Cassation annulled for failure to specify grounds of illegality under Code of Civil Procedure
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appellant's cassation appeal, resulting in the final maintenance of the Court of Appeal's June 19, 2019 decision to suspend proceedings on the earlier appeal against the Court of First Instance's suspension of the revision request. The dispute arose from the appellant's challenge to procedural suspensions in a civil revision case, specifically contesting an unsigned copy of the Court of Appeal's suspension order. The Court ruled that the cassation appeal was null under Article 486(3) of the Code of Civil Procedure because the appellant failed to provide the mandatory grounds of illegality and their development, as required by Article 486(1)(d), or to frame the arguments within the exhaustive grounds for cassation listed in Article 488(1). The decisive legal basis was the procedural requirement for cassation appeals to contain specific, legally grounded criticisms of the lower court's judgment, which the appellant omitted by merely citing the unsigned document without linking it to a statutory ground for annulment.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 414 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 487 C. proc. civ; Cassation annulled for failure to specify grounds of illegality under Code of Civil Procedure: The dispute arose from the appellant's challenge to procedural suspensions in a civil revision case, specifically contesting an unsigned copy of the Court of Appeal's suspension order. The Court ruled that the cassation appeal was null under Article 486(3) of the Code of Civil Procedure because the appellant failed to provide the mandatory grounds of illegality and their development, as required by Article 486(1)(d), or to frame the arguments within the exhaustive grounds for cassation listed in Article 488(1). The decisive legal basis was the procedural requirement for cassation appeals to contain specific, legally grounded criticisms of the lower court's judgment, which the appellant omitted by merely citing the unsigned document without linking it to a statutory ground for annulment.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision explicitly cited in the dispositive section as the legal basis for annulling the cassation appeal.
Full text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Împotriva Deciziei civile nr. 35 din 29 ianuarie 2019, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia I civilă, sub nr. x/2019.
Prin Încheierea din 18 martie 2019, pronunţată în dosarul mai sus menţionat, Tribunalul Arad, secţia I civilă, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs revizuentul A. Recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, sub nr. x/2019/a2.
2. Hotărârea recurată
Prin Încheierea din 19 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019/a2, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1), pct. 2 C. proc. civ., a fost suspendată judecata cererii de recurs formulate de revizuentul A. împotriva Încheierii din 18 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs revizuentul A., la 3 iulie 2019.
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 12 iulie 2019, sub nr. x/2019/a2.
4. Procedura de filtru
Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că, deşi Încheierea din 19 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019/a2, este susceptibilă de recurs, conform dispoziţiilor art. 414 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., întrucât aceasta nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea acestora.
În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat recurentului pentru a formula, în scris, un punct de vedere. Recurentul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei.
Prin Rezoluţia din 4 septembrie 2019, s-a fixat termen de judecată la 26 septembrie 2019, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.
La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat excepţia nulităţii recursului, din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul din perspectiva excepţiei de nulitate invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat."
Dispoziţiile art. 487 C. proc. civ. stipulează că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, iar art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ sancţionează cu nulitatea lipsa motivelor de nelegalitate din cererea de recurs.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs presupune invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.
În cauză, prin motivele de recurs, recurentul A. nu a arătat în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, care a dispus suspendarea judecării cererii de recurs pe care acesta a formulat-o împotriva Încheierii din 18 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia I civilă, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ci s-a rezumat să menţioneze că exemplarul încheierii care i-a fost comunicat nu este semnat de cei angajaţi în înfăptuirea actului de justiţie, deşi dispoziţiile art. 426 alin. (5) şi art. 427 C. proc. civ. şi ale Regulamentului de ordine interioară al instanţelor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 nu prevăd comunicarea către părţi a încheierii nesemnate.
Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul indicării, prin motivele de recurs, a unuia din cazurile de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 din acest act normativ, iar pe de altă parte, a argumentării juridice a acestuia, prin formularea unor critici propriu-zise cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor imputate instanţei, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept.
În acest sens, cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care, circumscrise motivelor de recurs, sunt de natură a susţine nelegalitatea hotărârii.
Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale încheierii atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate de instanţă, din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acest act normativ.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de contestatorul A. împotriva Încheierii din 19 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019/a2.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de petentul A. împotriva Încheierii din 19 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2019.
GGC - CL