Withdrawal of appeal leaves annulment denial intact; appellant liable for costs

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1349/A din data de 17 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul - inculpat A., întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) şi d) C. proc. pen., împotriva Deciziei penale nr. 355 din 20 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 11 aprilie 2019 sub nr. x/2019, contestatorul - inculpat A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 355 din 20 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, solicitând în esenţă admiterea căii extraordinare de atac, cu consecinţa rejudecării apelului şi a achitării sale.

În motivare, contestatorul a arătat, sub un prim aspect, că a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 C. pen. 1969 şi a fost condamnat pentru o altă infracţiune, ca urmare a schimbării încadrării juridice, respectiv cea prevăzută de art. 245 C. pen. 2009, infracţiune ce nu era prevăzută de legea penală la momentul la care se pretinde că a fost implicat în activitatea infracţională (2010 - 2011). Avocatul ales a indicat şi temeiul de drept - art. 426 lit. b) C. proc. pen.

O altă critică vizează şi împrejurarea că în cauză a intervenita prescripţia generală a răspunderii penale, în raport de art. 155 C. proc. pen.., astfel cum acesta a fost modificat prin decizia CCR nr. 297/2018, publicată în M. Of. nr. 518 din 25 iunie 2018 rap. la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., iar instanţa nu s-a pronunţat pe acest motiv de apel şi care ar fi dus la încetarea procesului penal.

Curtea Constituţională a admis excepţia invocată şi a stabilit că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin împlinirea oricărui act de procedură în cauză din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională.

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 25 iunie 2018, iar raportat la art. 147 din Constituţie, care prevede obligativitatea organului legislativ de a pune în acord în termen de 45 de zile norma declarată neconstituţională cu prevederile Constituţiei, dispoziţiile ce au făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi-au încetat orice efect juridic.

În opinia apărării, decizia Curţii Constituţionale nu este o decizie interpretativă, ci una simplă, astfel încât prevederea "oricărui act de procedură în cauză" şi-a încetat orice efect juridic, fiind scoasă din dreptul pozitiv, pe cale de consecinţă instituţia întreruperii prescripţiei nu mai este reglementată.

Practic, în prezent, sunt aplicabile doar termenele generale de prescripţie a răspunderii penale a căror întrerupere nu mai este posibilă potrivit art. 155 alin. (1) C. pen. pentru motivele arătate anterior.

Pe cale de consecinţă, în prezenta cauză, s-a împlinit termenul general de prescripţie prev. de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. De altfel, Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată în baza art. 475 C. proc. pen.. cu rezolvarea acestei chestiuni de drept.

La interpelarea instanţei, a fost indicat şi temeiul de drept - art. 426 lit. b) C. proc. pen.

În fine, ultima chestiune invocată vizează nelegala compunere a completului de judecată.

Astfel, contestatorul invocă dispoziţiile art. 126 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.., art. 6 par. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 3 alin. (7) C. proc. pen.. şi art. 354 alin. (1) C. proc. pen.

Precizează că unica dispoziţie legală care reglementează compunerea şi funcţionarea completurilor de 3 judecători este dea de la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 - completele de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Învederează că nelegala compunere a completului atrage sancţiunea nulităţii absolute prev. de art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. şi reprezintă un caz de contestaţie în anulare - art. 426 lit. d) C. proc. pen.

În continuare, contestatorul se referă la nelegala compunere a completurilor de judecată din cadrul secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la nelegalitatea unor hotărâri ale Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arătând că nu au fost respectate dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţia României şi nici art. 126 alin. (4) din legea fundamentală, din moment ce Colegiul de conducere, prin hotărâre (act inferior legii), este abilitat să stabilească în mod unilateral şi arbitrar completele specializate de 3 judecători.

Se mai referă contestatorul la completurile de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând Decizia nr. 685/2018 a Curţii Constituţionale a României, din perspectiva încălcării art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi a art. 6 par. 1 din CEDO, sub aspectul imparţialităţii instanţei.

Concluzionează că art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 nu reprezintă o garanţie aferentă imparţialităţii obiective a instanţei, parte a dreptului la un proces echitabil. Între aceste garanţii se înscris caracterul aleatoriu al distribuirii cauzelor în sistem informatic, cât şi compunerea completului, sistem care nu se aplică în cazul desemnării completelor de 3 judecători (în sensul de a fi desemnaţi aleatoriu).

Invocă excepţia de neconvenţionalitate şi aplicarea directă în dreptul intern a Convenţiei europene a drepturilor omului, cu consecinţa înlăturării de la aplicare (ca urmare a încălcării independenţei şi imparţialităţii judecătorului) a art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

În continuare, contestatorul se referă la nelegalitatea hotărârii instanţei de fond, aspecte care exced însă fazei admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 426 lit. b) şi d) C. proc. pen.

A fost ataşat dosarul nr. x/2014 în care a fost pronunţată Decizia penală nr. 355 din 20 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva admisibilităţii în principiu, Curtea a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 2/F din 29 decembrie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 355 din 20 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în temeiul art. 386 C. proc. pen.. s-a dispus schimbarea încadrării juridice pentru faptele reţinute în sarcina inculpatului A., din infracţiunea de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1968 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi 5 C. pen. din 1968, în infracţiunea de complicitate la înşelăciune privind asigurările, prevăzută de art. 48 C. pen. din 2009 raportat la art. 245 alin. (1) C. pen. din 2009 (persoană vătămată S.C. B. S.A. prin lichidator judiciar C.), şi respectiv, din infracţiunea de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1968 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi 5 C. pen. din 1968, în infracţiunea de complicitate la înşelăciune privind asigurările, prevăzută de art. 48 C. pen. din 2009 raportat la art. 245 alin. (1) C. pen. din 2009 (persoană vătămată S.C. D. S.A.), ambele cu aplicarea art. 5 C. pen. din 2009 şi a art. 38 alin. (1) C. pen. din 2009, apreciindu-se ca fiind mai favorabilă inculpatului legea penală nouă.

În temeiul prevederilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune privind asigurările, prevăzută de art. 48 C. pen. din 2009 raportat la art. 245 alin. (1) C. pen. din 2009 (persoană vătămată S.C. B. S.A. prin lichidator judiciar C.), cu aplicarea art. 5 C. pen. din 2009 şi a art. 38 alin. (1) C. pen. din 2009, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În temeiul prevederilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune privind asigurările, prevăzută de art. 48 C. pen. din 2009 raportat la art. 245 alin. (1) C. pen. din 2009 (persoană vătămată S.C. D. S.A.), cu aplicarea art. 5 C. pen. din 2009 şi a art. 38 alin. (1) C. pen. din 2009, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În temeiul prevederilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. din 2009, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care a adăugat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv, 6 luni închisoare, în final pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 91 şi urm. C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului, sens în care a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 93 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., inculpatul a fost obligat să respecte pe durata termenului de supraveghere următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice angajarea sa în muncă sau schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

f) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. coroborat cu art. 404 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să presteze muncă în folosul comunităţii pe o durată de 90 de zile fie la Primăria Sectorului 3 Bucureşti, fie la S.C. Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A.

În baza art. 94 alin. (4) ultima teză C. pen., inculpatul a fost atenţionat că în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor şi obligaţiilor dispuse pe perioada termenului de supraveghere, sau dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune se va revoca suspendarea, fiind dispusă executarea pedepsei de 2 ani închisoare.

S-a constatat că inculpatul A. a fost arestat preventiv în cauză din data de 24 noiembrie 2011 la data de 19 octombrie 2012, inclusiv.

În temeiul prevederilor art. 25 alin. (1) şi art. 397 C. proc. pen., precum şi al prevederilor art. 998 - 999 C. civ. din 1864 (în vigoare la data săvârşirii faptelor), a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. D. S.A., şi pe cale de consecinţă, a obligat pe inculpaţii E., F. şi A. să plătească, în solidar, părţii civile menţionate suma de 131.542,37 RON, cu titlul de despăgubiri civile reprezentând rest de prejudiciu rămas neacoperit (daune materiale), conform precizării din data de 6 ianuarie 2015.

În temeiul prevederilor art. 25 alin. (1) şi art. 397 C. proc. pen., precum şi al prevederilor art. 998 - 999 C. civ. din 1864 (în vigoare la data săvârşirii faptelor), a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. B. S.A. prin lichidator judiciar C., şi pe cale de consecinţă, a obligat pe inculpaţii G., F., A. şi H. să plătească, în solidar, părţii civile menţionate suma de 343.330,51 RON, cu titlul de despăgubiri civile reprezentând prejudiciu (daune materiale), conform precizării din data de 6 ianuarie 2015.

Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare.

Curtea de Apel a respins apelul declarat de inculpat.

S-a reţinut în sarcina inculpatului că, în cursul anului 2010, l-a ajutat pe inculpatul G. să înstrăineze, fără drept, către inculpatul F., autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, proprietatea I., cunoscând că este deţinut în sistem leasing financiar, în scopul inducerii în eroare a proprietarului de drept al acestuia şi a companiei de asigurări S.C. B. S.A., căreia i s-a solicitat achitarea primei de asigurare tip Casco, în valoare de 83.696,28 de euro, iar ulterior vânzării s-a deplasat împreună cu inculpatul F. în Turcia, unde au valorificat autoturismul în cauză.

S-a mai reţinut că acelaşi inculpat că l-a ajutat şi pe inculpatul E. să înstrăineze fără drept, către inculpatul F., autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, în scopul inducerii în eroarea a proprietarului de drept al acestuia J. S.A. şi a companiei de asigurări D. S.A, căreia i s-a solicitat achitarea poliţei de asigurare tip casco, în valoare de 153.936,67 de RON, iar ulterior vânzării s-a deplasat în Turcia împreună cu inculpatul F., pentru a valorifica respectivul autoturism.

În cuprinsul cererii contestatorul - inculpat a invocat dispoziţiile art. 426 lit. b) şi d) C. proc. pen.

În drept, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. pen.., cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu a căii extraordinare de atac, instanţa analizează dacă contestaţia în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este unul dintre cele prevăzute la art. 426, iar în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Aşadar, înainte de toate, Curtea trebuie să verifice dacă în speţă contestaţia în anulare a fost formulată în termenul prevăzut de lege. Din această perspectivă, se constată că decizia în apel a fost redactată la data de 7 iunie 2019, prezenta contestaţie în anulare fiind formulată la data de 11 aprilie 2019.

Conform art. 428 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., contestaţia în anulare pentru motivele prev. de art. 426 lit. a) şi c) - h poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel. Contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) şi i) C. proc. pen.. poate fi introdusă oricând.

S-a constatat că în raport de ambele temeiuri invocate - art. 426 lit. b) şi d) C. proc. pen.., contestaţia în anulare a fost formulată în termen.

În ceea ce priveşte motivul de contestaţie în anulare de la lit. b) - când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, contestatorul susţine, pe de-o parte, că a fost condamnat pentru o faptă care era prevăzută de legea penală la momentul la care se pretinde că a fost implicat în activitatea infracţională (2010 - 2011), respectiv că s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale.

Potrivit art. 396 alin. (6) C. proc. pen.., încetarea procesului penal în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e) - j).

Atunci când fapta nu este prevăzută de legea penală, soluţia pe care o pronunţă instanţa nu este încetarea procesului penal, ci achitarea, conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. Aşadar, s-a apreciat că prima critică a contestatorului - inculpat nu se încadrează în cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale, Curtea a reţinut că, potrivit art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când fost pusă în mişcare nu mai poată fi exercitată dacă a intervenit prescripţia. Într-o asemenea situaţie, instanţa de judecată pronunţă încetarea procesului penal.

Aşadar, s-a considerat că, cel puţin formal, cele invocate de contestatorul - inculpat se circumscriu cazului de contestaţie în anulare de la lit. b).

Cu toate acestea, s-a arătat că, prin Decizia nr. 10/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 25 mai 2017, obligatorie pentru instanţe potrivit art. 477 alin. (3) C. proc. pen.., s-a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal.

Or, în cauză, s-a constatat că instanţa de apel a dezbătut şi analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal, începând cu pagina 8 din considerente, apreciind în esenţă că Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale a României este una interpretativă şi că a fost întrerupt cursul prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea actelor care, potrivit legii, au fost comunicate inculpatului. Prin urmare, s-a reţinut că termenul de prescripţie a răspunderii penale nu s-a împlinit.

S-a menţionat că, în contextul în care instanţa de apel a dezbătut şi analizat această cauză de încetare a procesului penal, este evident că în cadrul contestaţiei în anulare nu s-ar putea reanaliza incidenţa prescripţiei răspunderii penale, sancţiunea care intervine fiind inadmisibilitatea în raport de acest caz de contestaţie în anulare.

În ceea ce priveşte ultimul caz de contestaţie în anulare - nelegala compunere a completului de judecată (art. 426 lit. d) C. proc. pen..), Curtea a observat că în tot cuprinsul motivării se invocă nelegala compunere a completului de 3 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală. Or, în cauză apelul s-a soluţionat de un complet de 2 judecători din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, conform art. IV din Legea nr. 207/2018, având în vedere data înregistrării dosarului la instanţa de fond.

Pe de altă parte, dispoziţiile care reglementează completurile de judecată în cadrul Curţilor de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii, se regăsesc în Secţiunea a 3-a (art. 52 şi urm.) din Cap. II din Titlul II - Instanţele judecătoreşti al Legii nr. 304/2004, separat aşadar de completurile de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (art. 31 - 34).

Neaducând aşadar niciun argument în sprijinul nelegalităţii compunerii completului de apel care a pronunţat Decizia penală nr. 355 din 20 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, Curtea a constatat că invocarea cazului de contestaţie în anulare a fost pur formală, motivarea referindu-se cu titlu general la nelegalitatea completurile de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Referitor la celelalte susţineri ale contestatorului - inculpat, Curtea a apreciat că acestea nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 C. proc. pen.., mai ales că scopul formulării contestaţiei în anulare este acela al înlăturării unor erori de procedură; or, inculpatul îşi susţine nevinovăţia, analiză care ar fi putut fi făcută eventual după admiterea în principiu a contestaţiei în anulare.

Împotriva Deciziei penale nr. 1349/A din data de 17 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală a formulat apel contestatorul A..

La data de 10 decembrie 2019, contestatorul A. a transmis că îşi retrage apelul formulat în cauză.

Retragerea unei căi de atac, în cauză a apelului împotriva Deciziei penale nr. 1349/A din data de 17 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, este un act de dispoziţie, care odată exercitată, duce la pierderea unui drept.

Înalta Curte constată că până la închiderea dezbaterilor la instanţa învestită cu judecarea apelului, persoana vătămată şi oricare dintre părţi îşi pot retrage apelul formulat. Retragerea trebuie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administraţia locului de deţinere. Declaraţia de retragere se poate face fie la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei.

Având în vedere manifestarea de voinţă exprimată de contestator şi dispoziţiile art. 415 C. proc. pen., Înalta Curte, va lua act de retragerea apelului declarat de contestatorul A., împotriva Deciziei penale nr. 1349/A din data de 17 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 250 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea apelului declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1349/A din data de 17 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 250 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 decembrie 2019.

Procesat de GGC - MM