Telecommunications debt dispute: jurisdiction conflict resolved in favor of the court of the defendant’s last known domicile due to late-raised incompetence exception

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 13 noiembrie 2017 pe rolul Judecătoriei Sibiu, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 2.127,47 RON, reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii, penalităţi de întârziere conform contractului şi despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul nu a achitat contravaloarea serviciilor de telefonie prestate de furnizor, situaţie în care se aplică şi prevederile clauzelor contractuale privitoare la penalităţile de întârziere şi despăgubiri percepute pentru situaţia în care a avut loc rezilierea contractului înainte de termen, din culpa clientului.

Prin Sentinţa civilă nr. 1903 din 2 aprilie 2019, Judecătoria Sibiu a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de către pârât, prin curator special şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Se mai reţine că procedura de citare cu pârâtul la adresa din Sibiu, jud. Sibiu, menţionată în cartea provizorie de identitate, nu s-a realizat, iar unica adresă cunoscută este cea indicată de reclamantă ca domiciliu procesual de citare la locul de muncă, respectiv C. S.R.L. din Bucureşti, str. x, camerele 9,10.

Reţinând şi incidenţa dispoziţiilor art. 155 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora persoanele fizice se vor cita la domiciliul lor, iar în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de ele, în lipsa acestora citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde îşi desfăşoară permanent activitatea curentă, Judecătoria Sibiu a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a pronunţat Sentinţa civilă nr. 7602 din 9 iulie 2019, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sibiu, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că, în speţă, necompetenţa teritorială este de ordine privată, iar pentru invocarea acesteia sunt incidente dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., conform cărora necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii. În litigiul pendinte, excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată de către pârât, prin curator special, la 29 ianuarie 2019, cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 130 C. proc. civ.

Se mai reţine că locul indicat de reclamantă ca fiind locul de muncă al pârâtului nu poate fi avut în vedere în stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei întrucât art. 107 C. proc. civ. stabileşte regula generală cu privire la competenţa teritorială, respectiv instanţa de la domiciliul/sediul pârâtului şi, de altfel, citaţia a fost restituită de la această adresă cu menţiunea destinatarul nu mai locuieşte la această adresă.

Instanţa constată că domiciliul pârâtului nu este cunoscut, fapt ce a determinat citarea prin publicitate şi numirea unui curator special pentru acesta, însă singurul element de certitudine este că pârâtul figurează în evidenţa DEPABD cu adresa de domiciliu în jud. Sibiu, aspect în raport de care s-a apreciat că Judecătoria Sibiu este competentă să soluţioneze cauza.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte reţine că la momentul sesizării instanţei ultimul domiciliu cunoscut al pârâtului era cel menţionat în cartea de identitate provizorie, din jud. Sibiu, adresă de domiciliu confirmată prin răspunsul Direcţiei pentru evidenţa persoanelor şi administrarea bazelor de date, aflat la dosarul Judecătoriei Sibiu.

Art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenţei teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În speţă, instanţele în conflict au considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., conflictul negativ de competenţă fiind determinat de interpretarea diferită a noţiunii de domiciliu de către instanţele care şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionarea a cauzei.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză operează o competenţă de ordine privată, iar aceasta putea fi pusă în discuţie doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, în situaţia în care pârâtul nu înţelege să invoce excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată in limine litis, instanţa învestită prin cererea de chemare în judecată de reclamantă rămâne competentă să judece cauza.

Faţă de succesiunea cronologică a actelor de procedură îndeplinite în cauză, Înalta Curte constată că excepţia necompetenţei nu a fost invocată prin întâmpinare de către curatorul special desemnat în cauză al pârâtului (la 20 martie 2018), ci abia la termenul din 2 aprilie 2019, moment la care instanţa nu se mai putea dezînvesti.

Prin sesizarea de către reclamantă a Judecătoriei Sibiu, această instanţă, în raza căreia se situează ultimul domiciliu cunoscut al pârâtului, a devenit competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanţă, chiar competentă, a pierdut această prerogativă, raportat la dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2019.

GGC - CL