Cassation nullity for failure to identify specific casational grounds and improper re-argumentation of evidence and damages quantum

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 8 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. prin reprezentat legal B. a chemat în judecată pe pârâţii C. şi S.C. D. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea, în solidar, a pârâţilor la plata sumelor de 13.000 euro echivalent în RON la data plăţii efective reprezentând daune materiale, a sumei de 100.000 euro echivalent în RON la data plăţii efective, reprezentând daune morale, în urma accidentului de circulaţie cauzat de către pârâtul C. la data de 4 septembrie 2011, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 15 martie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a a Tribunalului Prahova şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile din cadrul aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost înregistrată la secţia I civilă, a Tribunalului Prahova sub nr. x/2016*.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă:

Prin Sentinţa civilă nr. 2801 din data de 29 iunie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016*, Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, a prescripţiei dreptului la acţiune invocate de către pârâta S.C. D. S.A., a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei sumele de 9.000 RON reprezentând daune materiale, 75.000 euro, în echivalent RON la data plăţii efective, reprezentând daune morale şi suma de 1.257 RON cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă:

Prin Decizia nr. 2892 din data de 28 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016*, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantei A., prin reprezentat B., împotriva Sentinţei civile nr. 2801 pronunţate la 29 iunie 2017 de Tribunalul Prahova.

A admis apelurile pârâţilor C. şi S.C. D. S.A., împotriva aceleiaşi sentinţe.

A schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat numai pe pârâta S.C. D. S.A. la plata către reclamantă a sumelor de 9.000 RON daune materiale, 20.000 euro în echivalent în RON la data plăţii efective, reprezentând daune morale şi 1.257 RON cheltuieli de judecată la instanţa de fond.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

A obligat apelanta-reclamantă la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către apelantul-pârât C.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva decizie Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta A., prin reprezentant B., cale de atac care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 2 aprilie 2018, sub nr. x/2016*.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 aprilie 2019, instanţa a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raportul întocmit în cauză, după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., constatându-se că recursul este formulat în termen legal, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar decizia recurată este supusă căii de atac a recursului.

Totodată, s-a reţinut că, în măsura în care completul de filtru va aprecia că nu este posibilă încadrarea criticilor formulate de către recurenta-reclamantă în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., este incidentă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi prin întâmpinări.

Raportul întocmit în cauză a fost analizat în complet de filtru şi a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin punctul de vedere depus cu privire la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, intimatul-pârât C. a formulat concluzii de admitere a excepţiei nulităţii recursului, solicitând, totodată şi respingerea acestuia ca neîntemeiat. Celelalte părţi nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul privind admisibilitatea în principiul a recursului.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen la data de 17 septembrie 2019, fără citarea părţilor, în vederea pronunţării asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Analizând recursul în condiţiile dispoziţiilor art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reţinând şi prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile susţinute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, deşi recurenta-reclamantă a invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile formulate de aceasta nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Astfel, recurenta-reclamantă, în susţinerea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., critică cuantumul daunelor morale acordate de instanţa de apel (20.000 euro), raportat la împrejurarea că daunele morele fuseseră stabilite la suma de 75.000 euro, iar instanţa de apel a reţinut existenţa culpei comune şi faptul că intimatului-pârât C. îi revine 1/2 din vină.

Prin urmare, această susţinere a recurentei-reclamante nu poate fi încadrată în motivul de casare invocat, nemulţumirea părţii cu privire la diminuarea cuantumului despăgubirilor morale acordate, pe care o apreciază a nu fi justificată de cele reţinute în motivarea instanţei, neputând fi asimilată unei veritabile critici vizând nemotivarea hotărârii instanţei de apel sau a existenţei unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat de recurenta-reclamantă pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în dezvoltarea acestuia, recurenta-reclamantă a criticat hotărârea recurată, apreciind că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 998 ultima teză C. civ.

Susţinând încălcarea, prin reţinerea culpei comune, a principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat, a arătat că instanţa de apel nu a analizat toate probele administrate în faza de urmărire penală. În acest sens, a subliniat că, pentru a stabili dacă cele trei victime ale accidentului staţionau sau nu pe partea carosabila a străzii Fermei, era necesară coroborarea raportului de expertiză auto cu schiţa accidentului rutier întocmită imediat după accident, cu fotografiile locului de producere a accidentului şi celelalte înscrisuri.

Or, pe de o parte, aceste critici aduse de către recurenta-reclamantă nu vizează legalitatea hotărârii recurate, ci aprecierea probelor de către curtea de apel, care reprezintă un aspect de temeinicie ce nu poate fi supus cenzurii instanţei de recurs, iar, pe de altă parte, deşi a invocat încălcarea art. 998 C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu a arătat în concret în ce mod a nesocotit instanţa de apel aceste dispoziţii legale, invocarea încălcării normelor de drept material fiind astfel una formală.

Totodată, în susţinerea ambelor motive de recurs invocate - art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. - recurenta-reclamantă, criticând cuantumul despăgubirilor morale acordate de către curtea de apel, a apreciat că instanţa de recurs are la dispoziţie - ca urmare a materialului probatoriu - un cumul de criterii care să determine o apreciere cât mai aproape de realitate a suferinţelor provocate de accident. Astfel, a evidenţiat suferinţele fizice şi psihice pe care a trebuit să le îndure, efectele negative ale accidentului pe care expertiza psihologică le-a identificat, precum şi prejudiciul viitor, cu privire la care a arătat că nu a fost avut în vedere de instanţa de apel atunci când a micşorat cuantumul despăgubirilor morale.

Referitor la aceste critici, ce vizează cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Înalta Curte reţine că acestea nu pot forma obiectul controlului judiciar în recurs întrucât reprezintă aspecte care implică evaluarea probatoriului şi a situaţiei de fapt, constituind motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ. şi în limita cărora poate fi exercitat controlul judiciar.

Aşa fiind, cum aspectele invocate de către recurenta-reclamantă în cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, nefiind posibilă încadrarea acestora în motivele de casare prevăzute de lege şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va face aplicarea sancţiuni prevăzute art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi va constata nul recursul.

Având în vedere dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, reţinând constatarea nulităţii recursului şi împrejurarea că intimatul-pârât C. a solicitat, prin întâmpinare, obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, a căror dovadă a făcut-o cu chitanţa seria x nr. x din data de 22 mai 2018, aflată la dosarul de recurs, Înalta Curte o va obliga pe recurenta-reclamanta A. la plata către intimatul-pârât C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A., prin reprezentant B., împotriva Deciziei nr. 2892 din data de 28 decembrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-reclamanta A. la plata către intimatul-pârât C. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2019.

GGC - CL