Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 277/2019 AI generated

Cascading criminal appeal against a final decision declared inadmissible; 100 RON costs imposed on appellant

Case Number Decizia nr. 277/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Full Bench of 5 Judges) dismissed as inadmissible a second appeal filed by a petitioner against a previous procedural decision, upholding the initial dismissal and ordering the petitioner to pay 100 RON in judicial costs to the state. The dispute arose after the petitioner challenged a prior ruling that had already rejected a previous appeal as inadmissible; the Court noted that the petitioner was attempting to challenge a final, unappealable decision of the Full Bench in violation of procedural law. Relying on Article 4251 of the Code of Criminal Procedure and the constitutional principles of legality and the hierarchy of judicial remedies, the Court held that appeals are admissible only when expressly provided by law and cannot be exercised in a cascading manner against definitive decisions that are not subject to further ordinary or extraordinary review.

Legislator headnote

AI generated

art. 4251 din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen; Cascading criminal appeal against a final decision declared inadmissible; 100 RON costs imposed on appellant: The dispute arose after the petitioner challenged a prior ruling that had already rejected a previous appeal as inadmissible; the Court noted that the petitioner was attempting to challenge a final, unappealable decision of the Full Bench in violation of procedural law. Relying on Article 4251 of the Code of Criminal Procedure and the constitutional principles of legality and the hierarchy of judicial remedies, the Court held that appeals are admissible only when expressly provided by law and cannot be exercised in a cascading manner against definitive decisions that are not subject to further ordinary or extraordinary review.

Keywords

AI generated
judicial review cassation review code of criminal procedure procedural costs appealability of remand decision order to pay

Cited Legislation

AI generated
art. 4251 din C. proc. pen
Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
Provision cited to order the petitioner to pay the sum of 100 RON as judicial costs to the state.
art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen
Main ground for the dismissal of the appeal as inadmissible because it targeted a final decision not subject to further review.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.

Main ground for the dismissal of the appeal as inadmissible because it targeted a final decision not subject to further review.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Provision cited to order the petitioner to pay the sum of 100 RON as judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 188 din data de 18 septembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 9 din data de 4 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, Penal 1-2018 în dosarul nr. x/2018.

Pentru a decide astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că demersul judiciar al contestatoarei a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale nesusceptibile să facă obiectul unei căi de atac.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea a formulat o nouă contestaţie.

Examinând calea de atac formulată, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acesteia, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, dar şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători-P2 - 2019 constată că este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

În speţă, petenta A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva unei decizii definitive a Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi - hotărâre nesusceptibilă de a face obiectul unei noi căi de atac ordinare sau extraordinare.

Se constată că petenta A. a exercitat în cascadă calea de atac a contestaţiei împotriva unor hotărâri definitive şi nesusceptibile a fi reformate prin exercitarea succesivă a altor căi de atac, în condiţii nereglementate de legea procesual penală.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 188 din data de 18 septembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 188 din data de 18 septembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatoarea la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - OB