Constitutional challenge to lack of judicial review for prosecutor's security measure decisions under Art. 339 C. proc. pen.

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 391 din data de 24 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, printre altele, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 339 din C. proc. pen. invocată de petenţii S.C. A. S.A. şi B., prin apărător.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul ca excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Astfel, s-a constatat că aspectele de neconstituţionalitate invocate reprezintă în realitate critici cu privire la modul de reglementare a unei instituţii procesual penale, respectiv posibilitatea formulării plângerii împotriva măsurilor dispuse de procurorul care instrumentează urmărirea penală la procurorul ierarhic superior, dar nu şi la judecătorul de cameră preliminară, astfel cum prevede legea pentru soluţiile dispuse de procuror în faza urmăririi penale, aspect care este de competenţa exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţia României.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din cuprinsul Încheierii penale nr. 391 din data de 24 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019 a declarat recurs S.C. A. S.A.

În cuprinsul motivelor de recurs scrise, petenta S.C. A. S.A a susţinut admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionalitate, apreciind că sunt întrunite toate cerinţele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Petenta a arătat că s-a constituit parte civilă în Dosarul penal nr. x/2006 aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT. La data de 18 aprilie 2019 prin Ordonanţa nr. 225/D/P/2006 s-a dispus ridicarea parţială a măsurilor asigurătorii luate prin Ordonanţa nr. 225/D/P/2006 emisă la data de 6 mai 2016 de aceeaşi Structură Centrală din cadrul DIICOT. Prin ordonanţa contestată, procurorul de caz a decis să reducă valoarea măsurilor asigurătorii până la concurenţa probabilă de 700 milioane EURO. Această reducere operată de către procurorul anchetator, pune în pericol posibilitatea recurentei de a-şi recupera prejudiciul cauzat de autorii infracţiunilor ce sunt cercetaţi în cauză.

În consecinţă, recurenta a susţinut că dispoziţiile art. 339 din C. proc. pen. încalcă accesul liber la justiţie prin lipsa oricărei posibilităţi de a ataca măsurile luate în cadrul fazei de urmărire penala a procesului penal, subliniind că practic, persoana prejudiciată de luarea unei măsuri sau dispunerea unui act în faza de urmărire penală, respectiv de către un procuror, nu are la îndemână nicio cale de atac prin care să fie verificate legalitatea şi temeinicia acestor acte prin intermediul unui judecător.

Examinând dispoziţia atacată, prin prisma criticilor invocate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, Penal 2 - 2019 constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei; să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Totodată, fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii. Stabilirea acestui interes se face de către instanţă, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale o produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.

Înalta Curte reaminteşte că, procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a verifica constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate. Ca atare, instanţa nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, Penal 2 - 2019 apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în MO nr. 916/16.12.2014).

Dispoziţiile a căror neconstituţionalitate a fost invocată, respectiv art. 339 din C. proc. pen. prevăd că:

"(1) Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă, după caz, de prim-procurorul parchetului, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (2) În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului, ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător atunci când ierarhia funcţiilor într-o structură a parchetului e stabilită prin lege specială. (4) În cazul soluţiilor de clasare, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluţia. (5) Ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior şi se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate."

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că, sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepţia invocată, se solicită constatarea neconstituţionalităţii unei prevederi dintr-o lege.

Or, analizând termenii în care excepţia a fost formulată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, constată că scopul urmărit de recurentă prin finalitatea excepţiei nu este cel al realizării unui efectiv control de constituţionalitate, ci în realitate se tinde la modificarea şi completarea legii, aspect care este de competenţa exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţia României(a se vedea în acest sens Decizia nr. 176/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 187/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 378/2014 publicată în M. Of. nr. 606/14.08.2014).

În mod corect, prima instanţă a apreciat că aspectele de neconstituţionalitate invocate de S.C. A. S.A reprezintă în realitate critici cu privire la modul de reglementare a unei instituţii procesual penale, respectiv posibilitatea formulării plângerii împotriva măsurilor dispuse de procurorul care instrumentează urmărirea penală la procurorul ierarhic superior, dar nu şi la judecătorul de cameră preliminară, astfel cum prevede legea pentru soluţiile dispuse de procuror în faza urmăririi penale.

În acest context, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că prin criticile formulate recurenta tinde la modificarea şi completarea dispoziţiilor art. 339 din C. proc. pen., în sensul introducerii unei noi căi de atac, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, Penal 2 - 2019 va respinge ca nefondat recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din cuprinsul Încheierii penale nr. 391 din data de 24 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din cuprinsul Încheierii penale nr. 391 din data de 24 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2019.

Procesat de GGC - OB