Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1511/2019 AI generated

Dismissal of constitutional referral over inapplicable 1864 Civil Code provisions in fur repair liability suit.

Case Number Decizia nr. 1511/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant's appeal as unfounded, upholding the lower court's decision that rejected as inadmissible the request to refer to the Constitutional Court an exception of unconstitutionality of Articles 998–999 of the 1864 Civil Code. The underlying dispute was a tort liability claim for defective fur coat repair services, governed by the new Civil Code in force since October 1, 2011, because the alleged harmful act occurred in November 2012. The Court held that, under Article 29 of Law No. 47/1992, the conditions for referring a constitutionality challenge are cumulative, and the challenged provisions of the abrogated 1864 Code had no bearing on the resolution of the case, as the applicable norms were Articles 1357 and following of the current Civil Code. Therefore, the refusal to refer the exception to the Constitutional Court was lawful, and the appealed decision remains in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 1357 C. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Dismissal of constitutional referral over inapplicable 1864 Civil Code provisions in fur repair liability suit: The underlying dispute was a tort liability claim for defective fur coat repair services, governed by the new Civil Code in force since October 1, 2011, because the alleged harmful act occurred in November 2012. The Court held that, under Article 29 of Law No. 47/1992, the conditions for referring a constitutionality challenge are cumulative, and the challenged provisions of the abrogated 1864 Code had no bearing on the resolution of the case, as the applicable norms were Articles 1357 and following of the current Civil Code. Therefore, the refusal to refer the exception to the Constitutional Court was lawful, and the appealed decision remains in force.

Keywords

AI generated
constitutionality civil judgment tort liability misuse of a right plea of constitutional grievance reference for a preliminary ruling

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis for the dismissal of the appeal as unfounded in the dispositive.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, s-a aflat Dosarul nr. x/2016* având ca obiect recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei civile nr. 1373 din 20 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia civilă, în contradictoriu cu intimata B.

Cauza are ca obiect răspundere civilă delictuală.

Recurenta-reclamantă a formulat în cadrul dosarului menţionat anterior, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ. şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului menţionat, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile de sesizare.

Prin Decizia nr. 548 din 28 mai 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ., ca inadmisibilă.

A constatat nul recursul declarat de A. împotriva Deciziei civile nr. 1373 din 20 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

Cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, s-a reţinut în motivare că aceasta nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, respectiv condiţia potrivit căreia excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare şi condiţia legăturii dispoziţiei legale incriminate cu soluţionarea recursului.

Astfel, se reţine că cererea recurentei vizează neconstituţionalitatea art. 998 - 999 C. civ. din anul 1864 care a fost abrogat la 1 octombrie 2011, dată la care a intrat în vigoare noul C. civ. adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2019.

Totodată, se constată că instanţele de fond şi de apel în considerarea datei la care reclamanta s-a adresat pârâtei în vederea ajustării unui palton negru de blană şi pentru întoarcerea gulerului la o haină din blană de iepure, respectiv 17 noiembrie 2012, au judecat pricina prin aplicarea prevederilor C. civ. adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 (art. 1350 alin. (3), art. 1530, art. 1533 şi art. 1537) şi nu ale C. civ. din anul 1864 (art. 998 - 999).

Împotriva dispozitivului Deciziei civile nr. 548 din 28 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, care vizează respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a formulat recurs petenta A., prin care a solicitat admiterea recursului şi, în consecinţă, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 998 - 999 C. civ. de la 1864.

Recurenta susţine, în cadrul memoriului de recurs, că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale. Astfel, obiectul excepţiei intră în categoria actelor cuprinse la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, norma vizată de neconstituţionalitate are legătură cu soluţionarea cauzei, excepţia a fost ridicată de petentă ca parte în proces şi Curtea Constituţională nu a fost sesizată cu această excepţie, cazul fiind unicat în istoria justiţiei.

Se mai arată că recurenta nu a beneficiat de egalitate în faţa legii, drepturile acesteia nu au fost apărate în justiţie şi nu a beneficiat de un proces echitabil, drepturi prevăzute de art. 16 alin. (1), de art. 21 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Litigiul având ca obiect răspundere civilă delictuală este supus dispoziţiilor C. civ. intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, în raport de data producerii pretinsei fapte ilicite, 7 noiembrie 2012, astfel cum rezultă din considerentele Deciziei civile nr. 348 din 9 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia civilă prin care a fost obligată B. la plata sumei de 120 RON cu titlu de contravaloare manoperă plătită de reclamantă şi executată necorespunzător de pârâtă.

În speţă, recurenta invocă neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ. de la 1864.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Prin aceste dispoziţii, se atribuie instanţei în faţa cărora a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite de alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa în faţa căreia aceasta a fost ridicată să verifice îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituţională, cu soluţionarea excepţiei.

Cum condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în faţa Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, instanţă învestită cu soluţionarea recursului formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei civile nr. 1373 din 20 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia civilă.

Din perspectiva legăturii dispoziţiei legale incriminate cu soluţionarea recursului, Înalta Curte constată că, în raport de data producerii pretinsei fapte ilicite, noiembrie 2012, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 1357 C. civ. şi nu ale art. 998 - 999 C. civ. de la 1864, astfel încât condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu este îndeplinită.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate cu privire la soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 548 din 28 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2019.

GGC - NN