Annulling appeal for failure to develop grounds of illegality within statutory cassation grounds
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by the contestator against the Court of Appeal's decision, leaving the suspension of proceedings in force; the dispute concerned a procedural challenge to a lower court's suspension of judgment, where the appellant attempted to contest the validity of the appeal court's suspension order. The Court held that the appeal was null and void under Articles 486(1)(d), 486(3), and 487 of the Code of Civil Procedure because the appellant failed to develop specific grounds of illegality or frame arguments within the exhaustive list of cassation grounds provided by Article 488(1)(1)-(8), instead relying on an irrelevant procedural complaint regarding the lack of signatures on the served decision, which did not constitute valid legal criticism for appellate review.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 414 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 487 C. proc. civ; Annulling appeal for failure to develop grounds of illegality within statutory cassation grounds: Dispoziţiile art. 487 C. proc. civ. stipulează că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, iar art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ sancţionează cu nulitatea lipsa motivelor de nelegalitate din cererea de recurs.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Împotriva încheierii Camerei de consiliu din 24 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018/a3.2, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia I civilă, sub nr. x/2018.
Prin Încheierea din 12 iunie 2018, pronunţată în dosarul mai sus menţionat, Tribunalul Arad, secţia I civilă, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatorul A. Recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, sub nr. x/2018/a3.
2. Hotărârea recurată
Prin Încheierea din 8 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018/a3, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1), pct. 2 C. proc. civ., a fost suspendată judecata cererii de recurs formulate de contestatorul A. împotriva Încheierii din 12 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatorul A., la 24 iunie 2019.
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 3 iulie 2019, sub nr. x/2018/a3.
4. Procedura de filtru
Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că, deşi Încheierea din 8 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018/a3, este susceptibilă de recurs, conform dispoziţiilor art. 414 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., întrucât aceasta nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea acestora.
În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat recurentului pentru a formula, în scris, un punct de vedere. Recurentul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei.
Prin Rezoluţia din 4 septembrie 2019, s-a fixat termen de judecată la 26 septembrie 2019, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.
La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat excepţia nulităţii recursului, din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul din perspectiva excepţiei de nulitate invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat."
Dispoziţiile art. 487 C. proc. civ. stipulează că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, iar art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ sancţionează cu nulitatea lipsa motivelor de nelegalitate din cererea de recurs.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs presupune invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.
În cauză, prin motivele de recurs, recurentul A. nu a arătat în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, care a dispus suspendarea judecării cererii de recurs pe care acesta a formulat-o împotriva Încheierii din 12 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia I civilă, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ci s-a rezumat să menţioneze că exemplarul încheierii care i-a fost comunicat nu este semnat de cei angajaţi în înfăptuirea actului de justiţie, deşi dispoziţiile art. 426 alin. (5) şi art. 427 C. proc. civ. şi ale Regulamentului de ordine interioară al instanţelor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 nu prevăd comunicarea către părţi a încheierii nesemnate.
Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul indicării, prin motivele de recurs, a unuia din cazurile de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 din acest act normativ, iar pe de altă parte, a argumentării juridice a acestuia, prin formularea unor critici propriu-zise cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor imputate instanţei, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept.
În acest sens, cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care, circumscrise motivelor de recurs, sunt de natură a susţine nelegalitatea hotărârii.
Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale încheierii atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate de instanţă, din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acest act normativ.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de contestatorul A. împotriva Încheierii din 8 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018/a3.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de contestatorul A. împotriva Încheierii din 8 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2019.
GGC - CL