nesoluţionarea în termen legal a petiţiei, de celelalte capete ale cererii de chemare în judecată în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) şi art. 139 alin. (5) C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, competenţa instanţei de contencios administrativ este atrasă numai de pretenţiile aferente pretinsei nesoluţionări în termen legal a petiţiei înregistrate la ANPC cu nr. x/30.08.2018, inclusiv solicitarea de obligare a preşedintelui ANPC la o despăgubire morală de 10000 RON pentru discriminare şi nesoluţionare în termen legal a petiţiei menţionate, iar, pe de altă parte, celelalte capete de cerere (1, 2 şi 4) au o cauză juridică relativ autonomă şi sunt de competenţa altor instanţe (primele două capete, dintre care unul are caracter principal, fiind, fără echivoc, de competenţa instanţei civile.

În privinţa capetelor 1, 2 şi 4 ale cererii de chemare în judecată, Curtea a observat că reclamantul formulează pretenţii având ca obiect o obligaţie de a face sau, după caz, o valoare mai mică de 200000 RON, de competenţa judecătoriei, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. h) şi k), art. 107 alin. (1) şi art. 112 din noul C. proc. civ., motiv pentru care a admis excepţia de necompetenţă materială a sa şi a declinat competenţa materială de soluţionare a acestor capete ale cererii către Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 4451/19.06.2019, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, instanţa a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivarea acestei hotărâri s-a arătat că scopul principal urmărit de reclamant este acela de obligare atât a pârâtei C., cât şi a autorităţilor publice indicate: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului Bucureşti, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, precum şi a pârâtului B., Preşedintele ANPC, fiecare la plata unor despăgubiri în valoare de 10.000 RON pentru prejudicierea stării sale de sănătate prin stresul provocat intenţionat prin discriminare prin nesoluţionare în termen legal a cererilor sale. În cazul pârâtei C., plata despăgubirii materiale şi morale solicitate include şi prejudiciul pentru lipsa de folosinţă a blender-ului.

Cererile privind obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor au deci aceeaşi cauză, decurgând din prejudicierea stării de sănătate ca urmare a stresului provocat prin nesoluţionarea în termen legal a cererilor formulate în faţa autorităţilor publice împotriva comerciantului C. pentru lipsa de folosinţă a aparatului achiziţionat şi a discriminării astfel produse, ceea ce atrage incidenţa art. 99 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul cărora "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt".

Având în vedere că instanţa de grad mai înalt, Curtea de Apel Bucureşti, a păstrat competenta de soluţionare a cererii de obligare la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin stresul discriminării în raport de preşedintele ANPC, B., şi cum soluţia ce va fi dată în acest dosar va fi determinantă pentru soluţionarea celorlalte capete de cerere prin care se cer despăgubiri având acelaşi izvor, instanţa a reţinut că aceeaşi instanţă trebuie să păstreze competenţa de soluţionare unitară a tuturor capetelor de cerere deduse judecăţii.

Analizând conflictul de competenţă ivit între Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, şi Judecătoria Sector 6 Bucureşti, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul a învestit instanţa de judecată cu mai multe capete principale de cerere aflate în strânsă legătură, dar care se întemeiază pe temeiuri juridice diferite.

Astfel, capătul 3 al cererii de chemare în judecată, care a fost reţinut de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare, a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, iar restul cererilor, care au fost disjunse şi declinate spre competentă soluţionare la Judecătoria Sector 6 Bucureşti, au fost întemeiate în drept pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.

Cu toate că sunt reglementate distinct, prin norme de contencios- administrativ, respectiv prin norme de drept civil, toate capetele de cerere au fost formulate în acelaşi scop, anume repararea prejudiciului produs prin pretinsa degradare a stării de sănătate a reclamantului, ca urmare a stresului provocat mai întâi prin lipsa de folosinţă a aparatului achiziţionat, determinată de comportamentul comerciantului C., iar, mai apoi, prin nesoluţionarea în termen legal a cererilor formulate în faţa autorităţilor publice.

Prin urmare, toate capetele cererii se întemeiază pe aceeaşi cauză, în sensul de cauză a acţiunii, astfel că valorificarea dreptului la repararea pretinsului prejudiciu prin mai multe capete de cerere întemeiate pe temeiuri juridice distincte nu înseamnă că acestea se bazează pe fapte sau cauze juridice diferite.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, nu a motivat de ce capetele de cerere disjunse s-ar întemeia pe fapte sau cauze diferite, în sensul art. 99 alin. (1) C. proc. civ. a cărui aplicare a făcut-o, observând însă existenţa unei legături între toate capetele de cerere atunci când a reţinut că există o "cauză juridică relativ autonomă" cu privire la capetele de cerere nr. x, 2 şi 4 ale acţiunii.

Făcând aplicarea art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., Judecătoria Sector 6 Bucureşti a constatat o strânsă legătură între capetele de cerere deduse judecăţii, argumentată prin existenţa aceleiaşi cauze, în sensul de cauză a acţiunii, decurgând din pretinsa prejudiciere a stării de sănătate a reclamantului.

Înalta Curte constată că divergenţa de opinie asupra normelor de competenţă aplicabile în speţă a fost dată de raportarea diferită a instanţelor la temeiul juridic al acţiunii şi la cauza acţiunii, din perspectiva incidenţei alin. (1) sau a alin. (2) al art. 99 din C. proc. civ.

Astfel, în timp ce temeiul juridic este specific fiecărui capăt de cerere şi are natură civilă sau de contencios-administrativ, cauza acţiunii, văzută ca scop spre care se îndreaptă un subiect de drept, este unică.

Înalta Curte consideră că unicitatea cauzei determină o strânsă legătură între capetele de cerere principale şi atrage incidenţa art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., sens în care competenţa de soluţionare a întregii cereri de chemare în judecată revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Faţă de toate cele ce preced, văzând şi prevederile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a prezentei cauze se va stabili în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2019.

GGC - CL