Constitutional Court Referral Inadmissibility: Unconstitutionality Exception as Vehicle for Legislative Amendment of Criminal Prosecutor Appeal Competence
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed as unfounded the appeal filed by the petitioner company, upholding the first-instance decision that rejected as inadmissible the request to refer the unconstitutionality exception regarding Article 340 of the Code of Criminal Procedure to the Constitutional Court and ordering the appellant to pay 100 RON in judicial costs to the state. The dispute arose from the company's attempt to challenge the statutory framework governing appeals against acts ordered by the prosecutor, specifically arguing that the inability to request a preliminary chamber judge to review certain prosecutorial decisions (such as the refusal to disclose investigative acts or allow party participation) violated the constitutional rights to a fair trial and the principle of legality. The court held that the exception was inadmissible because it did not address a genuine question of constitutionality but rather sought to modify or complete the law by expanding the scope of appeals beyond existing legal provisions; under Article 29(1) of Law No. 47/1992, the Constitutional Court lacks the competence to amend legislation, as the regulation of appeals is an exclusive legislative prerogative of the Parliament, rendering the invocation of the unconstitutionality exception a misuse of the procedural remedy.
Legislator headnote
AI generatedart. 340 C. proc. pen, art. 340 din C. proc. pen, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992; Constitutional Court Referral Inadmissibility: Unconstitutionality Exception as Vehicle for Legislative Amendment of Criminal Prosecutor Appeal Competence: The dispute arose from the company's attempt to challenge the statutory framework governing appeals against acts ordered by the prosecutor, specifically arguing that the inability to request a preliminary chamber judge to review certain prosecutorial decisions (such as the refusal to disclose investigative acts or allow party participation) violated the constitutional rights to a fair trial and the principle of legality. The court held that the exception was inadmissible because it did not address a genuine question of constitutionality but rather sought to modify or complete the law by expanding the scope of appeals beyond existing legal provisions; under Article 29(1) of Law No. 47/1992, the Constitutional Court lacks the competence to amend legislation, as the regulation of appeals is an exclusive legislative prerogative of the Parliament, rendering the invocation of the unconstitutionality exception a misuse of the procedural remedy.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive to impose the payment of 100 RON in judicial costs to the state.
Full text
Deliberând asupra recursului, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 210 din data de 22 mai 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, printre altele, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petenta A. S.R.L., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, în ceea ce priveşte solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 C. proc. pen., aceasta a fost invocată în faţa instanţei judecătoreşti învestită cu soluţionarea plângerii împotriva unei ordonanţe emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de către autorul excepţiei, textul de lege criticat fiind în vigoare la data solicitării.
Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.
În cauză, din examinarea argumentelor invocate de autorul excepţiei în scris, prima instanţă a constatat că, prin problema ridicată nu se antamează, în realitate, o chestiune de constituţionalitate.
Astfel, în esenţă, s-a reţinut că petenta a susţinut neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 340 C. proc. pen., din perspectiva modalităţii de legiferare a dispoziţiilor legale care exclud posibilitatea ca aceasta să poată solicita unui judecător de cameră preliminară să se pronunţe asupra unor acte dispuse de către procuror sau de către procurorul ierarhic superior, ceea ce îi creează o vătămare şi nu dispune de mijloacele prin care acestea pot fi contestate.
Prima instanţă a reţinut că, prin uzitarea de acest remediu procesual al excepţiei de neconstituţionalitate în privinţa art. 340 din C. proc. pen., în realitate, petenta A. S.R.L. nu vizează o armonizare a normelor de drept substanţial penal cu legea fundamentală, ci completarea acestora cu prevederi noi, ceea ce ar conduce la transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit de Constituţie şi de legea organică.
Ca atare, Înalta Curte a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţia nevizând, în fapt, neconstituţionalitatea normei, ci conţinutul şi sfera de aplicare a acesteia, urmărindu-se completarea ei cu prevederi noi.
Împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 din C. proc. pen., cuprinsă în Încheierea nr. 210 din data de 22 mai 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, petenta A. S.R.L. a formulat recurs.
Prin motivele de recurs formulate în scris, petenta A. S.R.L. a arătat, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 din C. proc. pen., în raport cu dispoziţiile art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţia României, apreciind că se încalcă dreptul la un proces echitabil, neexistând niciun instrument prin care să solicite unui judecător de cameră preliminară să se pronunţe cu privire la actele dispuse de către procuror.
În acest sens, a arătat că se încalcă dreptul la un proces echitabil şi principiul legalităţii prin faptul că nu există niciun instrument prin care să se constate de către Judecătorul de cameră preliminară existenţa unui refuz de efectuare a actelor de urmărire penală, şi anume refuzul de comunicare a actelor de urmărire penală, cât şi refuzul de a se permite părţilor participarea la efectuarea actelor de urmărire penală, actele şi măsurile dispuse de către un procuror de caz şi acceptate de către procurorul ierarhic superior.
Analizând recursul formulat de petenta A. S.R.L. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 din C. proc. pen., cuprinsă în Încheierea nr. 210 din data de 22 mai 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menţionată.
Efectuată întotdeauna de instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:
- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;
- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea, atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"
- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.
Astfel, instanţa supremă, Completul de 5 Judecători notează că sintagma "legătura cu soluţionarea cauzei" vizează incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, asupra soluţiei ce se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecată. Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale, în soluţionarea excepţiei, trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existenţa unei legături directe între norma legală contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză.
Din examinarea argumentelor invocate de petentă în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că obiecţiunile formulate cu privire la dispoziţiile art. 340 din C. proc. pen. nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României.
Astfel, se observă că, deşi autorul excepţiei a susţinut că prevederile legale anterior menţionate contravin dispoziţiilor art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţia României, în concret, criticile formulate tind la modificarea şi completarea textelor de lege, în sensul de a se putea exercita calea de atac a plângerii asupra unor acte dispuse de către procuror sau de către procurorul ierarhic superior, altele decât cele pentru care este posibilă contestarea la judecătorul de cameră preliminară. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.
Modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituţională neavând o astfel de competenţă.
Reglementarea căilor de atac reprezintă, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 şi art. 126 alin. (2) din Constituţia României ce fac trimitere la "condiţiile legii", o opţiune de politică legislativă de competenţa exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanţa de contencios constituţional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.
În atare condiţii, raportat la prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare atunci când este ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi faţă de faptul că, în speţă, excepţia invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nefiind folosit de petentă în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că un asemenea demers este inadmisibil.
Faţă de cele mai sus menţionate, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petenta A. S.R.L. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 din C. proc. pen., cuprinsă în Încheierea nr. 210 din data de 22 mai 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta petentă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petenta A. S.R.L. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 din C. proc. pen., cuprinsă în încheierea nr. 210 din data de 22 mai 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2019.
Procesat de GGC - OB