Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1452/2019 AI generated

Enforcement challenge appeal quashed as time-barred under 5-day perimation deadline.

Case Number Decizia nr. 1452/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant’s appeal as time-barred, upholding the prior decision of the Court of Appeal that had declared the claimant’s earlier appeal (recurs) perimated. The underlying dispute involved the claimant’s challenge to enforcement acts (somația, cheltuieli de executare) in an execution file, which had been dismissed as perimated by the first-instance court; the appeal against that dismissal was rejected as tardive by the Tribunal, and the subsequent appeal was then itself perimated by the Court of Appeal. The decisive legal basis was that the appeal against the perimation decision was filed on 29 October 2018, after the mandatory 5-day deadline under art. 421 alin. (2) C. proc. civ. expired on 15 October 2018 (calculated per art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.), with no grounds for reinstatement under art. 186 C. proc. civ.; therefore, under art. 185 alin. (1) C. proc. civ., the appeal was untimely and void.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 421 alin. (2) C. proc. civ; Enforcement challenge appeal quashed as time-barred under 5-day perimation deadline: Împotriva ultimei hotărâri de perimare a declarat recurs reclamantul A., fără a indica vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
statutory deadline enforcement decision grounds for cassation article of civil procedure grounds of challenge time limits for seeking redress

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
La termenul de judecată din 7 noiembrie 2017, Curtea de Apel Iaşi a dispus suspendarea judecăţii, în aplicarea prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că niciuna dintre părţi nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
art. 488 C. proc. civ
Împotriva ultimei hotărâri de perimare a declarat recurs reclamantul A., fără a indica vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia tardivităţii, reţinută prin raportul întocmit în cauză, pe care o va analiza cu prioritate faţă de dispoziţiile art.
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
civ., în raport de excepţia tardivităţii, reţinută prin raportul întocmit în cauză, pe care o va analiza cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l respinge, ca tardiv formulat, pentru următoarele considerente:
art. 421 alin. (2) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ.
art. 180 C. proc. civ
Potrivit art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură.
art. 185 alin. (1) C. proc. civ
În situaţia nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin contestaţia la executare înregistrată la data de 7 august 2014, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii BEJA B., C. şi D., anularea somaţiei nr. x/29.07.2014, a încheierii de stabilire cheltuieli de executare x/29.07.2014 şi a tuturor celorlalte acte de executare întocmite în dosarul nr. x/29.07.2014, întrucât au fost întocmite cu nerespectarea legii.

2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Paşcani

Prin Sentinţa civilă nr. 273 din 15 februarie 2017, pronunţată de Judecătoria Paşcani, s-a constatat perimată contestaţia la executare. S-a dispus obligarea contestatorului la restituirea sumei de 591 RON acordată cu titlu de ajutor public judiciar conform încheierii pronunţate la data de 22 ianuarie 2015 în dosarul nr. x/2014/a1.

Această hotărâre a fost atacată cu recurs de către contestator.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Iaşi

Prin Decizia civilă nr. 207 din 27 iunie 2017, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a respins, ca tardiv, recursul declarat în cauză.

Această din urmă hotărâre a fost atacată cu recurs de contestatorul A.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi

La termenul de judecată din 7 noiembrie 2017, Curtea de Apel Iaşi a dispus suspendarea judecăţii, în aplicarea prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că niciuna dintre părţi nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin Decizia nr. 432 din 9 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, s-a constatat perimat recursul exercitat de contestator.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva ultimei hotărâri de perimare a declarat recurs reclamantul A., fără a indica vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosar recurs.

Intimatul D. a formulat punct de vedere la raport, prin care a susţinut, în principal, excepţiile de tardivitate şi nulitate, reţinute de magistratul asistent raportor în cadrul raportului de admisibilitate. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

Prin Rezoluţia din 11 iunie 2019 s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la 19 septembrie 2019.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia tardivităţii, reţinută prin raportul întocmit în cauză, pe care o va analiza cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l respinge, ca tardiv formulat, pentru următoarele considerente:

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit dispoziţiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ. "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare. Când perimarea se constată de o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul se judecă de Completul de 5 judecători".

Se observă că recursul exercitat împotriva Deciziei nr. 432 din 9 octombrie 2018, prin care s-a constatat perimat recursul exercitat de contestatorul A., a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ şi peremptoriu prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură. De asemenea, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 2 din acelaşi act normativ "Când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte."

În situaţia nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Legea procesual civilă reglementează şi situaţia în care partea, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispoziţiile art. 186 ce dispun:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Coroborând dispoziţiile legale amintite, din interpretarea lor sistematică, rezultă că termenul pentru exercitarea recursului împotriva Deciziei nr. 432 din 9 octombrie 2018, reprezintă un termen procedural de 5 zile, care începe să curgă de la pronunţarea hotărârii în cauză.

Din verificarea lucrărilor dosarului, se constată că recursul a fost exercitat prin serviciul postal la 29 octombrie 2018.

În aplicarea prevederilor legale anterior redate, reiese că termenul pentru exercitarea recursului s-a împlinit la 15 octombrie 2018, conform art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Or, în speţă, calea de atac a fost promovată la data de 29 octombrie 2018, aşadar, cu depăşirea termenului procedural instituit de prevederile art. 421 alin. (2) C. proc. civ., partea neinvocând nicio împrejurare mai presus de voinţa sa care să o fi împiedicat în exercitarea căii de atac.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 432 din 9 octombrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2019.

GGC - CL