Territorial jurisdiction for tort claims regarding foreign-owned Romanian real property: application of exclusive vs. alternative venue rules

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti sub nr. x/2017, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâta D., solicitând să se dispună obligarea acesteia la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului proprietatea reclamanţilor situat în com. E., sat E., jud. Argeş pentru ultimii trei ani anteriori promovării prezentei acţiuni - evaluată provizoriu la suma de 6.000 RON, obligarea pârâtei la plata unei prestaţii lunare pentru suprafaţa ocupată de construcţiile proprietatea acesteia de la data promovării acţiunii şi până la desfiinţarea/mutarea edificiului de pe terenul proprietatea reclamanţilor, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 6198/03.10.2018, Judecătoria Piteşti, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a dispus declinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reţinând în motivarea acestei hotărâri următoarele considerente:

În prezenta cauză reclamanţii solicită, în esenţă, daune materiale pentru lipsa de folosinţă asupra terenului proprietatea lor (situat în România), ocupat parţial de mai multe construcţii care aparţin pârâtei.

Pârâta D. are în prezent cetăţenia canadiană şi domiciliază în Canada, conform înscrisurilor de la fila x, prezentul litigiu prezintă elemente de extraneitate.

Instanţa a apreciat că litigiul intră sub incidenţa dispoziţiilor Cărţii a VII-a C. proc. civ., faţă de domeniul de aplicare prevăzut de art. 1065 C. proc. civ. ("dispoziţiile prezentei cărţi se aplică proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate în măsura în care prin tratatele internaţionale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel"), iar faţă de obiectul concret al cauzei şi de locul situării imobilului, a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1080 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc că "instanţele române sunt exclusiv competente să judece litigii cu elemente de extraneitate referitoare la: 1. imobile situate pe teritoriul României".

În continuarea raţionamentului, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 1072 C. proc. civ., care prevăd:

"(1) Când instanţele române sunt competente potrivit dispoziţiilor cărţii de faţă, competenţa se determină conform regulilor din prezentul cod şi, după caz, a celor prevăzute în legi speciale. (2) Dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competenţă materială, la Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, respectiv la Tribunalul Bucureşti".

Norma generală de stabilire a competenţei teritoriale este cea de la art. 107 C. proc. civ., care indică instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul pârâtului.

În speţă, domiciliul pârâtei fiind în Canada, art. 107 C. proc. civ. nu poate fi aplicat, neputând fi identificată o instanţă română care să aibă în circumscripţie locul unde este domiciliul pârâtei.

Art. 108 C. proc. civ. nu se aplică, întrucât domiciliul pârâtei este cunoscut şi nu poate fi reţinut vreun caz de competenţă alternativă din cele prevăzute la art. 113 C. proc. civ., având în vedere obiectul prezentei cauze.

Totodată, instanţa a reţinut că nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 117 C. proc. civ., întrucât acestea se raportează doar la cererile privitoare la drepturile reale imobiliare, or în prezenta cauză nu s-a invocat existenţa unui asemenea drept.

Instanţa a concluzionat că, având în vedere că nu poate fi identificată instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză, faţă de elementele de extraneitate reţinute mai sus, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1072 alin. (2) C. proc. civ., instanţa competentă fiind astfel Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Astfel învestită, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 2847/15.05.2019, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe, a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Piteşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestui conflict.

Pentru a decide astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut următoarele considerente:

Acţiunea este o cerere personal-patrimonială, cauza neavând caracter real, motiv pentru care nu sunt incidente dispoziţiile art. 117 C. proc. civ.

Reclamanţii au precizat acţiunea prin aceea că solicită un drept de creanţă constând în lipsa de folosinţă a terenului pe care se află amplasate construcţii aparţinând pârâtei, fără a antama instituţia revendicării imobiliare (acţiune în revendicare), fără a încerca ocrotirea vreunui drept real (acţiune confesorie) şi fără a nega vreun drept real aparţinând pârâtei (acţiune negatorie), fapt pentru care prezenta cerere de chemare în judecată nu poate fi calificată ca fiind o acţiune reală, ci personal-patrimonială.

Din analiza pretenţiilor deduse judecăţii, se observă că izvorul juridic al pretenţiei, constând în lipsa de folosinţă, îl reprezintă răspunderea civilă delictuală, întrucât lipsei de folosinţă invocate îi corespunde faptul juridic ilicit al unei folosinţe fără drept, clandestină.

Având în vedere că justificarea prezentei acţiuni rezidă pe o răspundere civilă delictuală, urmează a se face aplicarea dispoziţiilor legale relative la competenţa instanţei în materia faptelor juridice ilicite cauzatoare de prejudicii.

Instanţa a reţinut dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora, în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente (...) instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Ca atare, competenţa teritorială este alternativă şi poate fi determinată pe baza regulilor de competenţă prevăzute de C. proc. civ.

Pentru aceste motive, instanţa a constatat că nu poate fi competentă teritorial să judece prezenta cauză, aceasta revenind Judecătoriei Piteşti, motiv pentru care a dispus declinarea competenţei în favoarea acesteia din urmă.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte va constata că, în cauză, competenţa soluţionării litigiului revine Judecătoriei Piteşti, pentru considerentele ce succed:

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Sunt însă situaţii în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă astfel încât, pe lângă instanţa de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente şi alte instanţe.

Regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

În cauza dedusă judecăţii, obiectul acţiunii cu care reclamanţii au învestit instanţa îl constituie obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului pe care se află amplasate construcţii aparţinând acesteia, izvorul juridic al pretenţiei reprezentându-l răspunderea civilă delictuală.

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acţiune în răspundere civilă delictuală, acesteia nu-i sunt incidente numai dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competenţă teritorială, ci şi prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competenţă teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 9 stipulându-se că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Prin urmare, potrivit dispoziţiilor din noul C. proc. civ. menţionate anterior, în materia răspunderii civile delictuale sunt competente, din punct de vedere teritorial, mai multe instanţe, alegerea între acestea revenind reclamantului.

În soluţionarea conflictului negativ de competenţă cu care a fost învestită, Înalta Curte va reţine prevederile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora, "reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente", ceea ce presupune că, în cazul competenţei teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptăţit să aleagă o instanţă dintre mai multe instanţe deopotrivă competente.

În cauză, prin depunerea acţiunii la Judecătoria Piteşti, reclamanţii au ales între cele două instanţe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

În consecinţă, având în vedere faptul că reclamanţii au sesizat mai întâi Judecătoria Piteşti, instanţă competentă în raport de dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în raport de dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., acestei instanţe îi revine competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Judecătoriei Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2019.

GGC - GV