Tardivité of extraordinary appeal: invalidity of notification and failure to request reinstatement of term

Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 999/Ap din 12 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a fost respins apelul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva încheierii de şedinţă din 16 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă.

A fost admis în parte apelul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 113/S/28.07.2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă.

A fost schimbată în parte sentinţa, în sensul că s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., F., G., H. şi I.

S-a constatat neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor suspensive de la art. 1.5 din Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/12.04.2012 la J., modificat prin actul adiţional din 21.08.2012, actul adiţional autentificat sub nr. x din 31.05.2013 şi actul adiţional autentificat sub nr. x din 31.05.2013.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei civile atacate cu privire la respingerea excepţiilor, respingerea restului pretenţiilor formulate de reclamantă, respingerea cererilor de chemare în garanţie şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către pârâta I.

Au fost respinse restul pretenţiilor formulate în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC A. SRL a declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 30 ianuarie 2019 şi repartizat completului de filtru CF x.

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 6 mai 2019, dispunându-se comunicarea acestuia către părţile din cauză.

Raportul a fost comunicat părţilor la 10 - 15 mai 2019.

La 23 mai 2019 recurenta-reclamantă a transmis, prin e-mail şi ulterior prin poştă, punct de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la 19 septembrie 2019, în complet de filtru, fără citarea părţilor.

Examinând recursul în raport de excepţia tardivităţii, invocată de instanţă din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.

Din verificările efectuate în dosarul de apel, s-a constatat că, potrivit însemnării olografe a agentului poştal consemnată pe procesul-verbal de înmânare a comunicării hotărârii, Decizia civilă nr. x/Ap din 12 iunie 2018 a fost comunicată reclamantei SC A. SRL la 31 iulie 2018 la sediul indicat în cuprinsul cererii de apel.

Cererea de recurs formulată de reclamanta SC A. SRL a fost depusă prin serviciul de curierat rapid K. la 3 septembrie 2018.

Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, se reţine că recursul formulat de reclamantă a fost depus cu încălcarea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea căii extraordinare de atac, respectiv cu încălcarea termenului de 30 de zile de la comunicare, termen care s-a împlinit la 31 august 2018 (zi de vineri - ultima zi a termenului de recurs).

În cuprinsul punctului de vedere la raport formulat la 23 mai 2019, recurenta-reclamantă arată că, în aprecierea sa, recursul nu este tardiv declarat, aducând o serie de argumente, care se impun a fi analizate distinct.

1. Cu referire la apărarea formulată de recurenta-reclamantă, în sensul că procedura de comunicare a deciziei din apel a fost viciată întrucât hotărârea instanţei de apel a fost comunicată părţii la adresa din Cluj Napoca, str. x - sediul statutar al persoanei juridice, la care nu se desfăşoară activitate -, deşi prin cererea de chemare în judecată şi aproape în toate actele procesuale depuse la fond a indicat domiciliul procesual ales la sediul apărătorului său, în Bucureşti, str. x, se constată că, într-adevăr, în faţa instanţei de fond reclamanta şi-a ales sediul, în mod procedural, la adresa Cabinetului Avocaţial L., însă în cuprinsul cererii de apel a indicat drept loc al citării doar sediul său din Cluj-Napoca, str. x - adresă la care, de altfel, a fost citată în faţa Curţii de Apel Braşov pentru termenul din 14 mai 2019, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul instanţei de apel.

Deşi în faţa instanţei de fond "în aproape toate actele procesuale" partea a indicat sediul ales la adresa Cabinetului Avocaţial L., prin menţionarea expresă în cuprinsul cererii de apel doar a adresei de la sediul său, apelanta-reclamantă a încunoştinţat instanţa (şi implicit părţile adverse cărora li s-a comunicat cererea de apel) despre locul unde doreşte să fie citată în continuare, schimbând locul citării în sensul dispoziţiilor art. 172 C. proc. civ., revenind astfel asupra alegerii iniţiale.

De asemenea, cu privire la aprecierea recurentei-reclamante asupra procedurii de citare în faţa curţii de apel la singurul termen de judecată la care instanţa a rămas în pronunţare (termen despre care menţionează că a aflat de pe portalul instanţelor), în sensul că respectiva procedură ar fi fost viciată, însă viciul a fost acoperit prin prezenţa în faţa instanţei a apărătorului său, se reţine faptul că orice neregularitate a procedurii de citare (inclusiv citarea la o altă adresă) trebuia adusă la cunoştinţa instanţei de către apărătorul părţii în condiţiile art. 160 C. proc. civ., chiar dacă prezenţa reprezentantului convenţional în faţa instanţei de apel ar acoperi lipsa de procedură.

Curtea Europeană a arătat că revine sarcina în primul rând celor interesaţi să depună orice diligenţă pentru protejarea propriilor interese (cauza Agapito Maestre Sanchez c. Spaniei, nr. 29608/02, hotărârea din 4 mai 2004) şi că autorităţile judiciare nu sunt răspunzătoare pentru faptul ca reclamantul nu a luat măsurile corespunzătoare pentru a asigura primirea efectivă a corespondenţei trimisă la adresa indicată chiar de el (cauza Oleksiy Grygorovych Boyko c. Ucrainei, nr. 17382/04 hot din 23 octombrie 2007).

2. În ceea ce priveşte nemulţumirea părţii referitoare la faptul că decizia din apel nu i-a fost înmânată, ci a fost depusă la cutia de scrisori, se reţine că "proces-verbal de înmânare" este denumirea generică, prevăzută de lege, a actului procedural prin care se comunică diverse acte procedurale, inclusiv citaţiile, iar nu modalitatea de îndeplinire a procedurii de comunicare (nu înseamnă că citaţia sau oricare alt act de procedură au fost sau trebuie înmânate la propriu destinatarului).

Potrivit dispoziţiilor art. 164 alin. (4) C. proc. civ., menţiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals.

În speţă, în cuprinsul procesului-verbal de înmânare s-a consemnat faptul că destinatarul a fost absent, iar actele au fost depuse la cutia poştală, în condiţiile art. 163 alin. (3) C. proc. civ. - comunicarea actelor de procedură prin depunere în cutia poştală a destinatarului [a nu se face confuzie cu situaţia în care destinatarul nu are cutie poştală - când procedura de comunicare se efectuează prin afişare pe uşa locuinţei destinatarului a unei înştiinţări, iar agentul trebuie să depună citaţia la sediul instanţei sau cel al primăriei - art. 163 alin. (9) C. proc. civ.].

Faptul că la sediul persoanei juridice nu se desfăşoară activitate şi că abia la 10 august 2018, la o zi după depunerea deciziei la cutia de scrisori, aceasta a fost ridicată din cutia poştală şi înregistrată în registrul societăţii, fiind comunicată către apărătorul părţii, sunt aspecte care ţin de consemnarea în propria corespondenţă, chestiuni care nu influenţează în vreun fel curgerea termenului de declarare a căii de atac.

De asemenea, aspectul că imobilul indicat drept sediu al părţii se afla în renovare nu viciază procedura de comunicare, art. 166 C. proc. civ. menţionând expres care sunt cazurile de imposibilitate de comunicare a actelor de procedură - imobilul a fost demolat, a devenit nelocuibil sau de neîntrebuinţat ori destinatarul actului nu mai locuieşte în imobilul respectiv.

3. Referitor la aprecierea recurentei-reclamante potrivit căreia, în ceea ce o priveşte, termenul de recurs nici nu şi-a început cursul, se reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 184 alin. (1) C. proc. civ., termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel.

Acelaşi text de lege prevede cazurile în care termenul procedural nu începe să curgă [alin. (3)] sau se întrerupe şi un nou termen începe să curgă [alin. (4)].

Or, aspectele prezentate de parte nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 184 C. proc. civ. Cu atât mai mult, recurenta-reclamantă nu a uzat de procedura prevăzută de art. 186 C. proc. civ. privind repunerea în termen.

4. Recurenta-reclamantă a invocat în cuprinsul punctului de vedere depus la dosar nulitatea absolută şi necondiţionată a comunicării deciziei din apel şi nulitatea expresă a dovezii de comunicare.

În sistemul nostru procesual nu există nulităţi de drept, iar desfiinţarea actelor de procedură nu poate avea loc decât prin hotărâre judecătorească. Aşadar nulitatea actului de procedură trebuie declarată de către instanţa de judecată - mijloacele de invocare a nulităţii diferă în funcţie de momentul invocării nulităţii, precum şi de caracterul normelor încălcate.

În ceea ce priveşte invocarea nulităţii absolute în căile de atac, potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de nelegalitate nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului, ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Art. 487 alin. (1) C. proc. civ. dispune că, recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

Recurenta-reclamantă a înţeles să invoce în cuprinsul punctului de vedere la raport "nulitatea absolută şi necondiţionată a comunicării deciziei din apel la sediul statuar" şi "nulitatea expresă a dovezii de comunicare a deciziei din apel".

Se reţine că, neregularitatea procedurii de citare sau de comunicare a actelor procedurale poate fi invocată în recurs, însă pentru a putea fi supuse analizei instanţei de control judiciar, motivele de nelegalitate trebuie formulate în termenul de recurs prevăzut de art. 485 C. proc. civ.

Or, recursul formulat de reclamantă a fost depus cu încălcarea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea căii extraordinare de atac, respectiv cu încălcarea termenului de 30 de zile de la comunicare.

Pentru a nu fi vătămate în exerciţiul drepturilor procesuale, în atare situaţii precum cea din speţa dedusă judecăţii, legiuitorul a pus la dispoziţia părţilor instituţia repunerii în termen prevăzută de dispoziţiile art. 186 C. proc. civ., procedură de care recurenta-reclamantă nu a uzat.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte, constatând că memoriul de recurs a fost înregistrat după împlinirea termenului legal de declarare a căii de atac, urmează a respinge recursul, ca fiind tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva Deciziei nr. 999/Ap din 12 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 septembrie 2019.

GGC - GV