Land-restitution appeal extinguished as perempted; claim barred under special restitution law.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată cu nr. x/25.08.2008 pe rolul Judecătoriei Ploieşti, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Comuna E., prin primar solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în comuna E., sat F., jud. Prahova, compus dintr-un teren de 50 ha arabil şi două construcţii, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 8243/29.09.2008 a Judecătoriei Ploieşti a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, cu motivarea că valoarea obiectului cererii este de peste 500.000 RON, caz în care competenţa de soluţionare în primă instanţă a acţiunii revine Tribunalului Prahova, în raza căruia se află imobilele în litigiu.

La Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. x/23.10.2009.

La data de 17.05.2010, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, întrucât reclamanta are posibilitatea valorificării drepturilor sale pe calea Legii nr. 10/2001 şi nu a dreptului comun, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, deoarece nu a făcut dovada unui drept de proprietate asupra imobilelor în litigiu, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, motivat de faptul că imobilul în litigiu a fost restituit în baza Legii nr. 1/2000, numitei B., caz în care pârâta nu se află în posesia imobilelor solicitate de către reclamantă.

La data de 14.09.2010, reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând revendicarea imobilelor situate în comuna E., sat F., compuse din teren în suprafaţă de 750 ha şi construcţii, respectiv un conac cu 18 camere, clădiri de administraţie, de servitori, o seră, un bordei pentru motor de udat apă, 5 coteţe de păsări, un garaj, o porcărie, un pătul, o fierărie, o gheretă pentru tractoare, o magazie, un grajd mic, o moară de apă.

În şedinţa publică din 14.09.2010, excepţiile invocate de pârâtă au fost puse în discuţia părţilor, excepţii care au fost unite cu fondul deoarece s-a impus administrarea de probe care erau comune fondului cauzei.

Prin Sentinţa civilă nr. 2174 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, invocate de aceasta din urmă. Totodată, instanţa a respins acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinţei civile nr. 2174 din 4 octombrie 2011 şi a încheierii din 16 decembrie 2011, pronunţate de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta A., prin mandatar C.

Prin încheierea din 9 mai 2012, Curtea de Apel Ploieşti a dispus recalificarea căii de atac drept apel, faţă de obiectul cauzei dedus judecăţii, valoarea litigiului şi având în vedere dispoziţiile art. 2821 şi art. 282 alin. (1) C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 515 din 2 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantei declarat împotriva Sentinţei civile nr. 2174 din 4 octombrie 2011, cât şi a încheierii din 16 decembrie 2011, ambele pronunţate de Tribunalul Prahova, secţia I civilă.

Prin Decizia civilă nr. 1844 din 24 septembrie 2015 pronunţată de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul declarat de reclamantă, a fost casată decizia recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare instanţei de apel.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, la data de 14 ianuarie 2016 sub nr. x/2009*.

Prin Decizia nr. 446 din 02 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A., prin mandatar C. împotriva încheierii din 16 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă; a fost admisă excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în revendicare, invocată pe linia deciziei de casare; a fost admis apelul declarat de reclamanta A., prin mandatar C. împotriva Sentinţei civile nr. 2174 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, care a fost schimbată, în parte, în sensul că, a fost respinsă acţiunea, ca inadmisibilă; a fost menţinută sentinţa atacată în ceea ce priveşte respingerea excepţiilor lipsei calităţii procesual active şi lipsei calităţii procesual pasive.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta.

Prin Decizia nr. 1313 din 9 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 446 din 02 martie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, la data de 11 octombrie 2016 sub nr. x/2009.

Prin Decizia nr. 772 din 22 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A., prin mandatar C. împotriva încheierii din 16 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă; a schimbat în tot încheierea în sensul că a respins cererea expertului D. de obligare a intimatei la plata sumei de 659,21 RON, reprezentând cheltuieli de transport şi alte cheltuieli, ca neîntemeiată; a respins apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinţei civile nr. 2174 din 4 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., prin mandatar C.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 17 mai 2018.

La termenul de la 21 iunie 2018, judecata recursului a fost suspendată, conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La 19 iunie 2019, din oficiu, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 19 septembrie 2019 când, a invocat excepţia perimării recursului.

Analizând excepţia perimării, Înalta Curte o va admite, pentru considerentele care succed:

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform dispoziţiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constată şi din oficiu.

Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere şi suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 şi 250 C. proc. civ.

În speţă, părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul din 21 iunie 2018, stabilit pentru judecata recursului şi, constatându-se că niciuna dintre părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, pricina a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Aşadar, termenul de perimare prevăzut de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă la data pronunţării încheierii de suspendare a judecăţii 21 iunie 2018, împlinindu-se la data de 21 iunie 2019.

Din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 21 iunie 2019, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., părţile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecăţii.

Cererea de repunere pe rol formulată de recurentă la 1 iulie 2019, după împlinirea termenului de perimare, la 21 iunie 2019 şi după repunerea cauzei pe rol, din oficiu, de către instanţă, nu poate constitui un act de procedură făcut în vederea continuării judecăţii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 249 C. proc. civ., partea neinvocând motive mai presus de voinţa sa care ar fi împiedicat-o să stăruie în judecată, astfel că nu poate fi primită.

Aşa fiind, având în vedere că până la 21 iunie 2019, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., părţile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecăţii, în cauză sunt întrunite condiţiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi constatând că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept, putând fi constatată şi din oficiu de instanţă, faţă de dispoziţiile art. 252 alin. (1) teza I din acelaşi cod, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu care a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 772 din 22 martie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în Dosar nr. x/2009.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2019.

GGC - GV