Admissibility of Constitutional Court referral for non-prosecution decision and application of the 48-hour appeal deadline
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as time-barred, thereby upholding the prior decision that had rejected the request to refer an unconstitutionality exception to the Constitutional Court, and ordered the appellant to pay 200 RON in judicial costs. The dispute arose from a criminal procedure where the appellant challenged the admissibility of a complaint against a prosecutor's non-prosecution decision (Article 340 of the Code of Criminal Procedure), alleging it was unconstitutional; the lower panel had previously denied the request to refer the matter to the Constitutional Court, finding the complaint lacked a direct link to the resolution of the specific case and that an effective appeal mechanism already existed. The decisive legal basis for the final decision was Article 29(5) of Law No. 47/1992, which mandates that appeals against inadmissible unconstitutionality exceptions must be filed within 48 hours of the pronouncement; the court determined the appeal was tardive because, under Article 270(1) of the Code of Criminal Procedure, the date of receipt of the postal envelope (15 days after the decision) outweighed the internal mailing date claimed by the appellant, who failed to provide proof of dispatch within the statutory deadline.
Legislator headnote
AI generatedart. 340 C. proc. pen, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 340 din C. proc. pen, art. 270 alin. (1) C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Admissibility of Constitutional Court referral for non-prosecution decision and application of the 48-hour appeal deadline: The dispute arose from a criminal procedure where the appellant challenged the admissibility of a complaint against a prosecutor's non-prosecution decision (Article 340 of the Code of Criminal Procedure), alleging it was unconstitutional; the lower panel had previously denied the request to refer the matter to the Constitutional Court, finding the complaint lacked a direct link to the resolution of the specific case and that an effective appeal mechanism already existed. The decisive legal basis for the final decision was Article 29(5) of Law No. 47/1992, which mandates that appeals against inadmissible unconstitutionality exceptions must be filed within 48 hours of the pronouncement; the court determined the appeal was tardive because, under Article 270(1) of the Code of Criminal Procedure, the date of receipt of the postal envelope (15 days after the decision) outweighed the internal mailing date claimed by the appellant, who failed to provide proof of dispatch within the statutory deadline.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive to impose the payment of 200 RON in judicial costs to the state.
Full text
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 496 din data de 10 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019 a fost respinsă, printre altele, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 C. proc. pen. invocată de petenta A..
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. S-a apreciat că aspectele de neconstituţionalitate invocate de petentă reprezintă în realitate critici cu privire la modul de reglementare a unei instituţii procesual penale, respectiv plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată care se poate face la judecătorul de cameră preliminară. Instanţa a reţinut că în speţă, petenta a avut la dispoziţie o cale de atac, a plângerii împotriva soluţiei de clasare a procurorului, care, deşi nu este intitulată "recurs" reprezintă o garanţie a controlului legalităţii şi temeiniciei soluţiilor dispuse de procuror şi are natura unei căi efective de atac, prin verificarea acestora de către un judecător independent, din cadrul instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Împotriva acestei dispoziţii, A. a declarat recurs, solicitând admiterea cererii astfel cum a fost formulată şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată prin raportare la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că recursul este tardiv formulat.
În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, iar încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
În prezenta cauză, hotărârea prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 din C. proc. pen. a fost pronunţată la data de 10 octombrie 2019. Cum nu a fost indicată ora pronunţării dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, rezultă că termenul de 48 de ore, prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, a început să curgă la sfârşitul zilei de 10 octombrie 2019, la orele 24:00 şi se împlinea la sfârşitul zilei de 12 octombrie 2019.
Cu toate acestea, conform plicului poştal aflat la Dosar nr. x/2019 se constată că exercitarea căii de atac a recursului s-a realizat abia la data de 15 octombrie 2019, data de 12 octombrie 2019 inserată în cuprinsul cererii de recurs nefiind relevantă în situaţia de faţă având în vedere dispoziţiile art. 270 alin. (1) C. proc. pen.
Astfel, potrivit textului de lege anterior menţionat, "actul depus înăuntrul termenului prevăzut de lege (...) sau la oficiul poştal prin scrisoare recomandată este considerat ca făcut în termen. Înregistrarea sau atestarea făcută de (…), recipisa oficiului poştal,(...) servesc ca dovadă a datei depunerii actului".
Or, se constată că recurenta nu a prezentat o recipisă a oficiului poştal care să dovedească depunerea cererii de recurs anterior datei de 15 octombrie 2019 şi, implicit, respectarea termenul legal de 48 de ore.
Prin urmare, constatând că recursul a fost formulat cu depăşirea termenului prevăzut de lege, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, va respinge ca tardiv, recursul declarat de recurenta A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate din cuprinsul Încheierii penale nr. 496 din data de 10 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurenta A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate din cuprinsul Încheierii penale nr. 496 din data de 10 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2019.
Procesat de GGC - OB